Arhiepiscopia Bucurestilor

scurt istoric

Dupa cum se cunoaste, întemeiera Principatului Tarii Românesti, realizata prin unificarea
diferitelor formatiuni politice – cnezate si voievodate – din dreapta si stânga Oltului, sub
Basarab I (c. 1310-1352), a fost urmata de unificarea organizatiei bisericesti, înfaptuita de fiul
si urmasul sau, Nicolae Alexandru (1352-1364), care l-a stramutat pe mitropolitul Iachint de
la Vicina la Curtea de Arges, în anul 1359, ca mitropolit al Tarii Românesti, cu recunoasterea
Sinodului Patriarhiei din Constantinopol si a patriarhului ecumenic Calist I, având si
încuviintarea împartului bizantin Ioan V Paleologul.

Mitropolitul Iachint (1359-1372), a carui jurisdictie se întindea asupra întregii Tari

Românesti, de la Portile de Fier pâna în Dobrogea, fiind numit în scrisorile patriarhale
„mitropolit a toata Ungrovlahia”, a avut resedinta la Curtea de Arges, capitala tarii, alaturi de
domn, si a pastorit sub jurisdictia canonica a Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, cea
mai înalta autoritate bisericeasca din Rasaritul ortodox. Mitropolitul era, totodata,
arhiepiscopul eparhiei centrale, având drepturile si îndatoririle fiecarui chiriarh.

La începutul secolului al XVI-lea, prin reorganizarea Bisericii din Tara Româneasca de catre
fostul patriarh ecumenic Nifon al II-lea, jurisdictia efectiva a mitropolitului Ungrovlahiei s-a
restrâns la limitele eparhiei sale, dar acesta a continuat sa exercite autoritatea scaunului celei
dintâi eparhii din tara peste cele doua episcopii nou înfiintate la Râmnic si Buzau, în 1502-
1503.

În secolul urmator, în titulatura mitropolitilor apare si numele de arhiepiscop, legat de cel al

orasului de resedinta. De la Curtea de Arges, resedinta mitropoliei s-a mutat la Târgoviste, în
1517, în biserica începuta de Radu cel Mare si terminata de Neagoe Basarab. Astfel,
mitropolitii Luca (1602-1629), Teofil (1637-1648) si Stefan (1548-1653; 1655-1668) se
intitulau: „Preasfintitul arhiepiscop al cetatii Târgovistei si mitropolit a toata tara
Ungrovlahiei”.
In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, resedinta mitropolitana se stramuta de la
Târgoviste la Bucuresti, cum s-a hotarât prin hrisovul domnesc al lui Radu Leon, din 8 iunie
1668. De catedrala arhiepiscopala si mitropolitana a servit pâna astazi biserica manastirii
Sfintii Imparati Constantin si Elena, ctitorita de Constantin Serban Basarab (1654-1658).

Dupa statornicirea resedintei mitropolitane la Bucuresti, începând cu mitropolitul Teodosie

(1668-1672, 1679-1708), titulatura mitropolitilor a devenit: „Arhiepiscop si mitropolit al
scaunului Bucurestilor si a toata Ungrovlahia”. Ca urmare, de atunci încoace putem vorbi de
Arhiepiscopia Bucurestilor, ca eparhie centrala a Mitropoliei Ungrovlahiei.
Arhiepiscopia Bucurestilor îsi exercita jurisdictia canonica si administrativa în orasul
Bucuresti, capitala tarii, si în 9 judete (Arges, Dâmbovita, Ialomita, Ilfov, Muscel, Prahova,
Olt, Teleorman, Vlasca). In fiecare judet exista câte o protoierie, în frunte cu un protoiereu,
care supraveghea activitatea preotilor, al caror numar era destul de ridicat, si starea
bisericilor, în majoritate de lemn, mai ales la sate.

Viata monahala s-a desfasurat în manastirile existente (Cernica, Caldarusani, Snagov,

Viforâta, Marcuta, Sarindar), la care s-au adaugat ctitorii noi, ale domnilor tarii si ale unor
mari dregatori (Cotroceni, Zlatari, Coltea), care au îndeplinit si un însemnat rol cultural si
bisericesc. Ca un fapt negativ, s-a înregistrat închinarea unor manastiri si schituri din eparhie
la Locurile Sfinte (Dealu, Sinaia, Comana, Radu-Voda, Mihai Voda, Sf. Sava, Stelea,
Plumbuita), fapt ce a dus nu numai la saracirea lor, dar si la pagubirea tarii.

In plan cultural, s-a reluat activitatea tipografica, ce stagnase 1652, prin osteneala
mitropolitului Varlaam (1672-1679), care înfiinteaza o tipografie în incinta Mitropoliei, unde
tipareste în 1678 Cheia întelesului, o carte de predici tradusa din slavoneste.
In tipografia înfiintata de Varlaam la Bucuresti au fost date la lumina zeci de carti de slujba
bisericeasca si de zidire sufleteasca în limbile româna, slava si greaca. Dintre cartile tiparite
sub mitropolitul Teodosie se remarca Liturghierul, în 1680, Evanghelia, în 1682, Apostolul,
în 1683, si, mai ales, Biblia, în 1688, numita si Biblia lui Serban, prima editie integrala a
Sfintei Scripturi în româneste.
In 1694, activitatea tipografica din Bucuresti s-a întrerupt, utilajul tipografic fiind transferat la
manastirea Snagov, unde ieromonahul Antim Ivireanul, în numai sase ani (1696-1701), a
imprimat 15 carti în româneste, greceste, slavoneste si araba. In 1701, Antim a readus
tiparnita la Bucuresti si a tiparit alte 20 carti, pâna în 1705, când a fost ales episcop la
Râmnic, unde a înfiintat o noua tipografie si a dat la lumina înca 9 carti. Ales mitropolit
(1708-1716), Antim a mutat tipografia de la Râmnic la Târgoviste, în 1708, si a tiparit 18
carti, iar în 1715 a adus utilajul tipografic la Bucuresti si a mai imprimat o carte în limba
greaca.

