ALEXANDRIA

[ante 1620]

[Transilvania]

Unul din complexele narative cu cea mai larga raspindire este

alcatuit din relatarile despre viata lui Alexandru Macedon. Acestea
au circulat sub forma unor lungi scrieri cu existenta autonoma, dar
si ca scurte povestiri incluse in alte opere literare sau istorice; tra-
ditia orala le mai pastreaza inca amintirea si le intilnim urmele in
artele plastiee. Dar intimplarile ce i se atri'buie si semnificatia lor
difera dupa timpul si poporul care si le-a asumat. Contributfa fie-
carei culturi eonsta tocmai in accentuarea cu mijloace artistice pro-
prii a unor anumite insusiri ale imparatului macedonean.

Romanii au cunoscut „istoria" lui Alexandru Macedon din ma-

nuscrise redactate in slavona; mai mult decit paginile din crono-
grafe, le spunea Alexandria, reflex indepartat al romanului ce fu-
sese alcatuit in Egipt in secolul III i.e.n. Una din formele sirbesti
ale variantei denumite „Pseudo-Callisthenes" a fost tradusa in lim-
ba romana; cunoastem doar o copie tirzie, f acuta in 1620 de popa
loan Romanul — „Vlahul" — probabil din Transilvania.

Pentru a reconstitui semnificatia atribuita de romani povesti-

rilor despre regele macedonean, trebuie sa comparam numeroasele
manuscrise ale Alexandriei cu stir! din cronici, cronografe, insem-
nari ale cititorilor si copistilor, cu marturii ale culturii orale ajunse
pina la noi si cu ilustratii de manuscrise, picturi murale, picturi pe
lemn etc. Alexandru-imparat nu apare nici ca un cuceritor insetat
de glorie si stapinit de patima puterii, nici ca un perfect cavaler, ci
ca un personaj de basm, plecat in lume sa-si implineasca soarta,
lipsit de „hybris", devenind — pe masura ce actiunea Inainteaza —
tot mai sigur de apropierea sfirsitului, refuzind sa transforme in dez-
nadejde umbra de tristete ce-1 insoteste pretutindeni. De la o epoca
la alta si chiar in aceeasi epoca, de la un cititor la altul, romanul
indeplineste functii diferite. El poate fi pilda nestatorniciei „cestii
lumi desarte si minginoase", dar poate fi si un indemn la rezistenja
antiotomana (persii lui Dane, desemnati cu numele de „turci", sint
invmsi, desi se credeau invincibili, de un popor balcanic). Alteori
pe prim plan trece frumusetea drumului strabatut de Alexandru dupa

c e „iesi din lumea mirului si ajunsa le pustie, la locul gadinilor sal-

bateci", frumusete izvorita din asocierea unor vechi motive, cu o
semnifi'catie necunoscuta cititorului contemporan, dar intuita de ci-
titorul sail ascultatorul din vechime, educat in lumea unei culturi
orale pe care o recunoaste in paginile cartiL

SFlRSITUL LUI DARIE SI NUNTA RUXANDREI

Darie vazu oastea lui sparta si pleca a fugi. Si plingea cu jale

mare si graia:

— O, nevolnice Darie, cum te potriviiai lui Dumnezeu din cer,

iar astazi nici unui om de pre pamint nu te potrivesti. Ci cum
fuses! imparat a toata lumea iar acuma nici la mosiia ta nu \i sa va
prinde a muri.

Si-1 ajunsera doi boiari ai lui, pre nume Candracos si Razvan.

Si-1 lovira amindoi cu suli^ele si-1 junghiiara si-I surpara jos de
pre cal si-i luara tot ce gasira la el. Si zacea Darie in pulbere.

Alixandru zise lui Filon:

— Sa goniasca pre indiiani si sa strige sa nu fuga, ci sa sa in-

chine mie! Si deaca sa vor inchina mie, sa le iai caii si armele si
sa-i dezbraci si sa-i lasi.

Si incepu Filon a-i goni si le striga sa nu fuga, „ca tot vet

peri!". Si-i ajunse Filon si statura indiianii si sa inchinara lui Fi-
lon. Iar Filon le lua caii si armele si le zise Filon deaca-i slobozij

— Sa zicet lui Por imparat sa nu mai dea ajutoriu altuia, ca

nu-i va mai vedea.

