c

c
c
c
c

c
 cc

  cc
 c
c
 c c  c
c
c
c
c
c
c
Conducător ştiinţific:
prof. Laura Asandului
Studenţi:
Batincu Georgiana- Cătălina
Solomon Iuliana- Daniela
Seria 1, Grupa2, Anul III
Administraţie Publică

Iaşi, 2011
 2

c

c
Capitolul I. Sănătatea populaţiei n România ................................ ................................ ....... 3
Capitolul II. Mortalitatea n România ................................ ................................ .................. 5
II. 1. Mortalitatea infantilă ................................ ................................ ................................ .. 5
II. 2. Mortalitatea generală ................................ ................................ ................................ .. 5
Capitolul III. Cauzele de deces n România ................................ ................................ .......... 9
III.1. Principalele cauze de deces din Romania................................ ................................ .. 10
III.1.1. Bolile cardiovasculare































































































III.1.2. Bolile respiratorii






































































































III.1.3. Fumatul






















































































































III.1.4. Alcoolismul














































































































=
III.1.5. Tumorile




















































































































III.1.6. HIV





























































































































III.1.7. Accidentele rutiere




































































































III.1.8. Accidentele la locul de muncă


















































































III.1.9. Sinuciderile
















































































































Concluzii ................................ ................................ ................................ .............................. 17
Bibliografie ................................ ................................ ................................ .......................... 18

c
c

c
c
c

=
 2
ccc
 c

  c
c
c
c
Prin acest proiect ne propunem să abordăm descrierea stării de sănătate a populaţiei
din România din perspectiva calităţii vieţii, utilizând atât indicatori obiectivi cât şi subiectivi.
Prima parte a proiectului evidenţiază sănătatea ca dimensiune a calităţii vieţii şi cercetarea
acesteia din prisma acestei paradigme. Sunt prezentaţi factorii sociali cu importanţă în
determinarea stării de sănătate la nivel individual şi societal. Va fi urmărită evoluţia stării de
sănătate a populaţiei din România în perioada 1990±2008, utilizând atât date statistice cât şi
date provenite din diferite cercetări naţionale şi europene. Starea de sănătate a populaţiei
româneşti va fi analizată şi dintr-o perspectivă comparativă europeană, evidenţiindu-se poziţia
României în raport cu celelalte ţări europene.
O stare bună de sănătate este un element esenţial al bunăstării umane reprezentând o
valoare în sine. La nivel individual, o stare bună de sănătate reprezintă o componentă
importantă a capitalului uman, permiţând oamenilor să îşi desfăşoare activităţile, să îşi
îndeplinească ţelurile, să aibă o viaţă completă şi să fie membri activi ai societăţii. La nivel
societal, o stare de sănătate ridicată este un element- cheie al capitalului uman al fiecărei ţări,
contribuind la competitivitatea ei faţă de alte ţări.
În cercetările de calitate a vieţii putem considera că sănătatea este abordată din două
perspective distincte. O primă abordare constă în considerarea sănătăţii ca o dimensiune, ca
un domeniu al calităţii vieţii. Dimensiunea sănătăţii, ca şi celelalte sfere ale vieţii umane, sunt
descrise prin indicatori subiectivi şi obiectivi, accentul fiind pus pe modul în care oamenii îşi
evaluează propria stare de sănătate, accesul la servicii de sănătate, precum şi evaluarea
acestora. Evaluarea propriei stări de sănătate, constrângerile percepute impuse de starea de
sănătate, satisfacţia faţă de propria sănătate, percepţia accesului la servicii de îngrijire a
sănătăţii, evaluarea sau satisfacţia faţă de acestea, speranţa de viaţă la naştere, mortalitatea
infantilă, ratele de mortalitate sau morbiditate sau cheltuielile cu serviciile de îngrijire a
sănătăţii ca procent din PIB reprezintă câţiva dintre indicatori folosiţi în cercetarea calităţii
vieţii.
Caracteristic acestei abordări este faptul că evidenţiază modul în care oamenii îşi
evaluează şi resimt condiţiile de viaţă, resursele şi oportunităţile pe care le au în sfera
sănătăţii. Identificarea inegalităţilor în ceea ce priveşte starea de sănătate sau de acces la
serviciile de îngrijire a sănătăţii constituie informaţii esenţiale în procesul politicilor sociale.
Cea de-a doua abordare este aceea a calităţii vieţii din perspectiva sănătăţii,
reprezentând o bogată direcţie de studiu în cercetările de calitatea vieţii. Studiile de calitatea


