c



c
c


 




  c

 
 
!""#""$%&' "#"($")
")*""& "+$" ($"
Începând cu secolul XX, societatea umană a cunoscut o evoluţie spectaculoasă, procesele
tehnologice descoperite fiind imperios necesare în aproape toate domeniile. Actualmente,
produsele alimentare sunt şi ele obţinute cu ajutorul celor mai noi procedee tehnologice, iar
supraproducţia şi oferta foarte variată îi obligă pe producători să facă tot ceea ce este posibil
pentru ca alimentul lor să aibă succes şi un preţ bun. Astfel, produsele sunt conservate pe termen
lung cu ajutorul conservanţilor, se introduc coloranţi ce determină apariţia de culori cât mai
atractive, produselor li se adaugă vitamine sintetizate pe cale artificială şi se preferă adoptarea de
soluţii ieftine apelându-se la arome şi coloranţi ieftini. De asemenea, compoziţia şi valoarea
nutritivă a produselor alimentare sunt determinate atât de materiile prime din care provin, cât şi
de aportul unor materiale auxiliare.

În afara componentelor de bază, în majoritatea produselor se întâlnesc o serie de substanţe cu

compoziţie chimică diferită de cea a alimentului respectiv şi care, ca atare, au valoare nutritivă
practic nulă. Substanţele acestea, în cea mai mare parte, sunt adăugate în scopul îmbunătăţirii
unor însuşiri ale produselor (culoare, aromă, textură, durabilitate). Aditivii alimentari sunt
substanţe chimice care se adaugă în produsele alimentare pentru a le îmbunătăţii gustul, aroma
sau pentru a le creşte timpul de conservare. În schimb, conservanţii sunt substanţe care se
introduc în alimente pentru prevenirea modificărilor nefavorabile ale însuşirilor senzoriale şi
pentru prelungire duratei de păstrare. De obicei, se încadrează în această categorie substanţele
care acţionează ca antiseptic şi se opun multiplicării în alimente a microflorei saprofite de
alterare (bacterii, mucegaiuri, drojdii) şi în măsură mai redusă, pot inhiba sau distruge
microorganismele patogene pentru om.

Ceea ce îi deosebeşte pe aditivii alimentari de restul ingredientelor este în primul rând faptul că
ei nu au şi nici nu cresc valoarea energetică sau cea nutritivă a alimentelor în care sunt adăugate.
Aditivii alimentari sunt folosiţi de foarte multă vreme, sarea şi oţetul fiind printre primele
substanţe utilizate pentru conservarea alimentelor.

În ultimii 40 de ani, odată cu efectuarea de noi descoperiri în prepararea alimentelor, diverşi

compuşi chimici au început să fie folosiţi din ce în ce mai des în industria alimentară.
Conservanţii, aromele şi coloranţii (într-un cuvânt aditivii) sunt indicaţi pe ambalaj cu litera ?
urmată de un număr format din trei sau patru cifre. Din păcate, majoritatea cumpărătorilor nu
cunosc semnificaţia acestui cod, unele dintre aceste substanţe fiind nocive, toxice, chiar
cancerigene.
Adesea, hiperaciditatea la copii, alergiile, astmul şi migrenele sunt considerate reacţii adverse ale
aditivilor, dar cu toate acestea oamenii de ştiinţă afirmă că, în cantităţi mici, consumul lor nu
constituie un pericol pentru organismul uman. Totuşi, pentru a preveni eventualele pericole,
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au interzis utilizarea unei părtţi din ?-urile
existente.

Până în prezent se cunosc următoarele definiţii ale aditivilor alimentari:

, Aditivii alimentari sunt substanţe care se folosesc pentru prepararea unor produse alimentare
în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate de
prelucrare (ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 975/1999);

-, Aditivii alimentari sunt substanţe care la origine nu reprezintă o parte constituentă a

alimentelor, fiind adăugate în scopul de a modifica favorabil însuşirile organoleptice, sau, ca o
necesitate directă, de desfăşurare a anumitor procese tehnologice (Sebastian Dumitrache ± Tratat
de Igienă);

, Aditivul alimentar reprezintă orice substanţă care nu este consumată ca aliment în sine şi nu
este folosită ca ingredient al unui aliment, care are sau nu valoare nutritivă şi care se adaugă
intenţionat, cu scop tehnologic (incluzând modificări organoleptice) în timpul producerii,
procesării, preparării, tratării, împachetării, ambalării, transportului şi stocării unui aliment,
devenind un component sau afectand, care modifică într-un anumit fel caracteristicile alimentelor
în care se adaugă. Această definiţie nu include substanţele contaminante sau pe cele adăugate
pentru a îmbunătăţi sau menţine calităţile nutritive şi nici clorura de sodiu (Codex Alimentarius
FAO-WHO).

