Anda di halaman 1dari 43

De am putea sa plangem doar cu un ochi iar cu celalalt sa zambim.. De am putea sa suferim doar cu jumatate de inima..

Din pacate iubirea nu umbla cu jumatatile de masura.Ea cucereste intreg taramul fiintei noastre. De am putea sa intoarcem timpul la fel cum potrivim ora unui ceas. Atunci cand arde o carte,fumul e plansetul unor cuvinte ce nu voiau sa moara-n cenusa. Atunci cand arde o inima,fumul e pasiunea ce se scurge prin fiecare vena ce nu vrea sa moara decat imbratisata de o alta inima. Dupa ploaie intotdeauna apare noroiul.Curcubeul,doar uneori. In intuneric zac milioane de lumini ce asteapta in tacere sa fie aprinse. Toamna clipele sunt mai grele pentru ca odata cu scurgerea lor cad si frunze aramii.Pentru fiecare clipa cate o frunza,pentru fiecare frunza cate un suspin al copacilor. Imbratisarea este un petic de amintire ce ne sopteste in taina ca undeva,candva,am avut aripi. Suferintele sunt stalactite inghetate ce atarna pe pestera sufletului.Atunci cand se topesc se preling in lacrimi. Daca sangele pulseaza inima,atunci cine pulseaza sufletul? Pe pamant sunt mii de oglinzi cristaline ce reflecta limpezimea seninului,dar in cer nu vom gasi nici o oglinda care sa reflecte imaginea pamantului. Nu te gndi s prseti viaa creznd c este un nimic.i nu te gndi c n moarte vei ctiga totul. Caram cruci in spinarea sufletului,le caram agonic si pe ele ne crucificam speranta. Ascultam ecoul surd al tacerii dar nu stim ca si tacerea ne asculta asurzitoarea neliniste a sufletului. Sunt oameni ce vad o culoare dintr-un curcubeu dar si oameni care vad curcubeul dintr-o culoare. Rasaritul!...parca in inaltarea lui zace rastignit apusul insangerat de ieri. Floarea este metafora inefalabila a naturii,incropita in versurile verdelui. Uneori,un singur cuvant agata in impletitura sa de litere o intreaga poveste.O poveste ce a fost sin u inceteaza a mai fi pentru un suflet in care s-au sedimentat dureroase taceri. Cateodata toamna isi prelinge covorul de frunze,vant si melancolie peste suflete in care tocmai inmugurise primavara. Ne doare clipa nemiloasa a timpului sau eternitatea ce zace dincolo de ea? Poate ca spinii sunt aripile nenascute ale trandafirului Sunt apropieri ce ne indeparteaza sin e fac sa uitam de dragostea ce ne uneste,dar sunt si indepartari ce ne apropie sin e fac san e amintim de dragostea ce ne uneste. Sunt caderi ce ne inalta sufletul,dar ochii sunt prea inlacrimati ca sa vada asta. Visele sunt secvente illustrate din marea carte a sufletului uman. Femeia si barbatul-doua fluvii din continente diferite-se unesc in estuarul iubirii. Iubirea este liantul universal ce ne leaga sufletele pe talismanul luminii. Unii ingeri au aripi dar nu au dreptul sa zboare,alti ingeri nu au aripi si au dreptul sa zboare..dar cei mai tristi ingeri au o singura aripa,iar in locul celei de-a doua a inceput sa sangereze sufletul.

Nimic nu e mai trist decat o lacrima ce ofileste un zambet. Nufarul-visele adancurilor lacustre,devenind realitate. Picatura de roua unde ti-e malul? Haosul-o ordine suprema,instangibila pentru mintile noastre. In jurul lunii,zac aripi invizibile ale soarelui ce o imbratiseaza in taina soptindu-I dorul nemarginit al inceputurilor.. In falia inimii mii de seisme de dor izbucnesc cutremurand fiinta. Cascade de lumina se nasc din destine intunecate. Daca vrei sa zbori asemeni unui fluture mai intai trebuie sa inveti sa te tarasti ca omida. Suflete albe poarta doliu pentru existenta lor cenusie. Daca pamantul si-ar ploua toate oceanelespre cer doar atunci s-ar stinge steaua sperantei mele. Mare e Gradina Domnului-iar florile din ea sunt pe cale de disparitie. In jurnalul sufletului paginile sunt numerotate in culorile luminii. Stelele infloresc in orice anotimp.Primavara-atunci cand vara si iarna fac dragoste.Toamna-atunci cand ele se despart. Scriu,iar in fiecare litera ingrop cate un un cuvant ce nu am avut inspiratia sa-l inventez. Cuvinte pe care le-am simtit mereu in mine pulsand cu literele lor de lumina. Cuvinte nenascute stau inchise in plicul tacerii. Viata e un semn de intrebare din care va ramane doar un punct..iar in imensitatea punctului va ramane amintirea unui suflet ce a pacatuit iubind. Mai bine rege peste singuratate decat sluga in dragoste. Lacrima,diamante de suflet te-am eliberat ca sa te pun punct la un alt capitol al vietii mele. Porii sunt vulcani prin care erup clipa de clipa cadavre invizibile ale batailor de inima. Traiesc intr-un prezent bolnav in care trecutul inca mai spera sa-si vindece ranile. Viata ne rozi incet ca intr-un final..sa ne scuipi oasele. Lumina imbratiseaza-ne ochii obositi de umbre ratacitoare strapunge pupila cu o raza calda topeste-ne gheata de pe cararile sufletului. De ce ai gene salbatice cand privirea ti-e atat de blanda? De ce aduci elogiu cerului cand tu imparti totul cu pamantul? De ce rostesti versuri sublime cand vocea sufletului ti-e atat de ragusita? De ce nu stii unde duce drumul tau cand tu ai colindat toate cararile vietii? De ce te gasesc doar atunci cand renunt sa te caut? Am desenat cu pensula insangerata a suferintei chipul sufletului meu. Scanteie jucausa,tu esti speranta noastra in regasirea luminii. Atunci cand versurile albe se nasc din tristetea neagra universul se coloreaza in lumina. Nu stralucirea luminii ma arde ci tacerea ei de gheata. Ai simtit vreodata cum clipele lovesc fiinta ta ca niste secole de istorie nescrisa? Imi pot potrivi toate ceasurile dupa legile timpului dar ceasul din mine mereu va batea dupa alte legi. Clepsidra vietii isi cerne nisipul si lasa in suflet desertul. La granite dintre mine si tine e viata batand din palme punand amprentele dragostei

pe suflete fara sa intrebe daca am deschis sau nu ochii. Te iubesc doua cuvinte intre care geme povestea ce nu-si gaseste cuvintele sa spuna ca uneori unul iubestemai putin. In anotimpul meu esti funza de stejar ce se ofileste si cade ultima. In anotimpul tau sunt fulgul de nea ce se asterne si se topeste primul. Limbajul trupurilor noastre-un alfabet intim pe care pielea il rosteste-prin atingeri. Lumea imi picura lacrimi pe obraji..tu imi picuri stele in suflet. Intre aripile palmelor noastre e linia iubirii sangerand doua inimii de copii. Ce culori au globulele sufletului si ce forta il pulseaza prin vena numita viata? Poezia-rana ce sangereaza lumina. Dragostea-lumina ce sangereaza rani. Cuvintele-praful asternut peste tacere. Tacerea-plansul lui Dumnezeu cu lacrimi lipsa. Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic. Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi. Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai. Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!

"impinge oare ploaia sufletul la visare?" "ie i place marea? Dar ploaia cald de var ? Sau mngierea soarelui n btaia vntului? i place, aa-i? E frumos, nu? Marea cald, necnd durerea, splnd tristeea din suflet. Ploaia Mii de lacrimi calde, inndu-se de mn, micndu-se ntr-un dans doar de ele tiut. Iar soarele Soarele ncercnd s te mbrieze cu ale lui raze calde. ns, un soare neltor, care adesea te poate arde. i totui i place i-e dor, nu-i aa? Dar stai, nu arunca vina pe umerii altcuiva. E chiar vina ta. Ai respins marea, binevoitoare de a duce durerea ta acolo, departe, binevoitoare de a te ajuta s uii. Ai respins ploaia, care i ascundea lacrimile i le capta n dansul ei. Ai respins i soarele, cel care vroia s i inclzeasc sufletul, inima. i-e dor, tiu. Dar s tii c.. niciodat nu e prea trziu, niciodat!"

Pianul mut~ Sunt pianul mut ce a inghitit melodiile pasilor tai..nu stiai ca in urmele tale sufletul ploua suspinele cele mai adanci? Nu stiai ca in urmele tale s-au scrus toate lacrimile aprinse ce nu au gasit calea spre ochi? Sunt pianul mut ce a inghitit toate melodiile pasilor tai imprecisi..mi-au ruginit clapele in otrava lacrimilor tale. Am numarat notele fiecarui pas si am compus o simfonie pentru fiecare anotimp din tine. Sunt pianul mut ce zace la tarmul dintre tine si lume silabisind in taceri numele tau. Numai tu ma poti auzi simfonia mea s-a indragostit de ochii tai ce nu au privit inapoi spre urme,pentru restul lumii sunt pianul mut ~~Ploaia~~ In asfintit aleile sunt pustii,toate vietatile orasului s-au adapostit,lasand in urma lor pasii grabiti,teama de a se lasa atinse de lacrimile cerului. A inceput ploaia cu mii de fulgere lovind haotic in zari indepartate. Imi pare ca zig-zagul traiectoriei lor prabuseste in apus o constelatieiar stelele risipite pe pamant vin sa-ti lumineze pasii catre casa mea.. Vin-o, la mine,stinge lumina si du-ma in ploaia de-a afara..numai vreau sa privesc caderea ploii dincolo de fereastra aburita,acum nu e timp de cuvinte,vreau sa alergam pe strazi,desculti fara umbrele. Sa dansam in parcuri uscate de seceta,sa simtim sub talpa noastra fiecare radacina cum danseaza o data cu noi,sa ascultam simfonia infinitelor picaturi ce mor lovite de frunzele copacilor.. Sa ma saruti atunci cand ploaie ne loveste mai tare,sa ma imbratisezi atunci cand tunele ma infioara. Impreuna sa strigam iubirea fara ca nimeni sa auda acel Te iubescpe care ploaia il va topi in picaturile sale. ~Chemarea marii~~ Ca o tipsie de argint astrul noptii..radiaza si poleieste oglinda tremuranda a marii..in simfonia valurilor..si simt cum se contopesc cu tumultul sufletului meu. Ma simt parca aruncata pe creasta valului..precum spuma marii..pana ma preling fara sens la mal,neputincioasa. Si tot asa hoinarind fara sens si vrajita de tumultul marii..am scris pe scoicile sidefii si ude viata mea si le-am aruncat in mare sa suporte ea..:esecurile,sperantele,visele,gandurile,grijile,temerile mele. Spre pescarusii albii ce salute briza marii..intr-un dans suav al inspumatelor aripi si sorb intinderea de ape..mi`am aruncat durerea,boala,neputinta sin u au vrut sa mi le ia..era prea grea povara pentru ei si au zburat..spre zarea albastra..tipand furiosi,si batand puternic din aripi crestand valurile..cerul. Ma uit fascinate cum valurile vin,pleaca precum anii vietii mele..si ma simt ca o corabie

pustiita ce pluteste in deriva spre tarm alungata..care incearca cu disperare sa ancoreze in golful fericirii..dar naufragiaza infranta..ca in valurile de fericire nu are cum sa ajunga.. Marea,marea mea iubire ma fascineaza si ma cheama..si tot asa la malul marii ma tot intorc..cand inima`i ranita,trista..emotiile ma sufoca iar lacrimile se preling pe obraji impreuna cu stropii de mare sarata.. Tumultul valurilor imi alina durerea,tristetea..si nemarginita intindere albastra crestata de valuri albe..ma indeamna la visare..speranta..iubire

Din Declaratie de Dragoste:X Eu sunt un zbor frant, O melodie de aripi neterminata, Un pas descult pe o palma fierbinte, Un zambet pierdut in rasul tau. Eu sunt o scrisoare de dragoste Deschisa, dar niciodata citita, O mana alunecand pe un pian, Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite...Eu sunt o fereastra deschisa, Pentru zborul viselor tale, Dar geamurile mi-au inghetat fara rost In ierni de asteptare. Tu esti-George Sovu Tu esti tacerea credintelor mele Pe care le risipesc si le adun din nou in mine, Cu fiecare cuvant ce te cheama Cu fiecare suras ce te-asteapta. Tu esti un ochi deschis Spre intunericul sufletului meu, Sub ploapa caruia se zbat Vonurile insangerate ale visurilor. Tu esti poate insusi dragostea mea Care crede numai in tine, Limpezindu-si apele In franturile surasului tau. Iti port uneori pasii in priviri Si surasul in joc de petale, Iti darui zambete si-ti fur amintiri Ascuunse in soapte domoale. Sunt zimbet si lacrimi pe-acelasi obraz Sunt ras si durere si vise, Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz Si-s trista de genele-nchise Sunt basmul frumos dorit de un copil Sarutul furat la-ntamplare Sint scrisul stangaci in nopti de april

