Comunicarea nonverbala

1
 Comunicarea nonverbala

ARGUMENT

Comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializării

sale. Comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două
sau mai multe persoane, între două sau mai multe grupuri care are ca elemente esenţiale
relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri, schimbul, transmiterea şi receptarea de
semnificaţii, modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajaţi.
Comunicarea umana se ocupa de sensul informaţiei verbale, prezentata în forma
orala sau scrisa şi de cel al informaţiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, mişcările
corpului şi folosirea spaţiului.
Noţiunile de limbaj, limbă, comunicare au mai multe sensuri, fiind considerate
polisemantice. Aceasta se datorează faptului că fiecare noţiune prezentă este foarte
complexă, dar şi faptului că fiecare din aceste noţiuni- comunicare, limbă, limbaj - sunt
studiate de mai multe discipline ştiinţifice (lingvistica, psihologia, sociologia,
semiotica), care aduc propriile lor perspective de abordare, nu întotdeauna identice sau
măcar complementare.
Principala problemă pe care o presupune studiul noţiunii de comunicare este aceea
a stabilirii conţinutului şi a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis.
- comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legatură unii cu ceilalţi, în me-
diul în care evoluează;
- în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea
anumitor scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii;
- orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată
(acţiunile verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea
(ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de
fiecare individ în forul său interior, la nivelul sinelui
- orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, adică are loc într-un
anume spaţiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o re-laţie
de strânsă interdependenţă;
- procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice co-
municare, o dată iniţiată, are o anumită evoluţie, se schimbă şi schimbă persoanele
implicate în proces;
- procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, o dată transmis
un mesaj, el nu mai poate fi „oprit“ în „drumul“ lui către destinatar.
La cele enumerate mai putem adăuga:
- în situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai rapid şi o sferă mai
mare de cuprindere;
- semnificaţia dată unui mesaj poate fi diferită atât între partenerii actului de co-
municare, cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj;

2
 Comunicarea nonverbala

- orice mesaj are un conţinut manifest şi unul latent, adeseori acesta din urmă fiind
mai semnificativ.
In lucrarea de fata am prezentat principalele elemente componente ale comunicarii
nonverbale, punând accent pe semnificatia interpretarii fiecarui element astfel:

3
 Comunicarea nonverbala

CAPITOLUL 1

COMUNICAREA – GENERALITATI

1.1 Notiuni introductive

Într-un sens foarte larg, comunicarea desemnează orice proces prin care o
informaţie este transmisă de la un element la altul, aceste elemente fiind de natură:
- biologică(comunicaţiile în sistemul nervos),
- tehnologică (procedeele de telecomunicaţii)
- socială.
Teoria generală a comunicării studiază caracteristicile şi relaţiile dintre factorii de
ordin general care facilitează transferul unei cantităţi de informaţii de la un obiect la
altul şi, pe baza utilizării unor metode operaţionale, recomandă căi de stabilire a unor
regimuri optime de circulaţie a informaţiei în cadrul diferitelor tipuri de sisteme.
„Comunicarea interumană se bazează pe un ansamblu de procese psihomotorii
specific umane, limbajul, în care un loc deosebit revine componentei conştiente,
gândirii. Această formă de comunicare se poate realiza şi prin utilizarea unor mijloace
nonverbale cu funcţie de semnalizare, atitudini posturale, mimico-gestică, sunete
nonverbale, etc… Conform modelului comunicaţional al psihicului uman, sugerat de
teoria comunicării, întreaga activitate psihică este concepută ca o reţea de comunicare
informaţională, în ordine interspecifică (cu alţii, cu lumea) şi infraspecifică (cu sine,
între subsistemele sistemului psihic individual).”
Dacă ne referim la comunicarea specific umană, ea reprezintă „liantul indivizilor
dintr-o colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, a omogenizării
sub aspectul psiho-social, asigurând funcţionarea normală a colectivului, indiferent de
natura şi mărimea sa.”
În accepţiunea sa generală, comunicarea reprezintă un mod de manifestare a
gândurilor şi sentimentelor cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor, mimicii, în scopul de
a te face inţeles.
În accepţiuni speciale, comunicarea poate însemna o intervenţie orală în faţa unui
auditoriu; un mesaj care este transmis pe linie ierarhică într-o organizaţie; o relaţie
bidirecţională între subiect şi agent într-o situaţie pedagogică; un mijloc prin care
indivizii scapă de singurătate printr-un schimb cu semenii lor; un schimb de informaţii
între doi corespondenţi prin intermediul unui canal de transmisie, etc.
Etimologia cuvântului vine din cuvântul latin communicare având sensul „a pune
în comun”.
Cea mai simplă schemă a procesului de comunicare a fost propusa încă din anul
1934 de Karl Buhler în lucrarea ,,Die Sprachtheorie” .

4
 Comunicarea nonverbala

Ulterior Roman Yakobson urmărind schema lui Karl Buhler, dezvoltă structura
procesului de comunicare adăugându-i încă trei componente: cod, canal, referent.

