Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului

Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazăr” Cluj

LUCRARE PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A

COMPETENŢELOR PROFESIONALE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
LICEAL, FILIERA VOCAŢIONALĂ, PROFIL PEDAGOGIC,
SPECIALITATEA INSTRUCTOR-ANIMATOR

COORDONATOR:
Profesor: Cătălin Neaţu
ABSOLVENT:
Pintea Maria
Mihaela
 CLUJ-NAPOCA 2011

Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului

Colegiul Naţional Pedagogic “Gheorghe Lazăr” Cluj

SERBĂRILE ŞCOLARE,MODALITATE SUPERIOARĂ DE

VALORIFICARE A CALITĂŢILOR MUZICALE ŞI
ARTISTICE ALE ELEVILOR

COORDONATOR:
Profesor: Cătălin Neaţu
ABSOLVENT:
Pintea Maria
Mihaela

2
 CLUJ-NAPOCA 2011
Cuprins
Argument
Capitolul I

I1-Scopul şi sarcinile educaţiei muzicale....................................................................5

I2-Conţinutul educaţiei muzicale................................................................................5
I3-Importanţa educaţiei muzicale................................................................................6

Capitolul II

II. 1-Aptitudini................................................................................................................8
A) Aptitudinea muzicală................................................................................................8
B) Aptitudinea literară...................................................................................................9
C) Aptitudinea pentru teatru.........................................................................................10

II. 2-Deprinderile muzicale...........................................................................................10

II. 3-Talentul.................................................................................................................12

Capitolul III

III. 1-Cantecul................................................................................................................13
III. 2-Auditia muzicală...................................................................................................14
III. 3-Jocul muzical........................................................................................................14
III. 4-Exercitiile muzicale..............................................................................................15

Capitolul IV

IV. 1-Serbarile şi programele distractive.......................................................................17

IV. 2-Orchestra de copii.................................................................................................17
IV. 3-Scena.....................................................................................................................18
IV. 4-Pregătirea serbărilor..............................................................................................19
IV. 5-Rolul serbărilor în dezvoltarea personalităţii copiilor..........................................22
IV. 6-Experiment............................................................................................................25

Concluzii.........................................................................................................................26

3
Bibliografie.....................................................................................................................27
Argument

Am ales această temă deoarece serbările şcolare sunt cele mai importante evenimente
desfăşurate de copii la sfârşitul unui semestru, a unui an şcolar sau cu diferite ocazii.
Serbările şcolare sunt evenimente deosebite care încurajează activitatea din timpul unui
semestru sau al unui an şcolar al copiilor. Serbările au un rol educativ deosebit, datorită
conţinutului şi emoţiilor pe care le declanşează
Serbările şi programele distractive contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor. În
alcătuirea programului acestor activităţi, materialul muzical: cântecele, jocurile cu cântec,
cântecele populare şi acompaniamentul muzical are un rol important . Latura muzicală a serbării
ne dă posibilitatea să antrenăm toţi copiii în coruri.
Muzica este un domeniu în care copiii găsesc o mare plăcere şi este accesibilă lor.
Impresiile frumoase, melodiile plăcute îi influenţează pe copii şi le crează bogate disponibilităţi
afective.
Conţinutul muzical al unei serbări este condiţionat de evenimentul care se sărbătoreşte şi
de scopul urmărit. În cadrul programelor distractive, se poate folosi teatrul de păpuşi ca mijloc de
repetare a materialului muzical. Materialul muzical va fi cel din programa fiecărei clase: cântece,
audiţii muzicale, jocuri muzicale.
Programele distractive se organizează cu scopul de a repeta unele materiale, pentru a le
fixa şi verifica, se mai fac şi cu scopul de a antrena copiii timizi şi mai slab dotaţi. În primul
rând, ele se organizează cu scopul creării permanente a momentelor de bună dispoziţie şi veselie.
Cântecele, jocurile cu cântec, jocurile muzicale, audiţiile, sunt mijloacele de bază ale
educaţiei muzicale la vârsta şcolarilor. Prin acestea, şcolarii se deprind să asculte muzică vocală
şi li se trezeşte dorinţa de a cânta şi ei înşişi. Astfel, copiii îşi formează priceperi şi deprinderi
elementare de a interpreta clar, melodios şi expresiv piesele muzicale. Trebuie acordată o atenţie
deosebită dezvoltării auzului lor muzical, dezvoltării simţului lor ritmic, dinamic şi melodic.
Acestea, prin conţinutul lor pozitiv de idei, exprimate într-o formă emoţională,
influenţează trăsăturile de caracter şi de voinţa în curs de formare ale copiilor. Aceştia învaţă să
fie buni, harnici, generoşi, aspecte ilustrate cel mai adesea în conţinutul cântecelor şi jocurilor pe
care le ascultă şi le execută.
Serbările şcolare prin cântecele, jocurile muzicale, jocurile cu cântec îi fac pe copii vioi,
veseli şi mai sociabili.
Reuşita unei serbări trebuie să fie consecinţa unei alegeri judicioase a celui mai accesibil
program şi a unei activităţi bine planificate de pregătire în cursul unei perioade mai îndelungate.

4
 Capitolul I

I1-Scopurile şi sarcinile educaţiei muzicale

Educaţia muzicală presupune contact direct, nemijlocit al copilului cu materialul studiat,

această posibilitate neputând fi oferită de toate obiectele de învăţământ. Practica muzicală
implica mijloace de învăţământ ca: instrumente şi jucării muzicale, mijloace audiovizuale sau
alte materiale mai puţin specifice (machete, planşe, ilustraţii) cu scopul optimizării procesului de
predare-învăţare a muzicii.
Intervin următoarele sarcini specifice:
- Educarea la un nivel mai ridicat, a interesului şi a dragostei pentru muzică, urmărindu-
se cultivarea unor emoţii şi sentimente estetice puternice;
- Recunoaşterea variaţiilor de intensitate şi de tempo;
- Dezvoltarea memoriei şi a imaginaţiei creatoare;
- Însuşirea unor procedee tehnice de execuţie: copiii să cânte pe roluri, în cor sau cu
acompaniament muzical;
- Consolidarea deprinderii de a asculta, de a recunoaşte după auz şi de a reproduce
diferite înălţimi de sunet;
- Consolidarea deprinderii de a reda ritmul unor melodii cunoscute

I-2 Conţinutul educaţiei muzicale

Conţinutul educaţiei muzicale se referă la text şi melodie, la legătura care trebuie să

existe între ele, precum şi la cunoştinţele şi deprinderile muzicale care se formează şi se
consolidează prin audierea, priceperea şi interpretarea materialului muzical. Conţinutul textelor
trebuie să fie accesibil copiilor şi corespunzător scopului, bazându-se pe cunoştinţele şi
experienţele dobândite de ei anterior. Copilul poate fi uşor influenţat de conţinutul cântecelor, al
jocurilor muzicale, al audiţiilor. Prin urmare, conţinutul textelor materialului muzical va avea o
sferă largă, se va sprijini pe cunoştinţele lor anterioare şi le va da posibilitatea de a-şi înnobila
sensibilitatea, de a-şi îmbogăţi sentimentele, de a percepe frumosul.
Cunoştinţele cuprinse în text se vor referi la:
- Anotimpuri şi fenomene ale naturii;
- Aspecte ale vieţii sociale;
- Caracteristici şi obiceiuri ale animalelor;
- Viaţa copiilor şi preocupările lor.
Melodia trebuie să formeze un tot unitar cu textul, putând astfel să contribuie la o
înţelegere mai bună a celor redate prin vers.
Conţinutul educaţie muzicale se referă, de asemenea, la mişcarea care însoţeşte cântatul şi
la acele cunoştinţe referitoare la noţiunile elementare care se transmit copiilor în legătură cu
sunetele, în legătură cu caracterul şi ritmul muzicii.

5
I-3 Importanţa educaţiei muzicale în procesul instructiv-educativ

Scopul educaţiei muzicale este dezvoltarea multilaterală şi armonioasa a copilului. Un

