CURS 5

INDICATORI DE CALITATE A ENERGIEI ELECTRICE

Energia electrică este considerată ca un produs, care trebuie livrat de către furnizor
la consumator, respectând un anumit nivel de calitate.
Asigurarea calităţii energiei electrice a devenit o sarcină tot mai complexă,
deoarece a crescut numărul utilizatorilor având receptoare controlate electronic şi alte
receptoare neliniare. In prezent, în România, peste 65% dintre consumatori determină
emisii perturbatoare în reţeaua electrică de alimentare. Este firească necesitatea definirii
unor indicatori de calitate pentru energia electrică şi niveluri de compatibilitate, pe baza
cărora să se poată elabora recomandări internaţionale şi naţionale.
Prin indicatori de calitate, în sens general, se înţelege o caracteristică de apreciere
cantitativă a proprietăţilor unui produs analizat sub aspectul îndeplinirii cerinţelor privnd
elaborarea sa, exploatarea sau consumul.
Indicatorii de calitate a energiei electrice trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
 să fie universali pentru a fi posibilă folosirea lor practică în proiectare
şi/sau exploatare, precum şi realizarea unui control metrologic, pe scară largă, cu
precizia necesară, utilizând mijloace de măsurare relativ simple şi ieftine, atât în
reţelele furnizorilor, cât şi la abonaţi;
 să permită o departajare, fără echivoc, a răspunderilor pentru
nerespectarea condiţiilor de calitate a energiei electrice, ce revin furnizorului,
respectiv consumatorului
 să fie perfectibili, pentru a putea surprinde, rapid şi cât mai complet,
multiplele aspecte, care definesc, la o anumită etapă, calitatea energiei electrice;
 să fie puţin numeroşi clari şi precişi delimitaţi, pentru a caracteriza cât
mai exact, din punct de vedere cantitativ toate proprietăţile distinctive ale energiei
electrice într-un regim stabilizat de funcţionarea a SEN.
Există propuneri chiar pentru adoptarea unui indicator generalizat pentru
caracterizarea calităţii tensiunii, care să fie bazat pe teoria spectrală a proceselor
aleatoare; în acest context, cu un singur indicator de calitate a energiei electrice, definit pe
diferite domenii ale spectrului de frecvenţă al funcţionării aleatoare u (t ) pe fiecare fază a
reţelei, pot fi caracterizate variaţiile lente/rapide ale valorii efective a tensiunii, nesimetria şi
regimul periodic nesinusoidal.
Scopul ideal al fiecărui furnizor este de a pune in permanenţă, la dispoziţia
consumatorilor o tensiune alternativă sinusoidală, de frecvenţă şi valoare efectivă
menţinute între anumite limite, fixate contractual, egale pe cele trei faze ale reţelei.
In realitate, furnizorii nu-şi pot alimenta consumatorii cu energie electrică de calitate
ideală, pe de o parte, din cauza unor caracteristici constructive de care dispun, dar, pe de
 30

