Anda di halaman 1dari 28

PREMISELE, IZBUCNIREA SI DESFASURAREA RAZBOIULUI CIVIL SPANIOL Rzboiul fratricid care a zguduit Spania timp de 1000 de zile a reprezentat

una dintre crizele majore de pe scena vietii politice internationale din perioada imediat premergtoare celei de-a doua conflagratii mondiale. El a fost unul din ultimele semnale de alarm adresate celor care ar mai fi putut s mpiedice evolutia omenirii spre catastrof, dar n istoria ultimilor 200 de ani a Spaniei nu a fost un accident. Ceea ce l-a deosebit totusi de revolutiile anterioare a fost tocmai amestecul strin al unor puteri care, departe de a ncerca s stopeze evolutia lumii spre o nou conflagratie, nu fceau dect s o grbeasc si s o anticipeze n cele mai mici amnunte. n secolul al XIX-lea, Spania a fost teatrul a cinci revolutii (1808-1814; 1820-1823; 1833-1843; 1854-1856; 1868-1874), care au determinat un parcurs sinuos ctre o democratizare a vietii politice, pn atunci dominat exclusiv de marii proprietari funciari, armat si Biserica catolic. Dar nici regimul monarhiei constitutionale de la nceputul secolului al XX-lea nu a reusit s se impun n mod clar, datorit problemelor de ordin istoric pe care le ridica o societate extrem de diferentiat, divizat si chiar traumatizat. Dup ncheierea primului rzboi mondial, la care Spania nu a luat parte, s-au acutizat, n cadrul fenomenului general european, strile de tensiune existente si pn atunci n mediul spaniol. n vara anului 1921, conducerea Partidului Comunist din Spania a hotrt s organizeze o insurectie armat, fapt despre care nu s-a vorbit niciodat n mod public. Aceast insurectie urma s fie declansat la Bilbao, fora ei de soc fiind asigurat de comunistii din zona minier si de cei din capitala basc. Au fost amenajate, ca urmare, depozite de arme, munitii, material exploziv, care erau toate de provenient sovietic. Conducerea Cominternului (Internationala Comunist) a hotrt ns amnarea acestei insurectii, fapt care a condus la descoperirea miscrii si, ulterior, la arestarea unora dintre conductorii ei (1). n urma deselor frmntri existente, regele Alfonso al XIII-lea a hotrt s-i ncredinteze puterea n 1923 lui Primo de Rivera, care a instaurat un regim de "mn forte", taxat drept "dictatur" de fortele de stnga. ntr-adevr, el a ngrdit dreptul la grev, a exercitat un control strict asupra presei si a desfiintat partidele politice, urmrind, n fapt, n principal anihilarea partidelor extremiste de stnga (comunist si anarhist) si mentinerea n limitele legalittii a membrilor lor de rnd. Socialistilor li s-au permis unele actiuni opozitioniste, iar liberalii au fost cooptati n guvern sau la nivelul administratiilor locale (2). n 1925 era constituit un partid oficial, Uniunea Patriotic. Acesta avea mai degrab un caracter hibrid si amorf, dect unul totalitar. Regimul a 14

promovat o ideologie de tip nationalist, fcnd unele ncercri de reform tipice corporatismului, dar fr a ajunge la aplicarea unui program social de tip fascist (3). mpotrivirea unor categorii tot mai largi ale populatiei fat de msurile luate de seful guvernului, pierderea sprijinului acordat de o nsemnat parte a marilor proprietari, dar mai ales nruttirea situatiei economice a trii, l-au silit pe Primo de Rivera s-si prezinte demisia n 1930. Regele l-a nlocuit cu generalul Berenguer, care a acordat unele libertti sindicale si a renuntat la politica de austeritate economic (4). Desi nu a modificat decisiv fizionomia vietii politice spaniole, guvernarea generalului Berenguer a fost denumit "dictablanda" (blanda = moale), spre deosebire de "dictadura" dinaintea sa. n acelasi an, partidele socialiste si republicane, partidele nationale catalane si reprezentantii centralei sindicale U.G.T. (Uniunea General a Muncitorilor), controlat de anarhisti, au semnat pactul de la San Sebastian, urmrind desfsurarea unei actiuni comune n vederea lichidrii monarhiei. n acest context, s-a evidentiat rscoala garnizoanei orasului Jaca, din decembrie 1930. nceput ca o revolt a unui grup de soldati si de subofiteri, nemultumiti de ratiile de hran si de conditiile de igien din garnizoan, miscarea a degenerat datorit implicrii sovietului de soldati din cadrul garnizoanei (care numra aproximativ 30 de membri). Acesta a instigat la jefuirea si distrugerea magazinelor din oras si a depozitelor. Cu acest prilej, comunistii au agitat ideea unei greve generale, dar socialistii nu s-au asociat la aceast tentativ si guvernul a reprimat usor rscoala, ai crei conductori au fost judecati si mpuscati. De altfel, pedepsele pronuntate de Tribunalul Militar din Madrid amendau infractiuni de drept comun si nu delicte politice: dezertare, furturi, omoruri, violuri etc. (5). Alegerile municipale din 12 aprilie 1931, organizate pe un fond de profunde nemultumiri si tensiuni, s-au desfsurat sub lozinca "Jos monarhia!". Rezultatele lor l-au determinat pe regele Alfonso al XIII-lea s abdice si s prseasc tara dou zile mai trziu, cnd a fost proclamat cea de-a doua Republic (prima fusese instaurat pentru scurt durat n anii 1873-1874), sub conducerea presedintelui Niceto Alcala Zamora. Strzile Madridului au fost luate cu asalt de multimea care saluta, entuziast, evenimentul. Guvernul provizoriu al lui Zamora reprezenta toate tendintele republicane de dreapta, centru si stnga. "La republica de las ilusiones" a suscitat mari sperante n snul populaiei si a dat nastere unei puternice efervescente n ntreaga viat social si politic a capitalei si a trii. Dar fortele vechiului regim, desi nlturate de la putere, si-au pstrat 15

baza economic si au continuat s detin importante pozitii n aparatul de stat si, mai ales, n conducerea armatei. Confruntrile tot mai puternice au adncit prpastia dintre "cele dou Spanii" Spania popular, a claselor deposedate (tranii fr pmnt si muncitorii agricoli, muncitorimea din industrie si transporturi etc.) si Spania marilor latifundiari, a oligarhiei si a vrfurilor militare (6). Dar deja din 1931, n Partidul Socialist au aprut primele nentelegeri. De coeziunea si de disciplina acestuia depindea mentinerea republicii, si tocmai acestea lsau foarte mult de dorit, cci cei mai importani dintre liderii socialisti nu se ntelegeau ntre ei (Juan Negrin, Fernando de los Rios, Largo Caballero, Indalecio Prieto) (7). Alt greseal a guvernului republican a fost politica ftis antireligioas pe care o promova, condamnat si de un simpatizant notoriu al acestuia: "Cred c prin suprimarea salariului preotilor, republica si-a creat n mod inutil un dusman primejdios. Si astzi cred c, dac, n loc s suprime salariul acela de mizerie, l-ar fi mentinut sau chiar l-ar fi mrit ct de ct, multi dintre preotii sraci ar fi rmas credinciosi republicii, ba chiar ar fi aprat-o." (8) Mai mult, au avut loc chiar incendieri de mnstiri (9). "Un lucru este sigur, c, de cnd lumea, ori de cte ori li s-a ivit prilejul, spaniolii au dat foc bisericilor si mnstirilor, indiferent dac era vorba de o rzmerit sau de o rscoal. Niciodat cu asemenea prilejuri n-au fost prdate bnci, magazine sau orice alt institutie de pe urma creia fptasii s-ar fi putut alege cu ceva. Nu mai stiu cine mi-a povestit c, la scurt timp dup instaurarea republicii, la Ministerul de Interne s-a primit de la primarul unui sat din Castilia o telegram cu urmtorul text: Declarat republica. Ce facem cu popa?" (10) n ciuda greuttilor ntmpinate de noul regim, liderii republicii instaurate n 1931 si pierdeau timpul cu lucruri nesemnificative si comiteau greseli grave. La ntrunirile republicanilor se remarca mania sau, mai bine zis, cultul dezbaterilor parlamentare. Erau comentate cu aprindere toate discursurile si oratorii erau talentati, Manuel Azana strnindu-le n special entuziasmul. Ddeau chiar impresia c acordau mai mult important celor ce se spuneau n Parlament si formei elegante a expunerilor, dect actiunilor propriu-zise ale guvernului. Una dintre preocuprile majore ale republicanilor era Biserica. n comparatie cu aceast problem, toate celelalte preau secundare. Anticlericalismul lor furibund jignea, fr nici un folos pentru ei, pe cei ce nu puteau admite "s li se pun pumnul n gur" (11). La alegerile organizate de regimul din 1931 pentru Adunarea constituant, coalitia republicano-socialist a cstigat cu o mare majoritate de voturi. ntre altele, nu a fost ales nici un 16

