APROAPE FRUMOS

Întuneric. Care se albăstreşte uşor, pentru ca la trâmbiţatul energic al

unui cocoş să se lumineze brusc, dezvăluindu-ne ceva ce aduce a dormitor, cu
precădere datorită patului mare din mijloc. În care pare că doarme cineva. Pe
pereţi, de jur împrejur, cearşafuri albe pictate stângaci, neinstruit, dar cu un
oarecare talent, ce sugerează cumva un spaţiu exterior, poate piaţa centrală a
vreunui oraş mare. Clădiri vechi cu perspectiva ezitantă, o catedrală în tuşe
groase gri petrol şi aproape gotică în contururi, alei caragahioase cu dale
romboidale şi arbuşti, prăvălii cu firme strâmbe, desuete, totul dominat de o
înduioşătoare lipsă a proporţiilor şi de o curajoasă si fărmăcoasă nepăsare
faţă de realitate. Cu toate astea, surprinzator de armonios şi de o veridicitate
absolut stranie ca întreg. E o mansardă. Tavanul coboara către fundul
camerei, e spoit neglijent cu bidineaua şi ţine loc de cer. Albastru intens. Fără
nori. Şi fără păsări.
Peisajul e completat, înca de la trâmbiţatul cocoşului, de o muzică ce ar
putea fi bănuită de apartenenţă la vreun soundtrack de comedie romantică, pe
stilul mai degrabă trist dacă n-ar fi atât de vesel şi de optimist.. Şi viceversa.
În cameră se mai află un scaun pe care sunt aruncate haine. Undeva pe
jos zace o combină muzicală. Mare şi chicioasă. Cu multe beculeţe & stuff. Şi
multe CD-uri. Aruncate de-a valma pe podea.
Cine dormea pe pat se trezeşte. E o fată. (NIKI) Ciufulită, palidă şi
încercănată. Se alintă un pic întinzându-se şi zâmbind a fericit. Pare că ştie că
e frumoasă când face asta şi o şi joacă puţin. S-a ridicat în capul oaselor şi
priveşte de jur împrejur cu sâni mici şi zâmbet ambiguu. Se dă jos din pat cu o
evidentă voluptate a propriei nudități și adaugă leneş pantalonilor de pijama
din mătase turcoaz, un t-shirt fancy cu sclipiciuri pe piept. Se plimbă prin
cameră răscolind CD-urile cu piciorul. Alege unul. Se aşează în genunchi lânga
combină, opreşte muzica ce a însoţit întreaga scenă şi schimbă CD-ul. Se ridică
lent, se urcă în pat şi de-acolo se întinde cu o grimasă caraghioasă pe chip
pâna la butonul de play, apasă scurt şi se aşază brusc cu faţa în sus şi cu
mâinile pe lânga corp. Pesemne ca să prindă începutul piesei în poziţie
regulamentară. Nu i-a ieşit. Un soi de muzică orientală de meditaţie începuse

1
înca de la apăsarea butonului. Rămâne întinsă preţ de câteva secunde după
care bate isteric din picioare, se aruncă furioasă asupra combinei, opreşte
muzica şi se întoarce în mijlocul patului de unde începe să arunce în toate
direcţiile, parcă uşor teatral, perne, pături, cearşafuri, animale din pluş,
haine, multe şi colorate...
N-ai fi bănuit că se ascundeau atâtea sub plapuma uriaşă cu nuferi
ciclame... Într-un final, pe pat rămân o pernă mică, rotundă, aurie, cu paiete şi
cu ciucuraşi plus o telecomandă mare, dreptunghiulară, neagră şi atât.
Se calmează brusc. Se ridică în picioare pe pat, cu o mâna în şold şi cu
cealaltă numărând clădirile şi bolborosind preocupată ceva ce seamănă cu
„An Tan - Tiri MoGoDan - Kara Kara Si – Princi Pala Mo Ren Go!”. E
mulţumită. Ridică şmechereşte o sprânceană şi îşi ia un aer de băieţaş de
cartier, destul de comic altfel...