factor al acestei dezvoltări este educaţia artistică. Prin arta gustul pentru frumos, sensibilitatea, se
întregeşte cunoaşterea realităţii cu date semnificative, care dau fineţea, nuanţele, coloritul, poezia
nebănuită a unor fenomene.
Muzica este cea mai complexă şi mai profundă dintre arte, fiind exprimarea ideilor şi
sentimentelor prin mijloacele sunetelor muzicale. Mesajele ei sunt adresate sensibilităţii,
afectivităţii. Ea ne încânta, ne întristează sau ne bucura, ne dezvăluie un bogat conţinut de idei,
ne ajută să înţelegem mai profund gânduri, ne îndeamnă la realizări nobile, ne mobilizează
forţele. Muzica stimulează dorinţa de mişcare a copiilor din cea mai fragedă vârstă, din primii
ani de viaţă. Pentru ca muzica să poate fi percepută în mod activ şi conştient de către copii, este
necesar în primul rând ca piesele muzicale să fie accesibile vârstei, de asemenea este indicat să
se prezinte, în prealabil, copiilor conţinutul lor.
Educaţia muzicală contribuie într-o mare măsură la crearea premiselor necesare
dezvoltării reprezentărilor, emoţiilor şi sentimentelor estetice ale copiilor.
Cântecele, jocurile cu cântec, jocurile muzicale, audiţiile, sunt mijloacele de bază ale
educaţiei muzicale la vârsta şcolarilor. Prin acestea, şcolarii se deprind să asculte muzică vocală
şi li se trezeşte dorinţa de a cânta şi ei înşişi. Astfel, copiii îşi formează priceperi şi deprinderi
elementare de a interpreta clar, melodios şi expresiv piesele muzicale. Trebuie acordată o atenţie
deosebită cultivării vocii copiilor, dezvoltării auzului lor muzical, dezvoltării simţului lor ritmic,
dinamic şi melodic.
Cântecele, jocurile cu cântec şi jocurile muzicale, prin conţinutul lor pozitiv de idei,
exprimate într-o formă emoţională, influenţează trăsăturile de caracter şi de voinţa în curs de
formare ale copiilor. Aceştia învaţă să fie buni, harnici, generoşi, aspecte ilustrate cel mai adesea
în conţinutul cântecelor şi jocurilor pe care le ascultă şi le execută.. Cântecele, jocurile muzicale,
jocurile cu cântec îi fac pe copii vioi, veseli, sociabili şi tot mai disciplinaţi ajutând la închegarea
colectivului.
Fiecare piesă muzicală audiata sau interpretată aduce cu sine un conţinut nou de idei şi
fapte, care fac să crească zestrea spirituală a copilului, capacitatea lui de a vedea, de a înţelege,
de a simţi, de a aprecia. Toate mijloacele folosite în educaţia muzicală îşi au aportul lor la
dezvoltarea gândirii, imaginaţiei, la stimularea atenţiei şi la cultivarea memoriei auditive.
Cântecele, jocurile cu cântec şi jocurile muzicale interpretate de copii contribuie la dezvoltarea
aparatului respirator şi a aparatului vocal.
Cântecele le produc emoţii plăcute şi puternice copiilor, fac parte din distracţiile lor.
Deficientele auditive observate la copii trebuie semnalate medicului, iar părinţii să fi îndrumaţi
să-şi arate copiii cu astfel de deficienţe serviciilor medicale de specialitate.

Dezvoltarea auzului muzical presupune dezvoltarea simţului melodic, a simţului ritmic şi

dinamic, în acelaşi timp şi sensibilităţii pentru intonaţia justă şi precisă.

Ritmul muzical cuprinde elemente care contribuie la redarea expresivităţii unei bucăţi
muzicale, dinamica, mişcarea, adică întreabă viaţa a unei piese muzicale.
Aparatul fonator la copil, ca şi la adult, cuprinde:

6
 - Plămânii, care formează dispozitivul de expirare a aerului;
- Laringele, organul principal al fonaţiei;
- Cavitatea bucală şi cavităţile nazale, care constituie cele două rezonante.
În interiorul laringelui se afla coardele vocale, prin vibraţia cărora, la expirarea aerului
din plămâni, se produc sunete. Registrul, înălţimea şi intensitatea sunetelor sunt determinate de
întinderea sau coordonarea coardelor vocale, de alungirea sau scurtarea traiectului laringelui, de
volumul şi viteza curentului de aer care trece printre coardele vocale, făcându-le să vibreze.
Sunetele emise de laringe sunt modificate, pe de o parte, de cele două rezonante:
cavitatea bucală şi cavităţile nazale; pe de altă parte, sunetele sunt modificate de mărirea şi forma
pe care o ia cavitatea bucală prin mişcarea maxilarului inferior, pin rotunjirea buzelor şi diferitele
poziţii ale limbii. Este necesar să se urmărească cu multă grijă felul cum respiră copiii în timpul
cântării, să se desfăşoare cu ei o muncă specială pentru deprinderea respiraţiei corecte. Această
muncă de formare a deprinderilor de respiraţie corectă are două aspecte: de frânare a respiraţiei
claviculare şi de dezvoltare a respiraţiei costodiafragmatice. Trebuie acordată atenţie poziţiei
copiilor în timpul cantării: dacă stau pe scaun, ei trebuie să ţină spatele drept, rezemat de spătar,
să ţină capul drept, mâinile să stea într-o poziţie comodă, pe genunchi sau sprijinite pe scaun.
Trebuie să se ţină seama şi de faptul ca supraîncărcarea copilului cu prea multe impresii
muzicale influenţează negativ sistemul nervos al acestuia. Din cauza aceasta copilul începe să
manifeste indiferentă, lipsă de interes faţă de orice piesă muzicală.

7
 CAPITOLUL II

I.1- Aptitudini

Orice copil dezvoltat normal este capabil să-şi însuşească materialul predat în şcoală, dar
randamentul fiecăruia este diferit fiind în funcţie de aptitudinile pe care şi le-a format în decursul
procesului instructiv-educativ.
Psihologii au dat diferite definiţii aptitudinii, toate arătând că esenţa ei constă într-un
randament superior mediei, într-un anumit domeniu de activitate. Astfel pentru Eduard
Claparède٬٬aptitudine este orice însuşire psihică sau fizică considerate sub unghiul
randamentului’’. Pentru W.Bingham٬٬aptitudinile sunt caracterisitici actuale care indică
potenţialităţi viitoare; la fel pentru T.G.Andrews٬٬aptitudinea se referă la o îndeplinire virtuală, la
posibilitatea unui individ de dobândi sau ameliora un anumit raţionament dacă e plasat în condiţii
favorabile şi supus unui a antrenament specific’’.S.L.Rubinstein٬٬înţelege prin aptitudine
însuşirile sau calităţile omului care-l fac apt pentru îndeplinirea cu succes a unei forme de
activitate în interesul societăţii, îndeplinire care s-a constituit în cursul dezvoltării social-
instorice’’. După. Pièron٬٬aptitudinea este condiţia congenitală a unei anumite modalităţi de
eficientă, definiţie inacceptabilă deoarece, cum pe bună dreptate observă Reuchlin٬٬chiar
presupunând că noi am reuşit să eliminăm influenţa oricărei formaţii educative sistematice, nu
vom putea niciodată să cunoaştem substratul congenital decât în starea în care l-au adus
condiţiile de viaţă pe care subiectul le-a cunoscut înaintea examenului nostru, condiţii de viaţă
care sânt, în mare măsură, în funcţie de factorii social-economici’’Al. Roşca sintetizând
concepţiile unor psihologi de valoare (Bingham, Rubinstein, Leontiev) ٬٬afirmă că aptitudinile
reprezintă însuşirile psihice şi fizice care-i permit omului să efectueze cu success anumite forme
de activitate.
Aptitudinea pentru muzică nu se caracterizează numai printr-un auz excepţional ci şi prin:
posibilitatea de a reţine uşor melodiile auzite, capacitatea de a distinge tonurile, combinarea
acestora în melodii noi.
Aptitudinea organizatorică implică numeroase componente ca: gândire clarvăzătoare,
imaginaţie constructivă, ataşament afectiv, deosebit pentru membrii grupului său colectivului,
dragoste faţă de om, previziune, hotărâre.
Aptitudinile pot fi clasificate în două mari categorii şi anume: aptitudinile generale şi
aptitudinile speciale. Aptitudinile generale asigură succesul în mai multe sectoare de activitate
din diferite domenii. Exemple de aptitudini generale: spiritul de observaţie, comun omului de
ştiinţă, scriitorului, pictorului, profesorului; aptitudinea pentru învăţătura în care se includ mai
multe procese psihice cum ar fi: memoria, gândirea, imaginaţia, voinţa, şi care ajută la٬٬însuşirea
relativ rapidă şi temeinică a unui cerc variat de cunoştinţe „. Aptitudinile speciale se manifestă
numai într-un anumit domeniu: matematică, literatură, tehnică, muzica, arte plastice, teatrul, însă
prezenţa acestor aptitudini speciale nu exclude aptitudinilor generale.

8
 A) Aptitudinea muzicală

Muzica este un mod specific de reflectare a realităţii, prin tonus melodic, prin redarea
unei structuri şi înlănţuiri de sunete ingenios armonizate.
Aptitudinea muzicală este o însuşire a personalităţii care face posibilă efectuarea cu
succes a activităţii muzicale. O persoană cu aptitudine muzicală manifestă interes şi înclinaţie
deosebită pentru muzică, fredonează melodii, cântă, învaţă cu uşurinţă cântecele auzite,
manifestă dorinţă de a cunoaşte cât mai multe date din domeniul muzical. Talentul muzical
constă în dezvoltarea aptitudinii muzicale la un nivel superior, caracterizat prin originalitate şi
capacitate creatoare.
Din punct de vedere senzorial este necesară o bună acuitate auditivă, datorită căreia să se
poată percepe înălţimea sunetelor, intensitatea lor, ritmul, armonia şi timpul. Înălţimea unui sunet
este determinată de frecvenţa sau numărul de vibraţii pe secundă. Sunetul cu o frecvenţă mare
este înalt, iar cel cu o frecvenţă scăzută este jos. Pentru o persoană cu aptitudine muzicală este
absolut necesară capacitatea de a diferenţia sunetele după înălţime, nu numai extremele, care se
percep uşor, ci şi sunetele foarte apropiate, cu mici diferenţe între ele.
Intensitatea sau tăria unui sunet depinde de amplitudinea undelor sonore. Pentru că un
sunet să poată fi perceput, trebuie să îndeplinesc atât condiţii de frecvenţă, cât şi de tărie sau
amplitudine.
Ritmul muzical este capacitatea٬٬de a trăi activ, motric muzica, de a simţi expresivitatea
emoţională a ritmului muzical şi de a-l reproduce cu exactitate „(N.Pârvu)".
Armonia este un alt element component al aptitudinii muzicale. Cel înzestrat cu
aptitudine muzicală îşi dă seama cu uşurinţă şi exactitate de elementul dizarmonic apărut într-o
unitate melodică, ale cărei componente se îmbină perfect.
Din punct de vedere intelectual este necesară în primul rând o inteligenţă vie, activă şi
rapidă, ea exprimând idei, sentimente, dorinţe, idealuri, aspiraţii. Este definită ca fiind un
fenomen de prindere între sunete şi idee, sentiment etc.