În ţările Comunităţii Europene este reglementată foarte strict utilizarea aditivilor alimentari prin
anumite norme, iar la noi în ţară de o serie de ordine care precizează componenta şi cantitatea
fiecărui aditiv folosit în produsele alimentare. Pentru a se lucra mai uşor cu aceşti aditivi
alimentari s-a realizat o clasificare pe grupe, fiecare aditiv primind un cod într-o numerotare alfa-
numerică compusă din litera ? urmată de un număr alcătuit din 3 sau 4 cifre. Clasificarea a fost
elaborată în cadrul Uniunii Europene, litera ? provenind de la denumirea acesteia. În afară de
această clasificare există şi alte sisteme de numerotare.

La nivel european există o listă de emulgatori aprobată care trebuie să apară în mod obligatoriu
pe eticheta produsului care-i conţine. De asemenea, există şi aditivi care nu este obligatoriu să fie
declaraţi (cum sunt aromele şi solvenţii). În mod obligatoriu, un aditiv care este prescurtat cu
litera ? a trecut testele de securitate şi a fost aprobat de Uniunea Europeană. Aditivii alimentari
devin periculoşi doar atunci când sunt adăugaţi în cantitate prea mare în anumite produse, fiind
bine de ştiut că pe termen lung consumul de astfel de alimente poate avea efecte negative asupra
sănătăţii consumatorului. De asemenea, folosirea lor îndelungată sau improprie poate conduce, în
timp, la apariţia unor afecţiuni grave.

În ultima periodă numeroase organisme internaţionale de sănătate au tras serioase semnale de

alarmă cu privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Potrivit rapoartelor
organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei cauzată de consumul alimentelor
îmbogăţite cu substanţe chimice artificiale se află pe locul patru, după bolile cardiovasculare,
accidente de circulaţie şi consumul de droguri şi medicamente.

Consumul îndelungat de alimente care au în compoziţie aditivi obţinuţi pe cale sintetică supune
organismul la un adevărat bombardament chimic care afectează organele interne. Pentru a se
apăra, organismul uman ajunge să producă anticorpi peste măsură, care în cele din urmă participă
chiar la vatămarea organelor. Astfel, în cazurile nefericite rezultatul acestor produse este
distrugerea iremediabilă a sistemului imunitar şi apariţia unor tumori benigne sau maligne. În
ţara noastră numărul bolnavilor de cancer se află într-o continuă creştere şi se estimează că
această afecţiune va deveni în scurt timp, V

 împotriva căreia, din păcate, nu
există încă premisele că se va descoperi un antidot.

Aditivii alimentari exercită următoarele acţiuni asupra alimentului care-i conţine:

X| conservanţi = substanţe care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor prin protejarea

lor împotriva alterării produse de microorganisme;
X| antioxidanţi = substanţe care prelungesc perioada de păstrare a alimentelor prin protejarea
împotriva oxidării (de exemplu: râncezirea, schimbarea culorii, etc.);
X| acidifianţi = substanţe care măresc aciditatea alimentelor, imprimându-le un gust acru;
X| substanţe tampon = compuşi care se folosesc la reglarea şi menţinerea pH-ului specific
alimentului;
X| antispumanţi = substanţe care se utilizează pentru reducerea şi prevenirea apariţiei
spumei;
X| emulsificatori = substanţe care fac posibilă formarea şi meţinerea unui amestec omogen
între două sau mai multe faze nemiscibile;
X| agenţi de gelifiere = compuşi care permit şi care ajută la formarea gelurilor;
X| sequestranţi = substanţe care formează complecşi cu ionii metalici;
X| stabilizatori = compuşi care fac posibilă menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale
alimentelor, menţinând omogenitatea dispersiilor, culoarea, etc.;
X| substanţe de îngroşare = substanţe care au capacitatea de a mări vâscozitatea produselor
alimentare;
X| îndulcitori = substanţe, altele decât zahărul, care se utilizează pentru a da gust dulce
alimentelor;
X| coloranţi naturali şi coloranţi de sinteză = substanţe colorante care dau culoare
alimentului;
X| agenţi de afânare = substanţe care contribuie la creşterea volumului alimentelor fără a
modifica valoarea energetică a acestora;
X| antiaglomeranţi = substanţe care previn aglomerarea componentelor din alimente;
X| potenţiatori de aromă = menţin şi amplifică aroma specifică alimentului;
X| substanţe suport = facilitează transportul şi utilizarea aditivilor fără a modifica
proprietăţile pe care se bazează utilizarea lor;
X| enzime = catalizează anumite procese biochimice;
X| aromatizanţi = compuşi care dau aroma specifică alimentului şi care se împart în 3
categorii:
, substanţe aromate naturale = se obţin prin procese fizice enzimatice sau microbiologice din
materii prime de origine vegetală sau animală

-, substanţe identice naturale = sunt identice din punc de vedere a compoziţiei cu arome
naturale, componentele fiind obţinute prin sinteză;

, substanţele artificiale = se obţin prin sinteză, având structura şi compoziţia diferite de cele
naturale.

