Marian Zulean
Mulţumiri
Există mai multe persoane şi instituţii cărora le sunt profund îndatorat pentru apariţia
acestei cărţi. În primul rând, Ministerul Apărării Naţionale, Universitatea Bucureşti şi
Administraţia Prezidenţială sunt locurile unde am lucrat pe timpul desfăşurării cercetării
pentru această carte. În aceeaşi perioadă am beneficiat de bursa de studiu “Ron Brown
Fellowship” (IREX-SUA) la Universitatea din Pittsburgh, NATO-EAPC Fellowship si
Civic Education Project care mi-au oferit oportunităţi suplimentare pentru documentare.
Biblioteca Centrului de studii europene de securitate “George C. Marshall” din
Garmisch-Partenkirchen mi-a fost de mare ajutor în finalizarea acestei lucrări. Persoanele
cărora le sunt dator, fie pentru discuţiile critice, feed-back sau sprijinul moral sunt foarte
numeroase şi mă tem că nu pot fi atotcuprinzător în a le mulţumi. Aş aminti pe profesorul
Martin Albrow de la London School of Economics, Charles Moskos, care m-a
recomandat pentru admiterea ca membru al “Inter-University Seminar on Armed Forces
and Society”, Jeffrey Simon de la National Defense University, Michael Cernea, de la
Banca Mondială, Michael Brenner, de la Universitatea din Pittsburgh, pe referenţii tezei
mele de doctorat, domnul general Mihail Ionescu, domnul profesor Vasile Secăreş şi
domnul profesor Dumitru Sandu precum şi preşedintele comisiei, profesorul Ilie Bădescu.
1
O notă specială pentru “retururile” domnului profesor Sandu şi pentru oferta generoasă a
Editurii Tritonic. Sprijinul şefilor şi colegilor mei de la Administraţia Prezidenţială şi
înţelegerea familiei şi a prietenilor este de nepreţuit. Nu în ultimul rând, meritul
fundamental pentru finalizarea acestui proiect îi aparţine profesorului Lazăr Vlasceanu,
“părintele meu spiritual” şi îndrumătorul tezei mele de doctorat. Cu toate acestea,
responsabilitatea pentru calitatea cărţii îmi aparţine în totalitate.
CUPRINS:
INTRODUCERE
SOCIETATE ÎN ROMÂNIA
2
de instrucţie
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
3
Introducere
cazul României, atât opinia publică precum şi instituţii internaţionale (OSCE, NATO sau
UE) au cerut o astfel de schimbare. Acum, după mai bine de un deceniu, după invitarea
României în NATO, este important să vedem cum ţările est-europene, România în mod
În literatura de specialitate, atât din Romania cât şi cea occidentală, puţine sunt studiile
societate. Ultimii 2-3 ani au incercat sa umple acest gol, prin câteva studii publicate fie
1
Nelson, D. 1998, Civil Armies, Civil Societies, and NATO’s Enlargement, în Armed Forces and Society,
Fall; Paşcu, I.M. 2000. Defence Planning in a Democracy, în Cottey, A./ Forester,A./ Edmunds,T.
Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe, Palgrave; Zulean, M., 2000, Changing Civil-
Military Relations in Eastern Europe, în Forum 21, SOWI; Zulean, M. 2002. Professionalisation of
Romanian Armed Forces, în Cottey, A./ Forester,A./ Edmunds,T., The Challenge of Military Reform in
Postcommunist Europe, Palgrave; Watts, L. 2001. Reform and Crisis in Romanian Civil-Military
Relations, în Armed Forces and Society, Summer.
4
impactul globalizării, şi să evalueze mecanismul de funcţionare a instituţiilor
democratice. Cum sunt structurate relaţiile dintre armată şi societate? Care a fost procesul
ştiinţele politice şi analiza politicilor publice. Analiza este când descriptivă şi explorativă,
când explicativă, menirea sa fiind de a pune în relaţie aspecte fundamentale ale politicilor
relaţii se configurează. Lucrarea are două părţi distincte, prima parte având două capitole
iar partea a doua având trei capitole. În timp ce prima parte este preponderent empirică,
rolul teoriei fiind doar acela de a ajunge la o definiţie operaţională a conceptului de relaţii
dintre armată şi societate de tip democratic, a doua parte este preponderent teoretică, rolul
datelor factuale fiind de a oferi o bază pentru argumentele teoretice despre politica de
Primul capitol introduce teoria relaţiilor dintre armată şi societate, prezintă cadrul teoretic
baza unor indicatori clari, grupaţi pe două dimensiuni, respectiv dimensiunea societală şi
5
cea legată de profesionalizarea armatei. Ultimul subcapitol al părţii întâi evaluează cum
Partea a doua investighează relaţiile dintre armată şi societate din perspectivă mai largă,
cinci sunt mai degrabă explicative. Ele ridică gradul de teoretizare şi încercă să explice
şi a unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Capitolul cinci surprinde
6
PARTEA I. TRANSFORMAREA RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI
SOCIETATE ÎN ROMÂNIA2
Armata a fost şi este o instituţie cvasi-universală, care a generat reflecţii de-a lungul
coaguleze abia în preajma celui de-al doilea război mondial şi constituie, azi, obiectul de
aparţine această parte va prezenta, mai întâi, teoria de bază a relaţiilor dintre armată şi
societate, aşa cum a fost ea concepută de către “părinţii fondatori”, Samuel P. Huntington
şi Morris Janowitz, şi dezvoltată de către alţi sociologi militari şi politologi iar, mai apoi,
Pentru a avea o bază de referinţă, capitolul doi va debuta prin prezentarea moştenirii
2
În literatura de specialitate din România întâlnim atât sintagma “relaţii civil-militare” concomitent cu
altele precum “relaţia civil-militar” sau “relaţia dintre armată şi societate”. Considerăm că ultima variantă
surprinde mai bine subiectul pe care vrem să-l studiem în această carte, anume “relaţiile sociale” (un
subiect fundamental în sociologie), relaţiile dintre două sfere: cea civilă şi cea militară.
7
prezentarea literaturii de specialitate vor constitui baza factuală pentru partea a doua a
studiului.
relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989. Desigur că elemente timpurii
de reflecţie privind rolul armatei în societatea modernă întâlnim atât la filosofi politici,
precum Alexis de Tocqueville dar şi la sociologi clasici precum Auguste Comte şi Max
pozitivă”, lansează ideea că aspectul militar al vieţii asociative este născut odată cu homo
sapiens, armele fiind primele unelte ale omului, cooperarea oamenilor fiind necesară
supune unor persoane ci unor reguli, instituite de către comunitate, iar ofiţerii nu
3
Max Weber, Economy and Society, University of California Press, Berkeley, 1978.
8
reprezintă decât o categorie specială a funcţionarilor, care se supun aceloraşi norme ale
Se cuvine menţionată aici şi contribuţia adusă studiilor despre rolul armatei în cadrul
relations) îşi are obârşia în gândirea americană5 din preajma celui de-al doilea război
mondial. O primă contribuţie în acest sens îi aparţine lui Harold Laswell, prin articolul
„The Garrison State” (1941), articol situat la confluenţa între sociologie militară şi
lansată în timpul celui de-al doilea război mondial printr-o echipă de cercetători, condusă
9
generală (a stat la baza teoriei grupurilor de referinţă a lui Robert Merton, a oferit
structura de analiză latentă a lui Paul Lazarsfeld), dar s-a constituit şi ca bază a
Janowitz.
către Samuel P. Huntington, în 1957, punând astfel bazele teoriei relaţiilor dintre armată
şi societate. Una din tezele principale ale teoriei lui Huntington este identificarea a două
forţe care modelează instituţiile militare specifice oricărei societăţi: “un imperativ
societate, problema centrală fiind aceea a relaţiei dintre corpul ofiţerilor şi stat.
societate. Pornind de la aceasta, rolul armatei într-o societate este discutat în termeni de
„control civil”, identificat cu interesele specifice ale civililor. Cel mai simplu mod de a
reduce puterea militarilor în stat se face prin maximizarea puterii unui anumit grup civil
în detrimentul altora (control civil subiectiv). Acest tip de control este întâlnit în ţările în
curs de dezvoltare. În viziunea lui Huntington, noţiunea de controlul civil obiectiv este
7
Samuel P. Huntington, The Soldier and the State- The Theory and Politics of Civil-Military Relations,
Vintage Books Publishing,1957, pag.2.
10
opusă controlului civil subiectiv şi reprezintă maximizarea profesionalismului militar,
făcând armata neutră pe plan politic. Pentru realizarea unui control civil obiectiv perfect
alcătuind un corp profesional ce se ocupă de managementul forţei în stat iar civilii din
Desigur, studiul lui Huntington a fost scris în 1957 şi se bazează pe experienţa americană.
Totuşi, concluziile sale au ajuns a fi valabile ca punct de plecare pentru orice tip de
analiză a relaţiilor dintre armată şi societate, respectiv pentru orice experienţă sau model
de dezvoltare democratică. Mai mult, trebuie avut în vedere că modelul său teoretic a fost
prezentat de către decidenţii politici de la NATO şi OSCE ţărilor din estul Europei ca tip
comunist către un tip de pattern occidental. Oricum, modelul său necesită o analiză
detaliată şi trebuie testat în situaţia actuală din Europa de est. Din moment ce Huntington
ameninţările externe pot explica singure evoluţia relaţiilor dintre armată şi societate. Nu
acesta este cazul în tranziţia foarte complexă din estul Europei. Aici, ceea ce Huntington
armată şi societate.
Morris Janowitz, în volumul său din 1960 „The Professional Soldier” 8, oferă un studiu
empiric asupra militarului profesionist american din prima jumătate de secol XX, luând
8
vezi M. Janowitz, The Professional Soldier- A Social and Political Portrait, London: Colier-Macmillan
ltd, 1960.
11
în considerare date despre origine socială, motivaţie, stilul de viaţă, status şi prestigiu.
Janowitz este considerat celălalt „părinte fondator” al sociologiei militare. Din punct de
vedere al controlului civil asupra armatei, el elaborează o perspectivă contrară celei a lui
Huntington (viziunea contrară se referă la modul diferit în care cei doi concep rolul
societăţii şi misiunilor armatei conduc la un rol din ce în ce mai politizat pentru militarii
„inter-arme” sau competiţia pentru resurse şi influenţă. Instituţia militară, în viziunea lui
Cele două puncte de vedere au lăsat o moştenire bicefală în paradigma relaţiilor dintre
poate spune că Huntington oferă o viziune statică asupra relaţiilor dintre armată şi
Amândoi oferă explicaţii complementare, bazate însă, mai mult pe experienţa americană,
9
Pentru o prezentare comprehensivă a teoriei relaţiilor civil-militare, a operei lui Huntington şi Janowitz în
particular, puteţi consulta antologia “Armata şi societatea”, coordonată de I.N. Sava, G. Tibil şi M. Zulean,
apărută la editura Info-Team, 1998. Dezbaterile pe tema convergenţei sau divergenţei sferelor continuă în
revista Armed Forces and Society (vezi R. Schiff şi J. Burk, în special vol.22, 1995).
12
Studiile sociologice pe tema relaţiilor dintre armată şi societate au continuat după anii
universităţi care a susţinut comunicarea şi critica studiilor pe tema relaţiilor dintre armată
şi societate. El este, şi astăzi, un "colegiu invizibil" pentru mai mult de 800 de membri,
Studiile lor au fost publicate în revista „Armed Forces and Society” . Desigur că există
mai multe instituţii, naţionale sau internaţionale, care se ocupă azi de studiul relaţiilor
ce mai activ îl are Grupul de lucru pe tema relaţiilor dintre armată şi societate, devenit
Partenkirchen, Germania.
13
armată şi societate atât din Occident cât şi în lumea a treia, dar toate se înscriu în aceeaşi
paradigmă (în sensul lui Thomas Kuhn). Diferite sunt doar aria de studiu şi obiectul
Unul dintre ultimele studii, care a provocat această paradigmă, aparţine lui Peter Feaver
studiu empiric privind convergenţa sau divergenţa sferelor militară şi civilă în societatea
University. Acesta este cel mai important studiu empiric pe tema relaţiilor dintre armată
studiului „The American Soldier”. Întrebările cheie au fost: dacă există diferenţe
fundamentale între valorile şi opiniile militarilor şi ale societăţii civile după sfârşitul
războiului rece, dacă această diferenţă este în creştere şi cum anume influenţează această
există o diferenţă de opinie şi valori între sferele civilă şi militară, dar această diferenţă
nu trebuie exagerată, problemele identificabile nu pot lua proporţiile unei crize în relaţiile
dintre armată şi societate. Unele cauze sunt naturale şi funcţionale, datorate misiunilor
Janowitz.
Cel mai recent studiu de amploare din domeniu a fost elaborat în urma unui efort colectiv
10
P. Feaver, The Civil-Military Problematique: Huntington, Janowitz and the Question of Civilian
Control, în Armed Forces and Society, vol.23, no.2, Winter, 1996, pag. 149-178.
11
Pentru rezultatele finale ale acestei cercetării puteţi consulta cartea editată recent de Peter Feaver şi
Richard Kohn, The Civil-Military Gap and American National Security, MIT Press, 2002, apărută în
timpul redactării acestui studiu.
14
în frunte cu Charles Moskos, şi poartă titlul „Militarul postmodern”12. Studiul pleacă de la
premisa că militarul epocii moderne este asociat naşterii statului naţional din secolul
militarul îşi pierde legăturile cu statul naţional, îndeplineşte mai multe tipuri de misiuni,
organizaţia militară devine preponderent formată din voluntari şi are o mai mare
Aşa cum am arătat, teoria relaţiilor dintre armată şi societate a apărut în Occident.
politice dominante în societate. În acest sens, el compară etica militară (considerată drept
12
Vezi Charles Moskos, John Allen Williams, David Segal, The Postmodern Military, Oxford University
Press, 2000.
13
S.P. Huntington, The Soldier and the State, apud. N. Sava, G. Tibil, M. Zulean, Armata şi Societatea, ed.
Info-Team, 1998, pag. 332-335.
15
2. Ideologie antimilitară-putere politică scăzută a militarilor-profesionalism militar
scăzut (specific statelor totalitare moderne);
scară globală, cel puţin trei modele posibile pentru relaţiile dintre armată şi societate care
acestor modele este importantă, întrucât ne oferă temeiuri pentru explicarea situaţiei
aceea nu vom mai insista prea mult asupra descrierii acestuia, ci doar vom evidenţia
unic occidental. Ba chiar, dacă luăm în considerare organizarea relaţiilor dintre armată şi
europene la NATO.
16
O teză adiacentă, necesară pentru înţelegerea modului cum funcţionează practic pattern-
ul occidental, este aceea că armata este de-politizată prin concentrarea militarilor asupra
obiectiv14. Cu toate că acest tip de control civil este dezirabil, cu greu se poate afirma că
poate fi întâlnit şi în alte tipuri de societăţi decât cea occidentală, iar „exportul” 15 acestui
model este greu de realizat, nu numai datorită militarilor, cărora le trebuie timp pentru a
fi socializaţi în spiritul acestei etici, ci mai mult datorită tipurilor de cultură politică
trebuie să se reţină în a politiza armata pentru a servi scopurilor unui anumit grup civil.
Acest tip de model poate explica intervenţiile militarilor în viaţa politică (lovituri de stat,
dictaturi militare), specifice ţărilor din America Latină, Africa, sudul Europei (Spania,
Portugalia, Grecia- până în anii 80 ai secolului XX) sau Turciei. În cazul Americii Latine,
14
Control civil obiectiv nu înseamnă dominarea instituţiei militare de către actori civili, ci crearea unui
mecanism de supervizare a ei, subordonarea către autoritate civilă făcându-se prin internalizarea unor
norme şi valori civice, atât de către militari cât şi de către civili.
15
Cu toate acestea, modelul propus de Huntington, a fost luat drept model ideal pentru a fi “exportat” în
Europa de Est. În martie 1995 a avut loc la Washington, D.C., o conferinţă pe tema “Civil-Military
Relations and the Consolidation of Democracy”, unde invitat de onoare a fost S.P. Huntington, evaluările
şi recomandările politice fiind făcute în spiritul teoriei sale.
17
mai recent şi în Pakistan, armata este folosită adesea ca moderator al scenei politice, fără
a produce, însă, schimbări fundamentale în sistemul politic. Ei ocupă mai degrabă rolul
pompierului, chemat să stingă anumite crize sociale sau politice, după care sunt înlocuiţi
de o conducere civilă. Fără a fi descriptivi, prezentând un caz sau altul, pare important a
studia mai degrabă motivaţia, oportunitatăţile oferite de societate, interesele din spatele
acestor intervenţii şi cauzele lor. Acestea sunt legate într-un lanţ cauzal, studiat încă din
anii 1950 de către sociologul britanic Samuel Finer în „The Man on Horseback”16.
corporatism, responsabilitate), aceasta din urmă este justificarea cea mai des întâlnită
pentru loviturile de stat (militarii ca salvatori ai naţiunii). Cât despre interesul pentru o
mult sau mai puţin justificat, că ceea ce este bine pentru interesul lor, este bun pentru
pot constitui tot atâtea oportunităţi pentru intervenţia militarilor. O altă motivaţie pentru
intervenţia armatei a fost cea socială, întâlnită mai degrabă în timpul războiului rece,
reprezentând şi clivajul dintre cele două blocuri. Reamintim cazul îndepărtării regimului
(cum ar fi regimul marxist a lui Haile-Miryam din Etiopia). Tot în Africa există state
multi-etnice, iar etnicitatea constituie o altă sursă de crize sau de lovituri militare. Aşa a
fost situaţia tragică din Rwanda din anii 1990, a conflictului dintre etniile tutsi şi hutu.
16
Vezi S. Finner, The Man on Horseback. The Role of the Military in Politics. New York: Fred A.
Praeger.
18
Aşadar, clivajele etnice şi sociale, precum şi „lupta de clasă” constituie tot atâtea
vulnerabilităţi care pot favoriza sau oferi motivaţii pentru o dictatură militară.
Deşi există o bogată literatură (şcoala sovietologilor) care descrie modelul comunist al
relaţiilor dintre armată şi societate din timpul războiului rece, foarte puţine sunt studii
armatei fiind un subiect de cercetare relativ tabu în ţări precum România. După cum
reiese din interviurile realizate în rândul foştilor ofiţeri MApN, autori precum
“sociologi imperialişti americani”. În perioada de deschidere din anii ‘70 au apărut cîteva
cărţi de sociologie militară iar o generaţie, formată din câţiva sociologi, a fost angajată în
deschidere spre cercetare şi studiul sociologiei militare a fost restrânsă după 1977, când
sfârşitul anilor 1980, realizat de către Ioan Mircea Paşcu18. Lucrarea are meritul de a
analiza multi-paradigmatic relaţia dintre arme şi politică, de-a lungul veacurilor. Totuşi,
perspectiva sa este focalizată mai mult istoric şi nu are o bază empirică pentru capitolul
1
17
Vezi volumele colective Orientări şi tendinţe în sociologia militară contemporană, vol.I-II, Ed. Militară,
1974 şi Sociologie militară- studii, Ed. Militară, vol I, 1975 şi vol. II, 1977. Acestea din urmă conţin studii
ale unor sociologi militari precum Vasile Secăreş, Cornel Codiţă sau Gh. Arădăvoaice.
