Cuprins

1. Alumina. Noţiuni intoductive…………………………………………….3

2. Structură, proprietăţi şi compoziţie…………………………………......3
3. Surse si metode de obţinere………………………………………………6
4. Tehnologii de procesare a ceramicii din oxid de aluminiu……………..7
5. Aplicaţii…………………………………………………………………..10
 1. Alumina. Noţiuni intoductive

Datorită exelentelor proprietăţi mecanice, electrice, chimice si termice, oxizii de aluminiu au

fost folosiţi în numeroase ramuri ale industriei, ca de exemplu la instrumente de tăiere, izolatori
pentru bujii sau lămpi cu vapori de sodiu. Studiul oxizilor de aluminiu în domeniul medical a
început încă din anul 1907, dar comercializarea produselor pe bază de oxizi de aluminiu s-a făcut
mult mai târziu, in anii 1920-30, când s-a dezvoltat sinterizarea pudrei de alumină cu adaos de
MgO.
Alumina pură (>99.5%) a fost folosită încă de la începutul anilor ’70, ca material pentru
implanturi, în mod special pentru protezele articulare (în special a şoldului) şi dinţi, datorită
proprietăţilor mecanice bune şi a biocompatibilităţii cu ţesuturile.
Alumina folosită la fabricarea implanturilor este fie un solid policristalin de densitate şi
puritate ridicată, fie un singur cristal artificial, fară culoare, similar safirului sau rubinului (Boch, P.,
2007).
Ceramica din oxid de aluminiu constituie o grupă importantă de materiale, utilizată în cele
mai diverse aplicaţii tehnice şi medicale. Ea face parte din categoria ceramicii oxidice, alături de
ZrO2, BaO, MgO etc., cu rezistenţă ridicată la coroziune. În domeniul medical, oxizii de aluminiu
sunt utilizaţi în stare pură, sub formă de materiale ceramice dense sau poroase, ori sub formă de
amestecuri complexe în realizarea sticlelor ceramice, a porţelanului dentar şi ca acoperiri
superficiale pe componentele protetice metalice sau ceramice.

2. Structură, proprietăţi şi compoziţie

Produsele ceramice din oxid de aluminiu se caracterizează prin proprietăţi fizico-chimice

ridicate, determinate atât de compoziţia şi structura fazelor prezente, cât şi de forma, mărimea şi
distribuţia în masă a granulelor, aspecte ce constituie textura corpului ceramic. În figura 1 se
prezintă schematic textura unei mase ceramice aluminoase, care cuprinde pe lângă materialele de
bază şi o serie de defecte de structură ca: pori, fisuri etc.

Figura 1. Textura masei

ceramice oxidice

2
 Oxidul de aluminiu – Al2O3 constituie elementul principal al ceramicii, se găseşte în stare
naturală sub denumirea de corindon, care poate fi incolor sau diferit colorat ca: rubinul (roşu),
safirul (albastru), topazul (galben), ametistul (violet). Corindonul se poate obţine şi pe cale
artificială, fiind denumit – electrocorindon, prin topirea în cuptorul cu arc a diferitelor combinaţii
ca hidroxizi şi oxizi de aluminiu naturali. Compoziţia chimică a unor tipuri de electrocorindon este
prezentată în tabelul 1 (Pop, G., 2003)..

Tabelul 1. Compoziţia chimica a unor calităţi de electrocorindon (Pop, G., 2003).

Tipul Compoziţia chimică (%)
Al2O3 Fe2O3 SiO2 TiO2 CeO MgO Na2O
Alb 99,50 Urme 0,09 - 0,12 - 0,29
Roz 99,86 0,44 0,48 1,7 0,47 0,24 -
Fumuriu 95,40 0,05 1,10 3,40 - - -

Structura cristalină a α-aluminei este hexagonală compactă (a=04758 si c=1.299nm). In

figura 2 este prezentată asezarea Al si O in planul bazal al structurii hexagonale.

Figura 2. Structura planului bazal al cristalului de alumina (Parker, J., 2008)

Alumina calcinată conţine oxidul mai ales sub formă de Al2O3, compoziţia sa poate fi normală
sau de înaltă puritate – aşa cum cere domeniul medical de utilizare. Alumina de înaltă puritate se
obţine pe cale sintetică din aluminiu sau din compuşii chimici sintetici ai acestuia. In tabelul 2 sunt
date diferite valori pentru compoziţia a 4 tipuri de alumină comercială utilizată in medicină.

