2 3
Adresare fcut unei comuniti. Motivele expunerii orale
660B 660B 660B Iar eu, la început, am ezitat (cci adevrul va fi spus) refuzând 660B
propunerea [acestui subiect]. Nu fiindc nu voiam, iubiilor, s v dau, în orice
fel, atât cât e cu putin, ceea ce dorii, ci ca unul care nici nu m-am împrtit
de harul care îi ridic pe cei vrednici la aceasta, nici nu am experiena puterii i
practica vorbirii, fiind crescut în simplitate i fiind cu desvârire neiniiat în
discursuri meteugite, care-i au harul în singur rostirea lor,
de care cei muli se bucur, mai ales, mrginindu-i plcerea la auzul lor, chiar
dac adeseori ele n-au nimic preios în profunzimea lor.
i, pentru ca s spun mai la propriu i mai adevrat, pentru c m temeam s
nu insult prin srcia cuvântului meu înalta grire i înelegere a acelui fericit
brbat cu privire la cele dumnezeieti.
660C 660C 660C Cedând îns, mai apoi, forei [violenei] iubirii, care e mai tare decât 660C
toate, am primit de bun-voie porunca, preferând mai degrab prin ascultare s
fiu luat în râs din pricina îndrznelii i lipsei de educaie de ctre cei ce
reproeaz aceasta, decât s fiu socotit de voi c prin amânarea mea nu vreau
s v încurajez spre tot binele; deci aruncând grija pentru felul cum voi vorbi
la Dumnezeu [Ps 54, 23, I Ptr 5, 7], Singurul Care face minuni [Ps 135, 4] i
înva pe om cunotin [Ps 93, 10] i limpede face limba gângavilor [Is 35, 6,
În Sol 10, 21], celor aflai la strâmtoare le deschide o cale [În Sol 11, 5. 17],
Care ridic de pe pmânt pe cel srac i înal pe cel lipsit din gunoi [Ps 112, 7
i 2 Rg 2, 8], adic ridic din cugetul trupesc [Rm 8, 7] i din mocirla urât
mirositoare a patimilor pe cel srac cu duhul [Mt 5, 1] sau pe cel srac de
660D 660D 660D rutate i lipsit de deprinderea ei; sau, dimpotriv, pe cel inut înc de legea 660D
trupului i de patimi, i de aceea, srac de virtute i cunoatere i lipsit de har.
4 5
Referire la Sfântul Dionisie Areopagitul
Dar pentru c simbolurile de la sfânta celebrare a Sfintei Liturghii
[sinaxe, adunri] au fost deja contemplate în chip vrednic de înalta lui
661A 661A 661A înelegere de preasfântul i cu adevrat arttorul celor dumnezeieti Dionisie 661A
în tratatul su „Despre ierarhia bisericeasc”, trebuie tiut c acum cuvântul
meu nu va expune aceleai lucruri, nici nu va urma aceleai ci ca acela —
cci ar fi un lucru îndrzne i temerar, i aproape de nebunie, s încerce s
fac cele ale aceluia cei care nici nu-l pot cuprinde, nici nu-l pot înelege pe
acela, sau s prezinte ca ale lor proprii tainele artate dumnezeiete numai
aceluia prin Duhul —
ci [cuvântul meu va înfia acelea] câte au fost lsate, prin voia lui
Dumnezeu cu iubire de oameni de ctre el i altora ca uor de îneles spre
îndumnezeire i exercitarea deprinderii dorinei lor spre cele dumnezeieti, i
prin care se face îneleas i cunoscut, conform msurii fiecruia, raza
atotluminoas a celor svârite i-i reine la sine pe cei cuprini de dorul ei,
pentru ca nu cumva cei de dup el (urmaii, succesorii lui) s nu fie lipsii de
661B 661B 661B lucrare toat ziua timpului vieii de acum, neavând ca plat pentru lucrarea 661B
aceea în via cea dumnezeiasc cuvântul, cel [druit] pentru lucrarea
duhovniceasc în via duhovniceasc [Mt 20, 1–6] i care d înapoi dinarul
duhovnicesc al chipului dumnezeiesc i preaîmprtesc furat la început de cel
ru prin amgire la clcarea poruncii.
Urmând fericitului btrân
Nu promit îns c voi spune în continuare toate cele contemplate tainic
de fericitul btrân, nici cele spuse aa cum au fost înelese i grite de acela;
661C 661C
661C cci acela, pe lâng faptul c era un filozof i dascl a toat învtura, prin 661C
bogia virtuii i prin practicarea i iubirea de osteneal foarte îndelungat i
6 7
erudit privind cele dumnezeieti, se fcuse liber de lanurile materiei i de
chipurile [reprezentrile, fantasmele] ei, i avea astfel, în mod firesc, în
întregime mintea luminat de jur-împrejur de razele dumnezeieti i putea de
aceea vedea dumnezeiete cele care nu sunt vzute de cei muli;
Cuvântul su era un interpret foarte exact al celor gândite/înelese de
mintea lui i, nefiind împiedicat de nici o pat a patimilor, putea purta i rosti
limpede, asemenea unei oglinzi, cele care nu pot fi gândite/înelese cu mintea
de alii; astfel încât auditorii lui puteau vedea purtat de cuvântul su întreaga
lui minte, i s constate c toate cele înelese, (gândite) se descoper curat
minii întregi i c pot primi prin mijlocirea cuvântului [raiunii] cele transmise
lor.
661D 661D 661D [Promit îns] c voi spune numai câte le port în amintire i le pot 661D
înelege nedesluit i gri înc i mai nedesluit, dar cu evlavie, prin harul lui
Dumnezeu Care lumineaz cele întunecate. Fiindc eu gândesc c nici voi,
care tii s judecai drept, nu trebuie s credei c pot înelege sau gri altfel
decât pot înelege i gri i cât d harul cel de sus al proniei potrivit cu msura
puterii date mie, chiar dac Cel ce d i înva este atotînalt;
Deoarece a cere cele egale de la cei ce nu sunt egali în virtute i
cunoatere mi se pare c nu e departe de ceea ce fac cei ce încearc s arate c
luna lumineaz la fel ca soarele i care pretind cu trie c lucrurile care nu sunt
664A 664A 664A identice întru toate pot fi fcute s se armonizeze între ele, lucru care este cu 664A
neputin.
Invocarea lui Dumnezeu cel în Treime
S fie Dumnezeu povuitorul gândurilor i al cuvintelor, El, Singura
Minte a celor ce îneleg i sunt înelese cu mintea, Singurul Cuvânt/Raiune al
celor ce griesc/raioneaz i sunt grite/raionate i Singura Via a celor ce au
via i primesc viaa,
Care este i se face tuturor toate pentru cele ce sunt i se fac, dar pentru
8 9
664B 664B 664B Sine Însui nu este i nu se face în nici un chip nimic din cele ce sunt i se fac, 664B
ca Unul Care în chip natural nu este compus cu absolut nimic din cele ce sunt
i de aceea primete s se spun în chip mai potrivit despre El mai degrab c
nu este din pricina supraexistenei Sale. Cci, întrucât ne este cu adevrat
necesar s cunoatem c exist o diferen între Dumnezeu i creaturi, trebuie
ca negarea celor ce sunt s fie o afirmare a Celui mai presus de existen, iar
afirmarea celor ce sunt s fie o negare a Celui mai presus de existen, i ca
amândou apelativele cu privire la El - spun despre existena, cât i despre
nonexistena - s fie contemplate în chip evlavios, dar nici unul s nu poat fi
enunat în mod propriu. Cci amândou se enun despre El în mod propriu:
unul ca afirmare a existenei lui Dumnezeu în calitate de cauz a celor ce sunt,
664C 664C 664C iar altul ca negare prin covârire a cauzei celor ce sunt; i iari, nici unul nu se 664C
enun în mod propriu, fiindc nici unul nu ofer o afirmare a ce este Cel
cutat în fiina i firea Lui. Cci de Acela de Care absolut nimic, fie existând,
fie neexistând, nu este legat în chip natural dup cauz, pe drept cuvânt de
Acesta nu este aproape nimic din cele ce sunt i sunt spuse nici din cele ce nu
sunt i nu sunt spuse. Cci El are existena simpl, necunoscut, inaccesibil
negaie. Atât îns despre acestea, iar acum s venim la tema cuvântului nostru.
1 Capitolul 1. Cum i în ce mod sfânta biseric este icoan i chip
664D 664D
664D Aadar, spunea acel fericit btrân, la o prim încercare de contemplare, 664D
care are prin imitaie i întiprire aceeai lucrare cu El.
10 11
Cci aa cum Dumnezeu, dup ce a fcut toate i le-a adus la existen cu
puterea Lui infinit, le susine, le adun, i le circumscrie, i le unete între ele
i cu Sine providenial atât pe cele vzute cât i pe cele nevzute, i le ine în
jurul Lui ca i cauz, început i sfârit pe toate cele [ce erau] distanate între
ele prin fire i le face s concorde unele fa de altele prin unica putere a
relaiei fa de El în calitate de început.
Prin care [putere] pe toate le aduce spre identitatea nestricat i
665A 665A 665A necontopit a micrii i a existenei, nimic din cele ce sunt nerevoltându-se i 665A
nedivizându-se la început fa de nimic potrivit diferenei firii sau micrii,
toate fiind unite [concrescute] cu toate fr contopire potrivit unicei relaii
nedesfcute i strjuiri a unicului început i a unicei cauze, care suprim i
acoper toate relaiile particulare contemplate în toate potrivit firii fiecruia din
cele ce sunt.
i aceasta nu pentru a le strica sau a le desfiina i a le face s nu mai fie,
ci pentru a le birui i a se arta mai presus de ele, dup cum se arat întregul
mai presus de pri sau cauza mai presus de însui întregul.
Prin aceast cauz întregul însui cât i prile întregului apar i sunt în
mod natural ca unele ce au cauza întreag strlucind mai presus de ele,
665B 665B 665B i aa cum soarele acoper cu suprastrlucirea lui firea i puterea stelelor, aa 665B
i cauza acestora le acoper existena ca pe cea a unor lucruri cauzate.
Cci este firesc ca, dup cum prile sunt i se cunosc din întreg, tot aa i cele
cauzate sunt i se cunosc în mod propriu din cauz, i particularitatea lor ia
odihn atunci când sunt în mod absolut calificate prin referire la cauz, fiind
cuprinse de ea, dup unica putere a relaiei fa de ea, cum s-a spus.