altă parte, din cauza unor perturbaţii care apar, în mod inerent, în funcţionarea sistemelor
energetice; acestea pot afecta toate caracteristicile curbei de tensiune:
frecvenţa, amplitudinea, forma şi simetria (in sistemele trifazate).
Practic, sistemul de indicatori ai calităţii energiei electrice trebuie să permită:
 măsurarea/estimarea nivelului de calitate într-un anumit punct al
reţelei şi la un moment dat;
 compararea informaţiei obţinute cu nivelul stabilit prin normative si
acceptabil pentru majoritatea consumatorilor conectaţi la reţeaua respectivă.
Urmărirea indicatorilor de calitate a energiei electrice şi adoptarea de măsuri pentru
menţinerea acestora în limite admise, ca obligaţie a furnizorului de energie electrică, nu
poate fi făcută decât în corelaţie cu urmărirea perturbaţiilor introduse în reţeaua electică de
alimentare de anumiţi consumatori.
In acest sens, indicatorii de calitate pot fi clasificaţi în două grupe:
• indicatori primari, care depind în primul rând, de furnizor;
• indicatori secundari, care sunt influenţaţi de funcţionarea
consumatorilor, ce pot fi consideraţi perturbatori.
Indicatorii primari de calitate a energiei electrice se referă la:
 calitatea produsului:
• frecvenţă (controlată în sistemul energetic prin reglajul P − f );
• amplitudinea tensiunii de alimentare (controlată de reglajul Q −U , al
ploturilor transformatoarelor şi al autotransformatoarelor din reţea);
• supratensiunile temporare şi tranzitorii (limitate şi controlate prin sistemele de
protecţie contra supratensiunilor);
• goluri de tensiune (limitate prin sistemele de protecţie prin relee);
 calitatea serviciului (alimentare cu energie electrică):
• întreruperile de scurtă şi lungă durată ( ca număr şi durată prin convenţie
între furnizor şi consumator, în funcţie de exigenţa acestuia).
Furnizorul trebuie să prevadă o rezervă suficientă şi un reglaj frecvenţă - putere
corespunzător, pentru a menţine frecvenţa într-o bandă îngustă (reglementările
internaţionale prevăd, de regulă ± 0,5 Hz), în jurul frecvenţei nominale, cel puţin pe o
durată de 99% dintr-un an.
De asemenea, trebuie să asigure un reglaj corespunzător putere reactivă -
tensiune, astfel încât să se încadreze în banda de variaţie nominală a tensiunii pe bare.
Supratensiunile temporare, la frecvenţa reţelei, sunt, în principal, o consecinţă a
defectelor cu punere la pământ şi de obicei, sunt în principal înlăturate după eliminarea
defectului (0,1 s...0,3 s).
Golurile de tensiune sunt determinate de scurtcircuite în reţeaua electrică şi sunt
înlăturate odată cu separarea defectului de către protecţia prin relee (de obicei cel mult 0,3
s). Întreruperile de scurtă şi lungă durată depind ca frecvenţă şi durată de configuraţia
reţelelor (buclată, radială), de nivelul de protecţie şi automatizare, de tehnicile de
mentenanţă adoptate şi sunt consecinţa unor incidente. Normele de proiectare proprii
 31

furnizorului (uneori în nivel naţional) şi caracteristicile echipamentelor utilizate în reţeaua

electrică permit evaluări ale acestui indicator.
Indicatorii primari sunt rezultatul planificării, poiectării şi organizării funcţionării
instalaţiilor.
Indicatorii secundari se referă în special la perturbaţiile determinate de funcţionarea
consumatorilor:
• armonici şi interarmonici (regimuri nesinusoidale);
• fluctuaţii rapide de tensiune;
• fluctuaţii lente de tensiune (efect de flicker);
• nesimetrii;
Indicatorii secundari de calitate a energiei electrice sunt determinaţi în principal, de
tipul de sarcină al consumatorului.
Perturbaţiile armonice şi interarmonice, fluctuaţiile rapide şi lente de tensiune,
precum şi nesimetriile deteriorează calitatea energiei livrate consumatorilor, buna
funcţionare a echipamentelor acestora find afectată.
Pentru menţinerea unei calităţi suficiente a energiei electrice, este necesară, în
afară de monitorizarea perturbaţiilor, şi stabilirea unor limite clare şi măsurabile ale
abaterilor admise.

