Anda di halaman 1dari 13

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.

Puteți ajuta găsind susținere bibliografică pentru conținutul paginii.


Mesopotamia Antică

Eufrat – Tigru
Asiriologie
Orașe / Imperii
Sumer: Uruk – Ur – Eridu
Kiș – Lagaș – Nippur
Imperiul Akkadian: Akkad
Babilon – Isin – Susa
Asiria: Assur – Ninive
Dur-Șarrukin – Nimrud
Imperiul Babilonian – Caldeea
Elam – Amoriți
Hurieni – Mitanni
Kasiți – Urartu
Cronologie
Regi ai Sumerului
Regi ai Asiriei
Regi ai Babilonului
Limbă
Scriere cuneiformă
Sumeriană – Akkadiană
Elamită – Hurriană
Mitologie
Enûma Eliș
Ghilgameș – Marduk

Numele Mesopotamia se referă la o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent ține parțial
de Irak, parțial de Siria de est și parțial de Turcia de sud. Numele provine din cuvintele grecești
μέσος mesos ""între"" și ποταμός potamos ""râu"", referindu-se la zona dintre râurile Eufrat și
Tigru (râu) (denumirea arabă este ‫" بين نهرين‬Bayn Nahrain" "între două râuri"). Suprafața fertilă
udată de aceste două râuri este cunoscută ca fiind ""Leagănul Civilizației omenirii"", aici
dezvoltându-se primele societăți alfabetizate. Nu a existat niciodată o entitate politică sau o țară
numită Mesopotamia, și nici nu există granițe definite; numele e unul convențional, inventat de
istoricii greci pentru a se referi la aria geografică largă dintre cele 2 râuri.

Cuprins
[ascunde]

• 1 Mesopotamia Antică
• 2 Limba și scrierea
o 2.1 Dezvoltarea scrisului
o 2.2 Bibliotecile și muzeele regale
o 2.3 Literatura
o 2.4 Școala
o 2.5 Știința și tehnologia
o 2.6 Matematica
o 2.7 Astronomia
o 2.8 Medicina
• 3 Religia
o 3.1 Zeitățile principale
o 3.2 Demonii
o 3.3 Ritualuri funerare
o 3.4 Zigguratele
• 4 Cultura
o 4.1 Muzica și cântecele
o 4.2 Jocurile
o 4.3 Viața de familie
• 5 Agricultura
o 5.1 Tigru și Eufrat
• 6 Guvernul
o 6.1 Regii
o 6.2 Puterea
o 6.3 Războiul
o 6.4 Legile
• 7 Arhitectura
o 7.1 Casele
o 7.2 Palatele
• 8 Economia
• 9 Transporturile
• 10 Istoria recentă

• 11 Vezi și

[modifică] Mesopotamia Antică


Articol principal: Istoria Mesopotamiei antice
Hartă a Mesopotamiei antice

În Mesopotamia au existat unele dintre cele mai importante civilizații din lumea antică, precum
sumerienii, akkadienii, babilonienii, și asirienii. Aici au existat și unele culturi preistorice
majore, precum Ubaid și Jemdet Nasr, precum și orașul Jarmo. Printre cei mai importanți
conducători mesopotamieni se numără Ur-Nammu (regele Ur-ului), Sargon (a pus bazele
regatului Akkadian) Hammurabi(a pus bazele regatului Babylonian)și Tiglath-Pileser I (a pus
bazele regatului Assyrian).

Între mileniul IV î.Hr. și secolul VI î.Hr. se poate vorbi de Mesopotamia antică. Această lungă
perioadă poate fi divizată astfel:

• Perioada Uruk (urmează perioadei preistorice Ubraid): aproximatin secolele XXXXI-


XXXII î.Hr;
• Orașele-stat sumeriene: aproximativ secolele XXI-XIV î.Hr;
• Imperiul Akkadian: secolele XXIV î.Hr.-XXIII î.Hr.;
• Invazia guților: secolul XXII î.Hr;
• Cea de-a III-a dinastie Ur: secolele XXII î.Hr.-XX î.Hr;
• Întemeierea regatului asirian: secolele XX î.Hr.- XXVIII î.Hr;
• Prima dinastie babiloniană: secolele XVIII î.Hr.-XVII î.Hr;
• Asiria sub dominația Imperiului Mitanian: secolele XVI î.Hr.-XII î.Hr;
• Era întunecată: secolele XII î.Hr.-X î.Hr;
• Imperiul Neo-Asirian: secolele X î.Hr.-VII î.Hr;
• Imperiul Neo-Babilonian: secolele VII î.Hr.-VI î.Hr.