Aditivii alimentari autorizaţi a fi folosiţi în alimente diferă de la ţară la ţară, lista acestora fiind
schimbată în permananţă. De-a lungul anilor, multor aditivi li s-au atribuit efecte nocive asupra
sănătăţii oamenilor (care nu au fost cunoscute în momentul autorizării lor) şi, de aceea, au fost
excluşi de pe listă. De asemenea, mereu apar substanţe noi care sunt autorizate a fi folosite în
industria alimentară, fiecare aditiv alimentar fiind permis a fi folosit numai pentru anumite
alimente. De exemplu, în următoarele produse nu se poate adăuga niciun colorant: lapte, unt,
brânzeturi naturale, carne, preparate din carne, uleiuri, pâine, paste făinoase, piure, conserve de
tomate, sucuri naturale, cafea, ceai, sare, condimente, miere, vinuri, băuturi alcoolice, etc; se
admite numai colorarea cu caramel a băuturilor alcoolice naturale distilate (Articolul 68 din
OMS 975).

Unii aditivi alimentari sunt substanţe banale, arhicunoscute şi apreciate, cum ar fi carotenul din
morcov, clorofila, caramelul. De asemenea, printre ?-uri se numără şi acidul citric şi acidul
ascorbic (vitamina C) şi, de aceea, denumirile chimice complicate nu ar trebui să ridice
suspiciuni. Însă, diversitatea mare de aditivi alimentari (majoritatea porduşi artificiali şi fără
corespondent în natură) folosiţi în principal pentru a îmbunătăţi calităţile senzoriale ale
alimentelor, provoacă reticenţă în rândul consumatorilor care preferă să se îndrepte spre o
alimentaţie naturală.

În Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 975/1999 sunt reglementate următoarele aspecte referitoare
la aditivii alimentari:

X| Aditivii alimentari aflaţi în uz sau propuşi pentru a fi utilizaţi trebuie să fie testaţi şi
evaluaţi toxicologic. Această evaluare trebuie să ţină seama de efectele cumulative,
sinergice sau potenţatoare rezultate din folosirea lor;
X| or fi aprobaţi doar acei aditivi care, pe baza datelor disponibile, sunt consideraţi fără
efect nociv asupra sănătăţii consumatorilor, când sunt folosiţi în dozele stabilite;
X| Toţi aditivii alimentari vor fi ţinuţi în permanenţă sub observaţiei şi vor fi reevaluaţi de
câte ori va fi nevoie, în lumina schimbării condiţiilor de utilizare şi a informaţiilor
ştiinţifice nou dobândite. Aditivii alimentari trebuie să corespundă în permananţă
normelor adoptate;
X| Utilizarea aditivilor alimentari este justificată doar atunci când serveşte unuia dintre
scopurile enumerate mai jos. Oricare dintre aceste scopuri (fie ele profitabil economic şi
tehnologic) nu vor fi luate în considerare în cazul în care se pune în pericol sănătatea
consumatorului. Aceste scopuri sunt:

, păstrarea calităţii hranei;

-, producerea de ingrediente sau de constituenţi necesari grupurilor de consumatori cu nevoi
alimentare speciale (de exemplu diabeticii);

, creşterea şi păstrarea calităţii şi stabilităţii hranei sau pentru a îmbunătăţii calităţile

organoleptice, cu menţiunea că acest lucru nu trebuie să schimbe natura, substanţa sau calitatea
pentru a-l înşela pe consumator;

#, contribuţia la producerea, procesarea, prepararea, tratarea, împachetarea, transportul şi

stocarea alimentelor, cu condiţia ca aditivii să nu fie folosiţi pentru a ascunde efectele folosirii
materiilor prime de proastă calitate, sau a practicilor (incluzând lipsa de igienă) şi tehnicilor
necorespunzătoare în timpul activităţilor mai sus enumerate;

X| Introducerea permanentă sau temporară a unui aditiv alimentar într-o listă consultativă
sau standard alimentar ar trebui să:

- limiteze pe cât posibil folosirea aditivilor la alimente şi în condiţii specificate;

- să fie folosită cea mai mică doză necesară obţinerii efectului scontat;

- pe cât posibil să se ţină seama de cantitatea zilnică acceptabilă sau de o specificaţie

asemănătoare stabilită pentru aditivul respectiv şi să se ia în considerare posibila ingerare din alte
surse.

