REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr.

1(4)/2000

Dr. Ion Popescu Slăniceanu

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti,
Facultatea de Administraţie Publică

PREGĂTIREA ŞI PERFECŢIONAREA PROFESIONALĂ A FUNCŢIONARILOR

PUBLICI

Dreptul la pregătirea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a funcţionarilor

publici este prevăzut în art. 32 din Constituţie, sub denumirea “dreptul fundamental la
învăţătură”.
În art. 13 (1) din Codul muncii modificat prin Decretul nr. 147/1990 acest drept
este consacrat sub o formă complexă de drept şi obligaţie în acelaşi timp, deoarece, în
cazul funcţionarului public acest drept devine educaţie permanentă, cu scopul
desăvârşirii pregătirii profesionale şi de cultură generală, cerinţă ce este avută în vedere
la numirea şi promovarea în funcţiile publice.
Deşi unii autori1 consideră formarea permanentă doar ca pe o obligaţie, noi
considerăm că perfecţionarea profesională este şi un drept aşa cum se prevede în Codul
muncii în art. 13 (1), pentru că numai dacă este recunoscut şi ca drept serviciul public
are obligaţia de a-l sprijini pe funcţionarul public, de a-i crea condiţii optime pentru
perfecţionarea pregătirii sale.
Aşa cum se cunoaşte, pentru ocuparea funcţiilor publice persoanele ce se
prezintă la concurs trebuie să îndeplinească, printre alte condiţii cerute, şi pe aceea a
studiilor potrivit nomenclatoarelor de funcţii.
Cu toate că la ocuparea postului funcţionarul public are studiile necesare, el are
dreptul, iar instituţia publică are obligaţia să-l sprijine în a beneficia de condiţiile create
în societatea noastră pentru ridicarea necontenită a nivelului pregătirii profesionale şi a
nivelului de cultură generală, în raport cu cerinţele progresului tehnico-ştiinţific,
economico-social şi cultural.
Pentru aceasta, funcţionarii publici au dreptul să urmeze forme ale
învăţământului superior, universitar sau postuniversitar şi să beneficieze de concedii

1
J. M. Auby, J. B. Auby, Droit de la fonction publique, Dalloy, 1993, 2eme edition, p. 86 şi urm.

18
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

plătite sau fără plată pentru cursuri de perfecţionare sau programe de specializare, în
ţară şi în străinătate.
Potrivit Legii nr. 12/1971 privind pregătirea şi perfecţionarea pregătirii
profesionale şi Legii nr. 6/1992 privind concediile de odihnă, funcţionarii publici care
obţin concedii de studii plătite pentru perfecţionare, cu o durată mai mare de trei luni, în
cursul unui an calendaristic, sunt obligaţi să se angajeze, în scris, că vor lucra cel puţin 5
ani în instituţia publică respectivă sau în funcţii publice.
În cazul încetării raportului de funcţie din motive imputabile funcţionarului
public, acesta va achita cheltuielile suportate de instituţie pe perioada perfecţionării lui,
proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului de 5 ani.
Cât priveşte perfecţionarea pregătirii profesionale, aceasta are în vedere trăsătura
esenţială a fiinţei umane de a se dezvolta, de a se instrui permanent, de a-şi forma
deprinderi care să-i desăvârşească personalitatea şi să îi îndeplinească aspiraţiile.
De fapt, este de neconceput exercitarea unei funcţii publice fără ca titularul ei să
fie mereu la curent cu evoluţia informaţiilor, a cunoaşterii în domeniu şi în general,
pentru progresul administraţiei publice în special şi al societăţii în general2.
În doctrina franceză problema perfecţionării profesionale este exprimată prin
sintagma “formare profesională”3 şi se consideră că această formare nu este o etapă, ci
un proces care se desfăşoară pe toată perioada carierei funcţionarului public,
permiţându-i să facă faţă atribuţiilor curente ale funcţiei publice, să se adapteze
exigenţelor funcţiei, în raport de evoluţia noilor şi multiplelor sarcini şi totodată să poată
promova în funcţii superioare.
Aşa se explică de ce în art. 22 din Legea din 13 iulie 1983 se recunoaşte
funcţionarilor publici francezi un drept la “formarea permanentă” şi care reprezintă în
acelaşi timp şi o obligaţie.
Încă din secolul trecut, în ţări cu tradiţii democratice şi cu administraţii bine
structurate, din Europa şi America, iar în ultimele decenii şi în ţări din Asia şi Africa, a
fost recunoscută necesitatea unei pregătiri profesionale specifice pentru cei investiţi în
diferite funcţii din administraţia publică.

