Anda di halaman 1dari 7

ARHETIPURI FEMININE

Cele patru elemente subtile esenţiale - pământul, apa, focul şi aerul - “colorează” în mod
specific sufletul fiinţei umane, generând arhetipurile sufleteşti. Sub modularea energiei
Lunii sunt create cele patru arhetipuri feminine, prezente în sufletul oricărei femei, iar
sub cea a Soarelui cele patru arhetipuri masculine, prezente în sufletul oricărui bărbat.
Totuşi, de regulă, într-o fiinţă umană se manifestă preponderent un singur arhetip.
Astrologia oglindeşte în modul său specific această realitate. Ea ne oferă numeroase
informaţii ce ne pot ajuta să recunoaştem arhetipul care predomină în noi. Mama,
fascinatoarea, eroina inspiratoare şi iniţiatoarea sunt cele patru arhetipuri feminine, pe
care le vom prezenta în continuare.

ARHETIPUL MAMEI

Elementul asociat cu acest arhetip este pământul, simbol al fecundităţii şi regenerării. El


naşte toate fiinţele şi le hrăneşte, pământul fiind simbolul trupului matern. Femeile cu
acest arhetip predominant au foarte multă energie şi o imensă bucurie de a trăi. Ele au o
atitudine maternă, fiind capabile să ofere protecţie, stabilitate afectivă şi o mare căldură
sufletească, de aceea tind ca, în permanenţă, să aibă grijă de ceilalţi. Au simţ practic şi
pot duce până la capăt orice lucru îşi propun să facă, fiind susţinute şi de dorinţa de a se
face în permanenţă utile. Sunt întotdeauna în căutarea frumosului şi a plăcerii.

Luna în Taur

Energia pământului este modulată de sfera de forţă a planetei Venus în aspect „minus”
(feminin). Această poziţionare a Lunii va aduce iubire interioară şi mulţumire de sine.
Nativele sunt sensibile şi senzuale, având o disponibilitate mărită pentru plăceri. Au
emoţii rafinate, fiind înzestrate cu simţ estetic şi o foarte mare gingăşie.
Dacă nu integrează corect energia venusiană, vor deveni foarte ataşate de planul material,
fie de bărbatul iubit. Pot fi extrem de posesive şi geloase, iar fascinaţia banilor şi a
confortului material le vor îndepărta de valorile spirituale ale vieţii.
Pentru a le cuceri, trebuie să le faci să se simtă în siguranţă, oferindu-le siguranţa
materială de care au nevoie şi sentimentul de mulţumire de sine. Dovezile de iubire
trebuie să fie concrete, menite să le crească încrederea în sine. Vor aprecia cadourile
frumoase sau o invitaţie la o cină romantică.

Luna în Fecioară

Energia pământului va fi modulată de energia lui Mercur, aspectul „minus” (feminin).


Femeia cu Luna în Fecioară trebuie să-şi înţeleagă emoţiile, să îşi cunoască mecanismele
interioare, devenind astfel conştientă de calităţile pe care le are. Această femeie este
înzestrată cu o foarte mare puritate sufletească, naturaleţe şi simplitate, putând ajunge să
trăiască comuniunea cu natura.
Dacă nu va integra energia mercuriană, vor apărea frustrări mentale şi cenzura emoţiilor
prin raţiune. Va avea obsesii mentale şi tendinţa de a critica în permanenţă şi de a despica
firul în patru. Toate aceste complicaţii mentale o vor duce la frământări interioare inutile.
Dacă vrei să o cucereşti, va trebui să o scoţi la o plimbare prin natură sau să îi cumperi un
animal de casă. Trebuie să o ajuţi să se înţeleagă pe ea însăşi şi să o accepţi aşa cum este.

Luna în Capricorn

Energia pământului va fi modulată de sfera de forţă a lui Saturn, aspectul „minus”.