Si sa dusera la Por far arme si far cai, citi ramasera de sabiia

lui Alixandru.

Iar Alixandru goniia pre persi. Iar Darie vazu pre Alixandru
si-1 striga din pulbere si zise:

— Nu trece, AHxandre, nu lasa pre Darie imparat sa zaca in

pulbere, supt picioarele cailor, ca nu esti asa nemilostiv.
Alixandru auzi pre Darie strigind si sa abatu si-1 vazu zacind
pre Darie in pulbere. Alixandru zise:

— Cine esti tu?

Darie zise:

— - Eu sint Darie imparat, cela ce sa potriviia lui Dumnezeu si

sa vaznesiia pina in cer. Si acuma ma pogoriiu jos pina la iad si zac
in pulbere. Eu sint Darie, cela ce eram marit de multe mii de
oameni. Astazi sint supt picioarele cailor. Eu sintu Darie, soarele
persilor, Eu sint Darie imparat, cela ce eram imparat a toata lumea,
Iar astazi nici la mosiia mea nu mi sa prinse moarte.

Eu sint Darie

166

167

imparat al persilor, cela ce eram slavit de multe limbi si de mult!

oameni. Eu sint Darie imparat, iar astazi sint junghiiat de persii miei
Ce si tu, Alixandre, adu-ti aminte si nu ma Iasa sa zac eu asa pre
pamint gol. Si tu nu esti asa nemilostiv si vazut-ai imparatiia mea
Ahxandru descaleca si-I gasi cu putfntel suflet, si-1 luo in brate
si-1 puse in carita lui de aur si-I sterse cu mahrama lui si-I invali
cu plasca lui si-i zise:

— De nu vei muri, mare cinste-t voi face!

Si zise:

— Sa-1 aducet incatenel pina la Persida cetate.

Iar Alixandru mergea dupa ostile lui Darie si striga persilor sa

nu fuga, „ci sa sa inchine mie, ca Darie au perit". Si staturg ostile
si sa inclnnara lui Alixandru. Si mersera tot persii pina la Persida
cetate, la scaun. Si intra Alixandru in cetate; si sazu in jatul lui
de aur; si-s puse stema de.aur in cap, si-s luo toiagul de aur in

f??i ?V me T r3 P er ? U cu machidonenii denpreun si sa inchinara

to; iui Alixandru si zisera:

— Mnoga Ieata, 1 Alixandre, imparatul persilor!

Si adusera si pre Darie imparat, cu putintel suflet si vazu pre

Ahxandru sazind in jatul lui. Darie zise sa aduca pre fata lui pre
Ruxanda, si pre imparateasa mea**. Si adusera pre Ruxanda si
merse la Dane. Si o apuca pre fie-sa Ruxanda in brate, Darie, si
o saruta dulce si plinse cu jale si zise:

— O, dragul mieu suflete si inima mea si lumea ochilor miei,

draga mea, Ruxando! astazi cistigasi barbat far de nadejde de la
Machidonie, nu cu voia mea. Iar eu nu cugetai a-\ face nunta asa
degrab, ci vream eu sa fac si sa string la veseliia ta tot craii si tot
oomnu, de la rasarit pina la apus. Iara astazi cistiga-t tie Dumnezeu
parbat pre cela ce 1-au pus Dumnezeu imparat persilor si a toate
imparatiile no istre. Si la nunta ta mult singe sa varsa machidonescu
?i al persilor. Si astaz persii cu machidonenii sa infratira ca fratii
Iar Dumnezeu nu vru cum vruiu eu. Ce-t zic eu tie, fata mea, Rul
«?fli°w e ~ ' "Winte sa cinstesti imparatul tau si sa-1 iubesti ca
sufletul tau pre Ahxandru, cum sa cade, ca pre un sot al tau si
pre domnul tau. * *

Si o luo pre Ruxanda de mina si o duse la Alixandru si zise:

— Priimeste, Alexandre, sufletul mieu si fata mea, Ruxanda, si

inuna mea dar de la mine. Si sa stii ca iaste buna si inteleapta si
frumoasa. |ie imparateasa sa-t fie, ca iaste milostiva. Si cu jale ti-o
dau. Si sa-ti fie sot Pina la moarte. '

Si zise lui Alixandru:

— Sa cinstesti pre socra-ta, ca pre muma-ta Olimbiada.

