Antichitatea

Geto-dacii. Dintre tracii de nord cele mai dezvoltate sau dovedit a fi triburile geţilor şi dacilor.
Numele acestor doua triburi cu timpul au devenit generice pentru toţi tracii de nord. Denumirea
de geţi era folosită, de regulă, de către greci, iar cea de daci de catre romani. Pe parcursul
secolelor VI-I i.e.n. aceste seminţii au reuşit să-i strângă in jurul lor pe toţi tracii septentrionali,
formând statul Dacia, care a fost cel mai mare stat al tracilor din toate vremurile.
Geto-dacii din punct de vedere etno-lingvistic reprezentau un popor unitar, care vorbea aceeaşi
limbă, avea aceeaşi provenienţă, aceleaşi obiceiuri şi credea în aceleaşi zeităţi. Limba geto-
dacilor
se deosebea de limba tracilor de sud, constituind, cel puţn, un dialect aparte. Din limba geto-
dacilor la etapa contemporană s-au păstrat cateva sute de denumiri de localităţi (toponime), mai
mult de 30 denumiri de râuri (hidronime), circa 1150 antroponime şi 160 cuvinte folosite în
vorbirea curentă.
Virtutile geto-dacilor. Geto-dacii, după cum remarcau însăşi autorii antici, reprezentau un popor
cu calităţi morale înalte şi virtuti deosebite. Ei erau cinstiţi, curajoşi, iubitori de libertate. Aceste
caracteristici ale geto-dacilor erau cunoscute departe de hotarele Daciei, inclusiv in Grecia şi
Roma. In acest context, parintele istoriei Herodot i-a numit pe geţi "cei mai viteji şi cei mai drepţi
dintre traci". Aceste calitaţi, cu o deosebită putere s-au manifestat în diferite perioade ale istoriei
geto-dace: în sec. VI a.Chr. în luptele cu regele Darius I al Persiei, in sec. IV-III în luptele cu
regele macedonean Lisimah, iar în sec. I a.Chr. - sec. II p.Chr. în luptele contra expansiunii
romane când geto-dacii au demonstrat un sacrificu enorm, care în final a fost învesnicit chiar de
către învingatori prin două monumente impresionante ale antichităţii: Tropaeum Traini si
Columna lui Traian.
Cetăţile geto-dace. Aşezările geto-dace erau de două tipuri: aşezări nefortificate si asezări
fortificate - cetăţi, cele din urmă fiind nominalizate de către băştinaşi DAVE. In secolele VI-III
i.e.n. cele mai multe cetăi geto-dacice se aflau în partea centrală şi de nord a spaţiului Carpato-
Nistrean. In această regiune sânt cunoscute peste 160 cetăti geto-dacice. O buna parte din aceste
fortificaţii se află de-a lungul râului Nistru, inclusiv pe malul stâng. Cele mai cunoscute cetăţi
geto-dacice din acest spaţiu sunt: Cotnari-Catalina (jud. Iasi, Rom.), Stancesti (jud. Botosani,
Rom.), Brad, Racatau (jud. Bacau, Rom.), Poiana (jud. Galati, Rom.), Rudi, Iorjnita (jud. Soroca,
RM), Rascov, Caterinovca, Cunicea, (jud. Dubasari, RM), Saharna, Mateuti, Butuceni, Trebujeni-
Potarca (jud. Orhei, RM), Hansca (jud. Lapusna, RM), Orlovca (reg. Reni, Ucr.) etc.
Incepând cu secolul II i.e.n. cetăţile geto-dacice se concentrează în munţii Carpaţi. O importantă
deosebită în secolul I i.e.n. au avut-o cetăţile din Carpaţii de sud-vest, din munţii Orăştiei (jud.
