MODALITĂŢI DE PROMOVARE A TRĂSĂTURILOR

POZITIVE DE CARACTER ÎN ŞCOALĂ

Personalitatea este o sumă de calităţi şi trăsături unice şi specifice pentru fiecare

individ în parte. Pentru a putea cunoaşte personalitatea unui individ e necesară cunoaşterea
trăsăturilor caracteristice şi a modului cum sunt ele organizate, precum si structura lor.
Trăsăturile personalităţii se clasifică în trei mari categorii: temperament, aptitudini şi
caracter. Oamenii se deosebesc între ei după capacităţile, posibilităţile lor de acţiune.
Aceleaşi activităţi practice, intelectuale, artistice sunt executate de diverşi indivizi la diverse
niveluri calitative, cu o eficienţă mai mare sau mai mica, uneori foarte redusă.

Trăsăturile caracteriale se prezintă în cupluri polare (pozitiv-negativ). Până în prezent

nu s-a căzut de acord asupra unui sistem de trăsături care să definească cu precizie caracterul.
Trăsăturile caracteriale nu sunt pur cognitive, pur afectiv-motivaţionale sau pur voluntare, ci
amalgamate, o trăsătură poate fi şi cognitivă şi afectiv-motivaţională şi voluntară în acelaşi
timp. De aceea, includerea lor într-o categorie sau alta este dificilă şi aproximativă. Pentru
activitatea educaţională este utilă şi o prezentare oricât de aproximativă a celor pe care le
considerăm mai importante.
Trăsături cognitive: încrederea sau neîncrederea în capacităţile personale;
raţionalitatea (stăpânirea de sine) sau impulsivitatea; spiritul de responsabilitate sau
iresponsabilitatea; onestitatea sau avariţia (rapacitatea); spiritul de demnitate sau obedienţa;
modestia sau îngâmfarea (infatuarea).
Trăsături afectiv - motivaţionale: sinceritatea - minciuna; politeţea - impoliteţea
(obrăznicia - bădărănia); altruismul - individualismul (egoismul); toleranţa - intoleranţa;
sociabilitatea - nesociabilitatea; spiritul de sacrificiu – indiferenţa; umanismul - ura faţă de
om; patriotismul - absenţa ataşamentului faţă de ţară etc.
Trăsături voluntare: iniţiativa – lipsa de iniţiativă; cutezanţa (curajul) – teama;
perseverenţa – delăsarea; activismul – pasivitatea; sârguinţa – comoditatea; fermitatea –
nehotărârea; independenţa în acţiuni – dependenţa de alţii.
Cunoaşterea şi dezvoltarea trăsăturilor pozitive ale elevilor, înlăturarea treptată a celor
negative, îmbinarea exigenţei echilibrate cu respectul faţă de elev, asigurarea unităţii,
consecvenţei şi continuităţii acţiunilor educative sunt cerinţe importante, ce trebuie respectate
în realizarea obiectivelor educaţiei morale.

Consecvenţa în finalizarea formării conştiinţei şi a conduitei morale se realizează pe

baza continuităţii în formarea noţiunilor, convingerilor şi a comportamentului moral,
respectând în acelaşi timp unitatea de acţiune a factorilor educaţionali (şcoală, familie, unităţi
de cultură), precum şi unitatea dintre procesul instructiv şi cel educativ.
Şcoala este mediul social organizatoric în care universul elevului se extinde. Aici
elevul evoluează social, îşi structurează conduita de adaptare la normele mediului social, unde
se cultivă un tip comportamental şi moral care să dezvăluie şcolarului căile de comportare ca
individ liber, tolerant, cu respect faţă de ceilalţi. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa
umană, educaţie pe care elevul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.
Elevul în şcoală este văzut ca o entitate unică şi irepetabilă şi este ajutat de învăţător să
se simtă important şi respectat, tratat cu seriozitate, simpatie; astfel el învaţă uşor regulile
grupului, învaţă că este dorit de grup, că aici se poate experimenta fără a fi ridiculizat, îşi va
menţine un echilibru stabil cu sine însuşi şi cu mediul social şi ambiental.
Prin întregul lor conţinut, activităţile din şcoală contribuie prin căi specifice la punerea
bazelor conştiinţei moral-cetăţeneşti, la însuşirea de către elevi a regulilor de comportare

1
civilizată, la cultivarea în rândul acestora a spiritului de ordine şi disciplină, a conştiinţei,
hărniciei, respectului pentru cei în vârstă şi faţă de colegi, modestiei şi curajului.
Elevul are posibilitatea de a se compara cu co-vârstnicii pentru a-şi întări în felul acesta
sentimentul conştiinţei de sine, percepţia de sine, imaginea de sine.