Antim a tiparit la Snagov, Râmnic si Bucuresti un numar de 63 de carti de o mare diversitate:

carti de slujba, de doctrina teologica, cuvântari bisericesti, carti de învatatura pentru preoti,
lucrari de filozofie, carti populare etc.
In afara de lucrarile tiparite, de la Antim Ivireanul au ramas si câteva manuscrise, cele mai
însemnate fiind predicile sau Didahiile sale (în numar de 28), rostite în duminici si sarbatori,
fie la Bucuresti, fie la Târgoviste. Mitropolitul Antim este si ctitorul manastirii cu hramul
Tuturor Sfintilor, zidita între anii 1713-1715, în Bucuresti, cunoscuta sub numele «biserica
sau manastirea Antim».

În secolul al XVIII-lea, în Arhiepiscopia Bucurestilor s-au construit un mare numar de

biserici – ctitorii domnesti, boieresti, ale unor negustori si mestesugari sau chiar oameni
modesti. De pilda, Scarlat Ghica a ctitorit biserica Sfântul Spiridon-Nou, iar Constantin
Mavrocordat a rezidit din temelie biserica Sfântul Spiridon-Vechi. Marele logofat Constantin
Vacarescu si ginerele sau, marele vistier Mihai Cantacuzino, au zidit biserica Schitu
Magireanu. In 1744, Domnita Balasa, fiica lui Constantin Brâncoveanu, si sotul ei,
Manolache Lambrino au ridicat biserica cu hramul Botezul Domnului, iar în 1750-1751,
Balasa singura a ridicat a doua biserica cu hramul Inaltarea Domnului, înzestrata cu scoala.
spital si azil pentru saraci. In 1835, Safta Brâncoveanu, sotia marelui ban Grigore
Brâncoveanu, a cladit alaturi de aceasta biserica Spitalul Brâncovenesc. In 1722, marele
logofat Iordache Cretulescu a ridicat biserica cunoscuta sub numele de Cretulescu.
Multe biserici de mir au fost ridicate de mici boieri, de negustori si mestesugari, de preoti de
mir si de credinciosi. Asa sunt bisericile: Negustori (1726), Olteni (1722), Mântuleasa (1734),
Olari (1758), Batiste (1764), Sfântul Elefterie (1774), Popa Nan (1719), Popa Soare (1774),
Popa Rusu (1718), toate din Bucuresti.

Acum se încheaga si un nou stil în arta, numit stilul brâncovenesc. Un reprezentat de seama al
picturii bisericesti din aceasta perioada este Pârvu Mutu (1657-1735), care a zugravit
bisericile manastirilor Cotroceni, Sinaia, Coltea, ale bisericilor din Filipesti, Magureni,
Lespezi, din judetul Prahova, Fundenii Doamnei, Negustori, Sf. Gheorghe-Nou din Bucuresti.
Si sculptura în lemn ajunge la maturitate, folosind ornamentatia cu motive vegetale si
zoomorfe. Exemple sunt iconostasele (tâmplele) si mobilierul bisericilor Cotroceni, Coltea
din Bucuresti, Filipestii de Padure – Prahova, Domneasca din Târgoviste.

O grija deosebita pentru restaurarea unor biserici si manastiri a aratat mitropolitul Daniil
(1719-1731). Intre acestea s-au numarat paraclisul Resedintei mitropolitane, biserica „cu
sfinti” sau „cu sibile” si biserica Vergului din Bucuresti (pe care a ctitorit-o în 1724). Tot
mitropolitul Daniil a dat la lumina mai multe carti de slujba în româneste, lucrare continuata
de mitropolitul Neofit Cretanul (1738-1753), care a avut un rol însemnat si la înfiintarea si
înzestrarea bibliotecii Mitropoliei.

Un fapt de seama pentru viata bisericeasca a eparhiei s-a petrecut la 13 iulie 1774, când
mitropolitul Grigorie II (1760-1768; 1770-1787) a primit moastele Sfântului Cuvios Dimitrie
cel Nou, aduse de la sudul Dunarii de generalul rus Petru Saltâcov, pe care le-a aseazat cu
mare cinstire în Catedrala din Bucuresti si a rânduit ca pomeniea sa i se faca în ziua de 27
octombrie. Tot el va face si o racla de lemn pentru sfintele sale moaste, pe care o îmbraca în
argint în 1786, ce va fi înlocuita cu alta noua, din argint masiv, în 1879, donata de episcopul
Ghenadie al Argesului.

Mitropolitul Grigorie II este si cel care primeste titlul onorific de Loctiitor al Tronului
Cezareii Capadociei, pe care i l-a acordat, la 10 octombrie 1776, patriarhul ecumenic
Sofronie II si Sinodul din jurul sau, la interventia staruitoare a domnitorului Alexandru
Ipsilanti (1774-1782). De atunci si pâna astazi, arhiepiscopul si mitropolitul de la Bucuresti a
purtat fara întrerupere în titulatura sa titlul acesta de Loctiitor al Tronului Cezareii Capadiciei.

