Ana

-personaj secundar de balada populara-personaj mitic""Monastirea Argesului" -balada populara-

Balada populara "Monastirea Argesului" a fost publicata - alaturi de "Miorita", "Toma Alimos", "Dolca" - de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din 1852, intitulata "Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri". Valoarea artistica a acestor creatii folclorice a fost - probabil - motivul pentru care Alecsandri a asezat la inceputul culegerii de "nestemate" populare un motto devenit celebru: "Romanul e nascut poet". Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic in literatura populara si are la baza credinta ancestrala ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificiul de sine al creatorului de frumos si peren. "Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece se situeaza la granita dintre balada si legenda. Opera este o balada, intrucat ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche, conform careia artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice, nu ca utilitate practica, ci unica din punct de vedere estetic: "Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta". Totodata, aceasta balada compune un erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate tmpotrivi si pentru care savarseste fapte deosebite, iesite din comun. Opera este o legenda, deoarece explica existenta reala a Manastirii Argesului, constructie unica in lume prin arhitectura cu totul aparte, monument de o frumusete deosebita, care se afla la Curtea de Arges. "Monastirea Argesului" este considerate o balada populara cu trasaturi de legenda si apartine genului epic, in care, insa, se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice. In structura baladei se disting doua mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim nareaza faptele si construieste personajele reale sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin gandurile, sentimentele si prin atitudinea lui Manole si ale Anei, exprimate printrun dramatism impresionant. Balada ilustreaza mitul estetic, cunoscut si ca mitul jertfei pentru create, poetul anonim exprimand aici ideea ca Manole este artistul dominat de patima creatiei, dar nu-si poate implini menirea fara sacrificiul de sine, o conceptie filozofica straveche, ceea ce face ca balada populara "Monastirea Argesului" sa fie totodata un poem filozofic. Ana este personaj secundar, deoarece apare numai in tablourile al treilea si al patrulea. Ea este sotia mesterului Manole si intruchipeaza iubirea ideala ca sentiment unic si inaltator, pe care amandoi o sacrifica dureros in numele patimii pentru o creatie neasemuita prin frumusete si trainicie: Monastirea Argesului. Ana are aceeasi tinuta morala superioara ca a lui Manole, iubirea lor fiind cu totul aparte prin daruire totala si devotament, situandu-se la inaltimea creatiei unice si durabile. Ana apare abia In tabloul al treilea si ilustreaza motivul femeii destinate zidirii. Manole presimte ca aleasa destinului tragic va fi sotia sa, deoarece iubirea lor este mai puternica decat a celorlalti si atunci sacrificiul va fi pe masura actului creator. Mesterul asista neputincios la apropierea Anei de locul zidirii si rosteste o invocatie catre Dumnezeu ca sa dezlantuie stihiile naturii ca s-o opreasca din drum: "Da, Doamne, pe lume/ O ploaie cu spume,/ Sa faca paraie,/ Sa

www.referate.k5.ro

curga siroaie,/ Apele sa creasca,/ Mandra sa-mi opreasca,/ S-o opreasca-n vale,/ S-o-ntoarca din cale!". Dumnezeu ii asculta ruga si da "ploaie spumegata", dar "ea tot venea/ si s-apropia". Din aceasta secventa poetica reies, indirect, devotamentul si iubirea profunda a femeii pentru barbatul ei, intrucat ea isi continua, cu tenacitate, drumul: "Ea mereu venea,/ Pe drum sovaia/ si s-apropia,/ si amar de ea,/ lata cagiungea!". Ana reuseste sa invinga toate obstacolele, asemenea unui personaj de basm, fiind inzestrata cu trasaturi exceptional, dominate de iubirea arzatoare pentru sotul ei, datorita carora a izbutit sa invinga ploaia si vantul dezlantuite de divinitate: "Mandra n-o oprea,/ Ci ea tot venea / si s-apropia". Ana reprezinta motivul femeii destinate sacrificiului, scena sosirii la zidurile manastirii impresionand printr-o incarcatura dramatica sfasietoare, realizata prin antiteza dintre zbuciumul sufletesc al lui Manole si gesturile lui tandre, care amplifica simtamantul iubifii : "Iar Manea turba, / Mandra-si saruta, / In brate-o lua / Pe schele-o urea, /Pe zid o punea /si, glumind, zicea: / Stai, mandruta'mea, / Nu te spuria, / Ca vrem sa glumim / si sa te zidim!". Ana este aleasa de autorul anonim pentru sacrificiul inchinat creatiei datorita calitatilor ei superioare - loialitatea si increderea nemarginite fata de Manole - reiesite din referirea directa a poetului anonim: "Ana sencredea / si vesel radea". in plan stilistic, dramatismul scenei este amplificat de monorima de tip fern in in, in -a, -ea, dand senzatia acustica de vaiet, de tanguire rascolitoare, sfasietoare, iar profunzimea dragostei este sugerata de diminutivul "mandruta". Manole lucreaza frenetic, zidind odata cu Ana propria iubire, fapt exprimat prin diminutivele repetate obsesiv, "gleznisoare", "pulpisoare", "costisoare", "tatisoare". Suferinta cumplita a Anei este exprimata in mod direct prin vorbele ei tanguitoare, care simbolizeaza motivul zidirii treptate, secventa in care inaltarea bisericii este dublata acustic de jeluirea gradata a femeii "Zidul rau ma strange/ Trupusoru-mi frange" -, precum si de chemarea prin repetitie: "Manoli, Manoli,/ Mestere Manoli!". Inocenta, sinceritatea si increderea in sotul ei sunt calitati care o definesc indirect si reiesite din secventa lirica in care Ana traieste dureros iluzia jocului. Adanca ei durere sufleteasca este cauzata de pierderea copilului ce urma sa se nasca, sugerand indirect si anticipat o puternica dragoste materna: "Copilasu-mi frange". Chinurile Anei si simpatia autorului anonim sunt exprimate in mod direct prin repetitia impresionanta a versurilor: "lar ea, vai de ea! / Nici ca mai radea,/ [...] Dar ea, vai de ea, / Tot mereu plangea". Portretui fizic lipseste, dar autorul anonim sugereaza in mod direct frumusetea si gingasia Anei prin metafora populara: "Sotioara lui, / Floarea campului!". In plan metaforic, Ana devine coautor al constructiei unice, gestul ei de a se lasa zidita simbolizand dragostea profunda pentru Manole, iar faptul ca reusteste sa treaca probele stihiilor o defineste, indirect, ca initiate, capabila sa implineasca, impreuna cu sotul ei, creatia mareata, tntrucat sacrificiul este si al ei. Manastirea se inalta ca rod al dragostei si al jertfei si de aceea va fi o zidire sfanta unica. Insusirile Anei se dezvaluie in mod direct de catre autorul anonim sau indirect, prin comportamentul si felul de a vorbi ale personajului. Balada populara "Monastirea Argesului" este o creatie poetica de mare profunzime a ideilor, construita cu un limbaj artistic ce se bazeaza pe imagini si simboluri, valoarea ei pentru cultura romaneasca fiind confirmata de faptul ca mari autori ai literaturii culte, ca Lucian Blaga sau George Calinescu, au folosit-o ca izvor de inspiratie in operele lor.

www.referate.k5.ro