vieţii în domeniul sănătăţii resimt pe modul în care pacienţii cu diferite probleme de sănătate
îşi experimentează calitatea vieţii, pe percepţiile oamenilor care descriu diferite stări de
sănătate sau pe timpul de supravieţuire al beneficiarilor de tratamente medicale. În această
abordare au fost dezvoltaţi un număr impresionat de indicatori şi indici de calitatea vieţii.
Nu există o definiţie unică, ci o pluralitate de definiţii, pluralitate care ţine de
cunoştinţele acumulate, de dinamica şi specificul valorilor culturale şi pentru că sănătatea are
un caracter procesual, evolutiv. De aici rezultă şi tentativa de a defini sănătatea multicriterial
şi de a fi măsurată n funcţie de nişte criterii de referinţă.
n lista foarte largă a definiţiilor sănătăţii se folosesc mai multe criterii pentru
definirea sănătăţii, fiecare şcoală adoptând unul, două sau toate cele trei criterii utilizate cel
mai frecvent. Sănătatea se define te în mod curent ca starea unui organism la care
func ionarea tuturor organelor se face în mod normal i regulat.
Organiza ia Mondială a Sănătă ii a propus în 1946 defini ia următoare: ÄSănătatea
este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât i social, i nu doar absen a bolilor
sau a infirmită ilor´. Mai târziu a fost inclusă în această defini ie i Äcapacitatea de a duce
o via ă productivă social i economic´.
Venitul reprezintă un factor universal în determinarea inegalităţilor în sănătate, atât la
nivel individual, cât şi la nivel societar. Acest lucru este evidenţiat prin faptul că există o
strânsă legătură între capitalul educaţional, starea de sănătate şi resursele economice, relaţia
putând fi susţinută atât teoretic, cât şi empiric. ÄPrezenţa unei resurse umane bine educate şi
cu o formă fizică (sănătate) mai bună determină o productivitate ridicată a muncii, o mai bună
organizare a activităţii economice, o producţie mai ridicată, venituri superioare. Acestea, la
rândul lor permit noi investiţii în educaţie şi în sănătate, determinând producerea unei resurse
umane mai bine educate şi mai sănătoase. Pe de altă parte, indivizii mai sănătoşi vor avea
posibilităţi mai mari de a se educa, în timp ce indivizii mai educaţi vor fi mai capabili şi mai
dispuşi să prevină bolile şi să îşi îngrijească sănătatea´ .
Alţi factori care ţin de poziţia socială, precum vârsta, genul, mediul rezidenţial, etnia
sau rasa contribuie şi ei la determinarea stării de sănătate a unei persoane. Studiile arată că
deprecierea stării de sănătate este relaţionată cu înaintarea în vârstă, precum şi diferenţe în
ceea ce priveşte sănătatea între femei şi bărbaţi. Deşi femeile au, în general, o speranţă de
viaţă mai ridicată decât bărbaţi, ele sunt mai predispuse la boli de scurtă durată şi boli cronice,
în timp ce bărbaţii sunt mai predispuşi la boli fatale (boli cardiovasculare).


 2
ccc c
c
c
c

cc c

cc

Rata mortalităţii infantile reprezintă un indicator complex al stării de sănătate al unei
populaţii, Äreflectând în ce măsură îngrijirea medicală la care majoritatea populaţiei are acces
asigură o stare de sănătate bună´1.
După 1990, rata mortalităţii infantile a scăzut în mod constant. Dacă în 1990, rata
mortalităţii infantile în România era 26,9 nou-născuţi decedaţi sub un an la 1 000 de născuţi
vii, valoarea ratei pentru 2008 era de 11Å. Pe parcursul întregii perioade 1990±2008, s-a
menţinut o inegalitate între mediul urban şi rural în ceea ce priveşte rata mortalităţii infantile,
în rural mortalitatea infantilă fiind mai ridicată. În 2008, rata mortalităţii infantile în mediul
urban era de 8,5Å, în timp ce în mediul rural era de 14Å. Mortalitatea infantilă se
diferenţiază şi în funcţie de regiunile de dezvoltare, regiunea Bucureşti-Ilfov având cea mai
scăzută rată (7Å), iar cea mai ridicată rată fiind înregistrată în de Sud-Est (13Å). În anul
2008, cea mai ridicată valoare a mortalităţii infantile a fost înregistrată în judeţul Caraş-
Severin (18,9Å), iar cea mai scăzută în Municipiul Bucureşti (6,4Å) (Tempo, INS, 2009).

