Sf.

Ioan din Kronstadt LITURGHIA CERUL PE PAMANT Cugetari mistice despre Biserica si cultul divin ortodox
I Despre Biserica sau comunitatea credinciosilor Biserica este comuniunea vazuta a lui Dumnezeu cu oamenii, Imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Ea ii arata omului obarsia sa, demnitatea sa, marea napasta pe care i-a pricinuit-o caderea in pacat, telul si menirea sa, mijloacele prin care se poate ridica (si ea ii datoate aceste mijloace), invierea mortilor, judecata, chinul cel vesnic si fericirea visnica; zi de zi il invata, ii lumineaza mintea, il conduce la Dumnezeu si dreptatea Lui, il curata, il vindeca, il intareste, il sfinteste, il pacifica, ii da alinare, il indumnezeieste. Mergi la biserica, la dumnezeiestile slujbe si toate acestea le vei incerca aievea. Biserica este purtatoarea duhului lui Hristos, a duhului dragostei Sale, duhul mantuirii, sfinteniei, adevarului, blandetii, nerautatii, al rabdarii si indelung-rabdarii Lui; al intelepciunii Lui, al vietii Lui: viata vesnica. Insemnatatea Bisericii in viata crestinului nu cunoaste margini: ea il duce de mana si il mantuieste in toate, din leagan pana la mormant si dincolo de mormant. In afara sfinteniei, sobornicitatii si apostolicitatii, o alta insusire a Bisericii este caracterul panuman si comunitar al vietii ei. La dumnezeiestile slujbe, sobornicitatea Bisericii se exprima in ectenii, in care se inalta rugaciuni pentru intreaga lume, in rugaciuni pentru toti oamenii din toata lumea, indeosebi la savarsirea Liturghiei. Istoria Bisericii este o dovada concreata, vie a rascumpararii neamului omenesc de catre Rascumparatorul, fagaduit inca primului om; o dovada pe care o invedereaza faptele insele, persoanele, evenimentele, puterea dragostei crestine, barbatia si taria ramase neinfrante in timpul chinurilor indurate pentru credinta; nenumaratele minuni, minunatele prefaceri savarsite inauntrul crestinilor, tagaduirea de sine a acestora, dispretul fata de lume si fata de toate desfatarile si frumusetile ei, fata de toata slava si bogatia lumii. Credinta crestina a odraslit multime nenumarata de sfinti, unii dintre ei recunoscuti si obsteste proslaviti, altii ramasi in taina si cunoscuti numai de unul Dumnezeu. Ce unitate intre istoria sfanta a Vechiului si Noului Testament si istoria Bisericii! Ce armonie! Dumnezeiestile slujbe de fiecare zi, de peste saptamana si de peste an sunt o imagine a acestei unitati si armonii dintre sfanta istorie biblica si cea bisericeasca, pe de o parte, si minunatul plan al lui Dumnezeu de mantuire al omenirii care s-a implinit si se implineste pana la sfarsitul veacurilor, pe de alta parte. Ce nemasurata bogatie de daruri ale lui Dumnezeu, ce viata cereasca, cata sfintenie si cat adevar un adevarat buchet al tuturor virtutilor dumnezeiesti inchide intru sine Biserica lui Dumnezeu! In ea se afla intreaga minunata economie a mantuirii noastre; in ea se afla toate dumnezeiestile taine ce se savarsesc in ea pentru sfintirea, innoirea si mantuirea noastra; in ea se afla adunati in chip minunat toti sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu prin viata lor, prin

virtutile lor si prin rabdarea lor, precum si intreaga lume a ingerilor; in ea rasuna neincetat minunata propovaduire a mantuirii. In lumea vazuta, sau in natura, putem vedea aratarea intelepciunii, bunatatii, frumusetii, dulcetii si nemarginitei puteri a lui Dumnezeu. In Biserica mai vedem, pe langa acesta, aratarea dreptatii si a milei nemrginite a lui Dumnezeu fata de noi pacatosii: in fagaduinta Fiului lui Dumnezeu si trimiterea lui pe pamant de catre Dumnezeu Tatal, in intruparea, viata, invatatura, muninile si propovaduirea Lui, in patimile, moartea si invierea Lui din morti, in inaltarea la cer si infricosata Sa venire pe pamant. Toata viata Lui, invatatura, minunile, chinurile, invierea si inaltarea se pomenesc, propovaduiesc si proslavesc in Biserica, spre invataura, povatuirea si mantuirea credinciosilor; si se savrsesc neincetat mantuitoarele sala taine; oricine vrea, se poate folosi de ele si sa se mantuiasca, findca fara ele nu este mantuire. Si iata ca fata de acesta Biserica a lui Dumnezeu crestinii au devenit indiferenti, reci, ca si cand n-ar fi madularele ale acesteia. Ce fenomen straniu, absurd! In constructia locasului bisericesc si in dumnezeiestile slujbe Sfanta Biserica a trasat, ca intr-o carta sau intr-un codex, principalele momente ale destinului lumii si omului; astfel ea inchipuie prin psalmul 103 facerea lumii, prin altar cerul, prin naosul bisericii pamantul, prin pridvor iadul; inchipuie starea de fericire a omului, caderea lui intunecata, izgonirea din rai in lume, zavorarea portilor raiului si asezarea drept paznic in dreptul lor a Heruvimului cu sabie de foc; pocainta lui Adam si a Evei, fagaduinta unui Rascumparator; asteptarea Mantuitorului de catre oamenii Legii vechi, aducerea de jertfe de milostenie (tamaie); prorocirile, preinchipuirile, aratarea Mantuitorului, viata Sa ascunsa pana la vremea Lui, botezul Lui, postul Lui si ispitirea, aratarea Sa lumii, predicile, minunile, patimile, moartea, ingroparea, invierea si inaltarea la cer. In lume murim prin pacate in Biserica ne facem vii in har prin pocainta; in lume suntem supusi necazurilor, intristarilor, napstelor, bolilor in Biserica ne eliberam de ele, ne vindecam, dobandim mangaiere, aflam alinare; in lume orbecaim in bezna patimilor, nu stim ce facem, catre ce tindem, fiindca ne orbeste intunericul pacatului in Biserica ne luminam prin deschiderea ochilor mintii si vedem limpede lumina; in lume ne intinam in Biserica ne curatim si ne sfintim; in lume cadem in neputinta trupeasca si sufleteasca in Biserica ne intarim cu sufletul si trupul. Din Biserica iradiaza iertare, viata, putere, sfintenie, adevar, lumina, curajul duhului, mangaiere si bucurie. Slava si multumire lui Dumnezeu care a inchis atatea bunatati ceresti in Biserica de pe pamant! In dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre Ortodoxe fiecare credincios atent observa numaidecat si simte viu gandul ca toti credinciosi de pe pamant pastori si pastoriti iar in cer sfintii bineplacuti lui Dumnezeu incepand cu Sfanta Maica a lui Dumnezeu alcatuiesc o singura Biserica, o singura casa a lui Dumnezeu, un singur trup, al carui Cap este Domnul nostru Insusi Iisus Hristos si al carui suflet este Insusi Duhul Sfant, care insufleteste, lumineaza, curata si intareste toate madularele ce se lupta pe pamant ale acestui mare Trup. Cel ce vine sa se roage in biserica nu trebuie sa-l piarda niciodata din vedere acest gand, profund si cu adevarat mangaietor. Fiindca el poate si trebuie sa aiba o actiune deosebit de binefacatoare si mantuitoare asupra starii duhului crestinului, mai cu seama in timpul rugaciunii, dar si asupra intregii sale vieti, servindu-i drept izvor de simtaminte inalte, mantuitoare si de virtuti, ca de pilda: o compasiune nefatarnica fata de fiecare, mila, blandete, nerautate, respect, prietenie sfanta, o asteptare bucuroasa fata de viata dupa moarte. Sa ai convingerea vie ca esti unmadular al Bisericii,ca in trupul ei viu este o legatura reciproca intre toate madularele, intre cele desavarsite si cele slabe, intre cele puternice si cele neputincioase,

atat in viata, cat si dupa moarte, dincolo de mormant. Iata ce ne da cea mai mare mangaieresufleteasca, incurajare, tarie in ceasurile triste ale vietii. Biserica ne aduce neincetat aminte ca pentru noi se roaga neincetat in cer: Maica Domnului, sfintii ingeri, toti cei care au bineplacut lui Dumnezeu; ca si pe pamant Biserica luptatoare mijloceste ziua si nopatea inaintea lui Dumnezeu pentru noi, fiii sai credinciosi; sa fie oare zadarnice aceste rugaciuni, mijlociri? Nu, nu sunt zadarnice; ele fac minuni pe pamant; salveaza lumea de ladistrugere fiindca din butucul ramas va lastari o mladita sfanta [IS 6,13] - , ii scapa pe oameni de la nenumarate nenorociri la care sunt inevitabilsupusi pentru faradelegile lor fara numar, care il manie pe Dumnezeu; aceste mijlociri si rugaciuni salveaza imparatii intregi de la pierzare si nimicire. Aduceti-va aminte mijlocirea lui Leon cel Mare, Sfantul papa al Romei, cand cetatea era amenintata de Attila, capetenia hunilor; a Sfantului Serghie din Radonej si a altor sfinti rusi pentru imparatia ruseasca, mai cu seama de cea a Maicii Domnului pentru stapanirea ruseasca; cat de des a salvat EA, prin rugaciunile sale atotputernice patria noastra de navalirile vrajmasilor! Oare acestea nu trebuie sa ne dea mangaiere? Nu este oare o mare bucurie sa fii madular bun al unei asemenea Biserici? Ce-ar putea fi mai de pret, mai insemnat, mai inalt si mai slavit decat acesta? Dupa adevar, nimic. Iata din ce pricina cei mai credinciosi fii ai Bisericii sfintii mucenici - se tineau de Biserica cu atata infocare si cu atata tarie, dandu-si viata pentru credinta si pentru Biserica. Iata de ce prescriptiile si canoanele erau indeplinite cu atata asprime de sfintii nevoitori, de cuviosii parinti si cuvioasele femei, de fiii credinciosi ai Bisericii. Ei tineau la mare pret faptul de a fi fiii ei, tineau la mare pret faptul de a fi madulare ale lui Hristos Insusi, impreuna-madulare cu Insasi Preacurata maica a Domnului, cu sfintii ingeri, cu toti sfintii, si se temeau sa nu intristeze nici macar cu gandul, printr-un cuget nelalocul lui trupul sfant al Bisericii, necum cu vorba sau cu fapta. Sa le urmam pilda si noi, madulare ale aceleasi Biserici, ale aceluiasi Trup tainic. Oare a incetat sa va uimeasca si sa va infricoseze prin maretia sa de necuprins, intelepciunea si bunatatea sa nemarginita, intruparea Fiului lui Dumnezeu, viata si invatatura Sa, minunile pe care le-a facut cat timp S-a aflat printre oameni si mai cu seama chinurile infricosatoare si moartea pe cruce, iar apoi invierea din morti si inaltarea la Cer la Tatal Sau? O, vinovata nepasare! O pacatoasa orbire si nesimtire! Dar, prin chemarea noastra, datori suntem, sa tunam fara istov in urechile voastre spre a va trezi si a va intoarce la pocainta, pe voi cei cufundati in somnul pacatului. Prin dumnezeiestile sale slujbe de fiecare zi si prin praznicile sale de peste an, Sfanta Biserica Ortodoxa ii cheama pe oameni sa se ridice din somnul pacatului si al patimilor vietii si sa-si aduca aminte de menirea lor. In veci sa fie slavit Dumnezeul nostru si lucrurile sale minunate in noi pacatosii in Sfanta Biserica! Dupa cum cei ce apartin Bisericii celei sfinte, sobornicesti si apostolesti au, ca sa spunem asa, dreptul la o mijlocire, in fata lui Dumnezeu din partea sfintilor, tot asa, dimpotriva, cei ce s-au despartit in chip samavolnic de Biserica pierd acest drept ca niste madulare moarte ce sunt; il pierd, fiindca impotrivirea lor le-a adus vesnica pieire. In afara Bisericii nu este mantuire, nu este duhul harului. Ce stalpi ai Bisericii si, in cele din urma ai nostri, sunt Sfintii lui Dumnezeu, Maica Domnului, Inainte-mergatorul, apostolii, prorocii, mucenicii, ierarhii, cuviosii, si toti sfintii! Ei se roaga pentru noi, pentru binele nostru. Nu in zadar ii chemam. Fiindca noi nu suntem decat trestii clatinate de vant [Mt 11, 7]. Prin rugaciunile lor, intareste-ne pe noi, Dumnezeule! Intareste, Doamne, toata Biserica Ta, din toata lumea, prin rugaciunile lor! Din toata lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu in lume Sfanta Biserica proslaveste cel mai mult minunea minunilor: Intruparea lui Dumnezeu si urmarile sale mantuitoare pentru neamul

omenesc, precum si pe Preacurata, Preabinecuvantata Maica a lui Dumnezeu. Laudele aduse Maicii Domnului, indeosebi in canoane, stihuri, dogmatice, acatiste sunt mai multe decat firele din nisipul marii. Si toate acestea i se cuvin dupa cuviinta, fiindca s-a invrednicit sa fie Maica lui Dumnezeu si prin Ea Dumnezeu S-a unit cu oamenii si i-a indumnezeit (vezi Nepatata, neintinata, rugaciunea de la sfarsitul pavecernitei). Si noi trebuie ca sa spunem asa sa respiram prin aceasta intrupare tainica, sa traim, sa ne smerim si sa ne intarim prin ea. Pe cat de departe sta cerul de pamant, pe atat de mult ne intrec pe noi, pacatosii, sfintii placuti lui Dumnezeu; ei sunt fiinte ceresti noi suntem pamantesti; ei sunt sfinti noi suntem plini de multimea pacatelor; ei L-au iubit pe Dumnezeu, din toata inima, cu toata puterea lor, urandu-se pe sine si lumea noi ne iubim cu o impatimire extrema pe noi insine si lumea; iubim toate lucrurile ei pierzatoare de suflet si potrivnice lui Dumnezeu; ei au agonisit o minte cereasca, o inima cereasca, o vointa cereasca, prinzand dragoste de voia lui Dumnezeu si infrangandu-si propria lor vointa, trupeasca, stricata, pierzatoare noi am facut pamantesti si am intinat mintea si inima si vointa noastra, toate pornirile si inclinatiile noastre sufletesti. De aceea, fiecare crestin sa stea cu evlavie in fata Sintilor, sa-i cinsteasca cu cinstea ce li se cuvine si cu care i-a proslavit dupa vrednicie Insusi Dumnezeu si sa caute sa le urmeze viata, credinta lor; ca aducandui-si aminte de inflacarata lor iubire de Dumnezeu si de apoapele, inima lui sa se umple de iubire inflacarata si de speranta vie, sa nazuiasca mereu acolo unde este Iubirea cea vesnica, care iubeste toate, unde este Adevarul cel vesnic si Sfintenia, acolo unde este viata si doxologie vesnica si vesnica bucurie a sfintilor. Biserica este casa lui Dumnezeu; in ea sta Domnul, capetenia tuturor sfintilor triumfatori in ceruri si a celor care vietuiesc si se lupta pe pamant, si toti sunt madulare ale sale; un singur Duh, al lui Dumnezeu, da viata, sfinteste, intareste pe toti. In aceasta casa a Domnului toti se simt aproape unii de altii, ca madulare ale aceluiasi trup, sanatoase si neputincioase, si ceresti si pamantesti, toate se ajuta unele pe altele. Cele pamantesti le roaga pe cele ceresti sa le ajute; cele ceresti se roaga pentru ele Domnului; in acest chip, mila lui Dumnezeu se revarsa din belsug peste Biserica, peste toata plinatatea ei. Si in trecut si astazi Biserica pamanteasca a fost si este plina de minunile maicii lui Dumnezeu si a multor sfinti. Nascatoarea de Dumnezeu este mai cinstita decat Heruvimii si decat Serafimii si decat toata faptura; pentru tine, crestine, pentru mantuirea si inaltarea ta; ca sa te mantuie si sa te acopere; toti cei placuti lui Dumnezeu sunt slaviti pentru minunatul chip in care s-au izbavit de pacat, pentru maretia minunilor lor, care izvorasc din pantecele lor ca niste rauri de apa vie revarsata asupra intregii lumi, pentru neputrezirea ramasitelor lor toate acestea iti sunt tie spre mantuire si ridicare din pacat, pentru a putea sorbi din acest izvor de apa vie si din acest manunchi de minuni; pentru ca sa poti vedea in ei propria ta nastere buna nastere din Dumnezeu, pentru ca sa-ti dai seama de menirea ta la cele de sus, pentru ca sa intelegi maretia sufletului tau, facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, pentru ca sa urasti trupul, lumea, patimile trupesti si toata zadarnicia cea pamanteasca si pentru ca sa nazuiesti din toate puterile si din tot focul dragostei ceresti spre imparatia cea de sus, luptandu-te cu patimile si cu poftele si cu toti vrajmasii vazuti si nevazuti ai mantuirii. Istoria Bisericii, vietile sfintilor, icoanele sfintilor, trebuie sa iti fie mereu calauze spre cer; iar mai presus de toate slujbele dumnezeiesti si Sfintele Taine, infranarea, postul si rugaciunea, si supunerea fata de pastorii duhovnicesti. Cu ce iubire de mama si sfanta pazeste sufletele si trupurile noastre Sfanta Biserica, oranduind pentru noi posturi dese, acre unora le par, pentru nestiinta lor, un fel de a le constrange libertatea! Prin infranare si post insa, Biserica vrea sa ne dea cea mai larga libertate spirituala; fiindca neinfranarea inrobeste duhul nostru trupului, patimilor si poftelor lui; trupul insusi se ingreuneaza si este doborat de boli.

De ce duce lipsa in fiecare zi si in fiecare ceas omul pacatos, intinat? De mila, de curatie si de sfintire. Unde si cum se da, unde si cum poate fi dobandit acest har? Prin Biserica. Cand anume? In timpul dumnezeiestilor slujbe si al savarsirii diferitelor taine. Dar acasa? Poate fi dobandit si acasa prin rugaciune sarguincioasa si prin tinerea unor randuieli. Poate fi dobandit in orice loc si orice timp, dar nu se revarsa niciunde atat de imbelsugat si de lucrator ca in locasul bisericii. De aceea locasul bisericii le este crestinilor atat de scump, ca un izvor de apa vie, si o casa a lui Dumnezeu, ca un loc al milei, curatiei, sfinteniei, vietii ceresti. In biserica, sunt zugravite pe icoane chipurile sfintilor pomeniti la Liturghie, la proscomidie si la Liturghia celor credinciosi; cei ce au fost inainte-vestitorii si prorocii credintei noastre; ce au pecetluit adevarul si darul cel mantuitor al credintei cu sangele lor, cu schingiuiri fara numar si cu moarte, cu minunate nevointe, cu post si rugaciune si care, se roaga cu indrazneala lui Dumnezeu pentru noi martori vesnici ai adevarului credintei si ai puterii ei de-viata-facatoare in cele mai grele chinuri si sub amenintarea mortii, stalpi pe veci neclintiti ai Bisericii in jurul careia inalta zid cu ale lor rugaciuni, slava si podoaba Bisericii. Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant [MT 28,18]. In virtutea acestei puteri Domnul aseaza pastorii Bisericii ierarhi si ceilati clerici de sub autoritatea lor: preoti, diaconi. In virtutea acestei puteri sunt savarsite toate Tainele: Botezul, sau innoirea prin apa si prin Duh, Mirungerea sau darul Duhului Sfant; prefacerea, prin Duhul Sfant a painii si vinului in Trupul si Sangele Sau, dezlegarea pacatelor prin Duhul Sfant in Spovedanie, binecuvantarea unirii dintre barbat si femeie prin Cununie; vindecarea bolilor prin Taina Sfantului Maslu. In virtutea acestei puteri atotputernice a fost pazita Biserica Sa, in primele sale veacuri de existenta, veacuri cumplite persecutii si chinuri asupra urmaritorilor Ei; au capatat putere si sau facut nebiruiti sfintii sai, infruntand toate caznele si proslavindu-se in chip minunat i-a pazit pe ei pana acum si ii va pazi pana la sfarsitul veacurilor; cu aceasta putere atotputernica El ne apara aztazi si ne izbaveste pe fiecare de pacate si de rajmasii vazuti si nevazuti. Orice om bolnav sufleteste, adica patimas si pacatos, neputincios, necurat, ticalos, blestemat, nenorocit, sarac, orb, gol, mort. Domnul a pogorat din ceruri pe pamant ca sa mantuiasca pe cel pierdut [Mt 18,11; Lc 19,10], si a intemeiat pe pamant Biserica Sa, pentru ca oricand sa mantuiasca pe cei ce doresc mantuirea, pentru ca oricand sa se vindece de boli trupesti si sufletesti cei ce doresc sa se vindece, pentru ca oricand sa se lumineze cei ce cauta sa se elibereze de intunericul pacatului, pentru a-i intari pe cei neputinciosi, pentru a-i lumina si curati pe cei necurati, pentru a-i izbavi de necazuri si nevoi si de saracia sufleteasca si de a-i imbogati cu Dumnezeirea prin impartasirea cu sfintele lui Hristos taine si prin unirea cu Hristos, pentru ca sa se acopere goliciunea si necuviinta noastra, sa vieze oricand, in fiecare zi, pe cei ce mor cu sufletul prin moartea pacatului. Iata ce lucru insemnat este pentru noi Biserica si ce lucru de neaparata trebuinta este pentru fiecare dintre noi! Dar multi rataciti fug acum de ea, se instraineaza de ea, o hulesc! O, sarmanilor, nefericitilor, care va dati pierzarii! Cunoasteti lucrarea mantuitoare a Dumnezeiestii Bisericii si intoarceti-va la ea, ca la o mama gingas iubitoare, ca la montuitoare, ca la o mijlocitoare pentru voi in fata lui Dumnezeu. Cina va vede atat de satisfacuti, traindu-va atat de superficial viata, ar putea crede ca nu mai puteti de-atata sanatate si multumire si ca nu aveti nevoie de Biserica, de tamaduirea ei, de mantuirea ei, de serviciile ei dar aceasta numai in aparenta, fiindca sufletul va este sarac, blestemat, milog, orb si mort. Atat cat credem in Biserica, care este comunitatea credinciosilor intru Domnul, adunati ca intr-un singur trup de Hristos, capul sau si insufletit de Duhul cel unul al lui Dumnezeu, noi, ca madulare ale trupului Bisericii, trebuie sa ne pazim si sa ne iubim unii pe altii, ca pe noi

insine, ca pe sufletul si trupul nostru sa starpim din inimile noastre iubirea de sine, lacomia, invidia, dusmania, mania, ura, tinerea minte a raului, desfarnarea, neinranarea, sa iertam unii altora asa cum vrem sa fim iertati noi insine de ceilalti, sa fim sensibili la neputintele semenilor, sa ii ajutam cu ajutor sincer si de bunavoie. Iubirea este semnul cel mai autentic prin care se recunosc ucenicii lui Hristos si madularele Bisericii lui Hristos. Fara iubire nu exista Biserica. Sadeste in noi, Doamne aceasta iubire, ca sa nu mai gandim raul. Nici o marturisire a credintei crestine, afara de cea ortodoxa nu-l poate duce pe crestin la desavarsirea vietii crestine sau la sfintenie si la curatirea desavarsita de pacate si la nestricaciune, pentru ca celelalte confesiuni neortodoxe tin nedreptatea drept adevar [Rm 1,18], amesteca deserta cugetare si minciuna cu adevarul si nu au acele mijloace daruite de Dumnezeu pentru curatire, sfintire, nastere din nou, innoire pe acre le are Biserica ortodoxa. Experienta veacurilor sau istoria Bisericii Ortodoxe si a altor Bisericii au demosntrat si demonstreaza aceasta extraordinara evidenta. Aduceti-va aminte de multimea sfintilor Bisericii noastre, din vremurile vechi si din cele de astazi si de lipsa lor, daca ne raportam la alte biserici neortodoxe, catolica, luterana, anglicana. Prin intruparea Fiului Sau, Dumnezeu da neamului omenesc daruri neasemuite. S-a surpat zidul despartitor al pacatului dintre Dumnezeu si om fiindca prin jertfa adusa pentru noi si care ramane in veac s-a dat izbavire de pacate si de moarte vesnica, invierea neamului omenesc; omul s-a invrednicit de tot harul ceresc, de toata puterea de viata si buna cucernicie, a fost dus din nou in rai si chiar asezat impreuna cu Hristos pe scaunul Dumnezeirii [Ef 2,6], fiindca omul prin inomenirea Fiului lui Dumnezeu se indumnezeieste. Biserica este intemeiata pe pamant ca obste a celor mantuiti si uniti in capul sau atotputernic si atotsfant, Hristos Dumnezeu si insufletiti de Duhul cel unul al harului: ni se da harul nasterii din nou sau al unei noi existente, pecetea si sfintirea de la Duhul Sfant Care este arvuna bunatatilor viitoare; ni se daruieste harul iertarii pacatelor prin Taina Pocaintei, harul savarsirii si impartasirii cu Taina atotmantuitoare si de-viata-datatoare a Trupului si Sangelui lui Hristos, harul vindecarii neputintelor trupesti si sufletesti prin Taina Maslului, sfintirea nasterii firesti si a cresterii copiilor prin Taina Cununiei; neincetata propovaduire a cuvantului lui Dumnezeu si calauzirea pastorala cu imputernicire Dumnezeiasca e intemeiata prin Preotie. Vino mai des la biserica pentru a-L slavi pe Dumnezeu sau pentru a-ti plange neputinta sufleteasca, saracia duhovniceasca si pacatosenia; nimeni nu-ti va putea impartasi durerea mai sincer si mai puternic decat Biserica; copii sai cei mai buni au fost incercati ca si tine, s-au simtit neputinciosi ca si tine, au gresit ca si tine. Ea nu-ti ascunde faptul ca plaga pacatului este cumplita, ca i-a ranit pe toti, nimeni n-a scapat de ea; si toti au plans, s-au rugat, au suferit, s-au intristat, au fost supusi la mari incercari si iti va fi mai usor s arabzi, sa-ti traiesti durerea. Pentru ca iubirea noastra fata de Dumnezeu si fata de credinta in Hristos si Sfanta Sa Biserica sa nu se raceasca, trebuie sa ne aducem aminte oricat de des de marile binefaceri pe care leam primit de la Dumnezeu prin credinta cea mantuitoare si prin Biserica. Aceste binefaceri sunt: copartasia noastra din madular sau foarte apropiata comuniune cu Capul Bisericii si cu madularele lui ceresti si pamantesti (Biserica cereasca si pamanteasca) si ca urmare a acestora neincetata mantuire, trezire la viata si innoire prin darul lui Hristos, ocrotire, curatre de pacate, sfintire, luminare, pace, odihna duhului, ajutor in toata lucrarea mantuirii, nadejdea dulce, tare si desavarsita in harul dat prin descoperirea lui Iisus Hristos; dulcea nadejde a vietii vesnice, increderea ca ne aflam mereu sub acoperamantul deosebi al lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al Sfintilor Ingeri, al Sfintilor daca vietuim potrivit credintei, in pocainta si

in fapte bune; partasie la mantuirea minunata savarsita prin mijlocirea Tainelor lui Hristos si, in general, la minunile purtarii de grija (proniei) dumnezeiesti fata de noi si care se savarseste in Biserica. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu care faci minuni! [Ps 76, 13]. Sfanta Biserica poarta de grija si se ingrijeste de fiii sai ca o doica [1Tes 2, 7], in fiecare zi, ziua si nopatea (prin ectenii, rugaciuni). Cand sunt in biserica sunt in lumea minunilor lui Dumnezeu, in imparatia harului, a dreptatii dumnezeiesti, a sfinteniei, in lumea cea nestricacioasa, in lumea ingerilor si a sfintilor care sunt scrisi in ceruri [Evr 12, 23]. Sunt impreuna cu Dumnezeu si cu Maica Domnului, cu ingerii si cu toti sfintii. Ceea ce uimeste in deosebi inVechiul Testament este minunea facerii lumii numai prin cuvantul lui Dumnezeu; in Noul Testament minunea intruparii lui Dumnezeu. Dumnezeu s-a facut om fara a inceta sa fie Dumnezeu: iata minunea minunilor! Dumnezeu a patimit, a murit dupa firea Sa omeneasca, a inviat pentru rascumpararea omului si ne-a dat nadejdea invierii intregului neam omenesc aceasta este minunea milostivirii, a ingaduintei lui Dumnezeu. Traim in imparatia minunilor, adica in imparatia duhovniceasca a Sfintei Treimi in Biserica lui Dumnezeu si cea dintai si cea mai mare minune este in ea minunea intruparii lui Dumnezeu, inomenirea lui Dumnezeu Cuvantul si minunea Maicii fara de barbat care a nascut pe Dumnezeul om si inalatrea ei mai presus de toata faptura, mai presus decata Heruvimii cei prealuminosi si de Serafimii de flacara. Aceasta minune este proslavita, dupa cum se cuvine in Biserica lui Dumnezeu. Cat de sus a fost inaltata omenirea prin minunea intruparii lui Dumnezeu! Cu cata generozitate, cu cata iubire si cat de minunat a fost ea mantuita de binemeritata pedeapsa vesnica, de indreptatitul blestem al lui Dumnezeu invrednicindu-se de o noua existenta si de mostenirea Cerului! Acest lucru e vrednic de o vesnica doxologie! In Apocalipsa este infatisata aceasta doxologie a celor mantuiti de Domnul [Ap 7,10; 12, 10-11; 19,1]. Trebuie ca noi sa-i raspundem lui Dumnezeu cu dragoste si sa ne iubim unii pe altii ca madulare ale unui singur trup, al carui cap este Hristos. Biserica pe pamant este un focar de viata adevarata duhavoniceasca, un focar de sfintenie, de dreptate dumnezeiasca, de intelepciune, de pace a lui Dumnezeu, de adevarata libertate. Biserica este obstea celor mantuiti; Biserica este sfanta si minunata copartasie a sufeletelor dreptilor care imparatesc in ceruri si a oamenilor cu dreapta credinta in Hristos si care se mai nevoiesc pe pamant, uniti intre ei de Capul Bisericii Hristos, copartasie insufletita, sfintita si intarita de Duhul Sfant. Biserica ests fantana lui Iacov, plina mereu cu apa vie [In 4,6.14], harul lui Dumnezeu, care ne face vii, care ne domoleste setea sufletului, ne racoreste de arsita pacatului, ne curata de pacate. Nu exista in Biserica noastra nici o institutie, nici un obicei sau un ritual care sa nu fi fost asezate prin vointa Capului ei, Domnul nostru Iisus Hristos, si a Celui ce pe toate le plineste Duhul Sfant: El ii povatuieste pe pastorii Bisericii la tot adevarul; Lui i se datoreaza intrega buna-intocmire a Bisericii. Biserica este prietenul cel mai bun, ceresc al fiecarui crestin adevarat; preotul trebuie sa fie cel ce poarta si exprima duhul ei pentru toti mirenii. Biserica ne este mama noastra

duhovniceasca cea mai gingas iubitoare; preotul trebuie sa fie purtatorul catre mireni al duhului acestei iubiri materne, expresia acesteia; de aceea i se si spune parinte, iar mirenii sunt numiti copiii lui. Istoria Bisericii este martora tunatoare a intregului adevar dumnezeiesc, a intregii Revelatii. Biserica lui Dumnezeu este farul intregii lumi, ce isi revarsa lumina asupra tuturor celor ce plutesc pe marea cea involburata a vietii (apostoli, proroci, mucenici, ierarhi si preoti, cuviosi). In Biserica duhul iubirii de oameni a lui Dumnezeu si-a gasit expresie in pastorat, in patrenitate si filialitate (in aceea ca exista parinti duhovnicesti, fii duhovnicesti). Atat pastorii cat si pastoritii trebuie sa pazeasca cu strasnicie acest duh. Nu pastorim noi, pastorii, ci Insusi Tatal ceresc pastoreste prin noi. Noi trebuie sa aducem aminte paternitatea Sa cereasca, catre care trebuie sa ne indreptam toate nazuintele si catre care avem datoria sa-i aducem prin pastoratul bisericesc pe credinciosii nostri. Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi [Ps 22, 1]. La ce inaltime de sfaintenie, de dreptate, de indumnezeire a fost inaltata firea sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu Inainte mergatorul, apostoli, proroci, sfinti ierarhi, mucenici, cuviosi, doctori fara de arginti si a tuturor sfintilor! Ei stralucesc ca niste stele pe cerul sfinteniei si indumnezeirii, plini de buna mireasma, ca niste flori ale raiului. Oamenii trupesti nu le inteleg inaltimea si vrednicia, socotindu-i ca pe niste oameni obisnuiti, in fata caruia nu merita sa te inchini si sa le ceri ajutorul (luteranii si altii ca ei). Sfanta Biserica, inteleasa ca obste (comunitate) a tuturo sfintilor, a celor ce s-au mutat la cer si a tuturor dreptcredinciosilor crestini care se lupta pe pamant, are o mare nepamanteasca putere; ea trebuie sa biruie orice rautate a diavolului si a oamenilor vicleni si porniti spre rautate, poate surpa toate uneltirile lor; numai sa ne punem mereu increderea in Dumnezeu si in atotputernica mijlocire inaintea lui Dumnezeu, pentru noi, a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor care sunt mijlocitorii nostri si mai cu seama sa traim vrednici de marea noastra chemare. Acesta este temeiul pe care, in ectenia mare, in cea mica si in cea de cerere, Sfanta noastra Biserica ne indeamna staruitor sa apelam la mijlocirea Maicii Domnului si a tuturor sfintilor, indemnandu-ne sa ne predam unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu. Tot asa suntem indemnati si in rugaciunile de la litie, in stihuri, in canoane. Biserica este o cetate intarita pe care n-o pot birui toate puterile iadului la un loc! Numai sa ne tinem strans de Capul ei, Domnul si sa-L chemam cu osardie, sa privim necontenit catre cea care este indreptatoarea oamenilor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, catre toti ingerii si sfintii. In apostoli, mucenici, sfintii ierarhi, cuviosi, in toti sfintii avem si exemplul dragostei fierbinti, al ascultarii si predarii catre Dumnezeu, precum si dovada ca tine numai de dorinta noastra pentru ca sa ne putem face placuti lui Dumnezeu si sa ne mantuim pe noi si pe altii. Vedem in ei alinarea de necredinta, lipsa de intelegere, lenea, nepasarea, raceala noastra, si, de aceea, cu atata mai vartos vom fi osanditi daca nu ne pocaim. In afara de aceasta, in sfinti avem ajutatori si rugatori pentru noi inaintea lui Dumnezeu; sa-i chemam deci cu sarguinta. Biserica ofera adevarata hrana pentru sufletele noastre: cuvantul lui Dumnezeu, Tainele, dumnezeiesteile slujbe, citirile, cantarile, sfintele randuieli care hranesc mintea si simtirea. Mergeti mai des la biserica, hraniti-va mintea, inima, buzele cu hrana nestraicacioasa. In lume va hraniti neincetat cu hrana stricacioasa: vazul, auzul, gustul, mirosul, pipaitul, mintea, memoria si imaginatia, toate simturile voastre se hranesc cu stricaciune. In Biserica nimic nu este stricacios; frumusetea nu se strica, e vesnica, dulceata, bogatia, slava sunt nestricacioase;

frumusetea, dulceata, slava, bogatia lumeasca, trupeasca, insa, sunt toate supuse stricaciunii, pieirii; pe deasupra mai sunt si inselatoare, iluzorii, pacatoase. Tine minte, crestine, ca atunci cand te lupti cu pacatul si daivolul o faci pentru viata cea vesnica, pentru ea induri rani, necazuri, stramtorari, suparari, chinuri, saracie; pentru ea faci fapte bune! Ai pentru ce sa te trudesti, sa rabzi! Indelunga rabdarea i-a facut pe toti sfintii sa dobandeasca viata vesnica. Sa ai intotdeauna in vedere, crestine, telul pe care-l urmaresti. Ce anume? Viata vesnica. Istoria Bisericii nu trebuie sa fie o simpla insiruire de fapte, ci o scoala a dogmelor si a tuturor virtutilor crestine pentru tinerii invatacei si pentru toate varstele, din care sa invatam: rugaciunea, credinta, speranta, iubirea, rabdarea, curajul, smerenia, supunerea fata de Providenta, infranarea, curatia, neprihanirea, ascultarea etc. Ea trebuie sa demaste moravurile societatii de astazi, sa ne apere de viciile ei. Tinerii dar si varstnicii trebuie sa vada in ea ca intr-o oglinda fie neajunsurile, fie desavarsirea la care au ajuns oamenii despre care se povesteste in ea, pentru a nu se lua dupa exemplele proaste, ci a le imita pe cele bune. Fratilor! Iubiti Biserica! In ea se afla viata voastra sau, altfel spus, (apa voastra) cea vie, care tasneste neincetata din izvorul cel nesecat al Duhului Sfant; pacea voastra, curatia voastra, sfintirea, vindecarea, managaierea, luminarea, puterea, ajutorul si slava voastra; in ea gasim toate interesele sublime si vesnice ale omului. Ce lucru bun Biserica! Slava Domnului Bisericii Care revarsa peste ea multime nenumarata de daruri ale Sale. Credeti! Credeti nu doar cu vorba, ci si cu fapta in sfanta soborniceasca si apostoleasca Biserica, sau obstea celor ce se mantuiesc intru Hristos, impodobita de toate virtutile. Cat adevar cuprind pana la o iota, toate invataturile si predaniile Bisericii, daca ar fi sa luam doar invatatura despre chinurile vesnice. Le incerc cu adevarat, desi sunt inca pe pamant. Cand slujesc lui Dumnezeu simt din cand in cand cum demonii cei rai si spurcati parca pun stapanire pe sufletul meu, impiedicandu-l sa se inalte, cu gandul si cu cuvantul lui Dumnezeu, si punandu0mi tot soiul de piedici: sau cu ganduri desfranate, sau cu o pornire patimasa, spre ghiftuiala, spre bani, spre haine, sau cu lenevie si picoteala. Tot asa pun ei stapanire pe sufletul pacatos si dupa sfarsitul omului. Ca dovada a adevarului, unitatii, sfinteniei, sobornicitatii, apostolicitatii si caracterului mantuitor al Bisericii slujeste faptul ca ea ii cuprinde, deopotriva, pe toti sfintii din cer, pe cei aflati in viata pe pamant si pe cei morti si ca ea ii recapituleaza pe toti in Hristos. Infatisand acest lucru si constructia unei biserici se imparte in trei parti: altarul, care insemneaza cerul; naosul, care insemneaza pamantul si pronaosul care insemneaza iadul. In aceasta dumnezeiasca, preainteleapta si mantuitoare intocmire totul e dumnezeiesc, preaintelept, mantuitor, mangaietor; membrii Bisericii se ajuta unii pe altii sa se invredniceasca de mantuire si fericire in Dumnezeu; membrii Bisericii ceresti ii ajuta pe cei ai Bisericii pamantesti; cei ce vietuiesc pe pamant se ajuta intre ei, dar ii ajuta si pe morti; exista una si aceeasi legatura vie, plenara, a unora cu altii, in timp ce la luterani aceasta legatura este rupta: ei nu au cinstirea sfintilor si a moastelor duhovnicesti si datatoare de viata; nu au jertfa de multumire pentru sfinti nici jertfa de milostivire pentru morti; mortii raman lipsiti de ajutor, nu se bucura de grija si iubire Bisericii, sunt lasati de izbeliste. In Biserica totul respira intelepciune, sfintenie, stralucire, inviorare, invatatura; de aici tasneste un suvoi de viata: aici e pace, bucurie, libertate. Cunoasteti de buna seama cat de cumplit infestata de pacate e firea omeneasca, cat de necurat este omul in chiar embrionul sau; fiindca cu totii suntem zamisliti si nascuti in pacate. Sfintii,

insa, oameni ai lui Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu si prin propriile lor nevointe, prin post, priveghere, rugaciune, neincetata luare-aminte la sine, gandire la Dumnezeu, invatarea cuvantului lui Dumnezeu, omorarea de sine in nevointe mucenicesti au infrant puterea pacatului, s-au curatat de orice intinaciune trupeasca si sufleteasca, s-au facut graul curat al lui Dumnezeu, aurul curat al lui Dumnezeu. Si fiindca o asemenea curatie se dobandeste cu pretul celor mai mari si indelungate nevointe prin tagaduire de sine din dragoste fata de Dumnezeu si fata de aproapele, nevointa la care arareori se incumeta oamenii predati lumii, iubirii de sine peste masura, sfintii sunt ideobste putini si se invrednicesc cu proslavire de la Dumnezeu in cer si pe pamant, fiindca Dumnezeu le-a dat nestraicaciune si fericirea raiului, precum si harul mijlocirii pentru oamenii aflati in viata si-i cheama pe pamant si chiar trupurile multora dintre ei s-au proslavit prin neputrezire si prin putere vindecatoare. Cum sa nu-i cinstim inchinandu-ne pana la pamant pe sfinti, pe acesti oameni ai lui Dumnezeu, prieteni ai lui Dumnezeu, in care Dumnezeu salasluieste ca in niste temple ale sale, vii, curate, nezidite de mana omeneasca? De ce oare nu-i cinstesc chiar unii dintre crestinii pravoslavnici si toti urmatorii lui Luther, Calvin sau, in zilele noastre cei ai lui Paskov? Insusi Dumnezu spune: Eu ii proslavesc pe cei ce Ma proslavesc [1 Rg 2, 30]. Foarte am cisntit pe prietenii Tai, Dumnezeule, spune Proorocul David [Ps 138, 17] si i-a proslavit pe ei. Pentru propia noastra mantuire, sa-i imitam pe sfinti in credinta, nadejdea si dragostea lor catre Dumnezeu, sa-i slavim cu sarguinta pe sfintii lui Dumnezeu: fiindca cinstea pe care le-o dam se urca la Dumnezeu Insusi, El fiind Cel Carei-a proslavit pe sfinti si salastuieste in ei; indeosebi si fara tacere sa o cantam si proslavim pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si Fecioara Maria ca pe un chivot insufletit al Dumnezeirii, ca pe aceea ce a slujit infricosata si mantuitoarea taina a intruparii lui Dumnezeu Cuvantul si a obstestii noastre mantuiri, sfintiri, indumnezeiri, ca pe o mijlocitoare a noastra catre viata cea vesnica si Calauza spre ea. O, sfanta mireasa a lui Hristos, Maica a noastra, Biserica lui Dumnezeu! Zi si noapte porti la sanul tau de mama pe copiii tai, incepand de la ierarhi si pana la clericii de rand si oamenii simpli (pentru popor Evr 5,3), de la imparat si pana la cel din urma ostas si supus. Tu porti grija si suferi pentru toti, esti mijlocitoarea tuturor bunatatilor: pentru buna-intpcmire a vazduhului, pentru imbelsugarea roadelor pamantului, pentru izbavirea de la tot necazul, mania, primejdia si nevoia, pentru apararea, mantuirea, miluirea, pazirea de Dumnezeu cu harul Sau. Si cu cata infocare se roaga ea pentru odihna celor raposati! De cata speranta si indrazneala sunt patrunse rugaciunile, ecteniile, ecfonisele preotilor, otpusurile rugaciunilor pentru cei raposati! Cat de mult chinuie toate acestea rarunchii vrajmasilor nostri celor fara de trup! Cum se mai caznesc ei sa astupe gura preotului mijlocitor catre Dumnezeu -, sa-l tulbure, sa-l zapaceasca, sa-l incurce, sa-l paralizeze! Dar Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta! [Ps 50, 16]. Da-ne Doamne sa putem intotdeauna vesti cu mare glas cuvant de credinta, nadejde, iubire si adevar si sa tinem cu toata puterea, cu cinste, intotdeauna si in fata oricui, neuitandu-ne la fata, stindardul credintei, fiindca tot trupul este ca iarba si toata marirea lui ca floarea campului [Is 40,6]. Sfintii au bineplacut lui Dumnezeu prin neincetata infranare, priveghere, rugaciune, gandire la Dumnezeu, curatie. Si ce pace dumnezeiasca, ce libertate a duhului au avut ei dupa ce s-au indepartat de lacomia pantecelui, de patima desfatarilor, de necuratie, rautate, aceste metehne care ii incearca pe aproape toti cei ce vietuiesc in lumea oamenilor si de care si noi suferim. Ce plinatate a duhului era in ei! Cata lumina! Cata inflacarata iubire de Dumnezeu si de semeni! Ei sunt prietenii lui Dumnezeu, biserici insufletite ale lui Dumnezeu, in care Domnul n-a incetat nicicand sa salasluiasca. Luteranii si anglicanii se uita la ei ca la niste oameni simpli si

prin aceasta Il supara pe Dumnezeu Care i-a proslavit pe ei; chiar si unii crestini ortodoxi numai cu numele, nu si cu fapta, nu se uita la sfinti dupa dreptate, injosind vrednicia si meritele lor in fata lui Dumnezeu si a Bisericii, ii privesc doar pe unii ca pe niste eroi (si mucenici) ai credintei, iar pe altii (cuviosi si nebuni intru Hristos) ca pe niste exaltati. Dar crestinii cu adevarat ortodocsi ii cinstesc asa cum se cuvine, organizand in cinstea lor solemnitati. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este faclie care lumineaza in intuneric: fiindca aprinzand foc nematerial in inimile tuturor, ne povatuieste la cunostinta lui Dumnezeu, care lumineaza mintile. Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu Inainte-mergatorul, apostolii, mucenicii, sfintii ierarhi, cuviosii si toti sfintii sunt si ei faclii aprinse, datatoare de lumina oamenilor care ratacesc prin intunericul vietii si al patimilor. Este drept ca inaintea icoenelor lor sa arda candele si lumanari. Lumanarile aprinse amintesc pogorarea Sfantului Duh in chip de limbi de foc peste apostoli [FA 2, 3-4] precum si faptul ca sfintii sunt faclia care arde si lumineaza [In 5,35]. Cand afla un suflet pregatit sa primeasca harul Sau, Bunul si Preabunul Dumnezeu il revarsa din belsug asupra lui; sa luam drept pilda pe Sfanta Fecioara Maria, pe sfintii apostoli, mucenici, sfintii ierarhi si printre ei indeosebi pe Sfantul Ierarh Nicolae Facatorul-de-minuni, pe ceilalti sfinti. Nici noi nu suntem lipsiti de harul lui Dumnezeu, pe masura credintei si osardiei noastre. Credinta crestina a dat un urias impuls gandirii umane, a luminat cu o lumina minunata intreaga sfera a gandirii, ducand-o spre multiple si diverse decoperiri in sfera stiintei si a vietii sociale. S-a adeverit astfel cuvantul lui Dumnezeu ca poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit [Mt 4, 16]. De aceea, credinta lui Hristos sa fie cinstita intotdeauna mai mult si mintea omeneasca sa nu se faleasca, socotindu-le toate ale sale. Sfintenia celor placuti lui Dumnezeu este o mare taina a sufletelor lor sfintite pe care a savarsit-o si o savarseste in ei Duhul Sfant, acesta fiind izvorul sfinteniei in care raman vesnic sfintii. Adu multumire, crestine, celor placuti lui Dumnezeu si sarguieste-te sa le imiti exemplul prin propria ta viata; Ca Sfant esti Dumnezeul nostru Cel ce intre sfinti Te odihnesti [Ecfonis]; Caci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra [1Tes 4,3]. Domnul ne-a dat noua, nevrednicilor, bogatia slavei, bogatia indumnezeirii, cea mai mare cinste si slava prin Botez, prin Mirungere, prin Impartasirea cu Sfintele Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos. Ce altceva am mai putea cauta pe pamant, ce slava? De cele mai multe ori cautarea e zadarnica: fiindca noi cautam sa obtinem distinctii, decoratii, cruci si ordine. Nebuni ce suntem! Nu stim singuri ce si pentru ce cautam si nu ne dam seama ca prin aceste cautari ne injosim, ne dam pe fata vidul moral, servilismul sufletului nostru josnic si de nimic, care cugeta cele de pe pamant, nu cele de sus [Col 3,2]. De ce nu cautam oare crucile interioare, rastignind trupul impreuna cu patimile si cu poftele [Ga 5, 24], neprivind la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice [2 Co 4, 18]? De ce nu ne aducem aminte de sfintii cei mari care au bineplacut lui Dumnezeu si care in loc de laude pe care le-ar fi binemeritat recunostinta, onoruri, satisfactii, odihna, au indurat tot felul de lipsuri, prigoane, pribegii, mucenicii, moarte silnica? Adu-ti aminte de dreptii care au ratacit in pustii si in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului, drepti de care lumea nu era vrednica [Evr 11, 38]. Adu-ti aminte de Iov, de Ilie prorocul, de Isaia, Ieremia, Iezechiel, Iona. Adu-ti aminte de marele Inainte-mergator al Domnului ce drepti mari au fost, ce prieteni lui Dumnezeu si cum au trait, cum au suferit! Dar apostolii, al caror cin il purtam si noi, preotii, cum traiau ei, cu cata tagaduire-de-sine, in cate

osteneli ziua si noaptea! Cate chinuri au indurat! Nu se gandeau niciodata la distinctii pamantesti, ci nazuiau la slava cereasca, la cununile cele nevestejite. Aproape toti au fost rastigniti pe cruce. Iubirea atotcuprinzatoare si care nu cade vreodata a Bisericii ne poarta de grija si dupa moarte. Unde este aceasta in Bisericile neortodoxe? Neputinta omeneasca, orbirea, marginirea mintii, patimile omenesti sunt vadite in Bisericile cazute. Luteranii nu se roaga pentru morti nici anglicanii. Aici in Biserica este vindecare pentru orice suflet bolnav de pacat si de intristari sufletesti. Ferice de cel ce nu se instraineaza de Biserica: va avea parte de vindecare sigura, daca va cauta vindceare. Aici se tamaduieste orbirea sufletului. Ferice de cel care, recunoscandu-si aceasta orbire, cauta aici: o va gasi de buna seama. In Biserica se afla puterea care ne ofera in dar: toate cele ce sunt spre viata si spre buna cucernicie [2 Ptr 1, 3]. Minunat oranduite sunt toate dumnezeiestile slujbe de zi si de noapte, saptamana si de peste an. Noi, crestinii drept-maritori [ortodocsi], ne bucuram de foloasele chemarii si starii noastre pentru noi insine si pentru altii. Sfanta Biserica, mama noastra curata si fara de prihana este in chip desavarsit aproape de Dumnezeu si are mare indrazneala la El. Il poate ruga pentru orice: orice rugaciune a ei este indeplinita de Dumnezeu. Rugati-va Lui cu adevarat, cat mai des si cat mai staruitor impreuna cu ea, traiti in curatie: si vi se va da totul. Celelalte bisericii care sau indepartat de la adevarul ei, nu pot avea la El indrazneala pe care o are Biserica noastra. Biserica este alcatuita din sfinti, capul ei fiind Hristos si de aceea in fiecare zi ii cantam si ii proslavim pe sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, le cerem in rugaciuni sa fie mijlocitorii nostri; dar si noi care suntem impreuna madulare ale Bisericii lui Dumnezeu ne ajutam unii pe altii. Riturile bisericesti corespund desavarsit duhului Sfintei Scripturi, in care gasim atat de multe elemente metaforice sau simbolice dupa cum corespund si intelepciunii lui Dumnezeu care se exprima foarte adeseori in parabole sau alegorii; fiindca in acest fel se face loc iubirii noastre de cunoastere si lucrarii mintii noastre deoarece cunostintele descoperite lesne sau obtinute fara nici un efort se uita usor si nu sunt indeajuns pretuite si anumite adevaruri si reguli de viata ne sunt infatisate in chip palpabil. Prin Sfantul Sinod de la Insusi Domnul se revarsa asupra intregii Rusii sfintite, prin alegerea, ipopsifierea si sfintirea episcopilor si prin sfintirea de catre episcopi a sfintilor slujitori si slujitori bisericesti. Toate slujbele si tainele bisericesti lucreaza sfintitor; prin ele se savarseste calauzirea duhovniceasca a credinciosilor, ca madulare duhovnicesti ale imparatiei harice a lui Hristos (Binecuvantata este Imparatia Tatalui si Fiului si a Sfantului Duh...), - se vesteste neincetat cuvantul lui Dumnezeu. Biserica se roaga pentru de-Hristos-iubitoare oaste ca pentru aparatoarea statului, a credintei, a Bisericii, a tronului. Toti crestinii drept- maritori [ortodocsi] sunt insa osteni duhovnicesti ai lui Hristos, care se lupta necontenit cu pacatul, cu ispitele lumii, impotriva diavolului. Biserica lui Hristos pe pamant este o Biserica luptatoare. Tu sufera impreuna cu mine ca un bun ostean al lui Hristos [2 Tim 2, 3]. In sfanta credinta si in Biserica se afla atata intelpciuneincat ar ajunge din belsug tuturor inteleptilor lumii pentru a cugeta asupra ei, a se minuna si a se proslavi prin ea. Domnul a

ascuns-o insa de cei intelepti, destepti, mandri si ingamfati si a descoperit-o celor copii la suflet, adica oamenilor simpli, blanzi, smeriti. Iata care este judecata lui Dumnezeu! Inteleptii si desteptii ingamfati sunt lipsiti de intelpciunea lui Dumnezeu cea luminatoare, curatitoare, mantuitoare! O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! [Rm 11, 33]. Caci gandurile Mele nu sunt ca ale voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Si cat de departe sunt cerurile de pamant, asa de departe sunt caile Mele de caile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre [Is 55, 8-9]. Slava Tie, Doamne, slava Tie! Caci ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor! [Mt 11, 25; Lc 10, 21]. Sfanta Biserica este mama noastra, mijlocitoarea, hranitoarea, luminatoarea, gingas ocrotitoarea si odihna noastra, aparatoarea noastra si zid nesurpat, curatirea, sfintirea si adevarata noastra innobilare, taria noastra, calauza noastra, indumnezeirea noastra. In acelasi timp, ea este aerul nostru duhovnicesc: sufletele noastre respira prin ea, prin aerul sau intremator, sanatos, datator-de-viata. La toate dumnezeiestile sale slujbe, Sfanta Biserica doreste sa trezeasca in noi sentimentul si convingerea sau constiinta extremei noastre pacatosenii, neputinte, saracii duhovnicesti, orbiri, goliciuni si, in acelasi timp, sa faca sa se iveasca in noi constiinta si sentimentul nevoii unui Mantuitor. Pentru acesta sunt toate rugaciunile, psalmii, cantarile bisericesti; pentru aceasta sunt ecteniile, Tainele , toate slujbele; pentru aceasta indeosebi este slujba cea de toata noaptea. Ea ne sugereaza ca primii oameni, Adam si Eva, au fost la inceput sfinti si fericiti, dar foarte curand dupa aceea, din cauza neluarii-aminte, nepasarii si iubirilor de sine au cazut in pacat si L-u mahnit din cale-afara pe Facatorul lor, prin incalcarea poruncii Sale si prin nerecunoasterea incapatanata a pacatului lor; ne arata cum i-a izgonit Dumnezeu din raiul desfatarilor ca sa-si manance painea din sudoarea fruntii [Fc 3, 19], cum a zavorat portile raiului, cum atunci cand s-au trezit ei in nenorocire, lipsiti de harul lui Dumnezeu si-au cunoscut pacatul si au inceput sa si-l planga caindu-se cu smerenie in fata lui Dumnezeu, si cum Dumnezeu, tinand seama de aceasta cainta, le-a fagaduit, in marea sa mila, ca va veni candva pe pamant un Mantuitor al oamenilor si El ii va mantui pe ei de pacatele lor si va zdrobi capul sarpelui ispititor si ucigas. De pocainta cea cu lacrimi a lui Sdam si a Evei dupa izgonirea din rai ne aduc aminte desele exclamatii de pocainta din scurta rugaciune Doamne miluieste, stihurile psalmului Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredinciosilor [Ps 1,1]; ne aduce eminte indeosebi psalmul Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma [Ps 140, 1] si stihurile ce se canta impreuna cu versetele acelui psalm si care arata ca Dumnezeu a venit in lume si l-a mantuit pe Sdam si intreg neamul omenesc de pacat, de blestem si de moarte prin patimile sale si prin moartea Sa. Trebuie sa ne rugam cu osardie Sfantului si de-viata facatorului Duh, mangaietorul, Carmuitorul Sfintei Biserici a lui Hristos, pentru ca El sa sufle duhul iubirii in inimile tuturor crestinilor si sa-i lumineze pe toti cu sfanta Sa lumina, spre cunoasterea adevarului lui Dumnezeu si al lui Hristos, spre unire intreolalta, spre respingerea tuturor ereziilor si dezbinarilor, spre surparea oricarei dihotonii obstesti. Atotbunule, atotintelepte, atotputernice si drepte Duhule Sfinte, fa toate acestea pentru numele lui Hristos! O, cat de aproape de noi este Duhul Sfant! Intotdeauna El ne face bine, ne curata de pacate, ne sfinteste, ne lumineaza, ne aduce pace, ne dezleaga, ne elibereaza sufletul de lagaturile pacatului, de intunericul duhovnicesc, care face vii sufletele noastre omorate de pacat, ne intareste, ne mangaie, ne da lacrimi de umilinta, se roaga pentru noi cu suspine negraite [Rm 8, 26]. Slava si multumire aducem Tie, Parinte Sfinte, din Care purcede vesnic Duhul Sfant si prin El, pace celor pe care ii ameninta cu pieire raul! Fa-i vii pentru numele Fiului Tau, Izbavitorul nostru, Care cu atata daruire, rabdare, indelunga-rabdare ne-a slujit noua.

Chipul cel dintai a venit la chip, Facatorul la faptura. Acest gand esenta credintei crestine strabate intregul crestinism, toate slujbele dumnezeiesti. Unitatea e marea problema a crestinismului; impacarea cu Dumnezeu, savarsirea Tainelor, curatirea si sfintirea crestinilor, nazuinta catre desavarsirea crestina, mantuirea iata lucrul pe pamant al Bisericii lui Dumnezeu. Acea credinta (sau confesiune crestina) este adevarata, care starpeste, in fiecare zi si fara incetare, pacatul atotpierzator din omul credincios, care il curata, il sfinteste, il lumineaza, il innoieste, il face viu, il intareste, iar nu cea care izvodeste dusmania, prigoanele, caznele (cea catolica) sau cea care duce la intelepciune mincinoasa, la domnia ratiunii corupte asupra Revelatiei dumnezeiesti, la tagaduirea ierahiei, a Tainelor, a posturilor si chiar la negarea a tot ce Sfantul Duh, Care a lucrat prin Sfintii Apostoli si prin Sfintii Parinti, a statornicit pentru mantuirea noastra (cea protestanta). Nu este adevarata acea biserica care s-a rupt in chip trufas si nerusinat de Biserica celor intai-nascuti, care sunt inscrisi in ceruri [Evr 12, 23], care au bineplacut lui Dumnezeu, care Il slavesc pe Dumnezeu si neincetat se roaga si mijlocesc prin rugaciunile lor pentru noi cei de pe pamant ajutandu-ne in lucrarea mantuirii; nu este adevarata acea Biserica care, in chip trufas si nerusinat, a rupt legatura cu cei morti (sau cu Biserica de dedesubt) si care considera lipsite de orice efect rugaciunile pentru ei. Exista o multime de confesiuni crestine cu felurite structuri de organizare interna si externa, cu diferite opinii si doctrine, nu arareori potrivnice adevarului dumnezeiesc al Evangheliei si invataturii Sfintilor Apostoli, Sinoadelor Ecumenice si locale si Sfintilor Parinti. Nu toate pot fi considerate adevarate si mantuitoare; nepasarea fata de credinta sau recunoasterea oricarei credinte drept mantuitoare nu pot duce decat la necredinta sau la raceala fata de credinta, la slabirea ravnei pentru indeplinirea randuielilor si randuielilor legate de credinta, la raceala crestinilor unii fata de altii. Simone, Simone, iata Satana v-a cerut ca sa va cearna ca pe grau [Lc 22, 31]. Acesta, Satana, a lucrat si lucreaza dezbinarile si ereziile. Tine-te strans de adevarata credinta si de Biserica. Este o singura credinta, un singur botez, un singur Dumnezeu si Tatal tuturor [Ef 4, 5]. La inceputurile neamului omenesc si caderea primilor oameni, in idolatrie iar la inceputurile crestinismului in dezbinari si erezii, toate acestea sunt lucrul Satanei. Viata lumeasca, exterioara, trupeasca, senzuala este tot lucrarea lui. Cand te rogi lui Dumnezeu, sa tii seama ca aproape este de tine cuvantul in gura ta si in inima ta [Rm 10, 8], ca El te iubeste ca pe unul din copiii Sai, ca pe chipul sau si iti face bine, iti da viata, te curateste, te sfinteste, te lumineaza, te face pasnic, te intareste, te mangaie, te hraneste, te ajuta cheama-L si tu cu cea mai mare iubire, adu-I multumire si proslavire, fiindca aceasta este datoria ta, viata ta, slava ta. Adu-ti aminte ca esti madular al unei obsti, ceresti, sfinte: Biserica lui Hristos. Ce madulare desavarsite inscrise in ceruri alcatuiesc aceasta Biserica; ma gandesc in primul rand la Preabinecuvantata Sa Maica, apoi la Sfintii Ingeri, la toate cinurile ceresti, apoi la Inainte-mergatorul Ioan, unul decat care nu este altul mai mare nascut din femeie [Mt 11, 11], apoi Sfintii Apostoli noi fapturi de Duhpurtatorii proroci, ierahi, cuviosii si de-Dumnezeu-purtatorii parinti, care in viata fiind s-au facut locasuri ale lui Dumnezeu, mucenicii, doctorii cei fara-de-arginti, dreptii si toti sfintii. Adu-ti aminte de aceasta si cunoaste cata sfintenie, cata desavarsire se cere si de la tine madular al aceluiasi trup. In Taina pocaintei, inainte ca preotul sa fi rostit judecata asupra noastra, fiecare trebuie sa-si poata da o judecata nepartinitoare, severa si cu cat va fi mai sincera si mai aspra judecata pe

care ne-o dam noi insine cu atat mai milostiv se va arata fata de noi Dumnezeu, cu atat mai deplina va fi iertarea sa. Caci de ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati [1 Co 11, 31]. De ce, dar, de la voi insiva nu judecati ce este drept? [Lc 12, 57], zice Domnul. Inimii noastre ii vorbesc foarte mult obiecte provenite de la o persoana de seama, ca de pilda de la unul de la care am dobandit anumite binefaceri, sau, in general, de la un om stimat si iubit, care a plecat intr-o tara indepartata sau a murit. Adeseori noi pastram, cinstim si impodobim acest obiect, il asezam la vedere atat pentru a ni-l fixa in amintire pe binefacatorul nostru, cat si pentru a trezi in noi simtaminte de dragoste si de recunostinta care altfel ar putea sa dispara sau sa adoarma din pricina preocuparilor si desertaciunilor vietii. Un asemenea obiect este pentru noi, in cel mai inalt grad, Crucea-de-viata-facatoare a Domnului nostru Iisus Hristos, Care a murit pe ea, dandu-se jertfa pentru noi, ca sa ne mantuiasca de dreapta manie a lui Dumnezeu si sa ne rascumpere pe cruce de pacat, de blestem si de chinurile vesnice. Asemenea obiecte mai sunt: sfintele icoane ale Domnului, ale Preacuratei Sale Maici, ale sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu; asemenea obiecte sunt insesi locasurile bisericilor in care se savarsesc dumnezeiestile slujbe, prin care se pomenesc lucrurile minunate, atat de scumpe inimii noastre ale Creatorului Proniatorului si Mantuitorului nostru; asemenea obiecte sunt Tainele, prin mijlocirea carora ne nastem a doua oara, ne sfintim, ne intarim in credinta, ne hranim duhovniceste, ne tamaduim sufleteste si trupeste, in care rasuna neincetat cuvantul lui Dumnezeu, viu si lucrator. Aceste sfinte obiecte vorbesc nespus de mult mintii si inimii noastre si nimeni nu ne poate invinui pentru respectul si pentru evlavia pe care le-o purtam. Anglicanilor si luteranilor le spun: vreti sa nu mai existe icoane, ca ele sa nu mai fie cinstite! Dar aceasta este o nerozie si o absurditate! Omul este chipul lui Dumnezeu, pe care si voi il cinstiti in persoana tatalui, a mamei, a demnitarilor, a sefului statului, a feluritilor binefacatori; de ce refuzati sa cinstiti inchipuirea lui Dumnezeu in trup, Incepatorul credintei, Imparatul, Mantuitorul si Binefacatorul nostru sau a Preasfintei Sale Maici, Fecioara, cea mai presus de heruvimi si decat toata faptura, a prorocilor, apostolilor, mucenicilor, ierarhilor, cuviosilor? Doar sfintii sunt prietenii lui Dumnezeu, templele, madularele sale in care El salasluieste: Nu stiti oare, ca voi sunteti temple ale lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? [1 Co 3, 16] si ca toti suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui? [Ef 5, 30]. Suntem fiii si fiicele Lui, neamul Lui. Cum sa nu cinstim inchipuirile lor? Sfanta Biserica, ca o mama plina de o generoasa iubire poarta mereu in inima si pe buzele sale toate madularele ei; pentru fiecare dintre ele mijloceste inaintea lui Dumnezeu, pentru fiecare dintre ele sufera; pentru fiecare dintre ele indura dureile facerii, dorind sa-i vada nascuti din nou, innoiti; se roaga si sufera neincetat pentru intreaga lume. Cum are trebui sa fie arhiereul, preotul sau diaconul, acesti purtatori ai duhului Bisericii, vestitorii duhului ei, ai iubirii, grijii si gandurilor sale? Trebuie sa fie patrunsi neincetat de duhul iubirii, sfinteniei, mantuirii! Trebuie sa poarte cu ei si sa ofere intotdeauna din ei duhul Sfintei Biserici, duh ceresc, nu pamantesc, duhul iubirii nefatarnice, rabdatoare, indelung-rabdatoare, atot-ocrotitoare, care poarta grija de toti, care sufera pentru toti! Da, prin duhul sau, preotul trebuie sa fie ca un inger al lui Dumnezeu, vestitorul vointei, sfinteniei, adevarului, dragostei, blandetii, indelungrabdarii Sale. Cand incepi sa te rogi cu rugaciunea catre Duhul Sfant, nu uita ca Duhul Sfant a venit in lume prin Domnul nostru Iisus Hristos si lucreaza in lume cu deosebire in sfanta Sa Biserica savarsind mantuirea noastra. Sfantul Duh savarseste toate tainele, sfinteste, lumineaza, intareste, cheama la rugaciune, umple sufletele de strapungere, stoarce lacrimi de pocainta, de

multumire, de lauda, preface sufletele, mantuieste, da viata, duce de la moarte duhovniceasca la viata, daruieste pace, libertatea duhului, harul infierii facand sa tasneasca din inimile dreptilor si din strafundul sufletelor lor: Avva, parinte [Rm 8, 15]. Iata de ce incepem rugaciunile noastre cu rugaciunea catre Duhul Sfant. Slava Tie, Atotsfinte Duhule, izvorul vietii noastre, impreuna-lucrator cu Tatal si cu Cuvantul! Sfantul Sinod si toti pastorii ii caluazesc pe credinciosi spre unirea cu Dumnezeu si spre viata vesnica, restabilind chipul si asemanarea lor cu Dumnezeu in ratiune si cuvant, si inaltandu-i de la pamant la cer. Mari sunt menirea si datoria pastorilor duhovnicesti! Sa nu ne legam de patimile vietii, ci sa pastem sufletele incredintate noua de Hristos! Sa dea Dumnezeu ca toti sa-si aduca mereu aminte de aceasta si sa lucreze acest lucru al lui Dumnezeu bine, cu ravna, fara lenevie, neincetat, cu intelegere. Ce bogatie duhovniceasca minunata se afla in Biserica, bogatia credintei, sperantei si iubirii, bogatia bunatatii, a milei, a intelpciunii lui Dumnezeu, bogatia minunilor, a curatirii de pacate, a sfintirii, a luminarii, a mangaierii, pacii, libertatii duhovnicesti! O, daca toti credinciosii si necredinciosii ar cunoaste si s-ar patrunde de acest lucru, daca si-ar aduce aminte si ar alerga cu osardie la Biserica! Sfanta Biserica este purtatoarea si propagatoarea duhului lui Hristos, duh ceresc, duhul iubirii universale. Bagati de seama ce duh anima, strabate ecteniile ei, cantarile, actele sfintitoare ale preotilor. Pastorii sunt purtatorii duhului lui Hristos, duh ceresc, ai iubirii, smereniei, blandetii, rabdarii, sfinteniei Lui. Inalta si vrednica de cinstire este chemarea pastorului: Pentru lucrarea lor sa-i socotiti pe ei vrednici de dragoste prisositoare [1 Tes 5, 13]. O singura Biserica un trup suntem, cei multi [1 Co 10, 17] si trebuie sa traim in iubire, iar pe cei ce se impotrivesc sa-i aducem la Dumnezeu sau sa-i mustram cu blandete. Vrajmasul cel neadormit cauta mereu sa smulga din inimile noastre adevarata iubire, dar noi trebuie sa i ne impotrivim din rasputeri si sa pastram nestins focul acestei iubiri, sa fim tot mai aproape unii de altii, uitand ocarile, iertandu-ne unii altora greselile. Invata-ne Doamne, intareste-ne Doamne, ajuta-ne Doamne! Neputinciosi suntem, saraci suntem! Fata de saraci si bogati fii dar deopotriva bland, bun, compatimitor si doritor de bine. Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu am fost indumnezeiti si ridicati la ceruri, asezati alaturi de Fiul lui Dumnezeu pe tronul dumnezeiesc: cum trebuie sa ne purtam, cat de sfanta trebuie sa ne fie viata; cat de departe trebuie sa ne tinem de orice desartaciune, necuratie, cat de mult sa sporim in dragostea pentru Dumnezeu si unii fata de altii! Am fost facuti deopotriva cu ingerii si alcatuim impreuna cu ei o singura Biserica: sa ravnim deci o vietuire ingereasca, mintea sa ne fie indreptata spre cele de sus, nu spre cele de jos. S-a apropiat Imparatia cerurilor [Mt 3,2]. Vulturul de sub picioarele episcopului inseamna ca el trebuie sa se afle mereu la inaltimea contemplatiei crestine si a lipsei de patimi lumesti (sa socoteasca toate cele pamantesti de mica importanta si sa nu se lase atras spre nici o desertaciune a acestei lumi: bogatie, reputatie, gustul aristocratiei, lux, splendoare, distinctii, laude; dupa cum deopotriva nu trebuie sa dispretuiasca saracia, starea sociala inferioara, simplitatea, lipsa titlurilor de noblete, sa nu fie tulburat de mustrarile, pizma, vrajmasia sau neprietenia oamenilor fata de el). Asemenea episcopului, preotii trebuie sa se afle si ei la inaltimea contemplatiei crestine si lipsiti de patimi lumesti. Vai preotului si episcopului care se leaga de poftele si desfatarile vietii!

Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu sunt umanitatea cea aleasa, desavarsita prin harul dumnezeiesc, pentru care depune marturie Insusi Dumnezeu; Biserica ii proslaveste dupa cuviinta si dreptate: fiindca prin aceasta este proslavit Insusi Dumnezeu si prin aceasta lauda dobandim folos duhovnicesc, invatam sa-i imitam dupa puterile noastre. Sfanta Biserica apostolica Ortodoxa, a cunoscut gandul Domnului [1 Co 2, 16]; de aceea toate rugaciunile, ecfonisele, cantarile, randuielile si celelalte ale ei au o insemnatate si o putere deosebit de inalte, vrednice de tot respectul. Proslavindu-i pe sfintii lui Dumnezeu, Il proslavim pe Domnul Care i-a proslavit pe ei; rugandu-ne sfintilor sau proslavindu-i ne lucram noua insine cel mai mare folos, fiindca ne atragem mijlocirea lor. Slava lor este slava ta; fiindca ei sunt oameni asa cum si tu esti om; in ei s-a proslavit propria ta natura. Dar si in general, atunci cand te rogi pentru morti sau pentru vii iti lucrezi un mare folos: fiindca Dumnezeu primeste rugaciunea iubirii ca pe o jertfa placuta; si cei morti, insisi daca au indrazneala inaintea lui Dumnezeu, se roaga pentru noi cei ce ne rugam pentru ei, iar cei vii pentru care ne rugam isi deschid inimile pentru noi si ne iubesc. Biserica Ortodoxa sta mai presus de toate Bisericile neortodoxe prin: 10 adevarul sau, dreapata ei credinta, pastrata si dobandita cu sangele apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuviosilor si tuturor sfintilor; 20 prin faptul ca duce la mantuire in chipul cel mai sigur (pe o cale neteda, directa si sigura); prin aceea ca prin ierahia Sa, prin dumnezeiestile slujbe, Taine, posturi, curata, sfinteste, innoieste in chipul cel mai sigur, si 3) prin faptul ca ne invata cel mai bine cum sa-l cinstim pe Dumnezeu si cum sa ne mantuim sufletele, ne calauzeste cum nu se poate mai bine spre pocainta, rugaciune, multumire, doxologie. Unde mai exista asemenea rugaciuni, doxologii, multumiri, cereri si slujbe dumnezeiesti atat de frumoase ca in Biserica ortodoxa? Nicaieri. Sub paravanul credintei crestine, luteranismul este in realitate o tagaduire a credintei, o concesie facut senzualitatii prin tagaduirea posturilor, a monahismului sau a vietii in feciorie, inchinate exclusiv slujirii lui Dumnezeu, o concesie facuta asa-zisei ratiuni umane, aiurelilor filozofice ale acesteia si idolatrizarii lor; tagaduirea autoritatii divine a sinoadelor ecumenice si sfintilor parinti. Ruperea aroganta de biserica universala si de Capul ei, Hristos, o adunatura samavolnica care si-a luat numele de Biserica purificata, reformata. Ce inseamna sa crezi in Biserica? Iata ce: de vezi un sarac care iti cere milostenie, recunoaste in el din toata inima un frate, un madular al lui Hristos si da-i milostenie cu convingerea ca ea este primita de Insusi Hristos, sub chipul aceluia, si atunci vei fi credincios in Biserica. A venit la tine un oaspete: primeste-l si pe acela ca pe un madular al lui Hristos, cu mangaiere, stai de vorba cu el, sincer, spre folosul sufletului lui, omeneste-l cu bucurie, si atunci vei fi credincios in Biserica. Iti iese in cale un preot: recunoaste din suflet ca este un pastor al turmei cuvantatoare a lui Hristos, asezat de Insusi Iisus Hristos sa-i povatuiasca pe oameni, sa-i nasca si sa-i creasca pentru viata vesnica; priveste la el ca la chipul lui Hristos; crede ca il el se odihneste harul Sfantului Duh si puterea de a invata, de a savarsi tainele, de a calauzi pe credinciosi spre viata vesnica; crede in dreptul lui de a binecuvanta, pe care l-a primit de la Insusi Iisus Hristos, primeste binecuvantarea lui cu respect si supunere, ca pe o binecuvantare a lui Hristos; asculta-l atunci cand te invata, povatuieste, scoate la iveala raul; primeste de la el Tainele ca de la Insusi Hristos; primeste pedepsele duhovnicesti, ca si cand ar veni de la Insusi Dumnezeu; cinsteste in ierarh chipul Intai-statatorului pastorilor duhovnicesti, Hristos; recunoaste ca dupa apostoli, prin el pogoara asupra credinciosilor harul sfinteniei si toata

darea cea buna a lui Hristos; supune-te lui, ca lui Hristos Insusi, uita-te la el ca la un apostol, ca la un mostenitor cu puteri depline al puterilor, iar la preoti si diaconi ca ajutoarele sale investite cu har, si vei fi credincios in Biserica. Mai departe: recunoaste din tot sufletul ca Preasfanta fecioara, de-Dumnezeu-Nascatoarea este incepatoarea tuturor invataturilor bisericestei, ca Ea este pururea cu noi, ca o Maica, in casa unica a lui Dumnzeu (Biserica) si ca ne vede, ne aude, ne poarta de grija, se gandeste la noi, mai cu seama la sporirea noastra duhovniceasca si la mantuirea noastra, ca imparateste peste noi ca o imparateasa, ca ne mustram ne judeca, ne pedepseste si ca, in general, ia parte activa la viata naostra duhovniceasca, cu deosebire insa la viata celor care O cunosc, care cred in Ea, care O cinstesc cu evlavia. Mai departe: crede ca toti sfintii sunt fratii nostri mai mari in casa unica a Parintelui nostru ceresc, care au trecut de pe pamant la cer, ramanad insa de-a pururi impreuna cu noi, intru Dumnezeu, si ca necontenit ne invata, ne calauzesc spre viata vesnica prin mijlocirea slujbelor bisericesti de dansii alcatuite, a Tainelor, ritualurilor, a invataturilor, randuielilor bisericesti cum sunt: posturile, sarbatorile, si am putea zice ca ei slujesc impreuna cu noi, canta, vorbsc, invata, ne ajuta in ispite si in necazuri; de aceea, cheama-i ca pe unii ce traiesc sub acelasi acoperis cu tine, slaveste-i, multumeste-le, stai de vorba cu ei, ca si cand ai vorbi cu niste oameni vii si vei fi credincios in Biserica. Straduieste-te sa dobandesti si tu drept de cetate in locasurile ceresti, asa cum l-au dobandit sfintii, curata-te neincetat de orice intinaciune a trupului si sufletului; cheama-L cu osardie si neincetat pe Domnul nostru Iisus Hristos si primeste Tainele Bisericii spre curatire, intarire si calauzire, si vei fi credincios in Biserica. Si atunci cand crezi ca raposatii, stramosi, parinti, mame, rude, cunostinte, toti dreptmaritorii crestini traiesc cu sufletul si dupa moarte si ca fiecare, dupa faptele savarsite pe pamant, se chinuie sau gusta din fericirea viitoare, si te rogi lui Dumnezeu pentru ei, asa cum se roaga slujitorii altarului si ca rugaciunea ta are putere la Dumnezeu, in nadejdea ca Dumnezeu iti va asculta rugaciunea ta pentru ei si va putea sa-i miluiasca pe ei, si atunci te arati credincios in Biserica, fiindca si mortii fac parte din Biserica. Daca te rogi si pentru crestinii care sunt in viata si pentru ceilalti oameni si crezi ca rugaciunea ta pentru ei nu va ramane fara rod in fata lui Dumnezeu, si atunci esti credincios in Biserica. Iata ce inseamna sa crezi in Biserica. Daca traiesti pe pamant viata Bisericii, daca te straduiesti sa duci viata cereasca, sfanta, cu pace, atunci esti credincios in Biserica. Nici un om nu trebuie sa uite ca ii este infinit dator lui Dumnezeu, in fiecare minut pentru toate; pentru fiecare inghititura de aer si de vlaga, pentru fiecare raza de soare care te incalzeste, te lumineaza, iti da viata, sau care pentru binele tau, incalzeste si coace fiecare spic de grau, fiecare rod cu care te hranesti, pentru fiecare raza de adevar ceresc sau pentru fiecare gand bun si sfant, pentru fiecare simtamant bun si sfant, pentru fiecare lucru bun, pentru fiecare lucrare launtrica a harului dumnezeiesc care izbaveste de rau, strapunge, curata, sfinteste, impaca si bucura inima ta; care te ajuta in lupta cu patimile si cu vrajmasii cei netrupesti, in rugaciune si in toate faptele bune. Dar trebuie sa-I multumesti lui Dumnezeu mai cu seama pentru ca ai fost adus din nefiinta la fiinta si pentru ca ai primit de la El prin Botez o noua viata, sau o noua nastere, unirea cu Biserica, infierea de catre Dumnezeu (cea mai mare cinste), ca ai primit prin Mirungere pecetea Duhului Sfant (cea mai mare cinste si fericire, cea mai mare comoara si bogatie), ca te-ai invrednicit a te impartasi cu dumnezeiestile, preacuratele si de-viata-facatoarele Taine (cea mai mare cinste si cea mai mare fericire), prin care te cureti de pacate, te faci viu, te sfintesti, te hranesti duhovniceste, te intaresti in toate virtutile si prin aceasta dobandesti arvuna vietii vesnice. Sfanta Biserica este cel mai maret, mai sfant, mai biencuvantat, mai intelept si mai de trebuinta asezamant al lui Dumnezeu pe pamant: este acel cort adevarat al lui Dumnezeu, facut nu de om, ci de Domnul, nu de Luther, nu de Calvin, nu de Mahomed, nu de Budha sau

de Confucius sau de altii asemena lor, oameni pacatosi si patimasi. Biserica este uniunea instituita de Dumnezeu a oamenilor uniti intre ei prin credinta, invatatura, autoritate sfintita si Taine; este oastea duhovniceasca a lui Hristos, inarmata cu toate armele duhovnicesti impotriva nenumaratelor ostiri ale diavolului, fiindca lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri [Ef 6, 12]. Sfanta Biserica este un spital duhovnicesc in care omenirea lovita de neputinta din pricina plagii pacatului se vindeca cu binecuvantatele doctorii date de Dumnezeu pocainta si impartasirea cu Sfintele taine ale lui Hristos, cu Trupul si Sangele sau si cu cuvantul lui Dumnezeu, cu povatuirile si sfaturile, cu mangaierile de la pastorii turmei cuvantatoare a lui Hristos; este baia cea de obste a curatirii nasterii din nou si sfintirii; este sfintirea lui Dumnezeu in care toate se sfintesc prin Duhul Sfant prin Botez, Mirungere si celelalte Taine si slujbe dumnezeiesti; este soarele duhovnicesc in lume, care lumineaza si da viata tuturor celor ce sed in intuneric si din umbra mortii si mor in pacate. In natura actioaneaza legea atractiei universale, corpurile mici sunt atrase de cele mari, cele mari de altele si mai mari; actioneaza de asemenea si o lege a coeziunii in virtutea careia diferite parti solide si lichide ale unor corpuri organice si neorganice se pietrifica in pietre, metale si minerale; si aceasta conditioneaza existenta, duritatea, ordinea, utilitatea, frumusetea, relatiile receiproce si diversitatea tuturor creaturilor. Cauza acestora este nemasurata intelepciune, bunatate si infinita atotputernicie a Creatorului care a facut o lume atat de minunata, mareata, preafrumoasa, de o infinita diversitate si de o extraordinara maretie, care ne apare ca o creatie unica, un intreg indestructibil, armonios, de o mare frumusete. Si lumea spiritului actioneaza legea atractiei universale si a unitatii. Lumea este una singura, Dumnezeu unul singur, credinta e una si Biserica lui Dumnezeu una, fiindca Capul ei este Hristos Dumnezeu, precum si Ocarmuitorul care insufleteste tot trupul Bisericii este Duhul-de-viata-facator al lui Dumnezeu care umple si face viu intreg universul. De cata minunata, gingasa, iubitoare ocrotire s-a invrednicit neamul omenesc, care pierea in pacat, din partea Tatalui Ceresc! Ce mijloc extraordinar de mantuire le-a fost dat oamenilor pentru a se izbavi de pacate, de blestem si de vesnica pieire! Ce Luptator minunat si puternic (Hristos) a fost trimis din ceruri pe pamant ca sa lupte cu acel vrajmas viclean, neinchipuit de rau, greu de rapus vrajmasul neamului omenesc diavolul! Ce Biserica a fost intemeiata pe pamant - care nu poate fi nimicita de nici o putere a iadului cetate si intaritura aparare in care pot sta in afara oricarei primejdii din partea vrajmasului toti cei care cred si sunt atasati sincer acestei Biserici! Ce taine mantuitoare ni s-au dat! Ce fel de si cat de multe mijloace intelepte de a dobandi harul lui Dumnezeu se ofera de aceasta Biserica pentru oameni! Dar cu ce ar trebui sa raspunda oamenii lui Dumnezeu penru marea grija pe care o poarta manturii noastre? Cu credinta lor, cu munca lor, cu pocainta lor, cu tagaduirea lor de sine, cu lupta puternica impotriva pacatului, cu fapte bune, cu supunerea desavarsita fata de Dumnezeu si de Biserica Sa. Biserica este una; capul ei este unul; turma, una; un trup cu multe madulare. Fara capul ei Hristos Biserica nu este Biserica, ci adunatura samavolnica. Cum sunt luteranii, rascolnicii, adeptii lui Paskov si ai lui Tolstoi. Iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului [Mt 28, 20]. Domnul Insusi e prezent in Biserica Sa; de ce ar mai avea nevoie de un loctiitor papa? Si poate fi, oare, un om pacatos loctiitorul Domnului? Nu poate. Un loctiitor al tarului, al patriarhului, intr-un oras oarecare poate exista si asa ceva si exista, dar un loctiitor al lui Dumnezeu, al Imparatului Cel

fara de inceput si Capul Bisericii nu exista si nu poate exista. Acesta este Adevarul. Catolicii gresesc. Fa-i Doamne, sa-si dea seama cat de neghiob este cel care sustine asa ceva impodobindu-se cu trufie, ca si cu o diadema de perle. In crestinism, aceasta religie cereasca, religia revelatiei dumnezeiesti, nu poate exista ceava mai vatamator decat primatul unui om in Biserica, de pilda cel al papei si presupusa sa infailibilitate. Marea greseala consta tocmai in dogma infailibilitatii, fiindca papa este om pacatos si nemernic, daca el crede despre sine ca este infailibil. Sa ne gandim cate erori colosale, fatale pentru sufletele omenesti a nascocit biserica catolica papala, in dogme, in rituri, in dreptul canonic, in slujbele dumnezeiesti, in relatiile ostile dintre catolici si ortodocsi, in ponegririle si calomniile la adresa Bisericii Ortodoxe, in injuriile aduse Bisericii Ortodoxe si crestinilor ortodocsi! Si de toate vinovat este papa, pasamite, infailibil si doctrina iezuitilor lui, duhul falsitatii si duplicitatii lor, si toate celelalte mijloace incorecte ad maiorem Dei gloriam (chipurile spre o mai mare slava a lui Dumnezeu). Noi, membrii Bisericii Ortodoxe, suntem madulare ale Trupului lui Hristos, al carui Cap este Insusi Hristos Dumnezeu, fiecare fiind madular al Sau; dar Hristos, Capul trupului este sfant; si madularele trebuie sa fie si ele sfinte. Crestinii sunt madulare ale Bisericii, iar Biserica este Trupul lui Hristos, capul ei fiind Insusi Hristos, iar Luminatorul ei - Duhul Sfant. Hristos a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatand-o cu baia apei prin cuvant si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel [Ef 5, 25]. Sunteti turma aleasa si sfanta, madulare ale Bisericii celei sfinte, sobornicesti si apostolesti. Ce se cere de la voi? Cata sfintenie si adevar! Cata luare-aminte la sine! Cata contemplare duhovniceasca si lucrare tainica! Cate deprinderi bune , lucrare a virtutilor, cate credinta, cata speranta, cata iubire! Cata infranare, milostenie, grija unul fata de altul si indem intreolalta spre virtute! Dupa pogorarea Duhului Sfant asupra Apostolilor, descrisa in cartea faptelor lor, se vorbeste adeseori despre lucrarea atotpronietoare a Duhului Sfant in Biserica, despre calauzirea cu putere absoluta a apostolilor, despre propovaduirea si lucrarea lor mantuitoare in Biserica. Acesta este acel alt Mangaietor [In 14, 16] atotbun si atatadevarat, Care le-a fost fagaduit apostolilor de Domnul nostru Iisus Hristos. Slava Tie, Duhule Sfinte, Mangaietorule, Datatorule de viata, Care lucrezi neincetat si pretutindeni in Biserica lui Hristos. Intoarce Doamne prin El soarta popoarelor aflate in ratacire pe iudei,pe mahomedani, pe pagani precum si pe rataciti aflati chiar printre crestini: popoarele si neamurile eretice sau traind in dezbinarea credintei. Scoate la iveala si smulge din radacini viciile, povatuieste si lumineaza spre buna-cinstire pe crestinii ortodocsi ii fereste de necinste si ii povatuieste pe toti pe calea mantuirii; pe cei tineri ii intelepteste si ii calauzeste, pe adolescenti ii pazeste, pe copii ii creste si ii calauzeste cu ingeri pazitori, pe barbati si pe batrani ii intelepteste, lumineaza si intareste pe toti cu puterea Ta preabuna, preainteleapta si atotputernica; da tarie si povatuieste spre tot lucrul cel bun, risipeste ca pe o negura patimile cele pacatoase pentru Hristos, Domnul nostru, cu binecuvantarea Tatalui. Amin. Mijlocirea Sfintei Bisericii inaintea lui Dumnezeu este deosebit de puternica, plina de merite, de puterea, de dreptatea si de maretia Fiului lui Dumnezeu, Cel Atotbun si Atotputernic, capul Ei. Prin mijlocirea ei, totul devine cu putinta. O asemenea putere mijlocitoare nu are nici o Biserica neortodoxa ca unele ce sunt lipsite de dreapta judecata si de cap.

