MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
CZU: [341.211+342.3](569.4)

Ahmad HAMMAD

DREPTUL POPORULUI PALESTINEI LA CREAREA

STATULUI INDEPENDENT

Specialitatea : 12.00.10 – Dreptul internaţional public

Autoreferat al tezei de doctor în drept

Chişinău
2004
 Teza a fost realizată la Catedra de drept internaţional şi dreptul relaţiilor
economice externe a Universităţii de Stat din Moldova

Conducător ştiinţific: Victoria ARHILIUC,

doctor în drept, conferenţiar universitar

Referenţi oficiali: Alexandr VÎSOŢKII,

doctor habilitat în drept, profesor universitar
(Kiev, Ucraina)

Leonid TIMCENKO,
doctor habilitat în drept, profesor universitar
(Harkov, Ucraina)

Susţinerea tezei va avea loc la 27 noiembrie 2004, ora 14.00 în cadrul

şedinţei Consiliului Ştiinţific Specializat D-30.12.00.10-02 de pe lângă
Universitatea de Stat din Moldova pe adresa: str.A.Mateevici 60, bloc 4, Sala
de conferinţe 222, Chişinău, MD2009, Republica Moldova.

Teza de doctorat şi autoreferatul pot fi consultate în Biblioteca ştiinţifică a

Universităţii de Stat din Moldova şi în Biblioteca Naţională a Moldovei.

Autoreferatul a fost expediat la 26 octombrie 2004.

Secretar ştiinţific al Consililui,

doctor în drept Natalia Chirtoacă

Conducător ştiinţific,
doctor în drept, conf.univ. Victoria Arhiliuc

Autor Ahmad Hammad

 CARACTERISTICA GENERALĂ A LUCRĂRII

Actualitatea şi gradul de studiere temei investigate

Problemele Orientului Mijlociu şi conflictul arabo-israelean se conside-
ră printre cele mai complexe în lumea contemporană. Ele includ elemente şi
cauze, care le deosebesc prin esenţă de toate celelalte probleme cu care s-a
confruntat omenirea în secolul trecut şi la începutul acestui secol. Aceste
probleme se află într-o interlegătură cu toate schimbările ideologice, politice,
militare şi economice ce au avut loc la scară globală – cele două războae
mondiale, lupta pentru independenţă, confruntarea dintre marile puteri şi crea-
rea blocurilor militare, precum şi diversele crize economoce şi politice. Fără
îndoială comunitatea mondială este interesată în soluţionarea problemelor
Orientului Mijlociu, conflictului arabo-israelean şi conflictului palestino-
israelean din toate punctele de vedere – politic, economic sau cel al securităţii.
Aceste probleme nu şi-au găsit rezolvarea până în prezent din cauza
intereselor contradictorii ale diferitor ţări sau din cauza confruntării forţelor
cointeresate direct în continuarea conflictului, din care cauză de fiecare dată
ciocnirile se declanşau cu o nouă forţă. Fără îndoială, poziţia strategică a
Orientului Mijlociu, patrimoniul şi resursele sale naturale, în primul rând
petrolul, rolul deosebit al regiunii ca piaţă de desfacere cu o populaţie
numeroasă, precum şi importanţa lui ideologică şi religioasă, au atras şi atrag
toate marile puteri spre a-şi consolida aici poziţiile.
Conflictul palestino-israelean constituie esenţa nodului de probleme din
Orientul Mijlociu şi fără soluţionarea lui e imposibilă instaurarea păcii şi
stabilităţii în regiune. Ultimele evenimente şi fenomenele care se manifestă în
lume, numite terorism, cu toate că au origine naţionalistă sau religioasă, sunt
într-o anumită măsură şi rezultatul acestui conflict. Chiar şi Statele Unite ale
Americii, în prezent cea mai mare putere în lume, nu au putut evita actele de
terorism pe teritoriul său.
Israelul, care este cel mai puternic stat din Orientul Mijlociu şi a învins în
multe războae şi conflicte armate din regiune contra ţărilor arabe, care dispune
de peste 200 focoase nucleare şi mii de tone de substanţe chimice şi biologice,
nu a trăit în linişte nici o zi din momentul existenţei sale. După mai bine de 55
de ani din ziua proclamării acest stat nu-şi poate stabili clar graniţele şi nu are
încă o constituţie clară, care ar respecta legile comunităţii mondiale.
Bazându-se pe logica forţei, Israelul ignoră toate rezoluţiile ONU şi normele
dreptului internaţional. Or astăzi, cănd în lume au loc schimbări radicale, trebuie
luat în consideraţie faptul, că numai prin forţă nu se poate determina soarta
popoarelor şi a omenirii. De fiecare dată forţa va întâlni o contraforţă, iar
confruntarea va genera o şi mai mare confruntare.

1
 Interesele multor popoare şi state au fost lovite direct în rezultatul luptei din
Orientul Mijlociu şi situaţia se va complica şi mai mult, dacă nu va fi găsită o
rezolvare logică şi echitabilă a problemelor din această regiune.
Din momentul apariţiei problemei palestiniene comunitatea mondială a
depus eforturi susţinute pentru soluţionarea conflictului palestino-israelean,
atât de complex şi de lungă durată. Cele mai reale şi de perspectivă proiecte,
propuse în acest sens, au fost "Declaraţia principiilor privind măsurile tempo-
rare de autoadministare" ("Acordul de la Oslo"), semnat la 13 septembrie 1993
la Washington şi Planul de pace "Foaia de parcurs", iniţiat de cvartetul format
din SUA, ONU, Uniunea Europeana si Federaţia Rusia, şi transmis guvernu-
lui Israelului şi Autoritatăţii Naţionale Palestiniene la 30 aprilie 2003. Aceste
eforturi, însă, nu au adus până în prezent rezultatele aşteptate.
Problema palestiniană şi toate evenimentele legate de ea s-au aflat
permanent şi se află în vizorul specialiştilor în dreptul internaţional din diferite
ţări. În acelaşi timp, în Republica Moldova până nu demult interesul faţă de
aceste probleme şi cercetările în domeniu nu se evidenţiau, posibil din cauza
dezvoltării insuficiente a relaţiilor economice, politice şi culturale cu ţările
regiunii. Merită însă menţionată una din primele încercări a cercetătorilor
moldoveni de a studia conflictul arabo-israelean şi, în particular, conflictul
palestino-israelean, din punctul de vedere al dreptului internaţional, întreprinsă
în disertaţia N.Suceveanu. În această lucrare autorul a încercat o analiză
obiectivă şi nepărtimitoare a apariţiei şi dezvoltării în Orientul Mijlociu a
acestui „nod gordian”, care reprezintă un focar de tensiune permanentă şi
ameninţă securitatea civilizaţiei umane, a perspectivelor de lichidare a lui şi a
aspectelor favorabile pentru Republica Moldova în colaborarea reciproc
avantajoasă cu ţările din regiune.
Având în vedere că diferendul palestino-israelean constituie esenţa şi
nucleul problemelor din Orientul Mijlociu şi că stabilitatea în regiune poate fi
instaurată numai după soluţionarea lui definitivă, tematica cercetărilor în
cadrul prezentei teze de doctorat, legată de încercările de a găsi căi şi principii
reale şi echitabile de ieşire din această criză, se prezintă foarte actuală şi de
interes deosebit.