18
vezi I.M.Paşcu, Armele şi Politica, Ed. Politică, 1989. Acesta este singurul studiu pertinent la care am
avut acces. Este posibil să fi existat şi alte studii care au fost retrase din biblioteci după 1989 datorită
caracterului lor ideologic.
19
Studiile sovietologilor americani erau focalizate, mai degrabă, pe cazul Uniunii Sovietice
şi poartă amprenta războiului rece. Există cel puţin trei autori relevanţi în acest domeniu,
În concepţia lui Kolkowitz modelul relaţiilor dintre armată şi societate în ţările comuniste
este unul conflictual, militarii fiind tentaţi să intervină direct în politică. Partidul unic
dihotomia partid vs. armată, dar respinge ideea lui Kolkowitz că partidul ar fi controlat
acceptând ideea unor conflicte ocazionale între armată şi conducerea politică. În viziunea
sa, însă, armata a fost un braţ administrativ al Partidului Comunist, existând mai multe
linii de uniune decât de divizare între partid şi armată. Înclinaţia spre conservatorism a
militarilor face din armată un aliat natural al partidului unic, cum consideră Odom.
Nici unul dintre modele de mai sus nu are o valoare explicativă totală pentru cazul
României. Principalele limite sunt legate de lipsa unor date empirice şi studii locale,
considerarea armatei ca actor unitar, confundând armata cu un grup de generali, care erau
William M. Bacon Jr., a elaborat un studiu consistent despre relaţiile dintre armată şi
19
Kolkowitz, R., The Soviet Military and the Communist Party, 1967; Colton T / Gustafson T., Soldiers
and the Soviet State, 1990; Odom, W., The Party-Military Conection: A Critique, 1978.
20
societate în România20. Argumentul lui este că armata română, deşi a “evadat” din sfera
prin intermediul lanţului de comandă militară şi prin “activul de partid”, nu este văzut de
Bacon ca disfuncţional, deoarece aproape toţi ofiţerii sunt membri de partid. Comparând
cele trei modele, prezentate anterior, Bacon conchide că modelului participativ al lui
Colton se potriveşte cel mai bine pentru a descrie situaţia relaţiilor dintre armată şi
Aşadar, avem trei modele relevante de relaţii dintre armată şi societate: cel comunist, cel
toate acestea, există factori care puteau sau pot favoriza adoptarea modelului
intervenţionist, factori ce nu trebuie neglijaţi într-o analiză obiectivă. Care este drumul
20
Bacon W., The Military and the Party in Romania, în Herspring /Volgyes, Civil-Military Relations in
Comunist States, Westview Press.
21
pattern-urilor (modelelor)21 în sine, descriind mai degrabă tranziţia de la un model la
acest domeniu al ştiinţelor sociale şi modele relevante ale relaţiilor dintre armată şi
obiect România.
Literatura care studiază relaţiile dintre armată şi societate şi tranziţia est-europeană, deşi
extensivă, s-a concentrat în cea mai mare parte asupra grupului „Vişegrad”, respectiv
românesc. Autori precum Daniel Nelson, Larry Watts, Ioan Mircea Paşcu au scris câteva
Una dintre lucrările, scrise imediat după 1989, foarte importantă ca bază de analiză
ulterioară, a fost editată de către Daniel N. Nelson24, în 1992, şi cuprinde atât autori
români cât şi americani. Printre studiile ce au în vedere politica de securitate sau relaţiile
dintre armată şi societate sunt cele ale lui Larry Watts, Daniel Nelson, Walter M. Bacon,
21
Conceptul de pattern are mai degrabă valoare euristică, cele trei pattern-uri neexistând decât la modul
ideal. De aceea, vom folosi termenii de model şi configuraţie ca interşanjabili cu termenul de pattern.
Pattern-ul occidental este şi el în curs de revizuire, mai ales în contextual globalizării. Relaţiile civil-
militare democratice trebuie privite mai ales ca proces, un mecanism continuu în curs de adaptare.
22
Studiul tranziţiei este unul dintre subiectele în vogă în sociologie şi politologie. Samuel P. Huntington
vorbeşte despre “al treilea val” al democratizării (The Third Wave, 1991).
23
Vezi nota 1.
24
Vezi Nelson, D. 1992, Romania after Tyranny, Westview Press.
22
jr. şi Ioan Mircea Paşcu. Studiul lui Larry Watts reprezintă o bună bază documentaristică
în privinţa contribuţiei armatei române la Revoluţia din 1989, rolul CADA şi primele
Un alt studiu demn de menţionat este cel elaborat la Rand Corporation, în 1995, de către
special după anul 1999, numărul de studii ce analizează reforma armatei române şi
relaţiile dintre armată şi societate a crescut serios. Unul dintre cercetările recente este
Europei după războiul rece şi implicaţiile acelor transformări pentru cunoaşterea generală
a teoriei relaţiilor dintre armată şi societate. Studiile privind România au fost elaborate de
către Ioan Mircea Paşcu, Marian Zulean şi Larry Watts, fiind editate deja două volume
Un alt studiu, cu valoare metodologică, a fost elaborat în 1998 şi publicat în anul 2000,
de către Jean Callaghan şi Jurgen Kuhlmann de la Marshall Center for European Security
25
Vezi Szayna, T, Larrabee, St. 1995, East European Military Reform after the Cold War, Rand.
26
Vezi I.M. Paşcu, Defence Planning in a Democracy, în Cottey, A./ Forester,A./ Edmunds,T. Democratic
Control of AF in Central and Eastern Europe, Palgrave, 2000 şi M Zulean, Professionalisation of
Romanian Armed Forces, în Cottey, A./ Forester,A./ Edmunds,T., The Challenge of Military Reform in
Postcommunist Europe, Palgrave, 2002.
23
Studies, Germania. Acest studiu a adus împreună atât cercetători occidentali cât şi est-
europeni, pentru a investiga posibila naştere, în Europa, a unei societăţi a riscului comun,
în sensul de comunitate de securitate, formulată de către Karl Deusch încă în anii 1950.
Din punct de vedere metodologic, două cercetări recente sunt foarte relevante pentru
această carte, întrucât folosesc un indicator compozit pentru evaluarea relaţiilor dintre
armată şi societate, numit “testul Carnovale-Simon”, după numele lui Jeffrey Simon de la
indici similari.
armată şi societate este analizată în contextul mai larg al reformei structurilor de apărare
militari.
Capitolul despre România a fost elaborat de către Peter Volten, un cunoscut specialist
27
Vezi CESS, 2001, Organising national defences for NATO membership, Harmonie Paper 15.
24
Al doilea studiu a fost elaborat, la cererea Institutului Hudson din SUA, şi editat, în
noiembrie 2001, de către Graeme Herd28. Studiul îşi propune să evalueze modul cum au
transformat relaţiile dintre armată şi societate patru dintre candidaţii la NATO, printre
care şi România, pe baza unui indice cu şase itemi, cum ar fi cadrul legislativ al
urmează.
Un ultim studiu, apărut în timpul elaborării acestei lucrări, este un efort comun al unor
specialişti, majoritatea civili, din Ministerul Apărării Naţionale, sub îndrumarea lui Larry
Watts, ocupându-se de reforma relaţiilor dintre armată şi societate în contexul mai larg al
După cum se vede, însă, o cercetare fundamentală pe tema democratizării relaţiilor dintre
făcută până acum, iar studiile în limba română lipsesc aproape cu desăvârşire. Acesta
fiind contextul, raţiunea principală a acestei teze este de a umple golul de cunoaştere pe
tema dinamicii relaţiilor dintre armată şi societate în România după 1989. Pentru aceasta
25
Înainte de aceasta este necesar să clarificăm confuziile care încă mai există în cunoaşterea
conceptelor cu care operează teoria şi practica relaţiilor dintre armată şi societate, cum ar
delimita aceste sfere, Nelson vine cu o schemă metodologică simplă, o matrice cu două
intrări, respectiv consideră definirea în sens larg sau restrâns a celor două sfere. Ca orice
model, şi acesta are o valoare simplificatoare pentru realitate dar reprezintă un bun
Figura 1
3
30
Vezi Nelson, D. 2002, Definition, Diagnosis, Therapy- A Civil-Military Critique, în Defense and
Security Analysis, September.
26
Toată sfera publică, inclusiv militarii- relaţii tensionate publicul larg, pe baza
societatea civilă mass-media potenţiale unui dialog despre
amentinţările şi
capacitatea naţiunii
Aşa cum rezultă din această matrice, capitolul următor va descrie procesul de
transformare a relaţiilor dintre societate, definită în sens larg şi forţele armate, definite în
sensul restrâns. Aceasta a fost, în realitate, şi focalizarea reformei, tendinţa mai recentă
confuziile din domeniu fiind făcute, la începutul anilor 1990, nu numai de către
politicieni şi analişti români, ci şi de către unii dintre cei care au asigurat asistenţă din
remarcăm, pentru început, faptul că, în România, exista şi înainte de 1989 un tip de
control civil asupra armatei române, numai că el era nedemocratic, de tip subiectiv- în
termenii lui Huntington. Pentru a reveni în lumea actuală, o concentrare prea mare pe
27
Cheia clarificării conceptuale rezidă în înţelegerea conceptului de control31, care nu are
legitimă a statului.
civile legitime, alese în mod democratic, atunci evaluarea reformei ar trebui făcută în
Mecanismul de control democratic al forţelor armate este mult mai complex, dar linia de
31
În accepţiunea sociologiei clasice, “controlul social este rezultatul raporturilor de interdependenţă dintre
elementele unui sistem şi al determinării componentelor de către sistemul căruia îi aparţin” (R. Boudon,
apud. C. Zamfir, L. Vlasceanu, Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, 1993, pag.138). El poate fi reglemetat
prin mijloace formale (norme instituţionale impersonale, coduri) sau informale (autocontrol).
28
Dacă admitem aceste distincţii conceptuale, pornind de la analiza teoriei relaţiilor dintre
organizaţie expert pentru apărarea statului. Vom urmări, deci, dinamica transformării
relaţiilor dintre armată şi societate în România pe linia celor doi vectori identificaţi în
Mai departe, pentru rafinarea efortului analitic şi pentru evaluarea ulterioară a acestui
proces, avem nevoie de indicatori concreţi, subsumaţi celor doi vectori. Aceşti indicatori
sunt:
29
B. Indicatori ce privesc profesionalizarea armatei:
Capitolul II. Dinamica relaţiilor dintre armată şi societate în România, după 1989
Pentru a descrie pattern-ul relaţiilor dintre armată şi societatea românească este nevoie,
mai întâi, de prezentarea atât a rolului moştenirii istorice (tradiţiei), ca bază de plecare
pentru studiul transformarii relaţiilor dintre armată şi societate, dar şi a stadiilor tranziţiei
Subcapitolele trei şi patru vor descrie relaţiile dintre armată şi societate pe cele două
32
Pentru o analiză a culturii politice a democraţiei (cultura civică) vezi G. Almond şi S. Verba, Cultura
civică, CEU Press, Bucureşti, 1996, iar pentru rolul traditiei vezi E.Shils, Traditions, 1981.
30
dimensiuni, respectiv dimensiunea societală şi dimensiunea militară. Ultimul subcapitol
Rolul tradiţiei ca variabilă contextuală ce explică un fapt social a fost luat în considerare
de către mai multe şcoli de gândire, atât din sociologie33 cât şi din ştiinele politice.
militară trebuie să ţină seama de tradiţie. Tradiţia istorică şi factorii culturali au fost luaţi
Deşi nu vom pătrunde adânc în istorie (pentru analize de tipul Scolii Annales) rolul
În primul rând putem afirma că România nu are o tradiţie militaristă. O armată regulată a
fost stabilită relativ târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Cu toate că acest studiu nu are o abordare braudeliană
(în sensul de studiu al fenomenelor de lungă durată) câteva cuvinte despre perioada pre-
În perioada Evului mediu religia a jucat un puternic rol ca barieră împotriva islamizării
din 1453, Biserica Ortodoxă a fost organizată ca “millet” (comunitate) sub domnia
Patriarhiei. Patriarhul era considerat ca paşă cu trei tuiuri şi avea foarte multe drepturi.
33
Pentru analiza rolului moştenirii istorice vezi autori de sociologie istorică precum Theda Scokpol, Daniel
Chirot, Barrington Moore sau Craig Calhoun.
31
Nici o influenţă mutuală sau legătură culturală nu a intervenit între millete. Biserica a
moştenit astfel tradiţia imperiului bizantin şi nu a cunoscut discriminări rasiale sau etnice
naţiune sau faţă de tradiţiile etnice. Prin urmare, putem afirma că moştenirea stăpânirii
imperiale din Balcani a creat imaginea statului de tip autoritar, în birocraţia căruia
ocupaţie. Reminescenţe ale acestor atitudini se pot observa cu uşurinţă şi azi, în sondajele
de opinie34.
Epoca modernă a marcat începutul afirmării armatei în viaţa politică, socială şi culturală a
ţării. Principala forţă spirituală care a contribuit la naşterea statului modern român a fost
naţionalismul, iar două instituţii au fost fundamentale pentru acest lucru: biserica
ortodoxă şi armata. Prima unire a Principatelor române ale Moldovei şi Valahiei a avut
loc în 1859, după Războiul Crimeei, realizată sub conducerea unui militar, colonelul A. I.
Cuza. Ca părinte fondator al instituţiilor statului modern el şi-a bazat puterea pe armata
consolidate instituţiile statului de drept, a fost creat cadrul legislativ pentru a reglementa
implicarea armatei în viaţa politică şi statutul său non-politic. România a devenit, treptat,
După Primul Război Mondial, pentru prima dată în istoria sa, România a devenit unită şi
34
Neîncrederea în instituţiile statului şi încrederea în armata naţională atrage sufragiile majorităţii
românilor. Vezi barometrele semestriale ale Fundaţiei pentru o Societate Deschisă.
32
între Puterile occidentale şi Uniunea Sovietică, aşa numitul "cordon sanitar". Teoretic, se
încercat să realizeze securitatea acestor ţări. Printre altele, România a făcut parte din
Antanta Balcanică alături de Grecia, Turcia, Iugoslavia şi din Mica Antantă, alături de
facto, acele alianţe de securitate regională erau orientate împotriva unui eventual
început să decadă după 1933, când regimul fascist a preluat puterea în Germania, şi a
Cât priveşte controlul civil al forţelor armate, norme incipiente de control democratic,
prima Constituţie Română (1866). Constituţia din 1923 a instaurat şi consacrat un control
democratic mai profund. Astfel, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-a stabilit sa fie
asemenea, Curtea de Control avea dreptul să controleze toţi miniştrii. Din păcate, mai
întâi regimul Antonescu iar, mai apoi, regimul comunist, după 1945, a întrerupt procesul
Între 1945 şi 1989, Forţele Armate Române (FAR) au trecut prin trei faze importante: o
35
Termenul de profesionalizare este privit în contextul perioadei comuniste, ca „profesionalizare” faţă de
perioada anterioară. Din punct de vedere organizaţional, armata română din anii ‘60-‘70 avea misiuni şi
reguli clare, un corp ofiţeresc ce se profesionaliza şi soldaţi încorporaţi, care se socializau şi îşi internalizau
regulile profesionalismului militar. Cu toate că termenul este folosit şi de sovietologi, precum Alex Alexiev
(vezi “Soldiers, Peasants and Bureaucrats”, CISA, 1974), nu cred că se poate vorbi de o profesionalizare a
armatei române, în sensul definit de Marybeth Ulrich şi prezentat în capitolul II.4 al acestei cărţi.
33
fază de deprofesionalizare între 1980-1989. După cel de-al doilea război mondial,
Tratatul de la Paris din 1947 a determinat reducerea FAR de la aproximativ 500 000 de
persoane la 138 000. La rândul său, Partidul Comunist a folosit aceste reduceri pentru a
iniţia, în mod serios, procesul de purificare a vechii armate “regale” (peste 100 de
generali fiind încarceraţi sau ucişi) şi “comunizare”. Astfel, la 8 mai 1945, au fost
militară, pentru a-i înlocui pe “vechii” ofiţeri. Epurarea armatei pe motiv că era armată
burgheză nu se susţine. Aşa cum arată arhivele prezentate de Al. Duţu, 20% dintre ofiţeri
Până în 1953 numărul noilor ofiţeri crescuse de la 6% din total, la 84%. Dintre aceştia,
doar 67% urmaseră şcoli elementare şi doar 64% urmaseră şi cursurile liceale. Partidul
Comunist a creat şi structuri paralele în cadrul FAR, în măsura în care în anii 1950
36
pentru detalii vezi Alesandru Duţu, Armata română în perioada 1944-1947, capitolul 2, pag.66-126, Ed.
Tritonic, 2003.
34
“Armata naţională” şi doctrina sa au fost elaborate în întregime după 1965, când Nicolae
legitimităţii lui Ceauşescu a fost atins în 1968, când s-a opus public invaziei trupelor
devenind brusc o ameninţare la fel de mare ca şi Alianţa NATO. La rândul său, această
nouă ameninţare necesita crearea unei armate mai profesioniste şi o politică de apărare
adecvate pentru a face legătură între cele două. Legea organizării apărării naţionale a
care s-ar fi opus direct inamicului, dar cu sprijinul suplimentar al “poporului înarmat”. În
acest mod, strategia de apărare a României a legat forţele militare existente de societatea
instruită, aceasta din urmă putând să ducă o campanie eficientă de partizanat, în caz de
Pentru a sprijini această strategie, industria românească de apărare a produs propriul său
echipament militar, variind de la tancuri şi artilerie, până la aparate de zbor. Astfel, timp
35
de aproape două decenii, România a avut o politică de apărare coerentă şi o armată
În anii ’80 acest model a devenit prea costisitor pentru a fi menţinut. O nouă misiune-
persoane din personalul militar au fost utilizate în acest mod numai în 1989. În ultimii ani
teritoriul naţional împotriva unui inamic superior într-un război clasic, dar nu foarte bine
pregătită pentru a se adapta la noul context de securitate post-război rece. În plus, o mare
Sub acest aspect, Ceauşescu ajunsese să se bazeze din ce în ce mai puţin pe FAR în rolul
securitate fără suport public şi atunci au încercat să obţină suporul publicului exacerbând
constituit primul pas către legitimarea "naţională" a regimului comunist, când Gheorghiu-
36
a devenit conştient de forţa ideii naţionaliste şi a folosit acele ameninţări difuze pentru a
obţine legitimitatea dictaturii sale. După 1965, regimul lui Ceauşescu a avut de înfruntat
trei ameninţări principale: prima, din partea propriului popor, a doua, din partea "ţărilor
frăţeşti"- coaliţia condusă de URSS şi a treia, din partea statelor capitaliste. Opunându-se
intelectuali. Principala acuză pe care Ceauşescu obişnuia să o lanseze înainte de 1989 era
că România are de-a face cu o conspiraţie internaţională şi că pericolele sunt peste tot.
