1. Ce este un audit ; definiţi auditul financiar şi arataţi
Factorii de risc – element de referinţă în
rolul şi obiectivele acestuia ?
Prin audit in general, se intelege examinarea profesionala
a unei informatii efectuate de un specialist competent si
independent in vederea emiterii unei opinii motivate prin
abordarea la un criteriu de calitate si anume un standard
sau o norma.
Prin audit financiar se intalege orice studiu, analiza,
control, verificare asupra unei sectiuni sau parti din
contabilitate sau din situatiile financiare. Desemneaza
misiuni precum: auditul financiar al procedurilor
informatizate de tinere a contabilitatii; auditul asupra sit
fiscal, al contabilizarii chelt soc ptr a verifica respectarea
legislatiei sociale.
Rolul auditului financiar consta în verificarea şi
certificarea bilantului contabil printr-un raport de audit cu
sau fara rezerve. Este exercitat în scopul protejarii
patrimoniului şi asigurarii credibilităţii informatiilor,
avand o utilitate interna, pentru conducere, şi una externa,
pentru clienti, banci, şi alte categorii.
Obiectivul unui audit al situatiilor financiare este acela
de a da posibilitatea auditorului de a-si exprima opinia,
daca situatiile financiare sunt intocmite sub toate
aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru
general identificat de raportare generala. Opinia formulata
de auditor contribuie la cresterea credibilităţii situatiilor
financiare, oferind un nivel inalt de incredere, dar nu este
suficienta.
2. Imaginea fidelă, clară şi completă a patrimoniului,
situaţiei financiare şi rezultatul exerciţiului ...........
Imaginea fidela concept ce tine de regularitatea si
sinceritatea contabilitatii.Regularitatea pp conformitate la
regulile si procedurile contabile(respectarea principiilor
contab) iar sinceritatea pp buna aplicare a regulilor si
procedurilor contabile.
Criterii de apreciere: Exhaustivitatea şi integritatea
înregistrărilor - toate operaţiile privitoare la
întreprindere sa fie înregistrate corespunzător în
contabilitate, fără omisiuni sau repetiţii; Realitatea
presupune ca toate elementele patrimoniale reflectate în
contabilitate trebuie sa fie în concordanta cu cele
identificabile fizic prin inventariere sau prin diferite
procedee (confirmări primite de la terti, terte de laborator,
analize etc); Corecta înregistrare în contabilitate şi
prezentare în conturile anuale a operaţiilor presupune
respectarea următoarelor aspecte: Criteriul perioadei
corecte, Evaluarea corecta, Imputarea corecta, prezentarea
corecta în conturile anuale sau intocmirea corecta a
bilantului contabil.
1
3.
planificarea activităţii de audit; diferitele categorii de
riscuri.
Riscuri generale specifice întreprinderii- pentru a
controla activitatea unei entitati auditorul trebuie sa
cerceteze activitatea si sectorul din care face parte,
organiz si structura intrep, politici generale, contabile,
administrative.
Riscuri legate de natura operatiilor tratate: in functia
de datele prezentate in contabilitate avem urm riscuri:
date repetitive din activ de exploatare, date punctuale apar
la anumite termene, fie prin rezultatele inventarierii, fie în
urma evaluării lor la sfârşitul exerciţiului financiar-
contabil: amortizarea, salariile, provizioanele etc, datele
excepţionale rezulta din operaţiuni sau decizii, care nu pot
fi incluse în activitatea curenta : reevaluari, fuziuni,
restructurari ale firmei etc.
Riscuri legate de conceperea şifuncţionarea
sistemelor-conceperea sist de descoperire si de tratare a
op tb sa permita prevenirea erorilor si sa le detecteze pe
cele care s-au produs deja.
Riscul nedetectării erorilor de audit consta in faptul ca
in sit finan exista erori semnificative iar auditorul
nedescoperindu-le formuleaza o opinie eronata.
4. Pragul de semnificaţie: definiţie, rol.
Pragul de semnificatie este marimea sumei, peste
care auditorul considera ca o eroare sau inexactitate poate
afecta regularitatea şi sinceritatea conturilor, cat şi
imaginea fidela asupra situatiei financiare şi patrimoniale.