Scopul şi obiectivele lucrării

Scopul prezentei lucrări constă în cercetarea şi analiza cauzelor apariţiei
conflictului palestino-israelean şi a etapelor evoluţiei lui din punctul de vedere
al d reptului internaţional, elucidarea încercărilor şi posibilităţilor întrepinse
pe parcursul a mai mult de un secol pentru ieşirea din criză şi, pe baza
acestor cercetări, a propune soluţii şi principii reale de care trebuie să se con-
ducă ambele părţi pentru soluţionarea definitivă şi echitabilă a acestui conflict.
Pentru atingerea acestui scop autorul şi-a propus următoarele sarcini:

2
 - a elucida importanţa Palestinei din punct de vedere istoric şi strategic,
rolul ei în regiune şi în lume, aspectele care au determinat atenţia
comunităţii mondiale faţă de ea în trecut şi în prezent;
- a analiza cauzele apariţiei problemei palestiniene şi etapele ei de
evoluţie în epoca contemporană;
- a studia reflectarea problemei palestiniene în documentele internaţio-
nale: rezoluţii, convenţii, pacte, acorduri, protocoale etc. şi influenţa lor asupra
evoluţiei acestei probleme;
- a elucida cauzele extinderii acestui conflict asupra întregului Orient
Mijlociu şi transformarea lui în conflict arabo-israelean, apariţia unor aşa
probleme complexe cum sunt cele ale graniţelor, teritoriului, refugiaţilor şi
Ierusalimului, care urmează a fi soluţionate;
- a elucida poziţia ONU şi poziţiile ţărilor membre permanente ale Consi-
liului de Securitate vis-a-vis de dreptul poporului palestinian la autodeter-
minare şi crearea statului independent, precum şi relaţiile dintre ONU şi
Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei;
- a caracteriza etapele luptei poporului palestinian după căderea
dominaţiei otomane, în timpul mandatului britanic, ocupaţiei israelene şi
până în prezent, formele de luptă pentru consolidarea sa ca subiect de drept
internaţional şi pentru dreptul la autodeterminare;
- a analiza activitatea practică de consolidare a poporului palestinian
ca subiect de drept;
- a argumenta existenţa de facto a statului palestinian şi prezenţa
tuturor elementelor ce determină această existenţă – teritoriu, popor, putere,
precum şi gradul de realizare a lor;
- a sdudia diversele proiecte privind forma de autodeterminare a
poporului palestinian, care au existat la diferite etape ale luptei lui pentru
crearea propriului stat, factorii care s-au opus soluţionării problemei pales-
tiniene şi se opun la etapa contemporană, şi perspectivele de depăşire a lor;
- a elucida poziţia statului Israel vis-a-vis de statalitatea Palestinei;
- a elabora principiile de conducere a părţilor şi recomandări privind
posibilele acţiuni practice pentru soluţionarea definitivă şi echitabilă a
conflictului palestino-israelean şi instaurarea unei păci durabile în Orientul
Mijlociu.

Baza teoretică şi metodologică a disertaţiei

Prezentul studiu are la bază sursele literare de specialitate în domeniul
dreptului internaţional şi istoriei în problemele ce ţin de Orientul Mijlociu şi
conflictul palestino-israelean, documentele organizaţiilor internaţionale, în
primul rând rezoluţiile Adunării Generale şi ale Consiliului de Securitate ale
ONU, convenţiile şi pactele internaţionale, acordurile multilaterale şi bilaterale,

3
documentele conferinţelor internaţionale şi întâlnirilor delegaţiilor oficiale,
precum şi documentele şi publicaţiile arabe şi israelene ce abordează aceste
probleme. Au fost studiate lucrările savanţilor şi specialiştilor în domeniu din
ţările arabe, Israel, Europa, SUA, Rusia, ca: Henry Kitten, Aziz Shukry, Fuad
Dyib, Prinţul Al-Hasan Bin Talal, Assad Abdulrahman, Terez Masid Haddad,
George Toama, Iusuf Mohammad Karaya, Taysir Al-Arrury, Asmahan Shreh,
Vahid Al-Jafary, M.N.Kopîlov, K.A.Bekeaşev, G.B.Staruşenko, N.A.Uşakov,
Ahmad Qurei, Husain Abu Namil, George Antonius, Henry Yakon, Hasan Al-
Huuly, Nesrin Attal, Valeri Yurk ş.a.
La efectuarea sintezei opiniilor diferitor autori, aplicarea principiilor
documentelor internaţionale cu caracter juridic şi politic, pentru
argumentarea tezelor şi concluziilor disertaţiei, au fost aplicate metodele
analizei istorice şi juridice, metoda sistematizării, metoda comparativă etc.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute

In prezenta lucrare este elucidată esenţa conflictului palestino-israelean,
istoria şi originea lui, şi sunt propuse căile practice de găsire a unei soluţii echi-
tabile, acceptabilă pentru toate părţile, elaborate pe baza principiilor şi normelor
dreptului internaţional, luând în consideraţie situaţia reală şi evenimentele de
ultimă oră din regiune, precum şi condiţiile existente la moment.
Au fost formulate căile şi principiile, pe care trebuie să le urmeze
părţile pentru soluţionarea definitivă a conflictului palestino-israelean în baza
normelor dreptului internaţional.
A fost argumentată necesitatea realizării de către poporul palestinian a
dreptului său la autodeterminare şi creare a statului independent în baza
principiilor şi normelor dreptului internaţional, fapt ce va contribui la
instauratea păcii în Orientul Mijlociu, consolidarea păcii şi securităţii în întreaga
lume şi va diminua fenomenul terorismului internaţional.
În lucrare sunt propuse căi reale de soluţionare a conflictului şi sunt punctate
avantajele pentru toate părţile aflate în conflict în rezultatul realizării
acestei soluţii. Este argumentat faptul că renaşterea statului palestinian viabil,
de rând cu statul Israel, este absolut necesar şi important, în primul rând pentru
Israel, precum şi pentru toată lumea arabă. Se demonstrează că soluţionarea
acestui conflict va schimba regiunea Ori-entului Mijlociu dintr-o zonă de
tensiune permanentă în una de stabilitate şi colaborare reciproc avantajoasă
între ţările din regiune şi cu toate ţările lumii, în toate domeniile.
S-a elucudat faptul că toate încercările şi proiectele, care au existat până
în prezent şi au avut scopul soluţionării conflictului palestino-israelean,
inclusiv Planul de pace "Foaia de parcurs", propus de comisia cvadripartită, n-
au fost şi nu vor fi viabile fără dorinţa, bunăvoinţa, cointeresarea şi eforturile
ambelor părţi de a realiza aceste proiecte.

4
 Noutatea ştiinţifică şi importanţa disertaţiei sunt determinate de scopul şi
obiectivele prezentului studiu, rezultatele, concluziile şi recomandările
elaborate, care determină şi următoarele teze înaintate spre susţinere:
Pentru soluţionarea completă şi definitivă, reciproc acceptabilă a
conflictului palestino -israelean autorul propune de a se călăuzi la elaborarea
şi realizarea acordului final între părţile palestiniană şi israeleană de
următoarele principii de bază:
- considerarea drepturilor şi intereselor ambelor părţi;
- construirea relaţiilor pe baza egalităţii şi încrederii reciproce;
- consolidarea poziţiilor fiecărei părţi în interiorul ţării şi în afara ei;
- asigurarea unei dezvoltări echilibrate şi flexibile a relaţiilor între părţi;
- garanţii reciproce de securitate;
- colaborare în dezvoltarea economică;
- recunoaşterea reciprocă a drepturilor naţionale şi a suveranităţii.
Concomitent urmează a fi rezolvate trei probleme de bază – problema
refugiaţilor, problema coloniilor israelene şi problema Ierusalimului.
Pentru aceasta viitorul acord trebuie să includă realizarea practică a
următoarelor acţiuni concrte:
1. Israelul trebuie să recunoască dreptul refugiaţilor palestinieni în baza
Rezoluţiei 194 din 11 decembrie 1948 a Adunării Generale a ONU şi dreptul
lor de a se întoarce în patrie sau dreptul la compensaţii pentru cei ce nu
doresc să se întoarcă.
2. E necesar de elaborat un mecanism la nivel internaţional şi regional
pentru soluţionarea problemelor refugiaţilor rămaşi peste graniţă, care ar
include integrarea palestinienilor în ţările în care locuiesc, oferindu-li-se
cetăţenie şi compensaţii reale, şi crearea în acest scop a unui fond
internaţional de ajutor refugiaţilor, cu participarea ţărilor înalt dezvoltate, a
ţărilor arabe şi a Israelului, oferirea posibilităţii de emigrare refugiaţilor
palestinieni din ţările în care se află în ţările înalt dezvoltate, care au necesitate
în forţe de muncă şi îi pot primi.
3. Israelul trebuie să elibereze toate coloniile mici construite după 1967
pe Malul de Vest al râului Iordan şi în sectorul Gaza şi să le transmită
autorităţilor palestiniene pentru stabilirea refugiaţilor ce doresc sa se întoarcă.
Aceasta poate fi considerat drept cota de participare materială a Israelului la
soluţionarea problemei refugiaţilor.
4. Israelul trebuie de asemenea să cedeze părţii palestiniene o parte
din teritoriu pe platoul sectorului Gaza în schimbul teritoriului pe Malul de
Vest, unde se află oraşe-colonii israelene mari (cca 3% din suprafaţă), fapt ce
ar soluţiona problemele unui număr mare de palestinieni, şi să primească pe
teritoriul său circa 10% din refugiaţi, pentru rezolvarea problemelor de ordin
umanitar, legate de reunirea familiilor.