Analiza şi evaluarea caracterului pe plan comportamental impune atenţiei o sumă de

atitudini şi trăsături, care formează 3 grupaje:

1) atitudinea faţă de societate, faţă de grupul mai restrâns, faţă de semeni;

2) atitudinea faţă de activitatea prestată (învăţătură, muncă);
3) atitudinea fata de sine.

1) Atitudinea faţă de alţii se dezvăluie în trăsături pozitive de caracter precum sunt:

sinceritatea, cinstea, spiritul de colectiv, deschiderea spre altul, altruismul, spiritul de
răspundere.
Caracterul şcolarului se distinge prin modul cum se manifestă el în relaţiile cu
ceilalţi. Încă din grădiniţă se pun bazele socializării copilului, cultivării trebuinţei de a veni în
contact cu alţi copii, de a comunica cu ei. Şcoala continuă să dezvolte contactele sociale dintre
copii, să amplifice nevoia copilului de a se afla în colectivitate, de a stabili relaţii
interpersonale cu cei de o vârstă.
Interacţionând şi comunicând cu ceilalţi şcolari ajunge să înţeleagă ce înseamnă
cinstea, sinceritatea, corectitudinea, curajul, mândria, modestia. În interiorul microgrupului
şcolar se formează caracterele de mai târziu cu : simţul onoarei, al demnităţii personale,
onestitatea, simţul adevărului şi al dreptăţii. Cooperarea, întrajutorarea, întrecerea,influenţează
personalitatea elevului de mai târziu , pe toată durata şcolarităţii şi a vieţii.
O funcţionare deficitară a mecanismelor psihosociale poate genera o serie de
fenomene neprielnice integrării socio-educaţionale: relaţii competitive exagerate, relaţii
conflictuale, accentuarea disonanţei dintre aprecierea colectivă şi cea individuală.
Elevii trebuie educaţi astfel încât ei să fie unul pentru celălalt şi nu unul împotriva
celuilalt, să-şi dezvolte abilitatea de a soluţiona eventualele conflicte în mod constructiv şi nu
distructiv. Acest obiectiv se poate realiza prin promovarea, în şcoli, a învăţării bazată pe
cooperare. Învăţarea prin colaborare are loc atunci când elevii lucrează împreună, uneori în
perechi, alteori în grupuri mici, pentru realizarea unui obiectiv comun: rezolvarea unei
probleme, explorarea unei teme, producerea/crearea unor idei şi soluţii noi într-o situaţie dată.
Prin aceasta se dezvoltă ataşamentul faţă de grup, grija faţă de celălalt, indiferent de nivelul
intelectual, clasă socială, apartenenţă etnică sau religioasă, eventual handicap.
2) Atitudinea faţă de activitatea prestată ne apare în trăsături pozitive ca sârguinţa,
conştiinciozitatea, spiritul de iniţiativă, exigenţa în activitate, probitatea s.a.
Un copil este lăudat şi apreciat dacă este conştiincios,dacă munceşte sistematic, ritmic,
organizat, dacă dă dovadă de sârguinţă în toate activităţile pe care le întreprinde.
3) Atitudinea faţă de propria persoană apare în trăsături pozitive ca modestia,
sentimentul demnităţii personale, spiritul autocritic, încrederea în sine, optimismul, stăpânirea
de sine s.a.
Un aspect important al dezvoltării personalităţii o constituie dezvoltarea concepţiei
despre sine şi a stimei de sine. Concepţia despre sine se referă la credinţa cuiva despre propria
persoană, despre puterile şi slăbiciunile sale. Elevii au tendinţa de a se comporta în funcţie de
credinţele lor despre propria persoană, iar cei care au o concepţie pozitivă despre sine şi
încredere în posibilităţile lor obţin mai multe succese în activităţile lor şcolare, sociale sau
fizice.

