ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURETI FACULTATEA ECONOMIA AGROALIMENTAR I A MEDIULUI

Gestionarea Deseurilor Toxice (Ingrasaminte Chimice, Ierbicide si Pesticide)

Coordonator tiinific: Prof.univ.dr. Nastase Mircea Absolventi: Cojocaru Lavinia Dragusanu Dragos Utica Anca
Economie Ecologica, An I, Grupele 1334 si 1335.

BUCURESTI 2012

Cuprins

Cuprins Capitolul I- Definiia i clasificarea deeurilor Capitolul II- Managementul deeurilor II.1.Problema transportului deeurilor II.2. Depozitele de deeuri Capitolul III- Deeurile n Romnia III.1. Problema deeurilor n Romania III.2. Planurile Regionale de Gestionare a Deeurilor Capitolul IV- Deeuri periculoase IV.1.Legislatie privind Gestiune Deseuri si Substante Chimice Periculoase IV.2.Listele deeurilor periculoase IV.3.Caracteristicile deerilor periculoase Capitolul V- Deseuri toxice Capitolul VI- Transportul deeurilor periculoase Capitolul VII- Reducerea i minimizarea deeurilor periculoase VII.1.Metode de tratare a deeurilor periculoase Capitolul VIII- Depozitarea deeurilor periculoase

Concluzii Bibliografie

Capitolul I Definiia i clasificarea deeurilor

Deeurile sunt generate n diferitele stadii ale activitii umane i reprezint o caracteristic inevitabil a unei societi industrializate sau n curs de industrializare. Compoziia i cantitatea de deeuri sunt puternic dependente de natura consumului, precum i de structura industrial i economic. Deeurile reprezint o pierdere enorm de resurse, att sub form de materiale ct i de energie. Deoarece generarea excesiv de deeuri este un simptom al proceselor de producie ineficiente, al durabilitii reduse a bunurilor i al structurii consumului, cantitile de deeuri pot fi considerate ca indicator pentru eficiena cu care societatea utilizeaz materiile prime.(Oros, Draghici-2002) Termenul deeu este definit n legislaia european n articolul 1 al Directivei Consiliului 74/442/CEE privind deeurile: deeu reprezint orice substan sau obiect de care posesorul se debaraseaz conform prevederilor legislaiei n vigoare. Definiia a fost modificat de Directiva Consiliului 91/156/CCE (Directiva cadru) astfel : deeu va nsemna orice substan sau obiect pe care posesorul l arunc, sau intenioneaz sau este obligat s-l arunce. (XXX-2005) n momentul de fa nu exist o clasificare general acceptat a deeurilor. Cea mai bun clasificare general pare a fi Reglementarea deeurilor propus de Comunitatea European, care propune clasificri pentru: a.productorii de deeuri; b.colectorii de deeuri; c.tratarea i depozitarea deeurilor. Directivei Consiliului 74/442/CEE privind deeurile, amendat de Directiva Consiliului 91/156/CCE clasific deeurile dup surs, procese i direcii din care provin, furniznd baza pentru obinerea de statistici comparabile i compatibile privind deeurile n rile Membre ale Comunitii Europene.(XXX-2005) Dupa provenien , se pot deosebi urmtoarele tipuri de deeuri: 1. Deeuri municipale i asimilabile ,care sunt deeuri generale n mediul urban si rural. 1.1 Deeuri menajere,provenite din activitatea caznic ,magazine, hoteluri, restaurante, instituii; 1.2 Deeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hrtii,mase plastice,frunze,praf);

1.3 Deeuri din construcii si demolri, provenite din activitatea de construcii i modernizare i ntreinerea strzilor; 1.4 Nmol oraenesc , rezultat din staiile de tratare a apelor uzate i menajere; 2. Deeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare i cabinete medicale; 3. Deeuri de producie , rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole; 3.1.Deeuri industriale stocabile ,pe care normele europene le clasifica n : - Deeuri industriale periculoase ,dar netoxice, de exemplu azbest; - Deeuri industriale nepericuloase i netoxice; - Deeuri inerte,de exemplu cele provenite din construcii; - Deeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive ; - Deeuri industriale produse n cantitai foarte mari,de exemplu cenuile produse de termocentralele care funcioneaza pe carbine; 3.2. Deeuri agro-zootehnice provenite din agricultur i n special, din zootehnie; 3.3. Deeuri speciale, categorie n care intr explozibilii i substanele radioactive; Dup destinaie deeurile constituie dou subgrupe: recuperabile i irecuperabile, iar dup origine pot fi grupate de asemenea n dou subgrupe: rebuturi i reziduuri. Rebut poate fi o main, un utilaj sau un produs care nu mai poate fi folosit direct. Reziduuri sunt materiile prime, materiale sau produse care sunt respinse n cursul unei fabricaii sau a unor aciuni umane (menaj, comer, ramuri industriale, agroalimentare etc.). Clasificarea care consider drept criteriu sursa are avantajul c, n multe cazuri, este n concordan cu modalitile existente de colectare i depozitare a deeurilor. Dup direciile din care apar, deeurile cele mai semnificative n ceea ce privete n ceea ce privete mrunirea sunt: -deeuri agricole; -deeuri din construcii i demolri; -echipament electric i electronic; -vehicule la sfritul perioadei de utilizare; -sticl; -deeuri verzi; -deeuri miniere i de la cariere; -hrtie;

-materiale plastice; -deeuri de la furnale i zgur din oelrii; -textile i mbrcminte; -deeuri de lemn. n funcie de natura i de efectul asupra oamenilor, direciile din care apar, deeurile se clasific n trei mari categorii: radioactive, periculoase i benigne.( Oros, Drghici-2002) Catalogul European al Deeurilor (CED) este o list ilustrativ , care nu epuizeaz complet subiectul, i este orientat pe process i mod de apariie. Aceasta este subdivizat n 20 de categorii principale. Pentru descrierea unui deeu exist trei niveluri: categoria principal, subcategoria i tipul. Pentru o definire exact , un singur deeu trebuie descris utiliznd toate cele trei niveluri. Catalogul conine 776 tipuri de deeuri. Unele categorii de deeuri sunt excluse din CED, cele mai importante fiind : deeurile radioactive, efluenii gazoi emii n atmosfer, explozivii neutilizai. (http://www.gestiuneadeseurilor.ro/Data/pdf/cap_21.pdf) n mometul de fa nu exist un inventar realist al producerii, compoziiei i cilor de depozitare a deeurilor pentru Europa ca ntreg.

Capitolul II Managementul deeurilor

Iniial managementul deeurilor avea drept obiectiv ndeprtarea deeurilor i curirea oraelor. Dezvoltarea economic i social durabil fr deteriorarea calitii mediului impune un management adecvat al deeurilor fr epuizarea resurselor naturale. Managementul modern privete n alt mod deeurile. n primul rnd ele nu sunt privite ca i resturi care trebuie ndeprtate din motive sanitare, ci ca o surs de materii si materiale prime. n acest fel se pune accent pe reciclarea i valorificarea deeurilor, utilizarea energiei si depozitarea deeului ultim. n acest fel se impune un sistem integrat de reprelucrare i reciclare a deeurilor bazat pe un numr mare de tehnologii. Iniial reciclarea deeurilor s-a bazat pe recuperarea deeurilor de metale valoroase, iar mai apoi recuperarea tuturor materialelor, producerea biogazului, iar resturile arse i deeul ultim s fie depus pe platforme. n acest context managementul

deeurilor ocup un rol important deoarece deeurile nu sunt numai o poteniala surs de poluare, ele constituind i o surs de materii prime secundare. Managementul deeurilor este un subiect complex format dintr-o multitudine de componente. n mod particular managementul deeurilor din Uniunea European reprezint o provocare deosebit prin faptul c ea nu trebuie s perturbe piaa european. Dei nu exist o reet care s se aplice n toate situaiile, Uniunea are principii ferme pe care se bazeaz diferitele niveluri ale sistemelor de management al deeurilor: - Principiul prevenirii producerea deeurilor trebuie minimizat si evitat pe ct posibil; - Principiul responsabilitii producerii i al plii polurii acela care produce deeurile sau contamineaza mediul nconjurtor trebuie s plteasc costul aciunilor sale; - Principiul precauiei trebuiesc anticipate problemele poteniale; - Principiul proximitii deeurile trebuiesc depozitate ct se poate de aproape de locul n care au fost produse. Aceste principii au cptat o forma mai concreta n strategia general privitoare la deeuri a Uniunii Europene din 1996 care ierarhizeaza operaiunile de management al deeurilor: 1. prevenirea apariiei deeurilor; 2. reciclarea i reutilizarea; 3. depozitarea final optim i mbuntirea monitorizrii. Strategia insist de asemenea asupra necesitii ca: - S se reduc deplasarea deeurilor i s se mbunteasc sistemul de reglementri privind transportul; - S se utilizeze mijloace manageriale noi, cum sunt: o Instrumente economice de reglementare; o Statistici i comparaii utiliznd date corecte; o Planuri de management al deeurilor; o Responsabiliti adecvate stabilite prin legislaie. (XXX-2008)