B) Aptitudinea literară

Literatură, definită că artă a cuvântului, este o formă de activitate care reflectă realitatea,
oamenii cu modul lor de viaţă, concepţiile şi idealurile lor, relaţiile dintre ei, dar spre deosebire
de ştiinţă care oglindeşte realitatea prin noţiuni, literatura o reflectă prin imagini adresându-se, în
acelaşi timp, atât gândirii, cât şi simţirii cititorului. Imaginile literare se exprima însă în cuvinte
care au o mare forţă emoţională, influenţând puternic conştiinţa oamenilor. Orice operă de
valoare implica o mare cantitate informaţională, fie prin cunoaşterea directă, fie prin cercetarea
documentelor istorice, a actelor, a mărturiilor, amintirilor, monumentelor istorice şi artistice.
Înarmat cu acest arsenal informaţional, scriitorul reuşeşte să pătrundă în esenţa fenomenelor, a
realităţii pe care o zugrăveşte, redând-o cât mai veridic.
Din punct de vedere afectiv, o componentă deosebit de importantă a aptitudinii literare
este o puternică impresionabilitate care se manifestă prin participare vie, emoţională a
scriitorului la situaţiile zugrăvite, la zguduirea lui afectivă în faţa realităţii. Un scriitor se
caracterizează printr-o mare sensibilitate, viaţa lui emotiva fiind puternic influenţată de ceea ce
vede în realitatea înconjurătoare. Natura lasă în sufletul scriitorului impresii adânci, imagini vii şi

9
fin nuanţate, fapt care face ca peisajele zugrăvite de el să fie pline de lumină şi colorit, reuşind să
răscolească afectivitatea omului până în adâncuri. O altă însuşire a aptitudinii literare este
transpunerea. Produs al imaginaţiei creatoare şi al unei emoţionalităţi deosebite, aceasta îi dă
scriitorului posibilitatea să pătrundă în tainele sufleteşti ale unui om, în gândurile, frământările şi
emoţiile acestuia, gândind, simţind şi acţionând întocmai. Scriitorul trebuie să dispună de o serie
de trăsături voluntare de caracter, prin care o deosebită capacitate de muncă, precum şi o
exigentă sporită faţă de sine. Toţi marii scriitori afirmă că opera lor este rezultatul unei munci
extraordinare, a unei perseverenţe care nu cunoaşte odihnă.Sarcina scriitorului nou este de a trata
şi adânci dinamica socială şi morală a epocii în care trăieşte, străduindu-se s-o înfăţişeze în cele
mai adecvate forme stilistice şi compoziţionale.

C) Aptitudinea pentru teatru

Una dintre cele mai importante profesii este teatrul, o instituţie care are un mare rol
educativ asupra maselor, constituind un mijloc puternic de formare a conştiinţei oamenilor.
Componentele aptitudinii pentru teatru se referă atât la aspectul fizic, cât şi la cel psihic al
individului. Calităţile fizice: înfăţişarea, vocea, gesturile sunt considerate de C.I.Nottara
componente esenţiale ale aptitudinii actoriceşti. Din punct de vedere psihic, aptitudinea teatrală
include numeroase componente: în primul rând trebuie să dispună de un deosebit spirit de
observaţie, să dispună de o memorie fidelă necesară la însuşirea textului dramatic, expresii ale
feţei, precum şi mişcări pe scenă, de o memorie logică de ajutor actorului atunci când uită ceva şi
este nevoit să improvizeze, de o memorie chinestezică ajutând actorul la orientarea şi plasarea în
scenă, la efectuarea unor mişcări, de o memorie afectivă atunci când trebuie să reproducă
anumite stări emoţionale ale personajului pe care îl interpretează.
Lucia Sturdza-Bulandra spunea: ٬٬Consacraţi-vă profesiunii în chip total, cu întreaga
voastră fiinţa, iubiţi-o pătimaş şi slujiţi-o cu un devotament nemărginit şi necondiţionat atunci
veţi izbuti! În munca neîncetată stă secretul perfecţionării şi succesului”!

II.2-Deprinderile muzicale

Formarea deprinderilor muzicale constituie una din sarcinile esenţiale ale educaţiei
muzicale, contribuind la asimilarea, înţelegerea şi interpretarea muzicii la un nivel artistic
superior. Principalul mijloc de formare a deprinderilor este exerciţiul, alături de care audiţia are
un aport deosebit, iar perfecţionare şi valorificarea lor, cântecul, jocul şi audiţia.Se porneşte de la
ideea că nu exista copil afon, adică lipsit total de calităţile muzicale. Este posibil ca din lipsă de
experienţă sau din timiditate, unii copii să nu reuşească să se achite individual de sarcinile
muzicale propuse, în schimb, în colectiv să execute corect. Nu vor fi desemnaţi pentru a da tonul,
a dirija sau a fi solişti aceiaşi copii, decât cu condiţia de a găsi prin compensare activităţi posibil
de îndeplinit de către toţi ceilalţi. Activitatea muzicală se va organiza în aşa fel, încât să dea
tuturor copiilor posibilitatea participării active, conştiente, de integrare afectivă în procesul
comun de educare muzicală în care fiecare îşi aduce contribuţia după puterile sale simţindu-se
util.
În corectarea şi dezvoltarea auzului şi a vocii copiilor, exerciţiile acţionează cel mai
direct. În procesul de dezvoltare a auzului şi a vocii copiilor, de muzicalizarea generală a lor, se
urmăresc deprinderi diverse.

10
 Deprinderea de a cânta în colectiv constă în capacitatea copilului de a participa la o
interpretare colectivă, respectând cerinţele propunătorului: atitudinea în timpul cântării, poziţia
corectă; receptarea tonului, a sunetelor şi a gesturilor necesare sincronizării execuţiei. Copiii vor
fi deprinşi să se autocontroleze înaintea activităţii de cântat, abordând o atitudine liniştită şi
luând poziţia cuvenită. Interpretarea colectivă este precedată de comunicarea tonului (executarea
de către propunător a fragmentului incipient la înălţimea reală) şi de semnalul de început
(numărarea şi tactarea timpilor unei măsuri precedate).
Deprinderile de respiraţie corectă se formează prin exerciţii specifice şi se valorifică în
executarea cântecelor. Respiraţia are două etape: inspiraţia şi expiraţia.Momentul inspiraţiei este
indicat prin pauze sau virgule puse deasupra portativului, prin lagato de expresie sau frazare.
Se urmăreşte : realizarea inspiraţiei sincronizate a tuturor copiilor în acelaşi loc,
propunătorul aplicând, demonstrând şi executând o dată cu copiii. Nu se admit inspiraţii la
mijlocul frazei sau al cuvântului şi în nici un caz rostirea cuvintelor pe inspiraţie ; Amplasarea
corectă a inspiraţiei cuprinzând întreaga capacitate toracică şi nu numai cea claviculară, tendinţă
întâlnită des la copii.
Deprinderile de emisie vocală şi dicţie constau în emisia corectă, naturală, în intensitate
mică, fără nazalizare, îngroşarea vocii, gâtuirea sunetelor.La această vârstă emisia este greu de
controlat, dar în mod normal vocea este limpede, cu un timbru cristalin plăcut, specific copiilor.
Ţinând cont de aceasta, se urmăreşte realizarea omogenizării, dezvoltarea ambitusului, a
expresivităţii vocale, ponderând tendinţa copiilor mici de a cânta tot timpul tare.
Deprinderea de solfegiere constă în capacitatea copiilor de a descifra un cântec după note.
Propunătorul trebuie să ţină seama că şi în învăţarea citit-scrisului muzical este vorba tot de
deprinderi şi nu doar de cunoştinţe predate, înmagazinate şi verificate prin întrebări.
Deprinderile de interpretare constau în capacitatea copiilor de a alege şi executa tempoul
şi nuanţele potrivite fiecărui cântec, de a cânta expresiv şi cu sensibilitate, în strânsă legătură cu
înţelegerea mesajului artistic. Deprinderile de interpretare se formează in timp, potrivit
capacităţii copiilor, apelând continuu la gândirea lor, precum şi la trăirea afectivă adevărată.
Deprinderile de a executa mişcări pe muzică se formează începând cu grupa mică unde
copii efectuează din proprie iniţiativă mişcări de legănare, bătăi uşoare din palme sau din
picioare, marcând timpii accentuaţi. Alegerea şi efectuarea mişcărilor celor mai potrivite denotă
capacitatea copiilor de a înţelege conţinutul cântecelor şi de a conştientiza elementele muzicale.
Deprinderile de audiere sunt specifice activităţii muzicale, deoarece însuşirea prin
imitaţie a unui cântec se face pe baza ascultării de către copii a demonstraţie propunătorului,
precum şi a execuţiei colectivului în care se încadrează fiecare copil. Condiţia formării corecte a
deprinderilor este gradarea în timp şi dificultatea pieselor audiate, modul în care este explicat şi
înţeles conţinutul lucrării audiate, precum şi frecvenţa audiţiilor.
Clasificarea deprinderilor muzicale porneşte de la calităţile fizice ale sunetului, înălţimea,
durată, intensitatea şi timbrul, în strânsă legătura cu forma lor de expresie artistică în lucrări
muzicale; melodia, agogica (ritmul, metrul şi tempoul), dinamică (planurile nuanţelor), armonia
(polifonia şi orchestraţia).
Din acest punct de vedere deprinderile se ramifică astfel:
1) melodice;
2) ritmice;
3) de interpretare expresivă;
4) de diferenţiere a timbrelor;
5) armonico-polifonice;

11
6) de a executa mişcări pe muzică;
7) de audiere.