Cci Dumnezeu Care e în msuri infinite mai presus de toate, fiind totul în
toate [I Cor 15,28], va fi vzut numai El ca Unic doar de cei curai cu gândul,
12 13
atunci când mintea care culege prin contemplaie raiunile celor ce sunt,
sfârete la Dumnezeu Însui ca la o cauz, un început i un sfârit al crerii i
devenirii [genezei] a toate i fundamentul fr întreruperi al cuprinderii tuturor
665C 665C 665C care le cuprinde pe toate. 665C
Modul în care Biserica imit pe Dumnezeu
În acelai mod i Sfânta Biseric a lui Dumnezeu, ca o icoan a
Arhetipului, se va arta c lucreaz cu privire la noi aceleai lucruri ca i
Dumnezeu. Cci sunt muli i aproape infinii la numr cei ce sunt în ea i sunt
renscui i recreai de ea prin Duhul: brbai, femei i copii, desprii i
diferind foarte mult între ei prin obârie i înfiare, prin neamuri, limbi,
moduri de via, vârste, preri, meteuguri, moduri de comportare i obiceiuri,
aptitudini i tiine, demniti i destine, caractere i deprinderi, crora li se d
i li se druiete [de ctre Biseric] o singur form i un singur nume în mod
egal pentru toi i anume faptul de a-i avea existena i a primi numele de la
Hristos,
665D 665D 665D [dar] i o singur relaie simpl, neîmprit i nedivizat dup credina care nu 665D
mai îngduie s fie cunoscute, chiar dac sunt, multele i nespusele diferene
ale fiecruia din pricina raportrii i reunirii universale a tuturor spre ea, prin
care nimeni nu mai e deloc separat, nici în el însui de ce este comun, toi fiind
unii [concrescui] în chip natural i unii unii cu alii dup harul i puterea
668A 668A 668A unic, simpl i nedivizat a credinei. 668A
„Cci toi — zice [Scriptura] — aveau o singur inim i un singur suflet”
[Fapte 4, 32], dup cum din diferite mdulare este i se cunoate un singur
trup, iar acesta e vrednic de Hristos, Care este cu adevrat Capul nostru [Ef 1,
22-23, 4,15; Col 1,18], întru Care, zice dumnezeiescul Apostol, “nu mai e nici
brbat, nici femeie, nici iudeu nici elin, nici tiere împrejur nici netiere
împrejur, nici barbar nici scit, nici sclav nici om liber, ci El Însui, totul în
14 15
toate.” [Ga 3, 28],
Cel Care le închide de jur-împrejur prin Sine Însui pe toate, prin puterea
unic, simpl i infinit îneleapt a buntii ca un centru al unor linii drepte
pornite din El, i Care împiedic prin cauza i puterea unic, simpl i unitar
ca principiile [începuturile] celor ce sunt s se îndeprteze spre extremiti,
668B 668B 668B circumscriindu-le în cerc extensiunile lor i strângând la Sine Însui 668B
determinrile celor ce sunt i au fost fcute de El, astfel ca fpturile i
creaturile Unului Dumnezeu s nu mai fie cu totul strine i vrjmae unele
altora, neavând cu privire la ce i unde s-i arate prietenia, pacea i identitatea
între ele, i s fie în primejdie ca însi existena lor s cad, desprindu-se de
Dumnezeu, în neexisten.
Biserica – chip al lui Dumnezeu
Prin urmare, sfânta biseric este, precum s-a spus, icoan a lui
Dumnezeu ca una care înfptuiete aceeai unire ca Dumnezeu între cei
credincioi, chiar dac cei unificai în ea prin credin sunt diferii în însuiri i
668C 668C 668C vin din diferite locuri i moduri. Este aceeai unire pe care o înfptuiete în 668C
chip natural Dumnezeu Însui în chip neamestecat între fiinele lucrurilor celor
ce sunt, atenuând i identificând, precum s-a artat, diferena dintre ele prin
raportarea i unirea cu El în calitate de cauz, început i sfârit.
2 Capitolul 2. Despre cum i în ce mod sfânta biseric a lui Dumnezeu este
icoan a lumii alctuite din fiine vzute i nevzute
Dup o a doua aplicare a contemplaiei [fericitul btrân] spunea c sfânta
biseric a lui Dumnezeu e un chip [o întiprire] i o icoan a întregului
16 17
cosmos, alctuit din fiine vzute i nevzute, pentru c ea primete aceeai
668D
668D 668D unitate i distincie ca i el. 668D
Cci aa cum aceasta [biserica], fiind ca edificiu un singur loca, primete
difereniere printr-o oarecare calitate special, potrivit poziiei formei [ei],
fiind divizat în locul rezervat numai preoilor i liturghisitorilor, pe care-l
numim ieration sau altar i cel lsat spre a fi [putea fi] clcat de mulimile
tuturor credincioilor, pe care-l numim naos.
Îns biserica e una dup ipostas, ea nefiind împreun divizat odat cu prile
ei din pricina diferenei prilor între ele, ci ea dezleag, prin raportarea la
unitatea ei, aceste pri de diferenierea artat în nume,
669A 669A 669A i le înfieaz pe amândou identice între ele i arat c fiecare este alternativ 669A
pentru cealalt ceea ce fiecare este pentru ea însi: naosul fiind ieration [altar]
în poten, fiind sfinit prin svârirea pân la capt a iniierii în mister
[mystagogiei]
i, iari, altarul [ierationul] fiind un naos actualizat, ca unul ce are naosul
însui ca început al aceleiai iniieri tainice [mystagogice], iar prin amândou
[biserica] rmâne una i aceeai;
Tot aa i întreaga lume a celor ce sunt aduse la existen de Dumnezeu prin
facere, care e divizat în lumea inteligibil, umplut de fiine spirituale i
netrupeti, i în lumea aceasta sensibil i corporal, esut mre din multe
specii i naturi, se las vzut în chip înelept ca fiind o alt biseric nefcut
de mân,
669B 669B 669B având drept altar [ieration] lumea de sus destinat puterilor de sus, iar ca naos 669B
lumea de jos rezervat celor sortii s vieuiasc prin simuri.
Unitatea lumii vzute i nevzute
Iari, lumea e una i nu este împreun divizat odat cu prile ei, ci, din
contr, ea circumscrie diferena prilor însei care vine din proprietile lor
18 19
naturale prin raportarea la unitatea i indivizibilitatea ei, i le arat ca fiind
alternativ identice cu ea însi i una cu cealalt, fr contopire. Fiecare dintre
ele ptrunde întreag în cealalt întreag i amândou ca pri împlinind acest
întreg, cum împlinesc prile un întreg i acesta [întregul] este împlinit cum
prile împlinesc uniform i integral întregul.
669C 669C 669C Cci toat lumea inteligibil [nevzut] se arat întiprit tainic prin 669C
formele simbolice în întreaga lume sensibil [vzut] pentru cei ce pot s vad,
iar întreaga lume sensibil [vzut] exist în întreaga lume inteligibil
[nevzut] prin raiuni, fiind simplificat în minte prin cunoatere. Cci
aceasta este în aceea prin raiunile [lucrurilor], iar aceea este în aceasta prin
întipriri, i lucrul lor era „ca i cum ar fi o roat în roat”, zice minunatul
vztor al lucrurilor mari Iezechiel [1, 16] vorbind, dup cum cred, despre cele
dou lumi; i, iari, „cele nevzute ale Lui se vd de la facerea lumii
înelegându-se cu mintea din fpturi”, zice dumnezeiescul Apostol [Rom 1,
20]. Iar dac prin cele vzute se vd cele nevzute, precum este scris, cu atât
mai mult vor fi înelese cu mintea cele ce se vd prin cele ce nu se vd de ctre
cei dedai contemplaiei duhovniceti, cci contemplaia simbolic a celor
669D 669D 669D inteligibile prin cele vzute este o tiin i o înelegere a celor vzute prin cele 669D
nevzute.
Cci este necesar ca lucrurile care se reveleaz reciproc s aib în
întregime adevrate i clare manifestrile [strlucirile] reciproce i relaia fa
de aceste strluciri s fie netirbit.
672A 3 672A 672A Capitolul 3. C sfânta biseric a lui Dumnezeu este o icoan i numai a 672A
lumii sensibile
20 21
i iari spunea [fericitul btrân] c sfânta biseric a lui Dumnezeu este un
simbol i numai al lumii sensibile în sine, ca una care are drept cer
dumnezeiescul altar [ieration], iar drept pmânt frumuseea naosului. Dup
cum i lumea este o biseric având cerul asemenea unui altar i podoaba
pmântului asemenea unui naos.
4 Capitolul 4. Cum i în ce mod sfânta biseric a lui Dumnezeu este o icoan
care înfieaz pe om i este înfiat ca o icoan de ctre om
672B 672B 672B i iari, dup un alt mod al contemplaiei, [fericitul btrân] spunea c 672B
sfânta biseric a lui Dumnezeu este un om, ca una care are drept suflet altarul,
drept minte dumnezeiescul jertfelnic i drept trup naosul, fiind chip i
asemnare a omului fcut dup chipul i asemnarea lui Dumnezeu [Fc 1, 26];
Prin naos pune înainte, ca printr-un trup, filozofia moral, prin altar explic
duhovnicete, ca printr-un suflet, contemplaia natural, iar prin dumnezeiescul
jertfelnic art, ca printr-o minte, teologia mistic.
i, invers, [spunea c] omul este o biseric tainic deoarece prin trup, ca
printr-un naos, potrivit filosofiei morale, strlucete virtuos [prin virtui] partea
practic a sufletului prin lucrarea poruncilor, iar prin suflet, ca printr-un altar,
conform contemplaiei naturale, el îi aduce lui Dumnezeu, în chip curat, în
672C 672C 672C Duhul, raiunile lucrurilor sensibile curite [tiate împrejur] de materie, iar 672C
prin minte, ca printr-un jertfelnic, cheam din adâncuri tcerea prealudat a
mritei Voci, imperceptibil i de necunoscut a Dumnezeirii
22 23
printr-o alt tcere gritoare i mult rostitoare i, pe cât e cu putin omului,
ajunge tainic s vieuiasc împreun cu ea în teologia mistic i devine aa
cum, probabil, se cuvine s fie cel ce s-a învrednicit de venirea lui Dumnezeu
i a fost însemnat de razele Sale atotluminoase.
5 Capitolul 5. Cum i în ce mod, iari, sfânta biseric a lui Dumnezeu este
icoan i întiprire i a sufletului îneles în el însui
672D 672D 672D i mai înva [fericitul btrân] c sfânta biseric a lui Dumnezeu poate fi 672D
nu numai o icoan a omului întreg alctuit prin compunere, spun, din suflet i
din trup, ci i a sufletului însui contemplat cu raiunea în el însui. Fiindc
spunea c sufletul e alctuit în mod general [universal] dintr-o putere
intelectual i una vital, puterea intelectual micându-se în chip stpânitor
[cu autoritate] prin voin, iar cea vital rmânând prin fire lipsit de alegere,
aa cum este. i, iari, de puterea intelectual ine latura contemplativ i cea
practic, iar latura contemplativ spunea c se numete minte, iar cea practic,
raiune, mintea fiind cea care pune în micare puterea intelectual, iar raiunea
cea care poart de grij de puterea vital;
673A 673A 673A Una, adic mintea, zic, atunci când îi pzete cu totul neschimbate 673A
micrile spre Dumnezeu, este i se numete înelepciune, iar cealalt, adic
raiunea, este i se numete chibzuin [pruden], atunci când, dup ce a legat
de minte în chip cumptat, prin fapte, puterea vital condus providenial de
ea, o arat nedeosebit de minte, purtând prin virtute aceeai i asemntoare
reflectare a divinului ca i ea.
24 25
Cci spunea c aceast reflectare e împrit în mod natural între minte i
raiune, astfel încât sufletul este i se arat mai degrab alctuit în mod
principal din minte i raiune ca unul intelectual i raional, puterea vital
putând fi contemplat evident, în mod egal, în amândou, spun, adic în minte
i raiune — cci nu este îngduit s gândim c oricare din acestea este lipsit
673B 673B 673B de via —, ea fiind împrit între amândou; 673B
Prin puterea vital, mintea, care spuneam c se numete i înelepciune,
fcându-se simpl prin deprinderea contemplativ într-o tcere i cunoatere
negrit, e adus la adevr printr-o cunoatere fr uitare i nesfârit, iar
raiunea, pe care am numit-o chibzuin, sfârete prin deprinderea practic
realizat trupete potrivit virtuii la binele prin credin. Din amândou acestea
alctuindu-se adevrata tiin a lucrurilor dumnezeieti i omeneti:
cunoaterea într-adevr fr greeal i captul întregii preadumnezeietii
filozofii a cretinilor.
Nou împrire: minte i raiune
673C 673C 673C Vorbind înc i mai limpede despre acestea, o parte [a sufletului] spunea 673C
c este contemplativ, precum s-a zis, iar alta practic; i partea contemplativ
o numea minte, iar pe cea practic, raiune, ca unele ce sunt, în mod evident,
primele puteri ale sufletului, i, iari, mintea o numea înelepciune, iar
raiunea chibzuin, ca unele ce sunt primele lucrri ale acestora.
