Fr Dumnezeu, omul mai poate fi virtuos?

(Dimitri Karamazov) Muntii nostrii aur poarta noi cersim din poarta-n poarta. Nu pot vorbi despre aurul Apusenilor fara a-mi aminti aceste versuri, pe care le stiu din copilarie. Este posibil sa se repete istoria privind utilizarea aurului despre care se spune ca exista in acest EL Dorado romanesc. Poate ajunge iar in tezaurul aflat la Marele Urs. Cine stie ? Conjunctura este legata de indivizibilitatea statelor. Istoria se repeta iar acea indivizibilitate poate fi extrem de fragila fara un suport. NU ma pot pronunta ce fel de suport. Miza este mare. Toti si toate vor. Fenomene care tin de istoria noastra se descompun incet. Uitam prea lesne trecutul. Goana dupa aur , nu filmul lui Chaplin exodul nu cel din migratia popoarelor ce usor uitamci goana dupa aurul roamnesc. Rosia Montana ??? Cata tanguire in muntii nostrii cata nepasare in noi. Nu vrem sa ne pastram identitatea. Prea usor adoptam idei futuriste, prea usor adoptam stiluri uitand cat de marete idealuri aveam in trecut. Istoria Rosiei Montane ne duce in urma cu peste 2000 de ani cand romanii furau aurul nostru pentru maretia acelui imperiu care in final a ajuns intr-o stare de descompunere atat umana cat si teritoriala urmata de pieirea in neantul timpului. Totul a intrat in palnia istoriei . Hai sa zicem, precum aminteste OCTAVIAN PALER, ca neamului romnesc nu-i pasa de istorie si e comod, fatalist. Dar ce sperante pot avea toti realii intelectuali romni care se lupta sa prezerve siturile arheologice milenare, pentru nscrierea localitatii Rosia Montana n patrimoniul UNESCO, atunci cnd nsusi reprezentantul Romniei la forul mondial este platit de firma care si-a propus distrugerea acestuia? Iata cum, dupa 20 de ani, luminita de la capatul tunelului se infunda cu inca un program parca facut nu pentru, ci impotriva romanilor. Tratat la modul empiric, fenomenul Rosia Montana se traduce prin disconfortul creat de extragerea aurului cu cianuri, care creeaza potrivit ecologistilor o mare paguba in sistemul ecologic al zonei. Este adevarat ca pe vremea , dupa unii, regretatului adica prin anii 70 extragerea se facea in cariere deschise fara nici o protectie a mediului, fapt ce a dus la aparitia unui peisaj selenar, fara ca cineva sa se sesizeze din "oficiu" asupra cruzimii maltratarii mediului si a sufletului romanesc, dar la acea vreme aveam pumnul in gura. Acum nu mai avem acel pumn in gura, avem pumni. Pumni de promisiuni. Ce bine v-a arata zona. Ce bine o vor duce cei din Rosia Montana ce bine ce bine. De fapt nu stim ce e bine. Faptul ca nu s-a aplicat un program de strategie nationala, un fel de program de securitate privind aceste rezerve de aur, faptul ca orice societate straina poate efectua strategii pe termen mediu sau lung fara a fundamenta de fapt aceasta startegie, si ce anume va continua sa existe si dupa epuizarea minereului aurifer ma duce iar la gandul usurintei cu care s-a faramitat aceasta tara. Prea repede si prea la indemana oricui a dorit. Lipsa de viziune, impotenta guvernelor care s-au perindat dupa anii 90 incoace - spui tu. Care lipsa de viziune ?? cand nici unul din guvernele care s-au perindat nu a avut nici cea mai mica particula de viziune in ceea ce priveste o strategie de dezvoltare a tarisoarei numita Romania. Cand ai viziune poti sa visezi, poti sa zbori in innalturi. Noi ne-am nascut cu aripile frante. Nu am avut startegii, nu am avut programe. De cand impotenta a pus stapanire pe madularul ce conduce implicit capul, nu putem vorbi de strategie Ne-am plecat, mereu ne-am plecat in fata oricui. A americanilor, care nu au venit sa ne salvaeze desi toata tara ii astepta. Bunicii si chiar unii dintre noi mai au in ureche vin americanii, baa , si care au tot fost asteptati in fata rusilor care ne-au acaparat cu totul inclusiv cu tezaur, in fata oricui care ne-a dat branci in tavalugul

istoriei. Dar, nu spun eu, suntem prea mici intr-o lume asa mare. Si apoi exista lupta surda pentru orice. Nu conteaza. Totul este sa fie undeva pe un esicher. Politic sau de orice alta natura. Oare poate coabita proiectul Gold Corporations cu interesele romanilor ? Poate cineva sa se gandeasca ce va fi cu cei peste 4000 de angajati cat preconizeaza firma sa angajeze la implementarea programului (adica, la jefuirea dementa, absolut iresponsabila, a Romniei, de cel mai mare zacamnt, din Europa, de aur, argint si uraniu! n schimbul a 17 ani de ocupare a fortei de munca din zona). Care pare a fi cel mai putin nociv dintre ele? Statul in pasivitate ? Atitudinea Academiei Romane care prin Mircea Mihaies, daduse urmatoarea Declaratie: Academia Romna este dispusa sa participe, prin specialistii ei, la aceste operatiuni care ar putea salva un spatiu care are pentru romni si o valoare emblematica. Este vorba, sa nu uitam, de tara lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a romnilor din Transilvania Dar oare mai conteaza la noi valoarea emblematica ? Sau atitudinea luata de anumite foruri pana la solutionarea, de fapt intarzierea aplicarii programului. Spui tu ca se doreste de sus negarea existentei lui ? Asa o fi. Dar cat de de sus ? Mai sus de Dumnezeu ? Mai sus de sufletele romanilor ? Cine stie. Speram intr-o generatie mai pura, pentru ca tu spui ca va reprezenta una din putinele resurse pe care se va putea baza Romania. Dar cum sa speri in asa ceva cand se perpetueaza idealuri in fiecare dintre progeniturile celor aflati la putere. Dar nu idealurile poporului , nu doar cele ale propasirii individuale. A lor. Nu in termenii in care incercam sa gandim noi, cei care nu suntem indoctrinati cu politica vietii parlamentare. Nu in termenii lor, succesuri sau la nivel de goagle sau almanahe sau .exemple multiple. In termenii castei lor. Speranta . Greu de presupus ca vom mai avea. Desi se spune ca moare ultima. Sper sa mai avem ceva speranta. Am recitit Karamazovii lui Dostoievski si mai ales ceea ce reprezinta Ivan Karamazov : teama de a fi liberi si responsabili.... Sper sa infrangem, prin generatii, teama de a fi liberi si responsabili. Altfel nu pot gandi mai departe . Cel putin eu in acest moment. Taina existenei umane const nu n a tri, ci n a ti pentru ce trieti. (Fratii Karamazov) iar Destinul este, de fapt, poriunea de Timp pe care ne-o ngduie Istoria. spune Mircea Eliade n Noaptea de Sinzenie. De cand stau fara sa dau drumul la televizor ma simt mai bine. De cand mi-am adus aminte ce bine era cand citeam pana la epuizare, m-am simtit mai bine. De cand mi-am reluat manuscrisele si le- am recitit mi-am impus sa scriu cate ceva . Nu are importanta ce. Desi cu tine totul are mare importanta.