5.1. Frecvenţa. Abaterea de frecvenţă

In general, încadrarea frecvenţei sistemului energetic într-un domeniu admisibil din
punct de vedere calitativ este condiţionată de menţinerea unei stări de echilibru între
sursele de energie şi consumul de energie electrică al sistemului.
La un moment dat, la nivelul ansamblului instalaţiilor sistemului energetic, pot exista
situaţii în care echilibrul dintre cererea şi oferta de putere nu poate fi menţinut din cauze,
cum ar fi: inerţia mare a instalaţiilor de producere, lipsa de agent primar sau lipsa de
capacitate în grupurile energetice etc. Funcţionarea interconectată a sistemelor energetice
ne permite restabilirea rapidă a frecvenţei. In cazul unor sisteme insulare, la realizarea
dezechilibrului între cererea de energie şi ofertă se stabileşte un nou regim de lucru la o
frecvenţă inferioară. Durata de funcţionare în acest regim depinde de viteza de intervenţie
a “rezervei calde” a grupurilor din centralele electrice sau până la intrarea în funcţiune a
grupurilor aflate în “rezervă rece”.
Frecvenţa nominală este f N = 50 Hz în sistemele electroenergetice europene şi în
majoritatea sistemelor din Asia şi f N = 60 Hz în majoritatea ţărilor de pe continentul
american şi în Japonia.
În regim normal de funcţionare, frecvenţa poate varia în jurul valorii nominale, ca
urmare a modificării practic continue a sarcinii electrice a sistemului şi a reglajelor
efectuate pentru a acoperi curba de sarcină. Controlul frecvenţei se face practic la nivelul
sistemului energetic interconectat (sistemul european) şi nu poate fi influenţată prin acţiuni
locale.
Atenţia deosebită acordată controlului frecvenţei pentru menţinerea în limite
restrânse este determinată de consecinţele importante negative ale abaterilor mari de
 32

frecvenţă pe întreg fluxul de producere, transport, distributie şi utilizare a energiei electrice,

de la centrala electrică şi până la receptoarele consumatorului :
• creşterea solicitărilor mecanice ale turbinelor cu abur ca urmare a modificării
frecvenţelor proprii dinamice de vibraţii la palete
• reducerea performanţelor tehnico-economice ale grupurilor termoenergetice, cu
reducerea puterii blocurilor (turbină cu abur şi generator electric) centralei şi a
creşterii consumului specific de combustibil;
• creşterea pierderilor în transformatoarele din reţeaua electrică;
• creşterea consumului propriu tehnologic în reţelele electrice de transport şi
distribuţie ale sistemului energetic national (SEN), reducerea puterii reactive
maxmie şi reducerea factorului de putere la consumatori, afectarea funcţionării
majoritaţii receptoarelor electrice: motoare asincrone, convertoare cu
semiconductoare;
• creşterea riscului de apariţie a unor avarii datorită modificării limitelor de
funcţionare stabilă a sistemului (stabilitate statică şi stabilitate dinamică);
• reducerea siguranţei în funcţionare a unor instalaţii: pierderea performanţelor
garantate, uneori până la imposibilitatea continuării funcţionării, accentuarea
fenomenelor de uzură, deconectări datorită DASF (Deconectare Automata la
Scăderea Frecvenţei) etc.;
• reducerea randamentului instalaţiilor consumatoare, cu creşterea consumului
specific de energie electrică;
• reducerea producţiei la consumatorii de energie electrică odată cu scăderea
frecvenţei tensiunii de alimentare;
 Un indicator care poate fi folosit pentru estimarea variaţiilor lente de frecvenţă este
abaterea de frecvenţă ( ∆f ),

∆f = f N − f (5.1)

în care: f N este frecvenţa nominală, iar f — frecvenţa reală.

 Abaterea relativă de frecvenţă sau abaterea procentuală se determină cu
relaţia:

f − fN
ε f [%] = ⋅ 100 [ %] (5.2
fN

 Integrala abaterilor de frecvenţă pe durata unei zile este un important

indicator şi în cazul utilizării frecvenţei tensiunii din reţeaua electrică la
sincronizarea ceasurilor electrice; pentru a asigura funcţionarea corectă a ceasurilor
electrice este necesar ca această integrală să aibă o valoare nulă:
 33