II.3 - Talentul

Talentul este o continuare a aptitudinilor, o treaptă superioară de dezvoltare a acesteia,

caracterizat nu numai prin efectuarea cu succes a unei activităţi, ci şi prin capacitatea de a crea
opere originale. Nu toate aptitudinile devin talente, ci numai acelea cultivate până la un nivel
care le fac capabile de creaţii originale. O realizare de talent este rezultatul unei munci
perseverente implicând mari eforturi. Omul de talent se caracterizează printr-o mare exigenţă
faţă de sine care îl face să fie mereu nemulţumit cu ceea ce crează şi să năzuiască spre
perfecţiune. Talentul este nu numai inteligentă deosebită, ci el se mai caracterizează şi printr-o
mare pasiune pentru muncă, prin dăruire totală faţă de domeniul respectiv. Maxim Gorki spunea:
٬٬Talentul se dezvoltă din dragoste pentru muncă şi se poate întâmpla ca el să nu fie în fond decât
dragoste pentru muncă, pentru procesul muncii „
Aptitudinea, ca şi talentul, se bazează însăşi pe anumite însuşiri naturale, pe un fond
ereditar, pe o zestre nativă cu care omul vine pe lume care se numeşte dispoziţie (cuprinde:
particularităţi ale sistemului nervos, ale analizatorilor, precum şi ale relaţiei dintre primul şi al
doilea sistem de semnalizare) sau predispoziţie. Tot ca dispoziţie nativă se consideră şi gradul de
dezvoltare a anumitor analizatori: vizual, auditiv, chinestezic, verbomotor astfel un tenor, un
bariton sau un bas nu poate fi un individ cu orice voce, această calitate fiind determinată de
anumite particularităţi morfologice şi fiziologice. În procesul instructiv-educativ trebuie să se
ţină seama de faptul că orice copil normal, din punct de vedere fizic şi psihic, poate dobândi
aptitudinile cele mai felurite dacă este orientat sistematic şi perseverent în anumite forme de
activitate.
Înclinaţiile care sunt susţinute şi consolidate au drept consecinţă formarea aptitudinilor.
Un elev care din prima clasă manifestă înclinaţie pentru un obiect oarecare de învăţământ,
menţinând-o şi cultivând-o cu perseverenţă de-a lungul şcolarităţii, ajunse în cele din urmă să-şi
formeze aptitudini pentru acel gen de activitate, obţinând rezultate remarcabile care îl situează
deasupra medie.De foarte multe ori înclinaţia elevului pentru o anumită materie îşi are izvorul în
simpatia pentru învăţător, simpatie determinată fie de calităţile profesionale ale acestuia, fie de
trăsăturile lui umane: predarea la un nivel pedagogic înalt, apropierea de elevi, încurajarea celor
la care constată interese. Există copii preşcolari care manifestă multă simpatie şi interes pentru
muzică, ascultând ore întregi diferite cântece la radio, televizor sau cer să meargă la concerte.
Această înclinaţie timpurie constituie, de foarte multe ori, indiciile unei aptitudini care nu va
întârzia să apară, dacă va fi susţinută şi cultivată cu grijă.

12
 Capitolul III

III.1-Cântecul

Cântecul este creaţia muzicală ce rezultă din îmbinarea perfectă a muzicii cu poezia, importanţa
cea mai mare revenind melodiei. Cântecele pentru copii abordează o tematică bogată şi variată,
mai ales cu privire la natura şi viaţa animalelor, la grădiniţă, la şcoală, familie.
Folclorul copiilor ilustrează interesul şi capacitatea acestora pentru redarea lumii
înconjurătoare, spontaneitatea şi firescul în crearea desenelor ritmice şi melodice, calităţi ce
impun anumite criterii de selecţie a repertoriului destinat educaţiei muzicale a copiilor:
accesibilitatea, valoarea artistică, educativa şi didactică.
Cântecele trebuie să respecte următoarele cerinţe:
- Structura ritmică
- Silaba să fie asociată cu durată
- Formule ritmice repetate
- Să nu depăşească ambitusul vocii copiilor
- Linia melodică să aibă un sens firesc, în trepte apropiate, specific muzicii vocale,
corespunzător maleabilităţii reduse a vocii copiilor
- Să apeleze val scări melodice reduse
- Frazarea să fie clară, cu locul inspiraţiei uşor de stabilit (versul să se suprapună frazei
muzicale)
- Conţinutul de idei să facă parte din sfera de preocupări ale copiilor
- Textul să fie inteligibil, apelând la cuvinte posibile de rostit în cânt, pentru că în vorbirea
copiilor mai persistă unele deficienţe de dicţie şi de aceea ei locuiesc adesea cuvântul necunoscut
cu altul cunoscut, asemănător ca sonoritate, chiar dacă nu se potriveşte logic
Aceste criterii dau nota generală în care trebuie să se înscrie cântecele de copii pentru a
putea fi însuşite.
Valoarea artistică a cântecului pentru copii rezultă din frumuseţea melodiei şi a poeziei,
în îmbinarea lor perfectă. Îmbinarea melodiei cu textul trebuie privită din următoarele puncte de
vedere: concordanţă dintre conţinutul de idei al textului şi caracterul melodiei, dintre vers şi frază
muzicală, precum şi dintre accentele limbii vorbite şi accentele muzicale. Valoarea artistică a
cântecului pentru copii este sporită şi prin încadrarea sa într-o naraţiune, scenetă, joc,
transformată într-o activitate vie, atrăgătoare pentru copii.
Valoarea educativă a cântecelor derivă din conţinutul de idei şi sentimente ce se desprind
din text şi melodie, precum şi din activităţile specifice pe care aceasta le presupune. Sunetul îi
conferă un caracter abstract în comparaţie cu arta cuvântului, pe de altă parte melodia are un
drum mai direct spre sufletul copilului, uşurând crearea unor stări afective.

13
 Prin însuşirea cântecelor se realizează aplicarea practică a problemei studiate şi
îmbogăţirea repertoriului. Cântecul aplicativ învăţat în perioada prenotatiei după auz, iar în cea a
notaţiei, cu solfegiu, conţine problema muzicală nouă, bine evidenţiată în contextul elementelor
muzicale cunoscute, pentru descoperirea şi executarea ei cu uşurinţă de către copii.
Însuşirea unui cântec după auz prevede următoarele momente:
- Familiarizarea copiilor cu conţinutul cântecului;
- Anunţarea titlului şi a autorului;
- Interpretarea model de către propunător;
- Analiza cântecului;
- Reluarea interpretării model;
- Însuşirea pe fragmente său integral a cântecului;
- Consolidarea cântecului
Pentru sesizarea greşelilor, fiecare fragment poate fi cântat pe grupe sau individual; dar
numai după cantarea colectivă.Pe parcursul executării cântecului sau fragmentelor lui de către
copii, propunătorul sesizează şi corectează, pe loc, greşelile întâlnite, pentru a nu se forma
deprinderi greşite. Însuşirea unui cântec se lucrează frontal, apoi pe grupe şi individual, încheind
cu interpretarea în colectiv.
Demonstraţia, în strânsă legătură cu respectarea principiului intuiţiei, constă în
prezentarea de către propunător a materialului muzical vocal, integral sau fragmentar, respectând
toate criteriile unei interpretări model: de emisie, respiraţie, dicţie, poziţie şi expresivitate.
Exerciţiul, ca metodă în acest caz, constă în reluarea fragmentara şi integrală a cântecului
de către copii, până la deplină lui însuşire. Uneori în scopul perfecţionării, interpretării, mai ales
în cazul unui cântec coral, demonstraţia este înlocuită cu audiţia, Pentru ca aceste metode să fie
mai eficiente sunt însoţite de explicaţie, conversaţie, povestire sau descriere.

