12. Minunea Sfintei Mari Mucenite Eufimia, prin care s-a întărit dreapta
credință (Calcedon 451) și călcarea ei în picioare prin unirea cu monofiziții
………………….pag.80
1
Anatema împotriva ecumenismului – Părintele
Patric Ranson
fragment din editorialul Credinţa Orthodoxă ce a întărit lumea,
introducere la un studiu despre Sinodiconul Ortodoxiei
~†~
Părint
ele Patric Ranson (1957-1992), Sfântul Mitropolit Filaret al ROCOR
2
alteia. De fapt, nu în raţionament putem înţelege Tainele, ca cea a
Euharistiei, ci în rugăciunea Bisericii.
Împotriva acestei realităţi care „nu este din lumea aceasta”, acestui
organism dumnezeiesc-omenesc, Biserica, Trupul lui Hristos, s-au înălţat
doctrine care atacau un punct sau un altul. De aceea distingem diferite
perioade în istoria Bisericii: perioada hristologică (secolele I-VIII),
perioada pnevmatologică (din secolul XV până în zilele noastre). Totuşi
astăzi un fenomen nou apare sub numele ecumenismului. Este vorba de o
mişcare ce ţinteşte unirea confesiunilor aşa-zis creştine (ecumenismul
restrâns), chiar unirea tuturor religiilor (ecumenismul extins).
3
teologii, teoria dragostei depăşind dogmele, teoria unei cercetări
dinamice, teoria ramurilor etc.
4
(ROCOR), „după întâia şi a doua mustrare” (Tit 3, 10) adresată lui
Atenagoras, patriarhul Constantinopolului, şi urmaşilor lui şi întregului
popor ortodox, sub formă de scrisori – Epistoliile întristate – a tăiat de la
trupul Bisericii, prin sinod, pe ereticii cei noi. Scrisoarea Enciclică a
Episcopilor şi decretul anatemei publicate în 1983 constituie monumente
dogmatice de primă importanţă. [5] În Enciclică citim: „Multe din aceste
ispitiri (ale Antihristului) – vlăguirea credinţei, divinizarea umanităţii,
trădarea credinţei Adevăratei Biserici în folosul unei unităţi religioase
umaniste într-o pseudo-biserică – ne stau în faţă, pregătindu-i chiar pe
creştinii ortodocşi să urmeze căile lui Antihrist”. Anatema asupra
ecumenismului condamnă doctrina „ramurilor” ca şi principalele
argumente folosite pentru a o susţine.
Una dintre cele mai vechi teorii de acest fel era cea a lui Döllinger (1799-
1890), fondată pe doctrina augustinistă a tainelor şi adoptată astăzi de
către ecumenişti. Pentru ei, taina are o valoare într-un fel magică: orice
om botezat, în orice grupare, confesiune sau biserică ar fi, este automat
alipit trupului lui Hristos. [6] Pentru Părinţi nu există nici o taină în afara
Bisericii, căci faptele scoase în afara „unanimităţii credinţei”, în afara
Trupului Adevărului, sunt nebunii şi nu binecuvântări.
5
Vedem că nu mai este vorba de a ataca dogma într-un punct sau în altul,
ci de a o pune deoparte. Ca şi în monofizitism, natura umană a lui Hristos
rămâne, dar este lipsită de energie, ineficientă, sau ca în doctrina
augustinistă despre mântuire, voinţa umană există, dar fără putere proprie,
pentru că este pe de-a-ntregul programată de Dumnezeu, la fel şi în
ecumenism, adevărul continuă să existe, dar fără putere, ca un soare
acoperit, fără lumină şi căldură, ca un catalog mort din pricina
propoziţiilor neinteligibile.
6
restabilit înţelegerea. În schimb, când formulele indică un sens diferit, sau
îl dau de bănuit, atunci este necesară o cercetare amănunţită, nu numai a
termenilor folosiţi, ci chiar, dacă este nevoie, a literelor alfabetului şi a
punctuaţiei. Un singur iota schimba termenul ortodox de consubstanţial
(homoousios) în formula eretică de substanţă asemănătoare
(homoiousios). Iar macedonienii îşi întăreau erezia desprinzând din
context în mod greşit Prologul lui Ioan. De aceea Sfântul Atanasie cel
Mare a scris un întreg discurs împotriva ereticilor care susţineau
inutilitatea evaluării cuvintelor, în care el afirmă: „Nu trebuie să strângem
cuvinte fără chibzuinţă, ci trebuie să analizăm cu grijă ceea ce-I este
plăcut lui Dumnezeu, ce ne este nouă de folos, ceea ce poate exprima
adevărul, respectă legea, se potriveşte cu natura, exprimă învăţătura de
credinţă în chip autentic, întăreşte nădejdea, nu strică dragostea…”.
b) Poate dialogul să-i unească cu Biserica pe cei care s-au despărţit de ea?
7
într-un mod cu totul diferit: „nu este vorba de a converti persoanele unei
Biserici la alta pentru mântuire. Este vorba de a realiza împreună voia lui
Hristos pentru aproapele nostru şi planul lui Dumnezeu cu privire la
Biserica sa printr-o comună căutare între Biserici, a unui acord deplin
asupra conţinutului credinţei şi a implicaţiilor sale. Acest efort se
urmăreşte prin dialogul teologic în curs” (punctul 15).
8
înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii ” (Matei 10, 16). Sfântul
Grigorie Palama tâlcuieşte [12] că şarpele muşcă şi se apără, în timp ce
porumbelul este nevătămător, dar nici nu se apără. Or creştinul trebuie
deopotrivă să îşi apere credinţa şi să-i iubească pe cei ce nu i-o
împărtăşesc, chiar rugându-se pentru prigonitorii lor. Mucenicii, fără a se
supune prigonitorilor lor, rugându-se pentru ei, cu atitudinea lor au
convertit multe suflete.
Se poate ca, din dragoste, sau mai degrabă din complezenţă pentru
heterodocşi, să anulăm sau să punem între paranteze canoanele
Apostolilor care interzic orice rugăciune comună cu un non-ortodox,
chiar şi într-o casă particulară? [13]
Iată cum, în textul cunoscut sub numele de Dialoguri ale lui Mihail
d’Anchialos (1273), Patriarhul răspunde unei propuneri asemănătoare din
partea împăratului care îl îndeamnă să dea dovadă de toleranţă faţă de
latini şi de a nu-i înlătura, chiar şi cu greşelile lor dogmatice: „Dacă ar
ţine de firea omenească să depăşească dragostea dumnezeiască, atunci
cuvintele tale ar avea o trecere. Dar cine a ajuns la un asemenea grad de
inconştienţă încât să pretindă că a depăşit izvorul întregii iubiri de oameni
şi întregii bunătăţi, sau să o egaleze în vreun fel, în timp ce proorocii
mărturisesc că firea este neputincioasă nu numai în a atinge desăvârşirea,
dar nici măcar în a respecta dreptatea pe cât cu putinţă: „Dreptatea
noastră (omenească), spune Scriptura, e ca o cârpă lepădată”. Dacă
Domnul nu-i iartă pe cei ce hulesc pe Duhul Sfânt, cum învaţă
Evanghelia, atunci cum i-aş ierta eu, chiar dacă am primit de la Domnul
puterea de a ierta? Sau nu mi-aş atrage asupra mea mânia de sus pentru că
am dat dovadă de vinovată slăbiciune?” [14]
9
Să cercetăm faptele adevăraţilor creştini ortodocşi, în orice veac ar fi, şi
vom găsi în ele acelaşi duh de dragoste adâncă exprimată de Patriarhul
Iosif pe vremea nefericitei uniri de la Lyon din 1274, care este răspunsul
cel mai bun dat pretinsei „iubiri” ecumeniste: „Vestita Biserică a vechii
Rome a cerut pacea şi înţelegerea cu noi şi cu celelalte sfinte Biserici.
Despre intenţia însăşi, ne bucurăm de ea şi o consimţim pe deplin; într-
atât îmi doresc această pace şi caut împlinirea ei după voia lui Dumnezeu,
cu atâta ardoare, încât îndrăznesc să iau asupra mea cuvântul Apostolului
şi să primesc să fiu eu „anatema şi depărtat de la Hristos” pentru unirea
Bisericilor – atât de departe sunt eu de a căuta vrajbă pentru o demnitate
deşartă, sau de a mă împotrivi privilegiilor pretinse de vechea Romă! Dar
numai cu condiţia să dispară pricinile despărţirii, adaosul în Simbol să fie
înlăturat, iar teologia Mântuitorului nostru să rămână neatinsă. Altfel, îmi
este cu desăvârşire imposibil să ajung la unire, sau să consimt asupra
vreunuia din punctele cerute de vestita Biserică a Romei… Nimeni nu mă
va „despărţi” pe mine de vistieria cea minunată pe care am primit-o de la
Mântuitorul meu, „nici vreun înger”, nici vreun om, „nici vreo altă
făptură”, cum spune marele Pavel, ca să nu fiu osândit de al meu Hristos
pentru a-i fi primit pe cei ce schimbă cuvântul Lui.” [15]
10
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase,
Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi! Amin.