24
I f = ∫ ∆f ⋅ dt = 0 (5.3)
0

Urmărirea încadrării frecvenţei în limitele impuse este în sarcina dispecerului

energetic de sistem, în colaborare cu dispecerii energetici ai sistemelor interconectate.
Limitele de imunitate la variaţii de frecvenţă ale diferitelor categorii de receptoare
electrice sunt precizate în standardele de produs. Majoritatea receptoarelor electrice
acceptă abateri de frecvenţă de aproximativ ± 1 Hz (± 2%).
Convertoarele cu semiconductoare sunt, în general, mai sensibile la variaţii de
frecvenţă şi se realizează, conform normelor CEI 146, în trei clase de imunitate A şi B
admit un domeniu de variaţie a frecvenţei reţelei de alimentare de cel mult ± 2%, iar cele
de clasă C de cel mult ±1%, în condiţiile în care o scădere a frecvenţei nu se suprapune
peste o creştere a tensiunii, şi invers.
Normativele din România sunt aliniate la normativele internaţionale privind
frecvenţa de funcţionare şi limitele admise având în vedere faptul că sistemul energetic din
ţară funcţionează sincron cu sistemul energetic european, fiind interconectat cu acesta
prin linii electrice în sudul şi vestul ţării.

5.2. Amplitudinea tensiunii de alimentare. Variaţii lente de tensiune

Amplitudinea tensiunii de alimentare poate avea variaţii lente, datorate în special
căderilor de tensiune pe linii şi în transformatoare, determinate de variaţia sarcinii electrice
a consumatorilor. Variaţiile de tensiune pot fi determinate şi de modificări ale configuraţiei
schemei electrice de funcţionare a reţelei, precum şi de modificări ale regimului surselor
de putere reactivă.
 Variaţiile lente de tensiune pot fi caracterizate prin abaterea relativă a tensiunii
intr-un anumit punct al reţelei şi la un moment dat, faţă de tensiunea nominală:

∆U U −UN
ε U [%] = ⋅ 100[%] = S ⋅ 100[%] (5.4)
UN UN

în care: US este tensiunea de linie a reţelei electrice, într-un anumit punct şi la un moment
dat (tensiune de serviciu), iar UN - tensiunea nominală.
US
Raportul este denumit nivel de tensiune.
UN
Limitele admisibile de variaţie sunt dependente de nivelul de tensiune la care este
alimentat un consumator. Conform normelor actuale abaterile relative ale tensiunilor în
PCC, pentru reţelele având tensiunile nominale sub 220 kV nu trebuie să depăşească
±10%; pentru tensiuni nominale peste 220 kV, abaterile relative de tensiune nu se
standardizeazä. Condiţiile tehnice de dimensionare a echipamentelor conectate la nivelul
de tensiune de 400 kV precizează însă un interval de (380...420) kV, în care trebuie să se
încadreze tensiunea reală, ceea ce corespunde la o abatere admisă de maxim ± 5%.
 34

Constructorii de echipamente indică, pentru fiecare categorie de receptoare limitele

de imunitate la variaţiile de tensiune, acestea fiind cuprinse în general în intervalul (± 5 ...
±10) %. De exemplu, abaterea relativă admisibilă este de:
• ± 5% pentru motoare electrice;
• ± 10% pentru convertizoare cu semiconductoare din clasele de imunitate A şi B;
• (- 5 ... +10)% pentru convertizoarele cu clasa de imunitate C;
• ± 10% pentru aparate de sudare;
• ± 5% pentru lămpi electrice.
In cazul unor receptoare cu dependenţă accentuată de regimul de tensiune, este
necesară definirea unor indicatori suplimentari:
 Valoarea medie a abaterii relative a tensiunii faţă de tensiunea nominală într-un
interval de timp T:

T
1
T ∫0
εUmed = εU ⋅ dt (5.5)

Indicatorul εUmed este o măsură a nivelului mediu al tensiunii pe barele de

alimentare şi oferă indicaţii privind alegerea corectă a plotului de reglaj al
transformatorului.
 Gradul de iregularitate sau abaterea relativă medie pătratică (parametru
introdus de P. Ailleret)