[modifică] Limba și scrierea


Prima limbă scrisă din Mesopotamia a fost limba sumeriană, o limbă izolată. Mai apoi, o limbă
semitică, limba akkadiană, a devenit limba dominantă, deși limba sumeriană a fost păstrată în
scopuri administrative, religioase, literare și științifice. Diferite varietăți de akkadiană au fost
folosite până la sfârșitul perioadei neobabiloniene. Apoi, limba aramaică, deja mult vorbită în
Mesopotamia, a devenit limba oficială a Imperiului Persan. Limba akkadiană a fost apoi foarte
puțin folosită, ca și limba sumeriană, doar în temple, pentru câteva secole.

[modifică] Dezvoltarea scrisului


Scrierea cuneiformă pe tăblițe de lut

Mesopotamia a fost unul dintre primele, dacă nu chiar primul loc din lume unde a apărut scrisul.
Prima formă de scris a fost reprezentată de pictograme, imagini ce reprezentau obiecte sau fiinte.
La sfârșitul mileniului IV î.Hr, acest sistem a fost simplificat și abstractizat, evoluând în scrierea
cuneiformă, un sistem pe bază de silabe. Această formă de scriere s-a răspândit apoi în mare
parte din Orientul Apropiat. Akkadienii, elamiții, hittiții și asirienii au folosit acest sistem.
Textele erau scrise pe tăblițe de lut, cu un bețișor, creând astfel formele caracteristice ale scrierii
cuneiforme.

[modifică] Bibliotecile și muzeele regale

Una dintre cele mai mari colecții de tablete cuneiforme provine din arhivele lui Assurbanipal,
regele Asiriei. În jurul anului 650 î.Hr., el a luat hotărârea să în ființeze o bibliotecă la Ninive.
Întrucât toate templele din Babilonia aveau biblioteci, el și-a trimis scribii să adune tablete de la
aceștia. Dacă un templu refuza să cedeze o tabletă, trebuiau făcute copii. În scurt timp, biblioteca
regală din Ninive a devenit cea mai mare din Asiria. Majoritatea informațiilor despre
Mesopotamia antică provin din această bibliotecă.

Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a fondat un muzeu unde erau expuse statuete, tăblițe
și alte obiecte importante. Acesta reprezintă un exemplu de literatură babiloniană.

[modifică] Literatura

Literatura veche este foarte bogată, variată și interesantă, cuprizând: povestiri, legende, imnuri,
fabule, învățături, proverbe și altele. Unele dintre aceste opere literare, prin conținutul și forma
lor frumoasa, sunt socotite printre creațiile cele mai alese ale culturii omenirii, spre exemplu
legenda lui Ghilgameș. O caracteristică importantă a întregii literaturi a Orientului antic este
caracterul ei religios. Aproape toate scrierile sunt străbătute de credințe în zei, în viața viitoare,
duhuri, vrăjitori.

("Istorie Universala Antica si Medievala" -Eliza Bichman, Lucia Georgian - 1995)


[modifică] Școala

Primele școli s-au înființat pe lângă temple. Aici se învățau: scrisul, cititul, recitarea de legende,
operațiile aritmetice. S-au găsit urme de săli de clasă, bănci, tăblițe de lut pentru scris exerciții.
Existau școli speciale pentru scribi, institute superioare și observatoare astronomice (de
exemplu, cele instalate în vârfurile zigguratelor).

("Istorie Universala Antica si Medievala" -Eliza Bichman, Lucia Georgian - 1995, pag.42)

[modifică] Știința și tehnologia

Popoarele Mesopotamiei au dezvoltat numeroase tehnologii, cum ar fi prelucrarea meterialelor,


fabricarea sticlei, țesutul textilelor, sisteme de irigații și de apărare împotriva inundațiilor. Ele
au fost de asemenea printre primele popoare ale Epocii bronzului. De timpuriu au folosit cuprul,
bronzul și aurul, și mai tărziu și fierul. Palatele erau decorate cu sute de kilograme din aceste
metale foarte scumpe. Cuprul, bronzul și fierul erau folosite de asemenea pentru armuri, precum
si pentru diferite arme, cum ar fi săbii, pumnale și sulițe. Au fost fabricate și arme din aur, dar
cel mai probabil nu aveau decât rol decorativ.