Cantitatea zilnică acceptabilă reprezintă cantitatea de aditiv alimentar, raportată la kg de greutate

corporală, care poate fi consumat zilnic pe perioada întregii vieţi, fără un risc semnificativ pentru
sănătate. Aditivii alimentari sunt autorizaţi a fi folosiţi numai în anumite cantităţi bine definite
pâentru fiecare dintre ei, unii având doze maxime admise, chiar de 1 mg/kg. Depăşirea cu câteva
ordine de mărime a dozei maxime admise pentru unii aditivi poate fi foarte toxică. În condiţiile
enumerate mai sus utilizarea aditivilor pare sigură, dar una din problemele care apar este că
uneori efectele nocive devin evidente după foarte mult timp şi, deşi se iau multe precauţii pentru
a fi observate cât mai devreme, uneori identificarea cauzei unei boli sau a creşterii incidenţei
acesteia nu este uşor de pus pe seama unui aditiv.

Alt punct sensibil ar fi raportarea problemelor de sănătate presupuse a se datora aditivilor.

Consumatorii, prin intermediul medicului de familie, ar putea contribui la semnalarea efectelor
nocive ale aditivilor.

O altă problemă este legată de faptul că, în prezent, în România nu există un laborator care să
determine concentraţia de aditivi din produse, deşi există metode standard prin care se poate
determina prezenţa aditivilor, însă nu pentru toţi, deoarece nu există dotarea necesară. Pe ambalaj
poate să fie precizată substanţa folosită, dar s-ar putea ca producătorul să folosească ceva
asemănător sau o cantitate mai mare. Există astfel riscul de a nu se respecta cantitatea sau
calitatea adaosurilor sintetice conform reglementărilor legale.

Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.975/1998 (M.O. 268/1999) se consideră falsificare

următoarele:
 X| adaosul oricărei substanţe naturale sau sintetice în produse, în scopul mascării unor
defecte ale acestora, precum şi în scopul modificării sau conferirii de proprietăţi pe care
produsele nu le justifică prin compoziţia lor naturală sau prin reţetele de fabricaţie;
X| modificarea compoziţiei fără a se schimba specificaţiile de pe etichetă.

Cumpărătorului i se recomandă să citească atent numele ingredientelor inscripţionate pe ambalaj,

iar dacă sunt nelămuriri să se apeleze la comerciant sau direct la Oficiul pentru Protecţia
Consumatorului. Suspiciunilor faţă de un produs de proastă calitate (care nu se prezintă
corespunzător sau sunt foarte ieftini) li se opune, din partea celor avizaţi, evitarea achiziţionării
sau comercializării lui.

Este foarte important ca producătorii din industria alimentară să nu folosescă aditivii alimentari
la întâmplare, ci numai în cazuri întemeiate. De asemenea, este bine ca producătorii să consulte
Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 975/1998 pentru a cunoaşte aditivii alimentari ce pot fi folosiţi
pentru grupa de alimente în cauză, doza maximă admisă pentru fiecare şi să informeze
consumatorii, conform legislaţiei în vigoare, asupra aditivilor folosiţi. Pe etichetă aditivii sunt
menţionaţi prin denumirea chimică sau codul numeric al Comunităţii Europene precedate de
grupa din care fac parte (coloranţi, conservanţi, antioxidanţi, etc.). Pentru uşurarea etichetării pe
ambalaj nu este trecută denumirea completă a aditivului, aceasta fiind scrisă într-o formă
standardizată, acceptată internaţional.

Din păcate, doar unii producători precizează pe ambalajele alimentelor care aditivi sunt
dăunători. Totul ar fi mai simplu dacă pe ambalaj s-ar utiliza întotdeauna adevărata denumire a
acestor aditivi. Acum însă, se folosesc pe scară largă denumirile standard (de pildă Exxx) şi, prin
urmare, este mai greu de apreciat care sunt cei dăunători. Unii aditivi sunt exclusiv vegetali, însă
majoritatea sunt de origine animală şi artificială. De exemplu, în enumerarea de mai jos aditivii
marcaţi cu steluţă (*) sunt derivaţi de origine animală (mai ales de porc).

Pentru a duce o viaţă sănătoasă este important să se utilizeze cât mai puţine ingrediente
dăunătoare în alimentaţie şi pentru preparerea băuturilor (atât alcoolice cât şi nealcoolice).
Principalii aditivi alimentari aduşi în ţara noastră pentru a fi utilizaţi sunt prezentaţi în
continuare. Aceştia au fost analizaţi cu multă atenţie de către cercetători, care au studiat îndelung
problematica lor, pâna au avizat folosirea fără riscuri în alimentaţie.