T
1
T ∫0
ε q2 = εU2 ⋅ dt (5.6)

Abaterile tensiunii faţă de valoarea nominală pot avea efecte asupra:

• producţiei materiale, atât sub aspect cantitativ, cât şi sub aspect calitativ;
• caracteristicilor echipamentului electric (pierderea performanţelor garantate,
modificări ale randamentului, ale gradului de uzură etc.), ajungându-se în unele
cazuri chiar la întreruperea funcţionării (influenţa asupra siguranţei în
funcţionare a instalaţiei). Astfel, spre exemplu, nivelul tensiunii de alimentare
influenţează volumul producţiei realizate şi consumul specific de energie
electrică al cuptoarelor electrice cu rezistoare. De asemenea, variaţia tensiunii
de alimentare are o influenţă importantă asupra performanţelor lămpilor
electrice. Modificarea caracteristicii mecanice a motoarelor asincrone cu
tensiunea aplicată poate determina reducerea performanţelor acţionărilor
electrice.
Gradul de iregularitate poate fi utilizat pentru:
• aprecierea calitaţii tensiunii pe barele de alimentare
 35

• εq2 ≤10% - calitate foarte bună;

10% ≤ εq ≤ 20% - calitate bună;

2
•
20% ≤ εq ≤ 50% - calitate mediocră;
2
•
• εq2 ≥100% — calitate necorespunzătoare.

•capacităţii de tranzit a reţelei şi contribuie la apariţia unor pierderi suplimentare

în aceasta.
Spre deosebire de frecvenţa, care este aceeaşi pentru toate punctele sistemului
energetic interconectat, indicatorii care caracterizează tensiunea la bornele receptoarelor
depind de o serie de factori, cum ar fi: tensiunea nominală a reţelei, capacitatea sa de
transport, lungimea liniilor de alimentare. In consecinţă, în cadrul unei metodologii de
control al calităţii tensiunii furnizate trebuie precizat locul (nodul) unde urmează să se facă
măsurările. De asemenea, prezintă importanţă stabilirea duratei măsurărilor.
Prin prelucrare statistică a rezultatelor, este posibilă obţinerea unor indicatori
statistici a variaţiei de tensiune pe perioade reprezentative de tmip (oră, schimb de lucru,
zi etc.). Cunoaşterea parametrilor statistici ai tensiunii pe barele de alimentare permite
caracterizarea completă a calităţii tensiunii, in acest nod şi, în consecinţă, alegerea
corectă a parametrilor instalaţiilor de reglaj a tensiunii (ploturi transformatoare, controlul
puterii reactive).

5.3. Supratensiuni
Supratensiunile sunt, de regulă, abordate mai ales în legătură cu probleme de
alegere şi coordonare a izolaţiei, având drept scop reducerea deteriorărilor determinate de
solicitările izolaţiei echipamentelor electrice şi deci creşterea siguranţei în funcţionare a
instalaţiilor. Se consideră ca supratensiuni toate cazurile în care tensiunea pe bare
depăşeşte cu mai mult de 10% tensiunea nominală.
In funcţie de durată supratensiunile care apar în reţelele electrice pot fi clasificate în
următoarele categorii:
6. supratensiuni permanente (de frecvenţă industrială);
7. suprastensiuni temporare;
8. supratensiuni tranzitorii:
• cu front lent (în special supratensiunile de comutaţie);
• cu front rapid (în special supratensiunile de trăsnet);
• cu front foarte rapid (specifice în special comutaţiilor în staţiile izolate cu SF6);
• supratensiuni combinate.
Indicatorii de calitate care pot fi utilizaţi în caracterizarea supratensiunilor sunt:
 factorul de supratensiune (în cazul supratensiunilor sub formă de impuls):

U max
k= (5.7)
U f max
 36

în care Umax este valoarea de vârf a supratensiunii, iar Uf max - valoarea de vârf a tensiunii
alternative pe fază.
 factorul de supratensiune (în cazul supratensiunilor de durată):