Dezvoltând mai în detaliu, spunea c de latura intelectual a sufletului
ine mintea, înelepciunea, contemplaia, cunoaterea, cunoaterea fr uitare,
al cror scop [int, sfârit] este adevrul; iar de latura raional in raiunea,
chibzuina [prudena], practica, virtutea, credina, al cror scop [int, sfârit]
este binele. Iar adevrul i binele spunea c arat pe Dumnezeu: adevrul
atunci când Divinul pare a fi indicat în fiina Sa,
673D 673D 673D cci adevrul e un lucru simplu, unic i unul, identic, neîmprit, neschimbat i 673D
26 27
neptimitor, fr uitare i neîntrerupt;
iar binele atunci când pare s fie artat din lucrrile Lui, fiindc binele este
binefctor i proniator al tuturor celor ce provin din el, i pzitor al lor, i el
druiete existena, permanena i micarea tuturor fiinelor, întrucât, potrivit
opiniei etimologilor [binele] deriv de la a fi foarte, a fi pus foarte, sau a se
mica foarte tare.
Seria perechilor
676A 676A 676A Deci zicea btrânul c cele cinci perechi care se pot distinge [înelege] 676A
privind sufletul îi au locul în jurul unicei perechi care indic Dumnezeirea;
perechi sunt aici mintea i raiunea, înelepciunea i chibzuina [prudena],
contemplaia i practica [raiunea], cunoaterea i virtutea, cunoaterea fr
uitare i credina, iar perechea care înseamn divinul e adevrul i binele, spre
care fiind pus progresiv în micare sufletul, se unete cu Dumnezeul a toate,
imitând neschimbabilitatea i caracterul binefctor al fiinei i lucrrii Lui
prin fixarea în bine i deprinderea nestrmutat potrivit alegerii libere.
Excurs: cele dou decade
i ca s amestec în acestea [spuse mai sus] o mic observaie potrivit,
[spun c] poate aceasta este dumnezeiasca decad a coardelor psaltirii
676B 676B 676B spirituale, noetice a sufletului, care face s rsune în duhul raiunea prin 676B
cealalt fericit decad a poruncilor i care d în mod spiritual [noetic]
sunetele desvârite, armonioase i melodioase prin care este ludat în imne
Dumnezeu;
ca eu s aflu care este raiunea decadei care cânt i care a celei cântate i cum,
o decad tainic unit i legat fiind de cealalt decad, îl readuce la Sine Însui
întregit prin mine, cel mântuit, pe Iisus, Dumnezeul i Mântuitorul meu, Cel ce
este venic atotplin i mai presus de orice plintate, Care nicicând nu poate s
ias din Sine Însui, iar pe mine, omul, m restaureaz în chip minunat în mine
28 29
însumi, sau, mai degrab, în Dumnezeu de la Care am primit existena i spre
Care de mult tind dorind s primesc i existena fericit.
Cel care poate s cunoasc aceasta din ptimirea celor spuse, ajunge s
676C cunoasc deja prin experien în chip limpede demnitatea sa, i anume cum se 676C
676C 676C d înapoi chipului ceea ce este dup chip, cum e cinstit Arhetipul, care este
puterea tainei mântuirii noastre i pentru cine a murit Hristos; cum, iari,
putem rmâne în El i El în noi [In 15, 4], precum a spus, i cum „drept este
cuvântul Domnului i toate lucrurile Lui sunt vrednice de credin” [Ps 33, 4]?
Odihna decadei în Dumnezeu
Dar s ne întoarcem cuvântul la irul discursului [nostru], mulumindu-
ne cu atât despre acestea. Fiindc, spunea, mintea, pus în micare prin
înelepciune vine la contemplaie, prin contemplaie la cunoatere, prin
cunoatere la cunoaterea fr uitare, iar prin cunoaterea fr uitare la adevr,
676D 676D 676D în jurul cruia mintea primete hotarul micrii, fiind mrginit [circumscris] 676D
fiina, puterea, deprinderea i lucrarea ei.
Cci spunea c înelepciunea e o putere a minii i mintea însi e
înelepciunea în poten; contemplarea este deprinderea [minii], iar
cunoaterea, lucrarea minii, iar cunoaterea fr uitare este micare venic,
677A 677A 677A nesfârit i continu a înelepciunii, a contemplaiei i a cunoaterii, respectiv 677A
a puterii, a deprinderii i a lucrrii, în jurul lucrului cunoscut, cel mai presus de
toat cunoaterea, micare al crei capt este adevrul, ca un lucru cunoscut i
de neuitat. E lucru vrednic de mirare cum anume ceea ce este lipsit de uitare
ajunge circumscris, sau cum ajunge, în mod evident, s fie mrginit de adevr
ca de Dumnezeu? Cci adevrul este Dumnezeu, în jurul Cruia mintea,
micându-se fr sfârit i fr uitare, nu poate avea un capt al micrii,
neaflând hotar acolo unde nu este interval [distan]. Cci mreia minunat a
30 31
infinitii divine nu are cantitate, nici pri i este cu totul lipsit de dimensiuni
[spaiale], i nu are vreo înelegere [cuprindere] care s ajung la El ca s
cunoasc ce este El dup fiin, iar ceea ce nu are dimensiune sau cuprindere
nu poate avea vreun capt pentru cineva.
Drumul raiunii pân la bine care este Dumnezeu
677B 677B 677B În acelai fel, spunea btrânul, raiunea fiind pus i ea în micare prin 677B
chibzuin [pruden] vine la fptuire, iar prin fptuire la virtute, prin virtute la
credin, care este certitudinea cu adevrat sigur i neclintit a celor
dumnezeieti, pe care raiunea având-o mai întâi în poten prin chibzuin, o
arat mai târziu în act prin virtute, prin artarea ei prin fapte, cci „credina
fr fapte este moart” [Iac 2, 26], precum este scris, iar tot ce e mort i inactiv
nu ar putea îndrzni cineva care cuget bine s spun c se numr între cele
bune; iar prin credin vine la bine, în jurul cruia raiunea primete un sfârit
încetându-i lucrrile, dat fiind c puterea, deprinderea i lucrarea ei sunt
mrginite [circumscrise].
Unitatea sufletului i unirea cu Dumnezeu
677C 677C 677C Cci zicea c chibzuina [prudena] e puterea raiunii i raiunea însi 677C
este chibzuina în poten; fptuirea este deprinderea; iar virtutea lucrarea ei;
iar credina este fixarea i neschimbabilitatea interioar a chibzuinei i a
virtuii, respectiv a puterii, a deprinderii i a lucrrii raiunii, al crei capt este
binele, în jurul cruia ajungând raiunea îi înceteaz micarea;
Cci binele este Dumnezeu, în care îi are captul în mod natural întreaga
putere a întregii raiuni. Dar a analiza amnunit i a spune cum i în ce mod se
realizeaz i actualizeaz fiecare din acestea i ce se împotrivete fiecreia din
acestea sau i se potrivete i în ce msur, nu ine de tema de fa,
32 33
ci doar faptul de a ti c orice suflet, atunci când va putea prin harul Duhului
Sfânt, i prin iubirea de osteneal, i prin strdania proprie, s le lege i s le
677D 677D 677D ese între ele pe acestea, adic raiunea cu mintea, chibzuina [prudena] cu 677D
înelepciunea, fptuirea [aciunea] cu contemplaia, virtutea cu cunoaterea,
credina cu cunoaterea fr uitare, nemicorând sau mrind pe una fa de
cealalt, tind de la ele orice exagerare sau lips;
i, ca s vorbesc scurt, când va face din decada sa o monad, atunci se va uni i
680A 680A 680A el cu Dumnezeu Cel Adevrat i Bun, Unul i Unic, i va deveni frumos i 680A
mre i asemenea Lui, pe cât e cu putin, prin împlinirea celor patru virtui
generale care arat divina decad din suflet i cuprinde cealalt fericit decad
a poruncilor.
Cum sufletul devine monad pornind de la decad
Cci tetrada e o decad în poten, compus progresiv plecând de la monad;
i, iari, ea este i o monad cuprinzând concentrat binele în mod unitar i
artând prin sine, împrit în mod netiat simplitatea i neîmprirea lucrrii
divine; prin care sufletul i-a pstrat cu trie binele su neatins i a respins ce
este strin de el drept un lucru ru,
ca unul care are minte plin de bun raiune [raional], înelepciune chibzuit,
680B 680B 680B contemplaie fptuitoare, cunoatere virtuoas i, peste acestea, o cunoatere 680B
fr uitare atotcredincioas i neclintit, i, ca unul care a adus lui Dumnezeu
efectele unite înelepete cu cauzele, lucrrile unite cu puterile, i a primit în
schimbul lor îndumnezeirea care creeaz simplitatea.
Cci raiunea este o lucrare i o manifestare a minii, dup cum efectul este în
cauz, chibzuina [prudena] e o lucrare i o manifestare a înelepciunii,
fptuirea e o lucrare i o manifestare a contemplaiei, virtutea e o lucrare i o
manifestare a cunoaterii, iar credina, o lucrare i o manifestare a cunoaterii
34 35
fr uitare, din care se creeaz relaia interioar cu adevrul i binele, adic,
zic, cu Dumnezeu, relaie despre care spunea c este tiin divin i
680C 680C 680C cunoatere fr greeal, i iubire, i pace, întru care i prin care este 680C
îndumnezeirea: [Aceast relaie] este tiin dumnezeiasc, fiind împlinire a
întregii cunoateri despre Dumnezeu i despre cele dumnezeieti îngduite
oamenilor i sum [cuprindere] a virtuilor; [ea] este cunotin fr greeal
ca una care se sprijin în chip autentic pe adevr i care ofer o experien
necontenit a lui Dumnezeu; [ea] este iubire, ca una care, prin dispoziia sa,
particip toat la întregul farmec al lui Dumnezeu; i [ea] este pace, ca una
care ptimete aceleai lucruri ca i Dumnezeu i ca una care îi pregtete s le
ptimeasc i pe cei ce s-au învrednicit s vin la fiin prin ea.
Unirea dintre Dumnezeu i suflet
Cci dac Divinul este cu totul nemicat, ca unul care nu are ceva care
s-L tulbure — cci ce ar putea mcar s ajung la înlimea Lui? —, iar pacea
este o stabilitate neclintit i nemicat, precum i o bucurie netulburat,
680D 680D 680D urmeaz c ptimete cele dumnezeieti i tot sufletul care s-a învrednicit s 680D
primeasc pacea cea dumnezeiasc, ca unul care a trecut dincolo nu numai de
hotarele rutii, necunoaterii, minciunii i vicleniei, rele potrivnice
adevrului i binelui i care subzist prin micrile sufletului contrare firii, ci,
dac e îngduit s spunem, i dincolo de hotarele însei ale virtuii, cunoaterii
adevrului i buntii cunoscute de noi, odihnindu-se negrit i netiut în
slaul cel supraadevrat i preabun al lui Dumnezeu, potrivit fgduinei Sale
nemincinoase, nelsând nimic din cele care-l tulbur în chip firesc s ajung
ascunzimea lui în Dumnezeu.
681A 681A 681A În acel loca [sla] fericit i preasfânt se svârete acea înfricoat 681A
tain a unitii mai presus de minte i de raiune, prin care Dumnezeu fa
sufletul biseric, iar sufletul fa de Dumnezeu vor deveni un trup i un suflet.