168

Si saruta Darie pre Ruxanda de trei ori si o dede lui Alixan-

dru. Si o luo Alixandru de mina si o saruta dulce si o pusa Iinga
dinsul in jatu de aur al lui Darie. Si puse stema lui' in capul ei; si
scoase inelul lui si-I puse in degetul ei. Si luo Alixandru stema ei
? i o puse in capul lui; si luo inelul ei si-1 baga degetul lui.

Si zise Alixandru:

— lata, Darie, de astaz-nainte iaste fata ta imparateasa mea!

Darie vazu asa si zise:

— Imparafiti cu Dumnezeu, ca eu mergu la iad, unde mergu

tot, den veac. Iar pre Candracos si pre Razvan sa-i judeci cum va fi
cu dreptul. Si raminet cu Dumnezeu si fi^i sanatosi.

Si muri marele imparat Darie, iar Alixandru petrecu-1 pina la

mormint si cu tot Persii si cu machidonenii si-I ingropara cu mare
cinste. Si sa savirsi marele Darie imparat si muri in luna lui Avgust,
in 15 zile, la Persida cetate si-I petrecu.

Alixandru chiema pre Candracos si pre Razvan si le zise „ca

ci uciset 2 pre domnul vostru, pre Darie, cela ce v-au boierit si v-au
miluit si v-au facut mult bine? Dar mie, strein ce nu v-am facut
nici un bine, ce-m-veti face mie?"

Ei zisera:

— Moartea lui Darie te puse pre tine imparat persilor.

Alixandru zise:

— Sa-i spinzure!
Si zise:

— Proclet sa fie cela ce va hrani uclgatoriul de domni si curva

dm casa si vinzatoriul de cetate. Ce sa zice: „sa ueizi pre raul sau
sa-i scurtezi raotatea".

Alixandru sazu acolea in scaunul lui Darie, imparat al turcilor

si al Persidii tot.

BAR, ms. rom. 1867, f. 71 v — 75.

Se presupune ca aceasta parte a naratiunii se gasea chiar in

lorma mitiala a romanului. Cele trei fire principale (Razvan si Can-
aarcus — Candracus in transcrierea unor copisti romani — isi tra-
aeaza si ucid imparatul, dar sint neindurator pedepsiti de Alexan-
«ru; Darius, considerat invincibil, pierde batalia cu 'macedonenii;
^exandru o ia de sotie pe Ruxandra, fata lui Darius) au gasit fie-
'-are m parte o rezonanta deosebita intre cititorii romani.
t ,¥ ee ? ca »domnul, bun sau rau, de la Dumnezeu este« si nu

eouie sa~l tradezi, se n3stea nu numai ca o consecinta a credintei

nn i ? $ divina, ci si ca o necesitae de a asigura stabilitatea

ucieelor sociale. Ea a fost afirmata de numeroase ori — sub forme

169

diferite — in cronicile romane; o hiaina evident apropiata de cea

din Alexandria, imbraea in Cronica lui Mihai Viteazul si in poemul
Inchinat aceluiasi domnitor, de Stavrinos. Mai importanta chiar de-
cit in literatura,' este prezenta acestei atitudini in viata reala a lui
Mihai (care, asemeni lui Alexandria, i-a pedepsit pe ucigasi, apoi
si-a ingropat cu deosetaite semne de cinste adversarul, pe cardinalul

Andrei Bathory). , . - , -i

Prin victoria asupra lui Darius, numit cind imparat al persilor,

cind imparat al turcilor, Alexandru eel Mare devenea in ochii citi-
torilor romani prototipul domnitorului luptind pentru libertate. Ne-
indurator in batalii, el se pleaca intelegator spre suferinta dusma-
nului care, odata invins, devine un simplu om ce se chinuieste, pilda
graitoare a nestatorniciei gloriei. j

Cit despre Ruxandra, oferita de tatal ei ca sotie invmgatorului

pentru a salva ceva din maretia familiei si a imperiului, ne amm-
teste de soarta multor domnite romane, indeosebi a unei alte Ru~
xandre, fata lui Petru Rares, sotie a lui Alexandru Lapusneanu.
Cuvintul de jale al lui Darius pus in fata cu propria sa pra-
busire, cu prabusirea regatului si cu so-arta trista — desi in apa-
renta stralucita — a fiicei lui, aduce acel aer de sensibilitate fata
de sentimentele omenesti, specific Alexandriei „sirbesti", care va
fi sunat impresionant in tarile romane silite mereu sa faca fata raz-
boaielor si navalirilor. Aceasta parte din copia lui Ion Romanul s-a
pierdut, deci am reprodus textul unei copii ulterioare care deriva ]
din aceeasi traducere.