U per
k per = (5.8)
Uf

în care Uper este valoarea efectivă a supratensiunii de durată iar Uf - valoarea efectivă a
tensiunii pe fază;
 factorul de impuls:

U max
kimpuls = (5.9)
U per

.Rezolvarea problemelor de coordonare a izolaţiei se rezolvă pe baza recomandărilor CEI

71 - 1/1993. Din punctul de vedere al calităţii energiei electrice furnizată consumatorilor
prezintă interes numărul şi amplitudinea supratensiunilor admise, pe o durată de calcul (în
mod uzual un an). Aceste valori urmează a fi stabilite de către furnizorul de energie şi
înscrise în contractul încheiat cu consumatorii racordaţi la reţeaua electrică.

5.4. Goluri de tensiune

Goluri de tensiune (fig.5.1) este definit ca fiind o reducere, pe o durată ∆t g
determinată (în mod obişnuit sub 3 s), a amplitudinii sau a valorii efective a tensiunii unei
reţele electrice, intr-un anumit punct al acesteia. Amplitudinea ∆U g a golului de tensiune
poate avea valori de (0,1...0,9) ⋅U c în care Uc este tensiunea contractată. Se consideră
că variaţiile de tensiune sub 0,1 ⋅U c sunt cuprinse în banda admisă de lucru, iar variaţiile
∆U g mai mari de 0,9 ⋅U c corespund unei întreruperi de tensiune.

Un gol de tensiune poate să apară la conectarea unor motoare electrice cu curenţi

de pornire mari (caz din ce în ce mai puţin întâlnit datorită obligativităţii controlului cu
circuite cu semiconductoare a curentului de pornire la motoarele mari) sau apare ca
urmare a unor defecte în reţeaua electrică şi a eliminării acestora prin funcţionarea
protecţiilor prin relee şi a automatizărilor.
Principalii indicatori de calitate care caracterizează golurile de tensiune sunt:
 amplitudinea relativă sau procentuală:

∆U g Uc − U
ε g [%] = ⋅ 100[%] = ⋅ 100[%] (5.9)
Uc Uc
 37

în care U este valoarea reziduală a tensiunii de fază, iar Uc - tensiunea contractată pe

fază.

U Banda admisa de tensiune

UP
UC

Ug t g

U
t i t f
Fig.5. 1. Gol de tensiune

 durata golului de tensiune:

∆t g = t f − ti (5.10)

în care ti şi tf sunt momentele iniţial şi final ale golului de tensiune;

 frecvenţa de apariţie a golurilor:

Ng
fa = (5.11)
Tr

în care Ng este numărul de goluri de tensiune care apar pe durata de refeninţă Tr (în mod
uzual un an).
 38

Unul dintre cei mai importanţi indicatori de calitate ai energiei electrice, relativ la
golurile, întreruperile de tensiune şi supratensiuni este factorul de performanţă definit ca
fiind intervalul relativ de timp (treal/Tr), în care tensiunea se găseşte în banda admisă.
Diferitele receptoare de energie electrică, în funcţie de specificul lor constructiv,
prezintă un anumit grad de sensibilitate faţă de golurile de tensiune. Goluri cu anumite
caracteristici pot determina chiar deconectarea receptoarelor sensibile, în special a celor
cu comenzi numerice.
Un gol de tensiune conduce la apariţia unor regimuri de funcţionare tranzitorii în
reţeaua electrică a consumatorului. Variaţia mărimilor de stare pe durata regimurilor
tranzitorii determinate de goluri de tensiune poate conduce la:
• pierderea stabilităţii dinamice în funcţionare atunci când duratele golurilor de
tensiune au valori comparabile cu diferite constante de timp electrice şi
mecanice, care intervin în procesele tranzitorii; un exemplu de astfel de
receptoare pot fi motoarele asincrone, folosite la acţionările electrice;