NOTE:
11
spune Sfântul Tarasie în Apologia sa la al VII-lea Sinod Ecumenic,
pentru că ea îl îndepărtează pe om de Dumnezeu, îl goneşte din Împărăţia
Cerurilor şi îl aruncă în întunericul cel mai din afară”. Sfântul Ioan Gură
de Aur (347-407) spune că trebuie „să anatemizăm doctrinele eretice şi să
le înfierăm, având în acelaşi timp milă de eretici”. Aşadar, dacă este
interzis fiecăruia în parte să anatemizeze ceea ce Biserica nu a
anatemizat, este de asemenea interzis, temerar şi fărădelege să dispreţuim
hotărârile Bisericii, să nu ţinem seama de ele şi să achităm ceea ce
Biserica a anatemizat în mod canonic şi după dreptate, chiar de am fi
patriarh, atâta vreme cât cauzele se menţin. Aşadar, cei ce, în numele unei
iubiri sentimentale şi bolnăvicioase, străine de Evanghelie, au ridicat
Anatema din 1054, fără să înlăture şi cauzele ei, cad ei înşişi sub aceeaşi
anatemă, pentru că au nesocotit pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii… Cineva
poate înceta să mai fie sub incidenţa anatemei prin lepădarea de greşeli şi
prin pocăinţă. Dar o anatemă aruncată asupra unei erezii sau asupra unei
fapte nelegiuite rămâne veşnică.. Anatema de la 1054 va rămâne fără
urmări şi va cădea de la sine când Papalitatea se va lepăda de erezia
Filioque şi de celelalte şi va reveni prin pocăinţă în Biserica Ortodoxă”
(Cateheze Ortodoxe).
[4]. Antipapika, Atena, 1993, pg. 68, articol apărut în martie 1965 în
Orthodoxos Typos. A se vedea de asemenea Prefaţa sa la cartea lui
Kalomiros, Against False Union, Seattle, ediţia a II a, 1978.
12
[10]. Scrisoare către Patriarhul Atenagoras, în R.P. George Macris, The
Orthodox Church and the Ecumenical Movement during the Period
1920-1969, St. Nectarios Press, 1986
[11]. Sfântul Irineu relatează cele două fapte în Împotriva ereziilor, 3,3,4.
[13]. A se vedea Canoanele apostolice 10, 11, 45, 46, 47, 65, 68.
13
Ieromonahul Ioan Vasilevski – Ecumenismul –
Religia globală a lui antihrist
Întregul conţinut al discursului său este foarte actual, probabil mult mai
actual decât vremea în care a fost rostit. Tema despre care Părintele Ioan
vorbeşte s-ar putea intitula Ecumenismul – Religia globală a lui antihrist.
El explică foarte pe înţeles un fenomen contemporan apocaliptic,
desfăşurarea globalizării întregii omeniri, pe cele mai importante trei
nivele: politic, economic şi religios, care stau la baza puterii vrăjmaşului
lui Dumnezeu, antihristul.
14
realitatea! Închipuiţi-vă America de azi, ce puternic stat e! Şi închipuiţi-
vă cât de puternic va fi statul lui antihrist, fiindcă va avea putere asupra
întregului Pământ. Statul, cu toate puterile sale, va fi biruit de Domnul
nostru Iisus Hristos cu o singură suflare a gurii Sale! Împăratul nostru şi
Dumnezeul nostru! Pfff.. aşa! Este ceva real, dar noi nu ne gândim la
asta!… Acestea sunt lucruri foarte simple, dar noi le trecem cu vederea şi
nu ne amintim de ele. Nu trebuie numai să citim Evanghelia şi să păzim
ceea ce este scris în ea, ci şi să credem că este adevărată! Această realitate
este, există!
15
Iar pentru a avea un cap peste aceşti trei stâlpi, trebuie să existe o
economie mondială, o politică mondială, o religie mondială, universală.
Economia mondială o vedem deja. A fost creată treptat. Avem o Americă
cu un dolar şi avem o Europă cu o monedă economică, euro acum. Mai
târziu aceşti doi coloşi economici vor fi uniţi şi va apărea o nouă monedă;
care-i va fi numele, n-are nici importanţă… „lingură”. Cum o vom numi
şi cum o vor numi masonii, n-are nici o importanţă. După aceea, această
monedă unică mondială va trece din material în electronic, astfel va
deveni o monedă electronică. O monedă unică electronică mondială.
Astfel, economia mondială unică va fi completă, perfectă. O singură
economie mondială.
Iar această religie mondială există deja. Este realitate! Nu este poveste, nu
este filosofie, nu e poezie populară, ci este realitate! Această religie
există. N-a fost iscălită o înţelegere la Chambesy între monofiziţi şi aşa-
zişii „ortodocşi”? (căci nu sunt ortodocşi, fiindcă ei acceptă doar primele
trei Sinoade Ecumenice). Nu s-au rugat ei împreună la acea adunare
eretică în Assisi? Da, ei au făcut-o! Prin aceste rugăciuni comune, acea
religie mondială există cu adevărat!
16
„Ierarhii s-au rugat acolo cu papa, cu budiştii, cu mahomedanii, nu eu. Eu
sunt ortodox.” Tu zici asta, dar de cine ţii? – te întreb. Preotul la care te
duci pentru slujbă pe cine pomeneşte? Grecii îmi vor răspunde: „Eu ţin de
Christodulos” (ierarhul nou-calendarist). Atâta vreme cât ţii de
Christodulos, tu ţii de religia mondială unică, religia globală, al cărui cap
nu este Domnul Iisus Hristos, aşa cum crezi tu, ci antihristul. N-are
importanţă că n-a apărut încă pe pământ, el este adevăratul cap al acestei
religii mondiale.
17
În realitate sunt două religii în lume: una este Împărăţia Domnului Iisus
Hristos, care este Una Sfântă Biserică Ortodoxă – ADEVĂRATA
BISERICĂ ORTODOXĂ, iar cealaltă este religia mondială a
antihristului. De aceasta aparţin ecumeniştii, biserica nou-calendaristă
greacă, bulgară, Patriarhia Sârbă condusă de Pavle, care s-a rugat cu
papistaşii. Asta este! Dacă cineva nu voieşte să cadă în asemenea
înşelare, trebuie să ţină de Sfânta Biserică Ortodoxă a Domnului nostru
Iisus Hristos şi să se păzească pe sine de toate rătăcirile lumii – religia
mondială a antihristului numită ecumenism. Domnul Iisus Hristos să vă
mântuiască pe toţi. Iar dacă va trebui să mor, atunci să mor, dar să nu cad
din Sfânta Biserică Ortodoxă Adevărată, în vecii vecilor, Amin!
Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi cei ce vedeţi sau ascultaţi
această înregistrare! Fiţi atenţi la fiecare înşelare, Amin.
18
Predoslovie la scrierile Vlădicăi Averchie
De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar
păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte; în zadar vă
sculaţi de dimineaţa, sculaţi-vă după ce aţi şezut, voi cei ce mâncaţi
pâinea durerii, atunci când El va da iubiţilor Săi somn.
Psalmul 126
Noi nu lucrăm pentru noi; nu zidim nimic pentru noi. Iată de ce lupta
Adevăraţilor Creştini Ortodocşi nu este alta decât cea a Bisericii celei
Una, al cărei Cap este Hristos.
Cât de mare greşeală, câtă iresponsabilitate faţă de toţi fraţii lor în Adam!
19
acestei noi apostazii, nici mediul, nici mentorii lor nu-i lasă să păşească
pe calea dorită de inima lor.
Fie ca această dragoste pentru fraţii noştri, care doresc să-şi deschidă
inimile către Adevăr, să ne aprindă de râvna cea cu adevărat ortodoxă.
Aceste vremuri, care necesită atâţia lucrători pentru seceriş, sunt
vremurile când oamenii cei mai conştienţi de situaţie “se gândesc să-şi
cumpere ţarine” în loc să răspundă la chemarea Stăpânului. Aceste
vremuri, când cei din lume, mirenii împreună cu familiile şi copiii lor, au
nevoie de călugări sfinţi care să le slujească drept pildă, sunt vremurile
când cei ce au fost chemaţi se retrag, dau înapoi în faţa exigenţelor iubirii
lui Hristos.
20
Fie ca Domnul să nu ne lipsească nicicând de comoara Credinţei
dreptslăvitoare pe care am primit-o spre pază de la botezul nostru, chiar
dacă pentru Numele Lui vom fi trataţi de “sectari” şi vom fi nevoiţi să
purtăm o cruce prea grea după opinia societăţii noastre moderne: şi
anume de a fi consideraţi nişte fiinţe stupide! Să cerem de la Dumnezeu
curajul de a-L mărturisi mereu şi pretutindeni înaintea oamenilor, în ciuda
apostaziei înconjurătoare ce cotropeşte mentalităţile.
21
mai departe, ca nişte fii nevrednici ai Părinţilor noştri. Cu adevărat
îngustă este calea, mult mai îngustă decât cred cei mai mulţi creştini.
22
„Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună, decât
să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” Cuvântul este
aspru, foarte aspru. „Voi sunteţi sarea pământului” – spune Domnul – şi,
din ziua când au fost spuse aceste cuvinte până astăzi, toată lupta
creştinilor stă în chemarea la trezvie ca să nu ne stricăm, de frică să nu
fim găsiţi afară din împărăţia cerurilor, buni numai ca să fim călcaţi în
picioare de diavoli.