Componentele de bază ale comunicarii pot fi prezentate ca răspunsuri la o serie de

întrebări:
• Cine? (emiţătorul): cine este cu precizie emiţătorul mesajului (o persoană, un
grup, o structură organizaţională).
• Ce? (mesajul): ce doreşte emiţătorul să comunice, conţinutul mesajului, ce
informaţii trebuie introduse pentru ca mesajul să fie clar, concis, amabil, constructiv,
corect şi complect.
• Cum? (codul şi canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau în scris, în cuvinte
sau imagini, prin întrevedere sau convorbire telefonică – proxemic sau telematic.
• Cui (receptorul).
• Unde şi când? va fi transmis mesajul astfel încât să fie receptat şi utilizat.
5
 Comunicarea nonverbala

• De ce? Care este scopul urmărit în comunicare şi ce efect doreşte emiţătorul să

obţină? (informare, influenţare, convingere).
De notat că, oricare ar fi sensul dat mesajului de către emiţător, receptorul este cel
care în ultimă instanţă îi atribuie acestuia semnificaţia pe care o percepe.
Pentru a exista comunicare, se impun câteva condiţii sine qua non: o intenţie, un
interlocutor, o situaţie (spaţio – temporală), un context (lingvistic), un cod (o limbă), un
mesaj şi o interacţiune verbală explicită sau implicită.
Comunicarea implică interacţiunea unor categorii de factori ce nu ţin numai de
capacitatea de exprimare, ci cumulează elemente psihologice, sociale şi situaţionale.
Principalii factori sunt:
A. Factorii psihologici
- Cognitivi: cunoştinţe generale, cunoştinţe specifice despre subiect, interlocutor,
situaţie*, context*; aptitudini generale, inteligenţă, memorie; nivel de dezvoltare
intelectuală, grad de instruire; nivel de stăpânire a codului lingvistic, a codului cultural;
intenţii conştiente şi inconştiente.
- Afectivi: atitudini generale, atitudini specifice în faţa subiectului,
interlocutorului, situaţiei sau contextului; sentimente personale faţă de subiect,
interlocutor, situaţie, context; motivaţie* faţă de subiect, interlocutor, situaţie, context;
gusturi personale, interese.
- Comportamentali: personalitate, caracter, experienţă generală, experienţă verbală,
orală, scrisă, audiovizuală; caracteristici personale (ţinută, voce, vârstă, apartenenţă
socială, etc)
B. Factori interpersonali
- Lingvistici: cod (limbă), registre, norme, contexte
- Sociali: statut social, rol general, distanţă actuală, cod cultural, bagaj comun
C. Factori obiectivi:
- Situaţionali: loc fizic, timp, epocă, spaţiu, distanţă, număr de interlocutori,
dispoziţia interlocutorilor, comportamente personale, zgomote materiale, durată, ritm,
canal (reţea)
- Contextuali: subiectul comunicării, conţinutul comunicării (informaţia), distanţa
formală în cod (registre), formă de prezentare (stil), zgomote în comunicare (redundanţă,
inteligibilitate), înlănţuirea enunţurilor.
*situaţie: mediul fizic şi spaţio – temporal
*context: mediul lingvistic
*motivaţie: motive personale care duc la apariţia intenţiei şi acţiunii de a
comunica.
O condiţie esenţială a comunicării o reprezintă adecvarea. Emiţătorul trebuie să
aibă un limbaj adecvat, pentru a-şi putea transmite eficient mesajul în funcţie de
obiectivele urmărite şi de identitatea destinatarului.

6
 Comunicarea nonverbala

Obiectivul vizat

Natura mesajului Alegerea

Destinatar
vocabularului
Identitatea
emiţătorului

Pentru eficienţa comunicării, trebuie îndeplinite anumite condiţii specifice:

• Elaborarea mesajului şi căutarea condiţiilor favorabile pentru transmiterea lui.
• Exprimarea clară, logică, operaţională a mesajului.
• Conturarea precisă a obiectivului comunicării mesajului.
• Definirea condiţiilor optime pentru a realiza o bună comunicare.
• Transmiterea efectivă a mesajului către un receptor, prin anumite canale,
• Receptarea mesajului, înţelegerea, prelucrarea lui.
• Formularea răspunsului, integrarea lui în comunicarea semnificaţiei mesajului.
În ceea ce priveşte comunicarea, canalul reprezinta mijlocul fizic de transmitere a
mesajului, numit şi "drumul" ipotetic sau "calea" urmata de mesaj.