Crestinul trebuie sa se ingrijeasca necontenit de educatia sa duhovniceasca, pentru care s-a si nascut din nou in baia cea sfanta a Duhului Sfant dobandind o noua existenta duhovniceasca si a fost pecetluit cu mir pecetea Sfantului Duh si s-a invrednicit de impartasirea cu preacinstit Sangele Domnului. Din vointa lui Dumnezeu, Sfanta Biserica este cea dintai si cea mai legitima educatoare a sufletelor crestine. Nu exista lucru mai important decat educatia crestina. Judecati si socotiti singuri cat de mault itne Dumnezeu la aceste suflete rationale nemuritoare, rascumparate cu Sangele Insusi Fiului lui Dumnezeu, chemate din bezna nestiintei la lumina cunostintei de Dumnezeu de catre Insusi Domnul, logodite si insotite cu Domnul ca niste fecioare cu un Preacinstit Mire! Ce lucru bun este mantuirea acestor suflete, carora Insusi le da drept mancare si bautura Preacuratul Sau Trup si Preacuratul Sau Sange, pe care EL Insusi s-a legat sa le educe duhovniceste prin aceste minunate, infricosatoare, deviata-facatoare si dumnezeiesti taine! Ocupati-va cu totii de educatia voastra duhovniceasca, cu toata luarea-aminte si osardia; ocupati-va cu gandirea la Dumnezeu, cu rugaciunea, cu crecetarea de sine, cu osardia de sine, indreptati-va in toate privintele, staruiti in virtutea blandetii, smereniei, asculatarii, rabdarii, milosteniei, integritatii, simplitatii, nerautatii si starpiti toate gandurile, poftele, naravurile si patimile pacatoase. Nepasarea, neravna, lenea fata de mantuirea noastra sunt de toata mirarea! Fiindca sa ne gandim numai cate mijloace si cata putere ne-au fost puse la indemana spre mantuirea noastre de mult-milostivul si atotputernicul Dumnezeu! Intai de toate: fireasca noastra sete de mantuire, pace si fericire sufleteasca; lumina ratiunii si aspiratia vointei noastre spre adevarul, binele, frumosul, spre, spre tot ce este curat si inaltator; belsugul de har dat noua spre mantuire si care se revarsa din Biserica asemeni unor rauri si potolesc setea sufletului insetat de mantuire; apropierea lui Dumnezeu gata de a ne mantui in toata vremea si in tot ceasul; Duhul Sfant care se roaga pentru noi cu suspine negraite [Rm 8, 26], ajutorul si impreunalucrarea spre mantuire a ingeriloor pazitori, dumnezeiestile slujbe de fiecare zi din biserica, mantuitoarele Taine, rugaciunile si mijlocirea Maicii Domnului si a tuturor sfintilor. De mirare este ca, avandu-le pe toate acestea, noi putem pieri, in loc sa ne mantuim cu totii. Fireste sunt multe lucruri care se impotrivesc mantuirii: ispitele carnii celei pline de patimi, ale lumii amagitoare si pacatoase, ale diavolului, care intinde pretutindeni mrejele pierzaniei; stricaciunea naturala, zamislirea pacatoasa si naterea in pacat; inclinarea spre pacat si atractia acestuia. Dar mijloacele de mantuire sunt cu mult mai multe decat cele ce duc la pierzanie; Caci mai mare este Cel ce este in voi (Hristos) decat cel ce este in lume (diavolul) [1 In 4,4] si nu sunt sfinti care sa nu fi biruit toate piedicile si sa nu se fi mantuit. Dar noi ce facem? Picotim si dormim! E rusinos, pacatos, dureros, de plans! Pacatul pune stapanire pe noi atunci cand intra si se aseaza adanc in noi si in inima noastra, in carnea noastra mult-patimasa; cand isi face intaritura din patimile noastre, din iubirea de sine, din iubirea de desfatari si onoruri, din trufie, lacomie, neinfranare, parere de sine, putina credinta, necredinta, libera cugetare, prefactorie, favoritism, lenevie, viclenie, iar cu toate aceste patimi, asemenea unor arme puternice, suntem loviti si dusi in captivitate, indepartati si rupti de Hristos adevarata noastra Viata. De aceea cel ce doreste mantuirea, trebuie sa sape in inima sa, adancind mereu, pentru a aseza acolo temelie de piatra, adica pe Hristos Mantuitorul, pe credinta puternica, neclintita, in El, pe speranta in El, si pe nimic altceva si nimic mai mult decat pe iubirea fierbinte pentru El si pentru aproapele. In Biserica sa, Domnul ni se infatiseaza ca si Creator, ca un Artist iscusit si ca un Atoatefacator, ca un Parinte, ca un intelept Doctor si Mantuitor, Proniator, Incepator de viata, Hranitor, Legiuitor, Capetenie a oastei Sale duhovnicesti, Luptator, Biruitor. Omul se afla in mainile Sale creatura rationala, facuta dupa chipul Creatorului, menita nemuririi dar care a devenit creatura cazuta, corupta, intinata, indepartata de Dumnezeu pentru pacate, care s-a

aflat sub blestem dar care, din mila si din marinimia Fiului lui Dumnezeu Cel Unul Nascut a fost rascumparata si ridicata din cadere, izbavita de blestem si cinstita din nou, prin binecuvantarea Tatalui ceresc, prin mijlocirea si prin meritele Fiului, izbavita din bezna greselilor, luminata cu lumina cereasca a Evangheliei lui Hristos, zidita din nou, curatita de rugina si de necuratia pacatului, spalata in baia de taina, , inmiresmata cu Sfantul Mir si insemnata cu pecetea Duhului Sfant al lui Dumnezeu pe toate organele de simt, indrumata pe calea mantuirii si catre imparatia de sus a fericirii, intarita in lupta cu pacatele si cu duhurile rele, vrajmase de catre Insusi Domnul prin harul Duhului Sfant, hranita tainic cu Paine cereasca, calauzita de pastori vazuti, avand imputerniciri duhovnicesti de la Insusi Iisus Hristos. Intrebati: pentru ce sunt in Biserica atatea si atatea Taine? Ce rost are preotia si patoria? Ce rost au bisericile, la ce servesc slujbele dumnezeiesti? Ce rost are neincetata propovaduire a cuvantului lui Dumnezeu ? Ce rost are pocainta, impartasirea cu Sfintele Taine ? Toate acestea sunt pentru renasterea, luminarea, calauzirea, intarirea omului cazut, intinat, corupt si pierdut. Iata pentru ce e nevoie de harul Botezului, al nasterii din nou, al unei noi existente si innoiri prin Sfantul Duh. Ai parte de cea mai mare cinste, omule! Ai fost menit sa fii purator de Dumnezeu, purtator de Dumnezeire. Auzit-ai oare de-Dumnezeupurtatorii parinti, care-L purtau necontenit in ei pe Dumnezeu ca niste temple vii, nezidite de mana omeneasca? Si tu trebuie sa fii un asemenea purtator-de-Dumnezeu! De aceea ti s-a dat sa te impartasesti cu Trupul si Sangele Domnului, al Dumnezeului om Hristos, pentru ca Domnul sa se salasluiasca mereu intru tine, dupa cuvantul si fagaduinta Lui: Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru El [In 6, 56]. Hristos a venit in lume ca sa innoiasca firea omeneasca cea stricata prin pacat si pentru a incredinta in marea Sa bunatate, milostivire, dreptate si intelepciune aceasta mareata lucrare, Sfintei Sale Biserici. Duhul Sfant, Care a coborat in lume si lucreaza in Biserica prin sfintii slujitori, prin slujbele dumnezeisti, predica, Taine, savarseste neincetat aceasta innoire. Aceasta putere innoitoare se arata numai in Biserica; in afara Bisericii, ea nu este si nu poate fi. Sunt adanc mahnit, plang si suspin din pricina ingrozitoarei plagi a pacatului care corupe omenirea, o duce la o pierzare de nedescris, de multe feluri si fara de intoarcere. Plang si suspin gandindu-ma la inselaciunea pacatului care tine captiva omenirea si o inrobeste pacatului pana acolo incat aceasta sa se si laude cu robia ei si sa se mangaie cu ea ca si cu un folos. Dar in acelasi timp ma bucur, radiez de fericire si bat din plame cand ma gandesc la acel ajutor dumnezeiesc care prin vointa Facatorului ni se da ca un dar facut de marele Mantuitor si Dumnezeu intregului neam omenesc si Bisericii lui Dumnezeu care a fost intemeiata pe pamant ca sa aduca mantuire neamului omenesc prin minunatul har dumnezeiesc. Ce este harul? Un dar al lui Dumnezeu daruit omului pentru credinta in Hristos spre mantuirea sufletului. Harul este puterea iertatoare, liluitoare, luminatoare, mantuitoare care indeamna spre fapta cea buna. Cand il cuprinde pe omul credincios si ravnitor catre cele sfinte si adevar, harul izgoneste indata din inima si din trup, din toata fiinta omului intinaciunea si orice pacat gatindu-l pentru nestricaciunea vesnica, alunga duhoarea pacatului si da buna-mireasma. Inca din timpul vietii Sfintii au exalat din trupul lor mireasma sfinteniei si nestricaciunii: au fost temple curate ale Duhului Sfant, au facut minuni. Traieste dupa duh si grija de trup sa nu ti-o prefaci in pofte [Rm 13, 14].

Ni s-a dat porunca lepadarii de sine, ni s-a dat loc de nevointa, de a face binele, de a dobandi cununa slavei celei nevestejite; ni s-a dat harul, puterea dumnezeiasca dea birui viclenia vrajmasului si toate patimile. Insusi Domnul, incepatorul a toata nevointa, ii ajuta pe cei ce se nevoiesc, da biruinta si imparte cununi ostenilor Sai. Orice pacatos care se intoarce catre Dumnezeu cu sinceritate trebuie sa-si puna nadejdea in ajutorul harului lui Dumnezeu, in lupta sa cu pacatele, cu patimile, cu toate deprinderile pacatoase. Trebuie sa creada insa sincer si fara sovaiala in Dumnezeu si sa-L cheme in ajutor cu osardie si sa urasca sincer pacatul si sa se caiasca din inima si cu intentii curate si sa nu staruie in pacat. Sunt gata sa vina in ajutorul mantuirii noastre toti sfintii, Insasi Maica Domnului, sfintii ingeri pazitori si toti cei ce au bineplacut lui Dumnezeu; parintii si pastorii duhovnicesti sunt asezati de Dumnezeu ca sa mantuiasca si calauzeasca pe cei ce cauta mantuirea; constiinta fiecarui om este un judecator incoruptibil, sever si drept; ascult-o numai neincetat si cu sarguinta. Tot ce este curat, drept si sfant, necuratul demon se straduieste sa spurce sau sa sluteasca, sa infatiseze sub o forma impura, pervertita. O, cat este de viclean, de necurat, de neobrazat, dar si de intreprinzator este el in viclenia, in rautatea si ticalosia lui! Cine scapa din mrejele lui? Cel ce crede cu tarie in Hristos si in Biserica. Pentru binele creaturilor sale rationale, adica al oamenilor, Domnul vrea sa-i uneasca pe oameni intr-un singur trup si sa salasluiasca El insusi in ei: Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una [In 17, 21]. Diavolul insa cauta dezbinarea tuturor, sa-i imprastie, sa-i goneasca, imprastiindu-i pe oameni ca pe o turma fara pastor: in familii seamana vrajba, neintelegere, nemultumiri si ocari; in sate si orase ii ridica pe unii impotriva altora; intre state, ridica un popor impotriva altui popor, o Imparatie impotriva altei Imparatii; in comunitatile religioase ii cheama pe adeptii unei confesiuni sa-i prigoneasca pe adeptii altei confesiuni si, mai presus de orice, are o mare ura impotriva credinciosilor ortodocsi, ca unii ce fac parte din Biserica adevarata, trimitand asupra lor tot felul de persecutii. Sa tinem cu tarie de singura Sfanta Biserica Ortodoxa, al carei cap este Insusi Hristos Dumnezeul nostru, Care lucreaza in noi neincetat spre mantuirea si innoirea noastra. Vrajmasul mantuirii noastre, diavolul, cunoscand ca toata comunicarea noastra mantuitoare cu Dumnezeu se face prin credinta si prin Biserica si prin harul dumnezeiesc incearca prin toate puterile si toate viclesugurile sa rupa legatura noastra cu Dumnezeu, prin pacat, prin patimile trupesti, prin pasiunile lumesti. Trebuie sa tinem cu totii cu tarie comuniunea cu Dumnezeu si cu Biserica, respectand poruncile Domnului. Asadar, apartenenta la Biserica lui Hristos, al carei cap este atotputernicul Imparat, Biruitorul iaduluui, Iisus Hristos, este o conditie indispensabila. Imparatia Lui este Biserica care duce razboi cu incepatoriile si cu puterile si cu stapaniile intunericului veacului acestuia, cu duhurile rautatii din vazduhuri, care alcatuiesc un imperiu organizat artificial si duc mare iscusinta, inteligenta, precizie si forta razboi cu toti oamenii, cunoscandu-le preabine toate patimile si apucaturile. In acest razboi nici omul singur, dar nici o comuniune mare, insa neortodoxa si acefala, adica fara a-L avea drept cape pe Hristos, nu poate face nimic in fata unor vrajmasi atat de vicleni, de subtili, mereu in ofensiva, care au invatat cum nu se poate mai bine stiinta razboiului lor. Crestinul ortodox are nevoie de un puternic ajutor de sus, de la Dumnezeu si de la sfinti, osteni ai lui Hristos care au biruit pe dusmanii mantuirii cu puterea harului lui Hristos ; dar si de la Biserica pamanteasca, drept-maritoare, de la pastorii si

dascalii ei, si apoi de la rugaciunea obsteasca si de la Taine. Iata deci cine este ajutoarea crestinului in razboiul cu vrajmasii vazuti si nevazuti: Biserica lui Hristos, careia, cu mila lui Dumnezeu ii apartinem, si noi. Catolicii au nascocit un cap nou, injosind astfel Capul unic si real al Bisericii, pe Hristos; luteranii au cazut si au ramas fara cap; anglicanii asijderea; ei nu au Biserica, comuniunea cu Capul Bisericii a fost rupta, ei s-au lipsit de ajutorul cel atotputernic, iar Veliar se razboieste cu ei cu toata lumea, si cu viclenia, tinandu-i pe toti in trufia si in pierzania lor. Necredinta in Dumnezeu si viata in desfaru pierde multime de oameni. Crearea omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu Creatorul, a pus bazele unei stranse comuniuni intre Creator si creatura, adica intre Dumnezeu si om. El trebuie sa intretina aceasta fericita comuniune prin supunere neconditionata fata de Creator, prin implinirea sfibtelor, inteleptelor si de-viata - facatoarelor Sale porunci; ca esenta a acestor porunci i-a fost data omului prin porunca de a nu manca din rodul pomului cunostinteo binelui si a raului. Aceasta retinere trebuia sa-i intareasca vointa si sa i-o puna in acord cu voia lui Dumnezeu, in asa chip incat voia lui Dumnezeu sa fie una cu vointa omului, asa cum vointa unei persoane din Treime trebuie sa fie aceeasi cu vointa celei de a doua si de a treia persoane: Dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una [In 17, 21]. Prin neascultare, omul a rupt cu nerusinare comuniunea sa cu Dumnezeu si a fost izgonit de la Dumnezeu si viata Lui. Si fiindca plata pacatului este moartea, s-a supus mortii vremelnice si vesnice cu toate nenumaratele si pagubitoarele urmari ale pacatului: boli, necazuri, amaraciuni, intristari, putrezire, robia pacatului in toate aberantele sale manifestari. Nimeni altul in afara de Fiul lui Dumnezeu nu putea sa restabileasca aceatsa comuniune, si in nemasurata Sa bunatate si pogorare fata de omul cazut El a restabilit-o cu intelpciune in chip minunat, astfel incat oamenii intelepti si alesi au putut sa se foloseasca de de aceasta minunata si binefacatoare restabilire. Prin ce mijloace a restabilit El aceasta comuniune? Prin faptul ca, fiind Fiul lui Dumnezeu, a luat firea omeneasca afara de pacat, a implinit toata dreptatea lui Dumnezeu in firea omeneasca, a luat asupra Sa juramantul nostru, a patimit si a murit pentru noi si biruind moartea a inviat din morti daruindu-ne inviere si neputreziciune. A asezat pe pamant o singura Biserica, al carei Cap este Insusi si a carei calauza este Duhul Sfant, dandune in ea toate mijloacele de restabilire a comuniunii pierdute cu Dumnezeu prin invatatura si Taine prin calauzirea pastorilor; ne-a dat Botezul, Mirungerea, Pocainta, dumnezeiestile slujbe, invatatura statornica prin cuvantul lui Dumnezeu. Acum, cei ce vor sa traiasca in sfanta comuniune cu Biserica invatatoare si sfintitoare spre sfintenia si adevarul Imparatiei lui Dumnezeu si se vor mantui. Cel ce nu este cu Mine este impotriva Mea; si cel ce nu aduna cu Mine risipeste [Lc 11, 23]. Cine nu este cu Biserica, acela este impotriva Bisericii; cine nu este in Biserica, acela este impotriva Bisericii; cine nu crede acela este impotriva credintei; cine nu face faptele pocaintei, faptele virtutii acela este impotriva virtutilor. Putin lucru este sa te numesti crestin; trebuie sa o dovedesti prin fapte, sa implinesti poruncile lasate de Hristos; trebuie sa te caiesti neincetat, sa fie neincetat cu tine luarea-aminte in duhul credintei, sa te rogi neincetat, sa te indrepti neincetat, sa te lupti neincetat cu tine insuti si sa te desavarsesti, si ca sa ajungi la acest tel trebuie sa te verifici neincetat pe tine insuti: sunt oare in credinta? Traiesc eu oare, dupa credinta, sunt oare impreuna cu Biserica? Ma duc oare la Biserica? Iubesc oare Biserica? Implinesc oare cele prescrise de Biserica sau poruncile lui Hristos propovaduite de Biserica? Iata cum ne invata Hristos Dumnezeu. De aceea, cel ce nu se caieste, nu merge la biserica, ci la teatru, la felurite spectacole si adunari lumesti, in loc de biserica, dispretuind biserica, acela nu este crestin.

Dumnezeu i-a legat cu El pe credinciosii drept-maritori prin Unul Duhul Sfant si prin Biserica cea una, printr-o singura credinta, prin unitatea poruncilor, Tainelor, a ierarhiei, spre binele obstesc al fapturii celei cuvantatoare. Sa ne tinem de aceasta legatura printr-o viata sfanta si prin supunere unul fata de altul. Crestine! Pana mai e vreme, straduieste-te aici pe pamant sa te apropii de Dumnezeu si de sfintii Lui prin credinta si evlavie; fii bisericos, hraneste in tine duhul bisericesc, duhul pocaintei, al pacii sfinte, al gandirii la Dumnezeu, al iubirii, al blandetii, smereniei, rabdarii, bunei supuneri, mantuirii. Sa nu te tii semet, sa nu dispretuiesti Biserica, Maica ta, cea care te mantuieste; mergi deseori la biserica la vremea dumnezeiestilor slujbe, stai smerit, asculta, cugeta, sau citeste si canta. Daca nu te vei apropia acolo de Biserica si prin ea, de Dumnezeu, vei ramane strain si de ea si de Dumnezeu, iar dupa moarte, Dumnezeu nu te va primi la El, iar sfintii Sai se vor lepada de tine, ca de unul de ei strain cu duhul si cu starea inimii si a gandurilor si vei fi izgonit intr-o tara straina, intr-un loc intunecat si in care arde foc nedomolit, locul duhurilor cazute si al sufletelor omenesti nepocaite. Fii intelept, ca sa nu cazi prada vicleniei diavolului si sa fii vrednic de marea ta chemare. Apartii Bisericii lui Dumnezeu sau obstii credinciosilor in Hristos; aceasta Biserica este Trupul cel Unul al lui Hristos si Hristos Dumnezeu este Capul ei. Esti oare un membru vrednic al acestei obsti, duci oare o viata sfanta, te caiesti neincetat, cauti sa-ti indrepti inima si viata, naravurile, gandurile, simtamintele, intentiile, nazuintele, intreaga ta purtare? Esti oare un madular al ei viu sau mort? Oare te vor primi sfintii, cand vei trece din aceasta viata vremelnica la cea vesnica? Nu te vor lepada ca pe un madular putred, urat mirositor, netrebnic? Nu va fi oare partea ta cu cei lepadati de Dumnezeu? Grabeste-te sa mai indrepti ceva, sa-ti indrepti toata purtarea ta. Ti s-a dat vreme pentru aceata. Lucrarea mantuirii sufletelor noastre este un lucru foarte mare si foarte intelept si acest lucru, aceasta arta trebuie invatata de la cei ce au descoperit si au implinit acest lucru. Dar acest lucru al mantuirii, al pocaintei se decopera cu deosebire sfintilor, ca unii ce s-au straduit indeosebi, sa si-o insuseasca si infaptuiasca, intr-un chip placut lui Dumnezeu si mantuitor sufletului. Sfintii ne-au lasat aceasta mostenire duhovniceasca, aceasta arta a pocaintei si mantuirii prin Biserica Ortodoxa, asezand in ea, ca intr-o visterie sigura, toata intelepciunea lor, cuvantul lor, stradania, iscusinta si experienta lor. De la ea trebuie sa invatam pocainta si mantuirea. Iata, toti am mers si mergem la slujbele bisericesti, la cele de duminica, din zilele de sarbatoare, la cele obisnuite si la cele din Postul Mare. Toate aceste slujbe ne invata pocainta si mantuirea. Ati ascultat Canonul cel mare al Sfantului Andrei Criteanul? Ati auzit rugaciunea Sfantului Efrem? Ati auzit troparele si canoanele din Postul Mare? Ce duh de pocainta respira in ele! Cata umilinta, zdrobire pentru pacatele omenirii pacatoase! Cata sete de mantuire si de milostivire de la Dumnezeu! Cate suspine si lacrimi la pacatosilor care se caiesc! De aceea invatati de la Sfanta Biserica pocainta si milostivirea lui Dumnezeu. Ascultati cu luare-aminte, cugetati, aduceti-va aminte de pacatele voastre, zdrobiti-va inimile, caiti-va, nu va sumetiti, faceti faptele milosteniei; fiindca cei milostivi se vor milui. Din nemasurata iubire a lui Dumnezeu si pentru necuprinsa Sa intelepciune si dreptate, omul cazut s-a invrednicit de cinstea de a marturisi numele lui Dumnezeu inaintea necredinciosilor si de a patimi pentru acest Nume, pentru Domnul Dumnezeu, Cel in Treime laudat si inchinat. De aceasta cinste s-au invrednicit indeosebi sfintii apostoli, mucenicii, ierarhii, cuviosii, dreptii. De aceasta cinste se invrednicesc si astazi toti cei ce se nevoiesc cu inima curata pentru credinta crestina drept maritoare si pentru faptele bune, cei ce apara cu tarie sfanta credinta ortodoxa si Biserica, suferind hula si mucenicie de la vrajmasi.

Oamenii sfinti ai lui Dumnezeu n-au vrut sa tradeze credinta si legea crestina nici macar cu o iota. Iar daca se va fi intamplat candva, din viclenia prigonitorilor sa savarseasca vreo tradare, cu cuvantul sau cu fapta, au fost gata sa-si stearga pacatul supunandu-se la chinuri. Iata cat de strasnic tineau sfintii dreapta marturisire. Dar crestinii de astazi, cum sunt? Trestii clatinate de vant [Mt 11, 7]. Dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea sufletului [1 Ptr 1, 9]. Iata sfarsitul si telul credintei drept maritoare a lui Hristos: mantuirea sufletului fiecarui credincios. Cat de pretioasa e credinta noastra! Cat de sfanta, dreapta, placuta lui Dumnezeu, puternica si mantuitoare! Cata iubire ii datoram, cata cuvenita pretuire, pentru ca ne folosim de ea neincetat, pentru mantuirea noastra si a altora. Doamne, mantuieste neamul crestinilor dreptmaritori si intoarce pe toti necredinciosii la Ortodoxie, ca la singura credinta mantuitoare, asezata de Tine, slavita si proslavita de Tine in veci! Tu esti sfant si drept, iar credinta Ta este sfanta si dreapta. Ce inseamna randuiala trecerii de la diferite credinte si confesiuni si a unirii cu Biserica Ortodoxa? Necesitatea indispensabila a lepadarii de credintele si confesiunile false, a negarii ratacirilor, a marturisirii adevaratei credinte si a pocaintei de toate pacatele dinainte, a fagaduintei date lui Dumnezeu de a pazi si marturisi cu tarie credinta nealterata, a feririi de pacate si a vietuirii in virtute. Incepatura oricarei invataturi mincinoase, a ereziilor, sectelor, dezbinarilor este lucrarea sarpelui, ispititorul a toate. Cea dintai invatatura mincinoasa, atatpagubitoare i-a dat-o in rai, sarpele Evei, apoi lui Adam, apoi lui Cain, caruia diavolul, care a fost si este dintotdeauna dusmanul de moarte al omului, i-a soptit cuvant barfitor impotriva fratelui, Abel, anume ca-i sta in cale, ca unelteste impotriva lui, nu gandeste, nu simte, nu traieste ca el, ba chiar isi bate joc de el si-l vorbeste de rau. De aici se trag toate ereziile, sectele si dezbinarile. Din dorinta de a impune o alta invatatura decat cea care vine de la Dumnezeu: una carevine de la tine insuti si de la patimile tale. De aici se trag adeptii lui Tolstoi, a lui Paskov, stundistii etc. Vi se pare ca am venit sa aduc pace pe pamant ? Va spun ca nu, ci dezbinare. Caci de acum inainte, cinci dintr-o casa (Biserica lui Dumnezeu) vor fi dezbinati: trei impotriva a doi si doi impotriva a trei [Lc 12, 51-52]: catolici, reformati, luterani, rascolnici, sectanti. Ura impotriva Ortodoxiei, fanatismul si prigonirea ortodocsilor, crimele strabat ca un fir rosu toate secolele de existenta ale catolicismului. Dupa roadele lor ii veti cunoaste! Acesta sa fie oare duhul in care ne-a poruncit sa traim Hristos? Daca da, atunci catolicilor, luteranilor, reformatilor le putem spune mereu: Nu stiti oare fiii carui duh sunteti? [Lc 9, 55]. Cauza tuturor falsurilor Bisericii Romano- catolice este trufia si recunoasterea papei drept capul efectiv al Bisericii si inca unul infailibil. De aici vine tot caracterul opresiv al Bisericii Apusene. Oprimarea gandirii si a credintei, lipsa adevratei libertati in credinta si in viata; mana grea a papei apasa si se face simtita pretutindeni; de aici dogmele false, duplicitatea si viclenia in gand, in cuvant, in fapta; de aici tot felul de canoane si randuieli false la marturisirea pacatelor; de aici indulgentele; de aici denaturarea dogmelor; de aici modul de fabricare al sfintilor in Biserica apuseana si a unor moaste inexistente, care nu au fost proslavite de Dumnezeu sub masca evalviei si a ravnei pentru mai mare slava a lui Dumnezeu.

Papa si papistasii s-au trufit si s-au inaltat pe ei pana acolo incat i-a dus mintea sa_l critice pe Hristos, Intelpciunea Ipostatica a lui Dumnezeu si au impins (sub pretextul dezvoltarii dogmelor) mandria lor pana acolo, incat au denaturat unele cuvinte, porunci si lasaminte ale Sale, care n-ar fi trebuit schimbate pana la sfarsitul veacurilor. Bunaoara cuvantul despre Sfantul Duh, porunca privitoare la potirul cu Preacuratul Sau Sange de care i-au lipsit pe mireni, nesocotind cu desavarsire cuvintele Apostolului Pavel: caci de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti, pana cand va veni [1 Co 11, 26]; iar in loc de paine dospita intrebuinteaza la Liturghie azima. In rugaciunile mele de supunere si ascultare catre Domnul, cand stau in fata atotmantuitoarei si infricosatei jertfe (Trupul si Sangele lui Hristos), multumind Domnului, pomenesc si marile comunitati care se numesc crestine, care s-au ratacit in credinta, de la acre in esenta au apostaziat: catolicii, luteranii, anglicanii etc. Ma rog si pentru venirea la credinta adevarata si a tuturor popoarelor, precum si schismaticilor [rascolnicilor] nostri. Contele Lev Tolstoi s-a ridicat impotriva adevarului Evangheliei si al intregii Sfinte Scripturi, a denaturat sensul Evangheliei, a carei importanta pentru oamenii din toate veacurile nu poate fi exprimata in cuvante. S-a lepadat de credinta in Hristos pe Care nu-l recunoaste ca Fiu al lui Dumnezeu, Rascumparatorul si Mantuitorul lumii; i-a ademenit pe multi sa-l urmeze ducandu-i la pierzanie, s-a lepadat de Biserica intemeiata de Hristos, a nesocotit harul Botezului, al Mirungerii, al Pocaintei, al Impartasaniei si al tuturor Tainelor, socotindu-se pe sine insusi cu minte trufasa, judecator al Cuvantului lui Dumnezeu si arbitru suprem dar pe sine insusi nu s-a verificat. Vai celui ce se increde numai in propria sa intelepciune, socotindu-se pe sine singurul intelept (proorocul Isaia). 25 decembrie, ziua Nasterii lui Hristos. Astazi s-a aratat taina dinainte hotarata mai inainte de toti vecii in sfatul Celui Preavesnic, adica venirea pe pamant a lui Dumnezeu in Trup, a Dumnezeului om. Taina menita pentru mantuirea neamului omenesc; taina atat de binecuvantata, atat de inteleapta, de dreapta, la indemana oricarui credincios drept maritor care vrea sa se mantuiasca si care se straduieste sa primeasca in minte si in inima si in toata viata sa, puterea acestei taine mantuitoare. Aceasta taina s-a aratat pentru toate popoarele, precum intregul neam omenesc, dar ea este proslavita, lucreaza sfintitor si poate fi insusita numai in Sfanta Biserica a lui Dumnezeu, cea una, intemeiata pe pamant de Insusi Dumnezeu Intrupat, in sfintele slujbe dumnezeiesti, in Sfintele Taine si in sfintele canoane. In acest chip, prin taina intruparii Fiului lui Dumnezeu ni s-a dat tuturor cele mai adevrate mijloace de mantuire. Dar eu ma intreb: primit-au si primesc oare toti puterea acestei taine? Apartin oare toti Bisericii cea una si apostoleasca? Care este sensul si copul intruparii, a patimirii si mortii Fiului lui Dumnezeu? Creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, in sfintenie si adevar, omul a cazut prin pacat de la Dumnezeu si s-a supus vrajmasului luiDumnezeu, diavolul, care are stapanirea mortii si a facut firea supusa la tot raul si la toata viclenia, supusa blestemului, bolilor si mortii. Legatura cu Dumnezeu a fost rupta, comunicarea permanenta a omului cu Dumnezeu s-a intrerupt. Omului ii era peste puteri sa restabileasca aceasta comunicare, aceasta legatura a creaturii cu Creatorul, fiindca trebuia restabilita sfintenia, in firea cea cazuta, care trebuia curatita de toata viclenia, renascuta, innoita, scoasa de sub puterea blestemului si trebuia impacat omul cu Dumnezeu si daramat zidul despartitor dintre Dumnezeu si om pacatul. Iar acest lucru putea sa-l faca numai un Mijlocitor fara seaman, nu vreaun inger sau altcineva, ci numai Insusi Dumnezeu. Pentru aceasta, trebuia ca El sa-si asume natura omeneasca, lipsita insa cu desavarsire de orice pacat si prin ea sa se implineasca intreaga dreptate dumnezeiasca, sa

sfinteasca prin Sine prin invatatura si viata Sa firea omeneasca cea intunecata de pacat, sa sadeasca in ea credinta cea adevarata si sfintenia, sa mijloceasca iertarea prin credinta cea adevarata si sfintenia, sa mijloceasca iertarea prin credinta si pocainta si de aceea sa sufere pentru pacatele omenirii si sa moara pe lemnul crucii, aducand prin aceasta rascumpararea omenirii de pacat, de blestem, de moarte; sa mijloceasca revarsarea binecuvantarii dumnezeiesti peste omenirea miluita si toate puterile harului, spre viata si buna-cinstire. Iata sensul si scopul inomenirii, patimirii si mortii Dumnezeului om, care de bunavoie si numai din bunatate s-a adus pe Sine Insusi jertfa pentru omenire, pentru a-i ridica blestemul cel dupa dreptate, pentru a o binecuvanta si a-i deschide pein El drum catre Dumnezeu prin credinta si pocainta, prin indepartarea de pacat si lucrarea dreptatii. Aceste merite ale Fiului lui Dumnezeu sunt atat de mari, rascumpararea pe care ne-a adus-o atat de bogata si de generoasa incat este cu prisosinta indestulatoare pentru rascumpararea pacatelor lumii intregi, pentru miluirea si mantuirea intregului neam omenesc, daca intreaga omenire ar crede si s-ar cai. Dar nu toti au credinta. Exista o multimenecredinciosi, vicleni, trufasi, infumurati care resping credinta in Hristos, ca Dumnezeu-om, Rascumparator si Mantuitor, sau cred la modul rece, rational, fara a face fapte bune, nu dau dovada de pocainta si asemeni smochinului neroditor pier. Multi chemati, putini alesi. Pentru a inlatura boldul mortii, care a ranit neamul omenesc si pentru a nimici blestemul pentru pacat a trebuit ca Insusi Fiul lui Dumnezeu sa se intrupeze, sa se faca om, sa indeplineasca toata dreptatea lui Dumnezeu pe care trebuia s-o implineasca oamenii, dar n-au facut-o; a trebuit sa indure moartea pe lemnul crucii pentru toate pacatele omenirii si sa guste moartea, fiind fara de pacat, preacurat, cu trup de Dumnezeu-om, pentru a desfiinta osanda noastra la moarte si a darui inviere intregului neam omenesc; sa se inalte la cer dupa omenitate, ca sa ne deschisa noua cerul si sa stea lam dreapta lui Dumnezeu Tatal, pentru ca cei ce au biruit pacatul si lumea sa-i aseze cu Sine pe tronul slavei. Minunate sunt lucrurile Tale, minunata grija Ta, Doamne, pentru neamul omenesc! Chiar daca omul nostru cel din afara trece, cel dinauntru se innoieste insa in fiecare zi [2 Co 4, 16]. Stricaciunea a intrat in lume prin pacat; nestricaciunea a inflorit prin implinirea dreptatii lui Dumnezeu; nici un om nu putea sa implineasca pe de-a-ntregul aceasta dreptate; a implinit-o doar Domnul Iisus Hristos, ca Dumnezeu om. El Singur dezradacineaza stricaciunea omenirii pacatoase dupa credinta ei. El Singur a deschis din belsug izvoarele nestricaciunii in Biserica sa prin credinta si prin nasterea din nou in noi: Botezul, prin bunamireasma Mirungerii prin care ni se da Duhul Sfant, prin Care tot sufletul viaza si cu curatie se inalta; El restabileste mereu nestricaciunea in noi, in noi cei care pacatuim mult in tot ceasul, prin Taina Pocaintei si prin Impartasirea Sfintelor Taine, prin rugaciuni si prin dumnezeiestile slujbe de fiecare zi, prin citirea si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu si ascultarea de El. Edificiul manturii noastre vesnice se construieste timp indelungat; el are o temelie deosebit de durabila si drept constructor un Artist de o nesfarsita iscusinta, atot-puternic si atotbun: Insusi Hristos Iisus, Domnul Cel Vesnic este constructorul ei, Dumnezeu Tatal si Duhul Sfant. Fericiti toti cei ce li se alatura cu inima deschisa si cei care iau parte la ea! In acest chip, fratilor, voi toti, ca niste pietre vii, va ziditi intr-un templu duhovnicesc, inaltati jertfe duhovnicesti bineplacute lui Dumnezeu, Iisus Hristis, Domnul nostru [1 Ptr 2,5], nadajduind cu tarie sa dobanditi vesnica mantuire in Iisus Hristos, prin credinta voastra si prin faptele iubirii. O, cat de intelept alcatuit este edificiul manturiii noastre! Cat de rezistent! Ce

calauze si mijlocitori are! Insusi Domnul, Stapana noastra, Nascatoarea de Dumnezeu! Ingerii Domnului, sfinti ai lui Dumnezeu! Intareste-ne Doamne! Lumineaza-ne Doamne! Iubirea este comunitara. Dumnezeu este iubire infinita si desavarsita si este infinit de comunitar si milostiv, fiindca chiar dintru inceput, cand l-a zidit pe om dupa chipul si asemanarea Sa, l-a chemat sa intre in comuniune cu El, dandu-i porunca pe care omul, daca ar fi implinit-o, comuniunea sa cu Dumnezeu s-ar fi intarit fara sfarsit si in veci. Si atunci cand cu usurinta si fara rusine omul a incalcat aceatsa porunca, rupand legatura sfanta cu Creatorul sau si intrand in comuniune cu vrajmasul, diavolul, ademenit fiind de acesta Dumnezeu, Cel in Trei Impostase L-a chemat din nou pe omul cazut sa reintre in comuniune cu El, dandu-i porunci limpezi, povete, fagaduinte, amenintari, mijloace pentru innoire a lui, fagaduindu-i ca va veni in lume un Rascumparator, Fiul Sau Cel Unul Nascut. Cand a venit vremea s-a aratat Rascumparatorul, s-a aratat Insusi Dumnezeu in trup, devenit om desavarsit de la Duhul Sfant si din Maria fecioara si ramanand mereu Dumnezeu, neamestecat si neimpartit cu firea noastra; de vreme ce pruncii s-au facut partasi sangelui si trupului, in acelasi fel si El s-a impartasit de acestea, ca sa surpe prin moartea Sa pe cel ce are starpirea mortii, adica pe diavolul [Evr 2, 14]. Ce extradordinara, uimitoare, pentru orice minte, ingereasca si omeneasca, aceasta comuniune a lui Dumnezeu cu omul, a Creatorului Cel fara- de inceput si atotdesavarsit cu creatura! Spaimantatu-s-au de aceasta cerul si pamantul, miratu-s-au marginile lumii ca Dumnezeu s-a facut om in trup .Si pentru a-si arata dorinta sa de comuniune nu numai oamneilor contemporani aratarii Dumnezeului-om in lume, ci si oamenilor tuturor timpurilor, El a dat Bisericii Sale o porunca preabuna, preainteleapta si de mare bucurie: sa savarseasca pana la sfarsitul veacurilor Taina atotmantuitoare si de mare trebuinta a Trupului si Sangelui Sau si a impartasirii credinciosilor. Si astfel avem fericirea de a neimpartasi foarte, foarte des de Dumnezeire si ce stransa, apropiata comuniune! Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, ramane intru Mine si Eu intru El. Cel ce mananca Trupul meu si bea Sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Si mai zice Domnul: Daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui nu veti avea viata in voi [In 6, 53-56]. Aceasta este comuniunea de iubire, cum a fost dintru inceput si cum nu inceteaza sa fie! Maica lui Dumnezeu, Pururea Fecioara Maria, e de asemenea plina de dragoste pentru omenire si indeosebi pentru neamul crestin care o cinsteste dupa dreptate si cum se cuvine. Si cat de miscator, de minunat, de binefacator si de mantuitor s-a aratat si se arata comuniunea. Ei cu oamenii inca de la inceputurile proslavirii Ei si pana astazi, in nenumarate semne uimitoare si minunate! Cate minuni ale ocrotirii, apararii, salvarii unor imparatii si popoare drept-maritoare, unor evlavioase persoane particulare sau unora ce s-au pocait cu sinceritate de pacatele si de nedreptatile lor! Cate icoane facatoare de minuni, fericite si proslavite dupa dreptata! Dupa asemanarea Domnului si Maicii Sale, ce comuniune in dragoste si mantuire au aratat si arata fata de crestinii drept maritori sfintii ingeri, arhangheli, multi, foarte multi sfinti din Biserica lui Hristos, de pilda Sfantul ierarh Nicolae, Facatorul-de-minuni, marii mucenici Gheorghe si Pantelimon, alti mucenici si mucenice: teodor Tiron, Teodor Stratilat, doctorii fara de arginti si facatori de minuni Cosma si damian, marile mucenice Parascheva, Ecaterina, Varvara si multi alti sfinti. Sa ne aratam ravnitori catre aceasta comuniune si sa o imitam, dupa puteri si noi, fiind partasi ai Duhului Sfant ai ai harului lui Hristos, prin credinta ortodoxa! Sa ne purtam sarcinile unii altora ca sa implinim poruncile lui Hristos [Ga 6, 2]! Sa nu-ti precupetesti ostenelile trupesti pentru semeni, dar nu pentru lucrurile stricacioase. Dumnezeu Cel Atotbinecuvantat Care S-a facut om intru toate asemenea mie, m-a unit pe mine, pe toti crestinii bine-cinstitori, cu Dumnezeirea Sa. DE aici si datoria mea si a fiecarui om de a ne uni cu altii prin credinta si mai cu seama prin iubire. Trebuie sa ma ingrijesc de

comuniune, trebuie sa ma socotesc nu altceva decat madular al Bisericii, trebuie sa iubesc pe orice om ca pe mine insumi. Biserica este pazitoarea si invatatoarea nestricaciunii, sfinteniei, dreptatii, milosteniei, infranarii, curateniei si intelepciunii. La orice slujba dumnezeiasca bisericeasca, fie ea privata, la casa crestinului, fie ea comunitara, in fata ochilor duhovnicesti ai crestinului ortodox se infatiseaza ideea trupului duhovnicesc unic, care este Trupul lui Hristos, stalpul si temelia adevarului, al carui Cap este Insusi Hristos Dumnezeu. Aceasta este Biserica lui Hristos, sau Trupul duhovnicesc al lui Hristos alcatuit din trei parti: una cereasca, alta pamanteasca, alta fiind cea a celor aflati in intunericul iadului. De aceea Sfanta Biserica pamanteasca (sau partea pamanteasca) mijloceste in fiecare zi prin rugaciunile sale inaintea Capului ei, pentru iertarea pacatelor celor adormiti in credinta si in pocainta si pentru asezarea lor in Imparatia cerurilor; si mijlocirea ei cheama mijlocirea membrilor Bisericii ceresti si pe insasi Incepatoarea intelegerii celor bisericesti, Maica lui Dumnezeu, pentru ca, prin rugaciunile lor, sa ne acopere pacatele si sa nu ne lipseasca de Imparatia cerurilor. Noua, ca madulare ale Bisericii lui Dumnezeu care traim pe pamant, ne este intotdeauna foarte placut si mangaietor sa credem, sa stim, sa nadajduim ca Maica noastra duhovniceasca, Sfanta Biserica se roaga pentru noi neincetat si in taina, ziua si noaptea; ca ne aflam mereu sub acoperamantul harului Insusi Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a Sfintilor Ingeri, a Inainte mergatorului si a tuturor sfintilor. La catolici, capul Bisericii este papa, om supus greselii (desi este considerat pe nedrept infailibil) si, asa fiind, a ingaduit multime de greseli in Biserica lui Hristos, aratanduse ca atare prin propriile fapte, si a denaturat insasi notiunea de Biserica a lui Hristos, subjugand libertatea de constiinta a crestinilor cataolici, supunand totodata unei nedrepte calomnii si ostilitati a catolicilor Sfanta Biserica ortodoxa, stalpul si temelia adevarului. La protestanti, nemti si englezi, notiunea de Biserica este fundamental denaturata, fiindca ei s-au lipsit de harul legiuit al preotiei; nu au Taine afara de Botez si (lucrul principal!) impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos; nu au partea cereasca (Biserica cereasca): nu-i recunosc pe sfinti; nu au nici Biserica celor de dedesubt a mortilor nu o recunosc si nu se roaga pentru morti, socotind aceasta fara nici un folos. Slava Bisericii Ortodoxe! Slava lui Hristos Dumnezeu, Capul Preasfant al unicei Biserici a lui Dumnezeu pe pamant! Slava lui Dumnezeu in Treime, ca noi n-am cazut in hula impotriva lui Dumnezeu, n-am recunoscut si nu vom recunoaste in veci drept cap al Bisericii un om pacatos! Sfantul Tau Trup Doamne, sa-mi fie mie paine de viata vesnica iar scumpul Tau Sange tanmaduire de multimea pacatelor. Ce iubire gangasa, minunata, sfanta, preainteleapta, neapropiata, fata de omenirea pacatoasa si credincioasa in Biserica crestina ortodoxa! Ce roade aduce Impartasania: curatire, sfintire, innoire, pace, bucurie, indumnezeire, viata vesnica! De aceste bunatati fara seaman nu se bucura schismaticii (rascolnicii) nostri. DE aceste bunatati minunate s-a lipsit si Lev Tolstoi, cel ce aduce injurii credintei. In ce anume consta marea iubire a lui Dumnezeu si a sfintilor Lui fata de noi, pacatosii? Intre altele, in aceea ca Dumnezeu si sfintii Lui ne dau, neintarziat, prin har, dupa rugaciunile si cererile noastre bunatati duhovnicesti si adeseori si materiale, daca ne sunt de neaparata nevoie. De aceea, roaga-te neincetat cu convingerea ca vei primi ceea ce ceri. Ce educatie (pedagogie) da Sfanta Biserica omenirii prin invatatura, Tainele si randuielile ei? Una duhovniceasca, nestricacioasa, pentru vesnica si fericita impreuna imparatie a omului cu Dumnezeu si cu sfintii Sai in ceruri. Pentru asa ceva insa oamenii trebuie mai intai

pregatiti, luminati, curatiti, schimbati cu buna schimbare, inoiti, invatati nestricaciunea, viata fara vicii, blandetea, smerenia, curatia, ascultarea, curajul, rabdarea, infranarea, iubirea nefatarnica, milostenia, nadejdea nezdruncinata, credinta nesovaitoare, lipsa de avutii, comuniunea bunurilor pamantesti, materiale si duhovnicesti. Potrivit randuielilor Sfintei noastre Biserici, in fiecare zi, in fiecare saptamana, luna sau an in timpul savarsirii dumnezeiestilor slujbe de zi, de dimineata, de seara, ne veselim impreuna cu Maica Domnului, cu sfintele puteri ceresti si cu toti sfintii: patriarhi, proroci, apostoli, ierarhi, cuviosi, drepti, proslavandu-le viata lor dreapta si nevointele. Ii rugam sa fie rugatori pentru noi, mijlocitori inaintea lui Dumnezeu si prin rugaciunile lor, nadajduim sa ne invrednicim sa dobandim Imparatia lui Dumnezeu pe care au dobandit-o ei si cu deosebire harul, generozitatea si iubirea de oameni a Unuia- Nascut Fiul lui Dumnezeu, Care S-a adus jertfa pentru noi pentru greselile noastre cele de voie si fara de voie. Vazand fata altora, mi-o vad pe a mea, fiindca noi toti, ca unul, suntem creati de Dumnezeu, dintr-un singur om, dintr-un singur sange si toti, deopotriva, suntem dupa chipul lui Dumnezeu si de aceea la toti trebuie sa ne uitam curat, fara toane, fara vrajmasie, fara viclenie, fara lacomie, cu iubire curata dumnezeiasca. De asemenea, vazand la icoane fetele sfintilor, fata Maicii Domnului si a Insusi Dumnezeului-om, Domnul nostru Iisus Hristos, ma vad in ei pe mine insumi; fiindca ei sunt oameni, iar Iisus Hristos, Domnul nostru, prin intrupare si inomenire a luat intru totul firea mea omeneasca, dand omenirii o cinste nemasurata, risipind duhoarea pacatului din cei ce cred si se boteaza in numele Lui, inmiresmandu-i cu sfintenia Duhului Sfant si salasluindu-se in ei prin credinta, Botez si Impartasirea cu dumnezeiescul Sau Trup si Sange. Asadar vezi-te pe tine insuti in ceilalti, ca si ceilalti sa se vada pe ei insisi in tine, iubeste-i pe toti ca pe tine insuti; si asa te vei vedea in Hristos, in Preacurata Sa Maica si in fetele sfintilor pe tine insuti si omenirea, ca si ei sa = vada in tine pe ei insisi, in masura in care te vei asemana lui Dumnezeu si dupa virtuti si ei vor recunoaste in tine madularul lor, cand vei veni la judecata a toata lumea si cand vei fi socotit ca pe unul de-al lor. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este mangaierea mea tare, care nu ma paraseste nicicand; este plina de bunatate, de sfintenie, milostivire, compasiune ceea ce eu nu am si este in Ea cu prisosinta. In mine nu este curatie, sfintenie, bunatate sincera si milostivire; in Ea insa toate acestea sunt cu prisosinta si prin rugaciunile si prin mijlocirea Sa, Ea poate sa ceara orice de la Fiul si Dumnezeul Sau. De aceea ma rog Ei; oceanul iubirii Tale de oameni, izvorul cel nesecat al bunatatii si marinimiei, revarsa-le si asupra mea, blestematul; fereste-ma de toata greseala, dandu-mi intelepciune, pastrandu-mi neintinat sufletul si trupul fie, fie! Au existat pe pamant din randul sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu oameni departe vazatori care cunosteau gandurile de taina ale inimilor. Oare Maica lui Dumnezeu sa nu ne cunoasca totdeauna gandurile, Maica lui Dumnezeu in Care, s-a salasluit in veacuri nesfarsite Ochiul atotvazator Dumnezeu Insusi?! Pantecele sfintilor ste iubirea de oameni, binele, miscarea spre milostenie si compasiunea fata de toti. Poate oare pantecele Maicii lui Dumnezeu sa nu fie iubirea de oameni, nici miscarea spre milostenie? Nu! Ea este ocean de mila si marinimie. In sfintii lui Dumnezeu sunt intruchipate toate virtutile: in cuviosi fecioria si rastignirea carnii impreuna cu patimile si poftele ei; in cei fara de arginti neagonisirea banilor (potrivnica iubirii de arginti); in mucenici nepasarea fata de trup si fata de viata insasi; in

drepti dragostea de dreptate, in general; in Preasfanta Fecioara de-Dumnezeu-Nascatoarea dragostea de curatie feciorelnica, smerenia, ascultarea. Ia din toate acestea ce vrei: izvoarele sunt multe si nu seaca niciodata! Ce va fi cu omul care, cazand din corabie in apa si vazand funia care I se arunca sau luntrea trimisa ca sa-l salveze, nu numai ca nu se agata de funie sau de luntre, ci le respinge! Piere in adanc. Asa si crestinii carora li se da din cer spre mantuirea de vesnica pieire ceva ca un colac de salvare: Sfintele Scripturi, toate Tainele, cu cea mai mare dintre ele taina Trupului si Sangele lui Iisus Hristos. Luntrea salvatoare este Biserica lui Hristos. Cine o respinge acela va pieri de buna seama platind astfel pentru mandria, nebunia, infumurarea, patima josnica sau capriciul sau. Asa cum nu poate etiopianul sa-si schimbe pielea (din neagra in alba) si nici rasul blana lui tarcata, tot asa nici voi nu puteti face binele dupa ce ati deprins raul: aceatsa inseamna ca raul se afla in noi de cand am fost zamisliti, se afla in firea noastra cazuta prin pacat si de aceea fara un har deosebit de sus si fara ajutorul lui Dumnezeu omul nu poate face prin el insusi un bine curat si aproape toate faptele lui bune pornesc din iubirea-de-sine, dintr-un anumit calcul, lacomie, falsa bunavointa, sete de marire, dorinta de a obtine slava omeneasca, sau din frica, din starea de rob fata de puternicii lumii acesteia. Dupa cum harapul nu-si poate schimba pielea, s-o faca din neagra alba, iar jivina numita ras nu-si poate da blana tarcata pe una de alta culoare, tot asa nici voi nu puteti face binele dupa ce v-ati obisnuit cu raul si cu viclenia. E nevoie de ajutorul unui har atotputernic, venit de sus. Negrait de mare este mila lui Dumnezeu, ea putand schimba prin pocainta inimile noastre rele in bune, pe cele manioase in blande, pe cele iubitoare de sine in iubitoare de Dumnezeu, pe cele desfranate in cuminti, pe cele iubitoare de agoniseala in unele neiubitoare de agoniseala, pe cele lenese in ravnitoare, pe cele trufase in smerite, pe cele iubitoare de desfatari in infranare, pe cele moarte in vii. Aceasta e o minune actuala, o prefacere, o noua existenta si innoire! Pentru aceasta, sa dam slava Domnului nostru Iisus Hristos impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant Cel de-viata-facator. Cine are nevoie sa se pocaiasca: noi sau Domnul, inaintea Caruia ne caim? Fireste nu Domnul, ci noi, pacatosii, vinovati fata de El, necontenit cu fapta, cu cuvantul si cu gandul. Noi avem nevoie sa restabilim neincetat comuniunea cu Dumnezeu, neincetat surpata. Daca vom rupe aceasta comunicare vitala, sfanta si fericita cu Dumnezeu, fara de care faptura nu poate duce o viata fericita ci este sortita sa se chinuiasca fara de sfarsit, ne paste o ingrozitoare si nesfarsita nenorocire. Sufletul este creat dupa chipul lui Dumnezeu, dar pacatul l-a denaturat si l-a facut dupa chipul diavolului, cel ce s-a lepadat de Dumnezeu si este plin de tot raul si viclenia, astfel incat sufletul s-a facut rau si viclean dupa chipul diavolului. Pocainta, marele dar pe care ni l-a dat Dumnezeu, Cel mult-milostiv, aduce sufletul la bunatatea cea dintai, il face iarasi dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ii sterge desfigurarea pricinuita de pacat si ii reda frumusetea dintai, readucandu-l intr-o comuniune fericita cu Dumnezeu. De asemenea si toate Tainele Botezul, Mirungerea, Impartasania, Preotia, Maslul, Nunta sunt de trebuinta nu lui Dumnezeu, ci noua pentru restabilirea sis sutinerea comuniunii nostre fericite cu Dumnezeu; de asemenea, dumnezeiestilor slujbe de fiecare zi, din posturi, din zilele de sarbatoare si duminici, ne sunt de trebuinta noua, nu lui Dumnezeu, Care nu duce lipsa de nimeni si de nimic.

Sa ne scrutam viata si pacatele noastre inaintea lui Dumnezeu sincer, fara crutare, cu inima infranta si smerita si sa ne osamdim pe noi insine in ele fara partinire, sa dorim cu sinceritate (cu fierbinte ravna) indreptarea de pacate si de patimi, de care ni se impiedica in fiecare zi sufletul iata adevarata pocainta. Sa ne straduim sa stergem vechile pacate si patimi iata adevarata pocainta! Sa luam hotararea de a ne lepada cu totul de o patima sau alta, de un narav sau de altul iata adevarata pocainta! Altmiteri la ce am mai vorbi de pocainta? Aproape intotdeauna nu ne aflam in noi insine, ci in afara noastra, fiindca suntem preocupati cu totii de lucruri si probleme exterioare si nu dam nici o atentie lumii nostre launtrice. Taina pocaintei sau ziua pocaintei ne da prilejul si imboldul de a patrunde adanc in noi insine si de a incerca, verifica ceea ce se afla inauntrul nostru, gandurile, dorintele, intentiile, credinta noastra, problemele, demersurile, relatiile noastre cu Dumnezeu si cu oamenii, dragostea sau ura; de a ne cunoaste deprinderile, patimile, inclinatiile noastre intr-un cuvant, de a face randuiala, pe cat e cu putinta, in lumea noastra launtrica sau in haosul nostru launtric. Spovedania are drept scop curatirea si indreptarea inimii. Fiule, da-mi inima ta! Cel ce din orgoliu, nu vrea sa-si recunoasca vina inaintea oamenilor, acela nu se poate cai sincer inaintea luib Dumnezeu. Recunoaste-ti greselile cu inima curata si cu smerenie inaintea oamenilor si te vei putea cai in fata lui Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu am inceput Postul Mare, petrecand prima lui saptamana in rugaciuni de pocainta si in metanii; si sufletele noastre s-au desteptat din motaiala pacatului, ni s-a ridicat de pe ochii inimii legatura care ne impiedica sa vedem pacatul, am ajuns sa ne recunoastem pacatele si ne-am pregatit cu inima zdrobita sa ne pocaim, dandu-ne seama de nebunia, absurditatea, nocivitatea pacatului, atat pentru noi, cat si pentru altii si vrem sa ne impacam cu Dumnezeu, Facatorul si Mantuitorul nostru? Postul a fost randuit tocmai pentru aceasta: ca prin infranare si rugaciune de pocainta sa ne innoim, sa ne luminam, sa ne trezim din somnul pacatului si sa implinim poruncile lui cu vioiciune, cu tarie, cu intelegere si din inima, cunoscand ca ele ne duc la viata vesnica. Ce putere minunata are pocainta! Pocainta nefatarnica, pe toate planurile, cea care implora necontenit mila lui Dumnezeu, pe care L-am maniat cu pacatele si toate nedreptatile noaster, cea care schimba in chip minunat alcatuirea sufeltului nostru, facandu-l sa nu mai fie apasat de mahnire, stramtorare, tulburare, bezna de nepatruns si care aduce in suflet pace, odihna, duh drept, indrazneala, lumina, putere, bucurie a vietii, innoire. Slava lui Dumnezeu, Care a binevoit asa! Harul pocaintei se da tuturor credinciosilor, fara deosebire in toata viata. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el [In 6, 56]. Ce stransa comuniune duhovniceasca, sfanta, nestricacioasa intre creatura si Creator! Cum poate salaslui impreuna lumina cu intunericul, fiindca pacatul este intuneric demonic; sau nestricaciunea cu stricaciunea, dreptatea cu nedreptatea, buna-mireasma cu duhoarea, frumusetea cu uratenia, simplitatea cu viclenia, smerenia cu trufia, blandetea cu furia, duhul cu trupul, adica toate patimile trupesti, iubirea de oameni cu ura, milostivirea cu inima impietrita, curatia si sfintenia cu necuratia pacatului?! Omul este fiinta libera; el se poate schimba in bine dupa harul lui Dumnezeu, se poate preface din viclean in simplu; din rau in bun, din manios in bland, din necurat in curat, prin pocainta din inima necontenita, prin suspinare, lacrimi, rugaciuni, asa cum vamesul s-a schimbat printr-o rugaciune scurta Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! Omul imbatranit si spurcat in pacate poate deveni fiinta noua.

Dumnezeul meu, cata nemarginita iubire, cata bunatate! Cata deplina daruire! Sa mi Te dai mie drept hrana si bautura cu toate vesnicele si nesecatele Tale bunatati! Sa Te dai tot unui vierme de nimic omului! Doamne, ce sunt eu, ca iti aduci aminte de mine, ma cercetezi si salasluiesti intru mine! Domnul ni se da noua pe Sine Insusi sub infatisarea painii si a vinului fiindca S-a aratat oamenilor in trup, cu suflet omenesc si fiindca altmiteri omul n-ar putea sa se uneasca cu El decat prin mijlocirea naturii Sale vazute si pipaibile, respectiv preacuratului Sau Trup si Sange prefacute dupa fiinta lor in insusi adevarul din paine si din vin. In aceasta sta cea mai mare bunatate si intelepciune a lui Dumnezeu, care lucreaza cu puterea Dumnezeirii dulcelui nostru Domn. Impartasindu-te cu Sfintele Taine, adu-ti aminte neincetat Cine se afla intru tine si in Cine trebuie sa fii. Impartasindu-te cu blandul si neprihanitul Miel, trebuie sa fii tu insuti un miel fara rautate si fara de prihana; impartasindu-te cu deplinatatea tuturor bunatatilor, nu trebuie sa mai tanjesti dupa bunatatile pamantesti sau sa le doresti pentru semenii tai; impartasindu-te cu Cel ce imparateste intru cele inalte, cugeta si tu la cele inalte, lasand intelepciunea pamanteasca, trupeasca si grabindu-te spre limanul ceresc si vesnic. De ce ne impartasim cu Trupul si cu Sangele lui Hristos? Pentru a ne curati de pacat, a ne lumina, sfinti, innoi, a ne lepada de patimile pamanesti, pentru a cugeta la cele inalte, acolo unde Hristos sade de-a dreapta Tatalui, fiindca Hristos, Cel ce salasluieste in noi se afla in cer. Tu, preotule, cugeta cu deosebire la cele inalte, dispretuind toate patimile cele de jos. Ce bine este sa te impartasesti cu Sfintele Taine pe stomacul gol, adica dupa infranarea din ajun. Cata pace, cata dulceata, indrazneala, largime, usurare a sufletului! In Sangele Tau, Doamne, se ineaca toate pacatele mele, prin El sunt izbavit de tot raul, intristarea si boala si mi se daruieste tot binele: lumina si putere, odihna, bucurie, fericire, viata desavarsita. Iata ce simt de fiecare data dupa ce ma impartasesc cu Sfintele Taine, nu spre judecata sau osanda ci spre indrazneala, cu credinta si iubire. Ce I-as putea aduce sau ce I-as putea da Imparatului meu si a toata faptura, Cel ce atat de marinimos si fara de moarte, pentru nenumaratele, nemasuratele si feluritele binefaceri ale Sale fata de mine? Chiar daca, Imparate Sfinte, Ti-as aduce cantari de lauda multe cat nisipul marii, nu m-as arata in chip desavarsit vrednic de ceea ce Mi-ai dat! Slava Domnului nostru Iisus Hristos si datatoarelor de viata Sale taine! Am avut prilejul sa vad bolnavi care se topeau ca ceara de suferinta, cu totul slabiti si istoviti, dar care atunci cand se impartaseau cu Dumnezeiestile Taine, pe care le cereau fie la sfatul meu, fie din indemnul propriei lor inimi, se retabileau degraba in chip minunat. Astfel , l-am impartasit de doua ori, in zile diferite, ,pe un batran trecut de 80 de ani ce traia cu familia sa in saracie, intr-un moment cand boala ajunsese intr-o faza disperata, cand el isi pregatise testamentul si cand ii binecuvantase pe toti ai casei, si in amundoua randuri, a doua sau a treia zi dupa impartasanie, el s-a ridicat din pat si s-a inzdravenit. La gimneziu, un elev dinn clasele inferioare era de trei luni bolnav de o congestie a stomacului; nu mai avea pofta de mancare si in ultimul timp slabise de tot, ajungand ca un schelet si era la un pas de moarte. L-am vazut, l-am sfatuit sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, am izbutit sa trezesc in el aceasta dorinta. Apoi, in scurta vreme, m-am dus sa-l impartasesc; l-am impartasit si bolnavul a inceput sa manance, sa bea, s-a inzdravenit in scurta vreme, s-a ridicat din pat gata sa se duca la clasa. Un alt baiat, fiul unui negustor, era bolnav de sase saptamani, avea febra mare si indata ce l-am impartasit cu Sfintele taine, s-a inzdravenit. Organismul lovit de boala sta parca in asteptarea Dumnezeiescului Trup si Sange si atunci cand le primeste, indata prinde viata, se insanatoseste. Am dat doar exemplul a trei cazuri care mi-au venit in minte pe loc. Dar martor imi este Dumnezeu si constiinta mea de preot ca asemenea cazuri de inzdravenire rapida a

bolnavilor, dupa impartasirea cu Dumnezeiestile taine sunt nenumarate. Datatorul-de-viata, Cel ce salasluieste intreg in Facatoarele-de-viata Sale Taine a daruit adeseori sanatate si viata suferinzilor aflati la un pas de moarte si de la care El mai astepta inca roade bune. De ce oare, dupa toate acestea, crestinii se tem sa cheme preotul la capataiul omului bolnav, crezand ca lar putea inspaimanta cu gandul apropierii mortii; in felul acesta ei fac ca bolnavul sa se stainga, rapus de boala fara crestineasca mangaiere, fara izvorul nemuririi: sfantul Trup si sange al lui Hristos? Ce putina credinta! Cata diavoleasca orbire! Se tem de Hristos, Datatorul-de-viata si de Facatoarele-de-viata Sale Taine! Se tem de Preadulcele nostru Mantuitor! Nu trebuie sa se teama de Sfintele Taine, ci sa doreasca cu tot sufletul impartsirea cu Ele chiar de la inceputul bolii fiecarui bolnav, pentru ca inainte de orice doctorie sa primeasca Doctoria Dumnezeiasca! Noi insine trebuie sa facem asa si sa-i sfatuim si pe alti sa faca la fel. Atunci bolile noastre cele mai grele ar trece foarte repede si nu ne-ar istovi tinandu-ne la pat; am fi scutiti atunci de tratamentul sacaitor cu tot felul de doctorii; n-am mai da banii pe la doctori si pentru medicamente, acestia putand sa ne ramana pentru a-i folosi in ajutorarea oamenilor sarmani sau pentru nevoile noastre. Nu sunt impotriva doctorilor si nici a mijloacelor naturale de vindecare; doctorii sunt necesari; Domnul ni i-a daruit; iar mijloacele de vindecare tot Domnul ni le-a aratat, dar la ele trebuie recurs, dupa adminustrarea Doctoriei Minunate, de-viata-facatoare; medicamentele trebuie date neintarziat atunci cand boala apare subit si nu sufera amanare in privinta ajutorului medical. A nu te impartasi multa vreme cu Sfintele taine e o nenorocire; sufletul incepe sa raspandeasca duhoarea pacatului, puterea acestuia crescand pe masura a cat timp nu ne cuminecam cu Datatorul-de-viata. Ce taina mantuitoare, indumnezeitoare, a predat Domnul in mainile preotului atunci cand i-a incredintat savarsirea prin harul preotiei si cu puterea Sfantului Duh de-viata-facatorul, taina preacuratului Sau Trup si Sange. Cata sfintenie si cata fericire duhovniceasca se cuvine sa aiba persoanele care savarsesc aceasta taina cereasca si care impartasesc adeseori cu ea aducand la randul lor fericire si bucurie multimii norodului care se impartaseste. Ce plina de lumina si de slava este acea Biserica ce are asemenea Taine predate ei de Insusi Domnul Viata a toate si pe care le-a pastrat neschimbate sfinte de la inceputuri pana acum! Ce maretie infricosatoare, ce dreptate nesfarsita, ce bunatate nemasurata cuprinde in sine jertfa pe care o aduce preotul la savarsirea Liturghiei a toata lumea si cum trebuie sa fie preotul care aduce asemenea jertfe! De cata iubire de oameni trebuie sa fie patruns; cat de sfant trebuie sa fie, lipsit de orice patima! Cum trebuie sa se pregateasca intotdeauna pentru slujirea Liturghiei ! La savarsirea Liturghiei tot neamul crestinesc dreptmaritor e adus la un numitor comun : adica la Trupul cel Unul al lui Hristos (Biserica este Trupul lui Hristos), si Capul ei unic Hristos, iar cel ce savarseste aceasta dumnezeiasca slujba a-toata-lumea, cu adanca credinta si cu dreptate in inima, lucreaza mantuitor si activa supra intregii Biserici sobornicesti [catolice] asupra tuturor celor trei parti ale sale : cereasca, pamanteasca si subpamanteana. Sa dea Dumnezeu ca acesta slujba sa fie savarsita intotdeauna cu evalvie, cu inima curata, cu o inima in care sa incapa intreaga plinatate a Bisericii! Pe care mai inainte i-a hotarat, pe acestia i-a si chemat [Rm 8, 29]. Domnul m-a invrednicit cu slujirea preoteasca, cea mai mareata dupa slujirea imparateasca a Lui si de catre oamneii Lui, a Ziditorului si a zidirii Lui: slujirea preotului este o slujire mijlocitoare, impaciuitoare, luminatoare, lucratoare a tainelor, indrumatoare duhovniceste, sfintitoare, innoitoare,

desavarsitoare, indumnezeitoare. Ea il inalta pe om pana la ceruri si chiar mai presus de ceruri, cand se savraseste Taina Euharistiei, Taina Preacuratului Trup si Sange al lui Hritos; atunci preotul insusi se uneste tainic si fiintial cu Domnul, in Taina Impartasaniei si ii uneste pe oameni cu Dumnezeu si slujeste ca un mijlocitor al indumnezeirii lor. Domnul ti-a incredintat o comoara nepretuita: sufletele nemuritoare ale oamenilor rascumparate cu Sangele Lui; sa nu precupetesti nimic pentru a le sluji, nici o osteneala, nici macar viata, pentru ca sa le mantuiesti si sa le duci la Imparatia cerurilor, gatita lor inca de la facerea lumii. Sa nu ai afectiune patimasa fata de nimeni, sa nu atipesti, sa nu dormi, sa nu te , lenevesti, iubste oile cuvantatoare ale Domnului, binele lor vesnic din toata inima; lupta, lucreaza neincetat pentru binele lor, intareste-te si imbarbateaza-te impotriva puterilor vrajmase si plata ta va fi multa in ceruri. Doamne, incepe astazi al saptelea an de cand, cu nevrednicie iti slujesc Tie, Imparatului Cel fara-de-inceput, Cel ce esti mai inainte de veci; de cand stau cu infricosare inaintea prestolului Tau de-viata-datator, de cand mijlocesc pentru mine insumi si pentru poporul Tau, pentru a necurati toti de pacate; sapte ani de slujire a cerestilor, preacuratelor, atotrascumparatoarelor, dumnezeiestilor si infricosatoarelor Tale Taine, de slujire a dreptatii, a nestricaciunii, a vietii vesnice, a innoirii si indumnezeirii, in slujirea cea mai inalta adusa Dumnezeirii, alta mai sfanta si mai inalta nefiind pe lume. Ajuta-ma in slujirea aceasta, in toata ziua si in tot ceasul si sa ma pazeasca harul Sfantului Tau Duh de orice pacat, impreuna cu sfintii! Da-mi Doamne, pentru aceasta slujire, inima curata, barbateasca, viguroasa si puternica; un organ al limbii bine graitor; o infatisare cuviincioasa, linistita, sigura, fa-ma sa stau inaintea prestolului Tau cu frica, cu dragoste si extrema recunostinta, cu duh arzator. Fa sa ma rog pentru mine insumi si pentru toti oamenii cu sinceritate, sa Te laud si sa-Ti multumesc in numele tuturor inimilor si buzelor inflacarate. Sa savarsesc, sa folosesc si sa predau Sfintele Taine cu frica si cu mare iubire. Da-mi-le Doamne, ca sa-Ti slujesc Tie, prin puterea ce mi-a fost data in toate zilele vietii mele. Amin. Preotul foloseste foarte adeseori semnul crucii cu un gest special si printr-o dispunere a degetelor pentru a-si aminti siesi si tuturor, in numele cui se roaga si pentru cine savarseste slujbele, - ca se roaga si lucreaza in numele lui Hristos, nu de la sine; ca toata eficienta si puterea slujirii sala sta in Hristos, sau in harul lui Dumnezeu Slava minunatei puteri a Crucii Tale, Doamne! Cand Domnul nostru Iisus Hristos statea rastignit pe cruce, pironit pe ea in cuie de ostasii romani, atunci o, infricosatoare minune! Hristos si crucea erau una, Trupul lui Hristos si lemnul Crucii s-au unit intr-un singur tot. In acest chip, Domnul s-a logodit parca cu Crucea si cele cateva ceasuri ale rastignirii Lui pe cruce L-au unit ca sa spunem asa cu Crucea pana la sfarsitul veacurilor. Iata de ce Crucea are si va avea pana la sfarsitul veacurilor o mult-felurita putere; iata de ce Crucea este numita purtatoare de- Hristos (hristofora) si datatoare-de-viata; iata de ce Hristos, Crucea si semnul crucii sunt unul si acelasi lucru; Hristos este pe Cruce si Crucea in Hristos; iata de ce orice incercare de a nesocoti crucea este o nesocotire a lui Hristos Insusi, Mantuitorul. Si cum este in cele mai felurite chipuri nesocotita Crucea si semnul crucii? Multi crestini se inchina neglijent si nu vor sa faca peste ei insisi in chip cuviincios semnul crucii, multora le este rusine sa-si faca cruce! Fratilor! Va rusinati oare de arma mantuirii voastre; de trofeul biruintei Domnului vostru? Va rusinati de insasi slava voastra? Noi nu ne vom lauda decat numai in Crucea Domnului. Patimind pe ea, a omorat patimile; de aceea si noi tinem Crucea

Domnului ca lauda a tuturor: lemnul acesta ne este noua spre mantuire, arma a pacii (prin ea ne impacam cu Dumnezeu), biruinta nebiruita, crucea chip al Treimii. Semnul crucii, pe care il inchipuim asupra noastra sau a altora arata ca Hristos este in noi; daca nu veti arata ca Hristos este in voi cum va veti recunoaste? Unde este Crucea, acolo e si Hristos; rugandu-ne lui Dumnezeu si inchipuind asupra noastra semnul Crucii, parca i-am spune Tatalui ceresc Miluieste-ne nu pentru noi, ci pentru Fiul Tau preaiubit, Rascumparatorul nostru, Care a patimit pentru noi si a luat asupra Sa pacatele lumii! Binecuvantarea lui Dumnezeu- Tatal salasluieste intreaga pe toate jertfele sau prestolurile bisericilor crestine ortodoxe, fiindca Dumnezeu Tatal a glasuit despre Fiul sau asa: Acesta este Fiul Meu Cel Iubit intru Care am binevoit [Mt 3, 17]. In fiecare biserica salasluieste in Sfintele Taine de pe Sfantul Prestol, Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul Nascut. Asadar, bunavoirea lui Dumnezeu se afla intreaga in fiecare biserica. Fratilor! Prindeti cu urechea inimii fiecare cuvant al Mantuitorului din Evanghelie si asezativi-l in inima; acesta nu este cuvant omenesc, cuvant care de multe ori este mincinos, gaunos, fara putere, aducator de nenorociri, ci cuvant al lui Dumnezeu, cuvant al adevarului, cuvant atotputernic. Fiecare cuvant al Domnului este viata pentru noi si tot ce a spus Mantuitorul se va implini pana la o iota nimic nu va trece. Aici pe pamant, toate nazuiesc spre lumina soarelui, a lunii sau a focului, si nu vor, le e urat si tanjesc cand se afla in intuneric; dar marea majoritate a oamenilor nu cauta lumina vesnica a Imparatiei Cerurilor si nu se inspaimanta de intunericul vesnic si de nepatruns; ba chiar multora le place sa fie in intunericul pacatului si nu vin la lumina, ca sa nu se dea in vileag faptele lor. Fratilor si surorilor care ati cazut in intuneric, nazuiti spre lumina vesnica, parasiti cat mai repede cu putinta intunericul vesnic, timpul zboara repede! Eu sunt Lumina lumii; Cel ce vine dupa Mine nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii! [In 8, 12]. Cititi Evanghelia: iata soarele nostru! Untdelemnul (in greceste elei) insemana mila si slujeste ca semn al milei lui Dumnezeu revarsate necontenit asupra noastra; untdelemnul care arde in fata icoanelor inseamna mila lui Dumnezeu revarsata neincetat asupra noastra, dar si jertfa noastrac de multumire pentru aceasta mila, precum si continuitatea vietii noastre, asemeni untdelemnului sau focului duhovnicesc. Ii pomenim in rugaciuni pe cei vii sau pe cei morti pentru ca si Domnului sa_i fie tot atat de usor si cu putinta sa miluiasca persoanele pomenite, pe cat ne este noua de usor sa le rostim numele. Daca Stapanul nostru se arata atat de bun si de milostiv incat Isi pleaca urechea la rugaciunile noastre izvorate din inima, daca miluirea atarna uneori de o rugaciune facuta din inima si chiar de simpla rostire a numelui Sau, de ce nu rostim si noi, in rugaciunile noastre, in virtutea iubirii crestine numele stramosilor, parintilor, fratilor nostri, ale rudeniilor, prietenilor si cunostintelor. Posturile sunt un exercitiu de omorare a trupului si de rastignire a lui impreuna cu toate patimile si poftele. Rau fac cei ce traiesc fara sa simta nevoia sa posteasca. Pentru a ne pregati pentru acea viata in care nu va mai fi nevoie de mancare si bautura, trebuie sa postim inca de aici. De aceea au fost randuite atatea posturi la crestinii ortodocsi, ele sunt o pregatire treptate pentru acea viata in care nu se mananca si nu se bea. A te deda aici lacomiei de mancare si de bautura este sub demnitatea omului menit cerului. De aceea, sfinti lui Dumnezeu, dorind cu

inflacarare nemurirea cea fericita, si-au vestejit trupul lor cu post si rugaciune, si-au omorat patimile lor trupesti. Pentru ce sunt posturile, slujbele dumnezeiesti din Postul Mare, metaniile, pocainta, bataile de clopot rare si timpurii? Pentru a-l aduce pe om la constiinta si simtamantul pacatelor sale, al fatului ca s-a indepartat de Dumnezeu si se afla in primejdie de a se pierde, pentru a surpa zidul despartitor al pacatului si a-l uni pe om cu Dumnezeu, pentru a-i curati inima de pacat si ca ea sa-L vada pe Dumnezeu. Ce moment reprezinta ziua de naster sau onomastica cuiva: de ce o sarbatorim? Iata semnificatia momentului: este ziua intrarii in functie!- asa ar spune un om din lume. Iar ce zic eu: ce neghiobie! Te intreb: Ce este mai important: cand pasesti in viata, in aceasta lume, sau cand intri in functie? Cred ca atunci cand pasesti in viata, fiindca daca nu te-ai fi nascut, n-ai fi vazut lumina, n-ai fi intrat in functie. Este bine si drept sa sarbatoresti aniversarea zilei de nastere si onomastica; ele sunt deopotriva zile ale intrarii in functie, in functie, in serviciul Imparatului ceresc. Chiar si Irod, mare pentru rautatile sale, recunostea necesitatea de a se sarbatori ziua de nastere. Toti oamenii cinstesc aceasta zi mare pentru ei, ziua in care s-au nascut, in care au fost scosi afara din nefiinta si a nu o sarbatori, mai bine zis, a nu o cinsti, este o lipsa de recuniostinta fata de Creator, fata de nepretuitul dar al vietii, un gest de dispretuire a acestui dar. Noi sarbatorim solemn nasterea Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru, a Preacuratei Sale Maici, a Inainte mergatorului si Botezatorului Ioan, zilele apostolilor, prorocilor, ierarhilor, mucenicilor, cuviosilor si ale tuturor sfintilor. In felul acesta, ziua de nastere este un moment important, fiindca in aceasta zi Dumnezeu ne-a dat existenta rationala, iar ziua onomastica ne aduce aminte ca am primit un nume crestinesc si ca am intrat in obstea celor ce se mantuiesc intru Hristos Iisus. Biserica este comuniunea cu Dumnezeu, cu cerul, izvorul luminii, al adevarului si dreptatii, al puterii lui Dumnezeu, al nestricaciunii, al sfinteniei, izvorul pacii, al libertatii duhului; izbavirea din robia patimilor. Cat de minunata este comuniunea de aur a Bisericii lui Hristos cereasca, pamanteasca, subpamanteana avand un singur Cap, pe Atotputernicul Facator si Imparat, Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii; aflandu-ne in aceasta minunata comuniune cereasca prin credinta, rugaciune, pocainta insotita de fapte bune, suntem aparati de vrajmasii vazuti si nevazuti, putem avea nadejde buna in mantuirea noastra, ne putem simti fericiti mereu si mereu, in fiecare zi, incercam inauntrul nostru si asupra noastra puteri dumnezeiesti, facatoare de viata, care ne apara, ne sfintesc, ne vin intr-un ajutor, ne innoiesc si ne intaresc, ne lumineaza mintile, ne calauzesc spre viata cea nestricacioasa, spre indumnezeire si spre Imaparatia cerurilor. Tinand aceasta sfanta comuniune bisericeasca ne aflam in fiecare zi intro legatura vie cu Maica Domnului, cu ingerul pazitor, cu toate puterile ceresti, cu patriarhii, protoparintii, prorocii, apostolii, sfintii Bisericii crestine urmasii apostolilor, mucenicii, cuviosii, doctorii fara-de-arginti, dreptii si toti sfintii; viata lor, ca si nevointele, scrierile, minunile care s-au facut prin ei sa ne fie de invatatura si sa-i multumim necontenit lui Dumnezeu Care ne-a asezat intr-o asemenea minunata, sfanta si mantuitoare comuniune. Sunt adanc intristat ca acesta sfanta comuniune a fost rupta in Apus si prin Apus de catre faimosul romano-catolicism, de catre luterani si reformati, iar la noi de rascolnici si secte. Adevarata Biserica este si va fi una, nedespartita si singura mantuitoare, anume Biserica ortodoxa. Dovada acestui fapt o vedem, neincetat de minunatele, mantuitoarele, de-har-datatoarele puteri, care se arata in Biserica, in Tainele savarsite de ea, in dumnezeiestile slujbe, in moastele cele facatoare de minuni, in sfintele icoane din care izvorasc minuni de

vindecare, si nenumaratele alte puteri dumnezeiesti, care se revarsa din milostivirea lui Dumnezeu, asupra credinciosilor. Cugeta cum se cuvine sa stai in casa lui Dumnezeu, caci este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stalpul si temelia adevarului [1 Tim 3, 15]. Cat de mareat , de minunata, de sfanta este casa lui Dumnezu Sfanata Biserica! In ea se intalnesc toti sfintii ingeri si toti oamenii credinciosi, toti sfintii si crestinii ortodocsi, care au trait pe pamant si care s-au savarsit in credinta si evlavie. Ce casa slavita! Cat de solida, indestructibila, vesnica! Prin Duhul Sfant ea este stalpul si temelia adevarului, pe care nici portile iadului nu o vor putea birui. Cugeta cum se cuvine sa stai in casa lui Dumnezu, caci este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stalpul si temelia adevarului. Biserica Ortodoxa este casa lui Dumnezeu, in care Dumnezeu este Tatal, sfintii sunt copiii Lui cei intai-nascuti: toti sfintii din cer; ierahia panteasca, madularele Lui: pastorii si pastoritii. Dumnezeiestile slujbe ale Bisericii Ortodoxe sunt o inchipuire a Bisericii ca si casa a lui Dumnezeu (proscomidia). Neamul omenesc cazut adanc in napasta, prin neascultare, supus blestemului cel drept al lui Dumnezeu, s-a inaltat pe sine, biruitor in persoana fara-de-prihana si preabinecuvantata a Fecioarei Maria, Care pentru curatia ei fara seaman, pentru balandetea si smerenia ei s-a vrednicit sa fie Maica Ziditorului si Mantuitorului neamului omenesc, precum si in persoana numerosilor sfinti ai Testamentului celui Nou, fecioare si femei si chiar copii care s-au nevoit si care i-au rapus pe dusmanii mantuirii prin suferinta, post si rugaciuni. Ca sa nu mai spunem nimic de multimea fara numar a mucenicilor si ascetilor credintei, care au stralucit prin mucenicie si post. In acest chip, credinta si Biserica ortodoxa au avut si au de partea lor, in trecut si in prezent, multime nenumarata de fii credinciosi care au demonstrat prin intreaga lor viata si prin nevointele lor toata puterea de-viata-facatoare si nebiruita ca atribute eterne ale ei [ale Bisericii]. Si in acest veac, orice crestin sau crestina are de ce si pentru ce sa se nevoiasca fiindca bunatatile cele vesnice, gatite de Dumnezeu celor ce cred si Il iubesc pe El sunt atat de mari incat nici o limba omeneasca nu le-ar putea exprima. Se poate vedea ca in sfanta credinta crestina e ceva de mare pret, viu si desfatator care atrage la el inimile credincioase, bune si drepte. Care sa fie acel element atat de pretios, inestimabil si incomparabil pentru sufletul crestinului? Aceasta comoara este Insusi Hristos Dumnezeu, Viata noastra vesnica, Puterea noastra, Lumina noastra, Pacea noastra, Bunatatea si Frumusetea infinita, Fericirea care ramane in veci nesfarsita. Necredinciosilor de astazi, fagaduintele lui Hristos vi se par visuri irealizabile, jocuri ale imaginatiei; dar realitatea bunurilor viitoare este confirmata insa de insesi cuvintele Adevarului intrupat capetenia si Infaptuitorul credintei noastre, Iisus Hristos: El este Calea, Adevarul si Viata noastra, El care a pecetluit toate fagaduintele sale cu cuvantul amin: amin, amin graiesc voua (adevarat, adevarat graiesc voua), iar cuvantul Sau l-a confirmat prin fapte: invierea din morti, El isusi aratandu-se biruitorul mortii. Toti necredinciosii din zilele noastre, ar trebui sa mediteze adanc asupra sensului acestui cuvant (amin) rostit de Insusi Adevarul Cel Vesnic: fiindca acest cuvant ii va judeca in ziua din urma a lumii pe toti scriitorii care tagaduiesc adevarata credinta si s-au lepadat de ea. Cuvantul pe care l-am spus lor ii va judeca pe ei in ziua cea din urma [In 12, 48]. Si acest cuvant este Amin. La catolici, capul propriu-zis al Bisericii nu este Hristos, ci papa, iar catolicii se arata ravnitori pentru papa, nu pentru Hristos, pentru papa se lupta, nu pentru Hristos si ravna lor trece intotdeauna din credinta in fanatism patimas, in ura turbata fata de om, in fanatismul sangelui si sabiei (rugurilor), in intoleranta, duplicitate, minciuna, viclenie.