cc c
c

După 1990, România nu a înregistrat progrese în ceea ce priveşte mortalitatea
generală, ratele de mortalitate rămânând la un nivel ridicat, chiar mai mari decât valorile din
1990. În perioada 1990- 2008, ratele de mortalitate au crescut, având numeroase fluctuaţii şi
cunoscând două vârfuri (1995- 1997 şi 2002- 2003). În 2008, valoarea ratei mortalităţii era de
11,8Å la nivelul întregii populaţii, 12,9Å pentru bărbaţi şi 10,7Å pentru femei, faţă de 1990,
când pentru întreaga populaţie, rata mortalităţii era de 10,6Å, iar pentru bărbaţi 11,5Å şi
pentru femei 9,8Å .
În România se păstrează inegalităţi ridicate între ratele de mortalitate în funcţie de gen,
mediul de rezidenţă, regiuni de dezvoltare, judeţe şi grupe de vârstă. Bărbaţii au rate de
mortalitate mai ridicate decât femeile, precum şi mediul rural faţă de mediul urban. Evident,
ratele de mortalitate cresc o dată cu înaintarea în vârstă, deşi ratele de mortalitate pentru grupa
de vârstă 0- 4 ani rămân încă la un nivel foarte ridicat, comparabile cu cele pentru grupe de
vârstă 40- 44 ani.


Halley, E., An estimate of the degress of the mortality of Mankeind«, Some Considerations on the Breslaw
Bills of mortality, 1693.


 În anul 2008, ratele de mortalitate au avut cele mai crescute valori în regiunile de
dezvoltare Sud, Muntenia (13Å) şi Sud-Vest, Oltenia (12,9Å), iar cele mai scăzute în
regiunile din Centru (11Å), Bucureşti-Ilfov şi Nord-Est (11,1Å). Judeţele Iaşi (9,9Å) şi
Braşov (10Å) au înregistrat cele mai mici valori ale ratei mortalităţii în 2008, în timp ce
judeţele Teleorman (16,8Å) şi Giurgiu (15,7Å) au avut dintre cele mai mari valori ale
mortalităţii.
c  c 
 (decese la 1000 locuitori): dependentă şi de numărul de
locuitori, mortalitatea creşte în 2008 la 11,77Å faţă de 11,70Å în 2007.

 c
c
c ccpăstrează modelul clasic (în formă de J) care scade
brusc de la sub un an, la 1- 4 ani, apoi uşor până la 10- 14 ani, pentru ca să crească moderat
între 15- 54 ani şi exponenţial peste 55 ani:


 Pentru intervalul 15- 64 ani se înregistrează creşteri minime ale mortalităţii pe grupe
de vârstă în 2008. Indicele scade pentru ultimele grupe mari de vârstă (65- 74; 75 şi peste) dar
şi pentru primele grupe între 0 şi 14 ani. Diferenţele cele mai mari sunt la grupa de sub un an
cu o scădere de la 11,99Å la 10,97Å respectiv la grupa peste 75 ani cu o scădere de la
95,68Å la 94,11Å.
Mortalitatea pe sexe se menţine mai mare la persoanele de sex masculin (12,92Å) faţă
de persoanele de sex feminin (10,68Å), supramortalitatea masculină fiind de 114, 96%, mai
mare decât în 2007 (112,56%). Pentru masculin valorile sunt peste cele din 2007 (12,71Å)
dar avem o scădere la feminin (de 10,74Å în 2007).
Mortalitatea pe cauze prezintă şi în 2008 caracteristica ultimilor ani, cele mai mari rate
înregistrându-le decesele prin boli ale aparatului circulator respectiv tumori urmate de boli ale
aparatului digestiv, leziuni traumatice şi otrăviri precum şi boli ale aparatului respirator.
Comparativ cu 2007 indicatorii scad la bolile aparatului circulator respectiv la bolile
aparatului respirator şi cresc la celelalte trei clase.

è
 Mortalitatea pe medii este mult mai mare în mediul rural (14,32Å) faţă de mediul
urban(9,68Å). Supramortalitatea rurală creşte de la 119,94 la 121,42. Ordinul de mărime este
sensibil egal cu cel din 2007, în scădere în mediul urban şi în creştere în cel rural:

c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
ÿ
 2
   2 
 
 

Stil l i ţ t t t i t i t t t ii
t t t i i t tl i l l l t t i t
t i ti il li t ţi i ti iţiil i i l t ti l i li
i li it t l i t t i i it l li i t t
t l il i tit i il l ţi t t ţii t i l ţ t t l l t
t t t ţ tit i il l il i t t l l ţi t
t ţii i t i lt l t i t t ii t i t
lt l
i i l î R i t t t lil t l i i l t
l i i i i ii i li l t t lit t t t
ii lt i i i t ţ l l lt i l ţi l ii
l it i î l S, 2010). Următ rea cauză de deces se dat rează tumorilor,
având valoarea de 211,8, urmată, la distanţă destul de mare, de bolile aparatului di estiv (68),
a celui respirator (59,2) şi de leziunile traumatice, otrăviri şi alte cauze externe (57,7).

