Adolescenţa – perioadă de tranziţie şi dezvoltare

Dezvoltarea umană reprezintă ştiinţa ce se centrează în jurul studiului fiinţei umane în

aspectele concrete ale dezvoltării sale, de la momentul conceperii sale, naşterea şi până la
moarte. Omul este studiat sub aspect psihologic, social şi biologic. Pentru a studia într-un mod
cât mai corect adolescenţa din punctul de vederea al dezvoltării psihice, sociale şi biologice
consider că trebuie să atingem anumite puncte, cum ar fi definirea adolescenţei şi ilustrarea
importanţei acesteia în dezvoltarea fiinţei umane, trebuie ilustrată dezvoltarea biologică şi
schimbările ce survin în corpul copilului în această perioadă. Dezvoltarea psihologică şi a
inteligenţei în perioada adolescenţei este foarte importantă, de asemenea. În final, voi prezenta
un studiu de caz în ceea ce priveşte riscurile la care se supun adolescenţii.

1. Definirea adolescenţei şi importanţa acesteia

Adolescenţa este perioada dezvoltării umane ce urmează stadiului copilăriei şi precede
celui de tânăr adult, mai este cunoscută şi sub numele de perioada şcolarului mare. În general
este cuprinsă între 14/15 ani şi 18/19 ani în funcţie de particularitaţile fiecărei persoane.
Parcurgerea acestei perioade denotă atingerea maturităţii dezvoltării fizice, psihice şi sociale.
În societăţile primitive, trecerea la maturitate este marcată de anumite ritualuri şi
ceremonii care sunt de cele mai multe ori neplăcute dar care au ca rezultat conştientizarea
individului că a atins pragul maturităţii, cu responsabilităţile şi privilegiile specifice. În
societăţile contemporane, în general nu există un cadru în care copilului i se comunică atingerea
unui anumit stadiu, ci mai degrabă el este lăsat să descopere acest lucru singur. Desigur, în
societăţile contemporane această trecere este mai lungă şi evident mai complexă deoarece
adolescenţii se confruntă cu o dezvoltare accentuată pe mai multe planuri. Conform unor autori
această tranziţie se desfăşoară în mai multe substadii.

3
 Jean Piaget consideră adolescenţa între 15 şi 18 ani, alţi cercetători împart perioadele de
la 11 până la 20 de ani în 4 stadii: preadolescenţa, adolescenţa timpurie, adolescenţa mijlocie şi
adolescenţa târzie. UNESCO consideră că vârsta tinereţii se întinde între 14 şi 28/30 de ani. 1
Pe de altă parte, Ursula Şchiopu şi Emil Verza propun alte stadii ale adolescenţei:
preadolescenţa, adolescenţa propriu-zisă (16-18 ani până la 20 de ani), şi adolescenţa prelungită
care cuprinde tineretul integrat în forme de muncă sau studii (18/20-25 de ani).2 De asemenea,
Nicolae Radu consideră că există o tendinţă de a compara anumite perioade ale adolescenţei, ca
de exemplu tendinţa de topire a adolescenţei în copilărie, tendinţa de contopire a adolescenţei cu
tinereţea, tendinţa de separare a dolescenţei de alte vârste dar şi tendinţa de definire a
adolescenţei prin comportamente specifice. 3