III.2-Audiţia muzicală

În grădiniţă şi şcoală, audiţia muzicală organizată formează şi dezvoltă copiilor

deprinderea de a asculta conştient, precum şi capacitatea de a înţelege mesajul muzical. Audiţia
muzicală constă în ascultarea unor piese vocale, instrumentale sau vocal-instrumentale.
Eficienta auditoriu în activitatea muzicală depinde de îndeplinirea următoarelor condiţii:
Alegerea audiţiei pieselor trebuie hotărâtă după anumite criterii: accesibilitatea, valoarea
artistică şi educativa, concordanţă cu subiectul lecţiei.
Pregătirea propunătorului constă în cunoaşterea datelor necesare despre compozitorul
piesei, conţinutul lucrării, genul, structură, interpretul sau formaţia, instrumentele componente,
dirijorul
Pregătirea tehnică a audiţiei constă în verificarea stării de funcţionare a aparatului utilizat,
eventualele defecţiuni putând influenţa negativ transmisia şi sonoritatea, putând provoca
scăderea interesului copiilor pentru audiţie.
Audiţia muzicală cuprinde următoarele momente:
- Pregătirea copiilor pentru audiţie;
- Audierea propriu-zisă;
- Comentarea audiţiei;
- Reaudierea piesei

14
III.3-Jocul muzical

Jocul muzical nu are o formă fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având ca obiectiv
o anumită sarcină didactică şi apelând la un material muzical divers.
1- În funcţie de mijlocul muzical cu care se combină, jocurile se clasifică în:
- Jocuri muzicale axate pe cântece;
- Jocuri muzicale axate pe exerciţii;
- Jocuri muzicale axate pe audiţii.
2-În funcţie de sarcina muzicală urmărită, jocurile se clasifică în:
- Jocuri muzicale melodice;
- Jocuri muzicale ritmice;
- Jocuri muzicale cu mişcări sugerate de textul cântecului;
- Jocuri-dans;
- Jocuri muzicale pentru însuşirea elementelor de expresie
- Jocuri muzicale pentru diferenţierea timbrelor;
- Jocuri muzicale armonico-polifonice;
- Jocuri muzicale pentru cultura vocală;
- Jocuri muzicale de creaţie
- Jocuri-spectacol.

III.4-Exerciţiile muzicale

Exerciţiul este mijlocul muzical prin care se urmăreşte formarea deprinderilor de a intui,
executa, recunoaşte auditiv un anumit element muzical şi de a-l valorifica creativ.
În funcţie de elementul muzical la care se referă, exerciţiile se clasifică în:
- Melodice
- Ritmice
- Ritmico-melodice
- De cultură vocală
La exerciţiile melodice se debutează cu anumite exerciţii în care coru sesizează unele
înălţimi diferite, precum şi mersul melodic în coborâre sau în urcare. Cele mai cunoscute astfel
de exerciţii sunt cele de intonaţie. Tot în sfera dezvoltării gândirii melodice se înscriu şi
exerciţiile de familiarizare cu intonaţiile unui cântec, care constau în detaşarea şi apoi intonarea
anumitor intervale sau structuri melodice mai dificile.
La exerciţiile ritmice se porneşte de la diferenţierea duratelor inegale, numite sunete
scurte şi lungi, sesizând apoi succesiuni de durate egale ajungându-se mai treptat la structuri mai
complexe. Intuirea pauzei se face prin marcarea ei cu bătăi din palme sau într-un instrument de
percuţie, înlăturând astfel tendinţa copiilor de a nu o respecta.
La exerciţiile ritmico-melodice, accentul nu este pun doar pe execuţie şi mai ales pe
realizarea dicteului muzical şi a activităţii de creaţie. Astfel recunoaşterea auditivă şi
valorificarea creatoare a elementelor ritmico-melodice reprezintă stadii superioare intonării lor,
exerciţiile destinate acestor probleme nu vor depăşi gradul de dificultate al solfegiilor.

15
 La exerciţiile de cultură vocală se urmăreşte formarea unei emisii vocale corecte şi
îngrijite. Sunt uitilizate exerciţii simple care urmăresc emisia firească a sunetelor, ţinuta,
respiraţia, dicţia.
Ţinuta corpului este foarte importantă, astfel: şezând (spatele drept, tălpile pe podea,
palmele pe coapse sau pe bancă, cu degetul mare sub tăblia mesei, capul drept); în picioare
(corpul drept, picioarele apropiate, vârfurile uşor depărtate, braţele pe lângă corp; capul drept
într-o poziţie ˛˛avântată”, fără alungirea gâtului, privirea înainte spre propunător, cu o mimică
degajată).
Respiraţia costo-diafragmala, pe care copiii trebuie să o execute în mod reflex, se
urmăreşte în exerciţii speciale sau combinate cu emisia sunetelor. Un exemplu ar fi: stând în
picioare cu braţele pe lângă corp, inspiră doi timpi pe nas ridicând braţele în lateral şi expiră 4-6
timpi, lăsând gradele în jos şi rostind sunetul S.
Dicţia corectă este urmărită în exerciţii prin care se acordă atenţie deschiderii corecte a
gurii, cu lăsarea maxilarului în jos, rotunjirea buzelor, precum şi rostirii corecte a vocalelor şi
consoanelor.
Vocalizele se desfăşoară în limitele ambitusului vocii de copii, utilizând silabe alcătuite
din consoanele (b, d, m, n, r, v, z) şi de vocalele limbii române.
Tehnologia didactică a efectuării exerciţiilor se diferenţiază în funcţie de sarcina de a
executa, cunoaşte sau crea elementul muzical. Aceste exerciţii sunt create şi predate în scopul
formării unor deprinderi necesare în activitatea muzicală, corectitudinea este criteriul esenţial pe
care propunătorul îl urmăreşte cu consecvenţă.

16
 Capitolul IV

IV.1-Serbările şi programele distractive

Serbările şi programele distractive contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor. În

alcătuirea programului acestor activităţi, materialul muzical are un rol important: cântecele,
jocurile cu cântec, cântecele populare, acompaniamentul muzical pentru programe de gimnastică
nu pot lipsi din programul lor. Principala grijă a învăţătoarei este de a antrena toată grupa, de a
solicita contribuţia fiecărui copil la reuşita serbării sau a programului distractiv. Latura muzicală
a serbării ne dă posibilitatea să antrenăm toţi copiii în coruri.
Conţinutul muzical al unei serbări este condiţionat de evenimentul care se sărbătoreşte şi
de scopul urmărit. În cadrul programelor distractive, se poate folosi teatrul de păpuşi ca mijloc de
repetare a materialului muzical. Materialul muzical va fi cel din programa fiecărei clase: cântece,
audiţii muzicale, jocuri muzicale. Programele distractive se organizează cu scopul de a repeta
unele materiale, pentru a le fixa şi verifica, se mai fac şi cu scopul de a antrena copiii timizi şi
mai slab dotaţi. În primul rând ele se organizează cu scopul creării permanente a momentelor de
bună dispoziţie şi veselie.

IV.2-Orchestra de copii

Multe dintre cântecele pe care le învaţă copiii pot fi însoţite de orchestra ritmică, de un
acompaniament muzical pe care îl pot susţine chiar copiii cu instrumente potrivite vârstei lor.
Rolul orchestrei este acela de a marca ritmul melodiei, de unde îi vine şi denumirea de orchestra
ritmică de copii.
Orchestra este susţinută de un număr mai restrâns de copii, ceilalţi interpretând cântecul.
Acompaniamentul depinde de piesa muzicală interpretată.
Orchestra de copii se foloseşte numai atunci când cântecele sunt bine însuşite de copii.
Orchestra de copii se număra printre mijloacele de educaţie muzicală având o funcţie şi o
valoare formativă mult mai restrânsă în comparaţie cu cântecul, jocul muzical şi audiţia muzicală
care constituie mijloace de bază.
Dacă este bine organizată şi bine condusă de învăţătoare, ea completează cu succes gama
de mijloace folosite în educaţia muzicală a copiilor. Aceasta nu numai prin contribuţia la
dezvoltarea simţului lor ritmic şi dinamic, şi mai ales prin aceea că le mijloceşte însuşirea unor
noi cunoştinţe şi deprinderi muzicale, legate de instrumente muzicale folosite.
Printr-o bună pregătire profesională şi cunoscând locul şi valoarea fiecăruia dintre
mijloacele educaţiei muzicale, învăţătoarea poate realiza o îmbinare reuşită a tuturor acestora,

17
astfel încât să asigure optimizarea posibilităţilor de însuşire şi formare a cunoştinţelor şi
deprinderilor muzicale ale copiilor.

