ANALIZA ECONOMICO - FINANCIAR - note de curs -

1. Continutul procesului de analiza economica Analiza, ca proces al cunoasterii presupune descompunerea unui fenomen, a unei realiti n elementele sale componente, pn la gsirea cauzelor primare care i-au generat apariia. In orice domeniu al cunoasterii analiza apare ca un instrument indispensabil. Cunoasterea realitilor din natur i societate presupune patrunderea de la aparenta la esenta, adica de la simpla percepere a formei lor exterioare la descoperirea structurii lor si a forelor care le explica evoluia. Din punct de vedere etimologic, cuvantul analiza provine din grecescul analisi, care semnifica desfacerea unui obiect sau a unui fenomen, faptic sau mental, in partile sale componente, in elementele sale simple. Cu ajutorul analizei putem cerceta lucrurile si fenomenele, le putem descoperi structura, factorii care le influenteaz evoluia, stabili relatiile de cauzalitate ntre acetia, putem afla legile formarii si desfasurarii lor, pentru a formula decizii privind activitatea viitoare. Necesitatea perfectionarii acestui instrument metodologic, a sporirii eficientei sale in procesul cunoasterii a impus aparitia unor discipline stiintifice independente de analiza in diferite domenii ale stiintei (matematici, chimie, fizica, biologie) inclusiv in domeniul economiei. Ca in toate domeniile cunoasterii, esentialul in analiza economica il constituie descifrarea relatiilor structurale (inclusiv functionale) si a relatiilor cauza-efect. Dar a analiza o activitate din punct de vedere economic inseamna a cerceta eforturile ce sunt efectuate pentru acea activitate in raport cu rezultatele (efectele) pe care acestea le genereaz. La termenul "analiza" se pot asocia termeni care sa indice fie caracterul analizei (analiza economica, contabila, statica, dinamica, matematica, psihologica, etc) fie obiectul analizei (analiza activitatii economice a unei intreprinderi, analiza folosirii capacitatilor de productie, analiza costurilor de productie etc). Astfel, prin analiza economica se intelege analiza unor fenomene economice facuta dupa o metodologie specifica. Amprenta individualitatii analizei economice n ansamblul stiintelor economice a fost accentuata de particularitatile analizei fenomenelor economice in raport cu fenomenele din natura. Complexitatea studierii relatiilor cauza-efect este implicata in conditiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care deriva caracterul complex al analizei cauzale:

 acelasi efect poate fi produs de cauze diferite; efecte diferite se pot combina dand o rezultanta a complexului de actiuni sau forte; complexitatea si intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului ci si calitatea lui; in fenomenul analizat pot aparea insusiri pe care nu le avusese nici un element al fenomenului; in realitatea obiectiva, insusirile esentiale se amesteca cu cele neesentiale, secundare sau intamplatoare. Definiie: analiza economico-financiar semnifica cercetarea unui rezultat, a unui proces sau fenomen, din punct de vedere economic i financiar, bazat pe descompunerea intregului in elemente, pe stabilirea factorilor si a cauzelor in timp si spatiu. Traseul pe care il parcurge analiza reprezinta inversul evolutiei reale a fenomenului. Analiza porneste de la rezultatele procesului incheiat catre elementele componente si factorii de influen care i-au marcat evoluia. Continutul procesului de analiza economica si imbinarea acesteia cu sinteza pot fi redate prin urmatoarele etape: a. delimitarea obiectului analizei, care presupune constatarea anumitor rezultate, fenomene, fapte. Delimitarea obiectului analizei depinde de scopul cercetarii si se realizeaza din punct de vedere al continutului, cantitativ, calitativ, in timp si spatiu. In solutionarea aspectului cantitativ se are in vedere o anumita metodologie de calcul. Frecvent, rezultatele se consemneaza sub forma unor indici stabiliti in raport de un termen de referinta (perioada precedenta, previziuni, norme etc); b. identificarea elementelor componente, a factorilor de influen si cauzelor fenomenului supus analizei. Defalcarea pe elemente presupune o analiza structurala. Factorii se urmaresc in mod succesiv, trecand de la cei cu actiune directa la cei care actioneaza indirect, pana la stabilirea cauzelor finale. Procesul cunoasterii este astfel adancit de la o esenta mai putin profunda catre alta mai profunda (pe principiul descompunerii in trepte). c. stabilirea modelului de analiz pe baza relatiilor de cauzalitate dintre elemente, factori i fenomenul studiat. d. cuantificarea influentelor diferitelor elemente sau factori pe baza metodelor specifice analizei. In aceasta etapa intervine analiza cantitativa, cu scopul masurarii influentelor, dimensionarii rezervelor interne, aprecierii cat mai exacte a rezultatelor; e. interpretarea rezultatelor, care presupune formularea concluziilor asupra activitatii in sfera cercetata, sintetizand rezultatele analizei, dar i elaborarea recomandarilor si masurilor care constituie continutul

deciziilor menite sa asigure o folosire optima a resurselor, sa contribuie la sporirea eficientei economice a activitatii in viitor. Primele trei etape se inscriu in analiza calitativa pentru cercetarea fenomenelor economice. Parcurgerea etapelor sus-mentionate, cu prilejul analizei oricarui fenomen economic, asigura caracterul complet si totodata stiintific al analizei. Noiuni definitorii : Elementele reprezinta parti componente ale rezultatului, obiectului sau fenomenului analizat. Factorii sunt forte motrice care provoaca sau determina fenomenul (rezultatul, obiectul) analizat. Cauzele reprezinta fenomene care, in anumite conditii, provoaca si deci explica aparitia unui fenomen (fie chiar fenomenul analizat, fie un factor care actioneaza asupra acestuia). Cauzele finale reprezinta ultimele cauze descoperite in procesul de analiza, avand in vedere limitele sferei de cercetare ale analizei respective. Din punctul de vedere al aparitiei si dezvoltarii fenomenului, acestea sunt cauze primare. Ele apar drept "cauze finale" datorita faptului ca procesul de analiza reprezinta inversul evolutiei reale a fenomenului. Retinem drept coordonate fundamentale ale analizei: 1. spatiul 2. timpul 3. cauzalitatea 4. conditiile in care se desfasoara fenomenul 2. Tipuri de analiza economica In functie de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de analiza economica: a) dupa raportul intre momentul in care se efectueaza analiza si momentul desfasurarii fenomenului se disting doua tipuri fundamentale: analiza post-factum (postoperatorie) sau analiza activitatii sau realizarii obiectivelor; analiza previzionala sau prospectiva Analiza activitatii sau de tip post-factum priveste trecutul si prezentul, iar analiza previzionala priveste viitorul. Daca separam prezentul de trecut se mai poate crea o categorie, anume a analizei concomitente sau curente. Notiunea de analiza concomitenta apare daca sectionam un fenomen si il urmarim pe fragmente (cum este cazul analizei ritmicitatii productiei), dar consideram fenomenul ca un tot unitar. Daca raportam insa analiza la fiecare fragment, este evident ca vom avea de-a face cu tipul de analiza post-factum, indiferent de diviziunea de timp la care ne referim.

Ca tip de analiza post-factum care se poate imbina cu analiza prospectiva este considerata analiza diagnostic, prin care se obtin aprecieri asupra ansamblului unei intreprinderi, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme. Analiza diagnostic presupune stabilirea punctelor tari si a celor slabe ale activitatii firmei, a perturbatiilor care au avut loc. Analiza previzionala presupune determinarea evolutiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetarii elementelor si factorilor care il determina. Analiza previzionala constituie o etapa premergatoare hotaratoare in elaborarea planului activitatii economice. Planificarea inseamna utilizarea previziunii de catre un centru de decizie economica pentru a stabili obiectivele de atins intr-o perioada viitoare. Se poate prevedea fara a planifica, dar nu se poate planifica fara a prevedea. b) din punctul de vedere al urmaririi insusirilor esentiale sau al determinarilor cantitative ale fenomenelor se disting doua tipuri de analiza: analiza calitativa analiza cantitativa Analiza calitativa urmareste esenta fenomenului, insusirile sale esentiale, factorii ce sunt de aceeasi natura cu fenomenul si il determina. In concordanta cu principiul descompunerii in trepte, in procesul de analiza se trece de la o esenta mai putin profunda catre alta mai profunda. Rodul analizei calitative il constituie elaborarea de modele in care sunt prinse elementele esentiale ale fenomenului. Analiza cantitativa presupune cercetarea fenomenului prin determinari cantitative exprimate prin greutate, grad, suprafata, volum, numar, durata etc. In analiza cantitativa isi gasesc un camp tot mai larg de aplicatii metodele matematice moderne. Totodata, este de subliniat ca succesul aplicarii metodelor matematice in cuantificarea fenomenelor economice este conditionat de modelarea proceselor economice pe baza analizei calitative. Cadrul de aplicare al metodelor cantitative este creat de analiza calitativa, ceea ce inseamna ca aceasta trebuie sa devanseze analiza cantitativa. Dupa nivelul la care se desfasoara, distingem: analiza microeconomica analiza macroeconomica Analiza microeconomica se desfasoara la nivelul individului sau la scara intreprinderii si a elementelor ei ca sistem. Analiza microeconomica studiaza comportamentul individual sau al intreprinderilor in activitatea economica si rezultatele obtinute, releva factorii care determina orientarea in investirea fondurilor, in utilizarea resurselor, in crearea si fabricarea produselor etc. Analiza macroeconomica studiaza fenomenele la nivelul ramurei economice, al economiei nationale sau al economiei mondiale, operand preponderent cu marimi agregate, sintetice sau globale (P.I.B., venitul national, volumul investitiilor etc).