2
Benone Puşcă şi I. Popescu, Pregătirea şi perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici (I, II), în
Revista Economie şi Administraţie Locală, editată de Tribuna Economică, nr. 1-2/1996, p.112, şi
respectiv 3-4/1996, p.105
3
Jean Marie Auby, Jean Bernard Auby, op. cit. p. 98-100

19
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

Teza majorităţii autorilor de ştiinţa administraţiei din occident cu privire la

necesitatea unei pregătiri specifice şi perfecţionării acestei pregătiri pentru funcţionarii
publici a fost însuşită de majoritatea guvernelor din ţările occidentale.
Francezii ca şi nord-americanii sunt cei mai categorici în a solicita celor care
doresc să ocupe posturi (funcţii) în administraţia centrală (de la cele obişnuite la cele
mai importante) să fie absolvenţi ai unor şcoli cu profilul “administraţie”.
După modelul celebrei şcoli franceze E.N.A. (L’Ecole Nationale
d’Administration), înfiinţată în 1945 din iniţiativa generalului de Gaulle, destinată
pregătirii funcţionarilor superiori ai administraţiei, Institutelor Regionale de
Administraţie din Franţa şi Colegiului englez pentru pregătirea şi perfecţionarea
pregătirii profesionale a funcţionarilor publici (Civil Service College) au fost înfiinţate
şcoli de pregătire şi perfecţionare a pregătirii funcţionarilor publici şi în alte ţări ale
Uniunii Europene, respectiv Spania, Italia, Luxemburg sub influenţa modelului francez
şi în Irlanda, Grecia, Belgia, etc. sub influenţa modelului britanic4.
După modul cum este concepută pregătirea funcţionarilor publici în ţările
amintite, nu este suficient să fi absolventul unei facultăţi cu profil juridic, economic,
tehnic etc. Pentru a deveni funcţionar public, mai ales, în posturi "cheie" este necesară
absolvirea unei şcoli speciale care să confere acestor funcţionari o temeinică pregătire
administrativă.
În ţara noastră, în perioada interbelică, s-a stăruit pentru crearea unei şcoli de
administraţie, propunere care a fost inclusă în Legea pentru reforma administrativă din
1925, sub o formulare generală care însă nu s-a finalizat în practică.
Ideea a fost reluată de Institutul de Ştiinţe Administrative al României, înfiinţat
în 1925 de către profesorul Paul Negulescu, pornindu-se de la realitatea că în acea
vreme, cariera administrativă era singura pentru care nu exista un învăţământ special, în
condiţiile în care se aprecia unanim că orice îndeletnicire omenească necesita o
pregătire specială, teoretică şi practică5.

4
A se vedea Jacques Ziller, Administrations comparees, Ed. Montchrestien, Paris, 1993, p. 394; A.
Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ed. Nemira, Bucure;ti, 1996, vol. II, p. 645 şi urm., şi Sanda
Ghimpu, Dialog despre lege, Ed. “Scrisul Romanesc”, Craiova, 1978, p. 206 şi urm.
5
A se vedea Constantin Georgescu, Pregătirea profesională a funcţionarilor publici în “Revista de drept
public”, 1927, an II, p. 666 şi urm. şi P. Alexandrescu-Roman, Rostul şcolilor de pregătire a
funcţionarilor publici, în Revista de drept public, 1937, an XII, p. 336 şi urm.

