Economia Uniunii Europene

Uniunea Europeană este prima putere economică mondială ce combină

economiile celor 27 state membre, dintre care Șaisprezece state membre au
adoptat o monedă comună, Euro, reglementată de Banca Centrală Europeană.
Economia UE reprezintă o piață unică și UE este reprezentată ca entitate
unică în cadrul OMC.

Etapele uniunii Economice si Monetare

Privita in timp, integrarea economica in cadrul Uniunii europene poate fi

stabilita ca un proces istoric desfasurat in perioada 1958-2000. Tratatul de la Roma
semnat in 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, a dus la infiintarea Comunitatii
Economice Europene (CEE), devenit Uniunea Economica si Monetara.

UEM va fi realizata in trei etape, conform Tratatului de la Maastricht si anume:

prima etapa la 1 iulie 1990 in coincidenta cu libertatea de circulatie a capitalurilor in
marele spatiu european, a doua etapa a inceput, de asemenea, la 1 ianuarie 1997, iar a
treia etapa va incepe cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 si cel mai tarziu la 1 ianuarie
1999.

Procesul integrarii economice europene de peste 40 ani a parcurs trei faze

fundamentale: uniunea vamala, uniunea economica si uniunea monetara.

1.Uniunea vamala. Constituirea Comunitatii Economice Europene a avut ca

obiectiv initial crearea unei uniuni vamale intre tarile membre. Continutul esential al
acestuia a fost: liberalizarea schimburilor comerciale prin desfiintarea taxelor
vamale intre tarile membre si instituirea unui tarif vamal comun fata de tarile terte,
adica cele care nu erau membre ale comunitatii. Aceasta faza, cea a uniunii vamale,
s-a incheiat la 1 iulie 1968.

2.Uniunea economica. Este faza urmatoare a integrarii, superioara primei,

incluzand realizarile acesteia la care s-a adaugat introducerea celor „patru
libertati”: libertatea de miscare a bunurilor; libertatea de miscare a capitalurilor;
libertatea de miscare a serviciilor; libertatea de miscare a persoanelor.
 Prin realizarea celor „patru libertati” s-a constituit piata unica europeana, care a
inceput sa functioneze la 1 ianuarie 1993.

3.Uniunea Monetara. Cea de-a treia faza a formarii Uniunii Europene, conform
Tratatului de la Maastricht, este constituirea uniunii monetare. Conceptia privind
crearea Uniunii Monetare Europene in trepte urmareste ca pana la finele secolului sa
apara pe piata euro - bancnotele si euro - monedele, ceea ce s-a si intamplat.

Prin infiintarea BCE se va ajunge la o singura politica monetara, vor fi blocate

ratele de schimb se va introduce moneda unica cu circulatie mai intii intre bancile
centrale si comerciale, pentru ca apoi, dupa unele aprecieri, sa circule pe piata ca
bancnote si monede in 2002.

Dupa formarea BCE, bancile centrale ale statelor membre vor continua sa existe
si impreuna cu BCE vor constitui Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC).
Pentru judecarea gradului de convergenta economica atins de statele membre si
retinute pentru a decide trecerea la cea de-a treia etapa trebuie sa indeplineasca
cele 5 criterii de convergenta prevazute in Tratatul de la Maastricht. In plan
economic convergenta politicilor economice nationale spre obiectivele fixate in
comun va fi mai puternica decat in cursul celei de-a doua etape si urmarirea
multilaterala a evolutiilor economice a statelor membre va putea, daca este cazul, sa
aplice sanctiuni pentru statele care, ducand o „proasta politica” ar risca sa puna in
pericol stabilitatea monedei unice.

Comerțul exterior al Uniunii Europene

În anul 2009, Uniunea Europeană era principalul partener comercial al RP
Chineze cu un total de 364 miliarde USD, urmată de SUA cu 298,2 miliarde USD.
Exporturile celor 27 State Membre ale UE au atins la sfârșitul anului 2009 valoarea
de 127,7 miliarde USD, pe locul 2 în clasamentul exportatorilor în RP Chineză, fiind
devansată de Japonia (130,938 miliarde USD). Din punct de vedere al importurilor
din RP Chineză, cele 27 State Membre UE se situează la sfârșitul anului 2009 pe
primul loc, înregistrând o valoare de 236,2 miliarde USD, fiind urmată de SUA cu
220,8 miliarde USD.