å c

  $ ± culoare galben-portocalie; derivat din rădăcina plantei curcuma (turmeric), dar
poate fi produs şi artificial; se foloseşte în brânză, margarină, dulciuri coapte, unele produse din
peşte, unele băuturi;

. ± culoare galbenă; provoacă crize de astm şi urticarie la copii, tumori ale tiroidei,
enzeme şi hiperaciditate; persoanele alergice la acest aditiv sunt de obicei alergice şi la aspirină;
se foloseşte pentru prepararea băuturilor răcoritoare sau alcoolice colorate, siropurilor,
dulciurilor (mai ales în budinci), gemurilor, produselor din cereale, snacksurilor, peştelui
conservat şi supelor instant; este considerat periculos deoarece distruge vitemina B 12 şi are
acţiune cancerigenă; este interzis în Norvegia şi Austria;
å
± *-"
* ± culoare galbenă; la acest aditiv pot avea o reacţie alergică persoanele care
suferă de astm; se foloseşte în cazul băuturilor răcoritoare şi alcoolice dulci (lichioruri); este
interzis în Austria şi S.U.A.

åå  ± *-"#"$ ''/*-"+ , ± culoare galbenă; este folosit pentru
colorarea cerealelor şi a produselor de brutărie, a dulciurilor, a snacksurilor, a îngheţatei, a
băuturilor alcoolice şi a răcoritoarelor şi a peştelui congelat; este un produs sitetic; se include în
unele medicamente; printre efectele secundare se numără urticaria, rinita, congestia nazală,
alergiile, tumorile rinichilor, hiperaciditatea, tulburări cromozomiale, greţuri, vărsături,
indigestii, dezgust faţă de mâncare; se constată o incidenţă crescută a tumorilor la animale; este
interzis în Norvegia;

å  ± ("/c#$, ± culoare roşie; se prepară din insecte; este rar utilizat
pentru prepararea alimentelor şi băuturilor; este considerat periculos deoarece distruge vitemina
B 12 şi, de aceea, se recomandă evitarea sa;

å ± c. -/$., ± culoare roşie; este un derivat obţinut din gudronul de huilă;
poate produce reacţii puternice la astmatici şi la persoanele alergice la aspirină; produsele tipice
la care se utilizează sunt băuturile alcoolice şi răcoritoare, dulciurile de cofetărie, marţipanul şi
jeleul; este interzis în Suedia, S.U.A., Austria şi Norvegia;

å ± c$(  ± culoare roşie; este un derivat din planta cu acelaşi nume; este utilizat la
prepararea prăjiturilor, a umpluturilor cu gust de fructe, a jeleurilor; poate provoca astm, enzeme
şi hiperactivitate; la unele teste pe animale a provocat probleme la naştere şi morţi ale fetusului;
este posibil să provoace cancer; este interzis în Rusia, S.U.A., Austria, Norvegia şi alte ţări;

å ± "  / % ("c, ± culoare roşie; este cancerigen la animale; la oameni

s-a demonstrat că poate produce unele reacţii la astmatici şi la persoanele alergice la aspirină;
este interzis în S.U.A. şi Norvegia;

å
± . ± culoare roşie; se foloseşte la fructe conservate, dulciuri, produse de

panificaţie, snacksuri; poate cauza fotosensibilitate, poate creşte nivelul de hormoni şi conduce la
hipertiroidie; este considerat periculos deoarece distruge vitamina B12; s-a demonstrat că sporeşte
riscul de cancer tiroidian; este interzis în Norvegia;

å ± %  c ± culoare roşie-portocalie; folosit pentru prepararea dulciurilor, a

băuturilor, a condimentelor, a medicamentelor şi a produselor cosmetice; este un produs sintetic
care a fost folosit pentru prima oară în anii 1980 pentru a înlocui amarantul,considerat nesigur;
prin utilizarea lui creşte riscul de cancer de piele; este interzis în Danemarca, Belgia, Franţa,
Germania, Elveţia, Suedia, Austria şi Norvegia;

åå ± c- +" ± culoare albastră; cancerigen; interzis în S.U.A., Australia şi

Norvegia;

å ±
# ± culoare albastră, indigo, carmin; se foloseşte în mod obişnuit la

prepararea tabletelor, a capsulelor, a îngheţatei, a dulciurilor, a produselor de patiserie, a
dulciurilor de cofetărie şi a biscuiţilor; poate cauza greaţă, vărsături, hipertensiune arterială,
eczeme, probleme de respiraţie şi alte reacţii alergice; este interzis în Norvegia;

å ± c- 0 '' ± culoare albastră; este folosit la obţinerea de produse lactate,
de dulciuri şi de băuturi alcoolice sau răcoritoare; de regulă este sintetic, apărând sub forma unei
soluţii de aluminiu sau sare de amoniu; este interzis în Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia,
Austria şi Norvegia;

å ± "#" ± culoare verde; este obţinut doar sintetic; se foloseşte pentru conservarea
mazărei şi pentru prepararea jeleurilor, a lichiorului şi a sosului de mentă, respectiv a diverselor
prăjituri; este cancerigen, fiind interzis în Suedia, S.U.A. şi Norvegia;