2
 Concepţia pozitivă despre sine este rezultatul a mai multor factori, dintre care cei mai
importanţi sunt:
• Performanţele obţinute anterior;
• Comportamentul altora faţă de propria-i persoană;
• Aşteptările celorlalţi cu privire la realizările şi performanţele de care vor fi
capabili în viitor.
Rolul cadrului didactic este acela de a-i ajuta pe elevi să ajungă la o concepţie pozitivă
despre sine, dar realistă şi să dobândească încredere în ei înşişi, prin influenţarea tuturor
factorilor.
În primul rând, se vor strădui să creeze elevilor oportunităţi de a obţine succese în
realizarea unor sarcini şcolare sociale sau activităţi fizice. Pentru aceasta se vor asigura că
fiecare elev dispune de toate informaţiile şi abilităţile necesare obţinerii succesului, înainte de
a încredinţa noua sarcină. Vor evita să creeze în clasă situaţii competitive care i-ar putea pune
pe elevi să constate că performanţele sale sunt inferioare, în comparaţie cu a celorlalţi (munca
în grupe eterogene, cu sarcini concrete pentru fiecare elev).
Pentru a controla modul în care ceilalţi îl consideră pe elev, cadrul didactic îi va trata
cu respect pe toţi elevii, cerându-le părerea, solicitându-i fiecăruia să-şi exprime punctul de
vedere personal şi opinia în legătură cu problemele din clasă, arătând interes pentru
problemele lor personale.
Metodologia didactică , are un întreg arsenal de metode , de situaţii , care au ca
punct final , formarea caracterului , indiferent de situaţia de învăţare în care este pus la un
moment dat elevul , sau preşcolarul.
Dintre acestea pot enumera:
• Metoda exemplului prin calea directă (învăţătoarea, familia, membri ai
comunităţii) sau indirectă (prin valorificarea potenţialului educativ al lecţiilor şi al
activităţilor extracurriculare)
Trăsăturile pozitive de caracter se transmit prin metoda exemplului, elevul având
modelul pe care îl imită. Exemplul poate fi oferit pe două căi: calea directă – exemplul viu în
care modelul îl constituie învăţătoarea, familia, membrii comunităţii şi indirectă.

Exemplul pe cale directă

Imitaţia are înţelesul de prelucrare a unor manifestări de comportament. Indiferent de
vârstă, omul trăieşte trebuinţa de concret, de amănunt, ale unei fapte sau întâmplări fie şi
morale. Pentru şcolarul mic, imitaţia pune problema unor ,,modele’’ de comportament, de
caracter, diferită de ,,imitaţia prelucrată’’ selectivă pe care o întâlnim la adolescent. Pentru
şcolarul mic, imitaţia este în principal afectivă şi mai puţin cognitivă şi învăţătorul trebuie să
aibă în permanenţă în atenţie că un comportament moral agresiv din partea adultului faţă de
copil dă naştere la manifestări agresive de comportament la copil: minciuna la minciună,
furtul la furt.
Un dascăl conştient nu trebuie să folosească prea des mustrarea, admonestarea ori
reproşul pentru a nu produce sentimente de panică, de teamă, de îngrijorare în stare să
înjosească şi să înfrângă rezistenţa fizică sau morală a copilului. Sancţiunea nu trebuie să
exprime dispreţul ori lipsa de respect pentru persoana copilului şi să tindă a-l umili ori
denigra. Abordarea pozitivă a unui dascăl responsabil înseamnă:
• afirmaţii, reguli şi îndemnuri pozitive, în dauna celor negative;
• folosirea constantă a laudelor şi recompenselor (recunoaşterea progresului,
încurajarea sunt recompense);
• stimularea exersării deprinderilor sociale de care au nevoie elevii pentru a avea
succes;
• redirecţionarea elevilor spre succes decât sublinierea greşelilor.

3
 Exemplul prin calea indirectă prin intermediul artei, în special a literaturii pentru
copii prin care personajele sunt reliefate ca modele. Elevii sunt puşi în situaţia de a trăi şi
reflecta asupra faptelor descrise, îşi însuşesc anumite norme de conduită, îşi conturează
convingeri, încep să aprecieze diferite situaţii de viaţă personală sau colectivă. Prin
identificarea mesajului educativ transmis prin lecţie, prin caracterizarea personajelor din
lecturile citite, prin activităţile practice la clasă se urmăreşte, în fiecare moment al lecţiei,
formarea trăsăturilor pozitive de caracter.
Fie că este o lecţie de limba română sau educarea limbajului , copilul va învăţa
formule de adresare, când şi în ce situaţii să le folosească , textele literare alese învaţă copilul
să facă din timp diferenţa, dintre bine şi rău, frumos–urât , corect-incorect. Oricare ar fi
materia de studiu, de la matematică până la educaţie fizică , copilul relaţionează cu colegii , cu
coechipierii , atunci când este cazul, şi urmărite , îndreptate , corectate , atitudinile şi mai apoi
comportamentul copilului se modelează in timp. Un rol deosebit în modelarea caracterului
unui elev îl au îndeosebi orele de ed. civică.
Jocurile didactice, care ocupă un loc însemnat în economia de timp a unei lecţii, mai
ales la ciclul preşcolar şi şcolar, ajută semnificativ la formarea unor trăsături pozitive de
caracter ca: sinceritatea, cinstea, spiritul de colectiv, deschiderea spre altul, altruismul, spiritul
de răspundere
Activităţile extraşcolare contribuie şi ele, alături de activitatea la clasă, la formarea
unui comportament civic adecvat. Exemplu: întocmirea unor proiecte educative-tematice,
participarea la diferite concursuri şcolare pe diverse teme, marcarea unor evenimente
importante din istoria ţării prin spectacole, vizite, excursii , activităţi practice de ecologizare a
zonelor verzi, activităţi de autogospodărire etc. sunt doar câteva din activităţile prin care
elevul îşi poate forma şi modela trăsăturile pozitive de caracter.
Dacă la vârsta şcolară mică , în grădiniţă şi chiar în clasele I-IV , copiii ,,adoptă” un
comportament indus de familie şi şcoală pentru că ,,aşa e bine”, în timp acest comportament ,
atitudini , ce vor forma caracterul individului , se interiorizează , şi se desprind de metodele
empirice de formare a unui comportament adecvat , şi anume metoda pedepselor şi a
recompenselor, metodă ce funcţionează doar la vârste mici .