5
 5. Pentru rezolvarea problemei Ierusalimului, partea palestiniană trebuie
să cedeze Zidul Plângerii şi raionul evreesc în partea de est a oraşului vechi –
două momente importante pentru interesele Israelului. Totodată, moscheea Al-
Aksa cu teritoriul adiacent, precum şi localităţile şi regiunile din jurul oraşului,
cu populaţie preponderent arabă, tre-buie să treacă în suveranitatea palestiniană,
iar alte regiuni şi Ierusalimul de vest – sub administrarea israeleană. În
ansablu, însă, Ierusalimul trebuie să fie un oraş deschis pen-tru toate religiile,
cu administraţie separată a fiecărui sector şi cu serviciile comunale comune.

Importanţa practică a cercetării

Rezultatele cercetărilor în cadrul prezentei teze şi recomandările propuse
reieşind din condiţiile existente pot servi ca bază pentru elaborarea măsurilor şi
acţiunilor practice pentru soluţionarea definitivă a conflictului palestiniano-
israelean.
Lucrearea poate servi drept sursă pentru cercetătorii preocupaţi de
problemele Orientului Mijlociu, studenţi, doctoranzi, lucrători ştiinţifici,
analişti politici, instituţii preocupate de problemele istorice şi juridice ale
Orientului Mijlociu. Propunerile, înaintate în disertaţie pot fi utile liderilor
politici în luarea atitudinilor realiste şi poziţiilor echitabile în această problemă.

Aprobarea rezultatelor cercetării

Teza a fost elaborată, analizată, aprobată şi recomandată pentru susţinere
în cadrul Catedrei drept internaţional şi dreptul relaţiilor economice externe a
Universităţii de Stat din Moldova. Lucrarea a fost de asemenea discutată şi
recomandată pentru susţinere în şedinţa Seminarului ştiinţific specializat din
cadrul Universităţii de Stat din Moldova.

Structura lucrării. Teza este structurată în introducere, patru capitole,

concluzii şi recomandări, bibliografie, conţine 12 scheme şi este expusă pe
150 de pagini.

Cuvinte cheie: problema palestiniană, conflictul palestino-israelean,

autodeterminarea poporului palestinian, drepturile poporulşui palestinian,
statalitatea Palestinei.

6
 CONŢUNUTUL LUCRĂRII

In Intorducere sunt expuse actualitatea şi gradul de investigare a prob-

lemei, scopul şi obictivele cercetării, fundamentarea teoretică şi metodologică,
noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, tezele înaintate spre susţinere,
precum şi importanţa practică a cercetării şi recomandărilor propuse.
Capitolul întâi , "Palestina şi poporul palestinian ca obiect de cerce-
tare", include o prezentatre geografică şi istorică a Palestinei, caracteristica ei
ca un important centru strategic în Orientul Mijlociu şi în ansamblu în lume din
punct de vedere economic, militar şi al religiei, analiza apariţiei şi originea
problemei palestiniene, principalele perioade de evoluţie a ei începând cu
finele secolului al XIX-lea, în perioada mandatului britanic şi după aceasta
până în prezent. Au fost studiate componentele de bază ale problemei
palestiniene – problema teritoriului şi aspectele ei juridice, problema graniţelor
ca obiect al diferendului arabo-israelean, problema refugiaţilor ca urmare a
conflictului, problema Ierusalimului şi conţinutul politico-juridic al contradic-
ţiilor privind statutul lui juridic.
În Capitolul al doilea , "Drepturile poporului palestinian în contextul
dreptului internaţional contemporan", este studiată problema palestiniană în
contextul dreptului popoarelor şi naţiunilor la autodeterminare şi din punctul
de vedere al dreptului internaţional, evoluţia poziţiei Organizaţiei Naţiunilor
Unite vis-a-vis de dreptul poporului palestinian la crearea statului independent,
precum şi poziţiile statelor membre ale Consiliului de Securitate al ONU şi a
Israelului în această problemă.
În baza Declaraţiei universale a drepturilor omului din 10 decembrie 1948,
Convenţiilor de la Geneva din 1949 şi Protocoalelor adiţionale din 1977, Pac-
telor internaţionale din 1966 au fost elucidate drepturile omului şi drepturile
popoarelor şi interrelaţia lor. Se demonstrează că din punctul de vedere al
acestor documente conflictul palestino-israelean reprezintă un exemplu de
încălcare a drepturilor omului, care a condus la disbalanţă la nivel global şi
ameninţă pacea şi securitatea internaţională. În rezultatul conflictului au fost
încălcate drepturile a peste opt milioane de palestinieni, trei milioane dintre
care trăiesc sub ocupaţie israeleană în condiţiile unei permanente încălcări a
drepturilor omului.
În baza Cartei ONU, "Declaraţiei de independenţă a ţărilor şi popoarelor
colonizate" din 1960, "Declaraţiei asupra principiilor dreptului interna-
ţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state" din 1970, Actului
final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa din 1975,
numeroaselor rezoluţii ale Adunării Generale a ONU, au fost fundamentate din
punct de vedere istoric şi juridic dreptul şi lupta poporului palestinian pentru
autodeterminare şi crearea statului independent. Au fost analizate cauzele ce se
opun realizării acestui drept la diferite etape de la începutul secolului XX
7
după căderea Imperiului otoman, în perioada mandatului britanic, în perioada
de după adoptarea în 1947 a Rezoluţiei 181 a Adunării Generale a ONU privind
departajarea Palestinei.
Organizaţia Naţiunilor Unite pe parcursul întregii sale activităţi a depus
eforturi susţinute pentru soluţionarea problemei palestiniene şi realizarea
drepturilor inalienabile ale poporului palestinian. Poziţia ONU în această
problemă s-a cristalizat spre sfârşitul anilor '60 - începutul anilor '70 ai
secolului trecut şi a rămas neschimbată. In rezoluţiile Adunării Generale, în
particular 2535 (1969), 2672 (1970), 2963 (1972), 3070 (1973), 3236 (1974)
este confirmat dreptul poporului palestinian la autodeterminare, independenţă
şi suveranitate naţională, dreptul palestinienilor de a se întoarce în patrie şi la
redobândirea intregii averi, necesitatea unei atitudini faţă de palestinieni ca faţă
de un partener egal în procesul de instaurare a unei păci echitabile şi durabile în
Orientul Mijlociu.
Consiliul de Securitate în Rezoluţiile 242 (1967), 338 (1973) şi altele a
indicat asupra inadmisibilităţii extinderii teritoriului prin mijloace militare, a
recunoscut dreptul poporului palestinian la autodeterminare şi dreptul de a avea
propriul stat independent, şi a chemat spre a lua măsurile şi deciziile necesare,
care ar permite acestui popor să-şi realizeze drepturile sale, menţionând că
respectarea principiilor Cartei ONU cere instaurarea unei păci stabile şi
echitabile în Orientul Mijlociu, în condiţiile căreia fiecare ţară din regiune ar
putea trăi în afara oricărei ameninţări. O confirmare importantă a corectitudinii
poziţiei ONU privind dreptul palestinienilor la crearea statului independent
este şi recunoaşterea în 1974 a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei drept
unicul reprezentant legal al poporului palestinian şi invitaţia adresată ei de a
participa în cadrul ONU în calitate de obsevator şi în calitate de participant la
şedinţele de lucru şi sesiunile Adunării Generale.
Totodată, necătând la eforturile depuse de comunitatea mondială, numero-
asele documente internaţionale adoptate, diferitele proiecte de compromis
care au existat, acordurile multilaterale şi bilaterale, Israelul, pe întreg parcursul
existenţei sale, s-a opus prin toate mijloacele posibile soluţionării reale şi
echitabile a problemei palestiniene prin crearea statului palestinian indepen-
dent.
În Capitolul al treilea , "Căile şi formele de realizare a dreptului poporului
Palestinei la autodeterminare şi crearea statului independent", sunt analizate eta-
pele şi formele de luptă pentru recunoaşterea poporului palestinian drept su-
biect al dreptului la autodeterminare, diferitele variante de soluţionare a pro-
blemei palestiniene ce au fost înaintate şi propuse pe parcursul ultimului secol.
A fost fundamentată necesitatea creării statului independent ca cea
mai acceptabilă şi echitabilă pentru toate părţile variantă de soluţionare a
conflictului palestino-israelean şi problemelor Orientului Mijlociu în ansamblu.