In 1792, înfiintându-se Episcopia Argesului, cu resedinta la Curtea de Arges, sub jurisdictia

Mitropoliei Ungrovlahiei, Arhiepiscopia Bucurestilor a cedat noii episcopii judetele Arges si
Olt, ramânând cu sapte judete (Dâmbovita, Ialomita, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman,
Vlasca) si orasul Bucuresti, capitala tarii.

Pe lânga manastirile mai vechi, în secolul al XVIII-lea si la începutul secolului urmator s-au
întemeiat noi asezaminte monahale: Vacaresti-Ilfov (1716-1722), Cheia-Teleajen (1770,
refacuta în 1790); Ghighiu (1814, recladita în 1858-1866; initial de calugari, apoi de
calugarite); Predeal (1774, recladita în 1819), Darvari (1834), Crasna-Izvoarele (1828),
Pestera Ialomicioarei (1802), Tiganesti (1812), Samurcasesti-Ciorogârla (1808), Pasarea
(1813), Zamfira (1743), Suzana (1740). In apropiere de Bucuresti, Grigore II Ghica a ridicat
manastirea si asezamântul spitalicesc Sfântul Pantelimon. Iar în Bucuresti, în 1724, s-a zidit
manastirea Stavropoleos, de catre arhimandritul grec Ioanichie, devenit apoi mitropolit de
Stavropoleos.

In acest secol întâlnim scoli întretinute de manastiri si biserici parohiale, mai ales în orasul
Bucuresti, ca de pilda scoala de la manastirea Coltea, înfiintata odata cu spitalul, scoala
slavo-româna de la manastirea Sfântul Gheorghe-Vechi, scoala de la Domnita Balasa si
altele. In martie 1797 a luat fiinta la manastirea Antim o scoala de pregatire a candidatilor la
preotie din cuprinsul Mitropoliei, numita «de gramatici» sau de «candidati».

La începutul secolului al XIX-lea, ierodiaconul Grigorie Miculescu din manastirea

Caldarusani – viitorul mitropolit Grigorie IV Dascalul, – a tradus din greceste în româneste si
a tiparit în tipografia Mitropoliei din Bucuresti felurite carti de învatatura bisericeasca. Ajuns
mitropolit, Grigorie IV Dascalul (1823-1829 si 1833-1834), pe lânga activitatea de traducator
de carti bisericesti, pe care continua sa le scoata în tipografia Mitropoliei si în cea înfiintata
de el în manastirea Caldarusani, a început lucrarile de refacere a catedralei mitropolitane din
Bucuresti, care vor fi ispravite în 1839.

La 2 februarie 1836 s-au deschis cursurile seminarului din Bucuresti, cunoscut sub numele de
«Seminarul Central». Din lipsa de preoti, paralel cu seminarul, au functionat la Bucuresti,
prin 1848, si cursuri de gramatici, cu o durata de câteva luni, pentru deprinderea tipicului
slujbelor bisericesti.
Dupa unirea definitiva a Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza acorda
mitropolitului Nifon (1850-1875), la 11 ianuarie 1865, titlul de „mitropolit primat”, la care se
adauga, dupa punerea în aplicare a Legii sinodale din 14 decembrie 1872, si cel de
„Presedinte al Sfântului Sinod”. În acest fel, dreptul de jurisdictie onorifica acordat de
sfintele canoane Întâistatatorului Bisericii românesti se extind si asupra eparhiilor din
Moldova. Catre sfârsitul vietii, Nifon se intitula: „Arhiepiscop si Mitropolit al Ungrovlahiei,
Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei, Primat al României si Presedintele Sfântului
Sinod”.

Legea sinodala din 1872 mai prevedea ca fiecare mitropolit si episcop va avea câte un
arhiereu locotenent, ales de catre Sinod, care va îndeplini serviciul de vicar. Titlurile acestor
arhierei erau: la Bucuresti, Ploiesteanul; la Râmnicu-Vâlcea, Craioveanul; la Buzau,
Râmniceanul; la Arges, Pitesteanu. In temeiul legi, arhiereii vicari de la Arhiepiscopia
Bucurestilor au purtat de-a lungul anilor titlul: „Ploiesteanul”, „Ialomiteanul”, „Ilfoveanul” ,
„Prahoveanul”.
La 19 noiembrie 1872 s-a deschis Seminarul «Nifon Mitropolitul» din Bucuresti, întemeiat de
mitropolitul Nifon, care se întretinea din veniturile proprietatilor lasate de ctitor.

Sub pastorirea mitropolitului Calinic Miclescu, în anul 1881 si-a deschis cursurile Facultatea
de Teologie din Bucuresti, care, cu o întrerupere de un an (1882-1883), exista pâna astazi, iar
la 17 ianuarie 1882 s-a inaugurat Tipografia Cartilor Bisericesti din Bucuresti, care îsi
continua activitatea si în prezent.

La 25 martie 1882, mitropolitul primat Calinic Miclescu si ierarhii Sfântului Sinod au sfintit
pentru prima data la noi Sfântul si Marele Mir, în catedrala din Bucuresti.