36 37
O, cum m minunez de buntatea Ta, Hristoase! Cci nu voi îndrzni s
m art nici mcar ludând-o în imne, eu care nici mcar pentru a m minuna
dup vrednicie n-am de-ajuns putere. „Cci vor fi cei doi un trup. Taina
acesta mare este, iar eu vorbesc de Hristos i de Biseric”, zice Apostolul [Ef
5, 32]; i iari: „Cine se lipete de Domnul e un duh cu El” [1 Co 6, 18].
681B 681B 681B Ajuns astfel, sufletul unitar i adunat cu sine însui i cu Dumnezeu, nu 681B
va mai fi în el raiunea care înc-l divide în multe potrivit gândului su, ci
capul su va fi încununat numai de Prima, Unica i Singura Raiune i
Dumnezeu, în Care sunt i subzist unitar raiunile celor ce sunt, ca una Care
este creatoare i fctoare a celor ce sunt, spre Care aintindu-i privirile, nu ca
spre unul care este în afara lui, ci care este întreg în întregimea lui, va cunoate
el însui [sufletul] printr-un simplu elan raiunile i cauzele celor ce sunt,
pentru care înainte de a se fi fcut mireasa Logosului, Raiunii i Dumnezeu,
se supunea metodelor diviziunii, i prin acestea va fi purtat în chip mântuitor i
armonios spre Însui Cuprinztorul i Fctorul oricrei raiuni i oricrei
cauze.
Liturghia vzut, imagine a liturghiei interioare a sufletului
681C 681C 681C Aadar, fiindc acestea in de suflet, precum spuneam,— care potrivit 681C
minii are înelepciunea în poten, iar din înelepciune are contemplaia, din
aceasta, cunoaterea, iar din cunoatere, cunoaterea neuitat, prin care e
condus spre adevr ca spre un capt i sfârit al tuturor bunurilor minii.
Potrivit raiunii are chibzuina, din care are fptuirea, din fptuire, virtutea, iar
din aceasta, credina, prin care ajunge la bine ca la un sfârit fericit al lucrrilor
raiunii,
prin a cror unire a unora cu altele se culege tiina celor dumnezeieti —
Cu toate aceste realiti se armonizeaz limpede prin contemplaie sfânta
38 39
biseric a lui Dumnezeu devenit o icoan a sufletului:
toate câte au fost artate c sunt potrivit minii i ies progresiv din minte ea le
681D 681D 681D indic prin altar, cele care au fost evideniate c sunt potrivit raiunii i ies prin 681D
desfurare din raiune le ilustreaz limpede prin naos, i toate le adun spre
taina celebrat pe jertfelnicul dumnezeiesc.
i cel care a putut fi iniiat în chip cuviincios [înelegtor] i înelept prin cele
svârite în biseric, a fcut cu adevrat biseric a lui Dumnezeu i
dumnezeiesc însui sufletul su, i pentru el poate ni s-a dat în chip înelept
biserica fcut de mâna omeneasc care îi este sufletului în chip simbolic
model prin diversitatea lucrurilor dumnezeieti svârite în ea pentru
cluzirea noastr spre ce este mai bun.
684A 684A 684A Capitolul 6. Cum i în ce mod se numete om i Sfânta Scriptur 684A
Aa cum printr-o contemplaie anagogic spunea btrânul c biserica
este un om duhovnicesc iar omul e o biseric tainic, tot aa spunea i c toat
Sfânta Scriptur, luat în întregimea ei, este un om,
având drept trup Vechiul Testament, iar drept suflet, duh i minte Noul
684B 684B 684B Testament. i, iari, spunea c litera istorisirii întregii Sfintei Scripturi, zic a 684B
celei Vechi i a celei Noi e un trup, iar sensul celor scrise i scopul spre care
tinde acel sens e un suflet. Lucru pe care auzindu-l, am admirat i eu
exactitatea asemnrii i am ludat cum se cuvine i dup putere pe Cel ce
împarte fiecruia darurile dup vrednicie. Cci aa cum la noi, omul este
muritor în ceea ce este vzut, dar e nemuritor în ceea ce este nevzut, tot aa i
Sfânta Scriptur având litera vzut trectoare, dar duhul ascuns în litera ei,
40 41
care nu înceteaz nicicând s existe, face adevrat raiunea acestei
contemplaii.
i aa cum acest om, care suntem noi stpânindu-i prin iubirea de
684C 684C 684C înelepciune pofta i pornirea ptima, vetejete trupul, tot aa i Sfânta 684C
Scriptur îneleas duhovnicete taie-împrejur litera ei: cci zice marele
Apostol: pe cât „omul nostru cel dinafar se stric”, pe atât „omul cel
dinuntru se înnoiete din zi în zi” [2 Co 4, 16–17].
Acest lucru trebuie îneles i spus i despre Sfânta Scriptur, îneleas figurat
ca un om, cci pe cât litera ei se retrage, pe atât duhul ei se sporete, i pe cât
trec umbrele slujirii vremelnice [cultul Vechiului Testament], pe atât vine în
locul lor adevrul atotluminos, întreg strlucitor i lipsit de umbr al credinei.
Pe baza acestui adevr i pentru acest adevr în mod principal ea exist i a
fost scris i se numete Scriptur, gravat fiind în minte prin harul
684D 684D 684D dumnezeiesc, tot aa cum i omul, care suntem noi, este i se numete în mod 684D
principal om pentru sufletul su raional i intelectual, prin care i pentru care
este chip i asemnare a lui Dumnezeu, Care l-a fcut pe el i a fost separat în
chip firesc de celelalte animale, ca unul care nu are nici un fel de manifestare a
unei puteri de relaie fa de ele.
7 Capitolul 7. Cum cosmosul este numit om i în ce mod omul e numit
cosmos
Iari, conform acestei imagini printr-o bun imitare, btrânul sugera c
42 43
685A 685A 685A i întreaga lume alctuit din cele vzute i din cele nevzute e un om, i iari, 685A
omul alctuit din suflet i din trup e o lume. Cci spunea c cele inteligibile in
locul sufletului, aa cum sufletul ine locul celor inteligibile, iar cele sensibile
in locul trupului, aa cum trupul ine locul celor sensibile; cci cele inteligibile
sunt sufletul celor sensibile, iar cele sensibile sunt trupul celor inteligibile, i
aa cum sufletul este în trup, aa lumea inteligibil este în cea sensibil, iar
lumea sensibil e inut la un loc cu cea inteligibil, precum trupul cu sufletul.
Cci din amândou se constituie un singur cosmos, aa cum din suflet i din
trup e un singur om, nici una din acestea unite [concrescute] în mod natural
unele cu altele, prin unire negând sau respingând pe cealalt din pricina legii
Celui care le-a unit. În aceast lege este însmânat raiunea puterii
unificatoare, care nu îngduie s fie nesocotit, din pricina deosebirii de natur
685B 685B 685B identitatea lor prin unirea dup ipostas, nici ca particularitatea, care 685B
circumscrie fiecare din aceste elemente în el însui, s fie mai puternic spre
distanare i împrire decât înrudirea prieteniei aezat în chip tainic în ele
prin unire.
Prin aceast înrudire se arat modul universal i unic al prezenei invizibile i
necunoscute în toate a cauzei care ine împreun toate fiinele, mod care exist
în toate fiinele în forme variate i care le susine pe toate i în ele însele dar i
unele în altele neamestecate i nedivizate i le înfieaz prin relaia
unificatoare ca existând mai mult unele pentru altele decât pentru ele însele,
pân când din pricina unei iconomii mai mari i mai tainice Cel ce le-a legat va
voi s le dezlege la vremea sfâritului universal ndjduit, în care i lumea, ca
685C 685C 685C un om, va muri în ceea ce este artat i iari va învia nou din btrânee la 685C
învierea ateptat pentru atunci.
Atunci i omul, ce suntem noi, va învia împreun cu lumea ca o parte cu
44 45
întregul i ca o lume mic cu lumea mare, dobândind puterea de a nu se mai
putea strica, când trupul se va face în podoab [cinste] i slav asemenea
sufletului i cele sensibile asemenea celor inteligibile, în toate artându-se
printr-o prezen evident i activ pe msura fiecruia o unic putere
dumnezeiasc care va pstra prin ea însi legtura unirii nedesfcute pentru
veacurile nesfârite.
685D 685D 685D Deci, de va voi cineva s aib o via i o raiune iubitoare de Dumnezeu 685D
i plcut Lui, s-i însueasc cele mai bune i mai de cinste din aceti trei
oameni, adic zic: lumea, Sfânta Scriptur i omul care suntem noi, s se
îngrijeasc, pe cât îi st în putin, de sufletul nemuritor i dumnezeiesc i
destinat s fie îndumnezeit prin virtui, i s dispreuiasc trupul supus
stricciunii i morii i care poate întina demnitatea neîngrijit a sufletului,
688A 688A 688A cci „trupul striccios îngreuneaz sufletul i cortul pmântesc împovreaz 688A
mintea cu multe griji” [În Sol 9,15], i iari: „trupul poftete împotriva
duhului” [Ga 5, 17] i iari: „Cel ce seamn în trupul su, va secera din trup
stricciune” [Ga 6,8].
Acela s se mite spre întrecere cu puterile netrupeti i spirituale cu mintea
prin cunoatere, prsind cele prezente i vzute, „cci cele ce se vd sunt
trectoare, iar cele ce nu se vd sunt venice” [2 Cor 4,18].
În aceste puteri cereti pentru mulimea deprinderii pcii, se odihnete
Dumnezeu. Depind îns acela printr-o meditaie chibzuit a Sfintei Scripturi
litera ei, s se ridice înelepete spre Duhul Sfânt, întru Care este plintatea
688B 688B 688B buntilor i comorile ascunse ale cunoaterii i înelepciunii [cf. Ga 2, 3], i 688B
dac cineva se v arta înluntrul su vrednic de aceste comori, va gsi pe
Dumnezeu Însui înscris în tablele inimii, oglindind prin harul Duhului cu faa
46 47
descoperit slava lui Dumnezeu prin desfiinarea vlului literei [2 Co 3, 18.
16].
8 Capitolul 8. Al cror realiti este simbol prima intrare a Sfintei Adunri
[Sfintei Liturghii] i cele svârite dup ea
Dup expunerea succint a celor spuse de fericitul btrân cu privire la
contemplaiile sfintei biserici, cuvântul nostru vine s fac, pe cât îi e cu
putin, relatarea înc i mai succint despre Sfânta Liturghie [Sfânta Adunare
688C 688C 688C sau Sinax]. 688C
Aadar, btrânul înva c prima intrare în sfânta biseric a arhiereului la
sfânta adunare [sinax] este chipul [întiprirea] i icoana primei veniri
[parusii] prin trup în lume a Fiului lui Dumnezeu i Mântuitorului nostru Iisus
Hristos [Tit 2,13; II Tim 1,10; Tit 1, 4], prin care a eliberat i rscumprat firea
oamenilor înrobit stricciunii, ce s-a vândut ea însi morii prin pcat, i a
fost împrit în chip tiranic de diavolul, i a dat înapoi toat datoria pentru ea
ca un vinovat, El, Cel ce este nevinovat i fr de pcat i a readus-o din nou la
harul dintru început al Împriei, dându-se pe Sine Însui pre de
rscumprare i schimb pentru noi [Mt 20, 28; Mc 10, 45; I Tim 2, 6]
i punând Patima Sa de via fctoare ca leac vindector i de mântuire lumii
688D 688D 688D în locul patimilor noastre. Dup aceast venire, suirea Lui la cer i restabilirea 688D
Sa pe tronul cel mai presus de ceruri e închipuit [întiprit] simbolic de
intrarea arhiereului în altar i urcarea lui pe tronul preoesc.
48 49
9 Capitolul 9. Ce înseamn intrarea poporului în sfânta Biseric a lui
Dumnezeu ?