8
 A fost studiată problema creării statului palestinian în concepţia
palestinienilor şi activitatea practică a Autorităţii Naţionale Pealestiniene de
consolidare a sa ca subiect de drept, inclusiv experienţa diplomatică şi dezvol-
tarea relaţiilor economice cu alte state. Sunt analizate problemele legate de
recunoaşterea reciprocă a statalităţii Palestinei şi Israelului, concepţiile
viitoarelor relaţii dintre Palestina şi Iordania şi factorii ce se opun soluţionării
problemei palestiniene.
De la începutul secolului al XX-lea şi până în prezent problema palestinia-
nă a trecut prin diferite etape de evoluţie. După Primul război mondial mişcarea
naţională palestiniană şi lupta pentru independenţă era orientată cu precă-
dere contra ocupaţiei britanice şi imigraţiei evreilor. Încordare maximă
această luptă a atins în anii '30. Atunci au apărut şi unele partide şi asociaţii
politice.
Pe arena mondială problema palestiniană a apărut în aprilie 1947, când
Marea Britanie a cerut includerea ei pe agenda de lucru a Organizaţiei Naţiu-
nilor Unite şi odată cu adoptatrea de către Adunarea Generală la 29 noiembrie
1947 a Rezoluţiei 181 privind departajarea Palestinei.
După înfrângerea armatelor arabe în războiul din 1948, anexarea de către
evrei a 78% de teritoriu palestinian şi declaraţia de creare a statului Israel,
palestinienii au început să se asocieze în organizaţii politice şi militare. La
mijlocul anilor '50 au apărut o serie de organizaţii politice, care îşi puneau
drept scop eliberarea Palestinei, în 1957 în Kuweit a fost formată Mişcarea
Palestiniană pentru Eliberare (FATH), activitatea căreia s-a dovedit a fi cea mai
organizată şi mai bine orientată. În 1958 liderii Mişcării naţionaliste arabe au
format Comitetul Palestinian, în mai 1964 a fost fondată Mişcarea Naţională
pentru Eliberarea Palestinei, iar în decembrie 1967 – Frontul Popular pentru
Eliberarea Palestinei.
Înteţirea activităţii ilegale a palestinienilor în plan politic şi militar
ameninţa declanşarea unei crize în regiune, care, la rândul său, putea fi folosită
de Israel ca pretext pentru o nouă lovitură asupra regimurilor arabe. În aceste
condiţii, în cadrul întâlnirii panarabe de la Cairo în ianuarie 1964 s-a pus
problema regrupării organizaţiilor palestiniene şi transformării lor într-o forţă
motrice de eliberare şi autodeterminare. Cu participarea activă a Egiptului
fost adoptată rezoluţia de creare a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.
La primul Congres Naţional Palestinian, desfăşurat în Ierusalim în mai 1964, a
fost adoptată Carta palestiniană, care proclama lupta armată până la eliberarea
definitivă a întregii Palestine. Mai târziu, după înfrângerea din 1967, mişcarea
de rezistenţă a poporului palestinian s-a activizat şi s-a constituit mişcarea de
eliberare palestiniană contemporană. OEP s-a transformat într-un front al
mişcărilor de rezistenţă.
În octombrie 1974 în cadrul întâlnirii de la Rabat statele arabe au recunos-

9
cut Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei drept unicul reprezentant le-
gal al poporului palestinian, iar în noiembrie al aceluiaşi an, prin rezoluţia
Adunării Generale, OEP a obţinut statutul de observator în cadrul ONU.
Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut drepturile inalienabile ale
poporului palestinian şi pe parcursul anilor '70 a adoptat o serie de rezoluţii în
susţinerea dreptului palestinienilor la autodeterminare şi care îndreptăţeau
lupta palestinienilor pentru drepturile lor, inclusiv cea armată. Din 1974
problema palestiniană este inclusă ca punct aparte pe agenta de lucru a Adunării
Generale. Rezoluţia 3236 din 22 noiembrie 1974 a confirmat dreptul palesti-
nienoilor la autodeterminare fără amestecul din extrior, dreptul lor la
independennţă, suveranitate naţională şi retrocedarea teritoriului, dreptul
la luptă pentru redobândirea drepturilor lor în conformitate cu Carta şi
documentele adoptate de ONU.
În 1988, la întrunirea a XIX-a a Consiliului Naţional Palestinian, OEP a
adoptat un nou program politic bazat pe recunoaşterea Rezoluţiei 181 (1947) a
Adunării Generale a ONU şi pentru prima data a recunoscut Rezoluţia 242
(1967) a Consiliului de Securitate. Consiliul Naţional Palestinian a declarat in-
dependenţă Palestinei, care ulterior a fost recunoscută de comunitatea mondială.
Cel mai important succes în lupta pentru recunoaşterea poporului palestinian
a fost declararea în 1988 la Alger a creării statului Palestina, recunoscut apoi
de ONU în Rezoluţia Adunării Generale 43/54 din 6 decembrie 1988. În baza
acestei rezoluţii în locul termenului OEP a început sa fie utilizat termenul
Palestina. ONU a consolidat această recunoaştere prin Rezoluţia 52/250 a Adu-
nării Generale din 13 iulie 1998, conform căreia delegaţiei Palestinei i-au fost
acordate drepturi şi privilegii suplimentare de participare la lucrările sesiunilor
Adunării Generale, conferinţele internaţionale organizate sub egida Adunării
Generale şi altor organe ale ONU, precum şi la conferinţele ONU.
Acest fapt a schimbat comportamentul Israelului faţă de OEP, 1-a forţat să
recunoască OEP drept unicul reprezentant al poporului palestinian şi să
înceapă dialogul cu OEP la nivel oficial. În ianuarie 1993 la Oslo (Norvegia)
au început tratative secrete între palestinieni şi israeleni, care au finalizat cu
semnarea la 13 septembrie a aceluiaşi an la Washington, sub patronat ameri-
can, a "Declaraţiei principiilor privind măsurile temporare de autoadministare"
("Acordul de la Oslo"). Această declaraţie, ca rezultat al balanţei de forţe în
condiţii regionale şi globale deosebite, a permis poporului palestinian, pentru
prima dată în istoria sa, să-şi instaureze puterea naţională şi să-şi afirme
identitatea sa pe propriul său teritoriu.
Şi totuşi, autorităţile Autonomiei Palestiniene nu au obţinut rezolvarea
definitivă a punctelor acordului legate de aşa numitele "momente
sensibile": viitorul oraşului Ierusalim, viitorul a peste cinci milioane de
refugiaţi palestinieni, viitorul coloniilor israelene pe Malul de Vest al râului

10
Iordan şi din sectorul Gaza. Rezolvarea acestor probleme va fi posibilă doar
odată cu soluţionarea definitivă a problemei privind crearea statului
palesinian independent. Referitor la acesta, palestinienii, pe parcursul luptei
lor pentru autodeterminare, au avut poziţii diferite. Până la 1948 concepţia
palestiniană despre stat respingea rezoluţia privind departajarea Palestinei şi
crearea a două state separate din două motive: al dreptăţii şi al legitimităţii –
exista încrederea în drepturile sale, în posibilitatea de a se opune sistemului
impus de mandatul britanic, speranţa în susţinerea din partea statelor şi popoa-
relor arabe. După 1948 această concepţie se baza pe refuzul de a recunoaşte
realitatea care s-a creat pe teritoriul Palestinei, din motiv că această realitate a
apărut în rezultatul aplicării forţei. După 1967 mai exista visul despre victoria
revoluţiei populare şi instaurarea statului democratic pe întreg teritoriul
Plaestinei. Din aceste cauze toate proiectele privind crearea a două state
separate sau a autonomiei întâlneau o rezistenţă foarte dură.
După 1973 gândirea politică palestiniană s-a schimbat din mai multe
motive, între care şi conflictul dintre OEP şi Iordania din 1970, eşecul
proiectelor revoluţionare, războiul arabo-israelean din octombrie 1973 şi
începutul mişcării politice de pace, precum şi al relaţiilor palestinienilor cu
ţările socialiste, în aceste condiţii scopurile strategice au devenit mai puţin dure
şi palestinienii au revenit la proiectele politice de soluţionale a problemelor pe
etape, bazate pe ideea creării statului independent pe Malul de Vest şi în
sectorul Gaza, şi care nu contraziceau celelalte drepturi naţionale.
După 1982, odată cu plecarea detaşamentelor OEP din Beirut, după
războiul cu Israelul şi eşecul proiectului naţional palestinian, s-au creat noi con-
diţii, care au schimbat programul politic palestinian. Acesta a devenit mai
flexibil şi accepta chiar şi statalitatea Palestinei sub forma confederaţiei cu
Iordania şi recunoaşterea oficială a Israelului.
Începând cu 1991 în lume au intervenit schimbări serioase: la scară globală
– prăbuşirea socialismului, în lumea arabă – înfrângerea Irakului, în Palestina –
retragerea Intifadei. Toate acestea i-au forţat pe palestinieni să renunţe la
intransigenţă şi să nu insiste atât de ferm asupra dreptăţii şi legitimităţii.
Acesta a fost un pas făcut în scopul autoapărării şi menţinerii pe arena politică,
precum şi pentru a păstra prezenţa palestiniană la nivel regional, necătând la
preţul înalt al acestor cedări de poziţii.
Totodată, conducerea palestiniană a desfăşurat o activitate intensă de
consolidare a poporului palestinian ca subiect de drept, în primul rând în
construcţia statului, crearea instituţiilor statului, organelor legislative, execu-
tive şi judecătoreşti în baza principiului separării puterilor. Principalul rezultat
al evoluţiei statului palestinian a fost cristalizarea autonomiei prin desfăşurarea
alegerilor prezidenţiale şi alegerilor Consiliului Legislativ la 20 ianuarie 1996.
Alegerile au fost libere, directe şi democratice şi au avut loc în prezenţa