Pentru determinarea acestui prag, se pot utiliza mai multe
elemente de referinta: capitalurile proprii; rezultatul net
sau curent; cifra de afaceri etc. In timpul lucrarii,
pragurile de semnificatie se stabilesc pentru fiecare post
de bilant, fiind inferioare pragului global stabilit la
inceput. La sfarsitul misiunii de audit, pragul global
permite sa se aprecieze daca erorile trebuie corectate sau
trebuie sa faca obiectul unei mentiuni speciale în raportul
de audit, în situatia în care clientul refuza sa le corecteze.
5. Succesiunea lucrărilor într-o misiune de audit al
conturilor anuale şi certificarea bilanţurilor.
I. Angajamentul de audit şi contractarea lucrarilor
II. Orientarea şi planificarea activitatii de audit
III. Aprecierea controlului intern
IV. Controlul conturilor
V. Controlul bilanţului contabil
VI. Sintetizarea concluziilor în raportul de audit
6. Acceptarea mandatului; acţiuni necesare pentru
fundamentarea deciziei de acceptare a mandatului.
Prima etapa permite auditorului sa precizeze daca va
reusi sa indeplineasca în bune conditii angajamentul.
Informatiile obtinute se refera la : identificarea
intreprinderii, specificului activitatii, sectorului de
activitate, marimii intreprinderii şi a modului de
organizare; stabilirea riscurilor pe care auditorul şi le
asuma acceptand angajamentul; analiza respectarii
regulilor referitoare la independenta şi compatibilitatea
auditorului;
Dupa colectarea şi analiza tuturor informatiilor, auditorul
poate lua una din urmatoarele decizii :
-accepta mandatul fara riscuri aparente;
-accepta mandatul cu masuri de supraveghere
suplimentara;
-refuza mandatul.
7. Fişa de acceptare a mandatului; conţinut, rol.
Daca auditorul accepta mandatul, următorul pas este
de a completa o fisa de acceptare a mandatului, care are
urmatoarele obiective:
1.Colectarea şi sistematizarea informatiilor referitoare la
unitate, obiectul de activitate şi mărimea sa;
2.Consemnarea lucrarilor efectuate inainte de angajament,
şi anume analiza situatiei financiare, a riscurilor; vizitarea
intreprinderii şi discutiile cu conducerea; contractele cu
auditorul precedent şi examinarea documentelor intocmite
de acesta .
3.Consemnarea unor riscuri constatate în aceasta prima
etapa a auditului, pentru a se putea reveni asupra lor în
etapele urmatoare :contabilitatea netinuta regulat;
controlul intern insuficient sau lipsa lui; fluctuatia mare a
personalului în domeniul financiar- contabil; implicarea
intreprinderii în activitati riscante sau speculative etc.
4.Estimarea bugetului de timp şi onorariile necesare;
5.Asigurarea indeplinirii obligatiilor profesionale, ce
decurg din angajamentul de audit :scrisoare catre
conducerea intreprinderii;scrisoare catre auditorul
precedent; scrisoare de intentie de a prelua mandatul în
vedereea semnarii contractului de audit.
8. Orientarea şi planificarea misiunii de audit; lucrări
necesare.
Pe baza cunoasterii globale a intreprinderii, auditorul
poate sa-si orienteze misiunea în functie de domeniile şi
sistemele semnificative. Aceasta orientare are ca obiectiv
identificarea riscurilor cu incidenta semnificativa asupra
conturilor, deci şi asupra programarii şi planificarii
misiunii, permitand :sa se stabileasca masurile necesare
pentru executarea angajamentului eficient şi la termenul
stabilit; sa se determine natura şi intinderea interventiilor
2
necesare pe parcursul misiunii în functie de pragul de
semnificatie ales.
Lucrarile efectuate în aceasta etapa sunt grupate în trei
clase :
a.Cunoasterea generala a intreprinderii; (sectorul de
activitate, politici, organizare etc)
b. Identificarea domeniilor semnificative, a riscurilor de
audit şi importanta lor relativa (vanzari, cumparari,
personal, productie)
c.Stabilirea planului de misiune.
9. Planul de misiune: conţinut, rol.
Planul de misiune cuprinde:
1. Prezentarea generala a intreprinderii:date de
identificare; scurt istoric; obiect de activitate;
2.Informatii contabile: principiile contabile aplicate;
bugete şi conturile previzionate; comparatii pe mai multi
ani ale unor indicatori.
3.Definirea misiunii: natura misiunii, alti auditori, experti
sau cenzori cu misiuni în inteprindere;
4.Sisteme şi domenii semnificative: pragul de
semnificatie ales; zone de risc; puncte slabe şi forte ale
sistemului; atitudinea intreprinderii fata de controlul
intern.