Sunt prima si ultima floare Sunt mainile tale duiase si reci Sint noaptea ce no poti rosti Sunt visul purtat in gand de-amandoi Sunt miezul de noapte si norii de zi. Eu sunt un zbor frant O melodie de aripi neterminata, Un pas descult pe o plaja fierbinte Un zambet pierdut in rasul tau. Eu sunt o scrisoare de dragoste Deschisa dar niciodata citita, O mana alunecand pe un pian Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite. Eu sunt o fereastra deschisa Spre zborul viselor tale, Dar geamurile mi-au inghetat fara rost In ierni de asteptare. Tu esti dimineata alba care-si lipeste Trezirile reci si moi de geam, Tresarandu-mi tacut in perdele Stiind ca tu esti tot ce am. Tu esti soarele cu fruntea fierbinte Stinsa intr-un apus de nedeslusit, Rostagolindu-si visator chemarile Spre alte chemari. Tu esti cu ochii umezi De surasul stelelor, Ce tremura adanc de dureros in mine Cand soaptele mele ti le daruiesc. Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute De nimeni inaintea mea, Care te stapanesc si pe care Incerc ingenunchiat sa o aleg in cuvinte. Tu esti primavara cu inimi inflorite Rasfirand crengile de cais, In fiecare fereastra A ochilor mei infrigurati care te asteapta. Tu esti rasuflarea de foc A macilor lui August, Ce-mi ingenunchiaza furtunile Cu tot atatea rasarituri pentru iubirea Ta. Tu esti ploaia copacilor In tremurul serii de toamna, Si cantecul meu

Te leagana in brate mangaietoare. Tu esti iarna cea pustie Ce ma frange in fiecare despartire, Cu ochi straini si plecari nedefinite Spre tarmuri stinse de dor. Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele Care se infioara sub numele tau, Si-si inalta miresmele In sonoritatea alba a unei chemari. Tu esti taria ce se ridica in copacii mei Si le infloreste crengile, In ciorchini grei de culoare Cu un zambet copilaresc. Tu esti cerul meu senin Spre care-mi intorc cu dragoste privirile, In fiecare noapte cand caut raspuns intrebarilor mele Dincolo de farama de luna oprita in geam. Tu esti pasul nehotarat Al starzilor mele infrigurate, Din diminetile cand te asteptam Cu aripi inaltate in zbor si ochii inlacrimati de durere. Te iubesc cum iubesc diminetile Pure si adevarate care-mi urca-n vine, Ca un cantec inchis in trupul meu Ce se aude mereu de dorul tau. Te iubesc cum iubesc florile Ce-si inalta culoarea sub ochii, Unui albastru imens Si greu de stralucire. Te iubesc cum iubesc cerul Sprijinit pe fruntile noastre, Ca un cantec urias de maine Ce ne uneste visurile. Ma intreb de-i cu putinta Ca tu sa ma iubesti O ! Tu cea cu ochii albastrii Atat de limpezi si frumosi. Dimineata iubirii-George Sovu Plaja a rmas pustie!...Marea i poart rsuflarea blnd pe deasupra nisipului,ncercand s citeasc de pe obrazul acestuia rndurile unei noi file din cronica de vacan.Undeva,dincolo de naltele i elegantele blocuri ale hotelurilor,ce-i dau mna precum nite silabe de piatr i de sticl rostite pe vertical,soarele i stinge,treptat,cercul de rubin,nsemnnd hotarul de foc al trecerii pe ''cellalt trm'' ca pe o nflorita promisiune de rentoarcere pentru mine. Pe plaja pustie,doar dou flcri-una alb i alta verzuie-i mistuie mbririle.La hotarul dintre pmnt i ap,jurmintele se rostesc n

tcere.ntre dou valuri,marea i ine,parc,rsuflarea spre a prinde mai bine oaptele celor dou tinere mini. ''Nu pleca/...pare s ngne una dintre ele.Mai vreau s te privesc!/Vreau s te culeg/oapt de oapt,/Lumin de lumin,/Tristee de tristee,/n ochii mei nlati spre tine!/Nu pleca!/Mi-e sete de buzele tale nsngerate,/Cu parfumuri/De liliac alb/Mi-e sete de privirile tale/Ascunznd cerul n fiecare mngiere/Cu care m mbrieaz.../Rmi!......'' Azi sunt indragostit e-un curcubeu deasupra lumii sufletului meu.. Tu esti un ochi deschis spre intunericul sufletului meu sub pleoapele caruia se zbat zborurile insangerate ale visurilor.Tu esti poate insasi dragostea mea care crede numai in tine limpezindu-si apele in fantanile surasului tau. Tu esti seara cu ochii umezi de seninul stelelor ce tremura atat de dureros in mine cand soaptele mele ti se daruie.. Tu esti primavara cu maini inflorite rasfirand crengile de cais in fiecare fereastra a ochilor noi infrigurati care te asteapta... Tu esti rasuflarea de foc a macilor lui august ce-mi ingemaneaza furtunile cu tot atatea rasarituri pentru iubirea ta.. Te astept ca pe o ploaie de primavara cu buzele-nsetate si mainile intinse in adorare Strivind cu degetele nedumeririle si indoielile. Tu esti..-George Sovu Tu esti tacerea credintelor mele Pe care le risipesc si le adun din nou in mine, Cu fiecare cuvant ce te cheama Cu fiecare suras ce te-asteapta. Tu esti un ochi deschis Spre intunericul sufletului meu, Sub ploapa caruia se zbat Zborurile insangerate ale visurilor. Tu esti poate insusi dragostea mea Care crede numai in tine, Limpezindu-si apele In franturile surasului tau. Iti port uneori pasii in priviri Si surasul in joc de petale, Iti darui zambete si-ti fur amintiri Ascuunse in soapte domoale. Sunt zimbet si lacrimi pe-acelasi obraz Sunt ras si durere si vise, Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz Si-s trista de genele-nchise Sunt basmul frumos dorit de un copil Sarutul furat la-ntamplare Sint scrisul stangaci in nopti de april Sunt prima si ultima floare Sunt mainile tale duiase si reci Sint noaptea ce no poti rosti

Sunt visul purtat in gand de-amandoi Sunt miezul de noapte si zorii de zi. Mi-s gandurile pasari ingenuncheate-n zbor Cu aripile frante de cerurile grele Purtand spre implinirea arcadelor de stele Intaiul pas invins al prabusirii lor.. Te astept pe insula mea alba Vreau sa-mi culc fruntea in palmele tale.. Daca tu esti ploaie, Eu sunt trandafirul mereu insetat. Daca tu esti cantec, Eu sunt un pian vechi neacordat. Daca tu esti dictionar, Eu sunt cuvantul greu de-nteles. Daca tu esti muzician Eu sunt sunetul special ales. Daca tu estivoi fii si eu mereu, Daca tu ma iubestite voi iubi si eu. cine te iubeste, te cauta, cine te vrea, iti spune, cui ii este dor de tine, te suna...cine nu, nu....simplu. if i were.. If I were a month, I would be July If If If If If If If If If If If If If If If I I I I I I I I I I I I I I I were were were were were were were were were were were were were were were a a a a a a a a a a day of the week, I would be Sunday. time of day, I would be 24:00. sea animal, I would be a sea turtle.. direction, I would be south. virtue, I would be rightness. planet, I would be Venus. liquid, I would be orange juice. stone, I would be a diamond. tree, I would be a cherry tree. bird, I would be a dove.

a flower/plant, I would be a white rose. a kind of weather, Id be a sunny-rainy day a musical instrument, I would be a guitar. an animal, I would be a lion.. an emotion, I would be sensivity.

If I were a sound, I would be a slow motion noise. If I were an element, I would be fire. If If If If If If If If If If If If If If If If If If If If I I I I I I I I I I I I I I I I I I I I were were were were were were were were were were were were were were were were were were were were a a a a a a a a a a a a a a a a a a a a song, I would be "Forever young Youth Group. movie, I would be Jeux denfants. tv-series, I would be Brainiac. writer, I would be Jerome K Jerome.. painter, I would be Picasso . book, I would be Three men in a boat. fictional character, Id be Haulden Caulfield . food, I would be a pancake. place, I would be France. city, I would be Venice. taste, I would be bittersweet. scent, I would be vanilla+cinnamon . colour, I would be green. fabric, I would be wool. word, I would be serendipity. body part, I would be the hands. facial expression, I would be a smiley. subject in school, I would be chemistry. cartoon character, Id be Casper. shape, I would be a star.

If I were a number, I would be 3. If I were a car, I would be a Mini one. If I were an item of clothing, I would be a scarf. Da-mi, Doamne, puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba! Da-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba! Si da-mi intelepciunea de a le deosebi! Daca s-ar cladi vreodata Casa Fericirii, cea mai mare incapere ar fi sala de asteptare. De cele mai multe ori ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem. Nimanui nu ii pasa daca esti trist, asa ca ai putea la fel de bine sa fii fericit! Fericirea nu se afla in fericire, ci in drumul catre ea. ce au unii si nu stiu sa pretzuiasca,altzii ar da orice sa aiba ;) Acum plec,trag usa dupa mine.. Abia astept,sa ne vedem cu bine.. Pasesc incet,in roua diminetzii.. Fara bilet,stau ascunsa-n trenu' vietzii.... Toti oamenii te aud cand vorbesti Prietenii insa inteleg ce spui Iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep si ceea ce n`ai spus in cuvinte...! Fara cuvinte invata sa mergi cu pasi mari inainte... Invidia amuteste limbi asa cum admiratia le dezleaga

Dragostea poate fi uneori magie. Dar magia poate uneori sa fie doar o iluzie. As we grow up, we learn that even the one person that wasn't supposed to let us down probably will. You'll have your heart broken, probably more than once, and it's harder every time. You'll break hearts too, so remember how it felt when someone broke yours. You'll fight with your best friend and maybe even fall in love with them. You'll blame a new love for things an old one did. You'll cry because time is passing too fast and you'll eventually lose someone close to you. L'amour est en noir et blanc... Tu vois? Je t'avais dit. C'est sont les memes mots Les souvenirs que l'on croit fanes sont des etres vivants.Avec des yeux de morts vibrants encore de passe,mais mon coeur est creve d'obsession.Il bat en repetant tout au fond de moi-meme. Paroles ... merci, pas pour moi mais tu peux bien les offrir une autre qui aime le vent et le parfum des roses Beauty is in the eye of the beholder. Float like a butterfly, sting like a bee C'est quelqu'un qui m'a dit que tu m'aimais encore

Fuck is good, fuck is funny, All the people fuck for money, if u think fuck is funny, Fuck yourself and take the money!:)) don't love and cry...just fuck and smile:-> Its amazing how u can still care 4 someone,when you know they dont care about you.. Tears are words..my heart cant say.. I like walking in the rain cause no one knows im crying.. Sometimes when I sayoh,Im fine..I want someone to look me in the eye and say:tell the truth.

Dont interrupt me when im talking to myself!=)) Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate!

Never take life seriously. Nobody get`s out alive anyway I dont care if you like me or not,because its better to be hated for who you are than loved for who youre not. Life is too precious to worry about stupid shit so have fun,get drunk and fall in love..say what you want to say and do what you want to do regret nothing and dont let people who dont matter,bring you down..

Need you to know what happens here, stays here...

...it must be her eyes that got me like "damn"... Merit sa stiu adevarul...si nu doar ce-ti este mai simplu sa-mi spui... I see her sometimes and the look in her eyes is of a girl who's lost treasures untold... ...how I'm supposed to do right with so much wrong around me ? She's a very kinky girl...the kind you don't bring home to mother! \:D/ Come over here...whisper in my ear...tell me something sweet my love, while I hold you close Shut up...let your heart do the talking... Everything you are, everything you'll be... touches the current of love so deep in me... I carry your heart with me...I carry it in my heart... Cine mi-a furat lumina...si-a scapat nepedepsit...? Listen to the song here in my heart... any kind of fool could see... Why live life from dream to dream...and dread the day when dreaming ends? ...and she used to be the sweetest girl... Caught in a world of fighting... Curajul nu inseamna absenta fricii, ci puterea de a merge mai departe in ciuda ei Viata nu se masoara in numarul de respiratii pe care le ai, ci in numarul de momente care iti taie rasuflarea. Unii oameni cred gresit k opusul dragostei este ura, cand de fapt este indiferenta .