[modifică] Matematica

Mesopotamienii utilizau un sistem de numerație sexagesimal (în baza 60). De aici provine
actualul sistem, cu ora de 60 de minute, și ziua de 24 de ore, precum și cercul de 360 de grade.
Calendarul sumerian avea și săptămânile de câte șapte zile. Deoarece făceau socoteli cu numere
foarte mari au întocmit o tabelă a înmulțirii de la 1 la 18.000.

[modifică] Astronomia

Astronomii babilonieni erau foarte interesați în studierea stelelor și a cerului, și puteau prevedea
eclipsele și solstițiile. În astronomie totul era considerat ca având vreun scop, de obicei legat de
religie și soartă. În Mesopotamia antică, eclipsele erau considerate semn rău, însă numai cele
observate erau importante. Dacă o eclipsă nu putea fi văzută în orașul regal, atunci nu avea nicio
influență asupra regelui sau țării sale. Constelațiile folosite chiar și astăzi, cum ar fi Leu, Taur,
Scorpion, Gemeni, Capricorn și Săgetător, au fost definite pentru prima dată de astronomii
sumerieni și babiloniei. Constelațiile erau folosite în calcularea timpului și în determinarea
perioadelor de plantare și recoltare a culturilor.

În Mesopotamia a apărut astrologia, deși cea mai mare parte a ceea ce se înțelege astăzi prin
astrologie a apărut în timpul declinului civilizației lor.

[modifică] Medicina

Pentru detalii, vezi: Medicina mesopotamiană.

Doctorii Mesopotamiei nu cunoșteau multe lucruri despre medicină sau despre modul de
funcționare a organelor interne ale corpului, dar observau bolile acestora, și din aceste
observații, mult mai târziu, a apărut medicina modernă.

[modifică] Religia
Religia mesopotamiană este cea mai veche religie cunoscută. Mesopotamienii credeau că lumea
este un disc plat, înconjurat de un spațiu uriaș, gol, și deasupra, raiul. Ei mai credeau că apa se
găsește peste tot, și că universul a apărut din această mare enormă. Religia mesopotamiană era
politeistă adică oamenii credeau în mai mulți zei. Deși credințele descrise mai sus erau comune
tuturor mesopotamienilor, au existat și variații regionale. Cuvântul sumerian pentru univers este
an-ki, care face referire la zeul An și la zeița Ki. Fiul lor era Enlil, zeul aerului. Ei credeau că
Enlil este cel mai puternic zeu. El era stăpânul zeilor din panteon, similar cu Zeus de la greci, sau
cu Jupiter al romanilor. Sumerienii își puneau de asemenea întrebări filozofice, cum ar fi: Cine
suntem?, Unde suntem?, Cum am ajuns aici?. Ei răspundeau acestor întrebări cu explicații din
sfera supranaturalului. Dacă cineva era bolnav, ei se rugau la zei pentru însănătoșirea persoanei
respective. Cum s-a menționat mai sus, doctorii meopotamieni nu erau foarte avansați din punct
de vedere medical, așa că oamenii preferau să ceară ajutor de la zei.

