Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care
unesc mecanica cuelectromagnetismul, și de teoria relativității generalizate (1915) care extinde
principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.
Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifică energia disponibilă a materiei. Pe această
formulă se bazează atomistica, secția din fizică care studiază energia nucleară.
Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al păcii și susținător al
cauzei poporului evreu căreia îi aparținea.
Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii.
Copilăria
Albert Einstein se naște la 14 martie 1879, (orele 11:30 AM)[necesită citare]: la Ulm, Germania, într-
o familie de evrei,[4], fiul lui Hermann și Pauline Einstein.
1880: Familia lui Einstein se mută la München, unde tatăl și bunicul său își deschid un mic
atelier de produse electrice.
Încă de mic, Albert se manifestă ca un băiat neobișnuit. Nu a vorbit până la trei ani, dând impresia că
este retardat mintal. Era un copil retras, preocupat de anumite subiecte, pe care cei de vârsta lui nu le
înțelegeau, astfel că ceilalți copii îl disprețuiau. Datorită dificultății de a se adapta la școală, profesorii
l-au considerat un copil-problemă, îndărătnic și diferit, care nu vrea să învețe.
1884:
Micul Albert primește de la tatăl sau o busolă care îl fascinează în mod deosebit,
producându-i, cum avea mai târziu să declare, „o impresie adâncă și de durată", inspirându-i
dorința de a cerceta misterele naturii, dorință care îl va urmări toată viața, .[5]
La insistențele mamei, la 6 ani, Albert ia lecții de vioară. Deși nu era prea pasionat,
interpreta cu plăcere lucrări ca „Sonata pentru vioară" a lui Mozart.
1888 - 1894: Dorind să-l îndrume către electrotehnică, tatăl său îl înscrie la gimnaziul Luitpold
din München (astăzi, acest gimanziu îi poartă numele).
Deși aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei (ne aflam în plin conflict între adepții
învățământului clasic, în cadrul căruia se studiau greaca și latina și cel modern, ce avea la bază
studiul limbilor moderne). Einstein ura disciplina, rutina și modelul militar pe baza căruia funcționau
școlile în acea perioadă, unde profesorii, impuneau elevilor respect și supunere absolută. Mai târziu, în
scrierile sale, sublinia faptul că, aici, gândirea creatoare era eliminată prin învățarea bazată pe
memorare mecanică și lipsită de imaginație.
1889: Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicină,[7] îl inițiază pe micul Einstein
(10 ani) în domeniul cunoașterii, împrumutându-i cărțile sale științifice și filozofice și prezentându-i,
printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica rațiunii pure) și Elementele lui Euclid.
Această ultimă lucrare îl impresionează în mod deosebit și ulterior o va denumi „cartea sacră a
geometriei”.[8]. De la Euclid, viitorul mare savant va înțelege raționamentul deductiv, ajungând ca la 12
ani să învețe singur întreaga geometrie euclidiană. În scurt timp va continua cu studiul calculului
infinitezimal. Autodidact, Einstein învață mai mult acasă decât la școală.
1895:
Albert vrea să urmeze învățământul superior dar ratează examenul de admitere la
Universitatea Politehnică elvețiană, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule),[9] deși
avea note excepționale la matematică și la fizică. Aceste rezultate au fost remarcate de unii
profesori care i-au promis că va fi admis la facultate în următorul an, pe baza notelor obținute
la examenul de maturitate.
Familia îl trimite la Aarau, Elveția pentru a-și completa studiile liceale și pentru a-și lua
diploma necesară.
Totuși nu fusese un student prea strălucit, cel puțin din punctul de vedere la profesorilor care
aveau o părere negativă despre Einstein (nu îi recomandaseră nici continuarea studiilor).
[11]
[modifică]Cariera
[modifică]Elveția
1901: Șomer fiind, caută de lucru. Găsește de lucru ca tutore, meditator și apoi ca profesor la o
școală privată în Schaffhausen.
1902: Einstein primește o slujbă la Institutul de Patente din Elveția (expert tehnic, clasa a III-
a).[12]
1905: Einstein primește titlul Doctor în Fizică în cadrul Universității din Zürich, în urma unei
dizertații privind determinarea dimensiunilor moleculare.