5.Orientarea programului de lucru: documentele necesare;
aprecierea controlului intern;
6. Echipa şi bugetul: calitatea membrilor. numarul de ore
planificat; calculul costurilor estimate;
7.Planificarea lucrarilor, repartizarea lucrarilor, datele
interventiilor, lista raporturilor, a scrisorilor de
confirmare.
10.Aprecierea controlului intern : lucrări necesare
pentru scoatrea în evidenţă a celor două laturi :
concepţia sistemului şi funcţionarea sistemului.
Reprez ansamblu de politici si proceduri puse in aplicare
de conducerea unei entitati ptr asigurarea unei gestiuni
riguroase si eficiente a activitatilor acesteia.
Toate actiunile pe care le intreprinde auditorul in aceasta
etapa se concentreaza asupra a 3 intrebari in vederea
aprecierii conceptiei si a functionarii sist de control intern:
care sunt procedurile in functiune ptr realizarea unui
control intern eficient?; acestea sunt aplicate?; in ce
masura ac proceduri satisfac realizarea unui bun control
intern?
11.Aprecierea controlului intern: înţelegerea şi
descrierea sistemelor semnificative.
Permite auditorului de a intalege mai bine intreprinderea
(natura activ desfasurate, circuitul doc si al inform
contabile, realitatile din spatele cifrelor si doc sintetice).
Descrierea proced de control intern poate fi facuta cu aj
tehnicilor narative(descriptive) sau diagrame.
12. Aprecierea controlului intern: confirmarea
înţelegerii sistemului (testele de conformitate).
Aceasta etapa are ca obiectiv confirmarea intalegerii
procedurii si asigurarea ca aceasta procedura a fost corect
descrisa. Testele de conformitate pot fi realizate dupa
diferite modalitati: observare directa, confirmare verbala
din partea celor ce utilizeaza procedura; existenta
mijloacelor utilizate(stampile, vize); observarea ulterioara
pentru a testa procedura.
13. Aprecierea controlului intern: verificarea
funcţionării controlului.
Sondajele asupra functionarii sistemelor sunt organizate
urmarindu-se 2 tipuri de controale interne: controalele de
prevenire (verif existentei comenzii inainte de a plati o
factura; controlul aritmetic al doc inainte de inreg
acestora); controale de detectare efect asupra unui grup de
operatii de aceeasi natura (confruntari cu banca,
confruntarea bal analitice cu cea sintetica) in scopul
asigurarii ca nu exista anomalii sau pt descoperirea lor.
14.Aprecierea controlului intern: evaluarea finală şi
incidenţe asupra misiunii de audit.
Auditorul poate face o apreciere definitiva asupra
controlului intern determinand punctele forte ale entitatii
dar si punctele slabe datorate conceperii defectuoase a
sistemului sau a unor greseli de aplicare a procedurilor.
Auditorul va indica anomaliile in functionarea sistemului,
incidenta asupra sit finan si asupra programului de lucru.
15. Raportul asupra controlului intern: conţinut,
structură.
Acest raport are urmatoarea structura:
Nota de introducere şi sinteza, ce cuprinde: o recapitulare
rapida a misiunii, a locului şi rolului activitatii de
apreciere a controlului intern, conditiile de executare şi
metodele utilizate; concluziile raportului; data şi
semnatura.
Sumarul raportului, ce poate fi prezentat în diferite
feluri :recapitularea titlurilor şi punctelor, ce vor fi reluate
în ultima parte ‘Detalii’; reluarea rapida a tuturor
slabiciunilor constatate.
Detaliile raportului, care corespund elementelor anuntate
în sumar, sunt structurate conform anumitor principii:
prezentarea punctelor în ordinea importantei;
recapitularea punctelor pe sectiuni, functii sau grupe de
conturi; prezentarea unor informatii mai putin importante;
descrierea punctelor, care pot avea o incidenta asupra
3
cuantificarii; reluarea sfaturilor date în cursul exerciţiului
precedent, daca nu li s-a dat curs.
16. Controlul conturilor: structura, conţinutul şi
modul de fundamentare a programului de control.