NIKI:
- Pe uşa băcăniei, tinere? Bară gol? Ok... tu ai vrut-o...

Îşi ia avânt şi degajează perna într-unul din pereţi. E puţin important

dacă a nimerit, oricum e greu de spus care e uşa băcăniei, cert e că se bucură
triumfătoare pupându-şi bicepşii, salutând tribunele şi suflând cu buze
ţuguiate în ţeava pistolului neglijent încropit din alăturarea indexului cu
degetul mijlociu. Îşi aranjează părul, se mai uită de câteva ori stânga-dreapta
cu privirea lui Billy the Kid care tocmai mi-ţi-a mătrăşit pe cei mai aprigi
pistolari din cartier, îşi bagă tacticos pistolul în teacă, ia telecomanda şi se
întinde pe patul gol cu mâinile pe lânga corp şi cu privirea în tavan. Îndreapta
încetişor telecomanda către combină fără să-şi îndeparteze mâna de lânga
corp şi apasă pe buton. Muzica de meditaţie se face din nou auzită şi pare că
de data asta totul e în regulă. Ochii larg deschişi împrumută din albastrul
tavanului şi la un plan detaliu ar putea fi bănuiţi de influenţe manga. În boxele
combinei, peste muzică, cineva trage apa. Faţada cu ogive a catedralei se
deschide şi în cameră intră o femeie (ILEANA). Descoperă absent dezastrul
din cameră. NIKI nu mişcă, nu clipeşte.

2
'ILEANA (resemnată):
- Aştept..
NIKI (parcă justificându-se):
- Puteam să jur c-ai plecat.
ILEANA:
- Nu, cred că m-am stricat la burtă. Se prea poate să fi aţipit câteva
ceasuri, că era întuneric afară când m-a luat...
NIKI:
- Auzi… Ma gândeam ca mi-ar fi plăcut tare mult să-mi iau răgazul într-
o dimineaţă, ca asta, întâmpinată de bună voie, fără ceas deşteptător,'
să mă trezesc odihnită şi limpede la cap şi să-mi iau răgazul,
spuneam, să stau cu faţa în sus şi cu ochii larg deschişi pâna ce, uscaţi
si usturăcioşi, mi se vor întoarce amândoi înspre înlăuntrul capului,
lăsându-mă să-mi privesc în voie visele pe care nu mi le-am amintit
dimineaţa.

Între timp ILEANA s-a apucat să strângă lucrurile aruncate peste tot prin
cameră. NIKI s-a ridicat şi stă turceşte în mijlocul patului.'

ILEANA:
- Asta pică bine. Mă gândeam mai devreme pe budă că astăzi aş avea
timp să-ţi schimb cerul. Dacă te ajută, strecor şi un punct mic şi negru
la care să te holbezi până ţi se-ntorc ochii pe dinăuntru... Şi dup-aia-l
ştergem, ca să nu rămâi naibii aşa...

NIKI:
- Ştii, cică de visat visăm aproape tot somnul, dar de amintit ne
amintim doar visele înghesuite în cele câteva clipe dinaintea treziei.
Şi mi-e ciudă de mor. Dar n-am gasit niciodată timp pentru asta. De
fapt… curaj...

3
 ILEANA se apropie uşor de pat, o priveşte lung, cu dragoste şi cu un soi de
neputinţă, se apleacă şi o pupă pe gură cu zgomot de matuşă de la Bârlad
venită în vizită la nepoţi.'

ILEANA:
- Unde vrei să te duc anul ăsta?
NIKI:
- Nu ştiu, unde vrei tu... Sunt sigură ca ţi s-a întâmplat şi ţie să-ţi apară
în vis vreun personaj pe care nu l-ai văzut niciodată în realitate. Şi pe
care cel mai probabil nici nu-l vei vedea vreodată. La fel cum sunt
aproape sigură că nu te-ai gândit niciodată foarte serios la asta.

ILEANA (aparent neatentă):

- Ei bine... foarte serios nu m-am gândit. Dar din când în când mă mai
gândesc... aşa... câte un pic...
NIKI:
- Pe bune, de unde apar acei oameni? Cine sunt ei?