1906: Einstein avansează profesional ajungând examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la
Biroul de Patente.
1908: Obține un post de lector la Universitatea din Berna.
1909: Părăsește postul de la Oficiul de Patente deoarece este numit profesor asociat de fizică
teoretică la Universitatea din Zürich.
1911: Einstein se mută cu familia la Praga și este numit profesor titular la Universitatea
Germană de acolo (unde rămâne până în 1912).
1912 - 1914: Einstein se mută la Zürich și obține postul de profesor de fizică teoretică la
Universitatea ETH. Aici găseste un mediu favorabil studiilor și cercetărilor sale: i se permite
să efectueze orice experiment dorește.
[modifică]Berlin
1914: Devine director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin (secția de cercetare în cadrul
Academiei Prusiene), dar și profesor de fizică teoretică la Universitatea din Berlin, toate
acestea la recomandarea fizicianului german Max Planck.
1917: Este numit director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin
1920: Einstein este numit profesor-invitat la Universitatea din Leiden.
1921: 5 mai: este ales membru străin al Royal Society
[modifică]Princeton
În acest an, Einstein își dă doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teză asupra determinării
dimensiunilor moleculare.
Dar ceea ce face ca acest an să fie un adevărat annus mirabilis sunt cele cinci scrieri trimise de
Einstein la anuarul de fizică german Annalen der Physik:[14]
17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul "Un punct de vedere euristic privind
producerea și transformarea luminii", în care sugerează (din considerente termodinamice) că
lumina poate fi considerată ca fiind compusă din cuante de energie independente. Articolul
avea să apară la sfârșitul lunii mai;
30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, în care arată cum se pot calcula Numărul lui
Avogadro și dimensiunea moleculelor, studiind mișcarea lor într-o soluție. Acest articol a fost
acceptat și ca teza de doctorat, aparând în Annalen der Physik doar în ianuarie 1906. Este
pe locul trei ca celebritate, dar pe unul din primele locuri privind numărul de citări de care s-a
bucurat în acei ani. Einstein dedică teza de doctorat prietenului său Marcel Grosmann, fost
coleg la ETH.
11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul său despre mișcarea browniană – "Despre
mișcarea particulelor mici suspendate în lichide staționare, conform cerințelor teoriei
cinetico-moleculare a căldurii";
30 iunie: Marele articol "Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare"
27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini și se intitulează "Depinde
inerția unui corp de conținutul său energetic?" (Ist die Trägheit eines Körpers von seinem
Energiegehalt abhängig?). Articolul conține – conform unui obicei care avea sa se
întâlneasca frecvent la Einstein - gândurile sale de după publicarea marelui articol despre
relativitatea specială.
19 decembrie: al doilea articol dedicat mișcării browniene (va apărea în ianuarie 1906).
[modifică]Teoria Relativității Restrânse
Cea de-a patra lucrare importantă publicată de Einstein în 1905, "Asupra electrodinamicii
corpurilor în mișcare", conținea ceea ce avea să fie cunoscută mai târziu ca Teoria relativității
restrânse, una dintre cele mai celebre contribuții ale sale, în care demonstrează că teoretic nu
este posibil să se decidă dacă două evenimente care se petrec în locuri diferite, au loc în același
moment sau nu. Ideile de bază au fost formulate de Einstein încă de când avea 16 ani (deci cu
10 ani în urmă).
În primavara anului 1905, după ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein și-a dat
seama ca esența problemei constă nu într-o teorie a materiei, ci într-o teorie a măsurării. Esența
acestei teorii speciale a relativității era constatarea că toate măsurătorile timpului și spațiului
depind de judecăți asupra simultaneității a două evenimente diferite. Aceasta l-a condus la
dezvoltarea unei teorii bazate pe două postulate:
Principiul relativității, care afirmă că legile fizicii sunt aceleași în toate sistemele de referință
inerțiale
Principiul invariabilității vitezei luminii, care arată că viteza luminii în vid este o constantă
universală.