comunist. Crescuse numrul deputatilor intelectuali, profesori, scriitori etc., n locul aristocratilor si latifundiarilor din vechea Adunare. Ziarele opozitiei monarhiste ("A.B.C.") si iezuite ("El Debate") au dezlntuit o campanie violent mpotriva Constitutiei, care nc nu fusese adoptat. Acestea erau cele mai importante ziare din Spania, iar "El Debate" era singurul care ajungea n toate satele trii. Ele au influentat foarte mult atitudinea populatiei, considerndu-i nediscriminatoriu pe toti stngistii drept "bolsevici". La 10 august 1932 au avut loc o rscoal monarhist neizbutit, condus de generalul Jose Sanjurjo, la Sevilla, si un atac asupra Ministerului de Rzboi din Madrid, atac condus de generalii Cavalcanti si Fernandez Perez. Printre participanti s-a numrat si generalul de brigad Francisco Franco, care ndeplinea functia de guvernator militar n insulele Baleare. El a fost ulterior supus supravegherii de ctre elementele sindicaliste (12). Sanjurjo a fost condamnat la moarte, dar a fost gratiat de guvern. Toti ministrii, inclusiv socialistii, au votat n favoarea sa. Opozitia a interpretat acest gest ca o dovad de lasitate. Guvernul a dat dispozitie ca Sanjurjo s-si ispseasc pedeapsa la nchisoarea din Dueso. Drept rspuns, monarhistii au dezlntuit o campanie vehement de propagand cu scopul de a-l transforma pe general ntr-o victim si un martir, aproape un erou. Presa de dreapta a nceput s publice o serie de articole si interviuri luate lui Sanjurjo n celula nchisorii, iar fotografii n care era nftisat n uniform de detinut, menite s sensibilizeze populatia, au fost difuzate pe toat suprafata Spaniei, chiar si pe usile bisericilor, pentru a fi vzute la iesirea de la liturghie (13). Nici ntre ofiteri, de altfel, regimul nu se bucura de mare popularitate; dimpotriv (14). Dup 1931, cnd tara era condus de un guvern de coalitie al Partidelor Democrat Radical, Agrarian si Socialist, Partidul Comunist din Spania, care activa legal, actiona prin toate mijloacele pentru a accede, la rndul su, la putere. n acest mod era adncit sciziunea, veche de sase decenii, existent n cadrul stngii politice, ntre socialisti, anarhisti si comunisti (15). n orice caz, politicienii spanioli, ca si un consistent segment al populatiei, sub impresia evenimentelor survenite n Rusia si n alte state n anii de dup ncheierea primului rzboi mondial, nutreau ferme convingeri anticomuniste (16). Cea mai urgent problem care trebuia rezolvat era schimbarea regimului de proprietate asupra pmntului, regim care avea la baz latifundia. Dar problema agrar era de o

17

asemenea complexitate, nct nu putea fi rezolvat de guvernul republican (17). Industria, n ciuda unor legi protectioniste, era slab dezvoltat comparativ cu situatia din alte state occidentale, principalele ramuri fiind industria usoar si cea alimentar (18). Trebuie s mai mentionm faptul c, din punctul de vedere al unittii politice, n Spania tendintele centrifugale au fost ntotdeauna puternice si au pus numeroase probleme statului. Centrul unificator era reprezentat de Castilia, dar existau regiuni periferice, precum Asturiile ori Catalonia, care erau bogate si dinamice, deschise comertului si industriei, dispunnd de spirit de initiativ si de disponibilitti financiare. n aceste conditii, unificarea nu a putut fi de tip "autoritar" sau militar; ea a reprezentat o permanent "reconquista" a periferiei de ctre castilieni, deoarece att n Catalonia, ct si n Asturii sau n Tara Bascilor, efortul pentru ruperea legturilor cu centrul a fost permanent, fiind considerat ca o conditie a dezvoltrii economice si culturale (19). Partidul Comunist din Spania, care nu cuprindea dect aproximativ 3000 de membri n 1936, pentru a-si mri efectivul, a fuzionat cu socialistii catalani, rezultnd Partidul Socialist Unificat din Catalonia (P.S.U.C.). Dar numerosi membri de rnd ai Partidului Socialist din Catalonia nu au acceptat aceast fuziune si au prsit partidul nou creat, ndreptndu-se, n special, ctre Partidul Social-Democrat. Se pare c numrul socialistilor catalani rmasi n aliant cu Partidul Comunist a fost de 800 (20). Pe de alt parte, si din Partidul Comunist s-a desprins o grupare stngist, intitulat P.O.U.M. (Partidul Muncitoresc de Unificare Marxist), cu aproximativ 1000 de aderenti, concentrati mai ales n Catalonia si Tara Bascilor, si compus n principal din elemente trotkiste. Comunistii spanioli, urmnd directivele Cominternului, i catalogau pe socialisti drept "social-fascisti", iar pe anarhisti drept "anarho-fascisti" (21), promovnd lozinca potrivit creia "proletariatul trebuie s lupte doar pentru el nsusi", lozinc ce a ndeprtat alte importante categorii ale populatiei. Ei sustineau c "revolutia trebuie s fie ndreptat cu precdere mpotriva burgheziei si a partidelor burgheze" (22). Ei subestimau importanta reformei agrare si sustineau "dreptul la autodeterminare pn la separarea de stat" pentru Catalonia, Tara Bascilor si Galicia (23). Edificatoare poate fi si componenta etnic a Partidului Comunist din Spania: basci 53,2%, evrei 20,8%, catalani 10%, mauri 7,3%, gitani 6%, si doar 2,7% proveneau din provinciile traditionale spaniole (castilieni, aragonezi etc.) (24). De altfel, chiar Dolores Ibarruri era nevoit s constate c, n 1931, "rndurile partidului erau foarte rrite" (25), desigur datorit extrem de slabei sale aderente 18

la opinia public. Divergentele dintre comunisti si socialisti, care si disputau practic acelasi electorat, s-au soldat, ntre 1922 si 1931, cu 1018 ciocniri violente (26). Se remarcau prin gravitatea si consecintele lor confruntrile de la Gallarta din 1921, avnd ca rezultat patru morti si mai multe zeci de rniti; de la Larringa din 1927 (trei morti prin mpuscare); de la Montana din 1928 (sase morti, dintre care patru prin mpuscare); de la Bilbao din 1931 (cinci morti, toti prin mpuscare), aici fiind ucis, printre altii, si Jose Luis Mallo, conductorul Uniunii Tineretului Comunist (27). Partidul Socialist, avnd o atitudine mai echilibrat si promovnd un program social moderat, dar realizabil si credibil, a reusit s obtin o audient sporit printre muncitori, cu toate c a continuat s rmn o formatiune modest pe esichierul politic spaniol. n interiorul su au existat ns mai multe tendinte si curente de opinie. Unii socialisti, putin numerosi, se pronuntau pentru o apropiere si o colaborare cu comunistii; altii respingeau ideea colaborrii cu Partidul Comunist, urmrind n schimb aliante electorale cu alte formatiuni politice de stnga sau de centru; n fine, o a treia tendint, care avea destui aderenti, considera programul partidului prea radical si i acuza pe unii conductori de "bolsevism". Aceast ultim grupare a prsit partidul n 1933 si a fuzionat ulterior cu Partidul Liberal Moderat (28). Puternic slbit, Partidul Socialist a suferit un serios esec la alegerile parlamentare din octombrie 1933 (29). O particularitate a situatiei politice din Spania era amploarea luat de anarhosindicalismul de sorginte bakuninian. n 1936, C.N.T. (Confederatia National a Muncii) si F.A.I. (Federatia Anarhist Iberic) exercitau o puternic influent asupra a 1.500.000 de muncitori industriali si a numerosi trani sraci; ele ntretineau n rndul categoriilor sociale defavorizate un sens al "actiunii directe" si o tensiune revolutionar deosebit de puternic (30). Anarhistii si manifestau intentia de a stabili un iluzoriu "comunism liberator", declansnd n acest scop numeroase greve si tentative de lovitur de stat (31). Si partidele de centru erau numeroase si divizate. Cele mai importante erau Partidele Liberal, Democrat Radical si Agrarian. Dar regimul parlamentar, care trebuia s asigure functionarea mecanismului politic, nu era suficient consolidat (32). Frictiunile si ciocnirile dintre puterea legislativ si cea executiv au fost, prin traditie, continue, ca urmare a amestecului activ al regelui n politica intern si extern (33). Aceast practic a fost continuat si de presedintii Republicii spaniole. De asemenea, lipsa partidelor unitare la nivel national ntretinea frmntrile, cci n toate provinciile continuau s existe formatiuni politice distincte (34). 19

Pentru a avea o imagine general asupra cauzelor care au generat si au ntretinut instabilitatea politic n perioada premergtoare izbucnirii rzboiului civil, la factorii enumerati mai sus trebuie s adugm tendinta continu a Bisericii catolice de a-si consolida pozitiile si a-si spori autoritatea, precum si amestecul constant, iar uneori direct, al naltilor prelati ecleziastici n chestiuni care priveau strict viata parlamentar sau activittile politice extraparlamentare (35). Decderea liberalismului si neajunsurile vietii parlamentare au avut ca rezultat faptul c, ncepnd mai ales din 1932-1933, masive segmente ale electoratului s-au ndreptat ctre cele dou extreme politice, astfel nct confruntarea politic devenea treptat o lupt nversunat ntre doi combatanti ireconciliabili: socialistii, sprijiniti de sindicatele anarhiste si de comunisti, si conservatorii laici si clericali, secondati de armat si de gruprile profasciste. Acesta era, asadar, un caz tipic de "criz a democratiei" (36). La rndul su, presa spaniol, n articolele de fond si comentariile pornind de la diferite aspecte ale realittii, exacerba conflictele politice. Acuzatiile, calomniile, ndemnurile la rzbunare n numele "luptei de clas" sau al pstrrii "fiintei nationale" incitau si mai mult un popor deja divizat. Dintre publicatiile incriminate, Ignatio Ortega Salavedra (37) mentiona: "Mundo Obrero" si "Bandera Roja", organe de pres ale comunistilor; "Claridad", oficiosul Falangei spaniole; "Cuatro Caminos", revist a sindicatelor anarhiste; "Politica", organ al republicanilor de stnga etc. Desi miscarea monarhist din 10 august 1932 a fost repede nbusit, n primul rnd datorit slabei sale organizri, guvernul de coalitie republicano-socialist nu a folosit situatia pentru a lua msuri hotrte mpotriva extremismului politic si nici pentru rezolvarea sarcinilor democratice care stteau n fata societtii spaniole, adic solutionarea problemelor agrar, national si a nvtmntului, imperios necesare n vederea remedierii napoierii economice si sociale n care se afla tara. Populismul, demagogia si veleitarismul au fost elemente ale disolutiei republicane care au favorizat, pe termen scurt, actiunile dreptei conservatoare si care, pe termen lung, ar fi provocat compromiterea ideii de "republic", chiar fr vrsare de snge. Aceast supozitie este mprtsit de numerosi istorici ai problemei si politologi de diferite orientri (38). Organizatia fascist C.E.D.A. (Confederacion Espanola de Derechas Autonomas) a obtinut succese n alegerile municipale partiale din aprilie 1933 (imediat dup preluarea puterii de ctre Hitler n Germania), actiunile sale devenind tot mai curajoase. Atacurile fascistilor erau ndreptate, cu precdere, mpotriva regimului democratiei parlamentare (39). n octombrie 1933, 20