1.2 Niveluri în comunicare

În comunicare se găsesc 5 niveluri, şi anume: comunicarea intrapersonala,

comunicarea interpersonala, comunicarea de grup, comunicarea de masa, comunicarea
publica sau mediatica.
Comunicarea intrapersonala este comunicarea în şi către sine. Acestă
comunicare este un real proces de comunicare, chiar dacă emiţătorul şi receptorul este
acelaşi, iar codificarea şi decodificarea mesajelor nu este absolut necesara.
Comunicarea interpersonala este cea mai importanta forma de comunicare şi cel
mai des folosita. Ea este baza existenţei sociale a omului, şi nu poate fi evitată- Viata
de familie, relaţiile cu prietenii, activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate.
Comunicarea interpersonala se refera la comunicarea fata în fata. Este un tip de
comunicare important în relaţiile inter-personale, în stabilirea de relaţii, legături,etc.
Comunicarea de grup este tot un tip de comunicare, dar care se derulează în
colectivităţi umane restrânse şi permite schimburi de idei şi emoţii, discuţii, rezolvări de
probleme, aplanari de conflicte, etc.
Valenţa în comunicare reprezinta numărul de persoane cu care un individ poate
comunica (la receptare sau la emitere). Dintr-o perspectiva informaţională, grupurile
sunt de doua tipuri: grup egalitar şi grup ierarhizat. Intr-un grup, ierarhia se stabileşte pe
baza bilanţului informaţional al fiecărui individ, bilanţul fiind diferenţa dintre influentele
pe care le primeşte individul şi cele pe care le exercita acesta. Când bilanţul este egal
pentru toţi membrii grupului, grupul este egalitar, iar daca bilantul este diferit, grupul
7
 Comunicarea nonverbala

este ierarhizat.
Comunicarea de masa presupune un producător instituţionalizat de mesaje
scrise, vorbite, vizuale sau audiovizuale, care se adresează unui public variat şi numeros.
Acest tip de comunicare nu beneficiază de un feedback eficient.
Comunicarea publica sau mediatica este o forma specializata a comunicării
interumane care are rădăcinile în retorica antica. Trăsătura esenţială a comunicării
publice este aceea de a acţiona la nivelul reprezentărilor sociale şi de a permite o rapida
modificare a discursurilor publice; ea diferă în mod esenţial de alte tipuri de comunicare
prin finalitatea sa.
Forme ale comunicării - comunicarea se poate manifesta sub mai multe forme,
dintre care amintim: comunicare verbală, comunicare scrisă, comunicare orală,
comunicare non-verbală, paralimbaj.
Comunicarea verbală se realizează prin limbaj, care reprezintă un ritual care se
petrece atunci când ne aflăm într-un anumit mediu în care un răspuns convenţional este
aşteptat de la noi. Spre exemplu, cineva care merge la o nuntă va ura "casă de piatră", iar
cineva care merge la o înmormântare va spune "Dumnezeu să-1 odihnească", şi nu
invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt învăţate din copilărie, deoarece ele depind de
anumite obiceiuri direct raportate la o anumită cultură şi comunitate; totodată, sunt
învăţate obiceiurile de limbaj corecte şi incorecte (spre exemplu, cuvintele indecente pe
care copilul le foloseşte pentru prima dată sunt reprimate sever de către părinţi). Ulterior,
individul învaţă să folosească cuvintele în funcţie de mediul în care se află. Este un prim
pas în direcţia specializării limbajului. În timp, în funcţie de diferitele cunoştinţe
asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de limbaj, mai redus sau mai înalt
specializate.
Gândirea şi limbajul se dezvoltă împreună. Aşa cum modul de a gândi al fiecărei
persoane este unic, şi modul de a vorbi este unic. Această unicitate a limbajului legată de
fiecare persoană în parte poate fi înglobată sub denumirea de stil.
verbal. De altfel, stilul este un indicator al persoanei în integralitatea sa.
Comunicarea scrisă poate avea o dominantă intra-personală, dar şi una inter-
personală. Într-o comunicare scrisă se folosesc de obicei câteva elemente precum:
folosirea frazelor cu o lungime medie (15-20 de cuvinte), a paragrafelor centrate asupra
unei singure idei, a cuvintelor înţelese cu siguranţă de receptor ; evitarea exprimării
comune, tipică limbajului oral, a cuvintelor inutile, redundante; alegerea cuvintelor
încărcate de afectivitate optimă în contextul pedagogic creat, a expresiilor afirmative,
toate acestea fiind elemente utile intr-o integrare eficace între suportul scris şi cel oral în
cadrul comunicării didactice. Comunicarea scrisă are câteva avantaje. Printre care
amintim:
-durabilitatea în raport cu forma orală a comunicării;
-textul poate fi văzut/citit de mai multe persoane;
-poate fi citit la un moment potrivit şi poate fi recitit etc.
Paşii în comunicarea scrisă sunt similari celor din structurarea unui discurs:
exista o fază de pregătire (stabilirea obiectivelor, a rolului şi a audienţei - cei care vor
8
 Comunicarea nonverbala

citi textul - a punctelor-cheie pe care dorim să le reţină aceştia din urmă) şi o fază de
redactare (ideile principale sunt dezvoltate urmărind o serie de indicatori precum :
claritate, credibilitate, concizie, folosind cele trei părţi ale unei redactări: introducere,
cuprins şi încheiere.
Comunicarea orală
Cea mai întâlnită modalitate de comunicare este comunicarea orală. Comunicarea
non verbală o însoţeşte pe cea verbală, definindu-se în relaţie cu aceasta într-un mod
aparte, în sensul sprijinului pe care ea îl furnizează prin elementele de întărire, nuanţare
şi motivare a mesajului.
Comunicarea orală reprezintă un instrument prin care avem acces la studiul altor
forme şi procese de comunicare: "Principalul mijloc al comunicării umane este limba
vorbită, atât în sensul priorităţii istorice, cât şi pentru că este forma de comunicare cea
mai frecvent utilizată şi care oferă modelul pentru alte forme de comunicare". Limba are
un caracter convenţional, se sprijină integral pe acordul implicit şi informal al
utilizatorilor de a respecta regulile interne ale acesteia privind atât utilizarea, cât şi
semnificaţia.