0
 c

c

  c c c   c
c
c
c

c c c

În România, bolile cardiovasculare nu numai că se menţin de mulţi ani ca prima cauză

de mortalitate dar, în ultima perioadă, s-a înregistrat şi creşterea incidenţei acestora.c
Termenul Äboli cardiovasculare´ (BCV) este atribuit unei multitudini de boli ce
afectează inima şi vasele de sânge, printre acestea numărându-se cardiopatia ischemică (CI),
afecţiunile cerebrovasculare, hipertensiunea arterială (presiunea ridicată a sangelui) sau boala
arterială periferică (BAP). Alte boli cardiovasculare sunt miocardita (afecţiune a inimii
cauzată de febra reumatică) şi bolile cardiace congenitale (malformaţii ale inimii prezente de
la naştere). BCV sunt asociate cu atacurile de cord (infarctul miocardic), angina şi accidentele
vasculare cerebrale.
O treime din numărul total de decese la nivel mondial este cauzată de BCV, care
constituie astfel principala cauză de deces pe plan mondial. Mai mult, BCV sunt responsabile
de mai multe decese n lume decât cancerul, insuficienţa respiratorie cronică şi diabetul
zaharat cumulate.
Pe lângă impactul pe care l au asupra tărilor şi populaţiei ca factori de deces, BCV
constituie totodată o cauză majoră de handicap şi afecţiuni cronice, reprezentând o povară
considerabilă pentru sistemele medicale şi economice. Până n 2020, se estimează că BCV
vor deveni principala cauză de handicap, devansând bolile infecţioase.
În România, aproximativ 40 din 100 de persoane examinate suferă de boli
cardiovasculare. Insuficienţa cardiacă prezintă un risc de mortalitate, după 5 ani de la apariţia
bolii, mai mare decît cancerul. Acest lucru duce la cheltuirea a peste 1% din bugetele de
sănătate numai pentru insuficienţa cardiacă.
O altă statistică îngrijorătoare: în ţara noastră s-au înregistrat, în 2001, 77.000 de
decese numai ca urmare a infarctelor sau accidentelor vasculare cerebrale.
Principala cauză a creşterii numărului bolilor cardiovasculare în România o reprezintă
modificarea stilului de viaţă din ultima perioadă, creşterea consumului de alimente cu
încărcătură calorică mare, ceea ce favorizează înmulţirea cazurilor de obezitate şi tulburări
metabolice. Totodată, incidenţa mare a fumatului, sedentarismul şi sporirea stresului cotidian
sunt factori care îşi pun amprenta asupra sănătăţii inimii. Un rol important îl ocupă şi lipsa


unor programe naţionale coerente de educaţie, de prevenire şi de creştere a calităţii serviciilor
medicale în sensul reducerii incidenţei bolilor cardiovasculare.
Astfel, în ţara noastră se înregistrează, la 100.000 de locuitori, 1.000 de cazuri de
hipertensiune arterială la femei şi 585 la bărbaţi, 420 de cazuri de cardiopatie ischemică la
femei şi 272 la bărbaţi. Balanţa se înclină în partea bărbaţilor în cazul accidentelor
cerebrovasculare, înregistrîndu-se 28 de cazuri la 100.000 de bărbaţi şi 18 la 100.000 de
femei.

c c 
c
Bolile respiratorii cronice reprezintă o cauză majoră de mortalitate în toate zonele
globului - opt oameni mor în fiecare minut din cauza bolilor respiratorii cronice, iar în 2005
au fost înregistrate 4 milioane de decese din aceste cauze, potrivit OMS2.
În România, mortalitatea prin boli respiratorii are o tendinţă de descreştere uşoară,
constantă, în 2006 fiind de 58,7 la 100.000 locuitori, situându-se pe locul 3 între cauzele
mortalităţii.
Peste 1 miliard de oameni au boli respiratorii cronice la nivel mondial. În România, în
2005, se înregistrau 1.143,7 cazuri de persoane cu boli respiratori cronice înscrise la medicul
de familie la 100.000 de locuitori.
Identificarea impactului şi principalii factori de risc pentru bolile respiratorii cronice
(fumat, poluare, alergeni) se află în centrul strategiilor Ministerului Sănătăţii Publice pentru
perioada 2008-2010.
c