• Metoda exerciţiului
Metoda exemplului atrage după sine metoda exerciţiului care constă în repetarea de
către elevi, în practica zilnică, a diferitelor acţiuni în vederea formării unor deprinderi şi
obişnuinţe de conduită morală. Astfel de acţiuni sunt: „La baie”, „La masă”, precum şi
îndeplinirea unor sarcini cu caracter gospodăresc: „Să facem ordine la colţul viu”.
• Dintre metodele des uzitate în clasă, prin care se urmăreşte formarea
trăsăturilor pozitive de caracter, pot enumera:
1. explicaţia:
- prezentarea, dezvăluirea conţinutului unor cerinţe, norme şi reguli;
- argumentarea normelor morale.
2. convorbirea (ocazionale/planificate; individuale/de grup)
- dialog ce urmăreşte formarea trăsăturilor pozitive de caracter şi dezvoltarea unor
opinii şi convingeri
3. aprobarea/aprecierea .
- acordul
- evidenţierea
- lauda
- recompensa
- premierea
- persuasiunea

4
 Lauda este forma elementară de succes, iar aceasta înseamnă o reuşită, o realizare.
Obiectul laudei este o acţiune înfăptuită, o trăsătură de caracter sau voinţă. Lauda poate fi de
mai multe feluri:
- confidenţială
- publică
- simbolizatoare
Sub aceste forme, lauda trebuie utilizată din punct de vedere al efectului ei pedagogic
atât asupra celui lăudat căruia îi produce plăcere, stimulează, cât şi asupra poziţiei celui lăudat
în grup şi asupra relaţiei dintre cel lăudat şi cel care laudă (trezeşte simpatie, declanşează
receptivitate).
Pentru ca lauda să-şi îndeplinească funcţia pedagogică de recunoaştere a valorii morale
a comportamentului sau a evidenţierii trăsăturilor pozitive de caracter sunt câteva condiţii
necesare:
- să se refere la fapte sau realizări;
- să fie stimulatoare;
- să nu degenereze în linguşeală sau conflict.
Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent care sprijină şcoala în formarea
la elevi a conduitei favorabile, a unui stil de viaţă sănătos mintal, emoţional, fizic şi socio-
moral, se urmăreşte implicarea familiei prin parteneriat. Familia reprezintă elementul cheie în
socializarea copilului cu colectivul clasei, fiind consultată cu privire la activităţile educative
din şcoală şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare elevii. În cadrul
parteneriatului şcoală-comunitate, primăria şi poliţia pot sprjini realizarea obiectivelor şi
dezvoltarea unui comportament moral individual şi social. Proiectele susţinute de comunitate
pot viza protejarea mediului, crearea unor locuri de joacă, infirmarea privind normele de
conduită rutieră. Parteneriatul durabil şcoală-familie-comunitate are un rol esenţial în
formarea personalităţii elevilor, o personalitate competitivă în plan european.
Procesul formării unor trăsături pozitive de caracter este unul lung şi anevoios, iar
transformarea acesteia în conduită morală presupune corelarea tuturor componentelor
fundamentale ale acestui proces: obiective, conţinut, metode, mijloace, forme de organizare,
metode de evaluare. Îmbinarea acestora într-un sistem, desprinderea elementelor de bază,
unitatea aspectului teoretic cu cel practic şi fundamentarea actului educaţional pe principii
ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii corespunzătoare.

CONCLUZII

În şcoală valorile sociale sunt reprezentate de educator şi grupul de elevi.