[modifică] Zeitățile principale

• An era zeul sumerian al cerului, cunoscut mai târziu sub numele de Anu. El era căsătorit
cu Ki, însă în unele credințe mesopotamiene, soția sa se numea Uraš.
• Marduk era zeul principal al Babilonului. Oamenii îl preamăreau, pentru ca el să permită
evoluția Babilonului de la un mic stat la un mare imperiu.
• Gula, numit și Ninișina, era zeița vindecării. Când cineva era bolnav, ea era una dintre
zeițele la care se rugau.
• Nanna (numit și Suen, Nanna-Suen sau Sin) era zeul lunii. El era unul dintre fiii lui Enlil.
• Utu (numit și Šamaš sau Sahamash) era zeul soarelui.
• Iștar era zeița dragostei și sexului.
• Enlil era cel mai puternic zeu din religia mesopotamiană. Soția sa se numea Ninlil, iar
copiii săi erau Inanna, Iškur, Nanna-Suen, Nergal, Ninurta, Pabilsag, Nushu, Utu, Uraš
Zababa și Ennugi.
• Nabu era zeul mesopotamian al scrisului. Era foarte înțelept, și foarte lăudat pentru
abilitatea sa de a scrie. În unele locuri se credea că el controlează raiul și pământul.
• Iškur (sau Adad) era zeul furtunilor.
• Ninurta era zeul sumerian al războiului și al eroilor.
• Inanna, zeița sumeriană a războiului, era și soția lui Ninurta.
• Pazazu, numit și Zu, era o zeitate malefică, ce a furat tabletele destinului lui Enlil, și a
fost omorât din acest motiv. Tot el a adus și bolile nevindecabile.

[modifică] Demonii

Credința în demoni era o parte importantă a religiei Mesopotamiei antice. Oamenii se temeau de
sufletele rele, și de aceea așezau statuete și picturi pentru a speria fantomele nedorite. Asemenea
zeilor, existau diferiți demoni, fiecare cu numele său propriu, specializați în diferite acțiuni
negative .

[modifică] Ritualuri funerare

Arheologii au descoperit sute de morminte în unele părți ale Mesopotamiei. Aceste morminte
relevă multe informații legate de ritualurile funerare mesopotamiene. În orașul Ur, majoritatea
oamenilor erau îngropați în morminte familiale sub casă. Copiii erau puși în recipiente mari, și
duși la capela familiei. Alții erau pur și simplu îngropați în cimitirele orașului. Unii erau
înfășurați în covoare și giulgiuri. În majoritatea cazurilor, unele lucruri ale oamenilor îngropați
se aflau în morminte. Au fost de asemenea descoperite 17 morminte cu obiecte foarte valoroase,
și deci se presupune că aparțineau unor persoane de rang înalt, posibil regi.
[modifică] Zigguratele

Ziguratul din Ur, reconstituire

Zigguratele erau temple uriașe construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut și argilă
și aveau trei sau patru secțiuni. Erau construite foarte înalte, pentru a rămâne uscate în timpul
inundațiilor. Era nevoie de munca multor oameni pentru a construi un ziggurat. Trebuia săpat
lutul, fabricate cărămizile iar aceste cărămizi trebuiau transportate și îmbinate. Numai zigguratul
din Ur a rămas în picioare, deoarece constructorii din epocile mai târzii au învățat că arderea
cărămizilor le va face mai rezistente.

[modifică] Cultura
[modifică] Muzica și cântecele

Muzica și cântecele formau o parte importantă din viața Mesopotamiei. Unele cântece erau
închinate zeilor, altele descriau evenimente importante. Muzica și cântecele erau destinate în
principal aristocrației și regilor, dar de ele se bucurau și oamenii obișniți, care cântau și dansau
în casele lor sau în piețe. Cântecele se transmiteau din generație în generație, până ce cineva le
scria. Prin aceste cântece au fost transmise informații importante despre evenimentele isorice
care au ajuns în cele din urmă la arheologii moderni.

[modifică] Jocurile

Jocurile erau de asemenea foarte îndrăgite, în special de aristocrați. Oamenii obișniți nu aveau
timp de jocuri. Un joc pe tablă a fost descoperit într-unul din mormintele din Ur. Nimeni nu știe
cum se juca, deoarece regulile nu au fost descoperite. Există doar sugestii despre aceasta.

[modifică] Viața de familie

Viața era foarte grea pentru oamenii obișnuiți din Mesopotamia antică. Mortalitatea infantilă era
foarte ridicată, mulți băieți munceau alături de părinții lor, Iar fetele rămâneau acasă, învățând
gătitul și având grijă de copiii mai mici. Băieții din familiile mai bogate aveau posibilitatea să
meargă să muncească. Femeile aveau dreptul să dețină proprietăți, și, pentru motive întemeiate,
să obțină un divorț.Si cand se casatoreau acestia isi puneau o statueta deasupra patului unde
dormeau ca sa le poarte de grija