II.1.Problema transportului deeurilor

O cantitate prea mare de deeuri se transport nca pe distante lungi. In unele ri standardele privitoare la tratare si depozitare sunt ngduitoare i, drept consecin, tratarea i depozitarea sunt foarte ieftine. Dar transferarea deeurilor dintr-o ar cu standarde exigente de mediu (i, deci, cu costuri mari de tratare i depozitare) n ri n care aceste operaii nu sunt foarte costisitoare , nu este o opiune adecvata pe termen mediu si lung. Oricum, transportul deeurilor trebuie minimizat n vederea reducerii riscului de accidente i economisirii resurselor. Politica UE stabilete ca, pe teritoriul Europei, deeurile trebuiesc depozitate n locuri ct mai apropiate de acela n care au fost produse (principiul proximitatii).

II.2. Depozitele de deeuri

Odat colectate, urmeaz etapa de tratare a deeurilor. Metodele de tratare ale deeurilor sunt variate, la fel ca deeurile n sine i locul lor de provenien. n principiu, deeurile pot fi scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse n circuit (recuperate). In general, ca urmare a lipsei de amenajari si a exploatarii deficitare, depozitele de deseuri se numara printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact si risc pentru mediu si sanatatea publica. Principalele forme de impact si risc determinate de depozitele de deseuri orasenesti si industriale, in ordinea in care sunt percepute de populatie, sunt:

modificari de peisaj si disconfort vizual; poluarea aerului; poluarea apelor de suprafata; modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile invecinate. Poluarea aerului cu mirosuri neplacute si cu suspensii antrenate de vant este deosebit de evidenta in zona depozitelor orasenesti actuale, in care nu se practica exploatarea pe celule si acoperirea cu materiale inerte. Scurgerile de pe versantii depozitelor aflate in apropierea apelor de suprafata contribuie la poluarea acestora cu substante organice si suspensii. Depozitele neimpermeabilizate de deseuri urbane sunt deseori sursa infestarii apelor subterane cu nitrati si nitriti, dar si cu alte elemente

poluante. Atat exfiltratiile din depozite, cat si apele scurse pe versanti influenteaza calitatea solurilor inconjuratoare, fapt ce se repercuteaza asupra folosintei acestora. Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deseuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care in termenii conceptului de dezvoltare durabila, se intinde pe durata a cel putin doua generatii daca se insumeaza perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologica si postmonitorizare (15-20 ani). In termeni de biodiversitate, un depozit de deseuri inseamna eliminarea de pe suprafata afectata acestei folosinte a unui numar de 30-300 specii/ha, fara a considera si populatia microbiologica a solului. Desi efectele asupra florei si faunei sunt teoretic limitate in timp la durata exploatarii depozitului, reconstructia ecologica realizata dupa eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic initial, evolutia biosistemului fiind ireversibil modificata. Actualele practici de colectare transport /depozitare a deseurilor urbane faciliteaza inmultirea si diseminarea agentilor patogeni si a vectorilor acestora: insecte, sobolani, ciori, caini vagabonzi. Deseurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sanatate datorita continutului lor in substante toxice precum metale grele, pesticide, solventi, uleiuri uzate. Problema cea mai dificila o constituie materialele periculoase (inclusiv namolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate in comun cu deseuri solide orasenesti. Aceasta situatie poate genera aparitia unor amestecuri si combinatii inflamabile, explozive sau corozive; pe de alta parte, prezenta reziduurilor menajere usor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe si reduce poluarea mediului. n funcie de tipul deeurilor acceptate depozitele se clasific n depozite pentru deeuri periculoase, depozite pentru deeuri nepericuloase, depozite pentru materiale inerte i depozite pentru un singur fel de deeuri (monodeponie). Depozitele trebuie s dispun de sisteme de paz, echipamente de cntrire, laboratoare de analiz, instalaii de recuperare a gazului de depozit i de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, ncrctoare, compactoare, screpere, excavatoare) i de servicii de ntreinere a acestor utilaje.

Eliminarea deeurilor prin depozitare n rampe (gropi) de gunoi fr vreo msur ulterioar este actual o practic care nu mai este acceptat. Actual, depozitarea n rampe de gunoi presupune la sfrit nchiderea depozitului prin acoperire cu pmnt (ngropare) i este o practic curent n multe ri. Astfel de rampe se organizeaz n cariere n care exploatarea s-a ncheiat sau n mine abandonate. O ramp de gunoi realizat i exploatat corect este o metod relativ ieftin i care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deeurilor. Vechile rampe, necorespunztoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi mprtierea de gunoaie, atragerea duntorilor (insecte, roztoare) i poluarea aerului, a apelor i a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme i prin degajarea unor gaze rezultate n urma fermentrii, cum ar fi dioxidul de carbon i metanul, care produc efect de ser i contribuie la nclzirea global. Poluarea apei i a solului se face prin levigat (lichidul scurs n urma proceselor biochimice), care, n lipsa unui strat izolator se infiltreaz n sol i polueaz apele pnzelor freatice. Aceste poluri pot fi aa de puternice c mpiedic creterea plantelor deasupra acestor rampe. n mod normal, pe ramp deeurile sunt compactate pentru a le mri densitatea i stabilitatea, i acoperite cu folii i cu pmnt. Rampele pentru deeuri organice au instalaii de recuperare a gazului de depozit. Principalele componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) i dioxidul de carbon (45 %), la care se adaug mici cantiti de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri i ali compui organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dac nu exist posibilitatea de valorificare local, se recomand s fie totui ars la instalaia de facl deoarece dioxidul de carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de ser mai mic dect al metanului iniial. Pentru a mpiedica levigatul s se infiltreze n sol rampele moderne sunt prevzute cu straturi izolante, care pot fi din argil (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau textil (geotextile). Grosimea stratului de argil trebuie s fie mai mare de 1 m pentru deeuri inerte sau nepericuloase i mai mare de 5 m pentru deeuri periculoase (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C5%9Feurilor)

Capitolul III Deeurile n Romnia III.1. Problema deeurilor n Romania

La nivelul Romniei, problemele legate de gestionarea deeurilor sunt, n mare parte: cantitatea de deeuri nu se cunoate cu exactitate din cauza lipsei sistemelor de cntrire; exist cantiti semnificative de deeuri necolectate; circa 20% din locuitorii mediului urban nu au contracte de salubrizare, iar n mediul rural aproape nimic nu se colecteaz organizat; colectarea deeurilor menajere este neselectiv, iar reciclarea se axeaz doar pe acele tipuri de deseuri usor vandabile; deeurile depozitate au coninut mare de materiale organice care prin descompunere genereaz gaze cu efect de ser ( metan, dioxid de carbon); valorificarea energetic a deeurilor nu este o practic de eliminare curent n Romnia; nu este organizat o reea comercial pentru valorificarea deeurilor, depozitele existente sunt uneori amplasate n locuri sensibile- n apropierea locuielor, a apelor de suprafa, a zonelor de agrement; depozitele nu sunt amenajate corespunztor, conducnd la poluare. Colectarea, reciclarea i tratarea deeurilor reprezint o prioritate i se regsete i n angajamentele asumate de Romnia fa de Uniunea European. Deocamdat, nu a fost pus la punct sistemul de colectare selectiv pe ntreg teritoriul rii. Statistici oficiale, arat c n Romnia, n anul 2004, au fost generate circa 36.315.000 de tone de deeuri, din care 99,4% reprezint deeuri nepericuloase i 0,6% deeuri periculoase. Cele mai mari cantiti provin din industria extractiva - 94,9%, urmat de industria prelucratoare. Cel mai mare impact asupra populaiei l au deeurile municipale care, n 2004, au reprezentat 380 de kilograme pe cap de locuitor. n Romnia 1.300.000 tone de ambalaje au fost introduse pe pia n 2007. Din acestea 36% au fost reciclate. Agenia Naionala pentru Protecia Mediului a stabilit un obiectiv de 40% rat de reciclare a deeurilor municipale n 2011. Potrivit legislaiei europene, ara noastr trebuie s recicleze 55% din deeurile de ambalaje generate n anul 2013.