ILEANA o privește atent. Are aerul că știe despre ce vorbește NIKI.

NIKI:
- Trebuie să recunosc că mă încearcă un oarecare disconfort la gândul
că se nasc... în capul meu. Par atât de... vii...
ILEANA (schimbând delicat subiectul):
- Şi după ce termin cerul îţi fac şi oameni. Îi fac mici. Fără feţe.
NIKI (energic):
- Nu vreau fără feţe. Cu feţe vreau.

NIKI se întinde din nou pe pat, cu privirea aţintită în tavan.

4
NIKI:
- Mai demult, în visele mele, apărea cu regularitate un domn în vârstă,
destul de straniu ca apariţie şi care de aproape mirosea a lavandă. Şi
a tămâie. Părea mereu foarte obosit şi ceva îmi spunea ca bătuse
drum lung doar ca să contrasteze stânjenitor cu visele mele
bulversate de hormoni. Nu vorbea niciodată şi avea darul să mă facă
să mă simt prost. După o vreme, de cum apărea, ştiam că visez.
Apariţia lui nu mă smulgea din vis, dimpotrivă, mă obliga parcă să
rămân acolo, ca simplu martor, dar asta făcea ca întâmplările teribile
pe care le visam să mă facă să mă simt al naibii de vinovată. Şi
ruşinată.. Şi eram sigură că nu se născuse din vreun personaj, real
sau de film, văzut cândva, oricând... şi că trăia numai în visele mele.

Între timp ILEANA a schimbat muzica de meditaţie cu ceva franţuzesc,

un fel de şansonetă miloagă, cântată cu pălăria la picioare pe vreun mal al
Senei. A terminat de strâns şi s-a aşezat pe marginea patului cu o eşarfă albă
în mână.

'ILEANA:
- Hai să te leg la ochi..

NIKI încuviinţează clătinând energic din cap. Se alintă buzată în timp

ce ILEANA o leagă strâns la ochi, petrecând eşarfa de câteva ori în jurul
capului, pentru ca apoi să se scălămbaie ca toate alea pentru a se asigura că
NIKI nu vede nimic.

ILEANA:
- Deci îţi apărea în vis un boșorog. Așa, și?
NIKI:
- Şi înţelegeam asta ca pe o teribilă responsabilitate, de parcă viaţa
bătrânului se întâmpla doar în măsura în care mă învredniceam eu
să-l visez. Şi un soi de vină îngrozitoare mi se închircea în coşul
pieptului, sufocându-mă, de câte ori mă pricopseam cu vreo insomnie.

5
 Gândeam că nesomnul meu îl supune la nefiinţă şi că existenţa lui,
aşa tristă şi tăcută, depinde exclusiv de visele mele.
ILEANA (cu un aer straniu):
- Ce prostie…
NIKI:
- Ştiu… Eram mică, ce vrei? Şi oricum n-a durat foarte mult... Dacă mă
gândesc bine, nici n-aş putea spune precis când a încetat să existe.
Noaptea trecută m-am visat copil.

Între timp ILEANA a dat jos cearşafurile pictate, dezvăluind spectacolul

sinistru dat de trei, patru rânduri de văruială ce se arătau indecent de sub un
tapet de hârtie jupuit şi igrasios. Se aşază în faţa lui NIKI şi mai verifică o dată
că nu vede nimic.'

ILEANA:
- Cică nu e bine să visezi copii mici.

In boxele combinei sună telefonul. Strident, sâcâitor. Cele doua fete par
că nu-l aud. Într-un colţ al camerei descoperim un soi de uşă foarte scundă,
mai degrabă o fereastră care porneşte de la nivelul podelei, cu geamuri mari
vopsite neglijent cu vopsea galbenă. Ca taxiurile newyorkeze. ILEANA
deschide uşa şi dispare într-un soi de magazie, destul de încăpătoare, cu
rafturi mari de jur împrejur, pe care zac, într-o dezordine plăcută ochiului,
cutii cu vopsele, tuburi cu acuarele, palete de culori cu uleiuri uscate şi multe
pensule înghesuite în borcane cu un lichid maroniu.