å ± $"$+ ± culoare maronie, obţinut din zaharază; se recomandă evitarea

folosirii; se utilizează pentru obţinerea conservelor de raci, soia, fructe şi sosuri; de asemenea se
foloseşte în cazul preparării biscuiţilor, a berii, whisky-ului, romului, brandy-ului, lichiorului şi a
altor băuturi distilate;

åå ± " 0 /" , ± culoare maronie spre negru; este un derivat
obţinut din gudron de huilă; este folosit pentru obţinerea de sosuri de culoare maro, de prăjituri şi
de băuturi alcoolice la care generează o culoare mai intensă decât a caramelului; este interzis în
Danemarca, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Australia, S.U.A. şi Norvegia;

å ± /0, ± culoare maro; se obţine din gudron de huilă; este folosit pentru
obţinerea cremelor de ciocolată pentru prăjituri şi a băuturilor alcoolice; poate produce reacţii
nedorite la astmatici şi la persoanele alergice la aspirină, precum şi o sensibilitate a pielii; este
interzis în Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Austria, S.U.A. şi Norvegia.

 c
/ 

 ,
å )c#-". ± se foloseşte pentru conservarea băuturilor alcoolice, a produselor de
patiserie, a brânzeturilor, a gumei de mestecat, a condimentelor, a produselor lactate îngheţate, a
dulciurilor, a înlocuitorilor de zahăr şi a produselor cosmetice; se utilizează ca antiseptic în unele
medicamente împotriva tusei şi ca antifungic şi în unguente; poate provoca astm (mai ales la
persoanele care urmează tratamente pe bază de steroizi), cauzează tulburări neurologice şi
interacţionează cu bisulfitul de sulf, provoacă hiperactivitate la copii; unele surse îl consideră
cancerigen; se obţine din benzoină care este o rezină extrasă din unii arbori asiatici;

åå
".#"# ± este folosit ca antiseptic, ca şi conservant alimentar şi pentru
îmbunătăţirea gustului la alimentele de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu gust de portocale
conţin cantităţi mari, de până la 25 mg în 250 ml; se foloseşte în produsele de patiserie, în
bomboane şi în unele băuturi alcoolice slabe; se mai utilizează şi în cazul multor medicamente
(inclusiv Tylenol); cauzează urticarie şi agravează astmul; unele surse îl consideră cancerigen;

å
".#"+ ± se foloseşte la aceleaşi produse ca şi E 210; persoanele care suferă
de diverse alergii pot avea reacţii alergice;
 
 1##"  ± este un derivat obţinut din gudronul de huilă; toate medicamentele ce
conţin sulf sunt toxice şi utilizarea lor este restricţionată; se obţine prin arderea sulfului sau a
gipsului; provoacă crize de astm şi este dificil de metabolizat la persoanele cu disfuncţii renale;
este considerat periculos, disrruge vitaminele B12 şi B 1 se găseşte ca produs rezidual în urma
prelucrărilor tehnologice în produse tipice ca berea, vinul, băuturile răcoritoare, fructele uscate,
sucurile, cardiotonicele, oţetul şi produsele din cartofi;

 ± "- #"# ± agent de tratare a vinurilor şi a berii; atacă aparatul digestiv;

 ±  ± este antibiotic derivat din bacterii; se găseşte în bere, brânzeturi fermentate şi
pastă de roşii;


 ± c# ± este un acid alimentar, regulator al acidităţii; este obţinut prin încălzirea
şi fermentarea carbohidraţilor din zer, cartofi, amidon de porumb şi melasă; este dificil de
metabolizat de către organismul sugarilor; se utilizează pentru conservarea dulciurilor, a
sosurilor, a băuturilor răcoritoare (uneori şi a berii), a alimentelor pentru bebeluşi şi a dulciurilor
de cofetărie;

 ± 1##"- ± este agent de răcire derivat din fabricarea oxidului de calciu;
sporeşte efectul alcoolului, se utilizează pentru obţinerea vinurilor spumoase, a băuturilor
răcoritoare şi a dulciurilor de cofetărie.

c
2
&c
3
c

4 

 c

/
 ,
 ± c#-/$, ± este agent de tratare a făinii; se obţine pe cale sintetică
din glucoză, dar se găseşte sub formă naturală în fructe şi legume; se adaugă în produse diverse
(carne, cereale, peşte congelat şi vin);

 å ± c-#"# /"#"# #  -,;

  ± c-#"+ /"#"+ #  -,;