Această femeie este responsabilă şi matură. Dă dovadă de consecvenţă în acţiuni şi
manifestă un foarte bun control al timpului. Este înţeleaptă şi îşi asumă responsabilitatea
propriei evoluţii spirituale. Trebuie să aibă răbdare cu ea însăşi.
Atunci când energia saturniană nu este integrată armonios, apare rigiditatea emoţională şi
răceala afectivă. Se va izola sau vor apărea blocaje afective foarte mari, ea devenind
incapabilă de a iubi.
O poţi cuceri prin afecţiune şi tandreţe. Trebuie să îi aduci dovezi concrete de iubire şi să
o ajuţi să îşi asume responsabilităţi de natură spirituală sau socio-profesională. Cel mai
potrivit cadou pentru ea ar fi o călătorie la munte.

ARHETIPUL FASCINATOAREI

Este în rezonanţă cu elementul apei. Apa este considerată origine a vieţii, mijloc de
purificare şi regenerare. Apele ca masă nediferenţiată reprezintă infinitatea posibilităţilor;
ele conţin tot ceea ce este virtual, tot ceea ce nu are încă formă, sămânţa primordială,
toate semnele unei dezvoltări viitoare, dar şi ameninţarea resorbţiei.
Fascinatoarea aduce misterul şi magia. Ea este cea care cucereşte un bărbat doar printr-un
zâmbet sau printr-o privire pătrunzătoare. Poate da dovadă de instabilitate emoţională
precum şi de o anumită fragilitate interioară. Ea se poate speria uneori de forţa cu care
fascinează, nefiind pe deplin conştientă de ea, iar aceasta o poate determina, la un
moment dat, să devină dependentă emoţional de ceilalţi. Lecţia ei este să integreze divin
sexualitatea şi să îşi trezească starea de inocenţă şi de copil divin.

Luna în Rac

Energia apei este canalizată în stil Lună minus. Aceste femei sunt înzestrate cu o
feminitate debordantă şi o mare profunzime emoţională, sunt foarte intuitive şi pot deveni
cu uşurinţă receptive la inspiraţiile divine. Dau adesea dovadă de compasiune, deoarece
sunt foarte empatice. Ele trebuie să înveţe din greşelile trecutului şi să se detaşeze de
acesta.
Dacă nu vor respecta energia lunară, vor fi vulnerabile şi dependente de emoţiile celor
din mediul în care trăiesc. Vor da dovadă de sensibilitate exagerată faţă de părerile
celorlalţi, imaginându-şi ofense complet neintenţionate.
Pe femeia cu Luna în Rac o poţi cuceri ducând-o la un film de dragoste vechi, sau
spunându-i cât de multă nevoie ai de ea. Va trebui să o înţelegi fără cuvinte şi să-i
dovedeşti că îi poţi simţi sufletul; are nevoie să se simtă protejată.

Luna în Scorpion

Energia apei este modulată de sfera de forţă a planteti Marte (în aspectul „minus”),
precum şi de sfera de forţă a lui Pluto. O astfel de poziţionare a Lunii va indica o femeie
provocatoare, plină de mister, exotică, pasională şi cu foarte mult sex-appeal. Este foarte
important pentru ea să ajungă la o stare de armonie şi echilibru interior. Trebuie să
privească sexualitatea ca pe o modalitate de a ajunge la Dumnezeu, nu ca pe un scop în
sine.
Dacă ea nu integrează armonios în universul ei lăuntric energia marţiană, poate ajunge să
se autodistrugă, având tendinţe către masochism şi răzbunare. Va fi posesivă, geloasă şi
va dori să domine şi să manipuleze.
Va fi cucerită de un bărbat pasional, cu o sexualitate puternică, care să îi satisfacă dorinţa
de mister şi magie, şi care să-i împărtăşească dorinţa de transformare.

Luna în Peşti

Energia apei este canalizată în stil neptunian. Aceste native sunt supuse şi devotate,
compasive şi cu o mare putere de sacrificiu. Sunt foarte sensibile şi visătoare, având o
imaginaţie bogată. Pentru ele este foarte importantă credinţa într-un ideal spiritual şi sunt
înzestrate cu o foarte mare intuiţie şi putere de a empatiza.
Dacă nu integrează energia neptuniană, ajung să absoarbă energiile negative ale celor din
jur, fiind foarte vulnerabile din punct de vedere psihic. Sunt naive, au o timiditate
exagerată şi pot fi foarte uşor rănite, de aceea pot dezvolta un complex al persecuţiei.
Le poţi cuceri prin devotament şi imaginaţie (scrie-i poezii!). Trebuie să dai dovadă de
creativitate şi foarte mult romantism.