9
 Comunicarea nonverbala

CAPITOLUL II

COMUNICAREA NONVERBALA - INTERFERENTE

2.1 Ce este comunicarea nonverbala

In literatura de specialitate sunt menţionate nu o singura definiţie a comunicării

non verbale ci mai multe şi toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este
abordat procesul de transmitere a semnelor non ligvistice.
Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin
cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot repeta,
contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta
comunicării non verbale a fost demonstrata în 1967 de către Albert Mehrabian. In urma
unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin
comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55% prin limbajul
corpului.
Comunicarea nonverbala opusa comunicării verbale este conceputa de multa
vreme ca limbaj în sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare
sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicării
influenţate de discipline atât de diverse ca lingvistica enunţării, psihologie, sociologie,
antropologie, asigura astăzi locul cuvenit comunicării non verbale, bazandu-se pe
ipoteze ale canalelor multiple ale comunicării umane. Comunicarea umana este
conceputa ca o enunţare eterogena rezultând din combinarea de elemente vocal acustice
şi visual.
În literatura de specialitate comunicarea nonverbală a primit de-a lungul
timpului o multitudine de definiţii, majoritatea fiind acceptate. Majoritatea definiţiilor
comunicării non verbale vorbesc despre această comunicare nonverbală ca despre un
cumul de mesaje, mesaje ce nu sunt exprimate prin ajutorul cuvintelor, dar care totuşi
pot fi decodificate, putând crea înţelesuri.
Cât de importantă este comunicarea non-verbală a demonstrat-o Albert
Mehrabian, în anul 1967. În urma unui studiu despre comunicarea nonverbală acesta a
ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp
ce 38% este transmis pe cale vocala şi 55% prin limbajul corpului.

2.2 Caracteristici ale comunicării nonverbal

Comunicarea nonverbală este neintenţionată, ea ne trădează emoţiile sau

atitudinea chiar dacă nu dorim acest lucru, deci trebuie sa fim conştienţi ca mesajele non
verbale uneori pot contrazice ceea ce afirmam;
- comunicarea nonverbala este alcătuită dintr-un număr de coduri separate pe care
10
 Comunicarea nonverbala

trebuie sa învăţăm sa le folosim. Anumite coduri non verbale sunt universale, fiind
înţelese la fel în culturi diferite;
- abilitatea de comunicare nonverbala creste odată cu vârsta, cu experienţa Cei
care comunica bine non verbal, stăpânesc în aceeaşi măsură şi codurile non verbale şi de
obicei sunt acei care reuşesc mai bine în societate, construiesc relaţii bune cu semenii lor
şi au un statut social mai bun ;
- mesajele transmise prin comunicarea non verbale ne furnizează informaţii despre
problemele personale sau de relaţionarea la alţi indivizi, despre care am fi jenaţi sa
discutam.
Tipuri de comunicare nonverbală:
Există un tip de comunicare nonverbală numit sezonier, care se bazează la
mesajele recepţionate cu ajutorul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ;
un alt tip de comunicare nonverbală este şi ceea ce se numeşte comunicarea nonverbală
estetica (pictura, muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin intermediul diferitelor
forme de exprimare artistica şi comunica diferite emoţii artistice;
Comunicarea nonverbala bazata pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne,
uniforme, etc) şi a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (cruce,
altar, icoane, etc) sau statut social (gradele la ofiţeri, titulatura, decoraţiile, etc).

2.3 Principalele funcţii în comunicarea non-verbală

- comunicarea nonverbală are menirea de a o accentua pe cea verbală ; astfel,

profesorul poate întări prin anumite elemente de mimică sau de gestică importanţa unei
anumite părţi din mesaj din ceea ce transmite, în timpul orelor, elevilor ;
- comunicarea nonverbală poate să completeze mesajul transmis pe cale verbală ;
în acest mod, să ne închipuim acelaşi material înregistrat şi audiat apoi de elevi şi, în al
doilea caz, prezentat de cadrul didactic la propriu; anumite părţi ale mesajului verbal pot
fi nu doar accentuate, ci, ele pot fi completate fericit cu un impact considerabil asupra
sporirii motivaţiei învăţării ; cineva care spune o glumă zâmbeşte în timp ce face acest
lucru, cineva care anunţă o veste tristă are o mimică în concordanţă cu aceasta;
- comunicarea nonverbală poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale
comunicării verbale ; atunci când, spre exemplu, trebuie să efectuăm o critică, un zâmbet
care contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate să instaureze o
atmosferă pozitivă şi relaxantă, care să facă - aparent paradoxal - critica mai eficientă în
urmărirea scopurilor acesteia privind schimbări comportamentale la nivelul persoanei
mustrate;
- o altă funcţie a comunicării non verbale este aceea de a regulariza fluxul
comunicaţional şi de a pondera dinamica proprie comunicării verbalizate ;
- comunicarea nonverbală repetă sau reactualizează înţelesul comunicării verbale,
dând posibilitatea receptorului comunicării să identifice în timp real un îndemn aflat în
spatele unei afirmaţii.