*S nu permii niciodat unui brbat s te nrobeasc, Tu te-ai nscut pentru a iubi, nu pentru a fi sclav. S nu permii niciodat ca inima ta s sufere n numele iubirii, Pentru c iubirea este un act de fericire. De ce s suferi? S nu permii niciodat ca ochii tai s verse lacrimi Pentru cineva care nu te face s rzi. S nu permii niciodat s atepi ore ntregi Pe cineva, care nu va veni niciodat, chiar dac i-a promis..... S nu permii niciodat ca numele tu s fie rostit n van De un brbat.... care nici nu tii dac are nume. S nu permii niciodat s-i fie folosit trupul. Niciodat s nu crezi c cineva se va ntoarce Cnd el nu a fost niciodat prezent. Niciodat s nu permii ca durerea, singurtatea, tristeea, S i fure din strlucirea ochilor ti, i s diminueze fora care exist n tine. S nu pierzi niciodat demnitatea de A FI FEMEIE!" *I`ve always been in love with you..I guess you`ve always known is true...You took my love forgrented ..why?..the show is over say GOODBYE! *You only see what your eyes want to see..How can i feel what you want me to be..you`re frozen! *don't let anyone become a priority when you're just an option... *S-aveti grija la ingerii mascati, caci demoni s-ascund sub masti. *There comes a time in your life when you realize who will always matter, who does matter, and who never did. So dont worry about people from your past; theres a reason why they didnt make it to your future. *True friendship is an amazing thing. Friends come and go all the time but true friendship lasts a lifetime. True friendship can be felt within the heart and this creates a special bond between two people. When we are children we make new friends all the time including imaginary ones. But it is when we are growing we develop special friendships with very special people. I know many people but have only few relationships which I consider to be true friendships. These are people that I love and share my life with. I have one very special friend that makes me laugh,keeps me strong,encourages me to achieve my goals and contributes to make me the person who I am today(he knows who is is :-)). Friendship is almost like an antagonistic progress. If one of the two are sad the other cheers them up and vice versa. There are many songs that acknowledge friendship and show how it works both ways. Friendship isnt how you forget,but how you forgive. Not how you listen,but how you understand. Not how you see,but how you feel. Not how you let go,but how you hold on! *Prietenie inseamna sa fii alaturi de prieteni, nu atunci cand au dreptate, ci atunci

cand gresesc. - Andre Malraux Prietenii sunt acei oamenii rari care te intreaba ce mai faci si apoi asteapta si raspunsul. - Ed Cunningham Prietenii raman prieteni. Cei care nu ramaninseamna ca nu au fost. - Ada Milea Toti oamenii te aud cand vorbesti,prietenii insa inteleg ce spui, iar cei mai buni prieteni sunt cei care pricep ce n-ai spus in cuvinte. - Anonim Un prieten este o persoana cu care stie totul despre tine si inca te place. -Elbert Hubbard Un prieten este o persoana cu care pot fi sincer. In fata lui pot gandi cu voce tare. -Ralph Waldo Emerson Daca toti oamenii ar stii ce spun ceilalti despre ei, n-ar mai exista in lume nici macar patru prieteni. Blaise Pascal *La mujer no quiere una mirada, quiere una sonrisa. La mujer no quiere compaa, quiere presencia. La mujer no quiere llanto, quiere lgrimas. La mujer quiere, lo que es ms sencillo otorgar. La mujer no busca una mano, busca tacto. La mujer no busca momentos, espera acontecimientos. La mujer no busca tu risa, espera tu alegra. La mujer ofrece, lo que siempre has podido dar. La mujer no desea un cuerpo, desea un abrazo. La mujer no desea halagos, desea palabras. La mujer no desea unos labios, desea un beso. La mujer no desea ser persona, desea ser mujer. La mujer no espera tu tiempo, espera tiempo contigo. La mujer no espera pasin, espera romance. La mujer no espera sexo, espera amor. La mujer no espera belleza, espera la hagan sentir bella. La mujer es mujer, no la trates como a un hombre. La mujer es mujer, no es fsica, es sentimental. La mujer es mujer, no es cuerpo, es corazn. La mujer no eres t, no la trates como esperas que te traten. La mujer no es para poseer, es para admirar. La mujer no es para convencer, es para amar. La mujer no es para conocer, es para entender. La mujer no es lo que t crees, ella es mucho ms. La mujer no es un rostro, es un todo. La mujer no es difcil, es misteriosa. La mujer no es tacto, es caricia. La mujer no es la espina, es la rosa.

*Smile, even if its a sad smile because sadder than a sad smile is the sadness of not knowing how to smile... Dupa blog nekta. On my own m-am distrat n liceu. o s m distrez ntotdeauna. n-o s m opresc niciodat. o s fiu ca un carusel. o s am ntotdeauna viziuni, vise i coincidene teribile. o s rd ca o nebun i o sa plng n hohote. o s ating buze i-o s hipnotizez. o s ncalc reguli. s-a zis cu tine, rsfel. n-o s te mai vreau, n-o s mi mai pese de tine, te scot afar din inima mea. nu-i mai scriu numele la spate de caiet, nu i-l mai scriu nici n nisip. n-o s mai fi tu la pentru care schimb cercei. nu-i mai zmbesc eu ie. o s fie alii. muli alii. dispari, dragule ! hai, ai dou secunde. iei! eti cel mai mare prost din toat lumea asta i cndva o s-i dai seama c sunt cea mai bun pentru tine. EU. i i-ai pierdut ani din via cu cealalt. c nici mcar nu e iubire. e obinuint. i mai ti ceva? ia-i toate mesajele napoi. n-am nevoie de oameni cu dubl personalitate lng mine. nu-i voi mai gti, nu voi mima plcere, nu vom goni spre curcubee. nu te voi sruta de noapte bun, nu te voi sruta de bun dimineaa. i, doamne, ce mult te-am mai iubit. dar, lo siento mucho, m ateapt atia pantofi n mall, attea party-uri, atia oameni noi i vechi, attea cuvinte, attea diminei. s n-ai impresia c-o s le mai ratez pentru tine. fii drgu i nu mai veni noaptea n vreun vis. nu pe tine te vreau acolo, mai neles? lumea o s te uite, rsfel. ncepnd de azi, 24 mai 2009, eu am ieit din nenorocitul la de trecut, team scris pe lista cu foti. o s te ciocneti de mine prin disco, o s m vezi n vreun film, uneori pe strad. ai grij cum i ntorci privirea s nu fac iubita ta fr breton vreo scen n public. vai, vai, vai. hai, pupici, get outta here. Dupa blog nekta. viata iti da multe solutii, dar nu asteapta. daca esti prea mocait, actioneaza ea in locul tau. lectie invatata. Dupa un blog Esti perfect pe dinfara dar inauntru sufletul iti e putred. Cate suflete ai sedus cu privirea,le-ai hranit cu speranta iar apoi le-ai omorat fara remuscari?

Cnd ochii ti ... Cnd ochii ti sunt albatrii, nseamn c Divinitatea i mngie sufletul i Cerul i druiete un strop de Nemrginire. Cnd ochii ti sunt verzi, nseamn c Natura i iubete Destinul i Pdurea i druiete Jadul frunzelor ei. Cnd ochii ti sunt negrii, nseamn c Universul ii dorete Enigma si i imprteste eterna minune care innobileaz sclipirea atrilor. Cnd ochii ti sunt umezi, nseamn c zeii i invidiaz Frumuseea i i neac lumina n clipa trist a Existenei. Cnd ochii ti zmbesc, nseamn c Viaa i mprumut Sclipirea i i atinge inima cu puful cald al Fericirii.

Statusuri prietenie *Daca ai nevoie de prietenia mea si ne despart 100 de pasi, fa tu primul pas si le voi face eu pe celelalte 99 pentru tine. *Un iubit te poate injunghia in inima, un strain in fata, un prieten pe la spate. Dar prietenii adevarati nu poarta cutite la ei. (A boyfriend stabs you in the heart, a stranger stabs you in the front, a friend stabs you in the back, but best friends don't carry knives.) **Prietenii adevarati sunt ingeri, chiar daca au uitat sa zboare... *Un prieten adevarat e greu de gasit, si mai greu de parasit si imposibil de uitat. (True friends are hard to find, harder to leave and impossible to forget.) *Daca saruturile sunt valuri/ Iti voi da o mare./Daca imbratisarile sunt raze/ Iti voi da un soare./ Daca prietenia ta e o stea/Iti voi darui toata galaxia /Pentru ea.

*Sunt inconjurata de ingeri. Ii numesc simplu PRIETENI. (Im sorrounded by angels. I call them FRIENDS.) *Dintre toti cei care vor intra in viata ta, numai prietenii adevarati vor lasa urme in inima ta. (There will be many people who will walk in and out of your life but only true friends will leave footprints behind.) *Un prieten adevarat e acela care iti accepta trecutul, te sprijina in prezent si te incurajeaza in viitor. (A friend is someone who accepts your past, supports your present and encourages your future.) *Prietenia este ca relatia dintre mana si ochi. Cand mana se raneste, ochii plang. Si cand ochii plang, mana le sterge lacrimile. (Friendship is like the relation between hands and eyes. When the hand gets hurt, the eye cries, and when the eye cries the hand wipes its tears.) *O prietenie care ia sfarsit n-a existat de fapt. (A friendship that can end, never really began.) *Nimic nu-ti poate schimba mai mult parerea despre un prieten ca succesul. Al tau sau al lui. (Nothing changes your opinion of a friend so surely as success: yours or his.) *Prietenii vin si pleaca, dar pe cei adevarati ii pastrezi toata viata. *Drumul spre casa unui prieten nu este niciodata prea lung. Ca si calea spre inima sa. (The road to a friend's house is never long.) *Un prieten adevarat crede in tine atunci cand tu ai renuntat sa mai speri. (A friend is one who believes in you when you have ceased to believe in yourself.) *Fereste-te de explicatii. Dusmanii oricum nu te vor crede, iar prietenii nu au nevoie de explicatii. (Never explain--your friends do not need it and your enemies will not believe you anyway.) *Never forget the people who made you who you are. *Shes my best friend. Break her heart and Ill break your face! *Cel mai bun accesoriu pentru o fata: prietenii ei. (The best accessory a girl can have: her best friends.) *Laughing until your stomach hurts is what friends are for. *E mult mai usor sa transformi prietenia in dragoste decat dragostea in prietenie. (Its much easier to turn friendship into love, than love into friendship.) *You know youve got the greatest friends when the only time they make you cry is when youre laughing too hard. *Friends are forever. Boys are whatever. *Good friends dont let you do stupid things alone. *A true friend is like a good bra: supportive, hard to find and close to your heart. *A best friend is like a 4-leaf clover, hard to find, lucky to have. *Friendship is like China bowl: once broken, can be mended but crack is still there. *A friend is one who knows you and loves you just the same. *A friend is one who knows us, but loves us anyway. *Nu-mi spune cum sa-mi aleg pretenii. Ma pricep la asta. Ca dovada, te-am ales pe tine. *Un prieten vede tristetea din ochii tai, in timp ce ceilalti se lasa pacaliti de zambetul tau. *Cel mai bun motiv sa mergi la scoala: prietenii.

*Cute enough to make you look twice, Sweet enough but not too nice, A lil crazy but not too wild, The kinda girl thatll make you smile.. *Somewhere theres someone who dreams of your smile and finds your presence in life worthwhile so when you are lonely remember its true somebody somewhere is thinking of you. I will NEVER be your stepping stone! inainte sa plec am suflat cu aburi peste imaginea ta si am scris cu degetul pe oglinda:dispari!! the old me is dead and gone! viata o intelegi privind inapoi si o traiesti privind in fatza! Trecutul e trecut,viitorul conteaza acum!:X Citate Orbitor.Aripa stanga..

Trecutul este totul, viitorul este nimic, nu exist alt sens al timpului. Trim pe-o bucic de calcar din scleroza n plci a cosmosului. Viitorul, care este nstrinare, deprtare i rcire, a rupt n mii de ciozvrte globul iniial, a cscat rni hidoase n trupul unitii fiinei, goluri care s-au lit tot mai mult, deprtnd grunele de substan i lsnd un snge fotonic, glgitor, s circule ntre ele.
Noi nine, dei un organ nensemnat al lumii, suntem ntr-un fel ntreaga lume. Totul e peste tot deodat i-n fiecare clip. Da, masculinul i femininul, sulful i mercurul, yin i yang din emblema colinei nsorite i a celei umbrite. Trim n dou medii, aa cum un copac triete-n aer i-n pmnt, crengile fiindu-i rdcini aeriene, iar rdcinile crengi subterane. Spaiul e paradisul, timpul este infernul. i ct de ciudat este c, la fel ca n emblema bipolaritii, n miezul umbrei este lumin i n lumin st smna umbrei. Cci altminteri ce este memoria, fntna asta otrvit din miezul minii, din paradis? i ce e dragostea, apa limpede i rcoroas din adncul iadului sexual, perla cenuie din scoica de foc i de urlete sfietoare? Memoria, timpul regatului fr timp. Dragostea, spaiul domeniului fr spaiu. Seminele opuse i totui att de asemntoare ale existenei noastre, unite peste marea simetrie, i anulnd-o, ntr-un singur mare sentiment: nostalgia. Cu toii avem memoria trecutului, dar ci dintre noi ne putem aminti viitorul? i totui stm ntre trecut i viitor ca un corp vermiform de fluture ntre cele dou aripi ale sale. Pe una o putem folosi la zbor, cci ne-am trimis filamentele nervoase pn ctre marginile ei; cealalt ne este necunoscut, de parc ne-ar lipsi ochiul din partea dinspre ea. Dar cum putem zbura cu o singur arip? Dac n-am suferi cinete ct vreme nu cutm i nu ne torturm cu ntrebri la care tim prea bine c nu putem rspunde, pentru c rspunsul nu va fi un cuvnt sau o fraz, ci o modificare real i dramatic a schemei

noastre corporale i a esenei fiinei noastre. Orice detaliu ai fi explorat, mereu trebuia s alegi cte o ramificaie, s ignori restul desenului i s te fixezi doar pe un detaliu al detaliului iniial, i apoi pe un detaliu al detaliului detaliului.