11
observatorilor internaţionali.
Analiza aspectelor politice, diplomatice şi economice ale activităţii pales-
tiniene pe arena internaţională, ca părţi componente ale procesului de realizare a
dreptului poporului palestinian la autodeterminare, confirmă realitatea existenţei
poporului Palestinei ca subiect de drept.
Reprezentanţa diplomatică palestiniană ocupă un loc important pe arena
internaţională din anii '70. Ea s-a dezvoltat paralel cu lupta armată, în deosebi
după 1974 odată cu recunoaşterea de către ONU a Organizaţiei pentru Elibera-
rea Palestinei drept unicul reprezentant legitim al poporului palestinian.
Aceasta a facilitat stabilirea şi consolidarea relaţiilor OEP cu multe state
ale lumii. Un prinos important în consolidarea activităţii diplomatice şi
îmbunătăţirea relaţiilor nu numai cu alte ţări, dar şi cu alte popoare, a avut
dezvoltarea relaţiilor economice cu diferite ţări. În scopul rezolvării proble-
melor de dezvoltare economică OEP se manifestă activ în organizaţiile ţărilor
din lumea a treia, ţărilor nealiniate, în grupul celor 77 ţări în curs de dezvoltare,
precum şi în multe organizaţii internaţionale.
Astfel, în baza celor expuse, putem afirma că poporul palestinian constituie
o realitate istorică. Teritoriul pe care locuiesc palestinienii le aparţine lor şi acest
fapt este recunoscut de comunitatea mondială prin Rezoluţia 181 a Adunării
Generale a ONU. Asupra acestui teritoriu se extinde puterea palestinienilor,
realizată de Autoritatea Naţională Palestiniană, şi această putere are trei ramuri
– legislativă, executivă şi judecătorească, recunoscute pe plan internaţional.
Toate acestea fac crearea statului palestinian reală din punct de vedere politic şi
legală din punct de vedere juridic, în limitele unor graniţe clar stabilite, în
conformitate cu deciziile ONU.
Dar crearea statului palestinian cu drepturi depline şi recunoaşterea lui de
către toate statele lumii va fi reală cu adevărat numai atunci, când poporul
palestinian va obţine suveranitatea deplină asupra teritoriului său şi autoritatea
palestiniană va putea conduce acest teritoriu fără obstacole.
În Capitolul al patrulea , "Perspectivele şi principiile de soluţionare reală a
problemei palestiniene", sunt analizate perspectivele de soluţionare a conflic-
tului palestino-israelean în baza ultimilor iniţiative, înaintate de comunitatea
mondială la 30 aprilie 2003 în proiectul "Foaia de parcurs", sunt formulate
principiile de care trebuie să se conducă părţile şi propuse măsuri concrete
pentru soluţionarea reală, definitivă şi echitabilă a problemei palestiniene.
Proiectul "Foaia de parcurs" include trei etape şi elementele principale de
soluţionare a conflictului palestino-israelean şi, în esenţă, are drept scop
aducerea la un final logic a "procesului de la Oslo". Sunt determinate măsurile,
care urmează să le întreprindă părţile la fiecare etapă şi termenele, şi presupune
încheierea unui acord permanent de aplanare şi soluţionare a conflictului
palestino-israelean până la finele anului 2005. Printre problemele ce urmează

12
a fi rezolvate se numără: stabilirea definitivă a graniţelor, problema Ierusa-
limului şi problema refugiaţilor.
Există, însă, bariere serioase în calea realizării acestui proiect, legate de
poziţiile grupărilor radicale de ambele părţi, care fac tot posibilul pentru a
împiedica realizarea proiectului. De asemenea nu există încă un mecanism de
supraveghere internaţională a procesului de realizare a acestui plan.
Evenimentele ce au urmat îndată după anunţarea "Foii de parcurs" crea-
ză îndoieli privitor la succesul ei. Reluarea ciocnirilor sângeroase începând
cu luna august 2003 a dus la încălcarea înţelegerilor de încetare a focului şi
au redus la zero rezultatele deja obţinute, iar în unele cazuri s-a semnalat un
regres şi mai mare. Necătând la eforturile "cvadrulaterului" şi atmosfera relativ
favorabilă, guvernul israelean nu a îndeplinit deocamdată nici un punct din
"Foaia de parcurs". Mai mult, Israelul continuă să ocupe în continuare un
număr mare de localităţi palestiniene şi introduce restricţii dure în
mişcarea populaţiei şi mărfurilor în teritoriile palestiniane ocupate, inclusiv
în Ierusalimul de Est. Continuarea de către Israel a consrucţiei coloniilor şi a
barierei de separare sunt două obstacole pricipale în calea realizării scopului final
al "Foii de parcurs" – crearea a două state.
În aşa mod, necătând la atenţia sporită faţă de "Foaia de parcurs" şi la
numeroasele întâlniri bilaterale şi multilaterale privind realizarea acestui plan,
speranţele în succesul ei deocamdată nu sunt îndreptăţite. Aceasta se explică
printr-o serie de cauze, care în esenţă constau în faptul că "Foaia de parcurs",
elementele şi etapele ei atrag o prea mare atenţie problemelor securităţii
statului Israel din contul problemelor politice, iar administraţiei palestiniene
îi revine rolul de responsabil pentru asigurarea acestei securităţi, precum şi
câştigul în rezultatul realizării acestui plan se va distribui absolut inegal – cea
mai mare parte va reveni părţii israelene. "Foaia de parcurs" repetă aceleaşi
greşeli şi neajunsuri ca şi "Acordul de la Oslo", în conformitate cu care
majoritatea măsurilor la prima şi a doua etapă se reduceau la asigurarea
securităţii, iar pentru etapa a treia erau lăsate cele mai importante probleme,
care prezintă interes pentru ambele părţi şi necesită găsirea unui acord comun în
problema refugiaţilor.
Raţionamentele de mai sus arată o probabilitate mare a eşecului "Foii de
pacurs" în condiţiile continuării unei politici dure din partea Israelului în
scopul de a înfrânge voinţa şi avântul palestinienilor spre eliberare, ca apoi să le
fie impuse condiţiile sale.
Cu toate acestea, "Foaia de parcurs" rămâne la moment cel mai real proiect
de soluţionare a conflictului palestino-israelean. Noi speranţe au apărut odată
cu formarea noului guvern palestinian în frunte cu Ahmad Qurei şi semnarea
în decembrie 2003 la Geneva a acordului neoficial între Palestina şi Israel
privind aplanarea problemelor cheie ale conflictului, care presupune în