3
 Tabelul 2
Compoziţia chimică, dimensiunea granulelor şi densitatea aluminei (Parker, J., 2008)

A-14, Calcinata T-60, Tabular ISO6474 Biolox

Al2O3 99.6 99.5+ 99.5+ 99.7+
SiO2+oxizi alcalici 0.12 0.06 - -
SiO2 - - <0.01 <0.01
Fe2O3 0.03 0.06 - <0.015
Na2O 0.04 0.20 <0.01 <0.01
CaO - - - <0.01
Granulatia (µm) - - <4.5 3
Densitatea (g/ml) 3.8-3.9 3.65-3.8 >3.94 >3.95

Caracteristicile fizico-chimice superioare ale ceramicii oxidice sunt determinate de

conţinutul redus sau absenţa fazei vitroase, aspect ce constituie un obiectiv principal în procesarea
ceramicii.
Temperatura de sinterizare a ceramicii pe baza de Al2O3 este cuprinsă între 1550 şi 1650oC.
Coborârea temperaturii de sinterizare se realizează prin introducerea în compoziţia amestecului de
materii prime a unor fondanţi mineralizatori, care influenţează favorabil prelucrarea ulterioară şi
caracteristicile produsului prin formarea de topituri care acţionează ca lianţi între particulele de
alumină (Boch, P., 2007).
Proprietăţile mecanice ale aluminei depind de porozitate şi de dimensiunea şi distribuţia
granulelor. De exemplu, rezistenţa la îndoire a aluminei policristaline cu dimensiunea granulelor
constatantă este exprimată de ecuaţia 1:
σb=σ0e(-nP) (1), unde: σ0 este rezistenţa la porozitate zero;
n este constant;
P este porozitatea.
In figura 3 este redată dependenţa între porozitatea şi dimensiunea granulelor pentru alumina
de foarte inaltă puritate (99.9%) (Parker, J., 2008) .

Figura 3. Dependenţa intre porozitate şi dimensiunea granulelor pentru alumina de foarte înaltă
puritate (99.9%).
Atunci când porozitatea este sub 2%, granulele devin mai mari, fapt ce determină scăderea
rezistenţei. Granulele pot fi menţinute la dimensiuni sub 2 µm prin adiţăia de 0.1%MgO.
.Alte caracteristici ale ceramicii din oxid de aluminiu sunt prezentate în tabelul 3.

4
 Tabelul 3. Caracteristicile fizico-mecanice ale ceramicii din oxid de aluminiu (Pop, G.,
2003).
Tipul
Caracteristici UM
KER 708 KER 710
Conţinut Al2O3 % 90-99 >99
Rezist. tracţiune Mpa 180-240 240-270
Rezist. compres. Mpa 170-240 210-300
Rezist. incovoiere Mpa 280-360 330-420
Coef.dilat termică. Grd-1 8.10-6 8.10-6
Conductib.termică Kcal/m.h.grd 12-18 16-25
.
Rezistiv electrică Ω cm 1012-1212 1012-1013
Densitatea g/cm3 3,74 3,81

Structura tipică a aluminei de inaltă puritate folosită pentru implanturi este dată in figura 4.

Figura 4. Microstructura aluminei de înaltă puritate folosită pentru implanturi (100X)

3. Surse si metode de obţinere

Principalele surse de obţinere a aluminei de inaltă puritate sunt bauxitele (oxid de aluminiu
hidratat) şi corindonul natural (oxid de aluminiu mineral). Cel mai cunoscut procedeu de obţinere
este procedeul Bayer. Procedeul poartă numele chimistului K.I.Bayer, care l-a conceput şi
experimentat la Petrograd, la sfârsitul secolului trecut. Potrivit acestui procedeu bauxita macinată
este descompusă cu ajutorul unei soluţii concentrate de hidroxid de sodiu, la o temperatura de 180-
2000 C şi la o presiune de 18-30 at., după reacţia:

Al2O3 * x H2O+2 NaOH 2 NaAlO2+ (x+1) H2O

5
 In continuare, produsul rezultat din reacţie este trecut într-un bazin cu apă, unde aluminatul de
sodiu se diluează şi trece în soluţie, iar rezidurile răman pe fundul bazinului sub forma unui mâl,
numit nămol roşu. După decantare şi filtrare, soluţia de aluminat de sodiu se diluează cu apă,
operaţie care se face într-un recipient, obţinându-se descompunerea aluminatului de sodiu, potrivit
reacţiei:

2AlO2Na + 2H2O 2 NaOH + Al2O3*3H2O

Alumina hidratată rezultată din reacţie precipită, iar hidroxidul de sodiu rămane în soluţie.
După filtrare, alumina hidratată se calcinează. In funcţie de sursa de materiale, au fost puse la punct
o serie de alte procese de obţinere. Alumina de inaltă puritate comercială are un conţinut mediu de
99.5-99.6% Al2O3, 0.06-0.012% SiO2, 0.03-0.06% Fe2O3, si 0.04-0.20% Na2O şi o densitate cuprinsă între
3.65 si 3.9 g/cm3 (Downs, A. J., 1993)

4. Tehnologii de procesare a ceramicii din oxid de aluminiu

Ceramica din oxid de aluminiu se poate procesa prin mai multe procedee tehnologice ale
căror alegere este determinată de destinaţia şi mărimea produselor, de instalaţiile disponibile, de
mărimea lotului de produse etc. Pentru ceramica destinată domeniului medical, se vor prezenta
numai procedeele specifice acestei ceramici ca:
-turnarea sub presiune în matriţă poroasă;
-presarea în matriţă;
-compactarea sub presiune, la cald.
Procesarea ceramicii prin turnarea sub presiune în matriţă poroasă

Prepararea amestecului de materii prime cu formarea barbotinei

Ceramica turnată din suspensii apoase are omogenitate ridicată şi temperatură de sinterizare
mai scăzută.
Barbotina se prepară prin amestecare şi agitare pneumatică din următorii constituenţi:
-pulbere de alumină calcinată de puritate ridicată:> 99,5%;
-carbox D, ca liant al pulberii ceramice: 1-2%;
-carbopol 934, agent de suspensie: 1-2%;
Caracteristicile tehnologice ale barbotinelor pe bază de alumină sunt determinate de:
valoarea pH-ului, gradul de calcinare si fineţea de măcinare a aluminei, conţinutul de apă a
barbotinei, natura şi cantitatea adaosurilor.

Compactarea ceramicii

Procesul de formare a produselor ceramice se face prin introducerea barbotinei într-o matriţă
poroasă şi prin aplicarea presiunii asupra barbotinei când este eliminată apa, iar pasta ceramică
crudă ia configuraţia matriţei.
Ceramica presată prin acest procedeu se caracterizează prin următoarele aspecte favorabile:
• distribuţia omogenă a particulelor în piesa ceramică presată;
• densitatea în ceramica crudă este ridicată;

6
 • este uşor de scos din matriţa, care este construită a fi uşor demontabilă, cu plan de
separaţie;
• suprafaţa ceramicii este finisată, fără defecte;
• ceramica crudă se poate manevra uşor, fără a se rupe;

Uscarea ceramicii crude compactate

Uscarea este un proces intermediar în ciclul de fabricaţie a ceramicii deoarece umiditatea

produselor compactate este ridicată, atingând 10-15%.
Prin uscarea produselor se produc două procese în masa ceramicii:
- creşterea rezistenţei mecanice;
- contracţia produselor.
Uscarea se poate realiza pe cale naturală, la temperatura ambiantă sau poate fi forţată cu
energie suplimentară termică, electrică sau cu raze infraroşii. Temperatura pentru uscare nu trebuie
să depăşească 100-120oC.
Materialele ceramice crude mai conţin şi substanţe volatile organice provenite din
compoziţia lianţilor, plastifianţilor sau a altor adezivi adăugaţi în compoziţia barbotinei. Şi aceste
volatile trebuie eliminate total sau parţial, proces care se realizează prin încălzirea ceramicii la
temperaturi de 250-300oC.