11
 Comunicarea nonverbala

CAPITOLUL III

ELEMENTE COMPONENTE IN CONUNICAREA NONVERBALA

3.1 Limbajul corpului

Mişcările corpului, numite şi "limbajul corpului", pot avea uneori sens simbolic
şi în acest caz participa la comunicarea nonverbala.
Postura corpului este definitorie pentru anumite mesaje. Umerii lăsaţi sau capul
plecat indica timiditate, deprimare, amărăciune, sentiment negativ sau un sentiment de
inferioritate, capul sus şi umerii drepţi transmit mulţumirea şi chiar superioritatea. Într-o
discuţie aplecarea spre interlocutor poate însemna interes, atenţie. Retragerea corpului,
dimpotriva sugerează respingere. Încrucişarea bratelor la piept semnifica închidere în
sine fata de interlocutor sau subiectul discutat.
Mişcările capului au anumite semnificaţii în comunicarea nonverbală; datul din
cap înseamna aprobare sau descurajare. Expresiile fetei sunt cele mai uşor de controlat.
Fiecare parte a fetei noastre comunica. Fata exprima reacţia persoanei în cauza la tot ce
se spune: surpriza, dezacord, neînţelegere, dezamăgire, supărare, durere, interes,
dezinteres, etc. Expresiile fetei trebuiesc corelate cu celelalte mişcări ale corpului sau cu
mesajele verbale. Expresia fetei poate fi sincera sau simulata şi de aceea uneori este
chiar greu de descifrat.
Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil sa exprime o gama larga de stări,
de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jena. Interpretarea sensului
zâmbetului variază însa de la o cultura la alta fiind în strânsa corelaţie cu presupunerile
specifice care se fac în legătură cu relaţiile interumane în cadrul acelei culturi.
Mişcările ochilor au un rol important în cadrul interacţiunii sociale. De exemplu
în cadrul unui dialog persoanele se privesc în ochi 25-75 % din timpul conversaţiei
Scopul privirii în ochi este de a recepţiona mesajele vizuale suplimentare, care sa
completeze cuvintele sau sa găsească în ochii celuilalt un feedback, o reacţie la cele
afirmate.
Modul în care privim şi suntem priviţi are legătură cu nevoile noastre de aprobare,
încredere, acceptare şi prietenie. Chiar şi a privi sau nu privi pe cineva are un înţeles
Interlocutorii care te privesc în ochi în timpul conversaţiei sunt consideraţi mai credibili
decât cei care evita contactul vizual sugerând intenţia de a ascunde ceva.
Personalitatea se evidenţiază şi prin alte mişcări ca : rosul unghiilor, jucatul cu o
bijuterie, frecatul nasului, etc. Este greu sa înţelegem sensul acestor mişcări deoarece
unele se fac inconştient şi ele pot ilustra doar o stare interioara (frica, jena, nerăbdare).
În acest sens nu vorbim de comunicare nonverbala. Dacă aceste semne se folosesc
intenţionat, pentru a spune ceva despre noi, atunci ele constituie comunicare nonverbala.

12
 Comunicarea nonverbala

Gestica în comunicarea nonverbală- alte mişcări ale parţilor corpului (mâini,

brate, picioare), grupate sub denumirea de "gestica", reprezinta mijloace frecvent
folosite în comunicarea nonverbală.
Interpretarea unor gesturi:
Strângerea pumnilor denota ostilitate şi mânie sau, solidaritate, stres, iar bratele
deschise - sinceritate, acceptare. Capul sprijinit în palma-plictiseala, dar palma
(degetele) pe obraz, dimpotriva denota interes extrem. Mâinile ţinute la spate-
superioritate sau încercare de autocontrol.
Atenţie însa şi la diferenţele culturale. De exemplu, prin mişcarea capului de sus
în jos spunem "da", în timp ce oamenii din Sri Lanka redau acelaşi lucru prin mişcarea
capului de la dreapta la stânga. Gestul de arătare cu degetul este considerat nepoliticos la
noi, insulta în Thailanda şi absolut neutru, de indicare, în SUA. Utilizarea gesticulaţiei
excesive este considerata nepoliticoasa în multe tari, chiar şi la noi, dar gesturile
mâinilor au creeat faima de popor pasionat a italienilor. Modul în care americanii îşi
încrucişează picioarele (relaxat, mişcări largi, fără nici o reţinere) diferă de cel al
europenilor (controlat, atent la poziţia finala); cel al bărbaţilor diferă de cel al femeilor.
Un american va pune picioarele pe masa dacă aceasta înseamna o poziţie comoda
sau dacă vrea sa demonstreze un control total asupra situaţiei. Bâţâitul picioarelor denota
plictiseala, nerăbdare, stres.
Atingerea în comunicarea nonverbală
Atingerea sau contactul fizic este unul dintre cele mai vechi coduri ale
comunicării non verbale. Ea exprima emoţii sau sentimente diferite, de la sentimente
calde: iubire, simpatie, încurajare, până la agresiune fizica. Unii oameni evita orice
atingere. Forţa şi tipul de atingere depinde în mare măsură de vârsta, statut, relaţie şi
cultura. Gradul de atingere diferă de la o cultura la alta. La japonezi, înclinarea capului
înlocuieşte datul mâinii ca salut, în timp ce la eschimoşi acest salut se exprima cu o
lovitura uşoara pe umăr