Telefonul sună în continuare exasperant. ILEANA revine cu o găleată cu

vopsea albastră şi cu o rolă de văruit cu coada foarte lungă. Îl găseşte în
cameră pe BOGDAN care îi face semn să tacă, NIKI e legată la ochi şi nu i-a
remarcat încă prezenţa. Soneria telefonului se opreşte.

NIKI (ușor încordată):

- Mi s-a părut că aud telefonul..

6
ILEANA (înmoaie rola în găleata cu vopsea)
- Ţi s-a părut.
NIKI (cu reproş):
- Ai numărat?

BOGDAN se apropie de ILEANA şi o pupă uşor pe frunte. Aşteaptă

răspunsul privind-o cu reproşul împrumutat din glasul lui NIKI.

ILEANA (alb):
- Da, am numărat. 22.
NIKI:
- Ar trebui să suni înapoi, poate e ceva important.

BOGDAN încuviinţează şi se postează în faţa ILEANEI scrutând-o cu un

aer aprig, fabricat și oarecum comic. Îşi apropie ochii ieșiți din orbite la doar o
lungime de nas de ochii ei şi încremeneşte în aşteptarea unui răspuns.

ILEANA (către BOGDAN):

- La ce te-oi fi uitând aşa?
NIKI:
- La focurile de artificii.

BOGDAN şi ILEANA întorc amândoi privirea către NIKI, întinsă pe pat,

cu palmele pe obraji, pare că-şi ţine cu vârfurile degetelor rânjetul înghesuit
între cele două urechi. Oftează şi se întoarce pe o parte.
BOGDAN se duce şi se întinde uşor lângă ea. NIKI se întoarce şi își pune
cuminte capul pe umărul lui. E în continuare legată la ochi. BOGDAN o pupă
scurt pe cap.

BOGDAN (către ILEANA):

- Sună-l pe tata, vezi ce voia.
NIKI (şoptit, către BOGDAN):
- Eşti bine? Miroşi a gagică-ta.

7
 ILEANA scufundă rola in găleata cu vopsea pentru ca apoi, cu o mişcare
bruscă, să o lipească efectiv de tavan, unde cu mişcări energice şi cu o
dexteritate oarecum surprinzătoare, reuşeşte să întindă albastrul electric
fără să improaşte vopsea în toată camera. BOGDAN o urmăreşte încordat,
încercând să-i prindă cumva privirea..

BOGDAN (către ILEANA):

- Sună-l pe tata, vezi ce voia.

ILEANA opreşte rola de văruit fix deasupra tinerilor şi îl fixează cu

privirea. Stropi de vopsea albastră cad pe eşarfa albă ce o protejează pe NIKI
de confruntarea celor doi. Bogdan îi ţine înverşunat privirea ILEANEI şi
desface încetişor eşarfa din jurul ochilor lui NIKI. Stropi de vopsea cad pe faţa
fetei. ILEANA retrage cu un gest brusc rola de văruit de deasupra lor, reuşind
să provoace o rafală de ploaie albastră.
NIKI s-a ridicat lângă pat şi priveşte pistruiată şi vinovată de la unul la
altul.

NIKI:
- Credeam că am rezolvat asta o dată pentru totdeauna… Bogdan, te
rog…
BOGDAN (încet, cumva părinteşte):
- Tu să taci… Şterge-ţi cerul de pe faţă şi taci. (către ILEANA, ferm) La
ce crezi că ajută toate astea? Până când, Ileana, până când toată
mascarada asta?

ILEANA (calm):
- Până când Niki nu va mai avea nevoie de… mascarada asta…
(către NIKI, alb) O să-l sun pe tata… Poate era ceva important…

NIKI se apleacă, alege un CD şi dă volumul la maxim. Iese cu degetul

mijlociu orientat fără echivoc către cerul indecis de pe tavan.

8
BOGDAN:
- Vouă nu v-a ajuns? De când facem asta, de 4 ani? Tata sună de 22 de
ori ca să ştiţi că e el, de parcă ar mai şti cineva numărul ăsta… Niki
are deja… cât? 20? Așteptați să facă 22, e ceva special cu numărul
ăsta și nu știu eu?