Amin, amin zic voua...(adevarat, adevarat, graiesc voua) Hristos Mantuitorul, Adevarul ipostatic cel vesnic, prin Care toate s-au facut isi pecetluieste vorbele Sale cu cuvantul amin, atunci cand vorbeste de adevaruri, morale sau dogmatice vesnice si nestramutate, cand statorniceste mantuitoarele Taine: Botezul, Impartasania cu Preacuratul Sau Trup si Sange; cand vorbeste despre judecata si rasplata, despre invierea mortilor, despre fericirea vesnica a dreptilor si despre chinul vesnic al pacatosilor care nu se caiesc. Oare faimosii nostri scriitori acorda vreo atentie acestui cuvant, acestui sfant si nestramutat sigiliu al cuvintelor Domnului? Sau cred ei oare in acest cuvant care pecetluieste adevarurile nestramutate ale credintei? Atunci cand a trebuit sa se faca un bilant al pacatelor omeniriii a reiesit ca ele sunt zece mii de talanti, adica multime fara numar, mai multe decat nisipul marii si nici un mijlocitor, nici un inger nu putea plati dreptului Dumnezeu aceasta datorie afara de singur Fiul lui Dumnezeu, Cel Preasfant si fara-de-pacat; numai El a putut implini pentru noi toata dreptatea; numai El, binecuvantat fie in vecii vecilor, a putut lua asupra Sa blestemul nostru si sa ne izbaveasca de el, daruindu-ne binecuvantare. Numai El a putut sa patimeasca drept rascumparare pentru noi, sa moara si sa ne izbaveasca de moartea vesnica. Cat de mult trebuie sa-L iubim, sa-I multumim, sa-L slavim si sa-I implinim sfintele sale porunci! Invierea din morti a lui Hristos ne aduce aminte, in primul rand de invierea duhovniceasca, cea care trebuie sa se savarseasca in noi in fiecare zi printr-o pocainta tainica, fiindca noi pacatuim necontenit si mutim prin pacat, launtric, in adancul sufletelor noastre, bunaoara prin manie, prin ganduri rele, in general prin feluritele patimi ale vietii; in al doilea rand sa ne aducem aminte de invierea obsteasca a tuturor oamenilor in ziua cea de pe urma si ca trebuie sa fim gata mereu sa-L intampinam pe Domnul la a doua a Sa slavita si infricosatoare venire. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, Il voi trimite la voi [In 16, 7]. La rascumpararea neamului omenesc au luat parte deopotriva toate Persoanele Sfintei Treimi. Duhul Sfant ii face pe oameni sa-si insuseasca rascumpararea neamului omenesc savarsita de Iisus Hristos. El lucreaza asupra mintii si inimii lor, curata, lumineaza, sfinteste, intareste, mangaie in intristari, boli, napaste; pazeste Biserica neatinsa si nestirbita aparand-o de orice atacuri ale vrajmasilor, biruie pe toti vrajmasii, da in vileag ereziile, dezbinarile, sectele. Imparate ceresc, Mangaietorule...Il numesti pe Duhul Sfant Mangaietorul, fiindca El este intradevar, asa, dupa fiinta Lui. Dar iti este El oare Managaietor in viata ta? Nu cumva altceva iti este mangaiere, ceva lumesc, trupesc, ceva pacatos? Poate onorurile lumesti, poate banii, poate podoaba locuintei sau a vesmintelor, poate desfatarea la teatru, la circ, la hipodrom, in jocuri, dansuri, serate si in alte indeletniciri de rusine si distractii lumesti, poate citirea de carti desarte si ziare? Mangaierea Duhului Sfant este o mangaiere cereasca, nestricacioasa, mangaierea sfinteniei, dreptatii, milei, compasiunii fata de semeni, biruinta asupra patimilor cu care se lupta crestinii si inlaturarea lor, mangaierea constiintei curate, a rugaciunii sincere, mangaierea pocaintei sincere, mangaierea biruintei supra ereziilor, sectelor, dezbinarilor. Cea mai mare parte a mangaierilor omenesti sunt desertaciuni, ca oamenii insisi. Credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, in patimile sale rascumparatoare, in moartea pe Cruce, mi-au adus si imi aduc zi de zi un nesfarsit folos, o nesfarsita izbavire de felurite ispite si patimi, necazuri si intristari. Fie si numai chemarea cu credinta si pocainta nefatarnica a

numelui lui Iisus Hristos, ma mantuie de o suta de ori pe zi si imi asigura libertatea fata de patimi, pacea, impacarea cu Dumnezeu, un duh drept, un orizont larg, indrazneala, putere, bucuria de a trai. La ce ne obliga credinta lui Hristos? La schimbare duhovniceasca, la neincetata pocainta, rugaciune, la iubire, la dreptate si ura pentru orice nedreptate, la sporire in toata fapta cea buna, la blandete, smerenie, ascultare, bunatate, infranare, curatie, milostivire, sensibilitate, compasiune, impreuna-suferinta in intristari, impreuna- bucurie in izbanzi, tagaduire de sine, rabdare, sinceritate in toata dorinta de bine. Credinta lui Hristos cere ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, gata la tot lucrul bun. De este cineva in Hristos, acela este faptura noua. Ce se afla insa in omul cel vechi? Ce insusiri, ce patimi? Viclenie, minciuna, inselatorie, egoism, iubire de desfatare, aviditate, invidie, lipsa de bunavointa, mandrie, vanitate, neascultare, infumurare, favoritism, dispret fata de semeni, ura, impietrirea inimii zgarcite, avaritie, ghiftuiala, lacomie, betie, desfarnare, hotie, escrocherie, clevetire, marturie mincinoasa, lene la rugaciune, necredinta, nerabdare, iritare, manie, nelegiuire, blasfemie, hula impotriva lui Dumnezeu, carteala, deprimare, disperare, crima, sinucidere. Diavolul a semanat in inimile oamenilor un noian de patimi; l-a corupt pe om, facandu-l sa apara in fata lui Dumnezeu si a semenilor ca dusman al lui Dumnezeu si strain de El, dar apropiat de diavol. Numai credinta lui Hristos il impaca pe om cu Dumnezeu si il trece la El, il schimba in chip minunat, facandu-l mostenitor al lui Dumnezeu, restaurand in el chipul si asemanarea lui Dumnezeu, alterata si pierduta prin pacat. In Domnul Dumnezeu se afla o nesecata comoara de bunatate si milostivire. Caci asa mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul sau, Cel Unul-nascut L-a dat ca oricine va crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica [In 3, 16]. Si iata, aceasta comoara de milostivire se gaseste in Biserica, in Taina Botezului, in Taina Preotiei, care da puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor, in Taina Impartasirii cu Preacuratul Trup si sange al lui Hristos Dumnezeu, in puterea mijlocitoare a sintilor slujitori, care este o mijlocire a lui Hristos Insusi, fiindca este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si om Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine izbavire pentru toti [1 Tim 2, 5], prin implinirea, dupa omenitate, in Persoana sa, a intregii dreptati dumnezeiesti; prin luarea asupra Sa a blestemului care apasa asupra neamului omenesc pentru pacatele sale, prin predarea Sa de bunavoie caznelor chinuitoare ale rastignirii pr cruce si mortii pentru toti. In Liturghie, in aceasta slujire a rascumpararii si impacarii, a iertarii a toate, a rezidirii si reunirii noastre se gaseste indreptarea si impacarea noastra de-a pururea cu Dumnezeu, innoirea, sfintirea, intarirea, indumnezeirea, izvorul nemuririi, aici se da de saptezeci de ori cate sapte, iertare celor ce au cazut in pacat, dar se caiesc si se impartasesc cu Sfintele Taine. Numai in Biserica, Care este stalpul si temelia adevarului, omul dobandeste adevarata cunoastere de sine despre originea, despre crearea sa dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, despre caderea si stricaciunea sa prin pacat, despre retaurarea, sfintirea, innoirea si impacarea cu Facatorul si Legiuitorul, cu Proniatorul si Mantuitorul sau. Dara fara indrumarea Bisericii, omul, fie el cat de cultivat si cu cele mai mari aptitudini cade in cele mai mari si mai pagubitoare rataciri, ca si scriitorul nostru rus Lev Tolstoi. Membrii Bisericii ceresti patriarhii, prorocii, apostolii, sfintitii ierarhi, mucenicii, cuviosii, doctorii fara de arginti, nebunii pentru Hristos si toti sfintii sunt madulare vii, care au legaturi vii stranse cu Biserica pamanteasca, cu toti ierarhii, cu toti sfintii slujitori si cu toti mirenii ortodocsi. Ei ne vin in ajutor mijlocind pentru noi inaintea lui Dumnezeu prin rugaciunile lor, prin minunile lor si adesea prin aratarile lor minunate. Simti tu, oare, omule,

aceasta legatura vie, cu cerul? Simti tu, oare, aceasta legatura, vie, cu cerul? Simti tu, oare aceasta legatura neintrerupta a Bisericii ceresti cu Biserica pamanteasca, mai cu seama in timpul dumnezeiestilor slujbe? In Maica Domnului s-a salasluit si salasluieste in vesnicie Ochiul intelegator si atoatevazator Dumnezeu Cuvantul care s-a intrupat din Ea si S-a facut om. De aceea Ea, ca Maica a Atoatevazatorului Dumnezeu ne vede Ea insasi pe toti; vede toate gandurile si miscarile inimilor omenesti; toata viata fiecarui om, de la inceput si pana la sfarsit. De aceea noi, nevrednicii robii Ei, trebuie sa ne ducem viata in toata fapta cea buna si in curatie si in frica lui Dumnezeu. In urma cu aproape doua mii de ani a pogorat pe pamant in chip omenesc din ceruri Cuvantul Cel Impreuna-fara-de-inceput cu Tatal si cu Duhul Sfant, sau Fiul lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu Tatal a creat toate veacurile, nu numai pe cele pamantesti, stihice, ci si pe cele ceresti, ingeresti, mai inainte de existenta lumii vazute. De aceasta s-a infricosat tot cerul si sau mirat toate marginile pamantului ca umnezeu S-a aratat oamenilor in trup, facand preacuratul pantece al Fecioarei Nascatoare-de-Dumnezeu mai incapator decat cerurile. Dumnezeu Cuvantul, prin care s-au facut toate, cele vazute si cele nevazute, Cel mai presus de tronuri, de stapanii, de incepatorii, de puteri si de toate cinurile ingeresti, si-a ales Lui si pe pamant impreuna-lucratori, ajutatori, pe care I-a numit Apostoli, carora le-a dat puteri si atributii extraordinare, ca sa faca tot felul de minuni: pe bolnavi sa-i vindece, pe leprosi sa-i curete, pe draci sa-i izgoneasca, pe morti sa-i invie si i-a trimis in cetatile si satele Palestinei, ca sa propovaduiasca pocainta (innoirea duhovniceasca) si apropierea Imparatiei cerurilor. Fiului lui Dumnezeu I-a fost incredintata din ceruri, mai inainte de a fi veacurile, in sfatul Treimii, o misiune extraordinara pe pamant: rascumpararea, restaurarea si innoirea neamului omenesc celui cazut, care fusese menit dintru inceput nemuririi si fericirii in Dumnezeu si care cazuse in stricaciune si moarte vesnica. Domnul a chemat sa slujeasca acestei restaurari si innoiri a neamului omenesc nu pe ingerii din cer, stralucitori ca fulgerul (vederea lor ca fulgerul Mt 28, 3) si respirand numai sfintenie si dreptate, ci pe oamenii cei simpli si mai neinvatati, pe care El i-a umplut cu intelepciunea si cu puterea Sa si le-a dat putere sa binevesteasca Evanghelia in toata lumea si sa prefaca lumea din temelii, scotand-o din amortire si abrutizare in necredinta, necuratie si idolatrie. Lucru cu neputinta unor simpli muritori. Acest adevar cel mai mare dintre toate prefacerea neamului omenesc de catre niste simpli pescari, lipsiti de invatatura, Iisus Hristos l-a marturisit solemn inaintea norodului spunand: Te slavesc pe Tine, parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns toate acestea de cei preaintelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor. Da, Parinte, caci asa a fost binevoirea ta inaintea Ta [Mt 11, 25-26; Lc 10, 21]. Un asemenea prunc simplu, lipsit de rautate si care a primit din toata inima intelpciunea lui Dumnezeu, este si Apostolul Andrei Cel-intai-chemat de la navoadele pescaresti pe care il pranuim la 30 noiembrie. Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Lui ! Odata cu sfarsitul fiecarui an a venit din nou pomenirea iernatica a marelui sfant al lui Dumnezeu si stalp al Bisericii Ortodoxe, Ierarhul Nicolae al Mirei Lichiei, Facatorul de-minuni; ea se prelungeste, an de an de mai bine de un mileniu si jumatate: intr-atat de slavita, de nevestejita, vie si roditoare este amintirea sfintilor lui Dumnezeu! Monumente vii ale acestui sfabt al lui Dumnezeu se inalata in toata lumea in nenumarate inimi ale oamenilor din toate veacurile, fiindca minunile lui binefacatoare fata de oamenii care-l cheama cu credinta sunt nenumarate pe pamant si pe mare. Prin slavita sa pomenire sfantul da marturie cu mare glas si in auzul tuturor despre credinta noastra placuta lui Dumnezeu si mantuitoarea noastra; despre viata nemuritoare ce va fi si despre dreapta rasplatire de care vor avea parte toti oamenii, despre paza neclintita cu care Dumnezeun

inconjoara Sfanta Biserica fata de care sfantul lui Dumnezeu s-a aratat ravnitor in timpul vietii; despre marea sa indrazneala in fata lui Dumnezeu si despre puterea sa de a mijloci pentru noi. Amintirea sfintilor lui Dumnezeu traieste vesnic in Sfanta Biserica a lui Hristos, nu insa asa ca amintirea oamneilor ces-au proslavit prin ceva anume in lumea aceasta, fiindca lumea trece si poftele ei, si cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac [1 In 2, 17]. Lumea imita Biserica in privinta imortalizarii amintirii barbatilor slaviti si, in acelasi timp, vrea sa umbreasca luminoasa amintire a sfintilor, nerecunoscandu-le vrednicia si veridicitatea celor ce se povestesc despre ei, spunand ca aceste povestiri sunt povesti si basme; dar adevarul Bisericii triumfa si amintirea sfintilor lui Dumnezeu se reinnoieste in fiecare an, cu noi minuni binefacatoare savarsite de ei si de sfintele lor moaste si icoane, iar monumentele neinsufletite ale oamenilor lumii acesteia se deterioareaza si se darama cu timpul si cad in uitare. Oamenii marginiti ai veacului acestuia, manati de necredinta, trufie si viclenie, ne invinuiesc pentru cinstirea sfintilor si icoanelor lor, acuzandu-ne pe nedrept de idolatrie si cum ca le impodobim peste masura; ei insisi insa se straduiesc din rasputeri ca sa inalte oamenilor din lume care sau remarcat cu ceva monumenete costisitoare, care nu spun nimic oamenilor neinstruiti si foarte putin celor isntruiti, fiindca oamenii culti stiu si fara ajutorul monumentelor prin ce anume s-au evidentiat oamenii renumiti. Si astfel, slavita si binefacatoarea amintire a sfintilor este vesnica si nevestejita dupa cuvantul imparatului si psalmistului David: Dreptul fi-va vesnic intru pomenire si nu se va teme de zvonul cel rau. Este deosebit de folositor si de instructiv sa fie savarsita minunata pomenire a sfintilor, din an in an, in cantari si in citiri, in sfintite si de biruinta slujbe, fiindca in acest chip invie si se innoiesc in sufletele noastre chipul lor sfant, faptele si minunile lor, credinta lor nezdruncinata, viata lor de dupa moarte, mijlocirea si intreventiile lor pentru noi in fata lui Dumnezeu. Daca cei ce se numesc crestini ar citi sau ar da ascultare in simplitatea inimii, povestirilor despre viata si minunile sfintilor si ar vrea sa le urmeze exemplul, dupa puteri, in viata lor, o! Cat de tare ar fi atunci credinta crestinilor; cum s-ar mai schimba moravurile spre bine: fiindca sfintii au fost oameni patimasi ca si noi, dar cat de minunat s-au schimbat prin credinta si prin sarguinta lor catre Dumnezeu, prin ravna catre faptele bune, prin infranare, rabdare, post si rugaciune si prin faptele milosteniei. Ei s-au asemanat ingerilor si lui Dumnezeu Insusi, si de aceea Dumnezeu i-a cinstit cu slava vesnica, slava a minunilor si semnelor, a vietii fara de moarte. Sfintii ajuta si dupa moarte crestinilor care traiesc cu cucernicie pe pamant, atat unor persoane individuale, cat si oarselor si imparatiilor si se arata in chip vazut oamenilor cucernici cu puternicul lor ajutor. De cate ori Sfantul Ierarh Nicolae Facatorul-de-minuni nu s-a aratat pe pamant si pe mare, in toate tarile unde a fost chemat cu credinta! Pe cati oameni nu i-a izbavit de la moarte! De cate ori nu s-au aratat cu ajutor ceresc Sfantul Mare Mucenic Gheorghe Purtatorul debiruinta sau Sfantul Serghie din Radonej si multime de alti sfinti! Sfintii ne ajuta in nevoi ca si cum n-ar fi murit ca si cum traiesc impreuna cu noi. Minunatele aratari ale sfintilor din lumea de dincolo de mormant ne fac dovada vietii viitoare fara de sfarsit si a necontenitei purtari de grija a lui Dumnezeu fata de sfanta Biserica Sa care lupta pe pamant si ne slujesc dpret puternic indemn catre toata fapta cea buna si pregatire pentru viata viitoare. Intocmai cum in niste pepiniere de pe pamant se sadesc puieti de arbori si flori pentru a fi rasaditi apoi intr-o gradina cereasca, asa si crestinii sunt ca niste rasaduri tinere sadite in Biserica ca intr-o Gradina cereasca care, atunci cand vor ajunge la maturitate, vor putea fi rasadite in Gradina cereasca vesnica, pentru a creste in desavarsire si a aduce roadele vietii vesnice si ale fericirii vesnice. Biserica este edificiul minunat, preaintelept, indestructibil al Arhitectului ceresc, Iisus Hristos, Intelepciunea ipostatica a Tatalui, Cel ce in chip intelept si atotputernic a alcatuit lumea si intreaga ierahie cereasca si pamanteana. Luati aminte la alacatuirea dumnezeiestilor slujbe ale

Bisericii; ce relatii indestructibile stabileste Biserica intre toate acestea! In toate rugaciunile, credinciosii se adreseaza intai de toate atotputernicului cap al Bisericii, Iisus Hristos, pe care ea [Biserica] Il roaga sa-i miluiasca fiii prin rugaciunile Preasfintei Nascatoare-de-Dumnezeu; se adreseaza apoi cinstitelor puteri ceresti ceor fara de trup, Inainte-mergatorului, slavitilor apostoli, ierarhilor, mucenicilor, cuviosilor si tuturor sfintilor. Ce puternice legaturi au membrii [madularele] Bisericii cu Capul acesteia si ce membri are Biserica! Oare se va clatina Inainte-mergatorul in rugaciunea sa catre Dumnezeu ca o trestie batuta de vant? Dar apostolii si nebiruitii mucenici, pe acre nu i-au plecat toate puterile iadului! Dar sfintii ierarhi si cuviosi, stalpii de neclintit ai credintei si cucerniciei, care au tinut credinta lui Hristos indurand prigoana de la eretici si care au pastrat-o intreaga si nevatamata! Cititi rugaciunile de pocainta, stihirile si canoanele randuite la slujbele vecerniei, pavecernitei, utreniei de fiecare zi sau cele din postul mare si luati aminte cum alcatuitorii acestor dumnezeiesti slujbe suspina pentru multimea pacatelor lor si ale intregii omeniri si aceste suspine pornesc din inima omului si firea omenirii cazute, citit si veti invata necontenita osandire-de-sine si pocainta sincera cu lacrimi inaintea lui Dumnezeu, incercate in inima si inauntrul nostru. Multi sfinti au fost atat de proniti impotriva trupului lor incercat de multimea patimilor, incat au lasat cuvant ca, dupa moarte, el sa fie aruncat intr-o balta; iar Sfantul Ignatiei Teoforul dorea cu tarie ca trupul sa-i fie sfasiat si mancat de lei, pentru a se preface astfel intr-o paine curata lui Dumnezeu. Cantare de biruinta cantand, strigand, glas inaltand si graind: Sfant, Sfant, Domnul savaot, plin e cerul si pamantul de marirea Lui (cantarea heruvimilor). Ce biruinta celebreaza si proslaveste in cantare oastea ingereasca? Biruinta supra sarpelui cel vechi, ucigator de oameni, asupra diavolului si a satanei, care s-a ridicat impotriva Creatorului sau si alcatuirii Lui: neamul omenesc. Cine a obtinut aceasta slavita biruinta si cum? Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridica pacatele lumii, a biruit prin Sangele Sau varsat pentru lume, prin patimile si moartea Sa pentru noi, prin invierea si inaltarea Sa la cer, fiindca impreuna cu El s-a inaltat la cer intrega faptura omeneasca, pe care a invrednicit-o sa sada, impreuna cu El, de-a dreapta Tatalui. Liturghia savarsita in Biserica Ortodoxa este cel mai mare triumf al dreptatii si milei lui Dumnezeu fata de noi nevrednicii. Fiindac cei ce se roaga Lui din inima, caindu-se si impartasindu-se cu Sfintele Taine dobanmdesc iertarea pacatelor si nimicesc in ei lucrarea diavolului prin puterea Celui ce S-a rastignit, a murit si a inviat; de fiecare data in ei, in sufletele lor, triumfa biruinta catigata asupra pacatelor lor, Iisus Hristos. Liturgia este campul de lupta al lui Goliat, diavolul cel din vechime, cu blandul imparat David care este Hristos Domnul, care a venit dupa trup in casa lui David. Minunate sunt lucrarile tale, Doamne, spre mantuirea neamului omenesc! Minunata intelciunea Ta, dreptatea, mila, puterea, izbavirea si mantuirea! Treime Sfanta, mantuieste-ne pe noi toti! In timpul Liturghiei, cand o savarsesc eu insumi, la prefacerea Cinstitelor daruri in Preacuratul Trup si Sange, tin in maini Sfantul Disc cu Agnetul si Potirul cu Preacuratul Sange si ma rog Domnului pentru mine insumi si pentru toti; tin pe rand discul si potirul, asa cum tinea desfaranata cu mainile de picioarele Domnului Iisus Hristos, plang pentru pacatele mele si ma rog Lui de iertare. Cat de minunat este ca Domnul S-a apropiat de noi, prin Sfintele taine, ca a coborat pana la firea nostra intinata si stricacioasa, dandu-Se pe Sine Insusi mancare si bautura: Mancati Trupul meu si intru credinta va intariti! Cine nu este in Biserica, acela nu este cu Hristos si nu va avea comuniune cu Dumnezeu nici aici pe pamant, nici acolo in cer. Cine nu merge la biserica, acela se raceste fata de Dumnezeu si fata de rugaciune si se lipseste de harul lui Dumnezeu. Astazi, mandri de stiinta lor, savantii

au devenit nepasatori fata de Hristos si fata de dumnezeiesteile slujbe, in timp ce in biserica se afla intreaga bogatie harica a cuvantului evanghelic, a minunatelor rugaciuni, a de-viaatfacatoarelor Taine, suflul Duhului Sfant. Adeptii lui Tolstoi propavaduiesc ca copiii, indeosebi cei de varsta scolara, nu trebuie sa frecventeze biserica, sa se duca mai bine la teatru si la cursurile in care este raspandita invatatura lui Tolstoi, acesta putand, chipurile, sa risipeasca superstitiile, adica credinta in tot ce este sfant; si intr-adevar adeptii invataturii lui Tolstoi inceteaza sa mai frecventeze Biserica, sa se mai spovedeasca si impartaseasca. Timp de aproape cinci mii de ani, omenirea, prin cei mai alesi reprezentanti ai sai, a asteptat ziua in care avea sa se nasca cea menita sa fie Maica Domnului, Fecioara, precum si acela zile mari in care Ea avea sa fie dusa in templul lui Dumnezeu, spre a fi crescuta in casa intrutotsfanta a lui Dumnezeu, ca si ziua cand avea sa stea inaintea Ei Gavriil, capetenie a ostilor ceresti, aducand vestea cea buna, plina de bucurie, minunata veste a zamislirii si nasterii din Ea a Fiului lui Dumnezeu, Cel mai inainte de veci. Si ce minunata si sfanta priveliste a fost in sfanta cetate a Ierusalimului atunci cand parintii Preacuratei Fecioare, indeplinindu-si fagaduinta facuta lui Dumnezeu de a ramane acolo pana la o anumita varsta, pentru a invata Sfanta Scriptura, pentru a vorbi cu Dumnezeu si cu ingerii si pentru a deprinde lucrul de mana al femeilor! Parintii Ei au adunat la casa lor insotitoare copile curate fara prihana si, insotita fiind de ele, imbracate in sarbatoare si purtand in maini lumanari aprinse au dus-o intr-un triumf cu cantari sfinte la templu, iar acolo, mai-marele preotilor si prorocul Zaharia a dus-o pe Ea solemn in Sfanta Sfintelor, unde nu intra decat arhiereul si acela doar o data pe an. A fost dusa in Sfanta Sfintelor ca una ce avea sa nasca Cuvantul, mai sfant decat toti sfintii si Care avea sa deschida portile cerului. Aici, in templu, Ea se ruga des, citea cuvantul lui Dumnezeu, primea hrana cereasca de la inger si statea de vorba cu el, invatand de la el tainele ceresti. De ce oare a trebuit ca Sfanta Fecioara sa fie crescuta anume in templu si nu intr-o casa de oameni obisnuiti? Pentru ca templul este casa a lui Dumnezeu si locas ceresc si in el salasluieste Dumnezeu; in el se afla inima si ochii Lui, dupa cuvantul Scripturii, in toata vremea, ziua si nopatea, in timp ce in casele oamenilor domneste desertaciunea si tot pacatul. Copiii mei, sufar pentru voi, pana cand Hristos va lua chip in voi [Ga 4, 19]. In sufletele voastre trebuie sa ia chip Hristos, adica dreptatea si sfintenia, blandetea, smerenia, inteleptiti-va intru cele inalte, unde este Hristos. Icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului si sfintilor sunt mijloace ajutatoare prin care trebuie sa-L facem pe Hristos sa ia chip in noi si sa se intipareasca in noi virtutile sfintilor. De ce nu poate crestinul sa duca o viata adevarata fara Biserica (casa a rugaciunii), fara dumnezeiestile slujbe, fara participarea la taine? Fiindca omul este fiinta cazuta, corupta, intinata in pacat sau de mari si funeste patimi, este prizonierul nenumaratelor sale patimi; este si tinta permanenta a diavolului, cel ce a luat in robie neamul omenesc si care tinteste mereu cu sagetile sale bine ochite in oameni; o fiinta ranita peste tot, bolnava de pacat, urat mirositoare din pricina nenumaratelor sale patimi, desfranata si potrivnica lui Dumnezeu nu poate fin in comuniune cu El, cat timp nu se pocaieste, nu se schimba in bine, nu se leapada de pacat, nu se indeparteaza de la naravurile si deprinderile pacatoase, daca nu agoniseste credinta, duh de rugaciune si pocainta, nu se impodobeste cu infranarea, blandetea, smerenia, simplitatea, predarea totala lui Dumnezeu si Sfintelor Sale Biserici. Biserica noastra ne este luminatoare si vindecatoare; in ea gasim sfintire si impacare cu Dumnezeu, indumnezeire. Cine nu merge la Biserica si la dumnezeiestile slujbe si cine n-a auzit de economia lui Dumnezeu privitoare la mantuirea noastra, care n-a auzit si nu stie nimic de oamenii lui Dumnezeu cei minunati, sfinti si binefacatori, acela isi va pierde cu desavarsire fizionomia

morala si nu va putea cunoaste de ce este in stare omul cand este umbrit de harul lui Dumnezeu, inaltandu-se moral deasupra simturilor si sporind in iubire de Dumnezeu, in predarea totala Lui; cu ce virtuti si cu ce fapte de seama se impodobeste si de cata fericire se va invrednici; pana la ce imparateasca inaltime se poate urca stiind ca Apostolul Pavel a fost rapit pana la al treilea cer si a vazut lucruri despre care nu se poate grai, pe care ochiul omenesc nu le-a vazut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit iata ce a pregatit Domnul celor ce-L iubesc pe El. Dar voi schimonositi fizionomia voastra morala, uitati scopul existentei voastre si traiti in lipsa unui sens moral si fara un tel, supunandu-va fara cracnire patimilor si poftelor. De ce anume se lipsesc cei ce se indeparteaza de Biserica si de dumnezeiestile slujbe, de participarea la ea cu mintea si cu inima? Se lipsesc de cele mai pretioase si mai vii izvoare: de lumina duhovniceasca, de insusirea de catre Dumnezeu, de pace, de libertatea duhului, de bucuria in Duhul Sfant, de comuniunea vie cu Dumnezeu; se racesc fata de Dumnezeu, se salbaticesc si se instraineaza de rugaciune si de orice sfintenie, mintea si simturile li se invartoseaza, se abrutizeaza fata de tot ce este spiritual si devin incapabili sa judece sanatos asupra celor duhovnicesti, cad in rataciri grosolane, pierd din vedere adevaratul scop al vietii, urmarind numai scopuri pamantesti, cel mai adeseori josnice, patimase, nedemne de numele de om, isi supun gandurile si sentimenetele unei conditii josnice, devin robi ai stricaciunii. Biserica este izvorul cunoasterii de sine, cel mai limpede, mai curat, mai desavarsit; invatatoarea pocaintei si a desevarsirii crestine; izvorul pacii, fericirii, a sfintei simplitati; invatatoarea tuturor virtutilor: blandetea, smerenia, ascultarea, rabdarea, milostenia; izvorul oricarei cunoasteri adevarate, al desavarsitei intelepciuni, invatatoarea desavarsitei vieti comunitare. Biserica il calauzeste pe om la adevar, la bine, la dreptate, la toata virtutea si desavarsirea; daruie tot ajutorul harului prin invatatura Sa, prin Tainele, prin dumnezeiestile slujbe; orice suflet de crestin drept, neviclean stie si simte aceasta si de aceea sporeste trecand de la o virtute la alta si se mantuieste si Ii multumeste lui Dumnezeu pentru o calauza atat de inteleapta, luminata de Dumnezeu care ii mantuieste cu putere pe cei ce i s-au predat cu toata mintea si inima. Intelepciunea [lui Dumnezeu] s-a dovedit dreapta din faptele ei [Mt 11, 19] din faptele sfintilor si dreptilor, din cele ale cetelor patriarhilor, prorocilor, ierarhilor, mucenicilor, cuviosilor si ale tuturor sfintilor; astfel spus: minunata purtare-de-grija (pronie) a lui Dumnezeu privitoare la neamul omenesc s-a dovedit dreapta prin toate madularele adevarate ale Bisericii lui Dumnezeu in Vechiul si Noul Testament. Ideea Bisericii ca Trup, al carei cap este Hristos strabate toate dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre: vecernie, utrenie, Liturghie, tot ciclul anual al slujbelor dumnezeiesti, cele obisnuite si cele de sarbatoare sau de post, toate Tainele sfintei noastre Biserici, toate legiuirile bisericesti, toate Sinoadele Ecumenice si locale si canoanele lor, toata conducerea bisericeasca. In ce tagma sfanta, mareata si vrednica de cinstire ne-a sezat Domnul inca de la nasterea noastra, facandu-ne madulare ale sfintei, apostolestii si sobornicestii noastre Biserici! Multi insa, prin marea lor necredinta si printr-o viata vicioasa, lipsita de cainta, s-au facut nevrednici de aceasta tagma, necredinciosi, nerecunoscatori, rai, trufasi, dispretuitori, nesupusi, fii vazuti ai celui viclean.

Pentru a ne aduce aminte mereu ca suntem crestini ortodocsi ca alcatuim Biserica pamanteasca si suntem un trup cu Biserica cereasca sau cu sfintii bineplacuti lui Dumnezeu le zugravim chipurile si ne inchinam acestora, cinstindu-le prin cadire cu tamaie si aprinzand inaintea lor lumanari si candele; prin aceasta inchipuim aceea ca ei sunt o buna mireasma, placuta lui Dumnezeu pentru sfintenia si dreptatea vietii lor si ca ei au devenit pentru noi lumina duhovniceasca, ca ei au intrat in lumina cea neinserata din cer, ca vad prealuminata Fata a Domnului si ca mijlocesc pentru mantuirea noastra vesnica. Nu-i facem dumnezei, ci le dam cinstea ce li se cuvine ca unor apropiati si prieteni ai lui Dumnezeu, ii cinstim potrivit dorintei lui Dumnezeu exprimata in cuvantul Sau, ii chemam in rugaciunile noastre; dar Numele lui Dumnezeu, care este mai presus de orice alt nume, il chemam ca pe un Creator, Atottiitor si Dumnezeu, prin Care traim, ne miscam si ne mantuim, ne luminam si capatam tarie, in care avem pace, libertate, indrazneala, putere, indumnezeire si mantuire. Fericit cel ce are samanta sa in Sion si neamuri in Ierusalim [Is 31, 9], adica acei sfinti pe care ii cinsteste cu osardie si a caror viata o imita. Sfanta Biserica ii cinsteste in fiecare zi ca pe niste stalpi si temelii ale credintei, invatandu-i si pe credinciosi aceasta (sa-i cinsteasca). Ne intereseaza, oare, marile praznice crestine sau acele fapte de cea mai mare insemnatate savarsite de Domnul pentru noi, pentru a noastra mantuire, pentru a ne ridica din pacat, din blestem, din chinul cel vesnic? In minunata sa purtare de-grija privitoare la neamul omenesc, Domnul ni se infatiseaza ca un Parinte si ca un drept Judecator, ca un Doctor priceput, ca un Artist intelept, ca un Incepator al nevointelor, ca un Atlet atotputernic si de nebiruit, ca un datator de lumina si Luminator, ca o Capetenie a ostirii Sale duhovnicesti, ca un Gospodar al viei si tarinei Sale, ca un Mantuitor al neamului omenesc cel cazut, ca un Arhitect preaintelept, ca un Topitor, ca un iscusit Modelator si Olar, ca un Giuvaergiu sau Slefuitor de nestemate. Viata noastra e un mare semn de intrebare, o enigma, a carei rezolvare deplina se afla numai dincolo de mormant. Sarbatorile crestinesti ne ofera explicatia faptelor marete si minunate ale lui Dumnezeu, fapte ale mantuirii neamului omenesc de pacat, de blestem, de moarte. Trebuie sa reflectam adanc asupra praznicelor Domnului si sa le descoperim intelesul si ce a voit Dumnezeu sa ne transmita prin ele cu privire la noi. Astfel, in praznicul Intampinarii Domnului de catre dreptul Simeon Facatorul legii se arataEl Insusi Implinitor al legii Sale si se aduce dupa lege la templul Tatalui ceresc si Lui Insusi, aducand in acelasi timp pentru sine ca jertfa doua turturele si doi pui de porumbel; aceasta este pentru noi o lectie cum ca trebuie sa pazim cu tarie si sa implinim legile lui Dumnezeu. Prin toata viata Sa, Domnul ne invata sa ne supunem stapanirilor randuite de Dumnezeu; inaintea nasterii Sale, El a binevoit ca odata cu Maica Sa si cu Iosif, tatal sau vazut, sa se inscrie ca supus al Cezarului; El a platit dajdie Cezarului si ne-a invatat sa ne supunem stapanirii, sa dam lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu si cezarului ce este al cezarului. Ii multumesc Domnului meu Iisus Hristos ca m-a invrednicit pe mine, netrebnicul, si in acest an sa intampin ziua de bucurie si de mantuire a toata lumea a Sfintelor Pasti! Fa-ma Doamne sa petrec fara de pacat si in sfintenie toata saptamana luminata si toate zilele vietii mele! Desteapta-te cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos [Ef 5, 14]. E vorba despre desteptarea crestinilor din somnul pacatului si invierea duhovniceasca din morti? Cine praznuieste Invierea Domnului numai dupa trup, nu si dupa duh si cine nu inviaza launtric el insusi din somnul pacatului si al mortii, acela nu dobandeste nici un folos din praznuirea Invierii Domnului. Invierea lui Hristos trebuie sa invie sufletele care omorate de pacate (de

mandrie, desfatare trupeasca, invidie, iubire de arginti, nesupunere, curvie, incapatanare, neascultare si altele). Noi, crestinii ortodocsi suntem Casa lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu cel viu: de aceea trebuie sa stim cum sa petrecem in casa lui Dumnezeu care este Biserica Dumnezeului Celui Viu [1 Tim 3, 15]. Cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu ingerii, cu toti sfintii, stam de vorba in biserica, in timpul dumnezeiestilor slujbe, ca si cand ar fi de fata langa noi, ca niste apropiati ai nostri, care ne vad si ne asculta, care ne vin in ajutor, iar noi ii proslavim si le multumim.

II Despre biserica, locas de inchinare

Biserica este chipul acelui cort al lui Dumnezeu cu oamenii pe care i-a vazut Sfantul Ioan Teologul intr-o vedenie, cand a auzit din cer spunandu-i-se cu mare glas: Iata cortul lui Dumnezeu este cu oamenii si El va salaslui in ei si ei vor fi poporul Lui si Insusi Dumnezeu va fi cu ei [Ap 21, 3]. Intrand in biserica, in timpul dumnezeiestilor slujbe sau cand nu se slujeste, intrati ca intr-o lume deosebita, care nu se aseamana cu cea vazuta: vedeti in sfintele icoane fetele unor oameni care au trait candva pe pamant si care s-au proslavit printr-o viata minunata, sfanta, limpede-vazatoare, facatoare-de-minuni, prin nevointele unei uimitoare iubiri fata de Dumnezeu si de oameni, prin nevointele rugaciunii, infranarii, curatiei, muceniciei, rabdarii, caritatii; vedeti chipul Preacuratei Sale Maici fecioara, minune de curatie, de dragoste de oameni, milostivire, blandete, smerenie, rabdare, predare lui Dumnezeu; vedeti chipurile sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu: apostoli, proroci, ierarhi, mucenici, cuviosi si tot neamul sfintilor, de tot rangul si starea parte barbateasca si parte femeieasca si care nu inceteaza pana astazi sa uimeasca lumea cu taria credintei lor, cu nevointele abnegatiei, infranarii, curatiei, rabdarii, blandetii si nerautatii, ale iubirii lor fierbinti, nestirbite si nemicsorate fata de Dumnezeu si de omenire, care si-au omorat patimile si si-au biruit propria natura, dobandind biruinta supra cumplitilor vrajmasi, vazuti si nevazuti, ai neamului omenesc; care au savarsit toata virtutea si au primit cununile biruintei, cununile slavei vesnice, din mana Incepatorului tuturor nevointelor, Domnul nostru Iisus Hristos. Pe langa toate acestea, mai vedem in biserica prestolul [altarul] lui Dumnezeu, pe care se afla cartea Legamantul lui Dumnezeu, vesnicul legamant care ne-a lasat noua oamenilor legamantul iubirii, al sfinteniei si a toata fapta buna; vedeti pe prestol in spatele lui arma si stindardul mantuirii noastre si deopotriva semn al nemasuratei iubiri a lui Dumnezeu fata de lume, semn al invierii si al vietii vesnice Crucea Fiului lui Dumnezeu, pe care s-a savarsit izbavirea noastra de vesnica manie si pedeapsa a lui Dumnezeu, care ne-ar fi lovit neaparat fara jertfa pe cruce. Iar stand la vremea slujbelor dumnezeiesti, ce auziti cel mai des? Proslaviri scurte si adeseori repetate aduse lui Dumnezeu pentru nemasurata Sa iubire de oameni, pentru bunatatea, milostivirea si marinimia Sa, pentru Imparatia Sa netrecatoare si neclatinata, pentru puterea si slava Sa vesnica; auziti deseori cuvinte precum: inviere, nemurire sau viata vesnica a omului; auziti cuvinte despre inomenirea si vietuirea pe pamant a vesnicului Fiu al lui Dumnezeu, despre nemarginita, parinteasca Lui iubire fata de oameni; auziti invatatura Lui, viata, minunile si poruncile Sale, viata si slava vesnica daruite celor ce le indeplinesc. In

cuvintele si in actele sfintilor Lui slujitori vedeti minunata, dumnezeiasca Cina de Taina, in timpul careia a fost intemeiata cea mai mare, mai sfanta si mai mantuitoare taina a impartasirii cu preacuratul Sau Trup si Sange; parca vedeti patimirea Lui pe cruce, in mainile preotului incrucisate in chipul crucii, asijderea moartea Sa oe cruce, punerea in mormant (vohodul mare), invierea si inaltarea la cer; auziti cuvinte despre minunatele nevointe (lupte) de credinta, speranta si iubire, ale nenumaratei multimi a sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu si care au aratat prin ei insisi intreaga lucrare mantuitoare a credintei lui Hristos, care i-a preschimbat, i-a curatit, i-a intarit in nevointele virtutii, i-a facut sa se nasca din nou, sa traiasca in Dumnezeu, i-a innoit, i-a sfintit, i-a dus la viata vesnica. In lume vedeti si auziti doar lucruri pamantesti, trecatoare, fragile, pacatoase, stricacioase, care nu sunt in stare sa aduca un folos vesnic, esential, pemanent, o desfatare vesnica; in biserica, dimpotriva, vedeti si auziti lucruri ceresti, netrecatoare, vesnice, sfinte, aici auzul vostru se umple cel mai adesea cu cuvinte despre lumea cealalta, o imparatie a dreptatii vesnice, a iubirii, imparatia tineretii vesnice, a frumusetii si fericirii intru Dumnezeu si cu Dumnezeu; in lume nimic nu poate potoli setea arzatoare, chinuitoare a sufletelor noastre, fiindca, potrivit firii sale, sufletul isi doreste o mancare si o bautura nestricacioasa, pe potriva sa; in biserica se potoleste toata foamea si toata setea sufleteasca in chipul cel mai desavarsit; fiindca in biserica este izvorul mantuirii; acolo se afla izvorul cel mai curat al Cuvantului mantuitor al lui Dumnezeu, care stinge toata setea sufletului; acolo este harul lui Dumnezeu, care se revarsa din belsug in suflet, prin Sfintele taine. In lume totul este vremelnic, trecator, ca un fum si ca un abur; in biserica e vesnicia pentru care a fost creat omul; in lume e desertaciune si pacat, in biserica adevar si dreptate. In biserica aflam inchipuirea acelor persoane, obiecte, evenimente, prin care Biserica isi aduce aminte, cheama si praznuieste, atat zilnic, cat si saptamanal si anula, sau chiar la anumite ore ale fiecarei zile: fetele Domnului si ale Maicii lui Dumnezeu, chipul facatoarei-de-viata Cruci, coborarea de pe cruce si punerea in mormant a Preacuratului Trup al Domnului (antimisul); inchipuirea evenimentelor celor douasprezece praznice imparatesti; fetele Inaintemergatorului, ale apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuviosilor, indeobste ale tuturor sfintilor care s-au proslavit prin virtuti prin care s-au asemanat lui Dumnezeu, care au impodobit si intarit Biserica prin scrierile si viata lor si care ne-au lasat o preafrumoasa pilda de credinta, speranta si dragoste crestineasca, si care sunt in general cei mai mari binefacatori ai omenirii. Focul lumanrilor si candelelor aprinse, precum si cadelnita cu carbuni aprinsi si cu tamaie binemirositoare slujeste pentru noi ca si chip al focului duhovnicesc, al Duhului Sfant, pogorat in chip de limbi de foc asupra apostolilor, mistuind intinaciunea pacatelor noastre, luminandu-ne mintea si inima, inflacarandu-ne sufletele cu flacara iubirii de Dumnezeu si a unora fata de altii; focul in fata sfintelor icoane ne readuce in minte inflacarata iubire fata de Dumnezeu a sfintilor, pentru care ei au urat lumea, toate amagirile ei si toata nedreptatea ei, ne aduce aminta ca trebuie sa-I slujim lui Dumnezeu, sa ne rugam Lui cu duh inflacarat, care de cele mai multe ori ne lipseste, fiindca inima ni s-a racit. Astfel, in biserica, totul este spre invatatura, nu exista nimic de prisos, inutil. Cand intrati in biserica, lasati in urma pamantul, patrunzand intr-un cer pamantesc; lasati timpul si intrati in vesnicie, fiindca auziti necontenit cantari de slava si de multumire lui Dumnezeu, cereri catre Dumnezeu si deasa repetare a unor cuvinte ce exprima vesnicia lui Dumnezeu si care cheama vesnicia incepand prin cuvintele cantarilor: Ca Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Intr-adevar, celor ce red in Iisus Hristos le este fagaduita viata vesnica si li se da aceasta viata vesnica, iar ei incepand inca de aici de pe pamant doxologia vesnicului Dumnezeu, Il vor proslavi cu vrednicie si cu

dreptate si in veacuri fara de sfarsit, fiindca moartea lor va fi doar un somn, in timpul caruia sufletul va fi viu si dupa ea il va slavi de-a pururi , impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, pe Iisus Hristos Care a calcat moartea noastra cu moartea Sa. Viu va fi sufletul meu si Te va lauda si judecatile Tale imi vor ajuta mie [Ps 118, 175]. In general, atunci cand intrati in biserica si auziti pe sfintii slujitori, pe citeti, pe cantareti, inaltand lui Dumnezeu ca din partea poporului laude, multumiri si cereri; aceasta este un lucru care inraureste plin de invataminte, ziditor, emotionant, mantuitor asupra tuturor sufletelor cu adevarat cucernice. Aici, cu o gura si cu o inima, toti slavesc si canta preacinstitul si de mare cuviinta nume al Tatalui si Fiului si al Sfantului Duh. Rugandu-se neincetat Biserica e o mare putere dumnezeiasca, care a biruit legiunile demonilor si poate sa-i ceara lui Dumnezeu tot darul cel desavarsit, tot ajutorul, toata ocrotirea, izbavirea si mantuirea. De aceea fericiti sunt cei ce vin la Biserica si se roaga cu inima curata: cu ei este Dumnezeu si nu se vor lipsi de tot binele [Ps 33, 10]. Vai de cei ce lasa adunarea credinciosilor din biserica; cu ei este diavolul; ei sunt prinsi in cursa lui pentru a-i face voia [2 Tim 2, 26]. Folosul, insemnatatea bisericii si nevoia de a cunoaste sfintita limba slavona. In biserica fiecare gaseste duopa nevoia lui; aici e scaparea de desartaciunea si de viforul grijilor vietii; aici e limanul linistitor al sufletelor care cauta mantuirea; aici e hrana si bautura nestricacioasa pentru suflet; aici e lumina, luminarea oricarui om care vine in lume; aici e aerul curat, duhovnicesc, aici e izvorul de apa curgatoare spre viata vesnica [In 4, 14]; aici se impart darurile Duhului Sfant; aici e curatirea sufletului. Citirea si cantarea in biserica se savarsesc intr-o limba sfanta; toti crestinii drept-maritori trebuie sa o invete, ca sa poata intelege dulcile spuse ale maicii lor, care ii creste si-i invata pe copiii sai pentru cer, pentru viata vesnica. Se intampla insa ca maica sa le vesteasca copiilor sai cuvintele adevarului, mantuirii si intelepciunii si ei sa n-o poata intelege, ca si cand le-ar vorbi intr-o limba straina. Aici, in biserica, omul descopera adevarata noblete a sufletului sau, pretul si scopul vietii, menirea lui; aici i se dezmeticeste sufeltul din nauceala desertaciunilor si patimilor vietii; aici isi descopera destinul vremelnic si vesnic; aici isi cunoaste amara si adanca sa cadere si stricaciune prin pacat; aici i se descopera Mantuitorul si mantuirea noastra, mai cu seama in sfintele si deviata-facatoarele Sale Taine, aici i se face cunoscuta adevarata sa relatie cu Dumnezeu, cu semneii, cu familia, cu societatea in acre traieste. Biserica este cerul pe pmant, locul celei mai stranse uniri cu Dumnezeirea; scoala cereasca, care ii creste pe crestini pentru cetatenia cea cereasca, care ii invata vietuirea cereasca, comportamentul ceresc; este pridvorul cerului, locul rugaciunii, multumirii si doxologiei obstesti inaltate lui Dumnezeu Cel in Trei Ipostase, creatorul si pastratorul a toate, locul unirii cu Sfintii Ingeri. Ce-ar putea fi mai de cinste si de onoare ca biserica? Nimic. In dumnezeiestile slujbe, sunt infatisate ca intr-o schita sinoptica destinele neamului omenesc, de la inceput si pana la sfarsit; dumnezeiestile slujbe sunt alfa si omega destinelor lumii si omului. Aici este scoala pocaintei, a impacarii omului cu Dumnezeu; de aceea auzim aici atat de des strigatul de cainta al pacatosului smerit: Doamne miluieste! fiindca acesta este rigatul celui ce se caieste: Da Doamne! este glasul celui saracit de pacat; Ajuta-ne Doamne, caci am saracit foarte, ca degraba sa ne invrednicim de bunatatile Tale. Chipul Mantuitorului, ca prototip al nostru, ca model al nostru in viata, sta pe primul loc langa usile imparatesti; vine la rand Preacurata Sa Maica in partea stanga, fiindca prin Ea am fost indumnezeiti si am fost dusi in rai. Cum trebuie sa ne purtam intotdeauna in biserica in timpul dumnezeiestilor slujbe? Cu credinta, cu cucernicie, cu frica de Dumnezeu, deoarece suntem in casa lui Dumnezeu, unde neincetat, ziua si noaptea sunt ochii si inima lui Dumnezeu, unde Dumnezeu cu mii de ochi mai stralucitori decat soarele ii vede pe cei ce vin la biserica, pe cei

ce se roaga si pe cei ce nu se roaga, rasplatindu-i pe cei ravnitori cu pace si iertarea pacatelor si pedepsindu-i pe cei neravnitori prin lipsirea de harul Sau. Crestinul insusi este un templu al Duhului Sfant si se cuvine sa fie sfant cu sufletul si trupul, sa vina in biserica lui Dumnezeu pentru sfintire, luminare, mangaiere. Slujind lui Dumnezeu pe pamant, in biserica pamanteasca, ne pregatim pentru a sluji lui Dumnezeu in ceruri. Acolo Il voi slavi pe Domnul in vecii vecilor; aici insa, in timp, voi pricepe prin a-I proslavi puterea Sa (din stihurile pentru mucenici, de la canonic). Este oare, pe pamant loc mai inalt, mai luminos, mai binefacator decat biserica lui Dumnezeu? Nu! Fiindca in ea este prestolul lui Dumnezeu, in ea se savarsesc infricosatoarele Taine, in ea estre innoirea; aici e pogorarea Duhului Sfant, aici e aratarea Treimii in de-viatafacatoarele taine, aici este innoirea si indumnezeirea noastra, aici este rugaciunea necontenita a Bisericii pentru noi, atat cat timp suntem in viata cat si dupa moarte; aici ni se ridica povara pacatelor; aici ni se dezleaga pacatele; aici e rugaciunea cu un singur suflet si obsteasca; aici este mangaierea Duhului Sfant; aici este intarirea si incingerea cu o putere mai presus de noi, neputinciosii. Cat de mult iubea casa lui Dumnezeu de-Dumnezeu-purtatorul imparat si proroc David! Cat de mult o iubea si Mantuitorul nostru, Hristos Domnul, in zilele trupului Sau! Dar Maica Domnului, care a fost crescuta in ea, in Sfanta Sfintelor! Cat de mult iubeau apostolii casa lui Dumnezeu! N erugam toti in fiecare zi sau in zilele de duminica si sarbatoare in biserica? Nu! Toti cei ce se roaga cu sarguinta primesc insa de la Dumnzeu mare si bogata mila, milostivire, iertarea pacatelor pentru Jertfa cea nesangeroasa, adusa pe altar, sfintire, izbavire de intristare, pace in suflet, intarire in credinta si in tot lucrul bun. Este oare cu putinta sa paraseasca cineva casa lui Dumnezeu, Parintele indurarilor si Dumnezeu a toata mangaierea [ 2 Co 1, 3], de la Care vine de sus, toata darea cea buna [Iac 1, 17]? Atunci de ce oare multi nu merg la biserica, iar altii merg foarte rar? De ce fug de biserica? Ce spuneti de copiii care fug din casa parinteasca? Cei ce intra in biserica si stau in ea in timpul dumnezeiestilor slubje au nevoie de auz duhovnicesc. Cine are urechi de auzit, sa auda [Mt 13, 9], zice Domnul. Fara auz duhovnicesc, slujba poate sa ramana neroditoare pentru suflet; este nevoie de intelegere duhovniceasca, de o inima curatita de patimile vietii prin pocainta. Toate insusirile lui Dumnezeu se fac cunoscute in noi insine: sfintenia, dreapta judecata, atoatevederea, bunatatea si atoatefericirea le cunoastem cel mai bine cu inima. Caci Dumnezeu este cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti dupa a Lui bunavointa [Flp 2, 13]. In omul drept Dumnezeu traieste ca intr-o casa a Sa. Nu stiti, oare, ca voi sunteti temple ale lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu viaza intru voi? [1 Co 3, 16]. Crestinul fara biserica este ca pestele fara apa. Nu poate duce o viata adevarata: biserica este elementul sau. Langa usile imparatesti se afla intotdeauna icoana Maicii Domnului, pentru ca Ea, prin rugaciunile Sale catre Fiul lui Dumnezeu deschide portile Imparatiei neamului omenesc, care O fericeste. Perdeaua care desparte altarul de naos inchipuie acoperirea tainelor si in acelasi timp, perdeaua dintre lumea de aici si lumea de dincolo, in care multe lucruri raman pentru noi ascunse; perdeaua dintre cer si pamant.

Buna-mireasma bisericii care vine din caditul tamaierii ne aduce aminte mereu ca sufletele si trupurile noastre - temple nezidite de mana omeneasca trebuie sa reverse necontenit bunamireasma harului Duhului Sfant si a virtutilor: curatia, sfintenia, blandetea, smerenia, nerautatea, simplitatea, sinceritatea, iubirea de dreptate, ascultarea, milostivirea. Nicaieri ca in biserica nu ne putem scruta pe noi insine mai adanc, mai sincer, mai deplin, fiindca aici este prezent in chip deosebit Dumnezeu, Cel ce ne mantuieste; aici lucreaza in chip deosebit harul Sau; aici cu ajutorul bisericii, al rugaciunilor, citirilor din sfintele Scripturi, mai cu seama din Psaltire si din cantarile bisericesti stihiri si canoane omul isi cunoaste toata goliciunea sa, adanca-i caderea si putreziciunea, neputinta, saracia, blestematia, extrema sa pacatosenie, dar si milostivirea fara de sfarsit a lui Dumnezeu, dreptatea si sfintenia lui Dumnezeu, necuprinsa Sa intelepciune si atotputernicie. Aici, mai mult ca oriunde omul este incercat de un adanc simtamant de umilinta cu lacrimi; aici este locul mai potrivit ca nici unul altul de a ne impaca cu Dumnezeu, pe Care Il maniem in fiecare ceas. Da, sfintele rugaciuni din biserica il aduc lesne pe om la cunoasterea de sine, ii storc lacrimi de umilinta, ii potolesc patimile, ii revarsa in suflet pace si bucurie, sadesc in el iubire reciproca, duh de unire, blandete, smerenie, intelepciune, infranare, credinta, nadejde si iubire. Nimeni altul nu-l poate creste intr-o asemenea masura pe om pentru cer, pentru Dumnezeu, ca biserica. Ea este cel mai bun pedagog. De aceea profitati si agonisiti cat mai mult din ceea ce ofera ea: duhul rugaciunilor bisericesti, duhul sfinteniei, blandetii, dreptatii, iubirii; duh ceresc. Iubeste biserica din tot sufletul; fii cucernic in ea, fiindca din ea izvoraste viata ta, sfibntirea ta, puterea ta, ajutorul tau, slava ta, cinstea ta, din ea izvoraste viata vesnica: aici este toata comoara ta duhovniceasca. Lumea pe care o iubesti, careia i te inchini, este o inselatoare si pacatoasa, stricacioasa, repede trecatoare, iluzorie, vicleana si mincinoasa. Cand vi la biserica crestine, vi la insusi Izvorul vietii, vino deci cu credinta, cu smerenie, cu inima deschisa, cu frica. Fiind creat de Dumnezeu, sufletul trebuie sa slujeasca neaparat Fiintei supreme, atotdesavarsite, de la Care a primit totul: viata, suflare, minte, voie libera, inima; in aceasta este viata, desavarsirea, puterea, desfatarea si fericirea lui. In caz contrar, el va sluji duhului vicleniei si rautatii, sau poftelor si patimilor lui, fiindca nu poate ramane fara lucrare, ca unul ce este o fiinta spirituala, activa si daca doreste asa va sluji pieirii si degenerarii sale, chinului sau vesnic. Sau va sluji lui Dumnezeu sau va sluji, inevitabil, pacatului: diavolul nu doarme. Casa Mea este casa de rugaciune [Lc 19, 46]. Venind la biserica, parca am intrat in cer, parca am lasat in urma tot ceea ce e lumesc; cel putin, intr-o asemenea stare ar trebui sa intram in biserica. Acasa la noi, atentia ne este distrasa de la rugaciune de o sumedenie de lucruri; la biserica insa, totul ne respira evlavie si rugaciune: si prestolul lui Dumnezeu si fetele Domnului si ale sfintilor, si chipul de-viata-facatoarei Cruci, si Evanghelia de pe prestol si usile imparatesti care duc in latar si in acest cer pamantesc si insusi aspectul altarului ca loc mai inalt decat celeleate parti ale bisericii si citirea si cantarea, caditul, lumanarile si candelele aprinse, si preotii infatisarea preotilor imbracati in sfintele odajdii totul, absolut totul, respira evlavie si rugaciune; totul iti spune ca te afli in locasul sfant al lui Dumnezeu, fata in fata cu Dumnezeu Insusi. Candelele si lumanarile aprinse in fata icoanelor inseamna ca Domnul este lumina cea neapropiata si focul care ii parjoleste pe toti pacatosii care nu se caiesc, dar pentru cei drepti

acest foc este curatitor si datator de viata; mai inseamna ca Maica Domnului este Maica Luminii si ea insasi cea mai curata, netrecatoare, lumina luminand lumii intregi, ca Ea este rugul care arde si nu se mistuie si care a primit intru Ea focul cel nemistuitor al Dumnezeirii, tronul de foc al Celui Atotputernic, , focul mistuitor pentru cei necuratisi datator de viata pentru cei bine-cinstiti; mai inseamna ca sfintii sunt faclii care lumineaza lumii intregi prin credinta si prin virtutile pe care le-au savarsit toti; ca ei sunt, deopotriva, foc mistuitor pentru cei ce nu-i cinstesc: fiindca Duhul Sfant Care-i lumineaza cu luminarea vesnica si Care salasluieste nedespartit intru ei este Foc. Astfel, omule pacatos, tremura in fata chipurilor sfintilor din pricina pacatelor tale si teme-te sa nu iasa din ele foc mistuitor si cinsteste-le fetele dupa cuviinta ca pe niste chipuri sfintite ale lui Dumnezeu Insusi, ca pe niste prieteni si robi necredinciosi ai Sai. Prin aceasta vei dobandi folos pentru tine insuti: daca ii vei cisnti cu sarguinta si iti vei aduce aminte de viata si nevointele lor, tu te vei asemana in credinta, nadejde, dragoste, infranare, viata curata, in blandete, smerenie, nerautate, compasiune, milostivire, supunere voii lui Dumnezeu. Biserica este impartita in trei parti: aceasta pentru a se arata ca in ea se aduce neincetat jertfa de multumire pentru sfinti precum si jertfe de milostivire pentru cei vii de pe pamant si pentru cei raposati, aflati in locasurile de intuneric. Biserica este pridvorul cerului si al raiului, ca si cum ar fi cerul insusi. Fiindca in ea se afla prestolul (tronul) lui Dumnezeu, slujirea ingerilor, deasa pogorare a Sfantului Duh, savarsirea cerestilor, de-viata-facatoarelor si infricosatoarelor Taine, curatirea de pacate, darea sfinteniei, impartasairea cu dumnezeiescul Trup si Sange, ridicarea la cer si indumnezeirea celor nascuti pe pamant. Templul Legii celei Vechi era maret si sfant, dar inca mai mareata si mai sfanta este biserica Noului Testament, fiindca acolo Domnul Se arata in chip de stalp de nor si de foc, iar aici El este vazut, pipait si gustat in fiinta Sa divino-umana, in insasi Fiinta Lui. Acolo era cortul Marturiei, cu locul de curatire, cu mana, cu tablele legii, cu toiagul, ca si chipuri ale celor viitoare; aici este Insasi painea cea cereasca Hristos; aici este dumnezeiasca Evanghelie, aici este Crucea de-viata-facatoare; Muntele Sinai era infricosator la pogorarea lui Dumnezeu si infricosatoare erau semnele prezentei lui Dumnezeu: tunete, fulgere, cutremur, sunet de trambita; infricosator era si cortul din care iesea focul care ii rapunea pe cei nesupusi. Infricosatoare ete si biserica crestina, nu insa prin tunete si trasnete, ci prin infricosatoarele Taine ale lui Hristos Dumnezeu vazute si pipaite si care sunt o venire si o prezenta personala a lui Dumnezeu Insusi prin focul dumnezeiesc al Duhului Care se pogoara asupra darurilor ce sunt puse inainte. O, cu cata cucernicie trebuie sa intram si sa ne rugam in biserica, noi toti, dar mai cu seama noi, cei ce ne apropiem de prestolul lui Dumnezeu, cei ce savarsim si facem uz de asemenea Taine; cu ce suflet trebuie sa ne rugam! Locasul bisericii este pentru crestin un focar de lumina, de har, de pace, de viata dumnezeiasca, de sfintire si de sfintenie, de innoire sufleteasca si trupeasca, de putere si de intelepciune duhovniceasca. Aici circula neincetat curentii vietii dumnezeiesti; aici curge izvorul nemuririi; aici sunt potirul si painea vietii; intra, pregateste-te, gateste-ti sufletul si gusta din painea vietii vesnice si bea bautura, Sangele lui Dumnezeu, izvor al vietii ceresti celei fara de moarte; leapade-te de toata faradelegea ta si de duhoarea pacatului si innoieste-te, dupa cum ti-i voia; celui ce crede si doreste din toata inima totul ii este cu putinta; goneste de la tine intunericul patimilor si lumineaza-te cu lumina cea luminoasa, pururea-fiitoare a Treimii celei in trei sraluciri; soarbe putere dumnezeiasca; inarmeaza-te cu arme duhovnicesti; fii gata de orice, pe masura biruintei fiecaruia. Ia tot ce ai nevoie: Dumnezeu isi imparte darurile fara deosebire. Iata insa ca desi biserica se afla in prisos toate darurile duhovnicesti,

nu sunt doritori sa le primeasca; gasim aici viata dumnezeiasca, bunuri dumnezeiesti, putere dumnezeiasca, pace dumnezeiasca si nu este nimeni, sunt prea putini care sa le primeasca. Cautati spectacol? In biserica, in dumnezeiestile slujbe aveti un spectacol fara seaman, spectacolul intregii vieti pamantesti a Dumnezeului-om, din clipa cand a fost infasat in scutece, prunc fiind si culcat in iesle, continuand cu viata Sa ascunsa de dinainte de iesirea la propovaduire si cu viata Sa publica, de slujire a lumii, viata plina de iubire, de intelepciune, de minuni, cu patimile Sale, cu moartea, ingroparea, invierea si inalatarea la cer! Poate exista un spectacol mai uimitor, mai maret, mai instructiv? Veniti chiar si in fiecare zi la acest spectacol, pentru a va grani vazul si auzul, gandurile si simtamintele. Luati parte cu sinceritate, de fiecare data cand veniti la biserica, la dumnezeiestile slujbe: se lucreaza sfintitor aici mantuirea voastra: pentru voi se aduce jertfa vie; pentru voi se junghie Mielul lui Dumnezeu; pentru voi se frange Trupul lui Hristos, pentru voi se varsa Preacuratul Sau sange, care a rascumparat intreaga lume; aduceti fiecare jertfa inimii infrante si smerite, jertfa de lauda si de multumire! Luminarile si candelele din fata icoanelor si de pe prstol inseamna faptul ca Dumnezeu este lumina curata si intuneric nu este intru El [In 1, 5], si ca ochii Lui sunt de zece mii de ori mai luminosi decat soarele [Sir 23, 27] si ei vad tot ce este ascuns si tainic in aceasta lume, in orice suflet; ca prin harul lui Dumnezeu sfintii ingeri si cei ce au bineplacut lui Dumnezeu sunt de asemenea, sfinti si ca bezna pacatului nu este intru ei; ca ei vad neincetat in noi tot ceea ce este ascuns: ganduri, seimtaminte, dorinte, intentii, fapte, intr-un cuvant, tot ceea ce noi si pe fiecare in parte vorbim, pretutindeni in lume; ca ei sunt foc care arde toata necuratia. Si tu, crestine, esti fiu al luminii si cu toate gandurile, dorintele, simtamintele, intentiile, cuvintele, faptele tale trebuie sa fie lumina, nu intuneric. Sunteti lumina intru Domnul; umblati ca fii ai luminii...ca fii ascultatori, nu va potriviti poftelor de mai inainte, din vremea nestiintei voastre, ci dupa Sfantul Care v-a chemat pe voi fiti si voi insiva sfinti in toata petrecerea vietii [Ef 5, 8; 1 Ptr 1, 14-15]. Pacatele noastre sunt intuneric. Intunericul iadului! Si anume, pacate precum: egoismul, rautatea, vrajba, ura, invidia, ursuzenia, viclenia, fatarnicia, duplicitatea, lacomia, ghiftuiala, betia, curvia, lenea, necredinta, libera-cugetare, arbitrariul, incapatanarea, minciuna, frica si lasitatea, disperarea, nemultumirea de tot, sminteala duhului. Si ce mai intuneric este acesta! Un intuneric de nepatruns, care ascunde de la noi lumina lui Dumnezeu; un intuneric de moarte duhovniceasca in toata fiinta noastra. Nuti pleca urechea, crestine, la cele rele; tu poti si trebuie sa fii lumina; dar vai tie daca si te-ai aratat neravnitor: iti pregatesti tie insuti osanda; si iata judecatorii tai toti sfintii, care au fost ca si tine, oameni supusi patimilor dar care, luminati fiind de cuvantul lui Dumnezeu, ajutati de harul lui Dumnezeu, s-au facut prin stradaniile si sarguinta lor, lumina si au bineplacut lui Dumnezeu, Lumina si Chipul cel dintai. Ganduri langa prestolul lui Dumnezeu. Unde ma aflu? In ceruri fiindca vad inaintea mea tronul lui Dumnezeu. Unde stau? Oare nu pe Golgota? Fiindca vad inaintea mea rastignit pentru pacatele lumii pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a intrupat, a patimit si a murit din extrema bunatate. Unde ma aflu? Oare nu in foisorul din Sion, impreuna cu apostolii Mnatuitorului meu? Fiindca vad savarsindu-se Cina cea de Taina, aud cuvinte tainice (spuse apostolilor ca unor reprezentanti ai intregii lumi) incarcate de nemasurata iubire pentru lumea lovita de pieire: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al Legii celei Noi [Mt 26, 26-28]...si celelalte. In minunatele Lui Taine vad, gust si pipai pe Insusi dumnezeiescul meu Mantuitor simt lucrarea Lui in mine, lucrare de pace, lucrare de curatie, de sfintire, de viata facatoare, de luminare a mintii, de innoire, fiindca ele ii innoiesc pe toti cei ce se impartasesc din ele, cu inima curata. Unde ma aflu? Oare nu inaintea

Crucii Domnului meu care a murit pentru pacatele lumii? Fiindca vad cartea legamantului sau poruncii Sale lasate credinciosilor Sai: Porunca noua dau voua: sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul [In 13, 34]. Unde stau si ce aud oare? Fiindca aud adeseori sfanta istorisire a vietii Sale, a minunilor Sale, a patimilor Sale mantuitoare, amortii, invierii si inaltarii la cer. Stau in biserica Lui, pazitoarea legamantului Sau, a poruncilor Sale, a Tainelor Sale, a darurilor Sale de-viata-facatoare. Unde stau? Vad deschizandu-se usile acestui cer inchipuit, ale acestei Golgote inchipuite! Vad, pe aceste usi pe arhanghelul Domnului binevestind Preacuratei Fecioare minunata zamislire si nastere; vad pe aceste usi pe cei patru evanghelisti ai Mantuitorului cu simbolurile lor si cu vestirile lor ceresti minunate, vad ca oarecand Sfantul Ioan Teologul scrise pe zidurile tainicei catati ceresti numele celor doisprezece apostoli ai Mielului [Ap 21, 14]. Stau aici cu gandul in Nazaret, in casa teslarului, unde vietuia Preacurata Fecioara si vad inceputul mantuirii mele si aratarea tainei din veac, hotarata in judecatile Celui vesnic mai inainte de facerea lumii vazute . Ii vad oe usile imparatesti pe cei patru martori, pe cei patru binevestitori scriitori ai minunatei si mantuitoarei vieti a preadulcelui meu Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a intrupat in chip minunat din Fecioara; ei sunt patru la numar, dupa cum lumea si lumea se imparte in partile ei in patru: rasarit si apus, miazazi si miazanoapte; in tot pamantul a iesit vestirea lor si la (cele patru) margini ale lumii cuvintele lor [Rm 10, 18]. Patru martori sunt mai mult decat de ajuns penru a arata adevarul istorisirii; ei stau pe usile imparatesti ca pe usile Imparatiei cerurilor: fiindca prin credinta in binevestirea lor intram in cerul deschis noua de Iisus Hristos prin crucea Sa; lor le datoram mantuirea noastra, ca unor educatori, dascali si parinti ai nostri. Unde stau? Fiindca vad in fata mea de-o parte a usilor imparatesti pe Domnul, iar de cealalta pe Preacurata Sa Maica, tot aici vad inchipuirile evenimentelor celor mai de capetenie din viata Mantuitorului meu: nasterea Sa, botezul Sau si celelalte; vad stand inaintea mea pe apostoli, proroci, mucenici, cuviosi, pe protoparintii si patriarhii cei de demult. Puzderie de sfinti, oameni ai lui Dumnezeu. Unde sunt? Oare nu in cer? Asa cum biserica este un cer inchipuit, asa si noi, madulare ale unicei biserici a lui Dumnezeu si toti sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, sunt aproape de noi, ca madulare vii ale aceluiasi trup tainic Biserica- avand un singur cap Hristos. De aceea diaconul pomeneste adeseori in ectenii pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pe toti sfintii, ca madulare ale unui singur Cap si ale unui singur Trup, care se predau pe ei insisi si pe toti rugatorii Capului Hristos. Noi venim la biserica aducand duhoarea pacetelor noastre; Sfanta Biserica ii aduce intotdeauna lui Dumnezeu buna-mireasma cadelnitei dar si buna-mireasma rugaciunilor si nevointelor sfintilor, ca buna-mireasma duhovniceasca si ca semn al mijlocirii lor pentru noi, inaintea lui Dumnezeu. Noi aducem inimi racite; Biserica aduce faclii aprinse, pe sfintii lui umnezeu si faclara lumanarilor si candelelor. Cu adevarat biserica este un cer, mai cu seama altarul, iar preotul, atunci cand se afla in altar, trebuie sa lase deoparte toate dorintele pamantesti care omoara in el viata duhului si il rup de Hristos, de harul Sau, de lucrarea Sa mantuitoare, de intreaga Sa economie, de dragostea ce I se cuvine Lui, precum si omenirii oe care a mantuit-o. Locasul bisericii este loc de sfintire a crestinilor, casa de rugaciune, de preamarire si multumire Creatorului si Rascumparatorului nostru, loc de comuniune cu Dumnezeu si de indumnezeire. In biserica este viata cereasca pe pamant si impreuna-sedere cu ingerii. Scris este: si va fi casa Mea casa de rugaciune [Lc 19, 36], a spus Domnul. Casei Tale se cuvine sfintenie intru lungime de zile [Ps 92, 7]. Sfantul imparat si proroc (David), infatiseaza cu entuziasm in multi psalmi ai sai folosul si necesitatea templului (bisericii) pentru om. Ce spun

insa, in zilele noastre, liber-cugetatorii si oamenii razvratiti? N-au nevoie de biserica, ma pot ruga si acasa. Acasa? Adica in salasul pacatului si al desertaciunii. In locasul bisericii, mai cu seama in biserica se produce apropierea sufletelor credincioase care Il cauta pe Dumnezeu, de Prototipul lor, Incepatorul si Creatorul a toate; aceasta se intampla mai cu seama in timpul Liturghiei ai al impartasirii cu Sfintele Taine, al vorbirii lor iubitoare si cucernice cu Dumnezeu, al multumirii si laudei lor, al logodirii lor cu El. Biserica este cerul pe pamant, cu tronul lui Dumnezeu. Aici gasim intotdeauna pe Maica Domnului, toate puterile ceresti, pe toti sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu acesti oameni care au atins desavarsirea. Stai in biserica ca si cum te-ai afla in cer, cu Dumnezeu, fiindca in biserica totul este ceresc: aici se proslaveste numele lui Dumnezeu Tatal si al Fiului si al Sfantului Duh. Biserica este casa de rugaciuni, casa in care se savarsesc Tainele ce stau inaintea cerului; unde totul rosteste cuvant de slava; aici este preaslavita si chemata sa mijloceasac pentru noi Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, toate puterile ceresti si toti sfintii acesti ingeri pamantesti si oameni ceresti; aici sunt proslavite virtutile ceresti ale sfintilor; aici are loc rugaciunea obsteasca, nu pentru ceva din cele ale vietii, ci pentru mantuirea sufletului si iertarea pacatelor, pentru sporirea in tot lucrul bun si pentru ca sa ne dea sufletelor noastre fericita nemurire o rugaciune pentru toti. Cand intri in biserica si stai in ea trebuie sa lasi deoparte toata grija lumeasca. Ca si locasul bisericesc ortodox, tot asa si obiectele ce ii apartin sfantul prestol, jertfelnicul, iconostasul si in general, intreaga iconografie bisericeasca si de asemenea dumnezeiestile slujbe ale Bisericii, cu toate randuielile lor, sunt intruparea unei marete si mantuitoare idei: si anume ca Biserica ortodoxa este Trupul Sau, iar El, Domnul Capul Care strange laolalta madularele ceresti si pamantesti ale Bisericii si chiar pe ingerii insisi; ca El este unsa Imparatiei, ca si Preacurata Sa Maica; ca El a deschis aceasta usa cu crucea Sa; ca prin El firea omeneasca cea stricata de pacat s-a facut bine-mirositoare (tamaia), s-a luminat (lumina lumanarilor), s-a incalzit si s-a facut vie, ea care se racise si murise, s-a sfintit si indreptat (prin sfinti), s-a invrednicit de fericire (Fericiti cei saraci cu duhul...) etc. Etc.; a fost infiata (prin botez), a fost indumnezeita (prin impartasanie), curatita (prin pocainta), a fost miluita si este miluita (Doamne miluieste); ca El a imparatit dar a ramas printre noi (Domnul a imparatit), invata, face minuni, vesteste viitorul (Apocalipsa), patimeste, moare, inviaza, se inalata la cer, pentru noi (fara a se desparti de noi insa), ne paste, ne conduce (ierarhii), ne indruma spre desavarsire. Minunata buna intocmire in bisericile noastre! Ganduri minunate! Prin biserica pamantul se uneste cu cerul, sau, altfel spus, biserica este un cer pamantesc. Ea este adevaratul element al sufletelor noastre; aici este hrana noastra duhovniceasca, bautura noastra duhovniceasca (in sfintele cantari si citiri), dulceata, frumusete nestricacioasa, putere, lumina, innoire, adevarata slava, intelepciune; aici este un liman linistit cand ne inconjoara furtuna pacatelor, de care, nu putem scapa in lume; curatire si spalare de intinaciunea pacatelor; comoara si avere nestricacioase; aici este izvorul vietii duhovnicesti si incepatura unei vieti ceresti, drepte si sfinte; aici este cea mai stransa unire cu Dumnezeu si cu toti sfintii. Biserica este pentru un crestin o comoara nepretuita. Intrand in timpul Dumnezeiestilor slujbe in biserica lui Dumnezeu, Cel mai inainte de veci si fara de sfarsit, Creatorul a toata creatura, suneti ca si cum ati fi trecut pragul timpului si auziti neincetata lauda adusa Celui vesnic si celor bineplacuti Lui care s-au invrednicit de viata

vesnica. Aici invatati voi insiva sa nu va legati de ce este vremelnic si trecator, ci sa nazuiti spre ce este statornic si vesnic, nestramutat si neschimbat. Biseriac este loc de rugaciune, de pocainta, de preamarire si multumire Creatorului si Domnului, Mantuitorului si Judecatorului nostru si nu unul de cugetari lumesti sau patimi ale vietii si ale trupului; de aceea aici sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur si nimic din cele pamanesti sa nu cugete (tropar in loc de Heruvic in Sambata Mare); nimic si nimeni sa nu treaca mai presus de Creatorul, a nu ravneasca la nimeni si la nimic, ci cu toata mintea si cu inima sa sa se cufunde in Domnul, in contemplarea adevarului Sau, a sfinteniei, a bunatatii, intelepciunii, atotvederii, atotputerniciei, frumusetii si bunatatii Sale fara seaman; sa se indulceasca de dulceata Sa nesfarsita, sa doreasca si sa se roage pentru ei insisi si altii numai pentru mantuirea sufletului si pentru intreaga lume si sa aduca Mantuitorului, Care a facut dintr-un sange tot neamul omenesc [FA 17, 26], rugaciune pentru pacea, luminarea si mantuirea lor. Biserica este cerul pe pamant; aici este tronul Imparatului cerului si pamantului; aici se savarseste infricosatoarea, si mai inainte de ceruri jertfa a Trupului si Sangelui Stapanului, iar credinciosii se unesc cu Domnul, se indumnezeiesc cu indumnezeire minunata. Intrand in biserica vedeti fetele Mantuitorului Hristos, Maicii Domnului, ingeririlor si sfintilor, apostolilor, prorocilor, ierahilor, cuviosilor, intr-un cuvant vedeti Biserica cereasca; vedeti si Biserica pamanteasca, sfintitii slujitori si mirenii care se roaga, chemand in ajutorul si intarirea slabelor lor rugaciuni mijlocirea sfintilor. Iar atunci cand se deschid usile imparatesti, vedeti ca si cum ati fi pe Golgota, iar pe ea crucea Domnul slavei rastignit, tronul Imparatului ceresc; vedeti Sfantul Potir, din care credinciosii beau sangele scurs din preacuratul Trup al lui Hristos. Cat de mult si de convingator vorbesc toate acestea mintii si inimii crestinului! Cat de mult ii largesc ele orizontul religios! Cat de mult il insufletesc, ii misca inima, facandu-i-o atotcuprinzatoare prin dragostea fata de Dumnezeu si de sfinti, fata de toti oamenii! Cat de mult inalta toate acestea duhul catre cele de Sus! Cum sa nu te rogi aici cu inima larga pentru toti, cand vezi cu ochii credintei cum se roaga sfintii pentru noi toti! Fecioara astazi se arata stand inainte in biserica, si impreuna cu sfinii, nevazut se roaga lui Dumnezeu pentru noi; ingerii cu arhiereii i se inchina, apostolii cu prorocii se veselesc iata ce canta Biserica la praznicul Acoperamantului Preaslavitei Nascatoare de Dumnezeu.

III Despre dumnezeiasca Liturghie

Ce este Liturghia? Dumnezeiasca cina, nunta Mielului, in care Mielul lui Dumnezeu se uneste cu sufletele credinciosilor. Ce este prestolul? Este noul Sinai al aratarii lui Dumnezeu, pe care rasare adevaratul Legiuitor si Judecator al lumii. Stand ca si Moise, inaintea Domnului si vorbind cu Domnu, ca si cum ar vorbi cu un Prieten, preotul savarseste infricosatoarea Taina a impacarii oamenilor cu Dumnezeu, aducand jertfa nesangeroasa de ispasire si curatire pentru pacatele sale si pentru greselile oamenilor [cf. Evr 9, 7]. Ce este prestolul? Este dumnezeiasca Golgota, pe care a fost rastignit si a murit pentru pacatele lumii Mielul lui Dumnezeu. Iata, pe prestol si in spatele lui aveti in fata crucea, ca pe Golgota; in fata ochilor vostri stau, langa crucea Fiului sau plangand cu amar Maica Domnului si Ioan Teologul, ucenicul iubit si confidentul lui Iisus Hristos, plangand si el. Sta in fata voastra Golgota, adevarata Golgota.

Aduceti-va repede aminte ce s-a petrecut pe Golgota pentru voi; plangeti-va pacatele si nu-L rastigniti a doua oara pe Fiul lui Dumnezeu, fiindca daca veti trai nepocaiti si veti pacatui fara de pedeapsa, il veti rastigni a doua oara pe Mielul lui Dumnezeu [cf. Evr. 6, 6]. Ce este prestolul? Este tronul Imparatului imparatilor si al Domnului domnilor de pe care isi imparte credinciosilor poruncile Sale; este scaunul de Judecata de pe care judeca lumea intru dreptate si popoarele intru adevarul Sau [Ps 9, 5]; este catedrala dumnezeiescului Invatator, Care invata cuvintele vietii vesnice [In 6, 68]. Ce este prestolul? Este cerul, Imparatia cerurilor, raiul, care le-a fost inchis odinioara celor nascuti pe pamant, pentru pacatele lor si care, in vremea din urma, a fost deschis prin Crucea Fiului lui Dumnezeu. Ce sunt usile imparatesti? Sunt usile Imparatiei cerurilor, ale cerului, ale raiului. De ce este inchipuita in ele Buna vestire a Preasfintei nascatoare de Dumnezeu? Fiindca Buna vestire este inceputul mantuirii noastre; daca n-ar fi fost ea, nu s-ar fi deschis pentru noi usile Imparatiei cerurilor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu fiind numita Ea Insasi Usa prin care intram in rai; fiindca Ea ne-a deschis noua raiul prin intruparea din Ea a Fiului lui Dumnezeu. Pe usile imparatesti vedem pe Arhanghelul Gavriil si pe Fecioara Maria; aceasta inseamna ca prin intrupare cerul s-a unit cu pamantul, ingerii s-au amestecat cu oamenii, alcatuind impreuna o singura Biserica. Evanghelistii sunt inchipuiti pe usile imparatesti ca vestititori ai mantuirii noastre, ca niste calauze care ne arata drumul spre Dumnezeu prin vestea lor cea buna despre intrupare, despreinvatatura, faptele minunate, patimile, moartea, invierea si inaltarea lor la cer a Fiului lui Dumnezeu, ca unii carora le datoram credinta noastra in Hristos, prin care, toti, fara nici o opreliste, ne putem duce in rai. Ce poate fi mai maret, mai miscator, mai de-viata-facator pe pamant decat slujirea Liturghiei? Aici se inchipuie si se savarseste cea mai mare taina a iubirii lui umnezeu fata de neamul omenesc unirea lui Dumnezeu cu oamenii prin intrupare, prin dumnezeiasca sa invatatura, prin patimire, moarte, ingropare si inviere taina innoirii si indumnezeirii omenirii, taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin impartasirea cu Trupul si Sangele Lui. Prin maretia sa, aceasta taina covarseste mintea si starneste pe fiecare crestin rational spre cucernicie, multumire si preamarire adusa lui Dumnezeu. Lucrarea pe acre Dumnezeu o savarseste prin Liturghie intrece prin maretia sa orice alta lucrare dumnezeiasca in lume si insasi facerea lumii. Este cu adevarat o slujire cereasac a lui Dumnezeu pe pamant, pe care se cuvine sa o primim cu intelegere si vrednicie; este o fericire, pace si bucurie pentru suflet! Hraneste mintea, veseleste inima, cheama lacrimi de umilinta, de evlavie, de recunostinta, indeamna la nevointele tagaduitoare de sine ale iubirii, milostivirii si compasiunii fata de toti oamenii; ii inveseleste pe toti intru nadejdea invierii si nemuririi. Oare de ce se arata oamenii atat de nepasatori fata de Liturghie? Din saracia judecatii, de putina credinta si din necredinta si din pricina patimilor acestei vieti. De ce oare iubesc mai mult teatrul decat biserica? Mai mult tiradele si nazbatiile actorilor decat dumnezeiestile slujbe? Teatrul infatiseaza viata omeneasca de fiecare zi, plina de griji, de patimi, sperante, de amagiri si dezamagiri, cu bucuriile si amaraciunile ei, cu viciile si virtutile ei, cu iubirea trupeasca, patimasa si cu ura; omul se vede acolo ca intr-o oglinda, se distreaza, ramane incantat de sine, adeseori chiar de propiile sale vicii, le aplauda, le aproba, rasplatind cu marinimie maiestria cu care sunt redate. Pentru Liturghie insa omul ramane in majoritatea cazurilor nepregatit, nevrednic de a trai viata ei, de a-i patrunde maretia si rosturile ei mantuitoare, de a se induhovnici si indumnezei: cei pamantesti se desfata cu cele pamantesti. Sunt insa si oameni pentru care Liturgia este totul pe lume. Sa nu se lase nimenea amagit de uniformitatea slujbei, adica a Liturghiei, de faptul ca gaseste in ea mereu acealeasi lucruri, ci fiecare crestin ortodox sa patrunda cu auzul si cu inima in profunzimea continutului Liturghiei, in inaltimea, adancimea, largimea si durata dragostei

aratate de Dumnezeu lumii care pierea in robia pacatului; sa cugete la infinit la mareata jertfa adusa de Iisus Hristos in propria Sa Persoana Parintelui Ceresc pentru pacatele lumii; sa simta cat de mult a iubit Dumnezeu lumea, dandu-i-l acesteia pe Fiul Sau, Cel Unul-Nascut si sa se minuneze de minunea intruparii Fiului lui Dumnezeu si a indumnezeirii noastre prin El, si sa ramana vesnic recunoscatoare Domnului, raspunzand iubirii cu iubire inflacarate, puternica, ca apostolii, mucenicii, cuviosii. Liturghia este pentru credinciosi o pavaza si o riposta in fata necontenitei dezamagiri care domneste in lume; este sfintirea celor intinati prin caderea in pacat, indreptare pentru cei cazuti in greseala, ajutor celor infranti, izgonire a duhorii pacatului, revarsare a buneimiresme a Duhului Sfant. Voi, cei vatamati de stricaciune, copiii pamantului, veniti cu ganduri si simtaminte curate la Sfanta Liturghie si luati de aici cele nestricacioase; voi, cei pamantesti si care v-ati lipit de pamant, veniti, desfatati-va de imparatia cereasca in imparatia de har a lui Hristos Dumnezeu. Toti iubim viata, dar adevarata viata este in noi numai atunci cand ne adapam de la Izvorul Vietii Iisus Hristos. Liturghia este o comoara, izvor de viata adevarata, fiindca in ea Insusi Domnul, Stapanul vietii, se da pe Sine Insusi mancare si bautura celor ce cred in El si da viata din belsug celor ce se impartasesc cu El, precum Insusi spune: Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica, Eu am venit ca viata sa aiba si din belsug sa aiba [In 6, 54; 10, 10]. Dar cel ce indeamna necontenit la pacat si moarte, diavolul, folosind toate siretlicurile iadului, cauta sa-l indeparteze pe crestin de la Paharul vietii, insuflandu-i credinta putina, indiferenta si neravna pentru aceasta Taina a credintei crestine cea mai mare dintre toate spre a-i tine pe oameni in lanturile pacatului si ale mortii. Trebuie sa tinem aprinsa in inimi mereu flacara credintei in Iisus Hristos, in dragostea Lui nesfarsita; sa meditam mai des la minunatele fapte ale economiei Sale; sa citim mai des Sfanta Evanghelie, sa patrundem in cele citite, sa se cerceteze fiecare pe sine insusi, sa-si recunoasca saracia duhovniceasca, apasarea blestemului, orbirea, goliciunea, sa inseteze dupa dreptate, adica pentru a indrepta si a lucra dreptatea, fara de care este cu neputinta o impartasire sincera si cu fierbinte dragoste, rodnica, cu Sfintele Taine; trebuie sa ne lepadam de orice patima si desfatare pamanteasca, acestea fiind oprelisti extreme in calea iubirii ceresti. Toata grija lumeasca acum sa o lepadam aceste cuvinte deosebit de importante ale imnului Heruvic raman pentru majoritatea crestinilor glasul celui ce striga in pustiu. Atat de mult ne-am lasat cuprinsi de cele desarte, grijile vietii si patimile lumesti ne-au ticalosit sufletele! Acum Liturghia se savarseste pe scena la teatru! Dar intre ele este o deosebire infinita, ca intre cer si pamant! Liturghia este de la un capat la altul o slujire cereasca pe pamant, in timp ce teatrul este o opera pur pamanteasca, plina de toate patimile pamantesti posibile, o intruchipare si o scoala pentru pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii [In 2, 16], o scoala a lumii acesteia vicioase si pacatoase, un divertisment pacatos cu pacate si patimi, in care ca intr-o oglinda sau intr-un caleidoscop faimos aparat de fizica se reflecta lumea cu moravurile, obiceiurile, tentatiile, desfatarile, nelegiuirile sale si cu urmarile lor jalnice. Necugetand la cele duhovnicesti, sufletul moare putin cate putin pentru Dumnezeu si pentru aceste lucruri, ramane surd fata de ele. Ce poate fi mai important, mai maret, mai sfant, mai dumnezeiesc, mai facator de minuni, mai miscator decat Liturghia? Dar multi dintre crestini sunt morti si surzi pentru ea; asista fara nici un chef, rece, in timp ce privirile si gandurile ratacesc cine stie pe unde. De ce? Din pricina ca n-au destula credinta in aceasta Taina si, mai cu seama, fiindca nu cugeta indeajuns la maretia, la sfintenia, la puterea ei de-viata-facatoare si la roadele ei: innoirea si viata vesnica. Multi raman surzi fiindca au inima alipita de

bogatiile cele vremelnice, stricacioase, de desfatarile vietii, de tot felul de pofte trupesti. Pentru aceasta se cuvine ca noi sa luam aminte cu atat mai mult la cele auzite, ca nu cumva sa ne pierdem [Evr 2, 1]. Cat de josnici, de pamantesti, de patimasi, de nevrednici de Liturghie de aceasta slujire a lui Dumnezeu, cereasca si mai presus de ceruri, implinita de Dumnezeu in nemarginita Sa iubire de oameni! suntem noi. Venim la Liturghie cu imprastierea noastra, cu patimile noastre si visele noastre pamantesti, cu necuratia si desertaciunile noastre, cu ordinele si calculele vietii de fiecare zi, de care sufletul nostru nu se poate dezlipi nicicum. Ia seama, suflete de crestin, ce se canta la inceputul Liturghiei: Unule-Nascut, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel ce esti fara de moarte si ai primit pentru mantuirea noastra a Te intrupa din Sfanta nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria, Care neschimbat Te-ai intrupat si rastignindu-Te Hristoase, umnezeule, cu moartea pe moarte ai calcat; Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna marit cu Tatal si cu Duhul Sfamt, mantuieste-ne pe noi! Ai auzit? Dumnezeu S-a intrupat pentru tine, S-a facut om...Simti oare ce inseamna aceasta? Te inalta oare aceasta? Te desprinde de pamant? Priveste cat de ingaduitor, infricosator, minunat si grozav se apropie de noi Imparatia luiDumnezeu. Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Asculta: Imparatia lui Dumnezeu pe pamant! Ce bucurie, ce incantare, ce minune! Care este imparatia aceasta ? Biserica lui Hristos. Voi cei ce va mandriti cu cunostintele lumesti si care batjocoriti sfanta credinta, Biserica, dumnezeiestile slujbe, voi care aveti intelepciunea nebuna a lumii acesteia, veniti aici, smeritiva si cunoasteti blestemul ce va apasa, dati-va seama cat sunteti de saraci, lipsiti, orbi, goi ; ca stati in boala si in moarte. Tatal ceresc S-a milostivit de voi si cu toata mila si cu toata dragostea vi l-a trimis spre impacare pe Fiul Sau Unul-Nascut, pentru ca prin crucea, moartea si invierea Sa sa va faca vii si sa va mantuiasca. Aceasta este taina mantuirii, acesta este lucrul de nesfarsita bunatate, intelepciune, putere, de nemasurata iubire de oameni, care se savarseste in fiecare zi, in sfintele noastre biserici in timpul Liturghiei. O, cat de mareata, de sfanta, de mantuitoare si de dorita este pentru crestin Liturghia! Cu adevarat biserica se face cer! Fiindca Dumnezeu in Treime pogoara pe sfantul si de-viatafacatorul prestol in fiecare zi si savarseste marea minune a milostivirii Sale, prefacand painea si vinul in Preacuratul Sau Trup si Preacuratul Sange al Fiului lui Dumnezeu si invrednicindui pe credinciosi sa se impartaseasca cu Ele. Cu ce mare cinste l-a invrednicit Dumnezeu pe om, venind sa se salasluiasca in el prin Sfintele Taine, umbland in el si cu el intr-un cuvant facandu-l templul Sau insufletit, dupa cum a spus Domnul: vom veni la el (la cel ce implineste poruncile Lui) si vom face la el salas [In 14, 23]. Si totusi, oamenii care poarta numele de crestin raman in mare parte insensibili fata de aceasta nemasurata binefacere a lui Dumnezeu, necinstind templul lui Dumnezeu trupul si sufletul lor prin tot felul de pacate, patimi, pofte. O, nesimtirea, nebunia si bletemul nostru! Universul cel atat de maret si de minunat alcatuit nu-L cuprinde pe Creatorul si Domnul Sau si nu este vrednic sa-L cuprinda, ca unul ce este material, in timp ce sufletul omului Il cuprinde, se face madular al Lui, se logodeste cu El. Ce cinste, ce dumnezeiasca vrednicie! In Liturghie e puterea noastra impotriva puterilor vrajmasilor, biruinta noastra asupra celor ce ne-au biruit adeseori prin patimile noastre, curatia de necuratiile noastre, lumina sufletelor noastre, sfintenia, slava noastra, nadejdea si intarirea noastra.