Sinterizarea produselor ceramice din alumină

Sinterizarea este faza tehnologică de densificare şi recristalizare, prin activare termică, a

materialelor ceramice aluminoase, după presare şi uscare şi de regulă în lipsa fazei lichide. Prin
sinterizare se formează punţi de legătură între granulele ceramice adiacente.
Contracţia liniară a ceramicii pe bază de alumină atinge valori ridicate: 5-10%, valorile
depind de tipul particulelor utilizate, de distribuţia granulelor, de procedeul de compactare utilizat
etc.
În cazul sinterizării aluminei în fază solidă, s-a stabilit că procesul de difuzie la limita dintre
granule este predominant faţă de difuzia în volum. Energia de activare a difuziei la sinterizarea
Al2O3 este de circa 155 kcal/mol.
În procesul de sinterizare, densitatea ceramicii creşte aproape logaritmic cu temperatura,
valoarea acesteia se apropie de densitatea teoretică; în practică se atinge o densitate de 3,90g/cm3.
Procesul de sinterizare a ceramicii aluminoase este influenţat de o serie de factori
tehnologici, printre care se menţionează următorii:
• structura cristalină a oxidului de aluminiu are influenţă puternică asupra procesului prin
aceea că particulele fine, mai mici de un micron sunt particule foarte active şi facilitează mişcarea
liberă a ionilor şi a golurilor. Intensitatea sinterizării este invers proporţională cu dimensiunea
granulelor de Al2O3.
• influenţa adaosurilor asupra sinterizării se manifestă prin scăderea temperaturii de
sinterizare şi reglarea texturii ceramicii prin formarea de soluţii şi compuşi cu temperatură coborâtă
de topire; astfel de influenţe se manifestă prin accelerarea sinterizării cu oxizi ca TiO2, GeO2, MnO;
adaosuri care accelerează densificarea prin încetinirea procesului de recristalizare selectivă a
oxidului de aluminiu, aceste adaosuri se interpun la limita dintre granulele de Al2O3, formând
substanţe de cimentare sub formă de aluminaţi complecşi (MgAlO4). De asemenea, anumite

7
substanţe frânează densificarea ceramicii la sinterizare şi creşterea cristalelor de alumină ca: SiO2,
V2O5, Cr2O3 etc.
Influenţa parametrilor de sinterizare este deosebit de importantă în conducerea procesului,
astfel:
• temperatura de sinterizare asigură energia de activare necesară desfăşurării proceselor de
difuzie;
• timpul de sinterizare intervine în stabilirea gradientului de încălzire, care se alege
exponenţial astfel încât transformările de structură care au loc să nu determine distrugerea reţelei
cristaline ceramice (apariţia fisurilor).
• mediul de sinterizare al ceramicii aluminoase trebuie să fie uşor oxidant sau inert, nu se
admite mediul umed care ar afecta legăturile intercristaline, eventuala umiditate rezultată din proces
trebuie eliminată din cuptorul de sinterizare.
Instalaţiile de sinterizare a ceramicii aluminoase constau dintr-o incintă închisă, căptuşită cu
materiale refractare. Pe pereţii refractari se află amplasate elementele rezistoare pentru încălzirea
electrică a incintei.

Procesarea ceramicii prin presare isostatică

Este o metodă modernă de compactare a pulberii ceramice care asigură o densitate ridicată şi
uniformă în masa ceramică crudă.
Prepararea pulberii ceramice în vederea compactării este relativ simplă, amestecul conţine
de regulă doi componenţi: pulberea ceramică de oxid de aluminiu şi lianţi organici (până la 5%).
Procesul de compactare a pastei ceramice (amestec de pulbere şi liant) se realizează în
instalaţii numite presostat, care constau în principiu dintr-o incintă metalică etanşă în care se află o
matriţă elastică, confecţionată de regulă din cauciuc rezistent la presiuni ridicate.
Produsele ceramice crude obţinute sunt în continuare supuse operaţiilor tehnologice de
uscare şi sinterizate, ciclul tehnologic al acestor operaţii este mai scurt, deoarece ceramica crudă
conţine cantităţi reduse de umiditate şi substanţe organice.
Piesele ceramice obţinute prin presare izostatică se caracterizează prin complexitate
geometrică şi precizie dimensională ridicate (Pop, G., 2003). .