2. Dezvoltarea biologică
Din punct de vedere biologic, perioada este descrisă ca şi având creşteri rapide în greutate
şi înălţime dar şi în alte caracteristici datorită faptului că această perioadă debutează cu
pubertatea şi se încheie cu maturitatea, când în ceea ce priveşte dezvoltarea biologică a corpului
nu mai au loc schimbări semnificative.
Pubertatea sau nubilitatea este perioada în care corpul uman se dezvoltă foarte mult.
Aceasta debutează cu dezvoltarea sexuală la fete dar şi băieţi. Perioada de creştere rapidă poate
debuta în jurul vârstei de 9-10 ani la fete, şi 11-12 ani la băieţi. Ursula Şchiopu şi Emil
Verzaîmpart pubertatea în mai multe stadii: etapa prepuberală (10 -12 ani), pubertatea propriu –
zisă (12 – 14 ani), şi momentul post puberal (14-16/18 ani).4
Datorită ritmului accelerat de creştere apar probleme ce deşi sunt minore acestea sunt
percepute ca adevărate ‘tragedii’ de către adolescent, în parte şi datorită faptului că el trebuie să
depună un real efort psihic să se adapteze la situaţiile noi ce apar într-un ritm uneori prea rapid.
Astfel apar probleme ale tenului, acnee, piele groasă, dinţi neregulaţi, ochelari, din acest motiv în
această perioadă adolescentul este cel mai preocupat de aspectul fizic.
1
Graţiela Sion, Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2007, pag. 190
2
Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981, pag. 177 - 179
3
Nicolae Radu, Adolescenţa, Schiţă de psihologie istorică, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 1995, pag 21
4
Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981, pag. 174 - 177
4
 În perioada 10 – 18 ani, masa corporală a copilului creşte cu mai mult de 100%, iar
înălţimea cu 27%, astfel la 14 ani adolescentul a atins 95% din talia adultă. Astfel în această
perioadă adolescentul câştigă în greutate în medie 4,5 kg pe an, iar în înălţime 20-30 de cm în
fiecare perioadă, de asemenea are loc o creştere rapidă a scheletului. Dezvoltarea la băieţi începe
în general cu 2 ani mai târziu decât la fete, iar dezvoltarea în înălţime la băieţi continuă o
perioadă mai lungă de timp. Creşterea în înălţime se bazează mai mult pe seama membrelor
inferioare şi superioare, în timp ce bazinul şi toracele au un ritm mai lent de lăţire astfel rezultă o
anumită înfăţişare nearmonioasă a adolescentului. În acelaşi timp, musculatura corpului se
dezvoltă mai lent faţă de schelet de unde rezultă şi stângăcia în mişcări a anumitor adolescenţi.
În preadolescenţă, are loc un lucru de o importanţă deosebită şi anume începutul
maturizării sexuale. În intervalul de la 12 la 14 ani, la fete, şi la 14 la 16 ani, la băieţi, are loc
dezvoltarea caracterelor sexuale primare si secundare. În cadrul dezvoltării caracteristicilor
sexuale primare este de menţionat ovulaţia la fete şi o creştere a dimensiunilor vaginului,
clitorisului si uterului, în timp ce la băieţi are loc o dezvoltare a penisului şi a testiculelor si o
dezvoltare funcţională caracterizată de debutul producerii spermei. Între caracteristicile sexuale
secundare, se numără apariţia menstruaţiei la fete si a secreţiei seminale la băieţi, cresterea
părului în regiunea pubisului, schimbarea vocii, apariţia pilozităţii faciale la băieţi, dezvoltarea,
glandelor mamare la fete. La fete, dezvoltarea bustului se corelează cu, dezvoltarea bazinului,
care capătă conformaţie diferită de cea a băieţilor. Cresterea statuară a adolescentului este
corelată cu maturizarea funcţiei de reproducere.
Există şi o anumită diferenţiere în ceea ce priveşte forţa musculară între fete şi băieţi,
astfel comparativ cu forţa musculară la adultul masculin, fetele la 14 ani au 50% din această forţă
iar băieţii la 60% la 18 ani, forţa musculară la băieţi creşte până la 90% la această vârstă, pe când
la fete ajunge doar la 60% la aceeaşi vârstă. În această perioadă dispare disproporţia între trunchi
şi membre, creşte volumul relativ al toracelui şi bazinului, mai ales la fete, de asemenea se
măreşte craniul facial cu muşchii mimicii. Se echilibrează presiunea sanguină, reglarea nervoasă
a aparatului cardiovascular este din ce în ce mai bine controlată, de asemenea se stabilizează
activitatea aparatului endocrin. Se încheie prima perioada a maturizării sexuale, proces care
continuă lent până pe la 22-23 de ani. În perioada adolescenţei, creierul este în mare parte
constituit, şi se perfecţioneză funcţionalitatea neuronilor scoarţei cerebrale.5
5
Graţiela Sion, Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2007, pag. 193
5
 Ritmul maturizării fizice a adolecentului are consecinţe sociale şi implicit personale
foarte mari indiferent de sexul acestuia. Astfel datorită faptului că acest ritm este diferit de la
persoană la persoană şi poate apărea mai devreme sau mai târziu, întâlnim adesea în grupuri de
adolescenţi de aceeaşi vârstă diferenţe majore în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică. Pentru băieţi
maturizarea precoce este un avantaj din punct de vedere social, datorită faptului că aceştia
dezvoltă o stimă de sine mai ridicată, sunt mai populari, mai încrezători şi au mai mult succes în
relaţiile heterosexuale, dar mai ales se adaptează mai repede. Cei care se maturizează mai lent
dezvoltă o stimă de sine mai mică, se adaptează mai greu, sunt mai neliniştiţi şi mai
neîncrezători.
În ceea ce priveşte fetele, ele oricum au un avantaj de 2 ani în ceea ce priveşte
maturizarea, faţă de băieţi, dar şi în cazul lor apar anumite dezavantaje faţă de ritmul dezvoltării
deşi nu atât de concrete ca ale băieţilor, dacă apare dezvoltarea precoce ele sunt dezinteresate de
preocupările grupului de vârstă şi implicit nu mai pot relaţiona cu acesta.