Dar faptele au dovedit că lui nu-i păsa nici de securitatea sistemului comunist, nici de
preţ pe pregătirea armatei pentru înfruntarea unui pericol extern. Singurul lui duşman era
cel intern, iar, pentru a asigura securitatea regimului s-a bazat pe servciul secret
1989 au fost:
37
• o lipsă a civililor cu expertiză în domeniul securităţii;
documentară din subcapitolul anterior, acest subcapitol descrie dinamica relaţiilor dintre
armată şi societate în România, după 1989. Pentru început, este necesară o scurtă
relaţiilor dintre armată şi societate şi punctând câteva momente cheie, cu scopul de a oferi
Una dintre cele mai izbitoare imagini ale anului 1989 a fost aceea a soldaţilor români în
stradă şi mulţimea strigând “Armata e cu noi!”. Această imagine este cheia înţelegerii
lipsită de voinţa de a lupta cu un “inamic” incert şi neprevăzut. Liderii militari români din
acea perioadă, legaţi de elita comunistă, s-au dovedit a fi incapabili să evalueze corect
ameninţările reale. Armata era instruită în mod inadecvat, pregătită pentru un război
clasic total iar liderii ei au încercat, la ordinul Comandantului Suprem, s-o folosească
într-un război civil, de tip urban. Cu toate acestea, armata a pactizat cu demonstranţii şi a
democratic. Participarea armatei la revoluţia din 1989 a lăsat o moştenire dublă pentru
38
anumiţi lideri, acest lucru reducând, ulterior, opoziţia la instituirea controlului civil. Pe de
şi reducerea numerică a forţelor armate. Ca o consecinţă a revoluţiei din 1989, una din
desfiinţarea structurilor politice ale partidului comunist din armată şi interzicerea folosirii
Armatei (CADA), ai cărui membri erau, în principal, tineri ofiţeri. CADA37 a insistat
pentru promovarea pe bază de merit şi pentru retragerea ofiţerilor compromişi prin faptul
situaţii de criză. Această primă etapă, plină de dezbateri şi frământări sociale şi politice,
s-a finalizat, pe plan instituţional, cu adoptarea Constituţiei României, care a statuat clar
37
Analiza contribuţiei CADA la declanşarea reformei armatei este făcută de L. Watts, The Romanian
Army in the December Revolution and Beyond” în Romania after Tyranny, D. Nelson, ed., Boulder:
Westview, 1992, pag.95-126.
3
38
Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea CSAT, nr. 39/1990, în Controlul democratic
asupra armatei, pag. 248-250.
39
principiile democratice de guvernare, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, instituţiile puterii
de stat şi relaţiile dintre ele. Un alt moment care a contribuit la declanşarea restructurării
În a doua etapă (1992-1996) are loc înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare (1992),
cu scopul de a pregăti experţi civili pentru domeniul securităţii, a fost numit un secretar
de stat civil (Ioan Mircea Paşcu-1993), urmată de numirea unui ministru civil al apărării
(ambasadorul Gheorghe Tinca) şi a fost adoptat cadrul legal pentru controlul democratic
(1994). Odată cu aderarea la Parteneriatul pentru Pace sunt adoptate programe de reformă
O a treia etapă este cuprinsă între 1997-2000, în perioada guvernării coaliţiei Convenţiei
României de a face parte din NATO a fost respinsă, procesul de reformă nu a încetat, ba,
40
sistemului de educaţie militară, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă privind planificarea
apărării (1998) şi adoptarea Conceptului resurselor umane (1997). Tot acum se intensifică
de planuri şi strategii de reformă, care sunt implemetate şi azi, au fost proiectate atunci.
Cu toate acestea, din punct de vedere al relaţiilor dintre armată şi societate au existat
câteva crize, în special legate de numele şefilor Statului Major General, generalii
Constantin Degeratu şi Mircea Chelaru40. Un moment important în această etapă este cel
pe baza unui plan anual (Membership Action Plan-MAP). Din păcate, pe plan intern se
situaţie ce duce la alocarea unor resurse mai mici, de atenţie şi financiare, pentru reforma
armatei.
O ultimă etapă începe după alegerile din noiembrie 2000, când la putere se află Partidul
39
Pentru o analiză critică şi documentată a politicii externe româneşti din acea perioadă vezi Valentin Stan,
România şi eşecul campaniei pentru Vest, Editura Universităţii Bucureşti, 1999.
40
Vezi Larry Watts, The Crisis in Romanian Civil-Military Relations, în Problems of Post-Comunism,
July/August, 2001.
41
41
2002”. Au fost luate măsuri coerente pentru realizarea Planului naţional de aderare,
armatei. Un nou set de legi sau strategii a fost adoptat pentru a îmbunătăţi organizarea
armatei sau controlul civil asupra armatei. Printre ele, a fost adoptată o nouă Strategie de
securitate naţională, o nouă lege a de organizare a CSAT (care a păstrat pe fond acceasi
externă. Nu în ultimul rând, un set clar de măsuri de sprijin pentru Războiul global
2002, să facă parte din NATO. Subcapitolele următoare vor descrie modul în care a fost
instituţionalizat controlul democratic civil şi cum armata a fost reformată şi şi-a însuşit
42
II.3.a. Cadrul legislativ privind controlul democratic civil
Fundamentarea juridică privind controlul democratic civil asupra armatei îşi are originile
în Constituţia din decembrie 1991 şi în Legea apărării naţionale nr. 45/ 1994. Constituţia
apărare (nr.73/1993), Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare (nr. 46/1996),
urgenţă din 26 ianuarie 2001) completează cadrul legislativ privind relaţiile dintre armată
legătură cu Ordonanţa de urgenţă (OU) nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi stării
O.U. nr.1/1999 a fost adoptată, după îndelungi tărăgănări, sub presiunea evenimentelor
generate de revolta minerilor din ianuarie 1999, în câteva ore. În afară de aspectele
această ordonanţă de urgenţă prevede atribuţiuni sporite pentru militari. Unele critici
42
Vezi C. Monac şi C. Sava, Stările excepţionale, Editura Forum, 2000, pag. 305-320.
43
consideră că, chiar dacă aceste atribuţiuni sunt dictate de situaţiile de criză, ele trebuie
clar reglementate şi încadrate într-un orizont de timp, altfel prezintă un risc pentru
controlul democratic civil. De altfel, corecturi ale acestei ordonanţe vor fi aduse în
Dintre toate formele de control democratic, rolul Parlamentului este cel mai complex.
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Rolul comisiilor este foarte important în
unui control eficient trebuie înlăturate problemele privind încadrarea comisiilor cu experţi
43
Aceste instituţii sunt prezentate detaliat în G. Diaconescu, F. Şerban, N. Pavel, Controlul democratic
asupra armatei, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
44
promovarea anumitor legi. În aceeaşi ordine de idei, Ioan Mircea Paşcu, pe atunci (1999)
guvernamentale44.
naţională. Decizia în această agenţie este luată de către un grup de 10 persoane, conduse
civil”. Dacă în 1990 existau în CSAŢ doar 5 civili din 10, după 1997 doar şeful Statului
Comandant Suprem, ceilalţi cinci miniştri CSAŢ fiind membri ai Guvernului. Acest lucru
generează percepţia existenţei a „două guverne”45. Aceste aspecte vor fi corectate, prin
45
Primul ministru este vicepreşedinte al CSAŢ şi şef al Protecţiei Civile. Pe de altă parte,
apărare, prin intermediul ministrului Apărării. Statul General Major este parte a
Puterea judecătorească, prin diferitele sale instituţii, are un rol important pentru
modului în care au fost cheltuiţii banii publici iar Avocatul poporului are un rol important
Am prezentat, mai sus, instituirea cadrului legal pentru controlul democratic civil şi
acestui control. Cel mai important mecanism de control al instituţiilor publice este
achiziţii (înainte de 1989 bugetul militar era secret de stat). Perfecţionarea acestui tip de
aplicării bugetării multianuale, după model NATO. Un alt obstacol pentru implementarea
serviciilor de informaţii sau la nivel politic. Din 2001 s-a aplicat noul sistem de
46
fost trecută complet sub controlul ministrului civil, prin absorţia Direcţiei de Planificare
apărării este astăzi public şi supus auditului intern cât şi supervizării altor instituţii,
controlui civil indirect, organizaţii ale „societăţii civile”. Instituţii, precum o presă
În perioada comunistă nu exista o mişcare sau societate civilă independentă, cele câteva
asociaţii, cum ar fi sindicatele sau Forumul Democraţiei şi Unităţii Socialiste fiind aflate
sub controlul partidului comunist. Mişcări de genul Solidarităţii poloneze sau Charta 77
din Cehia erau greu de creat în România. După 1989 asistăm la o apariţie explozivă a
maşini străine fără taxe vamale, însă nu este scopul acestui studiu de a examina calitatea
47
acestor instituţii46 ci ne vom concentra pe rolul ONG-urilor în influenţarea politicii de
securitate şi în construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic. Asfel,
politica de securitate, reforma armatei şi relaţiile dintre armată şi societate, multe dintre
agenda publică48.
Au existat şi există câteva organizaţii şi fundaţii foarte active în planul societăţii civile,
a lungul timpului, o serie de conferinţe şi dezbateri prin care a promovat integrarea euro-
46
Pentru o analiză comprehensivă a societăţii civile româneşti vezi Making Civil Society Work. Romania
2001, studiu realizat de Fundaţia IDEE.
47
Michael Sheehan, The Role of NGOs in Building Security in South Eastern Europe, în Central
European Issues, Vol. 5, No.2, 1999/2000, pag. 44-49.
48
Aş remarca aici rolul destul de activ jucat de Centrul logistic Tac-Tic, care a derulat în perioada 1996-
1997 un program “Securitate şi transparenţă”, finanţat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Tot
un program asemănător a fost coordonat de către autorul acestui studiu în cadrul Fundaţiei Societatea
Civilă, finalizat cu (co)editarea culegerii de studii de sociologie militară “Armata şi Societatea”.
48
atlantică, fiind cea mai importantă organizaţie neguvernamentală pe probleme de
securitate, timp de câţiva ani. De departe, cea mai mare realizare a sa a fost editarea
revistei de limbă engleză, „Central European Issues”, revistă ce publica studiile unor
diplomaţi sau analişti, atât români cât şi străini, dar a cărei apariţie s-a oprit în anul 2000.
Fundaţia EURISC (European Institute for Risk and Communication Management) a fost
înfiinţată în 1995 de către profesorul Adrian Gheorghe din Elveţia şi de către Liviu
Stabilitate din Europa de Sud-Est, Safeworld Foundation sau Geneva Centre for
euro-atlantice. După 2001 a editat revista „Securitate şi Cooperare” şi a devenit cea mai
Casa NATO, organizaţie înfiinţată încă din 1992, dar re-născută după 2001 are un rol
49
locuinţa a lui Nicolae Ceauşescu aceasta organizaţie-umbrelă a devenit membră a
Atlantic Treaty Association, a organizat peste 85 de acţiuni în ultimii doi ani, în special
conferinţe, dar are un portofoliu foarte larg şi promiţător de acţiuni, inclusiv informarea
rolul lor în elaborarea unor studii fundamentale pentru politica de securitate fiind limitat.
mecanism important de succes pentru controlul civil asupra armatei, în această perioadă.
importantă împotriva abuzurilor armatei. De-a lungul acestor ani presa a acţionat ca un
Un pas important pentru relaţia armatei cu mass media a fost făcut în 1995 prin
din armată”49. Prin aceste instrucţiuni, lua fiinţă un sistem de instituţii, precum Direcţia
de Informare şi Relaţii Publice (prin preluarea unui serviciu de relaţii publice anterior),
media militară. De asemenea, jurnalişti de la cele mai importante ziare sau posturi de
49
G. Diaconescu, F. Şerban, N. Pavel, Controlul democratic…., pag. 186-190.
50
Sorin Encuţescu din octombrie 2001, peste 100 de jurnalişti sunt acreditaţi la Ministerul
Apărării.
asupra armatei române. Dar controlul democratic presupune o relaţie biunivocă, aspectul
sociologiei militare- ilustrată prin opera lui Morris Janowitz - profesionalizarea este un
termen descriptiv pentru procesul prin care soldaţii profesionişti sunt socializaţi50.
specific normativ, pentru a descrie forţele armate ce îndeplinesc cerinţele unui guvern
50
M. Janowitz, The Professional Soldier- A Social and Political Portrait . London: Collier-Macmillan ltd,
1960) si S. Huntington, The Soldier and the State. Cambridge & London: The Belknap Press of Harvard
University Press, 1957. Vezi Capitolul I al acestui volum.
51
importantă între profesionalismul armatei, în general, şi profesionalismul armatei de tip
care acceptă că rolul său este de a îndeplini cerinţele guvernului legitim şi este
FAR după 1989. Principalul argument este că România a pornit de la un nivel foarte
profesionalizare:
În perioada comunistă România avea o politică de apărare relativ bine structurată, al cărei
obiectiv principal era apărarea graniţelor teritoriale ale ţării. Având în vedere definiţia
51
Ulrich, M., Democratizing Communist Militaries- The Cases of the Czech and Russian Armed Forces,
Michigan: University of Michigan Press, 1999, pag. 109-112.
52
Această definiţie în sens larg a forţelor armate profesioniste a fost propusă de Anthony Forester de la
Kings College şi acceptată de către participanţii la conferinţa “Transforming the Post-Communist
Militaries.”, Watchfield, UK, conferinţă la care a participat şi autorul acestui studiu.
52
extinsă a profesionalismului militar, putem afirma că, timp de aproape două decenii-
excluzând ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu, forţele armate române au fost
profesioniste, dar profesioniste într-un context autoritar. Armata română avea misiuni
clare (Legea apărării, Directiva Comandantului Suprem etc), pregătire specifică pentru un
exista alături de promovarea pe criterii politice sau de clan. Aceasta nu contrazice, însă,
afirmaţia existenţei unui anumit grad de profesionalism militar între anii 1965-1980. Prin
urmare, principala sarcină a elitei politice şi militare de după 1989 a fost aceea de a
Sfârşitul războiului rece a introdus un nou mediu de securitate, care necesita redefinirea
conceptelor strategice, a doctrinei şi misiunilor FAR. Aşa cum arăta Jeffrey Simon,
tărilor Europei Centrale şi de Est, dar sarcina redefinirii noilor concepte de securitate (ca
misiuni pentru armate) a devenit mai complicată o dată cu extinderea noilor probleme de
necesitând o discutie societală şi consens mai largi asupra modului de rezolvare a acestor
probleme”53.
În conformitate cu Constituţia din 1991, rolul FAR a fost definit ca fiind “garantarea
53
Parteneriatul pentru Pace (PfP), atât structurile militare, cât şi cele politice, au căutat noi
confuze, identificând un număr mare de riscuri de securitate, fără a oferi argumente clare
asupra modului în care aceste riscuri trebuiau abordate de către FAR. Ca rezultat, aceste
După aceasta, fiecare minister sau instituţie publică cu sarcini în domeniul apărării şi
securităţii trebuie să îşi pregătească propriul plan departamental, program sau strategie
54
departamentale, Ministerul Apărării Naţionale, ca autoritate responsabilă pentru apărarea
Fig. 2).
Figura 2
Strategia militară
G uvernul a p robă
Carta Albă
a
Guvernului
M inisterul Apărării Strategia militară
Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în iunie 1999. Potrivit acestui document, obiectivele
55
unitar şi indivizibil, în conformitate cu spiritul şi litera Constitutiei; consolidarea statului
Securitate Naţională a României55 care propune o viziune mai clară asupra mediului de
capacităţii de apărare conform standardelor NATO etc. De data aceasta, noua strategie
identifică atât factori de risc cât şi vulnerabilităţi din viaţa internă, stabileşte direcţii clare
naţională, apărare naţională sau politică externă. Este în curs de elaborare Carta Albă a
(PPBES), începând cu 2002 (testat în anii 2000 şi 2001). În centrul acestui nou sistem stă
umane, care va ameliora capacitatea FAR de a-şi îndeplini criteriile operationale (vezi
Figura 3). Cadrul de control democratic oferă conducerii civile oportunitatea de a stabili
55
Stategia de Securitate Naţională a României, în Monitorul Oficial, partea I, no. 822 , 20 decembrie
2001.
56
obiective pentru fortele armate - şi pentru o armată restructurată care să dovedească
a apărării este una dintre cele mai bune din Europa de Est”, dar că “... nu este
planificare (democratică) a apărării pentru România, care să includă şi civilii într-un mod
adecvat, va fi, probabil, un proces foarte lung. Doctrina “apărării totale” din perioada
accelerată a FAR.Un studiu foarte recent, editat de către secretarul de stat pentru politica
de apărare din MapN, George Cristian Maior, descrie modul în care a fost accelerat, în
56
R. Georgescu, NATO cere României să-şi evalueze mai bine resursele militare, România Liberă, 19
martie 2001, pag. 3.
57
Pentru detalii vezi G.C. Maior, M. Matei, Bridging the Gap in Civil-Military Relations in Southeastern
Europe: Romania’s Defense Planning Case, în Mediterranean Quarterly, vol.14, no.2, Spring 2003.