Procesarea ceramicii prin presare şi sinterizare la cald

În vederea compactării ceramicii conform acestui procedeu se utilizează mase ceramice

termoplastice din oxid de aluminiu care conţin doi componenţi: pulberea şi liantul tehnologic,
acesta din urma constituie mediu de dispersie şi de liere. Ca lianţi tehnologici se utilizează
substanţe organice termoplastice sub forma de diverse ceruri, ca ceara de albine şi parafina.
Procesul de preparare se realizează într-un amestecător cu agitare mecanică la temperatura de 70-
90oC.
Amestecul termoplastic conţine circa 88-90% pulbere de Al2O3 şi 10-12% lianţi organici, se
prepară la cald şi se toarnă în matriţa maşinii de compactare sub presiune cu piston, în stare caldă.
În cadrul acestei tehnologii se obţin densităţi ridicate în produsele ceramice sinterizate.
Astfel, pentru o ceramică constituită din alumină de mare puritate (99,8% Al2O3), presată sub formă
de pastă termoplastică la presiunea de 140 MPa şi temperatura de sinterizare de 1900oC, se atinge
densitatea limită de 3,86 g/cm3

8
 Tehnologia de presare la cald, cu ciclu scurt de presare-sinterizare, este utilizată pentru
procesarea pieselor ceramice cu structură controlată, prin utilizarea de aditivi care favorizează
procesul de sinterizare.

5. Aplicaţii

Alumina este un biomaterial inert, care poate fi folosit cu succes in biomedicina.

Datorită excelentelor sale proprietăţi de biocompatibilitate, stabilitatea chimică şi
dimensională, ceramica din oxid de aluminiu este utilizată în diverse domenii medicale sub formă
de componente protetice, componente pentru dispozitive medicale şi componente în ceramica
dentară. Proprietatile exelente în ceea ce priveste fricțiunea și acoperirea in vivo o fac un material
excelent pentru suprafețele articulare artificiale.
În domeniul protetic se utilizează alumina de mare puritate pentru realizarea unor
componente ale articulaţiei de şold ca: tija femurală, capul femural sferic şi componente
acetabulare. Caracteristicile deosebite pentru asemenea utilizări ale aluminei sunt stabilitatea
chimică şi inerţia biologică pe de o parte; duritatea, coeficientul de frecare scăzut şi rezistenţa la
uzare ridicată pe de altă parte.

Ceramicile pe bază de oxid de aluminiu au fost utilizate din 1970 ca material brut pentru
fabricarea de componente ale protezelor de şold, cand experientele clinice in artroplastia totală de
şold cu legare ceramică – ceramică a fost incepută de Boutin, apoi urmat de altii, chirurgi germani.
Printre cauzele eşecului in artroplastiile de şold, fracturarea capului de alumina şi uzura capului sau
manşonului sunt cele mai importante (7).

În realizarea modulară a articulaţiei de şold, capul femural şi acetabula (partea fixã) a

unei proteze totale de sold produse din aluminã, trebuie sã aibe un grad înalt de sfericitate precum şi
suprafeţe perfect netede; acestea se pot produce prin polizareaşi lustruirea împreunã a celor douã
pãrţi, fixãşi mobilã Aceste douã componente trebuie sã se uzeze împreunã. Coeficientul de frecare
al unei legãturi aluminã – aluminã descreste în timp, pe termen lung,şi se apropie de valorile
normale pentru o legãturã osoasã. Acesta conduce la uzura suprafeţelor de articulaţie aluminã –
aluminã, uzura care este însã de circa 10 ori mai micã decât la o articulaţie metal – polietilenã.
Rezultatele pe termen lung sunt, în general, excelente, în special pentru pacienţii tineri
(http://www.scribd.com/doc/36944446/CERAMICI-BIOCOMPATIBILE).

9
 Figura 5. Implant pentru articulaţia şoldului, cu cap sferic de alumina;

Capul femural sferic şi cupa acetabulară se execută prin compactare şi sinterizare izostatică
la temperatura de 1600 – 1800oC, cu dimensiunea pulberii de alumină sub 5 microni şi puritatea de
minim 99,5% Al2O3. Modulele de elasticitate ale aluminei compactate izostatic sunt mai ridicate
decât ale aliajelor metalice utilizate în chirurgia ortopedică.
Tehnologiile ceramicii avansate fac posibilă procesarea aluminei ultrafine, cu mărimea
medie a granulelor de 1 micron, aspect ce asigură înalte caracteristici de rezistenţă mecanică la
compresiune şi uzură. În mod comparativ se indică în tabelul 4 unele proprietăţi fizice şi mecanice
ale câtorva biomateriale ceramice utilizate mai frecvent în ortopedia recuperatorie.