Never let the fear of striking out keep you from playing the game..-din A Cinderella Story *..::Life is too precious to worry about stupid shit so have fun,get drunk and fall in love..say what you want to say and do what you want to do regret nothing and dont let people who dont matter,bring you down..:X *..::There comes a time in your life when you realize who will always matter, who does matter, and who never did. So dont worry about people from your past; theres a reason why they didnt make it to your future.
*..::S-aveti grija la ingerii mascati, caci demoni s-ascund sub masti..:-j *..::Un prieten este o persoana cu care pot fi sincer. In fata lui pot gandi cu voce tare.>;D< *..::Cele mai adanci rani ale vietii nu provin din lovituri,ci din cuvinte!!.. *..::Un iubit te poate injunghia in inima, un strain in fata, un prieten pe la spate. Dar prietenii adevarati nu poarta cutite la ei. (A boyfriend stabs you in the heart, a stranger stabs you in the front, a friend stabs you in the back, but best friends don't carry knives.).. *..::True friends are hard to find, harder to leave and impossible to forget.:X.. *..::Shes my best friend. Break her heart and Ill break your face! >:) *..::Friends are forever. Boys are whatever. :-j *..::inainte sa plec am suflat cu aburi peste imaginea ta si am scris cu degetul pe oglinda:dispari!! Daca intr-o zi iti vine sa plangi,cauta-ma. Nu promit sa te fac sa razi dar pot sa plang cu tine.Daca intr`o zi iti vine sa fugi,cauta`ma.Nu promit ca o sa te opresc dar pot sa fug cu tine.Daca intr`o zi nu ai chef sa asculti pe nimeni,cauta`ma.Promit sa tac oricat vrei.Daca intr`o zi ma cauti si nu raspund...vin`o rpd sa ma vezi..poate eu am nevoie de tine... Ai curaj! Sterge-ti ochii! Adesea caderea e un mijloc de a te ridica mai sus. nfrnge-i durerea, fii vesel de se poate, cci tot la zi ajunge i cea mai lung noapte. Adesea cnd te uii la lun vezi doar o parte din ea, dar tii c, de fapt, ea este ceva foarte mare. Adesea ne uitm (sau discutm) cu o persoan i vedem sau cunoatem doar o mic parte din viaa acesteia, dei putem crede c doar asta este. ncearc s cunoti mai mult despre o persoan, n totalitatea ei! Falling in love is never a decision - always by chance. Staying in love is never a chance - always by choice. Falling out of love is never a choice - always a decision.

Use your lips for truth, your voice for kindness, your eyes for compassion, your hands for charity, your figure for uprightness, your heart for love and for anyone who doesn't like you, your middle finger! Hahaha! Woman are like apples on a tree. The best ones are at the top. Men don't want to reach for the good ones because they are afraid of falling and getting hurt. Instead, they just get the rotten apples from the ground that aren't good but easy. So the apples on the top think something is wrong with them. When in reality, they are amazing, they just have to wait for the right man to come along. The one who is brave enough to climb all the way to the top of the tree. Cu ct sunt mai departe senimentele pe care ncercm s le nbuim i s le dm uitrii, cu att sunt mai aproape de inim.-Paulo Coelho Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibil numit corp.-Paulo Coelho Viaa este foarte rapid, i face pe oameni s treac de la cer la infern n cteva secunde.-Paulo Coelho Dragostea nu are nevoie de cuvinte, ns cuvintele au ntotdeauna nevoie de dragoste. Am nvat s iau totul de la nceput. Primul cuvnt a fost amintire. Spune-mi, ce mai spui cnd nu mai e nimic de spus? Timpului nu-i tremur niciodat minile. i plimb ncet bisturiul pe feele noastre ca un criminal n serie ndrgostit de arta sa. Dintre toate minunile Pmntului, am ales viciile pentru a fi fericii. Fericirea este gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge. Sadness flies away on the wings of time - Jean de La Fontaine (Tristetea dispare odata cu trecerea timpului) Nu da vina pe altii pentru propria ta nefericire. Wayne Dyer Cea mai mare ignoranta este sa respingi ceva despre care nu stii nimic. La ce bun atatia prieteni? Unul singur e de ajuns, daca ne iubeste ! - A quoi bon tant damis? Un seul suffit quand il nous aime What is a friend? A single soul dwelling in two bodies. Aristotel Ce este un prieten ? Un suflet care locuieste in doua trupuri . True friendship consists not in the multitude of friends, but in their worth and value. Ben Johnson Adevarata prietenie nu consta in numarul de prieteni , ci in devotamentul si valoarea [...] Nothing makes a woman more beautiful than the belief that she is beautiful. Dreams dont have an expiration date. Citate Paulo Coelho. Mereu i faci prieteni noi i nici nu trebuie s stai cu ei zi de zi. Cnd ne vedem tot timpul cu aceleai persoane, ele ajung s fac pn la urm

parte din viaa noastr. i cum ele fac parte din viaa noastr, ncep s vrea s ne-o schimbe. Dac nu eti aa cum vor, se enerveaz. Fiindc toat lumea are o noiune exact despre cum trebuie s ne trim viaa. i nimeni nu tie cum trebuie s-i triasc propria-i via. De aceea e aa de important s lai anumite lucruri s treac. S le dai drumul. S te desprinzi de ele. Oamenii trebuie s neleag c nimeni nu trieaz, uneori ctigm, alteori pierdem. Nu atepta s i se dea ceva napoi, nu atepta s i se recunoasc efortul, s i se descopere geniul, s i se neleag iubirea. ncheie nite etape. Nu din orgoliu, din neputin sau mndrie, ci pur i simplu pentru c acel lucru nu se mai potrivete cu viaa ta. nchide ua, schimb discul, f curat n cas, terge praful. nceteaz s mai fii cine erai i transform-te n cine eti! Cel mai bun mod de a cunoate i a nimici un duman este s te prefaci c-i eti prieten. Ce este adevratul Eu? E ceea ce eti dumneata, nu ceea ce fac ceilali din dumneata. E periculos s iubeti! Iubirea e ca un drog. La nceput ai senzaia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult, nc nu e un viciu, dar i place senzaia i i nchipui c o poi ine sub control. Te gndeti la persoana iubit vreme de dou minute i uii de ea vreme de trei ore. n scurt timp ns, te obinuieti cu acea persoan i ncepi s fii complet dependent de ea. Acum te gndeti la ea trei ore i o uii dou minute. Dac ea nu e lng tine, ncerci aceeai senzaie ca i drogaii cnd nu i obin drogul. n acel moment, aa cum drogai fur i se njosesc ca s fac rost de ceea ce le trebuie, i tu eti dispus s faci orice pentru dragoste! Dragostea este o fiin slbatic. Cnd ncercm s o inem n fru, ne distruge. Cnd ncercm s o nchidem, ne nrobete. Cnd ncercm s o nelegem, ne tulbur. Cnd i doreti ceva cu adevrat, tot Universul conspir pentru ndeplinirea visului tu. Trupurile se neleg, dei sufletele nu sunt ntotdeauna de acord. Adevaraii prieteni sunt aceia care se afl alturi de noi atunci cnd ni se ntmpl lucruri bune i se bucur de victoriile noastre. Falii prieteni apar n momentele grele, cu mutra plouat, "de solitaritate" cu noi, dar de fapt suferina noastr i consoleaz pentru viaa lor mizerabil. Un singur lucru face visele imposibile: frica de eec. Gsete curajul de a fi tu nsui, chiar dac nc nu tii cine eti! Nimeni nu reuete s fug de propria inim. De aceea e mai bine s asculi ce spune. Pentru ca niciodat s nu vin o lovitur pe care n-o atepi. Cnd ne aflm n faa marilor comori, nu le vedem niciodat. i stii de ce? Pentru c oamenii nu cred n comori. S ne iubim unii pe alii, dar s nu ncercm a ne poseda unii pe alii.

Nimeni nu pierde pe nimeni, pentru c nimeni nu posed pe nimeni. Tot ceea ce se ntmpl o dat poate s nu se mai ntmple niciodat, dar tot ceea ce se ntmpl de dou ori se va ntmpla cu siguran i a treia oar. Viaa este un joc dur i halucinant, viaa nseamn salturi cu parauta, nseamn risc, nseamn s cazi i s te ridici, nseamn alpinism, nseamn voina de a ajunge n punctul tu cel mai nalt i a te simi nemulumit i nelinitit cnd nu reueti s o faci. Nu ntotdeauna ceea ce vedem este i ceea ce exist. Cine iubete ateptnd o recompens i pierde vremea. Oamenii ar vrea s schimbe totul, dar n acelai timp ar vrea ca totul s rmn la fel. Niciodat nu suntem att de nvini sau att de nvingtori pe ct ne considerm singuri. Cine eti tu ca s-i ajui pe ceilali? Oare nu-i poi vedea singur propriile tale defecte? Universul ne ajut ntotdeauna s luptm pentru visele noastre, orict ar prea ele de nebuneti, pentru c sunt visele noastre i doar noi tim cu ce pre le vism. Fiecare primete un nume cnd se nate, dar trebuie s fie n stare s-i boteze viaa cu un cuvnt care s-i dea un sens. E de ajuns s fii atent, leciile vin ntotdeauna atunci cnd eti pregtit, iar dac eti atent la semne, vei afla mereu tot ce-i trebuie pentru pasul urmtor. Dragostea nu este n cellalt, este n noi nine; noi o trezim. Dar pentru trezirea asta avem nevoie de altul. Universul are sens doar cnd avem cu cine s ne mprtim emoiile. Viaa e prea scurt - sau prea lung - pentru ca eu s mi permit luxul de-a mi-o tri att de ru. Sunt i eu ca toi ceilali oameni: vd lumea aa cum vreau eu s fie, nu aa cum este. Vrei s m rneti sau vrei s m foloseti pentru a-i rni pe alii?

Trebuie s tim cnd se ncheie o etap din viaa noastr. Dac te ncpnezi s rmi mai mult dect e necesar, pierzi bucuria de a tri i sensul vieii.

De ce sunt oamenii triti: Sunt prizonieri n povestea lor personal. Toat lumea crede c obiectul vieii acesteia este s urmeze un plan. Nimeni nu se ntreab dac acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strng experiene, amintiri, lucruri, idei ale altora i asta e mai mult dect pot duce. Dar i uit propriile vise. Trebuie s uitm ceea ce credem c suntem, pentru a putea fi ntr-adevr cine suntem. De multe ori cea mai bun form de a afla cine suntem este aceea de a ti cum ne vd ceilali. Asta nu nseamn c vom face cum vor ei, dar cel puin ne cunoatem mai bine. Trebuie s cutam dragostea acolo unde suntem, chiar dac asta ne-ar costa ceasuri, zile, sptmni de decepii i tristei. Cci n clipa n care pornim n cutarea iubirii i ea pornete n ntmpinarea noastr. i ne salveaz. Dragostea: Eu sunt totul i nimic. Sunt ca vntul i nu pot intra acolo unde ferestrele i uile sunt nchise. I-am rspuns: Dar eu sunt deschis pentru tine. Iar ea mi-a rspuns: Vntul e fcut din aer. Este aer n casa ta, dar totul e nchis. Mobilele se vor umple de praf, umezeala va distruge tablourile i va pta pereii. Vei continua s respiri, vei cunoate o parte din mine - dar eu nu sunt o parte, sunt Totul i asta n-o s afli niciodat. ncearc s tii totdeauna ce vrei. Caut s trieti. Amintirile sunt pentru cei mai btrni. Miracolele nu au nicio explicaie, dar apar n viaa celor care cred n ele. Vedem ntotdeauna drumul cel bun, dar nu apucm dect pe cel cu care suntem obinuii. Omul are nevoie de ceea ce este mai ru n el ca s realizeze ceea ce este mai bun n el. Nu am dect prezentul i numai el m intereseaz. Dac vei putea rmne mereu n prezent, vei fi un om fericit. Totul n via este numai semne. Universul este creat ntr-o singur limb pe care toat lumea o nelege, dar acum a uitat-o. Ori de cte ori vrei s realizai ceva, pstrai-v bine ochii deschii i asigurai-v c tii exact ce anume dorii. Nimeni nu-i poate nimeri inta cu ochii nchii. Cnd mergem pe drumul visat, lsm tristeea n urm... Acceptm adevrul numai dup ce l-am negat din tot sufletul. Iubeti pentru c iubeti. Nu exist niciun motiv pentru ca s iubeti. Eu nu sunt un corp care are suflet, sunt un suflet care are o parte vizibil numit corp. Viaa este foarte rapid, i face pe oameni s treac de la cer la infern n cteva secunde. Fiinta omeneasca are doua mari probleme: prima e sa stii cand sa incepi si a doua, cand sa te opresti Cu ct ajungi mai aproape de vis, cu att Legenda Personal se transform

ntr-o adevrat raiune de a tri. Decepiile, nfrngerile, descurajarea sunt instrumente pe care Dumnezeu le folosete pentru a-i arta drumul. Ateptarea este dureroas. Uitarea este dureroas. Dar cea mai mare suferin este aceea de a nu ti ce s faci. Cine e nelept este nelept doar pentru c iubete i cine e nebun e nebun deoarece crede c poate nelege iubirea. Un copil poate oricnd s-l nvee pe un adult trei lucruri: cum s fie mulumit fr motiv, cum s nu stea locului niciodat i cum s cear cu insisten ceea ce-i dorete. Trebuie s-l ascultm pe copilul care am fost cndva i care nc exist n noi. Copilul acesta nelege momentele magice. Putem s-i nbuim plnsul, dar glasul nu i-l putem reduce la tcere! n toate povetile de dragoste exist ntotdeauna ceva care ne apropie de eternitate i de esena vieii, pentru c povetile de dragoste conin toate tainele lumii. Ce se ntmpl ns atunci cnd timiditatea mpiedic o dragoste adolescentin s nfloreasc? si petrecu viaa ateptnd mereu ceva: pe tatl ei s se ntoarc de la lucru, scrisoarea iubitului care nu mai sosea, examenele de la sfritul anului, trenul, autobuzul, convorbirea telefonic, vacana, sfritul vacanei. Acum trebuia s atepte moartea, care venea la o dat fix. n orice relaie uman lucrul cel mai important e comunicarea; dar oamenii au uitat s se aeze i s stea de vorb, s-i asculte pe ceilali. Merg la teatru, la cinema, se uit la televizor, ascult radioul, citesc cri, dar aproape c nu vorbesc. Dac vrem s schimbm lumea, trebuie s ne ntoarcem la epoca n care rzboinicii se adunau n jurul focului i istoriseau ntmplri. Fiina noastr e la discreia celorlali, nu apari tu n ochii unuia aa cum eti, ci cum au reuit alii s sugereze o imagine despre tine.-Marin Preda (Cel mai iubit dintre pamanteni)

Comport-te cu alii aa cum ai vrea s se comporte alii cu tine.-Voltaire Las lumea s te cunoasc aa cum eti, nu aa cum crezi c ar trebui s fii, pentru c mai devreme sau mai trziu, dac te prefaci, vei uita prefctoria, i atunci unde vei fi? Fie ca ntotdeauna s te ndrgosteti de realitate i nu de iluzie.-Pam Brown Un prieten poate pleca att de departe, nct s nu-l mai vezi niciodat. i totui el rmne venic o parte din tine.-Pam Brown Fa o plimbare cu mine sa vorbim despre vremurile care au trecut-care inca mai sunt in

amintirile noastre. Vremurile pe care le pastram in adancul sufletelor noastre. Viata e frumoasa si acum-numai ca traim intr-o lume diferita. Insa in ochii nostri se oglindeste si acum copilul din sufletul nostru.-Pam Brown Si zambim-fiindca ne dam seama ca n-am pierdut nimic important de-a lungul drumurilor noastre in viata. Keep your eyes on the stars and keep your feet on the ground.