ILEANA îi face semn să vorbească mai încet.

BOGDAN:
- În fiecare an ne înghesuim toţi aici, belim ochii la pânzele astea şi ne
prefacem că suntem o familie fericită. Nu e… Nu e… sănătos, mă-
nțelegi?
ILEANA:
- Ştiu…
BOGDAN:
- Gata, azi o scot pe Niki din casă… Va face Revelionul cu mine în Piaţă,
cu prietenii mei și cu alte câteva zeci de mii de oameni.
ILEANA (calm, sigură pe ea):
- Bogdan, ştii prea bine că nu poţi face asta…

NIKI revine în cameră cu o sticlă de șampanie. E îmbrăcată gros. Cu fular

și căciulă îmblănită cu urechi. Se uită scurt la cei doi și iese hotărât din
cameră. BOGDAN o urmează precipitat. Cei doi coboară în fugă scările. NIKI
râde isteric. Iese în fugă din clădire, se oprește și trage adânc aer în piept.
BOGDAN s-a oprit în spatele ușii de la intrare și o privește pe NIKI fericită,
îmbujorată, salutând trecătorii. Iese și el în cele din urmă…

NIKI:
- A ieșit bine, nu?

BOGDAN:
- Nu știu…

9
NIKI:
- Ai văzut cum se uita la mine? Nu-i venea să creadă că ies…
BOGDAN:
- Ești sigură că nu știe?

NIKI traversează printre mașini. BOGDAN o depășește grijuliu și face semn

mașinilor să oprească. E claxonat românește. Au ajuns teferi pe trotuarul de
vis-à-vis. NIKI s-a oprit în dreptul unei vitrine cu manechine dezbrăcate.

NIKI:
- Ce să știe?
BOGDAN:
- Cine? A.. Păi.. că… știm… Că noi știm adică…
NIKI:
- Nu cred…
BOGDAN:
- Și-acum ce facem?
NIKI (se așează pe bordură):
- Așteptăm. Cum îți merge cu fata?
BOGDAN (încă în picioare):
- Nicicum… Ne-am despărțit.
NIKI (îl trage lângă ea):
- Hai… nu trebuie să mă rogi… Mergem mai târziu și o împăcăm.
BOGDAN:
- Nu știu dacă… Ne-am despărțit de aproape 1 an…
NIKI (se apropie și îl adulmecă):
- Mă lași…? Ce e, ai făcut vreo nefăcută și ți-e frică să dai ochii cu ea?
BOGDAN:
- E doar parfumul ei… Mă mai dau cu el uneori…
NIKI:
- Mie poți să-mi spui, sunt sora ta. Bogdan, uită-te-n ochii mei!

BOGDAN se întoarce pe jumătate, fără să o privească în ochi.

10
NIKI:
- Ești gay?
BOGDAN:
- Nu cred… (zâmbește) Te iubesc.
NIKI:
- Normal că mă iubești, sunt sor-ta. Și? Ți-e dor de ea?
BOGDAN:
- O visez. Am visat-o și noaptea trecută. Cred… Mă certam cu o fată și
cred că era ea. O simțeam foarte frumoasă și la gândul că aș putea să o
pierd mă încercau orgolii și vanități și furii neputincioase… Eram un
căcăcios… Dar știam că visez așa că nu-mi păsa prea tare, nu-mi
doream decât să-i văd chipul, să știu sigur dacă e ea sau doar vreo
bunăciune din alea de apar în visele părăsiților…

Prin dreptul lor trece o mașină de salubrizare, din cele cu perii uriașe și cu
stropitori… NIKI se ridică brusc, la timp pentru a se feri din calea jetului de
apă. BOGDAN încasează neutru ploaia furioasă. După unul din geamurile
de la etajul 3 al clădirii din care au ieșit cei doi e ILEANA. S-a îmbrăcat și îi
privește pe cei doi prin perdeaua afumată.