 c!cc

Este cel mai important factor de risc pentru bolile obstructive pulmonare cronice.
Riscul de deces pentru fumătorii de mai mult de 25 de ţigări pe zi este de 20 de ori mai mare
decât al nefumătorilor. Prevalenţele bronşitei cronice, a astmului bronşic, emfizemului
pulmonar, fibrozei pulmonare sunt mult crescute în cazul fumătorilor activi. Marii fumători au
un risc de 2,3 ori mai mare de a face tuberculoză pulmonară decât nefumătorii. Riscul de
cancer la fumătorii activi dovediţi biochimic a fost de 7,8 ori mai mare faţă de nefumători şi
este la fel de mare la bărbaţi ca şi la femei. Fumatul constituie un factor de risc în apariţia mai
multor tipuri de cancer: bronhopulmonar, al cavităţii bucale şi laringelui, esofagian, renal,
=
OMS. Manuel de la classification statistique internationalle des maladies, traumatisme et causes des décès
(Fondé sur les recomandations de la Conference pour la hutièm revision (1965) et adopté par la Dix- Neuvieme
Ansamblèe Mondiale de la Santé), Vol. 1,2 Genève, 1968.


pancreatic, gastric, de vezică urinară, de piele, hepatic precum şi a leucemiei. Riscul de a
dezvolta o neoplazie este legat direct de numărul de ţigări fumate pe zi, de durata fumatului şi
de conţinutul în tar şi nicotină al acesteia. Cancerul pulmonar omoară mai mulţi oameni decât
orice alt tip de cancer (90% fiind cauzat de fumat).
Statistic, cancerul reprezintă atât în lume, cât şi în ţara noastră a doua cauza de deces
după bolile cardiovasculare (199,1% locuitori în 2002 faţă de 771,3% cât s-a înregistrat în
acelaşi an în cazul bolilor aparatului circulator). În România, bolile respiratorii, multe având
ca factor de risc fumatul, s-au poziţionat din punct de vedere al mortalităţii într-o poziţie
avansată în 2002 - locul 5 (70,6%).
Fumatul este o problemă a lumii moderne şi anual produce mai multe victime decât
SIDA, alcoolul, abuzul de droguri, accidentele de circulaţie, crimele, tentativele de suicid,
incendiile fiind astfel una dintre primele cauze de deces ce pot fi prevenite.
Fumatul reprezintă un risc major pentru starea de sănătate. El ucide 6 persoane în
fiecare minut în lume, iar un fumător din patru moare printr-o maladie legată de tutun. Anul
trecut fumatul a ucis 4 milioane de oameni. Până în anul 2020, numărul deceselor se va ridica
la 10 milioane de fumători pe an.

"c c
România se află printre cei mai mari consumatori de alcool din Europa, se arată ntr-
un raport al Institutului Britanic de studii privitoare la alcool.
n România, adulţii consumă mai mult de 18,5 litri de alcool pe an, n timp ce media
n Uniunea Europeană se situează n jurul a 15 litri. Sociologii spun că la baza consumului
de alcool stă nivelul de trai scăzut.
O statistică oficială a Ministerului Sănătăţii relevă faptul că 10% din populaţia ţării are
probleme cu alcoolul, procent ce se află n plină creştere. România este una dintre puţinele
ţări n care birturile au clienţi la 7:00 dimineaţa.
Un studiu al Institutului Naţional de Statistică, dat publicităţii de Agenţia Naţională
Antidrog, arată că 16% dintre români sunt consumatori obişnuiţi de băuturi alcoolice, unul din
şase români consumând n mod frecvent băuturi alcoolice tari, n timp ce peste 60% din
populaţie consumă cel puţin o dată pe săptămână apă minerală şi băuturi răcoritoare, 38%
preferă berea, iar vinul este consumat n mod frecvent de peste 25% din populaţie.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică, pentru trimestrul al
doilea al anului n curs, 5,9% din totalul cheltuielilor lunare de consum sau gospodărie ale

=
unei familii, sunt alocate achiziţionării băuturilor alcoolice şi a tutunului, n timp ce pentru
educaţie sunt cheltuite doar 0,9%. Nici pe sănătate, românii nu par dispuşi să cheltuie prea
mulţi bani, doar 4,8 procente din totalul cheltuielilor lunare se ndreaptă spre acest sector.
c

#c$ c
Tumorile reprezintă a doua mare cauză de deces în rândul românilor. Aproximativ
46.486 de oameni au căzut victime cancerului, potrivit statisticilor Ministerul Sănătăţii.
Cele mai multe tumori sunt înregistrate la nivelul aparatului respirator, acestea afecând
traheea, bronhiile şi plămânii. Tumorile maligne ale stomacului şi cele ale sânului se situează
pe următoarele locuri, acestea fiind urmate de cancere de col uterin şi de prostată.
15.454 de români şi-au pierdut viaţa în anul 2008, din cauza bolilor aparatului
digestiv, cea mai mare frecvenţă înregistrând-o cirozele şi hepatitele cronice ± aproximativ
11.000 de cazuri.