ARHETIPUL EROINEI

Este în rezonanţă cu elementul foc. Focul este un simbol al purificării şi al regenerării; el


distruge ceea ce nu mai este necesar pentru a da o formă nouă, pentru a regenera. Prin foc
omul poate atinge condiţia zeilor.
Eroina este femeia activă, pasională, care are iniţiativă şi îşi asumă orice risc pentru a-şi
satisface gustul de aventură. Ea este inspirată şi aspiră cu frenezie către Dumnezeu,
preferând calea directă de evoluţie, fără ocolişuri sau concesii. Eroina ştie întotdeauna ce
vrea şi acţionează în conformitate cu ţelul propus, luptând pentru a şi-l atinge. Este o
femeie expansivă şi plină de viaţă.

Luna în Berbec

Femeile cu o astfel de poziţionare a Lunii în astrograma natală îşi canalizează energia


focului în stil Marte plus. Aceste native sunt pline de iniţiativă, gata oricând să îşi asume
riscuri, au o atitudine cuceritoare, sunt foarte independente şi dinamice. În general, sunt
femei puternice, care ştiu ce vor, cu o natură emoţională impulsivă şi nestatornică.
Dacă nu respectă energia marţiană, ele devin extrem de impulsive şi cu o puternică
tendinţă de a-i domina pe ceilalţi; au izbucniri necontrolate, iar emoţiile lor, deşi sunt
foarte intense, sunt de scurtă durată. Sunt încăpăţânate, având dorinţa de a face totul după
propriile legi.
Aceste femei sunt cucerite de bărbaţi puternici care dau dovadă de iniţiativă şi care le
stimulează spiritul de aventură. Trebuie ajutate să conştientizeze că pot duce până la
capăt ceea ce şi-au propus.

Luna în Leu

Nativele îşi manifestă energia focului în stil solar. Ele sunt capabile de emoţii înalte şi
nobile, fiind înzestrate cu o foarte mare creativitate şi pasionalitate. Sunt întotdeauna în
centrul atenţiei, primind aprecierea şi admiraţia celor din jur. Au o mare încredere în ele
şi ştiu întotdeauna ce vor.
Dacă nu integrează armonios energia solară, poate apărea tendinţa de dominare şi dorinţa
de a-i manipula pe ceilalţi. De asemenea, poate apare o predilecţie către dramatizare şi
teatralitate.
Sunt cucerite de bărbaţi solari, cu o foarte mare forţă interioară şi încredere în ei înşişi. Le
plac bărbaţii pasionali şi generoşi, care le cumpără lucruri scumpe şi care le tratează ca pe
nişte regine. Au nevoie să li se arate că sunt apreciate şi admirate, făcându-li-se în
permanenţă complimente.

Luna în Săgetător

În acest caz, energia focului este modulată de sfera de forţă a planetei Jupiter. Sunt
persoane idealiste, optimiste şi pline de efervescenţă. Au valori morale şi convingeri
ferme, dând dovadă de demnitate şi discernământ. Vor trebui să îşi dezvolte calităţile de
maestră în tainele spiritualităţii.
Manifestarea dizarmonioasă a energiei jupiteriene poate duce la complexe de
superioritate, dogmatism sau chiar fanatism în convingerile personale. Vor tinde către
minciună, împrăştiere şi iresponsabilitate.
Pe aceste femei le puteţi cuceri dacă sunteţi un bărbat superior, înţelept şi spontan în
acelaşi timp, cu un simţ al umorului bine dezvoltat. Vor aprecia discuţiile filozofice, iar
cel mai potrivit cadou pentru ele ar fi o călătorie în străinătate. Trebuie să li se satisfacă
gustul de aventură şi nevoia de nou.

