Alexandru Lăpuşneanul

de C. Negruzzi
( nuvela )
Prozator al perioadei paşoptiste, C. Negruzzi pune bazele literaturii
noastre naţionale prin publicarea unor serii de povestiri şi nuvele pe care le
va grupa ulterior în volumul Păcatele tinereţelor.
Nuvela Alexandru Lăpuşneanul apărută în „Dacia literară” în 1840
reprezintă o creaţie istorică în care autorul s-a inspirat din cronicile lui
Grigore Ureche şi Miron Costin, construind atmosfera medievală a secolului
al XVI-lea.
Opera aparţine speciei nuvelei, întrucât este o creaţie epică în proză
în care personaje bine individualizate sunt antrenate într-un conflict puternic.
Acţiunea este dezvoltată, cuprinzând mai multe episoade, iar timpul şi
spaţiul sunt indicate cu precizie. Evenimentele se petrec în timpul
celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova secolului
al XVI-lea, spaţiile reprezentate fiind diferite: dumbrava de lângă Tecuci,
palatul domnesc, mitropolia, cetatea Hotinului.
Acţiunea amplă urmăreşte toate momentele subiectului. În
expoziţiune, se prezintă revenirea lui Alexandru Lăpuşneanul în ţară pentru
a-şi recupera tronul Moldovei. Poposind lângă o dumbravă de lângă Tecuci,
el este întâmpinat de o solie de boieri care îi cer să se întoarcă, întrucât ţara
nu îl vrea. Lăpuşneanul îşi manifestă, însă, intenţia de nestrămutat de a
redeveni domn, fapt ce constituie intriga operei. Desfăşurarea acţiunii arată
măsurile drastice pe care voievodul le ia împotriva boierilor, pe care îi ucide
la cea mai mică greşeală sau le confiscă averile. Înspăimântată de
ameninţarea unei văduve, doamna Ruxanda îi cere domnitorului să înceteze
cu omorurile, iar acesta îi promite un leac de frică. În ziua următoare, după
liturghia de la biserică, Lăpuşneanul îi invită pe boieri la un ospăţ de
împăcare. Punctul culminant cuprinde trei episoade: uciderea celor patruzeci
şi şapte de boieri veniţi la palat, constituirea unei piramide din capetele
acestora şi sacrificarea lui Moţoc care este dat mulţimii. Deznodământul
surprinde boala şi moartea voievodului care este otrăvit de doamna Ruxanda,
la îndemnul mitropolitului şi al boierilor Spancioc şi Stroici.
Opera aparţine genului epic, întrucât prezintă întâmplări puse pe
seama unor personaje, relatarea făcându-se la persoana a treia. Modul de
expunere predominant este naraţiunea, însă aceasta alternează cu multiple
scene dialogate care au rolul de a dramatiza acţiunea. De asemenea, este
utilizată descrierea în prezentarea vestimentaţiei doamnei Ruxanda sau a
domnitorului, dar şi a felurilor de mâncare servite la ospăţ pentru a crea
atmosfera de epocă.

1
 Firul epic al operei se organizează în jurul unui conflict puternic
între domnitor şi boieri, fapt care amplifică progresiv tensiunea ce
culminează cu masacrul de la ospăţ din capitolul al treilea.
La întâmplări participă un număr mare de personaje care se
diferenţiază în funcţie de importanţa lor în acţiune. Se evidenţiază astfel
personajul principal reprezentat de Alexandru Lăpuşneanul, personaje
secundare ( doamna Ruxanda, boierul Moţoc ), dar şi personaje episodice
(văduva, mitropolitul Teofan). De asemenea, pe lângă personajele
individuale, la acţiune participă şi personajul colectiv reprezentat de
mulţimea adunată la curtea domnească.
Dintre personajele numeroase ale nuvelei, se individualizează figura
domnitorului Alexandru Lăpuşneanul, tipul tiranului despot al cărui portret
se conturează atât prin mijloacele caracterizării directe, cât şi prin mijloacele
caracterizării indirecte date de faptele, comportamentul sau afirmaţiile sale.
Astfel, caracterizarea directă care aparţine naratorului arată „urâtul
caracter” al domnitorului, în timp ce mitropolitul Teofan afirmă: „ crud şi
cumplit este omul acesta”.
Caracterizarea indirectă surprinde, în primul rând, cruzimea excesivă
a domnitorului care se evidenţiază mai ales în scena uciderii celor patruzeci
şi şapte de boieri la ospăţul dat la curtea domnească. De asemenea,
caracterul său răzbunător, viclenia şi ipocrizia sunt trăsături cu ajutorul
cărora îşi pune în aplicare planurile diabolice, îndeplinindu-şi astfel scopul.
În antiteză cu personalitatea domnitorului este doamna Ruxanda,
personaj care se individualizează prin blândeţe, gingăşie şi dragoste maternă,
aceasta din urmă dovedindu-se, în final, mai puternică decât respectul faţă de
soţul său.
Un alt personaj secundar al nuvelei este vornicul Moţoc, tipul
boierului intrigant şi trădător care îşi urmăreşte doar propriile interese,
asuprindu-i pe ţărani şi punând ţara în primejdie.
În concluzie, reprezentând o creaţie epică în proză, cu un conflict
puternic în care sunt implicate personaje bine individualizate, opera
Alexandru Lăpuşneanul se încadrează în specia nuvelei.