%&'cc
Primul caz de HIV/SIDA din România a fost diagnosticat în 1985, iar din 1989 au fost
semnalate cazuri la copii. Numai în 1990 au fost diagnosticate peste 1000 de persoane
infectate, cea mai mare parte fiind copii.
Principalele caracteristici ale HIV/SIDA în România sunt:
‡ preponderenta infectiei în rândul copiilor, majoritatea cazurilor fiind reprezentata de copii
nascuti în perioada 1988-1990.
‡ peste 70% din totalul copiilor au fost infectati pe cale nozocomiala (în timpul unor
interventii medicale) sau prin transfuzii de sânge.
‡ cresterea numarului de cazuri nou diagnosticate în rândul adultilor, si în special în rândul
tinerilor.
‡ perspectiva cresterii cazurilor de transmitere verticala (de la mama la fat) si prin droguri
injectabile, o data cu cresterea numarului de adulti seropozitivi si a consumatorilor de droguri.
‡ sporirea numarului de persoane seropozitive care necesita îngrijire medicala si tratament.
Conform datelor Ministerului Sanatatii, Comisia Nationala de Lupta Anti-SIDA, la 31
decembrie 2005 aproximativ 6.400 persoane beneficiau de tratament ARV.
Cea mai mare parte a copiilor HIV+ infectati în anii 1988-1990 au ajuns la acum tineri
si devin activi sexual. Pe masura ce acestia trec pragul spre viata adulta, ponderea adultilor cu
HIV/SIDA va fi predominanta. Grupa de vârsta 15-19 ani reprezenta, la sfârsitul anului 2005,


peste 70% din totalul cazurilor raportate la nivel national.
În România traiesc, conform datelor Ministerului Sanatatii, 11.253 persoane infectate
HIV sau bolnave de SIDA. Nu exista estimari oficiale ale numarului real de persoane
seropozitive dar, conform raportului Bancii care citeaza surse UNAIDS, acesta poate fi de 5-
10 ori mai mare decât al celor înregistrati.
Din punct de vedere medical si al tratamentului ARV, copii sunt considerati doar cei
în vârsta de pâna la 14 ani inclusiv, dupa 14 ani fiind considerati (si raportati) adulti.

(c 
  c  c
Principalele 3 cauze de producere a acestor accidente rutiere au fost: traversarea
neregulamentară, neacordarea prioritaţii de trecere pietonilor şi viteza excesivă.
Peste 1.700 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 6.400 au fost grav răniţi în accidente
auto, anul trecut, în mare parte din cauza vitezei excesive. Conform statisticilor europene, în
2009 România a înregistrat cei mai mulţi morţi în accidente rutiere.
Statistica europeană este calculată în funcţie de numărul deceselor în accidente rutiere
la un milion de locuitori. România are de trei ori mai mulţi morţi pe şosele decât Suedia.
În 2009, în România s-au înregistrat 130 decese la un milion de locuitori, în vreme ce
în Bulgaria au fost 118. În Ungaria au fost 82, în Marea Britanie 41, iar în Suedia 39.
Anul trecut, doar în zece luni, au avut loc în România peste 7.000 de accidente grave.
Ce-i drept, mai puţine decât în anul anterior. În primele zece luni ale lui 2010, în accidente de
circulaţie şi-au pierdut viaţa peste 1.700 de persoane. Alte peste 6.000 au fost rănite grav.
Drumul pe care e cel mai probabil să-ţi pierzi viaţa, statistic vorbind, rămâne DN 1. Aproape
la fel de periculoase sunt şi drumurile care leagă Capitala de Moldova sau Oltenia.
În 2010, peste 700 accidente de circulaţie s-au produs din cauză că şoferii nu au
acordat prioritate pietonilor. În aceste accidente au murit peste 100 de persoane. Totuşi, cauza
principală a accidentelor din România a rămas viteza excesivă, urmată de traversarea
neregulamentară.
c
)c 
  ccc c
c
Numărul accidentelor de muncă a scăzut la nivel naţional n 2010, arată un raport al
Inspectoratului Teritorial de Muncă. Raportul arată că 272 de persoane şi-au pierdut viaţa n
accidente de muncă, n România n 2010, cu 32,50% mai puţine decât n anul 2009, când
s-au nregistrat 403 persoane accidentate mortal. Asta n timp ce, n 2011 au fost raportate