Hunedoara). Aici se găsea un mare centru milităro-politic şi religios, alcătuit din capitala Daciei,
Sarmizegetusa şi o serie de fortificaţii, cum sunt cele de Costeşti, Blidaru, Piatra-Roşie, Băniţa,
Căpâlna etc. Acest centru la începutul erei noastre a reprezentat inima Daciei unde au cârmuit cei
mai de seamă regi.
In lucrările autorilor greci si romani au fost pomenite cateva zeci de cetaţi geto-dacice, printre
care: Clepidava, Mettonium - in regiunea Nistrului superior, Petrodava, Piroboridava - in bazinul
Siretului, Sucidava, Buridava, Pelendava, Ramidava - in Muntenia, Cumidava - in Carpati etc.
Regatele geţilor. Incepând cu mijlocul mileniului I î.Chr. la triburile geto-dace, în urma
procesului de descompunere a relaţiilor gentilice, apar formaţiuni politice desemnate de catre
autorii antici drept regate. Regatele geto-dace uneau unul sau cateva triburi conduse de un rege,
numit de catre greci basileu. .
Cel mai vechi regat getic cunoscută după surse scrise poate fi considerată formaţiunea militaro-
politică a geţilor de la gurile Dunarii, care pe la anul 514 î.Chr. a opus o rezistenţă darza regelui
Persiei Darius I, care trecea prin zona spre Scitia din nordul Marii Negre.
Datele arheologice demonstrează, ca ăn sec. IV-III a.Chr., la rasarit si la sud de Carpaţi existau un
sir de formaţiuni militaro-politice, care înglobau zeci de asezări fortificate. Deosebit de
impresionante sunt cetăţile getice de la răsărit de Carpaţi, care in multe cazuri se caracterizează
prin dimensiuni enorme si multiple valuri de aparare.
Despre locul si rolul formaţiunilor getice marturisesc unele informaţii scrise parvenite de la
autorii antici. In acest context, un puternic regat getic aflat la gurile Dunării pe la anul 339 î.Chr.
este pomenit in contextul luptelor cu regele scitilor Ateas.
Inceputul domniei lui Alexandru Macedon in anul 335 î.Chr. era marcat prin invadarea
teritoriului unei formaţiuni getice din stânga Dunării. Pe la anul 327 î.Chr. in sudul spatiului
Pruto-Nistrean geţii s-au remarcat prin distrugerea unei armate macedonene alcătuită din 10 mii
de ostasi sub conducerea generalului Zopirion.
Cea mai remarcabilă formaţiune getica din perioada elenisticăţ a fost Regatul condus
Dromichaites, care ocupăţ spaţii vaste la răsărit si sud de Carpaţi. In anii 300-292 î.Chr.
Dromichaites ii învinge in două războaie consecutive pe macedoneni şi îl capturează in
prizonierat chiar pe regele Lisimah, unul dintre cei mai puternici cărmuitori ai lumii elenistice. In
contextul acestor evenimente, autorii antici Diodor din Sicilia, Strabon, etc. au remarcat
moralitatea înalta a lumii getice, dorintă acestora de a duce un mod de viaţă paşnic şi de a avea
relaţii bune cu vecinii.
Statul Dacia. La inceputul sec. I î.Chr. pe timpul regelui Burebista (82-44 a.Chr.), triburile geto-
dace au fost unificate sub o singură putere, formând staul Dacia cu capitala la Sarmizegetusa. In
perioada respectivă Dacia a atins o întindere maximală, înglobând toate triburile geto-dace din
nordul şi sudul Dunării, de la Munţii Balcani pânâ la munţii Tatra gurile Bugului. In perioada lui
Burebista, Dacia devine un rival foarte serios al Romei, din care cauză staul roman a fost obligat
sa-şi schimbe priorităţile politicii externe şi să declanşeze o expansiune deschisă contra dacilor.
Cu concursul roman, dupa moartea lui Burebista, Dacia s-a dezmembrat in câteva regate separate.