 ± c#/"#"0$5", ± este un acid alimentar derivat în mod natural din citrice;
este utilizat pentru aditivarea biscuiţilor, a peştelui conservat, a brânzeturilor, a alimentelor
pentru bebeluşi, a prăjiturilor, a amestecurilor pentru supă, a pâinii din secară, a băuturilor
răcoritoare, a produselor din carne, a sucurilor din comerţ, a lichiorurilor şi a altor băuturi
alcoolice dulci; produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune cancerigenă puternică; după
alte păreri acidul citric nu este periculos; este folosit ca acidifianant, fiind foarte mult răspândit în
natură; nu poate fi folosit în cantităţi mari deoarece produsul ar deveni foarte acru;

 4

*c&
'
c



c

2c

/ 
,
  ± +" ± este agent de îngroşare, fiind o răşină vegetală sau un derivat
din ţiţei, în propilenglicol se păstrează aromele folosite în industria alimentară;


± "" ± este o fibră extrasă din alge marine; s-a constatat recent o legătură
directă între utilizarea acestui aditiv şi creşterea riscului de cancer, deoarece aditivul poate fi
contaminat atunci când se adaugă oxid de etilenă la produsele inferioare, dând naştere la
etilenclorhidrină (substanţă puternic cancerigenă); este toxic, putând provoca ulcer; cele mai
mari motive de îngrijorare sunt legate de utilizarea aditivului degradat, care nu este permis a fi
folosit; totuşi, chiar şi cel nedegradat se poate degrada în intestin; produce creşterea tensiunii
arteriale; poate fi întâlnit în cazul băuturilor răcoritoare şi alcoolice obţinute pe bază de cafea în
care se adaugă pentru a preveni depunerile;

 ± - ± este îndulcitor artificial şi umidifiant; este derivat din glucoză, fiind obţinut
fie din fructe, fie pe cale sintetică; se foloseşte în cazul stabilizării bomboanelor, a fructelor
uscate, a produselor de patiserie, a dulciurilor de cofetărie, a alimentelor cu conţinut scăzut de
calorii, a siropurilor farmaceutice, a băuturilor alcoolice şi răcoritoare şi a preparatelor oftalmice;
în industria cosmetică este pe locul 7 în ceea ce priveşte frecvenţa cu care este utilizat ca şi
conservant; nu este permisă folosirea în cazul alimentelor pentru sugari şi copii mici; poate cauza
probleme gastrice;

å ±  ± este îndulcitor artificial şi umidifiant; este un derivat din alge marine sau din
frasin; este un posibil alergen; nu este permisă utilizare în alimetaţia copiilor, deoarece poate
provoca diaree şi disfuncţii renale; poate provoca greaţă şi vărsături; produsele tipice în care se
foloseşte sunt alimentele cu conţinut scăzut de calorii;

 ± *"/*"0, ± este umidifiant şi îndulcitor; este un alcool uleios incolor, fiind
obţinut prin descompunerea grăsimilor naturale în mediul alcalin; este un produs secundar în
procesul de obţinere al săpunului din grăsimi vegetale sau animale; poate fi obţinut şi din
produse sintetizate pe bază de ţiţei sau prin fermentaţia zahărului; se foloseşte pentru prepararea
sosurilor, a brânzeturilor, a fructelor uscate şi confiate, a lichiorurilor,a băuturilor spirtoase şi a
romului; se crede că glicerina poate fi utilizată împotriva tulburărilor de piele provocate de
radiaţiile ultraviolete şi de alte variante de radiaţii; cantităţile mari pot cauza dureri de cap, sete,
greaţă şi hiperglicemie;

4 
&
 c
c*
c
64


/ 
 ,
 ± -#"# ± nu se cunosc reacţii adverse la doze mici; se foloseşte în reţetele
de vodcă rusească;

  ± -#"$ ± este iritant al mucoaselor; se foloseşte în cazul reţetelor de

votcă ruseşti;
 ± #1##"# ± leşia de sodă caustică se foloseşte pentru spălarea automată a
ambalajelor de sticlă recirculabilă, de unde poate ajunge accidental în produsul final; este interzis
în unele ţări;

6

c 
'