3.2 Limbajul spatiului

Spaţiul personal şi teritoriul în comunicarea nonverbală- în general oamenilor le

place sa aibă un spaţiu propriu, cât de mic, pe care sa-l aranjeze conform dorinţelor
proprii. Spaţiul împrumuta ceva din personalitatea omului şi transmite mesaje non
verbale despre ocupant. Spaţiul personal poate fi definit ca fiind distanta de la care
exista disponibilitatea contactului cu ceilalţi.
În domeniul comunicării non verbale exista distantele diferite de comunicare
funcţie de context şi de caracterul mesajului transmis.
• zona intima (personala), între 0,5-1,2 m este pentru discuţii cu caracter personal,
fiind însa total inacceptabila în alte cazuri;
• zona sociala (normala), între 1,2-2 m este folosita mai ales la comunicarea
interpersonala (colegi de serviciu aflaţi pe aceiaşi treapta ierarhica, prieteni, etc)
• zona consultativa, între 2-3,5 m este folosita în situaţii oficiale (superior,
13
 Comunicarea nonverbala

subordonat, consultant-client, angajat - persoana care solicita angajarea)

• zona publica, 3,5 m şi mai mult în care comunicarea este formala (cursuri, şedinţe,
discursurile politicienilor, etc) .
Dacă o persoana se apropie mai mult decât este potrivit, poate apărea tensiune şi
chiar ostilitate, stări care vor afecta comunicarea. Atunci când se produce invadarea
(violarea) spaţiului personal, persoana în cauza se retrage pentru a restabili distanta iar în
cazul în care acest lucru nu mai este posibil, se va face tot posibilul ca "invadatorul" sa
se retragă la distanta cuvenita. Nu stânjeniţi pe cei cu care discutaţi apropiindu-va de ei
mai mult decât trebuie. De obicei când sunteţi în picioare, distanta necesara este aceea a
strângerii mâinii.

3.3 Limbajul timpului

Limbajul timpului este perceput diferit, în funcţie de societate sau cultura. Chiar şi
în interiorul aceleiaşi culturi, modul cum este perceput timpul poate fi diferit. Exemplu:
30 minute petrecute cu cineva care nu-ţi este pe plac poate fi considerat ca "pierdere de
vreme" iar cu cineva drag poate fi considerat "o veşnicie".
Timpul biologic - este un concept care poate transmite informaţii referitoare la
performanta indivizilor. Astfel funcţie de acesta unii indivizi sunt "privighetori" iar alţi
"pasări de noapte". În prima categorie intra cei care sunt matinali, care se şcoala
devreme, sunt plini de energie şi obţin cele mai bune rezultate în cursul dimineţii Ceilalţi
reprezinta opusul acestora şi intra în cea de a doua categorie. Aceste caracteristici
individuale, legate de timpul biologic, ne pot transmite informaţii legate de performanta
indivizilor.
Timpul informaţional - este interpretat diferit în diverse culturi. Timpul este văzut
ca parte a contextului în care interacţionează oamenii. El poate fi folosit şi simbolic, ca
în expresia" Timpul înseamna bani", expresie care invita la întrebuinţarea raţională a
timpului.

3.4 Prezenta personala

Aspectul fizic în comunicarea nonverbală- mesaje non verbale sunt transmise şi

prin intermediul îmbrăcămintei şi accesoriilor pe care le purtam (bijuterii, cravate,
ochelari), prin machiaj, coafura/ freza, etc.
Se afirma ca haina face pe om" şi într-adevăr ştim ca oamenii bine îmbrăcaţi dau
impresia de succes, putere, educaţie, bani, etc. Îmbrăcămintea poate accentua frumuseţea
fizica, naturala, reprezinta un simbol cultural (bărbaţii întotdeauna poarta pantaloni) sau
subliniază o tradiţie (kilt-ul scoţian sau sari-ul indian).
Felul în care ne îmbrăcam ofera şi informaţii personale. O femeie îmbrăcata
provocator poate exprima disponibilitate, sfidarea regulilor sociale pe când o femeie
îmbrăcata decent conferă seriozitate, încredere şi are posibilităţi mai mari de promovare
în piaţa muncii sau în funcţii de răspundere Nu trebuie sa fiţi eleganţi în orice situaţie,
14
 Comunicarea nonverbala

trebuie însa sa aveţi o ţinuta adecvata oricărei situaţii

3.5 Limbajul tăcerii

În comunicarea nonverbală. prin tăcere (ascultare pasiva) se poate exprima

intenţia de continuare a unei expuneri, dezvăluirea unor idei, sentimente sau atitudini
care ar putea fi blocate prin intervenţie verbala. O soluţie pentru situaţia în care nu se
ştie cum sa se interpreteze tăcerea poate fi feedback-ul.

