AFECTIVITATEA 1. Definire si caracterizare generala Din cele mai indepirtate vremi oamenii si-au pus intrebari cu privire la ceea ce simfeau, trdiau sau visau, voiau si cunoasca, sa infeleagi forjele care le stipfneau existenta, le provocau temeri sau acte de curaj, bucurii sau necazuri, bune sau proaste dispozitii, sentimente de dragoste sau uri ete. Cum posibilititile de pitrundere si explicare erau relativ limitate, solutia gisitdi a fost de a asocia cauzele triirilor sufletesti cu imixtiunea in viata lor a unor zei sau spirite oculte, uncle cu intenfii $i caracteristici benefice, altele cu dispozitii si implicatii malefice. Dovada a unor asemenea modalitati de reflectare si relationare sunt miturile, Iegendele, imnurile si ofrandele, inclusiv jertfele de fiinfe omenesti, create, respectiv, practicate in diferite locuri si culturi ale lumii antice. Un nivel superior de infelegere si explicare a fenomenelor psihice, inclusiv a trairilor afective apare in lucrarile filosofilor din vechea Elada. Pentru Platon (427 — 347 i. Ch.), de exemplu, emofiile erau ceva negativ, un factor perturbator in miscarea “dialectict” a gindirii si, ca atare, cle trebuia subordonate ratiunii, singura cale de cunoastere a lumii adevarate, adicd a lumii “jdeilor”. Aristotel (384 — 322 i.Hr.), dimpotriva, considera cA emotiile indeplinese un rol important in activitatea omului; c& acestea reprezinta reactii sau ecouri la modul su de interpretare a lumii. Astfel, mania sau furia era vizuti de pirintele Academiei din Atena (c. 387 1.Hr.) ca o fort tumultoasi, clocotitoare a sufletului, care incita la revolt, la lupta cu partea rational, logica a gindirii, in timp ce pentru Aristotel aceasta era 0 emotie care ofera subiectului posibilitatea de a se pregiti in vederea penalizirii adecvate a unci farddelegi. Sub o form sau alta, cele dou’ ci diferite de abordare a emofiilor s-au permanentizat, regisindu-se in lucririle unor mari personalitati ca R. Descartes, D. Hume gi W. James (linia Platon) sau Seneca, Toma d’Aquino si Spinoza (linia Aristotel) (cf, Dalgleish, 1998, p. 464 — 222). Contributii importante la infelegerea unor aspecte majore ale emotiilor au avut: Ch. Darwin (“The Expression of the Emotions in Man and Animals”), W. James (“What is an Emotion”), S. Freud (“The Unconscious”, 1915), N. Frijda (‘The Emotions”, 1986) . a. jn vorbirea curenta termenul de afectivitate este perceput ca avand sens apropiat, dac& nu chiar identic, cu cel de emotivitate. Se spune, de exemplu, despre cineva ci este 0 persoanii afectiva sau emotiva, despre o situatie — c& este generatoare de afecte sau emotii, despre un spectacol — ca a provocat participantilor valuri de emofii sau puternice trdiri afective etc. Toate momentele vietii noastre, at&t cele petrecute in stare de veghe, cat si in somn, sunt marcate de emotii, dispozitii, sentimente si tr&iri afective, mai intense sau mai discrete, de mai lung’ sau mai scurta durat, in functie de natura interactiunii numerosilorfactori obiectivi si subiectivi care le determin’. Oricine poate oferi cu usurinfa exemple de emofii sau stiri afective, dar sunt putini cei care reusese performanta dea le defini. Preferintele specialistilor straini, indeosebi ale celor cu lucrari scrise in limba englez, se indreapti mai frecvent spre termenii de emofie (emotion), emotivitate (emotionalism sau emotionality) si sensibilitate (feeling) si mai rar spre cei de afect (affect) si afectivitate (affectivity) (Dalgleish, 1998; Gleitman gi colab,, 2001; Morris, 1996; Wade, 1998; Smith si colab., 2005 $.a.). Autorii francezi definesc afectivitatea ..ca ansamblu al reactiilor psihice ale individului in fata lumii exterioare” (p. 39) iar emotivitatea ca ,,inclinafie de a fi afectat de evenimente deseori insignifiante” (p. 411) (MDP ~ Larousse, 2006). in literatura de specialitate din tara noastra, afectivitatea este prezentati ‘* ansamblul de procese, stiri si relatii emotionale sau afective (Popescu Neveanu, 1978, p. 29); « stare fata de situatii, evenimente, persoane si coninuturi de comuniciri Ia care se participa (Schiopu, 1997, p. 53); + modalitate de reflectare a relatiei dintre subiect si obiect, sub forma de cemofii, sentimente, afecte si pasiuni (Rosca, 1975, p. 400); « fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificari fiziologice si conduiti mareati de