57
Figura 3
CICLUL DE PLANIFICARE-PROGRAMARE -
BUGETARE- EVALUARE
Strategia
Precizări privind modul de militară
îndeplinire a Dispoziţiilor
a României
P R O G R A M A R E
TERMEN MEDIU ŞI PROIECţIE PE TERMEN LUNG
E V A L U A R E
Principalul obiectiv al reformelor structurale ale FAR a fost acela de a crea o armată
flexibilă şi compatibilă cu forţele NATO, care să fie capabilă să ofere în mod adecvat
(CFE) în Europa în 1990. Ca rezultat, în noiembrie 1990 FAR şi-au redus numărul
3789 la 1475 de piese şi numărul aparatelor de zbor de la 505 la 430. Etapa initială a
58
reformei FAR a durat până în 1992 şi trebuie înteleasă, în primul rând, ca o perioadă de
decomunizare.
de civili în pozitii care anterior fuseseă ocupate de personal militar. În plus, a fost
înfiintat un Stat Major General şi, separat, State Majore ale fortelor terestre, aeriene şi
teritoriale. Peste aceste reduceri specifice, şi mărimea fortelor armate ca întreg a fost
redusă drastic - de la o fortă de 320 000 de persoane în 1989, la 207 000 de persoane în
1999. Şi misiunile FAR s-au schimbat, trupele româneşti luând parte la operaţiuni
Apărării Nationale, a realizat, în 1994, primul studiu asupra profesionalizării FAR, dar
“profesionist” (în sens de militari voluntari) în armată. Acesta a fost urmat, în 1995, de
militare româneşti. Ministerul Apărării Nationale a fost complet reorganizat în mai 1997-
59
• Reforme privind managementul personalului, în special privind ofiterii şi
subofiterii;
Una dintre primele măsuri luate de guvernul nou ales, în ianuarie 2001, a fost aceea de a
Potrivit acestei legi, FAR sunt conduse de un Stat Major General şi constau în 3 servicii-
forte terestre, forte aeriene şi de apărare antiaeriană şi forte navale. Ele sunt organizate în
Fortele operaţionale constau într-o Forţă de avertizare timpurie, o Fortă de reactie rapidă
şi o Forţă de suplimentare. Aceste forţe vor fi alocate atât pentru misiuni de securitate
intenţionează ca ele să fie gata de actiuni de luptă în 180 de zile. Acest tip de organizare
dintre fortele armate ale NATO. Managementul direct al acestor forţe constituie
responsabilitatea Statului Major General. Şeful Statului Major General este şi şeful
apărării şi ofiterul cu cel mai mare grad militar din România. Statul Major General a fost
recent reorganizat pentru a include directorate “întrunite”, similare cu cele din statele
60
majore ale NATO şi ale SUA. Statul Major General a publicat recent un document de
47%). Mai mult, ca parte a celui de-al doilea ciclu al Planului de actiune privind
candidatura la NATO (MAP), România urmăreşte să reducă mărimea armatei sale până la
112 000 de persoane în timp de pace, şi un număr de 230 000 de persoane în timp de
război (complet mobilizată). Pe baza acestor planuri, în anul 2001 a fost iniţiat un proces
care îşi propune să construiască o structură de 75.000 militari, din care 90% vor fi
umane într-un mod mai rational. Primul pas în acest proces a fost introdus în 1995, în
militar. În al doilea rând, indirect prin recrutarea absolventilor unor institutii civile.
58
Vezi George Maior, Personal Management and Reconversion, în L. Watts, Romanian Military Reform
and NATO Integration, The Center for Romanian Studies, 2002, pag.70
61
Conceptul urmăreşte să dezvolte îndemânările de bază ale unui soldat profesionist,
Institutiile de bază pentru educatia militară includ licee militare, şcoli post-liceale pentru
ofiteri şi subofiteri, şcoli superioare pentru ofiteri de comandă (3 academii militare), şcoli
instruire pentru experti, un Centru Regional de Instruire PfP, un Centru regional pentru
managementul resurselor de apărare şi centre pentru învătarea limbilor străine. Acest nou
armată, incluzând elemente din domenii diverse cum ar fi recrutarea şi selectia, instructia
competentă şi potential.
Plan cadru de actiune privind apărarea natională pentru 2000-2003 şi un Cadru pe termen
lung (până în 2010). Aceste planuri au identificat 3 optiuni privind dimensiunea finală a
FAR, întinzându-se de la 87000 până la 140 000 de persoane. Cea de-a doua opţiune, de
ideală pentru sistemul de apărare naţională a României, data finală de atingere a acestui
obiectiv fiind stabilită pentru 2003. În faza a doua - între 2004 şi 2007 - reformele se vor
corpurilor de ofiteri superiori ale FAR - o moştenire structurală din perioada comunistă.
62
Ca urmare a reformelor, totalul forţelor active a fost redus cu peste 73% faţă de 1989,
numai în anul 2001 peste 4100 de ofiţeri, dintre care 44 de generali, au părăsit armata59.
Alte două initiative importante pentru reforma FAR includ Ghidul carierei militare şi
Reconversia profesională. Ghidul carierei, care a început să fie aplicat din iunie 2001,
noilor sale misiuni şi roluri. Principalele prevederi ale Ghidului includ adoptarea unor
cariere pe termen lung şi scurt, cariere ale subofiterilor ca forte combatante, alegerea
profesiei militare de către persoane atât din sistemul educational militar, cât şi din cel
civil şi urmarea unor şcoli de instructie. Promovarea este acum un proces transparent şi se
protectia socială a ofiterilor ce părăsesc armata, ca şi asistentă şi instruire pentru a-i ajuta
orientării reformei militare din România spre tipul de proiectie a puterii. În domeniul
misiuni de mentinere a păcii şi instruire privind planificarea apărării. Mai mult, peste
59
vezi gl. C. Gheorghe, Force Restructuring, în L. Watts (ed), Romanian Military Reform and NATO
Integration, Center for Romanian Studies, 2002, pag.124.
63
Noul guvern român - ales în noiembrie 2000 - şi-a declarat ferm angajamentul pentru
resurselor umane în cadrul fortelor armate este identificată ca obiectivul cheie al reformei
Daca în primul capitol a fost prezentat cadrul teoretic al studiului, capitolul următor a
60
Vezi George Maior, Personal Management and Reconversion, în L. Watts, Romanian Military Reform
and NATO Integration, The Center for Romanian Studies, 2002, pag.70.
64
control democratic. Aceasta evaluare va fi facută fie prin analiza concluziilor unor studii
realizate de către experţi străini, fie din analiza empirică a unei situaţii de criză.
Gheorghe Tinca. O concluzie generală a acelui studiu era aceea că „Ministerul Apărării
Naţionale este hotărât să dezvolte controlul democratic asupra militarilor din subordine şi
Întrucât studiul anterior a fost focalizat asupra MapN şi a armatei, în 1998, a fost angajat
securitate62. Printre deficienţele constatate sunt cele legate de comunicarea dintre Guvern
65
Concluziile rezultate din cele doua studii au fost avute în vedere în perioada următoare,
când s-a adoptat Strategia de securitate naţională (1999), Legea planificării apărării
bugetare a apărării (2000). Aceste studii au avut o audienţă restrânsă, fiind declasificate
mai târziu. Totuşi, după 2000 au fost realizate mai multe studii şi analize, atât din
Unul dintre cele mai imporatnte studii despre România a fost elaborat de către Peter
Gronigen, Olanda, în anul 200163. Deşi studiul apreciază progresele făcute de România în
independentă.
importante, dar şi de acuza politicienilor că unii funcţionari şi ofiţeri nu sunt loiali puterii
problemele semnalate de acest studiu au fost rezolvate în cadrul ciclurilor II şi III ale
66
de echipele de experţi NATO privind îndeplinirea obiectivelor acestor planuri sunt însă
modului de lucru al instituţiilor de control democratic civil este acea de a urmări acţiunile
Bineînţeles că relaţiile dintre armată şi societate au cunoscut câteva situaţii de criză după
generalilor Degeratu şi Chelaru, nici una nu este relevantă pentru a trage concluzii
generale despre modul în care instituţiile de control democratic civil lucrează. Pe de altă
parte, schimbarea rapidă a generalului Chelaru din funcţie, în urma unor declaraţii
politice nefondate şi a unor acţiuni cu caracter politic, fără incidente, poate fi considerată
Cu toate acestea, simpla descriere a normelor de control democratic civil asupra forţelor
armate şi evaluările făcute de experţi nu oferă o imagine completă asupra tipului de relaţii
practic vom studia modul de lucru al acestor instituţii într-o situaţie de criză (quasi-
experiment). Una din crizele ultime în domeniul relaţiilor civil- militare a avut loc în anul
64
Vezi Larry Watts, The Crisis in Romanian Civil-Military Relations, în Problems of Post-Communism,
vol. 48, no.4, July-August, 2001.
65
La câteva luni de la numirea în fiuncţia de şef al Statului Major General, generalul Chelaru a făcut câteva
afirmaţii publice despre pericolul desprinderii unor părţi din România. Totodată, el a sprijinit înfiinţarea
unei organizaţii nonguvernamentale a cadrelor militare, incliusiv a celor active, care şi-a propus şi
realizarea unor scopuri politice. Cum statutul cadrelor militare interzice interferarea militarilor în politică,
iar declaraţiile despre pericolul războiului civil au rămas nefondate, gl. Chelaru a fost obligat să-şi dea
demisia.
67
1999 şi este legată de greva minerilor şi ameninţarea cu un marş asupra Bucureştiului,
Întrucât Guvernul luase măsuri radicale de reformă a industriei miniere, Liga minerilor
din Valea Jiului66, condusă de Miron Cozma, a pornit, la începutul anului 1999, o grevă
generală, cerând mărirea substanţială a salariilor şi exceptarea anumitor mine din Valea
de Interne (MI) să ia măsurile legale pentru apărarea ordinii publice. Cu toate acestea, o
masă bine organizată de mineri a început marşul către Bucureşti şi au înfrânt forţele de
calitatea sa de comandant suprem al forţelor armate, să declare stare de asediu iar pe şeful
într-un mod profesionist, folosind tancuri fără muniţie pentru blocarea a 12 drumuri de
prin negocierea aşa zisei „păci de la Cozia”. Cu toate acestea, pe 15 februarie, Miron
Cozma a anunţat un nou marş către Bucureşti, întrucât considera că Guvernul şi-a
68
în localitatea Stoeneşti (Olt). Miron Cozma a fost mai întâi capturat, pentru ca apoi să fie
anchetat şi condamnat.
După acea criză, atât elita politică cât şi elita militară au tras câteva concluzii relevante
despre relaţiile dintre armată şi societate. Fostul prim-ministru, Radu Vasile, în cartea sa
îl reprezintă raportul întocmit de către SMG pentru şedinţa CSAŢ din 6 februarie 1999,
raportul respectiv condamnă lipsa deciziilor clare şi rapide la nivel politic, greşelile
îmbunătăţirea relaţiilor dintre armată şi societate sunt cele legate de finalizarea cadrului
generale şi instituţiile de control democratic civil asupra forţelor armate au fost proiectate
67
Vezi Radu Vasile, Cursă pe contrasens, Editura Humanitas, 2002, pag. 39-71.
68
Vezi stenograma emisiunii TV, realizată de către Agenţia Rador, de către Dan Diaconescu cu fostul
preşedinte, Emil Constantinescu, 29 iulie, 2002.
69
Vezi Raportul SMG, în Adevărul, no. 2698, 6 februarie, 1999.
69
democratic se pot perfecţiona, nici măcar ţările cu tradiţie democratică precum SUA nu
că procesul de reformă a fost iniţiat şi susţinut atât de factori interni cât şi externi.
70
PARTEA A II-A. FACTORII CARE CONTRIBUIE LA TRANSFORMAREA
RELAŢIILOR DINTRE ARMATĂ ŞI SOCIETATE
Prima parte a studiului a pus bazele teoretice ale analizei şi a urmărit procesul
transformării relaţiilor dintre armată şi societate în România. Partea a doua, însă, are ca
scop să identifice, atât pe baze teoretice cât şi pe baza datelor factuale din prima parte,
care au fost factorii care au contribuit la transformarea relaţiilor dintre armată şi societate
sunt doar două stiluri de cercetare dar există doar o singură logică a inferenţei70. Ei spun
cercetarea cantitativă, cât şi cea calitativă pot fi sistematice şi ştiinţifice” 71. De aceea,
acest studiu şi-a propus să aplice logica inferenţei prin metode calitative şi să analizeze
cazul românesc.
70
VeziG. King, R. Keohane, S. Verba, Fundamentele cercetării sociale, Ed. Polirom, 2000, pag. 17-21.
71
Idem, pag.18
71
Pentru construirea modelului explicativ am pornit de la două teze ale lui Huntington.
problema centrală a relaţiilor dintre armată şi societate este aceea a identificării a două
mecanism care ar maximiza securitatea, fără sacrificarea unor valori sociale. Concluzia
lui Huntington este că naţiunile care dezvoltă un echilibru propriu al relaţiilor dintre
respectiv cel funcţional, determinat de riscuri şi ameninţări (mai ales din contextul
Un alt studiu teoretic ajutător este modelul lui Gustavsson, prin care acesta explică
72
vezi J. Gustavsson, How Should we Study Foreign Policy Change, în Cooperation and Conflict, vol.34,
issue 1, 1999, pag. 73-95.
72
model multi-cauzal, pe trei nivele de analiză. Astfel, factorii fundamentali structurali ce
blocuri de factori: factori internaţionali şi factori interni. Aceşti factori nu pot produce
Al treilea studiu teoretic este cel elaborat de către Jean Callaghan şi Jurgen Kuhlmann, în
urma unei cercetări comparative desfăşurate în anul 199973. Pentru cei doi autori, forţele
armate dintr-o democraţie sunt un “Ianus” cu două feţe, una orientată către contextul
internaţional, iar cealaltă către propria societate, pentru a răspunde valorilor sociale
democratice. Pentru factorii interni ei iau în calcul un set de aspecte precum cele politice,
studiul-pilot desfăşurat pe baza unor interviuri cu experţi (vezi Anexa 1) şi datele factuale
România după 1989 şi a politicii de securitate poate fi explicată prin două blocuri de
73
dependentă) vor fi studiate şi explicate detaliat în capitolele care urmează. Transformarea
contextul globalizării74. Globalizarea este faptul social total care influenţează atât
conceptul de securitate, modul în care noi percepem securitatea, cât şi deciziile legate de
regională şi globală au intrat şi ele în turbulenţa globalizării iar rolul asistenţei pentru
democratizare sau refomă, asigurate atât de către instituţii de securitate cât şi de către
mari puteri occidentale, precum SUA, au fost esenţiale pentru succesul construirii unui
74
Inovaţia metodologică a acestui studiu constă în folosirea unui software pentru analiza calitativă a
interviurilor, NUD*IST, prin care am reuşit gruparea nodurilor libere reieşite din transcrierea interviurilor
în categorii principale, apoi gruparea acestora în indicatori complecşi, cum ar fi contextul extern sau
contextul intern ca variabile independente.
74
Figura 4
MODELUL EXPLICATIV
75
Capitolul III. Politica de securitate în epoca globalizării
general, o politică publică este „o reţea de decizii legate între ele prin alegerea
Scopul final al unei politici publice este de a produce „bunuri publice” iar apărarea
naţională şi securitatea sunt bunuri publice ideale, fără de care nu se poate vorbi de
dezvoltarea unei ţări. Aşa cum afirma Chris Donelly, “ceea ce este astăzi în pericol nu
este teritoriul unui stat ci structura sa, natura societăţii sale, funcţionarea instituţiilor sale
droguri, terorismul global, statele “slabe”, divizarea şi conflictele etnice sunt pericole ce
pot fi abordate numai prin efort colectiv şi cooperare. Nici un stat nu este atât de puternic
încât să ignore aceste forţe sau să răspundă, exclusiv cu forţele proprii, tuturor acestor
provocări. Nici chiar Statele Unite, singura super-putere globală, nu poate adopta o astfel
de politică şi aceasta s-a văzut recent, după evenimentele din 11 septembrie 2001.
Totuşi, astăzi, asa cum spunea Jeffrey Simon “…Sarcina de a defini noi concepte de
securitate în Estul Europei (sau politici de securitate-n.r.) este mai complicată pentru că
imigraţie ilegală sau trafic, crimă organizată, forţe poliţieneşti ineficiente şi corupţie la
nivel guvernamental”77.
75
Vezi A. Miroiu, M. Radoi, M. Zulean, Politici Publice, Editura Politea, 2002, pag.24.
76
Vezi Chris Donelly, Rethinking Security, în NATO Review, Vol. 48, Winter 2000-2001, pag. 32-34.
77
Jeffrey Simon, Central and East European Security. New National Concepts and Defense Doctrines,
Strategic Forum, no. 151, Dec. 1998.
76
Globalizarea relaţiilor economice internaţionale evoluează astăzi în acelaşi timp cu
în totalitate controlul viitorului lor economic datorită intervenţiei unor factori ce nu mai
pot fi circumscrişi între graniţele lor naţionale. Indivizii şi naţiunile sunt astăzi martorii
putea duce la apariţia uneia dintre cele mai profunde şi vitale provocări la adresa relaţiilor
de securitate.
Acesta este, în principal, motivul pentru care în ultimul deceniu au fost vehiculate noi
securitatea comună sunt două dintre cele mai frecvent utilizate, completând conceptele
militar, dar consideră că alţi factori ameninţă din ce în ce mai mult supravieţuirea şi
structura unui stat. Accentul este pus pe identificarea explicită a problemelor ce pun în
77
informaţie, în poluarea şi degradarea mediului, în schimbările ecologice globale şi
abuzurile privind drepturile omului etc. Mai mult, există o recunoaştere a faptului că
multe dintre aceste probleme noi şi complexe nu pot fi soluţionate nici prin intervenţie
militară, nici prin acţiuni unilaterale, iar dacă nu sunt abordate constructiv şi în cooperare,
ele pot duce la forme tradiţionale de violenţă militară, astfel ameninţând statul, regimul
încât fiecare dintre acestea să contribuie la coerenţa şi adaptarea întregului sistem la noile
circumstanţe. În consecinţă, fiecare ţară participantă îşi poate spori şansele de influenţare
În noua eră a globalizării securitatea prin cooperare oferă o viziune promiţătoare, aceea a
naţiunilor ce caută soluţii paşnice la vechile probleme ale războiului şi păcii. Cel mai
ONU sau OSCE. Din păcate, însă, aceste organisme nu au reuşit să îşi îndeplinească
internaţionale sau globale – să-şi coordoneze eforturile şi să coopereze mai strâns pentru
putea oferi şi beneficii economice prin reducerea cheltuielilor publice pentru apărare şi
78
prin deschiderea accesului la comerţul mondial. O astfel de strategie mondială de apărare
ar avea ca principiu central ideea că apărarea teritoriului naţional este singurul obiectiv
legitim al forţelor militare naţionale. Scopul central al securităţii prin cooperare ar fi acela
Totuşi, există şi numeroase aspecte critice ale aplicării sistemului securităţii prin
de sistem, în special a armatelor cu potenţial ridicat (de exemplu, Rusia). Un alt aspect
pentru realizarea unei politici de securitate prin cooperare în zona euroatlantică vom
care influenţează, mai mult sau mai puţin, securitatea României şi tipul de relaţii dintre
armată şi societate.
78
Vezi Stanford News, Stanford Center for International Security and Arms Control Conference.
79
III.1. Instituţii de securitate regională şi globală
Acest subcapitol îşi propune să descrie rolul instituţiilor de securitate în spaţiul eurasiatic,
dintre armată şi societate din România. Principalele instituţii de securitate globale sau
Europa (OSCE). Acest subcapitol va investiga rolul lor în realizarea unor politici de
Figura 5
Instituţii
Instituţii interconectate de
de securitate
securitate în
în spaţiul
spaţiul
eurasiatic
OSCE
EAPC
NATO
CANADA
UNITED STATES
ELVEŢIA
Ţări invitate în
ICELAND
ESTONIA NATO-2002
LIECHTENSTEIN
NORWAY LATVIA
LITHUANIA
FINLAND POLAND
SWEDEN DENMARK CZECH REP.
