Conceptul de educabilitate

Educabilitatea este particularitatea specific omului de a se modela i dezvolta sub influena factorilor de mediu i educaie, bazndu-se pe potenialul ereditar. Educabilitatea privete omul ca fiin educabil,fapt finalizat n ceea ce denumim homo educandus(omul care se educ). Ea reprezint concepia, legitatea i fenomenul care dinamizeaz posibilitile de devenire, de formare i dezvoltare a omului ca personalitate. Educabilitatea fundamenteaz teoretic i aplicativ pedagogia ca tiin a educaiei, care asigur eficiena social a educaiei i nvmntului.Educabilitatea constituie o concepie optimist pentru dezvoltarea educaiei i nvmntului. Educabilitatea se manifest n relaia educator educat. Educatorul vine n aceast relaie cu competene general umane (echilibru biopsihic, nsuiri de personalitate, experien de cunoatere i de via, disponibilitate de a relaiona) i cu competene profesionale (cultur general, cultur de specialitate) i didactice (tact pedagogic, stil de predare). Educatul vine n relaie cu competene general umane (echilibru biopsihic, capaciti de cunoatere, de raportare afectiv i volitiv), cu o experien de cunoatere n curs de constituire, cu o receptivitate nativ i dobndit pentru cunoatere, cu motivaii interne i externe, cu disponibilitate de a comunica i de a rspunde solicitrilor, cu capacitatea de a recepiona, prelucra i integra experiena transmis, cu particulariti de sntate fizic i mental. Educabilitatea este un ansamblu de anse de a fi eficient ca educator i de a profita de relaia educaional cu cel educat, n sensul stimulrii dezvoltrii personalitii acestuia. ansele de a fi eficient depind de o serie de condiii: acceptarea reciproc, compatibilitatea psihologic, tipul de autoritate pe care o impune educatorul, capacitile individuale ale educatului. Prin urmare, reuitele educaionale depind att de capacitile biologice i de personalitate ale celor doi factori umani implicai, ct i de existena unui mediu stimulativ. Educabilitatea s-a bucurat de atentia majoritatii cercettorilor din domeniul tiinelor educaiei, fiind defint drept : * capacitatea omului de a fi receptiv la influene educative si de a realiza, pe aceasta cale, acumulri progresive concretizate in diferite structuri de personalitate. * ansamblul posibilitilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitii fiecarui individ uman, n limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitilor nnscute care confer fiecruia individualitatea sa genetic. * capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lsa supus aciunii educaionale, de a beneficia de ea, n forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale. Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o nsusire specifica fiinei umane. In acest sens Kant susinea, c singur omul este educabil, pentru c poarta n el posibilitatea de a fi altul decat este. El este perfectibil si perfectibilitatea este condiia sine qua non a educatiei.

Progresele nregistrate n domeniul cercetrilor biologice si psihologice pe la jumtatea secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor s-i concentreze atenia asupra factorilor care contribuie la formarea si dezvoltarea fiinei umane, la devenirea ei din stadiul de fiina biologic, n cel de fiin social. Ceea ce definete fiina uman din punctul de vedere al educabilitii, const n faptul c omul este n primul rnd un produs al modelrii socio-culturale, ndeosebi educaionale.Desigur n abordarea tiinific a problemei v-a reei c i evoluia biologic , ereditatea are un rol important n dezvoltarea personalitii, fiind n relaie i interaciune cu mediul social i educaia cu rol preponderent.Trebuie de avut n vedere faptul , c dac omul ar supravieui fizic numai prin evoluia sa natural-biologic, el nu ar deveni o fiin uman, ci ar rmne un hominis, apropiat de nivelul i comportamentul maimuei, foarte puin adaptat luptei pentru existen. Sub influena agenilor socio-educaionali, omul se modeleaz structural i informaional, transformndu-se treptat n fiin uman, cu personalitate , care se caracterizeaz prin limbaj articulat, gndire logic, intenionalitate, afectivitate superioar i voin, fapt ce-l deosebete esenial de animale n general. Aceast deosebire esenial dintre dezvoltarea omului i a animalului este confirmat pe deplin de evoluia acestora n condiiile agenilor mediului naturalbiologic.n acest context este cunoscut evoluia celor 52 de copii-lupi, care au fost descoperii c au trit numai n mediul natural-animal, n diferite locuri de pe glob i crora lipsindu-le condiiile mediului socio-educaional au rmas la situaia de hominis, nereuind s obin nici un fel de trsturi specifice fiinei umane- limbaj articulat, gndire logic, afectivitate superioar, sentimente i voin. Sunt cunoscute astfel de cazuri cnd aceti copii, n stare animalic ,crescui ntr-un astfel de mediu nu reuesc s mai obin, dect n limite foarte reduse, caracteristici specifice fiinei umane. Aceste exemple demonstrez c omul se modeleaz ca fiin uman, ca personalitate , numai n condiiile socializrii i educaiei. Educabilitatea reprezint o legitate i un fenomen specific uman.Ea nu-i extinde sfera de aplicabilitate la animale.i acest adevr a fost demonstrat de evoluia istoric a fiinelor vii, precum i de experimentul realizat de psihologul American Kellog, acesta a creat condiii egale de via pentru fiul su i pentru un cimpanzeu, dup o anumit perioad a constatat c fiul su s-a modelat normal ca orice fiin uman, n timp ce puiul de cimpanzeu a devenit doar o maimu semidresat.