Intrarea poporului în biseric fcut împreun cu ierarhul, spunea
689A 689A 689A fericitul btrân, înseamn întoarcerea necredincioilor de la necredin la 689A
credin, de la netiin i rtcire la cunoaterea lui Dumnezeu i trecerea
credincioilor de la rutate la virtute i cunoatere. Cci intrarea în biseric nu
arat numai întoarcerea necredincioilor la adevratul i singurul Dumnezeu,
ci i îndreptarea prin pocin a fiecruia dintre noi care credem, dar nesocotim
poruncile Domnului printr-un trai neînfrânat i o via necuviincioas.
Fiindc orice om, fie uciga, fie desfrânat, fie ho, fie mândru, fie trufa, fie
ocrâtor, fie lacom, fie iubitor de argint, fie bârfitor, fie intor minte de ru,
fie mânat uor spre irascibilitate i furie, fie defimtor, fie vorbitor de ru, fie
optitor, fie uor purtat spre invidie, fie beiv i simplu spus,
689B 689B 689B ca s nu lungesc cuvântul, pomenind toate felurile de ru, oricine care, inut 689B
fiind de o rutate oarecare, de fiecare dat când înceteaz de bunvoie de a se
mai lsa stpânit de ea în modul lui de via i de a o mai lucra cu intenie i îi
schimb viaa spre mai bine, alegând virtutea în locul rutii, despre unul ca
acesta s se socoteasc i s se spun c intr la modul propriu i cu adevrat
50 51
împreun cu Hristos, Dumnezeul i Arhiereul, în virtute, îneleas în mod
figurat ca o biseric.
10 Capitolul 10. Ce simbolizeaz citirile dumnezeieti?
Iar citirile dumnezeieti ale preasfintelor cri, spunea învtorul,
sugereaz voinele i sfaturile dumnezeieti i fericite ale Preasfântului
Dumnezeu, prin care primim sfaturile [povuirile] cu privire la ce avem de
fptuit fiecare din noi, potrivit puterii aflate în el, i învm legile luptelor
689C 689C 689C dumnezeieti i fericite, dup care luptându-ne ne învrednicim de cununile 689C
biruinelor demne de Împria lui Hristos.
11 Capitolul 11. Ce simbolizeaz cântrile dumnezeieti?
Farmecul duhovnicesc al dumnezeietilor cântri, spunea btrânul, indic
plcerea îndulcirii de bunurile dumnezeieti, care, pe de o parte, pune în
micare din nou sufletele spre dragostea curat i fericit a lui Dumnezeu iar,
pe de alt parte, stârnete înc i mai mult spre ura pcatului.
689D 12 689D 689D Capitolul 12. Ce înseamn chemrile [strigrile] la pace? 689D
52 53
Prin chemrile [strigrile] la pace care sunt fcute din interiorul sfântului
altar, la porunca arhiereului, la fiecare citire, preciza îneleptul acela, se arat
aprobrile dumnezeieti aduse prin sfinii îngeri. Prin ele Dumnezeu pune
hotar luptelor celor care se lupt pentru adevr, dup lege, cu puterile
potrivnice,
desfcând încletrile nevzute i dând pace prin desfiinarea trupului
692A 692A 692A [pcatului], [Rm 6, 6], i dând sfinilor în schimbul ostenelilor pentru virtute 692A
harul neptimirii, pentru ca, lsând rzboirea s-i mute puterile sufletului spre
cultivarea duhovniceasc, adic spre lucrarea virtuilor. Prin aceste puteri
sufleteti ei au risipit cetele duhurilor rele, avându-l conductor, împreun
lupttor cu ei pe Dumnezeu i Cuvântul, Care a distrus meteugirile amare i
greu de ocolit ale diavolului.
692B 13 692B 692B Capitolul 13. Ce simbolizeaz în chip particular [special], pentru fiecare, 692B
citirea Sfintei Evanghelii i cele tainice svârite dup ea?
Îndat dup acestea [strigrile pcii], sfânta rânduial a sfintei Biserici a
stabilit s se fac citirea Sfintei Evanghelii. Aceasta arat în particular
suferinele celor osârduitori pentru cuvântul [ei]. Dup citirea Evangheliei,
venind la ei din cer ca un Arhiereu Cuvântul [Raiunea] contemplaiei
cunosctoare înltur ca pe o lume sensibil cugetul trupului, îndeprtând ca
pe nite catehumeni gândurile lor care caut înc spre pmânt i înlându-i de
aici prin închiderea uilor i intrarea Sfintelor Taine spre privirea la cele
inteligibile,
54 55
iar pe cei care i-au închis simirile de la raiuni i lucruri, i au ajuns în afara
692C 692C 692C trupului i a lumii, îi înva cele negrite: fiind ei mai întâi adunai prin 692C
srutare cu ei înii i cu El i Îi aduc cu recunotin, în schimbul multei Sale
binefaceri fcute lor, doar singur mrturisirea mulumitoare pentru mântuirea
lor pe care o exprim dumnezeiescul simbol al credinei.
Dup aceea, dup ce i-a fcut prin cântarea întreit-sfânt s fie numrai
împreun cu îngerii i le-a druit aceeai tiin a teologiei sfinitoare cu aceia,
îi aduce la Dumnezeu i Tatl înfiai în Duhul prin rugciunea prin care au fost
învrednicii s-L numeasc [cheme] pe Dumnezeu „Tat”. i de aici, iari, pe
cei ce au ajuns cu tiin la captul tuturor raiunilor celor ce sunt, îi duce în
chip neîneles spre Monada necunoscut prin cântarea “Unul Sfânt” i a celor
urmtoare, fiind îndumnezeii prin har i asemnai cu ea prin participare prin
identitatea nedivizat dup putin.
692D 14 692D 692D Capitolul 14. Ce simbolizeaz, dup sensul general, citirea sfintei 692D
Evanghelii
În mod general, ea înseamn sfâritul acestei lumi. Cci dup citirea
dumnezeiasc a sfintei Evanghelii, arhiereul coboar de pe tron i se face
artate, ceea ce semnific i prefigureaz prin ea adevrul a crui icoan i
chip [întiprire] este, fiindc strig prin aceste acte c dup ce, precum este
scris, „Evanghelia Împriei s-a propovduit în toat lumea spre mrturie
56 57
tuturor neamurilor” [Mt 24, 14],
atunci va veni sfâritul, când se va arta la a doua Sa venire din ceruri cu slav
mult marele Dumnezeu i Mântuitorul nostru Iisus Hristos [Tit 2, 13; Mt 24,
30] — „cci Însui Domnul la glasul arhanghelului i trâmbia lui Dumnezeu
va coborî din cer” [1 Tes 4, 16],
spune dumnezeiescul Apostol — i va face rzbunare împotriva celor
potrivnici [cf. Lc 18, 8] i va despri prin sfinii îngeri pe credincioi de cei
693B 693B 693B necredincioi, pe cei nedrepi de cei drepi [Mt 13, 39] i pe cei blestemai de 693B
cei sfini i, simplu spus, ca s vorbesc scurt, pe cei ce au umblat dup trup [2
Ptr 2, 10] de cei ce au urmat Duhului lui Dumnezeu, i va da pentru veacurile
infinite i fr sfârit, dup cum spune adevrul cuvintelor dumnezeieti,
fiecruia rspltire dreapt dup vrednicia celor trite de ei în via.
15 Capitolul 15. Ce simbolizeaz închiderea uilor sfintei biserici ce se face
dup Sfânta Evanghelie?
Iar închiderea uilor sfintei biserici ce se face dup citirea sfintei Evanghelii i
693C 693C 693C scoaterea afar a catehumenilor arat trecerea celor materiale i, dup acea 693C
înfricotoare desprire i înc i mai înfricotoare sentin, intrarea celor
vrednici în lumea inteligibil, adic în cmara de nunt a lui Hristos i
desvârita deprtare a lucrrii potrivit amgirii din simuri.
58 59
16 Capitolul 16. Ce înseamn intrarea Sfintelor Taine?
Intrarea sfintelor i cinstitelor Taine e, dup cum spunea acel mare
btrân, un început i un preludiu al învturii celei noi care se va face în ceruri
cu privire la Iconomia lui Dumnezeu pentru noi i o descoperire a tainei
mântuirii noastre care se afl în adâncurile neptrunse ale ascunzimii
693D 693D 693D dumnezeieti. „Cci nu voi mai bea - zice ctre ucenicii Si Dumnezeu i 693D
Cuvântul - de acum din rodul viei pân în ziua aceea, când îl voi bea
împreun cu voi nou în Împria Tatlui Meu” [Mt 26, 29].
17 Capitolul 17. Ce simbolizeaz srutarea dumnezeiasc?
Srutarea duhovniceasc, la care sunt chemai toi, prefigureaz i
descrie [mai înainte] înelegerea într-un singur gând, unanimitatea de voin i
696A 696A 696A identitatea în cuvânt/raiune a tuturor fa de ceilali în credin i iubire care 696A
va fi în vremea descoperirii buntilor viitoare, prin care cei vrednici vor
primi intimitatea [nota 129] cu Cuvântul/Raiunea i Dumnezeu. Cci gura e
un simbol al cuvântului/raiunii, prin care toi cei ce se împrtesc de
cuvânt/raiune ca nite fiine cuvânttoare/raionale vor deveni una [vor fi sdit
împreun] cu Primul i Singurul Cuvânt/Raiune i Cauz a oricrui
cuvânt/raiuni.[nota cuvânt raiune baudignon]
60 61
18 Capitolul 18. Ce înseamn dumnezeiescul simbol al credinei?
Iar mrturisirea dumnezeiescului simbol al credinei fcut de toi
înseamn [prefigureaz] mulumirea tainic care se va face în veacul viitor
696B 696B 696B pentru raiunile i modurile paradoxale ale preaîneleptei Providene a lui 696B
Dumnezeu cu privire la noi, prin care ne-am mântuit. Prin ea cei vrednici se
vor arta recunosctori pentru binefacerea dumnezeiasc, neavând afar de ea
nimic altceva s dea în schimb pentru nesfâritele bunti dumnezeieti care li
s-au hrzit.
19 Capitolul 19. Ce înseamn doxologia întreit-sfânt?
Iar întreita strigare a sfineniei imnologiei dumnezeieti fcut de tot
poporul credincios arat unirea i egalitatea sa de cinstire cu puterile netrupeti
i înelegtoare care se va arta în veacul viitor, prin care firea oamenilor va fi
696C 696C 696C învat cum s laude i cum s sfineasc prin cântarea întreit-sfânt 696C
Dumnezeirea cea una în trei ipostasuri, într-un glas cu puterile de sus din
pricina identitii venicei micri neschimbabile în jurul lui Dumnezeu.
20 Capitolul 20. Ce simbolizeaz sfânta rugciune „Tatl nostru”?
Iar chemarea preasfânt i cinstit a marelui i fericitului Dumnezeu i
Tat e un simbol al înfierii personale [enipostatice nota 137] i existeniale
62 63
[nota 138] druite prin darul i harul Duhului Sfânt, înfiere prin care orice
696D 696D 696D particularitate omeneasc biruindu-se i acoperindu-se prin venirea harului, se 696D
vor face i vor fi fii ai lui Dumnezeu toi sfinii care înc de aici s-au luminat
prin virtui cu frumuseea dumnezeiasc a buntii în chip strlucit i slvit.
21 Capitolul 21. Ce înseamn sfâritul tainicei slujbe imnele glsuite, adic
„Unul Sfânt” i celelalte?
