BEAUTY IS TRUTH ,TRUTH IS BEAUTY-THAT IS ALL YE KNOW ON EARTH,AND ALL YE NEED TO KNOW Inca din perioada antica,filosofii au incercat

sa gaseasca un raspuns la intrebari precum:"Ce este binele sau raul?","Ce este dreptatea?'Care este scopul vietii.?Desi raspunsurile s-au distins printr-o mare diversitate,toti filosofii moralisti cad de accord asupra scopului ultim al vietii -fericirea.Insa,din acest punct,caile se despart.Hedonistii sustin primatul cantitativ al placerilor,pe cand filosofi precum Aristotel,vor pretui mai mult placerile intelectuale,rationale. Aristotel este unul dintre filosofii din antichitate care consacra cel mai mare spatiu acestei teme.Pentru acesta eudaimonia nu este realizabila decat prin exercitatea unei vieti virtuoase,fericirea depinzand mai mult de noi insine decat de conditii externe. "Etica nicomahica"este una dintre cele mai remarcabile opere depre etica ale filosofiei uiversale fiind, alaturi de alte lucrari aristotelice dedicate acestei problematici("Etica eudemica",Etica mare"),un adevarat manual pentru cel neinitiat,novicele ce porneste in cautarea unui reper,a unui raspuns cu privire la sensul existentei. Ideea fundamentala cu care Aristotel isi incepe cartea este cea a diferentei de opinie cu privire la intrebarea"ce este mai bine pentru oameni?" Spre deosebire de Platon,Aristotel concepe Binele intr-um mod mult mai realist.Daca pentru predecesorul sau binele exista in sine,ca Idee,intr-o lume transcendenta omului,opusa lumii sensibile,pentru Aristotel ,Binele este coborat din Olimpul ideilor,fiind concret si realizabil.Omul ,in teoriile lui Platon sau Socrate,este capabil de fapte bune,virtuoase,de creatii ce se disting prin armonie,in virtutea existentei ideii de Bine ,de Frumos.Aristotel responsabilizeaza mult mai mult omul,realizarea unei vieti virtuoase depinzand intr-o mai mare masura de felul in care individul isi exerseaza deprinderile si reuseste sa-si domoleasaca demonii interiori. Daca pentru Socrate adevarul trebuie "mosit"si, odata dobandit acesta se reflecta in viata individului,pentru Aristotel,virtutea onestitati se dobandeste prin exercitiu.Astfel ,filosoful grec, reuseste sa schimbe in totalitate viziunea asupra moralei,conferind eticii un fundament realist,respingand caracterul speculativ al Binelui,imposibil de realizat de catre om.Valoarea practica a teorii morale aristotelice este dovedita de incercarea de a identifica modalitatile de realizare a binelui concret,indiferent de originile socio -culturale sau intelectuale ale individului. In lucratea "Etica nicomahica"Aristotel desemneaza doua caracteristici pe care binele le are pentru om:acesta are o existenta in sine si este orientat teleologig.Scopul tuturor actiunilor umane este realizarea binelui,principiile etice dovedind valoare doar prin integrarea acestora in practica."Prin practicarea dreptatii devii un om drept,prin practicarea cumpatarii devii un om cumpatat"(Etica nicomahica")Orice actiune umana sau decizie pare sa tinda spre bine."binele este cel spre care tind toate".In acest sens punctul sau de vedere este asemanator celui platonic,valoarea suprema fiind atribuita binelui,viata conforma cu virtuteafiind deziderat al acelor timpuri.Insa,ce intelege Aristotel prin virtute?Conceptul de virtute este des intalnit in antichitatea graca,fiind o proiectie a nazuintei spiritului elen catre