3.6 Limbajul lucrurilor

Temperatura, lumina şi culoarea - aceste elemente ale mediului, natural

sau ambiant influenţează modul în care oamenii comunica fără a constitui însa coduri
non-verbale.
Iluminarea corespunzătoare a unui spaţiu contribuie la o buna ascultare iar
anumite culori au efect stimulativ asupra atenţiei Lumina şi culoarea pot determina
anumite stări şi dispoziţii fizice. De asemenea, temperatura poate influenta pozitiv sau
negativ buna comunicare. Culorile afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile
calde (galben, portocaliu, roşu) stimulează comunicarea, în timp ce culorile reci
(albastru, verde, gri) inhiba comunicarea; monotonia , precum şi varietatea excesiva de
culoare, inhiba şi distrag atenţia şi comunicarea.
3.7 Limbajul culorilor

Culoarea, dincolo de percepţia şi trăirea ei afectivă, este şi o oglindă a

personalităţii noastre şi deci influenţează comunicarea. Gândirea creatoare are loc optim
într-o încăpere cu mult roşu, iar cea de reflectare a ideilor într-o cameră cu mult verde.
Culorile strălucitoare sunt alese de oamenii de acţiune comunicativi, extravertiţi, iar cele
pale de timizi, intravertiţi.
Semnificaţia culorilor poate fi diferită în diverse culturi. De exemplu, roşu este
asociat în China cu bucurie şi festivitate, în Japonia cu luptă şi mânie; în cultura
indienilor americani semnifică masculinitate; în Europa, dragoste, iar în SUA,
comunism. În ţările cu populaţie africană, negru sugerează binele, iar albul, răul. Pentru
europeni, negru este culoarea tristeţii, în timp ce aceste stări sunt exprimate la japonezi
şi chinezi prin alb. Verdele semnifică la europeni invidie, la asiatici bucurie, iar în
anumite ţări speranţă în timp ce galbenul comunică la europeni laşitate, gelozie, la
americani este culoarea intelectualităţii, iar la asiatici semnifică puritate.
Culoarea afectează comunicarea sub următorul aspect: culorile calde stimulează
comunicarea, în timp ce culorile reci inhibă comunicarea; monotonia, precum şi
varietatea excesivă de culoare, inhibă şi-i distrag pe comunicatori.
3.8 Limbajul paraverbal – este o formă vocală reprezentată de tonalitatea şi
inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale.

15
 Comunicarea nonverbala

3.8.1 Calitatile vocii

Vocea în comunicarea nonverbală- modul în care ne folosim vocea şi calităţile

vocale are importanta în procesul de comunicarea nonverbal.Volumul vocii ofera
indicaţii privind personalitatea, atitudinea, sentimentele vorbitorului. Dicţia şi accentul
vocii exprima gradul de educaţie şi statutul social.
Accentele regionale ne ofera indicaţii despre zona geografica de provenienţa
(moldovean, oltean, ardelean, etc). Gradul de încredere, autoaprecierea, siguranţa de sine
se pot transmite prin intermediul vocii; toate aceste informaţii despre noi înşine la putem
oferi prin comportamentul nostru de comunicare.

3.8.2 Caracteristicile vocale

Înălţimea şi intensitatea vocii exprima atitudinea dorita. O voce stridenta,

ţipătoare, ascuţita indica mânie, ameninţare în timp ce una joasa arata emoţie, frica,
disperare, tensiune.
Modul în care ne folosim vocea si calitatile vocale are importanta în procesul
de comunicare. Inaltimea si intensitatea vocii exprima atitudinea dorita.
O voce stridenta, tipatoare, ascutita indica mânie, amenintare în timp ce una
joasa arata emotie, frica, disperare, tensiune.
Volumul vocii ofera indicatii privind personalitatea, atitudinea, sentimentele
vorbitorului.
Dictia si accentul vocii exprima gradul de educatie si statutul social. Accentele
regionale ne ofera indicatii despre zona geografica de provenienta (moldovean,
oltean, ardelean, etc).
Gradul de încredere, autoaprecierea, siguranta de sine se pot transmite prin
intermediul vocii; toate aceste informatii despre noi însine la putem oferi prin
comportamentul nostru de comunicare.