La jumatatea secolului al XIX-lea, Arhiepiscopia Bucurestilor cuprindea 9 protoierii (câte

una în judetele Ilfov, Ialomita, Dâmbovita, Prahova, Muscel, Teleorman, Vlasca si doua în
Bucuresti), cu 1029 parohii (urbane si rurale), 1680 biserici (parohiale si filiale) si 1547
preoti, precum si 17 manastiri si schituri (de calugari si calugarite), cu 920 vietuitori.

In aceasta perioada se face si începutul presei bisericesti, prin arhimandritul Dionisie

Romano, care editeaza, la Bucuresti, o data pe luna, foaia bisericeasca Eho eclesiastic, gazeta
religioasa-morala, urmata de Predicatorul, cu aparitie saptamânala, între 1 ianuarie 1857-
februarie 1859. Tot la Bucuresti au mai aparut foile: Biserica (1862-1864), Ecclesia (1866-
1867) si Vocea Bisericii (1870-1872). Prima revista bisericeasca de înalta tinuta teologica
este revista Biserica Ortodoxa Româna, organul oficial al Sfântului Sinod (azi buletinul
oficial al Patriarhiei Române), care apare lunar, la Bucuresti, de la 1 octombrie 1874 (cu
scurte întreruperi în 1878-1880 si 1916-1921) pâna astazi. Alta revista de nivel teologic a fost
Ortodoxul, care a aparut la Bucuresti, între 1880-1886, în redactia lui Gh. Zottu si sub
patronajul mitropolitului Calinic Miclescu.
La sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea au mai aparut la Bucuresti si
alte reviste si ziare bisericesti redactate de diferiti teologi sau de unele asociatii preotesti:
Amvonul (1891-1893), Amvonul si Scoala (1893-1894), Vointa Bisericii Române (1891-
1894), Teologul (1897-1898), Consolatorul (1879-1880 si 1898-1904), din 1904 cu numele
Amvonul (1904-1916), organul Societatii clerului român «Ajutorul». Alte reviste au fost:
Scoala si Biserica (1898-1914), Viitorul (1898-1916), Revista Ortodoxa (1912-1916).

Pe la începutul secolului al XIX-lea functionau în eparhia Bucurestilor câteva scoli de

zugravi bisericesti, cum era, de pilda, scoala lui Mincu zugravul pe lânga Mitropolie, scoala
de la Caldarusani, deschisa de zugravul Ivan Rusul si continuata de polcovnicul Matei.

Din numarul mare al zugravilor din acest secol se remarca Nicolae Polcovnicul (1788-1842),
care a zugravit bisericile din Pantelimon, Leordeni si Mihailesti-Ilfov, catedrala mitropoliei,
Domnita Balasa din Bucuresti, precum si icoanele împaratesti din bisericile Sf. Nicolae si Sf.
Gheorghe de la Cernica.
Alti pictori au fost Constantin Lecca (1807-1887) si Misu Popp (1827-1892) au zugavit
împreuna bisericile Curtea Veche, Sf. Gheorghe-Nou, Sf. Ecaterina, Razvan, Radu Voda,
toate în Bucuresti, iar Nicolae Grigorescu (1838-1907) a lucrat un numar de icoane pentru
manastirea Caldarusani si pentru biserica din Baicoi-Prahova, si a pictat în fresca biserica
noua a manastirii Zamfira si biserica din Puchenii Mari-Prahova.

Numeroase biserici în eparhia Bucurestilor, a pictat Gheorghe Tattarescu (1820-1894), între

care Zlatari, Sf. Spiridon, Cretulescu, Olteni, Otetari, Selari, paraclisul vechi de la Antim,
Enei, Coltea, Alba, Sf. Ilie-Rahova, Negustori, Sapientei, capela Azilului Elena Doamna,
toate în orasul Bucuresti, biserica manastirii Ghighiu, Letca Noua-Giurgiu, biserica manastirii
Samurcasesti, Sf. Vineri-Ploiesti si altele.

Pictori de biserici au fost si Petre Alexandrescu (biserica Antim din Bucuresti si capela
Azilului Elena Doamna), Ioachim Pompilian (bisericile Sf. Gheorghe-Vechi, Sf. Spiridon-
Nou si paraclisul numit «Pompilian» din Bucuresti), G. Stoenescu (biserica Sf. Pantelimon
sau Foisorul din Bucuresti), Anton Serafim (biserica mica a manastirii Tiganesti si biserica
Sf. Nicolae-Tabacu din Bucuresti) Vasile Damian (bisericile bucurestene Vergu, Sf.
Voievozi, Sf. Stefan-Cuibul cu barza, Boteanu, Cutitul de Argint) si altii.

Reforma muzicii psaltice s-a facut prin Macarie ieromonahul (1780-1836), «dascalul scoalei
de musichie» si Anton Pann (1797-1854), cântaret de strana la mai multe biserici din
Bucuresti si dascal «de musichie» la Seminarul din Bucuresti, care a tiparit toate cartile de
cântari bisericesti necesare stranei, multe întocmite de el, altele redate dupa diferiti psalti cu
renume. Tot în secolul al XIX-lea a activat un alt psalt de seama, Stefan (Stefanache)
Popescu (1824-1911), profesor la seminariile Central si Nifon din Bucuresti. In 1895 s-a
înfiintat scoala de cântareti bisericesti din Bucuresti (mutata în 1940 la Caldarusani).