De-a lungul vremii tot Trupul Bisericii a fost prigonit, a îndurat toate
prigoanele până la sânge, până la moarte, deportări, exilări, ca să nu se
strice şi să nu se asemene acestei lumi. Şi de ce? Pentru că nu vom intra
în Împărăţia Cerurilor., de credinţa noastră nu este exactă, nu e precisă.
De aceea Slujbele ne cheamă de trei ori pe zi să ne verificăm Credinţa
prin Crez. Înainte de culcare spun: „Cred întru-Unul Dumnezeu” şi
continuarea. Sculându-mă noaptea pentru rugăciune, spun: „Cred întru-
Unul Dumnezeu”. Merg la biserică şi în timpul Liturghiei: „Cred întru-
Unul Dumnezeu”. De trei ori pe zi cercetez credinţa mea de e exactă şi
precisă, căci altfel nu voi vedea Faţa Domnului. De-a lungul veacurilor
şi-n fiecare veac, asupra Trupului lui Hristos s-au abătut prigoane
sângeroase şi aşa va fi până la sfârşit.
23
prigoana cea mai sălbatică dintre toate. Nu mai mergeau la bisericile în
care, la Vohodul cel mare, la diptice, după cuvintele: „Întâi pomeneşte,
Doamne, pe Patriarhul nostru”, erau spuse numele patriarhilor
iconoclaşti, vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Adevăraţii creştini nu mai
mergeau la biserică. Erau prigoniţi, marginalizaţi şi li se spunea: „Sunteţi
chiar proşti să suferiţi prigoane pentru o bucată de lemn pe care s-a pictat
ceva; da’ poţi s-o iei, ascunde-o la tine acasă, fă-ţi închinarea în faţa
acestei bucăţi de lemn pictat ca să te linişteşti, şi mergi ca toată lumea la
biserică”. Ortodocşii răspundeau: nu. Nu, nu mergeau, rămâneau în casele
lor, se ascundeau, pentru că toate bisericile erau în mâinile iconoclaştilor
şi pentru că nu vroiau să audă pomenindu-se la diptice numele unui
Patriarh sau al unui Episcop iconoclast. Au mers până la mucenicie de-a
lungul unei prigoane care a durat mai bine de o sută de ani – un veac de
prigoane! Până-n ziua-n care sângele a curs destul şi milostivului
Dumnezeu I s-a făcut milă de poporul său. Mulţumită unei Împărătese,
Teodora, şi fiului ei care era încă minor, apărătorii icoanelor au biruit şi
această biruinţă este astăzi prăznuită. A trebuit un secol de luptă, apoi a
urmat un Sinod Ecumenic care a anatemizat iconoclasmul; după un timp
Biserica a întocmit carta Ortodoxiei, numită Synodicon, în care toţi cei ce
nu urmează credinţa revelată, toţi cei ce şi-au pierdut gustul, precum
sarea, au fost aruncaţi afară din Trupul Bisericii odată pentru totdeauna.
Valabilitatea ei nu încetează nici astăzi! Acest Synodicon începe cu primii
eretici, care au vrut să înlocuiască învăţătura lui Hristos cu propria lor
învăţătură. Cine are astfel de intenţii este numit astăzi gânditor, om de
litere, filosof, profesor universitar şi mai ştiu eu cum! Deci aceştia au pus
învăţătura lor în locul învăţăturii lui Hristos: şi-au pierdut gustul! Nu mai
sunt buni decât să fie aruncaţi departe.
O astfel de luptă ducem noi în plin secol XX, când încă se îndeplinesc
toate proorociile din Noul Testament. Hristos spune: „Luaţi seama să nu
vă speriaţi; veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie, de foamete, de
cutremure de pământ, de nenorociri; nu vă speriaţi, căci nu este sfârşitul,
ci începutul sfârşitului.” Însă toate astea se desfăşoară de la venirea lui
Hristos. Să ne ferească Dumnezeu de o prigoană, dar să fim pregătiţi şi să
24
ne spunem: „Şi dacă ar izbucni astăzi?” De exemplu, în Apocalipsă –
poate chiar trăim aceste vremuri – numele fiarei – adică al omului posedat
de Satana – va fi descoperit. Va avea o cifră care va fi şase, şase, şase,
adică literele vor face cifra asta, pentru că în alfabetul grec literele au o
valoare numerică, aşa ca-n alfabetul latin. Acesta va fi numele unui om în
care va acţiona puterea Satanei. Şi el ne va obliga să purtăm numărul lui.
Uitaţi-vă la cărţile de credit, la calculatoare, la tehnica modernă. Încă nu
este grav, până acum. Mă întreb: dacă mâine mi se va spune:
– Ei bine, poţi să-i dai! Bancnotele şi monedele n-o să mai aibă nici o
valoare. Sau îi depui la bancă, sau nu mai valorează nimic: nu mai există
schimb monetar.
Vedeţi!? Aşa că totul stă deasupra capului nostru ca un fel de sabie a lui
Damocles şi dacă într-o zi noi, creştinii, vom fi prigoniţi şi va trebui să
primim pe mână numărul fiarei… Fii cu noi, Doamne! Da’ să nu ne
temem! El a spus Apostolilor Săi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele,
până la sfârşitul veacului.”
25
ştiu cărui mucenic, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, pe bună
dreptate, căci au mărturisit dreapta credinţă până la a-şi vărsa sângele.
Să luăm aminte: tot ce stă scris se va împlini, cerul şi pământul vor trece,
dar cuvântul Domnului nu va trece. Dumnezeu să ne aibă-n pază şi Maica
Domnului să ne acopere sub aripile sale, cum îşi adună cloşca puişorii ei!
Amin.
26
Astăzi este praznicul teologiei, al teologiei prin excelenţă, şi aş încerca să
schiţez un tablou care să înfăţişeze opoziţia dintre adevărata teologie,
adevăratul teolog şi falsa teologie şi gânditorii care o propagă. Ce este un
gânditor? Chiar când îşi spune creştin, el este în afara adevărului, iar toate
ereziile, ca şi toţi ereticii, de la gânditori vin. Am avut un mare, un foarte,
foarte mare sfânt, Cosma Etolul, de care v-am vorbit în repetate rânduri.
El spunea: „Toate necazurile Bisericii vor veni de la intelectuali”; şi din
aceştia avem destui care sunt în prima linie, care ocupă locurile din faţă şi
care ne împart, nu cuvântul adevărului, ci pe cel al rătăcirii. Sunt cei ce
iau Evanghelia, iau Părinţii, dar care îi interpretează conform principiului
„după părerea mea”. Încercaţi să-i ascultaţi: „Eu spun! Eu gândesc! Eu
fac!” Foarte bine… dar sunt sisteme pe care le inventează, sisteme la care
cugetă în birourile şi în bibliotecile lor, însă ei nu au nici un pic de
părtăşie cu viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt. Aşa sunt gânditorii noştri şi,
vai!, avem mulţi, ca să nu spunem că numai gânditori de felul ăsta avem
astăzi!… Şi multe sisteme au intrat în Biserică şi nu mai vedem unde este
adevărata teologie. Slavă Domnului că avem praznice bisericeşti care ne-
o amintesc.
27
pe toate acestea, le respinge şi nu-şi păstrează decât o singură rugăciune:
„Doamne! Luminează-mi întunericul!”
În timp cea adevăratul teolog este cel ce a trecut prin toate etapele
curăţirii, prin Botez, prin mărturisire, prin rugăciunea neîncetată; este cel
ce s-a curăţit sau cel puţin e pe cale să se curăţească… El a strigat către
Domnul: „Doamne! Luminează-mi întunericul! Doamne Iisuse Hristoase,
miluieşte-mă!” Şi acolo, în aceste fiinţe găseşte Duhul Sfânt inimi
pregătite.
28
Aşa că Sfântul Grigorie Palama, în plin secol IV, va înfrunta filosofia şi
filosofii vremii sale, care vorbeau în deşert, în timp ce el vorbea despre ce
cunoştea, adică despre „spatele lui Dumnezeu”, a cărui experienţă o
trăise.
Încăierări, dispute teologice ce-au durat mai mulţi ani, împăraţi sunt sleiţi
de puteri, episcopi şi iată că, prin trei sinoade reunite la interval de câţiva
ani în marea catedrală a Sfintei Sofia, filosofia raţionalistă, principiul
„după părerea mea”, lumea gânditorilor nedespătimiţi, lumea tuturor
acestor profesori de teologie care nu şi-au deschis gura ca să zică:
„Doamne, luminează-mi întunericul!” a trebuit să fie redusă la tăcere de
către el.