tulburrile produse de organizatiile anarhiste si de cele fasciste au condus la o criz de guvern care va compromite definitiv republica (40). La alegerile din octombrie 1933, fortele de dreapta au reusit s obtin un numr foarte mare de deputati. Cei de stnga s-au prezentat n alegeri dezbinati, fr un program limpede si concret, menit s satisfac pe numerosii cetteni dezamgiti si dezgustati mai ales de brutalitatea cu care Ministerul de Interne i-a reprimat pe muncitorii si tranii care revendicau unele mbunttiri ale situatiei lor. n plus, conductorii anarhisti au dat ordin C.N.T. de a se abtine de la vot. La 16 noiembrie 1933, pe baza unui acord secret ntre Partidul Conservator si C.E.D.A., care pentru moment rmnea n umbr, Alejandro Lerroux a format un guvern de coalitie ntre conservatori si naionalisti. Noile forte conductoare se serveau de vechile institutii republicane pentru a-si nfptui programul lor de anulare a tuturor reformelor sociale, de revizuire a Constitutiei si de distrugere a republicii (41). O parte a conservatorilor dorea instaurarea unei monarhii constitutionale de tip britanic. Dar si conservatorii erau dezbinati, n rndurile lor putnd fi distinse cel putin patru mari curente: cei de extrem dreapt, ultraconservatorii clericali, conservatorii moderati si conservatorii "liberali" (42). Conservatorii spanioli au comis si marea greseal de a folosi extrema dreapt (respectiv Falanga) drept fort de soc mpotriva stngii. La 4 octombrie 1934 erau inclusi n guvern trei noi membri, avnd o orientare ftis fascist (43). n replic, socialistii au organizat numeroase greve cu un pronuntat caracter politic, iar la 5 octombrie a fost declarat la Madrid grev general. La Barcelona au izbucnit confruntri ntre partidele republicane catalane si guvernul Lerroux. Alte tulburri s-au produs la Zaragoza si Oviedo si a fost declarat o grev general a muncitorilor agricoli. Dar la Barcelona si la Madrid guvernul a redevenit rapid stpn pe situaie si a reusit s-i aresteze pe cei mai multi dintre conductorii republicani si socialisti. Politia fcea tot posibilul pentru a-l aresta pe Indalecio Prieto, acuzat de a fi principalul conductor al miscrii (44). Printre cei arestati deja se numrau Largo Caballero, Manuel Azana, Gonzales Pena si altii. n Asturia, socialistii si comunistii au nfiintat "Alianza obrera" (Alianta muncitoreasc), declansnd o insurectie armat a minerilor (26-29 octombrie 1934), la care ns anarhistii nu au luat parte (45). Singurii care, n cele din urm, si-au asumat rspunderea pentru izbucnirea ei au fost comunistii, prin manifeste si organele de pres ilegale "Bandera Roja", "El Soviet", "Frente Rojo" si "Lucha" (46). Ca urmare, generalul Francisco Franco a format o armat bazat n principal pe forta de soc a Legiunii strine, adus n mare grab din Maroc. Aceste forte au dezlntuit mpotriva minerilor asturieni o represiune feroce (400 de morti, peste 1000 de rniti si 21

aproximativ 3000 de persoane arestate) (47). Insurectia comunist socase, la rndul ei, prin numrul mare de victime fcute printre preotii si clugritele catolice, care au fost fie mpuscate, fie nchise si arse mpreun cu lcasurile de cult. Indalecio Prieto a reusit s fug, ascuns n portbagajul unei masini, n Franta. ntre el si Largo Caballero exista, de altfel, o mare rivalitate, Prieto fiind mpotriva rscoalei, dar declarnd c s-a supus hotrrii partidului su, asumndu-si, prin intermediul socialistilor, conducerea miscrii din Asturia. Dar Caballero era conductorul proiectatei rscoale din Madrid, astfel nct Prieto l considera pe acesta rspunztor pentru esec. A fost nevoie ca un prieten al lui Caballero, Julio Alvarez del Vayo, s mearg la Paris pentru a ncerca s-i mpace. El insista pentru unitatea socialistilor, dar tentativa sa nu s-a bucurat de succes. Organele de sigurant spaniole au gsit la sediile conspirative ale comunistilor o serie de documente care evidentiau faptul c aceast insurectie fusese plnuit cu mult timp nainte, respectiv din anul 1933, conform unui plan general de actiune elaborat de ctre Comintern, plan care prevedea, printre altele, distrugerea legturilor cu celelalte provincii, arestarea si "neutralizarea" imediat a conductorilor regionali ai partidelor rivale, proclamarea Asturiei drept republic sovietic independent. Asadar, reiesea n mod clar faptul c remanierea guvernamental din 4 octombrie 1934 a fost doar pretextul, si nu cauza miscrilor de stnga (48). Agitatia va continua cu si mai mult vigoare (49). Msurile de austeritate la care a recurs guvernul Lerroux au contribuit, de asemenea, la sporirea nemultumirilor populatiei (50). Propaganda stngist definea perioada anilor 1934-1935 drept "bienio negro" (cei doi ani negri) si nftisa n mod simplist confruntrile politice, economice si sociale din Spania drept lupta dintre "clasa muncitoare n aliant cu trnimea muncitoare" si "oligarhia funciar, marea burghezie si uneltele acestora - armata, Biserica catolic si Falanga" (51). Guvernul numea n fruntea armatei ofiteri recunoscuti drept adversari ai regimului, ca generalul Goded, director al Aeronauticii, generalul Franco, din 1935 seful statului major al armatei, si colonelul Joaquin Gallarza, comandantul fortelor aeriene. nsusi ministrul de rzboi, Gil Robles, avea aceeasi orientare (52). Alt motiv care strnea indignarea cettenilor era coruptia cercurilor guvernamentale. Extrema dreapt, pentru a compensa slbiciunea guvernului, intensifica preparativele de organizare a unor detasamente de ucigasi narmati cu pistoale (asa-numitii

22

"Pistoleros"). Ei au si svrsit un atentat mpotriva deputatului socialist Jimenez de Asua, vicepresedintele Cortes-urilor, atentat care s-a soldat cu o victim (53). n fata pericolului fascist tot mai evident, nc n mai 1935, Partidul Comunist, prin secretarul su general, Jose Diaz, a propus celorlalte partide de stnga si de centru realizarea Frontului Popular Antifascist. n decembrie 1935 a fost lichidat sciziunea sindical, crendu-se U.G.T. (Uniunea General a Muncii); n aceeasi lun, organizatiile de tineret ale Partidelor Comunist, Socialist si Republican de stnga au constituit un front unitar, condus de comunistul Santiago Carillo (54). O lun mai trziu, era semnat Pactul Frontului Popular. n urma frmntrilor din snul populatiei, presedintele republicii, Niceto Alcala Zamora, a semnat un decret de dizolvare a Cortes-urilor. Alegerile pentru noul Parlament urmau s aib loc n februarie 1936. n vederea obtinerii succesului n aceste alegeri, la 15 ianuarie se constituia Frontul Popular, o creatie hibrid, care grupa urmtoarele partide si formatiuni politice: Partidul Comunist, Partidul Socialist Muncitoresc, Federatia Tineretului Socialist, Partidul Sindicalist, Partidul Muncitoresc de Unificare Marxist, Uniunea General a Muncii, Uniunea Republican, Partidul Republican de stnga si unele sectoare ale radical-socialistilor (55). Partidele care dominau Frontul prin numrul membrilor si simpatizantilor lor erau Partidul Republican si Partidul Socialist Muncitoresc. La rndul lor, comunistii erau bine organizati si dispuneau de mijloace financiare surprinztor de mari. n conformitate cu punctul de vedere cominternist, si comunistii spanioli considerau n acel moment c fascismul era principalul pericol la adresa stngii (56). Sumele primite de Partidul Comunist din Spania de la Comintern, prin intermediul unor cooperative de credit franceze sau belgiene, au fost estimate la peste 4.000.000 de franci francezi (57). Ca o expresie a mobilizrii generale a stngii, realizat cu acest prilej, merit consemnat faptul c si sindicalistii din C.N.T. au renuntat la obisnuitul apolitism anarhist si s-au hotrt s voteze candidatii Frontului Popular. Desfsurate ntr-o atmosfer de intolerant si violent, alegerile parlamentare din 16 februarie 1936 au cunoscut un important grad de absenteism. Absenteismul si actele de violent care au marcat aceste alegeri au fcut posibil puternica lor contestare ulterioar si punerea sub semnul ntrebrii a legitimittii guvernului rezultat n urma lor. Conform datelor furnizate de Comisia electoral (58), doar 51,3% din electorat s-a prezentat la urne. Rezultatele alegerilor au fost urmtoarele: Frontul Popular 147 mandate; Partidul Social-Democrat 121 mandate; Partidul Liberal 23