c) dupa modul de urmarire in timp a fenomenelor se disting: analiza statica analiza dinamica Analiza statica studiaza fenomenele la un moment dat, relevand relatiile dintre elementele si factorii care determina o anumita pozitie a fenomenului cercetat. Notiunea de static nu este legata de natura fenomenului, ci de modul de efectuare al analizei. Fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice. Analiza dinamica cerceteaza fenomenele in schimbare, relevand pozitia lor intr-un sir de momente. Analiza dinamica pune in evidenta legatura dintre pozitiile care s-au succedat sau se vor succeda ale fenomenului, pe baza cercetarii factorilor care determina schimbarile pozitionale. d) dupa criteriile de studiere a fenomenelor, distingem: analiza economica, analiz financiar, analiz economico-financiar, social-economica ecologico-economica, tehnico-economica etc. Analiza economica opereaza cu categorii economice (bazate pe valoarea economica). Combinarea criteriului economic se poate face si cu alte tipuri de fenomene extraeconomice, cum sunt cele sociale, psihologice, administrative, ecologice etc., rezultand analiza socioeconomica, psihoeconomica etc. e) in functie de delimitarea obiectului analizat se pot stabili urmatoarele tipuri: analiza pe ramuri (industrie, transporturi, constructii, agricultura, etc); analiza pe unitati organizatorice (societati comerciale, filiale, trusturi, centrale, etc); analiza pe probleme (productia neta, productivitatea muncii, costuri, rentabilitate, etc). f) in functie de perioada pe care se desfasoara analiza, distingem: analiza pe termen scurt (pana la 1 an) analiza pe termen lung (peste 1 an) Gama criteriilor de clasificare a tipurilor de analiza economica nu este epuizata. Tipul de analiza economica care s-a impus ca o disciplina independenta in sistemul stiintelor economice, care si-a delimitat obiectul si metoda, raspunzand unor necesitati puternic resimtite in conditiile actuale, il constituie analiza activitatii economico-financiar.. 3. Metodologia analizei economico-financiare Metoda semnifica modul sau calea ce trebuie s-o urmeze gandirea in cercetarea realitatii si in formularea rezultatelor. Ansamblul metodelor folosite in analiza economica constituie metodologia sa. In cadrul analizei activitatii economice isi gasesc locul o serie de metode si procedee specifice sau imprumutate (comune) din alte stiinte, menite sa contribuie la realizarea obiectului ei.

Gruparea metodelor utilizate in analiza economica poate fi efectuata in functie de etapele procesului de analiza, respectiv de cele doua laturi fundamentale: latura calitativa si latura cantitativa. In acest sens, distingem: metode ale analizei calitative, care vizeaza esenta fenomenului, depistarea legaturilor cauzale; metode ale analizei cantitative, care au ca obiect cuantificarea actiunii elementelor sau factorilor care explica fenomenul. Metodele analizei calitative, bazate in mare masura pe abstractizarea stiintifica, au ca obiectiv de baza stabilirea elementelor si factorilor care explica un fenomen economic, a relatiilor de conditionare dintre fiecare element sau factor si fenomenul studiat, precum si dintre elementele sau factorii care actioneaza asupra fenomenului respectiv. Rolul analizei calitative il constituie elaborarea modelelor. Modelul, intr-o acceptiune generala, constituie un instrument al cunoasterii bazat pe simplificarea realitatii. In functie de modul in care sunt construite si reflecta realitatea, modelele pot fi clasificate in trei categorii: imitative (iconice), analogice si simbolice. Modelele imitative sunt cele in care proprietatile caracteristice ale obiectului sau fenomenului sunt exprimate prin ele insele, dar de obicei, la o alta scara (de exemplu: fotografii, harti, desene, machete, mulaje etc). Modelele analogice sunt modele care folosesc analogia, adica, cu ajutorul anumitor proprietati reprezinta alte proprietati (de exemplu: graficele - cu ajutorul liniilor, cercurilor, dreptunghiurilor reprezinta productia, investitiile, productivitatea muncii, beneficiile, etc.). Modelele simbolice se bazeaza pe utilizarea simbolurilor (litere, cifre) in reprezentarea fenomenelor si a raporturilor dintre ele. In general ele iau forma unor ecuatii sau inecuatii matematice. Obiectivul urmarit prin utilizarea modelelor este cunoasterea fenomenelor. Daca avem in vedere treptele cunoasterii - contemplarea vie, gindirea abstracta si practica se pot distinge tipuri de modele adecvate astfel: Modele descriptive, care descriu fenomenul cu elementele sale componente, cu anumite detalii; Modele cauzale (explicative), care explica fenomenul prin relatii cauze efect, prin factorii care il determina; Modele decizionale, care valorifica concluziile din modelele descriptive si explicative in scopul dirijarii activitatii practice. Ele sunt construite astfel incit sa contina elementele necesare pentru a putea fi implementate. Obiectivul urmarit in detalierea sa poate genera tipuri variate de modele. Modelele de analiza explica fenomene incheiate, deci de tip post factum, pe cind modelele strategice se refera la fenomene ce se proiecteaza in viitor. Aceasta terminologie este frecvent intalnita in lucrarile de specialitate din tarile dezvoltate, cu economie de piata.

Modelele de simulare sunt cele utilizate cu scopul de a investiga actiunea unor factori si caracterul evolutiei fenomenului avind la baza izomorfismul obiect real - model. Modelele de optimizare sunt construite cu scopul de a obtine cea mai favorabila situatie a variabilei obiectiv. Optimizarea in economie imbraca fie forma maximzarii, pentru efecte sau rezultate (productie, beneficii), fie forma minimizarii, pentru eforturi (costuri). In general, este vorba de optimizarea eficientei economice a valorificarii resurselor. Modelele statice reflecta fenomenul la un moment dat, deci elementele, respectiv structura sa (fara variatie in timp). Modelele dinamice surprind fenomenul ca si variabilele factoriale intr-un sir de momente, reflectind variatia in timp. Modelele deterministe sunt acelea in care relatiile dintre variabile sunt de tip determinist (adica pentru o modificare a lui x corespunde o singura marime pentru y). Modelele probabiliste sunt acelea in care relatiile dintre variabile imbraca forma probabilista (sansa de realizare a fenomenului este aleatoare sau stocastica). Modelele deschise sunt cele care functioneaza in legatura cu variabile exterioare, pe cand modelele inchise sunt cele care functioneaza in afara legaturii cu variabile exogene, ceea ce inseamna ca modificarile variabilelor in timp sunt determinate de actiunea reciproca a variabilelor interne. Modelele globale (macromodele) au ca sfera de cuprindere o subramura, o ramura a economiei nationale, economia nationala in intregul ei sau economia mondiala, pe cind modelele locale (micromodele) au ca arie activitatea unei intreprinderi sau a unor subdiviziuni ale acestora. Modelele de structura sunt cele care permit cercetarea elementelor unui fenomen si a interconexiunilor lor. Unele ecuatii de balanta, balanta legaturilor dintre ramuri sunt modele de structura. Modelele de comportament sunt acelea care reflecta sau explica evolutia unui fenomen sau sistem in timp si spatiu. Indicii, unele ecuatii de balanta, ecuatiile de comportament si alte instrumente statistico-matematice fac partre din aceasta categorie de modele. Modelele de functionalitate redau modul in care functioneaza un fenomen sau sistem modelat. Un exemplu in acest sens poate fi un model construit cu ajutorul ecuatiilor care reflecta functiile unei intreprinderi, ale unei sectii, serviciu etc. Relatiile dintre variabilele unui model conduc la clasificarea modelelor in: de tip determinist de tip stocastic de tip fuzzy (vagi)