29
emană spre lume. Raza soarelui nu este soarele, lumina soarelui nu este
soarele şi totuşi nu putem spune că ar fi altceva, ci noi ne împărtăşim de
căldura soarelui, – iată o formă de energie – de razele soarelui, – iată
energia – de lumina soarelui – iată energia. Iată lucrarea; dar nu
participăm la Natura Sa, căci dacă ne-am apropia de ea, am fi mistuiţi de
focul său incandescent de care nimic nu se poate apropia. Aceasta este o
imagine pe care o folosesc, să zicem, ca să ne ajute să percepem mai bine
taina lui Dumnezeu, iar aici Sfântul Grigorie Palama să amintească
întregii Biserici, învăţătura mereu propovăduită, dar care era un pic uitată,
că Dumnezeu ni se împărtăşeşte în energiile Sale necreate. Dacă soarele
nu-şi arată lumina, nu degajă căldură, nu trimite raze, natura noastră,
pământul moare. Închipuiţi-vă un pământ fără soare. E de negândit. La
fel, un Dumnezeu care să nu aibă nici o legătură cu făpturile Sale este,
pentru noi, creştinii ortodocşi, de neînchipuit. De aceea potrivnicii noştri,
în Apus, spun: „Da, Dumnezeu are lucrări, are energii, dar ele sunt
create.” „Mami, dă-mi bani ca să-i fac un cadou lui tati, este ziua taţilor”
Ce? Uite, un cadou, asta-i o făptură. Dar Dumnezeu Se dă pe El însuşi în
energiile Sale, şi nu în fiinţa Sa. Nimic nu stă la mijloc, nici o făptură,
nici un cadou, nici un dar, este chiar Dumnezeu în ceea ce are El de
împărtăşit.
Tot ceea ce este necesar mântuirii noastre, Dumnezeu ne-a dăruit, ceea ce
nu este indispensabil mântuirii, Dumnezeu a păstrat pentru Sine.
30
Synodiconul Ortodoxiei
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, veţi auzi aceste alese şi însemnate
cuvinte din Slujba Orthodoxiei pe care Sfânta Biserică a rânduit-o a fi
săvârşită astăzi. Cea dintâi săptămână a Sfântului şi Marelui Post a
încheiat o săptămână de rugăciune stăruitoare şi nevoitoare pocăinţă.
Acum Sfânta Biserică, dorind a ne întări şi a ne mângâia, a rânduit pentru
noi în această primă săptămână a Postului Mare, în prima sa Duminică,
un praznic duhovnicesc, unul dintre praznicele cele mai dragi şi apropiate
inimilor noastre – cel al Biruinţei Orthodoxiei.
Dar diavolul n-a putut suferi înfrângerea din mâinile mucenicilor. Când
Biserica lui Hristos a biruit în lume, el a ridicat o nouă prigoană asupra ei,
cu mult mai primejdioasă: dinlăuntrul Bisericii, aşa cum Sfântul Apostol
Pavel a zis mai-nainte în convorbirea sa cu efesenii, că se vor ridica
bărbaţi, „grăind învăţături răstălmăcite (îndărătnicii)”. Sfântul Pavel i-a
numit pe aceştia „lupi îngrozitori” (Fapte 20:29,30). Aceştia sunt ereticii,
care au încercat să strice adevărata învăţătură a lui Hristos despre credinţă
şi evlavie, ca să facă această sfântă învăţătură fără folos pentru oameni.
31
Când s-au întâmplat acestea, Sfânta Biserică, prin cei mai buni slujitori ai
ei, a ridicat armele împotriva acestor eretici pentru a-şi apăra Adevărul,
învăţătura cea curată. Atunci au început a se aduna primele Soboare, mai
întâi locale, apoi A-Toată-Lumea (Ecumenice). Ierarhii au venit împreună
din toate marginile lumii şi prin Sfântul Duh au glăsuit Adevărul cel curat
şi neschimbat, urmând pilda primului Sobor, cel I Apostolesc de la
Ierusalim (Fapte 15:6-29). Ei de asemenea au tăiat ereticii de la Biserică
şi i-au anatemizat.
Aceasta s-a făcut potrivit poruncii Însuşi Domnului nostru Iisus Hristos,
Carele au zis: „Iar de nu-i va asculta pre ei, spune-l Bisericii, şi de nu va
asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.” (Matei 18:17).
Şi potrivit poruncii Sfântului Apostol Pavel, marele „apostol al
neamurilor” ce zice: „Ci măcar noi, sau Înger din Cer de vă va vesti vouă
afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie.” (Galateni 1:8). Şi
iarăşi zice, într-alt loc: „Cel ce nu iubeşte pre Domnul nostru Iisus
Hristos, anatema să fie! Maranatha!” (I Corinteni 16:22).
32
aşa-zisa „Mişcare Ecumenică”, condusă de ceea ce este cunoscut sub
numele de „Consiliul Mondial al Bisericilor”, o organizaţie ce
tăgăduieşte dogma unităţii şi infailibilităţii Adevăratei Biserici a lui
Hristos şi încearcă să facă, din toate credinţele mincinoase existente,
o nouă falsă „biserică”, despre care noi credem fără îndoială că va fi
„biserica” lui Antihrist, acea falsă-biserică condusă de Antihristul, a
cărui venire se pregăteşte în lume acum foarte repede.
33
La începutul cuvântului nostru din Duminica Biruinţei Ortodoxiei, pare
firească întrebarea: ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevărata
cunoaştere şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la
Dumnezeu în Duh şi în Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea omului de
către Dumnezeu, prin harul Preasfântului Duh, dăruit omului. Duhul este
slava creştinilor. Unde nu este Duh, acolo nu există Ortodoxie.
34
Cugetarea omenească inclusă în învăţătura credinţei creştine se numeşte
erezie, iar urmarea acestei învăţături – reacredinţă…
Inima lor cea nesocotită s-a întunecat – spune Apostolul despre înţelepţii
care s-au abătut de la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu – zicând că
sunt înţelepţi, au ajuns nebuni; de aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei,
după poftele inimii lor… ca unii care au schimbat adevărul lui
Dumnezeu în minciună; pentru aceea Dumnezeu i-a dat unor patimi de
ocară.
Ereziile, fiind lucru trupesc, rod al cugetării trupeşti, sunt scorneli ale
duhurilor necurate. Feriţi-vă de eresurile cele împotrivitoare lui
Dumnezeu – zice Sfântul Ignatie Teoforul – deoarece prin însăşi natura
lor, acestea sunt născociri diavoleşti ale şarpelui plin de toată răutatea.
Nici nu este de mirare: duhurile necurate au căzut de la înălţimea
demnităţii duhovniceşti; de la cugetarea duhovnicească ele au căzut în
cugetarea trupească; duhurile necurate sunt complet lipsite de această
posibilitate. La oameni binele este amestecat cu răul, şi de aceea devine
netrebuincios; la duhurile necurate precumpăneşte şi acţionează numai
răul. Cel mai mare păcat al lor este ura nestăvilită faţă de Dumnezeu,
exprimată printr-o straşnică şi neîncetată hulire a Lui. In trufia lor,
demonii s-au ridicat mai presus de Dumnezeu însuşi. Ei au prefăcut
ascultarea de Dumnezeu, firească făpturilor vii, într-o sălbatică
împotrivire, într-o vrajbă de neîmpăcat. De aceea căderea lor este atât de
adâncă, iar plaga morţii veşnice, hărăzită lor, este de nevindecat. Patima
lor esenţială este mândria, ei fiind prea plini de o nemaipomenită şi
neroadă trufie.
35
Într-o perioadă au fost atinşi de erezie chiar şi unii cuvioşi ai lui
Dumnezeu, precum sfinţii Ioanichie cel Mare, Gherasim de la Iordan şi
alţii. Dacă aceşti sfinţi bărbaţi, care-şi duceau viaţa având numai şi numai
grijă de mântuire, n-au cunoscut deîndată hula mascată împotriva lui
Dumnezeu, ce vom zice de cei ce-şi petrec viaţa cufundaţi în grijile
lumeşti, având o cunoaştere cu totul neîndestulătoare despre credinţă?
Cum vor recunoaşte ei erezia aducătoare de moarte, când aceasta apare
ferchezuită sub masca înţelepciunii, a cucerniciei şi a sfinţeniei? Iată din
ce cauză comunităţi întregi şi noroade s-au plecat cu atâta uşurinţă sub
jugul ereziei. Din aceeaşi cauză devine foarte anevoioasă întoarcerea de
la erezie la dreapta credinţă, cu mult mai grea decât întoarcerea din
necredinţă şi din idolatrie. Ereziile care sunt mai apropiate de ateism sunt
mai lesne de recunoscut şi de lepădat decât ereziile nu prea depărtate de
dreapta credinţă, şi de aceea mai acoperite. Împăratul roman cel întocmai-
cu-apostolii, marele Constantin, într-o scrisoare către Sfântul Alexandru,
patriarhul Alexandriei, acuzatorul ereziarhului Arie, îl roagă să curme
disputa ce tulbură liniştea şi pacea prin cuvinte deşarte. Dar, prin aceste
cuvinte numite deşarte, era tăgăduită Dumnezeirea Domnului Iisus
Hristos, era desfiinţat creştinismul. Iată cum necunoştinţa, şi în cazul
acestui bărbat sfânt, râvnitor al blagocestiei, fusese înşelată prin viclenia
ereziei, pe care el nu a putut să o priceapă.
36
cumplitei plăgi a ereziei, tămăduirea prin anatematisire a fost totdeauna
socotită ca neapărat trebuincioasă de către Sfânta Biserică.
37
Celor ce spun că Dumnezeu nu este Duh, ci materie, şi celor ce nu-L
recunosc ca Sfânt, Atotmilostiv, Preaînţelept, Atotştiutor, rostind alte
asemenea hule: anatema!
38
rămână credincios învăţăturii lui Hristos. Învăţătura de Dumnezeu
descoperită se păstrează în toată plinătatea ei numai şi numai în sânul
Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin!