Obiectiv: reunirea elementelor necesare exprimarii unei
concluzii clare asupra conturilor anuale, ceea ce
presupune asigurarea respectarii regulilor legale şi
dispozitiile conducerii de către întreprindere (regulile de
prezentare şi evaluare stabilite prin normele legale şi
profesionale; principiile contabilitatii ; regulile de
organizare a contabilitatii şi de tinere a registrelor, aceste
programe de control pot sa varieze intr-o limita minima şi
una maxima).
Programele minime sau restranse se elaboreaza atunci
cand exista un grad rezonabil de siguranta asupra
fiabilitatii inregistrarilor contabile.
Programele extinse se elaboreaza în situatia în care
auditul nu se poate sprijini pe controlul intern din
intreprindere.
Pentru a putea formula o opinie fundamentala asupra
conturilor, auditorul trebuie sa obţină, cu ajutorul
procedurilor de conformitate şi valabilitate, elemente
probante suficiente şi juste.
Caracterul suficient se apreciaza în functie de criterii
variate, cum sunt : experienta auditorului; tipurile de
informatii disponibile, forma de contabilitate, modul de
organizare a evidentei analitice şi sintetice; riscurile de
erori descoperite cu ocazia orientarii şi planificarii
misiunii şi a controlului intern.
Caracterul just al elementelor probante se apreciaza în
functie de pertinenta şi fiabilitatea lor. Certitudinea
sporeste daca elementele provenite din surse diferite şi de
naturi diferite, sunt concordante intre ele. În caz de
neconcordanta, este necesar sa se foloseasca proceduri
suplimentare de control al conturilor.
Fiabilitatea elementelor probante este determinata de
originea lor interna sau externa, natura lor scrisa sau
orala, conditiile în care s-au obtinut.
Procedurile de conformitate folosite de auditor permit
acestuia sa aprecieze daca procedurile descrise în
manualul de proceduri, în instructiuni, în hotararile
conducerii sunt puse in practica, sunt eficiente şi
concepute în functie de caracteristicile intreprinderii.
Procedurile de valabilitate permit auditorului sa
stabileasca : existenta unor elemente de activ şi de pasiv;
realitatea operatiunilor consemnate în documente şi
reflectate în contabilitate; inregistrarea corecta a
operatiunilor; evaluarea exacta şi calculele corecte
efectuate asupra elementelor patrimoniale, veniturilor şi
cheltuielilor, care privesc intreprinderea etc.

17. Controlul conturilor: tehnici de control pentru
obţinerea elementelor probante.
• Tehnica sondajului
• Tehnica observării fizice
• Procedura confirmării directe
• Tehnica verificărilor încrucişate
• Procedura verificarilor reciproce
• Probele de laborator şi expertizele tehnice
• Confirmarea constatărilor de catre cei controlati
prin intermediul scrisorilor de afirmare sau de
catre auditor
• Ridicarea documentelor originale de catre
organele de control
• Examinarea analitica
18. Sondajul: definiţie şi rol; decizii prealabile
executării sondajului.
Sondajul este definit ca o tehnica ce consta în
selectionarea unui anumit numar sau parti dintr-o
multime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obtinere a
elementelor probante şi extrapolarea rezultatelor obtinute
asupra esantionului la intreaga masa sau multime. Exista
doua tipuri de sondaje, de naturi diferite:
Sondajele asupra atribuţiilor - auditorul căuta sa
demonstreze ca elementele obţinute prezinta o
caracteristica umana.
Sondajele asupra valorilor - auditorul cauta sa verifice
valoarea unei mulţimi,.
Auditorul poate folosi, în general, sondajul statistic şi
sondajul nestatistic, care este bazat exclusiv pe experienta
sa profesionala.
Auditorul trebuie sa explice : ce urmăreşte să
demonstreze. Aceasta etapa ii permite sa definească
caracteristicile a ceea ce va trebui sa fie considerat ca o
eroare sau o anomalie.
Alegerea naturii multimii sau masei este foarte
importanta, ea trebuind sa fie compatibila cu obiectivul
urmarit.
Auditorul trebuie sa defineasca limita de timp- perioada,
care va servi ca baza de selectie din intreaga multime.
Multimea, care serveste ca baza controalelor, este foarte
rar omogena. Din acest motiv, este necesara analiza
masei, prin ea realizându-se impartirea în mase cu
caracteristici suficient de omogene pentru a nu denatura
rezultatele sondajului. Astfel masa aleasa trebuie bine
identificata : numarul de elemente sau valoarea cumulata
în functie de natura sondajului facut; identificarea
criteriilor, ce vor permite sa se decida în timpul efectuarii
sondajului daca elementul este corect sau nu;
4
cuantificarea ratei de anomalii şi de erori maxim
acceptabile.