HUNGARY
RUSSIA
GERMANY
AUSTRIA
BELGIUM BELARUS
ITALY KAZAKHSTAN
IRELAND
SLOVAKIA KYRGYZSTAN
C
ANDORRA FRANCE
CYPRUS LUXEMBOURG
SLOVENIA
ROMANIA
TAJIKISTAN S
TURKMENISTAN
MALTA NETHERLANDS BULGARIA UZBEKISTAN
I
PORTUGAL AZERBAIJAN
SAN MARINO
E SPAIN GEORGIA
U UNITED KINGDOM
ALBANIA
ARMENIA
GREECE CROATIA
MOLDOVA
F.Y.R.O.M.
TURKEY UKRAINE
Consiliul Europei
BOSNIA HERZEGOVINA HOLY SEE MONACO YUGOSLAVIA
80
Creată după cel de-al doilea război mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite s-a vrut a fi „o
În ciuda câtorva succese notabile, ONU a fost incapabilă în toată această perioadă să-şi
ducă la îndeplinire mandatul său iniţial, atât datorită lipsei unor mijloace şi instrumente
de acţiune eficiente, cât şi, mai ales, tendinţei marilor puteri (SUA sau unele state
prin utilizarea forţei armate. Tot aici se stipulează că măsurile luate de ţările membre în
internaţionale.
populaţiei civile din zonele de conflict, dezarmarea şi demobilizarea, crearea unui mediu
81
pace. Mandatele au fost, de asemenea, întărite, trupele de menţinere a păcii (de
Cu toate acestea, rezultatele acţiunilor ONU fie au fost superficiale, fie au dus la scăderea
prestigiului şi eficacităţii ONU prin incapacitatea de a-şi duce la îndeplinire un număr tot
mai mare de sarcini. Acesta este şi motivul pentru care, în ultimul deceniu al secolului
XX, a fost dezvoltată ideea unui sistem de securitate în care securitatea colectivă să
fie întărită de securitatea prin cooperare, iar drepturile indivizilor şi ale comunităţilor
dintre instituţiile ONU şi ale celorlalte organizaţii regionale de securitate fiind extinse,
atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi domeniul de acţiune (de pildă, în situaţia din
fosta Iugoslavie). În acest sistem decizia de a utiliza forţa pentru impunerea sau
privind implicarea în acţiuni de impunere a păcii, ONU a suferit numeroase eşecuri şi şi-a
pierdut o parte din prestigiul său pe plan internaţional, de exemplu, prin intervenţia
NATO în conflictul din Kosovo fără un mandat explicit din partea ONU. Mai mult, noul
interesele sale sunt puse în pericol, situaţie ce poate semnifica marginalizarea ONU ca
82
După cum afirmă Rolf Ekeus, la începutul mileniului trei, ONU trebuie să facă faţă la
patru provocări sau crize79. În primul rând este vorba despre o criză de identitate, care îşi
motive ideologice. Crizele, descrise anterior, au continuat, cele mai recente fiind legate
interne ale unui stat) şi imperativele tot mai frecvente ale intervenţiei umanitare.
A doua provocare este legată de criza de încredere în urma deciziilor recente ale
Consiliului de Securitate, legate de crizele din Iugoslavia, Somalia sau Irak. A treia
globalizării, inclusiv prin luarea în considerare a actorilor non-statali. Ultima criză este
cea legată de criza financiară, generată şi de refuzul celui mai mare contributor (SUA) de
care, într-o anumită formă, toate statele lumii se pot reuni şi îşi pot prezenta punctele de
79
vezi Rolf Ekeus, New Challenges for the UN, în Turbulent Times: the Challenges of Managing
International Conflict, editată de Ch. Croker. F. Hampson, P. Aall, USIP, 2001, pag. 517-528.
83
III.1.b. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)
O altă instituţie ce ar putea promova securitatea colectivă este OSCE. Conferinţa asupra
consultativ pentru statele participante din Europa, Asia Centrală şi America de Nord.
Lansat în 1972, procesul CSCE a dus la adoptarea Actului Final de la Helsinki în 1975,
ştiinţific.
Europă din 1990 şi a fost continuat prin Declaraţia de la Helsinki din 1992.
Dezvoltarea relativ rapidă a noilor organisme ale OSCE (Consiliul miniştrilor de externe,
statelor membre de a înzestra OSCE cu o nouă putere şi legitimitate, într-un nou context
84
Armate Conveţionale din Europa (CFE) şi Măsurile privind clădirea încrederii şi
Cu toate acestea, este aproape cert că aspiraţia OSCE de a deveni instituţia fundamentală
a securităţii europene este greu de realizat. În primul rând, deşi OSCE este cea mai
inclusivă organizaţie regională de securitate, ea nu are la bază un tratat care să fie semnat
crize sau conflice, OSCE nu dispune de angajamentul şi suportul marilor puteri europene
şi, mai ales, ale SUA, care o privesc cu rezerve (aceasta şi datorită dorinţei Moscovei de a
conferi OSCE un rol mai important decât NATO). De asemenea, nu dispune de mijloace
folosirea colectivă a forţei în scopul menţinerii şi impunerii păcii. În cel mai bun caz,
NATO şi UE. Andrew Cottey consideră că, teoretic, OSCE ar trebui să constituie un
80
Vezi Andrew Cottey, The OSCE- Crowning jewel or talking shop?, în Uncertain Europe: Building a
New European Security Order, editat de M. Smith şi G. Timmins, Londra: Routledge, 2001, pag. 43-61.
85
realizat datorită abordărilor competitive a statelor componente, lipsei de respect a
bază ale OSCE, lipsei unui mecanism de aplicare a normelor şi limitelor organizaţionale
Cu toate acestea, din punct de vedere al relaţiilor dintre armată şi societate, OSCE a jucat
un rol deosebit de important prin elaborarea unui document politic, adoptat prin consens
politico-militare ale securităţii81. Secţiunea a VII-a a acestui cod este dedicată controlului
definirea unor parametri juridici pentru realizarea controlului democratic. Cele mai
81
Code of Conduct on Politico-Military Aspects of Security, Capitolul IV al Deciziei de la Budapesta, în
Budapest Summit Meeting of the CSCE, Budapest, 6 decembrie, 1994.
86
general. De menţionat că România a parcurs un drum lung, transformându-se din stat
monitorizat, la începutul anilor 1990, în stat care a acţionat pro-activ şi eficient pentru
2001.
(supra) statale coerente, care vor necesita, mai devreme sau mai târziu politici externe şi
“revoluţie în domeniul afacerilor militare”, având în vedere faptul că, încă din 1947,
Franţa şi Marea Britanie, cele două mari puteri militare ale Europei Occidentale, nu au
fost capabile să ajungă la un consens în ceea ce priveşte elementele fundamentale atât ale
unei politici externe şi de securitate comune, cât şi asupra unei politici europene de
securitate şi apărare.
O diferenţă esenţială între Londra şi Paris a fost aceea a impactului unei politici europene
europene solide în domeniul apărării va consolida şi întări o Alianţă mai echilibrată şi,
prin urmare, mai puternică, Marea Britanie a consideră că se va produce exact contrariul-
87
prăbuşi82. În perioada când statele membre negociau Tratatul de la Maastricht numeroase
evenimente modificau forma Europei. Cortina de Fier între vestul şi estul Europei căzuse,
din Golf. În aceste circumstanţe, statele membre şi-au pus problema existenţei unei
instabilitatea din regiunea sud-est europeană şi din Orientul Mijlociu. Astăzi, se poate
Europeană este un jucător economic major care trebuie să joace un rol politic
Uniunea Europeană şi statele sale membre asigură astăzi mai mult de jumătate din
fondurile de ajutor pentru dezvoltarea internaţională şi peste 50% din ajutorul umanitar
mondial. Ele finanţează o treime din ajutorul global pentru Orientul Mijlociu (50% pentru
teritoriile palestiniene), aproape 60% din cel pentru Rusia şi fostele republici sovietice şi
40% din efortul de reconstrucţie în Bosnia şi Herţegovina. Acest ajutor substanţial poate
o singură voce şi să arate o voinţă politică comună. În acelaşi timp, PESA nu urmăreşte
82
John W. Young, Britain, France and the Unity of Europe, Leicester: Leicester University Press, 1984,
preluat din Jelyon Howorth, Britain, France and the European Defence Initiative, Survival, vol. 42, nr. 2,
Summer 2000, p. 33.
83
Javier Solana, Towards a Stronger Alliance, European Affairs, 12.04.2000, Press Release, Bruxelles,
www.europa.eu.int.
88
să se interpună în faţa sistemelor de apărare ale fiecărui stat membru individual. O
entitate regională capabilă să facă acest lucru obţine influenţă pe scena internaţională.
Uniunea trebuie să apere valorile comune ale celor 15 (respectiv 25 în 2004), interesele
apariţia unor conflicte sau războaie locale, precum în fosta Iugoslavie, poate destabiliza
statele vecine. Scopul final al PESA este ca până la finele anului 2003 să dispună de o
minimum un an. Un prim exerciţiu al forţei europene este realizat din martie 2003 prin
european. Deşi, în contextul războiului din Iraq, a existat propunerea a 4 state europene
NATO, cu saricini dincolo de „St. Petersberg Tasks” este puţin probabil că va avea loc
curând o criză profundă în NATO, ci, mai degrabă, o acomodare. Noua Forţă de răspuns
intervenţie europeană.
sfârşitul războiului rece şi pentru reformă. Prin negocierea celor 31 de capitole, în special
realizarea reformei.
89
III.1.d. Organizaţia Atlanticului de Nord (NATO)
NATO a fost alianţa politico-militară cea mai de succes din istorie. Deşi un instrument al
razboiului rece pentru apărarea colectivă a ţărilor occidentale se pare că are şanse de a
modernizare a ţărilor din estul Europei. Una dintre explicaţiile acestui succes este aceea
niciodată una împotriva celeilalte. Desigur, întrebarea care se pune acum este dacă
sens extinderea NATO şi politica uşilor deschise capătă un rol special, dimensiunea sa
Apariţia unor noi ameninţări şi riscuri în Europa după 1989 a necesitat o restructurare şi
pune în primejdie Alianţa şi, sub acest aspect, s-a considerat că securitatea aliaţilor
este indisolubil legată de cea a ţărilor vecine, inclusiv cele din spaţiul central şi est-
Prin noul Concept Strategic, adoptat la Roma în noiembrie 1991 se urmărea tocmai
instaurarea unui climat de pace “echitabil şi viabil”84 în Europa, prin prevenirea sau
soluţionarea paşnică a crizelor care ar fi putut ameninţa securitatea Europei. Dacă până
atunci rolul NATO era acela de apărare a teritoriilor naţionale ale statelor membre
84
Informaţii despre organizarea NATO, în general, şi Summit-ul de la Roma, în particular, sunt disponibile
la adresa de web: www.nato.int
90
Concept Strategic impunea re-direcţionarea liniei de acţiune a Alianţei, înspre Europa
Una dintre trăsăturile distinctive ale strategiei Alianţei după 1991 (care este reflectată
• menţinerea unor capabilităţi militare eficiente pentru a face faţă tututror situaţiilor
previzibile, de la descurajare şi apărare colectivă, până la operaţiuni de răspuns la
crize;
91
Conceptul Strategic din 1999 statuează că scopul esenţial al Alianţei este salvgardarea
libertăţii şi securităţii membrilor săi prin mijloace politice şi militare, dar defineşte
De departe, cea mai importantă dintre aceste noi activităţi este în domeniul prevenirii
autonom, a unor opreaţiuni de răspuns la crize care nu se află sub incidenţa Articolului V
de ONU sau OSCE (aspect legiferat în toate documentele oficiale anterioare ale NATO),
odată cu noul Concept Strategic de la Washington NATO dispune de bazele legale pentru
a întreprinde acţiuni de răspuns la crize în mod autonom, fără un mandat explicit din
partea ONU sau OSCE. Această nouă “adaptare” a NATO a fost pusă în practică înainte
chiar de adoptarea noului Concept Strategic, prin implicarea în conflictul din Kosovo.
Aceasta a ridicat unele întrebări privind instaurarea unei ere unipolare, cu un NATO
Relevantă pentru studiul nostru este politica uşilor deschise şi extinderea sa spre estul
Europei. Politica de extindere spre estul Europei, alături de beneficiile extinderii zonei de
societate. Acestea au fost cerinţe exprese, la început în studiul despre largirea NATO din
1995 iar, apoi, incluse ca parte a pachetului pregătitor pentru admitere (Membership
92
Capitolul întâi din “Study on NATO Enlargement “ a afirmat deschis că scopul lărgirii
Pe baza acestui Studiu iar, mai târziu pe baza MAP au avut loc evaluări ce au dus la o
primă etapă a extinderii NATO (finalizată prin admiterea Cehiei, Poloniei şi Ungariei în
NATO- în 1997) şi o a doua etapă, care se va finaliza în mai 2004, prin includerea altor 7
În concluzie se poate afirma că, dacă NATO a fost exemplul de succes al unei organizaţii
securitatea prin cooperare. Există, însă, tensiuni trans-atlantice, în special între SUA şi
unele ţări ale UE, ce pot împiedica realizarea acestui model. Aceste tensiuni se pot
rezolva prin acomodarea Forţei de răspuns a NATO (NRF) cu Forţa de reacţie rapidă
85
vezi Study on NATO Enlargement, Brussels, September 1995, pag.2.
86
pentru studiul acestor criterii, a extinderii NATO şi a relaţiilor civil-militare în Europa Centrală, până în
1996 vezi studiul lui Jeffrey Simon, NATO Enlargement and Central Europe, a Study in Civil-Military
Relations, INSS, National Defense University, 1996, pag. 26-28.
93
criteriilor de apartenenţă la NATO, reforma structurilor de decizie şi acordarea unei mai
mare independenţe pentru europeni. De aceea, cel mai probabil că NATO va deveni
principalul intrument pentru realizarea unei cooperări prin cooperare în spaţiul euro-
atlantic, pentru că deja cuprinde un nucleu de state liberal democrate (cu mici interpretări
Figura 6
NATO-Rusia
PfP Ucraina
Securitate
individuală
94
Managementul crizelor Dialog Mediteranean
Extinderea NATO
este provocată de noi tipuri de ameninţări la adresa securităţii şi se realizează altfel decât
naţionale încerarcă realizarea unei securităţi prin cooperare. Dar criza instituţiilor globale
sau inflaţia de instituţii şi organizaţii regionale transmit uneori semnale mixte şi cerinţe
confuze. Evenimentele de după 11 septembrie 2001, în special criza din Irak din 2003 au
rapid alături de câţiva parteneri, pe baza unor coaliţii ad-hoc, „coaliţii de voinţă”, apoi
95
peace-enforcement şi a ONU şi UE în procesele de reconstrucţie. Aceasta este o situaţie
prin cooperare”.
implementării unui control democratic civil asupra forţelor armate, instituţii precum
OSCE, UE, dar mai ales NATO au avut un rol esenţial, atât la nivel consultativ cât şi prin
sau NATO a fost sprijinită de către aceste instituţii prin “pachete” de asistenţă financiară,
relaţii dintre armată şi societate de tip democratic, care au dus la invitarea României în
NATO.
internaţional reprezintă mediul cu cea mai mare influenţă atît asupra conceptualizării
sistemului mondial.
Ideea asigurării securităţii unui stat cu ajutorul propriilor mijloace, în principal militare,
nu mai este valabilă, după cum nu mai este nici afirmaţia potrivit căreia securitatea este
întotdeauna a statului, prin stat şi pentru stat. Şi aceasta atât datorită complexităţii şi
96
extinderii noilor pericole şi ameninţări la adresa securităţii statelor, cât şi datorită
mod autonom. Argumentul principal este că noile ameninţări afectează atât modul de
regăsit încă din secolul al XV-lea (după unii autori, încă de acum 5000 de ani). Se
vorbeşte chiar de un al doilea mare val al globalizării, primul având loc între 1850 şi
191487.
87
Pentru studiul expansiunii “sistemului capitalist mondial” începând cu secolul XVI vezi I. Wallerstein,
Sistemul mondial modern, Ed. Meridiane, 1994.
97
Astăzi, există o multitudine de tipuri de definiri ale conceptului de globalizare. Într-o
tentativă de sistematizare, definiţiile existente pot fi grupate în cel puţin trei curente: cel
dispărea, se va crea o piaţă unică globală, iar guvernele naţionale nu vor avea decât rolul
de curea de legătură între capitalul global şi pieţele naţionale. Prin tezele care afirmă că
noua economie globală va evolua prin noi forme de organizare socială globală şi că noua
şi America de Nord.
naţionale. Acestea vor fi disputate de către guvernele naţionale cu noi actori, ajungându-
98
se, în final, la divizarea puterii şi suveranităţii naţionale. Pentru ei, suveranitatea este
înţeleasă mai mult ca mijloc de negociere politică în cadrul unor reţele transnaţionale
existenţa unor transformări care nu pot fi puse sub semnul unui „déjà vu”.
este confruntată cu creşterea influenţei unor noi tipuri de actori. În aceste condiţii, rolul
guvernelor naţionale este acela de catalizator al acţiunilor colective către scopul general
fenomen va afecta, într-o măsură mai mare sau mai mică, guvernele naţionale ale tuturor
statelor, mai ales ale statelor medii şi mici, precum Romania, şi de aceea politica acestor
guverne trebuie să fie mult mai flexibilă, pro-activă şi inteligentă. Majoritatea ariilor
99
sociale vor fi afectate de globalizare şi, de accea, este necesară studierea efectelor sale
asupra domeniilor economice, politice, sociale, militare etc. Din punct de vedere al
scop ultim dezvoltarea societăţii. Mai departe vor fi analizate, detaliat, aspectele
vreun domeniu al vieţii sociale care să nu fie afectat de globalizare, care să nu cunoască
schimbări, mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puţin dramatice. De aceea vom
politica globală este cel mai puţin contestat aspect al globalizării, unii autori considerând
anumite reglementări regionale şi o scădere drastică a taxelor vamale. Din datele istorice
100
putem constata o creştere exponenţială a comerţului după al doilea război mondial şi
computer are componente fabricate în Asia, asamblate în Europa de Est etc.). Dacă la
Bretton Woods s-au pus bazele instituţiilor ce reglementau fluxurile financiare (FMI) sau
mult mai dificil. Deşi Acordul general pentru tarife şi comerţ (GATT) a creat un regim
Internaţională a Comerţului) au fost dificile din cauza lipsei unor împuterniciri relevante
cererii şi ofertei de bunuri. De aceea, economiile trebuie să fie mai adaptabile la şocuri
externe.