Fiecare roman genereaz cam 5 kilograme de deeuri pe sptmn . Anual, Romania trebuie s gestioneze eficient, n medie, 36,7 milioane de tone de deeuri, adic aproximativ 100.000 de tone de deeuri pe zi. Din totalul deeurilor municipale, aproximativ 40% reprezint materiale reciclabile, din care cca.20% pot fi recuperate, nefiind contaminate. ( http://www.sort.ro/index.php?page) Instituiile din industria sticlei, hrtiei i cartonului i maselor plastice au nceput s preia aceste deeuri de la centrele de colectare n vederea reciclrii i/sau valorificrii. Cantitatea acestui tip de deeuri generat n Romnia este relativ scazut, dar se prognozeaz o cretere, determinat de dezvoltarea economic a rii. Nu exist nc un sistem adecvat de valorificare a deeurilor din construcii i demolri, ci doar o reutilizare interna n gospodria proprie sau o comercializare pe o piata nedeclarat.

III.2. Planurile Regionale de Gestionare a Deeurilor

Romnia dispune de un instrument pentru reducerea polurii mediului, pentru mbuntirea sntaii publice, i pentru promovarea dezvoltrii durabile - Planurile Regionale de Gestionare a Deeurilor (PRGD). Avem opt planuri regionale pentru gestionarea deeurilor. Populaia a fost instruit cum s separe la surs diferitele categorii de deeuri. De asemenea, se urmrete colectarea ntregii cantiti de deeuri generate, fluxul deeurilor colectate separat va fi eficientizat, toate depozitele necontrolate vor fi nchise i ecologizate, i se vor construi noi depozite controlate, staii de sortare i de compostare, i instalatii de reciclare. n Romnia, autoritile publice locale trebuie s asigure colectarea selectiv a deeurilor de ambalaje prin serviciile publice de salubrizare, precum i prin amenajarea de spaii adecvate i amplasarea de containere pentru gunoiul difereniat. Exista operatori economici reciclatori de deeuri de hrtie i carton, materiale plastice, sticl, lemn, materiale feroase i neferoase. Acetia preiau deeurile de la colectorii autorizai.

10

Capitolul IV Deeuri periculoase

n 1976, n SUA prima lege privind problema deeurilor periculoase a fost trecut prin Congres. Aceast legislaie este numit Actul privind Convervarea i Recuperarea Resurselor (RCRA). RCRA definete deeul periculos ca : un deeu solid sau o combinaie de deeuri solide care, din cauza cantitilor lor, a concentraiilor sau a caracteristicilor chimice, fizice sau infecioase pot cauza sau contribui semnificativ la creterea mortalitii sau o cretere n mod irevesibil a mbolnvirilor sau posed o prezen substanial sau un potenial pericol asupra sntii umane sau a mediului cnd sunt tratate, stocate, transportate, depozitate sau organizate n acest fel. Exist totodat dou definiii ale deeurilor periculoase sub programul RCAR: o definiie statutar i o definiie reglementar. Definiia statutar citat mai sus este rar folosit astzi. n primul rand a servit ca i un ghid general pentru EPA n scopul dezvoltrii definiiei reglementare a deeului periculos. Pentru dezvoltarea definiiei reglementare a deeului periculos au fost folosite dou mecanisme diferite : prin listarea anumitor deeuri specifice ca i periculoase i prin identificarea caracteristicilor care, dac sunt prezente ntr-un deeu l fac periculos.. EPA a dezvoltat definiia reglementar a deeurilor periculoase care ncorporeaz att listele ct i caracteristicile acestora. (http://www.epa.gov/lawsregs/laws/rcra.html) Aceste deeuri provin n cea mai mare parte din industria chimic, rafinrii, industria metalurgic, ateliere auto, uniti medicale. Sunt reprezentate prin compui metalici, solveni organici halogeni, acizi compui organofosforici, fenoli, cianuri, eteri, vopsele, pesticide, reziduuri de spital. Cele mai periculoase substane chimice sunt pesticidele folosite n agricultur pentru protecia plantelor contra bolilor i duntorilor. O alt substan extrem de toxic reprezint dioxina, care st la baza producerii altor substane toxice periculoase. Dioxina este un component al erbicidelor clorurate folosite destul de intens n agricultur. Dioxina apare de asemenea i la arderea reziduurilor menajere coninnd plastic sau lemn tratat cu substane chimice clorurate. Detergentii cum ar fi clorul, innalbitorii, substantele folosite la deblocarea tevilor, vopseaua, produsele pentru eradicarea gandacilor, bateriile portabile, medicamentele si

11

alte produse pe baza de substante chimice fac parte din categoria substantelor periculoase. Deocamdata, doar o parte dintre deseurile periculoase sunt colectate separat si reciclate. Este vorba despre uleiul de motor, bateriile auto, bateriile telefoanelor mobile. Restul, cum ar fi medicamentele, ierbicidele, pesticidele, vopselele, nu sunt deocamdata colectate separat. Un caz aparte de deeuri periculoase este cel al deeurilor radioactive. Acestea nu pot fi eliminate prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea deeurilor radioactive Romnia are nevoie de dou depozite de deeuri care s stocheze deeurile radioactive de la Centrala Nuclear de la Cernavod. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C5%9Feurilor) In 2003, n Romnia, au fost identificate 145 de tipuri de deeuri periculoase, din totalul de 237 nscrise n Catalog European de Deseuri. Toate aceste tipuri au nsumat o cantitate generata de peste 2,2 milioane tone de deeuri, ceea ce reprezint 3% din totalul deeurilor produse n 2003, inclusiv sterilul minier. Cantiti considerabile de deeuri periculoase au fost nregistrate n judeele Vlcea, Prahova, Alba, Dolj, Bacu, Constana, Olt. Majoritatea deeurilor periculoase provin din industria chimic (anorganic i organic), de la rafinarea petrolului i din procesele termice. Principalele tipuri de deeuri periculoase generate n 2003 au fost: deeuri de sod calcinat (leii caustice) fosfogips deeuri petroliere zguri din metalurgia neferoas (a plumbului) reziduuri halogenate din chimia organic nmoluri cianurate cu metale grele baterii uzate cu plumb deeuri de la epurarea gazelor amestecuri de grsimi i uleiuri de la separarea grsimilor din apele uzate.

12

Cea mai mare cantitate de deeuri periculoase s-a generat, n cadrul industriei chimice predominnd deeurile de sod calcinat (judeele Alba, Dolj i Vlcea) i fosfogips (judetul Bacu). Metalurgia este o alt activitate industrial care produce cantitti mari de deeuri periculoase, cu preponderen zguri din metalurgia aluminiului (judeul Olt) i altor metale neferoase (judeul Maramure).

IV. 1. Legislatie privind Gestiune Deseuri si Substante Chimice Periculoase

1. Legea nr. 426/2001 -M.Of. nr. 411/25.07.2001 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta nr. 78/2000 - M.Of. nr. 283/22.06.2000 privind regimul deseurilor 2. Hotararea Guvernului nr. 1057/2001 M.Of. nr. 700/05.11.2001 privind regimul bateriilor si acumulatorilor care contin substante periculoase 3. Hotararea Guvernului nr. 856/2002- M.Of. nr. 659/05.09.2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase 4. Hotararea Guvernului nr. 170/2004 -M.Of. nr. 160/24.02.2004 privind gestionarea anvelopelor uzate 5. Hotararea Guvernului nr. 2406/2004 -M.Of. nr. 32/2005 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz 6. Hotararea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deseurilor (abroga HG nr. 162/2002) (la M.O. spre publicare) 7. Hotararea Guvernului nr. 448/2005 privind gestiunea deseurilor de echipamente electrice si electronice -M.Of. nr. 491/10.06.2005 8. Hotararea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje ( abroga HG nr.349/2002) 9. Hotararea de Guvern nr 322/2005 pentru modificarea si completarea HG nr. 541/2003 privind stabilirea unor masuri pentru limitarea emisiilor in aer ale anumitor poluanti proveniti din instalatii mari de ardere -M.Of. Nr 359/27.04.2005 10. Legea nr. 263/2005 Privind regimul substantelor si produselor chimice periculoase (http://www.societatedurabila.ro/index.php?id=18)