20
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

Pentru a justifica necesitatea acestei pregătiri G. Alexianu6 a susţinut că

funcţionarii bine pregătiţi şi stăpâni pe serviciul ce-l au de îndeplinit, fac, chiar, să nu se
observe o proastă organizare a serviciului public.
În vederea realizării pregătirii funcţionarilor din administraţia publică, în 1928
din iniţiativa Institutului de Ştiinţe Administrative s-a înfiinţat Şcoala de Documentare
şi Ştiinţe Administrative care însă nu a funcţionat corespunzător.
Legea administrativă din 1936 a prevăzut înfiinţarea şi organizarea unui Centru
de Pregătire Tehnică Administrativă a funcţionarilor publici, centru care a funcţionat
doar pentru Ministerul de Interne, fără a fi astfel extinsă competenţa sa şi pentru
pregătirea funcţionarilor din alte structuri administrative.
Pentru pregătirea funcţionarilor din administraţia locală au funcţionat şcolile de
notari, iar în posturile de subprefecţi erau încadraţi cu prioritate absolvenţii facultăţilor
de drept.
Cât priveşte funcţionarii politici din administraţia centrală (exemplu, miniştrii)
aceştia erau selectaţi, în primul rând, după criterii politice şi nu profesionale.
În perioada dictaturii comuniste şi uneori chiar şi după Revoluţia din 1989 nu s-a
respectat principiul "omul potrivit la locul potrivit".
Viaţa a demonstrat însă că pregătirea într-un domeniu, inclusiv prin
învăţământul superior nu este suficientă pentru a realiza eficient sarcinile funcţiilor de
conducere din organele administraţiei de stat şi unităţile economico-sociale şi de aceea,
în perioada comunistă, în cadrul Academiei de partid pentru învăţământul social-politic
“Ştefan Gheorghiu”, a fost înfiinţat Institutul central de pregătire a cadrelor de
conducere din economie şi administraţia de stat.
De asemenea, la Facultatea de Drept din Bucureşti s-a înfiinţat Secţia de Ştiinţe
Administrative, devenită ulterior Secţia de Drept economico-administrativ, iar la Sibiu
în perioada 1970-1987 a funcţionat o facultate cu profilul Drept economico-
administrativ7.
După 1989 au continuat să funcţioneze liceele de drept economic şi
administrativ care să pregătească funcţionarii cu studii medii pentru administraţia
publică şi au fost înfiinţate facultăţi cu profilul "Ştiinţe administrative" sau

6
George Alexianu, Observaţii asupra statutului funcţionarilor publici, în Revista de drept public, 1928, an
III, p. 77
7
A se vedea A. Iorgovan op. cit. (1996), vol. II, p. 648 şi urm

21
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

"Administraţie Publică", precum şi colegii de administraţie publică (în cadrul

învăţământului de stat şi particular).
În prezent, o referire specială trebuie făcută pentru "Şcoala Naţională de Studii
Politice şi Administrative" (S.N.S.P.A.), din subordinea Ministerului Educaţiei
Naţionale, instituţie publică de învăţământ superior, de pregătire universitară,
postuniversitară şi de cercetare ştiinţifică.
În urma reorganizării prin H.G. nr. 542/19958, S.N.S.P.A. realizează pe lângă
alte obiective şi formarea şi perfecţionarea profesională a personalului din administraţia
publică centrală şi locală.
În cadrul S.N.S.P.A pentru învăţământul administrativ universitar s-au înfiinţat
Facultatea de Administraţie Publică (cursuri de zi, cu durata de 4 ani) şi Colegiul de
Administraţie Publică (cursuri de zi cu durata de 3 ani)9.
Pentru învăţământul postuniversitar în cadrul S.N.S.P.A funcţionează
Departamentul de Ştiinţe Administrative prin care se realizează studii aprofundate,
cursuri de zi cu durata de 1 an, studii de masterat, cursuri de zi cu durata de 1,5 ani,
studii academice postuniversitare, cu durata de 2 ani, la forma de învăţământ de zi sau
cu frecvenţă redusă.
Tot în cadrul S.N.S.P.A. Bucureşti, prin Centrul de Pregătire pentru
Administraţia Publică se organizează cursuri postuniversitare cu durata de 1-3 luni, ce
pot fi urmate de absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de scurtă sau de
lungă durată.
Totodată, SNSPA organizează doctoratul în domeniile care fac obiectul de
activitate al şcolii.
În vederea bunei pregătiri şi perfecţionări profesionale a funcţionarilor superiori
şi de conducere, prin cursuri postuniversitare, în cadrul Departamentului de Ştiinţe
Administrative al S.N.S.P.A.- Bucureşti, accentul se pune pe dezvoltarea la cursanţi a
spiritului de orientare şi de cunoaştere a principiilor fundamentale ale administraţiei
publice şi a unor aspecte practice, pentru a putea rezolva problemele de bază
economice, sociale şi juridice cu care se confruntă administraţia publică.
În vederea asigurării bunei pregătiri a studenţilor şi cursanţilor în art. 6 din
hotărârea amintită se menţionează că la elaborarea şi realizarea programelor de pregătire

8
Publicată în M. Of, Partea I, nr. 166/31.07.1995
9
De precizat că şi la Iaşi, Cluj-Napoca, Sibiu şi Craiova funcţionează Colegii de administraţie publică.