În al doilea rând, liberalizarea comerţului a avut efecte contradictorii până acum asupra
88
Vezi D. Held et alt, Global Transformations, Polity Press, 1999.
101
mai fragmentată, focalizată pe anumite industrii, iar pe de altă parte interdependenţa a
făcut ca propriul export şi importul unor produse necesare propriei producţii să restrângă
curentul anti-liberalizare.
În al treilea rând, globalizarea comerţului are un impact puternic asupra forţei de muncă
industrială în zone în care forţa de muncă este mai ieftină şi reglementările mai puţine, în
general în ţările subdezvoltate. Ca rezultat, forţa de muncă din zona iniţială de locaţie
devine inactivă. Acest lucru poate duce chiar la declinul unor întregi zone care, lipsite de
masive de populaţie.
Dimensiunea socio-culturală. Din punct de vedere social, cerinţele globalizării şi, mai
comunicării a înlăturat în mare măsură barierele naturale care până acum au separat pieţe,
comunităţi, societăţi. Comunicarea este acum globală, iar consecinţele nu sunt doar
Pentru a face faţă competiţiei globale şi a supravieţui, economiile naţionale sunt obligate
practicilor sociale stabilite şi general acceptate şi recunoscute şi, astfel, globalizarea este
102
privită adesea negativ atât de către cetăţeni, cât şi de către guverne. La nivelul său cel mai
sunt împărţite. Unii autori consideră că globalizarea poate crea “fragmentare” şi “tendinţe
dezintegratoare”, legăturile globale mai strânse apropiind culturi diferite şi, astfel, putând
spori şansele de conflict sau război între oameni de culturi şi identităţi naţionale diferite.
forţele distructive eliberate de sfârşitul războiului rece, respectiv- noul tribalism, etno-
superputerile ostile.
În mod similar, unii analişti văd universalismul, prin care se înţelege credinţa în
validitatea universală a noţiunii de drepturi ale omului, ca fiind cel mai important factor
ale omului, în vreme ce alţii consideră declinul rapid al diferenţelor culturale ca un proces
o ţară nu poate găsi soluţii eficiente la aceste probleme fără a recurge la cooperare şi
acţiuni comune. Distrugerea pădurilor şi efectele acesteia, poluarea aerului sau dezastrele
nucleare pot duce la degradarea mediului în alte părţi ale lumii. Cum din ce în ce mai
103
mulţi oameni călătoresc, problemele de sănătate, cum ar fi SIDA, devin dificil de abordat
controlat, pe distanţe lungi, a unor materiale distructive în atmosferă sau în masa lichidă,
ori a unor substanţe chimice sau biologice (patogeni sau materiale genetice) care
afectează sănătatea oamenilor şi fiinţa umană în ansamblu. Este vorba aici de fenomene
nucleară etc.
legate de esenţa statului naţional, care este subiectul cel mai afectat de provocările
globalizării.
nou, ci îşi poate găsi rădăcini în perioadele de expansiune a marilor imperii care au
dominat istoria antică şi evul mediu. Imperiile erau forme de organizare bazate pe tribut
în stadiile iniţiale, ca apoi să capete valenţe statale. Însă, din punctul de vedere al
104
statul modern şi au creat un sistem interstatal după Pacea de la Westphalia (1648), sub
forma statelor naţionale. După Held şi alţii modelul westphalian de organizare statală
• Sistemul mondial era format din state suverane teritorial, care nu recunoşteau nici
o autoritate superioară;
Statul naţional era în perioada modernă cea mai mare inovaţie adusă în domeniul
(birocraţia în sens weberian) cu jurisdicţie clară asupra unui teritoriu naţional şi având
monopol asupra violenţei, iar legitmitatea de a guverna este dată de un nivel minim de
încredere al cetăţenilor. Cetăţenii sunt loiali iar monopolul violenţei este exercitat de o
armată de conscripţie universală. Acestea sunt tezele principale ale sociologiei naţionale
devenit realitate foarte târziu, după primul război mondial (pacea wilsoniană) şi s-a
amplificat la nivel global, mai ales odată cu amplificarea procesului de decolonizare din
anii după cel de-al doilea război mondial. Odată cu aceste transformări, în special după
105
liberale reprezentative. Aceasta l-a făcut pe Fukuyama să proclame “sfârşitul istoriei”.
Dar acest “al treilea val al democratizării” (Huntington) se petrece în condiţiile accelerării
evidente a altui set de procese- globalizarea şi emergenţa unor politici publice globale.
Un prim aspect de politică globală este faptul că anumite decizii transcend graniţele
tradiţionale ale statelor naţionale, o decizie politică luată la, să spunem Washington,
Deşi rămân principalii actori politici, guvernele naţionale se văd astăzi confruntate cu
apariţia unor noi actori care pot influenţa decizia lor în mod esenţial. Se poate vedea din
graficul de mai jos (vezi Fig. 7) creşterea spectaculoasă a numărului organizaţiilor non-
Figura 7
de 4500
orga 4000
3500
niza
3000
tii
2500
2000
1500
1000
500
0
1981 1986
106
1909 1956 1960 1968 1977 1984 1988
Anii
ONG Organizatii internationale
Sursa: Held et alt., Global Transformations
Greenpeace, care protestează şi convoacă mitinguri şi adunări de protest ori de câte ori
consideră că deciziile luate de o ţară pun în pericol mediul global. Să nu uităm nici
exemple mai evidente cum ar fi influenţa NATO, UE sau ONU. Şi nu în ultimul rând,
putem aminti doar de influenţa tot mai mare a corporaţiilor transnaţionale asupra
utilizării forţei. Mai mult, odată cu sfârşitul războiului rece asistăm la o intensificare a
ostile. Vechile alianţe, create pentru a contracara orice acţiune ce ar fi ţintit spre
pentru a face faţă noilor provocări şi ameninţări la adresa securităţii naţionale sau păcii
În acelaşi timp, statele îşi regândesc politicile naţionale de securitate şi apărare sau îşi
redirecţionează atenţia spre formarea de alianţe noi sau spre integrarea în vechile alianţe
restructurate pentru a putea contracara noile ameninţări ale erei globalizării, care nu mai
sunt exclusiv naţionale şi nu mai pot fi soluţionate individual, de către fiecare ţară în
107
parte. Rolul organizaţiei Al-Qaida în evenimentele de la 11 septembrie 2001 şi influenţa
din ce în ce mai mult noţiunea de integrare a armatelor naţionale într-o structură regională
Unii autori văd globalizarea ca un proces benefic, o cheie spre viitoarea dezvoltare
“globalizarea oferă oportunităţi mari pentru dezvoltarea întregii lumi, dar nu progresează
în mod egal...”, iar aceste oportunităţi “nu sunt fără riscuri – riscuri ale mişcărilor
produse de sărăcie”89.
social total) şi să prezentăm atât efectele pozitive cât şi cele negative pe care aceasta le-ar
89
Globalization- Threat or Opportunity?, IMF Issues Brief, 2001.
108
Efectele pozitive ale globalizării
În general, susţinătorii globalizării sunt cei care percep direct şi imediat efectele ei, chiar
globalizării.
inclusiv al ţărilor mici sau subdezvoltate, la pieţe mai largi, la o mai mare varietate de
oferă în sectorul economic este aceea de a atinge un fel de prosperitate comună globală,
de a ridica standardele de viaţă a milioane de oameni din întreaga lume prin creşterea
economiei unei ţări. Competiţia globală produce cooperare globală, iar liberalizarea
90
B.H. Abdellatif, Globalization and its Consequences in the Third World, în Romanian Journal of
International Affairs, Vol. VI, No. 1-2, p. 133-134.
109
În acelaşi timp, tehnologia avansată oferă un forum de comunicare pentru organizaţii şi
indivizi care, în general, sunt ignoraţi. Oferind acestor organizaţii şi indivizi posibilitatea
de exprimare, tehnologia creşte şansele ca preocupările lor să fie cunoscute şi, poate,
cibernetic.
mai mari în interiorul fiecărei naţiuni şi între naţiuni, astfel sporind şansele instaurării
unei păci globale, iar în domeniul politic ea încurajează “extinderea statului de drept şi
naţiunile şi indivizii din întreaga lume să devină conştienţi că propriile lor interese sunt
cel mai bine promovate prin respectarea intereselor tuturor celorlaţi şi, prin urmare, să
Deşi beneficiile globalizării par să fie cu adevărat foarte promiţătoare, distribuţia acestora
nu este nici uniformă, nici omogenă. Unele ţări se integrează în economia globală mult
mai repede decât altele. Ţările care s-au integrat cunosc o creştere economică mai mare şi
91
Vezi G.B. Madison, Globalization: Challenges and Opportunities, Globalization Working Papers,
McMaster University, Institute on Globalization, 1998.
110
o reducere a sărăciei, pe când cele excluse de la integrare cunosc o adâncire a pauperizării
lor.
controla propriile economii, fie ele bogate sau sărace, democratice sau în curs de
democratizare. De exemplu, ţările nu-şi mai pot stabili propriile rate ale dobânzilor fără a
Pieţele financiare globale pot submina valoarea monedei naţionale a unei ţări, forţând
deciziile dezirabile la nivel global dar, uneori, indezirabile la nivel naţional sau local. Mai
în principal a statelor mici, este că era opţiunilor multiple a luat sfârşit, simţindu-se
presiunea unui model mai degrabă impus decât consimţit şi acceptat, ce duce la pierderea
identităţilor, a valorilor şi normelor sacre ale ţărilor mici (deşi şi unele ţări dezvoltate
suveranităţii statelor, iar cei mai mari perdanţi sunt statele cele mai mici şi mai slabe, deşi
92
Petru Dumitriu, Small Developing States Versus Globalization- Testimonies Before the United Nations
General Assembly, în Romanian Journal of International Affairs, Vol. VI, No. 1-2/2000.
111
şi statele dezvoltate simt acut o anumită slăbire a propriei puteri decizionale. Corporaţiile
(cum ar fin Internet-ul sau televiziunea prin satelit) şi organizaţiile transnaţionale (inter-
naţionale93.
Cum forţele globale par să slăbească puterea statului-naţiune din exterior, ele pot face
acest lucru din interior. Relaţiile globale şi transnaţionale pot să consolideze localismul
sau naţionalismul la scară redusă. Grupurile etnice şi naţionale care încearcă să obţină
independenţa lor faţă de structurile mai largi în care sunt incluse pot să solicite sprijinul
După cum se poate vedea, părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte beneficiile sau
globalizarea are atât consecinţe negative, cât şi pozitive. În plan social, ea îngustează şi
93
D. Coates, K. Bonnett, M. Tehranian, Globalization: Key Concepts, Congresul Mondial de Sociologie,
Montreal, Canada, 1998.
94
Vezi E. Bahr, Common Security. A Blueprint for Survival, Palme Commission, 1982.
112
măreşte diferenţele de venit între şi în interiorul naţiunilor, iar, în plan politic, intensifică
profunde şi de perspectivă, uneori dureroase, în modul lor de viaţă obişnuit. Dar dacă
de aceasta.
Globalizarea este pozitivă sau negativă în funcţie de locul şi modul în care o ţară se
raportează la aceasta. Iar succesul poate depinde de fiecare ţară în parte, de cunoaşterea şi
anticiparea posibilelor efecte ale globalizării de care ar putea beneficia fiecare ţară, de
al acestui studiu se poate afirma că globalizarea este fenomenul care influenţează atât
şcoala realistă, în care statul naţional era actorul principal. Realiştii considerau statele ca
95
113
ameninţările la adresa securităţii lor. Şcoala critică (scandinavicii în special) vede
construită sau distrusă iar statele pot fi înlocuite din calitatea lor de subiecţi principali
În deceniul al optulea unii autori, precum Johan Galtung, au preluat ideea liberală, de
sorginte kantiană, de „pace eternă” şi au început să vorbească despre “pace pozitivă” sau
“pace stabilă”. Treptat, autori precum Egon Bahr, au promovat în anii ‘80 conceptul de
de către Liga Naţiunilor, a fost preluată şi continuată prin organizaţii precum Organizaţia
Naţiunilor Unite (ONU- prin articolele 41 şi 42) sau Conferinţa pentru Securitate şi
tipice din timpul războiului rece care au semnat un tratat pentru realizarea apărării
colective.
După sfârşitul războiului rece, sub influenţa şcolii culturaliste, în special a şcolii lui Barry
114
şcoli este: „securitate pentru cine?”. S-a constatat că, în ţările comuniste, securitatea
statului era de fapt securitatea “regimului politic”, îndreptată uneori chiar împotriva
cetăţenilor săi. Sub influenţa libertăţii fluxului de idei şi populaţie (flux generat de
globalizare) există azi presiuni pentru lărgirea conceptului de securitate, prin cuprinderea
mai multor dimensiuni, cum ar fi cea politică, socială, economică sau de mediu. Aşadar
occidentali, securitatea prin cooperare este un sistem strategic format în jurul unui nucleu
organizează într-o reţea de alianţe formale sau informale96. Acest tip de securitate prin
cooperare cuprinde mai multe cercuri concentrice (vezi Figura 8). În studiul aminitit
definită în sensul de absenţa a oricăror ameninţări asupra unor valori comune şi propune
Figura 8
96
Vezi Richard Cohen, Michael Mihalka, Cooperative Security: New Horizons for International Order,
The Marshall Center Papers, no.3, 2001.
97
Idem, pag.35.
115
Acesta nu este decât un model normativ ce arată influenţa globalizării asupra
în capitolul următor.
securitatea are atât o dimensiune obiectivă cît şi una subiectivă) am realizat următorul
aloce resursele pentru scopul ultim, care este realizarea securităţii tuturor cetăţenilor. În
acest model teoretic, prin suprapunerea celor două axe, în funcţie de percepţia
ameninţărilor, vom avea de a face cu patru stări, respectiv insecuritate, obsesie, falsă
securitate şi securitate. De aceea rolul decidenţilor politici, aleşi în mod democratic, este
să asigure o politică de securitate care va aloca resursele pentru realizarea acelei stări de
98
Vezi Barry Buzan, Popoarele, statele şi teama, Editura Cartier, 2000.
116
securitate colectivă, prin evitarea celor două capcane, ale falsei securităţi şi ale obsesiei.
Bineînţeles, acesta este un model simplificator dar se pot găsi momente din istoria
României ce pot exemplifica aceste două capcane. Astfel, în perioada interbelică, sub
influenţa păcii wilsoniene, după realizarea idealului naţional al Unirii, decidenţii politici
au agreat realizarea acelui „cordon sanitar” între URSS şi Marile Puteri occidentale prin
mici alianţe şi înţelegeri regionale, sub egida generoasă a Ligii Naţiunilor ce promova
securitatea colectivă.
Figura 9
Ce actori se simt
ameninţati?
(indivizi, grupuri sociale,
naţiunea..)
117
Da Insecuritate Obsesie
Politica de securitate
democratică
Nu
Falsă securitate Securitate
Acest sistem de securitate s-a dovedit a fi creat sentimentul unei false securităţi, URSS şi
Pe de altă parte, în perioada deceniilor şase, şapte şi opt ale secolului douazeci,
promoveze teza conspiraţiei universale asupra poporului român ceea ce a creat o obsesie
a ameninţărilor externe, obsesie ce s-a dovedit falsă şi s-a vindecat foarte greu (vezi
De data aceasta securitatea este concepută ca libertate a poporului de a-şi alege modul de
viaţă, iar un actor important în definirea politicii devine acum şi opinia publică. Spre
118
Aşadar, globalizarea a influenţat modul de concepere a securităţii şi, indirect, relaţiile
dintre armată şi societate. Cum afirma Huntington, relaţiile dintre armată şi societate
unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic în Europa de Est. Totuşi, un rol
Ameninţări interne
De-a lungul istoriei, disoluţia statului a fost, de obicei, o consecinţă a războaielor între
state. Explicaţiile tradiţionale asupra destrămării sau dispariţei unui stat se centrau, în
altă cauză era invazia sau plecarea unei puteri străine. După sfârşitul războiului rece, însă,
globalizarea este forţa ce facilitează dezintegrarea unei ţări şi afectează suveranitatea ei.
119
Am putea spune că globalizarea este forţa iniţială, declanşatoare, iar clivajele religioase,
statului nu este nou, dar de-a lungul istoriei el a fost întâlnit ca o consecinţă a războaielor
dintre state, fie ale războaielor etnice, religioase sau invazii ale unor puteri străine. Dar
azi, cu cât lumea devine mai “globalizată”, cu atât mai puţin traumatic este pentru grupuri
sociale sau etnice să-şi proclame independenţa. Aşa cum sugera Enriquez 99, cu cât un
guvern în tranziţie dă de înţeles că misiunea sa este de a privatiza după reţetele FMI sau
ale Băncii Mondiale, acei cetăţeni care sunt afectaţi cel mai mult de efctele sau
beneficiile globalizării îşi pot pune întrebarea cu ce îi ajută acel stat şi, apoi, să ceară
disoluţia lui. Sunt evidente tendinţele separatiste nu numai în state în curs de dezvoltare,
ci şi în state dezvolate cum ar fi Italia (Liga Nordului) sau Spania (Gruparea bască ETA
sau Catalonia).
Globalizarea implică o deschidere mai largă a graniţelor pentru bunuri, idei, capital şi
facilita şi dezintegrarea statului. Mai mult, dezintegrarea unei ţări este facilitată şi de
deceniu. În multe locuri, acestea au dus, deja, la o mai mare autonomie locală, la slăbirea
puterii autorităţii centrale şi, în unele cazuri, chiar la destrămarea unor ţări, cum ar fi
99
J. Enriquez, Too Many Flags ?, în “Foreign Policy”, Fall, no. 116, pag. 30-40.
120
Yugoslavia. Multe state se confruntă cu grupuri minoritare ce luptă pentru o mai mare
autonomie sau chiar încearcă să modifice graniţele naţionale. Migraţia, care este adesea o
consecinţă a războiului etnic, este deja una dintre cele mai sensibile probleme din punct
de vedere politic, şi este posibil să devină una şi mai mare odată cu creşterea clivajelor
Pot fi enumerate, ca alte surse interne de insecuritate, deciziile politice care încalcă
Constituţia unei ţări sau semnarea unor tratate ori acorduri ce ar putea pune în pericol
interesele naţionale fundamentale ale unei ţări, măsuri ce pot fi induse şi de presiunile
externe; limitarea accesului unui stat la sursele de energie; pierderea controlului statului
asupra unor domenii, sectoare sau obiective economice strategice sau pierderea unor
importante pieţe interne sau externe pentru produsele şi serviciile unei ţări; corupţia şi
activităţile ilegale ale economiei subterane, susţinute cu metode ale crimei organizate;
Ameninţări trans-naţionale
Terorismul este la fel de vechi precum istoria şi nu este o ameninţare nouă adusă de
comerţul liber şi sfârşitul războiului rece au influenţat modul în care acţionează teroriştii.