[modifică] Agricultura
Resursele alimentare din Mesopotamia erau relativ abundente datorită celor două râuri de la care
provine numele regiunii, Tigru și Eufrat. Deși solul din apropierea râurilor era fertil, și potrivit
pentru recolte, porțiunile de pământ aflate la distanță mai mare de apă erau aride, și nelocuibile.
Din acest motiv, dezvoltarea sistemelor de irigații a avut o mare importanță pentru coloniștii
Mesopotamiei. Alte inovații mesopotamienie sunt controlul apelor prin baraje, și utilizarea
apeductelor. Primii coloniști ai pământurilor fertile din Mesopotamia utilizau pluguri de lemn
pentru a afâna solul înainte de plantarea recoltelor, cum ar fi orzul, ceapa, vița de vie, napii sau
merele. Mesopotamienii au fost unul din primele popoare care au produs bere și vin. Clima
adesea instabilă a Mesopotamiei a pus probleme agricultorilor; adesea recoltele erau distruse, de
aceea erau folosite surse alternative de alimente, precum vaci sau oi.

[modifică] Tigru și Eufrat

Cele două râuri care înconjurau Mesopotamia antică erau Tigru și Eufrat. Aceste două râuri
fertilizau solurile aride. În plus, întrucât precipitațiile erau atât de reduse, apa din râuri
reprezenta principala lor sursă de apă. Pentru a evita distrugerea recoltelor, oamenii irigau
culturile ei trebuiau așadar să colecteze și să controleze apa, cu ajutorul barajelor. Odată cu
construcția unui baraj, în special într-ul loc mai înalt, apa astfel închisă nu mai curgea la vale.
Acest lucru reprezenta o problemă pentru orașele din aval, care porneau războaie din aceste
motive.

[modifică] Guvernul
[modifică] Regii

Majoritatea regilor din Mesopotamia antică erau considerați aleși ai unui zeu, fii ai unui zeu, sau
chiar zei. Ei îi ajutau pe zei conducând statul. Majoritatea regilor se autointitulau “rege al
universului” sau “mare rege”. Un alt nume des întâlnit era acela de “păstor”, întrucât regii
trebuiau să aibă grijă de poporul lor. Nabucodonosor a fost cel mai puternic rege din Babilonia.
El era considerat fiul zeului Nabu. S-a căsătorit cu fiica lui, pentru ca dinastiile medică și
babiloniană să aibă o legătură de familie. Numele lui Nabucodonosor se traduce prin: Nabo,
protejează coroana! Belședazar a fost ultimul rege al Babiloniei. el era fiul lui Nabonidus a cărui
soție era Nictoris, fiica lui Nabucodonosor. Primul rege al primei dinastii din Ur (aproximativ
2560 î.Hr.) a fost Mesanepada. El a făcut din Ur orașul principal al Sumerului.

Prima dinastie din Ur aprox. 2563-2387 î.Hr.

2563-2524: Mesannepadda

2523-2484: A'annepadda

2483-2448: Meskiagnunna

2447-2423: Elulu

2422-2387: Balulu

Dinastia din Lagaș aprox. 2494-2342 î.Hr.

2494-2465: Ur-Nanșe
2464-2455: Akurgal

2454-2425: Ennatum

2424-2405: Enannatum I

2402-2375: Entemena

2374-2365: Enannatum II

2364-2359: Enentarzi

2358-2352: Lugal-anda

2351-2342: Uru-inim-gina

Dinastia din Uruk aprox. 2340-2316 î.Hr.

2340-2316: Lugal-zaggesi

Dinastia din Akkad aprox. 2334-2154 î.Hr.

2334-2279: Sargon

2278-2270: Rimuș

[modifică] Puterea

Când Asiria a devenit un imperiu, a fost împărțită în mai multe părți mici, numite provincii.
Fiecare purta numele orașului principal, ex. Ninive, Samaria, Damasc și Arpad. Fiecare avea un
guvernator propriu, care avea grijă ca toți locuitorii să plătească taxele. El mobiliza soldații
pentru război, și asigura lucrătorii pentru construcția templelor. Era responsabil și pentru
impunerea legilor. În acest mod, asirienii au reușit să mențină controlul asupra imperiului lor.