3. Dezvoltarea socială, psihologică şi a inteligenţei

Potrivit lui Emil Verza şi Florin Emil Verza, în perioada adolescenţei, omul este
preocupat din punct de vedere psihic în căutarea conştiinţei, dar mai ales a conştiinţei de sine.
Astfel în cadrul acestor două etape sunt implicate identitatea egoului şi plasarea subiectului în
realitate. Adolescentul este preocupat de maturizarea sexuală dar şi de implicarea şi rolul lui în
plan social. 6 De asemenea, în această perioadă el caută să fie acceptat de cei din jur, îşi caută
modelele, grupul de apartenenţă şi simte o anumită nevoie de a şti, de a fi afectuos, de
independenţă, dar mai ales caută să-şi dezvolte identitatea de sine şi personalitatea. Astfel, pe
baza satisfacerii acestor nevoi de autodepăşire, de independenţă şi de autodeterminare se
consolidează anumite capacităţi psihice cum ar fi de interpretare si evaluare, de planificare, de
anticipare, de predicţii, spiritul critic şi autocritic, dar mai ales gândirea logico-formală.
Analizând aceste nevoi şi factorii ce implică satisfacerea lor, Jean Rousselet în 1969 în
cartea Adolescentul, acest necunoscut, a identificat mai multe tipuri de conduite dezvoltate în
adolescenţă: conduita revolte, conduita închiderii în sine, conduita exaltării şi afirmării.7