______
NOTĂ:
39
Până nu demult cuvintele “creştin” şi “ortodox” păreau încă limpezi şi
lipsite de orice ambiguitate.
Astăzi, însă, trăim într-o epocă teribilă, viciată de atâtea greşeli şi iluzii,
încât aceste cuvinte prin ele însele nu mai sunt suficiente, ele necesitând
lămuriri suplimentare. Cuvintele respective nu mai exprimă demult
realitatea, ci mai degrabă sunt înţelese de o manieră subiectivă şi
decepţionantă.
40
Deci aşa procedează cei ce participă la mişcarea numită “ecumenică”, şi
care depun mari eforturi să fabrice în grabă mare o pseudo-biserică
deosebită de toate confesiunile existente.
A cui conştiinţă oare se poate împăca cu situaţia din zilele noastre? Cine
poate să-şi închidă ochii la vederea atâtor încălcări, atâtor minciuni, fără a
se tulbura câtuşi de puţin?
41
Şi într-adevăr, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a promis mântuirea
veşnică unui număr mare de oameni, ci dimpotrivă, turmei celei mici,
care îi va rămâne credincioasă până la sfârşit, până la ziua de temut a
celei de a doua slăvite veniri, când va veni să judece viii şi morţii…
Ei sunt în acelaşi timp cei din patria noastră Rusia, captivi ai fraţilor lor,
potrivnici lui Dumnezeu. În Rusia aceşti ziloţi au intrat în catacombe
asemeni creştinilor din primele veacuri, iar în Grecia, patria noastră soră,
Adevăraţii Creştini Ortodocşi au refuzat să accepte nu numai noul
calendar, ci şi orice altă inovaţie.
42
Duhul ascetic – această renunţare la lume, susţinută cu atâta claritate în
scrierile Sfinţilor Părinţi, sunt combătute de “neo-ortodocşii” care vor cu
orice preţ să se ghideze după duhul acestei lumi “care zace în rău” şi a
cărui tată, după cuvintele lui Hristos Însuşi, este diavolul.
Prin urmare, necăutând la faptul că trăim într-o lume care s-a lepădat de
Dumnezeu, să luptăm nu pentru slava lumească, care nu ne va mântui, ci
pentru a fi împreună cu mica turmă a lui Hristos.
NOTĂ:
43
Să luăm exemple din teritoriul canonic al Patriarhiei de
Constantinopol, din Noua Romă, sau chiar din Muntele Athos, care este
considerat de către şefii actuali ai Fanarului ca aparţinând teritoriului
acestei Patriarhii.
44
zice: „Cine va povesti despre naşterea Sa?” şi „Nu iscodi cele mai presus
de mintea ta!”. Când Sfântul Ipatie înţelese că Nestorie avea
învăţături eretice, îi şterse numaidecât numele din diptice în biserica
Sfinţilor Apostoli, aşa încât să nu se mai pomenească numele lui la
Sfânta Jertfă.
45
împărtăşească cu ei. Pentru el problema nu era aceea a canonicităţii
acestor biserici, ci înainte de toate aceea a Ortodoxiei lor.
Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda
spuselor trimişilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul patriarhilor
răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de credinţa
ortodoxă, patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea
apostolică, deci şi „puterea de a lega şi a dezlega”. A mai spus: „Au
fost depuşi şi lipsiţi de treapta preoţiei în sinodul local ce s-a întrunit
de curând la Roma. Ce Taine mai pot ei săvârşi? Sau ce duh va
coborî asupra celor ce sunt hirotoniţi de ei?”
46
conştiinţei sale, călcând Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă opreşte să
osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind
zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la
credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.”
Zis-au lui :
– Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din
Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine
dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din
preacuratele Taine.
Cuviosul răspunse:
– Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu
voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul
Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-
alt chip, aducând ceva nou la credinţă”.
47
După pilda Sfântului Maxim, o putem înfăţişa şi pe cea a
SFÂNTULUI TEODOR STUDITUL care, în timpul prigoanelor
iconoclaste, nu a primit comuniunea cu patriarhii potrivnici
icoanelor, nici chiar cu patriarhul ortodox – când acesta din urmă, de
teamă, a încălcat canoanele slujind a patra căsătorie a împăratului.
48
Teodosie cu numele. Împreună cu alti egumeni, Cuviosul Nichita a fost
închis în temniță și, apoi, trimis în surghiun, mărturisind și suferind
neclintit timp de șase ani, pentru credința pe care a mărturisit-o la al
șaptelea Sinod, de la Niceea, din anul 787.
49
Astfel ei cu supărare stîndu-i împotrivă şi mult timp silindu-l, a
ieşit Cuviosul Nichita chiar nevrînd, nu de pătimirea cea rea fugind, nici
de munci temîndu-se, ci ascultînd cu dinadinsul rugă-mintea părinţilor
acelora şi cărunteţile lor văzîndu-le, s-a plecat spre sfătuirea acelora, fără
voia sa. Căci, fiindu-le înainte viaţa şi moartea, cu voie îi era lui ca pentru
dreapta credinţă să-şi aleagă mai bine moartea decît viaţa. Însă nu s-a
lepădat într-acea vreme de cinstita însoţire a părinţilor, cărora le ştia şi
credinţa cea dreaptă şi îmbunătăţita viaţă. Deci au mers cu toţii la
mincinosul acela patriarh. Iar acela, ca să-i vîneze cu mai multă
uşurinţă spre a lui împărtăşire, i-a dus la un oarecare loc de
rugăciune, care într-adins era împodobit cu icoane, ca, văzînd
părinţii sfintele icoane, să socotească că patriarhul este
dreptcredincios. Acolo, Teodot slujind, au primit împărtăşirea din
mîinile lui, pentru că auzeau din gura aceluia nişte cuvinte ca
acestea: "De nu va cinsti cineva icoanele lui Hristos, anatema să fie!"
Aceasta o zicea el, nu cinstind icoana Mîntuitorului, ci făţărnicindu-
se înaintea lor, ca să nu se îndoiască a se împărtăşi cu dînsul.
50
ce nu mi se cădea să fac. Ci, pentru ascultarea bătrînilor m-am supus
nevrînd, împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul patriarh
Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. Deci, să ştii bine că de
acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi. Ci petrec întru
predaniile Sfinţilor Părinţi, pe care le-am primit de la început. De
aceea, fă cu mine ce vrei, fără a nădăjdui să auzi altceva de la mine".
51
să locuiască, s-a sălăşluit la un loc oarecare deosebit aproape de Bizanţ,
în partea dinspre miază-noapte.
52
Aceste documente încep în general prin a arăta importanţa
punctelor de divergenţă cu latinii – şi mai ales, cel mai important, despre
purcederea Duhului Sfânt: purcedere doar de la Tatăl după ortodocşi,
dublă purcedere la latini. Plecând de aici, monahii din Athos
mărturisesc nu numai că e cu neputinţă să-l pomeneşti pe patriarh,
dar că nu este îngăduit să-i socoteşti ortodocşi nici pe cei ce-l
pomenesc, nici să te rogi cu ei, chiar dacă eşti în casa lor, în loc
privat:
53
Un alt text, anonim, scris împotriva lui Ioan Vekkos, ia drept pildă
pe Sfântul Theodor Studitul pentru a nu pomeni pe patriarhul de
Constantinopol: „Dacă deci acest sfânt şi mare mărturisitor Theodor,
când aceşti împăraţi erau ortodocşi şi nu le puteai aduce nici o
învinuire privitor la dreapta credinţă, ci numai pentru că
înfăptuiseră o nelegiuire, o faptă necanonică, din această pricină nu
numai că s-a rupt de împărtăşirea cu ei, dar a şi încetat să-i mai
pomenească în sfintele soboare, atunci noi acum de ce facem ceva
nedrept şi nemaipomenit, dacă din frică de Dumnezeu dispreţuim
slava omenească? Să ne învinuiască dacă nu călcăm pe urmele
Sfinţilor Părinţi! Iar dacă-i urmăm pe Sfinţi, atunci de ce ne
prigonesc?” [6]
Canonul 10 Apostolic
Canonul 11 Apostolic
Canonul 45 Apostolic
54
„Episcopul, sau preotul sau diaconul, împreună cu ereticii
rugându-se numai, să se afurisească [11]; iar de au dat lor voie, ca
unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”.
Canonul 46 Apostolic
55
Canonul 65 Apostolic
56
O astfel de identificare a autorităţii episcopale cu mărturisirea de
credinţă – la fel de veche ca şi creştinismul – se regăseşte şi mai limpede
exprimată la un alt isihast vestit, în secolul XVIII, SFÂNTUL PAISIE
VELICICOVSKI: „Mă întrebaţi şi dacă un sinod din Biserica de
Răsărit a ridicat vreodată o anatemă. Şi vă răspund: poate exista un
asemenea sinod care să se fi opus lui Dumnezeu şi Sfintei Biserici,
care să se fi întrunit pentru a ascunde adevărul şi pentru a întări
erezia? Un asemenea sinod nu poate exista. Mă întrebaţi dacă episcopii
pot să ridice o asemenea anatemă fără ca sinodul episcopilor şi
patriarhilor să ia la cunoştinţă şi să consimtă la aşa ceva. Şi vă răspund că
aceasta este cu neputinţă. Luaţi aminte că toţi episcopii primesc acelaşi
har al Sfântului Duh când sunt hirotoniţi şi când îşi iau răspunderea de a
păzi cu mare grijă credinţa ortodoxă curată şi neprihănită. Mai trebuie să
păzească şi tradiţiile apostoleşti şi rânduielile Sfinţilor Apostoli, ale
Sinoadelor Ecumenice şi locale şi ale Sfinţilor Părinţi, care împreună
alcătuiesc Sfânta Biserică apostolească şi catolicească (Sobornicească).