96 mandate; Partidul Conservator 83 mandate; Uniunea Monarhist 26 mandate; alte partide (inclusiv C.E.D.A.) 27 mandate (59). Conservatorii au pierdut aceste alegeri deoarece au fost dezbinati. Pentru a obtine majoritatea n Cortes si a putea forma guvernul, Frontul Popular si-a asociat puternicul grup parlamentar social-democrat, recompensat cu ministerele pe care le solicitase, respectiv Externele, Justitia, Munca si Ocrotirile sociale, plus mai multi subsecretari la Interne, nvtmnt, Agricultur si Lucrri publice. Desi Frontul Popular si social-democratii ntruneau mpreun o fragil majoritate parlamentar (268 de deputati din 500 sau 53,6%), ei nu obtinuser dect 4.206.156 de voturi, fat de 4.464.000 pentru partidele de centru si de dreapta (60). n ceea ce priveste numrul de mandate obtinute n cadrul Frontului Popular, proportia era urmtoarea: Partidul Republican 85; Partidul Socialist Muncitoresc 41; Partidul Comunist 17; alte partide mai mici 4 (61). Diviziunea nationalistilor si absenta endemic a claselor mijlocii au accentuat tensiunea revolutionar. Comunistii, fr a mai astepta constituirea noului guvern si realizarea promisiunilor electorale, au eliberat pe toti detinutii din nchisorile madrilene (30.000, dintre care doar 1040 din motive politice) (62), au organizat greve pentru cresterea salariilor si au trecut la ocuparea prin fort a pmnturilor marilor proprietari. Imediat dup constituirea guvernului, vechile nentelegeri dintre socialisti si comunisti au reizbucnit. Comunistii urmreau s accead la principalele prghii ale puterii de stat. Deputatii comunisti Dolores Ibarruri, Juan Modesto si Luis Delague au instigat deschis, de la tribuna Parlamentului, la asasinarea rivalilor politici. De exemplu, Dolores Ibarruri, ntr-un discurs din seara de 16 iunie 1936, afirma: "Dac mai exist la noi generali reactionari care, la un moment dat, attati de elemente de teapa lui Calvo Sotelo (principalul reprezentant al dreptei, n.n.), ar putea s nu execute ordinele guvernului, atunci mai exist la noi si soldai eroi, ca de pild caporalul din Alcala, care pot s-i pun cu botul pe labe (...). Locul lui Gil Robles si Calvo Sotelo nu este aici, n Cortes, ci ntr-o groap la doi metri sub pmnt" (63). Primul guvern format dup obtinerea victoriei n alegeri era condus de Manuel Azana, dar nici socialistii, nici comunistii, nu aveau vreun reprezentant n cadrul su. n cadrul unei sesiuni istorice, Cortes-urile l-au destituit pe presedintele republicii, Niceto Alcala Zamora. Pn la adunarea comun a deputatilor care urmau s-l aleag pe Azana ca presedinte, s-a hotrt ca n locul lui Zamora s fie numit provizoriu Diego Martinez Barrio. Primul guvern a trecut ns cu destul ncetineal la punerea n practic a prevederilor programului Frontului Popular. Noul presedinte l-a nsrcinat pe Santiago Casares Quiroga cu formarea celui de-al doilea guvern. Acesta a format un 24

nou cabinet n exclusivitate republican, la care nu participau, n continuare, socialistii si comunistii. Casares, n afar de presedintia Consiliului de Ministri, mai detinea si portofoliul de Rzboi. n ntreaga tar starea de tensiune sporea, aveau loc numeroase incidente sngeroase ntre exponentii extremei drepte si cei ai stngii, soldate cu mai multe zeci de morti si rniti, n principalele orase ale trii: Madrid, Bilbao, San Sebastian, Barcelona. n urma escaladrii terorismului (care a atins si principalele gri ale Madridului, ca si postul national de Radio) (64), deputatii monarhisti s-au retras din Parlament (65). Deja se putea vorbi de nceputul rzboiului civil (66). Fascistii au rspndit o "list neagr" cu numele a 14 militari republicani, care trebuiau s fie suprimati de "Pistoleros". Dintre acestia, curnd au fost asasinati cpitanul Faraudo si locotenentul Castillo, primele dou nume aflate pe list. Ca urmare, la 15 martie 1936, era arestat Jose Antonio Primo de Rivera jr., seful Falangei, iar la 13 iulie 1936, militiile de asalt anarhiste comandate de Castillo, indignate de pasivitatea guvernului fat de uciderea acestuia, au hotrt s-si fac singure dreptate si s-si rzbune comandantul, asasinndu-l pe Calvo Sotelo, presedintele C.E.D.A. (67), adevratul conductor al fortelor care pregteau rebeliunea. n urma acestui act, tensiunea a atins apogeul. nmormntarea lui Sotelo a prilejuit una dintre cele mai masive demonstratii organizate de ctre adeptii dreptei si, n acelasi timp, o trecere n revist a fortelor pe care puteau conta. Conducerea luptei mpotriva guvernului si a comunistilor era preluat de ofiterii cu vederi conservatoare si autoritare, grupati n "Uniunea Militar Spaniol". Spania suferea din pricina unor forte armate prea numeroase (68), care reprezentau o grea povar pentru bugetul naional (69) si frnau activitatea puterii civile. Din vremea regelui Alfonso al XIII-lea, comandantii armatei din Marocul Spaniol se bucurau de o consideratie deosebit, formndu-se asa-zisa camaril a generalilor "africanisti" (70). Nici un guvern sau om politic nu ar fi ndrznit, fr a-si periclita cariera, s limiteze si s controleze prerogativele armatei. Corpul ofiteresc mprtsea, n general, conceptii conservatoare, era n marea sa majoritate atasat ideii monarhice si analiza si interpreta existenta social prin prisma conceptiei elitiste, ierarhice si disciplinare specifice oricrei armate. Dar la nivelul trupei, armata era, si ea, extrem de divizat (71), iar partizanii republicanilor dispuneau de extrem de putine cadre de conducere (200 de ofiteri, majoritatea avnd grade inferioare, dintr-un total de 15.000) (72). n acest timp, fortele de dreapta s-au regrupat si au organizat asaltul mpotriva republicii. n fruntea pregtirii complotului s-au situat, n primul rnd, Falanga, organizatie fascist creat n anii 1932-1933, si sefii castei militare, grupati n "Uniunea Militar Spaniol". n martie 25

1936, seful acestei Uniuni, generalul Jose Sanjurjo, a ntreprins o cltorie la Berlin, unde a discutat cu conductorii nazisti planul rebeliunii. La cteva zile dup formarea guvernului Azana, un grup de generali, printre care Francisco Franco, Emilio Mola, Enrique Varela, Luis Orgaz si altii, au tinut o adunare conspirativ pentru a decide initierea unei lovituri de stat. n lunile care au urmat, au avut loc contacte ntre reprezentantii castei militare si cei ai Falangei si ai altor grupri de dreapta si profasciste si a fost fixat, n amnuntime, planul rebeliunii. Cpeteniile, Primo de Rivera si generalul Sanjurjo, erau secondate de urmtorii generali: Fanjul la Madrid, Goded la Barcelona, Mola la Burgos, Cabanellas la Zaragoza, Queipo de Llano la Sevilla, Aranda la Oviedo si Major-Trujillo la Bilbao. Planul a fost elaborat la 25 mai 1936 de generalul Mola, fostul director general al Sigurantei n timpul lui Primo de Rivera, ultimul prim-ministru autoritar al regelui Alfonso al XIII-lea. El prevedea ocuparea rapid a principalelor centre economice si militare ale Spaniei, urmat de preluarea controlului asupra Madridului (73). Mola "avea n memorie fisele tuturor personalitilor spaniole si distribuise rolurile ca la Oper." (74) El personal urma s se ocupe de nordul trii, zona considerat cea mai dificil, unde ncerca s realizeze alianta cu bascii si cu catalanii. Lui Franco i revenea Marocul Spaniol, Queipo de Llano trebuia s se ocupe de Sevilla si de Andaluzia, iar Goded de Baleare si de Catalonia. Iar popularul general Sanjurjo, aflat n exil la Lisabona, trebuia s preia conducerea ntregii revolte militare. La 5 iunie 1936, cu sprijinul generalilor conservatori, a fost ntocmit si un plan civil pentru constituirea unui "Directorat provizoriu", alctuit din cinci membri, care s nlocuiasc guvernul Frontului Popular (75). Planul nu a reusit dect partial. n noaptea de 17 iulie, postul de Radio Ceuta din Marocul Spaniol a transmis, n cteva rnduri, urmtoarea stire, aparent banal: "n toat Spania cerul e fr nori." (76) Era semnalul convenit ntre insurgenti pentru dezlntuirea atacului. Dar Sanjurjo a murit ntr-un accident de avion, la decolarea de pe aeroportul din Lisabona. La 18 iulie 1936, rebeliunea a nceput prin rzvrtirea garnizoanei din Melilla. Curnd, rscoala s-a extins n Maroc si Navarra. La Barcelona, cea mai mare parte a garnizoanei se rsculase sub conducerea generalului Goded, comandantul regiunii militare Baleare, sosit cu hidroavionul pentru a prelua comanda rebeliunii. Atitudinea altor garnizoane din provincie (mai ales Ceuta si Tetuan) era foarte confuz. Nu mult timp dup aceea, Marocul Spaniol a czut complet n mna rebelilor. n 20 iulie aveau loc primele miscri din garnizoana Madridului. Guvernul Casares, discreditat din cauza lipsei de energie si a neputintei de a mpiedica rebeliunea, a demisionat, n locul su formndu-se un nou guvern, prezidat de Martinez Barrio. "Era un guvern cu o marcat tendint de dreapta si care chiar de