De personalitatea profesorului şi de buna organizare şi conducere a grupului de elevi
depinde interiorizarea de către fiecare copil în parte a valorilor sociale pozitive. Poate ar fi
necesară o mai bună exteriorizare a trăsăturilor pozitive de caracter ale profesorilor şi o mai
mare atenţie acordată bunei funcţionări a grupului de elevi, prin eliminarea disensiunilor de
grup, promovarea mai insistentă a trăsăturilor pozitive de caracter ale membrilor săi şi
neutralizarea trăsăturilor negative.
Trăsăturile „cardinale” pozitive sunt puţine la număr (una-două), dar definitorii pentru
comportament. De aceea, aceste trăsături merită o atenţie mai mare din partea educatorului
care, pe parcursul sarcinilor educaţionale concrete, le poate identifica şi cultiva. Acelaşi lucru
îl poate încerca şi cu trăsăturile „centrale”, ceva mai numeroase (10-15), dar şi ele generale şi
constante. Educaţional, este utilă şi întocmirea unui portret caracterial pentru fiecare elev în
parte, în care să fie consemnate cele mai importante trăsături de caracter atât pozitive, pentru a
fi stimulate, cât şi negative, pentru a fi contracarate. În acest sens, pot fi utilizate însemnările
din fişa de caracterizare psihopedagogică, cât şi unele trăsături de caracter prezentate în acest

5
volum. Trăsăturile „secundare” nu necesită o atenţie deosebită pentru că ele, chiar dacă sunt
cele mai numeroase, se impun mai puţin în comportamentul elevului.
O atenţie deosebită presupune însă evaluarea trăsăturilor de caracter. Nu se poate
spune despre un elev, de exemplu, că este incomod sau delăsător doar pe baza faptului că o
dată sau de două ori nu şi-a pregătit temele acasă. Este posibil să nu fi putut din motive
întemeiate să-şi îndeplinească această sarcină. Educatorul trebuie să cunoască aceste motive.
Pentru că, în realitate, elevul respectiv poate să fie unul sârguincios, iar sârguinţa este o
trăsătură constantă pentru el. Procesul de învăţare-predare, prin faptul că are o durabilitate
mare (măsurată în ani) facilitează evaluarea, corectează trăsăturile de caracter pozitive şi a
celor negative ale elevilor.
„Modelul balanţei caracteriale” arată că, teoretic, dezvoltarea trăsăturilor de
personalitate este probabil egală. Elevul, va evolua spre polul pozitiv sau spre polul negativ
în funcţie de faptul dacă trăsăturile respective sunt întărite sau respinse social. Ne putem
imagina o balanţă cu două talere înclinându-se când într-o parte, când într-alta şi, în cele din
urmă, stabilizându-se” la unul sau la altul” dintre poli, în dependenţa de educaţia exercitată
asupra elevului, de valoarea situaţiilor de viaţă, şi de asimilarea trăsăturilor pozitive, precum
şi de respingerea celor negative prin învăţare.
În formarea trăsăturilor pozitive de caracter ale elevilor un rol esenţial îl au influenţele
exercitate de profesori şi de membrii grupului de elevi. Dar pentru dezvoltarea acestor
trăsături importante sunt şi propriile forţe ale elevului, întrucât „caracterul nu este determinat
numai de împrejurări, ci prin însuşi modul său de dezvoltare este şi autodeterminat, în sensul
autoeducaţiei”. De aceea, prin sarcinile educaţionale elevul trebuie sprijinit şi deprins să
contracareze influenţele negative ale ambianţei şi să şi le apropie pe cele pozitive. Când
urmărim să modelăm caractere puternice şi constante este necesar să nu lăsăm ca realizarea
acestui obiectiv să se desfăşoare la întâmplare, ci să oferim un mediu educaţional prielnic în
care elevul să fie atras de comportamente pozitive şi să fie ferit de influenţe negative. Putem
vorbi de un „elev de caracter” numai atunci când în comportamentul lui predomină trăsăturile
pozitive.
În psihologia caracterului este cunoscut de mult timp faptul că o trăsătură iese
învingătoare şi se impune în comportament numai în urma luptei cu trăsătura opusă. Dar
trăsătura învinsă nu se pierde; ea se păstrează în stare latentă, având astfel posibilitatea de a fi
reactualizată în anumite situaţii. De aici izvorăşte necesitatea unui sprijin educaţional, mai
susţinut, acordat elevilor care încearcă şi luptă împotriva unor trăsături negative cum sunt
timiditatea, comoditatea, neîncrederea în capacităţile personale, minciuna, lipsa de iniţiativă
etc.