IV.3-Scena

Scena creează copiilor posibilitatea de a-şi manifesta din plin aptitudinile individuale ale
personalităţii lor.
Aceasta impune dezvoltarea intereselor copiilor pentru activităţile artistice, ne oferă
prilejul de a valorifica unele aptitudini, de a cânta melodios, de a recita expresiv, de a dansa
elegant. Interesele şi aptitudinile le vor dezvolta în strânsă legătură cu celelalte procese şi însuşiri
psihice ale copiilor: gândirea, limbajul, atenţia, memoria, voinţa, etc.
Copiii pentru a putea da replici corecte într-o scenă, îşi pun în activitate gândirea şi fac
asocieri între obiectele ce-i înconjoară, îşi însuşesc expresii noi, memorează cele ce trebuie să
reproducă, iar conţinutul acestora le formează sentimente şi trăsături morale.
Activităţile artistice vizează în ansamblu problema valorificării inclinaţiilor artistice, a
copiilor, cu condiţia ca acestea să fie bine organizate şi cu un conţinut adecvat vârstei lor.
Acestea au o valoare educativă deosebită prin contribuţia lor la educaţia copiilor, la educaţia
estetică în special.
Copiii cu posibilităţi de îndemânare, de creaţie, de recitare expresivă, de manifestare a
simţurilor ritmice, pot fi selectaţi în redarea unei dramatizări sau a unui spectacol de teatru de
păpuşi. Teatrul de păpuşi are o mare influenţă educativa, îmbinând plăcutul cu utilul,
informativul cu formativul, are scopul de a-l distra pe copil, de a-i reface energia necesară
producând momente de satisfacţie şi de bună dispoziţie. Teatrul de păpuşi devine şi un mic
laborator estetic şi educativ, profund original cu posibilităţi de transfer de idei şi creaţii pentru
confecţionarea unor păpuşi sau măşti.
Priceperile şi aptitudinile dobândite în activităţile de educaţie muzicală se valorifică prin
integrarea cântecelor, jocurilor cu cântec, a condiţiilor în diferite momente ale vieţii copiilor în
şcoală: diverse activităţi, concursuri dar mai ales în cadrul serbărilor şcolare.
Muzica este un domeniu în care copiii găsesc o mare plăcere şi este accesibilă lor.
Impresiile frumoase, melodiile plăcute influenţează pe copii şi le crează bogate disponibilităţi
afective. Jocurile cu cântec îmbina într-o structură unitara melodia, textul şi mişcarea. Mişcările
trebuie să fie în concordanţă cu imaginile sugerate de textul cântecului.
Activitatea coregrafică constituie un alt domeniu de manifestare al copiilor. În cadrul
acestei preocupări distingem interesul pentru interpretarea dansurilor populare în care se folosesc
paşi de dans ca horă, alunelul, jocul în perechi prin care se valorifică tradiţiile folclorului nostru.
Prin mişcare şi dans, copiii dau semnificaţie unor preocupări adecvate ca: joc cu mingea, cu
coarda, cu steguleţe sau sau evoca preocupări de muncă: îngrijirea florilor, udatul, culesul lor etc.
Propunătorul trebuie să le sugereze copiilor jocuri cu o mai mare diversitate, cât mai atractive şi
cât mai originale, cu teme noi, bazate pe cunoştinţele lor, pe aptitudini şi înclinaţii

IV.4- Pregătirea serbărilor

18
 Serbările sunt evenimente deosebite care încurajează activitatea din timpul unui semestru
sau al unui an şcolar al copiilor. Prin conţinut şi prin emoţiile pe care le declanşează, serbările au
un rol educativ deosebit.
Pentru că manifestarea artistică să-şi atingă scopul, propunătorul trebuie să aibă în vedere
următoarele: pregătirea artistică la un nivel corespunzător al repertoriului
- Pregătirea organizatorică (popularizarea acţiunii, asigurarea ţinute vestimentare a
copiilor, crearea unui decor adecvat)
Înţelegând şi memorand poezii, texte ale scenetelor, cântecelor etc, se dezvoltă gândirea,
limbajul, memoria. Această activitate de învăţare fiind condiţionată de atenţia şi de voinţa
copiilor.
Propunătorul trebuie să aibă o concepţie clară şi precisă asupra conţinutului serbării,
pornind de la o idee tematică, în jurul căreia să se grupeze toate punctele din program, pentru ca
întregul să fie unitar.
Programul serbărilor ocazionale va fi alcătuit mai ales din poeziile, cântecele şi dansurile
care au fost însuşite de copii mai bine într-o anumită perioadă şi a căror tema se axează pe
evenimentul ce se sărbătoreşte. Serbările apropiate de preocupările şi interesele vârstei, aduc
lumină în sufletele lor, dau aripi imaginaţiei, entuziasmului, stimulează gândirea creatoare,
trăsături ce trebuie să aibă un loc bine fixat în cadrul programului.
Reuşita unei serbări trebuie să fie consecinţa unei alegeri judicioase a celui mai accesibil
program şi a unei activităţi bine planificate de pregătire în cursul unei perioade mai îndelungate.
Este foarte important că pregătirea serbării să nu se realizeze într-un timp scurt şi mai ales să nu
afecteze timpul destinat altor activităţi obligatorii. În general pregătirea unei serbări se realizează
în felul următor: poeziile, cântecele şi dansurile sunt incluse în planificarea învăţătoarei şi
predate în cadrul activităţilor obligatorii, apoi repetarea în timpul activităţilor alese de copii. O
vreme munca se desfăşoară individual mai ales pentru testarea aptitudinilor şi inclinaţiilor
artistice.
În vederea organizării unor activităţi artistice, învăţătoarea trebuie să respecte anumite
cerinţe pedagogice:
1) alegerea unui repertoriu adecvat vârstei copiilor, cu un conţinut care să corespundă
scopului urmărit;
2) antrenarea tuturor copiilor, fiecare să-şi primească rolul potrivit inclinaţiilor şi talentelor;
3) organizarea repetiţiilor în vederea însuşirii repertoriului;
4) însuşirea propriu-zisă a repertoriului şi asigurarea bazei materiale necesare bunei
desfăşurări a spectacolului;
5) desfăşurarea propriu-zisă a serbării.

1) Stabilirea repertoriului

Învăţătoarea trebuie să aibă o concepţie clară asupra conţinutului serbării. Programul unei
serbări trebuie să cuprindă acele poezii, cântece, scenete, dansuri, care au o valoare artistică mai
mare şi care datorită acestui fapt, declanşează impresii şi emoţii estetice mai puternice. Trăind
intens conţinutul acestui material artistic, copiii şi-l însuşesc mai uşor şi pentru un timp mai
îndelungat.

19
 Cântecul, poezia au rol auxiliar de a contribui prin sunet şi cuvânt la transmiterea idei
tematice. Numele programului să fie în concordanţă cu locul unde se desfăşoară spectacolul: sala
de clasă, sau o sală mai mare din interiorul şcolii sau de ce nu pe scena Casei de Cultură.
Învăţătoarea va ţine cont de dorinţa copiilor în alegerea cântecelor.
Valoarea educativă consta în conţinutul textului, iar valoarea artistică constă pe de-o
parte în unitatea dintre text şi melodie, iar accentele melodice, corespund accentelor textului.
Textele alese trebuie să fie prezentate copiilor şi aceştia după preferinţe şi aptitudini le
vor pregăti sub îndrumarea învăţătoarei. Montajul literar-artistic nu trebuie să aibă o întindere
mare-maxim 15 minute-şi în ceea ce priveşte conţinutul este necesar să se asigure unitatea lui în
raport cu conţinutul. Învăţătoarea se va ocupa apoi de realizarea unei anumite mişcări scenice a
grupului în concordanţă cu conţinutul de idei exprimate, evidenţiind şi prin aşezarea scenică
punerea în valoare a conţinutului.
O idee, oricât de scânteietoare, o temă oricât de importantă, rămân fără efect când formă
exterioară ce li se da nu este adecvată, când realizarea artistică nu convinge.
Activitatea coregrafică constituie un alt domeniu de manifestare a copiilor în care
urmărim preocuparea şi interesul pentru interpretarea dansurilor.

2) Selecţionarea copiilor

Toţi copiii din grupa trebuie să fie mobilizaţi să participe activ la pregătirea şi susţinerea
serbării programate, fiecare copil să-şi primească rolul potrivit talentului sau. Prin aceasta se
combate nu numai tendinţa spre vedetism a celor mai talentaţi sau mai îndrăzneţi, ci şi
timiditatea celor mai puţin dotaţi sau mai retraşi, deseori lăsaţi deoparte. Cei timizi fiind solicitaţi
să participe activ, au ocazia să-şi dezvăluie o latură pozitivă a personalităţii lor şi să aibă astfel
încredere în forţele proprii, mai ales dacă sunt ajutaţi şi încurajaţi cu răbdare.
Se afirmă că se face opera educativa şi sporesc şansele de reuşită a spectacolului dacă se
apelează la talentul unora, la calităţile sportive, de ritm, graţie, armonie ale altora, la simţul şi
inclinaţiile muzicale, vocale ale câtorva. Când este posibil se stimulează darul de a crea în
diferite domenii ale artei, se solicita părerea copiilor în privinţa alegerii unor opere, a interpretării
lor, a costumelor sau oricărei alte acţiuni legate de serbare. Toate acestea contribuie la spiritul de
răspundere, a independenţei în acţiuni, a mândriei de a realiza cu forţe proprii spectacolul care
capătă varietate şi dinamism prin îmbinarea armonioasă a diferitelor ramuri artistice.
Selecţionarea copiilor pentru cor se face cu grijă, fără a-i descuraja pe cei mai puţini
dotaţi, care vor fi antrenaţi în alte activităţi, potrivit aptitudinilor pe care le au. Copiii aleşi
trebuie să aibă auz muzical, voce frumoasă şi melodioasă.
În cazul unei scenete, înainte de a se trece la distribuirea rolurilor, se vor stabili împreună
cu copiii momentele principale ale scenetei, se va fixa cadrul în care se petrece acţiunea şi timpul
când se desfăşoară, se vor explica trăsăturile psihologice ale personajelor. Cele potrivite vor fi
descrise cu căldură, folosindu-se o argumentare logică, bazată pe elemente concrete.Se aleg 2-3
copii pentru acelaşi rol, dintre care se vor selecţiona cei mai talentaţi pentru a juca la serbare.
Rezervele pentru fiecare rol sunt necesare în caz de boala săi indisciplina a unui copil.. Alegerea
celor mai buni pentru fiecare rol trebuie făcută cu consensul general, urmărind modul cum au
învăţat replicile, folosirea dialogului, a intonaţiei, a gesticulării şi a mimicii.
Copiii au au un simţ ritmic dezvoltat, precizie în mişcări mai complicate, îndemânare,
graţie vor fi selectaţi pentru dansurile populare sau tematice.