Cat de mult s-a apropiat de noi Domnul prin intrupare! Il gustam, Il mancam, Il respiram, ne imbracam in El! O, ce minunata imbracaminte, preafrumoasa, nestricacioasa, pasnica, desfatatoare, calda, luminoasa, intaritoare sufletului! Sfantul Duhm, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, precum si Cauza si Izvorul Lor, Dumnezeu Tatal, sunt aproape de noica nimic altceva in lume. Ei sunt deasupra noastra, in noi si prin noi, indeosebi in timpul dumnezeiestii Liturghii. Mai cu seama Sfantul Duh, Care a venit in lume prin Domnul nostru Iisus Hristos, este totdeauna cu noi, mai ales in timpul savarsirii Liturghiei: ca un vazduh duhovnicesc extrem de pur, ca o lumina si ca o caldura vitala, ca un untdelemn, ca o hrana si o bautura duhovniceasca, ca o curatie, ca o pace, ca o luminare, ca o buna-mireasma, ca o iubire; ca o indrazneala si barbatie, ca o dulce nadejde, ca o putere deviata-facatoare, ca o forta iesita din noi insine, ca o rasuflare curata, ca o aroma preadulce, care ii atrage pe toti la Sine si la cei in care se afla Ea, ca o dulceata de neinchipuit, ca o minune de care se indulceste intreaga fiinta a omului, ca o frumusete duhovniceasca, care impodobeste minunat sufletul si trupul omului cu podoaba nestricacioasa. Iata ce vistierie de bunatati duhovnicesti ce Duh creator, ziditor si sfintitor, a mijlocit pentru noi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Cunoasteti-L, cunoasteti-L negresit toti crestinii ortodocsi pe Binefacatorul vostru dumnezeiesc, de-viata-facator, curatitor, sfintitor, luminator si intaritor; iubiti-L, cinstiti-L, impreuna cu Tatal si cu Fiul Tatalui, Iisus Hristos. Numai pentru ca in sufletul cazut a ramas chipul lui Dumnezeu si nu s-a pierdut cu desavarsire, au fost necesare si cu putinta intruparea Fiului lui Dumnezeu si intreaga iconomie a mantuire noastre, patimile, moartea, ingroparea si invierea Lui. Numai fiindca in om au rams chipul si asemanarea lui Dumnezeu, aceste atribute inestimabile, este necesare si cu putinta Liturghia, aceasta neincetata aducere-aminte a intregii vieti pe pamant a Domnului nostru Iisus Hristos, a patimirii, mortii, ingroparii, invierii si inaltarii Lui, a prealuminatei comuniuni cu El. Ce maret privilegiu in om e faptul de a fi chip si asemanare a lui Dumnezeu! Dumnezeiasca Liturghie este o minune neincetata si mareata in Imaparatia harica a lui Dumnezeu; este, ca sa spunem asa, o neincetata injunghiere a Mielului lui Dumnezeu si varsare a Preacuratului Sau Sange; o aducere-aminte a patimirii Sale rascumparatoare, a mortii, Invierii, Inaltarii si a celei de-a Doua Veniri a Sa, fiindca El S-a adus jertfa pe Sine Insusi lui Dumnezeu Tatal [Evr 7, 27, cf. 9, 14 s.u.] pentru intreaga lume, o perpetua aducere aminte, prin acre se sfintesc toti cei ce se impartasesc din ea; este jertfa Dumnezeului-m Hristos adusa lui Dumnezeu, Tatal Sau, pentru noi pacatosii, o jertfa ce continua neincetat si va continua pana la sfarsitul lumii. Ale Tale dintru ale Tale, Tie Iti aduce de toate si pentru toate: fiindca Domnul pentru toti a patimit, a murit si a inviata, si de aceea intregului neam omenesc i se aduce acum si mereu aminte, in toate zilele, de jertfa Lui si ea se va da drept tuturor ce;or ce cred sincer si care doresc mantuirea, drept mancare si bautura intru sfintire si innoire, pana la sfarsitul veacurilor, pentru ca toti credinciosii sa se poata mantui si toti pacatosii care nu se caiesc sa fie lipsiti de aparare. Daca lumea n-ar avea Preacuratul Trup si Sange al Domnului, ar fi lipsita de binele de capetenie, binele vietii celei adevarate (nu veti avea viata in voi In 6, 53); n-ar avea darul sfinteniei, intr-un cuvant ar fi pagubita de toate bunurile cele adevarate, nestricacioase. Toate acestea sunt acel de-viata-facator aluat pe care luandu-l o femeie (in parabola) adica Biserica l-a ascuns in trei masuri de aluat, pana ce s-a dospit toata [Mt 13, 33]. Da, acesta este adevaratul aluat al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte, pus in omenire, fiindca sufletul este treimic, dupa cele trei puteri ale sale: ratiune, inima (afecte), vointa; dreptatea, sfintenia si

iubirea trebuia sa patrunda toate aceste puteri, in general viata omului: gandurile, cuvintele si faptele. Savarsind cu evalavie si inima curata Liturghia, putem nadajdui si trebuie sa nadajduim ca prin ea sa-i cerem lui Dumnezeu toate cele de trebuinta sufletelor si trupurilor noastre: iertarea pacatelor, sanatate, mantuire si intru toate buna-sporire a celor in viata si mila lui Dumnezeu, iertarea pacatelor si odihna impreuna cu sfintii, tuturor celor ce s-au mutat de aici intru credinta, pocainta si nadejdea vietii de veci. Liturghia este atotputernica, atotlucratoare, fiindca inchipuiti-va numai ce jertfa se aduce in ea! Insusi Fiul lui Dumnezeu Cel Unulnascut pentru mantuirea noastra, cum ar putea sa nu ne dea noua toate, impreuna cu El [cf. Rm 8, 23]? Apostolul respinge ideea ca n-ar putea fi asa. Asadar, preoti ai sfintei Biserici Ortodoxe, cunoasteti si retineti bine ce mijloc de a face milostiv pe Dumnezeu fata de toti oamenii si fata de intreaga lume se afla in mainile voastre; fiindca aceasta este o jertfa a-toatalumea si de aceea straduiti-va sa savarsiti intotdeauna Liturghia cu duh arzator, cu mintea si cu inima la cele inalte, lepadand toata grija cea lumeasca. O, ce Jertfa nepretuita, infricosatoare, cereasca si mai presus de ceruri aduceti! Minuanta si infricosatoare chiar si pentru puterile ceresti. Rugati-va Domnului cu tarie, ca sa puteti savarsi vrednic aceasta minunata taina. Liturgia este duh si viata; gandul ei e ca toti sa fie una [In 17, 12] in Hristos; trebuie sa-i porti in inima pe toti, sa te rogi sincer pentru toti. Dumnezeu il iubeste nemasurat pe om, ca si chip al lui Dumnezeu; omul este un chip cazut al lui Dumnezeu restaurat prin golirea extrema pentru el Fiului lui Dumnezeu. Sa dam multumita Sfintei Treimi care ne-a mantuit pe noi! Omul se restaureaza, se innoieste si se mantuieste neincetat prin Preacuratul Trup si Sange al lui Hristos, se indumnezeieste. Liturghia este cea mai mare minune de bunatate, intelepciune si atotputernicie a Domnului Dumnezeu; o minune neincetata: la savarsirea ei trebuie sa participam intotdeauna cu bucurie si cu frica, cu iubire fata de Dumnezeu si a unora fata de altii. Intotdeauna in timpul Liturghiei slujesc nevazut Puterile ceresti. Liturghia este o marturie dumnezeiasca neincetata, puternic-graitoare a milostivirii, rascumpararii, indumnezeirii, a atotputerniciei dumnezeiesti a intelepciunii, dreptatii si sfinteniei Sale. Binecuvantarea data prin mainile sfintilor slujitori este de semenea o marturie neincetata, a iubirii lui Hristos Dumnezeu fata de noi pacatosii, care covarseste toata mintea datorita careia El a nimicit pe cruce blestemul legii ce apasa asupra noastra, facandu-Se blestem pentru noi [cf. Ga 3, 13] si a mijlocit pentru noi toti binecuvantarea Tatalui Sau, pe care trebuie sa o pazim ca pe lucrul cel mai de pret. O, preotilor, dati cu sarguinta si cu dragoste oamenilor binecuvantarea Domnului, fiti instrumenete credincioase ale Mantuitorului vostru! Liturghia si in general dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre Ortodoxe, cele de fiecare zi si cele din sarbatori, dar mai cu seama acestea din urma, ne aseaza intr-o legatura vie cu Capul Bisericii, Iisus Hristos Domnul si cu Preacurata Stapana noastra, de-Dumnezeu-Nascatoarea, cu Puterile ceresti nemateriale, ingerii si toti sfintii, pe care neincetat ii proslavim, le aducem multumiri, ii rugam sa ne apere, sa ne miluiasca, sa ne dea ajutor; Domnul a spus: Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului [Mt 28, 20]. Simtim prezenta Stapanului si Dumnezeului nostru mai cu seama in timpul dumnezeiestilor slujbe si in primul rand la Liturghie, cand ne unim cu El in chip fiintial in impartasirea Sfintelor Sale Taine. In timpul miscarii de rotatie anuale a pamantului, Domnul reface pentru noi in fiecare an acelasi ciclu al existentei Sale, ca si cum S-ar naste sub ochii nostri, S-ar taia imprejur, ar fi intampinat in templu de Simeon, S-ar boteza, ar iesi la propovaduire, ar face minuni, ar indura pizma si

vrajmasia carturarilor, fariseilor si capeteniilor preotilor, ar patimi, ar muri pr cruce, ar fi ingropat, ar invia, S-ar inalta la ceruri si ar trimite Duhul Sfant peste cei ce cred in El. Ce gand de bucurie si viata inimii, cand ni-i infatisam pe toti credinciosii ortodocsi adunati intr-o singura imparatie duhovnicesca a lui Dumnezeu, ca fii ai imparatiei, ai singurei Biserici a lui Dumnezeu, un singur trup, un singur duh, o singura vita cu o multime de mladite si in toti imparateste Dumnezeu in Iisus Hristos si in toti viaza uhul Sfant, dupa cum s-a spus: Caci noi suntem templu al Dumnezeului Celui Viu, precum Dumnezeu a zis ca voi locui si voi umbla intru voi si voi fi voua tata si veti fi Mie fii si fiice [2 Co 6, 16]. Sau: Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi [1 Co 3, 16]? O, daca Dumnezeu ar imparati intru toate, asa cum ne rugam: Vie Imparatia Ta; o, daca ar trai toti dupa voia Lui, lepadand voia proprie amagitoare ce duce la pierzanie! Daca s-ar stradui toti sa traiasca in dreptate si in sfintenie, asa cum Sfant este Domnul Dumnezeul nostru! Daca ar salaslui in toti Duhul Sfant, prin Care toti nea-m nascut din nou si am primit pecetea Sa! Daca in toti ar trai Hristos! Daca s-ar coace toti duhovniceste pe ogorul lui Dumnezeu, ca o holda duhovniceasca bine coapte! Daca pretutindeni ar imparati pacea, linistea, credinciosia, iubirea, curatia, infranarea si toate virtutile! Ce priveliste incantatoare ar fi pe pamant! Cat de fericiti, de multumiti ar fi toti! Trebuie sa ne rugam, cu osardie pentru aceasta, mai cu seama la Liturghie. Liturghia Bisericii Ortodoxe este minunata si dumnezeiasca prin atotcuprinzatoarea iubire pe care o revarsa asupra lumii intregi, a tuturor oamenilor si cu deosebire asupra tuturor crestinilor ortodocsi. Si cat de curat cu inima si de inalt cu duhul trebuie sa fie preotul care slujeste Liturghia si celelalte slujbe si care ii aduce lui Dumnezeu asemenea rugaciuni obstesti si impreuna-glasuite pentru intreaga lume, pentru toti oamenii, pentru vii si pentru morti si care aduce jertfa de multumire Domnului pentru toti sfintii si chiar pentru insasi Preacurata Maica lui Dumnezeu! El trebuie sa fie mai presus de tot ce este pamantesc, de toate patimile omenesti si mai presus de fricile demonilor. Trebuie sa fie plin de dragoste inflacarata, serafimica fata de Dumnezeu si fata de lumea iubita de El, fiindca asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul- N: ascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica [In 3, 16]. Liturghia ne aduce aminte neincetat de cea mai mare minune savarsita vreaodata pe pamant de Dumnezeu dupa nesfarsita Sa iubire de oameni: anume ca Dumnezeu S-a aratat pe pamant in trupul nostru; ca i-a invatat pe oamani, ca a patimit si a murit pentru noi si a inviat din morti. Si prin aceasta ni se reaminteste iubirea pe care o datoram lui Dumnezeu, pentru dreaptatea si sfintenia Lui, pentru milostivirea si intelepciunea cea de sus. Ceea ce se savarseste in timpul Liturghiei uimeste prin maretie, prin bunatate, prin intelepciune, prin nesfarsita putere si nesfarsita dreptate toate mintile ingeresti: taina intruparii, vietuirii pe pamant a Domnului slavei, invatatura, minunile, patimirile, moartea si invierea Lui, prefacerea fiintiala a painii si vinului in adevaratul Trup si Sange al Domnului si impartasirea credinciosilor cu Ele. Noi insa, cei pentru care se savarseste aceasta taina, ramanem adeseori indiferenti sau impatimiti carnii si poftelor ei, impatimiti de lumea care zace in rau. Liturghia este taina curatirii, sfintirii, luminarii, renasterii, facerii viu a omului pentru viata vesnica; taina iubirii dumnezeiesti, taina inaltarii, indumnezeirii omului lipsit de ajutor, abatut si pierind in pacate. La impreuna-participare in slujirea Liturghiei sunt chemati la proscomidie si in slujirea Liturghiei toti sfintii, incepand cu Maica omnului. Impreuna cu preotul iau parte la slujire toti sfintii si toti ingerii.

Drept-maritori crestini! Cand va rugati in timpul Liturghiei si mai alea atunci cand duceti la altar prescuri pentru a scoate din ele particele pentru sanatate si mantuire si pentru odihna sufletelor unor raposati, intrati in comuniune, la proscomidie si Liturghie cu Domnul, cu Maica Domnului, cu Inainte-Mergatorul, cu prorocii, apostolii, mucenicii, cuviosii si cu toti sfintii. O, nobletea crestinului! Ce noroc si fericire! Cu cine intram in comuniune?! De ce mari mijlocitori ne invrednicim! Cu ale lor rugaciuni ale sfintilor cerceteaza-ne pe noi, Dumnezeule. Pe langa acestea, imi innoiesc in fiecare zi comuniunea cu toata Biserica pamanteasac. O, Liturghie universala, a-toata-lumea! O, Liturghie cu adevarat dumnezeiasca si indumnezeitoare a omului, cereasca si care faci pe oameni din pamantesti ceresti! Maretia, sfintenia, puterea de-viata-facatoare, extensiunea nemasurata a infricosatoarei jertfe a lui Hristos ni se dezvaluie din insusi cuprinsul primei parti a Liturghiei proscomidia in timpul careia se pregateste materia tainei Euharistiei: painea si vinul, sau Mielul lui Dumnezeu Agnetul- care se injunghie mereu pentru pacatele lumii intregi si ca jertfa de multumire pentru toti sfintii. Aici, asezata de-a dreapta Agnetului, sub forma unei particele triunghiulare scoasa dintr-o prescura sta Imparateasa cerului si pamantului, Preasfanta Fecioara Maria: Statut-a Imparateasa de-a dreapta Ta, imbracata in haina aurita si preainfrumusetata [Ps 44, 10]; preainfrumusetata de Duhul Sfant; dupa Ea se aseaza, in ordinea cinurilor, tot sub forma unor astfel de particele, sfintii lui Dumnezeu 1) Inaintemergatorul; 2) prorocii din vechime: Moise si Aaron, Ilie si Elisei, David si Iesei, Daniil si ceilalti sfinti proroci; urmeaza 3) Sfintii Apostoli Petru si Pavel si ceilalti sfinti apostoli; 4) Sfintii Ierarhi ai lui Hristos: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Gura de Aur, Nicolae al Mirelor Likiei, Mihail al Kievului, Petru, Alexie si Iona ai Moscovei, Nikita al Novgorodului, Leontie al Rostovului si alti sfinti; urmeaza: 5) Sfintii mucenici si mucenice; 6) Cuviosii, barbati si femei; 7) Sfintii doctori fara-de-arginti; 8)dreptii Ioachim si Ana, parintii Maicii Domnului; sfintii zilei si 9) Sfantul a carui Liturghie se savarseste. Aceasta inseamna ca infricosatoarea, universala si rascumparatoarea Jertfa va fi savarsita si pentru ei, adica in semn de recunostinta fata de Dumnezeu pentru ei ca unii rascumparati inca de pe pamant, au atins desavarsirea prin jertfa pe cruce a lui Hristos si se bucura acum in Biserica cereasca, triumfatoare; urmeaza apoi persoanele din Biserica pamanteasac, luptatoare: pastorii ei, ierahii, cinstita preotime si intru Hristos diaconime si toti fratii cei intru Hristos chemati sa intre in comuniune cu Domnul in sanurile lui Dumnezeu; apoi, intaiul fiu al Bisericii, Domnul cu Doamna si copiii Sai, si toti drept-maritorii crestini, sub forma unor particele mici (miride); dupa cei vii urmeaza cei ce au murit intru credinta si nadejdea invierii, a vietii de veci. Aceasta inseamna ca infricosatoarea si a toata-lumea rascumparatoare Jertfa se aduce pentru toti, adica ca mijlocire si cerere a milostivirii pentru toti si pentru toate, vii si morti (parte barbateasca si parte femeiasca). Cat de mare este Jertfa lui Dumnezeu! Cat de nemasurata si vasta! Pe cati nu i-a mantuit, cate pacate n-a sters, cate suflete nu le-a facut vii, le-a innoit, lea sfintit, le-a intarit in lupta cu pacatul, cu ispitele, cu vrajmasii cei trupesti si netrupesti! Cate suflete nu le-a indumnezeit, le-a facut ceresti, le-a bine-inmiresmat, le-a facut nestricacioase, nemuritoare, le-a preamarit! Pentru cate multimi nenumarate de suflete ale oamenilor ce vietuiesc inca pe pamant sau au murit nu se aduce ea intru a face milostiv pe Domnul Dumnezeu, intru mijlocirea pentru iertarea pacatelor sau pentru buna-sporirea, sanatatea si mantuirea lor! Ce extensiune imensa! Cata iubire nemasurata fata de o multime infinita de oameni, vii si morti, revarsata rascumparator, tamaduitoare luminatoare si indumnezeitoare! Minunata Jertfa! Cu adevarat o Jertfa dumnezeiasca! Cu ce vasta, atotcuprinzatoare iubire trebuie sa o savarseasac preotul! Dar noi, preotii, suntem in general atat de lagati de cele trupesti, lenesi, pacatosi, necurati, impatimiti de cele pamantesti, stricacioase. O, Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si pe toate le plinesti,

vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea, pentru a savarsi aceasta atat de mareata taina, cu vrednicie, cu inima curata, cu minte si cu duh inalt. Proscomidia este ca un sumar al Liturghiei, un synopsis [rezumat]. Stau si ma minunez in fata maretiei Jertfei Trupului si Sangelui lui Hristos, in fata sfinteniei, intelepciunii, atotcuprinderii sale, in fata imensei iubiri ascunse in ea, in fata puterii ei rascumparatoare, in ce masura ea sterge orice pacat al celui ce se caieste cu adevarat si se impartaseste cu credinta, in fata vietii ascunse in ea, in fata puterii ei de a ne indumnezei pe noi, muritorii, prin puterea lui Dumnezeu, in fata darului ei de a face minuni. O, Doamne, Iisuse Hristoase! Tu esti intreg aici! Te vedem, Te percepem, Te pipaim, Te simtim! Liturghia incepe cu cuvintele: Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Cine vine in locasul bisericii lui Dumnezeu este ca si cum ar veni in Imparatia lui Dumnezeu si se cuvine sa-I aduca Acestuia mai intai pocainta pentru pacatele sale, fiindca in Imparatia lui Dumnezeu nu intra nimic intinat sau necurat [cf. Ap. 21, 27; Ef 5, 5]. Pentru ce se face Vohodul Mare la Liturghie? Pentru aducerea-aminte a cortegiului Mantuitorului spre curcea de pe Golgota, dincolo de portile cetatii, fiindca Iisus a patimit in afara portii [Evr 13, 12] Ierusalimului, dupa cuvantul apostolului, impreuna cu talharii, dintre care unul s-a aratat intelept, graind catre Hristos: Pomeneste-ma Doamne, cand Vei veni intru imparatia Ta [Lc 23, 42] ; - pentru aducerea-aminte a rastignirii sale pe Cruce, a coborarii Lui de pe cruce de catre Iosif si Nicodim. In general, tot ritualul, actele liturgice si rugaciunile sfintilor slujitori la Liturghie cer multa atentie si un gand curat, duh vioi si viguros, credinta si dragoste inflacarata : fiindca toata aceasta slujire sfanta este intelepciunea lui Dumnezeu. Intrun timp atat de scurt si intr-un spatiu atat de mic ni se reamintesc atatea evenimente marete savarsite in timpuri diferite si in locuri diferite evenimente care oglindesc infinitatea intelepciunii, bunatatii, puterii, indelung-rabdarii, dreptatii, milostivirii lui Dumnezeu. Fiecare secunda se cere urmarita aici cu vazul, cu auzul, cu mintea, cu inima ; fiecare cuvant, fiecare gest, fiecare ritual, nimic sa nu fie neglijat, sa nu treaca neobservat, sa ramana fara atentie, invatatura, zidire. Da, Liturghia cere un suflet iubitor de intelepciune, mai dinainte curatit si dezlegat de grijile si patimile lumesti, nazuitor spre cele inalte (sus sa avem inimile). De ce te gandesti la fleacuri, atunci cand stai la aceasta cereasca si dumnezeiasca Liturghie; de ce sufletul tau este preocupat de dichisuri, de coafuri, de podoabe aurite, de calcule lumesti? Infatiseaza-ti in acest rastimp lui Dumnezeu sufletul, impodobit cu credinta, cu toata intelepciunea, blandete, smerenie, milostivire, nepatimire, dragoste de intelepciune. Aceasta sa-ti fie imbracamintea! Acesta este aurul placut lui Dumnezeu! La Liturghia credinciosilor crestini canta Simbolul credintei crestine, ca inaintea botezului, in caz de boala, inaintea spovedaniei etc., ca o conditie indispensabila pentru o participare cu vrednicie la taina si intelegerea puterii Tainei: Daca crezi din toata inima [FA 8, 37], asa cum crede Sfanta Biserica Ortodoxa, iti este cu putinta sa fii de fata la savarsirea Tainei, sau sa primesti la timpul randuit Sfintele Taine, daca te-ai pregatit prin post si printr-o pocainta sincera; daca insa nu crezi, nu esti vrednic sa fii de fata la Taina, cu atat mai putin sa te impartasesti. Taina o savarsesc in altar sfintii slujitori, care il inchipuie pe Iisus Hristos, ea se savarseste cu usile imparatesti inchise, daca slujeste un preot, nu un arhiereu, fiindca la inceput aceasta Taina a fost savarsita de Iisus Hristos intr-un foisor in taina, pregatit ca pentru o solemnitate deosebita, de fata fiind numai ucenicii Sai si pentru ca Taina sa fie aparata de priviri nevrednice spre o mai mare evlavie a credinciosilor, fiindca inima si ochiul omului

sunt viclene si pentru necuratia si viclenia lor, nu sunt vrednice sa vada Taina la care si ingerii privesc cu frica. Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti [2 Co 13,13]. Aceasta urare apostolica este rostita de sfintitul slujitor intr-un moment cum nu se poate mai potrivit, adica inainte de savarsirea Tainei. Harul lui Iisus Hristos, miluitor, curatitor, mantuitor, invatator si intaritor al sufletului nostru, ne este de trebuinta in toata vremea si in tot ceasul; acum insa in aceste minute infricosatoare si ceresti, cand impreuna cu noi slujeste multime de oaste cereasca, inconjurand cu frica si cutremur tronul (prestolul) dumnezeiesc, harul Domnului, care lumineaza si intareste puteri slabe si risipite ale duhului, ne este cu deosebire necesare pentru ca sa putem intelege inaltimea si insemnatatea Tainei care ne sta inainte. Dragostea lui Dumnezeu Tatal trebuie sa fie simtita de toti in aceste minute, ca iubirea nemarginita fata de noi, pacatosii, a lui Dumnezeu Tatal, Care atat de mult a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel-Unul Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara si sa aiba viata vesnica [In 3, 16] si noi sa-L iubim pe El, impreuna cu Fiul Sau Cel Unul-Nascut si cu Duhul Sfant, lepadand toate patimile lumesti; iar impartasirea Sfantului Duh ne este de trebuinta in acest timp mai mult ca oricand, fiindca fara impartasirea Lui, nu L-am putea iubi pe Dumnezeu Tatal, pentru ca numai prin Sfantul Duh Il putem chema pe Dumnezeu, cu sincera iubire, Avva! Parinte! [Rm 8, 15]. Fiindca numai harul Sfantului Duh ne curata, ne sfinteste, ne lumineaza, ne face pasnici si ne intareste pentru a sta inainte cu vrednicie si cu bun rod in timpul celei mai sfinte Taine. Sus sa avem inimile! cheama preotul in timpul Liturghiei inainte de sfintirea Darurilor. La chemarea lui poporul raspunde: Avem catre Domnul! Raspundem oare sincer? Nu, sau intr-o foarte, foarte mica masura. Fiindca inimile majoritatii oamneilor sunt inlaturate de pamant prin tot felul de impatimiri ale vietii. Nu este usor ca inima sa se inalte dintr-odata la Domnul; pentru aceatsa crestinul trebuie sa traiasca necontenit in Dumnezeu, sa-L iubeasca, sa mediteze adanc la faptele proniei Sale, sa le pretuiasca la adevarata, mantuitoarea lor valoare, sa si le insuseasca cu sufletul si cu inima si sa fie pe pamant un cetatean al cerului. Noi insa venim la biserica distrati, apasati d efelurite patimi si pofte ale vietii, care ne tin legati de pamant. Unde este atunci acel sus sa aveti inimile, inseamna ca suntem nesimtitori si fara minte. In acel timp ni se cere sa ne predam in chip desavarsit Domnului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici cu deplina credinta si incredere, cu cererile, cu multumirile, laudele aduse lui Dumnezeu; si, pe langa aceasta, cu inima curata, cu ura fata de pacat in toate manifestarile lui posibile si iubire arzatoare fata de dreptate in toate formele sale. La fiecare sfanta Liturghie aducem jertfa de multumire pentru Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si pentru toti Sfintii; si ei mijlocesc pentru noi inaintea lui Dumnezeu, cerandu-I sa ne ierte greselile si sa ne daruiasca mare mila. Luati, mancati...Beti dintru acesta toti...Cine poate pricepe pe deplin marea binefacere data noua de Domnul nostru Iisus Hristos in taina Euharistiei sau Impartasaniei? Nimeni, nici chiar mintea ingereasca, fiindca aceatsa binefacere este infinita si necuprinsa, ca Insusi Dumnezeu, ca insasi bunatatea, intelepciunea si atotputernicia Sa. Ce iubire ni se arata noua, pacatosilor, in fiecare zi, prin Liturghie! Ce apropiere a lui Dumnezeu de noi! Iata-L aici, pe sfantul prestol, in fiecare zi, in chip fiintial, in toata Dumnezeirea si omenitatea sa, dandu-Se spre gustare credinciosilor, sau pentru a fi dus de preot in casele credinciosilor spre impartsairea bolnavilor. Ce minunata comuniune, ce prefacere a Dumnezeirii in omenitatea noastra cazuta, neputincioasa, pacatoasa, dar nu in pacat, acesta fiind ars de focul harului! Ce noroc, ce fericire pentru firea noastra care primeste intru sine Dumnezeirea si omenitatea lui Hristos

Dumnezeu si se uneste cu El! In aceasta primire a lui Hristos in credinta inauntrul nostru e curatia, sfintirea, izbavirea noastra de pacatele noastre si vrajmasii nostri, innoirea, puterea, taria inimii noastre, daruri ceresti ce ni se dau de la Dumnezeu prin Liturghie! Dar cum se arata a fi crestinii in fata ei? Cei mai multi se poarta cu raceala devenita obisnuinta, cu neatentie si cu indiferenta. Se impartasesc foarte rar cu Sfintele taine tinand parca sa respecte cu tot dinadinsul obiceiul pe care si l-au statornicit: o data pe an. De ce nepretuita comoara dumnezeiasca, de ce dar dumnezeiesc, fara de moarte si datator de viata, de ce ajutor dumnezeiesc nu se lipsesc ei insa prin aceasta! Iata de ce nu putem spune ca crestinii ortodocsi duc o viata adevarata, o viata in duhul lui Hristos. Iata de ce s-au inmultit viciile si nenorocirile. Iata de ce impotriva noastra s-a inarmat toata faptura, toate stihiile aratandu-se razbunatoare, asemeni vrajmasilor lui Dumnezeu: si apa, si focul, si vazduhul, si moartea in toate chipurile. In cuvintele Luati, mancati, acesta este trupul Meu si Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu e un ocean de iubire al Dumnezeirii pentru neamul omenesc. Are la ce sa se gandeasac fiecare, cugetand adanc si nepatimas la destinul pe care Dumnezeu L-a harazit neamului omenesc, adancindu-se in sine insusi. O sfanta cutremurare alearga prin toate madularele, prin toata fiinta fiecarui om ce nu vine la biserica cu idei preconcepute si nu este legat de pofte si desfatari lumesti, atunci cand aude cu urechea inimii aceste cuvinte rostite de sfintii slujitori. Cata dragoste desavarsita! Atotcuprinzatoare! Atotputernica! Domnul si Facatorul a toate, fara de patimi fiind s-a saracit pe Sine, unindu-se cu noi si datu-s-a pe Sine spre junghiere; mancati cu adevarat trupul meu si va intariti in credinta. Ce-i aducem lui Dumnezeu semn de recunostinta pentru iubirea aceasta pentru noi? Ii hranim oare pe cei ce flamanzesc? Le dam sa bea celor ce inseteaza? Ii imbracam pe cei goi ? Ii cercetam pe bolnavi si pe cei inchisi in temnita ? Doar in persoana lor, ca niste madulare ale Sale, cere ajutorul nostru Insusi Hristos, Mantuitorul nostru, Cel ce S-a jertfit pentru noi! Ce priveliste dumnezeiasca Liturghia! Priveliste a nesfarsitei iubiri, intelepciuni, atotputernicii, dreptati, sfintiri si innoiri a fiintei umane corupte de pacat; gustare a nesfarsitei dulceti, frumuseti, lumini, fericiri si sfintenii, a vesnicei dreptati, atotputernicii, bunatati si intelepciuni a lui Dumnezeu. Mintea nu se satura nicicand de aceasta dulce si luminoasa contemplare, nici inima de farmec si fericire, cugetand la aceasta taina a netarmuritei iubiri a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc aflat la pierzanie. Noi insa parasim Biserica, preferam sa mergem mai bine la teatru, aceasta scoala a desertaciunii, unde sufletul nostru nemuritor nu afla nici o hrana, nici tamaduire, nici curatie, nici ajutor; unde uneori se ajunge chiar la profanarea a tot ce-i sfant, unde nu se obisnuieste a se rosti numele lui Dumnezeu decat in gluma sau cu fatarnicie, unde asa- numitele pasiuni nobile sunt aduse nerusinat la lumina zilei; unde ridica capul sus fara sfiala o lume plina de vicii si pacate, cea care L-a rastignit si-L rastigneste pe Domnul! Pe Tine Te laudam, pe Tine bine Te cuvantam, Tie iti multumim si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru. In timpul cantarii acestor cuvinte, intreaga Biserica, toti cei ce stau in sfantul locas, trebuie sa se roage impreuna cu sfintitii slujitori ca Tatal Ceresc sa trimita Duhul Sau Cel Sfant asupra noastra si a Darurilor ce sunt puse inainte si sa citeasca pentru sine rugaciunea: Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfantul Tau Duh in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L innoieste noua, celor ce ne rugam Tie; Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele; nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau Cel Sfant nu-L lua de la mine. In acest timp, nici un suflet nu trebuie sa ramana rece, ci fiece suflet trebuie sa se inflacareze de iubire pentru Domnul; racesc sufletul reamintesc ce am spus grijile si patimile de fiecare

zi cum ar fi: placerile, lacomia dupa castig, iubirea de avutii, mania, vrajba, invidia, gelozia. In aceste momente, mai mult ca oricand, sufletele noastre sa ne fie asemeni unior faclii aprinse, unor cadelnite arzande, raspandind buna-mireasma, asemeni tamaiei ce se inalta sus: fiindca in aceste minute se savarseste infricosatoarea taina a prefacerii prin Duhul lui Dumnezeu a painii si vinului in Preacuratul Trup si Sange ale lui Hristos iar pe Sfanta Masa Se arata Dumnezeu in Trup. Pentru ca sa fie celor ce se vor impartasi spre trezirea sufletului...Aceste cuvinte vin in continuarea rugaciunii precedente: Te chemam, Te rugam si cu umilinta la Tine cadem: trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse inainte. Sensul este acesta: trimite-ne Duhul Tau Cel Sfant in ceasul acesta, pentru ca Ele (Sfintele daruri) sa slujeasca celor ce se vor impartasi spre trezirea sufletului (din patimile vietii), spre iertarea pacatelor, spre comuniunea cu Duhul Sfant, spre simtirea in noi insine a Imparatiei cerurilor, spre indraznire catre Dumnezeu, iar nu spre judecata sau osanda. Prin aceasta Biserica luptatoare de pe pamant Il infatiseaza parca pe Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii si rascumpara cu sangele Sau pacatul lumii, pe toti cei ce au trait in Legea Veche si in Legea Noua: protoparinti, parinti, patriarhi, proroci, apostoli, propovaduitori, asceti si tot sufletul cel drept care s-a savrsit in credinta; multumeste pentru ei Mielului lui Dumnezeu care, in anii cei din urma, a binevoit a Se intrupa din Preacurata Fecioara, a lua toata firea noastra, a ne lumina, a patimi si a muri pentru noi si ii face pe acestia mijlocitori pentru noi. Mai ales aduce in chip deosebit, un prinos de recunostinta Preasfintei, Preacuratei, Preabinecuvantatei, Slavitei Stapanei noastre de-Dumnezeu-Nascatoare si pururea Fecioara Maria; dupa care pomeneste sfantul sau sfintii zilei si roaga pe Dumnezeu sa ne cerceteze prin rugaciunile lor. Urmeaza aopi o rugaciune plina de strapungere si deosebit de miscatoare a Bisericii adresata Mielului lui Dumnezeu pentru toti cei raposati si pentru cei vii; ea mijloceste inaintea lui Dumnezeu pentru ca sufletele celor adormiti sa-si gaseasca odihna acolo unde straluceste fata lui Dumnezeu si roaga pe Domnul sa pomeneasca intreg episcopatul ortodox, care drept invata cuvantul adevarului, toata preotimea si cea intru Hristos diaconime si tot cinul bisericesc; se aduce slujba cuvantatoare pentru intreaga lume, pentru sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica; pentru toti cei ce petrec in curata si cinstita vietuire adica indeosebi pentru monahii care au depus voturile curateniei si castitatii, pentru Suveran, pentru toata casa imparateasca, palatul si ostirea lui, se cere de la Domnul sa i se dea domnie pasnica, pentru ca si noi intru linistea lor sa traim in liniste si pace, intru toata cucernicia si curatia. Apoi se face cu glas inalt pomenirea stapanirii bisericesti legiuite celei mai inalte, Sfantul Sinod, a arhiereului cetatii sau tinutului si Cel Atotbun e rugat sa i daruiasca pe dansii sfintelor Sale biserici in pace, intregi adica cu dreapta intelepciune -, cinstiti, sanatosi, indelungati in zile, drept invatand cuvantul adevarului Sau, ferindu-i de cugetarea cea vicleana si stricacioasa; apoi Domnul e rugat sa-si aduca aminte de orasul acesta si de cei ce locuiesc intr-insul (sau intreaga tara), de toate orasele si satele si de cei ce cu credinta locuiesc intr-insele; de cei ce umbla pe mare, de cei ce calatoresc, de cei aflati in neputinta si in suferinta, de cei robiti si pentru mantuirea lor, de cei ce aduc daruri si fac bine in sfintele biserici, de cei ce-si aduc aminte de cei lipsiti (sa ne aducem aminte de saraci Ga 2, 10) cu fapta iar nu cu vorba, si pentru ca peste toti Domnul sa-Si reverse mila Sa pentru mareata si infricosatoarea Jertfa; urmeaza apoi ecfonisul: sa ne dea Domnul noua tuturor cu o gura si cu o inima a mari si a cinsti preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Acest ecfonis si aceasta rugaciune vin aici la vremea potrivita; este mare lucru sa se roage credinciosii cu o gura si cu o inima; o asemenea unanimitate in rugaciune poate sa ceara de la Dumnezeu toate bunatatile; de aceea toti trebuie indemnati cat main des si cat mai mult spre rugaciunea cu un suflet si sa se roage lui Dumnezeu cu o asemenea rugaciune. Dar

deseori diavolul seamana printre noi samanta sa si-i cerne pe cei ce stau in biserica ca pe grau [cf. Lc 22, 31]. Si sa fie milele marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toti!: dupa ce mai inainte a pomenit aparte feluritele stapaniri si tagme omenesti, acum li se doreste in general tuturor sa aiba parte de mila de la Dumnezeu. Urmeaza ectenia de cerere: fiindca noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, Insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite [Rm 8, 26]. Pentru ce se roaga pentru noi Duhul Sfant? Pentru zi sfanta, desavarsita, cu pace, fara de pacat si celelalte. Uscatul si marea, raurile, lacurile, iti aduc tie, omule daruri ale lui Dumnezeu; iar la sfarsit ti-a fost dat insusi Fiul lui Dumnezeu in Trupul si Sangele Sau. Ce-ti mai lipseste? Dar, vai, cat esti de nerecunoscator! Cat esti de nesimtit si de nechibzuit! Cat de inaltatoare sunt Liturghiile Sfintilor Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare! Ce duh ceresc! Cat de cuprinzatoare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Ce inima cereasca! Dami Doamne Duh ceresc, inima curata, cu belsug de iubire, nelegata in nici un fel de poftele si patimile vietii, fiindca: Nimeni din cei legati cu pofte si cu desfatari trupesti nu este vrednic sa vina, sa se apropie sau sa slujeasca Tie, Imparate al Slavei! (Preotul trebuie sa fie asemeni vulturului care planeaza in inaltimi; departe-vazator, puternic, ager in miscari). Da Doamne! Tor pamantul, cu toate comorile, frumusetile, desfatarile lui, nu inseamna nimic in fata unei asemenea Taine cum este aceea a Preacuratului Trup si Sange al Domnului, cum este lucrarea sfanta a Liturghiei! Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea [Lc 22, 19]. Fara Taina Trupului si Sangelui, fara Liturghie, mareata fapta a iubirii, intelepciunii, atotputerniciei Mantuitorului nostru ar fi putut fi uitata, roadele patimirilor Sale s-ar fi putut pierde; de aceea El a poruncit sa se savarseasca Taina Trupului si Sangelui Sau spre pomenirea Sa; si nu numai spre pomenirea Sa, dar si spre stabilirea celei mai stranse comuniuni cu El. Aceasta taina universala se savarseste cu glas tare, in auzul tuturor, in toata lumea. Roadele sale sunt sfintenia, nestricaciunea si viata vesnica. Credinta noastra este plina de minuni ale bunatatii, atotputerniciei si intelepciunii lui Dumnezeu. Firii omenesti i s-au dat nespus de multe daruri de care sa se bucure chiar in aceasta viata, iar cea ce ni se da in nadejdea vietii de dincolo de mormant intrece orice descriere, fiindca cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce_l iubesc pe El [1 Co 2, 9]. Si cat de nechibzuiti si de nerecunoscatori suntem in fata lui Dumnezeu! Cat de prosteste ne-am legat de bunurile stricacioase ale vietii de aici! Cat de nepasatori ne aratam fata de indeplinirea poruncilor lui Dumnezeu ! Insusi Mielul lui Dumnezeu se vede si pune inainte in chipul unei particele de paine, oamenii rascumparati prin sangele Sau sunt pomeniti la priscomidie sub chipul miridelor scoase din prescuri, aratandu-se prin aceasta unitatea firii omenesti cu Dumnezeirea, neamestecat unita in Iisus Hristos si in noi, cei ce ne impartasim cu El. Cel ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu in el [In 6, 56]. Cel ce se alipeste la Domnul este un duh cu El [1 Co 6, 17]. Liturghia este cea mai buna piatra de incercare a starii noastre sufletesti: suntem oare vii sau morti? Ce salasluieste in noi, ce patimi, ce neputinte sufletesti? Cu cata grija trebuie sa ne pregatim de fiecare data pentru savarsirea acestei Taine mai presus de ceruri, infricosatoare si

facatoare-de-viata, a acestei jertfe universale, jertfa pentru cei din cer, de pe pamant si dedesubt! Pentru preot savarsirea Liturghiei constituie o mare problema si un mare efort moral: fiindca ii trebuie o parte pregatitoare pentru slujba, de una permanenta, nu doar o singura data cu un cuvant, ii trebuie o nepatimire ingereasca , o dragoste inflacarata de Dumnezeu si de oameni, o minte indreptata catre cele de sus si inima asijderea si o vointa supusa in chip absolut voii lui Dumnezeu. Taina rascumpararii e taina cea mai vrednica de cinstire si de pururea pomenire, taina bunatatii infinite, a fagaduintei nemasurate, intelepciunii neprecupetite, a puterii necuprinse: iata ce taina e pomenita la Liturghie! Mai mult decat atat, ea parca se repeta in fiecare zi , fiindca in fiecare zi se savarseste mareata, mantuitoarea si infricosatoarea Taina a Preacuratului Trup si Sange al Domnului. Pururea se junghie pentru noi Mielul lui Dumnezeu, ca sa sfinteasca pe cei ce se impartasesc! Slava milostivirii Tale Doamne! Repetarea in cateva randuri a cuvantului: Intelepciune! La incheierea unor ectenii la inceputul Liturghiei credinciosilor ne atrage luarea-aminte ca a venit momentul savarsirii marii taine in care s-a aratat nemarginita intelepciune a lui Dumnezeu, care a mantuit omenirea, intelepciunea de taina a lui Dumnezeu ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra, pe care nici unul dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o [1 Co 2, 7-8]. Intelepciune, drepti! Adica cu inima ridicata spre cele inalte, libera de tot ce e pamantesc, lumesc, pacatos. Savarsind Liturghia si scotand particele intru cinstea Maicii Domnului si a Sfintilor, apoi a celor vii si a celor morti, ia aminte ce legatura stransa exista intre omnul si sfintii Lui, intre El si cei ce traiesc pe pamant cu cucernicie si cei ce au murit in credinta si cucernicie; ia aminte ce legatura stransa exista intre noi si sfinti si cei morti intru Hristos si iubeste-i pe toti, ca pe niste madulare ale Domnului si ale tale insuti. In ce stransa apropiere se afla unii fata de altii locuitorii cerului si cei ai pamantului si Maica Domnului si toti sfintii si noi toti, crestinii ortodocsi, atunci cand se savrseste dumnezeiasca, universala, mai presus de ceruri si a-toate-obsteasca Liturghie! Dumnezeule, ce comuniune plina de bucurie si de-viata-facatoare! De ce ridica oare preotul mainile in sus in fata prestolului in timpul Liturghiei, inainte de vohodul mare? Intru pomenirea si inchipuirea rugaciunii Dumnezeului om in gradina Ghetimani, inainte de a fi vandut de Iuda si intru inchipuirea rastignirii de pe Golgota. Mare, minunata si lucratoare a fost aceasta rugaciune: ea a fost rostita pentru intreaga lume. Nemasurat de mare si de rascumparatoare este si Jertfa de pe Golgota. Pentru aceata rugaciune si pentru aceasta jertfa de pe Cruce, miluieste-ma pe mine, Parinte ceresc, Fiule Unule-Nascut si Duhule Sfinte! Amin. Liturghia este slujire de sus pe pamant, cea mai mare minune a iubirii si dreptatii lui Dumnezeu slujirea nemuririi neamului omenesc, cea mai mare biruinta a milostivirii lui Dumnezeu fata de pacatele oamenilor, cea mai mare biruinta asupra diavolului, care se savarseste in fiecare zi si care invredniceste de fericire pentru toti vecii pe cei ce au biruit diavolul prin credinta si pocainta; este daruirea hranei si bauturii nemuritoare, a curatirii de pacate, a sfintirii si vietii vesnice. Daca pentru binefacerile Lui i-am canta Domnului, cantari

sfinte deopotriva la numar cat nisipul marii, nici atunci nu i-am multumi potrivit binefacerii Sale, nici n-am face nimic deosebit. Atat de mare este mila lui Dumnezeu fata de noi. Pentru a sta la Liturghie intr-un chip bineplacut lui Dumnezeu trebuie sa stapanim obiectul Liturghiei (intreaga viata a mantuitorului, de la scutece pana la mormant, de la Inviere la Inaltare si la trimiterea Sfantului Duh): atunci Liturghia ne va patrunde pe de-a intregul in minte si in inima. Cine se face cunoscator desavarsit si maestru in stiinte si in arte, in probleme de industrie, de agricultura etc.? Cel ce si-a insusit in totalitate, obiectul lor, l-a studiat sub toate aspectele si acesta i-a intrat, ca sa spunem asa, in carne si in sange, incat a ajuns sufletul sufletului sau. Dar cate piedici pentru omul acre doreste sa stapaneasca cel mai mare obiect de studiu Liturghia? Trebuie sa lase deoparte toata grija lumeasca si afectiune patimasa si sa fie sus, impreuna cu ingerii, cu sfintii, cu Insusi Domnul ingerilor; trebuie sa ai inima curata, sa ai in tine Duh Sfant. In rugaciunile Liturghiei se exprima maretia Tainei Trupului si Sangele Domnului si nevrednicia noastra, a celor ce savarsim Taina. Liturghisitorului ii vine neincetat in constiinta sa nevrednicia si neputinta sa, precum si maretia neapropiata a lui Dumnezeu, sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu. In rugaciunile Liturghiei se invoca pogorarea harului, pentru ca taina sa poata fi savarsita cu vrednicie si pentru ca impartasirea sfintilor slujitori si a mirenilor sa nu se faca spre osanda; se exprima dragostea fata de toata lumea, fata de toti crestinii, vii sau morti, dragostea de sfintii care sunt in ceruri. Preotul trebuie sa fie un inger lipsit de patimi, rapit cu totul sus, tot foc, flacara a iubirii de Dumnezeu si de oameni. Slujirea cea mai inalta si facatoare-de-viata a dumnezeiestii Liturghii este slujirea nestricaciunii si nemuririi, slujirea curatirii, sfintirii si impacarii oamenilor cu Dumnezeu, slujire cereasca pe pamant, infricosatoare si pentru ingeri, fiindca in timpul Liturghiei se sfintesc si dau spre mancare si bautura credinciosilor dumnezeiescul Trup si dumnezeiescul Sange al lui Dumnezeu Insusi. Cum trebuie deci sa savarseasca preotul aceasta slujire, cu cata curatie sufleteasca si trupeasca, cu cata nepatimire, cu cata dragoste catre Dumnezeu si catre omenirea rascumparata cu sangele lui Dumnezeu, cu cata pace, cu cata evlavie si frica! Nu exista nimic mai sublim si mai de pret in cer si pe pamant decat Liturghia. Cum trebuie deci sa fie preotul liturghisitor? Cu ce inima, cu ce duh! Cu ce gura, cu ce maini! Dar ce comuniune se pomeneste si lucreaza la Liturghie ? Comuniunea intregii biserici, cea biruitoare, cereasca si cea luptatoare, pamanteasca si a celei de dedesubt cu Capul Hristos. O, ce inaltime, ce maretie, ce frumusete si ce dulceata in dumnezeiasca Liturghie; ce bogatie a duhului si ce fericire pentru noi! In timpul Liturghiei cerul si pamantul se fac una; Dumnezeu e impreuna cu oamenii, ingerii cerului cu oamenii pamantului, toate chipurile sfintilor, protoparinti, patriarhi, proroci, apostoli, evanghelisti, ierarhi, mucenici, cuviosi si toti sfintii! Ce luminoasa, preasfanta, prisositor-iubitoare, cereasca, frumoasa si fericita comuniune! Iar noi, cei patimasi, adeseori nu bagam de seama si nu vedem acest har dumnezeiesc, aceasta darnicie, mai presus de fire a mult-marinimosului Dumnezeului nostru! Si ne injosim necontenit cu patimile vietii, acdem din inaltimea atat de mare a rascumpararii noastre, dintr-o comuniune vesnica atat de fericita, din comuniunea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu ingerii, cu toti sfintii, cu toti adevaratii crestini de pe pamant! O! Trezeste-te cu duhul, inaltate in fiecare zi si in fiecare ceas, fiule al Bisericii Ortodoxe, nu te lasa legat cu mintea si cu inima de pamant, inalta-ti sus inima! Acolo este patria ta, viata ta vesnica, acolo este Parintele veacului ce vine si Facatorul celor vazute si nevazute, Care te-a menit veacului fara de sfarsit.

Aici este doar locul si acum este doar timpul pregatirii tale, al luptei cu pacatul, al nevointelor tale, al incercarilor si rabdarii tale. Ce slujire minunata, mareata, slujire dumnezeiasca, pe pamant este Liturghia! Este o slujire ajutatoare, desavarsitoare si tainica a Domnului Dumnezeu. La ea iau parte nu numai slujitorii pamantesti sfiniti ai Bisericii si mirenii, dar si cetele ingeresti din ceruri si toti sfintii bineplacuti lui Dumnezeu, care salasluiesc in ceruri. De asemenea, dobandesc folos de la ea si mortii nostri sau cei de dedesubt (in timpul Liturghiei tot genunchiul se pleaca Domnului, Atottiitorului, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt Flp 2, 10), dupa cum se poate vedea din insusi continutul Liturghiei si al partii sale pregatitoare, proscomidia. De aceea, Liturghia trebuie savarsita cu o deosebita atentie, cu evlavie, dragoste si recunostinta fata de Dumnezeu, Cel ce a asezat si randuit pe pamant o asemenea obsteasca, impreuna-glasuita, a-toate-mantuitoare slujire (Daruieste-ne, Doamne, rugaciuni obstesti si impreuna glasuite - se cere intr-o rugaciune de la inceputul Liturghiei. Acum puterile ceresti impreuna cu noi nevazut slujesc). Folosul unei Liturghii savarsite cu evlavioasa luare-aminte este nemasurat de mare, nu numai pentru intreaga Biseriac Ortodoxa, ci si pentru intreaga lume, pentru toti oamenii, de toate credintele si confesiunile, fiindca jertfa cea nesangeroasa si rugaciunile sunt aduse Domnului si pentru intreaga lume: pentru savarsirea Liturghiei Domnul este indelung-rabdator si mult-milostiv fata de toata lumea; ii daruie imbelsugarea roadelor pamantului, realizari in viata cetateneasca, in stiinte, in arte, in agricultura, in economia domestica, miluind nu numai oamneii, ci si dobitoacele de care se slujeste omul. O, Liturghie minunata, Liturghie universala, Liturghie dumnezeiasca si indumnezeitoare! Caci Dumnezeu atat de mult a iubit lumea, incat pe Fiul Sau, Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica [In 3, 16]. Si eu, mult-pacatosul, numai Liturghiei ii sunt dator pentru zilele vietii mele in care mi-a mers bine, Liturghiei care se roaga pentru mine cu suspinele negraite [Rm 8, 26] ale Duhului Sfant. Amin. In timpul savarsirii Liturghiei m-am invrednicit de nenumarate ori de mila de la Dumnezeu si nu numai eu singur; toti oamenii ortodocsi, toata lumea, dupa mila si din nemarginita putere a Jertfei celei nesangeroase, aduse pe sfantul prestol. Aceasta e o parghie a lumii intregi, cu care se pot urni si aduce la Dumnezeu toate popoarele, semintiile si limbile: fiindca Mileul lui Dumnezeu imbratiseaza toata lumea, Mielul lui Dumnezeu ridica pacatele lumii, lumineaza toate semintiile spre cunoasterea Lui. Fie, fie! In timpul dumnezeiestii slujbe auziti ca sa spunem asa- doar niste crampeie; nu auziti Liturghia in totalitate, fiindca preotul sau arhiereul rostesc in taina multe rugaciuni si doxologii catre Sfanta Treime; ar fi mult mai interesant si mai folositor pentru mintea si pentru iniam crestinului ca el sa cunoasca intreg cuprinsul Liturghiei, toate rugaciunile si laudele inaltate catre Dumnezeu, Atottiitorul si Mantuitorul. Cat de mai presus de ceruri, sfanta, de dumnezeiasca , de binefacatoare, atotputernica si atotlucratoare este Liturghia! In ea Insusi Mielul lui Dumnezeu mijloceste pentru toti, unicul Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni omul Hristos Iisus [1Tim 2, 5]. Dupa harul Sau, mijloceste pentru noi Maica Domnului; mijlocesc toti sfintii, pe care cu evlavie si cu recunostiinta ii pomenim la Liturghie, ori de cate ori, in Liturghie, cerul se face una cu pamantul si cele de dedesubt. Noi care pe Heruvimi cu taina inchipuim...Cum anume ii inchipuim noi pe heruvimi? Mai intai prin aceea ca cantam sfanta lor cantare Aliluia si in al doilea rand, fiindca inaltam Domnului, ca si ei, slava si il purtam in noi prin impartasirea Lui cu Cel ce tine toate cu

cuvantul puterii Lui [Evr 1,3]. De aceea si noi trebuie sa lepadam toata grija cea lumeasca ca sa-L putem iubi pe Domnul cu toata inima, cu iubire inflacarata, cum Il iubesc heruvimii. Inainte de orice si mai presus de orice, ca sa ne invrednicim cu harul dumnezeiesc, preotul are neaparata nevoie de un element de ordin spiritual iubirea evanghelica; ea ii este necesara in fiecare minut, in fiecare clipa; cand se roaga in biserica in timpul unei slujbe solemne, cand se roaga acasa sau in casele enoriasilor, cand savarseste Tainele credintei, cand vine in relatii zilnice obisnuite, de viata, de familie, sociale sau in relatii cu enoriasii, cu sefi sau cu subalterni, cu elevii si cu fostii elevi, cu copiii si cu adultii, cu tinerii si cu batranii. Dar iubirea ii este necesara mai cu seama in timpul savarsirii dumnezeiestii Liturghii care ste, in intregul ei, taina nemasuratei iubiri dumnezeiesti pentru neamul omenesc; in aceasta Taina, Taina Euharistiei sau a Impartasirii cu Trupul si Sangele lui Hristos, iubirea s-a aratat in intreaga ei intensitate, fiindca Domnul Iisus Hristos S-a jertfit pe Sine fara precupetire pentru mantuirea noastra, S-a dat pe Sine drept mancare si bautura, Trupul Sau care S-a frant pentru noi si Sangele Sau care pentru noi si pentru multi se varsa. In timpul Liturghiei preotul trebuie sa fie cuprins cu totul de dragoste fata de Dumnezeu si fata de semenii rascumparati prin Sangele lui Hristos; si sa nu afle in el nici o umbra de manie si de pornire impotriva cuiva sau vreo afectiune patimasa fata de ceva lumesc, fie aceasta mancare, haine, podoabe, dorinta de a se evidentia in serviciu sau in fata cuiva; trebuie sa fie totdeauna sus, al lui Dumnezeu, sfant. Asa sa si fie! O, Liturghie sfanta, dumnezeiasca, preainteleapta, atotdesavarsita, atotcuratitoare, atotmantuitoare, atotsfintitoare! Cat de fericit ma simt cand te slujesc cu dorinta si bucurie extrema, in dulci convorbiri cu poporul! Avem despre ce povesti intru dulceata si bucurie cu toti credinciosii, in timpul savarsirii ei si la ce sa ne gandim! Tu esti jertfa pentru toti si pentru toate, pentru toti sfintii (jertfa de multumire si lauda) si pentru toti cei vii si morti (jertfa milostivitoare si curatitoare). Cat de minunate sunt puterea, maretia si a-toate-cuprinderea ta! Tu aduci lauda si slava atotbunei, atotsfintei, nedespartitei si de-o-fiinta Treimi! Tu unesti cerul cu pamantul, ingerii cu oamenii! Tu il aduci neincetat pe pamant pe Dumnezeu intrupat si pe Duhul Sfant Cel impreuna de-o-fiinta cu Tatal! Tu ii prefaci pe oamenii pamantesti in oameni ceresti; si fara de numar sunt cei pe care i-ai prefacut in acest chip, in timpurile trecute si in vremea noastra, cei pe care ii vei mai preface in viitor. Ce insarcinare e mijlocirea preotului, o mijlocire intre Dumnezeu si oameni, ce intreventie, ce slujire a unor atat de mari Taine: nasterea din nou, innoirea, indumnezeirea, in Tainele Botezului, Mirungerii si indeosebi, a Impartasirii cu Sfintele lui Hristos Taine! I s-a incredintat savarsirea atator Taine mai presus de ceruri, infricosatoare si dumnezeiesti! Ce fel de turma cuvantatoare si in ce numar si cu ce sange rascumparata trebuie sa pastoreasca! La ce inaltime de neatins sta preotul care savarseste aceste Taine indumnezeitoare! Ce foc duhovnicesc revarsa el asupra Sfantului Prestol si a Sfintelor Taine! Multe mii de ani a asteptat aceasta nesfarsit de mare taina: aratarea lui Dumnezeu in trup; multi imparati si proroci au dorit sa vada ceea ce vedem, auzim si gustam noi, dar n-au vazut si n-au auzit [cf. Mt 13, 17]. Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o predam, pomenind-o mai intai pe Aparatoarea si Mijlocitoarea noastra, Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, slavita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii care si-au predat toata viata lor lui Dumnezeu si pe care El i-a invrednicit de slava nestricacioasa si care acum se roaga pentru noi fiindca noi toti suntem madulare ale Trupului Sau [Ef 5, 30].

Ma uimeste ideea unitatii Bisericii ceresti si pamantesti, exprimata in ecfonisul: Pe Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, Slavita, Stapana noastra de DumnezeuNascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenind-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Toata viata noastra, cu toate necazurile, tristetile, bucuriile, lipsurile, prigoanele, relele, napastele, nedreptatile omenesti, ispitele, bolile, ostenelile. Cea mai inalata distinctie a crestinului si cu deosebire a preotului este sa-L aiba pe Dumnezeu in inima. El este viata noastra, slava noastra, podoaba si buna-intocmire a noastra. El este haina noastra de lumina, nestricacioasa. El este lumina, puterea, curatirea, innoirea pentru cei intinati si invechiti in rele, stricati de pacate. Atunci voi pune pe altarul Tau vitei [Ps 0, 21]. Injunghierea drept jertfa a unor animale necuvantatoare si scurgerea sangelui lor preinchipuia si infatisa injunghierea Mielului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, pentru pacatele lumii si omorarea patimilor trupesti, dobitocesti ale crestinilor, dupa cum spune insusi Apostolul: Imi chinuiesc trupul meu si il supun robiei [1 Co 9, 27] sau dupa cum acelasi le scrie crestinilor: Drept aceea, omorati madularele voastre cele pamantesti: desfranarea, necuratia, patima, pofta si lacomia care este inchinare la idoli [Col. 3, 5]. Iar cati sunt ai lui Hristos Iisus, si-au rastignit trupul, impreuna cu patimile si cu poftele [Ga 5.24]. Uita-te cum cohorte intregi de mucenici s-au dat pe ei insisi, de bunavoie si cu bucurie la tot felul de chinuri pentru Hristos si au sfarsit cu moarte muceniceasca; cum cuviosii si-au istovit si chinuit in nenumarate chipuri cu duhul trupul, ajungand mucenici fara varsare de sange omorandu-si neincetat trupul razvratit, cu postul, cu privegherea, cu dormitul pe pamantul gol, cu neincetata rugaciune, cu osteneli...Noi, insa, vrem sa mergem catre viata si imparatia viitoare pe calea cea larga si usoara, facand pe plac trupului si patimilor noastre, fiind lenesi, neravnitori spre rugaciune, spre indreptarea de sine si spre toata faptura cea buna. Cat de inselam! Preotul, ca slujitor al Dumnezeului dragostei si pacii, al milostivirii si indelung-rabdarii, ca savarsitor al Tainelor mai presus de ceruri si de-viata-facatoare, ca pastor si invatator al poporului lui Dumnezeu, al mostenirii Lui, trebuie sa aiba iubire care nu cade niciodata; aceasta trebuie sa fie ca sa spunem asa insasi fiinta sa, elementul lui, astfel incat tot ceea ce face sa fie savarsit cu dragoste arzatoare: si rugaciunile si toate slujbele dumnezeiesti si tainele si slujirea in multe feluri a oamenilor, in duhul credintei si Bisericii drept-maritoare; sa propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu, sa ceara mila Lui, sa dea in vileag raul, sa-l osandeasca si sa-l opreasca; ganditi-va numai de ce duh al dragostei ceresti sunt patrunse toate rugaciunile de la savarsirea Sfintelor Taine, indeosebi dumnezeiasca Liturghie, Pocainta, Mirungerea, Nunta si in general, toate rugaciunile Bisericii; ce duh de sfintenie, de bunamireasma, mantuire, nestricaciune si fericire vesnica! O, preote! Fie ca fiinta sufletului tau sa fie dragoste neincetata si care nu cade niciodata! Roaga-te necontenit lui Dumnezeu sa-ti dea aceasta dragoste, taie patimile care ucid iubirea: iubire de sine, iubirea de desfatari, lacomia, orgoliul, incapatanarea, lenea, delasarea, fatarnicia. Da cinstea, insemnatatea, vrednicia si puterea care se cuvine protiei pe care o porti si chemata sa fie lucratoare spre slava lui Dumnezeu si pentru mantuirea ta si a oamenilor; si sa nu-ti stea gandul la nici o alta persoana, nici la propria ta persoana, la cusururile, pacatele sau nevredniciile tale, ci numai la Persoana lui Hristos Dumnezeu, al Carui chip il porti si pe Care il reprezinti, ca mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, in timpul dumnezeiestilor slujbe; in aceste clipe trebuie sa fii cu totul al lui Dumnezeu; amintirea pacatelor tale sau a vicleniilor la

care te-ai dedat prin lucrarea diavolului, adu-o drept jertfa de pocainta Domnului, ca Unuia ce este Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii si sa nu te tulbure amintirea sau apasarea lor. Amin, asa sa fie! Cel ce a inviata din morti ne-a dat noua prin Invierea atotiertatoare si rascumpararea Sa mare indrazneala inaintea lui Dumnezeu. Si noi trebuie sa avem intotdeauna indrazneala si sa nu ne fie frica; sa nu disperam; sa nu fim lasi, sa nu ne sfiim, sa nu ne rusinam in fata altora, ci sa privim la toti cu veselie si optimism. Slava Tie, Doamne, putere atotcuratitoare, atotrascumparatoare, atotbiruitoare, atotcuprinzatoare, atotproteguitoare, atotinvatatoare! Incepand slujirea lui Dumnezeu si luand asupra mea aremele dumnezeiesti (sfintele vesminte), declar prin aceasta razboi diavolului, vrajmasul lui Dumnezeu, care crede ca stapanirea pamantului, vazduhului si apelor e stapanirea sa, nu a lui Dumnezeu si care face sa mi se impleticeasca limba cand rostesc cuvintele rugaciunii, laudei si multumirii catre Dumnezeu. Fie ca nemerginita bunatate si dreptate a lui Dumnezeu sa-l biruie pe diavolul cel atotviclean si atotrau si sa ma apere pe mine, neputinciosul si pacatosul de uneltirile lui, de constrangerea, tulburarea si samavolniciile lui! Prin ambianta placuta pe acre o ofera icoanele, citirile, cantarile, Biserica urmareste sa ne indrepte pe toti spre contemplarea duhovniceasca a credintei, dogmelor acesteia, a bunatatii lui Dumnezeu, a maretiei Lui, a dreptatii vesnice, absolute, exacte, a atotputerniciei si intelepciunii celei mai presus de fire. De aceea ni se citeste Evanghelia in biserica, pentru ca sa credem sincer si cu tarie in Hristos, ca sa invatam legea Sa, insusirile si virtutile Sale preasfinte; pentru ca sa-L imitam, sa ne imbracam in El, in sfintenia, blandetea, adevarul, nerautatea, necontenita infranare si supunerea Lui, pentru ca si in cer sa fim impreuna cu El. De aceea ne aducem aminte de viata, insusirile si minunile lui Dumnezeu, de faptele buna ale Maicii Domnului si ale tuturor sfintilor, ca sa-i imitam, sa fim una cu ei si ei sa fie vesnic cu noi, ca madulare ale trupului unic al Bisericii lui Hristos. Tot ceea ce Domnul a fagaduit in Scripturi patriarhilor, protoparintilor, prorocilor, precum si ceea ce a spus Insusi Fiul lui Dumnezeu sau prin Apostolii Sai s-a implinit si se implineste si se va implini in cele din urma ; a fost alfa, va fi si omega ; a fost inceputul prezicerilor, fagaduintelor, preinchipuirilor si va fi si sfarsitul lor. Domnul a fagaduit celor dintai oameni, lui Adam si Evei, venirea Sa pe pamant si nasterea din Fecioara; a prezis amanuntele vietii Sale publice si ale slujirii Sale dumnezeiesti, ale patimirii Sale, ale mortii, invierii, inaltarii Sale la cer si trimiterea Duhului Sfant asupra apostolilor si a altor credinciosi si pe toate le-a implinit ca pe niste adevaruri nestramutate. Domnul a prezis obsteasca inviere a mortilor, judecata de pe urma, fericirea vesnica a dreptilor si a pacatosilor care se pocaiesc si vesnicele chinuri ale celor ce nu se pocaiesc si toate acestea se vor imdeplini pana la o iota. O, crestinilor ortodocsi! Sa asteptam cu cea mai vie convingere implinirea prorociilor cele ale prorocilor din vechime si ale Domnului nostru Iisus Hristos Insusi privitoare la soarta noastra viitoare si a intregului neam omenesc si vom trai cu frica de Dumnezeu si vom implini poruncile lui Dumnezeu! Sa lasam deoparte neravna pentru lucrarea vitutilor si cinstirea lui Dumnezeu si sa ne grabim a inmulti talantii care au fost dati fiecaruia dintre noi pentru a-i intoarce. De ce oare sfintii se rugau neincetat; de ce oare crestinului i se porunceste sa se roage neincetat? Pentru a fi mereu cu Dumnezeu si nici un minut si nici o secunda sa nu dam loc

pacatului care cauta neincetat sa ne prinda in cursa si sa ne atina calea spre Imparatia de Sus. Rugati-va neincetat [1 Tes 5, 17], spune Apostolul. Asa cum e neaparat necesar sa respiri, tot atat de necesar este sa te rogi; rugaciunea este respiratia sufletului, puterea si lumina lui; hrana, bautura, desfatare, pace, bucurie, spatiu, marire! Liturghia este un rezumat al intregii Evanghelii, inchipuirea vietii pamantesti a lui Hristos, repetare a jertfei Sale pe Golgota junghiere perpetua a mortii Sale pentru pacatele noastre, pomenirea Invierii Sale si Inaltarii la cer. La Liturghie trebuie sa ne ducem cu cea mai mare evlavie si sa stam cu intelegere si cu cele mai cucernice sentimente si concentrandu-ne gandurile, lasand deoparte toata grija cea lumeasca, asa cum se canta in imnul Heruvimic: Noi care pe Heruvimi cu taian inchipuim. Cum ii inchipuim noi pe heruvimi? Prin aceea ca, asemenea lor, cantam o cantare intreit-sfanta; ca si ei Il primim in noi, intreg pe Hristos Dumnezeu, in inima, ca pe un scaun de heruvimi; Il purtam in noi, Il iubim cu inflacarare, asa cum Il iubesc heruvimii si pentru dragostea ce I-o purtam ne dezlegam inimile de orice iubire pamanteasca, fiindca iubirea pamanteasca nu se potriveste cu iubirea lui Dumnezeu. Dispretuieste, crestinule, desfatarile trupesti daca vrei sa gusti din dulceata dumnezeiasca, vesnica, sfanta; altmiteri nu vei putea gusta dulceata lui Dumnezeu! Cateva dintre rugaciunile mele de taina Drept adaos la rugaciunile pe care le citeste in taina sfintitul slujitor in Liturghier la Liturghia celor credinciosi, pentru a trezi si mai puternic sentimente de multumire si de lauda catre Domnul, Care se arata nemasurat de binefacator fata de noi in savarsirea Euharistiei. Dupa Heruvic si asezarea dumnezeiestilor Daruri pe Sfanta Masa si de asemenea dupa citirea troparelor care se refera la coborarea de pe cruce si punerea in mormant a Preacuratului Trup al Domnului, adaug de la mine la sfarsitul rugaciunii care incepe cu cuvintele Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule...urmatoarele cuvinte in aceasta alcatuire: Invredniceste-ne sa aflam har inaintea Ta si sa fie jertfa noastra bine-primita inaintea Ta; si sa salasluiasca in noi si peste aceste daruri ce sunt puse inaintea Duhului cel bun al harului Tau; si peste toate tinerele vlastare, peste fetele bisericesti si mireni, parte barbateasca si parte femeiasca, de la orase si sate; si peste cei lipsiti din poporul Tau: vaduve, orfani, saraci si la cei ce au suferit de foc, de apa, de furtuni sau de nerodirea pamantului si de foamete; peste toti cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicul, a ma ruga pentru dansii si la tot poporul Tau, fiindca toti ai Tai sunt. Caci Tu i-ai nascut din nou din apa si din duh; Tu le-ai daruit harul infierii; Tu ai dat in inimile lor arvuna Duhului, decat care nimic nu e mai de pret, mai sfintitor, mai intaritor, mai desavarsitor; Tu ii hranesti pe ei cu Trupul si Sangele Fiului Tau, decat care nimic nu este mai dulce; Tu le dai din toate bunatatile Tale, cele dupa fire si cele dupa har, care nu au numar; primeste-ne la Tine pe noi toti, cei instrainati prin pacat si care ne luptam cu vrajmasul, parinte al milelor si Dumnezeule a toata mangaierea... Dupa citirea in taina a Simbolului credintei, adaug de la mine urmatoarea rugaciune Intareste in si prin credinta aceasta inima mea si inimile tuturor drept-maritorilor crestini; inteleptestene, ca sa putem vietui in chip vrednic de aceasta credinta si acestei nazuinte; aduna laolalta in aceasta credinta toate marile comunitati crestine care au cazut, spre nenorocirea lor, din unitatea sfintei Biserici ortodoxe, sobornicesti si apostolesti, care este trupul Tau, al carui Cap si Mantuitor esti; smereste trufia si impotrivirea celor ce invata pe altii spre pierzanie si ale celor ce-i irmeaza, fa-i sa-si deschida inima spre adevarul si puterea mantuitoare a Bisericii Tale si sa se uneasca neintarziat cu ea; uneste-i cu sfanta ta Biserica si pe cei ce s-au dezbinat

de ea din nestiinta, ratacire si incapatanare, sfaramand silnic cu harul Duhului tau, incapatanarea lor si impotrivirea fata de adevarul Tau, sa nu piara in impotrivirea lor, ca Core, Datan si Abiron, care s-au ridicat impotriva lui Moise si Aaron, robii Tai [Ps 105, 16-18]. Spre aceasta credinta atrage, Doamne, toate limbile pamantului, ca cu o inima si cu o gura toate neamurile sa Te proslaveasca pe Tine, singurul Dumnezeu si Facator de bine a toate; uneste-ne si pe noi toti in aceasta credinta, intru blandetea duhului, smerenie, nerautate, simplitate, nepatimire, rabdare, indelunga-rabdare, milostivire, impreuna-suferire si impreunabucurie. Cand rostesc ecfonisul: Sus sa avem inimile! Spun in taina: Inalta-i cu Duhul Tau Cel Sfant pe toti cei ce stau inaintea Ta, Dumnezeule ale vietii noastre si departeaza de inimile noastre toate patimile trupesti si sufletesti. Dupa ecfonisul euharistic: Sa multumim Domnului! (eucharistisomen) se citeste rugaciunea Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti canta Tie...si celelalte; cand citesc in taina aceasta rugaciune, dupa cuvintele: Caci Tu din nefiinta la fiinta ne-ai adus pe noi...adaug, pentru intarirea simtamantului de recunostinta, cuvintele: la o existenta rationala si cu un suflet nemuritor; dupa cuvintele si cazand noi, iarasi ne-ai ridicat adaug: si de o suta de ori pe zi ii ridici pe cei ce gresesc si se caiesc; dupa cuvintele pana ce ne-ai suit la cer si ne-ai daruit Imparatia Ta ce va sa fie, adaug in taina: Tu ne ridici de pe acum la ceruri prin impartasirea noastra cu facatoarele de viata Tale Taine, fiindca unde esti Tu, acolo este cerul si cerul cerurilor si daruindu-Te pe Tine credinciosilor, daruiesti impreuna cu Tine si Imparatia Cerurilor, imparatia ce va sa vina, arvuna ei fiind Preacuratul Tau Trup si Sange. Cand citesc rugaciunea urmatoare care incepe cu cuvintele: Cu aceste fericite Puteri si noi...dupa cuvintele: Insusi pe Sine S-a dat pentru viata lumii...adaug de la mine pentru intarirea sentimentului de recunostinta si zdrobire cuvintele: Si mai vartos dintre toti pentru mine, pacatosul, ca sa ma izbavesc de pacatul cel purtator-de-moarte si sa traiesc in veci. Dupa cuvintele: Luati, mancati, acesta este Trupul meu care se frange pentru voi, spre iertarea pacatelor..., adaug in taina pentru intarirea sentimentului de recunostinta si zdrobire:O, dumnezeiescul, o iubitul, o preadulcele Sau glas!. De asemenea dupa cuvintele: Beti dintru aceasta toti, acesta este sangele Meu al Legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor adaug aceleasi cuvinte:Prin aceasta imi reprezint, dupa puteri, nemarginita bunatate si desertare de bunavoie, a Domnului Care S-a desertat pe Sine de buna-voie pentru mantuirea noastra, pana la cruce si moarte, suprema Sa dorinta fiind sa fim cu totii partasi ai Dumnezeirii si Omenitatii Sale: rastignindu-si trupul impreuna cu patimile si poftele [Ga 5, 24]. Cand spun cuvintele: Ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate, imi reprezint solemnitatea si maretia acestei clipe, cand arhiereul sau preotul, stand fata catre fata cu vesnicul, desavarsitul, neschimbatul si dreptul Tata Ceresc, Cel ce pedepseste pacatul, aduce numele tuturor si pentru toti Jertfa unica, nemasurata, atotdreapta si milostivitoare a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, singurul in stare sa plece spre milostivire pe Dumnezeu-Tatal, sa rascumpere intreaga lume de blestemul cel indreptatit si sa mijloceasca pentru toti credinciosii iertarea pacatelor iar pentru cei adormiti in credinta si in nadejdea invierii si a vietii celei vesnice, iertarea pacatelor si odihna impreuna cu sfintii Jertfa prin care s+au indreptat toti sfintii care au bineplacut lui Dumneyeu in veac, si in multumire pentru care, de asemenea ea se aduce. Aducand aceasta infricosatoare, atotmantuitoare Jertfa, liturghisitorul il roaga pe Dumnezeu Tatal, sau, dupa Molitvelnic, cu umilinta cade inaintea Sa sa trimita pe Duhul Sfant asupra celor ce stau inaintea prestolului (scaunului) dreptatii si milostivirii si asupra darurilor ce sunt puse inainte. In aceste minute fara de seaman , inimile tuturor sfintilor slujitori trebuie sa se predea intru totul lui Dumnezeu,

intr-adevar de infricosator este acest moment care lucreaza sfintitor mantuirea noastra si izbavirea de diavol, de pacat, de blestem si de moarte vesnica; si sa nu se gandeasca la nimic pamantesc, pentru a nu intina infricosatoarea Jertfa cereasca cu ganduri nevrednice, injositoare, patimase. Dupa binecuvantarea painii si vinului euharistic si dupa prefacerea lor in Preacuratul Trup si Sange si dupa pronuntarea cuvintelor intaritoare Amin, Amin, Amin toti se inchina pana la pamant iar eu spun pentru mine in soapta: Dumnezeu S-a aratat in trup [1Tim 3, 16] si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi [In 1, 14]. Dupa ecfonisul: Mai ales pentru Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, Marita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si Pururea Fecioara Maria, se face pomenirea celui mai mare dintre toti cei nascuti din femeie, curatul, slavitul proroc Inainte-mergator si Botezator Ioan, a Sfintilor Apostoli, a sfintilor a caror pomenire se face in ziua savarsirii Liturghiei si dupa ce se roaga pentru fericita odihna a raposatilor, arhiereul sau preotul, roaga pe Dumnezeu sa pomeneasca toti episcopii ortodocsi, iar eu adaug de la mine: Pomeneste, Doamne, pe toti episcopii ortodocsi, purtatori ai Duhului tau, ai chemarii si demnitatii tale, ai sfinteniei Tale, ai puterii si judecatii Tale, ai adevarului Tau, ai nemuririi Tale, ai puterii Tale de a face noi toate, ai binecuvantarii Tale, ai bunei-voirii Tale, ai sfintirii si indumnezeirii tale, purtatori ai mintii si inimii Tale (noi avem mintea lui Hristos [1 Co 2, 16], dupa cuvantul Apostolului), ai luminii si maretiei Tale; toata preotimea si, adaug in taina, findca lor li s-a dat slujirea impacarii oamenilor cu Dumnezeu, a pocaintei, restaurarii omului, a innoirii, luminarii, binecuvantarii, inmultirii neamului omenesc prin Taina Nuntii, a sfintirii si indumnezeirii si toate Tainele cele mai presus de ceruri, afara de Hirotonie ca toti sa fie vrednici de chemarea lor, sa vietuiasca si sa faca preotia drept si sa-Ti aduca Tie Stapanului, rugaciuni placute lui Dumnezeu pentru toti si pentru toate; -pomeneste si cea intru Hristos diaconime, care este de ajutor preotiei, cea care slujeste Tainele Tale cele mai presus de ceruri si tot cinul preotesc. Inca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca pentru toata lumea; pentru sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica alcatuita din toate neamurile; si in furtunile lumii acesteia pazeste bisericile de capeteniile intunericului, pace, sadeste in ele evlavie neclintita; pentru binecinstitorul si sigur-stapanitorul nostru Suveran, care este pe pamant chipul stapanirii tale, atotbune, atotdrepte, atotputernice, atotintelepte; pentru sotia sa si pentru Mostenitorul sau- nadejdea Bisericii Tale si de-Dumnezeu pazitei imparatii...Si pentru toata casa imparateasca s.a.m.d. Cand diaconul citeste ectenia pe toti sfintii pomenindu-i... si cand preotul citeste in taina rugaciunea: Tie, Stapane, iubitorule de oamnei, Iti incredintam toata viata si toata nadejdea noastra si cerem si ne rugam si cu umilinta la Tine cadem; invredniceste-ne sa ne impartasim cu cuget curat, cu cerestile si infricosatoarele Tale Taine ale acestei sfinte si duhovnicesti mese spre lasarea pacatelor, spre iertarea greselilor, spre impartasirea cu Sfintul Duh spre mostenirea imparatiei cerurilor, spre indraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre osanda. La aceasta adauga urmatoarele in taina pentru mine insumi: Spre indraznirea cea catre Tine a intreg poporului Tau, spre starpirea tuturor patimilor stricatoare, ademenitoare, suparatoare, siluitoare, posomoratoare si necinstitoare, care despart de Dumnezeu si omoara sufletul; spre sadirea, cresterea si intarirea in suflete a tuturor virtutilor adevarate si purtatoare-de-viata; spre implinirea intelepciunii ca toti oamenii sa invete credinta si poruncile Tale; spre stralucirea luminii mele inaintea poporului Tau, ca sa vada faptele mele cele bune si sa te proslaveasca pe Tine, Tatal nostru Care esti in ceruri si pentru ca cinul nostru preotesc atat de inalt, ingeresc, indumnezeitor sa nu-mi fie mie spre judecata sau spre osanda.

Cand ma impartasesc cu Sfintele Taine, in timpul citirii rugaciunilor randuite: Cred Doamne si marturisesc...si Cinei Tale celei de taina si urmatoarele zic in taina: Domnul este in persoana intru mine, Dumnezeu si om, ipostatic, fiintial, neschimbat, curatitor, sfintitor, purtator de biruinta, innoitor, indumnezeitor, facator-de-minuni (ceea ce si simt in mine insumi) Apoi nu mai adaug nimic de la mine.