In cadrul relatiei de tip determinist exista o asemenea dependenta intre variabile incat variatia determinata a unui factor (variabila) sa corespunda o valoare bine detrminata a caracteristicii (variabilei) rezultative. Deci, valoarea pe care o ia una din variabile determina valoarea celeilalte. In cazul dependentei de tip determinist se cuprind legaturile dintre variabile care imbraca forma proportionalitatii directe sau inverse sau forma de suma sau diferenta. In cazul relatiei de tip stocastic fiecarei valori a factorului determinant ii corespund mai multe valori ale variabilei rezultative, care sunt esalonate intr-o zona de minim si maxim. Exista deci o probabilitate de dependenta situata intre anumite limite. In cazul relatiei de tip fuzzy (multimi vagi) elementele apartin multimii nu cu certitudine, ci cu un anumit grad de apartenenta, grad exprimat printr-un numar real, cuprins in intervalul 0 la 1. Cu privire la raporturile intre variabile putem distinge: a. legaturile intre variabile (interconexiunile), care exprima structura si functionarea fenomenului; b. restrictiile (conditiile) in care se desfasoara fenomenul. Ambele capata expresie matematica prin ecuatii si inecuatii. 4. Factorii care actioneaza asupra fenomenelor economice In procesul de modelare, stabilirea fortelor motrice care provoaca sau determina un fenomen, deci a factorilor, constituie o etapa determinanta. Cunoasterea factorilor, a naturii lor si a legaturilor prin intermediul carora concura la formarea si, respectiv, la modificarea rezultatelor unei activitati, precum si stabilirea posibilitatilor de imbunatatire a functiunii unei intreprinderi ca sistem reprezinta, in esenta, sarcina centrala a analizei economice si totodata, un element definitoriu al obiectului ei. Factorii determina formarea si modificarea unui efect, a unui rezultat. Actiunea lor are loc, de regula, nu izolat, ci interdependent, corelat intr-un sistem de legaturi inchegate. Identificarea lor necesita cunoasterea precisa a caii de formare a rezultatului, a legaturilor cauzale launtrice ale rezultatului in acceptiunea de fenomen analizat. Studierea factorilor din mai multe puncte de vedere, in scopul descifrarii esentei lor, al pozitionarii lor cat mai corecte intr-un model, se poate realiza procedand la gruparea lor dupa diferite criterii: 1. dupa continutul (natura lor), distingem: factori tehnici, tehnologici, organizatorici, economici, social-politici, demografici, psihologici, biologici, naturali etc. De la abordarea liniara, carteziana a legaturilor biunivoce cauza - efect, la cea holistica1, a sesizarii interdependentelor multiple si contradictorii, bazata pe concepte de sistem, de proces, feed-back si pe dihotonii de tipul cantitativ-

calitativ, echilibru-dezechilibru, pozitiv-negativ, continuitate-discontinuitate etc, se parcurge un drum complicat, dar util obtinerii de elemente esentiale pentru a intelege si a stapani complexitatea. 2. dupa caracterul lor in cadrul unei relatii cauzale (in ordinea de analiza) se disting: factori cantitativi, de structura si calitativi. Aceasta grupare prezinta atat o semnificatie economica cat si una metodologica. Ea presupune cunoasterea temeinica a procesului de formare a rezultatului (efectului), a prioritatii relative in actiunea combinatorie a factorilor. Factorii cantitativi sunt purtatorii materiali ai celor calitativi, conditia preliminara si indispensabila a actiunii celor calitativi; Factorii calitativi sunt cei de aceasi natura cu obiectul analizei, deosebindu-se de acesta prin gradul de extensiune. Spre exemplu, productivitatea muncii este de aceasi natura cu productia dar se refera la o singura persoana sau unitate de timp. Factorii de structura intervin in situatiile in care rezultatul analizat il constituie marimi agregate (compuse din mai multe elemente). Pentru explicarea corecta a rezultatelor, pentru separarea efortului propriu este necesara evidentierea influentei factorilor de structura. De exemplu, nivelul mediu al ratei rentabilitatii si in consecinta masa beneficiului poate sa creasca pe seama deplasarilor structurale (creste ponderea produselor cu o rata a rentabilitatii mai mare decat cea medie planificata). 3. in functie de efortul propriu al intreprinderii, se disting: factori dependenti de efortul propriu si factori independenti de efortul propriu. Factorii dependenti de efortul propriu isi au originea in eforturile depuse de colectivul intreprinderii pentru mobilizarea rezervelor interne. Toti ceilalti factori care nu izvorasc din efortul propriu al intreprinderii se incadreaza in cea de-a doua categorie. Prin insasi natura lor, o serie de factori sunt dependenti sau independenti de efortul propriu. Astfel, aplicarea inovatiilor (ale membrilor colectivului intreprinderii) in productie este un factor de crestere a productivitatii muncii dependent de efortul propriu al intreprinderii, dupa cum modificarea preturilor de productie printr-un act normativ este un factor de modificare a beneficiului, independent de efortul propriu al intreprinderii. 4. dupa gradul de sintetizare, se disting factori simpli si factori complecsi. Factorii simpli sunt cei care nu mai pot fi dezmembrati, avand in vedere sfera de desfasurare a analizei. Factorii complecsi pot fi dezmembrati, fiind determinati de o serie de factori simpli sau complecsi (cu un grad mai redus de complexitate) a caror actiune poate fi identificata la nivelul intreprinderii. 5. dupa modul cum actioneaza, distingem: factori cu actiune dirtecta (sau de gradul 1) si factori cu actiune indirecta (de gradul 2, 3 ... n). Factorii cu actiune directa isi exercita influenta in mod nemijlocit asupra fenomenului

analizat, pe cand cei cu actiune indirecta actioneaza asupra fenomenului mediat (prin intermediul altor factori). 6. dupa originea actiunii, sunt factori interni (endogeni) si factori externi (exogeni). In categoria celor interni se includ factorii care isi au originea in interorul intreprinderii (organizarea interna a productiei, rationalizarile in productie etc.). Factorii externi sunt cei care isi au originea in exteriorul firmei (modificari ale unor legi privind fiscalitatea, taxe vamale, preturi etc.). 7. dupa intensitatea actiunii lor distingem: factori dominanti (factoricheie) si factori secundari. Factorii dominanti sunt cei a caror influenta este hotaritoare in obtinerea rezultatelor iar factorii secundari sunt cei a caror influenta in obtinerea rezultatelor nu este decisiva. Prin analiza se poate constata ca, de exemplu, 80% din rezultate sunt produsul a 20% din factori. 8. dupa modul in care contribuie la obtinerea rezultatelor distingem: factori independenti si factori interdependenti. Factorii independenti pot determina rezultatul in mod independent, pe cind cei interdependenti nu pot determina rezultatul decit in interactiunea lor. Ca exemplu, putem mentiona factorii procesului de productie-forta de munca, mijloacele de munca si obiectele muncii, care determina productia numai prin actiunea lor comuna. 9. dupa stadiul circuitului economic se pot distinge: factori specifici aprivizionarii, productiei si comercializarii productiei. 10. dupa tipul legaturii dintre factori distingem: factori cu marime determinata a influentei si factori cu marime variabila a influentei. Prima categorie de factori apare in cazul relatiilor de tip determinist, iar cea de a doua, in cazul relatiilor de tip stocastic. 11. dupa dependenta fata de variatia fenomenului analizat se disting: factori ficsi (constanti) si factori variabili. Factorii ficsi sunt cei care nu actioneaza asupra variatiei fenomenului, iar factorii variabili sunt cei a caror actiune explica modificarea rezultatului analizat. 12. dupa sensul influentei distingem: factori pozitivi, negativi si factori indiferenti (a caror influienta este zero). Factorii pozitivi si negativi sunt factori variabili, iar factorii indiferenti sunt factori constanti. Este necesar de precizat ca sensul matematic de pozitiv sau negativ nu este identic cu aprecierea pozitiva sau negativa a actiunii factorilor din punct de vedere economic. 13. dupa posibilitatea de previziune se disting: factori previzibili (certi sau determinabili) si factori imprevizibili (aleatori). Factorii previzibili actioneaza in cadrul unor procese controlate de conducerea intreprinderii fara sa implice riscuri, in timp ce factorii imprevizibili actioneaza necontrolat, ca urmare a unor abateri de la desfasurarea normala a unor procese economice sau sub impulsul unor forte din exterior, ce nu sunt stapinite (piata interna si externa forte ale naturii etc). 14. dupa posibilitatea de verificare a actiunii lor se disting: factori controlabili si factori necontrolabili (factori naturali sau conjuncturali).