13

IV.2.Listele deeurilor periculoase

Listele deeurilor periculoase descriu deeurile din diferite procese industriale, deeuri din sectoare specifice ale industriei sau deeuri de tipul formulelor chimice specifice. Utilizarea listelor pentru definirea deeurilor periculoase prezint anumite avantaje i dezavantaje. Un avantaj ar fi c listele fac procesele de identificare a deeurilor periculoase uoare pentru agenii deeurilor industriale. Este nevoie doar de cunotine despre originea deeului pentru a determina dac este enumerate, nefiind necesare analizele de laborator. Prin compararea oricrui deeu cu descrierile deeurilor enumerate se poate determina uor dac deeul este periculor. Utilizarea listelor EPA prezint de asemenea cteva dezavantaje. De exemplu listele nu pot contoriza toate deeurile periculoase. Un alt dezavantaj este lipsa de flexibilitate a listelor. Listele desemneaz un deeu ca fiind periculos dac el provine dintr-o categories au clas particular. Compoziia actual a deeului nu este o consideraie suficient pentru a schimba ncadrarea deeului. Astfel, listele de deeuri periculoase pot regal cnd nu este necesar anumite deeuri care nu posed o ameninare semnificativ asupra sntii. EPA a studiat i enumerate sute de deeuri periculoase a deeurilor industriale specifice. Aceste deeuri sunt descries sau enumerate n patru liste diferite. Aceste liste sunt: Lista F desemneaz ca deeuri periculoase particulare deeurile provenite din anumite procese de fabricare sau industriale comune. Deoarece procesele care produc aceste deeuri pot decurge n sectoare diferite ale industriei, deeurile din lista F sunt cunoscute ca i deeuri provenite din surse nespecifice. Aceste deeuri sunt clasificate n apte grupe. Lista K desemneaz ca fluxuri de deeuri periculoase particulare acele deeuri provenite din anumite industrii specifice. 13 industrii pot genera deeuri din lista K, ins nu toate deeurile provenite din aceste 13 industrii sunt periculoase. Lista P i lista U sunt similare n aceea c ambele conin formulri pur periculoase sau comerciale ale ctorva chimicale nefolosite specifice.

14

Fiecare din cele patru liste desemneaz de la 30 pn la cteva sute de deeuri periculoase. Fiecrui deeu din list i este alocat un cod, constnd dintr-o liter asociat cu lista, urmat de trei cifre (exemplu F001). Exist patru criterii diferite prin care se poate ncadra un deeu ca fiind periculos, dac acesta nu se gasete pe nici una din liste: Deeurilor periculoase li se aloc cte o liter (cod) i se clasific n: deeuri toxice (T); deeuri periculoase acute (H); deeuri inflamabile (I); deeuri corozive (C); deeuri reactive (R); deeuri cu toxicitate caracteristic (E). Codurile alocate implic anumite reglementri care se aplic n manevrarea deeurilor. De exemplu deeurile cu codul H sunt supuse unor standarde de management mai stricte dect celelalte deeuri. (Oros, Drghici-2002).

IV.3.Caracteristicile deerilor periculoase

O caracteristic a unui deeu periculos este o proprietate care indic capacitatea unui deeu de a poseda o ameninare suficient pentru a deservii reglementrilor de deeu periculos. O caracteristic a unui deeu periculos trebuie s fie detectat prin utilizarea metodelor de testare standard. Caracteristicile care dau periculozitate deeurilor sunt: imflamabilitate, coroziune, reactivitate, toxicitate. Si acestor deeuri le sunt atribuite coduri ca i celor din list (exemplu D00X). 1. Inflamabilitatea Deeurile inflamabile care pot lua foc usor i pot susine arderea. Multe vopsele, curtori i alte deeuri industriale prezint pericol de aprindere. Cele mai inflamabile deeuri sunt lichidele n form fizic. Aceast proprietate se testeaz printr-un test. Testul punctului de aprindere determin temperature cea mai mic la care un compus chimic se aprinde cnd este expus la flacr. Un deeu nelichid poate fi poate fi periculos datorit inflamabilitii dac se poate aprinde spontan i poate arde att de puternic nct s creeze un pericol. 2.Coroziunea Deeurile corozive sunt deeuri acide sau alcaline (bazice) care pot coroda sau dizolva uor metale sau alte materiale. Ele sunt deasemenea printre cele mai commune fluxuri de deeuri periculoase. Deeul de acid sulfuric din bateriile autovehiculelor este

15

un exemplu de deeu coroziv. Un deeu este considerat coroziv dac are pH-ul mai mic sau egal cu 2 sau mai mare sau egal cu 12,5. 3.Reactivitatea Un deeu reactiv este unul care explodeaz uor sau este supus unei reacii violente. Exenple obinuite sunt muniiile i explozibilele descrcate. Nu exist o metod de testare de ncredere pentru a evalua potenialul deeului de a exploda sau reaciona violent n condiii de manevrare obinuite. 4.Toxicitatea Scurgerea compuilor toxici n cursurile apelor potabile de adncime este unul din cele mai obinuite moduri de a expune populaia chimicalelor gsite n deeurile industriale. (Oros, Drghici-2002)

Capitolul V Deseuri toxice

Deseurile toxice, sub forma solida, lichida sau gazoasa pot cauza moartea, imbolnavirea sau ranirea oamenilor, sau distrugerea mediului, daca sunt tratate, depozitate, transportate in mod necorespunzator, sau parasite. Substantele sunt considerate deseuri periculoase daca sunt inflamabile, corozive, reactive sau toxice. Amestecurile, reziduurile sau materialele care contin reziduuri toxice sunt considerate de asemenea reziduuri toxice. Tipuri de deseuri toxice: Deseurile industriale Deseurile toxice sunt generate de aproape fiecare industrie, iar industriile care nu produc deseuri toxice ele insele, folosesc insa produse ale industriilor care produc deseuri. Deseurile agricole Industria nu este singura care gene-reaza deseuri. Agricultura produce deseuri ca pesticide, ierbicide si materialele folo-site in aplicarea lor. Fluoritii reziduali sunt produse secundare ale producerii de fertili-zatori pe baza de fosfati. Pana si nitratii solubili rezultati in urma folosirii balega-rului ca ingrasamant se pot dizolva in apa din panzele freatice si contamina fantanile, cauzand probleme de sanatate. Deseurile urbane Sursele de deseuri urbane includ vopselele toxice, solventii inflamabili, curatitorii caustici, bateriile toxice, pesticidele si chiar mercurul din termometrele sparte. Sistemele de eliminare ale deseurilor locale pot refuza aceste obiecte. Daca sunt acceptate, trebuie facuta o monitorizare atenta pentru asigurarea faptului ca solul sau panza freatica nu sunt contaminate. Renovarea caselor mai vechi poate cauza ca vopseaua cu plumb toxica sa se desprinda de pe pereti. Materialele izolatoare de la tevile pentu cuptor pot contine particule de azbest, care se pot desprinde, iar daca sunt inhalate pot cauza boli de plamani sau chiar cancer. Efecte ale deseurilor toxice:

16

Deseurile pot polua solul, aerul, apa de suprafata sau panza freatica. Poluarea solului poate afecta oamenii, plantele si animalele. In Times Beach, Missouri, S.U.A., in 1983, pentru a preveni ridicarea prafului pe strazi a fost imprastiat petrol contaminat cu bifenili policlorurati (PCB-uri). Astfel, oamenii care locuiau in acea regiune au fost expusi la contentratii mari de PCB-uri. Noroiul din canalizarile municipale poate contine elemente toxice daca deseurile industriale au fost amestecate cu cele domestice. Daca noroiul este folosit ca ingrasamant, aceste elemente ar putea contamina campurile cultivate. Substantele toxice pot fi absorbite de plante, ajungand la animalele care au pascut acolo si chiar la oameni. Aerul poate fi contaminat de emisiile directe de deseuri toxice. Evaporarea de solventi toxici din vopsele si din agentii de curatare este o problema comuna. Poluarea raurilor si lacurilor, daca este suficient de toxica, poate distruge fauna si flora instantaneu, sau de-a lungul timpului. De exemplu, fluoridul se acumuleaza in oase si dinti, prea mult fluorid in apa putand cauza probleme ale oaselor si dintilor. Compusi precum diclordifeniltricloretanul (DDT-ul), PCB-urile si dioxinele sunt mai solubili in grasimi decat in apa. Astfel, aceste substante se gasesc in concentratii mici in apa, insa in concentratii mai mari in insecte si alge si in concentratii si mai mari in pesti, pasarile si oamenii care se hranesc cu peste fiind foarte expusi unor concentratii mari de substante periculoase. Chiar si poluarea care nu este toxica poate omori. Fosfatii si nitratii, de obicei inofensivi, pot fertiliza algele care cresc in lacuri si rauri. Cand algele cresc, in prezenta luminii solare, produc oxigen. Insa daca algele cresc prea mult sau prea rapid, consuma mari cantitati de oxigen atunci cand soarele nu straluceste si cand au inceput sa decada. In final, lipsa oxigenului va sufoca alte forme de viata; unele creaturi putand fi otravite de toxinele continute de alge. Acest proces de supracrestere a numarului de alge, numit eutrificatie, poate omori viata din lacuri si rauri. In unele cazuri, anumite alge pot otravi apa potabila. Poluantii subterani pot fi carati de cursurile de apa subterane. Aceste deseuri formeaza coloane lungi de contaminanti, care pot ajunge la suprafata daca apa iese printr-un izvor sau fantana. Foarte periculosi sunt solventii care se pot scurge din rezervoarele subterane. De asemenea, in aceste coloane de deseuri se pot intalni si ioni toxici de metal. Deseurile astazi reprezinta una din cele mai mari probleme. Aceasta se explica prin faptul ca ele se formeaza n cantitati mari , sunt aruncate pretutindeni si duc la poluarea mediului nconjurator ngrasamintele chimice Importanta azotatilor n viata plantelor si n agrotehnic. Sarurile acizilor azotici (azotatii) formeaza ngrasaminte n care azotul este continut sub forma de a 12212t1924m zotati, saruri de amoniu si amoniac. Se stie ca o parte din azotul existent n sol este luat de plante si, o alta parte, sub forma de saruri solubile, este antrenat de apele de ploaie sau de apele subterane. De aceea, solul pentru a-si completa rezervele de azot necesare are nevoie de ngrasaminte azotoase. n tara noastra cele mai utilizate ngrasaminte azotoase sunt: nitro-calcarul, azotatul de amoniu, sulfatul de amoniu si n ultimul timp amoniacul lichid. Materiile prime pentru fabricarea ngrasamintelor azotoase sunt: amoniacul si acidul azotic. Nitro-calcarul (calcamon-salpetru) se obtine prin amestecarea mecanica a azotu-lui de amoniu NH4NO3cristalizat, n proportie de 60%, cu calcar CaCo3 din macinat, n

17

proportie de 40%. Nitro-calcarul este ntrebuintat ca ngrasamnt cu azot pentru solurile acide; calcarul neutralizeaza aciditatea solului care ar dauna plantelor si azotatul de amoniu contribuie la dezvoltarea plantelor Azotatul de amoniu NH4NO3 se obtine prin neutralizarea apelor amoniacale de la cocserie cu acid azotic 50-60% sau prin contactul direct dintre amoniacul gazos si solutia diluata de acid azotic, n care amoniacul este introdus sub presiune: NH3+HNO3=NH4NO3. Azotatul de amoniu este o substanta cristalizata, usor solubila n apa, cu gust amarui si foarte higroscopica. Da bune rezultate n toate solurile cu exceptia celor bazice. Sulfatul de amoniu este o substanta solida cristalizata, de culoare alba, foarte solubila n apa. Prezinta avantajul ca nu este higroscopic si, din aceasta cauza, se aglomereaza mai putin. Amoniacul lichefiat se ntrebuinteaza, n ultimul rnd cu bune rezultate, ca ngrasamnt prin mprastierea directa pe sol cu ajutorul unor autocisterne-stropitoare. Alte ngrasaminte azotoase valoroase mai sunt: cianamida de calciu si ureea. Cianamida de calciu CaCN2 este cel mai vechi ngrasamnt mineral care se fabrica la noi n tara ; se obtine n cuptorul electric trecnd azot peste carbura de calciu (carbit) la 11000C. Cianamida de calciu este o substanta solida, de culoare alba; de obicei are culoarea cenusie din cauza impuritatilor.Azotul pe care-l contine cianamida de calciu (15%N) l poate ceda solului, deoarece n contact cu apa si sub actiunea unor bacterii din sol ea se descompune conform ecuatiei: CaCN2+3H2=2NH3+CaCO3 Ureea este o substanta solida, cristalizata, usor solubila n apa. Ea contine 42-45% azot. n urma colectivizarii, agricultura din Romnia necesita cantitati importante de ngrasamnt cu azot, alaturi de celelalte ngrasaminte chimice, mijloc eficient si sigur pentru marirea productiei agricole. ngrasaminte minerale cu azot se fabrica la Fagaras, Piatra-Neamt (Roznov), Turnu Magurele, Craiova, Trgu Mures. ngrasaminte minerale cu fosfor. ngrasamintele cu fosfor ntrebuintate sunt urmatoarele: superfosfatul simplu, superfosfatul concentrat (superfosfatul dublu), precipitatul, zgura si amofosul. Calitatea ngrasamintelor se apreciaza dupa continutul n fosfat calculat n procente de pentoxid de fosfor. Materialele prime necesare fabricarii ngrasamintelor cu fosfat sunt: minereurile naturale care contin fosfor (apatitele, fosforitele), faina de oase si acidul sulfuric. Superfosfatul simplu se fabrica industrial din fosfati naturali (apatite, fosforite), fin macinati, prin tratare cu acid sulfuric. Ca materie prima pentru fabricarea superfosfatului simplu se ntrebuinteaza n general fluor-apatitul. Reactia de descompunere a fluor-apatitului cu acid sulfuric poate fi redata prin urmatoarea ecuatie chimica: 2Ca5[(PO4)3F]+7H2SO4=3Ca(H2PO4)2+7CaSo4+2HF ngrasaminte cu potasiu. Potasiul este unul din elementele necesare cresterii si dezvoltarii plantelor. Acestea iau potasiul din sarurile solubile care l contin si care se gasesc n pamnt. Pentru a compensa eventuala lipsa a potasiului din pamnt se folosesc ngrasaminte cu potasiu naturale sau artificiale. Printre acestea se numara: Clorura de potasiu KCl (silvina) se gaseste sub forma de zacaminte la Solikamsk (Rusia),Stassfurth (Germania), n apa oceanelor etc. Se poate obtine din carnalit (MgCl2 * KCl * 6H2O), prin dezvoltarea n apa si cristalizare. Clorura de potasiu este o substanta solida, cristalizata, incolora, solubila n apa.

18

Azotatul de potasiu KNO3 (salpetru de India sau silitra) este o sare de culoare alba, solubila n apa. Se foloseste n amestec cu alte ngrasaminte cu N2, pentru a regla raportul N/K dupa cerintele plantelor. Este un ngrasamnt agricol pentru plantele care nu suporta Cl2: sfecla de zahar, vita de vie, inul, tutunul, etc. Un ingrasamant este un produs natural sau de sinteza, mineral sau organic, simplu sau complex, aplicat in sol, pe sol sau pe planta si destinat a completa rezrerva de elemente nutritive a solului pentru asigurarea cresterii normale a plantelor. Ingrasaminte cu potasiu. Inca din antichitate se utilizau produse ce contineau potasiu pentru ridicarea fertilitatii. Romanii foloseau cenusa vegetala, care are un continut ridicat de potasiu. De asemenea, gunoiul de grajd utilizat in agricultura din timpuri foarte vechi, constituie o importanta sursa de potasiu, mai ales daca tinem seama ca in primul an de folosinta, potasiul se consuma 60-70% din total. Ingrasamintele cu potasiu pot fi clasificate in: - saruri potasice brute: silviu, sivinit, carnalit, kainit, polihalit, langbeinit: - saruri potasice prelucrate: clorura de potasiu, sarea potasica si sulfatul de potasiu. Saruri potasice brute. Macinate, acestea pot fi folosite direct ca ingrasaminte. Totusi, datorita continutului scazut de potasiu, utilizarea lor ca atare este redusa (1-2%). Servesc insa la obtinerea sarurilor potasice prelucrate. Dupa forma chimica in care se gaseste potasiul, sarurile potasice brute pot fi grupate in: - cloruri; - sulfati; - azotati. Dupa solubilitatea in apa, sarurile potasice brute se impart in : - usor solubile (silvina, kaianitul, carnalitul, glaseritul, leonitul, shnitul); - greu solubile (langbeinitul); - practic insolubile (polihalitul). In Romania se folosesc ceva mai mult sarurile potasico-magneziene de Tazlau, care contin predominant potasiul sub forma de sulfat si doar 26% sub forma de clorura. Acestea contin cca. 8-10% K2O si 8-10% MgO. Saruri potasice prelucrate. Clorura de potasiu contine cca. 60-63% K2O. Se prezinta sub forma de cristale de culoare alba, are densitatea de 1,984g/cm3, volumul unei tone fiind de 0,504m3, este solubila in apa si higroscopica, fapt pentru care se aglomereaza si creeaza probleme la aplicare. De aceea, se foloseste mai putin ca atare si mai mult la obtinerea sarii potasice, a ingrasamintelor complexe solide si a ingrasamintelor lichide. Sarea potasica. Continutul de potasiu variaza intre 28-60% K2O. Sarea potasica este un amestec de KCl cu diverse saruri potasice brute macinate, cum sunt silvinitul, carnalitul, kaianitul etc. Se prezinta sub forma de cristale de diferite culori in functie de tipul de saruri potasice brute din amestec. Astfel, printre cristalele de culoare alba de KCl se pot gasi particule de culoare cenusie, rosie sau roz. Sarea potasica este solubila in apa, dar si higroscopica, in special datorita clorurii de sodiu pe care o contine, higroscopicitatea fiind cu atat mai mare cu cat continutul de NaCl este mai mare. In functie de continutul K2O si de proportia componentilor in amestec, se intalnesc trei tipuri de sare potasica: - sare potasica 30%; - sare potasica 40%;