Dupa Marea Unire din 1918, celor doua mitropolii din Muntenia si Moldova li s-au alaturat
mitropoliile românilor ortodocsi din Transilvania, Bucovina si Arhiepiscopia Chisinaului
(devenita Mitropolia Basarabiei). In acest context, la 10 martie 1923 s-a înfiintat Episcopia
Constantei (Tomisului), sub jurisdictia Mitropoliei Ungrovlahiei, cu resedinta la Constanta si
judetele Constanta, Ialomita, preluat de la Arhiepiscopia Bucurestilor, Durostor si Caliacra,
acestea din urma alipite la România în 1914.
În anul 1925, prin hotarârea Sfântului Sinod din 4 februarie si Legea promulgata la 25
februarie, scaunul arhiepiscopal si mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, a fost
ridicat la rangul de Patriarhie, iar arhiepiscopul si mitropolitul Ungrovlahiei a devinit, în
calitatea sa de Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare,
titularul acestui scaun poarta pâna astazi, deasupra celorlalte numiri, pe cea de Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române. Primul patriarh Miron Cristea (1925-1939), investit si înscaunat
la 1 noiembrie 1925, se intitula „Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungrovlahiei,
Loctiitor al Tronului Cezareii Capadociei si Patriarh al României”.

Începând cu anul 1929, protoieriile s-au constituit pe plasi, într-un judet fiind între 2 si 6
protoierii, corespunzator numarului de plasi. Arhiepiscopia Bucurestilor avea 21 de protoierii
(câte 3 în orasul Bucuresti si judetele Ilfov, Dâmbovita, Teleorman si Vlasca, 2 în judetul
Muscel si 4 în judetul Prahova), cu 1.109 parohii si 405 filiale. In aceste parohii si filiale
existau 1.514 biserici, la care slujeau 1.260 preoti.

Manastirile si-au continuat existenta cu un numar sporit de calugari. La unitatile monahale

existente s-au adaugat acum manastirea Plataresti (secularizata si prefacuta în închisoare pâna
în 1920; preluata si reparata de Arhiepiscopie în 1926, care a asezat acolo câtiva calugari si
fabrica de lumânari a eparhiei) si manastirea Maicilor de Caritate de la Cotroceni (înfiintata
în 1936 de Arhiepiscopia Bucurestilor si ministerele Apararii Nationale si Sanatatii). Iar
manastrea Antim, fost metoc al Episcopiei Argesului din 1796, revenind Arhiepiscopiei
Bucurestilor, a fost redeschisa la 27 noiembrie 1937 pentru monahii studenti la Univeritate.

Pe lânga vechea Facultate de Teologie si Seminariile Central si Nifon, s-au mai înfiintat:
Academia de muzica religioasa (1928), Seminarul orfanilor de razboi „Patriarhul Miron” de
la Câmpulung Muscel (1922-1932), Seminarul monahal de la Cernica (1929), Scoala
superioara de pictura bisericeasca (1940), precum si scoli de cântareti bisericesti la
Târgoviste (1909), Turnu Magurele (1907), Câmpulung-Muscel (1903), Valenii de Munte
(1929).

În ce priveste literatura teologica, consemnam aparitie în 1936, la Bucuresti, a unei noi editii
sinodale a Sfintei Scripturi în româneste (prima editie sinodala a Bibliei aparuse în 1914, sub
pastorirea mitropolitului Conom Aramescu-Donici), prin osârdia patriarhului Miron Cristea si
traducerea dupa textele originale facuta de preotii profesori Grigorie Pisculescu (Gala
Galaction) si Vasile Radu. In 1944, patriarhul Nicodim Munteanu a tiparit o noua editie
integrala a Bibliei. La aceste traduceri integrale ale Sfintei Scripturi s-au adaugat mai multe
editii ale Noului Testament. Valoroase studii de teologie au publicat în aceasta perioada
profesorii Facultatii de Teologie din Bucuresti, precum Dumitru Staniloae, Ioan Popescu-
Malaiesti, Ioan G. Coman, Irineu Mihalcescu, Nicolae M. Popescu, Teodor M. Popescu,
Atanasie Negoita, Ion V. Georgescu. S-au facut si numeroase traduceri din Sfintii Parinti de
catre preotul Dumitru Fecioru, Olimp Caciula, care au pus bazele unei colectii patristice
intitulata Izvoarele Ortodoxiei (1938).

Intre periodicele vremii, amintim revista «Studii Teologice», aparuta în 1929, în care
profesorii de la Facultatea de Teologie din Bucuresti îsi publicau ostenelile carturaresti, si
revista «Raze de lumina» a studentilor aceleiasi facultati. Din 1924 a aparut «Apostolul»,
buletinul oficial al Arhiepiscopiei Bucurestilor. In afara de aceste publicatii au mai aparut si
alte reviste si foi bisericesti, dintre care mentionam: «Duminica ortodoxa», «Tinerimea
crestina», «Daruri», «Noua revista bisericeasca», «Fântâna darurilor», «Slova ortodoxa»,
«Predania», toate la Bucuresti. Asociatia cântaretilor bisericesti a editat revista «Cultura», iar
ieromonahul Dionisie Lungu a scos prin mijloace proprii foaia «Glasul monahilor» (din
1924).

Si activitatea de asistenta sociala a fost prezenta, mai ales, în parohiile urbane, prin înfiintarea
de cantine si camine pentru copii saraci si orfani, ajutorarea celor saraci. S-a acordat asistenta
religioasa în spitale, închisori si în cazarmi (în unele s-au înfiintat capele). In protopopiate s-
au organizat cercuri misionare sau pastorale, formate din preoti. In multe parohii au luat fiinta
coruri bisericesti si s-au organizat biblioteci parohiale.