Iar mrturisirea fcut de întreg poporul la sfâritul sfintei slujbe tainice
spunând „Unul Sfânt” i celelalte arat adunarea i unirea viitoare mai presus
de cuvânt i de minte în unitatea cea ascuns a simplitii dumnezeieti a celor
iniiai în mod tainic i înelept în Dumnezeu,
ce se va arta în veacul nestriccios al celor inteligibile, în care veac, privind la
697A 697A 697A lumina slavei neartate i negrite, acetia se vor face împreun cu puterile de 697A
sus primitori i ai fericitei curii;
Iar dup aceast mrturisire, ca un sfârit a toate se face împrtirea tainei
care-i preface în ea însi i-i arat asemenea dup har i participare binelui,
care este cauza a toate [dup cauz], pe cei ce se împrtesc cu vrednicie,
nefiind lipsii în nimic de El, pe cât e cu putin i îngduit oamenilor, aa
încât i ei s poat s fie i s fie numii prin adopie [ lampe 646]
dumnezei dup har, pentru faptul c Dumnezeu întreg i-a umplut întregi cu El
Însui i nu a mai lsat nimic din ei gol de prezena Lui.
64 65
697B 22 697B 697B Capitolul 22. Cum i în ce mod i starea sufletului privit în el însui la 697B
fiecare om în parte este contemplat ca îndumnezeitoare i desvâritoare
prin cele spuse?
Ascensiunea în cunoatere a sufletului spre Dumnezeu
Haidei, aadar, ca acum, trecând prin aceleai lucruri, cu cale i cu
rânduial s contemplm din nou aceleai lucruri i cu privire la sufletul
cunosctor i s nu împiedicm mintea care dorete i vrea s urce puin dup
putere, sub cluzirea lui Dumnezeu, dac este voia Lui, prin raiune cu
evlavie spre o contemplaie mai înalt, s priveasc i s îneleag cum anume
dumnezeietile aezminte ale Bisericii duc sufletul printr-o cunoatere
adevrat i activ spre desvârirea lui.
697C 23 697C 697C Capitolul 23. C prima intrare a sfintei adunri e un simbol al virtuilor 697C
din suflet
Privete, aadar, tu, care te-ai fcut iubitor autentic al fericitei
înelepciuni a lui Hristos, cu ochii minii cum la prima intrare a Sfintei
Liturghii [Adunri] sufletul iese de la rtcirea i tulburarea din afar a celor
materiale, dup cum este scris:
„Haidei, femei care venii de la vedere!” [Is 27, 11], adic, spun, venii de la
rtcirea [cu privirea] în formele i figurile dup aparen a lucrurilor sensibile
înelepi de Elini [i nu ar trebui s fie numii de noi înelepi cei ce n-au putut
sau n-au vrut s-L cunoasc pe Dumnezeu prin fpturile Sale [Rom 1, 19-20],
697D 697D 697D rtcire, zic, în suprafaa lucrurilor sensibile, în care subzist necontenitul 697D
66 67
rzboi al celor sensibile între ele,
care lucreaz în toate stricciunea unora prin altele, toate stricându-le unele pe
altele i fiind stricate unele de altele i având ca statornicie numai faptul c nu
sunt stabile i se stric, i c nu pot nicicând s se împace unele cu altele într-o
permanen lipsit de conflict i revolt i dezbinare —,
<privete>, deci, cum sufletul care vine [de la acelea] i fuge cu elan nestvilit
[privind înainte] intr ca într-o biseric i ca într-un sanctuar inviolabil al pcii
împreun cu Raiunea/Cuvântul i condus fiind de Raiunea/Cuvântul marelui
700A 700A 700A i adevratului nostru Dumnezeu i Arhiereu în contemplaia natural în Duhul 700A
cea lipsit de lupt i liber de toat tulburarea,
i cum sufletul e învat ca prin nite simboluri din dumnezeietile citiri care se
fac despre raiunile lucrurilor i despre minunata i marea tain a
dumnezeietii Pronii care se descoper în Lege i în Prooroci;
i cum sufletul primete de la Dumnezeu prin fiecare din acestea ca rsplat
pentru buna sa ucenicie întru acestea prin sfintele Puteri care vorbesc cu el în
mod spiritual în gând, semnele dttoare de pace împreun cu farmecul
viguros i pstrtor al dorinei dumnezeieti i aprinse dup Dumnezeu prin
plcerea înelegtoare a cântrilor dumnezeieti care-l acompaniaz tainic.
700B 700B 700B Privete, deci, iari cum sufletul trece de acestea i se adun pe culmea 700B
una i singur care concentreaz în chip unitar aceste raiuni, care e Sfânta
Evanghelie, în care preexist unitar într-o unic putere de cuprindere toate
raiunile Providenei i ale celor ce sunt.
Dup citirea Evangheliei, celor iubitori de Dumnezeu le este cu putin
s v vad printr-o simire dumnezeiasc, cu ochii netulburai ai minii venind
la el din cer pe Cuvântul/Raiunea i Dumnezeu, cum arat coborârea
arhiereului de pe tronul altarului, i desprind în chip desvârit de el ca pe
nite catehumeni gândurile care poart înc reprezentrile lumii sensibile i
diviziunea specific ei.
68 69
i privete cum de aici iari, sufletul ieind afar din cele sensibile, cum
este sugerat prin închiderea uilor sfintei biserici a lui Dumnezeu [Cuvântul], îl
700C 700C 700C duce spre tiina imaterial, simpl, neschimbabil, deiform i liber de orice 700C
form i figur a lucrurilor inteligibile, artat de intrarea negritoarelor Taine,
prin care, adunând la sine însui puterile proprii i unindu-se pe sine însui
prin minte cu Cuvântul/Raiunea prin srutarea duhovniceasc, îl înva s
mrturiseasc cu mulumire prin simbolul credinei raiunile i modurile
negrite ale mântuirii sale.
Privete cum pe sufletul care, conform puterii sale simple i indivizibile
prin învtur, cuprinde în cunoatere raiunile celor sensibile i inteligibile,
[Cuvântul] îl duce la cunoaterea artat a teologiei, dup ce a trecut de toate i
700D 700D 700D dup ce a primit pe cât îi este cu putin înelegerea spiritual egal cu cea a 700D
îngerilor i îl înva în mod cumptat s cunoasc pe Dumnezeu cel Unul, o
unic fiin i trei ipostasuri, Unime a fiinei în trei Ipostasuri i Treime a
ipostasurilor deofiin; Unime în Treime i Treime în Unime; nu una i alta, nu
una lâng alta, nu una prin alta, nu una în alta, nici una din alta, ci aceeai în ea
însi, prin sine însi, pentru sine însi, cu sine însi; aceeai i Unime i
Treime având unirea necompus i neconfundat [nota 166] i distincia
nedivizibil i neîmpribil;
Unime dup raiunea fiinei sau a faptului de a fi, iar nu prin compunere,
contracie sau o contopire oarecare; iar Treime dup raiunea modului de a
701A 701A 701A exista i a subzista, dar nu prin diviziune, înstrinare sau o împrire oarecare; 701A
fiindc nici Unimea nu se împarte prin ipostasuri, nici nu este sau se
contempl în acestea prin relaie, nici ipostasurile nu se compun într-o Unime
sau o împlinesc prin sintez, ci aceeai este identic cu sine însi, dar totui
70 71
într-un mod diferit;
Cci Sfânta Treime a ipostasurilor este Unime necontopit prin fiin i prin
raiunea ei simpl, iar Sfânta Unime este Treime prin ipostasuri i prin modul
existenei; aceeai întreag aceasta i aceea în mod diferit, îneleas dup o
raiune sau alta,
precum s-a spus, una i unic, nedivizat i necontopit, simpl, nemicorat i
701B 701B 701B neschimbat, fiind întreag Unime dup fiin i aceeai întreag Treime prin 701B
ipostasuri, o unic raz a unei lumini întreit-strlucitoare luminând în chip
unitar.
Prin care lumin, sufletul, egal în cinstire cu sfinii îngeri, primind raiunile
artate i accesibile creaturii despre Dumnezeire i învând s laude într-un
glas cu acestea fr tcere în chip treimic Dumnezeirea Una, este adus la
înfierea dup har printr-o asemnare vdit, prin care înfiere având în
rugciune i prin har pe Dumnezeu ca Tat tainic i unic, va fi adus prin ieirea
[extazul] din toate spre unitatea ascunzimii Lui,
i atât de mult va experia, mai degrab decât va cunoate [pasiv], cele
dumnezeieti, încât nu va mai voi s fie al lui însui, nici nu va mai putea s fie
701C 701C 701C cunoscut el însui din sine însui de sine însui, sau de un oarecare altul decât 701C
numai de Dumnezeu întreg, Care l-a asumat cu buntate întreg, Care S-a
slluit întreg în el întreg în chip vrednic de Dumnezeu i neptimitor, i Care
îl îndumnezeiete întreg i îl preface fr transformare în El Însui, aa încât el
este, precum spune preasfântul Dionisie Areopagitul, o icoan i o artare „a
luminii neartate, o oglind curat, atotstrvezie, netirbit, neptat,
neprihnit, care primete, dac e îngduit s spunem, întreag frumuseea
formei divine care poart întiprirea binelui i care face s strluceasc
neamestecat în aceasta, atât cât e capabil, buntatea tcerii din adâncurile cele
72 73
neptrunse”.
701D 24 701D 701D Capitolul 24. Ce taine lucreaz i svârete în cei credincioi i în cei ce 701D
sunt adunai cu credin, harul Sfântului Duh care este în biseric prin
riturile [actele] svârite la Sfânta Liturghie [Sfânta Sinax]
Socotea, aadar, fericitul btrân c trebuie - i nu înceta s îndemne - ca
tot cretinul s se afle des în sfânta biseric a lui Dumnezeu i s nu lipseasc
vreodat de la Sfânta Liturghie svârit în ea din pricina sfinilor îngeri care
sunt în ea i îi scriu de fiecare dat pe cei ce intr i se înfieaz lui
704A 704A 704A Dumnezeu i care fac rugciuni pentru ei, 704A
precum i din pricina harului Duhului Sfânt care e prezent în chip nevzut
pururea în ea, dar în chip deosebit mai cu seam la vremea Sfintei Liturghii, i
care preface i preschimb pe fiecare din cei ce se afl de fa i, spunând
adevrul, îl remodeleaz [rezidete] în ceva ce e mai dumnezeiesc, pe msura
lui însui, i-l duce spre ceea ce se indic prin tainele ce se svâresc (chiar
dac el însui nu simte aceasta, în cazul în care este înc dintre cei prunci dup
Hristos i nu poate vedea în adâncul celor ce se petrec),
i pune în lucrare în el harul mântuirii artat prin fiecare din simbolurile
dumnezeieti svârite, conducându-l pe rând i dup rânduial de la cele
apropiate pân la sfâritul a toate:
74 75
704B 704B 704B Prin întâia intrare <harul> aduce [face] lepdarea necredinei, sporirea 704B
credinei, micorarea rutii, sporirea virtuii, tergerea netiinei, adugirea
cunoaterii. Prin auzirea cuvintelor dumnezeieti, harul aduce [face]
deprinderile i dispoziiile fixe i nemutabile ale celor spuse, zic, adic ale
credinei, virtuii i cunoaterii.
Prin dumnezeietile cântri de dup acestea, el aduce [face] consimmântul de
bunvoie al sufletului spre virtui precum plcerea i îndulcirea minii ce se fac
în el prin acesta.
Prin sfinita citire a Sfintei Evanghelii aduce [face] sfâritul cugetului
pmântesc, ca i al lumii sensibile. Prin închiderea uilor de dup acestea face
trecerea i mutarea sufletului, prin dispoziia sa luntric, de la aceast lume
704C 704C 704C striccioas la lumea inteligibil, prin care închizând simirile ca pe nite ui le 704C
face curate de idolii pcatului.