IV Despre cultul divin si rugaciunea obsteasca si particulara

Ideea cultului divin: omul este chip al lui Dumnezeu, Dumnezeu este Prototipul; caderea si restaurarea omului; infricosatoarea judecata de pe urma; credinta, nadejdea, dragostea; nevointele crestinului in lupta cu pacatul; rasplata pentru biruinta viata vesnica; sfintenia si unitatea Bisericii; puterea la rugaciune si unitatea credinciosilor; prezenta lui Dumnezeu in sfanta Biserica si in fiecare credincios: Sunteti Biserici ale lui Dumnezeu Celui Viu [2 Co 6, 16]. Daca n-ar exista judecata din urma si chinurile vesnice, atunci intruparea Fiului lui Dumnezeu, intreaga opera a rascumpararii n-ar avea nici un sens. Ce rost ar mai fi avut atunci o atat de mare si de infricosatoare jertfa, o asemenea desertare de Sine a lui Dumnezeu Cuvantul, asemenea patimire, asemenea moarte? Ce rost ar mai fi avut intruparea? O astfel de economie dumnezeiasca presupune de la sine judecata vesnica si vesnicele chinuri ale pacatosilor necredinciosi si ale celor care nu se caiesc, fiindca pentru acestia nu se mai afla jertfa, daca nu au credinta in Hristos sau o resping. Caci daca pacatuim cu voia noastra, dupa ce am luat cunostinta despre adevar, nu mai ramane pentru pacat nici o jertfa [Evr 10, 26]. Dumnezeul nostru este Creatorul atotputernic, atotintelept si atotbun si in acelasi timp, mantuitorul neamului omenesc cazut in pacat. El este un Dumnezeu minunat; El a creat numai prin cuvant lumea si diversitatea nesfarsita a creaturilor. El l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa si pentru rascumpararea Lui dupa ce a cazut in pacat, blestem si moarte, S-a facut El insusi om, neincetand sa fie Dumnezeu. Acestea sunt marile minuni ale creatiei si rascumpararii inchipuite in intreaga randuiala a slujbelor dumnezeiesti de fiecare zi, din duminici si din sarbatori. O mare minune a lui Dumnezeu e crearea din nimic a lumii si a omului; dar o minune cu mult mai mare este ca Dumnezeu S-a facut om pentru om si in acest chip, omul s-a facut dumnezeu. Cum s-a savarsit asa ceva? Prin intruparea, prin moartea pentru noi, prin invierea si inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos la Tatal cu fiinta noastra omeneasca indumnezeita, cu suflet si cu trup. Aceste marete, minunate si negraite fapte ale lui Dumnezeu sunt pomenite si preamarite in fiecare zi in biserici in dumnezeiestile slujbe; si de asemenea, nevointele sfintilor savarsite prin harul lui Dumnezeu. Intreaga economie dumnezeiasca a mantuirii noastre, intreaga istorie a Vechiului Testament, intreg cultul divin, infatiseaza si dezvolta acel adevar, potrivit caruia omul este creatura preaiubita a lui Dumnezeu, copilul lui Dumnezeu, pentru care a fost creata lumea, pentru care Fiul lui Dumnezeu a pogorat pe pamant de pe tronul slavei Sale, luand chip de om, sufelt si trup si facand nenumarate si uimitoare minuni, pentru care a revarsat din belsug raurile intelepciunii Sale dumnezeiesti, ale luminii si bunatatii Sale, in dumnezeiestile Sale invataturi pentru a carui rascumparare de caderea in pacat si de chinuri vesnice a patimit si a murit in chipul cel mai crunt. Minunata este dragostea, minunata milostivirea si indelung-rabdarea, minunate faptele Domnului in legatura cu neamul omenesc. Si toata aceasta economie,

intreaga istorie a Vechiului si Noului Testament si intreaga istorie a Bisericii (cu lupta ei impotriva prigonitorilor si ereticilor) e inchipuita in ciclul anual si al celor sapte laude (adica in ciclul zilnic) din cultul divin. Marea intelepciune a lui umnezeu este cuprinsa in acesta slujbe dumnezeiesti; nu exista nimic mai maret, mai desfatator, mai intelept decat cultul sfintei noastre Biserici Ortodoxe. De ce se canta atat de des in cultul nostru bisericesc psalmii lui David? Fiindca ei sunt o excelenta calauza in rugaciune si preamarirea lui Dumnezeu ; fiindca ei sunt vestiri ale Duhului Sfant ; fiindca ei slujesc de intarire a adevarurilor noastre de credinta, contin multe prorociri despre Incepatorul credintei noastre, Domnul Iisus ristos realizate cu El ; fiindca Domnul pe Care-L slavim noi este acelasi Dumnezeu al parintilor nostri Care Le-a vorbit parintilor in Vechiul Testament, Care a facut minuni in timpul patriarhilor si al darii Legii, Care, implinind fagaduinta facuta lui Avraam, i-a scos pe evrei din Egipt si i-a purtat in chip minunat prin pustie ; Care i-a dat lui Moise Legea, fagaduindu-i ca va ridica dintre fratii lui, proroc asemenea lui, Caruia ii vor sluji toti Cel ce a facut toate minunile in Vechiul Testament, I-a inaltat pe toti prorocii si Care este Dumnezeu Cel Atotputernic si Creatorul prorocilor. Trebuie facuta limpede ideea fundamentala a cultului divin al Bisericii Ortodoxe: fiindca aceasta ideea este sufletul slujbelor dumnezeiesti, cel ce le confera unitate, armonie, vitalitate, maretie, forta, frumusete, putere mantuitoare, dulceata, sfintenie, dreptate. Aceasta ideea nu o mai cunosc foarte multi, imensa majoritate a celor ce frecventeaza sau nu dumnezeiestile slujbe. In cultul divin e intreaga dogmatica, intreaga istorie bisericeasca, intreaga economie a mantuirii noastre, toate doctoriile duhovnicesti, de orice fel ; intreaga insemnatate , intreaga maretie a omului ca si chip si asemanare a lui Dumnezeu ; in ele ni se infatiseaza in culori vii toata caderea si stricaciunea lui, toata pacatosenia si neputinta omului, nevoia unei rascumparari si a unui Rascumparator, integritatea economiei omului, credinciosia fata de Domnul, Creatorul, proniatorul si Mnatuitorul prin Sine Insusi si prin om in toate lucrarile Lui. Exista o minunata continuitate in toata aceasta economie crearea lumii si a omului, starea de fericire din rai, caderea, vadirea pacatului, fagaduinte unui Mantuitor, asteptarea Lui, venirea Mantuitorului, savarsirea faptelor mantuitoare, minunata Sa invatatura, prorocirile, patimile, moartea, invierea, inaltarea, trimiterea Duhului Sfant, intemeierea Bisericilor, raspandirea lor, preamarirea si innoirea omenirii. Intregul cult divin al Bisericii noastre Ortodoxe este astfel alcatuita incat adevaratul crestin sa traiasca si pe pamant o viata cereasca, sfanta, in neincetata slujire si buna- placere lui Dumnezeu, in unire cu Dumnezeu, in comuniune cu ingerii lui Dumnezeu din ceruri si cu toti sfintii. De aceea, de pilda, duminica prosalvim Sfanta Treime (Canonul Sfintei Treimi), pe Hristos Cel Inviat din morti si minunata Sa economie a mantuirii noastre; lunea, proslavinduL pe Domnul si inaltandu-I rugaciuni de pocainta, de cerere, de multumire, de lauda, proslavim pe Nascatoarea de Dumnezeu si puterile ceresti rugand mijlocirea si ocrotirea lor; martea aducem lauda Inainte-mergatorului Domnului; - miercurea Sfintei Cruci a Domnului si Celei ce a suferit cel mai mult in timpul patimirii Domnului, Preacuratei Sale Maici; - joia celor mai mari binefacatori, luminatori si ajutatori ai nostri intru nasterea din nou: Apostolii, Sfantul Ierarh Nicolae, Facatorul-de-minuni, el insusi o minune a tagaduirii de sine si a dragostei crestine, minune a milosteniei fata de aproapele, minune de curatie, blandete si smerenie; - vinerea inaltam lauda patimirii si mortii Domnului si din nou, Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu; - sambata ii proslavim pe toti sfintii si ne rugam pentru odihna sufletelor celor mai inainte adormiti stramosi, parinti si frati ai nostri.

Prin firea noastra suntem ai lui Dumnezeu [Ef 2, 19] intrucat suntem creati dupa chipul si asemanarea Lui; nu avem pe nimeni mai apropiat si mai inrudit decat Domnul Dumnezeu. Dar pacatul ne instraineaza de Dumnezeu, raceste fata de El inima noastra, in care trebuie sa arda neincetat focul iubiri curate, un zid despartitor intre noi si Dumnezeu: Caci nelegiuirile voastre au pus despartire intre voi si Dumnezeul vostru [Is 59, 2]. Prin slujbele dumnezeiesti intram intr-o nedesfacuta unire cu Dumnezeu, suntem impropiati de El. Pana la Hristos, cerul era zavorat pentru toti oamenii, chiar si pentru cei drepti; dupa patimile, moartea si invierea Lui, cerul s-a deschis pentru toti credinciosii si pentru cei ce se caiesc sincer. O! Cata marinimie, cata milostivire! Cata bogatie de bunatate! Mila lui Dumnezeu fata de neamul omenesc cel cazut se exprima in timpul slujbelor dumnezeiesti prin deschiderea usilor imparatesti, care inchipuie usile raiului si ale Imparatiei cerurilor. Care e aspectul vesnic viu, de vesnic interes in cultul divin al Bisericii Ortodoxe? Este acea minunata iubire care respira in toate dumnezeiestile slujbe: iubirea lui Dumnezeu fata de oameni, iubirea si predarea oamenilor rationali smeriti, fata de Dumnezeu, iubirea Bisericii fata de toti membrii ei si fata de toti oamenii. Patrundeti bine in slujbele dumnezeiesti si nu veti pierde nicicand interesul fata de ele, un interes suprem si inepuizabil. Daca doriti sa vedeti chipul Bisericii noastre Ortodoxe in toata cereasca sa stralucire, cititi tot corpusul cartilor de cult in care se cuprind dumnezeiestile slujbe si veti vedea ce minunat asezamant pe pamant este ea, nu omenesc, ci dumnezeiesc! In ce stralucire, in ce maretie, in ce frumusete dumnezeiasca sunt infatisate aici chipul plin de bunatate al lui Iisus Hristos, al Preacuratei Sale Maici, al sfintilor ingeri. Cat de deplin, de intelept si in ce lumina sunt inchipuite toate nenorocirile, ispitele stricacioase care fac omenirea sa se piarda in pacate, toata neputinta si pacatosenia noastra. Iar, pe de alta parte, toata credinta, nadejdea, nevointele, dragostea de Dumnezeu si de aproapele a tuturor sfintilor, desavarsirea lor, cu ajutorul harului dumnezeiesc dat prin Biserica si dobandit de ei, mantuirea lor, biruinta asupra lumii si diavolului, rugaciunile lor lucratoare pentru noi! O, minunata, facatoare-de-viata si dumnezeieasca Ortodoxie! Iti vad chipul tau luminos! Daca multor crestini nu le place biserica si slujbele dumnezeiesti, aceasta fiindca sufletele lor nu sunt pregatite, nu au o anumita predispozitie pentru iubirea lor, n-au cultivat-o in ei din pricina afectiunii patimase pentru cele ale vietii si fiindca nu cunosc Biserica, sensul ei, duhul ei, scopul ei. Mergeti la biserica, ascultati cu cea mai adanca luare-aminte slujbele, cantarile, canoanele, citirile si va veti obisnui cu biserica, o veti iubi: veti vedea, va veti convinge cate zacaminte de viata, pace, mangaiere se afla in ea; numai in ea e lumina, putere, sfintenie, dreptate. Cand intrati in biserica in timpul slujbei este ca si cum ati intra intr-o alta lume: pentru voi timpul parca a pierit si incepe vesnicia; auziti foarte adeseori lauda adusa Fiintei vesnice Dumnezeu, iar preotul inalta in taina, in fiecare rugaciune, lauda Celui mai inainte de veci. In timpul slujbei, auzim adeseori: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor, pentru a ne aduce aminte ca Dumnezeul nostru in Treime este Dumnezeul maririi si ca noi apartinem in veci imparatiei lui Hristos care nu va avea sfarsit si pentru ca sa tindem neincetat din toate puterile spre aceasta vesnica imparatie, pentru a nu ne lipi de lucrurile si desfatarile pamantesti, trecatoare, desarte, pentru a ne aduce aminte neincetat de

chemarea noastra la viata vesnica, nestricacioasa, prin patimile rascumparatoare, moartea si invierea lui Iisus Hristos. Intrand in biserica in timpul slujbei, veti auzi rostindu-se inainte de orice si mai des decat orice, cuvantul veci (vecii vecilor in ecfonisele preotului) si simtiti ca dintr-o lume desarta, corupta, pervertita, trecatoare, ati patruns intr-o alta lume, noua, cereasca parca, vesnica; acest fapt ar trebui sa inalte in chip deosebit sufletele noastre si sa le distraga cel putin pentru acel rastimp- de ceea ce este vremelnic si pieritor; dar obisnuinta si neatentia sau o insuficienta meditare la ceea ce se glasuieste si se citeste in biserica a facut ca gandul la venicie sa dispara parca cu totul, din minte si din inima, sau sa treaca prin suflet cu mare repeziciune, intr-o fuga. In aceste ecfonise insa, se afla cuprinsa, printre altele esenta teologiei crestine si este afirmata vesnicia lui Dumnezeu Cel in Trei Ipostase si nemurirea sufletului. Mergeti la slujbele dumnezeiesti si doriti ca ele sa va aduca sufletului un folos esential si sa fie o nevointa (asceza) adevarata si o jertfa primita de Dumnezeu: pentru aceasta trebuie sa luati aminte cu mintea si cu inima la ecteniile, rugaciunile si cantarile liturgice. Biserica lui Dumnezeu se nevoieste in fiecare zi in rugaciuni, doxologii si multumiri catre Dumnezeu, invatandu-ne si pe noi sa facem acelasi lucru. Aceste cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii [1 Tim 2, 1] sunt adevarata nevointa (asceza) si o jertfa cu adevarat placuta lui Dumnezeu. Doxologiile si rugaciunile care se repeta cel mai des in timpul slujbelor dumnezeiesti sunt cele adresate Sfintei Treimi: Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfatului Duh..., Binecuvantat este Dumnezeul nostru.., Slava Sfintei, Celei de-o-fiinta, de-viatafacatoare si nedespartitei Treimi, Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor... Aceasta pentru ca stapanirea imparatiei Sfintei Treimi trebuie pe buna dreptate si cu vrednicie sa fie binecuvantata si proslavita de toate creaturile rationale facute dupa chipul si asemanarea Ei, rascumparate cu pretul sangelui Unuia in Treime, care s-au unit din nou, dupa surparea zidului despartitor alpacatului si blestemului, cu Dumnezeu si au dobandit viata de veci, ca cel mai mare dar, cu neputinta de exprimat in cuvinte. Slava deci acum si in vecii vecilor Sfintei Treimi de la noi toti oamenii, pe care Domnul ne-a facut partasi atator binefaceri! Trebuia sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in legea lui Moise, in proroci si in psalmi [Lc 24, 44]. Pe temeiul acestor cuvinte ale Domnului, la unele slujbe dumnezeiesti se citeste din Legea lui Moise, din proroci si din psalmi. Intocmai ca vinele si oasele din trup, psalmii trec prin toate dumnezeiestile slujbe, stau la temelia lor, leaga Vechiul Testament de Noul Testament , cantarile vechi-testamentare de cele nou-testamentare, ale Prorocilor cu ale Apostolilor si ale Sfintilor Parinti. Scrierile vechi-testamentare citite deseori la slujbele dumnezeiesti demonstreaza in chip izbitor adevarul credintei ortodoxe, printr-o seama de evenimente din Noul Testament care au fost preinchipuite si prorocite in Vechiul Testament: se demonstreaza credinciosia lui Dumnezeu fata de fagaduintele Sale si originea dumnezeiasca a scrierilor Vechiului si Noului Testament. Mantuitorul a confirmat nu o data caracterul dumnezeiesc al unor asemenea preziceri zicand: Ca sa se implineasca Scriptura sau Savarsitu-s-a [In 13, 18; 19, 30]. Iar la sfarsitul lumii, ingerul va rosti cu glas mare: Facutu-s-a! [Ap 21, 6] si atunci va fi sfarsitul a toate. In explicarea dumnezeiestilor slujbe predicatorii si teologii scapa insa adesea din vedere sa arate, inainte de toate, pe ce anume se intemeiaza o atat de importanta relatie cum este cea a oamenilor cu Dumnezeu: aceasta relatie este chipul lui Dumnezeu, potrivit careia omul, mai

exact cel ce vietuieste drept, este oruda apropiata si un prieten pentru Dumnezeul sau. Pe aceasta baza se sprijina intregul cult, toate Tainele; pe aceasta baza se sprijina si taina cea mai mare a intruparii Fiului lui Dumnezeu, a vietii Sale printre oameni, a patimilor, mortii, ingroparii, invierii si inaltarii Sale, a celei de a doua veniri si a judecatii din urma. Citeste parabola fiului risipitor si a nuntii fiului de imparat [Lc 15, 11-32; Mt 22, 1-14]. Ce inalta conceptie le insufla crestinilor dumnezeiestile slujbe ale Bisericii, potrivit careia crestinii sunt madulare ale lui Hristos Dumnezeu, rudenii, oi cuvantatoare ale Aceluiasi Pastor, si ce viata trebuie sa duca ei, ca unii al caroro Cap este Insusi Hristos, iar Imparateasa si Maica dupa har, Maica Domnului. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a aratat, prin propriul Sau exemplu, nevoia de a ne afla necontenit in slujba lui Dumnezeu, petrecand nu arareori si noaptea in rugaciune si cantand psalmi si cantari duhovnicesti impreuna cu ucenicii Sai. Dupa Cina cea de Taina in foisorul din Ierusalim, devenit prima biserica nou-testamentara, a instituit El insusi Taina Impartasaniei, iar, mai inainte, Taina Botezului, botezandu-Se El Insusi de la Ioan, fara sa fi avut nevoie. Sfantul Apostol Pavel a caracterizat concis cultul divin, dand de stire crestinilor nou luminati: sa se umple de Duhul Sfant prin slujirea lui Dumnezeu, din toata inima, vorbind in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti [Ef 5, 1819]. De asemenea ucenicul sau Timotei nou asezat episcop i-a dat porunca sa faca cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti care sunt in inalte dregatorii [1 Tim 2, 1-2]. Aceasta se si face pana acum la orice slujba dumnezeiasca. Cultul divin al Bisericii Ortodoxe este, pe de o parte, o expresie bine alcatuita prin Duhul Sfant de Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti fata de Supremul Creator si Proniator al lumii a evlaviei, uimirii, recunostintei, pocaintei noastre, a cererii de milostivire, a dragostei noastre de fii, a laudei, bucuriei si a feluritelor noastre nevoi si cereri in legatura cu Dumnezeu; iar, pe de alta parte, cultul divin este un izvor al harului, prin care harul ceresc revarsa din belsug toate darurile Lui asupra celor ce Il slujesc cu inima deschisa: darul milei, al pacii, al mangaierii, curatiei, sfintirii, luminarii, vindecarii, innoirii si ceea ce este culmea marinimiei dumnezeiesti darul indumnezeirii (in Liturghie sau impartasanie). Lacasul bisericii si cultul divin este o personificare si esentializare a intregului crestinism: aici se vesteste in cuvant, in persoane si in acte toata economia mantuirii noastre, intreaga istorie sfanta si bisericeasca, toata bunatatea, intelepciunea, credinciosia si neschimbabilitatea lui Dumnezeu in actele si fagaduintele Sale, dreptatea si sfintenia Lui, vesnica Lui putere. Exista aici o armonie intru totul minunata, o extraordinara relatie logica intre intreg si parte: acea intelepciune dumnezeiasca, accesibila celor simpli, celor credinciosi, celor ce iubesc din inima; acea inteleociune a lui Dumnezeu ascunsa, randuita mai inainte de veac [cf. 1 Co 2, 7; Rm 1, 11]. Cultul divin este pentru fiintele cuvantatoare o expresie inaintea Fiintei Supreme a evlaviei, uimirii, recunostintei, iubirii, laudei si feluritelor nevoi, impreuna cu rugaciuni pentru realizarea lor. Cultul divin, indeosebi cel al Bisericii Ortodoxe e o preamarire de cea mai mare evlavie a Creatorului, Proniatorului si Mantuitorului nostru cu pomenirea minuantelor Sale fapte intru buna vietuire si mantuire a noastra prin intermediul sfintitilor slujitori ai altarului Domnului; o manifestare a recunostintei pornite din adancul inimilor, pentru nenumaratele binefaceri de care ne-a invrednicit, indeosebi pentru mantuirea in Hristos de pacat, de blestem si de moarte, o exprimare smerita a feluritelor noastre trebuinte, cu rugaciuni de indeplinire a lor.

In cultul divin se exprima intreg destinul omenirii, de la inceput si pana la sfarsitul veacurilor: il el se exprima pe de o parte, tot maretul chip al lui Dumnezeu in om, iar, pe de alta parte, toata stricaciunea lui prin pacat, toate neputintele lui, constiinta acestei stricaciuni si a acestei neputinte; in cultul divin se arata tot ce are mai bun omenirea, cu toata deschiderea si sinceritatea, fara a ascunde partile de umbra. De aceea, a nu iubi cultul divin e ca si cum nu te-ai iubi pe tine insuti. Toti cei ce-si poarta de grija cu adevarat, de sufeltul sau de trupul lor, iubesc din tot sufeltul cultul divin si le place sa ia parte la el. Cultul divin al Bisericii Ortodoxe, cel zilnic, cel saptamanal sau anual este foarte variat, cu un continut bogat are un efect placut si inviorator asupra sufeltului: pe de o parte, in el sunt zugravite neincetat bunatatea, intelepciunea, maretia, dreptatea, sfintenia si puterea cea mai presus de fiinta a Domnului, prin care a creat, tine si conduce intreaga faptura; in ele se inchipuie indeosebi (la Liturghie) viata lui Iisus Hristos, invatatura sa, minunile, patimile, moartea, ingroparea, invierea si inalatarea Sa la ceruri; pe de alta parte, sunt inchipuite si proslavite feluritele nevointe ala sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu cu rugaciuni de mijlocire pentru noi inaintea lui Dumnezeu; mai este inchipuita de asemenea toata viata omului pacatos, caderea lui, saracia si goliciunea lui sufleteasca de dupa cadere, suspinele sale, lacrimile de pocainta, rugamintile de milostivire catre Dumnezeu si chemarea drept mijlocitori a sfintilor lui Dumnezeu. Minunea intruparii Fiului lui Dumnezeu aceasta cea mai mare, mai minunata si infricosatoare pentruingeri si uimitoare pentru toate marginile pamantului este preamarita de Biserica in nenumarate cantari, impreuna cu Maica lui Dumnezeu, cea care a slujit infricosatoarei taine a Intruparii. Imparate sfinte, de Ti-am aduce cantari si psalmi la numar intocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine. De ce se repeta unele si aceleasi rugaciuni? Dar noi de ce repetam si indesim respiratia noastra? Fiindca ne este neaparat necesara, ne determina si ne intretine viata. De aceea e nevoie si de rugaciunile dese ca, de pilda, rugaciunea: Doamne miluieste. Ea socheaza in noi pacatosenia si trezeste constiinta vinovatiei noastre in fata de Dumnezeu; socheaza in noi orgoliul si trezeste in omul rational sentimentul smereniei, care este temelia virtutilor crestinesti. Aceasta scurta rugaciune ii este foarte necesara oricarui pacatos ca painea si apa, ca o doctorie, ca un antidot al mandriei si insensibilitatii, ca o lectie de smerenie. De aceea se citesc atat de des in biserica rugaciunile: Sfinte Dumnezeule..., Preasfanta Treime...Ele ne invata, in primul rand, sa ne inchinam Dumnezeirii Celei in Trei Ipostase de la Care ne vin viata si suflare, si toate [FA 17, 25]. Scurta doxologie Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh este folosita ca o ofranda neaparata a noastra adusa lui Dumnezeu Cel in Treime, slava fiind un atribut inseparabil al acesteia: fiindca Dumnezeu este Dumnezeul slavei si toate actele Sale, intreaga Sa creatie vestesc slava Lui. De aceea mai vartos omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu trebuie sa-L proslaveasca spre propria Sa fericire. Sunt folosite des multe doxologii scurte in care se preamareste mila, marinimia si iubirea de oameni ale lui Dumnezeu, taria, imparatia si puterea lui Dumnezeu, ca atribute permanente ale Sale. Ele ne aduc aminte ca imparatia lui Dumnezeu careia ii apartinem si noi, este o imparatie a lui Dumnezeu vesnica si ca slavindu-l pe Dumnezeu in timp, Il vom proslavi si in veci incepand de aici si continuand vesnic dincolo, spre propria noastra fericire. De ce este invocata si proslavita atat de des, in timpul slujbelor, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu? Pentru marea ei sfintenie si pentru marile binefaceri care se revarsa prin Ea asupra neamului omenesc si de la Ea; fiindca prin Ea revarsa Atotputernicul asupra noastra bunavoirea Sa dumnezeiasca si marinimia Sa. Ea este bunavoire a lui Dumnezeu catre noi, cei muritori, indraznirea celor muritori catre Dumnezeu; Ea deschide usa raiului.

Cec sa spunem celor ce zic ca profesia noastra preoteasca e o materie plictisitoare: mereu unul si acelasi lucru, unele si aceleasi slujbe, unele si aceleasi cuvinte, ritualuri etc? In primul rand, nu este in fiecare zi acelasi lucru, ci in fiecare zi cultul divin se diversifica. Dumnezeiestile Taine sunt unele si aceleasi si se savarsesc intotdeauna intr-un singur chip: dar si soarele este acelasi, apare la orizont in fiecare zi si in fiecare an in acelasi chip, dupa cum tot in acelasi chip lumineaza si da viata fapturilor cat timp se afla pe cer; si stelele sunt aceleasi, si lune; roadele pamantului sunt si ele aceleasi si Dumnezeu le face sa creasca si sa dea in parg, in fiecare an in aceleasi forme si cu acelasi gust, iar ele hranesc creaturile vii, organice, supuse descompunerii, in acelasi mod. Care este insa obiectul cultului divin? Dumnezeu Cel Infinit, bunatatea Lui nemarginita, intelepciunea Sa, atotputernicia, dreptatea, sfintenia, vesnicia, pronia Sa, lucrarea Sa mantuitoare, minunile Sale, invatatura, viata, patimirea, moartea, ingroparea, invierea, inaltarea la cer, a doua venire. Ce duh insufla cultul divin? Duhul atotcuprinzator al iubirii Bisericii (fata de toti), al sfinteniei, adevarului, nadejdii in mila lui Dumnezeu, al pocaintei si nazuintei dupa viata vesnica. Idealul cultului divin e desavarsirea intru toate a omului, perfecta asemanare cu Dumnezeu prin feluritele virtuti. Minunat ideal! Potrivit inaltelor scopuri, idealuri si obiecte ale cultului divin, el trebuie savarsit cu maretie, cu rigoare, cu frumusete. Cine la biserica sau acasa se roaga lui Dumnezeu cu inima deschisa si Il slaveste impreuna cu sfintii Sai, acela este cu Dumnezeu iar pacatul nu se atinge de el. Dar cine nu se roaga nici acasa, nici la biserica, acela vietuieste permanent cu pacatul si in pacat, adica cu diavolul: cine nu aduna cu Mine, risipeste [Lc 11, 23], spune Domnul. Iata ce mare folos aduce rugaciunea neincetata catre Dumnezeu; roadele ei sunt mantuirea, pacea, izbavirea de patimi, largimea, bucuria in Duhul Sfant, intarirea sufletului. Slava lui Dumnezeu Care ne-a dat putinta de a ne uni cu El prin rugaciunile, doxologiile, laudele pe care I le aducem! Imparate ceresc...Tatal nostru, Care esti in ceruri... Hristos ne-a facut din oameni pamantesti, oameni ceresti, sfinti...Aceste cuvinte Imparate ceresc..., Tatal nostru Care esti in ceruri...trebuie sa fie pentru noi asemenea unor doctorii impotriva patimilor vietii care ne pot duce in nenumarate pacate. In cuvintele rugaciunii Imparate ceresc sau ale rugaciunii Tatal nostru se afla firul calauzitor al vietii crestinului, o putere innoitoare. Crestinul trebuie sa duca inca de pe pamant o viata sfanta, cereasca, sa doreasca si sa staruie din toata inima in dobandirea Imparatiei Cerurilor prin implinirea Voii celei atotsfinte, preaintelepte, atotfericitoare si atotdesavarsitoare a lui Dumnezeu; sa vietuiasca intotdeauna in infranare, sa nu ravneasca la bucatele alese pe masa infranarea este mama sanatatii si insotitoarea harului sufletului sa se caiasca sincer in fiecare zi, recunoscandu-si pacatele si sa ierte supararile ce i-au venit de la altii, atat de obisnuite intre oameni in societate; sa evit tentatiile si sa nu se predea celui viclean, care-l zapaceste sa pacatuiasca; sa-si aduca aminte ca suntem copii ai lui Dumnezeu, ca luiDumnezeu ii sta la indemana sa ne dea putere in lupta cu pacatul si ca in schimbul biruintei asupra pacatului dobandim Imparatia cerurilor, ne imbracam cu puterea lui Dumnezeu si ne proslavim in veci nesfarsiti. Amin, cu adevarat pentru totdeauna! Ce rugaciune minunata! In slujbele sale zilnice, saptamanale si anuale, cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe are drept scop sa inchipuie, in linii generale sau in amanunt intreaga dsfasurare a economiei mantuirii noastre, de la inceputul lumii si al neamului omenesc pana in prezent si pana la sfarsitul veacurilor, precum si minunata lucrare a lui Dumnezeu in lume si neamul omenesc; nemarginita bunatate, sfintenia, dreptatea, intelepciunea, credinciosia si atotputernicia aratate de Dumnezeu in toate actele Sale privitoare la omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Astfel, vecernia inchipuie bunatatea, intelepciunea si atotputernicia lui Dumnezeu la crearea lumii si a omului, fericirea omului in rai, caderea lui in pacat, fagaduinta data de

Dumnezeu de rascumpararea a lui, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, pregatirea facuta prin prorocii, precum si preinchipuirile in vederea primirii Rascumparatorului; utrenia inchipuie minunile economiei dumnezeiesti in Vechiul Testament, de la Moise pana la venirea Rascumparatorului, minunile economiei nou-testamentare in sfintii lui Dumnezeu. In sfarsit, Liturghia aseaza in toata lumina pe Stapanul Noului Testament, inchipuind iubirea Sa de oameni, adevarul, dreptatea, credinciosia desavarsita fata de fagaduinta Sa, iar la urma viata Sa, din scutece pana la mormant. Este soarele, in toata stralucirea lui. In toate luptele noastre cu pacatele, cu puterile potrivnice ale raului, dumnezeiestile slujbe ne innoiesc, intaresc, ne curata si ne invioreaza in chip minunat; pentru mine, ele sunt cel mai mare bine in viata. Pentru aceasta, iti multumesc, Doamne. In dumnezeiestile slujbe mi s-a dat de la Domnul, o comoara nepretuita. In ea se afla toata viata sufletului nostru, toata comoara lui; aici este patria lui, viata lui, sanctuarul lui, cresterea lui, tamaduirea, hrana si bautura lui, puterea si slava lui. In cultul nostru divin este cuprinsa o minunata bogatie duhovniceasca, dupa cum ar trebui sa se faca si se fac slujbele in manastirile bine organizate, care se tin intocmai de tipicul biserices. De altfel, chiar si in forma prescurtata in care se savarseste el in bisericile satesti si orasenesti, el are un continut deosebit de bogat si de instructiv. El indeamna pe toti la rugaciune si le arata obiectul rugaciunii: canta si slavoslaveste pe Dumnezeu si pe sfintii Sai; Ii multumeste pentru binefacerile Sale negraite; dupa cuvantul Apostolului, indeamna la rugaciune sunt in pentru imparati si pentru toti care inalte dregatorii [1 Tim 2,2]. Tot dupa cuvantul Apostolului, in biserica crestinii vorbesc intre ei in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti [Ef 5, 19]. Cat de frumoase, de minunate, de variate, in alcatuirea lor sunt dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre! In ele e tot sufeltul omenesc, cu toate neputintele si caderile sale in pacat, cu toate simtamintele de dragoste, recunostinta, uimire, in fata Creatorului, a Proniatorului si Mnatuitorului nostru, cu toate nevoile noastre. Cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe este astfel alcatuit incat, prin toata structura sa, indeosebi dumnezeiestile slujbe de seara si de dimineata, sa arate legatura vitala dintre Biserica pamanteasca si Biserica cereasca; Biserica pamanteasca ii proslaveste si ii cheama in fiecare zi drept mijlocitori ai sai, pe sfintii Bisericii ceresti; si sfintii prin rugaciunile lor pentru noi si prin minunile lor si in general, prin ajutorul de tot felul dat membrilor Bisericii pamantesti in nevoile lor ne fac un mare bine si in acest chip intaresc credinta noastra in mijlocirea lor, in viata viitoare, in nemurire, nadejdea in Dumnezeu si rugaciune si dragostea lor fata de Dumnezeu si impreuna cu ale lor si ale noastre, slugile Lui credincioase si devotate. Ci v-ati apropiat de muntele Sionului si de cetatea Dumnezeului Celui Viu, de Ierusalimul cel ceresc si de zeci de mii de ingeri, in adunare sarbatoreasca. Si de Biserica celor intai-nascuti, care sunt inscrisi in ceruri si de Dumnezeu, judecatorul tuturor, si duhurile dreptilor celor desavarsiti [Evr 12, 22-24]. Cata bucurie aduce aceasta sufletului credincios! Cultul divin al Bisericii Ortodoxe e o personificare vie a crestinismului impreuna cu Capul lui atotputernic, Iisus Hristos Domnul, sau a intregii istorii a crestinismului sau a mesianismului incepand cu facerea lumii pana acum. Aici vedeti perindandu-se, ca sa zic asa, odata cu istorisirile, prorocirile, preinchipuirile, cantarile lor, pe Moise si pe alti proroci, pe prorocita Ana si pe Insasi Preacurata Fecioara Maria de-Dumnezeu Nascatoare, in persoana careia s-au implinit prorocirile si preinchipuirile Vechiului Testament; la Liturghie vedeti in persoane si in actiuni intrega viata a Capului crestinatatii, Iisus Mantuitorul si minunata Lui dragoste de oameni care covarseste toata mintea de a da celor credinciosi Trupul si Sangele Sau de-viata-

facator. Aici convorbiti in fiecare zi cu Domnul, cu Preacurata Sa Maica, cu sfintii mucenici, cu cuviosii si cu toti sfintii; preamariti nevointele, credinta, nedejdea si iubirea lor, va minunati de ele; ii rugati sa mijloceasca pentru voi; aici preamariti si Puterile ceresti, cereti mijlocirea lor. Acesta este crestinismul viu, lucrator si de-viata-facator, cu toate puterile lui mantuitoare, cu toata bogatia milostivirii, intelepciunii si mantuirii dumnezeiesti; aceasta este adevarata imparatie harica a lui Hristos; aceasta este cerul pe pamant. Pe de alta parte, aceasta este tamaduitoarea sufeltului; aici vedeti in fiecare zi exemple de pocainta, in general in cuprinsul cultului divin: in citir si cantari (stihuri), in fetele cuviosilor si de alti sfinti, barbati si femei; aici se savarsesc cele mai mari Taine ale credintei crestine: Botezul, Mirungerea, Pocainta, Impartasania, Cununia, Hirotonia, Sfantul Maslu; aici, in cultul divin, se inalta lauda cuvenita Domnului si Dumnezeului Celui Unul in Treime, Maicii lui Dumnezeu, sfintilor ingeri, sfintilor (acatiste), nu numai la modul general, ci in fiecare zi si saptamana. Cat de minunat de frumoase saunt rugaciunile Sfintei Biserici in timpul dumnezeiestilor slujbe! Cu cata intelepciune sunt alcatuite! De cata sublima iubire de Dumnezeu si de omenire sunt patrunse! Un duh de unitate si de comuniune reciproca respira in ele. Aceste rugaciuni sunt un minunat moment al unanimitatii si iubirii vechii Biserici a lui Hristos celei una si nedespartita. Insusi Duhul Sfant i-a invatat pe apostolii si pe pastorii Bisericii sa intemeieze o atat de frumoasa randuiala a cultului divin, insuflandu-le un asemenea duh, duhul iubirii fratesti, duhul pacii si sfinteniei. Dar cine este ingerul care sta inaintea tronului Domnului? Fiindca insusirea proprie ingerilor este sa slujeasca neincetat Domnului si sa stea inaintea tronului Sau. Este un mijlocitor pentru oameni, purtator al chipului Mantuitorului, a Dumnezeului-om, Iisus hristos; este unul dintre oameni pus pentru oameni spre cele catre Dumnezeu [Evr 5, 1], cum spune Apostolul Pavel; dar slujirea lui este ingereasca. El este un mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, prietenul Sau apropiat, dupa cuvantul Domnului: Voi sunteti prietenii Mei daca faceti ceea ce va poruncesc [In 15, 14]; este ca un dumnezeu pentru oameni, cu puterea de a lega si dezlega pacatele omenesti si de a savarsi pentru ei infricosatoarele si de-viata-facatoarele Taine, de a se indumnezei el insusi si a indumnezeii si pe altii prin ele; este un al doile Moise nou-testamentar, calauzitorul poporului lui Dumnezeu in pustia lumii acesteia spre pamantul fagaduintei; este un Ilie nou-testamentar care ii hraneste pe fratii sai cu paine cereasca pe timpul foametei duhovnicesti iscate de pacat. Aceste este preotul. Inalta este chemarea preoteasca! Prin desfasurarea si continutul rugaciunilor lor, al citirilor si cantarilor, slujbele bisericesti insufla o adanca recunostinta fata de Dumnezeu, o stransa comuniune si iubire unii fata de altii, oricare ar fi aceia, precum si constiinta nenumaratelor noastre greseli si neincetata pocainta pentru ele, cu zicerea deasa a rugaciunii vamesului, intr-o forma prescurtata: Doamne miluieste! Din cartile Vechiului Testament se citesc sau se canta stihuri alese: 1) in functie de caracterul lor instructiv; 2) in functie de sensul lor profetic; 3) pentru a se demonstra ca Vechiul si Noul Testament sunt una, ca inceputul si sfarsitul, alfa si omega unei singure opere dumnezeiesti: rascumpararea neamului omenesc; fiindca Vechiul Testament a fost dascal, pedagog spre Hristos [cf. Ga 3, 24] si a iesit de la acelasi Dumnezeu ca si Noul: fiindca rascumpararea neamului omenesc a inceput indata dupa caderea primilor oameni. Dupa lucrarea sa fiintiala, crestinismul este alcatuit din doua Legi, cea veche si cea noua. In prima dintre ele omenirea, imbatranita treptat in pacat, ajunsese in cele din urma pe ultima treapta a stricaciunii si ruinarii; in cea de a doua, ea apare innoita de noua si cereasca invatatura a Mantuitorului Hristos; de harul Sau atotputernic, de viata Sa, de Tainele Sale; fiindca daca este cineva in Hristos, este faptura noua [2 Co 5, 17]; iata Eu le fac noi pe toate [Ap 21, 5] (adica omenirea,

cerul si pamantul). De aceea cultul divin al Bisericii noastre este alcatuit din scrierile Vechiului si Noului Testament, pentru a infatisa adevarurile, puterile mantuitoare, amretia si divinitatea credintei crestine; fiindca in ea s-au adevareit toate fagaduintele Vechiului Testament, prorocirile si preinchipuirile date protoparintilor, stramosilor, prorocilor. Crestinismul este cea mai veche religie, o preainteleapta si minunata carte a destinului harazit de Dumnezeu neamului omenesc; aceasta carte a fost inceputa inainte de facerea lumii si se scrie pana in zilele noastre; sfarsitul ii va fi in imparatia slavei, cand dreptii vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui ceresc [Mt 13, 43], iar pacatosii care nu se vor cai vor fi aruncati pentru nesfarsite veacuri in iad. Auzi adeseori in biserica ecfonisul Pace tuturor! Pentru ca sa-ti aduci aminte ca ai venit in biserica Dumnezeului pacii si ca trebuie sa fii in pace si cu Dumnezeu si cu oamenii si cu tine insuti: cu Dumnezeu, prin pocainta si prin pazirea poruncilor, cu oamenii, prin intelepciune, dreptate, milostenie, blandete si rabdare; cu tine insuti, neingaduindu-ti nimic potrivnic legii si nesilindu-ti constiinta. Caditul icoanelor vrea sa spuna ca, prin inomenirea Sa, Hristos a inmiresmat pamantul, care raspandea duhoarea grea a pacatelor omenesti; ca sfintii sunt inaintea lui Dumnezeu asemeni mirului bine-mirositor rugaciuni ca ei (sfintii) ne-au umplut de kir cu buna-mireasma duhovniceasca si au alungat de la noi patimile rau-mirositoare. Temeiul pentru rugaciunea stand in picioare: Iisus a spus ucenicilor: Sculati-va si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita [Lc 22, 46]. In doxologia mica catre Sfanta Treime si in multe alte rugaciuni bisericiesti bunatatea si vesnicia lui Dumnezeu Cel in Trei Ipostase sunt proslavite cu cuvintele: Acum si pururea si in vecii vecilor pentru a trezi in credinciosi o evlavie permanenta si neschimbata fata de Dumnezeu si e nadejde necurmata in El. Clopotul este fluier pastoresc ce cheama turma cuvantatoare in staulul oilor, adica la biserica, pe pajistea duhovniceasca a rugaciunii si a cuvantului lui Dumnezeu este si goarna de lupta care aduce aminte de lupta duhovniceasca si de faptul ca trebuie sa fim gata de lupta in fiecare zi, ca trebuie sa fim intotdeauna inarmati cu toate armele duhovnicesti. Starea in picioare inseamna ca stam inaintea Imparatului imparatilor, ca niste robi ai Lui, gata sa implinim voia Lui; sederea jos e semnul milei Domnului fata de robii care privegheaza in asteptarea venirii Lui si ne aduce aminte cuvintele Domnului dintr-o parabola: Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stapanul lor, le va afla veghind. Adevarat zic ca se va incinge si le va pune la masa si apropiindu-se va sluji lor [Lc 12, 37]. Temeiul pentru ingenunchere e cuvantul lui Dumnezeu: Iisus Hristos ingenunchind se ruga [Lc 22, 41]. Invesmantarea (preotului) inseamna haina cea noua a crestinului, in care el se imbraca dupa botez, si haina dreptatii, deschiderea si inchiderea usilor imparatesti insemneaza intrarile si iesirile: va intra si va iesi si pasune va afla; si va vedea cerul deschizandu-se [In 10, 9; 1, 51]. Toate rugaciunile, stihurile, condacele, irmoasele, acatistele sunt, pe de o parte, o lauda adusa lui Dumnezeu, Maicii Domnului si sfintilor, pentru faptele lor mari si pentru binefacerile facute oamenilor, iar, pe de alta parte, sunt strigatele de durere, suspinele, gemetele, lacrimile omenirii mahnite de pacate, intristari, boli, nenorociri si napaste si rugaciuni pentu izbavirea

din suferintele, nenorocirile si napastele sufletelor noastre, intunecate de pacat. In ele aflam multa mangaiere, invatatura, zidire. Intelepciune, drepti! Nu vom gresi daca vom talcui aceste cuvinte astfel: intelpciunea crestinului cosnta in trezvia si simplitatea inimii. Sa luam aminte!, adica sa ascultam cu atentie. Drepti primind..., adica sa primim Sfintele Taine cu luare-aminte si din toata inima. Desele raspunsuri cu glas mare: Doamne miluieste; Da Doamne; Tie, Doamne ne aduc aminte, in primul rand sa stam cu totii inaintea lui Dumnezeu, Care ia aminte la rugaciunile noastre; in al doilea rand, ca noi, robii Sai, trebuie sa implinim voia Lui, iar cei ce o calca merita o aspra pedeapsa. Capetele noastre Domnului sa le plecam! Arata ca stam inaintea fetei Domnului si ne predam Lui cu smerenie. Cultul divin al bisericii iudaice fusese alcatuit dupa un model aratat de Dumnezeu pe munte; si in Biserica noastra au intrat multe elemente din biserica Vechiului Testament, fiindca si una si alta, sunt una. In cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe in intregul lui si in fiecare parte a sa e suficienta hrana pentru suflet, pentru minte si pentru inima si pentru puterile lucratoare; ecteniile, rugaciunile si cantarile ei, citirile din cartile Vechiului si Noului Testament sunt o nesecata comoara pentru o minte inalta, pentru o iniam deschisa, nobila, credincioasa, nadajduitoare, iubitoare, pentru o vointa activa, energica, intreprinzatoare. Aceste ectenii sunt dumnezeiesti, insuflate de Dumnezeu; in ele respira o iubire curata, luminoasa, atotcuprinzatoare, o ratiune dumnezeiasca; in ele sunt cuprinse toate nevoile noastre reale, toate cererile pentru toti si pentru toate, simtamintele de multumire; in aceste rugaciuni, citite in taina sau cu glas tare de preot respira dragostea lui Dumnezeu cat si mintea lui Dumnezeu; prin ele cerem de la Dumnezeu toate cele bune si de folos, aducem multumire pentru binefacerile pe care le-am primit de la Dumnezeu noi, pacatosii si nevrednicii in aceste cantari sunt cantate in chip intelept toate marile fapte ale lui Dumnezeu si ale sfintilor Lui, toata intelepciunea dumnezeiasca vadita in crearea lumii si in rascumpararea omului; iar in citirile din Sfanta Scriptura sunt infatisate toate descoperirile, preinchipuirile, dogmele si canoanele morale. Toate cele pamantesti sunt chip si umbra a celor ceresti. Astfel, chipul cultului pamantesc este chipul cultului ceresc; frumusetea bisericii este chipul frumusetii Bisericii ceresti; lumina este chipul slavei celei neapropiate a lui Dumnezeu in ceruri; buna-mireasma a caditului e chipul negraitei bune-miresme a sfintilor acolo; cantarile de aici sunt chipuri ale doxologiei ingeresti cu neputinta de redat in cuvinte de acolo; asisderea, toate corpurile si obiectele ceresti si pamantesti slujesc drept chipuri ale unor lucruri viitoare: soarele este chipul Soarelui intelegator Dumnezeu; luna, care-si primeste lumina de la soare este chipul Maicii lui Dumnezeu, luminate de Soarele Dreptatii Hristos; stelele sunt chipuri ale ingerilor din cer, lumini de rang secund ce inconjoara tronul lui Dumnezeu si chipuri ale sfintilor lui Dumnezeu; norii sunt chipuri ale apostolilor si ale tuturor sfintilor cu suflete inalte, straine de patimile pamantesti, trecute dincolo de taramul pamantesc. Desfatarile de aici sunt o palida umbra a negraitelor desfatari viitoare gustate de ingeri si de cei drepti din unirea lor cu Dumnezeu si din fericirea atot-imbucuratoare a vederii Fetei Lui; vesmintele luminoase pe care le poarta aici sfintii slujitori sunt chipuri ale invesmantarii viitoare, prealuminoase si nestricacioase si ale slavei viitoare...Dreptii, se spune, vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor [Mt 13, 43].

Cred intru unul Dumnezeu...De ce crezi ca in timpul Liturghiei se canta, in numele tuturor Crezul? (El se citeste la toate slujbele). Pentru ca ni se invioreaza credinta noastra in Dumnezeu Cel in Trei Ipostase, de-viata si de-minune-facatorul a toate si prin inviorarea ei cei ce cu ajutorul ei ne-am facut mai ravnitori spre facerea de bine sa avem parte de savarsirea tainei Trupului si Sangelui lui Hristos, fiindca fara o credinta vie si dreapta ea nu ne poate aduce folos si nu poate fi insusita, pentru ca ea se insuseste numai prin credinta si se simte in roadele ei mantuitoare. Vohodul [iesirea] de la vecernie Cel ce S-a pogorat, Acela este Cel Ce S-a suit mai presus de toate cerurile [Ef 4, 10] este un chip al pogorarii lui Hristos din ceruri pe pamant si a urcarii Sale la cer dupa savarsirea operei mantuirii noastre; de aceea duminica se canta prochimenul: Domnul a imparatit (inlocuind imparatia Satanei), intru podoaba S-a imbracat [Ps 92, 1] in haina unui trup omenesc unit cu Dumnezeirea. De aceea se canta si cantarile zise dogmaticele sau bogorodicine [ale Nascatoarei de Dumnezeu]. Biserica le-a randuit pe toate cu intelepciune spre invatatura si zidirea noastra. Pomenim adeseori in ectenii pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si pe toti sfintii si , mai vartos, preacuratul si de mare cuviinta Nume al Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, precum si aparte- al lui Hristos, pentru a apropia aceste nume de mintile si inimile credinciosilor si pentru a arata apropierea noastra permanenta de Domnul Dumnezeul nostru, de Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si de sfinti, ca intre Cap si madularele trupului. In acatistele Mantuitorului si Maicii Domnului se canta noianul milostivirii lui Dumnezeu si a binefacerilor dumnezeiesti catre neamul omenesc vadite in intruparea, invatatura, viata, patimile, moartea si invierea Fiului lui Dumnezeu, care sunt atat de marete, incat daca i-am canta lui Dumnezeu atatea cantari cate firicele de nisip sunt pe pamant, nici atunci nu L-am lauda si nu I-am multumi cum se cuvine; fiindca aceste binefaceri se intind la intreaga vesnicie, ne mantuiesc de nenumarate pacate si caderi, ne daruiesc sfintenie, izbavire de chinurile vesnice, ne inzestreaza cu bunuri foarte mari si fara de numar, ne fac partasi inse4si dumnezeirii firii [cf. 2 Ptr 1, 4]. Dupa fagaduinta Domnului, Duhul adevarului ramane in Biserica, ii povatuieste la tot adevarul pe pastori, precum si pe ceilalti membri binecinstitori, ai Bisericii. Priviti cum a oranduit El dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre, cat de frumoase, de marete, de intelepte, de instructive, de pline de umilinta si zdrobitoare sunt ele! Priviti cat de miscator, de solemn, de inaltator se savarseste pomenirea celui mai mare si mai uluitor eveniment care a avut loc vreodata in lume: intruparea, viata, invatatura, patimirea, moartea, invierea si inalatarea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a mantuitoarei Sale Cine celei de Taina, care se savarseste si acum si se va savarsi pana la sfarsitul veacurilor cu adevaratul Trup si Sange al Mantuitorului. In cultul sau divin, Biserica, retine atentia rugatorilor asupra unor subiecte de cea mai mare trebuinta, vitale pentru om, si de care el trebuie sa tina seama neincetat: crearea lumii de catre Dumnezeu; porunca ce i-a fost data omului si incalcarea ei din nepasare; caracterul pierzator al pacatului, care a dat nastere blestemului si mortii; izgonirea din rai sau din locul vietii fericite a primilor oameni; nevoia fiecarui om de a se pocai; fagaduinta facuta lumii lovite de pierzanie de a i se trimite un Mantuitor; venirea Mantuitorului; nasterea Lui in saracie, viata Lui inainte si dupa inceputul slujirii oamenilor; propovaduirea si minunile Lui; implinirea de catre El a toata dreptatea Legii; patimile si moartea Sa, Invierea si inalatarea. Tot cultul divin al Bisericii noastre e randuit cu intelepciune, dumnezeieste!

Minunate sunt dumnezeiestile noastre slujbe in toata alcatuirea lor. In ele sunt pomenite si proslavite persoane minunate, precum si fapte ale Domnului, mantuitoare si de-viata-facatoare pentru oameni. Figura de capetenie in toate slujbele dumnezeiesti este Soarele Dreptatii Hristos atat la vecernie, cat si la utrenie, dar mai cu seama la Liturghie. La vecerniile si privegherile cele de toata noaptea sunt proslaviti martorii si cei ce au bineplacut lui Hristos apostoli, mucenici, ierarhi, cuviosi si toti sfintii care au implinit Evanghelia prin fapte si care si-au aratat credinta in puterea ei mantuitoare, in adevarul vesnic continut in ea, in invierea mortilor, in judecata viitoare, in fericirea vesnica viitoare. Iubiti privelistea intelepciunii dumnezeiesti, a bunatatii, iubirii si atotputerniciei dumnezeiesti, nu acele spectacole pamantesti efemere care nu aduc folos sufletului, nu-l innoiesc, nu-l desavarsesc. Iubiti privelsitea nevointelor si virtutilor sfintilor lui Dumnezeu, prin care am dobandit mila vesnica si viata vesnica. Cuvintele evanghelistilor: ca sa se implineasca ceea ce e scris de prorocul, precum si cuvantul Domnului: Sfarsitu-s-a! Arata stransa legatura a Vechiului Testament cu Noul; ca prezicerile din Vechiul Testament s-au implinit in Noul. De aceea, in biserica se citesc si se canta scrieri ale Vechiului Testament si Noului Testament; de aceea sunt si antifioanele. Cat de adanca este intelepciunea credintei crestine si a dumnezeiestilor slujbe! Un adanc si nestramutat adevar. Prin slujbele bisericesti luati constiinta unitatii tuturor oamneilor, cu deosebire a tuturor crestinilor ortodocsi (vezii ecteniile, litia, stihurile, canoanele) si va invatati sa va iubiti unii pe altii, sa va indemnati unii pe altii spre tot lucrul bun. In slujbele dumnezeiesti ale Bisericii noastre Ortodoxe, clerul si poporul, sfintitii slujitori si poporul se prezinta ca o unitate; o singura inima si un singur suflet (Si ne da noua cu o gura si o inima a slavi si a canta preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau). Preotul si diaconul cheama la rugaciune, la preamarire si la multumire catre Dumnezeu si sfintii Sai; mirenii se roaga, preamaresc, aduc multumiri impreuna cu sfintii slujitori. Aceasta unitate trebuie avuta neincetat in vedere in cultul divin spre care ea sileste si indeamna pe toti. Din cultul divin, din alcatuirea lui, se vede ca sfintitii slujitori sunt, dupa harul, darul si puterea lui Iisus Hristos, mijlocitoti intre Dumnezeu si oameni, care aduc inaintea lui Dumnezeu cererile, multumirile si laudele, pocainta lor, ca ei sunt savarsitorii Tainelor Dumnezeiesti. In cultul divin sunt pomenite opere ale lui Dumnezeu de o importanta infinita: a) operele creatiei si proniei divine; b) opera cea mai presus de fire, minunata, uluitoare prin maretia, bunatatea, intelepciunea si atotputernicia ei, a rascumpararii savarsite de mult-milostivul nostru Domn si Mantuitor Iisus Hristos. De aceea, de cultul divin trebuie sa ne apropiem toti cu dragoste, cu atentie, cu evalvie, cu statornicie, asa cum ne-am apropia de un lucru ce ne priveste personal, pe fiecare in parte. Tamaia in biserica este un semn material al sfinteniei fiintei lui Dumnezeu si a sfintilor Lui, precum si un mod de a ne aduce aminte ca si noi trebuie sa vietuim in sfintenie. Sfintenia este un atribut vesnic al lui Dumnezeu si al sfintilor Sai dupa harul si dupa darul Lui. Sfintenia trebuie sa fie intotdeauna si un atribut al nostru iar duhoarea pacatului ce ne este propie trebuie respinsa in tot chipul: prin pocainta, prin munca, prin post, rugaciune, milostenie. Crezi tu oare, intr-o viata viitoare fericita, fara de sfarsit? Crezi tu oare in chinurile viitoare fara de sfarsit gatite pacatosilor care nu se caiesc? Nu crezi, sau crezi foarte slab, vag si cetos. Ai mila de tine! Daca ai crede intr-o viata fara de sfarsit atunci ai fi gata sa sacrifici totul: si

munca si averea ta, si odihna si sanatatea, si insasi viata. Tu insa vietuiesti in nepasare: omori vremea in zadar, iti cheltui averea pe nimicuri, petreci in desfatari, nu te gandesti la mania viitoare si de neinlaturat a lui Dumnezeu, nu-ti rascumperi prin nimic pacatele tale cele fara de numar; nu arati pocainta sincera. Adu-ti aminte mai des, omule, de vesnicie; nu uita ca tot ce este aici este putreziciune. Acolo insa, in viata cea vesnica, e pace vesnica, bucurie vesnica, desfatare vesnica, lumina vesnica, minunata buna-mireasma vesnica, contemplare vesnica a luminii celei neapropiate. Asadar, slujeste lui Dumnezeu, nu patimilor tale. In toate dumnezeiestile sale slujbe Sfanta Biserica e credincioasa definitiei sale, ideii sale de casa a lui Dumnezeu, de comunitate si comuniune a tuturor sfintilor si credinciosilor in Hristos; acest lucru se exprima si in iconostas si in priscomidie si in rugaciunile de la litie si in ectenii: in cea de cerere, in cea mica si in cea intreita, in rugaciunea Mantuieste, Doamne poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta si in cuvintele Sfintei Scripturi: Deci nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sunteti impreuna- cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu; ziditi fiind pe temelia apostolilor si a prorocilor, piatra cea din caoul unghiului fiind insusi Iisus Hristos [Ef 2, 19-20]. Ci v-ati apropiat de muntele Sionului si de cetatea Domnului Celui Viu, de Ierusalimul cel ceresc si de zecile de mii de ingeri in adunare sarbatoreasca, si de Biserica celor intai-nascuti, care sunt scrisi in ceruri, si de Dumnezeu, Judecatorul tuturor si de duhurile dreptilor celor desavarsiti, si de Iisus, Mijlocitorul Noului Testament [Evr 12, 22-24]. Ce cinste, ce fericire, ce bine este sa apartii uei asemenea comunitati, sa fii membru al unei asemenea comunitati! Ce ar putea egala oare pe pamant o asemenea comunitate, un asemenea bine? Nimic! Aceasta este o comunitate veche, inca de la facerea lumii, aflata sub purtarea de grija deosebita, sub calauzirea si ocrotirea lui Dumnezeu Insusi. De-a lungul veacurilor in ea s-au aratat puteri minunate, prin pazirea si apararea pe pamant a unor alesi ai lui Dumnezeu de oamnei necredinciosi; se arata multime de puteri dintre cele mai alese! Puterea de a face minuni, de a vindeca, de luminare, de sfaintire si mantuire. Noi, membrii acestei comunitati, cum ar trebui sa fim ca madulare vrednice, sau macar acceptabile ale unei asemenea comunitati? Cum ar trebui sa fie viata noastra, sfintenia noastra, naravurile noastre? Ce dragoste, ce pace ar trebui sa fie intre noi. Dar sa stam sa ne gandim: cum traim noi oare? Viata crestinului in lume trebuie sa fie cu intelepciune si simplitate adevarata intelepciune este simplitatea evanghelica. Fiti intelepti ca serpii si nevionovati (simpli) ca si porumbeii [Mt 10, 16]. Cu simplitate si intelpciune ajutati fiind de Iisus Hristos Domnul, il vom birui pe diavolul, care nu duce lipsa de intelepciune, dar care este nesfarsit si nu poate fi cu nimic mai usor prins si biruit decat prin integritatea sfintei noastre credinte si printr-o viata crestineasca, prin sinceritatea si iubirea noastra dupa dreptate. Orice pacat este in esenta lui o rautate si o viclenie dupa cum este scris: Nu mai faceti rau inaintea ochilor mei, invatati-va sa faceti binele [Is 1, 16-17]. Facator de bine e cel ce sta in adevar si dreptate: Duh drept innoieste intru cele dinlauntrul ale mele [Ps 50, 12]. Repet, in lume nu trebuie sa traim cu extrema intelepciune, fiindca la fiecare pas dam peste ispitele pacatului, peste deprinderi si chiar peste reguli pacatoase; e nevoie de o neincetata luare-aminte la noi insine, de cuvantul lui Dumnezeu, care ne arata calea vietii. Minunate sunt invatatura si viata, patimile, moartea si invierea lui Iisus Hristos! Ce acord desavarsit exista intre invatatura si faptele Domnului sau viata Lui; cum s-au adeverit in toate faptele Lui. A invatat sa iubim pe vrajmasi si El cel dintai a implinit aceasta porunca in chip desavarsit, mai cu seama atunci cand se ruga pe cruce cu nerautate pentru vrajmasii Sai; a invatat sa nu ne impotrivim raului si nu S-a impotrivit, ci S-a dat pe Sine Insusi in mainile raufacatorilor; a invatat sa nu ne temem de cei ce pot ucide trupul, nu insa si sufletul si nu s-

a temut de cei ce L-au rastignit; a invatat despre invierea mortilor, cand acestia vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si a inviat El Insusi sculandu-se din morti. Hristos a inviat din morti fiind incepatura (a invierii) celor adormiti [1 Co 15, 20]. Intre cuvintele si faptele lui Iisus Hristos n-a existat nicicand o contradictie. Invierea Sa din morti este incununarea stralucita a intregii Sale vieti, a intregii Sale invataturi, a tuturor minunilor Sale; o minunata mangaiere pentru toti cei ce-I urmeaza cu adevarat. Ea a incredintat oamenilor in chip sensibil credinta in viata ce va sa vina, cea care incepe dincolo de hotarul vietii de aici. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, spunem sau auzim deseori in biserica. Unde este slava aceasta? In primul rand, in noi: in creatia noastra, in purtarea-de-grija, in ce ne priveste si, mai presus de orice, in rascumparare, in curatirea neincetata de pacatele noastre si in dezlegarea de legaturile pacatului; in sfintirea, odihnirea si intarirea sufletelor descurajate si slabite de pacatele neincetate; in luminarea sufletelor noastre neincetat intunecate de pacat; in vindecarea neputintelor si bolilor noastre; in ajutorul haric in lucrarile noastre, in bunaintocmirea vietii noastre; apoi in rasarirea unei multimi de fapturi; in buna-intocmirea vazduhului, in pacea si linistea norodului, in darea in vileag a ereziilor si dezbinarilor si in rusinarea acestora; mai vartos insa, slava lui Dumnezeu se arata de sfanta Biserica: in ocrotirea binefacatoare a credinciosilor de catre Nascatoarea-de-Dumnezeu, Fecioara Maria, in dumnezeiestile Taine, in sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, in sfintele icoane si moastele facatoare de minuni; si in nenumaratele aratari mai presus de fire ale puterii judecatii si milei lui Dumnezeu in Biserica Ortodoxa. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Du8h, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Ganduri despre cultul divin. Multumesc Domnului, Care mi-a luminat mintea cu lumina cereasca in timpul dumnezeiestilor slujbe si mi-a aratat limpede toata grija Sa pentru neamul omenesc, mai cu seama in intruparea Fiului Sau Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos. Cand cadeam in timpul polieleului, prestolul, usile imparatesti si in toate sfintele icoane, ma strafulgerat intr-un chip deosebit gandul care-l exprima Biserica pe usile imparatesti, in icoana Bunei-Vestiri, cu Arhanghelul Gavriile si cu Preacurata Fecioara, care primeste vestea cea buna. Cate lucruri pline de invataminte, ziditoare, emotionante, marete, mangaietoare aici! Arhanghelul ii aduce Fecioarei vestea cea buna a intruparii din Ea a Fiului lui Dumnezeu, deci a apropiatei uniri a lui Dumnezeu cu oamenii, a mantuirii omenirii de pacat, blestem si moarte, a sfintirii si indumnezeirii ei, a sezarii ei pe tronul Dumnezeirii! Ce mare, imensa cinste, mai presus de orice asteptare! Pentru pacatele sale, omenirea nu trebuia sa astepte altceva decat lepadarea de la fata lui Dumnezeu, blestem si pedeapsa, rusine si pierzanie vesnica: si iata ca ea a fost miluita, iertata, curatita de duhoarea pacatului aducator de stricaciune, izbavita de blestem si de moarte, sfintita, binecuvantata, inaltata peste masura! O, adanca milostivire a lui Dumnezeu! Priveste, crestine, icoana Bunei Vestiri si varsa lacrimi din strapungere de inima si iubire recunoscatoare catre Dumnezeu, Care Ti-a aratat atata minunata iubire si straduieste-te din rasputeri sa raspunzi iubirii dumnezeiesti, facand voia cea dreapta, sfanta si desavarsita a lui Dumnezeu. Dar evanghelistii de pe usile imparatesti, care, insuflati de Dumnezeu, au decsris viata, invatatura, minunile, patimile, moartea, ingroparea, invierea si inaltarea la cer a Domnului ce frumos si ce bine le sta aici, pe usile imparatesti, sus si jos! Fiindca, prin vestea lor cea buna, au intors toata lumea catre hristos, iar multimii credinciosilor le-au deschis usile raiului; au intrat ei insisi si i-au ajutat si pe altii sa intre si pana astazi binevestesc despre Imparatia Cerurilor si despre calea ce duce la ea. Dar icoanele celor douasprezece praznice imparatesti! Cat de instructive, de ziditoare, de adanc mangaietoare sunt ele! Catre ce ganduri si simtaminte minunate, inaltatoare duc ele pe crestinul cucernic si care cugeta la ele! Cat de sus inalta duhul crestinului! Iata, icoana Nasterii Domnului: Dumnezeu, Cel mai inainte de veci, in chip omenesc de prunc! Ce taina e

iubirea lui Dumnezeu! Cat de sus a fost inaltat omul prin aceasta taina a intruparii lui Dumnezeu Cuvantul! Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa se faca dumnezeu. Cum sa nu te respecti pe tine omule? Cum sa nu urasti pacatul care te injoseste pana la indobitocire si te da pierzaniei? Cum sa nu iubesti sfintenia, dreptatea, pe Dumnezeu? Cum sa nu te imbraci in Hristos! Priveste si icoana Botezului sau Aratarii lui Dumnezeu. Vezi: pentru cine Dumnezeu inomenit sta in apele Iordanului? Oare nu pentru tine omule? Ce necuratie spala El in Iordan? A ta! Ce pogorare! Ce minunata purtare de grija pentru tine! Tu insa nu vrei sa te ingrijesti catusi de putin de mantuire! Nu-ti pasa de ea! Fie-ti rusine de icoana; fie-ti rusine de taina nemarginitei pogorari a lui Dumnezeu pentru tine si traieste pentru Dumnezeu! Dar icoana Intampinarii Domnului in templu, de catre Simeon! Cat de multe lucruri ne invata: implinirea intocmai a Legii, incredintarea existentei vietii de dincolo de mormant, a implinirii tuturor fagaduintelor Domnului! Priveste si icoana Schimbarii la Fata a Domnului! Vezi cum a stralucit firea ta omeneasca pe fata lui Hristos! Cu ce slava! Ce priveliste incantatoare! Fata lui Hristos a stralucit ca soarele, iar hainele sale s-au facut albe ca zapada. Domnul Insusi ne incredinteaza ca dreptii vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor [Mt 13, 43]. Traieste deci aici pe pamant in chip ceresc si leapada impatimirea fata de bunurile pamantesti. Astfel, fiecare sarbatoare isi ofera invatatura sa, intotdeauna mangaietoare! Cat de mult inalta si mangaie sufletul omului aceste cugetari, aparandu-l de pacat, intarindu-l in virtute! Orice icoana pe care o vedem in biserica ne invata in tacere fara cuvinte, vorbeste deslausit inimii crestinului, atat celui invatat, cat si celui neinvatat, nestiutor de carte, dandu-i intelegere duhovniceasca, cunoastere si mantuire. Astfel icoana fiecarui sfant ne invata ca si noi, prin harul lui Dumnezeu, putem deveni sfinti, daca vom avea credinta si fapte bune si daca ne vom lupta neincetat impotriva pacatului, dezradacinandu-l din noi; icoana unui sfant ne spune ca el s-a facut prieten al lui Dumnezeu, fiindca a urat pacatul; si tu vei putea fi prieten al lui Dumnezeu daca vom birui pacatul; ca sfintii s-au invrednicit de indumnezeire de la Dumnezeu si ca tu poti avea parte de ea, in veci, numai sa Se salasluiasca Dumnezeu in tine. Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat [ Ga 3, 27]. Cata bogatie, cata putere, cata mangaiere in aceste cuvinte! Cei ce s-au botezat intru Hristos, s-au imbracat intru El, in sfintenia, dreptatea, armonia, puterea, iubirea si intelepciunea lui, in blandetea, compasiunea si mila Lui; in rabdarea si ingaduinta Lui, in viata Lui vesnica. In virtutea intaietatii ei fara de seaman S-a imbracat intru Hristos Preacurata Sa Maica, ale Carei sfintenie, dreptate, armonie, iubire, blandete, mila, putere, indelunga-rabdare, ingaduinta sunt neasemanate. Cu asemenea ganduri sa gandim intelept despre Ea, cu asemenea credinta sa alergam neincetat la Ea, cu inimi curate. In cultul divin Biserica ne arata lucrurile sau nevoile pentru acre trebuie sa cerem rugator milostivirea lui Dumnezeu cu neclintita nadejde in dobandirea lor; aceasta fiindca cerem in numele Domnului Iisus Hristos Care a zis: Orice veti cere intru numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal intru Fiul [In 14, 13]. Sfanta biserica repeta foarte des intr-o seama de stihuri si canoane ale Maicii Domnului cuvantul: bucura-te! Acest cuvant are un sens adanc si o insemnatate asemenea; pentru ca tocmai prin Maica lui Dumnezeu s-a dat neamului omenesc belsug nemasurat de bucurie si fiindca Ea insasi s-a invrednicit de la Dumnezeu de vesnica, nesfarsita si prisositoare bucurie. De bucurie au parte cei binecinstitori dar pentru cei fara de lege nu este bucurie [Is 48, 22]. Preotul s;ujitorul Dumnezeului iubirii si al Bisericii Lui, patrunse de duhul iubirii Lui trebuie sa aiba necontenit in inima iubire sincera, adanca, de Dumnezeu si de oamenii

rascumparati cu sangele lui Hristos si creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Altmiteri, slujirea lui va fi fatarnica. Ce inalata teologie in slujbele noastre duminicale si din sarbatori! Ce psihologie profunda in canoanele noastre liturgice, stabilite pentru fiecare zi a saptamanii, pentru fiecare zi a anului, pentru praznicele imparatesti si ale Maicii Domnului si pentru zilele sfintilor! Cititi, ascultati, invatati! In acatistul dulcelui Iisus isi gasesc expresie toata saracia, toata blestematia, toata neputinta noastra, toata lipsa de slava si rusinea pacatoseniei noastre, dar si faptul ca Hristos e restaurarea si innoirea noastra, bogatia noastra, slava noastra, puterea noastra, nadejdea noastra. La rugaciunile potrivim degetele inchipuind in felul acesta Treimea si cele doua firi ale lui Hristos pentru a avea mereu in minte aceste dogme de capetenie si mantuitoare ale credintei noastre: pentru a avea neincetat in minte si in inima numele Domnului, care ne sfinteste, ne miluieste, ne ocroteste si ne pazeste de vrajmasii vazuti si nevazuti. Orarul diaconului e semnul rugaciunii, pentru ca el il ridica adeseori; pentru a arata ca rugaciunea sfintititlor slujitori e puternica prin credinta in Hristos si prin jertfa Sa pe cruce, pe orar sunt cusute cruci. Diaconul inalta o singura mana cu orarul, la rugaciune; preotul, invrednicindu-se de un indoit dar, inalta amundoua mainile si are un orar dublu. O, premarite si preaminunate chip (semn) al crucii! Prin ce te-ai sfintit, te-ai infrumusetat si ai ajuns sfant, minunat si de-viata-facator? Prin Insusi Dumnezeu Cel intrupat, care a fost rastignit pe tine! De atunci este minuant, sfant, mantuitor, de-viata-facator si venerat chipul tau. Fiindca, cea fost pana atunci crucea ? Lemnul dispretuit al supliciilor celor mai rusinoase, celor mai chinuitoare. Slava Crucii Tale, Slava puterii Tale, pe care i-ai dat-o pentru biruinta asupra vrajmasilor mantuirii noastre : fiindca drept lucru este ca lemnul sau chipul acelei cruci, pe care ai fost rastignit, Doamne, pe acre ai indurat chinuri si osanda nedreapta, sa se faca arma de nadejde a biruintei noastre asupra diavolului, care visa sa Te ucida, Doamne, de tot, sa Te doboare pe Tine, Cela ce esti bunatate si dreptate fara de sfarsit. Sa ne facem deci semnul crucii cu credinta in Domnul! Preasfintei Fecioare de-Dumnezeu- Nascatoare i-a fost data de la Dumnezeu plinatatea darurilor dumnezeiesti. Ea este minunea desavarsirilor dumnezeiesti; asemenea soarelui, Ea invaluie intreaga lume, este buna-mireasma care sfinteste intreaga lume, bunatate care se revarsa asupra tuturor credinciosilor, putere neinteleasa cu mintea, intelepciune negraita, iubirea cea mai curata, mai inflacarata, mai cuprinzatoare, mai ingaduitoare. Preotul este un inger al Domnului Atottiitorul. Asemenea ingerului din Apocalipsa, lui, i s-a dat tamaie multa [Ap 8, 3] ca sa cadeasca inaintea tronului dumnezeiesc si in fata fetelor Domnului si ale sfintilor, sa-I aduca rugaciuni lui Dumnezeu pentru toti oamenii. Odajdiile pe care le poarta in timpul dumnezeiestilor slujbe ii dau chipul unui inger; fiindca felonul inchipuie vesmantul cel nestricaciois si aripile ingerului; si intr-adevar preotul trebuie sa fie ca un inger: sa pluteasca mai presus de cele pamantesti; sa fie deasupra patimilor vietii; sa vesteasca necontenit maretia si slava lui Dumnezeu in Biserica Domnului poporului Sau; sa faca cunoscuta voia lui Dumnezeu, sa fie pastratorul si vestitorul poruncilor vesnice ale lui Dumnezeu; trebuie sa se distinga prin barbatie si neinfricare; sa fie mai presus de orice fatarnicie si neadevar; trebuie sa fie asemenea ingerilor prin necontenita sa infranare, curatie

si veghe neadormita asupra zalogului incredintat lui de Domnul, si anume, sa se ingrijeasca de sufletele nemuritoare ale oamenilor. In inasi croiala felonului se exprima un gand preafrumos: ca preotul este ca un inger al lui Dumnezeu; acest gand este luat din Apocalipsa, unda Insusi Domnul ii numeste pe intai-statatorii Bisericilor ingeri [Ap 1, 20; cap. 2 si 3]. Datoria fiecarui slujitor al altarului este sa se apropie din inima de Dumnezeu, sa-L iubeasca si sa-L slujeasca; de asemenea, sa slujeasca Maicii Domnului, bunelor puteri ceresti, tuturor sfintilor rugandu-i sa se roage lui Dumnezeu pentru noi, proslavindu-i si multumindu-le; de asemenea, trebuie sa se apropie de iniam si sa-i iubeasca sincer pe toti oamenii cati vietuiesc pe pamant, pentru care trebuie sa se roage, mai cu seama pe cei de-o credinta cu el, precum si pentru cei ce au murit intru credinta si nadejdea invierii, pentru care sa se aduca in fiecare zi jertfa nesangeroasa sau rugaciune particulara sau obsteasca. Ecfonisele in vecii vecilor pe care le auzim in biserica in timpul slujbelor, insemna ca Biserica a inceput si continua in timp, dar trece in vesnicie; ca crestinii, care slujesc lui Dumnezeu in timp, Ii vor sluji in vesnicie. Esenta tuturor stihurilor la Doamne, strigat-am, la stihoavne, la litie, la laude este o preamarire si multumire aduse Domnului sau Preacuratei Sale Maici, o preamarire a nevointelor, virtutilor si desavarsirii sfintilor; este mai cu seama cererea mijlocirii lor pentru iertarea pacatelor noastre si izbavirea de ispite si din nevoi. La slujbele dumnezeiesti o pomenim pe Preasfanta, precurata, preabinecuvantata, slavita, Stapana noastra, de-Dumnezeu-Nascatoarea si pururea Fecioara Maria impreuna cu toti sfintii. De ce? Pentru a ne aduce aminte ca noi insine trebuie sa fim sfinti, si sa ne straduim prin orice masuri, sa fim asa, ferindu-ne de orice forma de pacat si cautand sa dobandim sfintenie; de asemenea, pentru a nu uita ca toti sfintii sunt, ca si noi, madulare ale trupului Bisericii, al carui Cap este Hristos. Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Pe noi insine...si toata viata noastra adica cu toate bucuriile si intristarile, cu succesele si insuccesele, cu supararile ce ne vin de la aproapele, cu toate gandurile, simtamintele, intentiile, demersurile, cuvintele si faptele sa ne predam lui Hristos Dumnezeu, Capetenia suprema, Vazatorul inimilor, Mantuitorul si Judecatorul nostru. Sa nu cautam sa ne razbunam pe nimeni; sa nu purtam ganduri rele asupra semenilor, fiindca gandurile noastre sunt supuse greselii, viclene. Singur Domnul cerceteaza inimile si rarunchii [Ir 11, 20; Ps 7, 10; Ap 2, 23]. Inaintea celei de-a noua cantare a canonului, Biserica a randuit sa se cante cantarea cea plina de o neasemuita bucurie a Maicii Domnului, care L-a zamislit in pantece pe Fiul lui Dumnezeu si ca raspuns la marirea Domnului de catre Ea este marita Ea ca una ce s-a facut mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara asemanare decat serafimii; iar in cantarea a noua este preamarita minunata intrupare a Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria pentru mantuirea omenirii. Mintea si inima nu se satura contempland si marind aceasta taina nemasurat de mare: cata iubire este in ea, cata maretie, intelepciune, frumusete, dulceata; cata sfintenie, lumina, dreptate, cata forta si putere de nedescris. Toata mintea se minuneaza a gandi nasterea lui Dumnezeu din Fecioara. Despre semnul crucii. De ce strangem degetele cate trei si cate doua, de ce le ducem atat de des la frunte, la inima si pe umeri, respectiv la pantece ? Pentru ca sa ni se intipareasca bine in minte si sa purtam in inima Sfanta Treime si pe Unul in Treime Dumnezeu si Om Iisus

Hristos Care din iubire pentru noi si pentru a noastra mantuire a indurat patimirile pe cruce si moarte ; pentru ca iubim Sfanta Treime din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea, ca pe Creatorul, Proniatorul si Datatorul tuturor bunatatilor, ca pe Mantuitorul si dreptul Judecator; pentru a ne iubi si unii pe altii ca madulare ale aceluiasi trup: fiindca Iisus Hristos a adunat unit cu Sine firea cea omeneasca si pe noi unii cu altii; pentru ca sa cugetam mai des la mantuirea noastra cea mai presus de fire si minunaat din pacat, din blestem, din moarte, pe care am dobandit-o de la Sfanta Treime prin patimirea si moartea lui Iisus Hristos si prin pogorarea Sfantului Duh asupra apostolilor si, prin ei, prin venirea Lui deasa si asupra tuturor celor ce cred in Sfintele Taine in timpul dumnezeiestilor slujbe, sau al rugaciunilor din biserica, de acasa si din orice loc: fiindca Duhul Sfant si acum sufla unde voieste si tu auzi glasul Lui, dar nu stii de unde vine, nici incotro se duce [In 3, 8] ; pentru ca cei ce sunt ai lui Hristos sa-si rastigneasca trupul impreuna cu patimile si cu poftele [Ga 5, 24] si sa nazuiasca spre o viata duhovniceasca, spre virtutile de tot felul. Intreaga diversitate si toata randuiala maretului cult al Bisericii Ortodoxe pot fi reduse pentru o tinere mai limpede si mai usoara in minte si pentru o influenta mai mare asupra noastra la cateva elemente simple: lumanarea, flacara candelei inseamna focul iubirii din inima catre Dumnezeu si catre sfintii Sai, sau ca sfintii sunt faclii aprinse care ne lumineaza prin credinta, nadejdea, iubirea si virtutile lor; cadelnita cu carbuni aprinsi si tamaie bine-mirositoare inseamna buna-mireasma sfinteniei si dreptatii lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfintilor ingeri si a oamenilor sfinti, ele ne amintesc si ne insufla sfintenia si dreptatea de care trebuie sa fie patrunsa viata noastra; buna-mireasma se opune duhorii si imputiciunii, acestea insemnand pacatul, patimile si inclinatiile vicioase, pe care trebuie sa le ardem si sa le dezradacinam printr-o pocainta fierbinte, in urma careia sufletul ni se inmiresmeaza asemenea florilor sau tamaiei, cu virtuti cum sunt smerenia, blandetea, nerautatea si intelepciunea. Epitrahilul preotesc si arhieresc e simbolul harului dumnezeiesc, care pe toate le acopera (dragostea toate le acopera [1 Co 13, 7]). Vesmantul ingeresc al preotului in timpul slujbei (sfita, felonul) si in afara slujbei (rasa lunga cu maneci largi) trebuie sa-i inspire acestuia ca trebuie sa fie sfant, lipsit de rautate, nepatimas ceresc, stand neadormit de straja mantuirii, ca un inger; ca trebuie sa vesteasca mereu oamenilor voia lui Dumnezeu, adevarul lui Dumnezeu, pentru ca oamenii sa nu se rataceasca pana la capat. Faptul ca preotul este ajutat in timpul slujbei de diacon invedereaza insemnatatea cinului preotesc, cin pe care l-au avut Hristos si apostolii; lui Hristos ii slujeau ingerii; preotului ii slujeste diaconul; in afara de aceasta, diaconul mai insemneaza Inaintemergatorul Domnului. Intelepciune, drepti! Inseamna legatura Vechiului Testament cu Nou; fiindca intelepciune inseamna acordul dintre scop si mijloace, dintre premize si consecinte, dintre intentii si impliniri, dintre revelatie, proroci si prefigurari si implinirea lor. Intelepciune e un gand inalt, exprimat pe scurt intr-un stih: prochimenul. In cultul ei divin, Biserica enunta gandul si invatatura despre unitatea credinciosilor ca madulare ale unui singur trup sub Capul Hristos, despre legatura dragostei si ajutorul reciproc in rugaciune si in viata, despre legatura pacii (pace tuturor), despre sfintenia si mantuirea dupa suflet si dupa trup, despre pocainta, despre iesirea cu pace din aceasta viata, despre viata viitoare, despre infricosatoarea judecata si despre raspunsul bun pe care trebuie sa-l dam atunci, despre unitatea dintre Biserica cereasca si cea pamanteasca. Din ce inimi curate, bune, sincer iubitoare si cucernice s-au inaltat rugaciunile, laudele, multumirile catre Maica Domnului, asa cum le aflam alcatuite in rugaciuni, canoane, stihuri,

acatiste, tropare si condace! Cat de curati si sfinti au fost cei ce le-au compus! Aducandu-ne aminte de aceasta, vom fi si noi crestinii curati cu inima cand o slavim pe Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si pe toti sfintii. A o slavi pe Preacurata, de-Dumnezeu-Nascatoarea, inseamna a-L slavi pe Insusi Fiul Sau Unul- Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cu Care Maica Sa e unita pe veci si in care El scaun Si-a facut. Slava Tie, Marie, Preacurata a lui Dumnezeu Mireasa. Cuvintele din otpusul panihidei pentru raposati: in corturile dreptilor sa-i aseze, in sanul lui Avraam sa-i odihneasca cu dreptii sa-i numere si pe noi sa ne miluiasca au un inteles insemnat si adanc, si anume acela ca in nemerginita Sa bunatate si iubire de oameni Domnul ne iarta greselile noastre numai pentru credinta noastra nefatarnica, socotind credinta dreptatea noastra, a celor ce nu avem faptele dreptilor; - ne odihneste in sanul lui Avraam, parintele celor credinciosi, caruia de asemenea credinta i-a fost socotita dreptate si ne numara cu dreptii: nu dupa vrednicia noastra, ci dupa credinta lui Avraam sau, mai bine zis, dupa credinta lui Hristos, pe care a avut-o Avraam, atunci cand a vazut dinainte pe Rascumparatorul, cu mult inainte de venirea Lui. Iata ce inteles insemnat, adanc si mangaietor au aceste cuvinte! Cu cata greutate, cu cata speranta, cu cata sinceritate trebuie rostite ele la vremea lor! Diavolului aceste cuvinte ii sunt extrem de potrivnice si il chinuie, pentru ca vorbesc despre surparea stapanirii puterii si inrauririi lui asupra oamenilor rascumparati cu preacuratul si nepretuitul sange al lui Hristos. Pentru aceasta slava si multumire Domnului! Prin inomenirea Sa Domnul a ridicat la o inaltare nemasurata demnitatea omului, indumnezeindu-L; omul insa se injoseste extrem pe sine, lipindu-se de bunuri pamantesti facnd toate faradelegile si inaintand din ce in ce mai departe si tot mai mult in acestea. Va veni timpul infricosator, cand Insusi Creatorul cerului si al pamantului si al tuturor chipurilor ingeresti va veni sa judece lumea toata; cand El va preface cerul si pamantul si le va face pe toate noi: Iata, noi le fac pe toate [Ap 21,5]; cand pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui [2 Ptr 3, 10], cand cerul se va strange ca un sul; cand stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor clatina [Mt 24, 29]. O, suflete al meu! Fii gata in fiecare zi si in fiecare ceas sa te infatisezi la aceasta judecata, despre care nu se stie cand va veni, dar care va veni, negresit! Credinta crestina ortodoxa si Biserica nu este o zidire omeneasca, ci dumnezeiasca, o zidire foarte veche, inca de pe vremea lui Adam; zidirea unui Arhitect preaintelept, atotputernic, atotbun si vesnic; e un asezamant dumnezeiesc. Aceasta Biserica povatuieste necontenit pe fiii sai in timpul dumnezeiestilor slujbe, unind Vechiul Testament cu cel Nou, aratand indeplinirea prorocilor Vechiului Testament in harul celui Nou, si vazand in Vechiul Testament inceputul si temelia celui Nou, pregatite celui Nou (umbra bunurilor viitoare) [Ga 2, 24; Evr 10, 1], iar in Iisus Alfa si Omega [Ap 1, 8 s.a] atat a unuia, cat si a celuilalt. Biserica arata ca credinta noastra, ca si cuvantul lui Dumnezeu din care a odraslit, este cea mai inalta intelepciune a lui Dumnezeu, impotriva careia nimeni dintre cei pamanteni nu trebuie sa cuteze sa se ridice, nimeni nu are dreptul: sa o schimbe sau sa o incalece; fiindca pe cat sunt de departe cerurile de pamant, asa de departe sunt caile Domnului de caile noastre si cugetele Domnului de cugetele noastre [Ps 55, 9]. Ce-au facut mai cu seama luteranii, anglicanii, calvinistii si altii? Ce-au facut schismaticii [rascolnicii]? Au respins sfatul lui Dumnezeu cu privire la mantuirea neamului omenesc, randuielile lasate de Hristos, de apostoli, de sfintii parinti, au respins preotia. Dar orice rasad pe care nu l-a sadit Tatal Meu

cel ceresc zice Domnul va fi smuls din radacina [Mt 15, 13]. Si cine sunt acst rasad? Ereticii, schismaticii [rascolnicii]. Asa cum cultul divin al Sfintei noastre Biserici nu este numai o doxologie, multumire si cerere obsteasca, precum si lucrarea sfintita pentru toti credinciosii a mantuitoarelor lui Dumnezeu Taine, ci si o scoala a credintei si evlaviei, ca si in Evanghelie in el sunt reluate adeseori, pentru demonstrarea caracterului dumnezeiesc si mantuitor al credintei, scrieri din Vechiul Testament, prorociri, psalmi precum si scrieri din istoria credintei si evlaviei, fragmente din carti de invatatura. In acest chip, cultul divin alcatuieste cea mai inteleapta, mai vie si mai placuta fresca a Duhului lui Dumnezeu; el invata, lumineaza, indreapta, curata, vindeca, innoieste, intareste, inalta, de viata, indumnezeieste, mangaie inalt si in general, educa in chip minunat prin harul Duhului Sfant sufletele crestinilor in toata virtutea, calauzindu-i spre viata vesnica si dandu-le darul obstesc al infierii. In scrierile Vechiului si Noului Testament, in citirile si cantarile sfinte, indeosebi in canoane si in vietile sfintilor, Biserica infatiseaza modele vii ale tuturor virtutilor care bucura sufletele ascultatorilor si le trezeste dorinta puternica de a le imita. In natura exista un ciclu temporal zilnic: douazeci si patru de ore alcatuiesc o zi si o noapte; sapte zile fac o saptamana. In biserica, in functie de curgerea timpului natural sau de evenimente deosebit de importante ale Bisericii, a fost fixat din vechime un cult divin zilnic: vecernia, utrenia, Liturghia si de asemenea ceasurile 1,3,6,9; un cult divin saptamanal si unul anual (praznicele anuale). Exista si un cult divin intr-un timp anume la sfarsitul iernii si inceputul primaverii: sunt dumnezeiestile slujbe din Postul Mare, cele ale Triodului. Cu privire la ectenia mare: toti suntem madulare ale lui Hristos; toti suntem egali in fata lui Dumnezeu: imparatul si ostasul, bogatul si saracul, dregatorul si omul simplu. Dumnezeu nu cauta la fata ci la inima: fiindca ea singura, inima reprezinta omul. Ce i-am putea cere lui Dumnezeu unindu-ne puterile? Totul! Cand facem semnul crucii adunam cele trei degete mai mari, iar pe cele doua mai mici le lipim de palma, exprimand prin aceasta credinta noastra in Sfanta Treime si in cele doua firi ale lui Hristos Dumnezeu; faptul ca taina Sfintei Treimi si taina intruparii Fiului lui Dumnezeu sunt obiectul statornicelor noastre multumiri si laude in toate rugaciunile noastre obstesti si particulare; ca iubim Sfanta treime din tot cugetul, din toata inima si toate puterile, in toata vremea, pana la ultima noastra suflare. Se cadeste cu tamaie inaintea icoanelor si a oamenilor, ca semn al harului Duhului Sfant, care i-a desavarsit si i-a inmiresmat pe sfinti, care izgoneste si de la noi duhoarea pacatului si salasluieste buna-mireasma virtutilor: blandetea, nerautatea, rabdarea, infranarea, intelepciunea, milostenia, credinta, speranta. Preotul cadeste icoanele si poporul insemnand unirea tuturor in Duhul Sfant. Cat de mult a cinstit Domnul nostru neamul omenesc, facabndu-se om si indumnezeind firea noastra, inaltand-o mai presus de toate cinurile ceresti, asezand-o pe tronul Dumnezeirii; cu ce buna-mireasma a umplut pamantul prin intruparea Sa, pamantul atat de cuprins de duhoare din pricina faradelegilor oamenilor, de scarnavia pacatului! Noi insa, nevrednicii, nu vrem nicicum sa intelegem vrednicia si fericirea noastra si traim in chip nevrednic de chemarea noastra in tot felul de patimi, in lene si nepasare. Timpul rugaciunii, bunaoara timpul Liturghiei, este timpul lui Dumnezeu si el trebuie sa-I apartina pe de-a intregul Lui si sufletului; de aceea, a-I scurta dupa bunul plac al oamenilor sau pentru niste avantaje lumesti este un greu pacat. In timpul cultului divin preotul trebuie sa

fie constient de inalta, cereasca sa vrednicie ca slujitor al lui Dumnezeu si ca savarsitor al tainelor cele mai presus de ceruri si sa nu se arate slugarnic oamenilor pentru slava desarta sau vreun avantaj material; si sa nu se teama de vreo fata omeneasca, de aceasta iarba, care astazi inverzeste si maine se ofileste. Cerem de la Domnul mai des si mai cu staruinta indeosebi ceea ce ne este necesar in viata dupa har si dupa natura; bunaoara in ectenii cerem pacea de sus, mantuirea sufletelor noastre, pacea a toata lumea, unirea bisericilor, dreapta-cinstire si sfintenie pentru Sfantul Sinod, pentru episcopat, pentru preotime si diaconime, pentru tot clerul si poporul; buna-sporire Imparatului si intregii sale case, iubitoare-de-Hristos ostiri, buna-intocmire a vazduhului, imbelsugarea roadelor pamantului, sau: ziua toata desavarsita, cu pace si fara de pacat; inger de pace, pazitor sufletelor si trupurilor noastre; iertarea si lasarea pacatelor; cele bune si de folos sufletelor noastre; a ne savarsi in pace si intru pocainta cealalta vreme a vietii noastre: ceea ce este de neaparata trebuinta pentru noi toti. Sa multumim Domnului Care i-a inteleptit in acest chip pe apostoli si pe Sfintii parinti prin Duhul Sfant, sa alcatuiasca atat de frumoase rugaciuni si cereri pentru intreaga Biserica, pentru intreaga obste a credinciosilor. Forma cultului divin public este forma unei convorbiri (a unui dialog), care exprima comunitatea si umanitatea intre cler si mireni. La primii crestini, pastori si pastoriti erau una cu inima si cu sufletul [FA 4, 32]. Aceasta unanimitatea (un singur suflet) se exprima atat in viata prin iubirea reciproca, prin averea comuna, prin stradania pentru credinta - , cat si in cultul divin. Ar fi bine daca si astazi cultul divin ar exprima unitatea dintre cler si mireni. Intru toate, prin inchinaciune si prin ruga cu multumire, cererile voastre sa fie aratate lui Dumnezeu [flp 4, 6]. Cuvintele Apostolului Pavel se implinesc pana astazi in cultul divin comunitar si in cel particular. Primii crestini erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu [Lc 24, 53]. Si noi trebuie sa fim in biserica, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Si la noi trebuie sa fie lauda si doxologie. Preasfinte, atotputernice, atotbune Cap al Bisericii Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Alfa si Omega, Inceput si Sfarsit, da-mi totdeauna har ca de la inceput pana la sfarsit sa pot savarsi cu bine, in sfintenie, in pace, cu putere si cu inflacarare, orice slujba dumnezeiasca, in orice conditii, cu mult si cu putin popor, in zile de sarbatoare si in zile de lucru, in biserica si in afara ei! Da-mi acest har si curata-mi inima de orice patimi, de intinaciunea trupului si a duhului, izbaveste0ma de toata defaimarea vrajmasului, inflacareaza cu foc ceresc in timpul rugaciunii mele inimile tuturor ce stau inainte si se roaga; smereste inimile celor bogati si cu vaza, ale invatatilor si inteleptilor veacului acestuia, smerind intelepciunea lor si supunand mintile si inimile lor cuvantului Tau, inmoaie-le inimile impietrite in patimi, restaureaza si innoieste poporul Tau [2 Co 12, 9].Amin. Sunt neputincios, dar savarseasca-se puterea Ta intru slabiciunea mea [cf. 2 Co 12, 9]. Sunt pacatos si mult pacatos, dar stiu ca unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul [Rm 5, 20]. Asa sa fie si cu mine! Cu pace Domnului sa ne rugam, adica cu duh de pace. Acest prim ecfonis al liturghisitorului, ca si ecfonisul pace tuturor le sugereaza celor ce stau de fata in biserica ca Biserica lui Hristos este imparatia pacii si ca pe cat este cu putinta, trebuie sa traim in pace cu toata lumea. Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii [Rm 12, 18], cautati pacea cu totii si sfintenia, fara de care nimenui nu va vedea pe Dumnezeu [Evr 12, 14]. Adeseori repetatul Doamne miluieste e strigatul tasnit din inima al pacatosilor care se caiesc si care cer mila Domnului; ele ne invata ca toate bunatatile pe care le cerem de la Domnul sunt daruri ale milei lui Dumnezeu, pe care n-am meritat-o si pentru care ii datoram

recunostinta perpetua. Astfel, Doamne miluieste ne invata sa ne pocaim neincetat dupa cum si pacatuim neincetat. Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos. Membrii imparatiei duhovnicesti a lui Hristos crestinii sunt cehmati sa se inchine dupa cuviinta Imparatului Hristos, Care le-a fagaduit sa fie de fata acolo unde se vor aduna doi sau trei in numele Sau [Mt 18, 20]. Stand in biserica trebuie sa ne aducem aminte ca Dumnezeu este Ochi atotvazator, de o mie de ori mai stralucitor decat soarele si vede toate cele ascunse si tainice din inimile oamenilor. Cultul divin este vietuire in rai, impreuna-sedere cu Dumnezeu si cu sfintii, comuniune curata, iubitoare, nedesfacuta cu Dumnezeu si cu sfintii, multumire si doxologie aduse Domnului cu buze nevrednice si inceput al doxologiei vesnice, cu buze duhovnicesti, impreuna cu ingerii, in trup transfigurat si slavit; - preamarirea sfintilor lui Dumnezeu este scoala a evlaviei si a toata virtutea, primire a celui mai inalt har in rugaciune si in Taine, crestere impreuna cu Dumnezeu si indumnezeire. Cadirea cu tamaie insemneaza ca Iisus Hristos a revarsat asupra intregului pamant bunamireasma harului Duhului Sfant; ca acest har l-au primit din belsug Maica lui Dumnezeu si toti sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu si ca ne vom invrednici de el si noi, cei ce il dorim cu ravna si il cautam; ca harul imprastie din suflet duhoarea pacatului. Facem semnul crucii la frunte, la inima si la umeri pentru a ne aduce aminte de faptul ca Sfanta Treime trebuie sa ne fie tuturor in gand, in inima si in toate faptele; ca trebuie sa L iubim pe Dumnezeu, din toata inima, cu toate gandurile si cu toata taria noastra; ca Sfanta Treime ne lumineaza mintea, ne invioreaza inimile si indreapta toata lucrarea noastra, ne povatuieste pe calea mantuirii si ne ajuta in toate faptele noastre. Pentru patimile si moartea pe cruce a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel-fara-de-pacat si de-oameni-iubitor, Crucii i-au fost impartasite in veci de la Cel ce a patimit si a murit pe ea o putere facatoare-de-viata si mantuitoare si noi cinstim pe drept de-viata-facatoarea Cruce a Domnului ca facatoare-de-minuni. Ce se inchipuie in canoanele bisericesti ce se savarsesc la slujbele de noapte sau la utrenie? In canoanele de peste saptamana sau de duminica din Octoih espre preamarita Sfanta Treime si se inchipuie minunea slavitei invieri a lui Hristos, precum si roadele ei mantuitoare pentru credinciosi; de asemenea, este preamarita Maica lui Dumnezeu, cerandu-se mijlocirea ei; iar in mod obisnuit, in functie de zilele saptamanii, se canta si se citesc stihuri de pocainta, laude aduse ingerilor sau Inainte-mergatorului, Maicii lui Dumnezeu, Crucii, Sfintilor Apostoli, Sfantului Nicolae, tuturor Sfintilor, precum si scurte rugaciuni catre acestia; in canoanele sfintilor din Mineie, gasim schitata fizionomia lor morala: nevointele, luptele, suferintele si virtutile lor. Stihirile se leaga ca si cu un fir de aur de doxologia Sfintei Treimi (Slava si acum) si de marturisirea vesniciei Ei: fiindca Treimea este Alfa si Omega a toate. In ce cantare este proslavita zilnic Maica lui Dumnezeu si taina intruparii implinita prin Ea? In cantarea Cuvine-se cu adevarat si in Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii...Dar intruparea Fiului lui Dumnezeu, acea taina mare si uimitoare si pentru mintile ingeresti? In cantarea Unule-Nascut.