In 1926 s-a înfiintat la Bucuresti «Asociatia preoteselor ortodoxe», care a organizat si un

camin pentru studente fiice de preoti. Tot în 1926 s-a întemeiat la Bucuresti «Asociatia
crestina ortodoxa Patriarhul Miron», prin stradania arhimandritului Teofil Ionescu (mai târziu
arhiepiscop la Paris), care urmarea întarirea sentimentului religios în rândul credinciosilor si
instruirea tineretului în spirit crestin. Inca de la începutul secolului se înfiintase la Bucuresti
«Societatea ortodoxa nationala a femeilor române», condusa de Anastasia Filipescu, apoi de
princiopesa Alexandrina Cantacuzino, cu filiale în toata tara, având gradinitie, scoli primare,
licee de fete, camine si biblioteci în diferite orase ale tarii.

O frumoasa dezvoltare a cunoscut si arta bisericeasca. Bisericile noi si cele refacute au fost
împodobite cu pictura în fresca sau tempera, de catre pictori renumiti ai timpului, continuând
vechea arta bizantina-traditionala. Amintim între acestia pe Costin Petrescu (1871-1954), care
a pictat, în Bucuresti, bisericile Mihai Voda, Sf. Dumitru-Colentina, Sf. Silvestru, la care se
adauga unele lucrari de pictura executate în Resedinta patriarhala. Tot atât de activ a fost si
Dimitrie Belizarie (1883-1947), care a executat lucrarile de pictura la Catedrala patriarhala,
biserica manastirii Caldarusani, biserica zisa «Mitropolia» din Târgoviste, bisericile
Caramidari si Sf. Vineri-Hereasca din Bucuresti. Mai pot fi amintiti fratii Eremia si Eugen
Profeta, Arutiun Avachian, Gh. Popescu, Paul Molda, Dumitru Nicolaide, care au pictat
biserici în Bucuresti si în unele parohii ale eparhiei.

Cântarea bisericeasca a fost cultivata mai ales de Ion Popescu-Pasarea (1871-1943), profesor
la Seminariile Nifon si Central, si la Conservator, care a publicat zeci de lucrari de muzica
liniara si psaltica. In aceeasi perioada au mai activat preotul I. D. Petrescu-Visarion, care a
scris numeroase lucrari de istoria muzicii bizantine; Dimitrie G. Kiriac, întemeietorul si
directorul Societatii corale «Carmen», si dirijorul corului bisericii Domnita Balasa; Gheorghe
Cucu, profesor la Conservator si dirijorul corului Catedralei patriarhale; Ion D. Chirescu,
profesor la Conservator si dirijor de cor la mai multe biserici din Capitala.
Mentionam si faptul ca între anii 1928-1948 a functionat la Bucuresti o Academie de muzica
religioasa, care a contribuit la cunoasterea muzicii psaltice si corale, dar si la formarea unor
dirijori si compozitori.

Schimbarile politice de dupa anul 1948, când regimul totalitar s-a instalat definitiv în tara, au
avut consecinte negative pentru viata Bisericii, care a fost marginalizata, activitatea ei
limitându-se strict la cadrul parohial si la lacasul de cult al fiecarei parohii. Dupa 1948 au fost
interzise asociatiile preotesti, precum si asociatiile de mireni existente în perioada interbelica;
n-a mai putut continua activitatea caritativ-filantropica a Bisericii, fiind desfiintate toate
asezamintele bisericesti din acest domneiu; a fost suprimat învatamântul religios din scolile
de toate gradele; s-a interzis asistenta religioasa în spitale, azile, cazarmi si închisori. Pe
tarâmul vietii culturale, au fost suprimate periodicele bisericesti si desfiintata Academia de
muzica religioasa, iar Facultatea de Teologie din Bucuresti a fost scoasa din cadrul
Universitatii si trecuta în grija Bisericii, sub numirea de Institut Teologic de Grad Universitar,
cu durata cursurilor de 4 ani. In locul celor doua semninarii teologice, Central si Nifon, care
au fost desfiintate, s-a înfiintat o scoala medie de cântareti bisericesti, cu doi ani de studii,
care a functionat, mai întâi, în cladirile de la Radu Voda, apoi la manastirea Plumbuita, iar
între 1952-1957 la Curtea de Arges, în perimetrul manastirii lui Neagoe Basarab.

Indata dupa instalarea regimului totalitar, zeci de preoti din eparhie au fost arestati, anchetati
si aruncati în închisori, de cele mai multe ori pentru acuzatii total nefondate, dar socotiti
periculosi pentru noua ordine de stat. Consemnam aici – dintr-o lista de-a dreptul
impresionanta – doar câteva nume: Nichifor Crainic, Teodor M. Popescu si Dumitru
Staniloae, profesori la Facultatea de Teologie din Bucuresti, arhimandritii Benedict Ghius,
Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, fratii Vasile si Haralambie Vasilache,
ieromonahii Daniil Sandu Tudor (mort la Aiud), Arsenie Papacioc, Antonie Plamadeala (mai
târziu mitropolit la Sibiu), ierodiaconul Bartolomeu Valeriu Anania (azi mitropolit la Cluj),
preotii de mir Dumitru Iliescu-Palanca din Bucuresti (mort la Aiud), Constantin Galeriu din
Ploiesti (mai târziu profesor la Institutul Teologic din Bucuresti) si multi altii, dintre care unii
nu s-au mai întors.