19

- sare potasica 50%. Sarea potasica este un ingrasamant ieftin, fiind de departe cel mai larg folosit ingrasamant cu potasiu, ocupand peste 95% din total. Se utilizeaza, de regula, pentru fertilizarea de baza la toate culturile, cu exceptia celor care nu tolereaza clorul, si pe toate tipurile de sol. Dintre ingrasamintele cu potasiu, sarea potasica este cel mai folosit pentru producerea ingrasamintelor complexe. Sulfatul de K (K2SO4). Ca ingrasamant contine 48-53% K2O si 18% S. Se prezinta sub forma de cristale rombice sau hexagonale, de culoare alba, uneori cenusiu deschis, are densitatea de 2,662g/cm3, iar volumul unei tone este de 0,375m3. Nu este higroscopic, fapt pentru care se poate aplica uniform. Solubilitatea in apa este mai scazuta, ceea ce face ca el sa nu fie utilizat la obtinerea de solutii limpezi de ingrasaminte, dar poate fi folosit in suspensii. Este recomandat la culturile care sunt sensibile la excesul de clor: cartofi, castraveti, capsuni, ceapa, plante ornamentale, pomi fructiferi, salata, tomate, tutun, vita-de-vie. Sulfatul de potasiu este folosit mult la culturi de sera (legume, flori). Poate fi folosit atat la fertilizarea de baza, cat si la semanat sau plantat, ori in cursul vegetatiei. Sulfatul dublu de K si Mg (K2SO4Mg SO4). Contine 22% K2O, 18% MgO si 22% S. Este recomandabil in aceleasi conditii ca si sulfatul de potasiu, pe soluri sau substraturi care necesita si magneziu. Eficienta agronomica si armonizarea folosirii ingrasamintelor cu potasiu in raport cu solul, planta si tehnologia de cultura. Coeficientul mediu de utilizare a K din ingrasaminte, Cu, este de 60%. Eficienta in raport cu solul. Textura si natura mineralelor argiloase sunt unii dintre principalii factori care influenteaza eficienta ingrasamintelor cu K. Pe solurile usoare, nisipoase, si pe cele organice se recomanda aplicarea ingrasamintelor cu K mai aproape de semanat, eventual o fractie din doza in vegetatie. Pe solurile grele, la care deplasarea apei si a potasiului in adancime pe profil este destul de redusa, este recomandabila aplicarea ingrasamintelor sub aratura adanca de toamna. Pesticidele Pesticidele sunt substante chimice naturale sau de sinteza folosite pentru combaterea daunatorilor animali si vegetali care aduc daune omului sau organismelor utile lui (plantele de cultura, animalele domestice etc.). Din aceasta categorie de compusi fac parte insecticidele si fungicidele (aplicate preventiv sau pentru tratarea unor boli pe partea aeriana a plantelor sau introduse in sol odata cu semanatul), erbicidele (raspandite fie pe sol, fie pe plante), rodenticidele, nematocidele, regulatori de crestere a plantelor etc. Pesticidele pot avea un efect direct asupra solului si pot actiona indirect prin transmiterea lor sau a produsilor de descompunere in alte ecosisteme. Poluarea directa se datoreaza persistentei substantelor active din pesticide care depinde de viteza de descompunere a acestora. Degradarea lenta face posibila trecerea in lantul trofic sau deplasarea sub actiunea precipitatiilor in acvifer sau in apele de suprafata. Poluarea indirecta, datorata reziduurilor lasate de pesticide in urma descompunerii lor chimice si biochimice (la suprafata plantelor, in interiorul tesuturilor si in sol) este in general mai putin cunoscuta, reziduurile fiind mai putin identificabile. Reziduurile pesticidelor cel mai des intalnite in toate fazele mediului sunt

20

cele ale insecticidelor de tipul hidrocarburilor clorurate, cum ar fi de exemplu DDT-ul, dieldrinul, endrinul, toxafenul si clordanul. Pesticidele in forma lor activa sau reziduurile lor se acumuleaza in sol de unde pot fi asimilate de plantele cultivate ulterior sau pot fi levigate de apele meteorice si de irigatie cu afectarea apelor de suprafata si subterane. Ajungand in apele de suprafata si in final in mari si oceane se pot acumula in organismele acvatice, consumarea de catre om a acestora producand intoxicatii grave. De exemplu, in cazul utilizarii erbicidelor, acestea pot afecta intreaga vegetatie din ecosistemul acvatic, cu implicatii asupra asigurarii protectiei, cantitatii de hrana si oxigen necesare pentru organismele acvatice. Pesticidele ideale trebuie sa se mentina in zona tratata suficient timp pentru a produce efectele dorile, sa se descompuna in compusi inofensivi si sa fie letale numai pentru speciile tinta si inofensive pentru celelalte. Principalele proprietati si procese care influenteaza transportul pesticidelor in sol sunt persistenta, presiunea de vapori, solubilitatea si adsorbtia. Persistenta reprezinta rezistenta pesticidelor de a se descompune sub actiunea agentilor chimici (reactii redox, de hidroliza), fotochimici (lumina solara) si a microorganismelor si enzimelor secretate de plante. Persistemta pesticidelor in sol si in plante depinde in primul rand de natura lor chimica si de caracteristicile mediului. Pesticidele caracterizate printr-o persistenta ridicata sunt mai susceptibilw de a se deplasa dintr-o zona in alta datorita faptului ca raman in forma initiala mai mult timp, degradarea lor lenta cauzand o actiune remanenta, care poate conduce la scaderea productiei vegetale (pentru anumite culturi) si pot fi transmise in lantul trofic. Metabolitii sau produsii de descompunere pot avea aceleasi proprietati ca si pesticidul initial si pot sa manifeste acelasi efect toxic. DDT-ul si dieldrinul sunt doua pesticide foarte persistente, care au fost detectate in toata lumea, inclusiv Antartica, acesta fiind motivul pentru care au fost interzise. In aceeasi categorie se incadreaza si antrazina folosita ca erbicid si detectat atat in apele de suprafata cat si in apele subterane. In general persistenta este exprimata in termeni de timp de injumatatire sau timpul in care concentratia pesticidului scade la jumatate. In functie de valoarea timpului de injumatatire, pesticidele pot fi clasificate conform tabelului: Timpul de injumatatire Clasa de degradare <20 foarte usor degradabile 20 60 usor degradabile 60 180 greu degradabile >180 foarte greu degradabile Clasificarea pesticidelor in functie de valoarea timpului de injumatatire Valorile timpilor de injumatatire variaza intr-un domeniu foarte larg in functie de natura solului , de conditiile fizico-chimice din sol, de natura microorganismelor din sol, de pH-ul si umiditatea solului etc. In tabelul urmator sunt prezentati timpii de injumatatire pentru cele mai importante pesticide utilizate in agricultura. Denumire pesticid Valoarea timpului de injumatatire Aldrin 20 100 zile Atrazin 50 (in conditii de laborator) 244 zile (pH=4) 7 14 zile (intr-un sol nisipo-argilos)