Aceasta metoda comporta riscul de a se ajunge la
concluzii diferite de cele la care s-ar fi ajuns printr-un
control exhaustiv. Acesta este riscul practicarii controlului
prin sondaj. El poate fi redus printr-o organizare riguroasa
a actiunii de audit şi prin alegerea celor mai adecvate
tehnici de control.
19. Executarea sondajelor.
După definirea obiectivelor sondajului şi alegerea masei,
se trece la executarea sondajului, care presupune
următoarele etape:
1. Alegerea tehnicilor, care este influenţata de doua
elemente : natura controlului efectuat : sondaje
asupra atributiilor sau asupra valorilor;
recurgerea sau nu la tehnici statistice, care
depinde de raţionamentul auditorului; alegerea
tehnicii de lucru.
2. Determinarea taliei esantionului depinde de
factori, care difera pentru cele doua tipuri de
sondaje: asupra atributiilor sau asupra valorilor.
3. Selectionarea esantionului, indiferent de metoda
prin care se realizeaza, trebuie sa conduca la
alegerea unui easantion reprezentativ. Aceasta
selectie poate fi facuta, fie prin tragere la
intamplare, fie de o maniera sistematica.
4. Studiul eşantionului pentru ca eşantionul sa aibă
un caracter probant, toate elementele selecţionate
trebuie sa fie controlate.
5. Evaluarea rezultatelor, inainte de tragerea unei
concluzii generale asupra rezultatelor obtinute,
fiecare anomalie constatata este apreciata a fi
reprezentativa pentru masa respectiva sau
accidentala.
6. Concluziile sondajului, daca concluzia finala este
ca, anomaliile sau erorile din mulţimile
controlate depăşesc rata de anomalii aşteptata,
auditorul trebuie sa aprecieze daca este necesar
sau nu repunerea în cauza a aprecierii sale asupra
controlului intern.
20. Observarea fizică – mijlocul cel mai eficace de
verificare a existenţei unui active.
Observarea fizica este cel mai eficient mijloc de verificare
a existentei unui activ. Prin ea nu se obţin, insa, toate
elementele probante necesare auditorului, ci doar
existenta bunului respectiv. Celelalte elemente necesare,
cum ar fi proprietatea asupra bunului, valoarea atribuita
etc. trebuie sa fie verificate prin alte tehnici.
21. Confirmarea directă – procedura de control al
conturilor.
Tehnica confirmării directe solicita unui terţ, cu care
întreprinderea verificata are legături, sa confirme direct
auditorului informaţiile referitoare la existenta operaţilor,
a soldurilor etc. Întreprinderea trebuie sa-si dea acordul
pentru utilizarea acestei tehnici. În caz contrar, auditorul
se poate afla intr-una din următoarele doua situaţii: fie
considera ca tehnicile compensatorii de control aduc
elemente de proba suficiente; fie considera ca elementele
obţinute prin alte controale nu sunt probante şi fata de
limitele impuse de conducerea întreprinderii. El va
suporta astfel consecinţele necesare cu privire la
certificare.
22. Examenul conturilor anuale: obiective, tehnici.
Obiectivele principale ale examinarii de ansamblu a
bilantului contabil constau în verificarea daca elementele
acestuia: sunt coerente, tinand cont de cunoasterea
generala a intreprinderii, sectorul de activitate şi mediul
social economic; sunt prezentate toate principiile
contabile şi reglementarile în vigoare; tin cont de
evenimentele posterioare datei de inchidere; prezinta o
imagine clara şi completa a patrimoniului, rezultatelor şi
situatiei financiare.
Tehnicile de examinare analitica a bilantului contabil se
bazeaza în special pe: stabilirea unor rate sau indicatori
de analiza financiara şi compararea lor cu datele din
exercitiile precedente şi din sectorul de activitate al
intreprinderii; comparatii intre datele din bilantul
contabil şi datele anterioare, posterioare şi previzionare
ale intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;
comparatii în procente ale cifrei de afaceri şi a diferitelor
posturi din contul de rezultate.
23. Dosarul exerciţiului: conţinut, rol, structură.
Informaţiile adunate de auditor pe parcursul misiunii sale
sunt grupate în dosare de lucru.