In aceste conditii, în vara anului 1948 a avut loc alegerea (24 mai) si înscaunarea (6 iunie)
patriarhului Justinian Marina, care a stiut sa dea o noua orientare vietii bisericesti, în functie
de noua situatia creata în România prin instaurarea regimului totalitar. In Arhiepiscopia
Bucurestilor, în timpul patriarhului Justinian, s-au restaurat zeci de biserici si manastiri si s-
au construit biserici noi, altele au fost împodobite cu pictura, s-a reînfiintat seminarul teologic
în 1957 si a fost readus la Bucuresti de la Curtea de Aeges, s-a reorganizat învatamântul
teologic, s-au tiparit manuale pentru studenti si seminaristi, s-a reeditat Biblia sinodala (1968
si 1975), Noul Testament si toate cartile de cult, a reaparut revista „Glasul Bisericii”
(înfiintata în 1941) si s-au editat noile reviste „Ortodoxia” si „Studii Teologice”, desigur, într-
un tiraj redus si cu circulatie restrânsa.

In anul 1951, dupa punerea în aplicarea a noii reforme administrative din 6 septembrie 1950,
care a împartit teritoriul tarii pe regiuni si raioane, înlocuind judetele si plasile, protoieriile s-
au reorganizat pe raioane administrative. Arhiepiscopia Bucurestilor cuprindea acum 37
raioane administrative, cu 32 protoierii în Capitala si regiunile Bucuresti, Ploiesti, Pitesti si
Constanta, având 1.624 parohii si 116 filiale, 1754 biserici si 2.231 preoti.

In cuprinsul eparhiei existau 32 manastiri si schituri (21 de calugari si 11 de calugarite), cu

1.353 vietuitori (360 calugari si 993 calugarite). In aceste manastiri functionau ateliere ale
Cooperativelor de productie mestesugareasca (Cernica, Pasarea, Ciorogârla, Tiganesti,
Zamfira, Suzana, Viforâta), si ateliere ale Institutului Biblic si de Misiune (Antim,
Plumbuita), precum si scoli monahale.

În urma aplicarii Decretului nr. 410 din 19 noiembrie 1959, prin care au fost exclusi din
manastiri calugarii mai tineri de 55 de ani si maicile de pâna în 50 de ani, obstile manastiresti
s-au redus, iar unele manastiri s-au închis. Astfel, în 1960, în Arhiepiscopia Bucurestilor mai
functionau 2 manastiri de calugari (Caldarusani, cu schitul Balamuci, si Sinaia, cu Pestera
Ialomicioarei) si 6 manastiri de calugarite (Pasarea, Tiganesti, Ghighiu, Zamfira, Suzana,
Namaiesti), cu 80 de calugari si 485 calugarite; 3 metoace sub administrarea Centrului
eparhial servite de personal monahal (Dragoslavele, Techirghiol si Cricov-Jercalai).
Manastirile Cernica si Ciorogârla au trecut la Administratia Patriarhala ca stavropighii;
manastirile Antim si Plumbuita au fost transformate în paraclise, sub jurisdictia
Administratiei Patriarhale si, respectiv, Institutului Biblic-Ateliere; manastirea Cheia a
devenit metoc al Administratiei Patriarhale si casa de odihna pentru salariati; manastirea
Balaciu, schiturile Crasna-Izvoarele si Slanic-Muscel au fost desfiintate.

În anul 1968, revenindu-se la împartirea administrativ-teritoriala a tarii pe judete, s-au

constituit 2-4 protoierii într-un judet, corespunzator cerintelor locale, încât Arhiepiscopia
Bucurestilor cuprindea acum 20 protoierii, cu 1.585 parohii si 148 filiale, servite de 1.728
preoti, 10 diaconi si 459 cântareti. Se face si o noua redistribuire a unitatilor monahale. Celor
11 manastiri: 4 de calugari (Caldarusani, Cernica, Sinaia, Snagov), cu 118 vietuitori si 7 de
calugarite (Ciorogârla, Ghighiu, Namaesti, Pasarea, Suzana, Tiganesti si Zamfira), cu 538
vietuitoare, li se adauga 7 schituri: Bunea si Crasna-Izvoarele (dependente de Sinaia), Sitaru
(dependent de Caldarusani), Cetatuia, Ciocanu si Slanic-Arges (dependente de Cernica),
Pestera Ialomicioarei (dependent de Centrul eparhial); 7 paraclise (Antim, Techirghiol,
Plumbuita, Schitul Maicilor, Curtea de Arges, Dragoslavele, Cheia) si 3 metoace (Popesti-
Leordeni, Cricov-Jercalai, Chitorani).

In timpul pastoririi patriarhului Justin Moisescu, care a continuat activitatea administrativa si

culturala a predecesorului sau, initiind aparitia colectiei «Parinti si scriitori bisericesti» si a
unor lucrari teologice si istorice, dupa anul 1977, din dispozitia autoritatilor statului ateu, în
Bucuresti au fost demolate 20 de biserici, unele valoroase monumente istorice (Vacaresti,
Cotroceni, Pantelimon), iar alte 8 biserici au fost stramutate pe noi aliniamente.