26

la prima declaratie si-a afisat intentiile de a pactiza cu rebelii." (77) mpotriva lui au avut loc puternice manifestatii de strad, nct a fost nevoit, la rndul su, s demisioneze. Imediat, stnga republican, cu participarea celorlalte partide ale coalitiei, a format un nou guvern, n frunte cu Jose Giral, care a distribuit arme populatiei din Madrid. Rebeliunea a fost, nc de la nceput, sprijinit de guvernele Germaniei naziste si Italiei fasciste, care au trimis n Marocul Spaniol un mare numr de avioane, cu ajutorul crora trupele generalului Franco au fost transportate peste Marea Mediteran, n sudul Spaniei. n continuare, ele au trimis rebelilor cantitti masive de tancuri, avioane, piese de artilerie, mitraliere etc., precum si numeroase unitti militare regulate; la ajutorarea franchistilor a participat si dictatorul portughez Salazar. La izbucnirea rzboiului civil, armata din Africa numra 32.000 de oameni (dintre care jumtate trebuiau s rmn pe loc pentru a mentine ordinea), iar armata metropolitan avea 40.000 de ostasi, dintre care cea mai mare parte erau tineri putin deprinsi cu rzboiul. Dac cele dou trupe combatante nu ar fi fost sustinute de peste hotare, rzboiul s-ar fi ncheiat, fr ndoial, cu mult mai repede si ar fi fcut incomparabil mai puine victime si pagube materiale (78). Virtual terminat n cursul toamnei 1936, rzboiul civil a dus la deruta republicanilor. Dup aceast dat el a fost continuat exclusiv datorit ajutorului strin. A fost un rzboi de uzur, care a dus la distrugerea integral a trii si a mrit cu mai mult de jumtate numrul mortilor. n septembrie 1936, presedintele Azana a acceptat si demisia guvernului Giral, formndu-se un guvern prezidat de liderul socialist Largo Caballero, cu participarea reprezentantilor partidelor care alctuiau Frontul Popular (Socialist, Comunist, partidele republicane, cele nationaliste basc si catalan). La 1 octombrie, Junta, ntrunit la Burgos, apreciind c generalul Franco, prin autoritatea sa n rndurile armatei, prin trecutul fr pat si prin relatiile sale externe, era elementul cel mai reprezentativ, i ncredinta conducerea suprem a miscrii insurectionale. Republicanii au reusit, totusi, s pstreze Capitala, n urma asaltului dat asupra cazrmii Montana, controlat doar de 120 de soldati. Generalul Fanjul a fost silit s se predea (79). Acesta a fost un act de o deosebit important militar si politic, punndu-si amprenta asupra evolutiei ulterioare a evenimentelor. Dup Madrid, rebeliunea a fost nfrnt si la Bilbao si 27

Barcelona. Acest fapt nu este deloc ntmpltor, dac tinem cont c cele dou mari orase erau capitalele istorice ale unor regiuni cu vechi pretentii de independent - Tara Bascilor si Catalonia (80). n schimb, alte importante centre industriale, precum Malaga si Alicante, au rmas sub controlul taberei nationaliste, ca si zona industrializat din nord, contrazicnd teza conform creia zonele traditionale "muncitoresti" ar fi fost eminamente republicane (81). Guvernul nu a reusit, din start, s pstreze dect un sfert din teritoriul trii, dar cu cele mai importante centre urbane si zone agricole. Explicaia privind atasamentul Cataloniei si al Trii Bascilor fat de cauza republican este simpl: populatia acestor regiuni spera ca, prin comunism, s si constituie propriile republici, fie chiar si "sovietice". Nationalistii detineau controlul n Canare, Baleare, Maroc, Sevilla, Zaragoza, n regiunile Leonului si vechii Castilii si n cea mai mare parte a Galiciei. Ei beneficiau, fat de republicani, de unele avantaje considerabile: depsind rivalittile si lupta pentru influent, tabra nationalist prezenta forte unificate si deosebit de eficiente. Acest fapt se datora, pe de o parte, unei omogenitti sociale, n cadrul taberei nationaliste aflndu-se oameni cu simtul propriettii (elemente burgheze mici si mijlocii, proprietari funciari, finantisti, rentieri, categorii nstrite de la orase si sate si, binenteles, intelectuali), iar, pe de alt parte, erau condusi de cadre cu experient, la baza activittii crora stteau principiile centralizrii si ale ierarhizrii. Nationalismul a furnizat ideologia necesar purtrii rzboiului, trupele de elit reprezentau liantul lor primordial (82), iar franchistii dispuneau de un partid unic, ierarhizat si disciplinat, spre deosebire de adversarii lor. Alturi de armat s-a aflat Biserica catolic, forta politic cea mai puternic si mai bine organizat a Spaniei. Cu ajutorul ei, Franco a reusit s transforme rzboiul purtat de nationalisti ntro "cruciad". La 1 iulie 1937, ntr-o scrisoare colectiv, episcopii spanioli i acordau binecuvntarea si l declarau "izbvitor al Patriei". La rndul su, Falanga dispunea de 150.000 de membri activi si de alti numerosi simpatizanti (83). nc din 1934, F.E.T. (Falanga Espanola Tradicionalista) a formulat un program n 26 de puncte, inspirat direct din fascism, si n care spiritul naional era dus pn la paroxism; n care Biserica era respectat, fiind solicitat sprijinul acesteia, si n care, n mod firesc, marxismul era aspru combtut. Luptei de clas, promovat de ctre comunisti, i se substituiau o serie de reforme agrare

28

limitate si unele nationalizri (de bnci si ci ferate). n rest, programul Falangei era echivoc si demagogic, proclamnd, dup exemplul italian sau cel german, "noua ordine" (84). n zonele n care existau organizatii ale Falangei, au fost nfiintate formatiuni paramilitare si chiar structuri economice paralele celor existente. Falanga a reprezentat pentru Junta nationalist condus de Franco o fort util spre a fi folosit pe front sau n actiunile de tip politienesc, dar nu si un partener cu pozitii solide pentru tratative politice; nu ntmpltor a fost tinut departe de centrul de decizie, Franco reusind s o neutralizeze si s o subordoneze (85). Regimul autoritar care se crea avea s poarte amprenta calculatului sef militar si om politic care a fost Francisco Franco, gata s se sprijine pe orice ideologie, chiar si ultraconservatoare, sau pe un amalgam de asemenea idei, dar centrat n fond pe o singur idee si ambitie - salvarea si propsirea patriei sale. Din aceast perspectiv, putem afirma c nici cei mai aprigi opozanti ai si, cu exceptia comunistilor, nu i-au pus sub semnul ntrebrii patriotismul sau religiozitatea. n felul acesta, Franco a devenit, concomitent, comandant suprem al armatei, sef al guvernului si al statului, nefiind ngrdit de Constitutie, de nici o legislatie special, fiind scutit, de asemenea, de prezenta oricrui corp reprezentativ care s l poat interpela sau sanctiona. Din acest moment se putea vorbi n Spania de conturarea regimului franchist, axat n jurul generalului, al "omului providential", rspunztor numai n fata propriei sale constiinte (86). Se cuvine subliniat faptul c trsturile caracteristice ale regimului franchist erau diferite de bazele ideologice ale statelor fasciste, cu toate c au existat o serie de puncte de convergent ntre cele dou tipuri de regim politic. Franchismul s-a inspirat din fascismul italian, a fost un regim autoritar, o dictatur personal n anumite perioade, sprijinit pe armat si pe gruprile politice de dreapta si de extrem dreapt. Sub rezerva relativittii si n sensul unei inevitabile schematizri, putem aprecia c statul franchist s-a caracterizat prin urmtoarele trsturi principale: Principiul autoritarismului, care se realiza prin concentrarea tuturor puterilor n stat n minile unui "Conductor" (El Caudillo); n aceast conceptie, statul aprea ca instrumentul vointei unipersonale. Suprematia statului, potrivit creia statul era organizatia juridic a elitei (n principal a elitei economice, dar si a celei intelectuale). Prin declararea suprematiei statului se ncerca contracararea teoriei suveranittii poporului, baza legitimittii puterii de stat democratic.

29

Autoritarismul, contrapus statului democratic, justifica interventia activ a statului n aproape toate domeniile vietii sociale. Sub lozinca preemtiunii statului s-a ncercat limitarea oricror forme de autonomie politic sau economic (cu rezultate partiale n spectrul politic si aproape nule n cel economic - deci bazele liberalismului clasic au supravietuit); scopul acestor actiuni era lichidarea oricrei posibilitti de rezistent institutionalizat mpotriva regimului. La aceste trsturi definitorii am mai putea aduga limitarea drepturilor si liberttilor cettenesti, conducerea trii prin decrete-legi, birocratizarea aparatului de stat, hipertrofia organelor de represiune, proclamarea constrngerii extraeconomice etc. (ultimele dou msuri s-au dovedit temporare, necesare, n contextul desfsurrii rzboiului, pentru obtinerea victoriei). Merit semnalat faptul c unele trsturi mai sus mentionate au aprut, cu intensitate diferit, si n alte regimuri, inclusiv comuniste. Regimului franchist, ns, i era caracteristic aparitia tuturor acestor trsturi, dar cu o instensitate minim, ceea ce a determinat acea diferentiere calitativ pe baza creia se poate delimita regimul patronat de ctre Francisco Franco de alte regimuri dictatoriale sau totalitare (87). Dup dou zile de la izbucnirea rzboiului civil, ordinea politic stabilit era aproape n ntregime nlturat n teritoriul controlat de fortele republicane (88); peste tot, militiile si patrulele de control "muncitoresc", apartinnd diferitelor partide si grupri participante la coalitia guvernamental, se substituiau armatei si politiei, poate cu speranta de a combate mai eficient actiunile armatei franchiste, sigur ns, de a accede la o putere mult rvnit, ns imposibil de obtinut n acest mod; de aici si confruntrile sngeroase care vor mcina ulterior tabra republican, ntre principalii exponenti ai acesteia: socialistii, anarhistii si comunistii. Dac statul si administratia nu au fost nlturate n mod practic, deoarece guvernul a subzistat la Madrid si la Barcelona, ele au fost totusi deposedate de toat activitatea efectiv de ctre noua putere, care a ncercat s se organizeze pe baza narmrii categoriilor sociale cele mai defavorizate si, binenteles, ignorante. n Catalonia, Aragon sau Sevilla a avut loc o socializare a industriei, a comertului si a pmntului, urmat de o inevitabil scdere a productiei. La Barcelona, muncitorii au preluat controlul asupra transporturilor, serviciilor publice, presei si, binenteles, asupra ntreprinderilor industriale. n regiunile Aragon, Leon sau Estremadura au fost create, sub impulsul anarhistilor, colectivitti agricole, asociind tranii mai mult sau mai putin voluntar, artizanii