Numai viteza luminii este constantă în orice sistem de referință, lucru preconizat și de teoria lui
Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formulă:
. ("Echivalența masă-energie")
Această ecuație exprimă cantitate imensă de energie ascunsă într-un corp și care poate fi
eliberată atât în procesul de fisiune cât și în cel de fuziune nucleară, procese care stau la baza
funcționării bombei atomice.
Teoria Relativității Generalizate a revoluționat gândirea științifică prin negarea existenței unui
timp absolut, stârnind un ecou uriaș în toată lumea, fiind discutată în contradictoriu în cele mai
prestigioase centre știintifice ca și în cercuri mondene sau în săli de conferințe pentru marele
public. A fost combătută cu vehemență de unii, dându-se dovadă de cunoaștere superficială.
Epoca ce a urmat a fost marcată de interesul pentru această teorie, considerată ca răsturnatoare
a tuturor legilor mișcărilor și fenomenelor fizice admise ca fundamentale.
[modifică]Mecanica statistică
Unul din subiectele tratate în Annus Mirabilis 1905 se referă la mecanica statistică. Aceasta, spre
deosebire de mecanica clasică, se ocupă de sisteme cu un număr foarte mare de particule,
studiind comportamentul mediu al acestora și reprezintă un domeniu care abia fusese studiat
de Ludwig Boltzmann și Josiah Willard Gibbs.
[modifică]Teoria gravitației
O fotografie din 1919 a eclipsei de soare, realizată în cadrul expediției luiArthur Eddington și care demonstrează
teoria lui Albert Einstein privind curbarea spațiului în prezența unui câmp gravitițional
Sesizând asemănarea dintre curbarea traiectoriei unui obiect aflat într-un sistem de referință
care se mișcă uniform accelerat și curbarea traiectoriei unui obiect lansat în câmpul gravitațional,
Einstein trage concluzia că fasciculele luminoase se curbează când se propagă în vecinătatea
unui corp ceresc cu masă foarte mare, de unde reprezentarea mai greu de înțeles, cum că
spațiul însuși ar fi curb. Pentru a-și susține teoria relativității generalizate, Einstein a atras atenția
că există fenomene care o confirmă. Astfel, el a afirmat că frecvența undelor luminoase se
modifică atunci când acestea parcurg un câmp gravitațional, pentru că orbitele planetelor și
sateliților suferă o rotire suplimentară și că razele de lumină sunt deviate de la linia dreaptă în
vecinătatea Soarelui.
[modifică]Astronomie
Teoria relativității generalizate a fost confirmată prin diverse observații astronomice. Cea mai
importantă dintre ele a fost studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai 1919, la care a
participat o echipă condusă de astronomul Sir Arthur Stanley Eddington (care avea să devină
unul din susținătorii acestei teorii) și care confirmă devierea unghiulară a razelor de lumină în
câmpul gravitațional al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o precizie de 10 % efectul Einstein și, o
dată cu aceasta, a dovedit experimental justețea teoriei lui Einstein.
O altă confirmare o constiutie deplasarea spre roșu (către frecvențe mai joase) a liniilor spectrale
emise de atomi într-un câmp gravitațional intens: "efectul Einstein", similar efectului Doppler.
Universul configurat de teoriile lui Einstein nu mai este unul cu o metrică euclidiană. Semnificația
devierii razelor de lumină în câmpuri gravitaționale intense constă în acel nou model al
Universului înzestrat cu un spațiu cvadridimensional.
Contribuțiile lui Einstein determină transformarea rapidă cosmologiei (mai ales în perioada 1920
- 1970) într-o ramură a fizicii.[16]
[modifică]Ipoteza fotonică
Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate în 1905. Pentru a explica acest
fenomen,care infrima caracterul ondulatoriu al luminii,[18] Einstein explică mecanismul emisiei de
electroni utilizând ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de "cuantă" (pachet de
energie). Pentru această lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizică.
Această ipoteză contrazicea o tradiție de un secol (este vorba de teoria electromagnetică a lui
Maxwell), care consideră emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni
nu a acceptat teoria lui Einstein. Fizicianul american Robert Andrews Millikan, care a confirmat
experimental teoria un deceniu mai târziu, a fost el însuși descumpănit de rezultat.
