Alexandru Lăpuşneanul - Costache Negruzzi

Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul”, a lui Negruzzi, este prima operă fundamentală a genului
în literatura noastră. Ea apare în primul număr al „Daciei literare” (1840) şi abordează un subiect
inspirat din istoria naţională. C. Negruzzi porneşte de la informaţiile existente în „Letopiseţul Ţării
Moldovei” a lui Grigore Ureche, de unde chiar preia replici memorabile.
Este o nuvelă pentru că este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, având un fir
narativ central. Se observă concizia intrigii, tendinţa de obiectivare a perspectivei narative şi
verosimilitatea faptelor prezentate. Personajele sunt relativ puţine, caracterizate succint şi
gravitează în jurul personajului principal.
Este o nuvelă romantică datorită mai multor trăsături: specie, inspiraţia din istoria naţională,
temă, conflict, personaje excepţionale în situaţii excepţionale, personaje construite în antiteză
(doamna Ruxanda blând, suspusă, influenţabilă, iar Lăpuşneanul, crud, tiran, răzbunător), culoarea
epocii în descrieri cu valoare documentară, liniaritate psihologică în construcţia personajelor, gesturi
şi replici spectaculoase şi memorabile. Nuvela istorică este o specie literară cultivată de romantici,
care se inspiră din trecutul istoric: tema, personajele şi culoarea epocii (mentalităţi, comportamente,
relaţii sociale, obiceiuri, vestimentaţie, limbaj).
Perspectiva narativă
Naratorul este omniscient, omniprezent, detaşat, predominant obiectiv, dar intervine direct
prin câteva epitete de caracterizare. Naraţiunea este la persoana a III-a (cu focalizare zero, viziunea
„dindărăt”). Atitudinea şi sentimentele lui Negruzzi sunt exprimate indirect, prin intermediul
întâmplărilor narate şi al personajelor, care se caracterizează prin diversitate tipologică. Naraţiunea
se desfăşoară liniar, printr-o înlănţuire gradată a momentelor, iar unitatea conţinutului, echilibrul
părţilor şi a întregului subiect, exprimarea neimplicată afectiv constituie elemente clasice ale acestei
opere. Acestora li se alătură elementele realiste care constau în obiectivitatea şi maniera impersonală
a povestirii sau în descrierea amănunţită a decorului, a vestimentaţiei. Conflictul puternic, acţiunea
tensionată, cuvintele cu o tentă uşor retorică, precum şi construcţia personajelor, în special a celui
principal, sunt trăsături romantice ale scrierii, realizate de Negruzzi într-o manieră artistică
remarcabilă.
Tema
Nuvela are ca temă lupta pentru putere în epoca medievală (în Moldova, la mijlocul secolului
al XVI-lea). Evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564 -1569)
evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un
domnitor crud, tiran.
Relaţia incipit-final
Incipitul şi finalul se remarcă prin sobrietatea autorului. Paragraful iniţial rezumă
evenimentele care motivează revenirea la tron a lui Lăpuşneanul şi atitudinea lui vindicativă. Finalul
consemnează sfârşitul tiranului în mod concis şi obiectiv, creând impresia de verosimil a nuvelei.
Titlul
Titlul este dat de protagonistul nuvelei, personaj eponim, numele său apărând însoţit de
articolul hotărât enclitic, ceea ce accentuează unicitatea acestuia. Personaj excepţional în situaţii
excepţionale, Lăpuşneanul este întruchiparea domnitorului crud, machiavelic, posesor al unei
diabolice arte a disimulării, bun cunoscător al psihologiei celuilalt, cu o voinţă de fier şi
temperament vulcanic.