13
particular stabilirea graniţelor între Palestina şi Israel, similar celor ce au
existat până la războiul din 1967. Se observă mişcări pozitive spre aplanarea
conflictului şi din pârlea israeleană.
Dar, pentru ca aceste eforturi să atingă scopurile dorite, tratativele între
israeleni şi palestinieni şi acordul final privind soluţionarea conflictului
trebuie să se bazeze pe principii clare, reale şi echitabile pentru ambele părţi, şi
anume:
- considerarea drepturilor şi intereselor ambelor părţi;
- construirea relaţiilor pe baza egalităţii şi încrederii reciproce;
- consolidarea poziţiilor fiecărei părţi în interiorul ţării şi în afara ei;
- asigurarea unei dezvoltări echilibrate şi flexibile a relaţiilor între părţi;
- garanţii reciproce de securitate;
- colaborare în dezvoltarea economică;
- recunoaşterea reciprocă a drepturilor naţionale şi a suveranităţii.
În acelaşi timp, regula de bază în relaţiile dintre părţi trebuie să fie
respectul absolut faţă de aceste principii în procesul de realizare a acordului şi
lichidare a conflictului. Experienţa acumulată la diferite etape ale conflic-
tului denotă zădărnicia oricăror încercări de a ajunge la vreun rezultat
pozitiv, daca una din părţi nu se consideră obligată să înţeleagă şi să ia în
consideraţie interesele celeilalte părţi. Ca fundament al procesului de
lichidare a conflictului trebuie să stea crearea statului palestinian indpendent şi
viabil de rând cu statul Israel. Acest lucru e necesar şi important pentru întreaga
regiune şi pentru comunitatea mondială în ansamblu, deoarece va transforma
Orientul Mijlociu dintr-o zonă de permanentă tensiune în una de stabilitate şi
colaborare reciproc avantajoasă cu toate ţările lumii.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
Generalizând rezultatele cercetărilor apariţiei şi evoluţiei problemei
palestiniene pe parcursul ultimului secol, a etapelor luptei poporului palesti-
nian pentru dobândirea propriei statalităţi şi a eforturilor comunităţii mondiale
de a soluţiona conflictul palestino-israelean de o durată şi complexitate deose-
bite, concluzionăm:
1. Poporul palestinian este subiect al dreptului la autodeterminare. Acest
drept este fundamentat din punt de vedere istoric, teritorial şi juridic. Dreptul
poporului palestinian la autodeterminare este confirmat juridic necondiţionat
de principiile şi normele fundamentale ale dreptului internaţional contempo-
ran, reflectate în aşa documente cum sunt: Carta ONU, rezoluţiile Adunării
Generale şi ale Consiliului de Securitate ale ONU, convenţiile, pactele şi
declaraţiile internaţionale, acordurile multilaterale şi bilaterale etc.

14
 Poporul palestinian constituie o realitate istorică, comfirmată de prezenţa
de mai multe secole a palestinienilor şi a strămoşilor lor pe teritoriul Palestinei
de azi. Teritoriul pe care trăiesc palestinienii le aparţine lor şi acest fapt este
confirmat de comunitatea mondială prin Rezoluţia 181 din 29 noiembrie 1947
a Adunării Generale a ONU. Asupra acestui teritoriu se extinde autoritatea
palestinienilor, reprezentată prin organele puterii de stat, capabile să conducă
societatea şi să poarte responsabilitatea, inclusiv cea de drept internaţional.
2. Poziţia Organizaţiei Naţiunilor Unite faţă de dreptul poporului pales-
tinian la crearea statului independent este exprimată în numeroasele rezoluţii
privind problema palestiniană şi situaţia din Orientul Mijlociu ale Adunării
Genarale şi ale Consiliului de Securitate, adoptate pe parcursul ultimei jumătăţi
de secol, rapoartele Secretarului general şi alte documente, în care ONU, în
baza principiilor egalităţii şi dreptului popoarelor la autodeterminare, insistă
cu fermitate asupra realizării libere în Palestina a dreptului inalienabil al
poporului palestinian la autodeterminare fără amestec din exterior şi la
independenţă naţională.
3. Realizarea dreptului poporului Palestinei la autodeterminare prin crea-
rea statului independent se confruntă cu numeroase obstacole, cauzate de
conflictul palestino-israelean, care are un caracter complex, de lungă durată şi
care a generat în Orientul Mijlociu aşa probleme ca cele ale teritoriului şi
graniţelor, problema refugiaţilor palestinieni, problema statutului juridic al
Ierusalimului etc.
4. Poziţia Israelului – oponentul principal al realizării dreptului popo-
rului palestinian la autodeterminare şi crearea statului independent se
manifestă prin ignorarea şi refuzul de a se conforma rezoluţiilor Adunării
Generale şi ale Consiliului de Securitate ale ONU, convenţiilor internaţio-
nale, acordurilor multilaterale şi bilaterale cu referire la conflictul palestino-
israelean, extinderea continuă a teritoriului său prin evacuarea palestinienilor şi
colonizarea pământurilor lor.
5. Pe parcursul unei perioade îndelungate poporul palestinian a luptat
insistent pentru recunoaşterea sa ca subiect al dreptului la autodeterminare,
acţionând prin diferite forme şi mijloace. Având deja condiţiile obiective,
necesare pentru crearea statului independent, autorităţile palestiniene, repre-
zentate de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, desfăşoară şi activităţi
practice de afirmare a poporului palestinian ca subiect de drept internaţio-
nal. Un succes de primă importanţă în acest sens 1-a constituit declararea în
noiembrie 1988 la Alger a constituirii statului palestinian, recunoscut ulterior
de ONU în Rezoluţia 43/54 din 6 decembrie 1988 a Adunării Generale,
recunoaşterea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei drept unicul
reprezentant legitim al poporului palestinian şi acordarea Palestinei a
statutului de observator în cadrul ONU.

15
 6. Afirmarea în practică a poporului palestinian ca subiect de drept se
manifestă sub diverse forme, inclusiv în elementele structurii de stat,
crearea instituţiilor statului, organelor legislative, executive şi judecătoreşti în
baza principiului separării puterilor. Rezultatul principal al evoluţiei statului
palestinian 1-a constituit consolidarea autonomiei prin desfăşurarea alegerilor
prezidenţiale şi ale Consiliului Legislativ în 1996. Un loc important pe arena
internaţională revine activităţii diplomatice palestiniene, colaborării econo-
mice şi comerţului reciproc avantajoase. În aceste domenii OEP menţine şi
dezvoltă legături cu majoritatea ţărilor arabe şi africane, cu multe state din
Europa, Asia, America Latină.
7. Unul din cele mai reale şi de perspectivă proiecte de aplanare pe
cale politică a situaţiei în Orientul Mijlociu şi, în primul rând, de soluţio-
nare a problemei palestiniene, numit "Foaia de parcurs", a fost înaintat de
SUA, ONU, Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă în aprilie 2003. Acest
plan are drept scop soluţionarea conflictului palestino-israelean, încetarea
ocupaţiei israelene a teritoriului palestinian şi stabilirea statului palestinian
independent, de rând cu statul Israel, până la finele anului 2005. Acest pro-
iect are, în comparaţie cu cele precedente un şir de aspecte pozitive, princi-
palele fiind stabilirea etapelor, termenelor şi elementelor concrete de realiza-
re a planului de soluţionare a conflictului, care, în particular, includ încetarea
focului şi a violenţei, recunoaşterea reciprocă a dreptului la existenţă a două
state independente, încetarea de către Israel a constucţiei coloniilor şi elibe-
rarea teritoriilor palestiniene ocupate, elaborarea noii constituţii palestiniene,
alegerea conducerii palestiniene democtratice, proclamarea statului pales-
tinian independent în graniţele temporare cu stabilirea ulterioară a graniţelor
permanente, soluţionarea problemei Ierusalimului şi a refugiaţilor palestiniaeni.
Având în vedere cele expuse, precum şi succesul relativ al tratativelor
din ultimul deceniu şi eforturile părţilor palestiniană şi israeleană de a găsi
un compromis acceptabil pentru soluţionarea conflictului, putem considera că
există posibilităţi reale de depăşire a obstacolelor politice, religioase şi
ideologice existente, dacă pentru aceasta va exista bunăvoinţa şi dorinţa
ambelor părţi.
Totodată, pentru soluţionarea definitivă a conflictului, părţile trebuie să
stabilească şi să rezolve trei probleme fundamentale – problema refugiaţilor,
problema coloniilor israelene şi problema Ierusalimului.
Problema refugiaţilor e cea mai dificilă în acest rând de probleme,
deoarece are diverse aspecte – umanitar, religios, economic şi politic, şi fără
soluţionarea ei nu pot fi rezolvate definitiv celelalte probleme. Pentru
soluţionarea problemei refugiaţilor sunt necesare următoarele acţiuni:
1. Israelul trebuie să recunoască drepturile refugiaţilor palestinieni in
confor mitate cu Rezoluţia 194 din 11 decembrie 1948 a Adunării Generale a