Dupa datele lui Starbon la început existau patru regate dacice, iar în timpul lui Octavian August,
numarul lor crescuse la cinci regate. Ce-a mai importantă formaţiune politică dacică în a doua
jumătate a sec. I î.Chr. - sec. I î.Chr. era regatul din spaţiul intracarpatic cu centru politic si
religios la Sarmizegetusa, unde au cârmuit ilustrii regi Deceneu, Comosicus, Scorilo, Duras si
Decebal. În a doua jumatate a sec. I î.Chr. Dacia a fost reunificată sub o singură autoritate, iar
spre sfarşitul aceluiaşi secol atinge apogeul dezvoltşrii sale, transformându-se în cel mai puternic
oponent al Romei.
Cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. In a doua jumătate a sec. I î.Chr. Imperiul Roman,
ţinand cont de puterea crescândă a dacilor a fost nevoit să-şi schimbe politica faţă de Dacia, ca să
îmbine în continuare mecanismele diplomatice cu politica forţei. Drept rezultat al acestei politici
sunt cele trei războaie sângeroase de la sfarşitul sec. I - inceputul sec. II. Primul razboi a fost
purtat de împaratul Domician in anii 85-89, iar celelalte două de către împaratul Traian in anii
101-102 si 105-106. Apărarea eroică a dacilor conduşi de către regele Decebal s-a finalizat cu
înfrângerea totală a dacilor şi includerea Daciei in sistemul imperiului roman.
Ce-a mai mare parte din teritoriul dacic a fost inclus in Imperiului Roman în componenta a două
provincii: Dacia (teritoriile Transilvaniei, Banatului, Olteniei) şi Moesia Inferior (Dobrogea şi
sudul Moldovei).
Influenţa româna in spaţiul Carpato-Nistrean. Teritoriul de la est de Carpaţi a constituit in sec. II-
IV un spaţiu intermediar dintre Imperiul Roman si restul lumii barbare. Aceste regiuni erau
supravegheate de către romani si încadrate efectiv în sistemul său economic. Spaţiul Carpato-
Nistrean era divizat in multiple formatiuni politice, cârmuite de către şefii locali - "prieteni şi ai
aliaţi ai poporului roman", care erau susţinute financiar de către autorităţile romane. Civilizaţia
romana a patruns adanc in mediul dacic liber, din care cauza culturii materială şi spirituală din
această regiune practic a căpătat un caracter provincial roman. Un indice serios care indica asupra
prezenţei romane în aceste ţinuturi îl reprezintă multiplele tezaure monetare romane din sec. II-
III, care nu sunt altceva decât părţi din aşa-zisele "stipendii" romane plătite conducătorilor locali
pentru serviciile aduse Imperiului Roman. O importantă capitală pentru spatiile dacice libere în
perspectiva unei încadrări reale în sistemul civilizaţiei romane l-a constituit religia creştină, care
in sec. III-IV era adoptată masiv de către populaţia locală din ţinutul extracarpatic.
Valurile lui Traian. În partea de sud a spaţiului Carpato-Nistrean, pentru protejarea provinciei
Moesia Inferior, în apropierea Dunării de Jos, romanii au construit un puternic sistem de
fortificaţii, alcatuite din valuri de pământ, nominalizate de către populaţia baştinaşă drept Valurile
lui Traian. Aceste sisteme fortificate au fost construite în regiunea de stepă, de la curbura de sud-
est a Carpaţilor spre râul Prut, iar de aici spre raul Tiras si Marea Neagră. Printre aceste
fortificaţii se evidenţiază două sisteme grandioase: Valul de Jos al lui Traian (vadul lui Isac-
Bolgrad-lacul
ăşâţî

Catlabuga) şi Valul de Sus al lui Traian (Leova-Tighina), cu o lungime de 124-136 km.