15. dupa durata de exercitare a influentei se disting factori de durata (cu actiune continua) si factori tranzitorii (discontinui). 5. Metode ale analizei calitative 5.1. Diviziunea si descompunerea rezultatelor In scopul asigurarii cercetarii, al constituirii unui suport concret al fenomenelor petrecute in economia intreprinderii, al localizarii rezultatelor si cauzelor lor in timp si spatiu se utilizeaza diviziunea si descompunerea. In functie de criteriile utilizate se pot distinge: diviziunea dupa timpul de formare a rezultatelor, dupa locul de formare a lor si descompunerea pe parti sau elemente componente. Diviziunea in timp - permite evidentierea abaterilor de la tendinta generala de desfasurare in timp a rezultatului, de la ritmicitatea proiectata pentru un anumit indicator (de exemplu, asigurarea cu materiale la intervale optime, executarea si livrarea unor produse esalonate in timp, etc.) Diviziunea in spatiu - decurge in mod necesar din functia analizei de semnalare a locurilor unde efectul obtinut nu corespunde conditiilor create, unde exista posibilitati mai largi pentru imbunatatirea activitatii unde se remarca atat rezultatele bune cat si deficientele. Practic, aceasta inseamna necesitatea stabilirii concrete a locului de munca a sectorului unde s-a format un rezultat pozitiv sau negativ, a contributiei fiecarui loc la obtinerea rezultatului general. Descompunerea pe parti sau elemente componente permite aprofundarea analizei din punct de vedere structural. Ea este o conditie pregatitoare pentru stabilirea, gruparea, corelata si masurarea legaturilor cauzale. Descompunerea pe parti sau elemente componente poate fi aplicata pentru orice fenomen (indicator) al intreprinderii care reuneste un ansamblu de elemente. Astfel, personalul intreprinderii se poate divide pe functii, fondurile fixe pe categorii, costurile pe elemente primare, productia neta sau marfa pe elemente componente etc. 5.2. Gruparea In procesul de analiza gruparea are un rol de baza in fixarea raporturilor de dependenta cauzala. Prin grupare colectivitatea cercetata este despartita in grupe omogene de unitati dupa variatia uneia sau mai multor cracteristici. Alegerea carcteristicii de grupare este in functie de scopul cercetarii, de esenta fenomenului studiat si presupune o analiza multilaterala a acestuia. Criteriile dupa care se alcatuiesc gruparile difera dupa continut, forma de exprimare si variatia caracteristicii de grupare. 5.3. Comparatia

Emiterea de judecati de valoare, indispensabile in analiza nu este posibila in afara unui criteriu sau baza de comparatie (referinta). Orice fenomen este analizat nu ca o marime in sine, ci ca o schimbare care trebuie sa raspunda unor cerinte fixate prin anumiti parametri. Comparatia, ca metoda de cercetare este intrinseca analizei economice. In mod normal orice comparatie presupune doi termeni: termenul care se compara si termenul care serveste drept baza de comparatie sau criteriiu de comparatie. Ca baza de comparatie servesc: rezultatele perioadei (perioadelor) precedente (de obicei se urmaresc pe trei ani anteriori); rezultatele planificate sau programate; media rezultatelor pe sector (domeniu de activitate); rezultatele unor intreprinderi similare din tara sau strainatate; standarde sau uzante interne sau internationale; in unele cazuri pot fi necesare comparatii cu rezultate ale cercetarilor stiintifice (de laborator) in domeniu etc. In raport de criteriul folosit, se disting mai multe tipuri de comparatii: 1. comparatii in timp, adica cele ale perioadei raportate fata de cele ale unei perioade anterioare sau posterioare; 2. comparatii in spatiu, adica intre subdiviziuni organizatorice (intre compartimente ale intreprinderii, intre doua sau mai multe intreprinderi); 3. comparatii mixte, adica cele care imbina cele doua criterii: timpul si spatiul ( urmarirea dinamicii productiei la doua intreprinderi pe trei ani); 4. comparatii in functie de un criteriu prestabilit (plan, norme, normative, standarde etc.); 5. comparatii cu caracter special pentru care intervin alte criterii in afara celor de mai sus. Cele mai frecvente sunt comparatiile variantelor de proiecte tehnice, tehnologice, organizatorice sau de investitii, in vederea alegerii variantei optime (intervenind criterii tehnice, economice, ecologice). Conditia esentiala care determina caracterul stiintific al comparatiei o constituie comparabilitatea datelor, ceea ce presupune: continutul omogen, etalon unic de exprimare si metodologie unica de determinare a termenilor comparatiilor. Atunci cind comparatia se refera la indicatori cantitativi si calitativi ce cuprind mai multe produse sau lucrari este necesar sa se tina seama si de eventuala modificare a structurii productiei. In general, orce indicator mediu are o anumita structura care se modifica si produce schimbari asupra marimii medii. 6. Metode ale analizei cantitative Comensurarea actiunii factorilor sau elementelor asupra rezultatului (fenomenului) analizat are menirea de a da finalitate de marime si sens legaturilor cauzale, de a sesiza factorii cu actiune mai importanta asupra

rezultatului si a aprecia masura in care au fost valorificate resursele (capitalul avansat). Metodele cantitative ce se pot utiliza in analiza sunt numeroase si variate. Se poate spune ca toate metodele matematice si statistice sunt instrumente de analiza. Alegerea metodelor de analiza se face in functie de scopul acesteia, de tipul de relatie intre variabilele modelului si de sursele informationale. 6.1. Metoda balantiera Metoda balantiera are aplicatie atunci cand se studiaza elementele unui fenomen (rezultat economic) intre care exista relatii de tip determinist care imbraca forma matematica de suma si/sau diferenta. Legaturile balantiere oglindesc cantitativ interdependentele elementelor componente ale fenomenului analizat. Analiza lor permite scoaterea la iveala a cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat comparand in marimi absolute sau in marimi relative (ponderi) valorile efective cu cele din perioada de referinta. Metoda balantiera poate fi utilizata fie pentru a sesiza raporturile intre elemente, fiind deci o balanta a elementelor, fie pentru a pune in evidenta modificari survenite, aparand ca o balanta a modificarii elementelor. Ca model de balanta poate fi data relatia: R = a + b c, in care: R = rezultatul economic a, b, c = elemente Toate rezultatele activitatii economice compuse din elemente pot fi analizate dupa un model similar cu cel de mai sus. Asa de pilda, productia neta, productia marfa, consumul de materiale, costul productiei, profitul etc, pot fi analizate structural prin descompunerea in elemente. Pe baza modelului de mai sus, metoda balantiera se utilizeaza pentru separarea influentelor elementelor componente astfel: Ra = a1 a0 Rb = b1 b0 Rc = ( c1) (c0) Suma influentelor variatiilor elementelor explica integral modificarea rezultatului, adica: Ra + Rb + Rc = R Cu indice 0 sunt notate datele care reprezinta baza de comparatie (plan, perioada precedenta, media sectorului etc), iar cu indice 1 cele care exprima rezultatele perioadei curente (analizate). Calculele se pot face si in marimi relative (ponderi) pentru a stabili intensitatea actiunii elementelor care au influentat fenomenul economic respectiv. 6.2. Metoda substituirilor in lant