16
ONU şi dreptu l lor de a se întoarce în patrie sau dreptul la compensaţii pentru
cei ce nu doresc să se întoarcă.
Deoarece teritoriul Palestinei este foarte redus ca suprafaţă şi el este
înpărţit între palestinieni şi israeleni, aceasta face ireală şi practic imposibilă
întoarcerea tuturor refugiaţilor palestinieni pe pământurile lor, iar ei numără
aproape cinci milioane, în acest caz:
2. Trebuie elaborat un mecanism la nivel internaţional şi regional pentru
soluţionarea problemelor refugiaţilor rămaşi peste hotare, care ar include:
a) primirea de către ţările, pe teritoriul cărora se află refugiaţii
palestinieni (Liban, Siria, Iordania, Egipt, Irak) a tuturor celor care doresc să
rămână în aceste ţări, acordându-le cetăţenie şi compensaţii reale;
b) crearea în acest scop a unui fond internaţional de ajutorare, cu
participarea ţărilor înalt dezvoltate, a ţărilor arabe şi Israelului;
c) ţările care vor primi pe teritoriul lor refugiaţii palestinieni trebuie de
asemenea să beneficieze de mijloace din acest fond pentru crearea
condiţiilor normale de trai pentru refugiaţii rămaşi;
d) oferirea posibilităţii de emigrare a refugiaţilor palestinieni din aceste
ţări în ţările înalt dezvoltate, care au necesitate în forţe de muncă şi îi pot
primi (ţările scandinave, SUA, Canada, Australia), crearea condiţiilor
normale de trai pentru refugiaţi şi plata compensaţiilor.
3. Israelul trebuie să elibereze toate coloniile mici, construite după 1967
pe Malul de Vest al râului Iordan şi în sectorul Gaza şi să le transmită
autorităţilor palestiniene pentru plasarea refugiaţilor care doresc să se
întoarcă. Aceasta poate fi considerat ca o parte a aportului material al Israelului
în soluţionarea problemei refugiaţilor.
Ultimul punct poate fi luat în consideraţie şi drept aport în rezolvarea
problemei c oloniilor israelene , care constituie un moment important în
soluţionarea definitivă a conflictului palestino-israelean. Aceasta va da
posibilitate de a uni teritoriile palestiniene separate şi a crea un stat viabil.
4. Israelul trebuie de asemenea:
a) Să tran smită părţii palestiniene suprafeţe de teritoriu în platoul sec to-
rului Gaza în schimbul teritoriilor de pe Malul de Vest al răului Iordan (cir -
ca 3% din suprafaţă) unde sunt situate oraşe -colonii israelene mari. Aceasta
va da posibilitate de a rezolva problemele unui mare număr de oameni, care
locuiesc pe un teritoriu mic cu cea mai mare densitate a populaţiei în lume;
b) Să primească pe teritoriul său circa 10% de refugiaţi, pentru
rezolvarea problemelor umanitare, legate de re unirea familiilor.
Problema Ie rusalimului , pe lângă aspectele juridic, politic şi material, are
şi aspect religios şi ideologic. Aceasta nu este numai o problemă a palestinienilor
şi israelenilor – ea este o problemă a musulmanilor, creştinilor şi evreilor din
întreaga lume. De aceea la rezolvarea problemei Ierusalimului se cere o atenţie

17
deosebită şi luarea în consideraţie a intereselor religioase şi poziţiilor
ideologice ale tuturor acestor părţi. Cu toate că Ierusalimul de Est se află în
regim de teritoriu ocupat din 1967 şi statutul lui este determinat de Rezoluţiile
242 şi 338 ale Consiliului de Securitate al ONU şi de multe alte rezoluţii ale
Adunării Generale şi ale Consiliului de Securitate, pentru această problemă
poate fi găsită o soluţie logică şi reală, fără manifestări de agresivitate şi
duşmănie între părţi şi fără a leza drepturile unei părţi în favoarea alteia.
5. Pentru soluţionarea problemei Ierusalimului partea palestiniană poate
propune Israelului Zidul Plângerii , precum şi raionul evreiesc din oraşul
vechi, în partea lui e est. Aceste două momente sunt cele mai importante pentru
interesele Israelului. Totodată, moscheea Al -Aksa, teritoriul din jurul ei,
precum şi raioanele cu populaţie preponderent arabă trebuie trecute sub
suveranitate palestiniană, iar celelalte raio ane şi Ierusalimul de Vest – sub
administrare israeleană. În ansamblu, însă, Ierusalimul trebuie să fie un oraş
deschis pentru toate religiile, cu administrare separată în fiecare sector şi cu
serviciile comunale comune.

După analiza tuturor etapelor de evoluţie a conflictului palestino-

israelean, care continuă mai bine de un secol şi a atins tensiune maximă în
ultima jumătate de secol, şi luând în consideraţie numeroasele încercări
întreprinse de comunitatea mondială pentru a găsi soluţia echitabilă şi definitivă
a alestei probleme în baza principiilor şi normelor dreptului internaţional,
egalităţii şi echităţii, precum şi a cazurilor precedente de soluţionare a
conflictelor similare, care au existat între Israel şi unele ţări arabe, se poate
afirnma că există posibilităţi reale de soluţionare a problemei palestiniene,
care va fi favorabilă în primul rând israelenilor şi palestinienilor, precum şi
popoarelor arabe şi comunităţii mondiale în ansamblu.
De aceea, toate părţile trebuie să fie cointeresate în faptul ca palestinienii
să aibă propriul stat independent, care va respecta normele dreptului
internaţional şi Carta ONU şi, renunţând la orice acţiuni armate, va trăi în pace şi
va colabora cu vecinii în toate domeniile.

18
 Lista lucrărilor publicate la tema tezei
1. Realaţiile economice şi comerciale palestino-nicaraguaene (în l.arabă) //
"Samed economic" (Beirut, Liban), 1978, V.1, Nr.6, P.62-79.
2. Istoria lichidării analfabitismului în Samed (în l.arabă) // "Samed econo-
mic" (Beirut, Liban), 1980, V.3, Nr.16, P.173-191. (Coautor: Muhammad
Shahrur).
3. Uniunea Sovietică şi ţările arabe. Relaţiile economice şi comerciale (în
l.arabă) // Beirut: "Casa Al-Farabi", 1980, 95 p.
4. Situaţia sindicatelor palestiniene pe Malul de Vest al râului Iordan şi în
sectorul Gaza (în l.arabă) // "Samed economic" (Beirut, Liban), 1981, V.4,
Nr.21, P.19-29.
5. Proiectele agro-animaliere ale Samed în ţările africane (în l.arabă) //
"Samed econo-mic" (Beirut, Liban), 1981, V.4, Nr.23, P.170-180.
6. Proiectul agro-animalier al Samed în Guineea-Konakry (în l.arabă) //
"Samed economic" (Amman, Iordania) 1982, V.5, Nr.26, P.168-175.
7. Organizaţia muncitorească arabă. Întâlnirea cu Secretarul general Hashem
Banani (în l.arabă) // "Samed economic" (Amman, Iordania) 1982, V.5,
Nr.27, P.146-152.
8. Realaţiile economice arabo-africane (în l.arabă) // "Samed economic"
(Amman, Iordania) 1982, V.5, Nr.29, P.120-131.
9. Priviri asupra situaţiei învăţământului în Galileea (în l.arabă) // "Samed
economic" (Amman, Iordania) 1982, V.5, Nr.30, P.43-54.
10. "Дорожная карта" и перспективы решения палестинской проблемы //
Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe
socio-umanistice”. Vol.1, Chişinău, 2003, p.44-49. (Coautor: V.Arhiliuc).
11. Возможные пути решения палестино-израильской проблемы на совре-
менном этапе // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova.
Seria „Ştiinţe socio-umanistice”. Vol.1, Chişinău, 2003, p.50-53.
12. Палестинский вопрос в контексте права наций на самоопределение //
Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe
socio-umanistice”. Vol.1, Chişinău, 2004, p.118-125.
13. Борьба за признание палестинского народа субъектом права на само-
определение // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova.
Seria „Ştiinţe socio-umanistice”. Vol.1, Chişinău, 2004, p.126-130.

19
14. Палестинское государство в концепции палестинцев и деятельность
по его утверждению // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din
Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umanistice”. Vol.1, Chişinău, 2004, p.131-
137. (Coautor: V.Arhiliuc).