Surse:
"… Tot aşa e, Charmideş, şi cu descîntecul nostru. L-am deprins acolo în tabăra de la un thrac,
unul dintre medicii lui Zalmoxis, despre care se zice că stăpînesc meştesugul de a te face
nemuritor. Şi spunea thracul acesta că medicii helleni pe bună dreptate iau seamă la cele pe care
tocmai le pomeneam; numai că Zalmoxis, adăugă el, rgele nostru, care e zeu, arată că după cum
nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fară să vindecăm capul, ori capul fară să ţinem seamă de
trup, tot astfel nici trupul nu poate fi insănătoşit fară suflet. Această e pricina pentru care medicii
helleni nu izbutesc sa vindece cele mai multe boli: ei nu se ridică pînă la întregul de care ar trebui
sa se îngrijească, iar dacă acestuia nu-i merge bine, nici partea nu se poate însănptoşi…". Platon,
(427-347 B.C,), filosof şi poet helen, a scris despre gândirea geţilor în lucrarea Charmides.
"… Lasînd la o parte trecurul îndepărtat al geţilor, întâmplarile din vremea noastră sunt
urmatoarele: ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista
l-a înăltat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin si ascultare faţa de porunci, incit, în câţiva
ani, a făurit un stat puternic şi a supus getilor cea mai mare parte din populaţiile vecine.
Ba încă a ajuns sa fie temut şi de romani…". Strabon, (63 B.C. - 21 A.D.), istoric si geograf grec,
a scris despre geto-daci în lucrarea sa Geografia.
"… Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora, în
vremea aceea, domnea Decebal foarte priceput la planurile de război şi iscusit la înfaptuirea lor,
ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde
curse, era un bun luptator şi se pricepea să folosească izbînda, dar şi sa iăsa cu bine dintr-o
înfringere. Din această pricină, multă vreme a fost un duşman de temut pentru romani…". Dio
Cassius, (c. 155-236 A.D.), istoric grec şi om politic roman, scrie despre războaiele daco-romane
în lucrarea sa Istoria Romana în 80 de carţi.
Cronologie:
c. 800-450/350 B.C. - the first Iron Age (Hallstatt). Gradual formation of the Geto-dacian tribes
amongst the Tracians
6th century - pătrunderea influenţelor scitice în regiunile carpato-dunărene
c. 450/350 - 106 - the second Iron Age (Latene)
7-6 centuries B.C. - the establish of the colonies of Histria, Tomis and Callatis by the Greek on
the western shores of the Black Sea. Marfurile si monedele grecesti patrund adinc in teritoriile
geto-dace de-a lungul riurilor: Dunare, Siret, Prut, Nistru, etc.
514 B.C. - the Getae are mentioned for the first time in written sources by Herodotus, in connec-
tion with the expedition of the Persian King Darius I (521-486 B.C.) north of the Danube
340/339 B.C. - an alliance is concluded between the Getae and the Macedonians to drive the
Scythians from Dobrogea, consecrated by the marriage of Meda, the daughter of the Getic King
Co-thelas, to Philip II of Macedon
335 B.C. - the Getae are mentioned in connection with the campaign of Alexander the Great in
the Danube region
326 B.C - campania guvernatorului Traciei, Zopirion, impotriva Olbiei sufera esec undeva in
"stepa getica" la nordul Dunarii
300-292 B.C. - conflictul intre uniunea de triburi geto-dace conduse de Dromichaites si regele
tra-ciei Lysimachos, din care invigator iese regele getilor
c. 200 B.C. - patrunderea bastarnilor, populatie de origine germanica, in Moldova de nord si
centrala
c. 100 B.C. - 106 A.D. - perioada de maxima dezvoltare a culturii geto-dace, perioada clasică a
civilizaţiei geto-dace
82/70-44 B.C. - the reign of King Burebista who unites the Geto-Dacian tribes
A.D. 9-18 - the Roman poet Ovidius is exiled to the city of Tomis on the Black Sea by the Roman
Emperor Augustus
87-106 - the reign of King Decebal in Dacia