Au primit de la Duhul Sfânt putere ca să stăpânească, potrivit poruncii
Sfinţilor Apostoli ai Sfintei Biserici. Episcopii n-au primit de la Duhul
Sfânt putere ca să nimicească tradiţiile apostoleşti şi canoanele Bisericii.
Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra
vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de
această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei
Biserici …” [22]
57
dreptul canonic şi de a-l sistematiza.” În plus este şi unul dintre cei care
iau în considerare lucrările de drept canonic efectuate la Roma. În teza sa
din 1970, dar mai ales într-un referat prezentat la Primul Congres al
Societăţii pentru Dreptul Bisericilor Orientale din 1971, Bartolomeu
indica în ultimul rând, printre elementele demne de luat în considerare
pentru o nouă legislaţie ortodoxă, „dispoziţiile Codului pentru catolicii
orientali şi, poate chiar, ale Codex Juris Canonici latin”. Apoi adăuga:
„Cel din urmă are de asemenea importanţă ecumenistă deoarece biserica
catolică romană şi biserica ortodoxă, având în comun numeroase aspecte
ale vieţii lor bisericeşti, se aproprie mereu mai mult una de alta, iar
această reconciliere şi această unitate atât de dorită pentru cele două părţi
pot fi astfel înlesnite.” [23]
NOTE:
58
[5] Ibid., p.500-501.
[10] A se vedea Valsamon, loc. cit., ca şi Zonara şi Aristene, Ibid, col 57-
60.
59
[19] A se vedea Migne, op.cit. col 164-168. Comentatorii trimit la
canoanele următoare: canonul 70 Apostolic, canoanele 29, 31, 32, 37 şi
38 ale Sinodului de la Laodiceea, 60 al Sinodului de la Cartagina.
BIBLIOGRAFIE:
Pidalion
Pr. Patric Ranson, “Prigonirea monahilor din Muntele Athos de catre
Patriarhia de Constantinopol”, Fratia ortodoxa a Sfantului Grigorie
Palama, Paris, 1992
Proloage
Vietile Sfintilor
60
Scrisoarea Cuviosului Athonit Sava de la Esfigmenu
Unul din cei mai iubiţi prieteni ai părintelui Tihon a fost şi evlaviosul
Părinte Sava, care avea rugăciunea neîncetată şi ajunsese la o mare
înălţime duhovnicească.
Pricina plecării lui din lume a fost, precum mi-a spus, viata Sfântului
Ioan Colibaşul, care a aprins în inima sa flacăra cea dulce a dragostei
lui Hristos şi aşa a venit în Sfântul Munte la Sfânta Mănăstire
Esfigmenu.
Aici s-a nevoit cu multă mărime de suflet până la bătrâneţile sale, fără să
se socotească pe sine. De aceea se şi gândea mereu la ceilalţi şi încerca
să odihnească pe fiecare.
După o asceză aspră de mulţi ani era firesc să sufere şi unele vătămări
trupeşti, adică să aibă probleme de sănătate.
Părinţi mănăstirii, din dragoste, l-au dus la Atena pentru consultaţii, iar el,
ca un bun ascultător ce era, s-a supus, însă Părintele Sava cel iubitor de
61
linişte a fost chinuit mai mult de zgomotul lumesc decât de durerile bolii
sale şi de aceea i-a rugat pe părinţi să-l aducă la metania sa, în Grădina
Maicii Domnului.
62
Toţi comemoratorii Patriarhului au început să se agite; din mânăstiri şi
din chilii, mulţi au alergat să îl convingă pe Stareţ. Dar vizitele dese, ce
au devenit împovărătoare, nu au slujit la nimic.
În cele din urmă, Stareţul a fost silit să răspundă în scris unui călugăr
care îl vizita frecvent, răspunzând astfel şi tuturor celorlalţi, bine
organizaţi şi hotăraţi să îl convingă pe Stareţ de greşeala sa.
Blagosloviţi!
În Pateric se scrie că atunci când avva Agathon a fost întrebat dacă era
mândru, curvar şi un eretic, a răspuns că primeşte primele două acuzaţii,
căci era de folos sufletului său să facă astfel, dar nu şi că era un eretic,
căci aceasta înseamnă despărţirea de Dumnezeu [1].
Potrivit vouă (şi potrivit tuturor mânăstirilor Muntelui Athos, mai puţin
Mânăstirii Esfigmenu, Schitului Proorocului Ilie şi a multor Părinţi ziloţi
[plini de râvnă]), noi suntem înşelaţi şi schismatici. Găsiţi dificil a admite
că Patriarhia de Constantinopol propovăduieşte erezia, deoarece ar trebui
să acceptaţi că păstrarea comuniunii cu acei lupi şi nu păstori este
vrednică de osândă, sau va trebui să încetaţi a le urma, potrivit poruncii
tuturor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Sinoade.
63
vă veţi despărţi de tot nu este potrivit învăţăturilor Sfinţilor Părinţi şi a
Sfintelor Sinoade. Vă înşelaţi tare.
Aduceţi înaintea noastră vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Nici măcar
sângele mucenicilor nu acoperă schisma” şi ale Sfântului Ignatie
Teoforul: „Nimic să nu se săvârşească fără episcop”. Concluzionaţi că
atunci când ne despărţim de episcopul nostru, suntem în afara Bisericii.
64
Harkianakis al Australiei. Sunteţi în comuniune cu aceşti oameni ca şi
cum ei ar împărţi cu dreptate cuvântul adevărului! Cine îl va condamna
pe Iacov Koukouzis? Partenie? Sau comisia Fanarioţilor de sub
Bartolomeu, care „investighează” de doi ani, acum, daca Harkianakis este
eretic? [2] Nu aţi înţeles că ei nu vor să dea un verdict?
Fanarul a făgăduit delegaţiei celor trei egumeni din Muntele Athos că vor
retrage şi îndrepta declaraţia Patriarhului Dimitrie către United Press,
despre primirea împărtăşaniei de la Latini, ca îl vor înlocui pe Stelian
Harkianakis de la preşedinţia comisiei pentru dialog teologic etc. S-a
îndreptat ceva până în ziua de astăzi? Sau credeţi că nu avem nici o
responsabilitate, sau vreo vină, şi putem rămâne în comuniune, deoarece
Stareţul Paisie declară fără de ruşine că declaraţiile şi acţiunile lui
Dimitrie nu sunt împotriva învăţăturilor noastre şi nu încalcă adevărul?
65
„conservatorilor”. Oricum, acolo în Roma, a subscris învăţăturii că
Latinii au Tainele Bisericii, şi continuă să o facă. Nu e îndeajuns? Când
au reacţionat vreodată precum voi, care continuaţi să îl comemoraţi pe
Dimitrie, Sfinţii şi creştinii oricărui veac în care erezia era propovăduită
pretutindenea? Ce precedent aţi găsit în istoria Bisericii, ca să puteţi
spune că îl urmaţi? Dacă sunteţi fii ai Sfinţilor (adică, imitatori şi
următori ai Sfinţilor), „Aţi fi săvârşit faptele lui Avraam”, precum
grăieşte Evanghelia. În vremea Patriarhului [Iosif] Beccos, părinţii de la
Muntele Athos au încetat să îl mai pomenească, chiar dacă nu fusese
depus de un Sinod; şi deoarece au stăruit cu neclintire în aderarea lor la
preceptele Părinţilor (adică, să nu ai părtăşie cu cei ce s-au depărtat de la
credinţa ortodoxă), Hristos le-a dăruit cununa cea de mucenic. Cât pentru
cei ce au slujit împreună cu cei ce îl pomeneau pe patriarhul „oficial”
latino-cugetător, Beccos, leşurile lor se găsesc până astăzi, precum bine
se ştie, umflate, urât-mirositoare şi neputrezite, spre a fi pildă tuturor.
66
Vedeţi încotro vă călăuzeşte „noua” voastră teologie? Cine s-ar fi gândit
vreodată că părinţii Sfântului Munte vor avea drept biblie cartea „Cele
doua extreme” a părintelui Epifanie Teodoropulos? Sfătuiţi săvârşirea de
proteste asemenea celor recomandate la paginile 19 şi 22 din acea carte,
„pentru Sfintele Canoane [de] care [se zice că] nu sunt aplicabile în
vremurile noastre, căci le lipseşte dragostea”. El îl mai descrie pe
patriarhul Athenagora ca „având o dragoste demonică”. Totuşi, rămâne în
comuniune cu cei ce au „o dragoste demonică”. Ce consecvenţă
uimitoare!
67
două săptămâni de foc neîncetat. [4] Are urechi să audă, să asculte glasul
Preasfintei Maici a lui Dumnezeu!