A woman's heart is a deep ocean of secrets. Octavian Paler-Viata pe un peron nchipuii-v c ntr-o zi ar fi venit un tren i n-am fi mai avut putere s urcm n el. L-am dorit prea mult, l-am ateptat prea mult. Ne-am epuizat n ateptare i nu ne-a rmas nicio pictur de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului ateptat. Numai c ne-am fi simit strivii de o mare tristee, amintindu-ne ct am visat trenul acela care acum pleac fr noi. i ce-am fi putut face dup plecarea trenului? Singura noastr ans ar fi fost s uitm de el, s uitm de toate, s dormim, iar cnd ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, s ateptm alt tren... Decalog. Prima porunc: S atepi orict. A doua porunc: S atepi orice. A treia porunc: S nu-i aminteti, n schimb, orice. Nu sunt bune dect amintirile care te ajut s trieti n prezent. A patra porunc: S nu numeri zilele. A cincea porunc: S nu uii c orice ateptare e provizorie, chiar dac dureaz toat viaa. A asea porunc: Repet c nu exist pustiu. Exist doar incapacitatea noastr de a umple golul n care trim. A aptea porunc: Nu pune n aceeai oal i rugciunea i pe Dumnezeu. Rugciunea este uneori o form de a spera a celui ce nu ndrznete s spere singur. A opta porunc: Dac gndul sta te ajut, nu evita s recunoti c speri neavnd altceva mai bun de fcut sau chiar pentru a te feri de urmrile faptului c nu faci nimic. A noua porunc: Binecuvnteaz ocazia de a-i aparine n ntregime. Singurtatea e o trf care nu te nvinuiete c eti egoist. A zecea porunc: Amintete-i c paradisul a fost, aproape sigur, ntr-o grot. Uneori, e drept, omul obosete ateptnd. i n-ai auzit, oare, de situaii n care, cnd sosete n sfrit ceea ce el a ateptat, sosete prea trziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obinnd-o prea trziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuete s-l oboseasc i mai mult. i renun la ea cu o ultim mare tristee, deoarece nu e simplu s pori o btlie i, ajuns la capt, s-i dai seama c asta a fost totul. Btlia. A

existat cndva un scop, dar de atta ateptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singurtatea, dar nu vrei s te resemnezi cu desvrirea ei. Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau, oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor. Dragostea e o lupt ntre dou suflete i ntre dou trupuri n care uneori nu e niciun nvingtor, alteori nu e niciun nvins. Noi suntem ca un cntec, nu credei? Un cntec nu se poate cnta niciodat de la sfrit spre nceput. Trebuie s-l cni totdeauna ndreptndu-te spre sfrit. Pe parcurs, n timp ce cni nc i muzica te mbat, i dai seama c sfritul se apropie totui, orict l-ai amna. ncerci s lungeti puin notele, dar asta nu d cntecul napoi, nu renvie ceea ce a murit din muzic ntre timp. Amni doar sfritul. Te ncpnezi s nu recunoti o eviden. C orice cntec are un sfrit. Orict ar fi de frumoas o melodie, vine o clip cnd ea e acoperit de tcere. Cnd tcerea e mai puternic dect muzica. Pmntul e singurul loc n care se poate crea Paradisul. Nu sunt bune dect amintirile care te ajut s trieti n prezent. Una din prejudecile lumii noastre este nevoia de a pune etichete, de a clasifica totul; oamenilor li se pare c au i neles ceea ce au clasat. Dar nu m pot opri s gndesc c pretutindeni exist o pdure n care se pierde o linie ferat. Pentru c mereu exist un orizont dincolo de care considerm c e normal s ajungem. i o mlatin unde ne trag amintirile. Eu am imaginat gri, peroane i am trit ateptrile. Acesta a fost, se pare, destinul meu. E un lucru destul de cunoscut c timizii sunt uneori mai curajoi dect curajoii. Ei au ndrzneli de care un om normal nu e n stare. Dup cum nehotrii sunt capabili de pasiuni nebuneti. Pierderea dragostei este, am descoperit atunci, rul cel mai mare care i se poate ntmpla unui om. Putem tri fr Dumnezeu, dar nu putem tri linitii fr dragoste. Ateptarea ne d iluzia c facem ceva ateptnd, cnd, de fapt, nu facem altceva dect s murim suportabil, puin cte puin.

Cea mai mare glorie nu o dobndeti atunci cnd nu eti dobort niciodat, ci atunci cnd te ridici dup ce ai czut.-Confucius. Spune-mi i voi uita, arat-mi i poate mi voi aduce aminte, implic-m i voi nelege!-Confucius. A vorbi nseamn a semna, a asculta nseamn a culege.-Confucius. S nvei fr s gndeti este fr sens; s gndeti fr s nvei este periculos.-Confucius.

Omul superior acioneaz nainte de a vorbi, iar apoi vorbete n conformitate cu aciunile sale.-Confucius. Cnd vezi un om bun, ncearc s-l imii; cnd vezi un om ru, analizeazte.-Confucius. Fiecare lucru are frumuseea lui, dar nu oricine o vede.-Confucius. Numai cei foarte nelepi i cei foarte ignorani nu se schimb.-Confucius. Omul superior este sensibilizat de dreptate, omul inferior de avantaj.-Confucius. Cnd vezi un om bun, gndete-te s-l ntreci: cnd vezi un om ru, cerceteaz-i inima.-Confucius. Cnd stingem focul, unde se duce lumina?-Confucius. Cnd vorbeti mult, aproape ntotdeauna spui i ce n-ar trebui spus.Confucius. Nu trebuie s fii trist c n-ai fost remarcat. Fii trist c n-ai fcut nimic remarcabil.-Confucius. Caut s pstrezi n toate linia de mijloc.-Confucius. Fericirea aparine celor care tiu s o fac s atepte.-Confucius. F tot ce poi i las restul pe seama destinului.-Confucius. Pstreaz credina i sinceritatea ca principii primordiale.-Confucius. Natura ne aseamn. Educaia ne deosebete.-Confucius. Nu conteaz ct de ncet mergi, atta vreme ct nu te opreti.-Confucius. Exist vreo regul care poate s te conduc ntreaga via? S iubeti: ceea ce nu vrei s i se ntmple ie, s nu faci altuia.-Confucius. S iubim pe semenii notri ca pe noi nine, s msurm pe alii cu msura cu care ne msurm pe noi, s preuim lucrurile i nevoile lor prin cele ale noastre. Cnd le vom dori ceea ce ne dorim nou i cnd i vom feri de ceea ce ne ferim noi, atunci vom mplini legea adevratei iubiri.-Confucius. Eu transmit, nu creez. Am ncredere n cei vechi i-i iubesc.-Confucius. Nu ncerc s aflu rspunsurile, a dori s neleg ntrebrile.-Confucius. Noi nu tim nc despre viaa de aici; cum putem ti despre cea dup moarte?-Confucius. Am vzut un om care ncerca s sting un foc mare cu o ceac de ap. N-a reuit i a tras concluzia c apa nu poate stinge focul. O ceac de ap nu poate stinge focul, dar mult ap l poate stinge.-Confucius. Cuvintele sunt vocea inimii.-Confucius. Tcerea este prietenul adevrat care nu te trdeaz niciodat.-Confucius. S rspunzi cu spirit de dreptate rului fcut, iar binelui cu bine.-Confucius. Ignorana este noaptea minii, dar o noapte fr lun i stele.-Confucius. Fr a cunoate puterea cuvintelor este imposibil s cunoti oamenii.Confucius. Exist, oare, vreun cuvnt care poate fi luat drept regul de comportare pentru ntreaga via? Dasclul spune: Nu este oare reciprocitatea acest cuvnt? Ceea ce nu-i doreti s i se fac, nu f nici tu altuia.-Confucius. Lucrurile importante raman totdeauna...cei care ne iubesc raman mereu langa noi....cele care dispar sunt lucrurile pe care le credeam importante,dar sunt inutile-precum falsa putere de a controla iubirea.

Oscar Wilde-Portretul lui Dorian Gray.


Lucrurile de care eti foarte sigur nu sunt niciodat adevrate. Fidelii cunosc doar latura trivial a iubirii, numai infidelii cunosc tragediile

ei. Punctualitatea e un ho care fur timpul. Oamenii sunt foarte fericii s druiasc lucrurile de care ei nii au cea mai mare trebuin. Asta e ceea ce eu numesc prpastia generozitii. Diversitatea de opinii despre o oper de art demonstreaz c opera este nou, complex i vie. Atunci cnd criticii nu cad de acord, nseamn c artistul are dreptate. Adevrata frumusee sfrete acolo unde apare expresivitatea intelectual. n sine, intelectul este o manier de exagerare i distruge armonia oricrui chip. Singura cale pentru a scpa de tentaie este s-i cedm. Nesinceritatea e doar o metod prin care ne putem dubla personalitatea. A fi bun nseamn a fi n armonie cu tine nsui. Disonana nseamn a fi forat s fii n armonie cu alii. Cnd o femeie se mrit din nou, o face pentru ca i-a detestat primul brbat. Cnd un brbat se recstorete, o face pentru c i-a adorat prima soie. Femeile i ncearc norocul; brbaii i-l risc. Voi, femeile, iubii cu urechile, noi, brbaii, iubim cu ochii, dac iubim vreodat. Nimeni nu e n stare s suporte pe cineva nzestrat cu aceleai defecte ca i el nsui. Scenele nu mi plac dect la teatru. ie i place toat lumea; ceea ce e totuna cu a spune c toi oamenii te las indiferent. Singurul lucru pe care nu-l regret niciodat sunt greelile. Frumuseea este o form a geniului, dar este superioar geniului pentru c nu cere s fie explicat. Gndirea i limbajul sunt pentru artist instrumentele artei sale. Viciul i virtutea sunt pentru artist materialele artei. E trist, dar nu-i nicio ndoial c Geniul e mai durabil dect Frumuseea. Avantajul emoiilor e c ne induc n eroare, iar avantajul tiinei este c nu e emoional. Scopul vieii e dezvoltarea sinelui. ntotdeauna poi fi atent cu cei de care nu i pas. Pentru a-i rectiga tinereea trebui doar s-i repei nebuniile. Valoarea unei idei nu are nimic de-a face cu sinceritatea celui care o exprim. Partea rea a unei poveti romantice este c te las cu totul lipsit de romantism. Singura diferen ntre un capriciu i o pasiune de-o via este c ntotdeauna capriciul dureaz puin mai mult. Femeile ne iubesc pentru defectele noastre. Dac avem destule, ele ne vor ierta totul, chiar i uriaele noastre intelecte. Nicio femeie nu-i genial. Femeile aparin sexului decorativ. N-au nimic de spus, dar acest nimic l spun ntr-un mod fermector. Protii i urii se bucur de toate pe lumea asta. Stau relaxai i casc gura la spectacol. Dac nu cunosc sensul victoriei, sunt scutii cel puin de cunoaterea nfrngerii. Triesc aa cum ar trebui cu toii s trim neperturbai, indifereni i fr neliniti. Nu-i ruineaz pe alii, dar nici ei nu sunt ruinai de alii. Oamenii lipsii de egoism sunt incolori. Le lipsete personalitatea. Citate

n cte feluri poi distruge o inim i apoi s te atepi s bat?-Stephenie Mayer (Luna noua) Adnc n sufletul meu tiam un lucru, i anume ct putere i ddea dragostea s distrugi pe cineva. Cnd viaa i ofer un vis care i ntrece de departe orice ateptri, nu e de bun-sim s jeleti atunci cnd se sfrete. i totui... S spunem adevrul. Raiunea i dragostea nu i au locul mpreun n vremurile acestea... Nu te teme. Suntem menii s fim mpreun. Mircea Cartarescu Aadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac dect s m decupeze-n diapozitive subiri. n momente diferite, dup ele, am personaliti diferite. Interiorul nostru nu e ns un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, n cele din urm, cutarea mea de sine. Exist pentru c m caut pe mine nsumi. Nu m caut ca s m gsesc; faptul c m caut pe mine nsumi este semnul c deja m-am gsit.