Preotul sta in fata prestolului ca Moise in Sinai, iar poporul in fata soleei sta ca la poalele muntelui. Ca Moise, preotul vorbeste cu Dumnezeu fata catre fata, Il roaga, Il slaveste si Ii multumeste. Sfita sau felonul insemneaza platosa dreptatii. In timpul rugaciunii si, in general, al dumnezeiestilor slujbe, trebuie sa fim convinsi ca Dumnezeu, Maica lui Dumnezeu, ingerii si sfintii ne vad si ne asculta; sunt bine si degraba ascultatori; usor de induplecat si de schimbat mai mult decat orice om viu. De aceea, trebuie sa ne rugam intotdeauna cu sarguinta, fara lene, cu credinta vie, cu nadejde vie, cu dragoste pornita din inima si cu inima curata. In cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe cantarile si citirile sunt antifonice, alternativ din Vechiul si Noul Testament: prorocii sin vechime care au prorocit despre Mantuitorul, apostolii si sfintii imnografi ai Bisericiiparca ar sta cu totii in bisericile noastre si si-ar raspunde unii altora, unii prorocind, altii aratand cum s-au implinit prorocirile si in general cantand alternativ. Asa a fost si pe timpul Mantuitorului; de pilda, la Cina cea de Taina se spune ca drept raspuns la prorocirile vechiului Testament si la psalmi, au cantat, iar apoi au iesit la Muntele Maslinilor [Mt 26, 30]. Vorbiti intre voi in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului in inimile voastre [Ef 5, 19], spune Apostolul, invatandu-i pe crestini sa slujeasca lui Dumnezeu. Pentru a intelege si a simti binefacerea lui Dumnezeu catre oameni aratata prin evenimente mantuitoare cum sunt: Nasterea lui Hristos, Botezul in Iordan, Schimbarea la Fata, Invierea lui Hristos, Pogorarea Sfantului Duh asupra apostolilor si prin alte evenimente praznuite in Biserica Ortodoxa, trebuie sa avem subtirimea, curatia si adancimea simtamintelor, limpezimea si curatia mintii, pentru ca harul ceresc sa poata veni si salaslui in suflet, sa-l lumineze si sa-l veseleasca, fiindca nu este bucurie - cum zice Domnul pentru cei fara de lege [Is 48, 22]. De aceea, Biserica a randuit posturi de pocainta si impartasire cu Sfintele Taine. Crestinul are nevoie sa i se lumineze ochii inimii [Ef 1, 18]. In otpusurile slujbelor bisericesti, ale Tainelor si ierurgiilor, preotul se intoarce cu fata spre popor cu un cuvant de mila si de mantuire de la Domnul, mantuire si mangaiere de care avem atata nevoie noi, cei ce pentru pacatele noastre suntem vrednici de orice pedeapsa. Acest cuvant si acest ritual ne insufla o buna nadejde. Folosul postului pentru suflet este cum nu se poate mai bine exprimat in canoanele si stihirile Postului Mare din Triod, mai cu seama in slujba celei de a treia marti din post. Ce pocainta sau model de pocainta pentru noim pacatosii! Macar pe unii sa-i miste spre pocainta. Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam: fiindca cel mai necesar si mai firesc lucru pentru noi, pacatosii, este sa ne predam Domnului cu toate neputintele si nevoile noastre, pentru ca bun si iubitor de oameni este Dumnezeu. Fiindca, in bunatatea si iubirea Sa de oameni Dumnezeu poate si are puterea de a indestula toate nevoile si de a curati toate pacatele prin mijlocirea sangelui Fiului lui Dumnezeu varsat pentru noi pe cruce, prin patimile Sale, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu si a tuturor sfintilor. In slujbele bisericesti revine foarte des o scurta doxologie adresata Sfintei Treimi, Care a facut, guverneaza si face vii toate: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Celei de a doua jumatati a acestei doxologii i se adauga troparul in cinstea

Maicii lui Dumnezeu: fiindca prin Ea ne-am invrednicit sa aducem vesnic doxologii Sfintei Treimi; prin Ea am fost facuti vii si mantuiti de Dumnezeirea cea in Trei Ipostase. De ce oare la cuvantul si indemnul Bisericii, om laudam neincetat in zeci de mii de canatri si rugaciuni pe Preacurata Stapana noastra de-Dumnezeu-Nascatoare? Pentru a-I slavi fie si numai in parte, maretia, sfintenia, dreptatea, minunata-I curatie, smerenia, iubirea de Dumnezeu si de noi nevrednicii, neincetata-I mijlocire pentru noi; pentru a cunoaste si aduce aminte acele bunatati nesfarsit de mari pe care le-a revarsat Dumnezeu prin Ea asupra neamului omenesc si, in sfarsit, pentru a putea contrapune oricand duhului hulitor cel ce dafaima toate cele sfinte si placute lui Dumnezeu o indreptatita lauda si multumire lui Dumnezeu si Maicii lui Dumnezeu, permaneneti si inimoasei noastre Aparatoare in fata lui Dumnezeu. Vai celor ce nu proslavesc dupa cuviinta, din toata inima, pe Dumnezeu si pe Maica lui Dumnezeu: in ei s-a cuibarit duhul hulei, al rautatii, al clevetirii asupra a tot ce este sfant. De aceea, laudati totdeauna numele Maicii Domnului: fiindca acest lucru este vrednic si drept. Iar pe cei ce-L proslavesc, ii va proslavi Dumnezeu. Programul cultului divin al Bisericii noastre Ortodoxe a fost dat de Sfantul Apostol Pavel care in epistolele sale i-a schitat continutul principal, alcatuit din cuvinte de invatatura, laude si cantari duhovnicesti (psalmodie, stihiri, canoane) si din cereri, rugaciuni, mijlociri pentru toti oamenii; pentru imparati si pentru toti care sunt in inalte dregatorii [1 Tim 2, 1-2 si Ef 5, 19]. La acestea se adauga si doxologii, cuvinte si felurite ritualuri, mai cu seama cele din timpul Jertfei fara de sange pe care a statornicit-o si legiuit-o Insusi Incepatorul si Infaptuitorul credintei, Iisus Hristos Domnul. Acestea sunt cuvintele Luati, macati, beti... Prorocirile vechi-testamentare privitoare la Hristos si care s-au implinit in El, odata cu venirea Lui pe pamant, slujesc drept marturie de nezdruncinat a adevarului si caracterului mantuitor al credintei crestine si, in acelasi timp drept cea mai credibila chezasie a faptului ca toate prorocirile prorocirilor, ale lui Hristos Insusi si ale apostolilor privitoare la destinul viitor al Bisericii lui Hristos, la cea de a Doua Venire a lui Hristos, la invierea mortilor, la infricosatoarea judecata, la chinurile vesnice ale pacatosilor si la fericirea vesnica a dreptilor, se vor indeplini negresit. Noua ne ramane numai sa binecuvantam credinta crestina, sa ne indeplinim sarguincios indatoririle pe care aceasta le pune asupra noastra, sa ne sfintim prin ea, prin Tainele si slujbele ei dumnezeiesti si sa ne pregatim cu sarg pentru obsteasca inviere din morti si pentru viata veacului ce va sa vina si nu va avea sfarsit. De asemenea sa-i cinstim pe slujitorii credintei: pentru lucrarea lor sa-i socotiti pe ei vrednici de dragoste prisositoare [ 1 Tes 5, 13], fiindca lor le-au fost inmanate cheile Imparatiei cerurilor si ei sunt indrumatorii nostri spre buna-cisntire si mantuire vesnica; ei ne sfintesc, ne lumineaza, ne intaresc, ne mangaie. Toata lucrarea lui Dumnezeu in cer si pe pamant este o dovada a nesfarsitei iubiri a lui Dumnezeu fata de creaturile Sale rationale, a nenumaratelor forme pe care le imbraca aceasta iubire (in varietatea si dulceata fructelor sale si mai cu seama in impartasirea cu Preacuratul Sau Trup si Sange), a nesfarsitei Sale puteri, intelepciuni, frumuseti, dulceti, simplitati si neschimbabilitatii Lui, a fericirii si atoatedarniciei Sale. De ce oare noi nu ne inaltam de la creatura spre Creator, spre iubirea Sa, ci ramanem la creaturile cele trecatoare, alipindu-ne cu mintea si cu inima de ele, iar nu de Creator? Cat har este in Cruce, cata dumnezeiasca iubire catre mine pacatosul, cata putere, izbavire si mantuire! Patimitorul pe Cruce a patimit si pentru pacatele mele; a primit necinste si pentru patimile mele necurate si spurcate; a varsat sange si apa pentru a ma spala si pe mine, pentru a

ma curati si sfinti prin ele! Cata mila si bunavoire in Cruce fata de mine pacatosul, nevrednicul si desfranatul! Daca vreti sa aflati cu de-amanuntul ce a ajuns omul dupa caderea in pacat, cum a saracit, s-a lipsit de cinste, s-a intunecat, a murit cu sufletul si ce anume a facut Fiul lui Dumnezeu pentru omenirea ce pierea, ce maret si desavarsit Binefacator si Mantuitor este, ce tezaur de izbavire, curatire, sfintenie, noblete, mantuire, ce putere are, ce podoaba este si cata sfintenie, dreptate si viata ne aduce, cititi mai des si cu luare-aminte canonul si acatistul Preadulcelui Iisus, canonul si acatistul Maicii Domnului. Minunat de intelept, de frumos si in acelasi timp, de simplu sunt inchipuite in ele intreaga bogatie si toate marile binefaceri ale lui Dumnezeu, si mai cu seama ale Dumnezeului-om, Iisus Hristos, fata de neamul omenesc. O, daca ar cunoaste toate popoarele ce-a facut pentru ele Iisus Hristos! In ciclul liturgic anual e inchipuita intreaga istorie a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, toata soarta ei in trecut, toata viata ei, toata invatatura si morala ei, toate dogmele, toate vietile sfintilor, toate nevointele, toate suferintele, atat cele ale Randuitorului nevointei, Iisus Hristos Domnul si ale Maicii Domnului, cat si ale tuturor sfintilor apostoli, prorocilor, mucenicilor, ierarhilor, cuviosilor, doctorilor fara de arginti si dreptilor. Prin slujbele sale dumnezeiesti Biserica ii invata pe toti crestinii cum sa se roage, sa-L laude si sa-I multumeasca lui Dumnezeu; ea insasi se roaga pentru toti, ii mangaie pe toti, ii indeamna la pocainta pentru pacate, la strapungerea inimii, la indreptare, la o viata de virtuti; le cere roade ale pocaintei, le aduce aminte de moarte, de infricosatoarea judecata, le inchipuie grozava judecata a Domnului asupra intregii lumi, le infatiseaza cumplita noastra slabiciune ca urmare a pacatului, de care e cu neputinta sa ne izbavim fara Mantuitorul, fara leacurile credintei, fara Taine, fara pocainta, fara impartasanie, fara post, fara lacrimi, fara nevointele omorarii trupului, fara milostenie. Dumnezeiestile slujbe invata si mangaie, hranesc si tamaduiesc, intaresc sufletele crestinilor; ele inalta si inveselesc duhul crestinului. Sunt o comoara cereasca pe pamant data de Domnul si Rascumparatorul nostru mult milostiv; o comoara a tuturor bunurilor, a tuturor darurilor Duhului Sfant, o comoara a tuturor puterilor pentru viata si pentru evlavie, a tuturor celor ce lucreaza virtutea in persoana, spre exemplu vrednic de imitat. Semnul crucii la frunte, la piept si la umeri se face pentru ca Domnul Cel in Treime sa fie si in gandurile si in simtamintele si in toate faptele noastre. El Alfa si Omega. Dumnezeiestile slujbe de seara si de dimineata ale Bisericii ortodoxe sunt o comuniune si de bucurie sarbatoreasca a Bisericii pamantesti, luptatoare, cu Biserica cereasca, triumfatoare; aceasta se vede mai cu seama din stihiri si canoane: membrii Bisericii pamantesti pomenesc si proslavesc nevointele sfintilor lui Dumnezeu, cer mijlocirea lor inaintea lui Dumnezeu, exprima dorinta de a-i imita in nevointele lor si de a dobandi patria cereasca comuna tuturor. De altfel in aspectele lor esentiale, constante, neschimbatoare, dumnezeiestile slujbe de seara si de dimineata sunt o preamarire a lui Dumnezeu pentru crearea lumii si a omului, pentru purtarea Sa de grija preainteleapta, atotbuna si veghetoare fata de toate fapturile, precum si pentru acea purtare de grija deosebita, suprafireasca a lui Dumnezeu pentru mantuire a neamului omenesc celui cazut si lovit de pieire, pentru pogorarea pe pamant a Fiului lui Dumnezeu, sau pentru Intruparea Lui si pentru toate faptele Sale mantuitoare in trup: pentru invatatura Lui, patimirea, moartea si ingroparea pentru noi; pentru invierea din morti si inaltarea la cer si pentru trimiterea Sfantului Duh asupra credinciosilor si innoirea lor, pe care a savarsit-o si continua sa o savarseasca Acesta.

Binecuvantat este Dumnezeul nostru...Acest inceput al slujbelor dumnezeiesti arata ca ele vor fi alcatuite, in cea mai mare parte, din preamarirea lui Dumnezeu. Asijderea si Slava Sfintei, Celei de-o-fiinta, de-viata-facatoare si nedespartitei Treimi. Prin cadirea icoanelor si a poporului se exprima unitatea Bisericii ceresti si a celei pamantesti, faptul ca si una si cealalata au acelasi Cap, precum si harul Sfantului Duh, care S-a aratat in sfinti prin buna-mireasma feluritelor virtuti, iar in Biserica pamanteasca prin buna-mireasma faptelor bune, in pocainta cu lacrimi, in dragoste si milostenie, infranare, blandete, nerautate, in curatie si intelepciune. In timpul slujbelor si in afara lor preotul trebuie sa aiba iubirea lui Moise si Pavel fata de oamenii pe care este randuit sa-i pastoreasca si pentru care trebuie sa aduca rugaciune si jertfa lui Dumnezeu; mai mult trebuie sa aiba iubirea lui Hristos, fiindca si Moise si pavel si ceilalti ravnitori ai slavei lui Dumnezeu si mantuirii oamenilor L-au avut in ei pe Hristos, Care vorbea si lucra cu ei. Slujirea noastra preoteasca este slujire cereasca, slujirea nestricaciunii si nemuririi, a vietii vesnice, slujire a dreptatii si a sfinteniei, slujire prin care sufletele oamenilor renasc, se curata, se sfintesc, se innoiesc, ajung la acea desavarsire pe care o poate atinge omul cu ajutorul lui Dumnezeu si se indumnezeiesc. Cum ar trebui sa fie preotul! Cat de departe ar trebui sa fie de orice impatimire pentru cele pamantesti, cat de ceresc, de bland, de smerit, de infranat, de intelept trebuie sa fie! Forta crestinilor ortodocsi este rugaciunea obsteasca, rugaciunea inregii Biserici. Inalta, Doamne, fruntea crestinilor ortodocsi, pentru rugaciunile Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, cu puterea cinstitei, de-viata-facatoarei cruci, cu ocrotirea cinstitelor puteri ceresti, celor fara de trup, a sfintilor si slavitilor apostoli, mucenici, ierarhi, cuviosi, drepti si a tuturor sfintilor! Rauri de har se revarsa din belsug in biserica in timpul slujbelor obstesti si adapa sufletele credinciosilor. Mult mai bine, cu mult mai multa forta si iscusinta e sa lupti impreuna impotriva vrajmasilor nevazuti si a pacatelor care ne mistuie si ne omoara decat sa lupti de unul singur. Cum trebuie privita repetarea unora si acelorasi rugaciuni si doxologii in timpul slujbelor dumnezeiesti? Le repetam deoarece lucrurile pe care le cerem cel mai des sunt si cele mai necesare, dar noi nu le avem sau adeseori le pierdem ori uitam de ele. Multora nu le place sa vina la dumnezeiestile slujbe fiindca nu le cunosc bine in toata bogatia, maretia, intelepciunea, dulceata si puterea lor de-viata-facatoare; daca le-ar cunoaste, nu s-ar mai desparti de ele nicioadata, atat sunt de atragatoare, de hranitoare si de dulci pentru suflet. Cultul divin este jertfa cuvantatoare a omului, fiinta cuvantatoare, adusa lui Dumnezeu, Creatorul sau, Cel slavit in Trei Ipostase ale Dumnezeirii; este jertfa cea mai placuta lui Dumnezeu dintre toate jertfele, mai cu seama cele materiale, cu conditia sa fie aduse cu inima curata. Cultul divin este o slujire reciproca: a lui Dumnezeu de catre oamnei si a oamenilor de catre Dumnezeu sau un raspuns al omului dat din inima, cu recunostinta si evlavie iubirii, dreptatii, puterii si bunei purtari de grija [pronii] a lui Dumnezeu fata de oameni aratate in crearea pentru om, ca imparat al creaturilor, a lumii vazute si o dulce convorbire cu Dumnezeu, o

doxologie adusa Lui si o cerere pentru trebuintele noastre; si intrucat prin intermediul ritualurilor cunoscute si a actelor sacre isi savarseste in noi puterea sa de-viata-facatoare cultul divin este si o actualizare sfintita a tainelor dumnezeiesti ale credintei unite cu ritualuri sfinte. Continutul cultului divin este, deopotriva, sacral istoric-bisericesc, dogmatic, moral, sacramental, ritual, rugator, doxologic. Scopul lui este sa satisfaca cele mai inalte cerinte ale sufletului omenesc creat dupa chipul lui Dumnezeu, dar care a fost lovit de marea nenorocire a caderii in pacat, sa-l ridice din cadere, sa-l innoiasca, sa-l lumineze, sa-l curete, sa-l sfinteasca, sa-l mangaie, sa-l hraneasca si intareasca, comunicandu-i acel curent al vietii adevarate, sfinte si dumnezeiesti, cu care se inrudeste, sa-l uneasca cu Dumnezeu, cu Cel dintru inceput si Prototipul sau. Cultul divin este o manifestare evlavioasa prin care omul isi exprima in cuvinte lui Dumnezeu, credinta, nadejdea si dragostea sa, pocainta pentru pacatele savarsite, multumirea si doxologia sa; e o comunicare reciproca intre Dumnezeu si om; o slujire reciproca a lui Dumnezeu catre om si a omului catre Dumnezeu, cum a spus Domnul: Dupa cum si Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci sa slujeasca El si sa-si dea sufletul rascumparare pentru multi [Mt 20, 28]. Aceasta slujire a lui Dumnezeu de catre oameni se realizeaza mai cu seama in dumnezeieasca Liturghie, fiindca in persoana preotului sau arhiereului, in timpul Liturghiei slujeste Insusi Hristos Dumnezeu, unicul, vesnicul Arhiereu. Intreaga creatura: soarele, luna, stelele, pamantul, apa, aerul, focul, plantele, pasarile, pestii, vietuitoarele patrupede, insectele, slujeste lui Dumnezeu prin calitatile si insusirile date lor de Dumnezeu; viata de vie aduce roade, marul asijderea etc. Cu atat mai mult omul trebuie sa slujeasca lui Dumnezeu prin calitatile ce i-au fost date ca fiinta rationala, libera, sensibila; slujirea lui trebuie sa porneasca din minte si din inima, sa fie de buanvoie nesilita, desi se face si cu o constrangere de sine si a altora. In slujirea lui Dumnezeu e viata si fericirea creaturii. Iar smochinul neroditor se taie si se arunca in foc. Cand nu slujesc lui Dumnezeu puterile si insusirile omului iau o directie pervertita, mincinoasa, catastrofala pentru el (desfarnare, betie, erezie, pornire spre scandal), dar atunci cand slujesc lui Dumnezeu directia lor este dreapta, armonioasa, pasnica, roditoare, mantuitoare, luminatoare. In timpul cultului divin, preotul nu este numai un slujitor al lui Dumnezeu ci, mai mult, un prieten al lui Dumnezeu, care sta inaintea Lui ca mijlocitor pentru poporul lui Dumnezeu si savarsitor al Tainelor Sale celor preacurate, de-viata-facatoare si mai presus de ceruri, in care se afla cuprinsa intreaga comoara a iubirii lui Dumnezeu fata de neamul omenesc, a dreptatii, sfinteniei, intelepciunii si atotputerniciei Sale; ca savarsitor al celorlalte Taine, ca propovaduitor al voii celei sfinte a lui Dumnezeu, a poruncilor Sale vesnice. El, preotul Il preamareste pe Dumnezeu si Ii aduce multumire in numele tuturor credinciosilor si impreuna cu ei. El vesteste cu glas mare in numele lui Dumnezeu, tuturor credinciosilor fagaduinta sa de mila si de mantuire (sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi ca un bun si de oameni iubitori). Preotul este ca Moise inaintea lui Dumnezeu, fiind tot atat de aproape de El si bucurandu-se de aceeasi incredere. Deci cum trebuie mirenii sa-l cinsteasca pe preot, sa-l pretuiasca, sa-l iubeasca si sa-l pazeasca! Dar si preotul cum trebuie sa se poarte, cat de drept, de sfant, de prevazator, de intelept, de treaz si de bland trebuie sa fie! Moise era cel mai bland, dintre toti oamenii de pe pamant [Nm 12, 3]. Cultul divin exprima in principal gandul ca Dumnezeu Cel in Treime este Creatorul si Proniatorul lumii, iar Hristos este Rascumparatorul, Mantuitorul, Unsul, Imparatul si Judecatorul intregului neam omenesc, Caruia trebuie sa-I aducem multumire, lauda si cereri pentru trebuintele noastre, fata de Care trebuie sa ne caim totdeauna pentru pacatele noastre, a

Carui milostivitre trebuie sa o cerem prin jertfa cea fara de sange (ofranda Trupului si Sangelui lui Hristos), prin Care trebuie sa ne sfintim si sa ne intarim si de la Care trebuie sa asteptam viata vesnica. Alfa si Omega intregului cult divin, ca si a Sfintei Scripturi, este Iisus Hristos, unicul Arhiereu milostiv si adevarat inaintea lui Dumnezeu pentru noi oamenii si impreuna cu El, neindoielnic Dumnezeu Tatal si Duhul Sfant, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, catre Care trebuie sa cautam neincetat in timpul dumnezeiestilor slujbe. Cultul divin al Bisericii Ortodoxe hraneste si intareste in crestini credinta, nadejdea si dragostea, si-l pregateste pentru a fi cetatean al cerului. El este personificarea sau esentializarea intregii credinte crestine ortodoxe a invataturii ei, a fagaduintei ei, a poruncilor ei, a sfinteniei, mantuirii, puterii, maretiei, fericirii ei; el invata, mangaie, intareste, trezeste la credinta si cucernicie. Despre ectenia intreita. De ce a randuit Biserica ca ectenia intreita sa inceapa cu cuvintele: Sa zicem toti din tot sufletul si din tot cugetul nostru, sa zicem? Si apoi Doamne, Atotstapanitorule Dumnezeul parintilor nostri, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste? Si apoi: miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie auzi-ne si ne miluieste! Biserica isi indeamna fiii ei spre o rugaciune din toata inima si din toate gandurile. Observati pentru ce se roaga inainte de toate Biserica, dupa rostirea unor ecfonise atat de importante, cum au fost cele catre Atotputernicul Dumnezeu Cel in Trei Ipostase si chiar numai catre Insusi Cel Atotputernic. Se roaga in primul rand pentru Unsul Sau, Suveranul, Domnul si Imparatul nostru, ocrotitorul si aparatorul Bisericii, capetenia civila a tuturor supusilor sai, de care depinde bunastarea lor. Iata de ce Biserica se intoarce cu rugaciuni atat de intense spre Dumnezeu si cu atata putere (din tot sufletul si din tot cugetul nostru) ii indeamna pe fiii sai la rugaciune. Ea inalta acum rugaciuni catre Atotputernicul Dumnezeu pentru Principele stapanitor, pentru ca stapanirea lui, ca ea sa fie pasnica, puternica, drepata, milostiva si plina de compasiune; pentru biruinta, pacea, linistea, sanatatea si mantuirea lui si pentru ca Domnul Dumnezeu sa-i dea intru toate buna-sporire si sa-l ajute sa supuna sub picioarele lui pe tot vrajmasul si potrivnicul, fiindca buna-sporirea lui este binele obstesc al tuturor supusilor sai si in general, buna-intocmirea lui este buna-intocmire obsteasca. Iata de ce Biserica in ectenia intreita isi indeamna fii la rugaciune. Intelegand gandul Bisericii, indata ce diaconul incepe ectenia intreita, se cuvine ca noi sa ne sporim, indoind si intreind ravna noastra catre rugaciune si cu inima fierbinte, cu cele mai curate ganduri, sa ne rugam lui Dumnezeu pentru Suveranul nostru si pentru Sotia sa, pentru intreaga Casa imperiala; pentru Sfantul Sinod legiuit, adica pentru tagma parintilor nostri gduhovnicesti, care ne calauzesc intru credinta si cucernicie, drept pentru care Il si numim pe Domnul: Dumnezeul parintilor nostri; pentru iubitoarea de Hristos ostire, care sta cu vitejie de straja patriei, pentru fericitii si pururea pomenitii ctitori ai sfintei biserici si pentru toti cei mai inainte adrmiti parinti si frati ai nostri, care zac aici si pretutindeni drept-maritori crestini (fiindca si raposatii sunt membrii ai Bisericii si frati ai nostri care au mare nevoie de rugaciunile noastre); pentru fratii bisericii in care ne rugam, atat pentru liturghisitori, cat si pentru enoriasi; in sfarsit, pentru cei ce fac bine in sfanta biserica (aceasta rugaciune trebuie sa trezeasca ravna binefacatorilor, pentru a-si spori daniile catre biserica, mai cu seama daca biserica duce lipsuri multe); pentru cei ce se ostenesc (adica pentru cei ce si-au luat asupra lor orice fel de lucrari pentru biserica), pentru cei ce canta si pentru tot poporul ce sta inainte, asteptand de la Dumnezeu mare si bogata mila. In ectenia intreita Biserica se roaga pentru stat si pentru societatea civila.

Ce idee inalta se insufla prin cultul Bisericii crestine despre crestini ca madulare ale lui Hristos, ca oi cuvantatoare ale Singurului Pastor si ce viata se cere de la cei ce au drept Cap al lor pe Insusi Hristos Dumnezeu iar ca Imparateasa si Mama dupa har pe Insasi maica lui Dumenezeu. Ne insemnam cu semnul crucii la frunte, la inima si la amundoi umerii printre altele si pentru a ne ruga intotdeauna lui Dumnezeu, din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea; pentru a nu uita sa iubim pe Dumnezeu din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea; pentru a nu uita sa iubim pe Dumnezeu din toata iniam, din tot cugetul si din toata puterea. Adeseori insa, noi ne rugam cu nepasare, fara inima, apatic. De aici ni se trage tot raul; de aceea suntem atat de saraci in roadele virtutii. Tot despre ectenia intreita: ce ectenia! Ce putere! Ce dragoste atotcuprinzatoare respira din ea! Daca toate aceste cereri cu glas mare are avea un ecou sincer in adancul sufletelor noastre, daca ne-am ruga cu o inima si cu o gura, orice am cere de la Dumnezeu, toate bunatatile pentru noi cei vii si raposati, aflati in puterea Dreptei sale, am dobandi toate. Am dobandi toate dupa fagaduinta Sa neinselatoare: Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi [Mt 21, 22]. Cata bogatie duhovniceasca cuprind ecteniile Bisericii mai cu seama un duh de credinta, de nadejde, de iubire catre Domnul si catre toti oamenii! E credinta neclintita, speranta neinvinsa, iubirea universala; sunt suspinele negraite care se roaga pentru toti Insusi Duhul de-viata-facator al lui Dumnezeu, dupa cum se spune in epistola Apostolului Pavel: Insusi Duhul se roaga pentru noi, cu suspine negraite [Rm 8, 26]. Si in continutul atat de bogat al ecteniilor cata diversitate de cereri, cat folos, cata simplitate si in acelasi timp, ce adanca intelepciune, ce duh de mantuire respira in toate! Asa trebuie sa fie cererile, rugaciunile, mijlocirile, multumirile catre Dumnezeu, pentru toti oamenii, alcatuite pentru toate timpurile, pana la sfarsitul veacurilor pentru toti, cei intelepti si intelegatori, precum si pentru cei simpli si mai neinvatati fii ai Bisericii. Nici un intelept al veacului acestuia sa nu scape nici macar cu un singur cuvant al rugaciunilor bisericesti: fiindca fiecare cuvant e intelepciunea, puterea, viata si dragoastea de-viata-facatorului Duh. Sa faca Dumnezeu ca fiecare intelept si fiecare om simpul si neinvatat sa se ridice macar din cand in cand la acea inaltime a iubirii, intelepciunii si sfinteniei pe care sta intotdeauna, neclintita Sfanta Biserica in rugaciunile ei si sa se umple intotdeauna de acel Duh care insufleteste Biserica! Dar, vai! Prea putini pot aceasta, fiindca si crestinii se complac si traiesc mai mult in duhul lumii acesteia si nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie [1 Co 2, 14]. Sufletul, ca faptura a lui Dumnezeu, trebuie sa slujeasca negresit Fiintei Supreme, Atotdesavarsite de la Care a primit totul: viata, suflare, vointa libera, inima; in aceasta sta viata lui, desavarsirea lui, puterea, desfatarea si fericirea lui. In caz contrar, el va sluji duhului raului si al vicleniei sau propriilor pofte si patimi: fiindca el nu poate ramane in nelucrare, fiind o fiinta sprirituala activa si va sluji pieirii, degenerarii si chinului sau vesnic. Sau slujesti lui Dumnezeu sau, daca nu vrei, inevitabil, pacatului: diavolul nu doarme. In biserica, in cultul divin se folosesc alternativ cantari atat din Vechiul Testament, cat si din Noul Testament, sunt evocate minuni atat din Vechiul cat si din Noul Testament, fiindca ele se explica, se confirma si se dovedesc reciproc, si din intregul lor poate fi cunoscuta in toata puterea ei maretia minunata a Dumnezeului nostru, dreptatea Sa, credinta, adevarul, intelepciunea si atotputernicia Lui. Totul decurge consecvent, veridic si intelept de la inceputul lumii si pana astazi. Totul fie s-a implinit, fie se va implini. Minunata economie!

(Se vor implini cu credinciosie si celelalte: si venirea Antihristului si a doua venire a lui Hristos). In cultul divin al Bisericii inaintea rugatorilor sta privelistea iubirii, bunatatii, intelepciunii, atotputerniciei, dreptatii, sfinteniei, indelung rabdarii si nemarginitei, nesacatei ingaduinte dumnezeiesti pentru mantuirea lumii amenintata de pieire. Stihurile canonului sunt legate intre ele cu o scurta doxologie sau cu o jumatate de doxologie: mai intai, la un stih, spune: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, apoi, la cel de-al doilea stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor aceasta insemnand cele doua Testamente, cel Vechi si cel Nou, precum si faptul ca, slavind Sfanta Treime in aceasta viata, cu atat mai mult adevar si cu mai multa bucurie in inima O vom proslavi dincolo de hotarul acestei scurte vieti, plina de desartaciune, in viata viitoare cea vesnica. In fiecare slujba, in toate slujbele cele de obste si particulare, din zilele de sarbatoare si din zilele de rand, slavim de mai multe ori, pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, fiindca de la Sfanta Treime purcede Alfa si Omega, prin Sfanta Treime viem, ne miscam si suntem, prin Ea savarsim toata fapta cea buna, prin Ea s-au sfintit si s-au proslavit toti sfintii, prin ea s-au savarsit in Biserica toate lucrurile marete si mai presus de fire pe care le proslaveste Biserica, atat in Vechiul, cat si in Noul Testament, toate lucrurile mari in lume: inasi crearea lumii si a neamului omenesc, minunata restaurare si innoire a oamenilor prin intruparea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, a Carui venire in lume, inaltare la cer si rascumparare cu un pret infinit a nemului omenesc de pacat, de blestem si de moarte, au fost, in multe si felurite chipuri prevestite, in Vechiul Testament. De ce cantam atat de des Doamne miluieste? Pentru ca suntem fiinte cazute, care gresim si Il maniem neincetat pe Dumnezeu, vrednicii fiind pentru aceasta in orice vreme de toata osanda si pedeapsa ; pentru ca toate bunatatile pe care le avem si pe care le cerem le avem din mila lui Dumnezeu, nu dupa faptele si meritele noastre si le cerem ca pe o mila a lui Dumnezeu iar nu ca pe un drept ce ni s-ar cuveni, sau care ne-ar apartine dupa dreptate. In acest chip aceasta scurta rugaciune ne invata neincetata o sandire de sine, pocainta, smerenie, indreptare, nadejde in mila lui Dumnezeu, mila fata de aproapele si aducerea aminte de dreapta judecata a lui Dumnezeu si de rasplata pe care o vom primi fiecare dupa faptele noastre. Rugaciunea : Da Doamne ne insufla gandul ca nimic nu ne apartine de fapt, afara de multimea pacatelor si ca toate le primim in dar de la Dumnezeu prin mila Lui si de aceea trebuie sa-I cerem cu smerenie tot ce avem nevoie si sa-I multumim dupa ce am primit. Iar cuvintele : Tie, Doamne, de dupa expresia pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam ne indeamna spre o permanenta si absoluta predare lui Iisus Hristos a intregii noastre vieti, cu toate nevoile, incercarile, lipsurile si supararile care ne vin de la oameni. In ecteniile mari si mici auzim ecfonisul: Pe Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, Slavita Stapana noastra, de-Dumnezeu-Nascatoarea si Pururea-Fecioara Maria, cu toti Sfintii pomenind-o, pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Ce inseamna aceata deasa aducere-aminte a credinciosilor care stau in biserica sau care asculta o slujba acasa sau pe strada, a Preasfintei Stapana noastra si a tuturor Sfintilor, impreuna cu indemnul de a ne preda noi insine si unii pe altii lui Hristos Dumnezeu? Biserica ne aduce aminte in repetate randuri in auz aceasta, pentru a nu uita sfanta, mareata, dumnezeiasca articulare a Bisericii lui Dumnezeu: cereasca si pamanteasca, triumfatoare in

cer si luptatoare pe pamant, stransa legatura de reciprocitate dintre una si cealalta, in care membrii Bisericii ceresti Maica Domnului, sfintii apostoli, proroci, mucenici, ierarhi, cuviosi si toti sfintii ne sunt mereu aproape, gata sa ne ajute in toate. Ni se aduce aminte aceasta pentru a pretui norocul de a fi membrii unei asemenea Biserici, pentru ca sa traim in sfintenie, sa ne infranam de la toata faradelegea si sa facem fapte bune; pentru a ne preda pe noi insine si unii pe altii, cu tot ce avem suparari si bucurii, pacate, dreptate, virtute, cu ispite si cu necazuri, Capului Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos; pentru a ne aduce aminte ca Atotbunul si Atotputernicul Cap al Bisericii, Domnul nostru, ne este aproape si sta gata sa apere, sa pazeasca, sa miluiasca si sa mantuiasac madularele Sale, din nemarginita sa bunatate si prin rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si ale tuturor Sfintilor. Aceste cuvinte: Pe Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata..au o deosebita insemnatate, sunt pe drept cuvant inaltatoare si cu continut foarte bogat pentru orice ortodox cu adevarat crestin; ele inalta duhul lui, ii dau nadejde neclintita in Dumnezeu, tarie si putere, ii convind sa duca o viata sfanta. Binecuvantata este Imparatia Tatalui si Fiului si a Sfantului Duh. Noi alcatuim imparatia harica a lui Dumnezeu, imparatia lui Iisus Hristos. Imparatia fericita a cerurilor, in care trebuie sa imparateasca dreptatea, mila, sfintenia, pacea, libertatea duhovniceasca si, de asemenea, credinta, nadejdea si iubire. Cat de mult inalta si cheama sufletul credinciosilor catre cele de sus inceputul Liturghiei! Rostim adeseori: Doamne miluieste, fiindca de mila lui Dumnezeu avem nevoie mai mult ca orice, ca unii ce suntem pacatosi si vrednici de osanda. A auzit cantece si jocuuri [Lc 15, 25] (din Evanghelia despre fiul risipitor).In Sfanta Biserica aceste cantece si jocuri sunt: cantece ingeresti si omenesti, fiindca morti am fost si am inviat prin harul Fiului lui Dumnezeu, pierduti am fost si ne-am aflat [Lc 14, 24]. De ce toate slujbele noastre sunt alcatuite in forma de dialog? In aceasta consta intelepciunea lui Dumnezeu. Cine citeste sa inteleaga [Mc 13, 14]. Domnul a spus: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor [Mt 18, 20]. Inseamna ca daca s-ar intampla sa slujeasca utrenia, Liturghia sau vecernia numai doi oameni si n-ar mai fi nimeni, de buna seama atunci Domnul ar fi in mijlocul lor , dupa fagaduinta neinselatoare a Domnului. In irmose si canoane se exprima si se lauda cele mai importante, mai instructive adevaruri ale credintei crestine, precum si nevointele sfintilor, care incanta mintea si veselesc inima sau adancurile sentimente de pocainta ale crestinului cazut in pacat si patrunse de o neclintita speranta in mila lui Dumnezeu pentru meritul lui Iisus Hristos. La inceputul oricarei rugaciuni se citeste rugaciunea Imparate ceresc, fiindca El, Duhul Sfant e Carmaciul sfintei Biserici si al tuturor crestinilor ortodocsi, dupa Inaltarea Domnului la ceruri. El a venit in lume pentru a-i ajuta prin puterea Sa pe oameni sa dobandeasca mantuirea savarsita cu atata stralucire si slava de Fiul lui Dumnezeu. El ne invata o rugaciune buna, curata, inflacarata. Ne lumineaza, ne curata inimile, ne ridica pacatele, ne sfinteste, ne da tarie in slujirea lui Dumnezeu, ne invioreaza, ne duce la desavarsire. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. In ce anume s-a aratat indeosebi slava Preasfintei Treimi a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh? In omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si in rascumpararea omului, prin intruparea Fiului lui Dumnezeu. S-a mai aratat si se arata cu deosebita stralucire in Sfinti, oamenii lui Dumnezeu; se arata de asemenea in

fiecare om, in purtarea-de-grija, ocrotirea, mila, curatirea, sfintirea, indelunga-rabdarea si in feluritele si nenumaratele minuni savarsite de Dumnezeu pentru oameni (in Vechiul si Noul Testament) sau in oamenii lui Dumnezeu. De aceea vestim atat de des in biserica in timpul slujbelor dumnezeiesti slava lui Dumnezeu, cand proslavim faptele savarsite de Dumnezeu in chip minunat pentru mantuirea noastra, sau faptele savarsite prin harul dumnezeiesc de sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu. Cand ne apropiem sa ne rugam Domnului sau Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, sau sfintilor ingeri si sfintilor, trebuie inainte de toate sa ne aducem aminte de pacatele, necuratia si nevrednicia noastra, sa chemam cu cucernicie numele preacurat si de mare cuviinta al Domnului, precu si numele slavit in cantari al Maicii Domnului, in fata Careia si Sfintii Ingeri slujesc cu evalvie, si numele sfintilor; fiindca ticaloase sunt buzele noastre, necurata inima si intaniat e sufletul nostru de multimea cea fara de numar a greselilor. Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie sa alergam noi pacatosii si smeritii si sa cadem cu pocainta, strigand din adancul sufeltului: Stapana ajuta-ne, milostivindu-te spre noi. In dumnezeiestile slujbe ale Bisericii noastre auzim foarte des si de multe ori repetata proslavirea numelui Sfintei Treimi in scurte doxologii la inceputul si in continuarea fiecarei slujbe: fiindca Dumnezeul nostru Cel in Trei Ipostase I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, pentru ca El a creat totul prin singura vointa si cuvantul Sau, pentru slava numelui Sau si toate lucrurile Sale in lume si in imparatia harului sunt vrednice de toata slava, de toata multumirea si de toata inchinaciunea oamenilor intelegatori. In ecteniile bisericesti se aude inima una si sufletul unul al primilor crestini; cuprinzatoarea si sfanta iubire a lui Hristos! Oare noi imitam exemplul lor? Cu ce duh si cat de sarguincios ne rugam? Nu suntem oare nepasatori unii fata de altii? In ce masura raspund si ii aduc satisfactie duhului nostru toate rugaciunile bisericesti, cantarile, laudele, multumirile! Ce intelepciune, ce bogatie a Duhului Sfant s-a revarsat in toata alcatuirea slujbelor bisericesti! Pentru aceasta sa dam slava Domnului Care se ingrijeste de sufletele noastre create dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si Care ni le-a dat pe toate dupa trebuinta lor, nelipsindu-le nimic, nici o bunatate. Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi, la loc de pasune adica de invatatura bisericeasca, de lauda, de rugaciune si de multumire acolo m-a salasluit; la ape adanci m-a hranit adica prin dumnezeiescul har si prin Taine sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui [Ps 22,1-3]. Sfanta Scriptura precum si cultul divin la Bisericii Ortodoxe sunt adanci cu anevoie de cuprins si de talcuit. Trebuie sa meditezi neincetat la ele, sa gandesti pentru a patrunde desavarsit in viata noastra si inainte de toate trebuie sa postim si sa ne rugam, sa aratam in fiecare zi o dragoste lucratoare fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Preotul este gura, mintea si inima tuturor celor ce stau inainte si se roaga in biserica; el da expresie laudei, multumirii si cererilor lor. Cum trebuie sa fie, asadar, aceasta gura, aceasta minte, aceasta inima, care aduc laude si multumiri Domnului? Noi savarsim pe pamant slujire cereasca si in trupurile noastre stricacioase slujim lui Dumnezeu Cel nestricacios, savarsim nestricacioasele Taine; slujim nasterii din nou si nestricacioase a oamenilor; punem aici pe pamant inceput vietii vesnice (prin Sfintele Taine) si a vesnicei doxologii catre Creatorul Sfanta Treima. Suntem slujitorii Celui Inviat si ii

calauzim pe toti spre invierea cea duhovniceasca si pre fericita inviere a trupurilor in cea din urma zi a lumii. Fiind haraziti unei asemenea slujiri, sa nu ne ingrijim peste masura de cele stricacioase, ca unele ce sunt trecatoare; trebuie sa lepadam slava lumeasca, cea potrivnica lui Dumnezeu, sa dispretuim bogatia agonisita prin nedreptate, sa ne multumim cu ce ne-a dat Dumnezeu; sa facem bine cui putem si cat putem. De fiecare data, la toate slujbele, in ectenii, in cele mari, in cele intreite, in cele mici si in cele de cerere auziti rugaciunea Bisericii pentru toti oamenii, pentru intreaga lume, pomenirea Maicii Domnului, a tuturor sfintilor, cu indemnul de a ne preda pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu. Cunoasteti din aceasta inrudirea voastra indeaproape cu toti oamenii, mai cu seama cu crestinii ortodocsi; inrudirea voastra cu toti sfintii, cu toti cei indumnezeiti si cu Insusi Capul Bisericii Domnul Iisus Hristos, Care S-a facut una, in chipul cel mai vadit cu trupul si sangele nostru si straduiti-va sa traiti in chip vrednic de asemenea rudenie, sfanta, nestricacioasa, vesnica; iubiti-va sincer unii pe altii, ajutati-va in toate, ingaduiti-va, rabdati-va unii pe altii, indemnati-va la fapte bune. Adu-ti aminte ca esti om, dupa chipul lui Dumnezeu, ca esti templu al lui Dumnezeu Celui Viu, madular al Lui, fiu sau fiica a Lui, oaie a pasunii Lui, os din osul Lui si carne din carnea Lui, nascut din El, Viata cea adevarata Domnul Iisus Hristos, chipul si asemanarea Lui. Toata mantuirea noastra sta in credinta sincera in Sfanta Treime si in Unul din Sfanta Treime Domnul Iisus Hristos si in meritele Sale dobandite prin Cruce; de aceea Biserica a randuit ca toti fiii sai sa se insemneze cu semnul crucii in asa chip incat el sa fie un semn al Sfintei Treimi, precum si al intruparii, patimilor si mortii lui Hristos. Vreti sa auziti cum se roaga pentru noi Duhul Sfant cu suspine negraite, pentru indreptarea si mantuirea noastra? Mergeti in toata ziua la biserica si ascultati citirile si cantarile bisericesti, mai cu seama stihirile si canoanele (cu stihiri) de peste an si veti vedea aceasta minunata, prisositor-iubitoare, mijlocire (rugaciune) a Mangaietorului si va veti umple de cea mai mare speranta in mila lui Dumnezeu si in mangaierea Celui negrait. Ce intelepciune, caldura, ardoare, putere, curatie, dreptate dumnezeiasca in toate aceste citiri si cantari! Ce inima de piatra nu s-ar inmuia de la ele! Ce pacatos oricat de mare n-ar veni la strapungere si pocainta? Ce necuratie iscata din pacat nu s-ar curati prin asemenea rugaciuni inflacarate, intelepte si pline de pocainta? Pacatosilor! Treceti mai des pe la biserica, asa cum treceti pe la doctor; va veti vindeca si va veti mantui. Stau inaintea prestolului lui Dumnezeu, Atottiitorul, Care mi-a primit cu incredere rugaciunea si mijlocirea pentru imparatii si imparatiile lumii, pentru intreaga lume si mai cu seama pentru Imparatia ruseasca si pentru Tarul Rusiei cu toata Casa Lui, cu Curtea si ostirea Lui, pentru intreaga Biserica, pentru intreaga ierarhie, episcopat, preotime si intru Hristos diaconime, pentru tot clerul si poporul, pentru toate orasele si satele si pentru cei ce cu credinta locuiesc intr-insele; stau inaintea prestolului Atottiitorului, in a Carui Stapanire sunt cerul si pamantul, toate stihiile, lumina, aerul, focul, apa, pamantul cu toate roadele sale, uscatul si marea, vietuitoarele cele de pe uscat si din apa, si Care mi-a dat dreptul de a mijloci inaintea Lui pentru buna-intocmirea vazduhului si pentru ca sa fim izbaviti de cutremur , de foc, de sabie, de venirea altor neamuri si de razboiul cel dintre noi; de toate nenorocirile care ii incearca pe oameni din pricina pacatelor. Stau inaintea a Insusi Izvorul vietii a toata faptura, a Insusi Izvorului harului, curatirii si mantuirii. Stau inaintea Stapanirii celei neapropiate, atotbune, atotintelepte si atotputernice, la care se inchina tot ce-i viu in cer si pe pamant. Cum trebuie sa fiu eu, cel care am fost asezat la o asemenea inaltime, la o asemenea sfintenie, la o asemena

maretie, la o asemenea frumusete, la o asemenea putere? Cu adevarat inchipui cu taina pe heruvimi: inalta este slujirea mea; dar sunt pacatos, patimas, neputincios. Doamne! Fa-ma vrednic de aceasta slujire! Mare si preainalt este cinul preotesc; preotul sta in fiecare zi inaintea prestolului (tronului) lui Dumnezeu pe pamant, asemenea ingerilor din ceruri; aduce Domnului jertfa de multumire pentru toti sfintii; se roaga si mijloceste pentru toata lumea, pentru toti viii si pentru toti cei ce au murit intru credinta si nadejdea invierii; savarseste Tainele cele mai presus de ceruri: Botezul, Mirungerea, Pocainta si celelalte; ca o persoana de incredere, vorbeste neincetat cu Dumnezeu; Il slaveste, Ii multumeste, se roaga Lui, ii aduce pocainta sa insasi si a credinciosilor; propovaduieste cuvantul lui Dumnezeu, ii intoarce pe rataciti, le deschide mintile, ii convinge, ii mangaie, ii mustra duhovniceste. Ca om al lui Dumnezeu, ca unul ce vorbeste neincetat cu Dumnezeu, preotul trebuie sa fie nu numai sfant, ci mai cu seama sfant. Preotul intra in fiecare zi in biserica Domnului domnilor si Impatului imparatilor pe o cale imparateasca, pe care nu poate umbla nimeni (usile Imparatesti). Preotul este purtatorul duhului Bisericii sau al duhului lui Hristos; duhul iubirii si al sfinteniei: el trebuie sa poarte de grija de intreaga lume; pe buzele lui se afla intotdeauna toata lumea, toti oamenii de toate starile si conditiile; el se roaga pentru buna- intocmirea lumii, a tuturor bisericilor si pentru unirea lor, pentru buna intocmire a vazduhului, pentru imbelsugarea roadelor pamantului, pentru izbavirea de cutremur, de potop, de foc, de sabie si de alte nenorociri. El trebuie sa fie devotat intotdeauna cauzei obstesti, binelui obstesc; sa nu se gandeasca numai la sine, facandu-si siesi pe plac, cu atat mai putin cedand patimilor sale; dorintele sale trebuie sa fie limitate la minimum. El trebuie sa faca tuturor toate [1 Co 9, 22]. S-a apropiat Imparatia cerurilor [Mt 3, 2]. Aceasta Imparatie a cerurilor este pe pamant: Unde? In Biserica, in cultul divin si in Tainele ei. Cercetati mai des aceasta Impartie cereasca pe pamant, sfintiti-va, luminati-va, vindecati-va, intariti-va, umpleti-va de Duh. Orice slujba bisericeasca e inchinata Sfintei Treimi: de aceea auzim la fiecare slujba doxologia Sfintei Treimi si in altar si la strana. Preotul este purtatorul duhului Bisericii, duhului mantuirii, duhului iubirii universale, duhului sfinteniei, blandetii si rabdarii; e reprezentantul adevarului si invincibilitatii Bisericii, al tariei si neschimbabilitatii ei. Deci cum trebuie sa fie preotul? Trebuie sa infatiseze in persoana sa si maretia Domnului, sa aiba o tinuta pe masura importantei cinului sau. In masura in care va veti indeparta de Biserica, de slujbele dumnezeiesti, de aceasta Imparatie a lui Dumnezeu, va vor stapani patimile vietii si tot felul de deprinderi urate, iar stapanul lumii acesteia, cu puterile lui intunecate, va va acoperi cu umbra mortii. In timpul cantarii Laudati numele Domnului, pe cand cadeam altarul, usile imparatesti, icoanele, iconostasul, poporul si biserica, Domnul mi-a dat un gand inalt, umplandu-mi inima de o mare strapungere: cum a miluit Domnul om,enirea, cum mantuit-o, a scos-o din stricaciune, din ticalosia pacatului si a pieirii vesnice, cum a cinstit-o, a innobilat-o, a inmiresmat prin Sine firea noastra cea stricata urat-mirositoare, din pricina pacatelor, cum a luminat-o, a indumnezeit-o, a inaltat-o la cer si a asezat-o pe tronul Dumnezeirii: Ne-a facut pe noi imparatie si preoti ai lui Dumnezeu si Tatal Sau [Ap 1, 6]. Suntem chipul si asemanarea Lui, copiii Lui, carnea Sa si os din osul Lui, madularele Lui, oile turmei Sale

cuvantatoare iar El e pastorul. Noi suntem vitele, El este via. Cuata la fetele sfintilor: cat sunt de luminoase! Aceasta este si lumina noastra; Domnul ne-a luminat scotandu-ne din intunericul si din umbra mortii; inima se bucura privind la fetele Domnului, ale Maicii Domnului, ingerilor si sfintilor: una este Biserica ingerilor si a oamneilor. Trebuie sa fim si noi ca un singur trup, un singur duh si sa ne respectam si sa ne iubim unii pe altii. Ecteniile exprima notiunea tuturor crestinilor ca madulare ale unui singur trup; in ele circula duhul Bisericii, duhul iubirii fata de toti. Laudati numele Domnului se canta buna vreme si cum nu se poate mai drept. In aceasta cantare sunt proslavite binefacerile lui Dumnezeu fata de neamul omenesc, aratate prin venirea Lui in lume si mai cu seama prin patimirea pentru lume si invierea din morti. Canonul este prelungirea acestei laude. Slujbele de seara, de dimineata si din jurul amiezii au drept scop sa ne aduca aminte neincetat marile fapte savarsite de Dumnezeu pentru noi: facerea lumii, rascumpararea omului de pacat, de blestemul vesnic si de moartea vesnica, intruparea sau inomenirea Fiului lui Dumnezeu, jertfa Sa rascumparatoare, patimirea si moartea pe cruce, instituirea Tainei Trupului si Sangelui (ca sa ne faca partasi activi la aceasta cereasca, de-viata-facatoare si infricosatoare Taina), invierea Sa din morti si inaltarea la cer. La vecernie este evocata precumpanitor crearea lumii si a omului, fericita sa sedere in rai, apoi caderea in pacatul neascultarii, izgonirea din rai si asezarea lui in preajma [Fc3, 4] raiului, fagaduinta unui Mantuitor si aratarea Sa reala (vohodul vecerniei), cantarea de slobozire a lui Simeon Cel ce L-a primit in brate pe Dumnezeu si care a vazut prin aceasta implinita nadejdea lui Israel si asteptarea neamurilor, dupa care se canta salutarea Maicii Domnului (cea care L-a purtat in brate pe Fiul Sau si Dumnezeul tuturor), care a nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre. La utrenie e evocata de asemenea nasterea Pruncului Dumnezeiesc si doxologia ingerilor: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu..., iar in cei sase psalmi este inchipuita convorbirea sufletelor credincioase cu Domnul, Cel ce le pastoreste si le cerceteaza. Dupa cei sase psalmi rasuna cantarea de bucurie pentru venirea Domnului in chip de rob [Flp 2, 7] si salutul plin de voiosie pe care i-L adreseaza fiii pamantului: Bine este cuvantat cel ce vine intru numele Domnului! [Ps 117, 26]. Se aud apoi psalmii de Dumnezeu-insuflati ai protoparintelui Domnului, imparatul si prorocul David, prin care acesta, in adancurile trecutelor veacuri aducea rugaciuni fierbinti si laude Domnului si prorocea despre El, despre venirea Lui pe pamant, despre patimile si moartea Lui, despre invierea si inaltarea Sa; psalmi prin care cu atata cuviinta si dulceata ne rugam Lui si-L proslavim si astazi, dupa venirea Sa pe pamant, dupa savarsirea mantuirii noastre si inalatarea la cer. Ce mareata privelsite duhovniceasca! Dumnezeiescul Parinte David vorbeste cu marele Sau Urmas si Mantuitor, invatandu-ne si pe noi prin vorbirea lui sa ne descarcam inaintea Lui sufletele noastre. Dupa care se deschid usile imparatesti, asemenea portilor Imparatiei cerurilor care ne-au fost deschise de Domnul, si din nou printr-un psalm de lauda al de-Dumnezeu-insuflatului cantaret, Biserica ne indeamna pe toti sa-L laudam pe Domnul, fiindca din veac Bine este cuvantat Domnul din Sion de catre Biserica Legii Sale celei Noi Cel ce locuieste in Ierusalim (Dumnezeu cel cu adevarat viu) fiindca da viata neincetat tuturor, ii indreapta si ii sfinteste; psalmul indeamna pe toti credinciosii sa-L marturiseasca pe Domnul, ca este bun, ca in veac este mila Lui: fiindca nu ne-a lasat sa pierim in veci, ci a venit si ne-a mantuit nu un mijlocitor, nu un inger, ci Insusi Domnul S-a intrupat. Apoi, dupa stihirile duminicale, daca este duminica, sau dupa Evanghelie se canta cuvenita marire si rugaciunea Mantuieste, Doamne, poporul Tau..., se canta canonul sau cantari alcatuite de sfintii Parinti, in care sunt cantate roadele intruparii lui Hristos sau virtutile sfintilor sfintilor a caror pomenire se savarseste; dupa canon urmeaza

Laudele in care se aduce lauda milei lui Dumnezeu fata de neamul omenesc sau, iarasi, nevointele sfintilor; urmeaza doxologia, apoi ecteniile, cea intreita si cea de cerere, otpusul si la urma tot Ceasul intai, in care in Psalmul intai este infatisata vesnicia lui Dumnezeu. Ce pune inainte spre contemplare crestinului evlavios dumnezeiestile slujbe de fiecare zi, cele de zi si de noapte, cele de peste an? Pe Dumnezeu, Facatorul si Mantuitorul oamenilor, cu bunatatea si mila Sa nesfarsita, cu vesnicia Lui, cu intelepciunea, atotputernicia, cu dreptatea sa vesnica si neschimbata, cu cuvintele preaslavitei Sale Descoperiri (Revelatii) despre inceputul lumii si al omului, despre chipul si asemanarea lui Dumnezeu in om, despre desavarsirea si fericirea omului celui dintru inceput, despre jalnica sa cadere cu toate amarnicele ei urmari; fagaduinta de mantuire facuta omenirii lovita de pieire si despre Mantuitorul si mantuitoarea Sa infiere a neamului omenesc, indeosebi a poporului ales, popor din care trebuia sa rasara Samanta, cu prorocii si prorociile Lui. Cultul divin arata realizarea aievea si implinirea tuturor vechilor profetii; aratarea lui Dumnezeu in trup, toata viata Sa pe pamant impreuna cu oamenii, invatatura Lui, minunile, patimile, moartea pe cruce, ingroparea, invierea si inaltarea la cer, trimiterea Duhului Sfant Mangaietorul, Luminatorul si Desavarsitorul mantuirii, tainele mantuitoare, minunata innoire si sfintire a apostolilor si, prin ei, ale tuturor oamenilor credinciosi. In slujbele dumnezeiesti stihiri, canoane, vieti de sfinti vedem minunata innoire a omenirii in persoana sfintilor mucenici, ierarhi, preoti, cuviosi si a tuturor sfintilor, in care vedem pe purtatorii acestei mantuiri si innoiri; prin harul lui Dumnezeu si cu rugaciunile Preacuratei de-Dumnezeu Nascatoare si ale tuturor sfintilor nadajduim si noi, ca printr-o permanenta slujire a lui Dumnezeu si prin Sfintele Taineale lui Dumnezeu si Mnatuitorului nostrusa dobandim desavarsita sfintire si viata vesnica. Iata, in linii generale, ce ne pun inainte dumnezeiestile slujbe ale Bisericii Ortodoxe. Dupa duhul si alcatuirea lui, cultul divin este o jertfa de iubire, de lauda si de multumire adusa Domnului. Straduieste-te deci sa-l prefaci intotdeauna intr-o jertfa de iubire fata de Dumnezeu si aproapele; doreste tuturor mantuirea si tot binele tot atat pe cat ti le doresti tie; roaga-te fierbinte si adanc, in numele tuturor si pentru toti, ca si cum te-ai ruga pentru tine insuti. Minunat este duhul cultului divin al Bisericii noastre! Ce amplu si inaltator avant da el sufletelor crestinesti. Despre rugaciune. Rugaciunii de acasa si celei de obstesti trebuie sa-i preceada intotdeauna in constiinta noastra credinta in prezenta lui Dumnezeu, dupa cuvantul Sau: Unde sunt doi sau trei adunati in numle Meu (adica rugatori care vorbesc de Dumnezeu), acolo sunt si Eu in mijlocul lor [Mt 18, 20], in prezenta sfintilor pe care ii chemam; in iubirea negraita a lui Dumnezeu pentru noi, gata sa ne daruiasca tot binele cel adevarat si de asemenea iubirea si comuniunea sfintilor, ce se afla intotdeauna aproape de cei ce ii cinstesc cu inima curata si ii cheama cu osardie, gata intotdeauna sa mijloceasca pentru noi inaintea lui Dumnezeu si sa ne dea cele bune, numai sa ne caim sincer pentru pacatele noastre si sa dorim sincer indreptarea. Daca nu avem in noi aceasta credinta, nu poate fi in noi rugaciunea sincera si plina de har. Cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca se face rasplatitor celor ce-L cauta [Evr 11, 6]. Chemandu-i pe sfinti, nu trebuie sa ne inchipuim ca ei ar fi despartiti de Domnul; ei sunt una, un duh cu Domnul, imbracati in Domnul Domnul imparateste in ei in veac; asa sa ti-o inchipui pe Maica lui Dumnezeu, pe toti ingerii si pe toti sfintii: impreuna cu Dumnezeu, ei toti sunt foarte apropiati de noi. La rugaciune fiecare rugator trebuie sa vina cu un gand viu al sau, cu simtirea sa fierbinte.

Pentru a auzi cuvantul lui Dumnezeu si dumnezeiestile slujbe, indeosebi Sfanta Liturghie, iti trebuie un auz al inimii si o minte iubitoare de intelepciune. Rugaciunea este darul cel mai inalt si fara de pret facut de Creator craturii, omului, prin care ea poate vorbi cu Cel ce l-a creat, asa cum vorbeste un fiu cu parintele sau, poate sa reverse inaintea Lui simtamintele sale de admiratie, de lauda si recunostinta. Dar oare multi pretuiesc acest dar si se grabesc la rugaciune, doxologie si multumire? Sfintii Parinti au alcatuit rugaciunile cu intelegere si cu inimi deschise prin Duhul Sfant. De ce insa noi, atunci cand le avem pe buze, ne rugam adesea fara a ne deschide inimile si fara a ne gandi la ce spunem? Si cat de minunate sunt aceste rugaciuni! Cat de fidel infatiseaza ele toate viata launtrica a omului, starile sale launtrice, toate pacatosenia, toate stricaciunea, toata neputinta, toate neajutorarea daca omul nu se intoarce cu inima deschisa la Dumnezeu! Ce frumos ne invata ele cum sa ne caim, cum sa-i multumim lui Dumnezeu pentru nenumaratele aratari ale milei Sale fata de noi, cum sa-I aducem laude pentru desavarsirea Sa dumnezeiasca, cum sa-i facem cereri pentru feluritele nevoi! Sa le urmarim din toata inima, iar uneori, miscati de Duhul Sfant, sa facem auzita propria noastra scurta doxologie si cantare de multumire pentru ca fiecaruia i se da aratarea Duhului spre folos [1 Co 12, 7]. Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca sa-mi dezvinovatesc pacatele mele [Ps 140, 4]. Ce insemneaza: sa-mi dezvinovatesc pacatele mele? Inseamna sa nu nascocesc cu viclenie scuze pentru pacate; ori noi toti pacatuim prin asa ceva. Facem in fiecare zi mii de pacate si tot de atatea ori gasim justificari viclene, cum ca nu inseamna nimic, nu-i mare nenorocire, nu-i pacat, ca toti sau foarte multi fac ca mine. De pilda, nu exista zi in care sa nu fim robi pantecelui, facand din el un idol, lacomindu-ne, ghiftuindu-ne, betivandu-ne si gandim in noi insine: nu-i nimic! Jucam carti, ne aprindem din ce te miri ce, ne cercetam, omoram timpul, uitand de lucrul cel mai insemnat mnatuirea cumparata cu un pret atat de mare si zicem in noi insine: nu-i nimic! Sau: nu sunt eu singurul care fac asa ceva, toti procedeaza la fel, sau daca nu chiar toti, foarte multi. Rugaciunea lumineaza, innobileaza fata rugatorului, iar uneori i-o face asemenea unei fete de inger. Slava lui Dumnezeu care se uneste cu omul credincios si care s-a predat cu toata inima Creatorului sau! Trebuie sa prindem gustul rugaciunii, al celei de acasa temporare sau permanente si al dumnezeiestilor slujbe bisericesti; altmiteri rugaciunea nu ne va aduce folos simtit. In toate lucrurile este asa. Ne rugam deseori cu o inima motaind de patimile vietii si in care vorbeste inima noastra motainda si nu cu o rugaciune adevarata, vie, fierbinte. Lumanarile si candelele ne aduc aminte ca trebuie sa ne rugam cu suflet fierbinte, inflacarat: Cu duhul fiti fierbinti; Domnului slujiti [Rm 12, 11]. Rugaciunea sincera pentru popor si mai cu seama pentru enoriasi ne apropie puternic si sincer pe toti: pastorii de pastoriti, pastoritii de pastori. Ste bine sa ne rugam sincer pentru toti: fiindca rugaciunea ne inrudeste si ne uneste. Cine, care mama ar putea sa ne iubeasca atat de fierbinte, atat de curat, atat de puternic, de lucrator ca Maica lui Dumnezeu? Care mama isi apleaca urechea cu atata bunavointa si cu atata ravna in a face bine ? De aceea alergam mereu la Ea cu buna nadejde, cu pocainta si cu inima curata.

Cine spune des si din inima: Doamne miluieste inseamna ca este viu si santos cu duhul, iar cel ce nu spune sau se rusineaza cand spune aceasta scurta rugaciune acela este mort sau bolnav de moarte. Mare este rugaciunea aceasta si extrem de necesara pacatosului. De aceea se si rosteste atat de des in biserica. Ea este o slujire a pocaintei. Ne rugam pentru vii si prin rugaciunea noastra sincera, atragem asupra lor in chip nevazut, neobservat, dar uneori simtit, marea mila a lui Dumnezeu si le atragem inimile spre noi insine, spre Dumnezeu si evlavie, ne rugam pentru morti, iar ei, daca au indrazneala inaintea lui Dumnezeu, se roaga pentru noi, fara sa ne ramana datori, astfel incat Domnul ne rasplateste intotdeauna pentru iubirea, pentru tot binele pe care noi, cu dragoste sincera, il facem in folosul semenilor. Cel ce sufera din toata inimasi din toti rarunchii va fi rasplatit pentru fiecare suspin sincer, pentru fiecare lacrima varsata pentru aproapele. Cel ce a spus prin apostol: Rugati-va unul pentru altul ca sa va vindecati [Iac 5, 16] nu va lasa neroditoare rugaciunile noastre fierbinti. In acest chip, vom respira cu o rugaciune fierbinte pentru toti, asa cum face intotdeauna Biserica la fiecare slujba. Mai cu seama preotul trebuie sa fie plin de dragoste fierbinte si sa se roage pentru toti ca mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, ca unul care este el insusi coplesit de neputinte si cunoaste din experienta neputinta firii omenesti. Adormitilor nostri le dorim vesnica pomenire de care s-au invrednicit sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, pomeniti si proslaviti de Biserica, din zi in zi, in fiecare an. Sufletele oamenilor nu mor, ci sunt vii si dupa moartea trupurilor: ele sunt vesnice. Atunci cand ii chemam pe sfinti la rugaciune, insusi faptul rostirii din inima a numelui lor inseamna un mod de a ni-i apropia de inima noastra. Nu pregeta sa le ceri atunci sa se roage si sa mijloceasca pentru tine si ei te vor auzi si-ti vor infatisa degraba rugaciunea ta Stapanului, ca unuia ce este atotprezent si atoatevazator. Numele sfintilor alcatuit din sunete separabile e ca un trup al sfantului sau sfintilor; cand pomenesti la proscomidie pe Iisus Hristos Domnul sau pe Preacurata Sa Maica si pe sfinti, sau pe vii sau morti, atunci partiicca scoasa din prescura reprezinta si intr-un fel tine locul trupului Domnului sau al Preacuratei Sale Maici, sau al unui sfant, sau al mai multor sfinti impreuna, trupul viilor sau mortilor pomeniti, iar gandul la ei reprezinta si tine locul sufletului fiintei chemate sau pomenite. In acest chip in sufletele si pe buzele noastre se oglindeste parca in mic esenta lumii de-aici si ale celei de dincolo. Si toate acestea prin credinta, prin Duhul Sfant, care este Unul, Cel ce pretutindeni este si pe toate le implineste. Cand iti incepi rugaciunea catre Dumnezeu si catre Maica Domnului adu-ti aminte ca pe cat de departe cerurile de pamant, tot asa si tu, prin pacatele tale, esti departe de Dumnezeu si ca ce deosebire este intru lumina si intuneric, aceasta deosebire este intre tine si Dumnezeu intre tine si sfintii Lui si, mai vartos, intre tine si Preacurata Lui mai sfanta decat toate preacuratele puteri ceresti: si vei fi intotdeauna smerit si evlavios la rugaciune, nedand loc multimii gandurilor de nimic. Rugaciunile noastre cele de la biserica, cele de acasa, cele publice si cele particulare sufera, in ceea ce ne priveste de un cusur foarte insemnat: superficialitatea sau lipsa de adancime si sinceritatea, graba si fusareala. Din pricina acestor doua neajunsuri, de cele mai multe ori oamenii nu se pot bucura de roadele rugaciunii si astfel rugaciunea noastra nu face cum se spune- nici doua parale: asemenea rugaciuni sunt goale de continut, derizorii, efemere! Rugaciunea este un lucru mare: ea este o convorbire cu Dumnezeu, jertfa noastra cuvantatoare adusa lui Dumnezeu! Cine este Dumnezeu pentru noi si ce reprezentam noi pentru El? In fata

Fiintei Supreme, atotdesavarsite, atotdrepte, atotstiutoare, atotbune, preaintelepte si atotputernice noi aducem o viata nepasatoare, negandita, fara inima in fata Celui de la Care am dobandit viata, suflare, tot! Sa ne fie rusine! Rugati-va cu sinceritate pentru toti cei apropiati si pentru cei indepartati, fiindca printr-o rugaciune izvorata din inima putem intra in contact duhovniceste cu toti iubindu-i, chiar daca cu unii nu ne-am vazut si nu ne vom vedea toata viata; rugaciunea uneste, incalzeste, sfinteste, intareste pe toti. Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati [Iac 5, 16] spune apostolul. De pilda, din diferite motive se intampla sa nu-l poti vedea si sa nu poti sta de vorba cu un om apropiat, dar rugandu-te cu sinceritate pentru el poti sa ti-l apropii de inima ta, ca si cand s-ar gasi langa tine si ai sta de vorba cu el. Pe omul acela il vei avea in inima ta si vei putea sa-i incalzesti inima cu dragostea ta si si sa-l insotesti in ceea ce face. In acelasi chip gandeste sa faci pentru toti. Rugaciunea poate multe; ea pleaca spre mila pe Domnul catre noi; ea o coboara din cer pe pamant pe Maica Domnului (vezi aratarea Maicii lui Dumnezeu Cuviosului Serghie), pe sfintii ingeri, pe sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu. prin rugaciune avem cel mai apropiat contact si mai vie legatura cu Dumnezeu, desi de El ne despart imensitatea spatiului si a timpului, sau o stapanire, un rang, o stare si o conditie asemenea. Pentru succesul rugaciunii si pentru ca ea sa fie bine primita de la Dumnezeu, rugaciunii de acasa sau celei ostesti de la dumnezeiestile slujbe, se cere inainte de toate ca omul care se roaga sa creada in prezenta lui Dumnezeu, in faptul ca Dumnezeu e aproape de el, asa cum il incredinteaza insusi cuvantul Domnului: Unde sunt doi sau trei adunati in numle Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor [Mt 18, 20]. Si: iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului [Mt 28, 20]; in al doilea rand, sa nu uitam nesfarsita Sa bunatate si sa ne bizuim pe ea: Daca voi, rai fiind zice Mantuitorul stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu atat mai mult Tatal vostru, cel din ceruri [Mt 4, 11] care este atotputernic: Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta [Lc 1, 37]. In al treilea rand, ca insusi rugatorul sa simta scarba fata de pacat si o atractie iubitoare fata de bine; iar despre sfintii lui Dumnezeu sa creada ca ei sunt cu totii in Dumnezeu si ca sunt intotdeauna aproape de noi si ca ne doresc tot binele si prin harul lui Dumnezeu, ne pot da tot ceea ce le cerem. Nu te ruga superficial, ci cu toata inima, din adancul sufletului, cautand sa patrunzi singur, cu judecata ta, pana in temeiul fiecarei idei, a fiecarei expresii verbale din rugaciuni: de ce anume se spune asa? De ce trebuie facaut asa si nu altfel? Atunci rugaciunea ta va fi intelegatoare, pornita din inima, de-viata-facatoare, plina de lumina si de har si iti va aduce o adanca desfatare duhovniceasca, pace si bucurie. Atunci o vei iubi mai mult decat orice pe lume. Dar rugaciunea superficiala, ca una ce ramane stearpa, produce plictiseala, apatie si lipsa de tragere de inima. Bateti si vi se va deschide [Mt 7,7]. Bate in usa milostivirii lui Dumnezeu orice pacat ai fi savarsit, oricat de arzatoare ar fi sagetile vrajmasului, oricat de puternic ar fi el inradacinat in inima ta; si ti se va deschide de buna seama! De cate ori ma batut, mi s-au deschis usile milostivirii lui Dumnezeu. Adu-ti aminte intotdeauna acest lucru cand te rogi, cand cazi inaintea lui Dumnezeu, a Preacuratei Sale Maici sau a sfintilor. Rugandu-se inaintea chipului Stapanei, sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu s-au invrednicit a vedea Prototipul, adica pe Stapana Insasi. Roaga-te deci lam icoane, infatisanduti-i pe cei inchipuiti de ele si umple-te de la ei de credinta, speranta si iubire.