Fie să găsiţi calea neînţelegerii celei bune, aşa cum învaţă Sfântul
Nicodim Aghioritul în Omilia sa asupra celor Paisprezece Epistole ale
Sfântului Pavel, zicând: „Dacă el [egumenul sau episcopul] este rău în
Credinţă, de crede învăţături ereticeşti şi hulitoare, fugi de la el, chiar de
ar fi un înger din Ceruri”.
Stareţul Sava,
68
uşa, totul s-a umplut de bună mireasmă şi au văzut că Părintele Sava
adormise în Domnul; numai atunci au înţeles că mireasma aceea ieşea din
sufletul înmiresmat al Părintelui Sava.
Reporter: Părinte Steven, aţi fost multă vreme în Biserica Ortodoxă Rusă
din Afara Graniţelor (ROCOR), apoi aţi plecat în anul 2000 în Biserica
Ortodoxă Adevărată a Greciei; ce anume v-a determinat să luaţi această
hotărâre?
Iar în ROCOR preoţii spuneau: „Noi nu suntem eretici! Dar dacă avem
comuniune cu Patriarhia Sârbă care face ecumenism, nu-i nici o
problemă, pentru că noi nu facem.” Însă, desigur, ecleziologic asta este
ceva ridicol, fiindcă dacă ei se roagă cu papa şi cu cardinalii sau chiar cu
muftii şi rabinii, iar tu te rogi cu ei, atunci boala, infecţia apostaziei intră
în sufletul tău, pentru că unitatea Bisericii este întemeiată pe mărturisirea
de credinţă şi unitatea în Sfintele Taine. Deci când te rogi împreună cu
cineva, aceasta înseamnă că îi împărtăşeşti mărturisirea de credinţă. Şi le-
am spus: „Vedeţi că Patriarhia Sârbă este în CMB, aşa că ei sunt apostaţi!
Dacă voi slujiţi împreună cu ei, liturghisiţi cu ei, sunteţi părtaşi la
apostazia lor; iar dacă eu vă pomenesc pe voi, eu mă fac părtaş la
apostazia voastră.” Aşadar singura cale de a-ţi păzi sufletul este de a rupe
comuniunea cu această apostazie.
69
Aşa că după câţiva ani am văzut că direcţia ROCOR-ului nu urmăreşte
retragerea din Ortodoxia Mondială [1], ci intrarea din ce în ce mai mult în
ea: mai multe legături, mai multe împreună-slujiri, mai multe identificări
cu Ortodoxia Mondială. Iar Ortodoxia Mondială este în apostazie: ei sunt
în ecumenism, în mişcarea mondialistă care creează o singură religie, un
singur guvern mondial, o singură ideologie pentru toată lumea. Ei susţin
că nu, dar faptele lor sunt foarte clare. Deci ei asta fac!
70
aceştia, care sunt protestanţi, nu devin ortodocşi, ci aduc Ortodoxia în
ceva protestant. De pildă nişte predicatori, reverenzi protestanţi, trecând
la Ortodoxie, într-o zi sunt mirunşi, iar a doua zi sunt preoţiţi. Ei vin
împreună cu prozeliţii lor şi într-un an au scris deja cinci cărţi în care
spun tuturor ce-i Ortodoxia. Modul lor de a scrie este grosier şi
superficial, iar dacă încerci să-i aduci la o înţelegere mai adâncă a
Ortodoxiei, devin neliniştiţi, căci sunt implicaţi în marketing: au cărţi de
vândut, au nevoie de adepţi şi vor o ortodoxie facilă, de consum. Iată
ideologia americană, care se împrăştie în toată lumea: „fă-o repede!”, „fă-
o uşor!”, „fă-o superficial!” ca la TV. Uitaţi-vă la un show TV tipic: într-
o oră, ei prezintă o problemă şi o şi rezolvă: au ucis „băiatul rău” –
„bum!” – şi toată lumea e fericită!
Cred că acest fel de religie a fost creat în America. S-ar putea spune că
America este un laborator în care a fost creată o falsă religie.
71
spune-mi despre Isus.; vreau să îl simt aproape pe Isus!”- lucruri de felul
acesta. Deci cum să vorbeşti cu astfel de oameni?
Deci filosofia maselor este hedonismul: „Doar fă-mă să mă simt bine; dă-
mi drogul meu, dă-mi băutura mea, dă-mi plăcere sexuală, dă-mi filmul
meu, vreau doar să mă simt bine!” Iar filosofia conducătorilor este
nihilismul: „Nimic nu contează decât dorinţa mea de putere!”. Deci, avem
o mică oligarhie a nihiliştilor ce controlează masele hedoniştilor.
Nihiliştii nu recunosc nici o autoritate, decât propriul lor ego. Iar
hedoniştii nu recunosc decât dragostea lor de plăcere: „dă-mi fotbal, dă-
mi filmul şi o să fiu fericit”.
72
Iar ca să rupi această mentalitate şi să spui „NU!” trebuie să-ţi cauţi
mântuirea sufletului. Tu ai un suflet! Tu ai o minte! Trebuie să-ţi biruieşti
plăcerea care te robeşte.” Pentru oamenii de astăzi este un concept
necunoscut. Strămoşii noştri creştini se gândeau la moarte şi la Judecata
lui Dumnezeu: „Ce se va întâmpla când voi muri?” Oamenii de azi nu se
mai gândesc la aceste lucruri.
Părintele Steven Allen: Cuvântul cheie pe care l-aţi spus este „pare”.
Biserica oficială pare puternică; ei au clădiri, conturi bancare, în ziare se
spune: „Aceasta este Biserica Ortodoxă”; dar tocmai de aici reiese
diferenţa: esenţa Ortodoxiei Mondiale este colaborarea cu duhul acestei
lumi şi cu instituţiile antihristice ce controlează acum viaţa în lume.
73
Iar în situaţia în care suntem acum, nu avem guvern legitim; astăzi avem
guvern al mafiei: indiferent care ar fi – guvernul american, guvernul
sovietic, rusesc, guvernul sârbesc – acestea nu sunt guverne legitime!
Acestea sunt guverne ce au rezultat din rebeliune împotriva lui
Dumnezeu. Deci cum poate o Biserică să fie Biserică de stat într-un stat
antihristic?! Şi toţi aceşti patriarhi cu sinoadele lor slujesc acestor inşi!
Dacă aceşti oameni răi ce conduc guvernul rus, grec etc. vor zice: „Sări!”,
patriarhii vor sări. Când vor spune: „Fă asta!”, „Roagă-te cu papa!”, ei se
vor ruga cu papa. Când vor zice: „Schimbă Liturghia!”, ei vor schimba
Liturghia. Când vor zice: „Trebuie să avem homosexualii aprobaţi de
lege, iar voi trebuie să tăceţi”, ei vor zice ceva, dar nu vor face o
rezistenţă efectivă. Fiindcă ştiu bine cine le sunt stăpânii!
Aşa că noi suntem liberi să fim creştini. Despre asta este vorba: este un
duh al libertăţii, o libertate duhovnicească! Noi nu suntem constrânşi de
duhul antihristic, dar în Bisericile oficiale, patriarhii şi sinoadele lor sunt
cu toţii nişte sclavi ai urâtorilor de Dumnezeu antihrişti. Şi iată de ce fac
ei activităţi ecumeniste: fiindcă şefii lor le spun să facă aşa. Este simplu!
Mai putem spune despre Ortodoxia Mondială că este expertă în a crea o
faţadă frumoasă, o aparenţă a unei Ortodoxii fastuoase, o religie cu slujbe
frumoase; ei sponsorizează conferinţe de muzică bizantină, expoziţii de
icoane bizantine! Vedeţi?! Ei iau bani de la UNESCO, bani de la Banca
74
Mondială, ca să facă o expoziţie frumoasă a culturii ortodoxe; şi tot ceea
ce fac este să înlocuiască realitatea Ortodoxiei cu aparenţa ei.
75
Hristos. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu ne poate sta împotrivă.
Uitaţi-vă la Sfinţii Apostoli: erau numai 12 apostoli, 70 de ucenici şi apoi
câteva sute de ucenici, dar Sfântul Duh i-a făcut în stare să convertească
lumea! Vedeţi? Ei n-au zis: „O, nu, rabinii au toate sinagogile sau păgânii
romani au toate templele; noi suntem doar câţiva, cred că noi greşim, noi
suntem puţini!” Nu, nu e aşa: nu contează, mulţi sau puţini, nu contează;
contează unde e Hristos şi unde este Adevărul! Dumnezeu este acolo
unde este Adevărul, iar puterea este acolo unde este Dumnezeu.
De-a lungul istoriei răul pare adesea puternic, iar binele are adesea
aparenţa slăbiciunii; dar este o aparenţă, fiindcă diavolul lucrează cu
părelnicii, iar Dumnezeu lucrează cu realităţi. Iar lucrul important este
realitatea!
76
teologie!” Fiindcă dacă aceşti oameni citesc teologia „de modă veche”, să
zicem un text teologic dintr-o Academie Ortodoxă de Tradiţie, vor zice:
„Dar asta-i ceva plictisitor!” Nu-i antrenant pentru minţile lor. De ce?
Fiindcă este doar Adevărul! Cine este Dumnezeu? – Acesta este
Dumnezeu. Cine este Hristos? – Acesta este Hristos. Cum ne-a mântuit
Hristos? – Astfel ne-a mântuit Hristos. Iar ei zic „Asta-i ceva plictisitor!”.