Tabelul 4. Proprietăţile fizico-mecanice ale unor materiale ceramice utilizate în protetica

ortopedică şi implantologică
Modul Rezist. Rezist.
Materialul Porozitate Densitate Rezist. încovoiere
Young compres rupere
ceramic
% g/cm3 Gpa Mpa MPa MPa
Al2O3 ≈0 3,93-3,95 380-400 4000-5000 350 400-560
Hidroxiapatita 0,1-3,0 3,05-3,15 7-13 350-450 38-48 100-120
Carbon vitros - 1,4-1,6 - - - 70-200
ZrO2 ≈0 4,9-5,56 150-190 1750 - 150-700
-5 - 150-200 - - 50-300

Din tabelul comparativ de mai sus rezultă caracteristicile mecanice de excepţie ale Al2O3,
mai ales în privinţa modulului Young şi ale rezistenţei la compresiune, în comparaţie cu alte
materiale ceramice. Experienţele clinice şi analizele efectuate pe componente uzate ale protezei de
şold au arătat că toleranţa radială a capului femural trebuie să fie cuprinsă între şapte şi zece
microni.
Tot în domeniul protetic, alumina de înaltă puritate este utilizată sub formă de acoperiri
superficiale pe suprafaţa componentelor protetice metalice – ca în cazul tijei protezei de şold, de cot

10
si de umăr. Stratul ceramic superficial are o porozitate ridicată, care asigură o mai bună fixare a
implantului şi facilitează ancorarea şi dezvoltarea ţesutului biologic din zona de contact cu stratul
ceramic (Pop, G., 2003).
Unul dintre cele mai importante aspecte in ceea ce priveste alumina este reprezentat de
fiabilitatea sau predictibilitatea materialului in timpul folosirii. Datorita distributiei crapaturilor in
materialsi a dependentei proprietatilor mecanice de defectele de turnare Griffith, este necesara
efectuarea unor teste preliminare. O parte a acestor teste se refera la criteriile de design ale
articulatiei bazandu-se pe rezistenta articulatiei (Parker, J., 2008).
În domeniul ceramicii dentare, pulberea de oxid de aluminiu este un component principal în
porţelanul dentar utilizat pentru realizarea coroanelor şi plăcilor dentare şi a dinţilor artificiali.
Astfel, în compoziţia porţelanului dentar ponderea Al2O3 este de până la 17%. Alumina folosită
pentru implanturi dentare este compusă dintr-un amestec de Al2O3 cu un grad de puritate de 99,5%,
alături de urme slabe de oxid de crom. Este vitrificat în vacuum, la temperatura de 1900°C (Mihai,
L.L, 2009) .

Alte utilizări medicale ale oxidului de aluminiu se referă la:

• reconstrucţii maxilo-faciale care utilizează ceramica pe bază de Al2O3ca material de
umplere a cavităţilor osoase;
• diverse operaţii estetice pentru realizarea de alveole din alumină, hidroxiapatită şi
compozite ceramice cu alumină;
• în construcţia diverselor dispozitive medicale ca senzori, electrozi, stimulatoare,
ceramica din oxid de aluminiu este de mare actualitate;
• substituţii osoase pentru osicule din urechea mijlocie;
• înlocuiri de segmente de oase.

11
 Bibliografie:
1. Park, J., Bioceramics- Properties, Characterization and Applications, Ed. Springer, 2008,
Yowa, pp. 117-132;
2. Pop, G., Chirita, M., Pop Rostami, M., Materiale bioceramice, Ed. Tehnopress, Iasi, 2003,
pp. 77-94;
3. Boch, P., Niepce, J.-C., Ceramic Materials - Processes, Properties and Applications, ISTE
Ltd, 2007, pp. 199-209;
4. http://www.scribd.com/doc/36944446/CERAMICI-BIOCOMPATIBILE;
5. Mihai, L.L, Mihåilescu, M., Slåvescu D., Biocompatibilitatea implantelor de
alumina si zirconiu, Revista Romana de Stomatologie, Vol. LV, Nr. 4, 2009, pp.269;
6. Downs, A. J., Chemistry of aluminium, gallium, indium and thallium, Blackie Academic &
Professional, Glasgow, 1993, pp.84;
7. (7)http://www.comarion.ro/referate/index.php?value=Artroplastia%20necimentata
%20utilizand%20ceramici%20de%20alumina%20pentru%20acoperire%20si%20material
%20de%20legatura&detalii=medicina_htm&id=3988;

12