16
 Comunicarea nonverbala

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ PRIVIND COMUNICAREA NONVERBALĂ

ÎN TRAINING - LIMBAJUL BRAŢELOR

A ne ascunde dupa o bariera sau obstacol este un raspuns normal, pe care l-am
invatat inca din frageda copilarie, pentru a ne asigura un plus de protectie. Copii fiind,
ne ascundeam dupa obiecte mai mari decat noi precum mese, scaune si alte piese de
mobilier ori de cate ori ne aflam intr-o situatie ‘periculoasa’ sau dificila. Pe masura ce
crestem, acest raspuns normal de protectie devine din ce in ce mai sofisticat, forma sa
desavarsita fiind incrucisarea bratelor.
Mesajul bratelor incrucisate isi pastreaza sensul si semnificatia indiferent de
momentul si de contextul in care acest gest apare. Cu atat mai mult in training, unde
limbajul bratelor poate indica atat pentru trainer cat si pentru cursanti gradul de
deschidere si de confort fata de subiectul dezbatut sau fata de grup.
Bratele – bariera trainerului fata de grup
Atunci cand trebuie sa tii un training la o grupa noua de cursanti sau sa abordezi o
tematica noua, in mod total inconstient vei observa ca printre primele gesturi folosite de
tine se va afla si cel al ‘bratelor incrucisate’.
Un motiv ar fi acela ca, aparent, incrucisarea bratelor iti da un plus de confort fata
de contextul nou in care te afli. Sincer vorbind, orice gest iti va parea confortabil daca ai
si atitudinea congruenta cu acesta. Astfel daca ai o atitudine negativa, defensiva sau
agresiva, incrucisarea bratelor va fi, intr-adevar, un gest confortabil; daca iesi sa te
distrezi cu prietenii acelasi gest nu ti se va mai parea deloc necesar si deloc confortabil.
Aminteste-ti de fiecare data ca semnificatia mesajelor nonverbale tine atat de ‘emitator’
cat, mai ales, de ‘receptor’. Te poti simti confortabil cu bratele incrucisate insa reactia
grupului fata de tine folosind acest gest va fi una negativa.
Ideea este cat se poate de clara – evita cat poti de mult si cu orice pret sa te
prezinti in fata grupului cu bratele incrucisate … exceptand situatiile in care intentia ta
este de a arata ca nu vrei sa participi la ceea ce se intampla.
Studiu de caz
Pentru a observa in timp real care este impactul asupra grupului atunci cand
trainerul foloseste gesturi din ‘familia’ bratelor incrucisate iti propun sa faci urmatorul
exercitiu cu grupul tau.
Primul pas este sa imparti cursantii in doua grupe: Grupa A si Grupa B. Alege un
subiect de discutie care sa fie relativ nou si cu un continut nu foarte usor de retinut (spre
exemplu, eu am folosit ca subiect ‘Invatarea la adulti’).
Invita ‘in scena’ doar Grupa A si dezbate cu ei tema aleasa, tu tinand bratele
incrucisate pe toata perioada dezbaterii. La final foloseste un chestionar prin care sa
evaluezi rata de retentie a informatiilor de catre cursanti si atitudinea lor fata de trainer.
17
 Comunicarea nonverbala

Grupa B va urma exact acelasi proces (dezbatere si evaluare) insa pe tot parcursul
dezbaterii fii cat se poate de natural (nu folosi gesturi in exces). Anticipezi rezultatele?
Concluziile de pana acum ale acestui exercitiu arata ca participantii grupelor A au
invatat si au retinut cu pana la 38% mai putin decat participantii grupelor B, lucru
datorat atitudinii inchise si inabordabile pe care trainerul o exprima prim incrucisarea
bratelor. Mai mult, participantii din grupele A au avut o opinie foarte critica asupra temei
alese si trainerului.
Motivul este simplu: atunci cand vorbesti in public si bratele tale sunt incrucisate,
credibilitatea ta scade dramatic.
Exercitiul demonstreaza ca un cursant al grupei A nu doar ca este mai putin
receptiv si mai mult critic, insa acorda si mai putina atentie la ceea ce se discuta. Acesta
este si motivul pentru care in multe sali de conferinta participantii sunt intampinati de …
scaune cu manere pe care acestia sa isi relaxeze bratele.

18
 Comunicarea nonverbala

CONCLUZII

În concluzie putem afirma că comunicarea se află peste tot în jurul nostru .

Câteodată nici nu ne dăm seama de ea, alteori suntem mulţumiţi sau nemulţumişi de
rezultatele pe care le obţinem în comunicare.
Toate definiţiile date comunicării umane, indiferent de şcolile de gândire cărora le
aparţin sau de orientările în care se înscriu, au cel puţin următoarele elemente comune:
comunicarea este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un
individ la altul, fie de la un grup la altul; nici un fel de activitate, de la banalele activităţi
ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare dintre noi zilnic şi până la activităţile
complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, societăţilor, culturilor, nu poate fi
conceput în afara procesului de comunicare.
Comunicarea nonverbală este comunicarea care se petrece în afara limbajului
verbalizat, ea este continuă (comunicăm în orice moment) şi include un evantai larg de
forme de la contactul vizual, expresiile feţei şi limbajul trupului.

19
 Comunicarea nonverbala

BIBLIOGRAFIE

Pâinişoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.

Jinga, I. ; Istrate, E., Manual de pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 1999.
Dinu, M., Comunicarea: repere fundamentale, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1997.
Prutianu, Şt., Comunicare şi negociere în afaceri, Ed. Polirom, Iaşi, 1998.
www. manuale şcolare.ro

20