RESUME
of the thesis "The Right of the Palestinian Nation to Create an Independent
State", presented by Ahmed HAMMAD for obtaining the scientific degree of
Doctor in law, specialty 12.00.10 - International Public Law

This work is dedicated to one of the most complex problems confronted in

nowadays – the Palestinian problem and, particularly, the right for the Palesti-
nian nation to obtain an independent stat.
Considering that, the Palestinian-Israeli conflict represents the main part of
the Arab-Israeli conflict as a hole and without finding a solution for it would be
impossible to install peace in the region, the aim of this work is to study and
analyze fro m an international law point of view the causes provoking this
conflict and the stages of its development, analyzing the possibilities and the
attempts, made during the last century, to overtake the crises and to elaborate in
base of these attempts of some principles, measure and real actions that should
be taken a by both sides to get to a compromises accepted by all.
The study is based on specialty sources in the domain of international law
and history referring to the Middle East and the Palestinian-Israeli conflict,
documents of international organizations, first of all the General Assembly and
the Security Council of the UN, conventions, declarations and international
pacts, multilateral and bilateral accords, documents of the international confe-
rences and official delegation meetings, also Arab and Israeli sources in the
domain, the work of some scientist known in the Arab countries, Israel, Europe,
USA and the Russian Federation.
An analysis is made to determine the historical and the strategically
importance of Palestine in the region and in the world, studying also the origin
and the history of the Palestinian problem, the causes of its appearance an the
stages of its development in the nowadays, the essence of the Palestinian-Israeli
conflict was elucidated, the causes of the extension of this conflict in the hole
Middle East and transforming it to an Arab-Israeli conflict, the causes of the
appearance of some complex problems such as the frontiers, territories, refu-
gees, and Jerusalem, that have to be resolved first of all.
The right for the Palestinian nation to create its own independent stat was
argumented based on the principles of international law and the right of nations
to self determination, the position of the United Nations and the position of the

20
member states of the Security Council was presented referring to the Palestinian
people to self determination and creating an independent state, as well as the
UN position facing the Organization of Liberation of Palestine.
The stages of the Palestinian peoples fight after the fall of the Ottoman
Empire, the British mandate, the Israeli occupation and till now, different forms
of fight to confirm the right of being a subject of law and also the right of self
determination, as well as the practical activity in this direction are analyzed.
An analysis of various projects is presented concerning the forms of self
determination, that have existed in different stages of the fight to obtain a state,
factors that have been set against resolving the Palestinian problem at the pre-
sent time and the perspectives of overtaking them, as well as the Israeli position
referring to the Palestinian state.
The existence facts of the Palestinian state and the presence of the
constitutive elements – people, territory and power, as well as the grade of there
realization are argumented.
In this work was motivated the necessity of complete realization of the
Palestinian people to the right of self determination and creating their own state,
it was also demonstrated that this would contribute to the installation of peace
in the region and consolidating the security in the entire world, wish would
reduce and weaken the international terrorism phenomenon. The benefit for all
sides was elucidated in case this problem is resolved. It was demonstrated that
the revitalization of the Palestinian independent state, together with the Israeli
state, is absolutely necessary, first of all for Israel, as well as for the entire Arab
world, solving this problem, it would change the Middle East from a region of
permanent tension to a region of stability and it is possible to obtain an
advantageous collaboration between the stats of the region and the entire world,
in all domains.
Based on the principles and norms of international law, taking into
consideration the real situation in the region and the possibility existing at the
moment, steps have been determinated and practice measures have been
elaborated in order to resolve the Palestinian-Israel conflict completely and
definitely, finding real compromises, equal for all. Formulating also principles
which will lead to the elaboration and realization of agreements between the
Palestinian and the Israeli in three main problems – the refugee’s problem, the
problem of the settlements and the Jerusalem problem, without them the
resolving of this conflict is impossible, as well as the concrete actions of the
different part to be taken in this direction.
The results of the dissertation and recommendation can serve as a basis
within the framework of the negotiations for elaborating actions and practical
measures to obtain a definitive solution for the Palestinian-Israeli conflict.

21
 РЕЗЮМЕ
диссертации Ахмеда ХАММАДА "Право народа Палестины
на образование независимого государства", представленной
на соискание ученой степени доктора юридических наук
по специальности 12.00.10 – Международное публичное право

Настоящая работа посвящена одному из самых сложных вопросов, с

которыми сталкивается современность – палестинской проблеме и, в част-
ности, праву народа Палестины на образование собственного государства.
Учитывая, что палестино-израильский конфликт является центром
ближневосточной проблемы в целом и без его разрешения невозможно
установление мира и стабильности в регионе, цель настоящей работы
состояла в изучении и анализе с позиции международного права причин
возникновения этого конфликта и этапов его развития, рассмотрении
попыток и возможностей, предпринятых на протяжении более века, для
выхода их кризиса и, на основе этого, предложить реальные пути и
принципы, по которым должны следовать и которые должны соблюдать
обе стороны для достижения взаимоприемлемого компромисса.
Данное исследование основывается на литературных источниках в
области международного права и истории, относящихся к проблеме Ближ-
него Востока и палестино-израильского конфликта, на документах между-
народных организаций, в первую очередь на резолюциях Генеральной
Ассамблеи и Совета Безопасности ООН, международных конвенциях,
декларациях и пактах, многосторонних и двухсторонних соглашениях,
документах международных конференций и встреч официальных делега-
ций, а также на арабских и израильских документах, трудах известных
ученых и специалистов из арабских стран, Израиля, Европы, США и
России по этот вопросу.
Раcсмотрено историческое и стратегическое значение и роль Палес-
тины в регионе и в мире, анализированы история и корни палестинской
проблемы, причины возникновения и этапы ее развития в современной
эпохе, определена сущность палестино-израильского конфликта, выясне-
ны причины расширения этого конфликта на весь регион Ближнего Восто-
ка и превращения его в арабо-израильский конфликт, возникновения
сложнейших проблем границ, территорий, беженцев и Иерусалима,
требующих решение.
Обосновано право палестинского народа на образование своего
собственного, независимого государства на основе принципов междуна-
родного права и права наций на самоопределение, выяснена позиция
Организации Объединенных Наций и позиции отдельных стран членов
Совета Безопасности в отношении права палестинского народа на

22
самоопределение и создание независимого государства, а также отноше-
ние ООН к Организации Освобождения Палестны.
Анализированы этапы борьбы палестинского народа после падения
османской доминации, во время британского мандата, израильской
оккупации и до наших дней, различные формы борьбы для утверждения
его правосубъектности и права на самоопределение, а также практическая
деятельность в этом направлении.
Рассмотрены различные проекты относительно форм самоопределе-
ния палестинского народа, возникших на различных этапах его борьбы за
образование государства, факторы, препятствующие решению палестин-
ского вопроса на современном этапе и перспективы их преодоления,
рассмотрена позиция израильской стороны относительно государствен-
ности Палестины.
Аргументировано фактическое существование палестинского
государства и наличие необходимых для этого элементов – территории,
народа и власти, а также степень их реализованности.
Обоснована необходимость полной реализации палестинским наро-
дом своего права на самоопределение и образование независимого госу-
дарства и показано, что это будет способствовать установлению мира на
Ближнем Востоке и укреплению мира и безопасности во всем мире,
уменьшит и ослабит явление международного терроризма. В работе пере-
числены выгоды от решения этой проблемы для всех сторон вовлеченных
в конфликт. Показано, что возрождение жизнеспособного независимого
палестинского государства, бок о бок с государством Израиль, совершен-
но необходимо и это важно, прежде всего, для Израиля, а также для всего
арабского мира, что решение этого конфликта изменит регион Ближнего
Востока из зоны постоянной напряженности в зону стабильности и
взаимовыгодного сотрудничества между государствами региона и со
всеми странами мира, во всех областях.
Определены практические шаги для полного и окончательного реше-
ния палестино-израильского конфликта и нахождения справедливого ком-
промисса, подходящего для всех сторон, выработанные на основе прин-
ципов и норм международного права, с учетом реального положения и
событий в регионе и существующих на сегодняшний день возможностей.
Сформулированы принципы руководства при разработке и реализации
соглашения между палестинской и израильской сторонами и три главных
проблемы – проблему беженцев, проблему израильских поселений и проб-
лему Иерусалима, а также конкретные действия сторон для его реализации
Результаты данного исследования и выдвинутые в нем рекомендации
можно использовать как основу для выработки мер и практических шагов
для окончательного решения палестино-израильского конфликта.

23
 Ahmad HAMMAD

DREPTUL POPORULUI PALESTINEI LA CREAREA

STATULUI INDEPENDENT

Specialitatea: 12.00.10 – Dreptul internaţional public

Autoreferat al tezei de doctor în drept

Bun de tipar: 22.10.2004. Formatul 60x84 1/16

Coli de tipar 1,0. Coli editoriale 1,0.
Tipar Rizo. Hârtie ofset. Garnitura Times New Roman
Comanda 198 a. Tirajul 50 ex.

Centrul Editorial Poligrafic al USM

str. A.Mateevici 60, Chişinău,
MD2009, Republica Moldova