deja 7 accidente de muncă numai n Valea Jiului.
n anul 2010, au fost inregistrate peste 3.600 de persoane ce au suferit accidente de
munca, cu 7,68 % mai putin decat in anul 2009, cand au fost 3.900 de persoane accidentate.
Conform unui studiu efectuat de Institutul National de Statistica, afecţiunile
profesionale şi accidentele de muncă reprezentau motivul de mbolnavire pentru aproximativ
40% din persoanele care se confruntau cu probleme de sănătate. Aşadar, problema
accidentelor de muncă este o problemă stringentă n societatea românească, putând fi cauzată
de surse diverse, una dintre ele fiind chiar neglijenţa sau lipsa de interes a angajatorilor şi a
angajaţilor faţă de protecţia muncii.
Statisticile Uniunii Europene, cu toate deficienţele generate de incompleta
comparabilitate a datelor, au relevat faptul că, n cursul unui an al deceniului precedent, din
120 de milioane de persoane angajate n cele 15 state membre, aproximativ 5 milioane au
suportat un accident de muncă n urma căruia s-a ajuns la o incapacitate temporară de muncă
mai mare de trei zile. Anual, n aceste ţări circa 6.000 de accidente de muncă se soldează cu
decesul lucrătorului.
Fiecare accident nseamnă suferinţe fizice şi psihice, pierderi de venituri pentru cei
implicati - victime, familie, prieteni -, dar şi o pierdere de timp de muncă pentru firma n
care are loc evenimentul şi pentru societate. La nivel mondial, investigaţiile efectuate de
Biroul International al Muncii indică un cost direct al accidentelor şi bolilor profesionale de
aproximativ 1% din produsul national brut, n timp ce pierderile totale cauzate de aceste
evenimente totalizează, n tările dezvoltate, 2-4% din produsul naţional brut.
Prevenirea eficientă a accidentelor şi a bolilor profesionale se poate realiza numai printr-o
politică adecvată, care să aibă n vedere mbunătăţirea continuă a performanţei şi integrarea
managementului de securitate şi sănătate n muncă n managementul strategic al firmei.
Construirea şi implementarea unui sistem performant al managementului securităţii şi
sănătăţii n muncă necesită obligatoriu cunoştinţe fundamentale n două domenii: ştiinţa
managementului şi protecţia muncii. Primele l nzestrează pe specialistul care are drept
sarcină conceperea sistemului cu instrumentele necesare unei conduceri moderne, ştiintifice.
Al doilea grup de cunoştinţe i oferă informaţiile necesare pentru a plasa unitatea pe cea mai
naltă treaptă a evoluţiei protecţiei muncii, folosindu-se de instrumentele respective.
Definiţia cel mai des utilizată a accidentelor de muncă a fost formulată n 1931 de Heinjrich.
Ele au fost definite ca evenimente fortuite, n care acţiunea sau reacţia unui obiect, a unei
substanţe sau a unei persoane se soldează cu prejudicii fizice asupra unei persoane. c


*c
  c
Potrivit studiului realizat de Nicolae Minovici pentru perioada 1891-1902, în
Bucureşti predomina sinuciderea prin spânzurare - 136 de cazuri. Apoi, în ordine, urmau
armele de foc - 120 barbati şi opt femei - şi otrăvirile - 46 barbati, 71 femei. Alte modalităţi
folosite pentru sinucidere erau: aruncarea în faţa trenului sau pe fereastră, precum şi asfixierea
cu monoxid de carbon rezultat din arderea incompletă a carbunilor. Cei mai mulţi dintre
sinucigaşi aveau vârsta cuprinsă între 30 si 60 de ani, erau divorţaţi, văduvi sau celibatari.
Categoriile cu rata cea mai mare de sinucidere erau în ordine: persoane fără profesie
(prostituate, vagabonzi, hoţi), menajere, cizmari, muncitori şi comercianţi, funcţionari,
tâmplari, brutari, birjari, zugravi, zidari, cântăreţi, cojocari etc. Pe etnii, ungurii (48 cazuri, 39
bărbaţi şi 9 femei) au înregistrat cel mai mare număr de sinucideri pe perioada studiului,
urmaţi de români (23 cazuri, 19 bărbaţi, 4 femei), transilvăneni (18 cazuri, 14 bărbaţi, patru
femei). ³Ungurii sînt aceia care, ca naţionalitate, dau spânzurătorii contingentul cel mai mare
şi la care adăogînd românii transilvăneni, avem un total de 66 care întrece cu 1/2 numărul
românilor´, observa Minovici. ³Majoritatea sinuciderilor se petreceau primavara, iar toamna
creştea numărul celor care se spânzurau´, scrie Adrian Majuru. La capitolul cauze ale
sinuciderilor, Minovici menţiona frustrările şi neîmplinirile cotidiene generate de ³alcoolism,
alienaţie, mizerie, certurile de familie, boli cronice, pasiuni, lipsa ocupaţiei, datoria de bani
sau alte motive necunoscute´. O interesantă scrisoare trimisă de un sinucigaş doctorului Mina
Minovici este menţionată de Majuru: ÄMă rog foarte mult D-l Doctor Mina să mă scuzaţi de
atâta polologhie, dar am auzit odată pe Dl. Dr. Nicu, fratele D-voastră ca ţine tare mult a avea
scrisorile sinucişilor, deci am voit să fac o plăcere şi pe de alta să-l rog ca să nu mă mai
chinuiască şi mort că destul am fost persecutat de oameni în viaţă. Iată unde ajung oameni
care¶şi ţine cinstea până la moarte şi să nu mă mai vadă această infamă lume´.
În prezent, în România, precum şi în capitală, situaţia nu diferă faţă de situaţia
sinuciderii în perioada mai sus menţionată, în ceea ce priveşte structura fenomenului suicidar.
În acest capitol vom discuta dinamica sinuciderii în funcţie de mai multe variabile: timp, zone
demografice, vârstă, sex, rata şomajului, satisfacţia de viaţă.