20
 Pentru vitalizarea unui decor se pot folosi mijloace bogate, fie o pădure, copaci,
nenumărate păpuşi variate ca mărime, proprii şi materiale realizate şi decupate cu ajutorul
păpuşilor.
În concluzie, selecţionarea copiilor este deosebit de importantă şi ea va ţine cont de
aptitudinile lor, iar pe de altă parte de antrenarea tuturor în serbare pentru stimularea copiilor în
activitatea artistică.

3) Însuşirea propriu-zisă a repertoriului

Cea mai mare parte din însuşirea propriu-zisă a repertoriului pentru serbări se realizează
prin predarea acestora în cadrul activităţilor obligatorii de dezvoltare a vorbirii, educaţie
muzicală, educaţie fizică, artistico-plastice, precum şi în timpul activităţilor alese. Acestei
pregătiri trebuie să i se asocieze măiestria învăţătoarei, tactul pedagogic şi priceperea de a realiza
planul întocmit, de a-l traduce în practică. Poeziile ocupă un loc important în cadrul serbărilor
conţinutul lor trebuie să fie apropiat de simţirea copiilor, versurile melodioase, dialogurile,
interogaţiile, exclamaţiile, repetiţiile fac plăcerea celor mici
Atenţia voluntară sau involuntară influenţează memoria, care la rândul ei este voluntară
sau involuntară.
Activitatea de predare a cântecului trebuie să se încadreze în activitatea specifică şi
preponderenţă a vârstei. Atenţia nu poate fi menţinută pe toată durata activităţii decât creând
momente care să constituie excitanţi, cel puţin pentru atenţia involuntară, care să ducă la o
memorare a melodiei şi a textului.
Reuşita unei serbări, trebuie să fie consecinţa unei alegeri judicioase a celui mai accesibil
program şi a unei activităţi bine planificate de pregătire în cursul unei perioade mai îndelungate.

4) Organizarea repetiţiilor în vederea însuşirii repertoriului

Una dintre cele mai importante în organizarea unei serbări o constituie repetiţiile,
principalul mijloc de realizare a scopului propus. În timpul repetiţiilor trebuie să urmărim
justeţea interpretării numerelor selecţionate, ţinuta, gesturile, mimică, dicţia clară şi naturală,
nuanţarea vocii, să corectăm greşelile de exprimare.De asemenea să stabilim pauzele logice din
conţinutul unei scenete, când şi cum trebuie să respire copiii în timpul recitării unor versuri sau
interpretării unor cântece, cum să accentueze anumite silabe dintr-un cuvânt pentru a scoate în
evidenţă ceea ce a urmărit autorul să redea, respectarea momentelor impuse de logica acţiunii.
Toate acestea trebuie stabilite de învăţătoare înainte de începere propriu-zisă a repetiţiilor
întocmindu-se un caiet cu întreaga regie a spectacolului.
Prima etapă a desfăşurării repetiţiilor o constituie familiarizarea copiilor cu conţinutul.
Reuşita unei serbări depinde de alegerea repertoriului adecvat, pregătirea serbării să nu se
realizeze într-un timp scurt şi mai ales să nu afecteze timpul destinat altor activităţi obligatorii,
precum nici timpul de joacă al copiilor.
Pregătirea unei serbări se realizează în modul cel mai potrivit: poeziile, cântecele şi
dansurile, tematice, jocurile cu text şi cânt sunt incluse în planificarea învăţătoarei şi predate în
cadrul activităţilor obligatorii, apoi repetate în timpul activităţilor alese de copii.
Repetiţiile se fac la început individual apoi se asamblează din timp, aşa încât copiii să nu
fie obosiţi. Repetiţiile trebuie eşalonate apoi pe un număr mare de zile, cu o durată de 30-35 de
minute zilnic. Odată se repete un cântec, alta dacă dansurile, aceasta pentru că elevii să nu se

21
plictisească şi să obosească înainte de desfăşurarea serbării. Numărul repetiţiilor trebuie să fie
suficient pentru că fiecare să-şi fixeze bine în minte textele, mişcările, melodiile pe care trebuie
să le interpreteze, ca şi sincronizările în cazul apariţiilor concomitente, al celor imediat înainte
ori după el.
Dacă serbarea are loc în altă parte decât în cel în care se desfăşoară repetiţiile, ultimele
două repetiţii se desfăşoară la locul respectiv, în costume.
Cântecele şi jocurile, poeziile şi scenetele, îmbogăţesc viaţa sufletească a copiilor, dau un
colorit viu şcolarilor. Succesul, adevărată realizare pedagogică se obţine prin calitatea artistică,
interpretare, prin conţinut şi organizare.

5) Desfăşurarea propriu-zisă a serbării

Serbările pot să contribuie la dezvoltarea estetică, morala, intelectuală, fizică a copiilor

numi atunci când, pe lângă pregătirea lor sistematică, sunt şi bine organizate, iar desfăşurarea lor
este condusă şi îndrumata cu tact de învăţătoare.
Problemele mai importante care pot fi întâmpinate în organizarea şi desfăşurarea
programului unei serbări sunt: stabilirea şi respectarea duratei, asigurarea unui program variat,
alternarea justă a punctelor din program, evitarea timpilor morţi, antrenarea unui număr cât mai
mare de copii în acţiunea colectivă, menţinerea unei atmosfere liniştite, evitându-se agitaţia şi
indisciplină.
Pentru începutul serbării sunt indicate corurile, alternante cu recitări sau scurte dialoguri.
Pentru a fi evitaţi timpii morţi, după coruri pot fi introduse jocuri şi în special punctele din
program mai complicate, respectându-se curba de efort.
În această parte a programului se prevede desfăşurarea scenetei sau a unor numere de ansamblu
teatru de păpuşi, dramatizări, gimnastică artistică, care să constituie un final plăcut, atât pentru
actori cât şi pentru spectatori.
De obicei în asemenea situaţii este greu să se păstreze disciplina. Emoţiile pe care le
crează apariţia pe scenă, surprizele, bucuria părinţilor stimulează manifestări nestăpânite ale
copiilor. Învăţătoarea prin calm poate să imprime o conduită disciplinată întregului colectiv de
copii, supraveghindu-i cu multă grijă.
Serbările constituie un eveniment de neuitat în viaţa copiilor. Ele stimulează copiii să-şi
însuşească forme variate ale artei, să reţină tot ce este valoros şi frumos.

IV.5-Rolul serbărilor în dezvoltarea personalităţii elevilor

A) Valentele literaturii pentru elevi şi dezvoltarea vorbirii

Copilăria nu poate fi concepută fără lumea fabulosului oferit de basme, povestiri şi povesti.
Deşii în aparenţă lecturile, poveştile, povestirile fiind statice par monotone, acestea implica un
grad mare de participare din partea copiilor. În atmosfera lor copilul nu participa motric ci
intelectual şi afectiv. Însoţind firul poveştilor care se deapănă dintr-o lume, uneori total
necunoscută, copilul nu face altceva decât un intens efort de a şi-o reprezenta şi, în acelaşi timp
încearcă a o judeca cu modesta sa putere de discernământ, după fapte şi situaţii. Efortul copilului