ntotdeauna paradisul mi s-a prut o rtcire teribil ca i infernul... Keep smiling - it makes people wonder what you've been up to By Spike. Nu-mi spune mie ca suferi si ca treci printr'o pasa trista Daca'ti plange inima dupa mine, inghite o batista. Daca lumea e nebuna,internati-o intr-un ospiciu Imi place sa rad de viata asta-i singurul meu viciu. E HipHop murdar suna bizar 100% Exclusiv pentru cine asculta E genu teribil si limbajul vulgar Ce se transmite exclusiv pe lungimea ta de unda O ardem romantic noaptea in parc sub luna plina Pana imi cresc coarne par pe corp si ma transform in... Ma-ta =)))

Dar sa presupunem ca e vorba de o iubire cum ti se pare dragostea la varsta dumitale:o fericire ori o nefericire exceptionala,absoluta,unica!..N-a durat cu toate acestea o viata intreagaBarbatul a mintit,a plecat,e nestatornic sau e o bruta..De ce nu stiu oare femeile ca detin o singura razbunare pentru suferinta si umilinta din acel ceas,al inselaciunii?Una singura,dar teribila!Zambesc cu mila cand deschid ziarul si citesc ca o femeie si-a impuscat sotul ori iubitul, fiindca fusese abandonata.Nenorocita! Pentru ce sa mearga inaintea Curtii cu juri cand avea la indemana o razbunare mai crunta decat moartea si glontul?.. Este destul sa dovedeasca barbatului care i-a fost

infidel si a parasit-o ca nu-i reproseaza nimic,ca nu mai exista in inima ei nicio urma:a uitat tot,si-a refacut viata,e fericita.Aceasta,un barbat nu poate s-o inteleaga si s-o suporte.Vrea sa stie cu cine lai uitat,cum lai uitat,cat de repede lai uitatE randul lui sa fie umilit si sa sufere.Nu-si iarta ca ti-a mai lasat inca dreptul la acesta la viata,ca nu tea zdrobit cu desavarsire,ca sa-ti petreci restul zilelor cu ochii in pumni,plangandu-l,asteptandu-l..- Duminica orbului-Cezar Petrescu Citate din Mihail Drumes Invitatie la vals Vreau s-i intru n snge... De fapt, marile pasiuni rmn necunoscute, se consum n anonimat. Sunt unele lucruri, n iubire, care nu se pot spune dect n tain. E parc un fcut s nu ne dm seama de valoarea unei fiine sau lucru dect dup ce-l pierdem. Iubirile cele mai mari sunt tocmai cele de care te ndoieti mai mult. Iubirea e nesaioas, de un egoism slbatic, vrea s-i sacrifici tot fr s-i ceri nimic n shimb, mulumindu-te doar cu ceea ce-i ofer. Eu am vrut totul de la tine pentru c-i ddusem totul i oricum ceva mai bun dect mine nu puteam eu s-i dau. De aici a pornit greeala, de la acest schimb n aparen just. Dar ce experien aveam eu, de unde s tiu eu c iubirea dintre dou fiine nu e niciodat egal, c balana atrn cnd ntr-o parte, cnd ntr-alta, dup variabile de care foarte greu ne dm seama. n cazul nostru balana atrna n favoara ta. Lanurile cu care m nctuai erau mult mai puternice dect ale mele. De altfel, aleii dragostei absolute sunt excepii tot att de rare ca i geniile. Visuri nscute moarte. Nu lsa pasiunea s se urce la creier i s-i ia minile. Reteaz-o nc de la inim. Cine raioneaz n iubire e stpnul celuilalt. Cel mai sntos lucru e s te consideri satisfcut cu prima faz a legturii, care de altfel e primvara dragostei. Acolo slluiete fericirea. Dup ce ai gustat din mierea ei, ce mai atepi? Paradisul n-are numai un arpe, ci mai muli. Vrei s te mute arpele geloziei, al infidelitii sau al abandonrii? Veninul lor e ru, cteodat chiar mortal. Du-te i caut alt femeie, ia-o mereu de la nceput. Nu sorbi prea nsetat din fericire, cci fericirea e insaiabil ca apa srat a naufragiatului: cu ct bei, cu att i crete setea. O fericire egal e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire. Marile dureri nu dor la nceput. Ele sunt mari pentru c deschid o ran care nu se mai vindec. Iubirea dintre dou fiine nu e egal, balana atrn cnd ntr-o parte, cnd ntr-alta dup imponderabile de care rar ne dm seama. Brbatul, datorit eului su aa-zis "superior", se d dragostei cu pruden, pstrnd rezerve pentru sine, de aceea i pstreaz mcar parial echilibrul. Pe cnd noi, femeile, cnd iubim, ne dm integral, mistuindu-ne n aa fel, nct nu ne rmne dect umbra celor ce am fost. Nicio femeie nu seamn cu alta. Drumul nvingtorului este acela de a merge mai departe, chiar dac pentru asta trebuie s treac peste cadavre. Ai crezut i poate nc mai crezi c sunt proast. Ah, e foarte firesc s judeci aa. Te iubeam prea mult, poate mai mult dect ai fi avut nevoie, i nu tiu dac o femeie ndrgostit raioneaz vreodat cu creierul.

"Viitorul este singurul lucru care se promite mereu. Dar prezentul, prezentul cui sa-l lasam? Eu m-am saturat sa mai astept. M-am decis sa iau tot ce se poate lua din prezent, iar pretul pe care sunt dispus sa-l platesc ma priveste. Cel putin, imi asigur o reusita imediata , mai pretioasa decat o eternitate incerta." Cu cat femeia se arata mai devotata, cu atat barbatul va deveni mai lucid si mai stapan pe situatie; cu cat ea este mai cruda si mai necredincioasa, cu cat il maltrateaza mai mult, cu cat se joaca mai pacatos de usuratic cu el, cu cat arata mai putina indurare, cu atat mai tare va starni voluptatea barbatului, va fi mai iubita si mai divinizata. Asa a fost din toate timpurile ...- Sacher Masoch - Venus invesmantata in blanuri Citate Memoriile unei gheise-Arthur Golden Oricare ar fi chinurile i triumfurile noastre, orict de mult am suferi, mult prea curnd se mprtie toate, ca tuul prea subire pe hrtie. Durerea e un lucru foarte ciudat; suntem att de neputincioi n faa ei. E ca o fereastr care se deschide atunci cnd vrea ea. Camera se rcete i nu putem dect s tremurm. Dar de fiecare dat se deschide mai puin, pn cnd, ntr-o zi, ne ntrebm ce s-a ales de ea. "...visele pot fi atat de primejdioase: mocnesc ca focul si uneori ne consuma cu totul" "M-am impleticit pana afara, in curte, ca sa scap de tristete, dar sigur ca e cu neputinta sa fugi de tristetea din tine" "Desigur, un semn nu are nici o importanta daca nu stii sa il interpretezi" "Uneori, in viata dam de lucruri pe care nu le intelegem pentru ca n-am mai vazut niciodata ceva asemanator" "Nici unul din noi nu gaseste pe lume atata bunatate cata ar trebui..." "...daca ai trait o seara mai frumoasa decat oricare alta din viata ta, iti pare rau ca se termina, dar esti in acelasi timp recunoscator ca a existat" Noi, oamenii, suntem numai o particica din ceva mult mai cuprinzator. Mergand, putem strivi un gandac sau putem crea un curent de aer care sa faca o gaza sa ajunga intr-un loc unde altfel n-ar fi ajuns. Iar daca ne gandim la acelasi exemplu, dar cu noi in rol de insecta si universal in rolul nostru, devine limpede ca suntem zilnic afectati de forte asupra carora nu avem mai mult control decat are bietul gandac asupra piciorului urias care-l calca. Ce putem face? Trebuie sa folosim orice metoda pentru a intelege miscarile universului si a ne planui faptele in asa fel incat sa nu luptam contra curentului, ci sa ne lasam ajutati de el. "Stim cu totii ca un decor de iarna, incarcat de zapada, cu copacii imbracati in saluri albe va fi de nerecunoscut in primavara urmatoare. Dar nu-mi inchipuisem niciodata ca acelasi lucru se poate petrece in noi insine." "Fetele spera tot felul de lucruri nebunesti[...]. Sperantele sunt ca podoabele de par. Fetele vor sa poarte prea multe. Cand ajung femei batrane, arata caraghios si numai cu una singura." "Restristea e ca un vant puternic. Nu doar pentru ca ne impiedica sa mergem unde dorim. Dar ne si smulge de pe noi tot ce am adunat, in afara lucrurilor care nu pot fi smulse, asa ca in urma ei ne vedem chiar cum suntem de fapt, nu cum ne-am dori sa fim."

"Cand ne chinuim sa inotam la deal, impotriva curentului, fiecare piatra de care ne sprijinim piciorul ajunge sa ne fie vitala." "Ar fi trebuit sa am mai multa minte: de cate ori nu primisem deja lectia dureroasa ca, desi ne dorim ca spinul sa ne fie smuls din carne, acesta lasa in urma o cicatrice care nu se mai vindeca?" "...lumea noastra nu e cu nimic mai durabila decat un val care se ridica din ocean. Oricare ar fi chinurile si triumfurile noastre, oricat de mult am suferi, mult prea curand se imprastie toate, ca tusul prea subtire pe hartie." I rather burn out then fade away - Kurt Cobain "Se sting norii cand ne lovesc cu fulgi sau cu ploi, noi nu ne stingem oare cand dam ceva din noi?" If you love it, set it free. If it will come back to you, it's yours. If it doesn't, it never was. Impacheteaza partea trista a trecutului intr-o cutie si pune eticheta: "Nedorit in Calatorie". Nu cara totul dupa tine in viitor. ... singura persoana care mi-a dat multa bataie de cap, am fost eu insumi ... Noua iubire..e defapt prima mereu Suntem doar pacienti ai timpului. Nimic nu ii impiedica pe oameni sa isi caute si sa isi gaseasca fericirea... inafara de ei insisi... Cateodata e mai important sa le dai oamenilor ce le place, nu ce le trebuie... Daca sti sa citesti fiecare om este o carte! "Iubire" inseamna sa sufli la dublu intr-o cana cu ceai fierbinte. "Deoarece ai ochii deschisi crezi ca poti vedea." Goethe Gone with the wind:"Tomorrow is another day" Stiu ca stii ca stiu-Regina piratilor WerA gesagt hat,muss auch B sagen!=Cine a spus A,trebuia sa spuna si B!.Este echivalentul prov.rom Daca ai intrat in hora,trebuie sa joci!. Prietenul adevarat vs. prietenul fals Vei intalni oameni care te vor uita. Vei uita oameni pe care i-ai intalnit. Dar uneori intalnesti oameni pe care nu ii poti uita. Aceia sunt prietenii tai. Diferenta dintre prietenii adevarati si cei falsi este la fel de clara precum diferenta dintre alb si negru chiar daca noi nu vrem sa observam asta deoarece mereu ne dorim sa vedem ce e mai bun in oamenii pe care-i iubim . Prietenul adevarat este acela care se afla mereu langa tine atunci cand nu esti ok. El te accepta asa cum esti, cu bune si cu rele si nu-ti cere niciodata mai mult . Atunci

cand sunteti impreuna lumea parca pare un loc mai fericit, mai prietenos si esti foarte sigur ca indiferent de ce s-ar intampla, daca ai sa ai nevoie de el, vei sti ca el va fi acolo cu siguranta. Prietenii adevarati sunt cei care impart momentele atat cele bune cat cat si cele rele facandu-le sa nu devina chiar atat de rele . Ei sunt familia pe care tu ti-o poti alege. Vor exista si momente in care nu veti fi de acord cu ceva sau veti fi suparat unul pe celalalt, dar un prieten adevarat este acela care stie cum sa actioneze in astfel de situatii. El iti poate spune cum se simte fara sa te atace,chiar daca se simti raniti, ei incearca sa nu va raneasca si pe voi. Prietenul fals arata ca prietenul adevarat. Cand lucrurile par bune, ei mereu sunt langa tine,bucurandu-se de fiecare minut. Atunci cand lucrurile sunt rele pentru el se plang la tine iar tu esti bucuros ca-l ajuti, deoarece este prietenul tau si tu chiar il iubesti. Prietenul fals isi arata cu adevarat fata atunci cand vine momentul in care tu ai anumite probleme si ai nevoie de el. Atunci sunt de negasit. Dar pentru ca tu il consideri prieten incepi sa-i gasesti tot felul de scuze, asa cum o fac prietenii adevarati, care iarta lipsa de loialitate. In acest moment, linia dintre prietenul adevarat si cel fals este cam incetosata. Da,este adevarat ca oamenii au probleme lor cu care sa se confrunte si nu toti sunt capabili sa fie puternici si pentru alte persoane atunci cand ele se simt neputiinciosi. Adevarata separare dintre prietenul adevarat si cel fals este atunci cand il confrunti pe prietenul tau si-i spui niste chestii care te-au ranit, niste lucruri pe care el ti le-a facut. Prietenul adevarat poate fi defensiv la inceput, crezand ca ati incercat sa ii faceti ceva pe la spatele sau, dar totusi le pasa de parerea voastra si daca chiar v-a suparat, o sa incerce sa-si repare greselile. Prietenul fals nu accepta sub nici o forma reprosurile. Ei sunt incapatanati,egoisti, incep sa tipe, sa faca panarama si sub nici o forma nu o sa-si ceara scuze chiar daca au gresit . Este un element crucial intr-o prietenie adevarata si multi dintre noi nu se gandesc decat atunci cand este mult prea tarziu. Daca cineva ti-e prieten si intr-adevar ti-e prieten,atunci ai putea sa-i spui cand el se comporta intr-adevar aiurea. Nimanui nu-i place sa fie criticat dar atunci cand le primim din partea celor pe care-i iubim ar trebui sa stim si sa putem repara acest comportament decat sa continuam sa-i ranim. Prietenului fals nici macar nu-i pasa. Ei sunt la fel ca si vremea. Atunci cand e cer senin, ei vin la distractie. Sunt alaturi doar in momentele usoare din viata ta. Este trist totusi pentru ca rareori aflam cine ne este cu adevarat prieten. Aflam doar atunci cand ceva neplacut se intampla dar oricat de dureros ar fi acest lucru, trebuie sa invatam din el . Daca prietenul tau se comporta intr-un mod negativ nu ignora acest lucru. Ori te distantezi incet,incet de el or il confrunti, dar atunci sa fii pregatit pentru orice. Daca nu, poti alege mereu calea usoara . Nu toti pot fi prieteni adevarati dar cheia este sa recunosti pe aceia care sunt intradevar prieteni adevarati si pe aceia care sunt mereu superficiali.