A privi la Maica lui Dumnezeu e deopotriva cu a privi la Domnul Insusi, fiindca Domnul este cu Ea si in Ea in veac si Ea este casa cea preaimpodobita a lui Dumnezeu; a o chema pe Ea este deopotriva cu a chema pe Domnul Insusi, Care si-a facut salas in Ea; fiindca Ea este intru totul asemenea Domnului fiind cel mai curat chip si cea mai curata asemanare cu Dumnezeu. Slava Tie, Stapana! Pomeneste-ne intru imparatia Ta si ajuta-ne cu puterea Ta stapanitoare impotriva vrajmasilor vazuti si mai vartos a celor nevazuti, care cauta neincetat sa ne inghita. Cand ne rugam trebuie sa fim incredintati ca Dumnezeu, Maica lui Dumnezeu, Ingerii si Sfintii: 1) ne aud; 2) pot; 3) vor sa ne implineasca dorinta noastra dreapta si ca 4) ne-o vor implini, daca vom cere cu sarguinta, fara a ne indoi catusi de putin ca o vor implini asa cum vor socoti de cuviinta. Cand in timpul rugaciunii diavolul cufunda in intuneric si-ti sterge din fata ochilor inimii chipul viu al Stapanei de Dumnezeu Nascatoare, sau al unui inger, sau al unui sfant, atunci straduieste-te cu tarie sa pastrezi cat mai mult vii aceste chipuri in fata ochilor inimii tale, sa faci vazute cele nevazute, dupa cum este scris: Credinta este doveditoarea lucrurilor celor nevazute [Evr 11, 1] si roaga-te lor ca unor persoane vii aflate inaintea ochilor inimii tale, cu dragoste si osardie, asa cum canta biserica: noi cei ce alergam la tine cu osardie, cu nadejde in grabnica mijlocire si ajutor. Nici un cuvant de rugaciune sincera nu ramane zadarnic inaintea lui Dumnezeu, ci aduce roada buna, fiindca rugaciunea curata este o mare putere care pleaca bunatatea lui Dumnezeu spre mila si darnicie. Adu-ti aminte de Avraam, Moise, Ilie, Elisei, Daniel, Anania, Azaria si Misail, de toti sfintii: cate minuni a facut rugaciunea lor! Daca samanta celui viclean, ganduri viclene, cuvintele si faptele viclene pot rodi atat de mult si sa fie atat de puternice in oemenii vicleni, cu atat mai vartos semintele bunului Dumnezeu. Orice lucru bun nu ramane zadarnic. Atunci cand proslavim sau cand chemam numele Domnului sau pe Cel al Stapanei noastre deDumnezeu- Nascatoarea, trebuie sa proslavim sau sa chemam intotdeauna cu sinceritate, cu cucernicie, cu inima si cu buze curate, ca Dumnezeu sa raspunda rugaciunii sau laudei noastre izvorate din inima, pentru ca Domnul sau Preacurata sa se intoarca spre noi si sa ne rasplateasca potrivit credintei si ravnei noastre. Tot astfel, atunci cand ii proslavim si ii chemam pe sfintii lui Dumnezeu, trebuie sa-i proslavim si sa-i chemam din toata inima, cu suflet fierbinte, pentru ca in acest chip sa se apropie de noi, sa ni-i apropiem si, dupa putinta, sa ne asemanam lor: fiindca atunci cand ii chemam si ii proslavim cu inima curata ei sunt cu noi, mijlocesc pentru noi si duc rugaciunile noastre catre Dumnezeu. Tot cu suflet trebuie sa ne rugam pentru vii si pentru morti. Prin caldura sufletelor noastre ne apropiem de ei, ceea ce este foarte insemnat, ii apropiem pe ei de noi, si se apropie de noi Dumnezeu, Caruia ii este placuta iubirea, unitatea iubirii. Iata prin ce anume e puternica mai cu seama rugaciunea obsteasca, cultul divin comunitar: prin unitatea iubirii noastre dintre noi insine, prin unitatea iubirii sfintilor fata de noi, prin mijlocirea lor obsteasca pentru noi inaintea lui Dumnezeu, precum si prin mijlocirea noastra unii oentru altii. Pentru aceasta slava si multumire Domnului Dumnezeului nostru, Cel ce bine a voit asa catre Biserica Sa cea sfanta! Slava iubirii sale de oameni! O, preotilor si mirenilor, inaltati adeseori slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, lui Dumnezeu Cel in Treime; fie ca slava aceasta sa salasluiasca inainte de toate in inimile voastre, in credinta si iubire nefatarnica, in blandete, in smerenie, nerautate, infranare, curatie sufleteasca si trupeasca, simplitate, in milostivire, in ascultare unii catre altii, in pocainta fierbinte, nefatarnica, in ravna fata de tot lucrul bun. Iata in ce anume trebuie sa se aduca

inainte de toate slava sfintei Treimi, de catre noi, pacatosii. Adeseori insa noi inalatam slava, dar noi insine lipsim de slava numele lui Dumnezeu printr-o viata necrestineasca, prin patimile noastre, prin viclesugurile, mania, pizma, vrajba, neinfranarea, necuratia, viata desfranata, nelucrarea, lenea, setea de inavutire, inima impietrita, carteala, nesupunerea si alte pacate. Jertfa de ardere de tot, Vechiul Testament, preinchipuia arderea de tot in chinuri pe cruce, a trupului Domnului Slavei Care a patimit pe cruce si arderea de tot a harului Sau, a preacuratului Sau Sange, pentru pacatele noastre. Duhul Sfant a pogorat peste apostoli in chip de limbi de foc, aceasta insemnand arderea de tot a pacatelor lor si a pacatelor tuturor celor ce cred in Iisus Hristos si se caiesc, insemnand totodata si iubirea inflacarata fata de Dumnezeu si aproapele a sufletului lor, precum si tuturor credinciosilor. Simtim cum harul Duhului Sfant arde toate pacatele noastre. Ca focul si ca lumina sa-mi fie Trupul si Sangele Tau Cel scump, Mnatuitorul Meu, arzand materia pacatului si mistuind spinii patimilor si luminandu-ma tot pe mine, cel ce ma inchin Dumnezeirii Tale se spune in canonul impartasaniei. Apostolii sunt norii dumnezeiesti ai Stapanului Hristos, fiindca au fost plini de harul Sau deviata-facator si auadapat cu acest har nenumarate inimi omenesti, asa cum norii de ploaie adapa pamantul insetat. Ei au fost ca niste nori, fiindca s-au aflat deasupra tuturor patimilor omenesti, mintea si inima lor au fost intotdeauna sus si intocmai ca norii, au trecut peste tot pamantul. De aceea au fost si adusi pe nori la adormirea Maicii Domnului. Intelepciune, drepti! Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Intelepciunea este Hristos Dumnezeu Intelepciunea ipostatica a lui Dumnezeu. Drepti, adica cu inima curata. Lumina lui Hristos (prin Sfintele Taine)m lumineaza tuturor. Pentru talcuirea simbolului lumanarii si a cadelnitei in timpul Liturghiei Darurilor mai-inainte-sfintite, trebuie sa ne amintim ca in vechime erau luminati cu ele cei chemati (catehumenii) care se pregateau pentru botez si ca aceasta lumanare era asezata langa Sfintele Daruri mai-inainte-sfintite. Prin aceasta lumineaza Insusi Domnul. Ce lucrare infinit de mareata ii revine pe pamant preotului! Lui ii sunt incredintate educarea si indrumarea sufeletelor omenesti rascumparate cu Sangele Fiului lui Dumnezeu; iar pentru aceasta de cata iubire este nevoie, de cata tagaduire de sine, de cata rabdare! Si ce viata trebuie sa aiba preotul, ce exemplu bun trebuie sa dea ! Lui ii este incredintata savarsirea dumnezeiestilor Taine : Botezul, Mirungerea, prefacerea painii si a vinului in Trupul si Sangele Domnului si impartasirea cu ele a credinciosilor, savarsirea Tainei Cununiei si a Sfantului Maslu. Cat de ceresc trebuie sa fie el pe pamant! Ce sfant! Ce simplu! Cand savarseste un serviciu divin, particular sau public, sau Sfintele Taine, sau alte ierugii, sau cand invata poporul, preotul trebuie sa aiba intru sine Duhul lui Hristos si sa-si iubeasca pastoritii si, in general, pe toti oamenii, cu dragostea lui Hristos [Flp 1, 8], cum vorbea despre sine apostolul. Asa trebuie sa fie preotul, mai cu seama atunci cand savarseste taina iubirii si dreptatii nemarginite a lui Dumezeu, Taina Impartasaniei, sau Liturghia, de asemenea Taina Botezului : atunci el trebuie sa fie plin de iubire cereasca si cu totul sus si sa lase deoparte toate grijile pamantesti. Si asa cum harul Duhului Sfant l-a inaltat si asezat sa savarseasca Sfintele Taine cele mai presus de ceruri, asa si ele este dator sa se inalte intotdeauna cu duhul, pentru ca, dupa putinta, sa se arate pe masura iubirii lui Dumnezeu, Care ne iubeste in chip nemasurat. Iar cand cauta spre oameni, privirea protului trebuie sa fie intotdeauna

asemenea celei a lui Hristos, sfanta, iubitoare, blanda, fara rautate, iertatoare, largcuprinzatoare, adanca. Ce este lumian mintii pentru desfatarea de care ne-a creat Domnul? Sa punem inainte toata lumina Bibliei si a Evangheliei, a Vechiului Testament si Noului Testament, toata lumina dumnezeiestilor slujbe ale Bisericii Crestine Ortodoxe, lumina scrierilor tuturor Sfintilor Parinti, inteleptiti in felurite chipuri de Dumnezeu pentru alcatuirea unor scrieri de o infinita diversitate, lumina tuturor scrierilor si invataturilor unor scriitori laici, bine intentionati si inteleptiti in felurite chipuri de Dumnezeu in diverse ramuri ale cunoasterii; sa ne inchipuim cata lumina salasluia in mintile si in sufletele Sfintilor, cat de mare, de bogata, de dulce si de fermecatoare pentru suflet si pentru inima este aceasta lumina, intr-atat incat unii oameni nu se mai satura, sorbind cu sete aceste cunostinte, aceasta lumina. Si adu-ti aminte ca toate acestea nu sunt decat o infima particica a acelei lumi a mintii pe care o vad in cer alesii lui Dumnezeu: fiindca aceasta lumina a mintii tasneste nemijlocit din Dumnezeu Insusi, Izvorul infinitei Intelepciuni, bunatati, dreptatii si sfinteniei. Tamaia ce se revarsa din cadelnita incepand de la prestol si altar in toata biserica insemneaza harul Sfantului Duh cu care Domnul Iisus Hristos a umplut si a inmiresmat toata Biserica sa cereasca si pamanteasca, si care ramane si va ramane in Biserica pana la sfarsitul veacurilor. Toti sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu s-au umplut de har, s-au sfintit si s-au mantuit de harul Duhului Sfant; prin ele se mantuiesc si astazi toti credinciosii; prin el se svarsesc toate Tainele; el respira in toate slujbele dumnezeiesti, in Sfintele Scripturi, in cantarile sfinte; el strabate toate ritualurile Bisericii; el lucreaza in sfintitii slujitori si ii imbraca in frumusete si putere duhovniceasca atragand spre el mintile si inimile poporului credincios; ei invata, liturghisesc, conduc si zidesc prin el. Semnul crucii, facut cu mana dreapta, cu trei sau doua degete deodata trebuie sa-i aduca aminte totdeauna crestinului adevarurile fundamentale ale credintei crestine: despre faptul ca exista un singur Dumnezeu in trei ipostase; despre cele doua firi in Iisus Hristos, Mantuitorul si Rascumparatorul nostru Unul in Treime si despre faptul ca Sfanta Treime ne este tot atat de aproape, cum ne sunt totdeauna aproape mainile, ochii, inima, daca noi insine ne apropiem de Dumnezeu cu mintea si cu inima. Cata diversitate si cata bogatie exista in cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe! Cata zidire, cata dulceata in toate rugaciunile, cantarile, psalmii si cantarile bisericesti (stihiri, irmoase, tropare, condace, antifoane, icoase, svetilne, exapostilarii)! Cata mare de lumina si de fericire pentru sufletele cu adevarat evlavioase e cultul divin al Bisericii noastre! Majoritatea crestinilor ortodocsi nu le cunosc, insa, nu le simt si fug de ele...Multi cunosc liturgica, dar aceasta stiinta nu este doar un sistem arid si nici pe departe nu insufla dragostea de cultul divin in cel ce studiaza aceasta stiinta sau citesc desprea ea in carti; chiar si in biserica cultul divin se face uneori in chip neglijent si cu mari omisiuni; crestinul ortodox nu poate dobandi nici aici notiuni ferme despre el si, de aceea, se plictiseste, se indeparteaza de cultul divin si de biserica. La lumian soarelui vedem deslusit toate obiectele, indeosebi cele apropiate, pe cele mai mari si pe cele mai mici, dar cu o lupa sau cu un instrument optic maritor vedem clar si obiectele mai indepartate. Tot asa sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu si toti ingerii Domnului, aflandu-se neincetat in Dumnezeu, in Lumina cea vesnica, in Fiinta cea mai simpla, uniti in chipul cel mai strans cu Ea, vad toate nevoile noastre, ne cunosc toate gandurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele, aud toate cuvintele noastre. De aceea, chemand inainte de

toate pe Domnul, sa chemam cu nezdruncinata credinta si cu osardie intru pocainta pe Maica Domnului, pe sfintii ingeri, pe sfinti care au bineplacut lui Dumnezeu, in ajutorul nostru cu nadejdea ca vom fi auziti si sa vietuim in sfintenie, asa cum sfant este Domnul, cum sfinti sunt si sfintii. Cand venim in biserica, la dumnezeiestile slujbe in fata Domnului Iisus Hristos Care este prezent de fata si Care a zis: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor [Mt 18, 20]. Rugatorii nu trebuie sa uite acest lucru; dar pentru aceasta, cu atat mai osarduitoare si mai vie trebuie sa fie rugaciunea noastra in biserica, cu atat mai cucernici trebuie sa stam in ea si sa nu iesim inainte de vreme, cu exceptia cazurilor de forta majora. De ce spune preotul: Pace tuturor! inainte de citirea Evangheliei? Pentru ca el insusi sa citeasca Evanghelia cu cea mai adanca liniste sufleteasca si pacea simtamintelor, fara pic de graba, fara tulburare; si pentru ca toti ceilalti de fata sa o asculte in aceeasi stare. De ce, inainte de Liturghie, preotul face rugaciunea intrarii (in biserica) speciala. In semn de smerenie in fata dreptului Dumnezeu, ca un pacatos, nevrednic de a intra in casa lui Dumnezeu si de a sta inaintea tronului Sau; de aceea citeste psalmul: Intra-voi in casa Ta...Doamne, povatuieste-ma intru dreptatea Ta [Ps 5, 8-9]. Binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul...Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate intru intelepciune le-ai facut...se canta cu multa intelepciune la inceputul vecerniei intru slava Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a facut lumea si pe om si l-a recreat pe om prin venirea Sa in lume, prin invatatura, patimile, moartea si invierea Sa. Ce semnificatie are expresis slujba dumnezeiasca? Ea inseamna ca Dumnezeu ii slujeste omului si in mod reciproc omul slujeste lui Dumnezeu. Dumnezeu slujeste pe om prin aceea ca-i da harul Sau, ii da sfintenie, putere, mantuire, izbavire, curatire, pace, mangaiere, luminare, iubire curata, prin aceea ca se da pe Sine Insusi drept mancare si bautura, ca ni-l da pe Duhul Sfant (prin Botez, Mirungere si celelalte Taine). Omul slujeste lui Dumnezeu privind necontenit spre El ca spre Obarsia, Prototipul si Izvorul sau primordial prin ravna de a se feri de orice pacat, de a savarsi toata dreptatea si virtutea cu neincetata pocainta, lauda si multumire aduse Domnului, Creatorul, Proniatorul si Mantuitorul si primind cu cucernicie Tainele: Pocainta, Impartasania si celelalte si in acest chip, umbland necontenit in caile Domnului, cu frica si intru sfintirea Duhului [2 Tes 2, 13]. Prorocul Isaia ne arata chipul pocaintei atunci cand, vazandu-L printr-o vedenie pe Domnul sezand pe tronul Sau cel preainalt, inconjurat de heruvimi, a spus: Vai mie ca sunt un om pierdut as vrea sa-L slavesc si eu pe Dumnezeu, dar buzele imi sunt spurcate...Unul dintre heruvimi a luat cu un cleste un carbune aprins pe jertfelnicul ceresc, a zburat catre el si i l-a apropiat de buze, spunand: Iata, s-a atins de buzele tale si va strege toate pacatele tale si faradelegile tale le va curati [Is 6, 1-7]. Acest carbune aprins inseamna focul dumnezeiescului Trup si Sange al Domnului, primit de preoti si mireni spre impartasire si curatire de pacate. Cadelnita cu carbuni si tamaie e o arma puternica in mainile mele; este semnul harului pe care mi l-a dat Dumnezeu, al puterii si autoritatii de a ma ruga pentru oamenii din toata lumea, mai cu seama pentru cei ce fac parte din sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica; este semnul harului inflacarat, arzator, bine-mirositor al Sfantului Duh, care respira in toate inimile credincioase si pregatite spre a-l primi; este focul si buna-mireasma sfinteniei Lui si al tuturor

darurilor harului. Dar slujeste si ca preinchipuire a Maicii Domnului care a purtat in pantecele Sau carbunele arzand al Dumnezeirii. Atunci voi pune pe altarul Tau vitei [Ps 50, 21]. Vitei, adica patimile noastre cele dobitocesti pe care trebuie sa le omoram, injunghiindu-le cu jungherul osandirii de sine, invinuirii de sine, pocaintei si al tagaduirii de sine: Omorati madularele voastre pamantesti [Col 3, 5]. Semnul crucii, facut asupra lor de crestinii ortodocsi, inchipuieste intreaga esenta a credintei crestine, Sfanta Treime si minunata mantuire a noastra, a pacatosilor, savarsita de Treime prin intruparea, patimile, moartea si invierea lui Hristos Dumnezeul, Unul din Sfanta Treime! , cata intelepciune intr-un semn atat de simplu! O, intelepciune mai presus de fire! Facem semnul crucii, la frunte, la inima, la umeri sau la muschi pentru a intipari in minte, in inima si in tot lucrul nostru taina Sfintei Treimi si a intruparii, patimirii, mortii si invierii pentru noi a Fiului lui Dumnezeu, pentru a strange ca sa spun asa, la picioarele crucii toata puterea noastra, insusirile cu care am fost inzestrati, toata viata noastra, pentru a ne rastigni impreuna cu Hristos, pentru a muri neincetat pentru lume si pentru pacat si pentru a iubi Sfanta Treime din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea noastra. Sfanta credinta ortodoxa! Cate bunuri cu neputinta de exprimat in cuvinte se deschid intru tine! Cum innoiesti, cureti si prefaci sufletul si chiar trupul nostru prin credinta si nadejde, prin pocainta si rugaciune, si mai cu seama prin Taina de-viata-facatoare a impartasaniei! Cate negraite daruri sunt intru tine! Cata viata dumnezeiasca! Cate minunate lucrari ale Duhului Celui de-viata-facator! Neputinciosi fiind, ne vindecam; morti fiind, suntem facuti vii; legati fiind cu legaturile pacatului, ne dezlegam; robiti fiind, dobandim libertate; intristati fiind, aflam mangaiere; in intristari cazand, ne vindecam si ne ridicam cu bucurie; in nenorociri si in primejdie, ne izbavim de ele; in boli fiind, ne tamaduim; de suntem vinovati de nenumarate pacate, ne izbavim de toate. Cate bunatati sunt intru tine, sfanta credinta ortodoxa! Ce comoara de dumnezeiesti nestemate! Ce hambar nesecat! Ce izvor de apa vie al Sfantului Duh! Ce soare luminos pentru cei ce orbecaiesc in noaptea grijilor vietii! Ce izvor de sfintenie, nestricaciune si buna-mireasma ! Ce minunata sare a pamantului pentru noi, oamenii pamantesti, otraviti de putreziciunea pacatului pana in maduva oaselor! Multumim Domnului pentru o asemenea cereasca, sfanta si de-viata-facatoare comoara! Invata0ne pe noi toti, Stapane, s atraim in chip vrednic de aceasta credinta, de aceasta speranta! Pune, Doamne, aluatul credintei Tale, al harului Tau, in inimile poporului Tau, pune-l in trei masuri de faina, pana ce se va dospi totul [cf. Mt 13, 33] (cele trei puteri ale sufletului). Cum se talcuieste troparul Crucii: Mantuieste, Doamne, poporul tau si binecuvanteaza mostenirea Ta...etc. Ce inseamna mostenirea Ta? Care este mostenirea lui Dumnezeu? Crestinii. De ce? Fiindca sunt rascumparati de Iisus Hristos cu pretul sangelui Sau si sunt ai Sai. Ce inseamna cuvintele: si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau? Care este poporul lui Dumnezeu? Crestinii. De ce? Fiindca vietuiesc dupa legea lui Dumnezeu si fiindca Dumnezeu vietuieste cu ei, dupa cum este scris: voi sunteti templu al Dumnezeului celui viu, deoarece scris este: Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu [2 Co 6, 16-18] zice Domnul, Atottiitorul. Mantuieste, Doamne, poporul Tau...De ce (de cine) sa-l mantuiasca? De pacate, de diavolul, cel ce ne defaimeaza neincetat. Binecuvanteaza mostenirea Ta. Ce inseamna binecuvanteaza? Inseamna: revarsa tot binele asupra poprului Tau, sau da-i tot binele: pace, sfintenie, bun renume, arata-ti neincetat asupra lui puterea Ta, Pronia Ta.

In cruce, s-a concentrat ca lumina in soare toata iubirea Atotputernicului Dumnezeu pentru lume, pentru om, toata puterea iubirii Sale. Daca Dumnezeu Tatal L-a dat pe Fiul Sau pentru noi oamenii, nu ne va da, oare toate impreuna cu El, dupa cuvantul Apostolului [Rm 8, 32]? De aceea crucea de care ne folosim in timpul rugaciunii si in alte prilejuri este o chezasie a nemasuratei mile pe care o are Dumnezeu fata de noi si a grabnicei impliniri a rugaciunilor noastre. Ea este arma pentru izgonirea vrajmasilor, pentru pironirea trupului sau ratignirea patimilor. La parastase si la inmormantari se inalta adeseori scurte rugaciuni pentru odihna sufletului celui adormit si pentru ca sa i se ierte toata greseala, ceea ce este de mare folos rudelor, prietenilor si cunostintelor care inconjoara patul de moarte al raposatului, dar si mai de folos raposatului insusi, al carui suflet nu mai poate acum sa-si ajute siesi, fiindca lucrarea lui a luat sfarsit si are mare nevoie de o rugaciune sincera din partea slujitorilor altarului Domnului si a tuturor celor apropiati. Ecfonisele preotului prin care se vesteste ca Domnul Iisus Hristos este invierea, odihna si viata raposatului revarsa o mare bucurie in sufletele intristate ale apropiatilor, care ii plang sfarsitul, invatandu-i sa nu priveasca moartea fara spaima deosebita, ca pe un somn: fiindca mortului i se spune adormit, iar in sintagma, deseori repetata in cantarile de inmormantare: Fa odihna, Doamne, mortul este numit de asemenea adormit. Deosebit de mangaietor este otpusul parastasului, pe care il rosteste preotul sau arhiereul. In acest otpus se exprima in numele Bisericii fagaduinta desfatatoare ca Domnul, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale si ale tuturor Sfintilor, va aseza sufletul celui adormit in corturile dreptilor, ca ii va da odihna in sanul lui Avraam si il va numara cu dreptii, ca un Dumnezeu bun si iubitor de oameni. In incheiere pentru cel adormit se mai cere vesnica odihna si vesnica pomenire, dupa care cantaretii repeta de trei ori vesnica pomenire. Doxologia catre Tatal, Fiul si Sfantul Duh este folosita adeseori, fiindca El singur este Dumnezeul slavei Care pe toate le-a facut pentru slava numelui Sau; slava sfintilor Lui pe care ii proslaveste Biserica este slava Sa; Ea incepe cu El, se intoarce la El si ramane vesnic in El. Ce inseamna cultul divin si de ce se face? Ce inseamna a sluji Domnului ? Inseamna intoarcerea si alipirea chipului de Prototip, a micii picaturi de viata la Izvorul nesecat al vietii, a celui creat intru asemanare si dreptate la Izvorul dreptatii vesnice, a celui creat intru sfintenie la Izvorul sfinteniei, a celui creat cu vointa libera la Izvorul libertatii, a celui inzestrat cu ratiune, la Izvorul intelepciunii si al ratiunii. A sluji lui Dumnezeu inseamna a te impartasi de sfintenia si dreptatea Lui : fiindca Dumnezeu este iubire si Bunatate infinita ; de pacea Lui, de libertatea Lui, de intelepciunea si puterea Lui ; de lumina si buna-mireasma Lui ; toate acestea insa numai cu conditia ca omul, atunci cand se apropie de Dumnezeu, sa o faca cu credinta, iubire, smerenie, osardie, cu nefatarnica pocainta, cu cea mai mare dorinta de a fi asa cum se cuvine sa fie orice om, dupa gandul lui Dumnezeu. A sluji lui Dumnezeu este o fericire pentru orice om. Slujirea lui Dumnezeu este o datorie si o obligatie a oricarui om, mai cu seama a crestinului : fiindca Dumnezeu Insusu slujeste omului dandu-i mantuire, prin minunata grija sau promie pe care i-o poarta, prin Economia Sa. Omul slujeste trupului sau sil odihneste, il hraneste, il imbraca ; cu atat mai mult trebuie sa slujeasca sufletului sau indreptandu-l intru totul spre Dumnezeu. Slujind Domnului cu sinceritate, omul se izbaveste de stricaciunea pacatului ; se curata, se sfinteste, se face pasnic, se hraneste si capata putere, se lumineaza duhovniceste ; dar daca nu slujeste lui Dumnezeu, atunci va sluji de buna seama pacatului, patimilor sale, diavolului, vrajmasului sau, se va lipsi de viata si va cadea in haul pierzaniei. Sufletul nostru este o fiinta lucratoare, care nu poate ramane in nelucrare ; de aceea

atunci cand nu face binele, va face negrait raul : Cine nu aduna cu Mine, risipeste [Mt 12, 30], zice Domnul. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu [Lc 24, 53]. Iata o lectie pentru crestini, daca vor sa fie crestini adevarati! Ei trebuie sa fie cat mai des cu putinta in biserica, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu, asa cum a randuit Biserica si cum fac adevaratii crestini, fiind in fiecare zi in biserica, pentru a aduce lauda lui Dumnezeu; fiindca prin aceasta se slabeste puterea diavolului asupra noastra, sunt biruite patimile, inclinarile si alunecarile spre pacat si omul invata sfintenia si dreptatea, in toata vremea vietii sale si in acest chip se face placut lui Dumnezeu si se invredniceste de nestricaciune. Iar acesta este scopul intregii vieti. Ortodocsii membri ai imparatiei rusesti si din celelalte stapaniri crestine trebuie sa-si aduca aminte ca sunt membrii ai Imparatiei duhovnicesti, vesnice, atotputernice a lui Hristos; ca sunt membri ai Bisericii lui Dumnezeu si, aducandu-si aminte de aceasta in toata vremea, in vreme de pace sau de razboi, de belsug sau de lipsuri, de sanatate sau de boala, de fericire sau de nefericire, de saracie sau de bogatie, oameni de vaza sau oameni de rand, sa se predea pe sine intru totul lui Hristos Dumnezeu, sa cheme cu osardie atat numele Domnului Dumnezeu, cat si numele Preacuratei, Preabinecuvantatei Maicii lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor, sa-L preamareasca pe Domnul si sa-I multumeasca pentru binefacerile Sale. Aceasta ne invata Biserica prin randuielile sale liturgice. Semnul crucii la frunte, la inima si la umeri se face pentru ca Dumnezeu Tatal sa salasluiasca intotdeauna in minte, Fiul lui Dumnezeu in inima si Duhul Sfant in vointa noastra, in tot ce faptuim, astfel incat Sfanta Treime sa patrunda si conduca intreaga noastra fiinta; de asemenea, pentru a rastigni cugetele, simtirile si tendintele pacatoase si pentru a-I consacra lui Dumnezeu, pe de-a-ntregul minte, inima si vointa. Ce inima curata, straina de orice impatimire a vietii trebuie sa aiba preotul, pentru a fi locas si purtator al iubirii dumnezeiesti, iubire sfanta, arzatoare, pentru intreaga omenire iubita, mantuita de Dumnezeu in Iisus Hristos Domnul, pentru a aduce lui Dumnezeu jertfa nesangeroasa pentru toata lumea, pentru Biserica cereasca, pamanteasac si cea de dedesubt; pentru a-I aduce lui Dumnezeu, sincer si din inima curata, multumire Bisericii pentru patriarhi, proroci, apostoli, mucenici, evanghelisti, ierarhi, cuviosi si drepti; pentru a inalta rugaciuni cu inima deschisa pentru toti cei adormiti si pentru toti cei vii, pentru pacea a toata lumea, pentru bunastarea sfintelor biserici, pentru unirea tuturor, pentru Sfantul Sinod, pentru episcopat, preotime si diaconime, pentru tot clerul, pentru imparat, pentru toata casa imperiala, pentru tot poporul, pentru cei ce umbla pe mare, pentru cei ce calatoresc, pentru cei ce patimesc, pentru cei robiti etc. Cat de sublim, de maret, de insemnat este in noi sufletul creat dupa chipul lui Dumnezeu, pentru care Dumnezeu Cuvantul S-a facut om, a trait pe pamant, a invatat, a facut minuni, a patimit, a murit, a inviat; pentru care a fost creata lumea vazuta si toata diversitatea fapturilor, care i se supun; pentru care exista Vechiul si Noul Testament; pentru acre sunt prorocii, apostolii, evanghelistii, intreaga ierarhie; pentru care mai cu seama inca in persoana lui Adam si a Evei si apoi a patriarhilor, prorocilor a fost intemeiata pe pamant Biserica; pentru care exista mucenicii si cuviosii; pentru care s-au savarsit atatea minuni vechi si noi! Oare ce i-ar fi putut da mai mult Creatorul creaturii Sale facand-o dupa chipul si asemanarea Sa, facand-o dumnezeu dupa partasie, dupa ratiune, sfintenie, dreptate si libertatea vointei? Pazeste deci, omule, mai mult ca orice pe lume ceea ce este intru tine dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; si nu te face rob stricaciunii, pacatului, patimilor trupesti; ravneste mereu la viata

sfintilor; si fii, pe pamant, om ceresc! Fiti sfinti! Cugetati la cele de sus nu la cele pamantesti!... Apostolul Pavel a fost rapit pana in al treilea cer! Ce cinste pentru fiinta omeneasca! Ce incredintare pentru oameni a adevarului evanghelic! Ce nadejde! Dumnezeul meu! Si noi suntem oare crestini, ramanand lipiti de cele pamantesti, de pulbere, de frumusetea cea pamanteasca, de bogatia cea pamanteasca, de onorurile pamantesti, sanatatea pamanteasca? Cugetati la cele inalte! Sus sa avem inimile! In creatie, providenta si rascumparare, Dumnezeu l-a daruit pe om peste masura. Omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, fiind facut imparat al pamantului si ca prieten al lui Dumnezeu (Avraam a fost numit prieten al lui Dumnezeu) [Iac 2, 23] si fiu al lui Dumnezeu; pentru rascumpararea lui din caderea in pacat, din blestemul cel drept si din moartea vesnica, Dumnezeu Insusi S-a intrupat, l-a invatat, l-a luminat, l-a facut partas la felurite binefaceri, a vindecat tot felul de boli, a inviat din morti si in cele din urma, a patimit, a murit si a inviat, l-a facut partas Trupului si Sangelui Sau, l-a indreptat prin apa si prin duh, l-a insemnat cu pecetea Duhului Sfant, i-a fagaduit inviere din morti si nemurire. Dupa cum vezi, omule, ti s-a dat nesfarsit: de aceea si de la tine se cere si ti se va cere mult la judecata lui Dumnezeu; trebuie sa cunosti voia lui Dumnezeu si sa pazesti porunca: sa-L iubesti pe Dumnezeu din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea si mai presus de toate, sa nu te alipesti de nimic pamantesc, de nici o faptura; sa traiesti curat, sfant, sa nu te spurci cu patimile vietii si mai cu seama cu curvia si neinfranarea; sa urasti rautatea, invidia, lacomia, trufia, lenea, nepasarea, libera-cugetare etc.; altmiteri vei fi pe drept pedepsit de chinul cel vesnic, ca unul ce ai fost daruit cu toate cele ce sunt spre viata si spre buna cucernicie [2 Ptr 1, 3], ca unul ce ai calcat sangele Fiului lui Dumnezeu, sangele Testamentului, fara de care nu se gaseste jertfa de rascumparare. Vezi deci: petrece cu frica vremea vietii si lucreaza la mantuirea ta, cea dobandita cu un pret atat de mare, nu motai si nu dormi! Ce inseamna deasa repetare a lui: Doamne miluieste, Da Doamne? Scurta rugaciune Doamne miluieste, precum si Da Doamne ne aduce aminte permanenta noastra vinovatie fata de Dumnezeu din pricina neincetatelor noastre greseli, cu voie si fara voie; nevoia de pocainta neincetata; ne aduce aminte de saracia noastra sufleteasca, de nenorocirea, goliciunea si nevoia permanenta dea primi mila si ajutorul lui Dumnezeu. Acestea sunt rugaciunile cele mai de trebuinta, de care avem nevoie asa cum are nevoie trupul de respiratie; de aceea se folosesc atat de des. Mare este preotul in timpul savarsirii slujbelor de fiecare zi si mai cu seama a Tainelor: el este investit de Dumnezeu cu cea mai mare autoritate, devine atotputernic si-L poate ruga pe Dumnezeu pentru intreaga lume. In ce consta secretul si puterea cultului nostru divin public, intotdeauna aceleasi linii generale, desi in treptele sale cele mai inalte divers si de o frumusete fara de seaman in decursul saptamanii si al anului, in functie de specificul sarbatorii? In aceea ca ii determina pe rugatori, pe pastorii si slujitorii bisericesti si pe mireni sa se inalte intotdeauna, pana la idealul rugaciunii crestine: o rugaciunea razatoare, atotcuprinzatoare in iubirea ei; ca ii face pe rugatori sa arda de iubire fara de Dumnezeu Cel in Trei Ipostase, fata de Maica Domnului, fata de puterile ingeresti, fata de toti sfintii, care imparatesc impreuna cu Hristos in ceruri, ca sa fie in sincera comuniune rugatoare cu ei; pentru ca il face pe om sa cunoasca si sa iubeasca frumusetea primordiala, prototipica a lui Dumnezeu, frumusetea chipului lui Dumnezeu in Maica lui Dumnezeu, in sfintii ingeri din cer, in sfinti si in general in omul, creat dupa chipul

lui Dumnezeu si sa se straduiasca sa se izbaveasca prin pocainta sincera de slutenia patimilor, de absurditatea lor si sa se impodobeasca de toata virtutea. Acatistul Maicii Domnului ne arata multimea nesfarsita - cu neputinta de infatisat in cuvinte a bunatatilor duhovnicesti pe care Dumnezeu le-a daruit prin Ea neamului omenesc si cata negraita maretie si sfintenie a facut in Ea Cel de Sus; intrupandu-se din Ea si facandu-si-o Maica a Sa! Citeste mai des Acatistul Maicii Domnului! Altmiteri diavolul, care uraste tot ce este sfant, va pune in inima ta gand de hula impotriva Preacuratei si Preabinecuvantatei. Cultul divin al Bisericii Ortodoxe este o comuniune zilnica neintrerupta a membrilor Bisericii pamantesti cu Capul Bisericii si in acelasi timp, cu Sfanta Treime, cu Preasfanta Stapana noastra de-Dumnezeu-Nascatoarea, cu sfintii ingeri, cu sfintii lui Dumnezeu este o comuniune de rugaciune, de pocainta, de doxologie, de multumire sau savarsirea preacuratelor si mai presus de ceruri Taine, cele, prin care ne curatim, ne sfintim, ne impacam, ne inoim; este slujirea impacarii oamenilor cu Dumnezeu prin sangele Fiului lui Dumnezeu. Aceasta comuniune hraneste si inalta duhul nostru, intareste legatura noastra cu cei din ceruri; revarsa asupra noastra mijlocirea lor inaintea lui Dumnezeu, intareste credinta, nadejdea si dragostea noastra, aspiratia noastra catre invierea cea de obste a tuturor oamenilor, spre judecata viitoare si viata viitoare. Ce nepatimire se cere de la un preot! Cata inaltare cu mintea si curatie a miscarilor inimii! Slujind ca o veriga de legatura intre cer si pamant, trebuie sa fie el insusi un om ceresc, doar cu trupul sa se atinga de pamant, iar cu inima si cu sufletul sa tinda spre ceruri si sa ramana in cer. El sta atat de des langa tronul (prstolul) slavei lui Dumnezeu, ii aduce nevoile si pacatele tuturor oamenilor, mijloceste pentru intreaga lume, savarseste precuratele si infricosatoarele lui Hristos Taine, cele mai presus de ceruri, preaminunate, dumnezeiesti si indumnezeitoare; renaste oamenii din apa si din duh, pune pecetea darului Duhului Sfant, leaga si dezleaga pacatele oamenilor, binecuvanteaza unirea barbatului si femeii pentru inmultirea neamului omenesc; - trebuie sa fie doctor al sufeltului si al trupului, magaietor al celor intristati si mahniti, aparator al celor prigoniti fara vina, indeosebi al vaduvelor si orfanilor si ajutator al tuturor. Cat de sus cu duhul si cat de fierbinte iubitor cu inima, trebuie sa fie preotul! Trebuie sa fie un inger pamantesc, vrednic purtator al chemarii lui Hristos, al chemarii de pastor, de preot, de parinte, de judecator, ajutator, facator de pace, doctor si hranitor. De ce ne insemnam in fiecare zi si nu doar o singura data cu semnul crucii, inchipuind numerele trei si doi sau Sfanta Treime si cele doua firi ale Mantuitorului nostru? De buna seama pentru ca Sfanta Treime si Unul din Sfanta Treime, Cel ce a patimit, a murit si a inviat pentru noi, sa fie necontenit in gandul, in amintirea si in inima noastra si sa fie proslavite prin faptele si prin viata noastra. Ce mare folos cu adevarat pentru sufletele noastre ar fi daca L-am avea mereu in gand pe Dumnezeu Creatorul, Proniatorul si Mantuitorul, daca L-am iubi si am trai dupa poruncile Lui! Adu-ti aminte cu inima curata de Dumnezeu si ti se va bucura sufletul. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu si m-am cutremurat [Ps 76, 4], spune prorocul David. Punem asupra noastra pecetea Crucii inchipuind Sfanta Treime pe Unul din Sfanta Treime, Fiul lui Dumnezeu intrupat, mai intai la frunte, apoi la piept si la umeri, pentru ca mintea, inima si vointa noastra, adica intreaga noastra lucrare, sa se bucure de aceste cele mai inalte adevaruri mantuitoare si prin aceasta tuturor gandurilor, simtamintelor si faptelor noastre sa li se dea o indreptare si pentru a izgoni din minte, din inima si din toate faptele noastre duhul rautatii.

Episcopul este in eparhia sa, dupa Dumnezeu si Maica Domnului, izvorul sfinteniei pentru toti crestinii turmei sale ortodoxe, si de aceea trebuie ca toti sa-l tina in cea mai mare iubire si respect, ca pe un ierarh, arhipastor si parinte, ca pe savarsitorul cel mai inalt si imputernicit al tuturor Sfintelor Taine, instituite pentru renasterea, curatirea, sfintirea, intarirea, innoirea si mangaierea noastra. Mergand des la biserica pentru a aduce slava si lauda lui Dumnezeu, Maicii lui Dumnezeu, ingerilor si sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu ne incredintam prin aceasta din ce in ce mai mult Domnului, Stapanei noastre, sfintilor ingeri, sfintilor care au bienpalcut lui Dumnezeu, imprumutand de la Dumnezeu si de la sfinti mireasma duhovniceasca a sfinteniei, dreptatii si a toata virtutea si curatindu-ne si intarindu-ne sufletul cu harul lui Hristos si cu exemplele virtutilor sfintilor. Mai bine este a merge des in biserica lui Dumnezeu ca sa inalti slava lui Dumnezeu: acest lucru mantuieste de pacate si de ispitele diavolului si ale lumii, hraneste, desfata, se lumineaza si intareste sufletul in credinta si in evlavie. Si ce frumoasa este slujba in Biserica Ortodoxa! Nicaieri in lume, in nici o alta credinta sau confesiune, nu exista o asemenea minunata, cereasca si desfatatoare slujba. Ce ne invata Sfanta Biserica prin scurtele ecfonise sau doxologii, rostite de preot sau de arhiereu, dupa cum urmeaza: Ca a Ta este stapanirea si a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Ca bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Ca Tie se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Ca Tu esti Dumnezeul milei al indurarilor si al iubirii de oameni si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Ele ne insufla cugetari inalte despre nesfarsita putere si maretie a lui Dumnezeu, despre nesfarsita Sa bunatate si mila si despre vesnicia Impartiei lui Dumnezeu; pentru a ne face sa nadajduim nesovaitor in dobandirea milei Lui si aici si in vesncie si pentru ca sa tindem, cu toata osardia spre viata cea vesnica, folosind viata parelnica e aici ca un camp de batalie, cununa pentru biruintele noastre urmand sa ne-o dea Dumnezeu in viata viitoare. Cu cata credinta si dragoste, cu cata luare-aminte si cucernicie trebuie sa ne facem semnul crucii, aceasta arma impotriva railor demoni, care cauta in orice clipa sa ne duca la [ierzanie; cum trebuie sa ne aducem aminte ca s-a savarsit pe cruce pentru mantuirea noastra vesnica, cum trebuie sa stim cum sa ne departam de pacat, cum sa iubim dreptatea si sa o lucram cu toata inima; cum sa-L iubim pe Cel ce ne-a iubit pe noi pana la cruce si moarte si cum sa ne iubim unii pe altii! Iti poti da seama cat de mult te iubeste Tatal ceresc dupa pretul pe care L-a platit pentru tine Cel ce te-a rascumparat; si din ce nenorocire groaznica, din ce blestem, din ce moarte si din ce chinuri ale iadului te-a izbavit si te-a rascumparat Domnul Iisus Hristos. De aceea se cuvine ca cei ce viaza sa nu mai vieze lorusi, ci Aceluia Care a murit si a inviat pentru ei [cf. 2 Co 5, 15]. Cu cata evlavie, cu cata iubire multumitoare, bucurie si incantare trebuie sa privim totdeauna icoana Pruncului Cel mai inainte de veci, Domnul nostru Iisus Hristos, in bratele Preacuratei Sale Maici, Preabinecuvantata Fecioara Maria! Cu cata iubire, izvorata din inima, trebuie sa i

ne inchinam! Cu ce inima curata si strapungere trebuie sa sarutam aceasta icoana, cu cata teologhiceasca cugetare trebuie sa o privim, ziua si noaptea. Cata sfintenie si cata dreptate a vietii invatam intotdeauna, cat de vrednic de chemarea cereasca spre care am fost chemati trebuie sa umblam, in ce dragoste unii fata de altii. Fiindca pentru noi s-a facut acest pogoramant, aceasta inomenire, aceasta desertare a Fiului lui Dumnezeu, Unul- Nascut, Cuvantul cel adevarat, atotcreator, atotstiutor si atotcarmuitor al lumii vazute si nevazute! In Vechiul Testement patimile si moartea Mielului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, pentru pacatele lumii erau inchipuite prin injunghierea unor animale necuvantatoare, aceasta deoarece fara omorarea omului vechi, supus stricaciunii prin pofte amagitoare, e cu neputinta sa se faca viu omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptate si intru sfintenia adevarului [cf. Ef 4, 22.24] si fiindca numai patimile si moartea Celui fara de pacat si Atotdrept ne izbavesc de pedeapsa dreapta si moartea vesnica pentru pacatele noastre. O, cat de dreapta e dreptatea lui Dumnezeu si cat de luminoasa, nesfarsit de luminoasa! Cata nesfarsita purtare de grija pentru noi in desertarea, in patimirea si moartea Fiului UnulNascut! Cat de mult trebuie sa ne scarbim de pacat si sa ne temem de el! Avem intotdeauna la noi o arma de nadejde si usor de folosot impotriva diavolului si a pacatului : crucea si semnul crucii, cu care ne putem apara si ingradi fata de vrajmasii nevazuti, rai si vicleni, ce se razboiesc necontenit cu noi, ispitindu-ne, tarandu-ne in pacat ; prin fiinta lor spirituala si simpla ei pot impinge fulgerator de repede spre pacat pe nevazatori si pe necredinciosi. Prin randuiala inteleapta a Bisericii datand din cele mai vechi timpuri, fiii acesteia trebuie sa se insemne des cu semnul crucii (vezi canonul Crucii si de asemenea rugaciunea crucii: Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui). In sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu noi cinstim chipuri si asemanari ale lui Dumnezeu, inalta vrednicie a firii omenesti create dupa chipul lui Dumnezeu, credinta, sfintenia, dreptatea, fidelitatea, predarea catre Dumnezeu, speranta, iubirea, tagaduirea de sine, pentru a bineplacea lui Dumnezeu; salutam in persoana lor implinirea aspiratiilor, dobandirea vietii fara de moarte, cinstim si fericim nevointele lor din timpul vietii pamantesti, rugaciunea lor neadormita pentru noi dupa adormirea lor in Domnul; invatam in fiecare zi de la ei cum sa traim crestineste pentru Dumnezeu si pentru vesnicie in care au intrat si se desfateaza, pregustand si fericirea si bunatatile vesnice. Domnul Iisus Hristos, Maica lui Dumnezeu cu toti sfintii ingeri si cu sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu stau totdeauna foarte aproape credinciosilor insufletiti de o evlavie sincera, le arata bunavointa si iau parte indeaproape la viata lor. Numai sa ne predam lor cu sinceritate si sa vietuim cu suflet sfant si drept si in toata buna nadejde, sa preamarim si sa multumim sincer Domnului si Maicii Domnului si dupa Ei si sfintilor si sa fim neam ales, imparatesc, preotesc, popr de sfinti, oameni noi. Sfantul apostol Petru ii numete pe crestinii ortodocsi semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu [1 Ptr 2, 9]! Ce mare e privilegiul si demnitatea crestinilor! Dar si ce indatoriri inalte implica aceasta conditie! Cu cata ravna si cu cata perseverenta trebuie sa indreptatim prin viata si fapte aceasta chemare! Dar si ce bunatati ne sunt fagaduite in schimbul Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El [1 Co 2, 9]. Adevarul crestin isi inalta necontenit mintea si inima spre cele de sus si le hraneste cu ganduri si simtaminte inalte; acolo in cer este si comoara lui, fericirea lui, desfatarea lui, bucuria lui; el

ramane indiferent fata de pamant si de toate bunatatile lui, ca in fata unor lucruri vulgare, trecatoare, vremelnice; nu-l atrag frumusetea pamantului, desfatarea, slava, bogatia pamanteasca, stralucirea, luxul, faima, placerile si bucuriile pamantesti; stiindu-se pe pamant asemeni unui pribeag, toate acestea ii sunt straine. Numai omul putin credincios sau necredincios traieste cu mintea si cu inima alipite de cele pamantesti, de distractiile pamantesti, de vulgarele desfatari pamantesti, de frumusetea pamanteasca ce se ofileste si piere, de slava pamanteasca ce se risipeste ca fumul si nu-i place sa se inalte la cer, fiindca nu s-a apropiat niciodata de el, cufundandu-se in griji si in patimi lumesti. Cat de impreuna-simtitori cu noi sunt toti sfintii ingeri si cum se bucura ei cand facem cu un suflet voia lui Dumnezeu pe pamant! Cum sunt ei atunci indeosebi gata sa ne vina in ajutor la tot binele; cu cata bucurie duc rugaciunile noastre la Dumnezeu si mijlocesc pentru noi! Sa fim deci intr-un gand cu ingerii, pentru ca la sfarsitul nostru ei sa ne fie ajutatori si rugatori si sa ne conduca cu veselie in locasurile ceresti! Nenumarate cete de ingeri fac intru totul voia desavarsita a lui Dumnezeu Creatorul si Parinte; noi insa, asemeni diavolului renegat si a slugilor lui vom face oare necontenit impotriva si prin aceasta ne vom supune la nenumarate nenorociri aici pe pamant si la o nenorocire vesnica in viata viitoare? Sa nu fie! Sa fim cu luare-aminte la noi insine si sa respingem cu sarguinta orice rau si orice pacat si sa facem binele: si vom birui amagirea pacatului si vom iubi severitatea virtutii, a carei frumusete si dulceata nu pot fi descrise si carenu ii vor face nicicand de rusine pe cei ce le pretuiesc. Cum vor vedea oare luteranii si o seama de alti crestini care resping icoanele semnul Fiului Omului Crucea la cea de-a doua, infricosatoare venire a Sa, daca n-au vrut sa o vada aici pe pamant, nu i s-au inchinat, n-au cinstit-o pentru Cel ce s-a rastignit pe ea si pentru puterea sa de-viata-facatoare! Dumnezeirea Celui ce S-a rastignit pe cruce pentru mantuirea noastra, a patimit, a murit, s-a ingropat si a inviat din morti e demonstrata, pe langa nenumaratele Sale minuni si de invierea Sa din morti, de insasi puterea crucii care face vii pe cei morti cu sufletul si cu trupul, care arde si goneste pe demoni, domoleste patimile, vindeca bolile, dupa cum ne arata istoria Bisericii si propria noastra experienta. Toate rugaciunile si cantarile intru slava lui Dumnezeu, a Maicii lui Dumnezeu, a sfintilor ingeri si a sfintilor sunt adresate intotdeauna, in biserica si acasa, pe strada, pe mare sau pe uscat, la persoana a doua: Tu, Voi deoarece au forma unei discutii a unuia cu altul sau a mai multor persoane cu Dumnezeu, cu Maica lui Dumnezeu, cu sfintii ingeri sau cu cetele lor, cu un sfant sau cu cete intregi de sfinti care au bineplacut lui Dumnezeu, discutie care presupunea atentia lor indreptata spre noi, prezenta lor alaturi de noi sau o stransa apropiere de noi intru Domnul. Aceasta insa trebuie sa ne indemne ca in timpul dumnezeiestilor slujbe, de acasa sau obstesti, sa ne rugam, sa aducem laude, multumiri, cereri, cu credinta (intru simplitatea inimii) in apropierea lor, in bunatatea lor, in bunavointa si degraba auzirea lor, cu inima curata, cu frica lui Dumnezeu, cu speranta si iubire, cu luare-aminte si osardie pornita din inima, cu pocainta sincera pentru nenumaratele noastre caderi in pacat. Aliluia! - Laudati pe Domnul (Cantarea heruvimilor). Prin concizia si simplitatea ei, aceasta cantare are multe semnificatii; ea da marturie de necontenita contemplare de catre cetele ingeresti a intelepciunii, dreptatii, sfinteniei si bunatatii infinite a lui Dumnezeu aratate in createa, pronierea si rascumpararea lumii; precum si de mirarea si spaima ingerilor inaintea Creatorului si Rascumparatorului. Cantarea Aliluia este deseori folosita in timpul dumnezeiestilor slujbe insemnand faptul ca in timpul in care slujim Domnului si ingerii

nevazut slujesc, alcatuind parca impreuna o singura Biserica, o singura adunare, un tot; si aceasta imprejurare ne invata ca trebuie in biserica sa stam si sa ne rugam cu evlavie si intelegere ascultand cantarile si citirile. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Adu-ti aminte in care imparatie traiesti, Cui i se supune intreaga rationala, insufletita si neinsufletita, cerul si pamantul si Cui trebuie sa i te supui si tu! Domnului Dumnezeu, Creatorul si Proniatorul intregii lumi si al tuturor fapturilor si Mantuitorului neamului omenesc. Dumnezeu vesnic si Imparate a toata creatura (deci si Creatorule al meu), iarta-mi toata greseala, cu voie sau fara de voie si invredniceste-ma sa fac voia Ta. Ca Tu esti Dumnezeul meu si la Tine izvorul vietii. In Timpul dumnezeiestilor slujbe invatam sa credem cu sinceritate in Dumnezeu, sa-L iubim din toata inima si sa iubim pe aproapele ca pe noi insine sau sa ne iubim pe noi in aproapele nostru, socotindu-i pe toti frati si madulare ale unui singur trup al Bisericii lui Hristos, privind la Domnul ca la Capul ei, ca la Imparatul, Stapanul si Mantuitorul tuturor oamenilor si mai vartos al celor credinciosi, si la Maica Domnului ca la o Stapana. Cand rostim rugaciunea Tatal nostru, sa o facem cu multa insufletire si o cat mai limpede intelegere si iata cum: 1) sa patrundem adanc fiecare cuvant si expresie; 2) ceea ce cerem sa dorim din tot sufletul si din toata inima; 3) sa fim ravnitori si plini de zel spre a implini ceea ce vrea in aceasta rugaciunede la noi Dumnezeu; si 4) sa implinim in fapte ceea ce trebuie facut. Astfel, spunand cuvintele: sfinteasca-se numele Tau, trebuie sa dorim din toata inima sa traim in sfintenie si sa ne straduim sa traim in chip sfant. Spunand: faca-se voia Ta, sa avem ravna pentru implinirea voii lui Dumnezeu, cea sfanta, desavarsita, mantuitoare, atotfericitoare, preainteleapta, atotputernica, vesnica si asa mai departe. Pazirea, implinirea voii lui Dumnezeu este deja o mare distinctie a fiintei rationale, fie ea inger sau om: fiindca voia lui Dumnezeu este cel mai mare bine si cea mai mare fericire pentru fiintele rationale, desavarsirea lor. Veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu susindu-se si pogorandu-se peste Fiul Omului [In 1, 51] (cuvintele Domnului). Acum in timpul slujbelor de noapte si al Liturghiei ii vedem pe sfintiti slujitori intrand si iesind in altar si din altar si care ii inchipuie pe ingerii lui Dumnezeu; deschiderea usilor imparatesti insemneaza deschiderea unsilor Imparatiei Cerurilor (veti vedea cerul deschizandu-se). De aici, in rugaciunea vohodului mic pe care preotul o citeste in taina se spune: Fa (Doamne) ca impreuna cu intrarea noastra sa fie si intrarea sfintilor Tai ingeri. Daca Duhul Sfant pretutindenea este si pe toate le implineste, de ce mai spune: vino si te salasluieste intru noi? Inseamna oare ca El nu este pretutindenea, ca nu le implineste pe toate? Sau ca nu este si nu ramane in noi? Ca Dumnezeu, Duhul Sfant este prezent, in mod real pretutindeni, dar nu pretutindenea lucreaza in mod activ harul Sau. Fiindca intr-un pacatos, cata vreme este pacatos, Duhul Sfant nu salasluieste, cu alte cuvinte, in inima lui se afla cel ce poarta vina pacatului: diavolul; caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea, sau ce impatasire are lumina cu intunericul [2 Co 6, 14]? Duhul Sfant salasluieste insa in toti cei ce vietuiesc drept, sau in pacatosii care se caiesc sincer, curatindu-se prin pocainta. De altfel, Duhul Sfant il atinge si pe pacatos cu puterea sa ziditoare, de viata-facatoare, atotputernica, dar fara a salaslui intru el, ii sustine viata fizica, intretinandu-i activitatea fireasca a tuturor organelor sale, ca si in animale si in intreaga natura, mentinand ordinea tuturor organelor si legilor existentei; dar puterea mai inalta Duhului Sfant, sfintiroare, de-viata-facatoare si

innoitoare a sufletului si a trupului, nu este in cel pacatos. Viata lui se desfasoara in plan biologic, trupesc, animalic; de aceea, noi pacatosii Il si chemam pe Duhul Sfant: Vino si te salasluieste intru noi, fiindca pacatele noastre il fac sa stea departe de noi. Lauda Maicii lui Dumnezeu. Lumina lina a sfintei slave celei fara de moarte a Fiului Tau si Dumnezeului, a Sfnatului, Fericitului Iisus Hristos, O! Preacurata Fecioara de-DumnezeuNascatoare, cantam Tie: cuvine-se cu adevarat sa te cantam in toata vremea cu glasuri cuvioase, ca pe o Maica a lui Dumnezeu si Aparatoare a vietii; pentru aceasta neamul crestinesc neincetat pe Tine te slaveste. Evanghelia din ziua Nascatoarei de Dumnezeu (la Liturghia cea din timpul saptamanii liturgice) este extrem de instructiva. Domnul ii spune ospitalierei Marta: Te ingrijesti si te silesti de multe, dar un lucru trebuie; Maria partea buna si-a ales care nu se va lua de la ea [Lc 10, 41-42]. Aceste cuvinte ale Domnului ne sugereaza ca noi toti dorim si staruim pentru multe in diferite situatii si sub diverse aspecte; ne zbatem, ne ingrijim si ne ingrijoram de multe; pierdem insa timpul de aur, care ar trebui ocupat cu lucrul cel mai de pret: mantuirea sufletului. De pilda, citim tot felul de jurnale, gazete, carti, care se ocupa de diverse stiinte, sau, pur si simplu carti lumesti, cu un continut divers, uneori dintre cele mai dubioase; nu citim in schimb cartile de neaparata trebuinta: Cartea Cartilor, Evanghelia, nu o citim; nici Biblia, nici scrierile Sfintilor Parinti, nici cartile de cult. Crestinii se ocupa, in zilele noastre, cu tot felul de lucruri si afaceri lumesti; dar in biserica intra arareori; unii sunt preocupati sa obtina decoratii si alte distinctii, dar nu se arata deloc preocupati sa-si implineasca, cu constiinta curata indatoririle ce le revin. Preotul care aduce Domnului pentru toti si pentru toate jertfa nesangeroasa a Trupului si Sangelui Domnului pentru toti sfintii Bisericii ceresti si mai ales pentru Preasfanta, Preacurata de-Dumnezeu-nascatoarea, pentru toti membrii vii si morti ai Bisericii Ortodoxe, ba chiar pentru toata lumea, se cere sa aiba, in primul rand, dragoste fierbinte fata de Dumnezeu, Cel care ne-a iubit atat de mult si fata de toti oamenii, mai cu seama fata de Suveran si de Casa imperiala, fata de stapanirea bisericeasca si cea lumeasca, mai cu seama fata de cea bisericeasca, fata de arhiereul locului acest ochi sau soare duhovnicesc si fata de toti cei intru Hristos frati ai sai, fata de fratii bisericii sale, fata de toata turma sa duhovniceasca si sa nu-si ingaduie in inima nici cea mai mica aversiune neprietenoasa fata de cineva, aceasta venind de la diavolul; sa nu aiba vreo afectiune patimasa spre comorile pamantesti, fiindca cea mai neinsemnata patima de acest fel il manie pe Dumnezeu Care, ca unul ce este drept si sfant, nu ingaduie ca locul Sau al Creatorului sa-l ia creatura, insufletita sau neinsufletita. Slujirea arhiereasca sau preoteasca este cea mai inalta slujire, slujire mai presus de ceruri, slujire a nestricaciunii si nemuririi, slujire a impacarii Creatorului cu creatura, slujirea rascumpararii, a sfintirii, innoirii, vesniciei, mantuirii si indumnezeirii omenirii, slujire adusa Dumnezeului Ceresc. Sus sa avem inimile! Prin sfintele slujbe in sfanta Biserica Ortodoxa, sfintitii slujitori si simplii credinciosi dobandesc mila cea mare a lui Dumnezeu, curatire de pacate, impacare cu Dumnezeu si cu propria costiinta, sfintire, innoirea duhului si a trupului, intarire in credinta, nadejde si dragoste, indrazneala inaintea lui Dumnezeu, sanatate sufleteasca si trupeasca, veselie si bucurie sfanta, de care se lipsesc cei ce nu slujesc Domnului. Asadar, sa slujim cu sarguinta Domnului, in psalmi si in laude si in cantari duhovnicesti, laudand si cantand Domnului in inimile noastre [Ef 5, 19] si facand fapte bune si ferindu-ne cu mare grija de orice pacat.

O, preote! Ce suflet mare, intors spre cele inalte si sublime trebuie sa ai, pe masura marelui tau cin, a maretiei lucrurlui tau pe care ai fost asezat sa-l faci, pe masura mijlocirii tale intre Creator si creatura, intre Dumnezeu si oameni; ce infricosata si atotmantuitoare mijlocire! pe masura celor mai inalte si marete Taine pe care le savarsesti spre mantuirea si innoirea oamenilor, pe masura preainaltelor si atotcuprinzatoarelor rugaciuni, care mijlocesc pentru toata lumea, pentru toata Biserica lui Dumnezeu, cea de pe pamant si cea a sfintilor proslaviti in ceruri. Ia seama cu cine te afli necontenit in comuniune rugatoare: cu Nascatoarea de Dumnezeu si cu toti sfintii, cu Dumnezeu Insusi, cu toata Biserica de pe pamant. Se cuvine sa fii o, preote! ommare, nicidecum mic, sa stai pe treapta cea mai de sus, nu pe cea de jos! Tu slujesti nemuririi si nestricaciunii; -dispretuieste deci tot ceea ce e supus mortii si stricaciunii. Slujirea ta este cereasca dispretuieste deci ce e pamantesc. Slujeste adevarului si sfinteniei; - respinge deci pacatul, uraste-l, refuza-l. Ce inalata teologie se cuprinde in cultul nostru divin ortodox, ce elocinta dumnezeiasca, ce simtaminte inflacarate, ce duh de pocainta, de sfintenie, de dreptate dumnezeiasca, respira in rugaciuni, in psalmi, in cantari, stihiri si canoane! Ce bogatie si diversitate cuprinde cultul divin; ce pline de duh si viata sunt cantarile sfinte si ecteniile; ce lumina, ce foc, ce putere duhovniceasca! Ce minunata si dumnezeiasca, frumusete a cuvintelor! Ce duh ceresc, deviata-facator, duh de strapungere, de blandete, de mantuire, de iubire si cat de ziditoare si de impresionanta este in toate amanuntele ei o biserica ortodoxa! Biserica, dumnezeiestile slujbe, rugaciunea in general sunt elementul vital al sufletului, in care, ca pestele intr-o apa praspata si curata sau ca pasarea in vazduh, sufletul traieste cu adevarat, isi afla odihna si desfatare, se intareste, se joaca si se veseleste, unde razi si plangi, si ti-i atat de usor, de usor!. Ce credinta s-a aratat, inca din timpurile apostolice, intru-totul vrednica prin curatia si dreptatea ei dumnezeiasca, intru totul in stare sa curete omenirea de pacat, sa sfinteasca, sa lumineze, sa innoiasca, sa intareasca, sa indumnezeiasca, sa scoata din stricaciune, sa aduca la Dumnezeu si la viata vesnica si sa uneasca pentru veacuri fara de sfarsit pe oameni cu Dumnezeu? Ce credinta, dintre toate cate exista, s-a aratat si se arata atat de inteleapta, de capabila si de apta sa mantuiasca omenirea sa o faca din veche noua? Credinta crestian ortodoxa! Nici o alta credinta, nici o alta confesiune crestina nu se poate lauda cu acest maret har, cu aceasta insusire, cu aceasta putere cu adevarat dumnezeiasca! De ce? Pentru ca toate puterile dumnezeiesti spre viata si buna- cinstire i-au fost date credintei ortodoxe, iar in celelalte credinte si confesiuni aceste puteri dumnezeiesti au fost date deoparte de oameni in mod samavolnic si cutezator, chiar daca nu toate, in folosul unor viclene intelepciuni omenesti. (De plida, lipsa la catolici a impartasirii cu Sangele Domnului). Si toate le-a supus sub picioarele Lui (ale lui Iisus Hristos) si mai presus de toate L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate intru toti [Ef 1, 22-23}. Acest trup este Biserica Lui, cereasca si pamanteasca. Toti credinciosii ortodocsi si sfintii din cer sunt una, toate sunt recapitulate in Hristos intr-un singur trup, cele ceresti si cele pamantesti, care vietuiesc in sfintenie. O, cata cinste si cata slava! La parastasele pentru cei ce au murit in credinta si cucernicie, trebuie sa ne aducem aminte ca ei sunt madulare ale lui Hristos, madulare ale trupului Bisericii Sale si madulare ale noastre, temple ale Duhului Sfant si de aceea se cuvine sa ne rugam pentru ei cu dragoste sincera, cu inima calda si simtitoare; tot asa sa ne rugam si pentru cei vii la slujbele bisericesti, la feluritele Taine si ierurgii, ca pentru niste madulare ale lui Hristos si ale noastre insine; pentru

vii si pentru morti sa ne rugam fierbinte mai cu seama in timpul Liturghiei si indeosebi dupa prefacerea Sfintelor daruri; pentru aceasta insa trebuie sa vietuim neincetat in evlavie, in infranare si in contemplare. Cand esti chemat sa te rogi pentru vii sau pentru morti baga de seama, cerceteaza-te cu sarguinta pentru ca inima sa-ti fie predata intru totul rugaciunii, ca ea sa ti se arate cu sinceritate si inflacarare plina de bunavointa fata de cei pentru care ai fost rugat sa te rogi sau fata de cei pentru care esti dator sa te rogi, ca de pilda, pentru Suveran, pentru Casa imperiala, pentru Sfantul Sinod, pentru episcop, pentru toti fratii cei intru Hristos, pentru ostire, pentru pacea a toata lumea, pentru cei ce intra in sfanta biserica si pentru ceilalti; pentru bunaintocmirea vazduhului, pentru imbelsugarea roadelor pamantului si celelalte; roga-te cu duh linistit, fara patima, in pace. Scurtele rugaciuni: Doamne miluieste, Sfinte Dumnezeule, Preasfanta Treime, Tatal nostru si altele trebuie sa ne aduca aminte ca noi, oamenii, suntem fiinte cazute, pacatoase, osandite, vrednice de toata pedeapsa si chinul si numai prin cedinta in Fiul lui Dumnezeu, Care a patimit si a murit pentru noi, ne izbavim de gheena si de osanda cea dreapta; numai prin El dobandim impacare cu Dumnezeu si apropiere de Tatal Cel Ceresc, infiere si drept de mostenire a vietii si bucuriei vesnice; - trebuie sa vietuim totdeauna in pocainta, in smerenie si nu in trufie, ci in toata dreptatea si fapta cea buna, pentru a ne face vrednici de Domnul nostru Iisus Hristos, Rascumparatorul si Mantuitorul nostru. Inchinandu-ma Preacuratei fecioare ma inchin maretiei Dumnezeirii lui Hristos, Care a luat trup din Ea; ma inchin in Ea maretiei negraite si desavarsirii a toata virtutea dumnezeiasca, curatiei, smereniei, blandetii, iubirii, rabdarii, indelunga-rabdarii dumnezeiesti celei mai presus de orice minte omeneasca, pacii, statorniciei (Dumnezeu este si ramane statornic in Ea), dreptatii vesnice, gata de a mantui si de a milui pe cei ce sa caiesc, pe pacatosii credinciosi, de a-i ajuta in toate imprejurarile, in intristari si nevoi. Daruieste-mi, Stapana, sa Te chem intotdeauna cu inima curata, sa-Ti multumesc si sa Te slavesc dupa vrednicie, desi stiu ca nici mintea ingereasca nu se pricepe a Te lauda supa vrednicie ca Maica a lui Dumnezeu Insusi. Fata de toate celelalte zile obisnuite, zilele noastre de nastere si zilele onomastice trebuie sa ne indrepte inima si ochii nostri spre cer cu simtaminte de recunostinta catre Creatorul, Proniatorul si Mantuitorul nostru, cu gandul ca acolo este patria noastra si Parintele nostru, ca pamantul nu ne este patrie, ci loc de vremelnica sedere si pribegie, ca este lipsit de minte sa ne alipim de lucrurile stricacioase si acest lucru este pacat, vatamator si impotriva lui Dumnezeu; ci ca trebuie sa ne alipim de Dumnezeu cu toata inima. Adeseori in timpul slujbelor liturghisitorul rosteste catre cei de fata: Pe Preasfanta, preacurata, Preabinecuvantata, Slavita Stapana noastra, de-Dumnezeu-Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenind-o, pre noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam. Predarea noastra lui Hristos Dumnezeu trebuie sa o realizam prin fapte in toate imprejurarile vietii si sa nu ne bizuim numai pe noi insine, pe mintea noastra, pe situatia si pe starea noastra, pe puterile noastre, pe relatii, avere etc. Toate rugaciunile, cantarile, citirile bisericesti, toata randuiala slujbelor bisericesti, au pentru toti oamenii, din toate timpurile o seama de calitati inalienabile cum sunt adevarul, dreptatea, folosul desavarsit, puterea de a da viata, de a lumina, de a strapunge inimile. Cati oameni n-au

intors ele la Dumnezeu, facandu-i sa suspine si sa planga pentru pacatele lor si prefacandu-i din pacatosi si din blestemati in sfinti! Cati oameni nu i-au miscat si ii misca spre a multumi si a proslavi din toata inima pe Atoatefacatorul, Proniatorul si Mantuitorul Dumnezeu Cel in Treime! Pe cati nu i-au facut sa imite prin virtuti, pe sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu! Tot ce e bisericesc este dulceata, lumina, forta, putere, dreptate de-viata-facatoare. Preotul e un rugator in numele tuturor si pentru toti. Ce suflet iubitor, indreptat catre cele inalte, nepatimas, trebuie sa aiba! El este savarsitorul Tainelor celor mari, mai presus de ceruri, innoitoatre, de-viata-facatoare si indumnezeitoare; pastorul si calauzitorul spre dreptatea crestina, spre virtute si desavarsire, spre viata vesnica. Pranuim, aici, pe pamant cu veselie pomenirea sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu, pentru a ne invrednici si noi in ceruri sa auzim zvon de praznuire in casa cea vesnica a lui Dumnezeu, pentru ca si ei sa ne pomeneasca pe noi si sa se roage lui Dumnezeu pentru noi. Toate legile si poruncile Creatorului si Stapanului sunt preaintelepte, binefacatoare, de-viatafacatoare, sfinte, riguroase si ferme si trebuie indeplinite intocmai, cu fermitate, fara poticnire dupa gandul lui Dumnezeu, ca sa ne invrednicim de bunavointa Lui si de viata vesnica. Mare si atotfericita e menirea ta, omule: dupa nevointele care te vor curati de pacat si dupa sfintirea prin harul Duhului Sfant vei mosteni viata vesnica in Dumnezeu si cu Dumnezeu, te vei impartasi de sfintenia Lui, de negraita Sa fericire, de frumusetea si cu dulceata Lui cea negraita, vei lua locul ingerilor cazuti. Sa nu-ti uiti niciodata menirea, si straduieste-te din toate puterile sa birui pacatul si sa-ti umpli de adevar si sfintenie inima si toata viata ta; indeamna-i si pe altii catre acestea, iar Dumnezeu va fi gata intotdeauna sa te ajute. Stapane, Doamne, ajuta-ne! Oare, intotdeauna cu credinta sincera, cu sarguinta, cu indrazneala si iubire alergi la Maica si Stapana noastra cea dupa har, la Preacurata Nascatoare de Dumnezeu; in toate imprejurarile vietii, in cele triste si in cele vesele si mai cu seama in nenorocirea pacatului, in viforul patimilor, la vreme de grea incercare? Daca n-ai invatat si daca nu te-ai convins si nu te-ai obisnuit sa alergi cu nadejde in tot necazul si in toata bucuria, cu incredere, cu smerenie si buna indraznire la Maica Vietii, la acest ocean de milostivire si generozitate, gata oricand sa ofere adapost si aparare pacatosilor care se caiesc, vei fi cum nu se poate mai pagubit! Cand alerg cu credinta si cu osardie la Maica lui Dumnezeu, gasesc intotdeauna mantuire si ajutor impotriva ispitelor. Priveste mai des, crestine, la chipul matren luminos al Preabinecuvantatei si vei gasi invatatura si mantuire: Iata mama ta! [In 19, 27]. Repetarea de rugaciuni, laude, cereri, multumiri, fagaduinte de mila si mantuire (sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi), de nume: al lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, al sfintilor ingeri, al sfintilor, al reprezentantilor autoritatii lumesti si bisericesti, se face pentru ca rugaciunile , cererile, multumirile, laudele sa fie mai puternice, mai sincere si mai lucratoare si sa aduca un mai mare folos celor ce se roaga si celor ce nu se roaga, dar altii se roaga pentru ei; noua insa, din pricina uneltirilor diavolului, ni se intampla nu arareori contrariul: rugaciunile, laudele, multumirile slabesc si nu le facem atat de des pe cat ar trebui, din pricina lenei si a aplecarii spr desertaciunea lumeasca sau dintr-o spaima desarta venita de la diavol. Surpa, Doamne, aceasta insemaciunea a vrajmasului in noi; fa-ne sa ne rugam, sa-Ti multumim si sa Te slavim intotdeauna in libertate si cu inima curata pe Tine, pe Stapana noastra, spre intarirea si mantuirea noastra si spre slava numelui Tau si a sfintilor Tai!

In fiecare zi uitam acest adevar de nestramutat: stricaciune sau nestricaiune? Timp sau vesnicie? Spirit sau materie? Sfintenie sau pacat? Virtute sau viciu? Lumina sau intuneric? Ingnorand nestrcaiunea, vesnicia, virtutea, sfintenia si dreptatea, duhul si cerintele lui vesnice, lumina cea neapropiata a fetei lui Dumnezeu, noi alegem bunuri vremelnice, dam satisfactie materiei stricacioase, iubitoare de pacat, preferam sa umblam in intunericul patimilor iar nu in lumina virtutii si sfinteniei. Poruncile lui Dumnezeu sunt scurte si usor de implinit. Ele constau in iubirea fata de Dumnezeu si aproapele ca pe noi insine. Dar cat de multe piedici se ridica in calea implinirii acestor porunci din partea iubirii noastre de sine si a aplecarii noastre spre cele trupesti, a mandriei, urii, intolerantei, invidiei noastre; din partea lumii cele desfranate si pacatoase, din partea diavolului care ne sta impotriva, folosindu-se de lume si de cele trupesti, precum si el insusi personal. Cate ispite, la fiecare pas! Cate visari desarte! De cate ori, in fiecare zi, nu ne atata si ne aprinde diavolul impotriva aproapelui prin ademenire femeiasca, prin ura, pizma, intoleranta, prin bani sau prin felurite lucruri ale vietii! Vrajmasul cel netrupesc are un plan de amagire pentru toti si prin toate, pe care si-l urmareste pas cu pas, facandu-ne sa nu vedem lumea intr-o lumina reala, in adevarul ei gol-golut! Prin aceasta amagire mistifica si denatureaza totul; toate ne apar intr-o lumina falsa: fetele femeilor si deseori cele ale barbatilor, distinctiile lumesti, banii, obiceiurile vietii, moravurile, deprinderile, jocurile, distractiile (teatre, cluburi), mediul familial, diferite obiecte, totul a fost si continua sa fie indreptat astfel incat sufletul cel nemuritor creat dupa chipul lui Dumnezeu sa fie tinut departe de Dumnezeu, de poruncile Lui, de viata vesnica si de fericirea vesnica ce i-a fost pregatita. Tine-te bine, crestine, stai in adevar, fugi de amagire in toate formele ei! Scurta rugaciune de pocainta: Doamne miluieste! Presupune in cel ce o rosteste o adanca, limoede si amanuntita constiinta a greselilor sale, zdrobire a inimii si strapungere, nadejde in milostivirea Domnului si gandul de a se tine, pe viitor departe de pacat. Rugaciunea este scurta, dar sensul ei este insemnat si cuprinzator. Crestinismul trebuie sa-l avem sadit in noi, in adancul inimii, iar crestinul trebuie sa faca totul dupa convingerea inimii; sa rosteasca toate rugaciunile din inima, linistit, ferm, cu iubire. In acatistul Dulcelui Iisus rasuna glasul intregii omeniri cuprinse de cainta, se exprima toata pacatosenia, toata stricaciunea, toata neputinta, toata incapacitatea acesteia de a se descurca prin puterilem proprii, fara ajutorul lui Dumnezeu, de a se izbavi singura de pacat si de pieire; este o voce care exprima toata nevoie oamenilor dupa un Mantuitor, precum si aceea ca pentru omul credincios Mantuitorul Iisus Hristos este totul, tot binele: lumina, rasuflare, curatire, sfintire, putere, hrana, imbracaminte, comoara nesecata, viata vesnica totul. Daca vrei sa vezi si sa slavesti maretia dumnezeiasca, nesfarsita bunatate, intelepciunea si faptele pline de intelepciune ale Domnului nostru Iisus Hristos, minunata Sa purtare de grija neinteleasa de ingeri, pentru mantuirea neamului omenesc, minunatele fapte ale intruparii, invataturii, minunilor de tot felul, mantuitoarele Sale patimi, moartea si invierea, precum si faptul ca pentru credinciosi El este totul, tot binele, citeste mai des acatistul si canonul Mantuitorului. De asemenea, daca vrei sa vezi maretia Maicii Domnului, nenumaratele si bogatele fapte de bunatate ale lui Dumnezeu revarsate prin Ea asupra neamului omenesc, citeste canonul sau canoanele cu acatistul Maicii Domnului. Aceste canoane si acatiste trebuie sa fie citirea si cantarea de fiecare zi a crestinului bine cinstitor: fiindca in ele sunt adunata toate faptele cele mari ale Dumnezeului nostru care privesc rascumpararea si mantuirea

noastra si din ele se poate vedea ca Hristos si Maica Domnului sunt pentru crestini totul, absolut totul. Daca slujesti numai cu mintea, inima se raceste pentru rugaciune: trebuie sa te ingrijesti ca intre minte si inima sa existe un acord permanent si mai cu seama sa ai grija sa nu ti se raceasca inima fata de Dumnezeu, fata de Maica lui Dumnezeu, fata de sfintele puteri ceresti, fata de sfintii lui Dumnezeu, fata de cei aproape tie, vii sau morti. Iubeste din toata inima rugaciunea: Doamne miluieste! Ea te invata smerenia, pocainta, umilinta. Ea este pentru cel pacatos atat de necesara ca aerul curat pentru respiratie, ca o doctorie adevarata pentru un bolnav. Rugaciunea Domnului [Tatal nostru] este scurta, dar are un continut atat de inalt si de dens si este atat de bogata in idei, incat intotdeauna, in taina sau cu voce tare, ea trebuie citita cu cea mai mare atentie, fara graba, linistit, cu intelegere si simtire, cu constiinta limpede si nezdruncinata a prezentei lui Dumnezeu; atunci ea ne va aduce multa roada, multe daruri duhovnicesti si trupesti. Fiindca in ea se roaga pentru noi Tatalui ceresc Insusi Dumnezeulom. Semnul crucii il facem la frunte, la inima si la umeri spre a pune sub ingradirea puterii lui Hristos aceste arme ale dreptatii; pentru a rastigni de dragul lui Hristos tot omul vechi care isi vadeste lucrarea vatamatoare, pacatoasa, potrivnica lui Dumnezeu in ganduri, in simtaminte, in fapte si pentru a trezi la viata omul cel nou, creat dupa chipul lui Dumnezeu spre dreptate si sfintenie. Asadar, inabunsa intru tine in toata vremea prin pocainta sincera gandurile, simtamintele, intentiile si patimile pacatoase, fara sa moara pacatul intru tine si fa viu si sa sporeasca intru tine toata virtutea, fii cudesavarsire om al lui Dumnezeu, gata la tot lucrul cel bun, dupa harul lui Hristos. Iubeste pe Dumnezeu din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea ta. Cate rugaciuni nu se citesc la noi in fiecare zi! Dar unde sunt roadele? Unde-i indreptarea, unde-i virtutea crestineasca? Toate acele rugaciuni sunt asemeni semintelor semanate pe drum sau pe piatra, sau printre maracini; se pierd si nu dau roada adevarata [Mt 13]. Ritualurile exterioare din timpul rugaciunii au o insemnatate si un sens foarte important sunt de foarte mare folos atat pentru suflet, cat si pentru trup oricarui crestin credincios, cucernic si intelegator. De pilda, metaniile (inchinaciunile) in timpul rugaciunii desteapta energia sufletului si a trupului, smeresc sufletul, il indeamna la intelegerea si simtirea multimii greselilor noastre, a vinovatiei noastre in fata lui Dumnezeu, a dreptei osande pentru pacate; alunga lenea si raceala sufletului, incalzesc sufletul, trezesc in el frica de Dumnezeu: fara metanii ar pune stapanire pe noi inertia, somnolenta, neatentia, lenea, spre care inclina atat de mult sufletul si trupul. Semnul crucii ne face in mod firesc sa cugertam asupra multor adevaruri din cele mai de seama ale credintei noastre, si asupra marilor mile si binefaceri catre noi ale lui Dumnezeu si ale Unuia din Sfanta Treime Iisus Hristos, Domnul nostru, Care a patimit pentru noi pe cruce si prin patimile si moartea Sa ne-a rascumparat din pacat, din blestem si din moarte, dandu-se binecuvantare, nastere din nou la viata noua, infiere, inviere din morti, viata vesnica si dandu-ne prin cruce o arma puternica impotriva diavolului si a patimilor. Pe langa aceasta, semnul crucii ne aduce aminte dogmele de capetenie ale credintei noastre: dogma Sfintei Treimi si dogma intruparii Fiului lui Dumnezeu degetele impreunate cate trei si cate doua sau despre cele doua firi in hristos, de faptul ca trebuie sa le avem intotdeuna in minte si in inima; ne aducem aminte intaia porunca a legii lui Dumnezeu: sa-L

iubim de Dumnezeu din toata mintea (insemnarea la frunte), din toata inima (la inima) si din toata puterea (la amundoi umerii). In aceasta sta esenta credintei crestine. Cat de insemnate sunt aceste ritualuri si altele asemanatoare si cat de folositoare sunt ele pentru crestinul intelegator! La urma urmei, fiecare trebuie sa cunoasca insemnatatea acestor ritualuri. In timpul rugaciunii trebuie indeplinite urmatoarele conditii indispensabile: pentru ac rugaciunea sa fie si aducatoare de rod bun pentru suflet: 1) mintea sa inteleaga limpede sensul si puterea fiecarui cuvant al rugaciunii; 2) inima sa simta ceea ce spune sau sa intoarca cu scarba de la pacat - pe scurt, sa se roage bucuros si nesilit; 3) vointa sa nazuiasca cu toata puterea sa fuga de orice pacat si spre a face virtutea, adica spre taierea voii proprii, pacatoase si stricate si implinirea voii lui Dumnezeu si 4) in inima sa nu fie viclenie, duplicitate, orice alta patima sau inclinatie patimasa, ca de pilda, tinerea de minte a raului sau lacomia, intr-un cuvant, sa ne rugam cu inima curata. O asemenea rugaciune este bineprimita. Doamne miluieste! Suntem mari pacatosi, gresim neincetat si mult inaintea lui Dumnezeu, vrednici fiind de dreapta osanda; de aceea Il chemam atat de des pe Dumnezeu, dupa cum ne invata Maica noastra, Biserica lui Hristos, sa ne miluiasca: Doamne miluieste!, desi suntem pacatosi, dar pacatosi smeriti, supusi greselilor dar care se caiesc inaintea lui Dumnezeu. Prin aceasta pocainta, prin aceasta smerenie, prin aceasta chemare a lui Dumnezeu sa ne miluiasca ne deosebim de demoni, sau de duhurile cele rele, care, gresind o data si gresind apoi de nenumarate orim nu primesc nici macar gandul la pocainta, din pricina mandriei si rautatii lor si nu pot spune nicicum Doamne miluieste! Ce vor spune la acestea mintosii nostri lipsiti de minte, care iau in deradere dumnezeiestile slujbe ale sfintei noastre Biserici pe motiv ca in ele se spune mereu Doamne miluieste! si Da, Doamne!. Ei uita ca sunt pacatosi si ca stau sub blestem, ca sunt saraci, lipsiti, orbi si goi si de aceea au mare nevoie de mila lui Dumnezeu, de darurile venite de la Dumnezeu. In timpul rugaciunii, ca de altfel in orice timp trebuie sa ne aducem aminte ca sufletele noastre sunt cu desavarsire deschise si goale inaintea lui Dumnezeu, a Maicii lui Dumnezeu, a sfintilor ingeri, a sfintilor car au bineplacut lui Dumnezeu cu toate gandurile, simtamintele, intentiile cele mai ascunse; si de aceea trebuie sa ne rugam din toata inima, din tot cugetul si cu tot focul, sinceritatea si simplitatea inimii. Ne pecetluim necontenit cu crucea fruntea ca salas al mintii, inima ca organ al simtamintelor, muschii ca organe ale fortei libere pentru sfintirea si afierosirea lor in intregime lui Dumnezeu si aproapelui, si pentru ingradirea lor de pacate si de ispite patimase. In acest fel, tot crestinul, ingradindu-se cu semnul crucii sa-i consacre cu totul lui Dumnezeu mintea, inima, din tot cugetul si cu toata puterea lui si sa departeze mereu orice pacat din inima, din minte si din vointa sa libera cu puterea Celui Rastignit pe Cruce si sa se dedice in toata vremea faptelor bune intru nadejdea rasplatii de la Dreptul Judecator in veacul fara de sfarsit care va veni. In cruce, semnul cu care ne insemnam trupul, s-a aratat toata iubirea nemasurata a lui Dumnezeu pentru noi, toata desertarea Sa pentru noi, toate meritele Sale infinite in fata Tatalui Ceresc, toata cumplita Sa putere asupra demonilor cu care El Domnul nostru S-a razboit cu arma crucii si pe care i-a biruit prin Cruce; de aceea, frumos, vrednic si drept este obiceiul de a ne face semnul crucii si fericiti sunt cei care se inseamna cu el, cu credinta si evlavie.

Traieste mereu cu constiinta si cu semntimentul prezentei lui Dumnezeu si a Maicii Domnului si ca te vede tot cerul, toti sfintii ingeri si oamenii sfinti se uita la noi din cer si vad toate intrarile si iesirile noastre, gandurile, intentiile, faptele noastre, ca niste martori incoruptibili ai vietii noastre. In biserica si in slujbele bisericesti un larg loc ocupa simbolismul, adica inchipuirea unor persoane si lcururi nevazute sau a unor adevaruri ale credintei crestine: dogme, canoane, prin mijlocirea unor lucruri vazute: cruce, icoane, lumanari, candele, cadelnita sau tamaie, vase sfinte, odajdii, ritualuri sfinte, ca de pilda: deschiderea si inchiderea usilor imparatesti, insemnarea cu semnul crucii, vohodul mic si vohodul mare, ridicarea mainilor. Crestinul trebuie sa le inteleaga si sa patrunda cu mintea in sensul lor ascuns. Drept temei si pilda pentru simbolismul liturgic slujeste Evanghelia, multele invataturi si discutii ale lui Iisus Hristos si sfintilor apostoli in forma alegorica sau de parabole. De pilda, Domnul spune despre Ioan Botezatorul: Acela era faclia care arde si lumineaza [In 5, 35] sau: Voi sunteti lumina lumii [Mt 5, 14]. Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati imbracat [Ga 3, 27] etc. De aceea, in biserica atat obiectele cat si ritualurile sacre sunt povatuitoare si ziditoare. Toate cate se afla in ea se vorbesc mintii si inimii, toate invata, zidesc, mangaie, inteleptesc, trezesc. Admirabil sirul scurtelor chemari catre Domnul (in ectenii) care arata pentru ce anume trebuie sa ne rugam intotdeauna lui Dumnezeu; admirabile si sfintele cantari sau stihirile sau cantarile in care sunt proslavite binefacerile catre noi ale lui Dumnezeu si ale Maicii Domnului, nevointele sfintilor pe care trebuie sa le imitam si prin care trebuie sa sporim si sa ne aprindem in iubirea noastra de Dumnezeu, in credinta, in nadejde, rabdare, dreptate si sfintenie. Il proslavim pe Domnul si Ii multumim cu sufletele si cu trupurile nu numai in aceasta viata, ci Il vom proslavi si Ii vom canta cu glasuri recunoscatoare si in viata ce va sa vina, care nu va avea sfarsit. Aici punem doar inceputul acelei inalte si celei mai curate desfatari a laudei lui Dumnezeu. Acolo Ii vom canta impreuna cu ingerii. Iar daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii [1 Co 15, 19]. Pentru aceasta slava Domnului Care ne-a invrednicit sa-L preamarim si aici, pe pamant, cu bucurie si solemnitate, pe El, pe Preacurata Sa Maica, puterile ceresti, pe sfinti prietenii Lui pe patriarhi, proroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuviosi si pe toti sfintii. Cand aduc slujire lui Dumnezeu si spun rugaciuni sau savarsesc ritualurile, nu arareori sfintitii slujitori sau mirenii se gandesc putin la Dumnzeu, la sfintii Lui, prezenti acolo prin har; sau au putina evlavie catre Dumnezeu si sfinti si gandul le sta la oamenii care stau de fata si pentru unii dintre ei nutresc slugarnicie, favoritism sau frica de aceea ei fac rugaciunile cu nepasare, sunt departe cu inima de Dumnezeu si rugaciunile raman sterpe, reci, pustii, incapabile sa aduca pace, seci duhovniceste. Si intr-adevar. Nimeni nu poate sluji la doi domni. Iar o zicala cu talc din lume spuen: cine alerga dupa doi iepuri, nu prinde nici unul. Asa cum tu vezi in icoana fata Maicii Domnului, tot asa si Ea, Maica Preacurata a Ochiului celui neadormit, vede sufletul tau, iti cunoaste gandurile, simtamintele, intentiile, faptele, toata starea morala, toate calitatile, patimile, slabiciunile, cusururile, si in cele din urma, virtutile; toate suspinele, lacrimile, toata evlavia. Iti aude multumirea si lauda, toate rugaciunile cele de taina si cele in vazul tuturor. Minunata e vedenia Ei, fiinda Ea este Maica Celui Atoatevazator si Atotprezent, creatorul inimilor noastre.