Dosarul exerciţiului cuprinde toate elementele unei
misiuni, a căror utilitate nu depaseste exercitiul controlat.
El permite asamblarea tuturor lucrărilor, de la
organizarea misiunii, la sinteza şi formularea raportului.
El cuprinde: planificarea misiunii, supervizarea
lucrărilor; aprecierea controlului intern, obţinerea de
elemente probante.
Dosarul exerciţiului (E) se imparte în sase sectiuni,
simbolizate de la ‚A’ la ‚F’ astfel:
-E.A. „Sinteza planificare şi rapoarte”, care cuprinde
elemente privind sinteza misiunii, planul misiunii,
bugetul şi planificarea timpului, diverse rapoarte.
5
-E.B. „Aprecierea controlului intern”, în care sunt
prezentate elemente referitoare la exercitiu şi mai ales,
verificarea functionarii controlului intern.
-E.C. „Controlul conturilor”, ce cuprinde foi de lucru
asupra conturilor de bilant şi asupra conturilor
rezultatelor financiare.
-E.D. „Studiul lucrarilor efectuate de terti”; foile de lucru
privind aceasta sectiune pot fi clasate la alte sectiuni ale
dosarului.
-E.E. „Verificari speciale”, în care sunt incluse foile de
lucru privind lucrarile specifice, o lista a lucrarilor în
suspensie şi o lista a lucrarilor ramase pentru o viitoare
interventie.
-E.F. „Interventii conexe”, ce contine toate documentele
şi foile de lucru privind evenimente particulare, fapte
delictuale sau operatii particulare, cum ar fi cresteri sau
reduceri de capital.
24. Dosarul permanent: conţinut, rol, structură.
Unele informatii şi documente primite sau analizate în
cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe
toata perioada mandatului. Ele nu au nevoie sa fie
cercetate în fiecare an. Clasarea lor intr-un dosar separat,
dosarul permanent, permite utilizarea după aducerea sa
la zi.
Acest dosar permite evitarea repetarii în fiecare an a unor
lucrari şi transmiterea de la un exercitiu la altul a
elementelor de cunoastere a intreprinderii.
Elementele cele mai caracteristice continute de dosarul
permanent sunt: fisa de caracterizare; scurt istoric al
intreprinderii; organigrame; persoanele care angajeaza
intreprinderea; conturile anuale ale ultimelor exercitii;
note asupra organizarii sectorului de activitate, productie
etc., note asupra statutului; procese verbale asupra
Consiliului de Administratie şi Adunarii Generale;
structura grupului; contracte, asigurari.
Dosarul permanent seorganizeaza în sectiuni, care
usureaza clasarea documentelor şi consultarea lor.
Sectiunile dosarului permanent (P) sunt de la ‚A’ la ‚F’,
după cum urmeaza:
-P.A.„Generalitati”: identificarea intreprinderii;
-P.B. „Control intern”: analiza diferitelor functiuni;
-P.C. „Conturi anuale”: ale ultimelor trei exercitii;
-P.D. „Analize permanente”: ale principalelor rubrici ale
conturilor anuale;
-P.E. „Fiscal şi social”: documente privind mediul fiscal
şi social al intreprinderii;
-P.F. „Juridic”: statute, procese verbale ale CA şi AGA,
diverse contracte sau extrase din aceste documente, care
pot avea o incidenta asupra certificarii sau verificarii
specifice.
Pentru a-si indeplini rolul de informare, dosarul
permanent trebuie sa indeplineasca anumite conditii şi
anume: sa fie tinut la timp; sa fie eliminate informatiile
perimate; sa nu contina documente voluminoase ale
intreprinderii, ci numai extrasele necesare.
25. Conţinutul raportului de audit (normele IFAC).
Potrivit standardului de audit nr.700 „Raportul de audit”,
trebuie sa contina în scris o exprimare clara a opiniei
asupra situatiilor financiare ca un tot unitar. Cuprinde:
paragraful introductiv şi cel privind intinderea şi natura
lucrarilor de audit; paragraful de opinii; data raportului;
adresa; semnatura auditorului.
26. Elementele de bază ale raportului de audit.
1.Titlul raportului
Din punct de vedere al dimensiunilor auditul, se
deosebesc:
-Raportul de audit şi certificarea globala a bilantului
contabil;
-Raportul de audit şi certificarea limitata a bilantului
contabil, acesta se intocmeste în situatiile în care
contractarea lucrarii s-a facut cu intarziere şi ca urmare
auditorul nu a avut posibilitatea sa parcurga toate etapele
auditului.