Prietenia dintre fete. S-a vorbit despre prietenia dintre baieti, despre prietenia dintre o fata si un baiat, acum e randul meu sa incerc sa scriu despre prietenia dintre fete. Din punctul meu de vedere, e foarte greu sa mentii o prietenie adevarata cu o fata, daca si tu la randul tau esti tot fata. De ce? Pai e foarte simplu. Viata m-a invatat ca respectul si increderea se castiga treptat, dar m-a mai invatat si ca acestea se pot duce pe apa sambetei intr-o clipa. Relatia de prietenie dintre doua fete se poate rupe din diverse motive: invidie, egosim, orgoliu si barfa. Am trecut prin toate astea si nu cred ca o sa pot sa fiu vreodata capabila sa pun ochii pe prietenul prietenei mele, sa stau la colt de strada si sa spun la toata lumea probeleme ei sau sa o inlocuiesc cu altcineva si sa uit tot ce ne-a legat. Am avut multe prietene dar una singura mi-a dovedit ca pot sa am 100% incredere in ea. Lasand la o parte lucrurile negative care pot interveni, prietenia dintre doua fete poate fi magica si stransa ce poate dura pentru totdeauna daca intre cele doua exista comunicare, incredere, lucruri in comun. Cu prietena ta cea mai buna poti sa ai cele mai placute si frumoase amintiri, o poti imbratisa ori de cate ori simti nevoia si o poti suna indiferent daca e zi sau noapte. Intotdeauna o sa fie langa tine atunci cand iubitul te-a parasit si o sa te faca sa-ti dai seama ca nu are rost sa stai inchisa in casa si sa plangi, intotdeauna o sa fie dispusa sa-ti imprumute un articol vestimentar, intotdeauna o sa-ti fie alaturi indiferent de situatie, intotdeauna o sa poti sa discuti cu ea despre orice (moda, muzica, baieti si chiar si despre sex). Niciodata nu o sa te critice daca incepi sa plangi in timp ce urmaresti un film de dragoste, niciodata nu o sa se supere daca pierdeti timpul aiurea la shopping. Chiar daca aveti multi prieteni si prietene, nimeni si nimic nu poate sa-ti inlocuiasca prietena cea mai buna.

"Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane." My best friend girl/boy
Credeti in prietenie adevarata intre un barbat si o femeie? Credeti ca intre doua persoane de sex diferit pot nutri si alt tip de sentimente in afara de cele de erotism, de dorinta trupeasca si de dragoste? Credeti ca un barbat si o femeie se pot sprijini in orice moment, fara ca unul din ei sa aiba vreun gand ascuns? Mie personal viata mi-a dovedit de multe ori ca se poate, dar si la fel de multe ori ca nu se poate. In prietenia sincera dintre un baiat si o fata nu poate interveni invidia, gelozia sau certurile infantile. Fetele sunt mereu mai sensibile si se simt atacate din orice, simt nevoia de a fi protejate si aprobate, in schimb baietii dau dovada de o doza de echilibru ridicata, sunt mai linistiti si mai cerebrali. Certurile intr-o astfel de relatie ar avea un motiv foarte bine intemeiat. Prietenul meu cel mai bun este cel mai important barbat din viata mea, el ma sprijina, el ma ajuta , el ma sfatuieste, el ma face sa rad si el ma cearta atunci cand gresesc, imi atrage atentia asupra prostiilor pe care le fac, dar totusi imi intinde apoi o mana cand sunt la pamant. Toate prieteniile sunt magice, doar

ca prietenia dintre un baiat si o fata este perfecta, este magica, sincera, echilibrata si durabila. Prietenul baiat nu se va supara niciodata daca i-ai agatat tricoul, pentru ca nu vei imprumuta haine de la el, prietenul baiat nu va pune ochii niciodata pe prietenul tau, prietenul baiat nu va fi suparat niciodata daca mergi cu alte prietene la shopping. Tot ce conteaza e ca prietenia asta sa fie sincera. Fiindca apoi nu va mai fi o prietenie. Multe relatii amoroase nasc dintr-o prieteni adevarata, insa putine dureaza, si asa dispare atat magia prieteniei pure si nestramutata, cat si magia dragostei si a pasiunii.. si asa prietenii ajung sa isi raspunda ocazional la un "Buna!" aruncat din coltul gurii. Voi avea mereu un respect deosebit pentru cei care-si pastreaza prieteniile neatinse de focul pasiunii, si o admiratie incredibila fata de cei care au o relatie formata dintr-o prietenie stransa, o relatie care ii implineste pe toate planurile, o relatie la care nu vor renunta niciodata, de dragul iubirii dintre ei si de dragul prieteniei care ii leaga. Prietenia-..(dupa un blog) De cine ne ascundem oare? De noi insine. Oare intelegem toti sensul cuvantului prietenie? A fi prieten nu inseamna numai distractie si bani. Asta in niciun caz nu este o prietenie. Azi tinerii sunt influentati de un curent de conceptii din filme (cel mai des americane) sau reviste prin care prietenia este inteleasa ca un amestec de indrazneala si nebunie.Este dificil in viata sa fii singur, sa nu ai un prieten caruia sa-i vorbesti, sa nu ai cu cine sa-ti imparti bucuriile, sa nu ai un umar pe care sa plangi (la nevoie). Este un dezastru sa n-ai cu cine sa razi, sa gandesti, sa meditezi.Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, asta inseamna ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul: prietenia. Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum cand inca mai putem, sa ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc. Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toti dorim si vrem sa avem prieteni, dar nu toti prietenii sunt buni...Acel prieten bun, care nu te lasa la greu, caci despre acest prieten vreau sa vorbesc, cred ca are multe calitati ce trebuie amintite. Acest prieten bun este atent, stie sa observe cand ti-e greu, este acolo unde si cand ai nevoie. Este iubitor, stie sa mangaie, stie sa se comporte frumos, are capacitatea sa iubesca neconditionat, acest prieten nu va avea despre sine o parere mai buna, ci este egalul tau, acest bun prieten va avea intotdeauna usa deschisa si va fi gata sa te primeasca cu dragoste. Pe drumul vietii, greu si anevoios, atunci cand intampini greutati acest prieten va sti sa se uite inapoi, sa se intoarca, sa iti dea mana, sa te ajute sa te ridici si mai mult sa te ajute sa mergi mai departe. Un prieten bun cred ca nu va cauta sa faca ce-i place lui, ci va cauta sa faca ce iti place si te ajuta pe tine.Un bun prieten nu te va judeca si va gasi circumstante atenuante pentru tine, un bun prieten este langa tine si te va ajuta sa cauti solutii de rezolvare la problemele tale. Greutatile tale vor fi i

greutile lui, bucuriile tale vor fi i bucuriile lui, va plange alturi de tine si va rade alaturi de tine. El va sti sa simta alaturi de tine, cand vei fi bolnav el va simti durerea la fel ca tine. Acest prieten bun este bland, gentil si milos. Un bun prieten este capabil sa ierte si sa uite!Un bun prieten nu te va jigni, nu iti va vorbi urat, un bun prieten nu te dezamageste, ci iti va fi credincios, nu se va preface niciodata.Un bun prieten stie sa se ingrijeasca de tine, lipsa ta va fi completata de surplusul lui, ce este al lui este si al tau. Un bun prieten iti va da sperana, un bun prieten te va face sa fii tare, un bun prieten te va ajuta sa vezi soarele ce se ascunde dincolo de norii negri, un bun prieten te va motiva pentru a merge mai departe atunci cand tu nu mai poti si nu mai vrei, cand vei dormi el va veghea asupra ta, cand vei fi pe drum te va apara, te va ocroti. Inima lui va bate in acelasi ritm ca si inima ta, acest prieten bun te va intelege si ingadui cu toate slabiciunile tale.Acest prieten bun este gata, este pregatit chiar sa moara pentru tine...E greu s il gseti, dar dac ai reuit acest lucru cred c poi fii fericit! "Prietenia este rodul timpului, ii trebuie ani sa se coaca, in timp ce dragostea este ca fulgerul, uneori nascut din furtuna".(G.Garibaldi)"Prietenia precede dragostea, apoi o imbogateste" (Marin Preda). "Prietenul adevarat la nevoie se cunoaste! ".Da, multi dintre noi ne laudam ca toti din jurul nostru ne sunt prieteni si avem un mare numar de prieteni, dar cu siguranta acest lucru nu este real. In general, prietenii nu se pot numara pe degetele de la o mana, deoarece adevaratul prieten este cel care iti este alaturi atat la bine cat si la greu.Sunt oameni care sunt alaturi de ceilalti doar in momentele frumoase ale vietii, ce se petrec de-a lungul timpului, iar cand calalalt trece cel putin printr-un impas acestia ii intorc spatele brusc, pentru a nu-si complica viata cu problemele lui.Un asfel de om nu se poate numi prieten adevarat. De obicei in ziua de azi, cei mai multi dintre oameni sunt falsi. Greu mai poti gasi un om cinstit din toate punctele de vedere.Eu consider ca este prieten doar cel ce iti este alaturi la bine si la greu, se bucura de fericirea celuilalt si plange la suferinta acestuia.Eu apreciez din tot sufletul o prietenie sincera si mi-as dori ca si ceilalti sa faca la fel, dar acest lucru este aproape imposibil.Nu pot intelege de ce uneori suntem atat de rai si nu putem incerca sa avem un suflet mai bun, sa-i ascultam mai mult pe prietenii nostrii si sa-i sprijinim pe acestia din punct de vedere moral cel putin cand ei au nevoie de noi.O vorba buna eu consider ca are valoarea unei comori morale pentru sufletul uman, dar din nefericire nu stim sa apreciem toti acest lucru. Mai exista acele situatii in care prietenii pot fi falsi si in acesta situatie se adevereste motto-ul: Fereste-ma Doamne de prieteni, caci de dusmani ma feresc singur!Un singur sfat esential am sa le dau celor ce-mi citesc ideile: Selecteaza-ti prietenii! Nu uita ca adevaratii prieteni dintr-o viata nu se pot numara pe degetele de la o mana si incearca sa acorzi in sensul propriu al prieteniei o parte a sufletului tau doar celui care merita spre a nu fi dezamagit intr-un final! Iata cele 10 porunci ale prieteniei :