In cantarile si citirile cultice picura, neincetat, in felurite chipuri harul dumnezeiesc, intelepciunea dumnezeiasca, credinta, nadejdea si dragostea, lumina, pacea care covarseste toata mintea [Flp 4, 7]: nestraciaciunea, nemurirea si viata vesnica, dreptatea si sfintenia, buna-mireasma mintii, pocainta, strapungerea cu lacrimi, lauda si slava si bucuria in Duhul Sfant. Semnul crucii este sabia lui Hristos care loveste in chip nevazut nevazutele hoarde ale demonilor; cat timp vrajmasii nevazuti poarta razboi asupra noastra in toata vremea aceasta arma (semnul crucii) trebuie folosita cat mai des. Care sunt insusirile launtrice ale dumnezeiestilor slujbe ale Bisericii noastre Ortodoxe? Sfintenia dumnezeiasca, adevarul si dreptatea, intelepciunea, vitalitatea, cordialitatea, impacaciuirea, dulceata duhovniceasca, lucrarea irezistibila asupra inimilor evlavioase (daca slujba se savarseste dupa tipic si randuiala de slujitori sfintiti si bisericesti bine cinstitori si cucernici), strapungerea inimii, intr-un cuvant tot harul cel dumnezeiesc. Sfintii in ceruri se roaga Domnului pentru noi, altfel decat ne rugam noi pe pamant pentru noi insine si pentru oameni; ei se roaga neincetat, ziua si noaptea, se roaga intotdeauna prin Duhul Sfant, fierbinte, cu inima iubitoare, cu concentrare, cu tarie, cu nadejde tare, cu indrazneala; noi insa ne rugam nu arareori imprastiat si rece, fara iubire, fara inima, anemic si lenes, las si fricos. O, daca am auzi sau am vedea cum se roaga pentru noi si pentru lume Preasfanta Fecioara de-Dumnezeu-Nascatoarea, arhanghelii si ingerii si toate ostirile ceresti, rugacviunile apostolilor si prorocilor, care ne iubesc cu iubirea lui Hristos, rugaciunile ierarhilor, mucenicilor, cuviosilor si dreptilor si ale tuturor sfintilor ne-am infricosa si ne-am rusina de lenea si negrija noastra la rugaciune; nu numai ziua, ci si in puterea noptii ne-am ridica la ruga si lauda bunatatii, indelung-rabdarii, maretiei, intelepciunii, atotputerniciei lui Dumnezeu care a creat si le tine pe toate! O, sfinti ai lui Dumnezeu! Treziti-ne pe noi, lenesii si neravnitorii, robiti desertaciunii si multimii patimilor, la rugaciune, la neincetata rugaciune, fiindca cu totii suntem in necazuri neincetate de la duhurile cele rele si atotviclene; si rugati-va pentru noi, caci voua vi s-a dat harul de a va ruga pentru noi! Amin. Acatistul dulcelui Iisus este a unei inimi care il iubeste aprins pe Iisus Domnul, care s-a predat Lui cu desavarsire si care ramane in El; in fiecare stih sufletul iubitor il numeste pe Iisus al sau, pe mostenirea sa proprie inalienabila: Iisuse al meu (in canon) sau simplu Iisuse (in acatist) preamarindu-L cu toate epitetele inspirate de binefacerile Lui fata de sufletul si trupul nostru, sau de nenumaratele milostiviri revarsate asupra intregii omeniri; Il roaga mai cu seama pentru mantuire si iertarea pacatelor cele fara de numar, pe care le uraste si le dispretuieste si de acre vrea cu inflacarare sa se desparta pentru totdeauna si, in locul lor, sa iubeasca numai pe Dumnezeu si dreptatea Lui. De aceea, atunci cand citim acest acatist sau oricare altul trebuie sa-l citim cu inima curata, fierbinte si, de este cu putinta, cu lacrimi. In cultul divin al Bisericii noastre Ortodoxe, in afara de rugaciuni, laude, cereri, multumiri, savarsirea Tainelor si a diferitelor ritualuri importante, sunt inchipuite pe scurt destinele lumii si ale omului, sau ale Bisericii lui Dumnezeu, de la inceputul lumii pana la venirea in lume a lui Hristos, de la venirea Lui pana la inaltare si pana la pogorarea Duhului Sfant si de la pogorarea Duhului Sfant pana aproape de zilele noastre, daca socotim proslavirea noilor sfinti care au bineplacut lui Dumnezeu si slujbele alcatuite pentru ei; in cultul nostru divin e infatisata pe scurt ca personificata aievea toata Biblia, tot Noul Testament, cu destinul omenirii cuprins in el, toata Evanghelia, tot Noul testament cu evenimentele minunate care covarsesc toata mintea cuprinse il el. Vreti sa cunoasteti in linii generale si in amanunt

minunata, preainteleapta, atotbuna economie a mantuirii noastre in Iisus Hristos, urmariti cu intelegere si luare aminte dumnezeiestile noastre slujbe de peste zi si noapte, de peste saptamana si de peste an si veti vedea limpede ca intr-un tablou, noianul milostivirii, intelepciunii si atotputerniciei vadite in lucrarea mantuirii de catre Dumnezeu a nemului omenesc; unui om neatent, incapabil de generalizari si de deslusirea amanuntelor, cultul divin al Bisericii noastre nu-i va spune prea mult, i se va parea putin inteligibil si ziditor. Si aceasta este fagaduinta pe care El ne-a fagaduit-o: viata vesnica [1 in 2, 25]. Sfarsitul, sau mai bien zis scopul final al credintei crestine, al evlaviei crestinesti este viata vesnica. Cultul divin, in general, rugaciunea de acasa sau particulara si cea publica sunt calauze spre sfintenie, innoire, comuniune cu Dumnezeu si spre viata vesnica; toata lucrarea invatatoreasca, pastorala si de savarsire a Tainelor are drept scop ultim viata vesnica. Daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii [1 Co 15, 19], spune Apostolul. Dar cine se mai arata astazi preocupat sa intrebe pe invatatorii Bisericii: Ce sa fac ac sa mostenesc viata vesnica? [Mc 10, 17]. Foarte, foarte putini. Majoritatea oamenilor sta cufundata in desertaciunile lumii acesteia; multi nici macar nu cred in nemurirea sufletului omenesc; pentru acestia viata pamanteasca este totul, inceputul si sfarsitul, alfa si omega. Multi viseaza sa poata impaca bunurile de aici, confortul, distractiile, averile, patimile de aici cu fericirea cea viitoare, uitand ce a spus Domnul despre calea cea stramta, care duce la viata, despre tagaduirea de sine in purtarea crucii, intristarilor, lipsurilor, bolilor si chinurilor, despre fecioarele cele intelepte si fecioarele nebune, despre omul cel bogat care avea lanuri roditoare si tot felul de agoniseli pamantesti. Starea noastra de acum aici pe pamnt este o stare de asteptare in savrsirea de fapte bune a celei de a doua si infricosatoare veniri a lui Hristos, a judecatii universale, a hotararii definitive ce se va lua pentru vecii vecilor asupra destinului neamului omenesc, a sfarsitului lumii prin foc; o stare de lupta in tazboi cu pacatul, cu necazurile, bolile, incercarile de tot felul, pamantul fiind campul de lupta, uneori pana la varsare de sudoare si sange. Starea noastra de acum aici pe pamant este o stare de peregrinare; locuintele noastre seamana cu niste satre de nomazi (colibe, corturi)! Tot satre sunt si bisericile mai mari sau mai mici sfintite in slava lui Dumnezeu. Asa si la evrei in pustia arabica, sanctuarele erau niste satre sau corturi d etabara, vand la mijloc cortul marturiei; acest gand trebuie sa ni-l inspire locuintele noastre si insusi salasul lui Dumnezeu pe pamnt, casa lui Dumnezeu sau biserica; adica gandul ca aici pe pamnt nu suntem decat calatori, peregrini catre patria cereasca, vesnica. Si asa cum evreii in pustie au mancat paine cazuta din cer si au baut apa izvorata in chipmminunat din piatra, asa si noi mancam paine nestricacioasa Trupul lui Hristos si bem bautura minunata Sangele lui Hristos. Atunci cand isi urmeaza calea, caltorii nu se lasa legati de grijile vietii, ci se garbesc sa ajunga la vatra natala; nici noi nu trebuie sa ne legam de grijile vietii, de pofte, de patimi sau sa avem impatimire fata de ceva. Si asa cum serpi veninosi ii muscau atunci pe evreii aplecati spre desfranare, cartitori, nesupusi, tot asa si astazi musca din noi serpii nevazuti; atunci leacul era sa privesti chipul unui sarpe de arama; astazi leacul este sa privesti pe Iisus Hristos Domnul nostru pironit pe cruce (o, dreptate vesnica!). Intelepciune, drepti! Se numeste intelepciune vesnica intelepciune ipostatica care a creat universul Fiul lui Dumnezeu; se numeste intelepciune toata minunata Sa purtare de grija pentru mantuirea neamului omenesc, intruparea Sa, viata sa pe pamant, invatatura Sa, minunile, patimile, moartea si ingroparea, Invierea, Inaltarea, a Doua venire.

Lupta-te impotriva pacatului de orice fel pana la ultima picatura de sange si adu-ti aminte ca te lupti pentru o fericire care va dura veacuri nesfarsite; pentru Imparatia lui Dumnezeu, imparatia dreptatii, pacii, bucuriei in Duhul Sfant, care incepe inca de aici si ostenelile dreptatii, ostenelile luptei se vor ridica iar dupa fuiecare succes in lupta obtinut cu ajutorul lui Dumnezeu vei simti in tine pace, multumire de tine insuti, inrudire cu Dumnezeu, comuniune stransa cu El lumina, putere, indrazneala, biruinta duhului. Pacatul insa injoseste totul, spurca, trage spre intuneric, spre intristare, spre stramtorare, slabanogeste sufletul, il ucide, il lipseste in mod tiranic de harul lui Dumnezeu, domnind talhareste si nerusinat in sufletul pacatosului. Biserica este Trupul mare si sfant al lui Hristos, articulat sfant si dumnezeieste; acest trup este deopotriva in cer si pe pamant fiindca Biserica este cereasca si pamanteasca. Noi, toti crestinii ortodocsi, trebuie sa ne privim totdeauna pe noi insine si pe oricare dintre noi ca pe madulare ale lui Hristos si ca pe madulare unul altuia si sa traim in sfintenie, iubire, blandete, smerenie, nerautate, ascultare, milostivire si ajutorare reciproca. Cum s-a proslavit si se proslaveste Domnul in madularele Sale, in cele proslavite si care vietuiesc in ceruri si chiar in multe dintre cele ce vietuiesc pe pamant! Cum S-a proslavit in apostoli, in mucenici, ierarhi, cuviosi, drepti, in toti sfintii! Le sarutam moastele si ne desfatam de buna mireasma si nestricaciunea lor, ne invrednicim de vindecari minunate si de felurite daruri dupa harul lui Hristos. Inainte de savarsirea Liturghiei si in timpul savarsirii ei trebuie sa ai intotdeauna o reprezentare integrala, clara si distincta despre ea; si mai cu seama sa ai o inima curata, plina de iubire neprefacuta, atotcuprinzatoare fata de toti si mai vartos de iubire fata de Dumnezeu, Atoatefacatorul, Proniatorul si Rascumparatorul lumii. E extrem de necesar sa te temi si sa fugi cat de mult de patimile pamantesti, de ura, rautate, lacomie, deiubirea de desfatare si de slava desarta. Credinta crestin ortodoxa isi are deplina sa indreptatire si demonstrare a adevarului si puterii ei mantuitoare in toti dreptii, patriarhii, apostolii, mucenicii si ierarhii, cuviosii si dreptii, in toti sfintii care au dobandit cu ajutorul lui Dumnezeu toata virtutea si desavarsirea, care au bineplacut lui Dumnezeu si au dobandit viata vesnica dimpreuna cu vesnicele sale bunatati, cu ajutorul credintei ortodoxe si al Bisericii. Ce s-ar putea opune acestei demonstratii? Sfintii sunt demascatori ereziilor si dezbinarilor, ai necredintei si imoralitatii crestinilor de astazi. Prin marimea negraita a lui Hristos Dumnezeu preotul se aseamana cu o mare de har dumnezeiesc prin deasa impartasire cu Sfintele Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos, precum si prin savarsirea celorlalte Taine; de la el trebuie sa soarba toti din belsug harul lui Hristos, iar el trebuie sa se ingrijeasca sa-l reverse din ce in ce mai mult si prin toate mijloacele, sa nu-l tina doar pentru sine si cu atat mai vartos, sa nu-l intrebuinteze rau printr-o viata personala nedemna sau prin mutenie, adica prin nepropovaduirea cuvantului lui Dumnezeu poporului. Vai mie, daca nu voi binevesti (Evanghelia)! [1 Co 9, 16], spune Apostolul. El trebuie sa vietuiasca in chip vrednic de un asemenea har si sa-l inmulteasca ca pe un talant primit de la Dumnezeu spre mantuirea sa si a poporului lui Dumnezeu si spre slava lui Dumnezeu. Altmiteri se intampla nu numai sa se lipseasca de har, ci sa si cada sub grea osanda. In fiecare zi, in rugaciune, in doxologie si multumire, fie acasa, fie pe strada, intram in comuniune cu Dumnezeu cel nevazut si cu lumea spirituala cu ingerii cei nevazuti; stricaciosi dupa trup fiind, intram in comuniune cu fiinte nestricacioase, vremelnici dupa trup fiind, intram in comuniune cu fiinte vesnice; in acest chip invatam sa nu ne alipim de ceea ce

este vesnic si sa asteptam viata cea fara de sfarsit, fara a ne alipi de efemerul minut vremelnic; invatam ce trebuie pretuit si iubit mai mult decat orice; invatam sa facem dreptatea, toata virtutea si sa realizam in propria noastra viata sfintenia. Pentru aceasta ascultam, citim, cantam in biserica despre viata cea trecatoare si despre imparatia cea vesnica pe care au dobandit-o sfintii si din care ne dau o mana de ajutor si spre care ne cheama. De ce oare ne tinem pana acum lipiti de pamant si de bunurile acestuia, de trupul si de sangele noastru stricacios, de pacatul cel ce ucide sufletul si trupul omului? Din putina credinta si din obisnuinta, din patima pentru trup si pentru sange, din prea putina tagaduire de sine, rabdare si iubire de Dumnezeu si aproapele. Ultul divin al Bisericii Ortodoxe este un imn solemn in multe forme inchinat Domnului Dumnezeu, Mantuitoarului, Biruitorului, sfinteniei, invierii, vietii si nemuririi. Fiecare dumnezeiasca slujba este un triumf al harului in sfintii lui Dumnezeu asupra mortii, pacatului si a celui vinovat de pacat si de moarte diavolul; un triumf al sfinteniei, al vietii si nemuririi asupra mortii si stricaciunii; un triumf al indumnezeirii oamenilor prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, prin tainele daruite de El Bisericii Sale Ortodoxe; este o comoara nepretuita pentru sufletele evlaviosilor crestini; un izvor de curatire, de sfintire, de luminare, de mangaiere, sanatate, innoire, tarie si putere, indumnezeire, nemurire; e o vietuire cereasca aici pe pamant, o comuniune cu Dumnezeu, cu Maica lui Dumnezeu, cu toti ingerii din cer, cu toti sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu in veac. Cat de scumpa trebuie sa-i fie credinciosului biserica, dupa toate acestea! Cata intaietate trebuie sa aiba cultul divin prin aceea ca este o impreuna-sedere cu Dumnezeu, cu Izvorul vietii si al nemuririi si cu toti prietenii lui Dumnezeu! Ce buna-mireasma de sfintenie (caditul, Sfantul Mir) este in el! Ce lumina (lumanarile, candelele)! Ce glasuri ingeresti (cantaretii)! Inaltarea in chipul crucii a mainilor preotului in timpul imnului heruvic inseamna si treimea si patimirea pe cruce a Unuia din Sfanta Treime Hristos, dupa omenitatea Sa: fiindca in acest moment se face pomenirea patimirii, mortii si ingroparii Sale. Toata nadejdea noastra, a pacatosilor, de miluire si mantuire, e in meritele lui Iisus Hristos, in crucea Lui si in rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor. Mare lucru ca Domnul ne-a invrednicit sa facem parte din Biserica Sa in care se gaseste adevarata mantuire: in Tainele si rugaciunile ei, in mijlocirea Maicii Domnului, a sfintilor ingeri si a soborului sfintilor. Ce adevaruri, ce idei sublime si mantuitoare exprima minunatele slujbe ale Bisericii noastre Ortodoxe! In primul rand, ideea existentei de-a pururea a lui Dumnezeu sau a vesnicei bunatati si iubiri de oameni, a dreptatii si sfinteniei, a atotstiintei si atotputerniciei Lui; in al doilea rand, adevarul ca totul e creat si condus de Dumnezeu Cel in Trei Ipostase; ca omul a cazut dintru inceput in pacat, sub blestem si in moarte, ca s-a predat intinaciunii pacatului, cu toate urmarile lui asupra urmasilor lui; ca Dumnezeu a fagaduit tot dintru inceput omului sa trimita pe pamant Rascumparator pe Fiul Sau Unul-Nascut si i-a pregatit pe oameni pentru primirea Lui, ca a mantuit prin El pe cei ce au crezut in Vechiul si Noul testament; ca in vremea de pe urma Racsumparatorul asteptat a venit, a intemeiat Biserica Sa, sau obstea celor ce se mantuiesc, daruindu-i toata puterea sa dumnezeiasca spre cele ce sunt spre viata si spre buna cucernicie [2 Ptr 1, 3] asezand pe apostoli si pe urmasii lor drept pastori si dacslai. Cultul divin al Bisericii Ortodoxe e o paralele intre Vechiul si Noul Testament. Cultul divin e un act sacru de educare a omului crestin in vederea primirii cetateniei ceresti sau pentru patrica cereasca; este in acelasi timp ofranda de preamarire si multumire, de dragoste si

recunostinta, adusa de creatura Creatorului, de cel lovit de pierzanie Rascumparatorului si Mantuitorului sau, de cel aflat sub lege Legiuitorului, de fiu si fiica Tatalui, de nimicnicie sau de cel trezit la existenta din nimincnicie Fiintei fara de inceput, vesnice si care infiinteaza toate. Domnului Celui ce infiinteaza toate ii inalata catare toata faptura cea infiintata si Il preamareste intru toti vecii (A 8-a cantare a canonului). Cultul divin luteran si anglican sufera de o extrema inconsecventa si de discontinuitate; lipseste din ele ideea eclezialitatii, ideea ca hristos este capul isericii, ideea comuniunii sfinte intre membrii Bisericii ceresti si pamantesti; in fapt nu exista notiunea (ideea) de Biserica, deoarece atat la luterani, cat si la anglicani Biserica in sensul adevarat al cuvantului si in insemnatatea ei veritabila este inexistenta. Ritualurile Bisericii noastre Ortodoxe, atat in savarsirea cultului divin particular, cat si acelui public, sunt pline de invataminte si de semnificatie: de plida, semnul crucii facut intr-un anumit chip inchipuie intreaga esenta a credintei crestine: natuta treimica a Fiintei Dumnezeiesti, intruparea Fiului lui Dumnezeu, unirea neamestecata si nedespartita in El a celor doua firi, Dumnezeiasca si omeneasca, rascumpararea noastra din pacat prin crucea Sa, binecuvantarea daruita noua in Hristos de a ne bucura in viata de putere si de buna cinstire si de toate cele bune pe care le vom cere de la Dumnezeu, fiindca scris este: El, Care pe Insusi Fiul Sau nu L-a crutat si L-a dat mortii pentru noi toti, cum nu ne va da oare toate impreuna cu El? [cf. In 3, 16; Rm 8, 32]. De aceea cu cata luare-aminte, cu cat inteles si cu cata simtire trebuie facut semnul crucii! Dar caditul sfantului prestol, al sfintelor icoane si a celor ce stau de fata cat e de plina si de inteles si de invatatura! Fumul de tamaie care se raspandeste in biserica inseamna harul de-viata-facator al Duhului Sfant, care umbreste cu acoperamantul Sau pe toti cei ce se roaga cu sinceritate si se odihnesc vesnic impreuna cu sfintii, pe care El ia facut sfinti si salasluieste intru ei; cadelnita aprinsa insemneaza inima noastra in care trebuie sa arda nestins credinta, nadejdea, iubirea pentru Dunmnezeu si pentru sfintii Lui si iubirea noastra a unora catre altii; ca trebuie sa ne rugam, sa laudam si sa multumim Domnului, Maicii lui Dumnezeu, sfintilor prietenii lui Dumnezeu cu duh arzator; caditul sfantului prestol, al Sfintelor daruri, a Trupului si Sangelui Domnului, a sfintelor icoane exprima credinta si evlavia noastra vie fata de Dumnezeu si de infricosatoarele si de-viata-facatoarele Sale Taine, fata de Maica lui Dumnezeu si sfintii care au bineplacut Domnului, legatura noastra vie, sfanta, rugatoare cu Biserica cereasca, credinta noastra in participarea rugatoare si ocrotitoare a sfintilor la rugaciunile noastre obstesti si particulare, inseamna ca ei sunt intotdeauna vii si vin alaturi de noi; inseamna un salut, o marturisire a faptului ca ei raspandesc buna-mireasma harului Duhului Sfant si un semn de respect fata de noi; iar caditul poporului insemneaza dorintade bine pe care Maica Biserica o face fiilor sai, ca ei sa fuga departe de duhoarea pacatului si sa se umple de buna-mireasma harului Sfantului Duh, de toate virtutile, de toate roadele Duhului: de credinta, de dragoste, rugaciune, blandete, smerenie, nerautate, curatie, milostivire, indurare unii fata de altii, tagaduire de sine sau tagaduirea patimilor si pofetelor mania, rautatea, invidia, iubirea de avutii, impietrirea inimii, zgarcenia, neinfranarea sau curvia si alte patimi care umplu sufeltul de duhoare diavoleasca si il fac pe Duhul Sfant sa se departeze cu scarba si sa nu mai salasluiasca in inimile oamenilor predati patimilor; caditul sfintitilor slujitori si a poprului mai inseamna si respectul datorat lor ca unor madulare ale Bisericii si madulare ale lui Hristos. Iata ce intelesuri si ce invataminte cuprind ritualurile Sfintei noastre Biserici! Lumanarile aprinse pe sfantul prestol inchipuie lumina cea necreata a Sfintei Treimi, fiindca Domnul vietuieste in lumina cea neapropiata [1 Tim 6, 16], iar focul Dumnezeirii arde faradelegile si pacatele noastre; lumanarile inaintea icoanelor Mantuitorului insemneaza faptul ca El este Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume [In 1,9] si totodata Focul care mistuie

sau care da viata sufletelor si trupurilor noastre; lumanarile inaintea icoanei Maicii Domnului insemneaza ca Ea este Maica Luminii celei neapropiate si iubirea Ei preacurata si aprinsa fata de Dumnezeu, precum si iubirea Ei fata de neamul omenesc; insemneaza faptul ca ea a purtat in pantece focul Dumnezeirii si ca acest Foc ramane in Ea aprins si sa nu se mistuie nicicand; lumanarile in fata icoanelor sfintilor insemneaza iubirea arzatoare a sfintilor catre Dumnezeu, pentru Care au jertfit toate cate trec in viata drept lucrurile cele mai de pret pentru om pana si viata lor precum sfintii apostoli, mucenici si ceilalti; insemneaza ca ei sunt pentru noi faclii aprinse luminand prin viata lor, prin virtutile lor, ca sunt rugatori fierbinti inaintea lui Dumnezeu rugandu-se pentru noi, ziua si noaptea; lumanarile aprinse mai insemneaza si ravna noastra apinsa fata de sfinti si jertfa de inima, din evlavie si multumire, pe care le-o aducem pentru ca mijlocesc pentru noi inaintea lui Dumnezeu; metaniile si inchinaciunile noastre catre Dumnezeu si catre sfinti inseamna credinta, smerenia si evlavia noastra fata de Dumnezeu si de sfinti, zdrobirea inimii pentru neincetatele caderi in pacat si dorinta puternica de a sta in credinta si virtute, ne rugam lui Dumnezeu Care ne da tot ce cerem cu credinta si osardie. Liturghia este o jertfa a-toata-lumea, mai presus de ceruri, savarsita de Insusi Iisus Hristos, prin intermediul sfintitilor slujitori, arhierei si preoti, jertfa a dreptatii lui Dumnezeu savarsita vesnic, neschimbat, jertfa milostivirii Dumnezeiesti pentru neamul omenesc care piere in pacat, jertfa de staisfacere a dreptatii lui Dumnezeu pentru pacatele lumii prin dreptatea, patimile si moartea pentru oameni a Fiului lui Dumnezeu; e slujirea indreptarii, a curatirii prin sangele lui Dumnezeu, a sfintirii, innoirii, a curatirii prin sangele lui Dumnezeu, a sfintirii, innoirii, intaririi in dreptate si indumnezeire, slujire nemuririi si nestricaciunii. De aceea arhiereul sau preotul liturghisitor trebuie sa fie tot imbracat in Hristos, in dreptatea Sa, in iubirea si milostivirea Sa, in sfintenia, blandetea, smerenia, nerautatea si tagaduirea Sa de sine, in predarea Sa voii Tatalui Ceresc; intr-un cuvant trebuie sa fie tot imbracat in Hristos, intru intelepciunea Lui, in puterea Sa: numai atunci slujirea sa va fi placuta lui Dumnezeu si va aduce tuturor credinciosilor cel mai mare si mai adevarat folos, va mangaia, sfinti, intari sii va umple de Duhul Sfant pe toti. Mantuirea omenirii se lucreaza sfintit, printre altele, acele acte de cult in care se realizeaza o rugaciune reciproca si o impreuna-lucrare de iubire a unora catre altii si mai cu seama, prin rugaciunile si impreuna-lucrarea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu, cu rugaciunile si cu impreuna-lucrarea Bisericii luptatoare de pe pamant si a membrilor acesteia unii pentru altii. Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati [Iac 5, 16]; Va indemn deci sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei care sunt in inaltele dregatorii, ca sa petrecem viata pasnica si linistita, intru toata cuviosia si buna-cuviinta [1 Tim 2, 1-2]. Iata pentru ce se roaga in toata ziua Sfanta Biserica dupa porunca lui Hristos si a apostolilor. Domnul Dumnezeu a ingaduit caderea duhurilor si a oamenilor pentru ca sa se arate toata minunata armonie a perfectiunii lui Dumnezeu. Asa cum in creatura s-a aratat nemarginita Lui bunatate, intelpciune, atotputernicie, frumusete, sfintenie, simplitate, infinitate, tot astfel si in ingerii cazuti si in oamenii cazuti a trebuit sa se arate dreptatea infinita, desavarsita, neindoielnica si nestramutata a Fiintei Lui celei preacurate si judecata Sa aspra iar in demoni: toata asprimea necrutatoare si nesfarsirea infricosatoarei judecati si a chinurilor vesnice, iar in oamenii cazuti o judecata, dar si milostivire; intr-unii cei care nu s-au cait si nu l-au luat in seama pe Dumnezeu juecta vesnica, iar in cei ce se pocaiesc judecata, dar si milostivire. Slava Dumnezeului nostru Cel Atotbun si Atotdrept, Care pedepseste dar si miluieste!

Toata faptura (creatura), mai cu seama cea rationala, cuvantatoare si libera a fost creata de Domnul pentru Sine, pentru ca toate sa slujeasca Lui, telul si bucuria vesnica (a fapturilor rationale) stand tocmai in aceasta slujire a lor Creatorului. In lume in randul fiintelor rationale cele fara de trup, a aparaut, insa, nu fara prestiinta si ingaduinta lui Dumnezeu, cel mai mare si mai puternic renegat (apostat), Lucifer, cu multime de alte duhuri, pe care el le-a abatut de la supunerea catre Dumnezeu, potrivnicul lui Dumnezeu, clevetitorul, cel ce s-a facut izvorul tuturor rautatilor din lume si acesta, dupa nemasurata sa trufie si rautate, vrea ca oamenii sa nu slujeasca lui Dumnezeu, intocmai ca si el, ci sa slujeasca lui, raului renegat, pentru ca impreuna cu el sa aiba parte d evesnica pierzanie, si-i sileste pe oameni sa-i slujeasca neincetat cu gandul, cu simtirea, cu vorba, cu facerea a tot pacatul: trufie, rautate, invidie, impotrivire lui Dumnezeu si oamenilor, plictiseala, disperare, neinfranare, curvie, betie, iubire de arginti si alte pacate. De aceea tot crestinul trebuie sa se impotriveasca neincetat pacatului si sa savarseasca sfintenia intru frica lui Dumnezeu [2 Co 7, 1] si prin aceasta sa slujeasca lui Dumnezeu si sa biruie pacatul si sa straluceasca in virtute si sa se faca vrednic de cununa slavei cele vesnice [cf. 1 Ptr 5, 4]. Cultul divin, particular si public ii calauzeste catre acest tel pe toti fiii Bisericii Ortodoxe. Caderea neamului omenesc prin ispitirea raului diavol, a fost ingaduita de Dumnezeu pentru a se descoperi dreptatea lui Dumnezeu catre pacatosii care au cazut si se caiesc, pentru a se arata bunatatea, marinimia si iubirea de oameni a Fiului lui Dumnezeu, Care pentru mantuirea pacatosilor, S-a facut om, a patimit, a murit si a inviat, inaltandu-se acolo unde a coborat si luand cu Sine si omenirea indumnezeita pentru a se descoperi nesfarsita intelepciune a lui Dumnezeu in economia mantuirii. A-l inalta pe om dintr-o cadere atat de adanca dintr-o asemenea duhoare si rusine a pacatului, dintr-o asemenea ingrozitoare si fara de sfarsit pieire la vrednicia de fiu al lui Dumnezeu, la vredncia indumnezeirii o! Ce nemasurata bunatate, ce dumnezeiasca intelepciune! Ce atotputernicie a jertfei de pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu! Ce putere si tarie a dreptatii lui Dumnezeu Cel care pedepseste pentru pacat si miluieste pentru pocainta si credinta! Pacatul si cel vinovat de el diavolul e o negare desavarsita a vietii, luminii, adevarului si drepatii, a pacii, libertatii, indraznelii, curatiei si nestricaciunii si totodata, moarte vesnica, minciuna, intuneric, bezna, nedreptate si clevetire, sminteala, robie, inlantuire lipsita de minte (daca omul nu se caieste in mod sincer si nu alerga la Dumnezeu cu tot sufletul), plictiseala, lasitate si disperare, necuratie si ticalosie, depravare. Cine vrea sa faca de bunavoie pacatul? Cine si-a iesit din minti intr-atat incat sa lase calea dreptatii dumnezeiesti, de-viata-facatoare, si sa aleaga calea blestemata si purtatoare de moarte a nedreptatii? De buna seama, pacatul atrage prin aspectul sau ademanitor, prin dulceata sa parelnica. Dar in ce se preschimba, dupa savarsirea pacatului, aceasta amaigire, aceasta dulceata? Oare nu intr-o amaraciune ucigatoare si intr-o slabanogeala a sufletului si trupului? Suntem datori sa-i multumim intotdeauna lui Dumnezeu pentu ca ne-a dat dreptul de a ne numi fii ai lui Dumnezeu si sa ne apropiem de El cu rugaciuni, rugaminti, cereri si multumiri, sa ne bucuram de o asemenea milostivire a Lui fata de noi si gata in permanenta sa ne apropiem cu indrazneala si cu evlavie de El, iar, dupa El, de Nascatoarea de Dumnezeu, de sfintii ingeri si de sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu. Mare cinste pentru fiinta vremelnica a omului este sa vorbesca cu Fiiinta fara-de-moarte, fara-de-inceput, atotbuna, atotfrumoasa si atotsatisfacuta. Si cu toate acestea, cat de multi se apropie El fara tragere de inima, cu lenevie, cu raceala si cu negrija, cu gandurile aiurea, iar multi altii nici macar nu se apropie si traiesc asemenea dobitoacelor necuvantatoare! Doamne, invata-ne sa ne rugam Tie, sa ne apropiem de Tine totdeauna, cu bucurie si dreptatea inimii si a cugetului. Fiii oamenilor

au pornit pe calea desertaciunii, s-au supus ei insisi desertaciunilor, s-au departat de Dumnezeu, s-au salbaticit, s-au instrainat, i-a instrainat pacatul blestemat; in mintea si in inima lor e numai desertaciune; ziua si noaptea inima li se framanta de visari desarte si ei dorm, dorm mereu somn fara trezire, indaratnicindu-se sa nu se mai destepte, au uitat mila si bunatatea Celui ce i-a creat si i-a rascumparat, Care le lumineaza mintea, Care-i hraneste si imbraca, Care-i pazeste ca pe lumina ochilor, ii sfinteste si ii izbaveste de blestemul vesnic ce i-a lovit pe drept pe oamenii pacatosi, si Care le da pentru credinta si pocainta binecuvantarea Sa de-viata-facatoare si atotbucuratoare. Oamenii motaie si dorm duhovniceste in desfatarile lor, in goana dupa capatuiala, dupa onoruiri; dorm indelungat si cuprinsi de somnul trupesc si prin aceasta isi slabesc inimile, devin lenesi si nemiscati spre rugaciune si spre multumire lui Dumenzeu. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu s-a pazit, prin harul dumnezeiesc de tot pacatul si s-a impodobit cu toata virtutea; fiindca toata slava fiicei Imparatului este inauntru, Ea este imbracata cu haina de aur si preainfrumusetata [Ps 44, 14]; prin har Ea s-a facut Maica lui Dumnezeu si Imparateasa tuturor fapturilor; tot prin har sfintii lui Dumnezeu s-au izbavit de pacat si s-au invrednicit de sfintenie care ii plac lui Dumnezeu, de nestricaciune si de slava in Imparatia cerurilor; prin har s-au intarir in toate ispitele de pe pamant, in nevointe si cu osteneli, s-au impodobit de toata virtutea pentru ei harul a insemnat totul. Cauta si tu, omule, inainte de orice comoara, harul lui Dumnezeu; fie ca el sa imparateasca in tine mereu! Vie imparatia Ta! O, ce maretie, ce indumnezeire, ce sfintenie, ce frumusete a firii omenesti e in persoana Dumnezeului-om Domnul Iisus Hristos si a Nascatoarei de Dumnezeu, Pururea-Fecioara Maria ! O, Preabinecuvantata Marie! Din Tien Dumnezeu Cel Preabinecuvantat a luat omenitatea mea si luand-o a unit-o cu Dumnezeirea Sa printr-o unire negraita! O, unire minunata, negraita, mai presus de fire! Oamenii sunt loviti de pieire si se mantuiesc! Cum pretuiti un asemenea pogoramant si o asemenea milostivire a Domnului? Ce ii veti da in schimb Domnului? Va straduiti oare sa vietuiti potrivit unei atat de inalte vrednicii? Nazuiti oare spre unire cu Dumnezeu, spre pocainta, spre departare de pacat, spre indreptare, spre virtuti, spre sfintenie si curatie, spre dragoste si mila, spre infranare, smerenie, nerautate, rabdare, speranta, barbatie in necazuri, in boi, in lipsuri, spre neimpatimire fata de lucrurile vazute si trecatoare, spre invierea asteptata a mortilor si viata veacului ce vine, spre indumnezeirea si fericirea nesfarsita? Daca nu, ganditi-va de cate va lipsiti prin putina voastra redinta, prin necredinta, lene si nepasare, prin impatimirea voastra dupa niste naluci! Laund trup si sange din Preasfanta Fecioara de-Dumnezeu-Nascatoarea si salasluind in Ea prin purtarea in pantece si nascandu-se din Ea si unindu-se cu Ea pentru toti vecii intr-un singur duh: fiindca cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El [1 Co 6, 17] - cu ce sfintenie si cu ce minunate virturi a umplut-o Fiul Ei si Dumnezeu; cu ce daruri a infrumusetat-o, cu ce intelepciune, cu ce frumusete cereasca, cu ce nestricaciune, bunamireasma, cu ce maretie a cinstit-o! Si cu ce iubire, blandete si indelunga-rabdare fata de pacatosi este Ea plina, dupa pilda Fiului sau! O, Stapana! Nu ne lasa pe noi, cei cazuti in mocirla pacatului, pe noi, cei pacatosi si intinati de toata necuratia, ci cauta spre noi, lumineaza-ne, da-ne minte, curata-ne si ne mantuieste ca o Maica a Mantuitorului nostru! In gurile ucenicilor si mucenitelor, ale ierarhilor, cuviosilor, ale apostolilor insisi si chiar din gura Insusi Cuvantului celui Ipostatic Domnul Iisus Hristos auzim sau citim foarte adeseori cuvinte luate din psalmii lui david, privite ca niste vestiri ale Duhului Sfant, care a grait prin

proroci [cf. Evr 1,1]. Intr-atat de raspandita era folosirea psalmilor cei de-Dumnezeu insuflati. Ei, psalmii, au intrat in folosinta obsteasca in cultul divin al tuturor popoarelor crestine, mai cu seama la crestinii ortodocsi. Psalmii teologhisesc, prorocesc, il proslaveste pe Dumnezeu, Ii multumesc, mangaie sufletele credincioase, invata pocainta, rugaciunea, rabdarea, marinimia, barbatia, dreptatea si sfintenia, milostivirea, nerautatea, blandetea si smerenia, nadejdea in Dumnezeu. Dupa invocarea rugatoare a Sfintilor in canoane si inaltam de fiecare data doxologie catre Sfanta Treime; fiindca sfintenia lor vine de la Ea si Ea este Cea care salasluieste, se proslaveste si lucreaza in ei. Ea (Treimea) este Alfa si Omega sfintilor, inceputul si sfarsitul sau, mai bien zis, inceputul cel fara de sfarsit. Preotia Bisericii Ortodoxe trebuie sa fie luminoasa ca soarele in insusirile ei sufletesti si in viata ei, precum si dupa cinul ei foarte inalt si ceresc de incepatoare a sfinteniei si lucratoare a tainelor. Sa ne rugam, asadar, intotdeauna cu totii Domnului sa ne dea tuturor sfintitilor slujitori si slujitori bisericesti sfintenie, dreptate, tarie a duhului, intelegere si intelepciune, ca prin ei sa se proslaveasca in chip vrednic Sfanta Treime, de la Care am primit o slujire mantuitoare atat de inalta; sa fereasca Dumnezeu, ca nici unul sa nu cada sub osanda vesnicului intuneric: fiindca stau sau cad pentru Stapanul nostru; El singur e Judecatorul lor [cf. Rm 14, 4; Iac 5, 12]. De ce oare cultul divin public si rugaciunile de acasa incep si uneori se ispravesc cu cuvintele Binecuvantat este Dumnezeul nostruBinecuvantat fie Hristos, Dumnezeul nostru si in general, pe parcursul unei slujbe se intrebuinteaza uneori expresia Binecuvantat este Dumnezeu sau o alta asemanatoare: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh etc.? De ce oare? Fiindca: 1) Dumnezeu este binecuvantat in fiinta Sa; este Dumnezeul slavei cele negraite, este slava vesnica, neapropiata, de-viata-facatoare, infricosatoare; 2) pentru ca in toate fapturile Sale s-a vadit, s-a descoperit o slava, o maretie si o frumusete minunata (binecuvantati lucrurile Domnului, cantati Domnului) si 3) pentru ca la inceputul creatiei a aparut acel mare renegat (apostat) si hulitor nerusinat al numelui si al slavei lui Dumnezeu, care il cleveteste necontenit pe Domnul, ziua si noaptea, care a scornit pacatul si faradelegea, pe care le-a sadit, le-a crescut si le-a inradacinat intru sine si in duhurile cazute si apoi in neamul omenesc, in nenumarate aspecte si manifestari. Pacatul, prin care este hulit neincetat vesnic slavitul nume al lui Dumnezeu, e un fenomen si e un lucru inspaimantator si aducator de moarte in lumea spirituala. Iata de ce Sfanta Biserica, cea care este aici pe pamant, un minunat lucru al slavei lui Dumnezeu, o vestitoare a slavitelor Sale fapte ale creatiei, pronieri si rascumpararii, ridicandu-se impotriva diavolestii huliri a numelui lui Dumnezeu, Il slaveste neincetat pe Domnul, dupa vrednicie si dreptate, pentru a pune prin aceasta stavila acelor guri spurcate si hulitoare de Dumnezeu, ale diavolului si ale oamenilor necurati si care nu inceteaza sa defaimeze numele lui Dumnezeu cu fapta si cu cuvantul. Iata de ce este slavit si proslavit atat de des numele lui Dumnezeu sau Imparatia Treimii Dumnezeiesti. Amin. Slava lui Dumnezeu ! Si noi trebuie sa-l slavim pe Dumnezeu neincetat, nu numai prin cuvinte, ci mai ales prin fapte bune. Sfinteasca-se numele Tau! Baga de seama ca in timpul rugaciunii sa nu fie nici o bariera si nici o opreliste intre tine si Dumnezeu sau preacurata Maica a lui Dumnezeu, sau sfinti; nici o indoiala vicleana, nici o lenevire, nici o raceala, nici o pornire cu rautate impotriva aproapelui, nici o impatimire de cele ale vietii, ci sufletul sa se gaseasca cu Dumnezeu fata catre fata fara nici cea mai mica opreliste a pacatului. O, ce mare cinste i-a dat Dumnezeu omului ingaduindu-i sa se apropie totdeauna de Dumnezeu pentru rugaciune si comunicare, pentru pocainta, pentru multumire si

doxologie! Ce mare cinste este aceea de a avea drum deschis in fiecare zi la un imparat pamantesc, de a-i vedea fata, de a sta de vorba cu el, de a fi vrednici de prietenia lui! Cu cat mai mare este cinstea de a avea drum deschis la Imparatul veacurilor [1 Tim 1, 17] cel fara de moarte si nestricacios si a te desfata de minunata Sa bunatate, frumusete, pace, dulceata, dreptate si sfintenie. Cand te rogi fara silinta, adu-ti aminte pentru a te trezi si a-ti da singur ghes: de la cine ai rasuflarea? De la cine gura? De la cine vederea? De la cine mainile si picioarele, de la cine mintea? De la cine inima, organul sensibilitatii? De la cine sufletul, de la cine puterea, de la cine darul sanatatii, darul nemuririi si minunata libertate care nazuieste la infinit spre desavarsire si bine, spre adevar, spre frumusete infinita, spre Dumnezeu? Si atunci te vei ruga cu adevarat fierbinte, cu lacrimi de strapungere a inimii si recunostinta. De la cine ai mantuire si paza vietii tale in fiecare zi? De la cine primesti ajutor neincetat in lucrurile slujirii tale? De la cine iti vine mangaiere neincetata? A cui este iubirea dornic revarsata asupra fiintei tale indoite: trupesti si sufletesti? In Biserica, in cultul ei, in cuvantul lui Dumnezeu se cuprind cele mai sublime, mai sfinte, mai pretioase si mai vesnice lucruri si interese ale intregii omeniri: aici omul se afla ca si cum ar sta fata catre fata cu Creatorul si Dumnezeul sau, adresandu-i-se neincetat (in persoana Bisericii slujitoare) la persoana a doua si stand de vorba cu El, slavindu-L, multumindu-I, aducandu-I pocainta si cerand milostivirea Sa; fata catre fata cu Maica lui Dumnezeu, cu Puterile ceresti si cu toti sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu din veac; fata catre fata vorbind la figurat - cu vesnicia lui Dumnezeu, cu infinita Lui bunatate, sfintenie, dreptate, intelepciune, atotstiinta si putere atotputernica ce a chemat toate dintru nefiinta la fiinta, care pazeste si diriguieste toate; aici omul aude minunate cuvinte ale Dumnezeirii cele preaintelepte, atotputernice, bune si preacurate, care patrund in suflet si il fac viu; aici privirilor sale pline de uimire i se infatiseaza in imagini, in cantari, in citiri, minunatele fapte ale lui Dumnezeu facerea lumii si a omului, acesta din urma dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu maretia, sfintenia si fericita sa viata dintru inceput, jalnica-i cadere si pedeapsa si nesfarsita bunatate a lui Dumnezeu fata de omul cazut, fagaduinta rascumpararii lui din pacat, din blestem, din moarte prin intruparea viitoare a Fiului lui Dumnezeu; aici se intalnesc chipurile prorocilor si scrierile lor, in care se prevesteste venirea Fiului lui Dumnezeu si a minunatei Sale Maici; aici vedem in chipuri si auzim in citiri si in cantari taina cea negrait de minunata, de care se minuneaza mintile cele de sus, a intruparii Fiului lui Dumnezeu, varsta copilariei Lui, inceputul slujirii mantuirii noastre de catre Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul-om, toate vorbirile, minunile si prorocirile Sale cele mai de seama, nenumaratele Sale binefacrei catre oameni, toata viata Sa din scutece si pana la mormant, invierea si inaltarea la cer; aici afli, omule, despre desavarsita rascumparare din blestem si din moarte si despre daruirea binecuvantarii, invierii si vietii vesnice; aici auzi neincetat adevarul plin de bucurie ca te-ai invrednicit de nemurire, ca Iisus Hristos te-a trecut din moarte la viata si de pe pamant la cer; auzi nu numai de nemurire, ci si despre infiere de catre Dumnezeu si indumnezeiresi de sederea pe tronul Dumnezeirii; aici te intalnesti cu cele mai inalte invataturi dogmatice ale Bisericii Ortodoxe despre Dumnezeirea cea in Trei Ipostase, despre inomenirea Fiului lui Dumnezeu, despre unirea in El a celor doua firi, despre pururea fecioara si maretia Maicii lui Dumnezeu, despre atotputernica ei reprezentare si ocrotire a neamului omenesc; despre Tainele Bisericii Ortodoxe si indeosebi despre Taina Trupului si Sangelui lui Hristos, despre harul sfintitor, intaritor si calauzitor catre mantuire al lui Dumnezeu, despre invierea mortilor, despre a doua venire si infricosatoarea judecata a lui Iisus Hristos asupra viilor si mortilor, despre viata veacului ce va sa vina, despre viata fara de sfarsit sau chinul vesnic, despre necesitatea posturilor, despre toate virtutile crestine, mai cu seama despre iubire si milostenie;

despre trupul unic al Bisericii si despre sfanta copartasie a madularelor ei, - despre Biserica cereasca si pamanteasca, triumfatoare si luptatoare; despre rugaciune unora pentru altii, pentru vii si pentru morti, despre Sangele Mielului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, care se varsa pentru toti pentru cei vii si pentru cei morti despre puterea nesfarsita a jertfei pe Cruce, jertfa de mijlocire, milostivire si multumire; despre inalta chemare a pastorilor turmei lui Hristos, despre indatoririle, autoritatea si drepturile lor. O, cate lucruri si fapte minunate ne descopera in fiecare zi Biserica, cate fagaduinte imbucuratoare aduce la cunostinta, cu incredintarea implinirii ei negresite! Si pe cat de multi nu i-a vindecat desavarsit, nu i-a dus de la pacat la dreptate, de la rau la bine, de la moarte la viata si de la stricaciune la nestricaciune, oameni de rang si de orice stare, de orice sex si orice varsta! Cine, dupa toate acestea, dupa aflarea unor atat de mari interese pe care ni le ofera Biserica, n-ar vrea sa fie madular al ei prin credinta si ascultare; cine n-ar vrea sa ia parte la dumnezeiestile ei slujbe in fiecare zi sau macar in fiecare duminica si in zile de sarbatoare! Aici intalniti si tot felul de pocainte a celor pacatosi in persoane, in modele, in rugaciuni de pocainta, in psalmi, in canoane de pocainta, in stihiri si in celelalte cantari, precum si minunate doxologii, multumiri, cereri catre Dumnezeu, catre Maica lui Dumnezeu, ingeri si sfinti. Biserica si cultul ei divin este un minunat hambar dumnezeiesc in care orice credincios gaseste paine cereasca si aceasta il face sa se nasca din nou, si-i intareste puterile duhovnicesti pentru a-si urma drumul spre patria vesnica cerul, spre chipurile apostolilor, ierarhilor, mucenicilor, cuviosilor, dreptilor si ale tuturor sfintilor, care au stralucit in harul cel nou, in care au prins fiinta toata virtutea pe care trebuie sa o imitam dupa puterea noastra; aici vedeti toata virtutea in persoana: credinta nezdruncinata, nadejdea nebatuta si neprefacuta, iubirea care nu cade niciodata, blandetea, smerenia, nerautatea, rabdarea, tagaduirea de sine, ascultarea, barbatia, curatia si sfintenia. Crestinul are mare trebuinta de ajutorul ceresc al lui Dumnezeu si de mijlocirea sfintilor pentru noi, de ajutorul Maicii lui Dumnezeu, al sfintilor ingeri, al Inainte-mergatorului, prorocilor, apostolilor si al tuturor sfintilor, spre care ne indruma adeseori Sfanta noastra Biserica in rugaciunile sale de obste. Fericiti suntem ca apartinem sfintei Biserici Ortodoxe, care se roaga necontenit pentru noi, in chip lucrator si mantuitor. Astfel, pomenind-o pe Preasfanta, preacurata, Preabinecuvantata, Stapana noastra, de-Dumnezeu-Nascatoare si Pururea Fecioara Maria, impreuna cu toti sfintii, ne predam pe noi insine si unii pe altii lui Hristos, ca Unuia ce este Capul Trupului Bisericii. Amin. Fa, Doamne, sa implinesc legea Ta, care este a iubi in toata puterea, in toata largimea si in toata adancimea. Amin. Biserica lui Hristos este o Biserica ce duce razboi cu incepatoriile si cu puterile si cu stapaniile intunericului veacului acesta, cu duhurile rele care sunt sub cer [Ef 6, 12]; acestea alcatuiesc o imparatie strasnic organizata si se razboiesc neincetat cu extrema iscusinta si putere cu toti oamenii si cu lumea care in rau zace. Un singur om pe campul de lupta nu este ostas, iar crestinul care se bizuie numai pe sine insusi, sau care nu apartine turmei celei adevarate a lui Hristos, al carei Cap este Hristos Insusi (nu un om, ca papa), nu poate de asemenea, tine piept cu succes nenumaratilor, puternicilor si siretilor dusmani ai mantuirii. Crestinul are nevoie neincetat de un ajutor puternic si de o sustinere de sus, de la Dumnezeu si dupa harul Sau, de la Maica lui Dumnezeu, de la Sfintele Puteri ceresti fara de trup si de la sfinti, ostenii Lui pentru noi care au bineplacut lui Dumnezeu si care, cu ajutorul Lui, au biruit in viata lor pamanteasca trupul, lumea si pe diavolul; intr-un cuvant, are nevoie de ajutorul necurmat al Bisericii ceresti, triumfatoare. De aceasta ajutatoare in lupta cu vrajmasii vazuti si nevazuti, adica de Sfanta Biserica, crestinul care se lupta pe pamant are intotdeauna neaparata nevoie; de aceea la toate slujbele dumnezeiesti Il rugam pe Domnul sa ne ocroteasca si sa ne

mantuiasca, pentru rugaciunile si prin mijlocirea Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, ale cinstitelor Puteri ceresti celor fara de trup, ale Inainte-mergatorului, prorocilor, apostolilor, mucenicilor, cuviosilor si ale tuturor sfintilor. Catolicii au cazut de la Capul intregii Biserici Hristos atunci cand si-au ales un cap pamantesc, pe papa, om supus greselii; luteranii si anglicanii au cazut de asemenea; la ei nu exista Biserica, legatura cu Capul a fost rupta; nu este la ei ajutorul cel atotputernic si atotlucrator fiindca nu au Tainele: Impartasania, Pocainta si celelalte prin care se da harul cel atotputernic. Multi pier in ateism, in lipsirea de har si in desfranare si nu au ajutor din cer. In dumnezeiasca Liturghie se cuprinde minunata putere unificatoare a rugaciunii pentru toti, care inrudeste intre ele toate sufletele! O, minunata Liturghie semn al nemasuratei iubiri a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc si al minunatei reinaltari a firii omenesti indumnezeite prin intruparea Fiului lui Dumnezeu Unul-Nascut si prin gustarea Preacuratului Sau Trup si Sange in taina Impartasaniei. Doamne! Da-ne sa fim vrednici de o asemenea pogorare, de o asemenea comuniune cu Tine! Da-ne sfintenia Ta si sa invatam in fiecare zi dreptatea Ta si sa ne facem drepti in Duhul Sfant. In viata de aici, pe pamant, viata de incercari si de lupte, crestinul sta neincetat intre doua tendinte: spre bine si spre rau, intre ispitele si necazurile de la vrajmasi si mangaierea si ajutorul de la dumnezeu; e ceva ca o competitie (concurs) intre dreptul, sfantul si aotmilostivul Dumnezeu si raul, vicleanul si atotpierzatorul Dumnezeu: omul se afla fie sub inraurirea vrajmasilor, fie sub harul lui Dumnezeu; vrajmasii trag de el catre toate vinovatiile si pacatele posibile iar Domnul miluieste pe pacatosii care se pocaiesc, ii curata, ii sfinteste, ii indreapta, ii impacaciuieste, ii innoieste si ii intareste. Aceatsa competitie si biruinta harului asupra pacatului are loc indeosebi in timpul Liturghiei aceasta minunata jertfa de impacare si de sfintire a lui Dumnezeu, de mila a pacii si jertfa a laudei. Ce sfanta largime, adancime si inaltime a inimii trebuie sa aiba preotul care savarseste Liturghia! Inima lui trebuie sa cuprinda in ea tot universul, chiar si tot cerul si cele de sub pamant! El se roaga pentru toti, multumeste si proslaveste pe Creatorul pentru toti, mijloceste pentru pentru impacarea si pentru unirea tuturor pamantenilor despartiti prin limba, semintie, credinta, obiceiuri. Ce minunata este puterea unificatoare a rugaciunii Bisericii pentru toti si care inrudeste intre ele toate sufletele! Iata, eu, prin harul lui Dumnezeu, ma rog indeosebi in timpul Liturghiei din inima, pentru toti; pentru tot soborul sfintit al fratilor mei (intru preotie), pentru Suveran (Tar), pentru Suverana (Tarina), pentru toata Casa imperiala, pentru curte, pentru toata ostirea si pentru toate starile si in aceste chip Domnul i-a apropiat de mine in duh pe toti, i-a inrudit cu mine, pe toti, copii si varstnici de toate categoriile. Toti (cu exceptia necredinciosilor) au, la randul lor, o aplecare sufleteasca fata de mine, ma iubesc, ma cinstesc, se roaga pentru mine; chiar si ierarhii imi acorda cinste, mie, un om de nimic si pacatos. Iti multumesc Tie, singurul Parinte, Imparat, Mantuitor, Pastor, Doctor si Drept Judecator a toate; singurul Cap al Bisericii Tale care adunape toti intr-un singur trup si intr-un singur duh! Tu toate le oranduiesti in chip minunat, ii unesti pe toti, lucrezi in toti prin Duhul Sfant, unindu-i pe toti in credinta, speranta si iubire, in dreptate si in sfintenie! Sfanta Biserica se roaga in fiecare zi pentru buna-intocmirea vazduhului si pentru sfintirea lui prin harul Sfantului Duh, fiindca vazduhul, ca si celelalte stihii este infectat si s-a spurcat prin tot felul de nelegiuiri omenesti, ascunse sau vadite, de zi si de noapte si poarta in el tot felul de germeni (microbi) ai stricaciunii si feluritelor boli.

Unde, oare, in care Biserici neortodoxe este pomenit, inaltat, preamarit si chemat numele Nascatoarei de Dumnezeu ca in Biserica Ortodoxa, din zi in zi, din an in an , ca de pilda in ectenia mica si in cea de cerere: Pe Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, Slavita Stapana noastra de-Dumnezeu-Nascatoarea si Pururea-Fecioara Maria cu toti sfinii pomenind-o si celelalate...? Rostiti deci necontenit si cu osardie, voi preoti si diaconi ai Bisericii Ortodoxe numele Preabinecuvantatei Stapanei noastre in auzul tuturor spre lauda si milostivire catre noi pacatosii si nevrednicii robii Sai, pentru ca sa ne apere intotdeauna inaintea Stapanului vietii noastre, Domnul Iisus Hristos si inaiantea Preasfintei Treimi: fiindca de atatea veacuri cunoastem si ne-am convins cat de puternica si de mantuitoare este rugaciunea Ei! De cate ori n-a mantuit tara noastra, orasele noastre, popprul nostru, satele noastre si pe multi dintre noi in parte, din tot felul de nenorociri si rele si nu inceteaza sa ne apare si sa mantuiasca pe toti cei ce se roaga Ei, luand aminte la smeritele si sarguincioasele noastre rugaciuni! Unde oare, pe acest pamant, este mai preamarit si rostit in chip vrednic intru adevar si vrednicie numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu ca in Biserica Ortodoxa si cu deosebire in cea ruseasca? Sa multumim Domnului ca ne-am nascut in credinta si in Biserica adevarata si sa ne straduim sa fim madulare vrednice ale Ei, traind in infranare, curatie, smerenie, supunere, exercitandu-ne in fapte bune, mai cu seama in fapte de milostenie. Slava lui Dumnezeu! Slava Stapanei de-Dumnezeu-Nascatoare! Maica Domnului se roaga neincetat pentru mine Domnului, Fiului Ei, pentru mantuirea mea si cauta cu milostivire la lupta mea cu pacatele, aparandu-me de sagetile vrajmasilor. Mareste, suflete al meu, neincetat pe Maica lui Dumnezeu, Aparatoarea noastra, dupa Dumnezeu. Avem gata in Stapana noastra de-Dumnezeu-Nascatoarea un ajutor ceresc, pe care nu-l au potrivnicii nostri, cei ce nu o cinstesc dupa vrednicie si u se inchina chipului Ei atotcinstit. Cate capetenii militare, geniale n-au fost biruite la noi in razboaie de-a lungul veacurilor in istoria patriei noastre si toate prin credinta in ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii lui Dumnezeu si prin puterea Lor! De cate glorie se bucura Carol al XII-lea ca si conducator militar, cat de glorios a fost Napoleon; ostirile lor erau mari si bine inzestrate si ce s-a ales de ele? Puternici au fost la vremea lor tatarii care ne robisera, dar, cu ajutorul si prin ocrotirea Maicii lui Dumnezeu au fost biruiti. Acolo a zdrobit taria arcurilor, arma si sabia si razboiul...De certarea Ta, Dumnezeule, au incremenit calaretii pe cai [Ps 75, 4-7]. Cat timp Rusia va fi pravoslavnica si va cinsti cu osardie pe Dumnezeu si pe Maica lui Dumnezeu, va fi puternica si nebiruita, fiinda de la inceput si pana astazi ea a iesit din toate nenoricirile, s-a intarit si s-a latit cu ocrotirea si ajutorul Maicii lui Dumnezeu in toate razboaiele, luptele si nenorocirile, iar cnejii, tarii si imparatii rusi, precum si de-Hristosiubitoarea ostire cinsteau intotdeauna cu osardie pe Pururea Fecioara Maria. Rostind numele Preasfintei Stapanei noastre de-Dumnezeu-Nascatoarea, intelege si adu-ti aminte de ce cinste i-a invrednicit Domnul pe crestinii ortodocsi, atunci cand i-a unit intr-un singur trup duhovnicesc cu protoparintii, parintii, patriarhii, apostolii, mucenicii, ierarhii, cuviosii, dreptii si cu toti sfintii, impreuna cu Insasi Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Care este cu adevarat plina de har si in mod fiintial Stapana Imparatiei duhovnicesti a lui Hristos Biserica, precum si cea apropiata, grabnica si atotputernica Aparatoare si zid de aparare al crestinilor si de asemenea cu Insusi Domnul Iisus Hristos, Care este Capul Trupului al Bisericii. Pastreaza ca luminaochilor aceasta copartasie duhovniceasca, careia ii apartii si tu si straduieste-te din toate puterile sufletului si trupului sa te afli in destoinicie si in sfintenie, ca sa fii vrednic de o asemenea copartasie si mijlocire pentru tine a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor.

Crestinul ortodox trebuie sa-si aduca aminte intotdeauna de nemasurata bunatate a lui Dumnezeu fata de sine pentru aceea ca are cinstea sa fie madular al adevaratei Biserici a lui Dumnezeu, calauzite de dreapta intelepciune si mantuitoare si are drept Cap al Sau pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, iar ca Stapana pe Insasi Maica lui Dumnezeu, Incepatoarea zidirii intelegatoare a Bisericii iar ca madulare ale Sale pe toti sfintii: apostoli, proroci, ierarhi, cuviosi, mucenici, drepti si toti cei ce au stralucit intr-o viata sfnata si harica si au bineplacut lui Dumnezeu si s-au facut mijlocitori pentru noi inaintea Lui. Ganditi-va numai cati rugatori pentru noi inaintea lui Dumnezeu! Cat ajutor dau acestia celor ce doresc mantuirea! Ce mijlocire de obste pentru mantuirea noastra! Ce modele, pilde de viata crestina desavarsita! Cum ne atrag spre imitarea virtutilor lor si spre mantuire! Imparatia lui Hristos pe pamant sau Biserica poarta razboi cu imparatia Satanei alcatuita dintro nenumarata multime de demoni (intr-un singur om indracit sunt legiuni intregi de demoni). Pentru izbanda in lupta, pentru mantuire si izbanda nevointelor desavarsirii e neaparata trebuinta a lupta impotriva unor asemenea hoarde ale vrajmasilor, sub stindardul lui Hristos Dumnezeu, Biruitorul iadului, si in Biserica Lui, in comuniune prieteneasca, viguroasa, nedespartita unii fata de altii, avand ajutorul si impreuna-lupta Maicii lui Dumnezeu, Stratega noastra aleasa, a sfintilor ingeri ceresti, a apostolilor, prorocilor, ierahilor, mucenicilor, cuviosilor si al tuturor sfintilor care au luptat lupta cea buna si au dobandit cununile biruintei. Dar cei ce se afla in dezbinari, erezii, secte sau in alte religii, cum vor putea birui ei pe vrajmasii manturii, atat de purenici prin amagirea lor, prin minciuna, hula, clevetire impotriva lui Dumnezeu si a Bisericii Lui? Cum se vor putea ei mantui? Cu neputinta. Intelegeti aceasta, voi cei ce va aflati in dezbinari, erezii si secte nu va luptati impotriva singurei Biserici mantuitoare si intoarceti-va la ea! Cati nevoitori, stalpi ai credintei au fost printre membrii sfintei Biserici Ortodoxe de-a lungul veacurilor! Cat de vrednic si de minunat i-a preamarit pe ei Domnul, pentru ca si ei au avut ravna de a-L preamari cu cuvantul si cu fapta si cu toata viata lor, de a-L iubi pe El si poruncile Sale mantuitoare din toata inima, din tot cugetul si din toata puterea lor, pana la sfarsitul vietii lor! Fiecare zi este consacrata de Biserica pomenirii si proslavirii vitejilor luptatori ai credintei, incununati de Domnul oentru toate veacurile cu maretie si cu cinste si preamariti cu nenumarate si binefacatoare minuni! Luminoasa lume a Bisericii nu duce lipsa de nevoitori si de nevoitoare! Sfanta noastra Bisericaare cu ce se mandri! Neprihanita, sfanta si mantuitoare e credinta noastra si a Bisericii Ortodoxe, nu desarta sau zadarnica si nu o vor putea defaima nici un fel de eretici si scetanti; chiar daca se poate sa fie unii drepti la ei, nu se pot lauda cu chip vrednic, dupa dreptatea lui Dumnezeu, cu nici un sfant singur om cu adevarat bineplacut lui Dumnezeu si marturisitor al dreptei credinte intre ei, cu nic un singur om care sa fi primit in chip desavarsit din cer o marturie despre sfintenia sa si despre faptul ca a bineplacut lui Dumnezeu; prin erezie si dezbinare nimeni niciodata nu a bineplacut lui Dumnezeu! Voi, eretci, rascolnici, sectanti scoateti in fata, sa cunoastem si noi, macar unul din sfintii vostri: n-a sa gasiti, chiar daca l-ati cauta un veac intreg! Veti putea oare tagadui in chip prostesc si nerusinat realitatea neputrezirii si minunile sfintilor nostri? Surzi si orbi! Veniti la noi, voi cei ce va numiti catolici si pe noi ne-ati poreclit schismatici, sa ne lamurim; sa privim fara partinire, dupa dreptatea lui Dumnezeu, dupa criteriile lui Dumnezeu, la sfintii vostri glorificati de papa, nu de Dumnezeu si sa-i comparam cu sfintii nostri, pentru care da marturie Dumnezeu Insusi, prin nenumarate minuni, vindecari si felurite mangaieri pentru drept-maritorii crestini care au alergat la ei cu credinta! Ce deosebire! Cum straluceste adevarul credintei noastre si lumina ei o umbreste pe a voastra intunecata de erezii si de mincinoasa intelepciune! Cum mergeti voi in chip vadit impotriva adevarului invederat al credintei ortodoxe, care prin nume si prin fapte este cu adevarat drept-maritoare si

mantuitoare! Sau cutezati a va ridica cu indrazneala chiar impotriva lui Dumnezeu si a spune neadevaruri? Va va smeri Dumnezeul dreptatii si de va fi necesar, va inarma faptura impotriva vrajmasilor. Dar El este indelung-rabdator si asteapta intoarcerea ratacitilor. Veniti, apropiati-va, voi, iconoclasti, urmatorii lui Luther, care ne invinuiti de o paruta idolatrie, prin care infierati sfnata noastra cinstire a icoanelor, cea binecuvantata si indreptatita de mii de ori de insusi Cerul prin nenumarate minuni la noi, ortodocsi; si daca asa va este voia, luptati-va cu Dumnezeu, ridicati-va impotriva adevarului mantuitor, impotriva dogmei celei drepte, pe care Insusi Dumnezeu ne-a invatat si ne invata neincetat; si daca aveti gura mare, invinuiti-ne cat poftiti de idolatrie! I-ati invatat pe stundisti, tolstoisti, paskovisti sa injure sfintele icoane; mai devreme sau mai traziu insa acesti oameni creduli, nestiutori si vulgari se vor cai amarnic de ratacirea lor; dar printre adevaratii ortodocsi nu veti avea succes niciodata, nu-i veti atrage la erezia voastra, pentru ca adevaratii rusi, adevaratii pravoslavnici s-au convins de mult de puterea mantuitoare a cinstirii icoanelor. Inimile sfintilor au fost temple curate ale lui Dumnezeu, prin credinta, curatie, sfintenie, smerenie, ascultare, rabdare, prin iubire fata de Dumnezeu si de aproapele, barbatie si tagaduire de sine. De aceea sfintii au fost facatori de minuni. Ei s-au consacrat cu totul lui Dumnezeu ; pentru ei Dumnezeu era totul, dupa cum ei au fost cu desavarsire ai Lui, s-au unit si s-au contopit cu El. Asa a fost si Sfantul Nicolae al Miriei Lichiei. La judecata lui Dumnezeu vom afla cat de vrednica de cinstire si de venerare si cat de sfanta este comuniunea celor doua Biserici, cereasca si pamanteasca si cat de nevrednic te-ai aratat de ea. Ce mijlocitori puternici aveai inaintea lui Dumnezeu pentru mantuirea ta si pentru necredinta, trufia si pervertirea ta nu i-ai chemat in ajutor, bizuindu-te doar pe tine insuti, pe mintea ta patimasa si mioapa. Chipurilor sfintilor ne inchinam ca si chipurilor unor crestini vestiti si atotlaudati, prin virtutile lor: credinta, nadejdea, iubirea, tagaduirea de sine, milostenia, blandetea, smerenia, nerautatea, barbatia si rabdarea, ascultarea, curatia, rugaciunea neincetata, vigoarea sufleteasca. Iata de ce si la ce ne inchinam in ei ne inchinam lui Dumnezeu Insusi Care salasluieste in ei si in ei si prin ei lucreaza si savarseste binefacatoare minuni de tamaduire. Folosirea sfintelor icoane in comunitatile ortodoxe si in alte comunitati crestine e neaparat necesare deoarece independent de alte pricini, Domnul, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, sfintii ingeri si sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu nu sunt acesibili vederii noastre trupesti in minunata lor slava cereasca; in sfintele icoane insa, ei devin acesibili, perceptibili, ca sa spunem asa, iar firea noastra indoita, spirituala si corporala cere imagini vizibile, perceptibile insusi Trupul si Sangele lui Hristos se afla in Impartasanie sub forma painii si a vinului. De aceea Domnul, pogorandu-Se pana la neputinta noastra, S-a inchipuit El Insusi pe mahrama si Si-a dat astfel chipul Sau spre inchinare evlavioasa, vindecare si mangaiere, pentru toate veacurile; de aceea, ne-a dat noua preacuratul Sau Trup si Sange; de aceea prin Mir ne pecetluieste la Mirungere, pentru o comunicare vazuta a darurilor Duhului Sfant. Pentru aceasta, Slava Domnului nostru Iisus Hristos. Inchinandu-ma icoanelor, cinstesc personificarea unei virtuti, cinstesc restaurarea in omul cazut a chipului lui Dumnezeu si a asemanarii cu El, cinstesc pe Dumnezeu, Cel ce se odihneste intru Sfintii Sai, caci cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El [ 1Co 6, 17]. Ce imi vei spune la aceasta tu, adeptule al lui Luther, sau tu renegatule tolstoist, cu Tolstoi al tau, sau paskovist de-al lui Paskov, sau tu care te-ai dat cu nemtii stundisti, care scuipa sfanta, cereasca si de-Dumnezeu-daruita Maica-Biserica, batjocorind harul Duhului? [Evr 10, 29],

voi cei cazuti de la harul dumnezeiesc? Sau ati facut aceasta din nestiinta si ademenire? Intoarceti-va neintarziat in pocainta si lacrimi la Maica voastra pe care ati acoperit-o de ocari! Ea va va iesi in intampinare cu bratele deschise, ca unor fii risipitori ce sunteti! Luteranii, sectantii, paskovistii, tolstoistii, stundistii ne reproseaza inchinarea la icoane si folosirea acestora. Ce neghiobie! Oare prin dreapta lor cinstire nu ne zidim toti aducandu-ne aminte viata bineplacuta lui Dumnezeu, a sfintilor inchipuiti de ele, nevointele lor, virtutile lor, iubirea de Dumnezeu si de aproapele si nu ne facem noi insine mai buni si mai plini de evlavie? Oare noi nhu avem la noi insine chipurile unor persoane cinstite dintre cei vii aratandu-le in acest chip cinstirea? Pe langa aceasta, in religie, imaginile, simbolurile sunt ingaduite si cerute de Evanghelie insasi. Cat de des invata Domnul poporul apeland la imagini, la pilde luate din viata, din natura, la simboluri, la parabole! Daca n-am ingadui imaginile sfinte si nu le-am cinsti, firea noastra corupta nu si-ar lua oare ea singura ingaduinta si si-ar face idoli din imaginile patimilor omenesti, cum se si intampla astazi in cazul multor oameni de lume bogati si intelectuali, care isi umplu locuintele cu figuri defemei frumoase, goale sau sumar imbracate, aceste picturi alcatuind estetica, genul si stilul oamenilor de lume? Oare in acest chip nu se intorc multi la cultul pagan? Ce bataie de joc fata de natura umana creata atat de frumos, placut, inimitabil si artistic? In loc de a privi cu evlavie spre lucrul desavarsit si preafrumos isit din preacuratele maini ale Creatorului, ne batem joc de ele si de noi insine, le prefacem in obiect si scop al unor pofte animalice, josnice, iar templul sufletului nemuritor il prefacem in obiect de desfatare animalica! Prin cinstirea sfintelor icoane ale Domnului, ale Maicii lui Dumnezeu si a tuturor sfintilor se infatiseaza tuturor intr-un mod intuitiv, instructiv si memorizator, chiar si oamenilor lipsiti de invatatura, credinta noastra sfanta sublima si atotmantuitoare; aceasta se realizeaza, prinde fiinta prin ele (adica prin sfintele icoane) si de asemenea prin cultul divin, rugaciuni, citirea cuvantului lui Dumnezeu, dogme, porunci si canoane bisericesti. Cinstitele icoane, de-viatafacatoarea Cruce, orice forma de evlavie exprimata in cult, precum caditul tamaii, stropirea cu apa sfintita, binecuvantarea cu semnul crucii, sunt folosite in Biserica Ortodoxa intr-un mod rational, corect si mantuitor. Toate acestea tin d etraditia apostolica si a Sfintilor Parinti, fiind un lucru bineplacut lui Dumnezeu, faptul ca sunt placute lui Dumnezeu, adevarate si mantuitoare fiind demonstrat atat in mod rational, cat si prin cuvantul lui Dumnezeu si prin nenumaratele experimentari asupra crestinilor ortodocsi. Am praznuit Buna-vestire a Preasfintei de-Dumnezeu-Nascatoare, eveniment sfant de o foarte mare insemnatate: Dumnezeu trimite din ceruri pe cel mai mare si mai sfant dintre arhangheli Gavriil- in cetatea Nazaret, la Preacurata Fecioara Maria, pentru a-i binevesti zamislirea din Ea in trup a Fiului lui Dumnezeu, Cel mai inainte de veci. Ce minunata, gingasa, prisositor iubitoare grija a vadit prin aceasta Tatal Ceresc fata de neamul omenesc ce pierea in pacat! Ce mijloc extraordinar daruit oamenilor spre mantuire din pacata, din blestem si din pieirea cea vesnica! 25 decembrie 1899. Multumesc Domnului ca m-a invrednicit sa mai vad o data ziua slavitei Nasteri celei dupa trup a lui Dumnezeu-Cuvantul pentru mantuirea lumii; iti multumesc iarasi si iarasi, Doamne, pentru multa Ta bunatate de a vedea aceasta zi si de a canta dulce si proslavi minunata Ta intrupare, Hristoase. Amin. Dumnezeu a venit in lume si S-a unit cu oamenii; suntem chemati si noii sa ne unim cu El! Ce milostivire, ce cinste si vrednicie! Ce fericire, la care suntem chemati, pe care vrea sa ne-o

daruiasca Dumnezeu Marele Daruitor! Ce minunata unire a lui Dumnezeu cu oamenii! Ce trebuie sa fie unirea oamenilor intre ei, a popoarelor, a semintiilor ivite dintr-un sange! Procesiunea anuala de Boboteaza nu este doar un ritual impresionant Biserica nu ocupa pe nimeni si nu se ocupa cu spectacole inutile - ci unul sfant; e un rit de rememorare impus de o necesitate extrema a naturii insesi sau a fiintei elementelor (stihiilor) sale apa si aerul spurcate si stricate neincetat de pacatele oamenilor care vietuiesc in spatiul atmosferei si au continua nevoie de elementul apa. Intreaga natura, toate elementele ei sunt spurcate necontenit de pacatele omenesti, de viclenele duhuri ale intunericului care vietuiesc in vazduh si care genereaza in el tot felul de fluxuri de stricaciune si boli. Apare deci ca o necesitate presanta sfintirea si insanatosirea prin Biserica a acestor stihii. N-ati observat oare ca in anii de acum s-au petrecut la noi, pe pamant, fenomene neobisnuite: fie o iarna lipsita cu desavarsire de cele ale iernii cu ploi, cu ninsori care s-au topit indata, cu reveniri bruste la iarna, dar numai pentru cateva zile si tot asa, din nou nici toamna, nici primavara, apoi iarasi ceva nedefinit, instabil, treceri frecvente de la ploaie la ninsoare, de la cald la rece, de la uscaciune la umezeala; organele respiratorii sufera; intreag organismul este zdruncinat din crestet pana la talpi din cauza instabilitatii timpului; exista nenumarati bolnavi, adulti si copii, din cauza instabilitatii si neregularitatii curentilor atmosferici. Aceatsa, pentru ca la porunca Creatorului, natura ne arata prin asemenea fenomene propria noastra instabilitate, modul nostru de viata neregulat, pervertit. Cauta, Biserica a lui Dumnezeu, tu cea sfanta si care ne sfintesti pe noi toti, catre ape,ca si cand ar fi apele Iordanului si sfinteste cu harul dat tie de la Dumnezeu firea vazduhului si a apelor si prin stropirea cu apa sfintita si prin gustarea ei, dane noua curatire si sfintire noua si caselor noastre si santate sufletelor si trupurilor! Sfintitorule atotbun si atotputernic, Duhule Sfinte, care din Tatal purcezi si in Fiul Te odihnesti, vino si ne curateste, ne sfinteste, ne vindeca, ne intareste, ne lumineaza si ne mangaie pe noi toti cu preaminunata, de-viata-purtatoare si preadulcea Ta umbrire! Care credeti, iubiti frati si surori, ca a fost cea mai insemnata lucrare implinita pentru noi toti si in numele nostru de Domnul Iisus Hristos, Care a pogorat din ceruri pentru a noastra mantuire, vietuind pe pamant treizeci si trei de ani si jumatate, invatandu-i neincetat pe oameni El Insusi si prin apostoli mantuirea, patimind pentru noi, suferind moarte si inviind din morti? Cu ce a inceput cuvantul si lucrarea Sa? Cu postul si prin aceea ca s-a supus ispitirii de catre diavol, biruindu-l pe el; si apoi, cu un cuvant despre pocainta. Vremea Postului Mare este o vreme de lupta si de nevointe impotriva vrajmasilor vazuti si nevazuti, impotriva patimilor si pacatelor de tot felul. Asa trebuie sa fie ea, potrivit intelesului Bisericii. Cele patruzeci de zile au fost randuite pentru a imita pilda Mantuitorului care in toate privintele ne-a dat un model si un exemplu de urmat, iar in timpul postului El a fost ispitit de catre diavolul, pe care l-a biruit cu cuvantul lui Dumnezeu. Duminica izgonirii din rai pentru neinfranare a lui Adam si Eva. Cate nenumarate nenorociri nu ni s-au tras de la neinfranarea celor dintai oameni! Cate nenorociri nu ni se trag si astazi de la lacomia de toate felruile, de la ghiftuiala, betie! Cat de necesar este postul pentru mantuire si pentru impacarea cu Dumnezeu!... Domnul a intrat in Ierusalim cu smerenie, dar, in acelasi timp in triumf, sezand pe manzul asinei. Evreii si copiii evreiesti i-au facut o primire triumfala. Dar curand, aceiasi evrei, l-au rastignit pe cruce. Atat de schimbatori, de nestatornici si de rai sunt oameni! Si noi suntem asemeena lor: nestatornici si schimbatori in credinta si virtuiti; si grabnici spre rau si spre toata patima; si noi il rastignim pe Hristos de multe ori in fiecare zi, in loc de a ne rastigni pe

noi insine, patimile noastre, omul cel vechi din noi, in loc de a ne innoi in fieacre zi si de a ne face oameni noi. O, cat de necesara a fost jertfa pentru noi pe cruce a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru noi, pentru rascumpararea si impacarea noastra cu Tatal ceresc, cu El Insusi; cat de neaparat necesara este pentru noi crucea lui Hristos, pentru ac in fiecare zi sa alergam sub umbrirea ei! Nu in zadar Sfanta Biserica ne-a poruncit sa ne insemnam des cu semnul crucii Domnului pe madularele trupului nostru si pe toate simturile! Cu ce ne mantuim in fiecare zi, daca nu prin cruce, daca nu prin meritele lui Hristos, Cel ce S-a rastignit pentru noi! Fara cruce, am pieri cu totii, am fi prada diavolului si iadului. O, Hristoase, Dumnezeule! Slava Tie Celui ce ai patimit pentru noi si care ne-ai rascumparat prin crucea Ta din pacat, din blestem si din moarte! Pastile lui Hristos. Multumesc Domnului ca m-am invrednicit sa ajung si la acest Praznic Luminos si sa-l intampin cu bucurie, cu buna sanatate, slavind pe Cel ce a inviat. Invredniceste-ma si de Invierea cea de obste, precum si de mutarea la Tine, Izvorule al vietii noastre! Invierea lui Hristos. Multumesc Domnului Care m-a invrednicit sa intampin si anul acesta luminosul praznic al Invierii Lui. Fa, Doamne, sa petrec cu vrednicie, toata saptamana luminata precum si toata viata mea, spre slava Ta. Ziua onomastica a fiecaruia dintre noi insemneaza stransa legatura a membrilor Bisericii pamantesti cu cei ai Bisericii ceresti; ea ne inspira gandul bun de a imita pe membrii Bisericii ceresti ai caror nume le purtam, de a vietui in duhul lor si a-i chema in rugaciunile noastre. Minunea savarsita la 8 martie la icoana Maicii Domnului de la manastirea Znamenie din Kursk, este in taote privintele uimitoare, intoarce spre ea spre invatatura si zidire pe fiecare crestin pravoslavnic. Minunat lucru este sa pazim Preacuratul Ei chip si prin el, s-a avem printre noi, rusii, pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Ea n-a ingaduit sa fie batjocorita de profanatori, dupa cum n-a ingaduit sa fim nici noi batjocoriti. Faca-se de ocara si piara toti profanatorii, daca nu se caiesc si nu se intorc din toata inima la Domnul. Cine sunt acesti profanatori? Paskovistii, tolstoistii...Domnul ii va vadi si ii va face de rusine, pedepsindu-i, iar pe cinstitorii Maicii lui Dumnezeu si a icoanei sale ii va inalta si ii va proslavi, izbavindu-i din toate nevoile si invrednicindu-i de Imparatia cerurilor. Slava lui Dumnezeu! Slava Maicii lui Dumnezeu! Biserica crestina e bogata in oemeni sfinti cu minti si cugete inalate, cu suflete elevate, pline de tagauire-de-sine, tari ca diamantul in credinta si in evlavie, de un curaj neclintit, oameni ai unor fapte de o extradordinare maretie, de o nesecata iubire. Printre multi altii, din acestia face parte, mai cu seama Sfantul Nicolae Facatorul-de-minuni, caruia i s-a dat, pentru a-l distinge de alti sfinti numele de Facator-de-minuni. In acest chip, Sfanta Biserica s-a proslavit prin barbati si chiar prin femei de o minunata sfintenie si care au facut mari minuni. Sa mai spuna miopii fii ai veacului acestuia, ca, pasa-mi-te, minuni n-au fost niciodata si nici nu vor fi, sau ca, chipurile, minunile ar putea fi explicate prin czue naturale, de altfel, cu neputinta de explicat in vreun chip oarecare. Aceste minuni dau marturie in gura mare si fara putinta de tagaduire, despre atotputernicia, bunatatea si dreptatea Incepatorului si Infaptuitorului credintei noastre, Iisus. Necredinciosului i-am putea spune: vino si vezi [In 1, 47] aratandu-i nenumaratele minuni ale sfintilor, atat din vechime, cat si mai noi, si nu fi necredincios, ca Toma, ci credincios [in 20, 27] asemenea lui dupa ce a pipait coasta si ranile Domnului Celui Inviat.

In nopatea de 15 august 1898, in ziua Adormirii Maicii Domnului, am avut norocul sa vad pentru prima data in vis, deslusit, fata catre fata, pe Imparateasa cerurilor si sa aud glasul Ei neinchipuit de dulce, de bland, de incurajator. O, voi, fii iubiti ai Tatalui ceresc! Privind Preacuratul Ei chip si cunoscandu-mi starea de om supus blestemului, am cugetat in mine insumi cutremurandu-ma: nu ma va departa oare de la sine, cu manie, Imparateasca Cerurilor? O, chip preasfant si preabun!Si voi, ochi albastri, ochi de porumbel, buni, smeriti, linistiti, majestuosi, ceresti, dumnezeiesti! Nu va voi uita niciodata ochi minunati! Aratarea s-a prelungit timp de un minut, apoi Ea s-a departat de mine agale pasind peste o prapastie nu mare, s-a facut nevazuta. Retragerea Oaspetului ceresc am vazut-o din spate. La inceput am vazut-O ca intr-o icoana, dupa care s-a desprins din icoana si s-a asternut la mers pe cale. Seara scrisesem predica pentru ziua Adormirii si ma culcasem tarziu, pe la doua noaptea. In timpul privegherii de toata nopatea citisem cu mare zdrobire a inimii acatistul si canonul Adormirii Maicii Domnului in biserica Uspenie. O minunata vedenie a avut un mirean in biserica cu hramul Sfantului Andrei cel Intai-chemat: o vedenie a Mantuitorului intinzandu-si mainile peste cei ce sedeau de fata, in timp ce savarseam spovedania de obste si dezlegarea pacatelor. Mainile Sale dumnezeiesti pareau ai imbratisa pe toti. Multumesc Domnului pentru aceasta vedenie, pentru aceasta mila a Lui care vesteste ca spovedania de obste este un lucru bineprimit si se face potrivit voii Sale dumnezeiesti. La savarsirea rugaciunilor particulare, acasa sau obstesti in biserica, trebuie sa ne straduim sa intelegem limpede fiecare cuvant si fiecare expresie a rugaciunii, sa dorim din toata inima ceea ce cerem si sa ne concentram vointa spre indeplinirea lucrului cerut sau spre multumirea pentru ceea ce am primit si cea mai potrivita folosire a lucrului primit. De pilda, in rugaciunea de dimineata spunem: iar dupa somnul noptii sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase, Doamne; trebuie deci sa dorim si sa ne straduim sa petrecem toata ziua fara de pacat facand bine. Trupul supus atat de multor patimi se sileste necontenit sa instraineze sufletul de Domnul prin raceala si lenevire la rugaciune, mai cu seama prin somn iar dupa somn prin ganduri, simtaminte, pofte si visari trupesti, cu desertaciuni si patimi lumesti. De aceea trupul trebuie rastignit neincetat impreuna cu patimile si cu poftele lui si facut sa se mearga impotriva lui si sa faca bucuros, ceea ce el nu vrea si de care fuge. Te intreb pe tine, rugatorule, confrate al meu sau sora, sunteti oare interesati de rugaciune, va este ea scumpa, placuta, va desfateaza, va schimba oare in bine, va mangaie inima? Sau aveti fata de ea o atitudine rece, indiferenta, neparticipativa, neroditoare? Atunci degeaba va rugati. Poporul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lor este departe de Mine [Mt 15, 18]. Spui: Tatal nostru Care esti in ceruri...Esti oare interesat de toate cerurile pe care le amintesti in rugaciune? Doresti, oare, in mod sincer ceea ce ceri? Urasti oare pacatul, imparatia celui viclean, vointa si intentiile acestuia in ceea ce te priveste? Te intereseaza oare decalogul, adica cele zece porunci? Doresti, oare, din tot sufletul sa le implinesti, pentru a fi bineplacut lui Dumnezeu si pentru viata vesnica? Anul nou 1898. Multumescu-Ti atoatedarnicule Doamne, ca mi-ai daruit inca un an al bunatatii Tale! Innoiete duh drept intru cele dinauntru ale mele, Stapana si zideste in mine inima curata pentru ca sa salasluiesti Tu in mine. Iti multumesc pentru binefacerile Tale cele fara de numar pe care le-ai revarsat si le reversi neincetat asupra mea, mult-pacatosul. Iti

multumesc pentru indelunga Ta rabdare fata de mine, fata de nenumaratele pacate cu care team maniat; Iti multumesc pentru milostivirea Ta care a biruit si biruie toate. Iti multumesc pentru sanatatea mea sufleteasca si trupeasca, deoarece batran fiind de ani, sunt tanar cu suhul si cu trupul; Iti multumesc pentru ca zilnic si unoeri de mai multe ori pe zi, am putut sa aflu indreptatirea jertfei Cinstitului Tau Sange.Iti multumesc pentru lacrimile de strapungere a inimii pe care le vars de cate ori savarsesc Liturghia si pentru mangaierile pe care le primesc mereu de la Duhul Tau cel Sfant; Iti multumesc pentru sfintenia Lui care purcede din preasfanta si neistovita Lui fiinta care e una cu Tine; Iti multumesc pentru ca navala nestavilita catre mine a poporului Tau copii, tineri, oameni d efelurite varste care alearga la mine de peste tot si mereu, oriunde m-as afla, in orase sau sate; Iti multumesc pentru ca sadesti pretutindeni cu stapanire si putere credinta si evlavia ortodoxa, mai cu seama in manastirile de femei; Iti multumesc pentru ca imi dai indrazneala atunci cand ma rog pentru toata lumea si pentru toti oamenii, pentru ca sa fie feriti de rataciri, pentru unitatea credintei si evlaviei; Iti multumesc pentru ca domolesti ura nedreapta a popoarelor vrajmase neortodoxe impotriva noastra, a ortodocsilor, calauzindu-le spre intelegerea adevarului; Iti multumesc pentru ca ii atragi pe toti spre unitate ca toti sa fie una, asa cum Tu esti Un Dumnezeu, slavit in Treime; Iti multumesc ca pe diavolul, cel puternic in intariturile lui il surpi si il rusinezi in fiecare zi in uneltirile lui atotviclene si atotsilnice; Iti multumesc ca ma faci sa stau in adevarul si dreptatea Ta; Iti multumesc ca mi-ai dat cuvant cu intelegere si putere, pentru a vesti totdeauna oamenilor, in numele Tau, cuvantul Evangheliei Tale; Iti multumesc ca ma preamaresti pretutindeni, desi nu sunt vrednic de aceasta si sunt mult pacatos; Iti multumesc pentru viata mea neintinata, desi ma simt atras si chinuit de pacat in fiecare zi si daca nu m-ai pazi Tu, ca pe lumina ochilor, as faptui tot pacatul. Milele Tale fata de mine, Doamne, n-au numar si pentru toate Iti multumesc si n-am cuvant, Doamne pentru a-Ti multumi dupa vrednicie! Amin.