Ei scriu într-un limbaj foarte intelectual, într-un limbaj de efect: pun note
de subsol cu citate din Sfinţii Părinţi în Greaca veche, dar de fapt nu-s
mai buni decât un hipiot care fumează drog şi zice „Hai să ne simţim
bine!” – „Hai să facem teologie!” Ei nu au nevoie de drog, ci îşi strâmbă
minţile fără drog! O persoană serioasă n-ar trebui să-şi piardă vremea cu
astfel de lucruri. Dar ei de ce îşi pierd vremea? Din pricina banilor: banii
îi călăuzesc. Banii se duc la seminare, în facultăţile de teologie, pentru a
învăţa acest gunoi. Încă un indiciu al Ortodoxiei Mondiale este că
Ortodoxia Mondială implică închinarea la ban. Ei sunt stăpâniţi de bani.
De ce nu părăsesc ecumenismul? De ce nu denunţă Uniunea Europeană?
De ce nu demască Organizaţia Naţiunilor Unite? Fiindcă ar pierde banii.
Iată că aceasta este religia lui mamona, iar Domnul nostru Iisus Hristos
spune că nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona.
77
Deci puterea Bisericii Ortodoxe Adevărate din Serbia este puterea
Bisericii Ortodoxe Adevărate de pretutindeni, Care este Hristos. Domnul
nostru este puterea noastră! Ce îi spune Domnul Sfântului Apostol Pavel?
„Harul meu îţi este îndeajuns!” Iar frumosul condac de la Înălţarea
Domnului spune: „Eu sunt cu voi şi nimeni nu poate fi împotriva
voastră!”. Deci noi trebuie să fim credincioşi Dumnezeiescului nostru
Mântuitor şi trebuie să fim smeriţi. Noi nu suntem cei mai mari ortodocşi
din câţi au trăit vreodată, ci suntem cei mai slabi ortodocşi din câţi au trăit
vreodată! Dar noi suntem ortodocşi. Adevăraţii Ortodocşi de astăzi nu
sunt cei mai mari ortodocşi care au trăit vreodată, noi suntem cei mai
slabi; dar noi stăm în Biserică, noi doar ne ţinem agăţaţi ca să nu cădem!
Am zis oamenilor când eram preot tânăr în ROCOR – oamenilor ce
veneau în ROCOR şi spuneau: „Eee, am trecut în ROCOR! Aceasta este
Biserica Sfântului Ioann Maximovici, a Vlădicăi Averchie! Vai, ce
grozav sunt, fiindcă sunt în ROCOR!” Le-am zis: „Ascultaţi! Noi nu
suntem deosebiţi, fiindcă ROCOR-ul este îngrozitor, dar cel puţin suntem
ortodocşi!… Ne agăţăm cu unghiile de Ortodoxie… Căci Ortodoxia
oficială este dusă…” Dar ei cred că au o viaţă deosebită, că sunt grozavi!
Aşadar cuvântul meu de încurajare pentru fraţii mei din Serbia este: fiţi
credincioşi Domnului nostru, rugaţi-vă, iubiţi-vă unul pe altul, nu vă
întristaţi de aceste aparenţe, fiindcă diavolul vă dă tot felul de gânduri ca
să vă prindă în capcană, de ex. această aparenţă a unei Patriarhii
puternice, a unei Ortodoxii Mondiale puternice. Este o realitate virtuală!
Dacă nu credeţi că e o realitate virtuală, mergeţi de pildă la o biserică de
la Oficiali, şi întrebaţi-i numai:
– „Părinte, îmi botezaţi copilul prin întreită afundare?”
– „Nu!”
– „De ce nu, părinte?”
– „E ceva nepotrivit, incomod, noi nu mai facem aşa ceva!”
– „De ce nu?”
– „Vezi-ţi de treaba ta şi taci!”
– „Dar aveţi o biserică frumoasă, o cristelniţă frumoasă, puteţi face asta
uşor!”
– „Nu, noi nu facem aşa Botezul!”
Dar ce se întâmplă când un evreu sau musulman sau lider religios vine să
viziteze o biserică? Episcopul este amabil cu el, îi arată dragoste. Iar dacă
unul din clerul nostru îi spune: noi nu vă vom mai pomeni, ei trimit
poliţia, vin după noi şi închid bisericile noastre. Iată pe cine reprezintă ei
78
cu adevărat! Aşadar nu ne trebuie mult ca să-i facem să-şi arate adevărata
lor faţă. Aceste lucruri ne ajută să nu fim prostiţi de aparenţe.
NOTE:
79
Minunea Sfintei Mari Mucenite Eufimia, prin care s-
a întărit dreapta credință (Calcedon 451) și călcarea
ei în picioare prin unirea cu monofiziții
Iar când s-a ţinut în Efes sinodul cel de loc (după cel de al Treilea
Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu mulţi ani înainte), sau mai
degrabă să zicem adunarea cea tâlhărească, la care preasfinţitul Flavian
(pomenirea lui la 18 februarie), patriarhul Constantinopolului şi
mărturisitorul dreptei credinţe, a fost ucis de cei de un gând cu Dioscor şi
cu Eutihie, atunci s-a întărit mai mult acel eres şi era primit ca o credinţă
dreaptă, iar credinţa ortodoxă era lepădată ca o rea credinţă oarecare.
Deci era de trebuinţă să se adune al Patrulea Sinod a toată lumea, al
Sfinţilor Părinţi, pentru lepădarea acelui eres şi spre întărirea dreptei
credinţe.
80
In vremea aceea, binecredinciosul împărat Teodosie a trecut din
această viaţă către Domnul. Iar după el a luat împărăţia îmbunătăţitul şi
plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfânta Pulheria. Aceşti râvnitori ai
dreptei credinţe, văzând Biserica tulburată de eresuri şi feluritele certuri
ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului Sfinţii
Părinţi din toată lumea creştină, ca să cerceteze şi să hotărască toate cele
pentru dreapta credinţă. Deci s-au adunat Sfinţii Părinţi în număr de 630,
cu preasfinţitul Anatolie, Patriarhul Constantinopolului şi cu preasfinţitul
Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului şi cu trimişii preasfinţitului Leon, Papa
Romei. Şi au fost de faţă şi rău-credincioşii, între care începători erau
Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rânduit la patriarhie
de Dioscor în locul lui Domnos, şi ceilalţi arhierei de un gând cu ei, şi
Eutihie cu cei de o socoteală ai săi, încât mulţimea ereticilor era fără de
număr. Şi toţi împreună cu Sfinţii Părinţi făceau Sinodul, adunându-se în
biserica Sfintei Mare Muceniţe Eufimia, care este în cetăţuia dinspre
Bosfor; pentru că acea biserică ţinea de scaunul mitropoliei Calcedonului
şi era foarte mare, încât putea să încapă în ea mult popor. In ea se
odihneau şi moaştele acestei mari muceniţe, de la care se făceau minunate
şi preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească.
81
multe ori celor ce se rugau ei cu credinţă: uneori celor ce zăceau în boli,
alteori celor ce alergau la biserică şi la mormântul ei, iar alteori celor ce
erau în felurite primejdii şi o chemau în ajutor. Şi alergau spre închinare
cu credinţă la dânsa în Calcedon popoare din toate ţările şi cetăţile, dar
mai ales din Constantinopol. Drept aceea, adunându-se Sinodul Sfinţilor
Părinţi celor din toată lumea, împăraţii au poruncit ca acolo să se
săvârşească.
82
făcut în timpul Sinodului. Şi precum atunci, aşa şi după aceea, sfânta
muceniţă n-a încetat a face minuni şi a izvorî din cinstitele ei moaşte
sânge mirositor ca mirul.
83
credincioșilor și că scrierile Sfântului Maxim Mărturisitorul sunt
îndreptate mai ales asupra acestei a treia forme de monofizism.
84
Chambesy. Cu acestă ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor și
restabilirea unității ecleziale. În 1993, noi am semnat actul de unire
definitivă cu aceste biserici și urma ca să definitivăm modalitățile de
conslujire, chiar de împărtășire și împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar
au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe
Grecești și Rusești și s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost
semnat de toți reprezentanții Bisericilor Ortodoxe și vechi orientale.”
85
învechesc și sunt înlocuite de altele noi. Prin Sfinții Părinți a grăit Sfântul
Duh. De aceea, nu este posibilă învechirea Hotărârilor Sfintelor Sinoade
Ecumenice. Sfânta Scriptură este mai veche decât Hotărârile Sfintelor
Sinoade Ecumenice. Cei care leapădă Hotărârile Sfintelor Sinoade
Ecumenice pe motivul vechimii, ce vor face cu Sfânta Scriptură ?
Să vedem acum ce posibilitate canonică au necalcedonienii
(monofiziții) de a ieși de sub anatema. ”Propunerea ridicării anatemelor
aruncate de Sfintele Sinoade Ecumenice asupra ereziarhilor monofiziți și
asupra celor de o cugetare cu aceștia este lipsită de orice bază canonică.
Ieșirea de sub anatemă se realizează numai și numai prin lepădarea
ereziei vizate de Sinod și acceptarea răspicată a învățăturii ortodoxe.”
Bibliografie
1. Viețile Sfinților
2. Revista Atitudini nr.11 pe 2010
3. Documentele oficiale ale acordului cu monofiziții, semnate de
ierarhii BOR.
86