1. Sa pretuiesti prietenia ca pe o perla. Nici un remediu nu are valoare mai mare, nimic nu este mai eficient decat un prieten langa care ne regasim mangaierea in zilele noastre cele mai proaste si cu care ne impartasim bucuriile in momentele de fericire." (Ailred de Rievaulx) 2. Sa-ti iubesti toti prietenii fara nici cea mai mica urma de invidie. "Adevaratii prieteni nu dau voie nici invidiei, nici spiritului de competitie sa le degradeze ori sa le strice relatia. Prietenia nu este nici exclusiva nici posesiva... " Important este sa te iubesti mai intai tu insuti: "Nu poti infiripa o relatie de dragoste cu nimeni daca nu esti prieten cu tine insuti inainte de toate." (E Strachen) 3. Sa deschizi aceasta prietenie cu generoziate si catre alte inimi. "Mergand in intampinarea celorlalti, inima creste si se umple de bucurie. Acesta este faimosul secret al vietii interioare." "Prietenia care este inchisa in ea insasi sfarseste prin a se delasa si prin a deceptiona; a fi totdeauna amandoi, inseamna a sfarsi prin a se vesteji si prin a se plicitisi." 4. Sa intretii prietenia dialogand frecvent. "Prietenia necesita comunicarea intre prieteni. Altfel ea nu poate nici sa se nasca nici sa traiasca." (Francois de Sales) Oamenii au nevoie sa vorbeasca, au nevoie sa fie ascultati: "Sufletul lor umflat de griji, de necazuri sau de bucurie tanjeste sa fie ascultat. Cuvintele ne permit sa ne exprimam, sa comunicam unii cu altii." 5. Iti vei destainui necazurile, bucuriile foarte simplu. "Un prieten este cineva care stie totul despre tine si care totusi te iubeste." (Biblia) "Una dintre marile fericiri ale vietii este prietenia, si una dintre fericirile prieteniei este sa ai cui sa ii incredintezi un secret." (Alessandro Mazzoni) 6. Sa te arati prietenilor cu sinceritate, asa cum esti. "Ce reconfortant sa incerci o siguranta deplina fata de cineva, sa poti sa spui ce gandesti, fara sa-ti pregatesti dinainte cuvinte alese, sa pastrezi tacerea, daca doresti. Da, semnul unei prietenii veritabile este faptul ca tacerea nu mai este apasatoare." 7. In necazurile prin care trec, sa ai grija sa le fii un sprijin fidel. "Adevarata prietenie se naste atunci cand eu ma hotarasc sa fiu un prieten, si nu cand decid sa-mi fac unul." "Atunci cand un prieten se afla in dificultate, nu-l sacai intrebandu-l ce poti sa faci pentru el. Mediteaza la ce e de facut si fa ce trebuie." (E W Howe) 8. Sa le ierti cu usurinta prietenilor toate defectele. "In prietenie nu poti ajunge prea departe daca nu stii sa ierti." "Ca sa-ti faci un prieten trebuie sa inchizi un ochi. Ca sa-l pastrezi, trebuie sa-i inchizi pe amandoi!" (N Douglas) 9. Sa te straduiesti necontenit sa-i faci mai buni pe prietenii tai. Sunt prieteni in complicitate care nu reprezinta decat o atragere in mediocritate. Adevarata prietenie este o prietenie de emulatie, de depasire reciproca. "Sa iubesti pe cineva, spunea

Dostoievski, inseamna sa-l vezi asa cum Dumnezeu voia ca el sa fie. 10. Sa construiesti cu daruire impreuna cu ei o lume mai buna. " Prietenia nu schimba numai doua inimi, ea schimba toate relatiile lor cu ceilalti, ea poate schimba lumea daca este pusa in slujba unui plan maret.

viaa nu e roz. dar pensula e n mna ta. de tine depinde cum o fardezi.

viata nui roz,eu o vopsesc in verde.. Am invatat ca .... viata e ca un sul de hartie igienica. Cu cat se micsoreaza, cu atat se termina mai repede Am invatat ca .... ar trebui sa ma bucur ca Dumnezeu nu-mi da chiar tot ce cer Am invatat ca .... banii nu pot cumpara "clasa" (stil).. Am invatat ca ....micile intamplari zilnice fac viata spectaculoasa. Am invatat ca ... sub scutul cu care ne acoperim, e cineva care vrea sa fie apreciat si iubit. Am invatat ca .... Dumnezeu n-a facut totul intr-o zi. Ce m-ar face sa cred ca eu pot? Am invatat ca .... ignorand faptele, situatia nu se schimba; Mai mult, nici nu se rezolva. Am invatat ca .... daca iti faci planul sa te razbuni pe cineva, nu faci decat sa-i permiti sa continue sa te raneasca. Am invatat ca .... dragostea, nu timpul, vindeca toate ranile . Am invatat ca ... cea mai usoara cale de a ma implini ca persoana, este sa ma inconjur de oameni mai destepti decat mine. Am invatat ca ....toti oamenii noi pe care-i intalnesti merita sa fie salutati cu un zambet . Am invatat ca ...... pana nu te indragostesti, nimeni nu-ti pare perfect. Am invatat ca ...... viata e uneori grea, dar eu sunt mai tare ! Am invatat ca .... ocaziile nu sunt niciodata pierdute; altcineva le va lua pe cele pe care tu le-ai omis. Am invatat ca .... daca nutresti amaraciune in suflet, fericirea se ascunde de tine. Am invatat ca ... as vrea sa fi spus celor dragi ca ii iubesc inainte de a fi prea tarziu... Am invatat ca ..... ar trebui sa avem vorbe curate si sincere, Caci maine s-ar putea sa fim nevoiti sa le inghitim! Am invatat ca .... zambetul e un mijloc foarte ieftin de a arata mai bine. Am invatat ca .... nu pot schimba felul in care percep unele lucruri, dar pot schimba acele lucruri.

Am invatat ca ... cu totii dorim sa ajungem pe varful muntelui, insa toata fericirea si placerea sta in procesul insusi al urcusului. Am invatat ca ... cel mai bine e sa dam sfaturi numai in doua circumstante: cand ni se cer, si cand e o situatie de viata si moarte. Am invatat ca .... cu cat am mai putin timp, cu atat infaptuiesc mai multe. Laughing until your stomach hurts is what friends are for. " Nu imi privi golurile care poate nu le pot umple niciodata, priveste`mi plinul aparent care se poate goli oricand... " When a girl is quiet...millions of things are running in her mind Good girls are made of sugar and spice my girls are made of vodka and ice. Dac cineva te-a trdat odat, este din vina lui ; dac te trdeaz a doua oar, este din vina ta. incearca putin fard si un zambet fals dar dulce si vei putea ascunde ca inima iti plange. Some Things Can't Be Fixed. Show me respect, or I will show you the door. Am curajul sa spun adevarul in fata celor puternici si sa nu mint doar pentru a castiga aplauzele celor slabi! oamenii s-ar putea sa nu-si aminteasca exact ceea ce ai facut, sau ceea ce ai spus, dar intotdeauna isi vor aminti cum i-ai facut sa se simta! Supergirls don`t cry:) Cnd durerea merge ntr-o singur direcie, ea mi d putere . i m ntreb care va fi primul ce va spune ceea ce tim amndoi . .(rihanna-a million miles away) Acum e rndul tu, s plngi , s plngi ca un ru pentru mine. Sunt multe de spus, dar nu astzi . . n cte feluri poi distruge o inim i apoi s te mai atepi s bat ? Pentru c i-a fost alturi cnd n-ai avut nimic de dat ! Cnd eti singur n camera ta pustie, i nu este nimic, dar miroase a parfumul lui . . Ah, nu simi c plngi? Te-am strigat de multe ori dar tu erai din ce n ce mai departe . . Tu nu tii cum e s-i ceri timpului s repete momentele cnd respirai prin zmbete . . Gndete-te la ceea ce ai . Tu tii secretele pe care niciodat nu le-a spune, i cnd sunt tcut tu mi rupi tcerea, tu m mpingi s continui cnd ceva nu iese bine, tu . . tu eti o prieten adevarat ! M face s zmbesc, un prieten scos din file de poveti ! LuCrurile Kre nu Se Spun...Se PierD Vei intalni oameni care te vor uita. Vei uita oameni pe care i-ai intalnit. Dar uneori intalnesti oameni pe care nu ii poti uita. Aceia sunt prietenii tai

prietenul este acela in compania caruia te potzi simtzi tu insutzi... Triete clipa unic Ce n-ai s-o mai gseti, Treci peste orice replic i adversarul pcleti. Triete clipa astzi C mine nu se tie, n inim s pori, Cupa cu ap vie. Triete clipa dat De bunul Dumnezeu, Spernd ca niciodat S nu-i fie mai ru. Triete clipa ce surde i fericire-i poate da, n al vieii joc te prinde Uit ce-i n urma ta. Triete clipele intens Chiar cnd nu eti neles, Curajos, dar vistor, Gseti pasul urmtor. Tu esti o adevarata prietena Esti aici pana la final Tu ma impingi sa continui cand ceva nu iese bine. Pentru fiecare 60 de sec. in care stai suparat, pierzi un minut din viata frumoasa pe care nimeni nu ti-o poate da inapoi asa ca invata si tu sa fii fericit si sa zambesti! prietenia e un lucru sfant,nu e o vorba spusa-n vant.sa fi prieten nu e greu,dar daca esti......SA FI MEREU Uneori e nevoie de o ploaie torentiala pentru ca orizontul sa se limpezeasca.

http://www.youtube.com/watch?v=2imWmL9UCqU
girls are like phones.we love to be held and taken to.but if you press the wrong button you`ll be disconnected. A FI FEMEIE Fii atent sa nu faci o femeie sa planga... Deoarece D-zeu ii numara lacrimile!!

Femeia provine din coasta barbatului Nu din picioare ca sa atinga pamantul, Nu din cap pentru a fi superioara, Ci din barbat pt a fi EGALA, Din brate ca sa fie protejata Si din inima ca sa fie iubita. fiecare poveste are un sfarsit...dar in viata fiecare sfarsit are un nou inceput

"O zi fr rs este o zi pierdut (Charlie Chaplin) "De fiecare dat cnd rzi, i prelungeti viaa cu cteva zile (Curzio Malaparte) "Rsul, ca s aib pre, trebuie s fie spontan." (John Lubbock) "Nu poi s rmi suprat pe cineva care te face s rzi." (James Douglas Muir Leno) "Rsul este jogging intern." (Norman Cousins) "Nu putem s iubim cu adevrat pe cineva cu care nu am rs niciodat." (Agnes Repplier) "Rsul este soarele ce alung iarna de pe chipul oamenilor." (Victor Hugo) "Rsul este un calmant fr efecte secundare." (Arnold Glasow) Rzi din toat inima i vei vedea c ai numai de ctigat! So many memories ..so many stupid fights so many inside jokes and the craziest nights everything crazy that i do always seems to happen when im with you.:X Faptul ca traiesti nu a fost ideea ta, si ca respiri nu a fost hotararea ta, faptul ca traiesti a fost ideea Altcuiva si ca respiri, darul Lui pentru tine. Nimeni nu gandeste, nu simte, nu se manifesta ca tine, nimeni nu zambeste asa cum tu o faci. Nimeni nu vede cerul cum il vezi tu si nimeni nu stie tot ce sti tu.Fata ta nu o are nimeni pe acest pamant si ochii acestia ii ai doar tu. Nu uita niciodata! Esti bogat si bogatia ta nu sunt banii tai, ci viata ta. Nimeni nu traieste ca tine. Tu esti dorit, nu esti un rod al intamplarii, o toana a naturii, esti un gand al lui Dumnezeu, si inca unul genial. Tu esti tu! "Pastreaza-ti gandurile pozitive,pentru ca aceste ganduri vor devenii cuvinte. Pastreaza-ti vorbele pozitive,pentru ca aceste vorbe se pot transforma in actiuni. Pastreaza-ti actiunile pozitive,pentru ca aceste actiuni pot devenii obiceiuri. Pastreaza-ti obiceiurile pozitive,pentru ca acestea pot devenii modul tau de a trai. Pastreaza-ti modul de viata pozitiv,pentru ca acest mod de viata poate devenii destinul."(Mahatma Gandhi)

"X has had erased "Y" from her memory.Please never mention their relationship to her again.Thank you." Nu intotdeauna trebuie sa intoarcem pagina, uneori trebuie sa o rupem. Daca ierti,iarta totul,altfel nar mai fi iertare.-Lev Tolstoi Iertarea inseamna a te ridica mai presus decat cei ce te-au insultat.-Napoleon Bonaparte Iertarea este fapta cea mai nobila si mai rara decat aceea de a te razbuna.W.Shakespeare Iertarea nu schimba si nu sterge faptele.-Ileana Vulpescu Cand nu-l ierti pe altul,tu nu-l amarasti atata pe el,pe cat te jignesti pe tine insuti.-Ioan Gura de Aur Cand vom ierta totul,le vom castiga pe toate.-I.GurA DE aur Fii ingaduitor caci toti avem nevoie de iertare.-Seneca

I've only been in love with a beer bottle and a mirror.-Sid Vicious NU spune da daca nu vrei asta NU regreta ceea ce a fost si nu a iesit cum ai vrut tu, pentru ca ai avut ceva important de invatat din aia NU uita sa uiti NU uita sa ierti NU uita sa spui te iubesc atunci cand simti si cand vrei, ca dupa aceea sa nu fie prea tarziu NU uita sa spui te iubesc celui/celei care merita NU uita ca esti UNIC/A in felul tau NU uita ca cineva sigur te apreciaza pe lumea asta NU uita sa spui iarta-ma cand ai gresit NU uita sa spui imi pare rau NU uita sa-l apreciezi pe cel de langa tine NU uita sa zambesti din cand in cand NU uita de prietenii tai NU fii modest cand nu trebuie NU uita ca esti cel mai bun pentru ca nu mai e altul ca tine NU te ambitiona cand nu e cazul NU uita sa plangi cand simti nevoia NU uita sa vorbesti cu cineva cand ai ceva pe suflet NU vorbi numai ca sa nu taci NU te lasa descurajat de altii NU te increde imediat in oricine

NU te maturiza prea repede NU uita sa fii responsabil NU ezita sa dai un sfat celui care are nevoie NU judeca un om doar dupa cum arata NU uita ca cea mai importanta persoana pentru tine esti tu NU uita sa-i ajuti si pe altii cand poti face asta fara a cere nimic in schimbNU uita sa mai spui De ce nu? NU iubi in gluma NU uita ca lucrurile marunte pot fii cele mai importante la un moment dat NU uita sa ai incredere in tine NU spune lasa cand ai putea sa faci mai multe Spune nu daca esti de aceiasi parere cu mine si spune da in caz contrar
"Tu? Nici nu stiu cine esti. Eu? Sunt ceea ce ai pierdut tu.

Anda mungkin juga menyukai