c
/ 

 ,
å ± c+$  ± este un îndulcitor care poate ucide în 70 de feluri; este unul din aditivii
cei mai controversaţi; autorii americani consideră aspartamul una dintre cele mai periculoase
substanţe de pe piaţa alimentară; se găseşte în următoarele produse dulci: prăjituri, gumă de
mestecat, napolitane, băuturi răcoritoare, creme şi băuturi alcoolice falsificate la care zahărul se
înlocuieşte cu aspartam sau cu alţi îndulcitori sintetici; fiind deosebit de concentrat, el lezează
organele digestive; pentru că nu poate fi prelucrat tot, o parte trece imediat în sânge; provoacă
hiperglicemie, ceea ce obligă pancreasul să producă în exces insulina; în acest fel organismul
este dereglat creându-se stări de oboseală şi de agitaţie; pe termen lung, consumul în exces de
zahăr favorizează apariţia gripei, a bolilor de plămâni, infecţilor urinare şi intestinale; lipsa de
calciu apare şi ea în timp, mai ales dacă zahărul consumat regulat este însoţit de un stres
puternic; caria dentară apare la peste 94% din populaţia care consumă produse cu zahăr, de 6 ori
mai mult decât în urmă cu 200 de ani, înainte de descoperirea zahărului; cauza nu este însă, cum
se credea, faptul că zahărul şi dulciurile favorizează dezvoltarea bacteriilor pe dinţi, ci
perturbarea unui lanţ de procese metabolice ale calciului; o altă problemă este obezitatea care se
instalează frecvent la marii consumatori de dulciuri; acest lucru se produce, deşi zahărul nu este
atât de bogat în calorii pe cât s-ar crede, dar are darul de a perturba echilibrul hormonal, ceea ce
duce la creşterea apetitului şi la dezvoltarea în exces a ţesutului adipos; conştienţi de toate aceste
probleme, producătorii au inventat substituenţi ai zahărului; paradoxal însă, mulţi dintre ei sunt
cu mult mai nocivi; aspartamul este un îndulcitor des folosit şi poate fi sursa a peste 70 de tipuri
de boli mortale; au fost raportate peste 90 de simtome ca urmare a folosirii acestei substanţe
(cefalee, spasme cerebrale, îngrăşare, insomnie, tulburări de vedere, scăderea auzului, tulburări
de memorie, oboseală şi palpitaţii); aspartamul are un rol în declanşarea unor tumori cerebrale, a
sclerozei multiple, episepsiei, bolii Alzheimer, malformaţiilor şi a diabetului;

 ± $  ± este un îndulcitor artificial care poate produce migrene şi alte reacţii
adverse; este folosit în cazul obţinerii băuturilor, iar alături de zaharină se foloseşte la falsificarea
băuturilor alcoolice dulci (în special a lichiorului); uneori se adaugă în vodcă sau în alte băuturi
spirtoase; unele testări au demonstrat că este cancerigen; este interzis pentru a fi folosit în S.U.A.
(din 1970) şi în Anglia din cauza potenţialului cancerigen;

c


 c


! ± este aroma artificială de vanilie; este de 3 ori mai puternică decât vanilia naturală,
dar este mult mai ieftină şi de aceea fabricanţii o folosesc în băuturile răcoritoare, în lichiorul de
vanilie, în îngheţate şi în aluaturi coapte; în general, este considerat un aditiv sigur, netoxic;

#"1  ± este un carbohidrat complex, fiind un derivat din cartofi sau porumb; se
foloseşte în industria alimentară pentru prepararea dulciurilor, a băuturilor, a îngheţatei, a
fructelor conservate, a laptelui praf, a prăjiturilor, a biscuiţilor, a pâinii; are utilizări şi în
medicină, în industria textilă, la prepararea vopselelor şi a hârtiei; în general este considerat un
aditiv sigur, netoxic;

"  ± este un alcool acristalin existent mai ales în uleiul de mentă; are un parfum puternic
şi proprietăţile răcoritoare ale mentei; poate provoca alergii;

!++# ± este o pudră albă care se adaugă în bere pentru îndepărtarea

compuşilor fenolici, ceea ce face ca aceasta să se limpezească şi să se păstreze mai mult timp;

( ± este un alcaloid toxic extras din scoarţa arborelui de chinină; este utilizat ca
aromatizant în băuturile carbonatate (în principal în apa tonică şi în unele băuturi alcoolice amare
ca bitter, vermut, aperitive); se întrebuinţează pentru tratarea malariei; efectele secundare
produse constau în dureri de cap, greaţă, vâjâituri în urechi şi vedere înceţoşată; cantitatea
permisă este stric limitată;

De regulă, pe etichetele alimentelor şi ale băuturilor sunt trecuţi aditivii alimentari folosiţi în
procesul de fabricaţie al produsului, aceştia intrând în compoziţia lui. Produsul care nu are
trecută compoziţia pe etichetă este contrafăcut, iar aromele idntic naturale nu sunt întotdeauna şi
naturale ele fiind obţinute prin sinteză chimică din compuşi anorganici, unii chiar cancerigeni.

În concluzie, numai printr-un control riguros al tuturor factorilor responsabili se poate împiedica
răspândirea acestor categorii de produse în consumul casnic şi industrial.

-"
å H.Belitz, D.W.Grosch, Lehrbuch der Lebensmittelchemie, Springer ± erlag, Berlin, 1992;

 M.Zobel, Lebensmittel ± Lexikon, Behr¶s ± erlag, Hamburg, 1993;

 Kate Glandof, P.Kuhnert, E.Luck, Handbuch Lebensmittelzusatzstoffe, Behr¶s ± erlag,

Hamburg, 1998.