30

si comercianii locali. Fireste, abuzurile nu au lipsit. Totusi, n general, pentru a-i linisti pe moderati, comunistii au blocat msurile de inspiratie colectivist. n acest mod, a survenit n Spania o revolutie social specific, marcat de anarhism, cu un impresionant cortegiu de exagerri si samavolnicii, deoarece radicalismul n materie de democratie direct, economic, social si politic, era fr precedent n aceast tar (89). n urma numeroaselor acte de teroare produse, republicanii si-au pierdut tot prestigiul n lumea occidental. Chiar entuziasmul initial al voluntarilor strini a disprut n urma numeroaselor epurri pe care le-au patronat. Intelectualii occidentali angajati n Brigzile Internationale, printre care Andre Malraux, care a condus aviatia republican, nainte de a fi nlocuiti de sovietici, au descris pe larg grozviile vzute si trite. Printre numeroasele excese comise de comunisti se detasau n special profanrile de biserici si morminte, pe larg descrise n presa occidental, care, dimpotriv, era mult mai discret fat de atrocittile celeilalte tabere. n trile europene, n special n Franta, aceste descrieri au produs mult senzatie n snul opiniei publice. De asemenea, maniera n care Uniunea Sovietic s-a amestecat n afacerile interne ale Spaniei, devenit teren de ncercare pentru viitorul rzboi mondial, a amplificat aceast senzatie si a strnit numeroase proteste fat de tentativele de a include U.R.S.S. ntr-o aliant antifascist. Mai mult, la 14 aprilie 1937, guvernul lui Negrin a dat un decret prin care interzicea n mod expres orice critic la adresa regimului si a guvernului sovietic (90). Pe deasupra, n primvara anului 1938, 70% din totalul sefilor armatei, aviatiei, tancurilor si artileriei republicane erau comunisti (91). Liderul socialist Largo Caballero avea s scrie, n acest sens, n memoriile sale: "Pe unele fronturi se remarca o preferint iritant pentru soldatii comunisti. ncltminte, mbrcminte, hran, tutun, totul era pentru ei. Ceilalti erau un fel de cenusrese ale Brigzilor. Era nc bine dac nu li se trgea un glont n spate. Am stiut c n unele spitale nu se ocupau dect de rnitii comunisti. Nici ngrijire, nici medicamente, nici alimente pentru necomunisti. Toat atentia era ndreptat spre comunistii afiliati partidului sau neofitilor. Partidul Comunist practica un prozelitism intens si abuza de simpatia pe care ajutorul su fcuse s o atrag pentru Uniunea Sovietic." (92) Tot n contextul mentionat, s-au conturat si limitele revolutiei spaniole. n primul rnd, revolutionarii au neglijat preluarea controlului bancar, etalndu-si astfel incapacitatea managerial n domeniul financiar, al devizelor, precum si n controlul relatiilor cu strintatea.

31

Revolutia s-a desfsurat, de asemenea, inegal pe regiuni. Vechea stare de lucruri a fost aproape n ntregime nlturat n Catalonia, spre deosebire de Madrid si Tara Bascilor, unde elementele mic-burgheze au reusit s-si mentin pozitiile economice si prestigiul social. Revolutia nu putea s se extind fr lupte n interiorul taberei republicane, numai c rzboiul contra fortelor nationaliste nu permitea mcinarea energiilor celor care se pronuntau pentru o nou organizare economico-social si politic. Dup deruta provocat de primele momente ale rebeliunii franchiste, n tabra republican a avut loc un intens proces de narmare, organizare si clarificare ideologic. n cursul lunii iulie 1936 s-a ncercat organizarea unui front larg, poate chiar prea larg, iar trupele franchiste trebuiau s lupte nu numai cu efectivele guvernamentale, ci s tin piept si unei revolutii sociale suigeneris. De altfel, ceea ce nu se reusise s se realizeze prin reforme n cei peste cinci ani de regim republican, era imposibil de realizat prin revoluie si rzboi civil. Revolutia, fr efortul militar aferent, nu ar fi fost posibil; totul depindea de soarta rzboiului. Transformrile social-politice au fost, n mod paradoxal, un motor, dar si o frn n calea efortului de rzboi, efort care, n functie de desfsurarea operatiunilor strategice, a influentat ntr-un sens sau altul viata social-politic (93). Problema concret si dramatic, prin urgenta situatiei militare, era cea referitoare la asigurarea unittii diferitelor forte componente ale blocului republican, problem rmas nerezolvat. Santiago Carillo, fostul secretar general al Partidului Comunist Spaniol, exprima sintetic aceast realitate n urmtorii termeni: "Fiecare partid, fiecare organizatie component a Frontului Popular, a continuat s aib ziarele sale, asociatiile sale, propaganda sa, pstrnd formele lor de organizare independente, caracteristicile lor proprii. A fost o confruntare permanent, ce a mers de la lupta de idei pn la ciocniri armate sngeroase." (94) Fiecare partid deci, fiecare organizatie participant la Frontul Popular, chiar centralele sindicale precum cea anarhist C.N.T., aveau propriile lor militii narmate si formatiuni paramilitare, care deseori ncercau s-si rezolve diferendele ideologice prin sngeroase confruntri armate. De cele mai multe ori, aliantele erau vremelnice: camarazii dintr-o anumit perioad puteau deveni, si au si devenit de altfel, dusmani nversunati n alt interval de timp si n alt conjunctur politic. Militiile anarhiste, mpreun cu cele socialiste, adeseori luptau cu formatiunile comuniste, n principal pentru diminuarea influentei evreiesti n cadrul celor din urm. Totodat, se urmrea diminuarea influentei Moscovei exercitat n Spania, ca si n alte prti, prin evrei, elemente 32

"internationaliste" prin excelent. n tabra franchist, componenta antisemit era minor, anemic reprezentat de ctre falangisti. Se cunoaste, de altfel, faptul c generalii Sanjurjo si Queipo de Llano erau amndoi francmasoni, iar Franco, att din partea tatlui ct si a mamei, avea o ndeprtat ascendent evreiasc (95). n privinta generalului Franco, antisemitismul si nationalismul su au fost moderate si conjuncturale, dictate de necesitatea obtinerii de material militar german (96). La rndul lor, militiile trotkiste atacau regimentele armatei republicane pentru motive n fond minore. Formatiunile paramilitare ale partidelor burghezo-moderate prseau, n anumite situatii, fr lupt linia frontului n fata efectivelor franchiste, fiind apoi acuzate de "trdare" si atacate violent de celelalte organizatii radicale si de formatiunile lor paramilitare. Aceast stare de lucruri nu avea nici pe departe darul de a consolida tabra republican. Pierderile de vieti omenesti, de bunuri materiale, si distrugerea unor monumente de art le depseau substantial pe cele produse de ctre trupele aflate sub comanda lui Franco. Distrugerile cele mai semnificative s-au nregistrat n perioadele de confuzie total, precum n mai 1937 sau n iulie 1938, cnd "toat lumea se lupta cu toat lumea", cnd combatantii nu mai aveau ncredere n nimeni, nici n proprii comandanti, nici n camarazii de lng ei, ci doar n arma pe care o tineau n mn. De asemenea, raportul de forte pe plan international era defavorabil republicanilor: "noua ordine", fascismul, triumfase n cteva tri importante din Europa. Stnga spaniol n general, si comunistii n special, nu puteau spera la un ajutor direct si masiv din partea Uniunii Sovietice si, n pofida opozitiei lor fat de statele fasciste, guvernele de la Londra si Paris nu intentionau s sustin o revolutie bolsevic n Peninsula Iberic (97). Aceste guverne au acordat, mai degrab, un ajutor moral guvernului de la Madrid, n msura n care acesta era capabil s restabileasc ordinea republican-burghez (98), grav amenintat de ctre comunisti si anarhisti, care erau elemente constitutive ale Frontului Popular. Abia dup depsirea acestei etape s-ar fi putut pune, eventual, problema unui ajutor material concret din partea lor. n acest context, nici pozitia oficial a Uniunii Sovietice nu diferea prea mult. Expertii sovietici n probleme de politic extern stiau foarte bine c revolutia spaniol era o revolutie artificial creat si ntretinut de confratii lor de la Comintern si N.K.V.D. n plus, distanta care separa Spania de U.R.S.S., izolarea international pe care guvernul de la Madrid nu a stiut s o evite, precum si disponibilitatea Germaniei hitleriste, a Italiei fasciste, a Portugaliei 33