[modifică]Mișcarea browniană
Într-unul din articolele publicate în 1905, cu titlul "Mișcarea Browniană"[19], a făcut predicții
semnificative asupra teoriei emise de botanistul englez Robert Brown privind mișcarea aleatoare
a particulelor suspendate într-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental mai
târziu.
[modifică]Statistica Bose-Einstein
În 1924, Einstein primește, din partea fizicianului indian Satyendra Nath Bose, o descriere a unui
model statistic prin care lumina putea fi asimilată unui gaz. Einstein publică acest rezultat, la care
ulterior adaugă și contribuțiile sale, la revista Zeitschrift für Physik.
[modifică]Modelul Schrödinger
Einstein propune fizicianului Erwin Schrödinger o aplicație a teoriei lui Max Planck prin a
considera nivelul energetic al unui gaz privit ca un întreg, fără a lua în considerare
fiecaremoleculă componentă. Utilizând distribuția Boltzmann, Schrödinger descrie proprietățile
"gazului ideal semiclasic".
[modifică]Girocompasul
[modifică]Refrigeratorul Einstein
Refrigeratorul Einstein
Datorită unui accident datorat agentului de răcire din acea perioadă, care era toxic, Einstein și
colegul său, Leó Szilárd au experimentat cu alte tipuri de substanțe, mai puțin periculoase. [22]
Descoperirea lor a fost patentată pe 11 noiembrie 1930, dar nu a avut prea mare succes
deoarece între timp, în 1929, a fost introdus freonul ca agent de răcire.
[modifică]Laserul
[modifică]Difuzia luminii
În 1910, Einstein a scris o lucrare despre "opalescența critică" în care tratează efectul de difuzie
al luminii în atmosferă. Este vorba de acel fenomen explicat și de John W. S. Rayleigh, conform
căruia bolta cerească se vede albăstruie în timpul zilei și roșcată la crepuscul.
[modifică]Colaborări
1911: La Bruxelles are loc prima ediție a Conferinței Solvay a Fizicienilor. Einstein constată cu
surprindere că este cel mai tânăr dintre invitați (avea numai 32 de ani);
5 mai 1921: Einstein este ales membru străin al Royal Society;
1921: Einstein ține cursuri la Princeton University asupra Teoriei Relativității;
1922: Cursuri în Japonia și China;
1923: Cursuri inaugurale la viitoarea locație a Universității The Hebrew din Ierusalim;
1927: La a cincea Conferință Solvay, discută cu Niels Bohr și pune bazele Mecanicii Cuantice.
[modifică]Angajament politico-social
Einstein și Oppenheimer.
După 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan mondial. Vizitele sale în orice parte
a Terrei au devenit evenimente naționale;fotografii și reporterii îl urmăreau peste tot.
Einstein și-a folosit renumele pentru a-și propaga propriile sale vederi politice și sociale.
Cele două mișcări sociale care au primit întregul său sprijin au fost pacifismul și sionismul.
În timpul Primului Război Mondial a fost unul din puținii savanți germani care au condamnat
public implicarea Germaniei în război.[23]Astfel, chiar în anul declanșării războiului, 1914, Einstein
semnează o proclamație împotriva acestuia, Manifest către europeni. În anul următor, 1915,
aderă la mișcarea pacifistă "New Fatherland League".
În 1919 articole elogioase în The Times și The New York Times îl fac pe Einstein tot mai
cunoscut pe plan mondial. Vizitele sale în orice țară[24] devin evenimente naționale. Marele
savant nu ezită să-și folosească renumele pentru a-și propaga propriile sale vederi politice și
sociale.
Scrisoarea lui Einstein către Roosevelt, 2 august 1939.
Cu venirea lui Hitler la putere în 1933 Einstein, care se afla în vizită în USA s-a decis imediat să
emigreze. A primit o funcție la Institute for Advanced Study, în Princeton, New Jersey.