21

14 28 zile (in sol argilos) Carbaril 10,5 zile (pH=7) 1,8 zile (pH=8) 2,5 ore (pH=9) Carbofuran 2 86 zile (in sol cu continut foarte mare de apa) 26 110 zile (in cazul unei pasuni) Clordan Aproximativ 4 ani DDT 2 15 ani Dieldrin > 7 ani Endrin 4 14 zile Heptaclor 250 zile Hexaclorbenzen 4 ani Lindan 15 luni Malation 4 6 zile Paration 1 saptamana Pentaclorofenol Cateva saptamani cateva luni (in functie de caracteristicile solului) Toxafen > 14 ani 2,4,5-T 14 300 zile Valorile timpului de injumatatire pentru cele mai importante pesticide Pesticidele sunt retinute pe suprafata solului prin procese de adsorbtie. Adsorbtia pesticidelor pe particulele de sol depinde de proprietatile chimice ale acestora (polaritatea si solubilitatea in apa) si de cele ale solului (continutul de materia organica si argila, pHul, permeabilitatea, proprietatile suprafetelor incarcate electric etc.). Modul in care pesticidele sunt retinute la suprafata solului determina modalitatea de transport a acestora in mediu. In cazul in care particulele de pesticid sunt puternic legate de constituentii solului se poate produce poluare prin antrenare de catre vant odata cu particulele de sol sau in cazul unei retineri slabe pesticidele sunt spalate de apa meteorica. Pesticidele cu toxicitate mare sunt : - Hidrocarburi clorurate - DDT (diclor diferit - tricloretan) - aldrinul - dieldrinul - lindanul - toxafenul - Ierbicide - Nabam - Fenoprop

22

Presiunea de vapori este o masura a tendintei pesticidelor de a trece in forma de vapori. Aceasta proprietate este deosebit de importanta mai ales in cazul aplicarii pesticidelor prin pulverizare, caz in care pierderile de pesticide inregistrate pot fi chiar de 50% in conditii de vant. Ca si in cazul nutrientilor, precipitatiile afecteaza distributia pesticidelor prin ruperea legaturilor pesticid sol, dizolvarea in apa sau transportul agregatului particula sol pesticid eliberat ca urmare a eroziunii. Scurgerile de suprafata contin concentratii ridicate de pesticide, pierderile inregistrate fiind insemnate. Datorita structurii poroase a solurilor acestea prezinta o permeabilitate variabila ce in anumite cazuri favorizeaza deplasarea pesticidelor prin levigare in panzele freatice. Cei mai importanti factori care determina cantitatea de pesticid indepartata de pe suprafata tratata este perioada de timp scursa intre momentul aplicarii pe sol si precipitatii, momentul anului in care se face aplicarea pesticidului precum si modalitatea de aplicare. Aplicarea pesticidelor in perioade cu precipitatii reduse, in conditii atmosferice stabile, aplicarea unor pesticide mai putin persistente, care se adsorb puternic sau care au o volatilitate scazuta scade posibilitatea ca acestea sa ajunga in apa sau aer. De asemenea, adoptarea unor forme noi de pesticide pot reduce semnificativ pierderile in atmosfera. Stratul superficial de sol reprezinta zona cea mai activa pentru microorganisme, acestea fiind responsabile si pentru transformarea pesticidelor in metaboliti. Astfel, speciile de bacterii Bacillus megaterium si Bacillus subtilis sunt importante in degradarea unor substraturi cu biodegradabilitate redusa ca DDT-ul, heptaclorul, naftalene, paration. Un caz particular al pesticidelor il reprezinta cele organoclorurate care au o arie de utilizare foarte larga. Dintre pesticidele cu impact puternic asupra mediului datorita bioacumularii, toxicitatii, persistentei si mobilitatii reduse fac parte clordanul, DDT-ul, dieldrinul, furanii. DDT-ul, o substanta de culoare alba, care afecteaza sistemul nervos al insectelor a fost primul pesticid utilizat pentru combaterea unor boli ca malaria sau febra galbena. Efecteleacestui insecticid au fost resimtite in timp prin patrunderea in lanturile trofice cu afectarea organismelor vii. DDT-ul se caracterizeaza printr-o persistenta extrem de ridicata. Reziduurile de insecticide organoclorurate, in special DDT si HCH au fost detectate peste tot in lume inclusiv in corpul uman. Factorii care determina depozitarea si bioacumularea pesticidelor sunt eficienta de adsorbtie, specia, varsta, modul de nutritie, integritatea organelor si tipul compusului. Concentratiile de reziduuri de pesticide variaza in hrana de la o regiune la alta si de la un tip de hrana la altul. Pesticidele sunt cunoscute ca disruptori endocrini datorita efectului advers pe care il manifesta asupra secretiei de hormoni la actiunea pe termen lung si in doze mici de expunere. Efectele resimtite sunt de scadere a imunitatii, dereglarea functionarii hormonilor, diminuarea inteligentei, malformatii si cancer. Datorita beneficiilor mari pe care le aduc utilizarea pesticidelor in cresterea productivitatii cat si in eradicarea sau controlarea unor insecte purtatoare de boli, trebuie puse in balanta atat riscurile cat si beneficiile. Evaluarea riscurilor la care este supusa populatia este dificil de realizat, datorita numerosilor factori care afecteaza comportarea fata de acesti compusi precum si expunerea concomitenta la alte pesticide sau poluanti prezenti in apa, aer si alimente. Toxicitatea pesticidelor Toxicitatea ridicata a unora dintre pesticide poate provoca intoxicatii directe la plante si animale generatoare de modificari si dereglari de echilibre. Pentru controlul gradului de

23

toxicitate al pesticidelor, in "Lista pesticidelor si a altor produse de uz fitosanitar in Romania" (1992), este prezentata o clasificare a pesticidelor in 3 grupe de toxicitate, (STAS 4706-88) stabilite in functie de doza letala - DL 50: in grupa I se incadreaza produse extrem de toxice care contin o substanta activa cu o DL de 50 pana la 50 mg./ Kg. corp; grupa II apartine produselor puternic toxice care contin o substanta activa cu o DL 50 cuprinsa intre 50 mg. / Kg. si 200 mg. / Kg. corp; in grupa III-a se incadreaza substantele moderat toxice care contin o substanta activa cu o DL 50 cuprinsa intre 200 mg./ Kg si 1000 mg. /Kg. corp; grupa III-b apartine substantelor cu toxicitate redusa care contin o substanta activa cu o DL 50 mai mare de 1000mg./Kg corp. Toxicitatea fata de om trebuie privita sub doua aspecte: toxicitatea acuta, aceasta se poate inlatura prin asigurarea masurilor adecvate de protectie; toxicitatea cronica care apare in urma acumularii de reziduuri toxice. Toxicitatea selectiva fata de plantele de cultura sau fitotoxicitatea selectiva este unul din dezideratele pe care trebuie sa le indeplineasca pesticidele folosite pentru combaterea daunatorilor animali sau vegetali. Pe plan mondial s-au eliberat norme de toleranta de ordinul 0,1-10 ppm pentru reziduurile toxice. Acumularea reziduurilor de pesticide in sol are loc pe mai multe cai: aplicarea directa pe / in sol; ajungerea pe sol a unei mari cantitati din produsele destinate tratarii partilor aeriene ale plantelor; ajungerea pe sol a resturilor vegetale si animale incarcate cu reziduuri de pesticide; reziduurile de pesticide pot fi purtate de aer prin caderi directe de praf din atmosfera sau prin spalarea atmosferei de catre precipitatii; au greutate moleculara mare si solubilitate diferita in apa. Datorita gradului ridicat de persistenta si toxicitate pesticidele au fost denumite poluanfi organici persistenfi (POP). Poluantii organici persistenti sunt substante chimice care persista in mediul inconjurator, se bioacumuleaza in organismele vii si prezinta riscul de a cauza efecte adverse asupra sanatatii umane si mediului. Pesticidele ajunse pe plante sau introduse in sol sufera reactii chimice si biochimice de transformare, fie la suprafata plantelor, fie in interiorul tesuturilor. Pesticidele de pe sol sau din subsol sunt absorbite prin intermediul unor procese complexe ca: transfer de sarcina, schimb ionic, legaturi hidrofobe. Particulele solului, prin intermediul complexului argilo-humic, constituie un suport absorbtiv atat pentru pesticide cat si pentru unii din produsii lor de degradare, capacitatea absorbtiva fiind functie de textura solului.