6
Emil Verza, Florin Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Pro Humanitatea, Bucureşti, 2000,
pag 192
7
Graţiela Sion, Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2007, pag. 195
6
 Conduita revoltei denotă refuzul de a se supune autorităţii, manifestări de revoltă, protest.
Această răzvrătire este direcţionată în primul rând către părinţi, percepuţi ca autoritatea, dar de
cele mai multe ori împotriva şcolii, care, după cum înţelege adolescentul, îl constrânge şi îi
împiedică dezvoltarea. Această revoltă se poate manifesta şi împotriva moralei sau a bunelor
maniere.
Conduita închiderii în sine este similară cu o perioadă de introspecţie, Jean Rousselet
consideră că în această perioadă adolescentul îşi analizează defectele, deficienţele, se compară cu
alţi adolecenţi de vârsta lui, şi îşi identifică posiblităţile, limitele şi aptitudinile. Astfel el pe baza
acestei introspecţii îşi poate identifica şi analiza rolul în societate, în anumite grupuri, în acest fel
se constituie şi imaginea de sine. Ultima conduită identificată de Rousselet se referă la dorinţa
adolecentului după încheierea perioadei de introspecţie de a-şi folosi aptitudinile în vederea
atingerii anumitor obiective.
Psihologii de orietare umanistă, printre care cel mai reprezentativ Carl Rogers, consideră
sinele ca putând fi înţeles doar de către individul propriu-zis, deoarece aceasta are un caracter
exclusiv personal. Ei identifică identitatea de sine ca având următoarele componente: identitatea
fizică, psihosexuală, vocaţională, moral-spirituală, toate acestea se exprimă prin caracteristici şi
comportament care şlefuiesc personalitatea. Astfel identitatea de sine la adolescenţi poate capătă
anumite valori, ea poate fi negativă, pozitivă, şi incertă dar poate exista şi o criză de identitate,
denotate de autopercepţie, adică felul în care ei se percep în relaţie cu familia, societatea şi
anumite grupuri de apartenenţă. În momentul în care intervin eşecuri în adaptarea şcolară sau
socială, sau când stima de sine a tânărului este scăzută, acesta se subestimează, nu are încredere
în propriile forţe, nu manifestă iniţiativă şi perseverenţă în activitate. Însă dacă acesta întâmpină
succese şi este sprijinit în activităţile sale, atunci stima de sine creşte, la fel şi încrederea în
forţele proprii, putere de acţiune, dorinţă de a învinge dificultăţile, şi de a-şi asuma
responsabilităţi.
Apar de asemenea şi conflicte şi frustrări, astfel dezvoltarea identităţii de sine este
profund stopată în momentul în care tânărul este confruntat cu o anumită condiţie de dependenţă
sau când independenţa pe care o solicită este exagerată. Apar conflicte între adolescenţi şi părinţi
ducând astfel la comportamente rigide sau chiar lejere care au un impact mare asupra dezvoltarea
personalităţii8.
8
Emil Verza, Florin Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Pro Humanitatea, Bucureşti, 2000,
pag 191
7
 Adolescenţa este perioada de auto-consţientizare a identităţii sexuale, perioada în care
orice tânăr se acomodează cu propriul corp şi noile sale trebuinţe. Imaginea de sine are la bază
imaginea corporală. Adolescentul se descoperă si îşi descoperă corpul în mijlocul unor mai
transformări. Felul în care se formează imaginea corporală afectează si autopercepţia din punct
de vedere sexual. Modul în care adolescenţii îţi percep corpul şi consideră că sunt percepuţi de
către ceilalţi structurează calitatea şi abilitatea interrelaţionării, dar mai ales formarea unei
identităţi sexuale detaşate, fără complexe.
Identitatea sexuală se dezvoltă si este influenţată de modelele parentale, fiind la început
difuz subintegrată în subidentitatea familiei9. Astfel adolescentul în mod inconştient
interiorizează comportamentele sexuale şi identitatea sexuală a modelelor parentale. În ceea ce
priveşte adoptarea rolulilor feminine sau masculine, băieţii care au un tată de o masculinitatea
redusă, care nu reuşeşte să se impună determină dificultăţi de identificare la aceşti adolescenţi
băieţi. Cei care au un model puternic conturat ca masculinitate sunt mai siguri pe ei, mai
încrezători, protectori, relaxaţi, exuberanţi, calmi si chiar mai fericiţi. Modele de rol feminin pot
fi: tradiţionale, de tranziţie, moderne. Fetele cu o identificare feminină tradiţională sunt mai
încărcate de conflicte. Dacă modelul matern este tradiţional, identificarea este mai pasională si
facilă, dacă modelul matern este modern, tinerele cu identificare tradiţională au dificultăţi de
identificare si identitate mai mari.
Un rol important în dezvoltarea identităţii sexuale la adolescenţi îl au şi relaţiile între
sexe. Acum au loc primele încercări de relaţionar romantică. Acestea au rol în formarea
identităţii, dar şi de reaşezare a relaţiilor între părinţi. Experienţa atracţiei sexuale are rol şi de
sprijinire a adaptării sociale a adolescenţilor. Capacitatea de a relaţiona pozitiv cu covârstnicii
este crucială pentru dezvoltarea socială si emoţională. În alegerea partenerului de relaţie, pentru
adolescent, un factor de influenţă este grupul de prieteni. În relaţia romantică, adolescentul
explorează felul de a interacţiona cu membrii de sex opus şi începe să facă primii pasi către
intimitatea matură. Aceasta este evidenţiată si de faptul că relaţiile timpurii tind să aibă o durată
scurtă în preadolescenţă si cresc în durată si calitatea intimităţii pe parcursul adolescenţei târzii.
În esenţă, de-a lungul perioadei de adolescenţă, relaţiile de cuplu sunt exploratorii, dar au