121
În timpul războiului rece terorismul a fost un mod de luptă pentru identitatea “naţională”,
ca în mişcările de eliberare din anii 1960 sau în Irlanda de Nord. Ţintele erau, în
situaţiile când un stat eticheta o persoană ca terorist iar un al stat îl considera erou.
Persoane ca Golda Meir sau Yasser Arafat au fost consideraţi atât terorişti, cât şi eroi.
Astăzi suntem martorii unei mutări a acţiunilor teroriste din scena internă în cea
va întreprinde un plan sau un atac într-un loc în care „efectul CNN” este optim.
politice, ideologice sau religioase mai largi este principala formă a acţiunilor teroriste
Europei Occidentale considera că noul terorism într-o lume mai interdependentă are două
Somalia, Pakistan şi Yemen, a organizat atentatul din New York din 11 septembrie 2001,
cultului japonez Aum Shinri Kyo au împrăştiat gazul letal sarin în metroul din Tokyo,
122
Ca o concluzie, se poate afirma că globalizarea terorismului este o consecinţă a
crimei organizate. Comerţul internaţional cu droguri devine din ce în ce mai complex, aşa
cum o nouă eră a cultivării de droguri şi tranzitării acestora continuă să evolueze, iar
Tranziţia lor spre economia de piaţă a fost iniţiată din temelii şi a produs un vid de
vidului instituţional şi al crimei organizate, în aceste ţări corupţia politică, asociată cu cea
• pericolul nuclear;
123
• dezastrele naturale, nucleare, chimice sau de altă natură, ce pot pune în pericol
securitatea tuturor statelor din jur etc.
societate
Pentru a face faţă noilor tipuri de ameninţări, România a decis să participe la realizarea
România s-a grăbit să fie prima ţară ce a semnat documentul- cadru al Parteneriatului
pentru pace iar mesajul transmis de preşedintele Iliescu în 2001, la reluarea campaniei
Odată cu dorinţa de aderare la NATO apar, însă, noi condiţii pentru reforma sistemului de
securitate, una dintre ele fiind necesitatea de a crea o relaţii dintre armată şi societate
democratice. Studiul pentru extinderea NATO din 1995 a indicat faptul că guvernele
civile ar trebui să-şi controleze militarii şi să deţină anumite nivele ale capacităţilor
la democraţie şi al sfârşitului războiului rece precum şi noile roluri ale armatei pentru
124
impune o descriere şi evaluare a impactului ajutorului occidental pentru democratizarea
Nu au existat însă programe specifice privind relaţiile dintre armată şi societate în Europa
de Est, ca în America Latină. Ele au fost încorporate în cadrul altor programe. Oricum,
democratizare iar ajutorul occidental este una dintre cele mai importante resurse pentru
Provocarea pentru orice program din domeniul relaţiilor dintre armată şi societate este să
arate modurile în care poate fi obţinut un mecanism echilibrat, unde civilii aleşi în mod
Pe de altă parte, moştenirile istorice privind asistenţa de securitate din perioada războiului
Europei. Întrucât asistenţa, atât a SUA cât şi a URSS, a urmărit susţinerea unor regimuri
favorabile lor (fie democraţii, fie dictaturi militare) aşa-numita asistenţă civil-militară a
condus la scepticism. Asistenţa sovietică acordată Lumii a treia a creascut, după 1950,
125
ideologic. "Iluminarea" popoarelor subdezvoltate urmărea de fapt adoptarea de către
acestea a sistemului socialist. Obiectivele politice au fost incluse sub denumirea de luptă
de clasă. De multe ori asistenţa sovietică s-a ciocnit cu cea americană în locuri precum
Vietnam, Korea, Angola sau Afganistan. Ajutorul american acordat armatelor din afară,
În timpul anilor 1970 bugetul SUA alocat pregătirii şi educaţiei armatelor străine era de
lovituri de stat iar, în locul unor relaţii dintre armată şi societate de tip democratic, ei au
încorporate în alte programe, precum E-IMET sau Parteneriatul pentru Pace pentru partea
militară sau USAID, National Endowment for Democracy (NED) din partea SUA sau
În termenii lui Thomas Carothers, programele privind relaţiile dintre armată şi societate
jos în sus (pregătind societatea civilă pentru a face faţă problemelor de securitate şi să-şi
100
Fitch, J.S. The Political Impact of U.S. Military Aid to Latin America, în Armed Forces and Society,
Vol.5, No.3, Spring, 1979: pp. 360-385.
101
T. Carothers, Aiding Democracy Abroad. The Learning Curve. Carnegie Endowment for International
Peace, Washington, D.C., 1999.
126
specifice privind democratizarea şi în mod particular privind schimbarea pattern-elor
departe cea mai consistentă asistenţă bilaterală a fost cea americană, cuprinsă mai târziu
destul de consistentă.
SUA a fost de departe cel mai mare donator pentru programele de asistenţă pentru
ONG-uri care s-au implicat în programe privind relaţiile dintre armată şi societate au fost
Democratic Institute. Asistenţa lor a fost canalizată atât către societatea civilă, pentru a fi
capabilă să-şi îndeplinească rolul de „câine de pază” al democraţiei cât şi pentru reforma
127
Asistenţa pentru societatea civilă. USAID a fost cel mai important donator pentru
societatea civilă din România. Două tipuri de programe s-au adresat complexităţii
USAID a susţinut un program pe această temă încă dinainte de 1989, ca parte a unui efort
mai larg de susţinere a tranziţiilor spre democraţie. După 1990, USAID şi-a extins
relaţii dintre armată şi societate democratice şi să accentueze atât implicarea directă cât şi
Activităţile se vor desfăşura în toate cele patru regiuni. Alte activităţi vor include
După sfârşitul războilui rece, USAID s-a implicat, de asemenea, într-o altă formă de
combatanţi ai unor conflicte dintre cele mai discutabile şi sângeroase din întreaga lume.
Pentru Europa de Est, USAID a plătit programe civil-militare conduse de alte agenţii
SUA. În ultimii ani, totuşi, Pentagonul a devenit un competitor pentru USAID şi şi-a
extins cercetările în acest domeniu datorită utilizării unui program IMET lărgit. Cu
acţiunea sa către societatea civilă. În timp ce coordonarea strânsă dintre programele DOD
128
şi cele desfăşurate prin intermediu USAID este esenţială, fără îndoială că necesitatea
(NGO).
Astfel, National Endowment for Democracy (NED) este o organizaţie privată, nonprofit,
bipartiaznă, creată în 1983 pentru a ajuta la întărirea instituţiilor democratice din întreaga
lume. Finanţat prin alocări bugetare aprobate în Congres, granturile NED asistă
Institutul Naţional Democratic (NDI) este o organizaţie nonprofit care urmăreşte întărirea
furnizează asistenţă practică leaderilor civici şi politici care avansează valori, practici şi
instituţi democratice. Programele IND subliniază rolul atât al ramurii executive cât şi al
politici trebuie să şi-o asume pentru a se educa pe ei înşişi privind afacerile de securitate,
meselor rotunde şi al experţilor internaţionali, NDI ajută la crearea unui mediu neutru în
care guvernul, societatea civilă şi leaderii militari pot construi o încredere mutuală şi pot
democratice dintre ţări care au experimentat tranziţii similare. În 1998, USAID a semnat
129
o înţelegere cu NDI cu scopul ca acesta din urmă să sprijine democratizarea la nivel
global prin întărirea expertizei civililor în cadrul relaţiilor dintre armată şi societate.
Conform unei recente evaluări a USAID, prin Programul de susţinere a democraţiei est-
Biroul primului ministru şi-a îmbunătăţit funcţiile de manaegment intern. Zeci de ONG-
uri şi-au îmbunătăţit serviciile. ONG-urile s-au unit pentru a forţa legislaţia să promoveze
alocări caritabile. Guvernele locale au fost investite cu o autoritate mai mare şi şi-au
Militară Internaţională (IMET), asistenţă pentru fostele republici sovietice, sub egida
102
Vezi USAID. 1998. The USAID FY 1998 Congressional Presentation, Romania, disponibil la:
http://www.info.usaid.gov/pubs/cp98/eni/countries/ro.htm
130
Educaţie şi Pregătire Militară Internaţională (IMET). Datorită primului, mai mult de 850
de activităţi au fost susţinute din 1993, iar datorită celui de-al doilea peste 10 milioane de
dolari americani au fost alocate anual României începând cu 1996 pentru susţinerea
activităţilor PfP (evaluare făcută în anul 2000). Conform unor informaţii ale
Pentagonului, România a primit între 1993 şi 2003 peste 79 milioane de dolari, dintre
României un grant de 11,5 milioane de dolari sub egida Freedom Consolidation Act
pentru a finanţa pregătirea armatei pentru aderarea la NATO. Dacă prin celelalte
programe s-au alocat fonduri pentru cumpărarea de armament sau realizarea unor
exerciţii, IMET este cel mai important program pentru pregătirea militarilor şi civililor.
IMET este un program gestionat de Pentagon şi administrat de către Biroul pentru afaceri
(DSAA). Acest program furnizează fonduri pentru a aduce personal militar străin- ofiţeri
culturii americane. În anul fiscal 1990, Congresul a îndreptat programul IMET către
includerea personalului civil străin care a lucrat în poziţii care aveau legătură cu politica
de securitate ca o clasă eligibilă pentru o astfel de pregătire. Programul IMET extins (E-
personalului civil într-un program mult mai important centrat pe îmbunătăţirea relaţiilor
103
vezi US military aid appropriations for Romania 1990-2003, http://www.fas.org/asmp
131
dintre armată şi societate. În 1999 IMET se extinsese şi adopta noi direcţii ca răspuns la
schimbarea scenei politice globale. În ultimii câţiva ani, schimbări semnificative au avut
cuprinzătoare a programelor IMET şi E-IMET. Prin intermediul lor, Statele Unite au vrut,
în primul rând, să ajute ţările să-şi utilizeze resursele într-un mod mai eficient,
rând, Statele Unite au folosit mijlocul educaţiei militare pentru a avansa în înţelegerea
omului. Succesul unui astfel de program este foarte dificil de a fi măsurat în mod
cuantificabil. Este definit în mod larg în termenii a ceea ce nu s-a întâmplat,e.g., fără
accidente, lovituri militare sau violări ale drepturilor umane. Observatorii sunt presaţi să
determine câte incidente au fost evitate ca urmare a acestei experienţe educaţionale, dar
în mod clar, aşa cum atestă criticii, Statele Unite sunt considerate răspunzătoare pentru
roman al apărării, asistenţa pentru activităţile bilaterale (discuţii la nivel înalt, întâlniri şi
conferinţe cu experţi) şi pregătire militară. Cele mai importante activităţi ale consilierilor
132
militari au fost să asiste departamentele de logistică, să contribuie la stabilirea unui
probleme precum relaţiile dintre armată şi societate, strategia militară, serviciul militar
alternativ, programele şi bugetul. Cât priveşte pregătirea şi educaţia, peste 100 ofiţeri au
Desigur că Franţa, Italia, Marea Britanie şi Olanda au fost alţi importanţi parteneri şi
donatori, care au acordat asistenţă pentru reformă. Printre cele mai importante realizări,
alături de acordarea de fonduri sau trimiterea unor experţi şi consilier au fost înfiinţarea
în România a Centrului Regional de Instruire PfP (cu sprijin britanic) şi a unor centre
civil şi militar democratic. Pentru ţările din Europa de Est a acţionat mai mult ca un
stimulent, în căutarea integrării către o lume occidentală mai prosperă. Conştient de lipsa
unei expertize civile compatibile cu NATO, aliaţii şi partenerii au derulat un mare număr
133
Participarea studenţilor din ţările partenere la cursurile NATO creşte, iar asemenea
cursuri sunt în număr tot mai mare printre naţiunile membre, şi nu doar în domeniul
participanţii militari cât şi cei civili iau parte la ele şi astfel se formează o serie de experţi
Parteneriatul pentru Pace. La întâlnirea miniştrilor Consiliului Nord Atlantic (NAC) din
10 – 11 ianuarie 1994 NATO a lansat Parteneriatul pentru Pace, pentru a întări noile
relaţii de securitate între alianţa Nord Atlantică şi partenerii săi est europeni. Principalele
asigurarea unor principii democratice care să susţină Alianţa. Într-un raport prezentat de
crizei din Kosovo. Aceasta a inclus consultaţii cu partenerii din regiune. Parteneriatul a
Sub egida PpP mai mult de 7000 de militari au luat parte la opera’iuni de menţinere a
134
NATO face, de asemenea, o investiţie pe termen lung în stabilitatea europeană prin
a confirmat angajamentul „uşilor deschise” luat de către NATO şi a fost adăugat un nou
Planul de Naţional Anual de Acţiune (MAP). Prin acest program, NATO acordă
instrument dde pregătire s-a văzut la Praga în 2002, ducând la invitarea în NATO a şapte
Asistenţa pentru schimbarea relaţiilor dintre armată şi societate este un punct important al
presei, deciziile politice şi politica bugetară pentru securitate au cuprins şi elemente din
sfera relaţiilor dintre armată şi societate. Dar resursele alocate au fost prea scăzute
comparativ cu necesităţile şi aşteptările regionale. Mai mult, în primii ani ai tranziţiei ale
membre NATO.
Cel mai bun mod de a evalua impactul asistenţei pentru democraţie, propus de Thomas
Vestice şi Statele unite au avut un efect pozitiv într-un număr de sectoare. Cea mai
Invitarea României de a face parte din NATO, pe baza evaluării tehnice a îndeplinirii a
135
trei cicluri de pregătire MAP reprezintă un efect pozitiv al asistenţei occidentale, care a
Atât Revoluţia din 1989 cât şi democratizarea relaţiilor dintre armată şi societate au fost
104
vezi S.P. Huntington, The Soldier and the State, apud. I.N. Sava, G. Tibil, M. Zulean, Armata şi
societatea, Ed.Info-Team, pag. 313.
136
rolul forţelor politice, aflate în continuă aşezare şi transformare. Dacă în SUA politica,
Constituţia şi ideologiile sunt stabile de multă vreme, în România ele instituţiile politice
Tot acest ansamblu de transformări societale de după 1989, numit uneori simplu-
piaţă) şi democratizare. La rândul lor aceste două aspecte ale tranziţiei sunt faţete ale unui
vom discuta despre complexul de factori interni, respectiv factorul politic, relaţiile inter-
societate.
active106. Aşa cum am văzut în capitolul anterior, prin condiţiile puse de “Studiul pentru
extinderea NATO” sau prin “Membership Action Plan”, NATO a monitorizat şi procese
de politică internă, precum drepturile omului, lupta împotriva corupţiei, lupta împotriva
105
Pentru studiul tranziţiei în România vezi D. Sandu, Spaţiul social al tranziţiei, Ed. Polirom, 1999, iar
pentru o abordare comprehensivă a dezvoltării şi modernizării vezi L. Vlăsceanu, Politică şi dezvoltare, Ed.
Trei, 2001.
106
137
sustenabilitaea reformei printr-o economie de piaţă funcţională. Desigur că reformele au
fost făcute de către forţele politice interne dar NATO a devenit un vector de modernizare,
Dintre problemele cele mai stringente pentru contextul politic intern din deceniul nouă,
politicienilor. Aşa cum am văzut, securitatea „naţională” din perioada comunistă era mai
degrabă focalizată pe realizarea securităţii regimului iar unele minorităţi sau indivizi se
încearcă să încorporeze şi sfera securităţii individuale sau a unor grupuri sociale sau
Conflictul etnic a fost şi este o ameninţare importantă pentru securitate în zona balcanică,
dar dacă minorităţile etnice au toate drepturile şi participă la viaţa politică, pericolul este
redus. Cele mai importante minorităţi din România sunt cea maghiară şi cea rromă.
Minoritatea maghiară are azi propriul său partid (UDMR) şi a devenit parter al coaliţiilor
apreciat în mod pozitiv această abordare. În timpul crizei din Kosovo, preşedintele SUA
Bill Clinton a felicitat poporul român şi a lăudat măsurile politice luate ca model pentru
138
Un alt factor ce ţine de contextul intern, foarte important pentru reforma relaţiilor dintre
armată şi societate este cel jucat de demografie. Resursele demografice sunt importante în
umane. Tehnologia şi revoluţia în afaceri militare crează mai degrabă nevoia unor resurse
umane calitative decât cantitative, mai bine instruite şi educate. În toată Europa se
produce azi un fenomen de reducere masivă a armatelor iar unul dintre factorii
fundamentali pentru această reducere este cel legat de scăderea resurselor demografice107.
de până la 800000 de oameni, cum era cazul anului 1989, este azi aproape imposibil de
locuitori, cauza fiind atât sporul natural negativ cât şi fenomenul emigraţiei.
107
Pentru o prezentare detaliată a rolului resurselor demografice în apărarea naţională vezi Tineretul şi
sistemul de apărare naţională, lucrare editată de Centrul de cercetări pentru probleme de tineret, 1997,
pag. 25.
139
Figura 10
POPULATIAPEVÂRSTESI SEXE,
LA1 IULIE2000
POPULTIONBYAGEANDSEX
ST
ONJULY1 , 2000
Ma
sculin Vâ
rsta Fe
m inin
Ma
le Age Fe
m a
le
1
00
9
5
9
0
8
5
8
0
7
5
7
0
6
5
6
0
5
5
5
0
4
5
4
0
3
5
3
0
2
5
2
0
1
5
1
0
5
0
3
00 2
50 2
00 1
50 1
00 5
0 0 0 5
0 1
00 1
50 2
00 2
50 3
00
Analizând piramida vârstelor din Figura 10 se poate vedea grafic cum, după generaţia de
30 de ani (numită „generaţia decretului”, după decretul din 1968 prin care Ceauşescu
începe să scadă. Dacă populaţia masculină de 19 ani este, în 2000, de 158.000 de oameni,
140
populaţia masculină de un an este de 111.000 de oameni, ceea ce dovedeşte că o armată
încorporare este azi de 30.000 pentru MapN şi circa 40.000 pentru Ministerul de
Din ansamblul de factori care constituie blocul de factori numit “context intern” vom
prezenta mai departe pe cei care afectează aspectul instituţional al politicii de securitate,
încearcă să (re)inventeze relaţiile dintre armată şi societate democratice. Influenţa are loc
campaniile de presă devin instrumente uzuale pentru luarea unor decizii. Decizia unei
108
Vezi discursul gl. Mihail Popescu, Conferinţa de presă a MapN, 26 iunie 2003 şi Carta Albă a M.I.
1999-2000, Ed. Ministerului de Interne, 2001, Anexa 4, pag.127.