-Rapoarte de audit speciale. Acestea se refera doar la
unele posturi din bilant, la unele operatiuni sau situatii
cerute de beneficiari.
2.Paragraful introductiv
Identificarea conturilor anuale şi a perioadei pentru care
au fost intocmite; identificarea relatiei pe baza careia s-a
facut auditarea (mandat pentru auditorii interni, contract
pentru auditorii externi); precizarea raspunderii
intreprinderii de a intocmi conturile anuale, auditorul
avand sarcina de a exprima o opinie asupra
documentelor anuale de sinteza; precizarea naturii şi
intinderii lucrarii, a Standardelor Internationale de Audit
(IFAC) şi Normelor de Audit Interne sau Internationale,
respectiv a normelor legale pe baza carora s-au
desfasurat aceste lucrari; descrierea lucrarilor efectuate
de catre auditor pe etape ale angajamentului; descrierea
principiilor şi metodelor contabile folosite de
intreprindere.
3.Paragraful pentru opinii
Raportul trebuie sa prezinte clar opinia auditorului
asupra reflectarii în conturile anuale a imaginii fidele,
clare şi complete asupra patrimoniului, rezultatelor şi
situatiei financiare şi asupra respectarii normelor legale.
Auditorul trebuie sa aleaga intre urmatoarele modalitati
de exprimare a opiniilor: opinia fara rezerve; opinia cu
rezerve; opinia defavorabila; imposibilitatea de a
exprima o opinie
4.Adresa auditorului, data intocmirii raportului,
semnatura şi parafa auditorului.
6
Circunstante care pot conduce la o alta opinie decat cea
„fara rezerve”:
Limitarea intinderii lucrarilor de audit
Limitarile pot fi impuse de: imprejurari, cum ar fi atunci
cand contractul de audit s-a semnat după efectuarea
inventarierii şi auditorul nu a putut sa asigure observarea
directa asupra etapelor inventarierii.
Dezacordul cu conducerea intreprinderii: refuzul
conducerii de a aplica unele principii sau procedee
contabile; neacceptarea solicitarii de confirmari din
partea tertilor; nepunerea la dispozitia auditorului a
informatiilor necesare etc.
27. Modelul raportului de audit; opinie fara rezerve.
Este exprimata atunci cand auditorul a obtinut o
certitudine rezonabila asupra faptului ca toate datele
semnificative incluse în posturile de bilant au fost culese
şi sistematizate după o metoda acceptabila şi
permanenta, conform normelor legale.
Daca auditorul a facut unele observatii sau recomandari
care sunt folositoare celor ce vor utiliza raportul, acestea
se inscriu intr-un paragraf separat sau intr-o anexa la
raport, precizandu-se faptul ca acestea nu reprezinta o
rezerva.
28. Modelul raportului de audit; opinie cu rezeve.
Este formulata atunci cand auditul nu poate conduce la
exprimarea unei opinii fara rezerve, dar limitele existente
în intinderea misiunii şi neconcordantele cu conducerea
intreprinderii nu impun o opinie nefavorabila.
Auditorul poate constata abateri sau neregularitati, cum
ar fi: provizioane insuficiente; supraevaluarea sau
subevaluarea unor posturi de bilant; nerespectarea
independentei exerciţiului şi al prudentei; aprecierea
eronata a riscurilor etc.
Opinia cu rezerve trebuie sa fie argumentata în raport,
aratandu-se natura dezacordului cu conducerea, cauzele
ce au determinat limitarea misiunii sau incertitudinile
existente.
29. Modelul raportului de audit: imposibilitatea
exprimării unei opinii.
Aceasta situatie apare atunci cand limitarea intinderii
lucrarilor sau incertitudinile sunt de asa natura incat
auditorul nu poate formula o opinie asupra bilantului.
Este de datoria auditorului ca, în acest caz, sa explice în
detaliu motivele deciziei sale şi sa estimeze influentele
posibile asupra conturilor anuale.
30. Modelul raportului de audit : opinie defavorabilă.
Se exprima atunci cand neintelegerile cu conducerea
intreprinderii sunt semnificative şi au o incidenta
importanta asupra bilantului contabil, care este
incomplet, nesincer, inselator.