9
Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981, pag. 223
8
rezonanţă asupra felului în care adolescenţii vor putea face faţă viitoarelor relaţii de cuplu adulte
si reprezintă deplasarea către o intimitate matură. 10
Această perioadă se caracterizează printr-o creştere a abilităţilor sociale. Se dezvoltă
capacitatea de comunicare; anterior era mai dezvoltată la fete, acum devine importantă si pentru
băieţi. Relaţiile între băieţi si fete, dar si relaţiile în grupuri de acelasi sex capătă o semnificaţie
profundă. Adolescenţa este caracterizată de declinul autorităţii parentale şi familiale si cresterea
importanţei grupului de prieteni. Pentru copiii normali, adolescenţa este un moment de
socializare intensă. Pe baza schimbărilor survenite în rolul familiei si a prietenilor, se pot descrie
3 stadii ale socializării din adolescenţă.
În adolescenţa timpurie, părinţii continuă să fie importanţi din punctul de vedere al
dezvoltării sociale. De asemenea, părinţii rămân un factor important al echilibrului emoţional şi
material. Adolescenţii, în această etapă, sunt dependenţi de familie în sens propriu, nu numai din
punct de vedere material, al siguranţei locative şi de satisfacerea a nevoilor primare pe care doar
părinţii le pot oferi, dar şi din punct de vedere al confortului şi siguranţei emoţionale pe care
aceştia o oferă. Nevoia de independenţă este de fapt cea care conduce la dezvoltarea
adolescentului şi implicit care conduce la dezvoltarea socializării, însă în perioada adolescenţei
socializarea este adesea conflictuală. Conflictul este determinat, pe de o parte, de dragostea şi
ataşamentul copilului pentru părinţii săi, de dependenţa economică si organizatorică de familie
şi, pe de altă parte, de nevoia de independenţă crescândă, de nevoia de a aparţine şi grupului de
prieteni în acelasi timp cu apartenenţa la familie şi nevoia de a fi acceptat în interiorul grupului
de vârstă. 11
Temele principale de conflict nu se rezumă doar la independenţa materială, ci se
concretizează în forme precise, cum ar fi diferenţa de viziune asupra vieţii sociale, interferenţa
părinţilor în munca scolară, aşteptarea sau criticarea unor rezultate, interferenţe în viaţa afectivă
(criticarea prietenilor), lipsa susţinerii financiare a unor proiecte personale ale adolescentului.
Aceasta nu înseamnă că părinţii si adolescentul sunt cu sigurană într-o stare de conflict
permanent, prin aceasta sunt doar relevate surse tipice de conflict. Aşadar, de la o stare de totală
dependenţă faţă de părinţi, adolescenţii progresează printr-un stadiu intermediar de conflict către
10
Graţiela Sion, Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2007, pag. 203
11
Graţiela Sion, Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2007, pag. 199
9
achiziţiile unui al treilea stadiu, de relativă independenţă faţă de aceştia. Independenţa nou
câstigată nu însemnă ruperea tuturor legăturilor cu părinţii si legarea totală a adolescentului de
grupul de prieteni, ci funcţionarea adolescentului ca individ în cercul de prieteni – independenţă
care duce deseori la conflicte în interiorul familiei.
Din punct de vedere intelectual, tânărul adolescent este avid de cunoştinţe, şi îşi
manifestă interesul în confruntări de idei. Se evidenţiază gândirea discursivă, şi se constituie
concepţia despre lume şi viaţă. De asemenea, discursurile logice se bazează mai ales pe
dezvoltarea memoriei logice, dar şi a formării unui procedeu propriu de memorare cu efecte
semnificative în procesul învăţării. Inteligenţa se dezvoltă şi atinge apogeul abia la vârsta de 16-
18 ani. Creşte acuitatea vizuală, capacitatea de acomodare, vederea la distanţă (gradul de
distanţă), se lărgeşte câmpul vizual, creşte acuitatea vizuală şi vederea sub unghi mic, precum şi
vederea fină a detaliilor a amănuntelor. Sensibilitatea auditivă se dezvoltă foarte mult pe linia
reproducerii, înţelegerii nuanţelor din vorbire, a identificării obiectelor sau fiinţelor după însusiri
perceptive auditiv. Interesul pentru muzică şi pictură, frecvent în preadolescenţă si adolescenţă,
susţine creşterea şi antrenarea sensibilităţii vizuale şi auditive. Se dezvoltă gustul, mirosul,
sensibilitatea cutanată. Memoria operează acum mai frecvent cu reprezentări şi noţiuni din ce în
ce mai bogate si mai complexe. Actualizarea este mai rapidă si pentru că procesarea informaţiei
devine mai structurată, ea începe chiar cu momentul fixării procedând la restructurări ce conduc
la o organizare mai inteligibilă a materialului. Aceasta are consecinţe asupra capacităţii de
învăţare, care devine de 4-5 ori mai eficientă decât în perioada micii scolarităţi. Adolescentul
dezvoltă acum numeroase alte instrumente de activitate intelectuală, cum ar fi: capacitatea de
argumentare, contraargumentare, de demonstrare, elaborare de ipoteze. Creşte vocabularul activ
şi se modifică structura acestuia. În relaţiile verbale, începe să se facă evident un plan logic al
vorbirii, ceea ce exprimă o elecţiune analitică foarte dozată a vorbirii. Debitul verbal scris creste
de la 3-4 cuvinte pe minut, caracteristic pentru scolarii mici, la 10-12 cuvinte pe minut, la
şcolarii clasei a VIII-a, şi peste 20 de cuvinte pe minut, la şcolarii clasei a XI-a.12
Adolescenţa este un stadiu disponibil de dezvoltare cognitivă, care ajunge să se exprime
la parametri maximi numai în condiţii de stimulare de către mediu si educatori si a existenţei
motivaţiei proprii şi a implicării efective în sarcini cognitive.13