22
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

şi perfecţionare profesională S.N.S.P.A. va colabora cu ministerele şi instituţiile publice

interesate.
Pentru a asigura o motivaţie corespunzătoare celor care se pregătesc în această
şcoală dar mai ales pentru mai buna desfăşurare a activităţii serviciilor publice, în art. 7
din H. G. nr. 542/1995 se prevede că rezultatele obţinute la absolvirea unui program de
pregătire sau perfecţionare profesională, consemnate în documentele elaborate de
S.N.S.P.A., vor fi avute în vedere la ocuparea şi promovarea, în condiţiile legii, în
funcţiile din administraţia publică centrală şi locală.
Sperăm că această prevedere legală să fie inserată în viitoarea Lege privind
statutul funcţionarilor publici, pentru că succesul în administraţia publică nu-l pot
realiza decât funcţionarii cinstiţi, bine pregătiţi profesional, absolvenţi ai unor şcoli cu
profil administrativ.
Pentru perfecţionarea profesională specializată a aleşilor locali, prefecţilor,
subprefecţilor şi pentru funcţionarii publici din structurile administraţiei publice locale,
precum şi din aparatul propriu al prefecturilor prin H.G. nr. 850/26 noiembrie 199810 s-a
înfiinţat Centrul Naţional de Formare Continuă pentru Administraţia Publica Locală,
instituţie cu personalitate juridică aflat în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale,
prin reorganizarea Centrului de Perfecţionare a Funcţionarilor Publici din Administraţia
Centrală şi Locală, cu sediul în Bucureşti.
În plan zonal au fost create Centre Teritoriale de Formare Continuă pentru
Administraţia Publica Locală cu sediul în municipiile Bucureşti, Craiova, Călăraşi,
Cluj-Napoca, Iaşi şi Sibiu.
Finanţarea centrelor se face din venituri extrabugetare.
În vederea coordonării activităţii didactice şi metodologice a Centrului Naţional
de Formare Continuă pentru Administraţia Publica Locală şi a centrelor teritoriale de
formare continuă pentru administraţia publică locală s-a înfiinţat Comisia Ştiinţifică de
Strategie şi Evaluare Metodologică, organism fără personalitate juridică format din 11
membri, dintre care 6 cadre didactice universitare, desemnate de Ministerul Educaţiei
Naţionale şi 5 reprezentanţi desemnaţi de Departamentul pentru Administraţie Publică
Locală, numiţi prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al şefului
Departamentului pentru Administraţie Publica Locală.

10
Publicată în M. Of, Partea I, nr. 461/2.12.1998

23
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

În art. 13 din H.G. nr. 850/1998 s-a prevăzut că atestarea pregătirii se face prin
diplome, certificate şi atestate de absolvire, recunoscute de către Ministerul Educaţiei
Naţionale şi de Departamentul pentru Administraţie Publica Locală, în condiţiile legii,
înmânate de către centre la absolvirea programelor de specializare.
Pentru a crea condiţii efective de participare la programele de specializare în art.
16 din H.G. nr. 850/1998 s-a menţionat că autorităţile administraţiei publice locale vor
prevedea în bugetele locale sumele necesare pentru participarea la programele de
perfecţionare profesională specializată a personalului propriu, în conformitate cu
graficele de programare a cursurilor şi cu programele anuale de perfecţionare
profesională.
Cheltuielile ocazionate de participarea la aceste programe cuprind: taxele de
şcolarizare, cheltuielile de transport, cazare, diurna, plata lunară a indemnizaţiei sau
salariul de bază brut.
Având în vedere că facultăţile înfiinţate după 1989 au şi cursuri "serale", "fără
frecvenţă" sau de “învăţământ la distanţă” (IDD), o serie de funcţionari publici au
posibilitatea să urmeze aceste facultăţi şi să-şi formeze o temeinică pregătire în
domeniul administraţiei publice.
Este astfel indicat ca funcţionarii publici cu studii medii sau absolvenţi ai altei
facultăţi să urmeze la "seral", "fără frecvenţă" sau IDD facultăţile de “Administraţie
Publică”, întrucât în activitatea practică şi-au format deja o opinie despre specificul
activităţii administrative şi există convingerea că după absolvirea studiilor superioare
vor rămâne în Administraţia Publică.
Prin aceasta se poate elimina riscul constatat uneori la cei care intră într-o astfel
de facultate direct de pe băncile liceelor, şi care, după absolvirea studiilor superioare se
consideră fără aptitudini şi refuză să se încadreze în sistemul autorităţilor şi instituţiilor
administraţiei publice.
Dat fiind că după 1989 s-au înfiinţat, şi în prezent funcţionează în multe centre
universitare din ţară facultăţi, secţii, colegii cu profil de administraţie publică, apreciem
că se impune ca în viitoarea Lege a statutului funcţionarilor publici să se prevadă, în
principal, condiţia studiilor administrative pentru ocuparea anumitor funcţii din
administraţia publică şi nu, în principal, studii juridice aşa cum se menţionează în Legea
nr. 69/1991, cu privire la secretarul unităţii administrativ-teritoriale.