Prin intrarea Sfintelor Taine aduce [face] învtura i cunoaterea mai
desvârit, mai tainic i nou cu privire la iconomia lui Dumnezeu fa de
noi.
Prin srutarea dumnezeiasc aduce [face] armonia în cuget, în voin i în
iubire a tuturor fa de toi i a fiecruia fa de sine însui mai întâi i fa de
Dumnezeu.
Prin mrturisirea simbolului de credin aduce [face] mulumirea cuvenit
pentru modurile paradoxale ale mântuirii noastre. Prin Trisaghion aduce [face]
unirea i egalitatea de cinstire cu sfinii îngeri i neîncetata vigoare simfonic a
doxologiei sfinitoare a lui Dumnezeu.
704D 704D 704D Prin rugciunea prin care ne învrednicim s numim pe Dumnezeu „Tat” 704D
aduce [face] prea adevrata înfiere în harul Duhului Sfânt.
Prin „Unul Sfânt” i cele urmtoare aduce [face] harul unificator i intimitatea
cu Dumnezeu Însui. Iar prin sfânta împrtire a preacuratelor i de via
fctoarelor Taine, aduce [face] comuniunea i identitatea potrivit participrii
76 77
primite prin asemnare cu El, prin care omul se învrednicete s se fac din om
dumnezeu.
Diferitele modaliti de împrtire din darurile dumnezeieti
Cci de darurile Sfântului Duh de care credem c ne împrtim în viaa de
fa prin credin, de acestea credem, potrivit ndejdii care nu cade a credinei
noastre i dup fgduina sigur i neînclcat a Celui ce le-a fgduit, c
705A 705A 705A pzind poruncile dup putere, ne vom împrti în veacul viitor cu adevrat în 705A
chip enipostatic [substanial] în însi acea realitate, trecând de la harul care e
în credin la harul dup vedere [cf. 2 Co 5, 7],
Atunci când Însui Dumnezeul i Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne va
preface întru El Însui prin înlturarea semnelor distinctive ale stricciunii din
noi i ne va drui <însei> tainele arhetipale artate nou aici prin simboluri
sensibile.
Final - A cincea interpretare a riturilor Sinaxei euharistice
Dar pentru uoara lor memorie, dac este îngduit, s recapitulm pe
scurt sensul celor spuse astfel: Sfânta biseric este, cum s-a spus, chip
[întiprire] i icoan a lui Dumnezeu, pentru c aceeai unire neamestecat pe
705B 705B 705B care Acesta o realizeaz prin puterea i înelepciunea Sa infinit cu privire la 705B
diferitele fiine [esene] ale celor ce sunt, legându-le în chip suprem cu Sine
Însui ca un Creator al lor, o realizeaz i ea prin harul credinei în credincioi,
legându-i pe toi credincioii între ei în chip unitar prin unicul har i chemare a
credinei: pe cei practici [activi] i virtuoi prin unica identitate a voinei, pe
cei contemplativi i pe cei gnostici în plus, pe lâng acetia, prin acordul
nesfâiat [solid] i nedivizat al cugetului.
78 79
Ea este îns întiprire i a lumii inteligibile i sensibile, având ca simbol al
lumii inteligibile altarul, iar al celei sensibile, naosul.
705C 705C 705C Biserica este, iari, icoan a omului, ca una care imit sufletul prin altar, 705C
iar trupul îl înfieaz prin naos.
Dar ea este chip [întiprire] i icoan i a sufletului îneles în el însui, ca una
care poart slava prii lui contemplative prin altar i are podoaba prii lui
practice prin naos.
Prima intrare a Sfintei Adunri svârite în ea arat, în general, prima
venire a lui Hristos, Dumnezeul nostru, iar în special, întoarcerea celor intrai
prin El i împreun cu El de la necredin la credin, de la rutate la virtute i
de la necunoatere la cunoatere.
705D 705D 705D Citirile fcute dup aceasta arat, în general, voinele i sfaturile 705D
dumnezeieti conform crora toi trebuie s se lase educai i s vieuiasc, iar
în special învtura i progresul în credin al celor ce au crezut, dispoziia
nestrmutat în virtute a celor practici, prin care conformându-se legii
dumnezeieti a poruncilor stau cu brbie i neclintit împotriva meteugirilor
diavolului i scap de lucrrile cele potrivnice.
De asemenea, indic i deprinderea în contemplaie a celor gnostici, prin care,
culegând, dup putere, raiunile duhovniceti ale lucrurilor sensibile i ale
708A 708A 708A Providenei privitoare la ele, sunt purtai fr rtcire spre adevr. 708A
Melodiile dumnezeieti ale cântrilor sugereaz plcerea i desftarea
dumnezeiasc produse în sufletele tuturor, prin care, întrindu-se, în chip
tainic, uit ostenelile trecute ale virtuilor i se aprind tinerete de dorina
puternic de dobândire a bunurilor dumnezeieti i nestriccioase care le
80 81
lipsesc.
Sfânta Evanghelie este, în general, un simbol al sfâritului veacului
acestuia, iar în special ea arat, pentru cei ce au crezut, dispariia desvârit a
vechii rtciri, pentru cei practici, [ea indic] omorârea i sfâritul legii i al
cugetului trupesc, iar pentru cei gnostici, [ea arat] strângerea i ridicarea de
708B 708B 708B ctre ei spre Raiunea cea mai cuprinztoare a raiunilor multe i diferite, 708B
atunci când se sfârete i ajunge la captul ei contemplaia natural mai
desfurat i mai variat.
Coborârea arhiereului de pe tron i scoaterea afar a catehumenilor
înseamn, în general, cea de-a doua venire din cer a marelui Dumnezeu i
Mântuitorului nostru Iisus Hristos i desprirea pctoilor de cei sfini,
precum i dreapta rsplat dup vrednicia fiecruia;
iar în special, înseamn desvârita încredinare în credin a celor care au
708C 708C 708C crezut, pe care o face venind nevzut la ei Dumnezeu i Cuvântul, prin care 708C
este alungat de la ei orice gând care mai chiopt în privina credinei, ca la
catehumeni, desvârita neptimire a celor practici, prin care se desfiineaz
orice gând ptima i neluminat al sufletului, precum i tiina cuprinztoare a
celor cunoscute de cei gnostici, prin care sunt alungate din suflet toate icoanele
lucrurilor materiale.
Închiderea uilor i intrarea Sfintelor Taine, srutarea dumnezeiasc i
rostirea simbolului credinei arat, în general, trecerea celor sensibile i
artarea celor inteligibile,
i învtura nou a tainei dumnezeieti privitoare la noi, identitatea unirii
708D 708D 708D [armoniei] de gând, de voin i de iubire care se va face între toi i fa de 708D
82 83
toi i a tuturor fa de ei înii i fa de Dumnezeu, precum i mulumirea
pentru modurile în care am fost mântuii,
iar în special ele arat, pentru cei credincioi, progresul de la credina simpl la
învtura în dogme i la iniiere i la consens i la evlavie.
Cel dintâi lucru îl arat închiderea uilor, al doilea, intrarea sfintelor, al treilea,
srutarea, iar al patrulea, rostirea simbolului de credin.
Pentru cei practici ele <arat> strmutarea de la fptuire la contemplaie dup
ce i-au închis simurile i au ajuns afar din trup i din lume prin respingerea
709A 709A 709A lucrrilor corespunztoare lor, i înlarea de la modul [plinirii] poruncilor la 709A
raiunea lor, i familiarizarea i unirea poruncilor însele potrivit raiunilor lor
cu puterile sufletului, precum i deprinderea i aptitudinea spre mulumirea
teologic;
Pentru cei gnostici, în sfârit, ele arat strmutarea de la contemplaia natural
la înelegerea simpl a celor înelese cu mintea [inteligibile], prin care nu mai
urmresc nicidecum Raiunea dumnezeiasc i negrit prin simire sau ceva
din cele artate, i <indic> unirea puterilor sufleteti cu sufletul însui,
precum i simplitatea care cuprinde în chip unitar cu mintea raiunea
Providenei divine.
709B 709B 709B Doxologia sfinitoare a trisaghionului cântat neîncetat de sfinii îngeri 709B
înseamn, în general, egalitatea i vieuirea i petrecerea i unirea în cântarea
dumnezeietii doxologii care se va face în veacul viitor în acelai timp i
acelai loc a puterilor îngereti i a celor pmânteti, atunci când trupul
sufletul prin stricciune i nici el nu va mai fi împovrat, ci prin schimbarea în
nestricciune va primi i puterea i aptitudinea de primire a prezenei/venirii
lui Dumnezeu;
84 85
iar în special, înseamn, pentru credincioi, întrecerea teologic în credin a
acestora cu îngerii, pentru cei practici, strlucirea vieii egal cu îngerii pe cât
este cu putin oamenilor, i vigoarea imnologiei teologice, iar pentru cei
gnostici, ea înseamn înelegerile, laudele i micrile venice privitoare la
Dumnezeire ale celor gnostici, egale cu ale îngerilor, dup cât este cu putin
oamenilor.
709C
709C 709C Iar fericita chemare a marelui Dumnezeu i Tat, rostirea lui „Unul 709C
Sfânt” i a celor urmtoare i împrtirea sfintelor i de via fctoarelor
taine arat înfierea, unirea i intimitatea, asemnarea dumnezeiasc i
îndumnezeirea noastr din pricina buntii Dumnezeului nostru, care va fi
peste toate i peste toi cei vrednici, prin care Dumnezeu Însui va fi în chip
asemntor totul în toi [1 Co 15,] cei mântuii, strlucind ca i frumusee
arhetipal [originar] dup cauz în cei ce strlucesc în chip asemntor cu El
dup har prin virtute i cunoatere.
Clasificare ascetic i definire evanghelic
709D 709D 709D Credincioi, virtuoi i cunosctori [gnostici], îi numete pe cei 709D
începtori, i înaintai i desvârii, adic pe robi, pe cei tocmii cu plat i pe
fii, cele trei cete ale celor ce se mântuiesc.
Fiindc robi sunt credincioii care împlinesc poruncile Stpânului de frica
ameninrilor i lucreaz cu bunvoin cele încredinate. Tocmii cu plat sunt
cei care de dorul celor fgduite poart cu rbdare greutatea zilei i aria ei
[Mt 20, 12], adic necazul sdit i legat de viaa aceasta din osânda
protoprintelui precum i ispitele din pricina ei pentru virtute. Acetia schimb
în chip înelept prin hotrâre de bunvoie viaa pentru via, adic viaa de fa
712A 712A 712A pentru cea viitoare. Iar fii sunt cei care nici de frica ameninrilor, nici de dorul 712A
celor fgduite, ci printr-un mod i o deprindere a înclinaiei i dispoziiei
sufletului prin voin spre bine, nu se despart niciodat de Dumnezeu, potrivit
acelui fiu ctre care s-a zis: „Fiule, tu totdeauna eti cu mine i toate ale mele
86 87
sunt ale tale” [Lc 15, 31], fiind, atât cât este posibil, prin îndumnezeirea în har,
ceea ce Dumnezeu este i se crede a fi dup fire i cauz.
S nu lipsim, aadar, de la sfânta biseric a lui Dumnezeu, care cuprinde
712B 712B 712B în sfânta rânduial a dumnezeietilor simboluri svârite în ea atâtea taine ale 712B
mântuirii noastre, prin care ea, modelând dup Hristos pe fiecare din noi care
îi petrece mai ales viaa bine dup msura proprie, scoate la artare desvârit,
potrivit lui Hristos, darul înfierii dat prin sfântul Botez în Duhul Sfânt; ci cu
toat puterea i osârdia s ne înfim pe noi înine vrednici de
dumnezeietile haruri, bineplcând lui Dumnezeu prin fapte bune, nepetrecând
ca i „pgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu” „în patima poftei” [1 Tes 4, 6.