Continuându-și și activitatea în favoarea sionismului,
În 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrări scrise în 1905 privind Teoria Relativității sunt
vândute la licitație, în Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, ca o contribuție pentru efortul de
război american.
După război, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmării internaționale și a unei guvernări
mondiale.
Einstein primind actul de cetățenie americană din partea lui Phillip Forman
De-a lungul vieții sale, fie forțat de împrejurări, fie pentru a-și atinge anumite deziderate, Einstein
și-a schimbat cetățenia în mai multe rânduri:[26]
„Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu
într-unul care se ocupă cu destinele și faptele omenirii"[29]
Către sfârșitul vietii, într-o scrisoare adresată filozofului Eric Gutkind, marele fizician afirmă:
„Cuvântul dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul
slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care
sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de
subtilă, nu-mi poate schimba opinia".[30]
„Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de
structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința".
„Nimic nu crește șansa de supraviețuire (a umanității) pe Pământ mai mult decât dieta
vegetariană. (... ) Cu influența sa fizică asupra comportamentului uman, stilul de viață vegetarian ar
putea influența în mod pozitiv soarta omenirii.”
[modifică]Recompense, distincții și aprecieri
Fizicianul german Max Born consideră teoria relativității ca fiind cea mai mare realizare a
minții umane în ceea ce privește concepțiile asupra Universului.[35]
Fizicianul P. A. M. Dirac numește teoria relativității "cea mai mare descoperire științifică
realizată vreodată".[36]
[modifică]Viața de familie
În 1903 s-a căsătorit cu sârboaica Mileva Marić, care îi fusese colegă la Politehnica din
Zurich ETH. Aceasta fusese studentă la matematică iar Einstein o cunoscuse încă
din 1898. Au avut trei copii, o fată, Lieserl (n. 1902), și doi băieți, Hans Albert (n. 1904) și
Eduard (1910).[41]
În 1914 cei doi se despart. Einstein se mută la Berlin, iar Mileva și copiii rămân la Zürich.[42]
După unii autori, Mileva l-ar fi ajutat pe Einstein în munca sa de cercetare științifică.[43]
[modifică]Controverse
Einstein discutând cu Niels Bohr
Teoriile lui Einstein au fost greu de înțeles, deoarece utilizau concepte foarte abstracte și
aduceau o noutate în gândirea științifică. Acestea au stârnit controverse și discuții, ca în
cazul teoriilor lui Darwin.
Deși teoria cuantelor constituia una din consecințele imediate ale contribuților sale
științifice, Einstein nu a fost niciodată de acord cu interpretarea de la Copenhaga adusă
acestei teorii de către Bohr și Werner Heisenberg, cea mai populară interpretare
a mecanicii cuantice, dar nici pe departe singura ei interpretare.[47]
Polemica a durat mulți ani; de fapt Einstein s-a stins din viață fără să accepte teoria
cuantică.
Planck și Einstein s-au cunoscut în 1909 și, deși erau oameni foarte diferiți, între ei s-a
menținut o îndelungată relație de prietenie, motivată mai ales de faptul că aveau un interes
comun:fizica. În ceea ce privește politica, Planck era un conservator și susținea cu fermitate
politica militaristă a Germaniei anului 1914, în timp ce Einstein se opunea acesteia.
În 1933, când Einstein, forțat de naziști, a părăsit Germania, Planck i-a reproșat lipsa de
patriotism și de încredere în propria țară.
Moartea
Din cauza unei boli netratate de o lungă perioadă de timp și refuzului de a i se efectua o
intervenție chirurgicală asupra arterelor cardiace, Einstein se stinge din viață în 1955 în
urma unui atac de cord.
multi ani mai tarziu, Harvey, care primise permisiunea lui Hans Albert (fiul cel mare al lui
Einstein) sa cerceteze creierul marelui geniu, a timis bucati din creierul acestuia catorva
cercetatori din intreaga lume. Unul dintre acestia era Marian Diamond de la UC Berkley,
care a descoperit ca, spre deosebire de creierul unei persoane normale, creierul lui
Einstein prezenta mai multe celule gliale in regiunea de creier responsabila pentru
sintetizarea informatiei.