24
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

Pledăm, alături de alţi autori11, ca liceele de drept economico-administrativ să se

reorganizeze în aşa fel încât să funcţioneze separat liceele economice de cele
administrative, acestea din urmă oferind administraţiei publice funcţionarii cu studii
medii de care are nevoie.
Necesitatea ca pregătirea administrativă să se efectueze atât în licee de
specialitate, cât şi prin instituţii de învăţământ superior este evidentă, deoarece, oricât de
bine pregătiţi ar fi funcţionarii de conducere ei nu îşi vor putea îndeplini în condiţii cât
mai bune sarcinile dacă funcţionarii de execuţie pe care îi conduc nu au o pregătire
profesională temeinică.
Atât în învăţământul gimnazial cât şi în cel superior de specialitate
administrativă urmează a fi studiate discipline care să permită absolvenţilor o bună
pregătire administrativă, politico-juridică şi economico-socială, la nivelul dezvoltării
contemporane a ştiinţei şi tehnicii administrative.
Un aspect important ce trebuie reţinut pe perioada şcolarizării sau la cursurile de
perfecţionare este necesitatea efectuării stagiului practic în sistemul administraţiei
publice, pregătirea completându-se cu aspecte din cunoaşterea cerinţelor activităţii
practice şi experienţei celor mai buni funcţionari publici.
În afară de stagiul de practică este bine să fie folosită şi metoda invitării la
cursuri a unor funcţionari publici cu experienţă care să prezinte elevilor şi studenţilor,
specificul sarcinilor administraţiei publice, problemele complexe cu care se confruntă şi
modul cum sunt sau trebuie rezolvate.
O contribuţie importantă în formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale
administrative a funcţionarilor publici urmează a aduce, ca şi în perioada interbelică de
altfel, Institutul de Ştiinţe Administrative al României, cu sediul la Sibiu, reînfiinţat la
propunerea participanţilor la Simpozionul naţional "Constituţionalitate şi legalitate în
administraţia locală şi judeţeană" organizat la Sibiu în zilele de 21 şi 22 octombrie 1994,
participanţi care au devenit şi membri fondatori.
Aceeaşi contribuţie la pregătirea şi perfecţionarea continuă a funcţionarilor
publici din structurile administraţiei centrale şi locale îşi aduce şi Institutul Român de
Administraţie Publică Bucureşti (IRAP) înfiinţat ca fundaţie în 1998 de cadre
universitare ale S.N.S.P.A. Bucureşti – Facultatea de Administraţie Publică.

11
A. Iorgovan, op. cit. (1996), vol. II, p. 651

25
REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. 1(4)/2000

Succesul oricărui program de pregătire şi perfecţionare depinde de corecta

identificare a problemelor acute ale administraţiei, de numărul şi calitatea materiilor
predate, obiectivele cursurilor de pregătire, metodele alese şi nu în ultima instanţă de
modul cum se face evaluarea cursurilor şi propunerile pentru îmbunătăţirea lor.
Pe lângă forma colectivă de perfecţionare a pregătirii profesionale nu trebuie
uitat că un rol deosebit revine pregătirii individuale, a timpului şi importanţei acordate
studierii şi aprofundării literaturii de specialitate.
De aceea prestigiul profesional şi eficienţa activităţii sunt în raport direct
proporţional cu temeinicia studiului literaturii de specialitate şi cu modul în care sunt
aplicate în practică cele învăţate.
Pentru ca funcţionarii publici să-şi îmbunătăţească necontenit pregătirea
profesională este de dorit ca în toate instituţiile publice să fie organizate biblioteci în
care să se găsească manualele, tratatele, cursurile şi celelalte publicaţii din domeniul
administraţiei publice, lipsa acestor biblioteci simţindu-se mai ales în mediul rural.
Ar fi, totodată, de dorit ca organizarea şi controlul funcţionării acestor biblioteci
să revină organelor special abilitate cu răspundere pentru pregătirea şi perfecţionarea
pregătirii profesionale a funcţionarilor publici.
Având în vedere că perfecţionarea profesională este un element indispensabil al
perfecţionării activităţii funcţionarilor publici, este imperios necesar ca pregătirea
practică a acestora să se fundamenteze pe cunoştinţe ştiinţifice temeinice, corespunzător
evoluţiei rapide a societăţii contemporane.
O formă superioară de perfecţionare a pregătirii profesionale este desigur
realizată de cei care îşi dau doctoratul sau până a-şi da doctoratul elaborează unele studii
şi lucrări ştiinţifice în domeniu.

26