expresii emotionale si triire subiectiva (Radu, 1991, p. 236); ‘* mecanism strimulator-energizant al activitatii (Zlate, 1996, p. 319); @ tdiri care exprimi gradul de concordanfi sau neconcordanta dintre un obiect sau o situatie si tendintele noastre (Cosmovici, 1996, p. 219) 5. a. in concluzie, estimim ca existi suficiente temeiuri pentru a defini afectivitatea ca 0 modalitate specifictt de relafionare a subiectului cu mediul stu de viat’. Poate fi, totodata, considerata ca una din componentele de bazi ale psihicului, un ansamblu de procese prin care se reflect sub forma de tritiri, stiri si atitudini afective relatiile dintre subiect si obiect. Atunci cénd apare o situatie {un stimul, 0 problema, o relafie ete.) mai mult sau mai pufin nou’ sau o eprezentare a acesteia (imagine, idee, opinie etc.) care are o anumita repercursiune asupra trebuinfelor, dorintelor, intereselor, _convingerilor, obisnuinfelor sau altor elemente” psihice aseminatoare, in sensul c& le obstructioneazi sau, dimpotriva, le faciliteaza desfagurarea, apar diferite procese afective. Concordanta dintre cerinfele subiective si situatiile sau conditiile obiective duce de regula la stiri afective de satisfactie, bucurie, plicere, atractie, buna dispozitie, mulfumire etc. iar neconcordanja genereaz’ insatisfactic, indispozitie, neplicere, repulsie, uri, reticen{%, ostilitate etc. Cu alte cuvinte, afectivitatea, in interactiune cu structurile cognitive si motivationale asigura adaptarea supla si adecvat a subiectului la conditiile variabile ale mediului siu de viati, contribuie la homeostazia orgenismului.Procesele afective/emotionale sunt fenomene psihice complexe caracterizate prin: subiectivitate, polaritate, intensitate, durati, mobilitate, expresivitate, semnificatie valorica si fort motivationala, th mai mare misuri decit oricare alti modalitate de reflectare sau relationare psihicd, procesele afective sunt marcate de subiectivitate, adic& manifest tendinfa de a se sustrage determinismului obiectiv, de a emerge si a se manifesta relativ independent fata de eventualele constrangeri externe sau chiar inteme. Aceasta nu inseamna ca afectivitatea ar fi o modalitate de reflectare produsi la intamplare sau dupa bunul plac / liberul arbitru al subiectului. Procesele afective sunt fapte de reflectare subicctiva in sensul semnalizarii specifice a relajiei intime a subiectului cu obiectul activitifii sale, in sensul relevarii unei semnificatii individuale sau personale a situatiei reale sau presupuse. De exemplu, intalnirea cu un sarpe lung de cafiva metri provoack majoriti{ii oamenilor o stare de fried sau chiar groaz, in timp ce pentru un cercetitor etolog aceasta poate fi o ocazie favorabild pentru obtinerea de informatii noi referitoare la habitatul si comportamentul animalului respectiv si, in consecingé, un motiv de bucurie sau chiar entuziasm. Procesele afective manifest tendinta de a se grupa in categorii opuse, in jun a doi poli, unul pozitiv si altul negativ. in general, satisfacerea trebuintelor si cerintelor subiectului, realizarea aspiratiilor si scopurilor sale, genereaza trairi afective pozitive, fn timp ce neindeplinirea acestora duce la triiri de sens contrar, Polaritatea riméne fara indoialé una din caracteristicile esenjiale ale procesclor afective, desi nu intotdeauna foarte evidenti, Exist situafii care prin elementele pe care le contin sau persoane care prin calitiile lor fizice gi psihice indue subiectului trairi afective neclare sau chiar contradictorii, din “ciocnirea” carora rezulti o stare afectiva difuza, relativ neutri. Grafic, proprietatea la care ne referim poate fi redata sub forma unui segment de dreapta, limitat de cei doi poli — unul pozitiv si altul negativ — si avind la mijloc un punet sau 0 zona neutri (figura 1). glul negativ Zgpi neutra Polul pozitiv Fig, 1. Polaritatea proceselor afective Opusi polarititii este ambivalenta, proprictate care consti in coexistenja starilor pozitive si negative Gubire gi ura, respect si dispret, curaj si frica ete.) gi care se explic prin caracterul contradictoriu al obiectului sau situatiei cu care subjectul relafioneaza. Este cazul, de exemplu, al pacientului care, evident, se intristeaza la géndul c& va trebui si se supuna unei interventii chirurgicale, dar se bucura totodata cA va fi in grija unui specialist recunoscut