Anda di halaman 1dari 3

ARHITECTURA GOTICA

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele,


precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale,
începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și
spațiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind
construite din România până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia, Suedia și
Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura
renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în
Florența secolului al XV-lea.

Exemple de arhitectură gotică

Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau
ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului
romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element
definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta,
prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.

Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de da o altă
dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de
apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în
parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a
încerca o salvare a stilului.

În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul cunoaște o re-evaluare și o nouă


recunoaștere, de fapt o "renaștere" denumită gotic renăscut (conform termenului original
folosit în engleză, Gothic Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri
memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total refăcut după devastatorul
incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic revival. Mai târziu, la sfârșitul
aceluiași secol și începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă "tresărire de
orgoliu", producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri foarte
diferite ale lumii, așa cum ar fi Canada, Filipine, Germania, India, Norvegia, România,
Statele Unite ale Americii și Ungaria.

Origine

Catedrala din Coutance, Franţa

Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originase
odată cu construcția numită Saint Denis Basilica, biserica abației bisericii din Saint-
Denis, din apropierea Parisului, caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a
Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr-o
clădire de o verticalitate și liniaritate impunătoare. Asfel, fațada bazilicii a fost designată
efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani mai târziu.

Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominație a romanicului, își face
apariția un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea,
care disprețuiau această artă, văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai
cunoscuți "barbari" ai sfîrșitului antichității.În realitate, arta gotică a dat Europei
capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale geniului uman. Monumentele
romanice le păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și întunecate, datorită
ferestrelor puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială
romanicului prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc boutant).Bolta
semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frînt, sau ogiva, la care
presiunea verticală este mult mai redusă.Meșterii înălțau pe patru coloane, dispuse in
plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susținut de două coloane
diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obține o construcție
foarte solidă, capabilă să susțină, prin încrucisarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi
dimensiunile ei. Arcurile de susținere, cealalta invenție, sprijină, din exterior, peretii
înalți ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterală a
bolților. Aceste soluții au îngăduit o nouă organizare a spațiului bisericii, în care planul
cu o navă este cel mai raspandit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de
înălțime amețitoare, al cărui varf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai
multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în
Belgia catedrala din Anvers.Primele catedrale gotice au apărut în inima Franței, pe
domeniul regal. Cea dintâi este biserica abațială de la Saint-Denis din Paris, inălțată în
deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui
Ludovic al VI-lea. Au urmat, intre 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului
francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu
cinci nave si o fațadă admirabilă.Întregul ansamblu degajă echilibru și armonie. A doua
este catedrala din Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai
mare monument gotic din Franta.În sfârșit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din
Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor Franței. În Germania,
goticul pătrunde mai tarziu, influențat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute
opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg si Bamberg. Caracteristica edificiilor
germane este planul "bisericii-hală", cu trei nave de înălțimi egale.În Anglia, trăsătura
monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe continent.Principalele edificii
gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln și Salisbury.Și Spania stă
sub influența goticului francez, adus de pelerinii sositi în Peninsula Iberică de dincolo de
Munții Pirinei.Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si
Toledo.În sfârșit,Italia rămâne refractară inovațiilor gotice,datorită puternicei rezistențe a
influențtelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică este
domul din Milano,înălțat pe parcursul a cinci secole,al doilea mare monument religios
din lumea creștină, dupa catedrala Sf. Petru din Roma.În schimb, Italia, mai mult decat
orice altă țară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civilă.Zeci de
palate comunale din orașele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă eleganță și
armonie.Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul Dogilor din Veneția
și admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeași cetate din lagună.

Galerie