12
Graţiela Sion, Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, Ed. Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2007, pag. 197
10
 4. Studiu de caz
Ana V. are 16 ani, ea este în clasa a X-a la un liceul din Bucureşti. Până în urmă cu un an
situaţia ei şcolară era foarte bună, ea avea printre primele 5 medii din clasă. În acest an evoluţia
ei şcolară a scăzut dramatic. Ea absentează des de la ore, nu îşi face temele, şi riscă corigenţa la 3
materii. Colegii săi de clasă spun că ea, în ultimul timp este mai tăcută, introvertită, nu mai
comunică cu ei şi a rupt prietenia cu cea mai bună prietenă a ei. Profesorii săi spun că ea nu mai
participă activ la ore, uneori răspunde ironic, agresiv la întebările lor. Diriginta ei consideră acest
comportament ca şi o consecinţă directă a divorţului dintre părinţi, însă ea nu a reuşit încă să
poarte o discuţie concretă cu Ana, de asemenea a mai observat că Ana fumează. Mama Anei
este îngrijorată de evoluţia fiicei ei, însă toate eforturile sale de a discuta sau de a-şi controla fiica
s-au soldat cu eşec deoarece Ana refuză să vorbească cu mama sa, iar tatăl ei a întrerup legătura
cu ele două imediat după divorţ.
Perioada adolescenţei este una foarte dificilă. Un adolescent în această perioadă poate
suferi şocuri emoţionale, ca şi în cazul Anei, care poate nu au un efect atât de devastator în cazul
unui tânăr adult. Adolescentul resimte şocurile mult mai intens şi poate avea efecte mult mai
nefaste asupra dezvoltării sale ulterioare. Aşa cum am văzut, el nu conştientizează consecinţele
acţiunilor pe care le face asupra dezvoltării sale ulterioare, în cazul consumului de tutun al Anei,
acest lucru poate fi un semnal de alarmă, sau un strigăt de ajutor. De asemenea dacă nu se
intervine în acest caz, pentru a stopa consumul de tutun acesta poate duce la consumul de alte
substanţe dăunătoare. În acest caz consider că trebuie acţionat în echipă pluridisciplinară,
constituită din profesori, dirigintă, psihologul şcolii şi un asistent social pentru a soluţiona cazul.
De asemenea, mama Anei trebuie să se implice direct în ajutarea fiicei sale.

5. Concluzii
În concluzie, perioada adolescenţei este una dintre cele mai importante perioade ale
dezvoltării umane, cu mari repercusiuni şi efecte în următorul stadiu şi implicit pe toată perioada
vieţii persoanei. Adolescenţii trec acum prin numeroase schimbări, fizice, psihice, chimice
interne, şi tocmai de aceea sunt foarte sensibili la delicvenţe, excese şi la includerea în grupuri
dăunătoare. Ei sunt acum foarte uşor de impresionat şi sunt foarte uşor împinşi să facă lucruri

13
Tinca Creţu, Psihologia vârstelor, Editura Departamentului de Învăţământ deschis la
Distanţă, Bucureşti, 2001, pag 305

11
dăunătoare lor şi celor din jur datorită dorinţei lor de afirmare, de a atrage atenţia, de a se simţi
integraţi. Tocmai de aceea, consider că această perioadă prin care trece fiecare adolescent trebuie
privită cu mare atenţie de către părinţi şi mediul social, trebuie înţeleşi şi trataţi ca nişte ‘mici’
adulţi şi în niciun caz ca nişte copii.

Bibliografie

Creţu, Tinca, Psihologia vârstelor, Editura Departamentului de Învăţământ deschis la Distanţă,

Bucureşti, 2001
Radu, Nicolae, Adolescenţa, Schiţă de psihologie istorică, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 1995
Sion, Graţiela, Psihologia vârstelor, Ediţia a IV-a, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2007
12
Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981

Emil Verza, Florin Emil Verza, Psihologia vârstelor, Ed. Pro Humanitatea, Bucureşti, 2000

13