ARHETIPUL INIŢIATOAREI

Este în rezonanţă cu elementul subtil aer. Aerul este un simbol al spiritualizării,


reprezintă lumea subtilă, aflată între „cer” şi „pământ”. Lumea expansiunii aerului este un
mediu prielnic luminii, zborului, parfumului, culorii şi este calea de comunicare dintre
cer şi pământ.
Iniţiatoarea este femeia care fascinează printr-un mental foarte puternic şi care este
înzestrată cu o mare putere de a iubi necondiţionat. Este în rezonanţă cu energia vidului şi
are capacitatea de a iniţia bărbaţii în tainele spiritualităţii, fascinându-i în primul rând prin
inteligenţă şi rafinament, nu numai prin eros. Se poate deschide către inspiraţii elevate şi
chiar poate deveni un releu divin. În mod obişnuit poartă multe “armuri” care să îi
protejeze sufletul. Este fascinată de bărbaţi puternici, foarte solari care o provoacă în
primul rând mental.

Luna în Gemeni

Îşi canalizează energia în stil Mercur plus. Este o femeie inteligentă pentru care
comunicarea este foarte importantă. Se manifestă într-o manieră dezinvoltă şi jucăuşă.
Este înzestrată cu simţul umorului şi poate manifesta cu uşurinţă starea de copil divin.
Are nevoie de stimulare la nivel mental şi să i se aprecieze inteligenţa.
Atunci când nu controlează energia mercuriană, apare împrăştierea mentală şi
superficialitatea. Va fi instabilă emoţional tinzând să îşi cenzureze emoţiile prin raţiune,
îşi face griji inutile pentru lucruri mărunte şi pot apărea complexe de inferioritate.
Este cucerită de inteligenţă şi umor de calitate, îi plac bancurile şi comediile, adoră
neprevăzutul. Cele mai potrivite cadouri în cazul ei vor fi cărţile. Are nevoie să o asculţi
până la capăt şi să o faci să se simtă înţeleasă.

Luna în Balanţă

În cazul acestor femei, energia aerului este modulată de sfera de forţă a planetei Venus,
aspectul „plus” (masculin). Femeia cu o astfel de poziţionare a Lunii va fi înzestrată cu
calităţi artistice şi un deosebit simţ al esteticului. Este o persoană rafinată, plină de farmec
şi eleganţă. Are o putere afectivă foarte mare şi un bun echilibru interior. Dă întotdeauna
dovadă de bun gust şi de armonie în gesturi, mişcări şi îmbrăcăminte.
În cazul în care nu integrează armonios energia venusiană poate deveni influenţabilă şi
dependentă de părerile celorlalţi. Vor apărea defecte precum: delăsare, nehotărâre, lene
sau chiar narcisism.
O poţi cuceri prin eleganţă, rafinament şi bun gust, îi place să-i cumperi lucruri frumoase
şi să o duci la manifestări artistice. Bărbatul va trebui să arate bine şi să se îmbrace
impecabil. Are nevoie de susţinere pentru a-şi dezvolta calităţile artistice.

Luna în Vărsător

Îşi exprimă energia aerului în stil uranian. Este arhetipul femeii moderne, independentă şi
nonconformistă. Aceste femei sunt inventive, originale şi foarte prietenoase, pun foarte
mare preţ pe libertate şi au un aer de neobişnuit, fiind oricând gata să te surprindă.
Dacă nu respectă energia uraniană pot deveni indiferente, fiindu-le frică să se implice
emoţional, datorită pericolului pe care l-ar reprezenta aceasta pentru libertatea lor
individuală. Vor da dovadă de superficialitate şi răceală.
Dacă vrei să le cucereşti, ar fi recomandat să găseşti o metodă nonconformistă şi
nemaivăzută cu care să le impresionezi. Va trebui să le stimulezi creativitatea şi să le faci
surprize cât mai originale. Le plac ieşirile în oraş împreună cu prietenii şi discuţiile
despre tot ce este nou sau neobişnuit.