În anul 2009, investițiile străine directe ale Uniunii Europene în țările din afara
blocului comunitar au scăzut cu 24%, de la 348 miliarde de euro în 2008, la 263
miliarde euro în 2009, în timp ce investițiile străine directe ale țărilor partenere
către UE au crescut cu 12%, de la 199 miliarde euro la 222 miliarde euro.
În anul 2009, cele mai mari deficite comerciale au fost înregistrate de Marea
Britanie (92,6 miliarde euro), Franța (54,5 miliarde euro), Spania (49,5 miliarde
euro), Grecia (28,5 miliarde euro), Portugalia (19 miliarde euro) și România (9,8
miliarde euro), iar cele mai mari excedente au fost înregistrate de Germania (135,8
miliarde euro), Olanda (37,9 miliarde euro) și Irlanda (37,4 miliarde euro).

Principala destinație a investițiilor europene au rămas Statele Unite, cu 40%, deși

volumul investițiilor UE în SUA a scăzut de la 121 miliarde euro în 2008, la 69
miliarde euro în 2009.

Investițiile directe ale UE în Rusia, care atingeau 26 miliarde euro în 2008, au

scăzut masiv, și chiar au devenit ieșiri din investiții, volumul retragerilor fiind de 1
miliard de euro în 2009.

În același timp, Statele Unite au rămas și cea mai mare sursă de investiții străine
directe în Uniunea Europeană, cu o creștere de la 50 miliarde euro în 2008, la 97
miliarde euro în 2009.

Potrivit datelor prezentate de Eurostat in august 2010, economia UE, dar şi

cea a zonei euro, au crescut cu 1% în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale
acestui an, în principal datorită performanţelor cu mult peste aşteptări ale
Germaniei.

Dacă în cazul României mai avem de aşteptat până vom putea vorbi oficial de
depăşirea crizei şi ieşirea din recesiune, mai multe state occidentale sunt de aproape
un an pe trend de creştere economică. Cel mai bine din acest punct de vedere se
prezintă Germania.

Potrivit datelor prezentate de Eurostat, economia germană recuperează rapid

pierderile înregistrate în anul de criză 2009. În al doilea trimestru din acest an,
produsul intern brut al republicii federale a înregistrat un avans de 2,2% faţă de
primele trei luni ale anului. O rată de creştere atât de mare de la un trimestru la
altul nu s-a mai înregistrat în economia Germaniei de la reunificarea acesteia în 1991,
după cum a anunţat Oficiul Federal de Statistică. "O asemenea creştere
trimestrială nu a mai fost înregistrată până acum în Germania reunificată" - arată
biroul oficiului naţional de statistică din Germania, Destatis. Cei 34 de economişti
chestionaţi de Reuters prognozaseră în medie o creştere de doar 1,3 % pentru
perioada aprilie-iunie. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, avansul este şi mai
impresionant, 4,1%. Principalii factori de creştere au fost investiţiile interne şi
externe şi exporturile.

Ministrul Economiei, Rainer Bruderle, crede că noile evoluţii semnalează o posibilă

creştere anuală de peste 2% a economiei germane. Este o prognoză reţinută, având
în vedere că experţii germani vorbesc chiar de plusuri de la 3% în sus pentru
întregul an. Performanţele Germaniei au ajutat şi media din zona euro, unde alte ţări
cu greutate Franţa, Italia sau Spania sunt mult în urmă faţă de Berlin, cu avansuri
maxime de 0,6%.

Politica de austeritate anunţată de Cabinetul condus de Angela Merkel pentru 2011

şi de renunţare la programele de sprijinire ale economiei, implementate pe timpul
crizei, este sprijinită acum şi de evoluţiile din economie. Exporturile germane în
China şi alte ţări emergente au sporit semnificativ. De asemenea, consumul privat a
înregistrat un trend ascendent, contribuind la creşterea economică. Ultimele date
despre forţa economiei germane îi fac însă pe mulţi să uite că în 2009 scăderea PIB-
ului Germaniei a fost de 4,7%, cea mai amplă din istoria republicii federale.

Dacă Franţa a înregistrat o creştere economică de doar 0,6% şi Statele Unite şi-au
domolit avântul economic în aceeaşi perioadă, crescând tot cu 0,6%, iar PIB-ul Marii
Britanii a crescut cu 1,1%, conform Eurostat.