Se aplic n cazul n care ntre factorii de influen din modelul de anliz exist relaii de tip determinist care mbrac form matematic de produs sau raport (proportionalitate directa sau inversa). Aplicarea metodei substituiei presupune respectarea a trei principii de baz : 1. analiza factorilor se face in ordinea conditionarii lor economice, ceea ce inseamna ca se substituie mai intai factorul cantitativ, apoi factorul de structur si apoi cel calitativ; 2. substituirile se fac succesiv (factor cu factor); 3. un factor substituit se mentine ca atare i n substituirile celorlai factori. Modelul metodei se prezinta astfel: 1. Relaia matematic dintre factorii de influen este de tip produs : R0 = a0 x b0 x c0 R1 = a1 x b1 x c1 R = R1 - R0 Ra = (a1b0c0) - (a0b0c0) = (a1- a0) b0c01 Rb = (a1b1c0) - (a1b0c0) = a1 (b1- b0)c02 Rc = (a1b1c1) - (a1b1c0) = a1b1(c1- c0)3 Ra + Rb + Rc = R Forma simplificata de aplicare a metodei substituirilor in lant, respectiv seria a doua de formule de mai sus, in care s-a dat factor comun, poarta si denumirea de metoda diferentelor. Din aceste formule se constata ca pentru a determina influenta unui factor se face diferenta intre valoarea efectiva si valoarea de referinta a factorului analizat si se inmulteste cu valoarea efectiva (substituita) a factorilor anteriori si cu valoarea de referinta a factorilor ulteriori. 2. In cazul relatiei de raport intre factori, modelul de analiza este: R0 = a0/b0; R1 = a1/b1 R = R1 - R0 Separarea influentelor celor doi factori se face respectand principiul conform caruia substituirea incepe cu factorul cantitativ, care poate fi a sau b. In consecinta apar doua variante de substituire: cand factorul cantitativ este la numarator (a): Ra = a1/b0 - a0/b0 = a1 - a0/b0 Rb = a1/b1 - a1/b0 __________________________ Ra + Rb = R cand factorul cantitativ este la numitor (b): Ra = a0/b1 - a0/b0

Rb = a1/b1 - a0/b1 = a1 - a0/b1 __________________________ Ra + Rb = R Metoda substituirilor in lant se poate aplica si in cazul folosirii indicilor factoriali. Formulele de separare a influentelor factorilor se pot construi respectand urmatoarele reguli: valoarea unui indice se stabileste pe baza formulei: i1 = a1/a0 x 100, in care a este valoarea variabilei pentru care se calculeaza indicele; daca intre marimile absolute ale factorilor este relatie de produs sau raport si intre indicii factoriali exista acelasi tip de relatie (daca Q = T x w inseamna ca IQ = (IT x iw/100) regula produsului de indici este: iR = i1i2i3...in/100n14 Pe baza acestor reguli putem stabili formulele de separare a influentelor factorilor pentru un fenomen influentat, de exemplu, de trei factori: i1 = i1 100 i2 = i1(i2 100)/100 i3 = i1i2(i3 100)/1002 Daca relatia intre factori este de raport, atunci indicii vor fi: I = i1/i2 x 100, iar I1 = a1/a0 x 100 si I2 = b1/b0 x 100 Influentele celor doi factori se vor stabili astfel: a) in cazul in care substituirea incepe cu numaratorul: i1 = i1 100 i2 = (i1/i2 x 100) i1 b) in cazul in care substituirea incepe cu numitorul: i2 = (100/i2 x 100) 100 i1 = i1/i2 x 100 100/i2 x 100 6.3. Metoda indicilor Pentru a caracteriza dinamica unor indicatori n raport cu o anumit perioad de baz, se calculeaz indicii. Cu ajutorul indicilor se compar n mrimi relative diferii indicatori (volumul produciei, al fondurilor fixe, al costurilor, al beneficiilor etc.) i se msoar dinamica lor. Aceast msurare poate avea loc n timp, n spaiu, fa de un criteriu prestabilit (plan, norme, normative) etc. Indicele individual, ca form de baz n construcia indicilor, apare ca un raport ntre valoarea efectiv i cea de plan din perioada de baz a unui indicator analizat, deci :

i1 = a1 / a0 100 Dac sfera de cuprindere se lrgete la doi sau mai muli indicatori, avem indici de grup (sintetici). Dup cum baza de comparaie rmne fix sau se schimb succesiv, se construiesc indici cu baza fix i indici cu baz n lan (n fiecare perioad curent indicii se calculeaz n raport cu perioada precedent). La calcularea indicilor sintetici, apare problema ponderrii, avnd n vedere c indicii individuali nu reflect importana (ponderea) indicatorilor din care este format indicele general. Pentru a stabili ponderi, se cere a fi satisfcut, n prealabil, posibilitatea nsumrii pe baza unui criteriu unic (caracteristici tehnico funcionale, uniti convenionale, de munc, valorice). 6.4. Calculul matricial Calculul matricial include totalitatea regulilor de operare cu matrici. Este cunoscut c matricea semnific un tabel alctuit din m.n. mrimi, aezate n m linii i n coloane sau, altfel spus, o mulime de vectori. La rndul su, vectorul constituie o mulime de mrimi. Calculul matricial se poate aplica n cazul relaiilor de tip determinist, care mbrac forma matematic a produsului sau raportului. Separarea influenelor factorilor prin calculul matricial ine seama de raporturile de condiionare ntre factori i ntrete principiile metodei substituirilor n lan. Un domeniu n care prin excelen se poate aplica metoda calculului matricial l reprezint analiza cheltuielilor cu materiale. Se pornete de la modelul: n m = cs1 x pi i=1 n care: m reprezint cheltuielile cu materiale pe unitatea de produs : cs1 = consumul specific din materialul i pe unitatea de produs ; pi = preul de aprovizionare pe unitate de msur (a materialului); Pentru a pune n eviden influenele factorilor constituim matricele factorilor de influen att cu datele de plan, ct i cu cele efective (din darea de seam). Astfel, matricea A, se va referi la consumurile specifice planificate (normate) pe prima linie ( a11 , a12) i la cele efective, pe a doua linie (a21 , a22). Matricea B va conine pe prima coloan preurile de aprovizionare planificate (b11, b21), iar pe coloana a doua preurile de aprovizionare efective (b 12 , b22 ). Produsul celor dou matrice (A i B) va conduce la matricea C, a cheltuielilor, care va conine termenii necesari calculului influenelor factorilor. 6.5. Metoda ratelor5
Al. Gheorghiu Fundamentarea metodei ratelor. Revista Finante Banci Asigurari, nr. 2-3/1998

Rata (ratio) reprezint un raport ntre dou mrimi care se condiioneaz economic. Ratele sunt utile pentru a sesiza diferite aspecte ale eficienei economice. Eficiena presupune confruntarea efectului cu efortul pentru o anumit activitate. Dac inem seama de obiectul la care se refer, distingem : a) eficien a activitii sub forma : Efect ; sau Efort ; Efort Efort b) eficien a structurilor de forma : Efect ; sau Efort ; Efort Efort Pentru analiza complex a unor fenomene economice-financiare se pot construi modele cu rate multiplicative. De exemplu : P CA P --- = ----- ---n care : At At CA P Profitul (rezultatul exerciiului) ---- = ---------------------------------------- = rentabilitatea activului At Activ total CA Cifra de afaceri ---- = ------------------------ = viteza de rotaie a activului total At Activ total P Profit ---- = ---------------------- = rentabilitatea vnzrilor CA Cifra de afaceri ntr-un asemenea model cu dou sau mai multe rate n relaia de produs, se poate aplica metoda substituirilor n lan pentru a stabili influena fiecrui factor. Comparaiile n timp i spaiu se utilizeaz pentru a obine concluzii utile n procesul decizional. 6.6. Metoda calculului marginal Calculul marginal este un instrument de analiz i decizie operativ pentru agenii economici n urma corelrii consumului de factori ai procesului cu rezultatele obinute. Indicatorii marginali reflect cheltuielile sau rezultatele adiionale generate de modificarea cu o unitate a volumului de activitate sau a factorilor procesului de producie. La analiza costului marginal (Cm) se folosete modelul : Ch Cm = --------- n care :

Q Ch = sporul de cheltuieli, Q = spor de producie ( cu o unitate, 100 sau 1000 de uniti etc.). La analiza profitului marginal (Pm) se utilizeaz modelul ; P Pm = -------n care : CA P = spor de profit; CA = spor cu o unitate a cifrei de afaceri. In analiz se compar nivelul marginal cu cel mediu pentru a lua decizii n legtur cu majorarea sau restrngerea activitii. 6.7. Metoda A.B.C. Metoda A.B.C. (denumit i regula 20-80 sau metoda Pareto, dup numele economistului american care a conceput-o) se bazeaz pe divizarea factorilor dup intensitatea aciunii lor n factori dominani (factori cheie) i factori secundari. Statistic s-a constatat c circa 80% din rezultate sunt determinate de un numr redus de factori sau de elemente ale mulimii, respectiv cca 10-20%. Altfel spus, metoda A.B.C. presupune o analiz de structur a elementelor unei mulimi, grupndu-le dup anumii parametri care le determin o anumit poziie n ansamblul rezultatelor. Cu alte cuvinte, metoda constituie unul din instrumentele care servesc la controlul deplasrilor structurale i al efectelor lor asupra rezultatelor sintetice. Pentru soluionarea unei probleme cu ajutorul metodei A.B.C. se cer parcurse o serie de etape : a. Delimitarea obiectului analizei, respectiv, formularea problemei ce urmeaz a fi soluionat ; b. Delimitarea mulimilor de elemente privind factorul cantitativ c. Stabilirea factorilor calitativi (parametrii specifici) ; d. Determinarea parametrului global pentru fiecare element ; e. Ordonarea elementelor n funcie de valoarea parametrului global ; f. Calculul valorilor acumulate ale parametrilor globali g. Proiectarea curbei A.B.C. (cu ajutorul valorilor cumulate ale parametrilor globali) ; h. Stabilirea prioritilor de elaborare a elementelor incluse n mulimea considerat. 6.8. Metoda corelaiei Se utilizeaz n cazul n care relaiile ntre fenomenul analizat i factorii de influen sunt de tip stocastic.