141
Trei sunt aspectele majore prin care opinia publică a influenţat politica de securitate şi a
• încrederea în armată
• percepţia ameninţării
Primul aspect este încrederea în forţele armate. Începând cu 1995, Fundaţia pentru o
barometru relevă un lucru extraordinar privind instituţiile, publicul român se arată a fi cel
mai încrezător în biserică şi în forţele armate (vezi Figura 10). Trebuie să menţionăm că
sondajul din mai 1999, care arată o scădere a încrederii în armată, a avut loc într-un
moment critic (criza din Kosovo), când guvernul român a adoptat o poziţie decisivă, într-
Această încredere în armată poate fi explicată fie prin factori precum moştenirea istorică,
educaţia patriotică în timpul serviciului militar, fie ca un semn că forţele armate sunt una
dintre puţinele instituţii care pot oferi un model de ordine într-o lume aflată în turbulenţa
la atitudinea pozitivă a publicului faţă de forţele armate. Această încredere le-a permis
142
Figura 11
Încrederea în instituţii
Banci
SRI
Presedinte
Mai 2000
Armata
Mai 1999
Politie Mai 1998
Justitie
Parlament
Guvern
0 20 40 60 80 100
Încredere multa/ foarte multa
Sursa: Barometrul de Opinie Publică, Fundaţia Societatea Deschisă, mai 1998, mai 1999,
mai 2000 şi mai 2001
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, percepţia ameninţărilor externe, trebuie spus că
ele influenţează relaţiile dintre armată şi societate din cauza presiunilor pentru o
securitate obsesivă sau pentru una falsă (vezi capitolul III). Datorită faptului că în ultima
parte a dictaturii sale Ceauşescu a realizat lipsa suportului popular pentru ideile
143
comuniste, el a schimbat discursul public spre un fel de comunism “naţional”.
Barometrul de opinie publică produs de Societatea “Paul Lazarsfeld” din Viena sub
Cum percepe publicul român pericolul extern? În 1992, publicul român era obsedat de:
(influenţa propagandei lui Ceauşescu), dar şi prin dezbaterile publice post-tranziţie despre
implicarea Rusiei în revoluţia română, conflictiul din Transnistria sau soarta Moldovei,
stradă dintre români şi etnicii maghiari din Târgu Mureş în 1990, a contribuit, de
asemenea, la această obsesie. În general, percepţia pericolelor externe a scăzut din 1992
până în 1996- cu o excepţie notabilă, cea a pericolului rusesc care era încă foarte mare în
1996 (55%).
generală este similară. Singura diferenţă importantă este că românii percep Rusia ca o
144
mare ameninţare în 1992 şi această percepţie rămâne ridicată în 1996, în timp ce alte
percepţii est-europene privind un pericol rusesc au crescut uşor de la 29% la 39%. Dar
opinia variază între ţări. Grupul care conduce cu un nivel extrem de înalt al neîncrederii
în Rusia este format din Croaţia şi Polonia (71% în 1996) şi România, Republica Cehă şi
Slovacia (în jur de 60%). Moştenirile istorice pot explica uşor aceste date. Concluziile lui
Haerpfer, Wallace şi Rose în studiul lor despre percepţiile publice în Europa post-
comunistă sunt : “Este notabil faptul că regiunea se împarte în blocuri distincte. Fostele
state sovietice au pe departe mai puţină teamă şi anxietate decât statele tampon Ungaria,
Polonia, republicile Cehă şi Slovacă. O înaltă anxietate poate fi găsită şi printre români şi
asemenea, sunt ţări care “s-au occidentalizat” cel mai mult în reformele economice şi
politice109. Din păcate studiul nu s-a mai repetat în 2000, dar datele sunt utile pentru a
Ultimul aspect este legat percepţia apărării colective (în cadrul NATO) şi a securităţii
alianţe, NATO? În ultimii ani, NATO a avut de-a face cu un fel de întrecere între ţările
est-europene pentru admitere. Se pare că NATO este considerat un soi de panaceu pentru
înalt de 75-80% din publicul român susţine calitatea de membru NATO, aceasta fiind cea
109
Haerpfer, C; Wallace, C., Rose, R. Public Perceptions of Threats to Security in post-Communist
Europe. University of Strathclyde: Glasgow, 1997.
145
mai înaltă susţinere dintre ţările est-europene110. Motivele care explică această atitudine
asemenea, mai mult de 11% se aşteaptă ca NATO să aducă mai mult progres în general şi
cooperare.
Transilvania cu sprijinul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă relevă, aşa cum spun
autorii în concluzii că „...Românii sunt fără nici un dubiu pentru aderarea la NATO şi
sunt conştienţi de sprijinul (în principal ajutorul militar dar şi asistenţa indirectă, precum
investiţiile) pe care Alianţa îl poate asigura României. Cu toate acestea, sprijinul pe care
românii îl iau în considerare este unul emoţional, superficial, ideologic sau impus de
situaţie...”.
În concluzie, se poate afirma că încrederea în armată are rădăcini istorice adânci, a fost
percepţia pericolelor externe sau de percepţia că, prin integrarea în NATO se asigură,
esenţială pentru reforma armatei şi construirea unor relaţii dintre armată şi societate de tip
democratic.
Desigur că încrederea în armată este o resursă simbolică importantă pentru reformă dar
110
146
pentru ritmul reformei. Una dintre constrângerile principale întâlnite de decidenţii români
în reformarea relaţiilor dintre armată şi societate este cum să aloce mai potrivit resursele
cheltuielile pentru apărare în termeni reali (Figura 11). În prima fază, constrângerile
economice şi să înceapă o reformă timpurie a forţelor armate care era organizată pentru
avut o influenţă benignă în a începe reforma şi, într-adevăr, reducerea armatei a mers
(CFE). Reforma a avut impact atât asupra cantităţii cât şi asupra calităţii dotării şi
pregătirii.
Figura 12
147
1500
Milioane USD
1000
500
1996
2002
1990
1992
1994
1998
2000
Anii
Pe fondul creşterii economice a trei ani consecutivi (2000-2003), în urma unor estimări
pregătire pentru aderarea la NATO, sub egida MAP, s-a hotarât alocarea a 2,38% din PIB
Concluzii:
111
Pentru analiza critică a stării de luptă, făcută la sfârşitul anului 2000 de ministrul apărării, împreună cu
şeful SMG, vezi M. Zulean, Professionalization of RAF, în A. Cottey, T. Edmunds, A. Forester, The
Challenge of Military Reform in PostcommunistEurope, 2002, pag.124.
148
După zece ani de tranziţie se poate spune că România a devenit parte a instituţiilor
procesului mai larg de democratizare, România şi-a construit baza instutuţională pentru
ritmul în care România a făcut acest lucru a fost diferit, comparativ cu al altor ţări est-
asigurat şi asistenţă pentru factorii interni care au declanşat şi susţinut acest proces. Dacă
susţinut reforma dar “obsesia” ameninţărilor externe a fost un obstacol real la începutul
problemă importantă în schimbarea rapidă. Se poate afirma că, până în acest moment,
regiuni adiacente. În această etapă, atenţia reformei armatei române se focalizează asupra
resurselor umane, urmând ca după 2004 să se focalizeze asupra dotării şi integrării totale
în NATO. Obiectivele reformei sunt acum, după invitarea de a fi membră NATO, foarte
149
clare iar cadrul legislativ a fost stabilit. Procesul de reformă şi de democratizare a
relaţiilor dintre armată şi societate nu se termină, însă, aici. Chiar după integrarea în
înainte se va face pe baza a ceea ce începe să fie denumită tot mai des “agenda generaţiei
Ţinând cont de caracterul aplicat al acestui studiu, se impun câteva recomandări privind
îmbunătăţirea relaţiilor dintre armată şi societate. Deşi România a atins standardul minim
pentru a considera că relaţiile dintre armată şi societate sunt democratice, un set de reguli
Una dintre cele mai importante măsuri ar trebui să fie luată prin definirea clară a rolului
recente legate de războiul global împotriva terorismului arată necesitatea unei instituţii
precum CSAŢ, pentru luarea unor decizii rapide în situaţii de urgenţă. Totuşi, o separare
conflictele potenţiale. Deşi practica anterioară nu a generat asemenea crize (cu exceptia
câtorva tensiuni între Emil Constantinescu şi Radu Vasile) se poate imagina cu usurinţă
150
În al doilea rând, ar trebui proiectat şi implementat un sistem complet de norme şi
adoptată sub presiunea minerilor, în 1999, nu a fost încă discutată şi aprobată de către
Parlament. Elaborarea unor norme clare de management al crizelor reprezintă unul dintre
obiectivele principale ale Planului naţional de pregătire pentru aderarea la NATO, ciclul
IV (2002-2003).
În al treilea rând, reforma a fost focalizată mai mult asupra instituţiilor de apărare, iar
studiul crizelor arată multe lipsuri sau măsuri mai lente de reformă în alte sectoare ale
Ministerul de Interne. Întrucât, pe plan mondial, se vorbeşte în ultimii doi ani despre
reforma sectorului de securitate (security sector reform- eng.) iar noua Strategie de
securitate are o abordare largă şi sistemică a tuturor sectoarelor din domeniul securităţii,
În ultimul rând, este necesar studiul noului mediu de securitate, luând în considerare
de către Irak. Integrarea euroatlantică este un obiectiv major al politicii externe româneşti
151
a modului de combatere a lor, respectiv a influenţei şi puterii în cadrul instituţiilor de
În timpul crizelor internaţionale din Kosovo (1999) şi Irak (2003) sau a mineriadei din
promovate, fie prin Banca Mondială, fie prin asistenţă bilaterală (gen USAID).
Din punct de vedere teoretic, această teză a urmărit să demonstreze că există o nevoie
realizare a securităţii prin cooperare şi, subsecvent, o relaţiilor dintre armată şi societate
explicativ propus în acest studiu monografic ar trebui testat în contextul celeorlalte state
152
est-europene iar, din lecţiile învăţate prin analiza comparativă respectivă, teoria generală
armată şi societate în tări islamice, precum Irakul. Nu în ultimul rând, studiul acesta a
avut mai mult o abordare instituţională clasică, dar teoriile recente neoinstituţionale ne
îndeamnă să gândim în termeni de norme, valori, matrici cognitive, capital social sau
reţele. Acestea vor fi obiectivele conceptele de bază ale unui studiu viitor, prin
Bibliografie:
Abdellatif, B.H. (2001). Globalization and its Consequences in the Third World, în Romanian Journal of
International Affairs, Vol. VI, No. 1-2.
153
Almond G., Verba S. (1996). Cultura civică, CEU Press, Bucureşti.
Bacon, W. (1978). The Military and the Party in Romania, în Herspring, D., Volgyes,I., Civil-Military
Relations in Comunist States, Westview Press.
Babiuc, V. (1999). Un mare avantaj al MapN - o reforma a început din proprie iniţiativă. Revista Vol. 22,
Nr 14, Bucureşti.
Bădescu, I., Dungaciu, D. (1995). Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura Floare Albastră, Bucureşti.
Boene, B. (2000). Social Science Research, War and the Military in the United States, în G. Kummel/A. D.
Prufert (eds.), Military Sociology, Baden-Baden.
Bugajski, J. (1998). Key Elements of Romania’s Security Strategy. CSIS Policy Paper.
Buzan, B., Weaver, O., de Wilde, J. (1998). Security. A Framework for Analysis. Boulder, Colorado,
London: Lynne Rienner.
Callaghan, J., Kuhlmann, J. (2000) Military and Society in 21st Century, Transaction Publishers.
Carothers, T. (1999) Aiding Democracy Abroad. The Learning Curve. Carnegie Endowment for
International Peace, Washington D.C.
CESS, Organising National Defences for NATO Membership, Harmonie Paper 15, CESS, 2001.
Colton, T.J , Gustafson, T. (1990). Soldiers and the Soviet State. Princeton University Press, Princeton,
New Jersey.
Cottey, A., Edmunds, T., Forester, A. (2002). Democratic Control of the Military in Postcommunist
Europe, Palgrave: Houndmills.
Cunningham, G. (1997). EU and NATO Enlargement: How Public Opinion is Shaping up in Some
Candidate Countries. NATO Review,May-June: Vol. 45, No.3.
Danopoulos, C., Zirker, D. (1996). Civil-Military Relations in the Soviet and Yugoslav Successor States,
Westview Press.
Danopoulos, C., Zirker, D. (1999). The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Westview Press.
Diaconescu, G., Serban, F., Pavel, N. (1996). Democratic Control over Army in Romania. Bucharest:
Editura Enciclopedică.
Diamond, L., Plattner, M.F. (1996). Civil-Military Relations and Democracy, Johns Hopkins University
Press: Baltimore and London.
Donnelly, C. (1997). Developing a National Strategy for the Transformation of the Defense Establishment
in Post-Communist States. Central European Issues, Vol. 3, No. 2.
154
Dumitriu, P. (2000). Small Developing States Versus Globalization- Testimonies Before the United
Nations General Assembly, în Romanian Journal of International Affairs, Vol. VI, No. 1-2.
Enriquez, J. (Fall 1999). Too Many Flags?, în Foreign Policy, no. 116.
Feaver, P. (1996). The Civil-Military Problematique: Huntington, Janowitz and the Question of Civilian
Control, în Armed Forces and Society, vol.23, no.2.
Feaver, P. şi Kohn, R. (2002). The Civil-Military Gap and American National Security, MIT Press.
Fitch, J.S. (Spring 1979). The Political Impact of U.S. Military Aid to Latin America, Armed Forces and
Society, Vol.5, No.3.
Herd, G.P. (2001). Civil-Military Relations in Post Cold War Europe, G102, Conflict Studies Research
Centre.
Huntington, S.P. (1957). The Soldier and the State. New York: Vintage Books.
Huntington, S.P. (1997). The Erosion of American National Interest. Foreign Affairs, Sept/Oct. Vol. 76.
No. 5.
Janowitz, M. (1960). The Professional Soldier- A Social and Political Portrait. London: Collier-Macmillan
ltd.
Joo, R. 1996. The Democratic Control of Armed Forces, Chaillot Paper 23, Institute for Security Studies of
Western European Union.
Kaplan, R. (1998). Europe’s Fulcrum State. The Atlantic Monthly, September, Vol. 282, No.3.
Kolkowitz, R. (1967). The Soviet Military and the Communist Party. Princeton: Princeton University Press.
Madison, G.B. (1998). Globalization: Challenges and Opportunities, Globalization Working Papers,
McMaster University, Institute on Globalization.
Maior, G. (2002). Personal Management and Reconversion, în L. Watts, Romanian Military Reform and
NATO Integration, The Center for Romanian Studies.
Maior, G.C., Matei, M. (2003). Bridging the gap in Civil-Military Relations in Southeastern Europe,
în Mediterranean Quarterly, vol. 14, no.2, Spring, pag. 60-77.
Mediafax News Agency. (1999). Russia e cea mai mare amenintare militara pentru Romania . 21 Aprilie.
Miroiu, A., Radoi, M, Zulean, M. (2002). Politici publice, Editura Politeia, 2002.
Moskos, C., Williams, J.A., Segal, D. (2000). The Postmodern Military, Oxford University Press.
Nelson, D. (2002). Definition, Diagnosis, Therapy- A Civil-Military Critique, în Defense and Security
155
Analysis.
Odom, W. (1978). The Party-Military Conection: A Critique, în Herspring and Volgyes (eds), Civil-
Military Relations in Communsit States, Westview Press: Boulder.
Pantev, P.(ed). 2001. Civil-Military Relations in South-East Europe, IISS-Sofia and PfP Consortium.
Paşcu, I.M. (1999). Parliamentary Control over the Military, în K.W. Treptow, M.E. Ionescu, eds.,
Romania and Euro-Atlantic Integration, Iaşi-Oxford-Portland.
Paşcu, I.M. (2000). Defence Planning in a Democracy, în Cottey, A./ Forester, A./ Edmunds, T.
Democratic Control of AF in Central and Eastern Europe, Palgrave: Houndmills.
Peterson, M. (1999). Ulrich, Democratizing Communist militaries: the cases of the Czech and Russian
armed forces, Ann Arbor: University of Michigan Press.
Review of Paliamentary oversight of the Romanian MoD and the Democratic Control of its Armed Forces,
DMCS Study, no. 43/1996.
Sava, N., Tibil, G., Zulean, M. (1998). Armata şi Societatea, Ed. Info-Team, Bucureşti.
Sheehan, M. (1999/2000). The Role of NGOs in Building Security in South Eastern Europe, în Central
European Issues, Vol. 5, No.2.
Simon, J. (1995). Central European Civil-Military Relations and NATO Expansion, McNair Paper 39,
National Defense University.
Simon, J. (1996). NATO Enlargement and Central Europe, a Study in Civil-Military Relations, INSS,
National Defense University, Washington, D.C.
Simon, J. (December 1998). Central And East European Security. New National Concepts and Defense
Doctrines. Strategic Forum, No.151, Institute for National Security Studies, Washington D.C.
Stan, V. (1999). România şi eşecul campaniei pentru Vest, Editura Universităţii Bucureşti.
Strategia de Securitate Naţională a României, în Monitorul Oficial, partea I, no. 822 , 20 decembrie 2001.
Szayna Thomas, Larrabee, S. F. (1995). East European Military Reform after the Cold War, Rand.
The Romanian National Security Policy and its Governmental Mechanism, DMCS Study, no.4-1998.
Ulrich, M. (1999). Democratizing Communist Militaries- The Cases of the Czech and Russian Armed
Forces, Michigan- University of Michigan Press.
156
USAID. (1998). The USAID FY 1998 Congressional Presentation, Romania,
http://www.info.usaid.gov/pubs/cp98/eni/countries/ro.htm
Volten, P. (2001). Organizing National Defences for NATO Membership, Harmonie Paper 15, Centre for
European Security Studies, Gronigen.
Watts, L. (1992). The Romanian Army in the December Revolution and Beyond, în Romania after
Tyranny, D. Nelson, ed. Boulder: Westview.
Watts, L. (2001). Reform and Crisis in Romanian Civil-Military Relations, în Armed Forces and Society,
Summer.
Watts, L. (2002). Romanian Military Reform and NATO Integration, Center for Romanian Studies, Iasi,
Oxford.
Zulean, M. (2000). Changing Civil-Military Relations in Eastern Europe, în Forum 21, SOWI.
Zulean, M. (2002). Professionalisation of Romanian Armed Forces, în The Challenge of Military Reform in
Postcommunist Europe, ed. Andrew Cottey, Timothy Edmunds, Anthony Forester, Palgrave
Macmillan: Houndmills.
Zulean, M. (2003). International Requirements and Assistance for Defence and Security Sector Reform, în
J. Trapans, Ph. Fluri, Defence and Security Sector Governance and Reform in South East Europe,
vol.II, DCAF, Geneva.
157