Incepând cu anul 1990, în conditii de libertate, sub pastorirea patriarhului Teoctist, s-au
construit biserici noi: în parohii, scoli, unitati militare, spitale, azile, penitenciare, centre de
asistenta sociala. Totodata, Arhiepiscopia Bucurestilor a cedat 5 judete (Dâmbovita, Ialomita,
Calarasi, Teleorman si Giurgiu) din cuprinderea ei pentru înfiintarea noilor eparhii:
Arhiepiscopia Târgovistei (1990), Episcopia Sloboziei si Calarasilor (1993), Episcopia
Alexandriei si Teleormanului (1996) si Episcopia Giurgiului (2000), restrângându-si
jurisdictia asupra judetelor Ilfov si Prahova, plus orasul Bucuresti, capitala tarii.

În 1990, Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti a reintrat în reteaua

învatamântului universitar de stat, ca Facultate de Teologie, iar Seminarul Teologic a devenit
Seminar Teologic Liceal, adaptat la modul de organizare si functionare a liceelor teoretice
laice. Intre anii 2004-2008, seminarul si-a construit în incinta manastirii Radu Voda din
Bucuresti o noua cladire, dotata cu mobilier modern

Trebuie mentionat si faptul ca, 17 mai 1990, Adunarea Nationala Bisericeasca, pe temeiuri
„de ordin istoric, administrativ-bisericesc si misionar-pastoral” si pentru a raspunde
„cerintelor actuale ale clerului si credinciosilor”, a aprobat hotarârea Sfântului Sinod de
schimbare a denumirii Mitropoliei Ungrovlahiei în „Mitropolia Munteniei si Dobrogei”. Ca
urmare, pâna astazi, Întâstatatorului Bisericii noastre se intituleaza: „Arhiepiscop al
Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Tronului Cezareii Capadociei,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române si Presedintele Sfântului Sinod”, iar jurisdictia sa se
exercita, potrivit Sfintelor Canoane si Statutului în vigoare, ca Arhiepiscop al Bucurestilor
peste teritoriul acestei eparhii, ca mitropolit al Munteniei si Dobrogei si peste eparhiile
sufragane, iar ca Patriarh peste toata Biserica Ortodoxa Româna.

In prezent, sub pastorirea Preafericitului Parinte Daniel, Arhiepiscopia Bucurestilor are în

jurisdictia un numar de 9 protoierii, cu 712 unitati bisericesti (634 parohii si 78 filii), si 977
preoti, precum si 33 unitati monahale (26 de manastiri si 7 schituri), cu 784 vietuitori. Doua
din aceste unitati monahale sunt recent înfiintate: catedrala patriarhala, cu hramurile „Sfintii
Împarati Constantin si Elena“ si „Cuvios Dimitrie cel Nou“ – manastire de calugari; si
paraclisul Resedintei patriarhale, cu hramurile „Sf. Cuvioasa Parascheva“ – manastire de
calugarite. Au fost ridicate la rangul de stavropighii patriarhale si au trecut în subordinea
Administratiei Patriarhale, manastirea „Sf. Maria“ - Techirghiol si schitul Dragoslavele -
Arges.

Activitatea editoriala cuprinde mai multe carti de teologie, spiritualitate si cultura crestina
ortodoxa, monografii, carti liturgice, precum si multe reviste si buletine pastorale si culturale
la nivel de protopopiat, parohie si scoala teologica.

Se acorda o atentie deosebita si manifestarilor cultural-misionare care s-au concretizat în

simpozioane, conferinte si seminarii organizate de Centrul Eparhial.

In vederea pregatirii teologice a tinerilor, pe lânga Facultatea de Teologie Ortodoxa

„Patriarhul Justinian“, functioneaza în eparhie si doua seminarii teologice: Seminarul „Nifon
Mitropolitul”, în Bucuresti, pentru elevi si „Sfânta Filofteia“, la Manastirea Pasarea, pentru
eleve.

In domeniul social-filantropic, se deruleaza, la nivel de Centru Eparhial, un numar de 23 de

programe sociale (cantina sociala, cabinet medical si stomatologic, centre de îngrijire si
asistenta, programe educationale, hrana la domiciliu), iar în cadrul parohiilor, 134 de
programe si proiecte (de tipul: cantine sociale, programe de ajutor alimentar, centre de zi,
centre de îngrijire si asistenta pentru vârstnici, cabinete medicale, locuinte protejate pentru
copii si batrâni sau programe de adapost, centre educationale) si 63 de alte programe ( burse,
ajutorare si consiliere), cu un numar total de 7.340 de beneficiari.

Arhiepiscopia Bucurestilor are în subordine 14 muzee, colectii de arta bisericeasca si

depozite de conservare, în care s-au desfasurat ample actiuni de documentare si fotografiere
pentru identificarea unor piese de exceptie, în vederea realizarii de albume istorico-
documentare, s-a verificat inventarul obiectelor de patrimoniu, carte veche si icoane aflate la
depozitul de obiecte de patrimoniu de la Manastirea Sinaia (aproximativ 2.000 de obiecte), în
perspectiva transferarii acestora în noua locatie de la Schitul „Sfânta Maria“ - Cricov si s-a
realizat reorganizarea colectiei de arta bisericeasca de la Manastirea Zamfira.

Aceste rezultate deosebite au fost obtinute prin daruirea si harnicia clerului si credinciosilor,
manifestata în cele trei directii de activitate: pastoral-liturgica, cultural-misionara si social-
caritativa.

Gheorghe Vasilescu

http://www.crestinism-ortodox.ro/istoric2.html