Teoriile clasice ale educabilitii

Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gndire pedagogica, avnd drept criteriu de departajare, accentuare pna la absolutizare a rolului unui factor n detrimentul altuia n formarea personalitatii omului. n functie de orientarea lor, au aparut : -teoriile ereditariste -teoriile ambientaliste Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa adopte o a treia orientare : -teoria dublei determinari Teoriile ereditariste ( ineiste) Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii n devenirea fiintei umane, avndu-si originile n cercetarile biologilor. n viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului. Ion Dumitru si Dorel Ungureanu considera ca principala limita a acestei teorii este desconsiderarea factorilor de mediu si educatie n devenirea fiintei umane. Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de altele. Conceptul ,,ereditate" provine de la cuvntul latin ,,heres"- mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca nsusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De remarcat n acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila ntre antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si irepetabil n raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane. Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea si pune amprenta asupra ntregii deveniri umane, nu ntr-un mod independent ci n corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie. Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si psihofunctional. ,,Purtatorii" materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata ntr-o celula constituie mesajul genetic care, n forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul nconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.

Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua planuri: unul n determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt n determinarea unor particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguina, etc. Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de organizare a activitatii celui care se dezvolta. Astfel, n fazele de nceput ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La vrste mai trzii, influenta lor devine mai putin evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata. n relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea nsusirilor lor. Teoriile ambientaliste : Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o ncredere absoluta n puterea si valoarea factorilor socio-educationali : - mediul, - educatia. Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat n sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari apartinnd domeniului biologiei: - teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca n evolutia vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental. - teoria ereditatii dobndite : achizitiile obtinute prin experienta de catre membrii unei specii s-ar fixa n memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la descendenti. Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat n devenirea psihica umana, oferind materialul de constructie. n sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne nconjoara si cu care omul este n interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale. Factorii de mediu actioneaza n anumite contexte sau cadre sociale grupurile familiale, de joc, de nvatatura - care constituie si ele tot attea medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii psihicului n ontogeneza, dar si asupra proceselor fizice - osificarea, dentitia, greutatea - prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera.

Se distinge existenta a doua planuri majore n care factorii de mediu actioneaza asupra individului: planul factorilor natural-geografici ( sau mediul fizic ) si planul factorilor de ordin social ( sau mediul social ). n rndul factorilor natural-geografici includem relieful, clima, temperatura, de fapt totalitatea conditiilor bioclimatice n care traieste omul, iar n factorii de ordin social includem, alaturi de educatie, familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei individului si sistemul relatiilor sociale n general. Actiunea mediului fizic este mereu corelata cu cea a mediului social care directioneaza valorificarea posibilitatilor oferite de mediul fizic si modifica actiunea acestuia n concordanta cu nevoile organismului. Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu distingem influente ale mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si influente ale mediului distal ( mass-media, Internetul ). Factorii de mediu nu trebuie redusi nsa la nivelul realitatii lor fizice, fiind necesara luarea n calcul a semnificatiei acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu reactioneaza la evenimente, ci la modul n care acesta semnifica si interpreteaza evenimentele. Accentul se pune astfel nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci pe masura si modul de interactiune al individului cu acestia, n sensul ca un factor de mediu prezent dar indiferent subiectului cu care vine n contact, este inert din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel spus, conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra individului, iar acesta sa reactioneze prin intermediul unei activitati proprii specifice. Actiunea factorilor de mediu, la fel ca si cea a ereditatii, este una de factura aleatorie, probabilistica, putnd fi n egala masura o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al acesteia. Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, n absolutizarea rolului unui anumit grup de factori n formarea si dezvoltarea personalitatii umane, negndu-i pe ceilalti. Teoria dublei determinari Cu intentia de a depai caracterul netiinific i unilateral al celor dou orientri mentionate,unii cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau interactiunea celor trei factori : ereditate, mediu, educatie n procesul formarii fiintei umane. Pentru a evidentia ponderea relativa a celor doi factori, ereditatea si mediul n dezvoltarea psihica, s-au ntreprins o serie ntreaga de cercetari care au pornit de la situatia unui mediu constant si a unor conditii ereditare variabile (gemeni dizigoti n conditii asemanatoare de mediu), a doua, inversa primei, un mediu variabil si o ereditate relativ identica (gemeni monozigoti crescuti n medii diferite)

si, n fine, constatarile rezultate din observarea asa-zisilor copii ,,salbatici" care de la nastere au crescut n afara societatii umane. Dintre multiplele cercetari ntreprinse asupra gemenilor le mentionam pe cele ale psihologului francez R. Zazzo. Concluzia la care a ajuns este aceea ca deosebirile dintre ei se atenueaza o data cu trecerea de la functii simple, procese psihice elementare, la functii complexe, procese psihice superioare. ,,Cu ct o functie psihica este mai complexa, cu att mai putin depinde de ereditate." ( 1960 ) ncercarea de a exprima sub forma de proportie ponderea celor doi factori nu poate fi considerata concludenta din cauza variabilitatii existente, att n interiorul celor doi factori, ct si n relatiile dintre ei. Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem i reciproca sa, aceea c omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este, deci, un produs pasiv al mediului, el este un subiect activ care, transformnd mediul se transforma pe sine nsusi. Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera individului circumstante si conditii concrete de viata, obiecte , informatii si modele de conduita, susceptibile a fi percepute si nvatate; de asemenea el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective ntre individ si cei care l nconjoara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza dezvoltarea psihica. Dar nici mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica. Relationarea constructiei biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu datele de constructie furnizate de mediu se face printr-un operator special, educatia. Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra personalitatii umane.