sau a Ungariei de a sprijini masiv si direct tabra franchist, au fcut ca orice ajutor sovietic, n fapt, s devin inutil, o "investitie" nerentabil, n special dup anul 1938. Stalin ns nu gndea n termenii "eficientei" politice, cu toate c simtul realittii nu i-a lipsit. Pentru el, rzboiul civil din Spania a devenit o chestiune de prestigiu. Astfel se explic faptul c, n ciuda numeroaselor neajunsuri, tabra republican a fost sprijinit masiv de ctre U.R.S.S., poate chiar ntr-o msur mai mare dect a fost Franco sustinut de ctre Germania si Italia (99). ncepnd cu luna octombrie 1936, elanul revolutionar scdea sensibil n intensitate; numai partidul trotkist P.O.U.M. si o fractiune minoritar anarhist, "Martelo Nero" (Ciocanul Negru), se mai pronuntau pentru continuarea si "adncirea" revolutiei. Partidul Socialist, Uniunea General a Muncii, partidele democratrepublicane si, binenteles, Partidul Comunist, militau pentru un guvern "popular", care s uneasc, n viziunea lor, toate fortele de stnga, antifasciste si antidictatoriale, pentru a putea duce cu succes lupta contra trupelor franchiste. Chiar si cea mai mare parte a anarhistilor s-a lsat convins c, n momentul respectiv, era necesar mai nti renuntarea la revolutionarism, pentru a putea cstiga rzboiul. Lupta pentru putere, eventual un nou rzboi civil n snul taberei republicane, urma s se poarte numai dup eliminarea lui Franco si a taberei nationaliste. A fost o ntelegere tacit, pe care putini s-au artat dispusi s o respecte pn la capt, dup cum remarca Belisario Quintonella, seful contraspionajului republican (100). La 4 septembrie 1936 s-a constituit la Madrid un guvern de coalitie condus de Largo Caballero, n care intrau, printre altii, cinci ministri socialisti si doi comunisti. Astfel, n aparent, erau ntrunite toate conditiile pentru a constitui un aparat de stat de tip clasic. n timp ce Comitetul militar din Catalonia trebuia s se dizolve si Comitetul provizoriu din Aragon accepta s se subordoneze puterii de stat, municipalittile si reluau formal atributiile n detrimentul asanumitelor "consilii ale muncitorilor si tranilor", judectoriile de stat nlocuiau tribunalele populare, iar o fort de politie s-a reconstituit si a nlocuit treptat patrulele de "control proletar" (101). Se ncerca deci o rentoarcere la normalitate, lucru greu de realizat n conditiile concrete impuse de rzboiul civil. Muncitorii sau cei care se pretindeau a fi muncitori si acaparaser diferite functii n administratie sau n patrulele de control nu erau destituiti, ci integrati noilor structuri. La rndul lor, comunistii spanioli, ajutati de tehnicieni sovietici, actionau n vederea pregtirii intensive a noilor cadre (102), care ar fi urmat s nlocuiasc n totalitate administratia local si central care abia se constituiau. Era un gest de "perfidie" politic, sesizat prompt de ctre partenerii lor de guvernare. De exemplu, functionarul radical Fernando Gaetano 34

Guzman compara politica promovat de ctre comunisti cu un laminor care "n final ti va lua nu numai mna, ci te va strivi cu totul". Acelasi Guzman ncerca, ntr-un interviu n presa francez, s ofere o explicatie privind cadrele administrative si militare ale Spaniei, precum si lupta pentru ocuparea posturilor respective, avnd n vedere interesul comunistilor: "Cadrele vechi si cu experient sunt cu Franco; cei pe care valul revolutiei i-a pus n functii de conducere sunt cu noi (radicalii, n.n.); muncitorii si tranii sunt cu socialistii, cu agrarienii de stnga sau cu anarhistii. Comunistilor ce le rmne? Cu exceptia tiganilor (gitanos) si evreilor - nimic." (103) Pentru a-si lrgi suprafata politic, Partidul Comunist a luat aprarea categoriilor direct productive, exponentii propriettilor mici si mijlocii, fr a reusi ns s i si atrag. Ministrii comunisti, promovnd o politic duplicitar, care se dorea o reeditare a N.E.P.-ului, fceau presiuni pentru ca puterea de guvernmnt s refuze punerea capitalului bancar n serviciul colectivittilor, msur preconizat de ctre anarhisti. Concomitent, presa comunist ducea o sustinut campanie propagandistic, prin care ncerca s nftiseze, ntr-un mod acceptabil pentru majoritatea populatiei, obiectivele Partidului Comunist si ale Internationalei a III-a: constituirea unui stat republican eficient, adncirea "democratiei burgheze" (mai exact spus, adncirea crizei democratiei), pentru ca la momentul oportun, care nu era specificat, probabil ntr-o faz avansat a revolutiei sociale, s se pun si problema trecerii la comunism (104). n ciuda progreselor obtinute n restabilirea ordinii, Confederatia National a Muncii si Partidul Muncitoresc de Unificare Marxist pstrau forte armate importante. Aveau loc confruntri sngeroase inutile n prima parte a anului 1937, cele mai grave fiind nregistrate la Madrid si Barcelona, n cursul crora au avut de suferit peste 12.000 de persoane. n acest context, trebuie mentionat lupta fratricid din Barcelona de pe data de 6 mai 1937, soldat cu peste 1700 de morti si 4000 de rniti. Urmare a fost arestarea celor considerati vinovati, n spet a fruntasilor anarhisti, desfiintarea comitetelor anarhiste si renfiintarea propriettii private n locul fostelor colectivitti trnesti din regiunile Toledo si Ciudad Real, create de ctre anarhisti. n principalele orase controlate de guvernul Frontului Popular, fortele politienesti au dezarmat militiile muncitoresti-anarhiste si au ocupat sediile organizatiilor sindicale. La data de 27 septembrie 1937, la Barcelona, fortele guvernamentale, dup mai multe ore de lupt, au ajuns la sediul C.N.T. S-au descoperit depozite secrete de arme si munitii de provenient sovietic si cehoslovac (105). Anarhistii au fost, dup expresia lui Winston Churchill, "pusi la punct prin fier si 35

foc" (106). Dar ordinea care a triumfat dup aceste nefericite evenimente nu a fost nici pe departe o ordine liberal si democratic (107). nc din primvara anului 1937, guvernul si nmultise institutiile represive. La 23 iunie 1937 au fost nfiintate, dup modelul sovietic al "Marii Terori" staliniste, care era n plin desfsurare, tribunale speciale, menite s reprime "trdarea si spionajul". n realitate, acestea serveau la nlturarea opozantilor politici (108) si la intimidarea populaiei civile, tot mai nemultumit de modul n care guvernul de la Madrid ntelegea s-si exercite atributiunile. Trebuie mentionat, de asemenea, crearea Serviciului de Investigatii Militare (S.I.M.). Acest organism cuprindea mai mult de 6000 de agenti, care se foloseau de ajutorul a peste 15.000 de informatori voluntari, poseda nchisori proprii si lagrele sale de prizonieri, devenind, n cteva luni, o prghie indispensabil n mna comunistilor spanioli (109). n armat a fost restabilit vechea ierarhie militar si a fost repus n vigoare vechiul regulament disciplinar, ca rspuns la necesittile momentului, nesesizate de ctre anarhisti, care se pronuntau n continuare pentru mentinerea militiilor populare, prost instruite si indisciplinate. n domeniul economic, statul republican ncerca s si aserveasc marile ntreprinderi, care urmau a fi conduse prin cadre numite de stat (eterna clientel a partidelor care gestionau puterea), care luau pe seama lor, sau, mai corect spus, si nsuseau pe nedrept si n mod fraudulos dividendele actiunilor confiscate de la opozantii republicii. La acesti actionari-fantom mai puteau fi adugati noii mbogtiti de pe urma comertului cu arme sau speculantii de alimente si alte produse de baz (110). n ateliere s-a ncercat repunerea n vigoare a unei discipline stricte, fapt detestat de ctre muncitori, crora aceste msuri le amintea de anii guvernrilor conservatoare; reuniunile sindicale au fost interzise, iar n aprilie 1938 a fost constituit Consiliul Muncii. Acesta era compus din reprezentantii "patronatului", mai bine zis ai noilor mbogtiti, ai muncitorilor si ai statului, avnd menirea de a arbitra conflictele sociale. Din punct de vedere al vietii politice interne, Partidul Comunist si-a extins mereu influenta asupra armatei, reusind s si aserveasc organele de conducere n proportie de 50%. Cam n aceeasi proportie au fost controlate de ctre comunisti si posturile de comand ale politiei, precum si mijloacele de informare n mas ale statului (111). Este lesne de observat c aceste procentaje n crestere depseau cu mult ponderea si sprijinul de care se bucurau comunistii n rndurile populatiei. 36

Posturile-cheie n armat si politie au fost obtinute datorit presiunilor Moscovei, care ameninta s ntrerup aprovizionarea cu armament si munitii a guvernului de la Madrid. Mentinndu-se pe vechile pozitii, socialistii si anarhistii ncercau s reziste, uneori coalizndu-se, alteori fcnd apel la "mase", la sustintorii interni si externi, pentru a se putea opune si rezista puterii comuniste si a pstra posturile de conducere pe care nc le mai detineau. Chiar dac ntre burghezia republican si comunisti a existat o apropiere mutual, pentru a-i nltura pe anarhisti din Catalonia, Leon si Aragon, s-au mentinut permanent ntre acestia antagonisme ireductibile; n plan concret erau antagonismele dintre democratie i totalitarism, dintre proprietate si colectivitate, dintre valoare si nonvaloare. Aceste antagonisme au nlturat posibilitatea unei reconcilieri a tuturor republicanilor si reinstaurarea unui guvern puternic si credibil, capabil a guverna si a gestiona tara n acele momente critice, chiar dramatice prin repercusiunile asupra generatiilor viitoare. n realitate, grija pentru generatiile viitoare nu a reprezentat o dominant pentru nici unul dintre partidele componente ale Frontului Popular, si prin acest fapt, ca si prin altele, ele poart o mare parte din responsabilitatea declansrii rzboiului civil si a urmrilor sale. Desfsurarea operatiunilor militare n timpul rzboiului civil purta amprenta conditiilor specifice care au declansat si ntretinut aceast criz, a eroismului si a spiritului de sacrificiu al poporului spaniol, obligat s lupte cu foamea, cu lipsurile, cu frica si, nu n ultimul rnd, cu o serie de forte oculte, care urmreau, n ultim instant, distrugerea statului spaniol si a civilizatiei iberice. Prima mare ciocnire ntre fortele aflate n conflict a fost lupta pentru Madrid, obiectivul primordial al ofensivei franchiste de la nceputul rzboiului. Ocuparea capitalei ar fi reprezentat un mare avantaj politic si militar pentru tabra nationalist, care avea promisiunea puterilor fasciste, dar si a altor state, conform creia guvernul Franco va fi oficial recunoscut n momentul n care va detine Madridul (112). n vederea atingerii acestui obiectiv, comandamentul franchist a concentrat n acel sector principalele sale forte armate. Trupele franchiste, comandate de generalul Mola, se ndreptau spre Madrid din patru directii diferite, n patru coloane, numrnd n total 120.000 de oameni, 700 de piese de artilerie (tunuri si arunctoare) si 250 de care de lupt. Prima mare ofensiv nationalist asupra capitalei, desfsurat n perioada noiembrie-decembrie 1936, ofensiv n cursul creia luptele au ajuns pn la periferiile Madridului, 37