OAMENII CU UN PICIOR §1 CU O MlNA

Si de acole purcese si merse 10 zile nainte si ajunsera la o tara

cu'neste omeni cu un picior si cu o mina si cu un ochiu si cu code
de oie; si sarie diin piiatra in piiatra [. . .] Si prinsera ostile de ace
multi si-'i dusera 1-Alexandru. Si graira omeneste:

— Imparate, ce veri cu noi? lacata ca simtem neste omem ne-

puternici si slabi si ne bat tote gadinele si pintru ace am fugit noi
din lume la postie, si ne hodinim aicia, si ne hranim cu nevoie; ce
te milostiveste, imparate, si ne slobozeste.

Alexandru, daca auzi asa, el sa milostivi pre ei si-i slobozi.

Si sa dusera si sa suira pre un munte nalt. lar Alexandru, pantru
morte lui, zise ca tot omul fuge de morte. lar acee omeni cu un pi-
cior, ei sa strinsera multi si statura pre munte si strigara tare:

— O, Alexandre imparat, cit f usesi de mindru si noi te inselam.

Alexandru statu si zise:

— Intreba^i-i cumu ma inselara.

^i intrebara:

— Cum in§elat pre imparatul?

Ei graira:

— Carne nostra este mai duke de totea carnile pre lume; si

piele nostra nice un fier nu o pote taia, nici pusca nu o trece;
si matele nostre pline simt de margaritariu si de pietri scumpe; s-ini-
ma nostra este cit oul de ginsca, piiatra nestemata.

Iara Alexandru rise si zise:

— Adevar, toata pasare pantru limba ei piere.

Si zise Alexandru ostilor sa ocoliasca muntele calarasi; iar pe-

destrasii sa se suie pre munte cu 10000 de lei si cu pardosi si cu
sampsoni si cu ogari si cu cotei. Si sa suira si prinsera 100000 de
acee; si puse tabara si-i belira. §i gasira ma^ele lor pline de mar-
garitariu si de pietri verzi; s-inima lor, cit oul de ginsca, piiatra
nastemata. §i le pune in sulita si lumina nopte priin osti ca zioa.
Si carne o dede tatarilor de o mincara; si zisera ca mai dulce de
toate carnurile pre lume; si pieile lor, deca sa usca, nice sabie
nu o taia, nice pusca nu o trece; si-si facura velin^e, si-si invalira
pava|ele si sulije cu pieile acele.
BAR, ms. rom. 3821, f. 22^— 24 v .

Episodul despre „oamenii cu un picior si cu o mina" face parte

din adaugirile tirzii, de dupa secolul VIII, la romanul grecesc, si
exprima intr-un chip elocvent gustul pentru fantastic ce a deter-
minat asamblarea in partea a doua a cartii a unor relatari (cu cir-
culatie anterioara independenta) despre locuri si fiin^e ireale. Aceste
relatari sint construite de obicei pe aceeasi schema: unui element
cu posibila existenta istorica (aici: deprinderile canibalice ale unora
din contemporanii lui Alexandru), li se adauga foarte vechi mo-
tive epice, cu valoare simbolica (aici: monstrul om-animal; pietrele
pretioase din marunta&le unor vieta^i; epiderma impehetnabila).
Sensurile primare ale acestor motive se estompeaza cu trecerea tim-
pului: pe de o parte, fiecare popor le apropie de propria sa epica
(populara sau culta); pe de alta parte, accentul trece treptat de la
simbolic la pitoresc.

Exprimarea simpla, in fraze scurte, fara subtilitati stilistice, cu

o tehnica a dialogului ce aminteste epica populara, se diferentiaza
clar^ de modalitatea de expresie a celuilalt roman popular, la fel
de indragit ca si Alexandria, Varlaam si Ioasaf. Mai mult decit
iaptul ca traducerea s-a facut in medii culturale deosebite, inter-
Vl *ie adecvarea stilului la continut, hotaritoare din moment ce nu
^e fac simplificari in copiile din mediile populare ale romanului
Varlaam si Ioasaf,