Deși Babilonul era un stat relativ mic în perioada sumeriană, el a evoluat considerabil în timpul
domniei lui Hammurabi. El era cunoscut sub numele de “Legiuitorul”, și în scurt timp Babilonul
a devenit unul dintre cele mai importante orașe din Mesopotamia. Mai târziu a fost denumit
Babilonia, însemnând poartă către zei. A devenit de asemenea unul dintre principalele centre
culturale ale regiunii.

[modifică] Războiul

Orașele-state din Mesopotamia au purtat numeroase războaie între ele, pentru pământ și putere.
Se luptau de asemenea pentru controlul râurilor, irigații, și pentru locuri din care puteau obține
resurse precum cherestea, piatră și metale. Când au apărut imperiile, războaiele au fost purtate
mai mult cu țări străine. Spre exemplu, regele Sargon a cucerit toate orașele din Sumer, unele
orașe din Mari, iar apoi a început războaie în Siria de nord. Multe palate babiloniene erau
decorate cu fresce ale luptelor victorioase, arătând inamici fugind cu disperare, sau ascunzându-
se între buruieni. Un rege sumerian, Ghilgameș, era considerat două treimi zeu și o treime om.
Aventurile sale, considerate foarte importante, au fost transmise din generație în generație, fiind
considerate foarte importante, inclusiv descrieri ale bătăliilor câștigate de acesta.
[modifică] Legile

Regele Hammurabi, așa cum s-a menționat mai sus, era foarte cunoscut pentru legile sale. El a
promulgat circa trei sute de legi, care erau aplicate destul de strict. Printre ele se numără:

• Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.

• Dacă cineva acuză pe altcineva, și poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani.

• Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește că a greșit, va fi pus să
plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, și nu i se va permite să mai
judece.

• Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât.

• Dacă cineva găsește un sclav evadat și îl returnează proprietarului, acesta va trebui să


plătească doi șekeli.

• Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.

• Dacă cineva nu are suficientă grijă de un baraj, și barajul cedează, el va fi vândut, iar
banii obținuți vor înlocui recolta pierdută în timpul inundării culturilor.

• Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.

• Dacă cineva își lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta își face treaba bine timp
de patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat să ia parte la grădinărit.

• Dacă grădinarul nu și-a făcut treaba bine, iar plantele suferă, el va plăti pierderea în
funcție de producția vecinului.

• Dacă cineva are o datorie, și nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soția sa, pe fiul
său și pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberați.

• Dacă un om dator își plătește datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient de bun, nu pot
exista obiecții.

• Dacă cineva se căsătorește cu o femeie, dar nu are niciun fel de relații cu aceasta, nu se
consideră căsătorie.

• Dacă o soție are relații cu un alt bărăbat, amândoi vor fi legați și aruncați în apă, dar
soția poate fi iertată de soțul ei și dăruită regelui ca sclavă.

• Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va
fi omorât, iar femeia considerată fără vină.

• Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăsește casa, deși este mâncare
suficientă, ea va fi aruncată în apă.

• Dacă un bărăbat este capturat în război, și nu există mâncare, femeia este fără vină dacă
părăsește casa.
• Dacă un soț părăsește casa, soția pleacă în altă casă, iar soțul se reîntoarce, soția nu este
obligată să se reîntoarcă.

• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, o parte din
pământ și din bani trebuie cedată ei de soț. Când copiii cresc, ea se poate recăsători.

• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi


zestrea și banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.

• Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta crește în casa părinților adoptivi, părinții naturali
nu pot cere întoarcerea acestuia.

• Dacă cineva lovește pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de șaizeci de
ori.

• Dacă cineva lovește pe altcineva de același rang, va plăti o mina de aur.

• Dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile.

• Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece
șekeli.

• Dacă un constructor construiește o casă, și o construiește bine, proprietarul va plăti doi


șekeli pentru fiecare suprafață a casei.

• Dacă, însă, nu reușește, și casa se prăbușește, ucigându-l pe proprietar, constructorul va


fi omorât.

• Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.

[modifică] Arhitectura
[modifică] Casele

Casele oamenilor bogați erau foarte mari. Aveau două sau trei etaje, cu un acoperiș locuibil.
Aveau o curte spațioasă în jurul casei. În casă existau căteva dormitoare, o cameră de oaspeți, o
capelă, o bucătărie, o baie și un mormânt sub casă. Casele oamenilor simpli erau mult mai
simple, cu doar câteva camere.