NIKI (se pune pe vine în fața lui și îl șterge cu fularul):

- Nu-mi povesti.
BOGDAN:
- Îmi reproșa că și-a pierdut un an din tinerețea ei prețioasă… (o
maimuțărește… dar cu un soi de drag, de indulgență) “Viața e scurtă,
tinerețea e și mai scurtă! “ Copil prost… Măcar în vis putea să-mi
spună naibii ceva mai înțelept de-atât… “Tinerețea e scurtă”… Căcat…
NIKI:
- Visul tău, vorbele tale… Atât te-ai priceput…
BOGDAN (nu dă semne că ar fi auzit-o, continuă cu privirea în gol):
- Și cât număram eu pe degete anii tinereții, îmi spune: “Eu ți-am dat un
an dintre cei mai prețioși ani ai mei, tu ce mi-ai dat în schimb?”

11
 O privește brusc pe NIKI în ochi.

NIKI (îi ține privirea):

- Ce e?
BOGDAN:
- Era foarte calmă. N-am simțit nici măcar o umbră de reproș sau
ceva… Doar cuvinte… O întrebare simplă: ce am dat eu in schimb.
NIKI:
- Inventezi… Și mă enervezi… Gata, nu te mai ascult…
BOGDAN (se ridică):
- Știi ce i-am răspuns?
NIKI (se ridică și ea; se postează în fața lui cu mâinile în șolduri):
- Ok… Ce i-ai răspuns?
BOGDAN:
- I-am răspuns… Nu știu de unde mi-a venit… Știam că visez și că e
visul meu dar nu aveam niciun control… I-am spus… (se apropie de
NIKI pentru a reconstitui momentul) i-am spus teatral și răspicat și
brusc, privind-o în ochii ăia fără chip: “Sufletul meu! Ți-am dat în
schimb sufletul meu!”
NIKI (nu se aștepta, procesează deraiată de la logică):
- Faci mișto de mine?
BOGDAN:
- Jur că nu. Îmi venea să-mi fut una-n coaie… să mă doară până la leșin
doar ca să nu izbucnesc în hohote de râs și să mă trezesc. Trebuia
neapărat să rămân acolo… Nu-mi venea să cred… Eram genial… O
dovedisem, era interzisă… Se vedea că face eforturi să-mi înfrunte
privirea pătrunzătoare. Mă întrebam ce-o fi în mintea ei…
NIKI (cu ochi mici):
- I-ai spus că i-ai dat sufletul tău?
BOGDAN:
- Pe cuvânt de onoare.

12
NIKI:
- Ești un idiot. Știi… Am trăit mereu cu impresia că tu nu ești fratele
meu natural... Hai, facem ceva azi?
BOGDAN:
- Mai stai o clipă.. (privește spre fereastra în dosul căreia se află încă
Ileana)
NIKI:
- N-o să coboare, știm amândoi asta.. (țopăie de pe un picior pe altul,
oarecum detașată)
BOGDAN:
- Ba da, o să vezi... (enervat) Stai locului o clipă?
NIKI (face o piruetă):
- O fac special, știu că se uită la noi. Da’ tu măcar ai idee cât durează o
clipă?
BOGDAN:
- Nu știu... foarte puțin. Potolește-te.
NIKI (se apleacă și îi șoptește la ureche):
- Acum o să creadă că-ți spun ceva despre ea, prefa-te că-ți spun ceva
interesant. A, și ca să știi și tu, o clipă e fix durata dintre două clipiri.
BOGDAN (cu ochii la fereastră):
- Da? Știu pe cineva care nu clipește niciodată.

În casă Ileana vopsește încrânceată tavanul. Sună telefonul. Ileana pare că

nu-l aude. A terminat cerul și din pat, se înlalță pe vârfuri și face un punct mic
și negru. Țârâitul agasant al telefonului se oprește. Ileana pornește combina
muzicală și se întinde pe pat cu mâinile pe lângă corp și cu privirea în tavan.
Ochii larg deschişi împrumută din albastrul tavanului şi la un plan detaliu ar
putea fi bănuiţi de influenţe manga. În boxele combinei, peste muzică, sună
telefonul.

13