 2
c
c

n concluzie la proiectul de faţă putem menţiona că la nivel individual, o stare bună

de sănătate reprezintă o componentă importantă a capitalului uman, permiţând oamenilor să
îşi desfăşoare activităţile, să îşi îndeplinească ţelurile, să aibă o viaţă completă şi să fie
membri activi ai societăţii. La nivel societal, o stare de sănătate ridicată este un element- cheie
al capitalului uman al fiecărei ţări, contribuind la competitivitatea ei faţă de alte ţări.
Starea de sanătate depinde n principal de anumiţi factori care ţin de poziţia socială,
precum vârsta, genul, mediul rezidenţial, etnia sau rasă. Studiile arată că deprecierea stării de
sănătate este relaţionată cu înaintarea în vârstă, precum şi diferenţe în ceea ce priveşte
sănătatea între femei şi bărbaţi.
În România se păstrează inegalităţi ridicate între ratele de mortalitate în funcţie de gen,
mediul de rezidenţă, regiuni de dezvoltare, judeţe şi grupe de vârstă. Bărbaţii au rate de
mortalitate mai ridicate decât femeile, precum şi mediul rural faţă de mediul urban. Evident,
ratele de mortalitate cresc o dată cu înaintarea în vârstă, deşi ratele de mortalitate pentru grupa
de vârstă 0- 4 ani rămân încă la un nivel foarte ridicat, comparabile cu cele pentru grupe de
vârstă 40- 44 ani.
Starea de sănătate este determinata de stilul de viaţă adoptat de către o persoană prin
comportamentele de risc. Astfel, consumul de alcool, tutun, droguri, caracteristicile
alimentaţiei, practicarea exerciţiilor fizice, modul de petrecere a timpului liber şi limitarea
stresului, comportamente de prevenire a diferitelor boli influenţează puternic starea de
sănatate a populaţiei. De asemenea, importante sunt valorile şi atitudinile relaţionate sănătăţii,
acestea influenţând comportamentele legate de starea de sănătate. Asupra cauzelor de
mortalitate din ţara noastră, putem aminti cele mai importante cauze de deces ca fiind bolile
cardiovasculare, determinate n primul rand de educaţia populaţiei cu privire la stilul de viaţa
şi alimentaţie, apoi de factorii de stres sporiţi şi sedentarism. O a doua cauză este reprezentata
de bolile respiratorii, cauzate de fumat, poluare şi diferiţi alergeni. Celelalte cauze ale
mortalităţii, avand deasemenea o pondere importantă, aminitite anterior sunt: tumorile,
alcolismul, accidentele, sinuciderile.
Ca şi propunere pentru mbunătăţirea stării de sănătate se recomandă renunţarea la
vicii, precum alcoolism, fumat, droguri, etc., practicarea activităţilor sportive, o alimentaţie
sănătoasă, pe cat posibil evitarea factorilor de stres şi verificarea periodică a starii de sănătate
prin examene de specialitate.

è
 Oc c 
c
c
 c+cindice rezultat din raportarea numărului de decese dintr-o populaţie, ntr-o
anumită perioadă, la totalul populaţiei respective, pe un anumit teritoriu;
 c 

 = fenomen demografic care prezintă totalul deceselor intervenite
n primul an de viaţă;
c  c 

 = este un indicator cu o semnificaţie aparte n aprecierea
mortalităţii şi, implicit, a condiţiilor de sănătate dintr-o ţară sau regiune;
$, c c c= modelul matematic fundamental n demografie;

c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c
c

ÿ
 , c

1.c —c 
, ‰







, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi,
2007;
2.c -

c-. /0c
cO
 0c
c, , D



 



, Ed. Institutul European, Iaşi, 2009;
3.c c$
, D


  








, Ed.
Polirom, Iaşi, 2003;
4.c Eurostat Yearbook 2010, Eurostat, 2010;
5.c http.//www.un.org/esa.

0
c

=