22
de a-şi imagina şi înţelege nu poate fi conceput în afara unei gimnastici intense a memoriei, a
gândirii, a voinţei şi a limbajului.
Fiind presărată cu o gamă variată de proverbe şi zicători, literatura pentru copii contribuie
activ la biciuirea trăsăturilor negative de voinţă şi caracter: încăpăţânare, laşitatea, lenea,
lăcomia, invidia, falsitatea, ipocrizia, minciuna, lăudăroşenia, îngâmfarea.
Un rol deosebit în asimilarea basmelor, poveştilor, povestirilor, îi revine învăţătoarei care,
pe baza cunoaşterii particularităţilor psihice ale şcolarilor, a intereselor, a dorinţelor, a
tendinţelor de manifestare, selecţionează, planifica şi organizează activităţile de: lecturi, povesti,
povestiri ale copiilor, memorizări, audiţii literare.
În cadrul activităţilor de dezvoltare a limbajului şi a comunicării orale, pe lângă sarcinile
multiple specifice acestei categorii de activităţi se impun şi alte sarcini: cunoaşterea prin
intermediul imaginii artistice, literare a lumii înconjurătoare, lărgirea sferei de reprezentări
despre cele percepute anterior, dar şi formarea unei atitudini corespunzătoare faţă de aceasta.
La început preşcolarul accepta normele de comportare oferite prin exemplele personajelor
din lumea fabulosului chiar dacă nu le prea înţelege, pe baza afecţiunii pe care i-o creează direct
sau pe baza simpatiei şi încrederii nemijlocite fata de adultul care susţine şi comentează
comportarea personajelor din punctul lui de vedere (deci influenţat prin personalitatea
educatoarei).
Pe respectul acesta al copilului fata de cei mari (învăţătoare, părinţi, prieteni mai mari) se
construieşte o morală a ascultării, o morală eterogenă. Procesul de educare morală cuprinde 2
aspecte:
- formarea conştiinţei morale (prin toate exemplele reale din viaţa copilului, literatura pentru
copii, mass-media şi a conduitei morale).
- conştiinţa morală cuprinde atât componente intelectuale (reprezentări şi noţiuni cât şi
componente afective (convingeri, sentimente, atitudini).
Intre conştiinţa morală şi conduită morală a copiilor sunt relaţii de interdependentă,
generate pe de o parte de problema gândirii şi aspectul ei concret, pe de altă parte de
capacitatea de înţelegere.
În procesul formarii convingerilor un rol important îl ocupa dezvoltarea gândirii,
capacitatea de analiză şi generalizare precum şi acţiunea practica – faptele care contribuie la
transformarea acestora în componente ideo-afective ferme, capabile prin forţa lor introgena să
impună copilului împlinirea conştiincioasă a îndatoririlor sale sociale.
În procesul complex de educare morală al şcolarilor nu e suficient să formăm reprezentări,
noţiuni, convingeri, atitudini şi sentimente morale, ci pe baza acestora să urmărim educarea
obişnuinţelor de conduită morală, a unor trăsături pozitive de caracter, să-i determinăm pe copii
să înţeleagă, semnificaţia socială pozitivă a faptelor care trebuie să le săvârşească, precum şi
semnificaţia negativă a faptelor de la care ei trebuie să se reţină”.
Literatura artistică conceputa ca „adevărata artă a cuvântului cu un limbaj şi o construcţie
proprie, de a crea un univers, o existentă paralelă cu lumea dată a realităţii şi indirect o
reflectare a acesteia”, reprezintă filmul din care îşi trag sursele atâtea experienţe pe care copilul
nu le-ar cunoaşte. Cele mai îndrăgite de copii sunt: basmele, legendele, poveştile, povestirile,
poeziile, proverbele şi zicătorile. Gustul pentru literatura se cultivă treptat şi este condiţionat de
experienţă de viaţă, de cunoştinţele copilului. Lumea basmelor oferă copiilor o complexitate de
personaje şi scene, fata de care copilul îşi arata simpatia sau antipatia, sau faţă de care îşi
manifesta repulsia, dezacordul. Lumea basmului transpusa prin rolurile, trăirile, emoţiile, glasul
copiilor, are un farmec aparte. Treptat emoţiile copiilor dobândesc un caracter tot mai controlat

23
 mai plin de conţinut, mai reţinut şi devin mai stabile în manifestare. Viaţa afectivă a copiilor
devine tot mai complexă nu numai prin aceea ca volumul stărilor afective pe care le trăiesc se
măreşte, dar în această perioadă se dezvolta considerabil stările afective superioare (morale,
intelectuale, estetice)
Este de remarcat faptul că trăirile afective ale copiilor sunt mult mai puternice atunci
când interpretează anumite roluri, transpunându-se în pielea personajelor şi devenind adevăraţi
actori.
Dezvoltarea socio afectiva a copiilor cuprinde o serie de obiective educaţionale,
fundamentale ce nu se limitează la o singură disciplină, ce pot fi realizate prin întreaga
activitate desfăşurată în cadrul colectivului.

B) Valorificarea potenţialului formativ şi creativ al poeziilor

În dezvoltarea limbajului, poeziile constituie o formă specifica cu maximă eficienţă

formativă. Ele deţin un loc important în activitatea instructiv-educativa şi constituie un mijloc
preţios nu numai pentru dezvoltarea vorbirii, dar şi pentru cultivarea sentimentelor estetice şi a
celor morale, ca mijloc de cunoaştere, de exersare a memoriei şi de stimulare a imaginaţiei
creatoare.
Ca mijloc de dezvoltare a vorbirii, poeziile îmbogăţesc vocabularul copiilor, îl nuanţează
prin însuşirea de expresii literare, de figuri artistice. Poeziile reprezintă de asemenea căi prin
care copilul dobândeşte siguranţa în folosirea limbajului, oferind material pentru exersarea şi
corectarea pronunţiei şi a auzului fonematic.
Profunde trăiri emoţionale provoacă poeziile specifice unor sărbători religioase –
Sărbătoarea Crăciunului, dar şi scenetele în versuri legate de aceasta. Poeziile din cadrul
serbărilor de Moş Crăciun provoacă în sufletul copiilor adânci emoţii, în primul rând legate de
cadourile pe care le vor primi ca răsplată pentru faptul că i-au spus moşului o poezie, iar pe de
altă parte ca o contopire a acestei sărbători, cu sărbătoarea „Naşterii Domnului”.
Recitarea este un exerciţiu eficient pentru formarea unor deprinderi corecte de reglare a
respiraţiei în timpul rostirii, a obişnuinţei de a adopta un ritm care să permită copilului să
pronunţe corect, integral toate silabele şi mai ales pe cele finale pe care adesea copiii le omit.
Ca mijloc de cunoaştere, poezia este o reflectare a lumii înconjurătoare, prin intermediul
formei artistice, contribuind la lărgirea orizontului de cunoaştere a copilului, la formarea şi
consolidarea unor cunoştinţe despre natură, despre familie, mediul social, grădiniţa. Din acest
motiv poeziile pot servi pentru activităţile care au ca obiective prioritare pe cele cognitive.
În însuşirea conţinutului poeziilor, de un real folos ne-au fost o serie de ilustraţii care ia
condus pe copii la reţinerea mai uşoară a versurilor, dar care au servit şi la exersarea limbajului
oral, prin „citirea” imaginilor sau crearea de noi contexte lingvistice.

IV.6-Experiment
Experimentul porneşte de la următoarea ipoteză: elevii care participă la serbările şcolare
ca si la alte manifestări culturale, au o memorie mai dezvoltată, mai fidelă, ca şi auz muzical,
simţ ritmic şi o sensibilitate accentuată.
Am lucrat cu un eşantion de elevi din clasa I, cu vârsta cuprinsă între 6-7 ani.

24
 Testul iniţial a constat în recitarea unei poezii şi interpretarea a două cântece cunoscute.
Pentru evaluare am avut în vedere interpretarea integrală cu acurateţe ritmică şi melodică cât şi
cu expresivitate.
În urma acestui test un număr de 3 elevi au obţinut calificativul foarte bine( F.B) . Un
număr mai mare de elevi adică 6 au obţinut calificativul bine ( B) şi 2 elevi calificativul
satisfăcător ( S).
După participarea elevilor la : serbarea de Craciun şi de venire a primăverii am aplicat un
alt test numit şi test final constând în aceleaşi trei probe(o poezie şi două cântecele). În urma
evaluării elevilor am obţinut următoarele rezultate: 5 calificattive de foarte bine (F.B), 5
calificative de bine (B) şi unul singur satisfacator (S).

TEST INIŢIAL TEST FINAL

Calificativ Număr elevi Calificativ Număr elevi
F.B 3 F.B 5
B 6 B 5
S 2 S 1
N.S - N.S -

A rezultat faptul că ipoteza de lucru a fost corectă fiind confirmată de rezultatele obţinute
de elevi.

25
 Concluzii

În concluzie, muzica fiind cea mai complexă şi mai profundă dintre arte, exprimarea
ideilor şi sentimentelor prin mijloacele sunetelor muzicale creaza copiilor disponibilităţi afective,
mesajele ei sfiind adresate sensibilităţii şi afectivităţii. Muzica stimulează dorinţa de mişcare a
copiilor din cea mai fragedă vârstă, din primii ani de viaţă.
Eucaţia muzicală la vârsta şcolarilor se realizează prin mijloacele ei de bază: cântecele,
jocurile cu cântec, jocurile muzicale, audiţiile care formează şcolarilor deprinderea de a asculta
muzică vocală cât şi le trezeşte dorinţa de a cânta şi ei înşişi.
Datorită conţinutului lor pozitiv de idei, exprimate într-o formă emoţională, influenţează
trăsăturile de caracter şi de voinţa în curs de formare ale copiilor, aceştia învaţând să fie buni,
harnici, generoşi, aspecte ilustrate cel mai adesea în conţinutul cântecelor şi jocurilor pe care le
ascultă şi le execută.
Datorită aptitudinii elevilor pentru muzică au posibilitatea de a reţine uşor melodiile
auzite, au o capacitate de a distinge tonurile, de a combina tonurile în melodii noi.
Reuşita unei serbări este consecinţa unei pregătiri pe termen îndelungat, a unui efort
depus de copii şi a unei bune implicări a învăţătoarei.

26
 Bibliografie

1 Motora Ionescu, Ana (1980), Cântece şi jocuri muzicale pentru preşcolari

Editura: Didactică şi pedagogică, Bucureşti

2- Icsulescu, Stefan (1971), Aptitudini şi talente

Editura: Didactică şi pedagogică, Bucureşti

3- Dolgosev, Maria şi Marinescu, Elisabeta (1970), Metodica educaţiei muzicale în grădiniţă de

copii. Editura: Didactică şi pedagogică, Bucureşti

4-Educaţie muzicală manual pentru clasa a XI- a, şcoli normale, Editura: Didactică şi
pedagogică, Bucureşti-1971

5- Lupu,Jean (1991) , Educaţia muzicală în etapa prenotaţiei, Revistă de pedagogie, Bucureşti

6-Motora Ionescu Ana(1978) , Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele I-IV, EDP,
Bucureşti

27