perfectiune.Fericirea obtinuta in urma unei actiuni virtuoase o regasim si nin conceptia crestina,insa cu unele deosebiri. Termenul grecesc pentru virtute ,arete,avea in Grecia antica o sfera mult mai larga,desemnand calitatea unui lucru care il face functional,utilizandu-l intr-un mod cat mai aproape de desavarsire.In acest sens putem vorbi de virtutile unui cutit bine ascutit,sau de virtutile unui corp armonios.Este binecunoscuta dorinta grecilor de a gasi o formula care sa asigure armonia, frumusetea,virtuozitatea. Pentru a intelege ce este virtutea,Aristotel recurge la o analiza sistematica a conceptului de virtute,dovedindu-se un fin observator al naturi umane.Conform celor doua parti care alcatuiesc sufletul,partea rationala si cea irationala,virtutile pot fi etice si dianoetice,acestea din urma fiind superioare,rationale.Spre deosebire de Aristip din Cirene pentru care toate placerile erau la fel,in obtinerea fericirii cantitatea primand in fata calitatii,Aristotel ,subordoneaza plcerile etice ,care prin natura lor presupun si corporalul,celor dianoetice,pur intelectuale. Referitor la natura acestora,sunt considerate de catre Aristotel trei posibilitati:"trei sunt lucrurile care-si au originea in suflet:afectele(pathos),facultatile(dumamis)si dispozitiile habituale(hexis).Aristotel numeste afecte"dorinta,mania,invidia","stari trecatoare urmate inevitabil de placere sau durere.";facultatile reprezinta ceea ce ne da posibilitatea sa simtim afectele,iar dispozitiile habituale reprezinta tot ceea ce poate determina un comportament moral sau imoral in ceea ce priveste afectele.Aristotel considera ca virtutea nu poate fi nici afect si nici simpla facultate,ci o dispozitie habituala obtinuta prin exercitiu,prin exercitatea unei facultati.Astfel nu este de ajuns sa savarsesti o fapta generoasa pentru a te numi un om generos,Aceasta inclinatie,pentru a deveni virtute trebuie constientizata,practicata in mod repetat.In acest sens ,"virtutea este o dispozitie habituala dobandita in mod voluntar.Virtutea ca habitus, definita in termenii aristotelici de potenta si actiunear putea fi considerata un stadiu intermediar al acestei deveniri. Invatand care este natura virtutii si diferitele tipuri ale acesteia,ne putem intreba despre modul prin care o putem distinge de opusul acestei,viciul.Raspunsul aristotelic se mentine in sfera incercarilor specifice cultrii grecesti de a gasi masura justa,media de aur ,prin care sufletul se innalta dincolo de lumea sensibila iluzorie."In general,placerea si durerea pot fi traite prea intens sau prea slab,ambele cazuri nu sunt bune.Dar a le trai la momentul potrivit,cu privire la lucrurile potrivite,in raport cu oamenii potriviti si cu scopul potrivit,este medie."Intelegem astfel ca virtutea presupune adoptarea caii e mijloc,a mediei intre extreme(mesotos)Ceea ce se afla in afara mijlocului pot fi numite vicii."virtitea este calea de mijloc inte doua vicii,unul provocat de exces si celalalt de insuficienta" Docrina mediei aristotelice este in conformitate cu vechiul mod de abordare a dreptatii ca fiind o stare de echilibru intre forte opuse:haos si ordine ,vid si materie.Calea de mijloc se regaseste si in doctrina budista ,ca atitudine in fata vietii.Aceeasi idee a masurii o regasim si la Pitagora sau Platon.Platon afirma ca deformitatea provine din lipsa de masura si este intotdeauna urata. Astfel curajul este definit ca fiind o medie intre doua vicii,unul desemnand o insuficienta(lasitatea)iar celalalt un exces(TEMERITATEA);bunavointa este o medie intre a oferi celor care nu merita si a nu oferi nimanui nimic.Trebuie insa precizat ca virtutea este

o medie intre doua vicii si nu intre prea putin sau prea mult.Astflel remarca"trebuie sa fiu mai nemilos cu vecinul petru ca pana acum am fost prea bland ,nu poate fi considerata o actiune inteleapta,virtoasa.,conform modelului aristotelic. De asemenea media este relativa la propia persoana.astfel ceea ce pentru o persoana poate fi un viciu,pentru alta persoana poate fi o medie.Exemplul aristotelic al luptatorul Milo este graitor in acest sens,media acestuia in hrana fiind excesul altei persoane.Etica aristotelica tine seama de diversitatea tipurilor umane,dovedind o intelegerea superioara si profunda a produnzimii acesteia.O astfel de teorie se dovedeste un adevarat protest impotriva ascetismului sever care doreste incatusarea oricarui impuls natural,dar si a opusului sau,care supraapreciaza carnalul si placerile provenite pe acasta cale. De asemenea, Aristotel observa ca nu toate virtutile comporta o medie.Virtutile etice,pot presupune o latura cantitativa,spre deosebire de cele dianoetice,care oglindesc adevaruri pure,principii. Fericirea nu este nici placere nici virtute ci un exercitiu al virtutii ce presupune experienta,punere in practica.Ne putem intreba,de asemenea, daca gasirea caii de mijoc presupune trairea efectiva a extremelor;pentru a stii care e mijlocul trebuie sa experimentezi limita.Aristotel ne indica faptul ca exista in sufletul omului capacitatea de a cunoaste intiutiv media. Concluzionand,ne putem intreba cat de actuala este acest tip de etica intr-o perioada in care ritmul vietii este atat de alert, iar reperele valorice ale eticii sunt din ce in ce mai relative? De cele mai multe ori ne gandim la fericire ca la o acumulare cantitativa de placeri,ca la o stare a mintii care ne cuprinte si ne paraseste deopotriva.Suntem tentati sa intelegem prin fericire doar o clipa pe care dorim sa o oprim din trecere,si nu un scor final catre care este orientata viata. Din punct de vedere al eticii aristotelice putem raspunde la intrebarea :sunt fericit? doar la finalul vietii.Aristotel ar putea fi un critic aspru al vietii commode spre care tindem.suntem din ce in ce mai tentati sa urmam calea ceammai simplapentru a ne satisfice dorintele in detrimental caii de mijloc,al reflectiei si al cunoasterii de sine. Valentine muresean Etica lui aristotel;Urmson,J,O-ARISTOTLE ETHICS ,BLACKWELL ,OXFORD,1994;ABORDAREA ETICII IN OPERA LUI ARISTOTEL