• creşterea solicitărilor termice în diferitele componente ale receptorului, ca

urmare a supracurenţilor care apar pe intervalul proceselor tranzitorii;
posibilitatea ca un receptor să fie expus deteriorării, din cauza depăşirii
solicitărilor termice admisibile, indică şi prezenţa unei sensibilităţi termice a
receptoarelor la goluri de tensiune; un exemplu de receptoare cu sensibilitate
termică ridicată la goluri de tensiune îl reprezintă redresoarele cu tiristoare, la
care dereglarea comenzii produsă de golurile de tensiune poate conduce la
apariţia unor curenţi mari, uneori, la trecerea practic în regim de scurtcircuit;
• creşterea solicitărilor produse de forţele electrodinamice, apărute în diferite
elemente ale receptorului, ca urmare a şocurilor de curent; posibilitatea ca
receptorul să se defecteze în urma acestor solicitări arată existenţa unei
anumite sensibilităţi electrodinamice la goluri de tensiune;
• la unele receptoare, pot apărea în diverse elemente şi altfel de suprasolicitări
mecanice, cum ar fi, de exemplu, în cazul acţionărilor electrice, solicitările
produse de şocurile de cuplu sau de acceleraţiile mari; în aceste situaţii se
poate vorbi şi de o sensibilitate mecanică la goluri de tensiune.
In funcţie de durată şi amplitudine, efectele golurilor de tensiune pot fi diferite în
funcţie de sensibilitatea receptoarelor:
• pentru tensiuni U < 0,9 ⋅U c chiar la durate foarte scurte ale golurilor de
tensiune, de ordinul ∆f g = (0,2.. .0,3)s, rezultă perturbarea funcţionării unor
aparate de comandă şi reglaj (erori de comandă, pierderi de informaţii);
• pentru o tensiune U = (0,7.. .0,8) ⋅U c şi durate ∆f g = (0,2. ..0,3)s, poate să
apară deconectarea contactoarelor de 0,4 kV în circuitele secundare;
• pentru o tensiune U = (0,5...0,6) ⋅U c şi durate ∆f g = (1,5...3)s, poate
apărea instabilitatea motoarelor şi a compensatoarelor sincrone;
• pentru tensiuni U < 0,5 ⋅U c şi durata golului peste 0,05s, lămpile cu
descărcări se sting şi se reaprind la câteva minute de la revenirea tensiunii la
valoarea normală;
 39

• pentru o tensiune U = (0,15...0,3) ⋅U c apar perturbaţii în funcţionarea

convertoarelor statice utilizate la acţionarea cu viteză variabilă.
Limitele de imunitate ale receptoarelor electrice la goluri de tensiune sunt, în
general, precizate de către fabricanţi (în funcţie de clasa de imunitate a receptorului
respectiv). Astfel, de exemplu, redresoarele cu semiconductoare, având clasa de imunitate
A, admit variaţii de tensiune de scurtă durata: (0,5.. .30) perioade ale fundamentalei în
domeniul ±15% ⋅U c spre deosebire de cele de clasă B şi C, care admit variaţii de scurtă
durată în intervalul (-10...+15)% ⋅U c .

5.5. Întreruperi de scurtă şi lungă durată

Întreruperile de scurtă durata (sub 3s) sunt determinate de defecte în reţea şi
realimentarea consumatorilor prin reconfigurarea automată a reţelei utilizând automatica
de sistem. Pentru a pune în evidenţă diferenţa între condiţiile de apariţie a golurilor de
tensiune şi a întreruperilor de scurtă şi lungă durată se consideră exemplul indicat in fig.2,
corespunzător reţelei interne, cu tensiunea nominală de 20 kV, a unei intreprinderi.

20kV
B
I 11 I 21

I12 I AAR
I22
B1 B2

Fig.5.2. Reţea de 20kV pentru alimentarea unor consumatori.