5], ci, precum spune Sfântul Apostol,
„omorând mdularele cele de pe pmânt, desfrânarea, necuria, patima, pofta
cea rea, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu”
712C 712C 712C [Col 3, 5–7] „peste fiii neascultrii” [Ef 5, 69], toat mânia i furia, vorbirea 712C
urât i minciuna [Col 3, 8] i, scurt spus, lepdând tot „omul vechi cel stricat
în poftele înelciunii” [Ef 4, 22] „împreun cu faptele lui” [Col 3, 9] i poftele
lui [Ef 4, 22], s umblm în chip vrednic de Dumnezeu Care ne-a chemat în
împria i slava Sa [1 Tes 2, 12],
îmbrcând-ne cu „îndurarea milei, buntatea, smerita-cugetare, blândeea,
îndelunga-rbdare, îngduindu-ne unii pe alii în iubire i iertând unii altora,
dac are cineva vreo pricin cu cineva, precum i Hristos ne-a iertat nou, i
peste toate s pstrm legtura desvâririi, iubirea i pacea, la care am i fost
chemai într-un singur trup” [Col 3, 12–15]
88 89
i, ca s vorbesc scurt, îmbrcând „omul cel nou care se înnoiete spre
712D 712D 712D cunoatere dup chipul Celui ce l-a fcut” [Col 3, 10]. 712D
Cci trind astfel, vom putea ajunge la sfâritul fgduinelor
dumnezeieti i ne vom putea umple cu bun ndejde „de cunoaterea voii Lui
în toat înelepciunea i priceperea duhovniceasc… aducând roade în tot
lucrul bun i crescând în cunoaterea Domnului, întrii fiind cu toat puterea
slavei Lui spre toat zidirea i îndelunga-rbdare, mulumind cu bucurie
Tatlui Celui ce ne-a învrednicit s avem parte de motenirea sfinilor în
lumin” [Col 1, 9–12].
713A 713A 713A Iar dovada limpede a acestui har este dispoziia de bunvoie i 713A
binevoitoare fa de semenul nostru, a crui lucrare const în a apropia de noi
dup putin, ca pe Dumnezeu, pe orice om care are lips de ajutorul nostru i
a nu-l lsa nebgat în seam i fr purtare de grij [neproniat], ci a arta cu
osârdia cuvenit prin fapt via dispoziie binevoitoare care este în noi fa de
Dumnezeu i aproapele, cci fapta e dovada dispoziiei.
Fiindc nimic nu e în stare s duc atât de uor spre dreptate i spre
îndumnezeire, ca s zic aa, i spre apropierea de Dumnezeu ca mila oferit cu
plcere i bucurie celor lipsii.
Cci dac Cuvântul a artat dumnezeu pe cel ce are nevoie de binefacere —
fiindc spune: „întrucât ai fcut unuia dintre acetia mai mici, Mie mi-ai
fcut” [Mt 25, 40–41], iar cel ce spune aceasta e Dumnezeu —, cu atât mai
713B 713B 713B mult îl va arta cu adevrat dumnezeu prin har i participare pe cel ce poate s 713B
fac binele i îl face, ca pe unul care i-a însuit prin bun imitare lucrarea i
însuirea facerii Sale de bine. i dac sracul e Dumnezeu din pricina
pogorârii lui Dumnezeu Care a srcit pentru noi i a luat asupra Sa cu
comptimire ptimirile fiecruia pân la „sfâritul veacului” [Mt 28, 20] i
90 91
Care ptimete tainic, pururi, din pricina buntii, dup msura ptimirii
fiecruia, este evident c va fi, pe drept cuvânt, dumnezeu cel care prin
imitarea lui Dumnezeu, prin dragoste de oameni, tmduiete prin el însui, în
chip vrednic de Dumnezeu, patimile celor ce ptimesc i se arat având prin
dispoziie i la msura sa, prin analogie, aceeai putere a Proniei mântuitoare
ca i Dumnezeu.
713C 713C 713C Aadar, cine va fi atât de zbavnic i cu anevoie de micat spre virtute 713C
încât s nu-i doreasc o Dumnezeire cu un pre atât de bun i uor de dobândit
i care poate fi lesne agonisit? Iar paza sigur i inviolabil a acestora i cale
uoar spre mântuire – fr de care, pe cât socot eu cu adevrat, nici unul din
lucrurile bune nu va fi pstrat netirbit de ctre cel care îl are – este grija de
sine, adic preocuparea de propria persoan, prin care învând s privim i s
cugetm numai la noi înine, ne eliberm de paguba deart pe care o avem de
la alii. Cci dac vom înva s ne privim i s ne cercetm numai pe noi
înine, nicicând nu ne vom ocupa de faptele celorlali, ale oricrora ar fi ele,
cunoscând c exist un singur Judector înelept i drept, Dumnezeu, Care
judec cu înelepciune i dreptate toate câte se fac, dup raiunea dup care
s-au fcut, iar nu dup modul în care se arat;
713D 713D 713D Cci pe acesta din urm l-ar putea judeca în chip nedesluit i oamenii, 713D
vzând în chip neclar ceea ce se arat, dar în aceasta nu este negreit nici
adevrul, nici raiunea celor ce se fac.
Dumnezeu îns, vzând micarea neartat a sufletului i pornirea nevzut i
raiunea dup care e pus în micare sufletul, i scopul raiunii, adic
sfâritul/inta cugetat dinainte a oricrui lucru, judec drept, cum spuneam,
716A 716A 716A toate cele fptuite de oameni. Lucru pe care de ne vom sârgui s-l realizm i 716A
s ne mrginim pe noi înine la noi înine, neamestecându-ne cu cele din afar,
nu vom lsa în chip desvârit nici ochiul s vad, nici urechea s aud, nici
92 93
limba s griasc cele ale altora, dac este cu putin, iar dac nu vom putea
aceasta, le vom îngdui s lucreze cu comptimire iar nu cu patim fa de ei,
ca s vad, s aud i s griasc spre câtigul nostru i numai cât i se pare
cuvenit raiunii divine care le ine în frâu. Cci nimic nu alunec mai uor spre
pcat ca aceste organe atunci când nu au ca pedagog raiunea, i, iari, nimic
nu e mai gata spre mântuire decât acestea, atunci când raiunea le orânduiete,
aranjeaz i le conduce spre cele ce se cuvine i vrea ea.
Îndemn final
716B 716B 716B S nu fim, aadar, cu nepsare în a asculta, dup putere, pe Dumnezeu 716B
Care ne cheam la viaa venic i o int fericit prin lucrarea poruncilor Lui
dumnezeieti i mântuitoare, „ca s lum mil i s aflm har la bun vreme”
[Evr 4, 16], cci, „harul, zice dumnezeiescul Apostol, e cu toi care iubesc pe
Domnul nostru nestricciune” [Ef 6, 24], adic cu cei ce iubesc pe Domnul
nostru prin nestricciunea virtuii i cu cuviin curat i nefarnic a vieii
iubesc pe Domnul nostru, sau, mai limpede spus, care iubesc pe Domnul
fcând voile Lui i nestricând nici una din poruncile Lui.
Acestea le-am expus despre acestea dup putere, cum am fost învat, pentru
rsplata ascultrii, neîndrznind s m ating de cele i mai tainice i mai înalte,
716C 716C 716C pe care, dac cineva din cei iubitori de învtur dorete s le cunoasc, s 716C
citeasc cele scrise în chip dumnezeiesc despre acestea de sfântul Dionisie
Areopagitul i va afla într-adevr descoperirea unor taine negrite, druit
neamului omenesc prin dumnezeiasca lui cugetare i limb „pentru cei ce vor
moteni mântuirea” [Evr 1, 14]. i dac n-am dezamgit dorina voastr,
mulumirea se cuvine lui Hristos, Druitorul celor bune, i vou, care m-ai
94 95
silit s griesc acestea. Iar dac am rmas foarte departe de ndejdea voastr,
ce voi ptimi sau ce voi face pentru c sunt slab în cuvânt? Slbiciunea se
iart, nu se pedepsete, i ceea ce se face dup putin i capacitate se primete
i nu se dispreuiete mai ales de ctre voi, care v-ai propus s iubii pentru
Dumnezeu.
Cele dou interpretri ale pasajului biblic despre vduva cu 2 talani
716D 716D 716D Iar lui Dumnezeu îi place tot ceea ce i se aduce dup putere în chip autentic, 716D
din suflet, chiar dac e un lucru mic în comparaie cu altele mari, ca Unul care
n-a lepdat-o nici pe vduva care i-a adus doi bnui [Mc 12, 42–43].
i ceea ce a fost odinioar vduva aceea i cei doi bnui ai ei, este sufletul
vduvit de rutate i care a lepdat legea cea veche ca pe un brbat, dar nu este
înc vrednic de însoirea deplin cu Dumnezeu i Cuvântul,
717A 717A 717A i totui Îi aduce drept arvun doi bnui, adic raiunea cumptat i viaa, sau 717A
credina i contiina bun, sau deprinderea i lucrarea celor bune, sau
contemplaia i aciunea cuvenit acestora, sau cunoaterea i virtutea
corespunztoare, sau raiunile care sunt mai înalte, spun despre raiunile din
legea natural i legea scris;
Pe care sufletul dobândindu-le le aduce Cuvântului i lui Dumnezeu i, ieind
din ele, i eliberându-se ca de întreaga existen i via, vrând s se însoeasc
numai cu Dumnezeu i Cuvântul, primete astfel s se vduveasc ca de nite
brbai, de modurile, aezmintele i obiceiurile firii i ale legii;
Sau [cuvântul Scripturii despre darul vduvei] sugereaz prin litera plinit în
sens istoric altceva mai duhovnicesc decât acestea i care poate fi contemplat
numai de cei curai la cuget. Cci toate câte par între oameni a fi mari în ceea
717B 717B 717B ce privete virtutea, sunt mici când sunt raportate la raiunea iniiat în 717B
teologie. Îns chiar dac sunt mici i sunt fcute dintr-o materie umil i fr
valoare, ele, totui, poart în mod egal ca i monezile de aur, fcute din
96 97
materia cea mai preioas i pe care le aduc cei bogai, întiprirea figurii
împratului i poate [valoreaz mai mult] având în plus ofranda întregii
dispoziii sufleteti a aceleia ce a adus-o.
Pe aceast vduv imitând-o i eu, am adus lui Dumnezeu i vou,
preaiubiilor, ca nite bnui, aceste înelesuri i vorbe mici i umile aduse
dintr-un cuget i o limb simpl i srac,
717C 717C 717C pe care le-ai poruncit, rugând sfântul i binecuvântatul vostru suflet mai întâi 717C
s nu-mi mai cear vreo însemnare scris despre nimic din cele vorbite de
mine aici din dou motive: pe de o parte, fiindc n-am dobândit înc frica
curat i statornic de Dumnezeu [cf. Ps 18, 10), nici deprinderea ferm a
virtuii i fermitatea stabil i neclintit a adevratei drepti, care mai ales dau
mrturie de sigurana cuvintelor; iar, pe de alt parte, fiindc învluit fiind înc
de furtuna patimilor ca de o mare slbatic i inându-m foarte departe de
limanul neptimirii dumnezeieti i fiindu-mi neclar captul vieii, nu vreau s
am drept acuzator pe lâng faptele mele i cuvântul scris. Apoi, dac este lucru
cuvenit, voi, care ai primit harul de a fi ascultai, înfiai-m i pe mine lui
Hristos, prin rugciuni, marelui i singurului Dumnezeu i Mântuitorul
sufletelor noastre, Cruia fie „slava i puterea” [Ap 1, 6] împreun cu Tatl i
717D 717D 717D cu Duhul Sfânt în veci. Amin. 717
98 99