a fost oprit cu greu de fortele republicane, sprijinite ndeaproape de militari si consilieri sovietici si de unitti constituite din voluntari strini. Trebuie ns remarcat c idealurile zecilor de mii de voluntari din ntreaga lume, care se angajaser si combteau n cadrul Brigzilor Internationale, erau mult diferite de cele ale reprezentantilor guvernului si ale sovieticilor. Pentru ei, rzboiul reprezenta doar o cruciad antifascist international. O nou ofensiv mpotriva Madridului, desfsurat n ianuarie 1937 n sectorul Las Rozas - Majadahonda, s-a terminat cu o victorie modest pentru trupele franchiste, care au reusit s nainteze cu 35 km si s ocupe patru sate. Aproape la fel s-a terminat si cea de-a treia ofensiv mpotriva capitalei, cea de la Jarama, ofensiv la care au luat parte si unele unitti germane de artilerie si aviatie. n general, proportia fortelor aeriene n timpul rzboiului era de sase avioane ale nationalistilor fat de un avion al republicanilor (113). Finalitatea acestei ofensive era ncercuirea complet a Madridului si instituirea blocadei, msur preconizat de generalul Franco spre a salvgarda patrimoniul cultural, viata si averea cettenilor din oras, chiar cu riscul prelungirii conflictului si al consolidrii fortelor republicane, care continuau s primeasc masive ajutoare sovietice. Chiar de la nceputul rzboiului, republicanii au fost ajutati si de guvernul mexican al presedintelui Lazaro Cardenas, care le-a trimis 12.000 de pusti (114). Respingerea franchistilor pe frontul de la Jarama a determinat declansarea celei dea patra ofensive, cea mai puternic, pe frontul de la Guadalajara, la nord-est de Madrid (115). La aceast ofensiv au luat parte numai trupe italiene, n fond tot corpul expeditionar italian, care debarcase cu putin timp nainte la Malaga (116). Btlia de la Guadalajara, care trebuia s demonstreze forta legiunilor italiene, s-a sfrsit, asemeni celorlalte trei, prin ocuparea unor fsii de teren pe o adncime ce varia ntre 20 si 30 km si prin consolidarea pozitiilor recent cucerite; cu alte cuvinte, rezultatul a fost mult sub asteptrile generalilor italieni. n acelasi timp, comandamentul republican a ntreprins, tot fr succes, pe frontul Estremadura, operatiuni ofensive n cursul lunii aprilie 1937, care au avut ca rezultat pierderea pozitiilor din jurul vestitelor mine de la Almaden, unde se gseau cele mai mari zcminte de mercur din lume. n aceeasi lun, Franco, devenit generalissim din septembrie 1936 si, totodat, sef al "guvernului national", si care a condus personal toate operatiunile rzboiului civil si si-a asigurat sprijinul Germaniei naziste si al Italiei fasciste, si-a asumat titlul de "El Caudillo". La 30 ianuarie 1938, el a devenit sef al statului si al guvernului. 38

Usturtorul esec republican amintit a fost pus pe seama rivalittii dintre militarii de carier si comisarii nsrcinati cu propaganda (politrucii). Republicanii spanioli imitau, dup cum se vede, cliseele rzboiului civil din Rusia, fr ns a selecta aspectele practice de cele strict ideologice. Teroarea care s-a manifestat n paralel cu operatiunile de rzboi a fcut, la rndul ei, numeroase victime si printre personalittile culturale. La 20 august 1936, lng Granada, marele poet Federico Garcia Lorca, n vrst de 38 de ani, a fost ridicat si mpuscat, n conditii rmase neelucidate nici pn astzi. S-a vorbit ulterior fie despre rzbunarea unui homosexual, fie despre actul unor ucigasi pltiti de adversarii Falangei. Filosoful Unamuno a murit "de suprare" la Salamanca, poetul Machado a murit n exil la Collioure, iar Miguel Hernandes n nchisoarea din Alicante (117). Planul cuceririi rapide a Madridului fiind amnat, comandamentul nationalist a organizat, n iunie 1937, o ofensiv important pe frontul din nordul Spaniei. Pentru a veni n ajutorul trupelor republicane din aceast zon si, n acelasi timp, pentru a ncerca deblocarea Madridului, a crui aprovizionare era anevoioas datorit puternicei presiuni care se exercita asupra sa, comandamentul republican a ntreprins, n ziua de 8 iulie 1937, ofensiva de pe frontul central, n sectorul Brunete (118). Dar, cu toate eforturile depuse de ctre trupe, neputinta armatei republicane s-a vzut din nou. Au fost pierdute orasele Quinto, Belchite si alte localitti. Nordul Spaniei a intrat sub controlul total al forelor nationaliste pn la nceputul lunii septembrie 1937 (119). n aceast conjunctur favorabil, comandamentul franchist a reluat vechiul plan de cucerire a Madridului. Pregtirile fortelor nationaliste erau aproape terminate n aceast directie cnd, la 15 decembrie 1937, trupele republicane au atacat puternic la Teruel, ocupnd orasul aflat n ruine dup raidurile nimicitoare ale bombardierelor sovietice. Prin acest atac preventiv, ofensiva franchist asupra Madridului a fost amnat, comandamentul nationalist fiind constrns s retrag trupele concentrate pentru atacarea capitalei si s le arunce n lupt pentru recuperarea Teruelului, fapt care s-a produs dup dou luni de lupte crncene. n martie 1938, generalul Franco, ajutat de unitti italiene si germane, a reluat initiativa strategic, reusind ca, dup o lun de lupte grele, s ias la trmul Mrii Mediterane, tind astfel zona republican n dou si izolnd Catalonia de restul provinciilor controlate de guvernul de la Madrid. Aceast victorie tactic a nationalistilor a reprezentat momentul-cheie, crucial n desfsurarea rzboiului civil, agravnd totodat situatia, si asa critic, a republicii spaniole (120). 39

n aceste conditii, tabra nationalist se pregtea pentru o ampl ofensiv spre sud, avnd ca obiectiv principal cucerirea orasului-port Valencia. n vederea contracarrii acestor intentii, comandamentul republican a elaborat, n grab, planul unei operatiuni ce se dorea de mare anvergur, dinspre Catalonia pe directia sud-vest, cu fortarea rului Ebro. Telul urmrit, care consta n unificarea celor dou zone divizate, nu a putut fi atins. Mai mult chiar, operatiunea de pe Ebro a avut o importan politico-moral deosebit, evidentiind nc o dat deruta si defetismul republicanilor fat de combativitatea si disciplina armatei nationaliste (121). La 23 decembrie 1938, trupele franchiste au initiat o nou ofensiv n Catalonia, nemaintlnind de aceast dat rezistenta fanatic si disperat cu care erau obisnuite nc din primul an de rzboi, datorit n principal unor factori obiectivi ce au contribuit la slbirea republicii, ct si unor grave deficiente la nivelul comandamentului armatei republicane. Astfel, la sfrsitul lunii ianuarie 1939, a czut Barcelona, apoi ntreaga Catalonie; la 11 februarie 1939, trupele franchiste au atins granita franco-spaniol (122). La ultima faz a btliei de pe Ebro, voluntarii din Brigzile Internationale nu au mai participat, deoarece Moscova hotrse retragerea lor pentru a-si salva proprii activisti. Guvernul republican, la "sugestia" Uniunii Sovietice si din considerente pur propagandistice, a dat un comunicat de pres n care arta c "prin retragerea voluntarilor s-a urmrit evitarea unei interventii militare masive germano-italiene" (123). Aceast justificare ns nu mai putea avea dect un ecou modest n acel moment, foarte putine agentii de pres si cotidiene independente prelund-o. n ciuda unor ncercri disperate ale comunistilor de a continua rezistenta (124), evenimentele se desfsurau ntr-un ritm rapid, conducnd la victoria clar a generalului Franco si a adeptilor si. La 5 martie 1939, colonelul Casado si colonelul Besterio, n urma unei lovituri de fort, au preluat puterea la Madrid, capitulnd n mod neconditionat n fata trupelor franchiste pe data de 28 martie. Acest fapt a fost posibil n principal datorit sprijinului intern de care au beneficiat cei doi colonei. Militarii de carier din tabra republican erau stui de aroganta si brutalitatea consilierilor sovietici si a propagandistilor comunisti, dup cum Republica spaniol resimtea oboseala si neputinta unui regim artificial, obligat s guverneze timp de trei ani n conditiile unui rzboi civil, purtat fr menajamente si care, n ultim instant, a adus poporului spaniol enorme suferinte si i-a impus sacrificii imense. Bilantul celor 1000 de zile de rzboi a fost, de altfel, cutremurtor: aproape 650.000 de morti, dintre care jumtate czuti n lupte, un sfert au fost victime ale diferitelor violente 40

dintre factiunile rivale si un sfert au pierit datorit epidemiilor pricinuite de rzboi. Au fost distruse n total 183 de orase, cile ferate au pierdut mai mult de jumtate din mijloacele lor de transport, iar fondul statului a fost pgubit cu patru miliarde de pesetas (adic patru milioane pe zi), reprezentnd costul rzboiului (125). Victoria franchismului n Spania a fost, n definitiv, o victorie normal, asteptat de toat lumea, inclusiv de ctre U.R.S.S. (126). Anormale au fost, n schimb, interventia strin si maniera brutal, radical, n care s-au purtat luptele. Aceste aspecte au socat n anii 30 opinia public mondial, ele fiind, din pcate, un preludiu la ceea ce avea s urmeze n curnd: cel de-al doilea rzboi mondial.

41