La apariţia unui defect (scurtcircuit) pe circuitul care alimentează bara B2 toate

receptoarele alimentate de la bara B vor sesiza o reducere de tensiune la borne (gol de
tensiune). Curentul de defect va parcurge întreruptoarele I21 şi I, dar numai întreruptorul I21
va fi deconectat (selectiv) pentru a izola defectul. Pentru toate receptoarele conectate pe
barele B golul de tensiune a fost eliminat şi tensiunea revine la valoarea permanentă Up
(fig. 1). Receptoarele conectate la bara B2 nu vor mai fi alimentate (gol de tensiune urmat
de întrerupere de tensiune). Automatica de sistem (anclanşarea automată a rezervei)
sesizează lipsa tensiunii pe bara B2 , comandă deconectarea întreruptorului I22 conectarea
intreruptorului IAAR (aflat în mod normal în poziţie deschis). Receptoarele conectate la bara
B2 vor fi realimentate, după un interval de timp determinat de funcţionarea AAR
(intrerupere de scurtă durată). In cazul în care nu este posibilă conectarea întreruptorului
 40

IAAR receptoarele conectate la bara B2 rămân nealimentate (întrerupere de lungă durată)

până când personalul de exploatare asigură înlăturarea defectului.
Durata întreruperilor de scurtă durată depinde de performanţele echipamentului de
automatizare.
Întreruperile de lungă durată sunt determinate în special de o configuraţie
neadecvată a reţelei de alimentare, de performanţele reduse ale echipamentelor, precum
şi de lipsa unor proceduri specifice de mentenanţă a instalaţiilor. In unele cazuri,
consumatorii pot accepta întreruperi de lungă durată şi schema de alimentare se
proiectează acceptându-se acest risc.

5.5. Armonici şi interarmonici

Armonicile sunt semnale a căror frecvenţă este multiplu întreg al frecvenţei
fundamentale. In general, armonicile sunt generate de sarcini neliniare din retea.
Interarmonicile sunt semnale a căror frecvenţă nu este multiplu al frecvenţei
fundamentale. Unele dintre acestea sunt generate de sarcinile neliniare, iar altele sunt
intenţionat injectate de distribuitor, pentru telecomanda releelor sau pentru a comuta
tarifele consumatorilor casnici sau industriali.
a) Semnale de telecomandă
Companiile de distribuţie a energiei electrice injectează semnale de telecomandă
având frecvenţe interarmonice (de exemplu, în Franţa, această frecvenţă este de 175 Hz),
pentru comenzi în reţeaua electrică, utilizând chiar reţeaua de alimentare ca suport fizic.
Având în vedere dezvoltarea continua a acestui sistem de comandă, se acordă o atenţie
deosebită limitării interarmonicilor, determinate de alte surse, pentru a nu perturba
semnalele utile.
b) Sarcini neliniare care provoacă interarmonici
Marea majoritate a interarmonicilor de curent şi tensiune din reţea sunt generate de
convertoarele statice de frecvenţă, utilizate din ce în ce mai mult pentru alimentarea
motoarelor sincrone sau asincrone în scheme de acţionare viteză variabilă (AVV).
Ca exemplu, în fig. 3, a este prezentată schema de principiu a unei acţionări pentru
tracţiunea electrică interurbană; schema cuprinde un redresor, un circuit intermediar de
tensiune continuă şi un invertor trifazat.
Reglarea vitezei de rotaţie Ω a motorului asincron de acţionare se realizează cu un
convertor de frecventă, prin modificarea frecvenţei tensiunii de alimentare a motorului,
care poate avea o variaţie continuă în domeniul (0,05... l) ⋅ f N , unde f N este frecvenţa
nominală.
Pentru a asigura un conţinut cât mai redus de armonici în curba curentului electric
din motorul asincron, comanda invertorului se face în modul PWM (Pulse Width
Modulation); se alege lăţimea impulsurilor, astfel încât să se realizeze o curbă medie cu un
spectru redus de armonici.