[modifică] Palatele

Palatele regilor din Mesopotamia erau clădiri uriașe, frumos decorate. Majoritatea zidurilor
aveau basoreliefuri sculptate în fildeș, descriind marile victorii ale mesopotamienilor. Aveau de
asemenea mari sculpturi la intrări, pentru a-l proteja pe rege de demoni și alte spirite rele.
Mobila era de asemenea fabricată în principal din fildeș, care era ușor de decorat și de cioplit.
Palatele conțineau de asemenea mari cantități de metale, precum bronzul și aurul. Palatele erau
și centrele principale ale guvernului.

[modifică] Economia
Existau diferențe foarte mari din punctul de vedere al banilor și al averii între oamenii bogați și
oamenii de rând. Oamenii obișnuiți depindeau foarte mult de recoltele lor, deoarece aveau bani
foarte puțini. Oamenii bogați aveau foarte mulți sclavi, și de obicei aveau foarte mulți bani.

1 talant = 60 mina = 3600 șekeli = 30 kg de argint

1 mina = 60 șekeli = 500 grame de argint

1 șekel = 8,333 grame argint

Monedele de argint nu erau din metal pur. Aproximativ 87% din materialul monedei era argint!!!

[modifică] Transporturile
Majoritatea oamenilor din Mesopotamia preferau să călătorească pe apă, și nu pe uscat, deoarece
era mai convenabil. Ei construiau bărci din stuf, și le era ușor să meargă și prin zone
mlăștinoase. Mai târziu, după invenția roții, au fost folosite și carele, în special de către oamenii
înstăriți

[modifică] Istoria recentă


Fișier:Mesolapis.jpg
Un pandantiv mesopotamian

• Regiunea a fost apoi ocupată de către Imperiul Persan, fiind organizată sub forma a două
satrapii, Babilonia în sud, și Athura în nord. În această perioadă, 500-330 î.Hr., Persia, o
națiune vorbitoare a unei limbi indo-europene a devenit cea mai importantă putere a
lumii.
• După cucerirea Persiei de către Alexandru cel Mare, satrapiile au devenit parte a
Imperiului Seleucid, până la distrugerea sa, de către Armenia Mare, în 42 î. Hr.
• Cea mai mare parte a Mesopotamiei a devenit apoi o parte a Imperiului Partian al Persiei,
ce a rezistat până în 224 d. Hr. Ctesifon a devenit capitala Imperiului Parthian. Partea de
nord-vest a devenit romană, fiind organizată în două provincii, Osrhoene și Mesopotamia
• În timpul Imperiului Persian al Sasanizilor, Mesopotamia a primit numele de Del-e
Iranshahr însemnând "Inima Iranului", iar metropola Ctesifon (pe râul Tigru), a devenit
capitala Persiei, deși se afla în Mesopotamia.
• La începutul secolului VII d.Hr., califii Imperiului Arab au ajuns la putere în Damasc și
au anexat întreg Imperiul Sasanid. Mesopotamia a fost prin urmare reunită, sub arabi,
însă guvernată ca două provincii, partea de nord, având capitala la Mosul și partea de sud
având capitala la Bagdad. Mai târziu, Bagdad a devenit și capitala califatului, și capitala
întregului Imperiu Arab până în 1258.
• Între 1508 și 1534 d.Hr., persienii au controlat Mesopotamia.
• În 1535 d.Hr., turcii otomani au cucerit Bagdadul. În timpul Ocupației Imperiului
Otoman, Mesopotamia a fost condusă ca trei vilayate, sau teritorii, separate: Mosul,
Bagdad, și Basra, care includea și teritoriul care este astăzi Kuwait.
• La sfârșitul Primului război mondial Mesopotamia a fost ocupată pentru scurt timp de
britanici, care au organizat guvernul regiunii care este astăzi Siria și Irak sub un singur
conducător hașemit.
• În 1920 a fost creat de către britanici statul național irakian, cu granițele sale moderne, și
incluzănd și teritoriul Kuwaitului de astăzi. Kuwait, care făcuse parte din Provincia Basra
în timpul stăpânirii otomane, și-a declarat independența în 1961.
[modifică] Vezi și

Anda mungkin juga menyukai