Conflictele
 Conflictul principal al nuvelei are la bază setea de putere şi de răzbunare a domnitorului
tiranic, fiind aşadar un conflict social între boierii trădători din prima domnie şi Lăpuşneanul. El
este dublat de un conflict secundar, între domnitor şi boierul trădător, Moţoc. Conflictul interior
constă în tensiunea care decurge din sentimentele contradictorii ale aceluiaşi personaj. În text,
personalitatea protagonistului este în sine contradictorie, dar personajul care se frământă cel mai
mult este Ruxanda, capabilă, în final. Să-şi omoare soţul.
Tipic operelor de inspiraţie istorică, în această nuvelă regăsim triada domnitor tiranic –
domniţă angelică – boier slugarnic şi mârşav. Caracterul excepţional al lui Alexandru Lăpuşneanul
este scos în evidenţă prin plasarea lui în antiteză cu aceste personaje: demonismului său i se opune
blândeţea şi inocenţa Ruxandei, iar forţei autoritare slăbiciunea şi ipocrizia, oportunismul şi
cameleonismul lui moţoc.
În spirit romantic, nuvela prezintă personaje aparţinând tuturor straturilor sociale: domnitor,
boierime tânără (Spancioc şi Stroici), boierimea conservatoare (Moţoc, Veveriţă), ţărănimea –
realizată, pentru prima dată, în literatura română, ca personaj colectiv.
Relaţii temporale şi spaţiale
Timpul şi spaţiul acţiunii sunt precizate (acţiunea se petrece fie aproape de Tecuci, fie la
curtea domnitorului, la mitropolie sau în cetatea Hotinului, în perioada 1564-1569) şi conferă
verosimilitate naraţiunii.
Subiectul nuvelei este riguros structurat în patru părţi, precedate de către un motto.
Prima parte, având mottoul „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, constituie expoziţiunea
nuvelei, în care este prezentat momentul sosirii în ţară a lui Alexandru Lăpuşneanul, venind cu
ajutor turcesc pentru a-l înlătura pe Tomşa. Această primă parte conţine şi intriga acţiunii,
deoarece, pe lângă conflictul deschis dintre domnitor şi boieri, este prezentată hotărârea lui
Lăpuşneanu de a izbăvi ţara de toate relele.
Partea a doua, cu mottoul „Ai să dai samă, Doamnă!” cuprinde întâmplările determinate de
urcarea lui Lăpuşneanul pe tronul Moldovei, adică desfăşurarea acţiunii.
În partea a treia, care are mottoul „Capul lui Moţoc vrem”, acţiunea atinge punctul
culminant în scena decapitării celor patruzeci şi şapte de boieri, urmată de episodul uciderii lui
Moţoc de către mulţime.
Partea a patra, având ca moto „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”, constituie
deznodământul acţiunii. Spancioc şi Stroici, înapoiaţi de curând, o îndeamnă pe doamna Ruxanda
să-i dea otravă domnului, iar aceasta, speriată că viaţa ei şi a copilului ei este în primejdie şi
încurajată de mitropolitul Teofan, care-i promite iertarea lui Dumnezeu, săvârşeşte actul criminal.
După scurt timp, voievodul moare în chinuri, în mâinile călăilor săi.
Limbajul şi stilul narativ
Limbajul conţine numeroase expresii populare, regionalisme şi arhaisme utilizate pentru
conturarea culorii locale. Stilul narativ se remarcă prin sobrietate, concizie, simplitatea topicii. Stilul
indirect alternează cu stilul direct, realizat prin dialog. În ceea ce priveşte modurile de expunere,
naraţiunea se îmbină cu descrierea şi dialogul, care este predominant.
„În rândul primilor realişti stă Costache Negruzzi, natură cumpătată şi discretă, stăpân pe
acea disciplină interioară care îl împiedică să se destăinuiască prea abundent şi care, în locul
expresiei patetice a propriilor sentimente, preferă observaţia atentă a realităţii exterioare, însufleţită
uneori prin comentariul său ironic. Trăind în afară mai mult decât în sine, Negruzzi observă natura
şi omul.” (Tudor Vianu – Arta prozatorilor români)