Capitolul VI Transportul deeurilor periculoase

Transportul deeurilor periculoase se efectueaz de la generator sau deintor, denumit expeditor, ctre operatorul economic care realizeaz operaia de

24

colectare/stocare temporara/tratare/valorificare/eliminare, denumit destinatar. Pentru efectuarea transportului este necesar si acordul ageniei judetene pentru protecia mediului n a crei raz teritorial se afl instalaia de tratare/valorificare/eliminare. Ruta de transport a deeurilor periculoase se stabilete de ctre expeditor i transportator, avndu-se n vedere pe ct posibil ocolirea oraelor, i se autorizeaz de ctre inspectoratul pentru situaii de urgen. Pentru deeurile periculoase generate n cantitate mai mic de 1 t/an, formularul de expeditie/transport deeuri periculoase, nu trebuie s conin aprobarea ageniei pentru protecia mediului Destinatarul este obligat s preleveze o prob din fiecare transport de deeuri periculoase, pe care s o pastreze n condiii de siguran i etichetat corespunzator un interval de cel putin 3 luni. Deeurile periculoase care fac obiectul transportului trebuie s fie ambalate i etichetate n conformitate cu prevederile legale. (www.avocatnet.ro/content/articles)

Capitolul VII Reducerea i minimizarea deeurilor periculoase

Multe probleme privind deeurile periculoase pot fi evitate chiar de la nceput prin reducerea deeurilor de la surs i minimizarea deeurilor- utilizarea proceselor de tratare care reduc cantitile de deeuri necesare depunerii finale. Exist cteva moduri prin care cantitile de deeuri pot fi reduse, printre care: reducerea la surs, separarea i concentrarea deeurilor, ndeprtarea resurselor i reciclarea deeurilor. Cele mai obinuite categorii de reduceri la surs i reduceri de volum sunt: substituia materialelor, segregarea la surs, reutilizarea, modificri de proces i reciclarea. Exist patru moduri de reciclare: -reciclarea direct ca material brut la generator, prin ntoacerea la materia prim a materialului brut cnd nu este complet consumat ntr-un process de sintez; -transfer ca material brut la alt proces (deeu ntr-un proces- materie prim n altul); -utilizare pentru controlul polurii sau tratarea deeului, ca de exemplu utilizarea unui deeu alcalin pentru neutralizarea unui deeu acid; -recuperarea energiei; de exemplu de la incinerarea deeurilor periculoase combustibile.

25

VII.1.Metode de tratare a deeurilor periculoase

Cteva tipuri de deeuri periculoase pot fi detoxificate sau fcute mai puin periculoase pot fi detoxificate sau fcute mai puin periculoase prin metode de tratare fizic, chimic, termic i biologic. Tratarea deeurilor periculoase poate fi costisitoare, dar poate servi la pregtirea materialului pentru reciclare sau depunerea final ntr-o manier care ofer siguran mai mare dect depunerea fr tratare. Metode fizice Separare de faz: sedimentare, decantare, filtrare, centrifugare, flotaie; Tranziie de faz: distilare, evaporare, uscare, stripare, precipitare fizic; Transfer de faz: extracie cu solvent, scurgere; Separare molecular: osmoza invers, electrodializ. Metode chimice Depinde de proprietile chimice ale constituenilor deeurilor, i anume de proprietile acido-bazice, de oxidare-reducere, precipitare, complexare, reactivitate, inflamabilitate, corozivitate i altele. Operaiile chimice de tratare includ printre altele neutralizarea acido-bazic, precipitare chimic, extracie i scurgere chimic, oxidare, hidroliz. Metode termice Pot fi folosite pentru reducerea volumului, ndeprtarea substanelor volatile, combustibile, substanei organice mobile i distrugerea materialelor patogene i toxice. Cel mai aplicat procedeu de tratare termic este incinerarea. Alte procedee sunt piroliza i oxidarea umed. Metode biologice Aceste procedee sunt: biodegradarea; mineralizarea; tratarea aerob a deeurilor, care utilizeaz bacterii i ciuperci aerobe; tratarea anaerob a deeurilor. Au fost dezvoltate i alte procese de tratare a deeurilot periculoase, n special remedierea. Procesul de barbotare a aerului este un process de volatilizare in situ pentru striparea compuilor volatili din apele de adncime. Fitoremedierea este procesul n care se utilizeaz plante vasculare pentru remedierea solurilor contaminate de suprafa. (Oros, Drghici-2002)

26

Capitolul VIII Depozitarea deeurilor periculoase

Depozitarea substanelor i preparatelor chimice periculoase reprezint activitatea agenilor economici de a pune la pstrare i conservare aceste produse, n depozite sau orice alte spaii de depozitare, n vederea introducerii lor n circuitul productiv sau comercial ori a utilizrii pentru prestarea unor servicii ctre populaie. Sunt considerate depozite sau spaii de depozitare cldirile, construciile i orice alte locuri amenajate special n acest scop, prevzute cu echipamentele i dotrile necesare prin care s se asigure pstrarea i conservarea substanelor i preparatelor chimice periculoase, exist n acest moment un singur depozit pentru substane periculoase la strandarde europene n Romnia , la Slobozia; alte astfel de depozite sunt n construcie.

Echipamentele i dotrile necesare amenajrii unui depozit sunt urmtoarele: ventilaia natural sau instalaii de ventilaie; ziduri sau diguri de protecie; canale sau anuri de scurgere; furtune speciale pentru operaiunile de ncrcare-descrcare i sisteme de drenare a scurgerilor; mijloace i dispozitive de stingere a incendiilor, cum ar fi: lzi cu nisip, lopei, extinctoare, hidrani i furtune de ap etc; instalaii de rcire cu ap, dac este cazul; 27

instalaii de pulverizare a apei sau aburului, prevzute cu duze pentru stingerea incendiilor sau exploziilor ; instalaii de neutralizare a produselor corosive sau toxice. La realizarea depozitelor i spaiilor de depozitare pentru substanele i preparatele chimice periculoase trebuie s fie avute n vedere urmtoarele: categoriile de pericol de incendiere sau explozie, corozivitatea i efectele toxice sau nocive ale substanelor i preparatelor chimice periculoase ce urmeaz a fi depozitate. gradul de rezisten la foc al construciei, sensibilitatea la coroziune i posibilitatea de nu se impregna cu produse toxice sau nocive;

1.

2.

3. distanele minime de siguran ntre depozite sau spaii de depozitare i alte construcii.(http://facultate.regielive.ro/referate/comert/problematica_deseurilor_in_roma nia-93839.html?in=all&s=management%20deseur%20roman)

Concluzii
Programele de management ale deeurilor ncep s ia amploare i ajut la schimbarea percepiei generale asupra deeurilor i la contientizarea riscului pe care acestea l constituie. n present deeurile n general i cele periculoase n particular sunt din ce n ce mai bine gestionate. Dac sunt manageriate corespunztor deeurile periculoase nu reprezint un risc att de mare pentru sntatea populaiei i mediu. Dezvolarea durabil nu poate exista fr o bun administrare a deeurilor.

28

Bibliografie
Oros Vasile, Camelia Draghici-Managementul deseurilor, Editura Univ. Transilvania, 2002,Brasov, pag.1-3, 69-74 ; XXX -Metode i tehnologii de gestionare a deseurilor Ministerul Mediului i Gospodaririi Apelor, 2005 ; XXX- Brour deeuri, 2008; http://www.granturi-phare-deseuri.ro/docs/- accesat 28.III.2009 http://www.gestiuneadeseurilor.ro/Data/pdf/cap_21.pdf- accesat 28.III.2009 http://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C5%9Feurilor -accesat 28.III.2009 http://www.sort.ro/index.php?page -accesat 28.III.2009 http://www.epa.gov/lawsregs/laws/rcra.html- accesat 28.III.2009 http://facultate.regielive.ro/referate/comert/problematica_deseurilor_in_romania93839.html?in=all&s=management%20deseur%20roman- accesat 28.III.2009 http://www.avocatnet.ro/content/articles- accesat 28.III.2009 http://www.societatedurabila.ro/index.php?id=18- accesat 28.III.2009 Stanescu R., Bobirica L., Orbulet O.- Remedierea solurilor contaminate, Editura Agir, Bucuresti 2006, pag. 123-129, 174-229 Simonescu C.M., Stanescu R., Szabolcs L.- Poluarea si protectia mediului, Editura Printech, Bucuresti 2002, pag.152-159 Trambitasu E.- Fizico-chimia mediului- Factorii de mediu si poluantii lor, Editura Universitatii Petrol si Gaze din Ploiesti, 2008, pag.300-303 http://cerex.unitbv.ro/teze/rezumate/2010/rom/BugaOnetAurelia.pdf http://facultate.regielive.ro/cursuri/agronomie/protectia_mediului_in_agroecosiste mele_pomicole-83092.html http://www.sciencedirect.com/science/article/B6T3Y-4PNF9P12/2/4f42305ee7b577f64d9b038484647446?&zone=raall http://www.e-referate.ro/search.php?word=PESTICIDE

29