6.9. Cercetrile operaionale Cercetrile operaionale reprezint un ansamblu de metode ce sunt utilizate n efectuarea deciziilor n cazul n care intervin numeroi factori care trebuie avui n vedere. Metodele utilizate n cadrul cercetrilor operaionale pot fi grupate astfel : deterministe (programarea liniar, programarea dinamic, teoria deciziei, teoria jocurilor, metoda drumului critic .a.); probabiliste (lanurile Markov, procesele Poisson, teoria firelor de ateptare, metoda PERT .a.); simulative (metoda Monte Carlo, modelul dinamic al simulrii gestionare .a.); Cercetrile operaionale sunt utilizate n scopul maximizarii sau minimizarii unor funcii i n consecin, fac parte cu precadere din ansamblu analizei previzionale. 7. Utilitatea rezultatelor analizei economico-financiare n activitatea practic de analiz se impune ca, pe lng respectarea etapelor procesului de analiz tratate anterior, s se adauge o serie de etape care se impun, astfel : ntocmirea tematicii de analiz; culegerea materialului necesar pentru analiz; verificarea complex a datelor supuse analizei ; prelucrarea i studierea datelor pe baza metodelor i procedeelor analizei; elaborarea concluziilor i a recomandarilor pentru ridicarea eficienei activitii ntreprinderii. Beneficiarii rezultatelor analizei economico-financiare a activitii pot fi : conducerea (managementul intern) care trebuie s cunoasca operativ situaia ntreprinderii i care trebuie s ia decizii pentru reglarea activitii, pentru nlturarea dezechilibrelor produse de factori externi sau interni. Analize se efectueaz i la nivelul compartimentelor funcionale potrivit profilului lor; acionarii care sunt interesai n dividende si n acest mod i intereseaz desfurarea activitii ntreprinderii, punctele tari si punctele slabe ale activitii, calitatea managementului practicat; bncile care crediteaz ntreprinderea i sunt interesate n analiza garaniei creditului, a fluxului de lichiditi, a obinerii de beneficii; organele financiare ale statului, care sunt interesate n incasarea impozitelor i taxelor; statul este interesat ca drepturile sale

fiscale s fie corect determinate pe baza analizei veniturilor i cheltuielilor; investitorii de capital sunt interesai ca afacerea n care investesc s fie rentabil n prezent i n perspectiv i n acest sens este necesar analiza eficienei investitiei; societile de consultan sunt implicate n aceast activitatea de analiz, potrivit solicitarii firmelor, pentru: restructurare, privatizare, divizare, studii de fezabilitate, de evaluare, etc; ali ageni economici cum ar fi furnizorii, clienii, societile de asigurri, etc., interesate n a cunoate activitatea economicofinanciar a firmei.

CAPITOLUL II : ANALIZA ACTIVITII DE PRODUCIE I COMERCIALIZARE PE BAZA CORELAIILOR DINTRE INDICATORII VALORICI Principalii indicatori valorici ai productiei sunt: productia vanduta sau cifra de afaceri (CA) productia marfa fabricata (Qf) productia exercitiului (Qe) valoarea daugata (Va) Relatia dintre productia marfa fabricata (Qf) si productia vanduta (CA) este urmatoarea: CA = Qf + Si - Sf, in care: Si = stocurile initiale de produse finite Sf = stocurile finale de produse finite Productia exercitiului (Qe) cuprinde: valoarea productiei vandute (CA) cresterea sau descresterea stocurilor de produse finite, semifabricate, productie neterminata; productia imobilizata, respectiv imobilizarile corporale si necorporale realizate in regie proprie. Productia exercitiului, care caracterizeaza volumul global al activitatii, poate fi determinata pornind de la productia fabricata sau de la productia vanduta (CA)6. Deci: Qe = Qf + Qs + Qim in care: Qs producia neterminat stocat Qim - productia imobilizata Valoarea adaugata reprezinta plusul de valoare pe care il adauga intreprinderea la ceea ce primeste de la teri (materii prime, materiale, semifabricate, combustibil, energie) respectiv cheltuieli cu personalul, amortizari, impozite, taxe si profit. Deci: Va = Qe M, in care: Va - valoarea adaugata Qe - productia exercitiului M - materii prime, materiale, etc. primite din afara (inclusiv servicii prestate de terti). Se poate calcula si o valoare adaugata neta daca din valoare adaugata bruta se scade amortizarea.

Corelatiile de eficien dintre indicatorii valorici, tinand seama de elementele care intervin, se pot formula astfel: a) ICA > IQf b) IQf > IQe c) IVa > IQe d) IVan IVa Prima corelatie emite cerinta ca indicele cifrei de afaceri sa devanseze indicele productiei fabricate sau sa fie cel mult egal, ceea ce inseamna sa se reduca relativ stocurile de produse finite la sfarsitul perioadei. Acest lucru inseamna implicit accelerarea vitezei de rotatie a stocurilor de produse finite. Cerinta celei de a doua corelatii este ca indicele productiei fabricate sa devanseze indicele productiei exercitiului, ceea ce inseamna reducerea relativa a stocurilor de productie neterminata si semifabricata, care se poate realiza prin perfectionarea tehnologiilor de fabricatie, utilaje mai performante, organizare mai buna a productiei etc. A treia corelatie cere ca indicele valorii adaugate sa devanseze indicele productiei exercitiului, lucru care se poate realiza printr-o mai eficienta valorificare a resurselor materiale, financiare si umane. A patra corelatie arata ca eliminarea amortizarii din calculul valorii adaugate poate sa actioneze fie in sensul cresterii, fie in sensul diminuarii valorii adaugate nete, situatia depinzand de valoarea noilor utilaje introduse si de sistemul de amortizare (liniara, accelerata sau degresiva).

Este util ca analiza cifrei de afaceri sa se faca dinamic (cu ajutorul indicilor) si cu ajutorul corelatiilor mai sus mentionate. De asemenea, avand in vedere ca cifra de afaceri este un fenomen economic complex, aceasta se poate analiza structural si factorial. Analiza dinamicii cifrei de afaceri Cifra de afaceri se urmarete n general in dinamica pe trei ani pentru a desprinde concluzii utile pentru procesul decizional. Pentru a asigura comparabilitatea datelor este necesara eliminarea influentei inflatiei. Asigurarea comparabilitatatii datelor se face prin inflatare (pentru a ajunge la nivelul preturilor curente) sau prin deflatare (pentru a ajunge la nivelul preturilor din perioada luata ca baza de comparatie). Indicele inflatiei/preurilor se poate calcula astfel:

IP = q1p1 x 100 q1p0 in care: q1 - cantitatile efective p1 - preturile efective p0 - preturile din perioada precedenta In scopul urmaririi dinamicii cifrei de afaceri in corelatie cu ceilalti indicatori valorici, se urmareste raportul static si raportul dinamic dintre indicatorii valorici ai productiei. Raportul static se construieste raportand valoarea unui indicator pe o perioada, la valoarea celuilalt indicator cu care se face corelatia si se constata daca se respecta sau nu corelatia. Raportul dinamic se construieste pe baza de indici. Perioada de referinta se egaleaza cu 100 si se calculeaza indicii cu baza fixa. Se face apoi raportul intre indicii indicatorilor care se coreleaza. Cu ajutorul rapoartelor dinamice se pune in evidenta si gradul de nerespectare a corelatiilor mentionate anterior. Analiza structurala a cifrei de afaceri Variatiile valorice ale cifrei de afaceri in timp si in spatiu se explica si prin deplasarile structurale tinand cont ca diferitele elemente ale unei structuri au valori diferite. Metodele (procedeele) pe care le vom folosi in analiza sunt: ponderi coeficient mediu de sortiment coeficient mediu de structura metoda ABC (sau 20-80 sau Pareto) Orice fenomen complex, deci si cifra de afaceri, se analizeaza din punct de vedere structural. In functie de scopul urmarit si de sursele informationale, se alege tipul de structura. Putem distinge urmatoarele tipuri de structuri ale cifrei de afaceri. sortimente produse structuri organizatorice pe cele doua pozitii din contul de profit si pierdere pe cele 8 conturi de venituri (701-708) pe unitati de afaceri forme de vanzare zone sezoane intern/extern cote de valoare adaugata rate de rentabilitate cheltuieli la 1000 lei CA 1. Coeficientul mediu de sortiment este util pentru a caracteriza pe ansamblu realizarea prevederilor la cifra de afaceri pe elemente ale structurii. Daca se

realizeaza prevederile la toate sortimentele coeficientul este egal cu 1. Daca la unul sau mai multe sortimente (sau elemente de structura) planul nu este realizat, coeficientul este mai mic decat 1. Cu cat se departeaza de cifra 1, cu atat gradul de nerealizare pe sortimente este mai mare. Principiul care sta la baza construirii acestui coeficient este ca depasirile de la unele sortimente (sau elemente de structura) nu compenseaza nerealizarile de la alte sortimente. Algoritmul de calcul este : Ks = q min p 0/q0p0 qminp0 - CA executata in contul planului. Se stabileste comparand pe fiecare sortiment cifra de afaceri efectiva cu cifra de afaceri planificata, si luand in calcul valoarea cea mai mica, pentru ca valoarea cea mai mica reprezinta ce s-a executat in contul planului. q0p0 CA planificata 2. Coeficientul mediu de structura caracterizeaza in medie, pe ansamblul cifrei de afaceri abaterile care s-au petrecut in structura. Structura se caracterizeaza prin ponderile diferitelor elemente. Pentru calculul acestui coeficient este necesar sa se stabileasca mai intai cifra de afaceri efectiva in structura planificata. Acest lucru poate fi realizat prin doua procedee: a) se aplica ponderile planificate la volumul efectiv al cifrei de afaceri b) se aplica indicele mediu de realizare a planului la valorile planificate pe sortimente. Acest procedeu se bazeaza pe corelatia dintre indici si ponderi. Menionm dou formule de calcul este: 1. Kstr = rqminp0/rq1po, unde : rqminp0 reprezinta cifra de afaceri (productia) realizata in contul structurii planificate, si se determina prin compararea la nivelul fiecarui sortiment valorile cifrei de afaceri efective cu valorile cifra de afaceri efectiva recalculata in functie de structura planificata, luandu-se in calcul valoarea minima. r q1po reprezinta cifra de afaceri (productia) efectiva recalculata in functie de structura planificata. r q1po = q1po x go 2. Kstr = 100 - g g suma abaterilor megative de la structura prevzut Intre cei doi coeficienti pot fi stabilite anumite corelatii, avand in vedere ca nici unul nu poate depasi cifra 1, astfel : 1) Ks = 1 = Kstr 2) Ks = 1 > Kstr 3) Ks < 1 = Kstr 4) Ks < 1 > Kstr Prima varianta este valabila daca planul s-a realizat 100% pe sortimente (elemente) sau s-a depasit uniform pe toate sortimentele.

A doua varianta apare atunci cand planul a fost realizat la toate sortimentele, dar cu indici diferiti sau a fost realizat 100% la unele sortimente si depasit la altele. In asemenea situatii structura se modifica. A treia varianta are loc atunci cand planul nu s-a realizat la toate sortimentele cu aceiasi proportie si in consecinta, structura nu se schimba. A patra varianta se intalneste cand planul nu este realizat la unele sortimente si la altele este realizat, eventual depasit, dar la altele este depasit sau nu este realizat la nici un sortiment insa in proportii diferite. Aceasta varianta se intalneste frecvent in practica. 3. Metoda ABC (sau Pareto) se bazeaza pe divizarea factorilor sau elementelor in factori sau elemente cheie sau dominanti si factori sau elemente secundari/secundare. Metoda isi gaseste aplicare oriunde apare o problema de analiza a structurii, deci si in cazul analizei structurii cifrei de afaceri. Analiza factoriala a cifrei de afaceri Se pot construi diferite modele de analiza a cifrei de afaceri in functie de scopul urmarit si de conditiile informationale. Principalele modele sunt urmatoarele: 1. CA = N x CA/N 2. CA = qp 3. CA = N x Qf/N x CA/Qf 4. CA = N x Mf/Ns x Mfa /Mf x Qf/ Mfa x CA/Qf 5. CA = Ae x CA/Ae 6. CA = Ac x Ae/Ac x Mf /Ae x Mfa /Mf x CA/ Mfa in care: CA - cifra de afaceri Ns - numarul de salariati Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe Mfa = valoarea medie a mijloacelor fixe active (direct productive) Qf = productia fabricata qp - suma cantitatilor de produse vandute inmultite cu pretul de vanzare; Ae - active economice (total activ) Ac - active circulante Analiza cifrei de afaceri in corelatie cu capacitatea de productie si cererea Indicatorii prin care se coreleaza cifra de afaceri cu capacitatea de productie si cu cererea sunt : 1. capacitatea de productie 2. productia fabricata 3. cifra de afaceri 4. cererea estimata la inceputul anului

5. gradul de utilizare a capacitatii de productie (2/1) 6. gradul de satisfacere a cererii (3/4) 7. gradul de valorificare a productiei (3/2) toti indicatorii se urmaresc dinamic si in corelatii pentru a stabili aprecieri, a aprofunda cauzele evolutiei lor si pentru a lua masuri de sporire a eficientei. Analiza cifrei de afaceri minime (cifra de afaceri critic) Punctul critic al cifrei de afaceri este acea dimensiune la care intreprinderea nu realizeaza nici beneficii nici pierderi. Formula de calcul este : CAcr = F/1 cv CAcr - cifra de afaceri in punctul critic minima F suma cheltuielilor fixe cv cheltuielilor variabile unitare care revin la 1 leu cifra de afaceri. Rezulta ca 1 cv reprezinta cheltuielile fixe care revin la 1 leu cifra de afaceri. Daca se prevede obtinerea unui anumit profit, cifra de afaceri corespunzatoare va fi : CAP = (F + P) / (1 cv) P profitul ce se preconizeaza a se obtine. Efectelor modificarii cifrei de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari Cifra de afaceri este un indicator de baza al activitatii unei firme, modificarea sa reflectandu-se intr-o serie de indicatori care caracterizeaza rezultatele si eficienta activitatii. Prin analiza, folosind in special metoda substituirilor in lant, se separa influenta modificarii cifrei de afaceri asupra indicatorilor la care ne referim mai departe. influenta asupra profitului: Pr = (CA1 - CA0) x Rc Rc - rentabilitatea comerciala influenta asupra rentabilitatii capitalului permanent: Rf = (CA1 - CA0) x Rc /Kp Kp - capital permanent influenta asupra duratei unei rotatii a activelor circulante: Dr = Ac0 x T/CA1 - Ac0 x T/CA0 Ac - active circulante T - perioada de gestiune (360 sau 90 zile) influenta asupra eliberarilor sau imobilizarilor de active circulante: E/I = (Ac0 x T/CA1 - Ac0 x T/CA0) x CA1/T influenta asupra eficientei activelor de exploatare: E = (CA1 - CA0) /Ae1 influenta asupra productivitatii muncii:

 W = (CA1 - CA0) /Ns1 influenta asupra valorii adaugate: Va = (CA1 - CA0) x Va0/ CA0 Va0/ CA0 - valoarea adaugata la 1 leu cifra de afaceri influenta asupra profitului pe salariat: Ps = (CA1 - CA0) x Rc /Ns1 x 100 2. ANALIZA VALORII ADAUGATE Definiie: Valoarea adaugata reprezinta plusul de valoare pe care il creaza o intreprindere fata de ce primeste din afara (materii prime, materiale, combustibil, energie, servicii, etc). Valoarea pe care o adauga intreprinderea consta din cheltuieli cu personalul, amortizari, cheltuieli cu impozite si taxe si varsamintele asimilate, beneficii. Se pot mentiona urmatoarele functii ale valorii adaugate: a) indicator pentru caracterizarea eficientei utilizarii factorilor de productie; b) baza a fiscalitatii (taxa pe valoarea adaugata); c) indicator esential pentru construirea indicatorilor sintetici la scara macroeconomica (produs intern brut, venit national). Exista doua metode de determinare a valorii adaugate: a) metoda globala sau sintetica: VA = Qe - M, in care: VA - valoarea adaugata Qe - productia exercitiului M - consumurile intermediare (materii prime, materiale, combustibil, energie, servicii provenind de la terti) b) metoda aditiva sau analitica: VA = Cp + Ca + Ci + P, in care Cp - cheltuieli cu personalul (gr. 64) Ca - cheltuieli cu amortizarea si provizioanele ct. 681) Ci - impozite, taxe si varsaminte asimilate (gr. 63) P - profitul exploatarii Daca din VA se scade amortizarea se obtine valoarea adaugata neta. Analiza factorial a valorii adugate Un model de analiza care deriva din formula determinarii valorii adaugate este: VA = Qe (1 - M/Qe) = Qe x va, in care: M - consumuri materiale intermediare (1 - M/Qe) - valoarea adaugata la 1 leu productia exercitiului, care este simbolizata cu va. Modelul se dezvolta avand in vedere ca: Qe = T x wh

T = Ns x t va = VA/Qe = gi x vai , in care: 100 T - fondul total de timp de munca (ore/om ) Ns - numarul de salariati t - numarul mediu de ore/salariat wh - productivitatea medie orara va - valoarea adaugata medie la 1 leu productia exercitiului gi - structura productiei exerciiului vai -cota de valoare adaugata pe tipuri de produse Modelul sinoptic pentru separarea influentelor este : Ns T t Qe wh VA gi va vai Cuantificarea influentelor factorilor se face cu ajutorul metodei substituirilor n lant. Eefectele economico-financiare ale modificarii valorii adaugate Prin modificarea valorii adaugate, se produc modificari la toti indicatorii de eficienta calculati pe baza valorii adaugate, astfel: efect asupra profitului: P = (VA1 - VA 0) x r0 efect asupra rentabilitatii activului: rA = (VA 1 - VA 0) x rA /A1 efect asupra rentabilitatii capitalului: rK = (VA 1 - VA 0) x rA0 /A1 efect asupra eficientei folosirii fortei de munca: Em = (VA 1 - VA 0) x r0 Ns1 efect asupra eficientei activelor din exploatare: EA = (VA 1 - VA 0) Ns1 efect asupra eficientei folosirii mijloacelor fixe: EMf = (VA 1 - VA 0) Mf1

 efect asupra eficientei utilizarii activelor circulante: EAC = (VA 1 - VA 0) Ac In functie de scopul urmarit se utilizeaza modelul adecvat. CAPITOLUL IV: ANALIZA CHELTUIELILOR INTREPRINDERII Analiza cheltuielilor si a costurilor (cheltuielile ce revin pe unitatea de produs) se prezint atat ca indicatori sintetici (cum sunt cheltuielile la 1000 lei productie sau analiza economiilor la productia marfa comparabila), cat si ca indicatori analitici, care pun in evidenta cheltuielile pe elemente de costuri (cheltuieli materiale, salariale, variabile, fixe etc) 4.1. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor intreprinderii Aceasta analiza urmareste punerea in evidenta a eficientei cheltuielilor pe principalele tipuri de cheltuieli dupa natura lor. 1. cheltuieli de exploatare care cuprind categoriile de consumuri care se refera la realizarea produselor care formeaza obiectul de activitate al intreprinderii; 2. cheltuieli financiare care cuprind: pierderi din creante legate de participatii cheltuieli privind titlurile de plasament cedate cheltuieli din diferente de curs valutar cheltuieli privind dobanzile cheltuieli privind sconturile acordate alte cheltuieli financiare 3. cheltuieli exceptionale (extraordinare) cuprind: cheltuieli exceptionale privind operatiunile de gestiune, cum sunt: despagubiri, amenzi si penalitati datorate sau platite, valoarea debitelor prescrise sau a debitorilor insolvabili scosi din evidenta, pierderile din calamitati, donatii si subventii acordate; cheltuieli privind operatiile de capital, cum sunt: valoarea neamortizata a imobilizarilor necorporale, corporale sau financiare, cedate sau scoase din evidenta. In ansamblul cheltuielilor ponderea cea mai mare o au cheltuielile de exploatare care sunt generate de obiectul de activitate al intreprinderii. In cadrul cheltuielilor financiare, in conditiile actuale ale economiei romanesti, ponderea cea mai mare au detinut-o la multe intreprinderi cheltuielile cu dobanzile si diferentele de curs valutar. Veniturile intreprinderii reprezinta sumele incasate sau de incasat in cursul exercitiului si se grupeaza ca si cheltuielile in trei categorii: 1. venituri din exploatare care provin din:

 vanzari de marfuri productie vanduta productie stocata productie imobilizata subventii de exploatare alte venituri din exploatare venituri din provizioane privind activitatea de exploatare 2. venituri financiare care cuprind venituri din: titluri si creante imobilizate titluri de plasament diferente de curs valutar alte venituri financiare provizioane 3. venituri exceptionale (extraordinare) din: operatii de gestiune operatii de capital provizioane In general corelatiile dintre venituri si cheltuieli este data de faptul ca obtinerea unui venit presupune efectuarea de cheltuieli. Exista insa si exceptii cum este cazul unor venituri financiare care nu presupune cheltuieli anterioare sau cheltuieli financiare care nu produc venituri (amenzi, penalitati, etc.) Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizeaza evolutia lor, structura pe cele trei categorii si factori care influenteaza cu scopul de a stabili cai de scadere a eficientei acestor cheltuieli. Indicatorul pe baza cruia se face analiza factorial este cheltuieli la 1000 lei venituri, al crui model de anliz este: C1000 = chi x 1000 sau C1000 = gi x ci Vi 100 in care: C1000 = cheltuieli la 1000 lei venituri chi = suma cheltuielilor pe total Vi = suma veniturilor pe total gi = structura veniturilor pe categorii ci = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii de venituri Prin metoda substituirilor in lant se separa influentele factorilor care apar in model. Prin analiza se scoate in evidenta eficienta diferitelor categorii de cheltuieli, influentele modificarii costurilor care tin de gestiunea interna a firmei. In legatura cu separarea efortului intreprinderii in reducerea cheltuielilor aferente veniturilor, analiza deplasarilor structurale pe cele trei categorii de cheltuieli este de mare utilitate.

Pentru asigurarea comparabilitatii datelor in timp, este necesara luarea in consideratie a inflatiei. Se calculeaza un coeficient care reflecta corelatia dintre cresterea preturilor la resursele cu care se aprovizioneaza intreprinderea (Ich) si dinamica preturilor de vanzare (Ip) pe seama carora se formeaza veniturile. Cu acest coeficient se corecteaza cheltuielile la 1000 lei venituri. De exemplu, daca cheltuielile la 1000 lei venituri sunt de 850 lei, iar Ich = 120% si Ip = 110%, va rezulta: 850 = 120/110 = 927 Daca pe baza datelor influentate de inflatie rezulta o rata de rentabilitate comerciala de 15% (adica 1000 - 850) in urma corectiilor aduse se constata ca rata de rentabilitate comparabila este de 7,3% (adica 1000 - 927). 4.2. Analiza cheltuielilor de exploatare Cheltuielile de exploatare detin ponderea cea mai insemnata in totalul cheltuielilor de productie fiind acele cheltuieli legate direct de obiectul de activitate al intreprinderii. Cheltuielile de exploatare cuprind o serie de elemente si anume: cheltuieli privind consumurile de materii prime , materiale, combustibil, energie si apa si alte cheltuieli; cheltuieli cu lucrarile si serviciile prestate de terti, chirii, locatii de gestiune si alte cheltuieli; impozite si taxe suportate de intreprindere; cheltuieli cu personalul; alte cheltuieli de exploatare. Cheltuielile si veniturile aferente exploatarii pot fi divizate in trei categorii: dupa obiectul la care se refera: productia vanduta; productia stocata; productia imobilizata. Analiza eficienei cheltuielilor de exploatare se realizeaz cu ajoutorul indicatorului Rata eficientei cheltuielilor de exploatare : Rce = gi x rcej1000 100 rcej1000 = chj x 1000, in care: Vj gi = structura veniturilor din exploatare, rcej1000 = rata de eficienta a cheltuielilor pe categorii de venituri din exploatare; chj = cheltuieli aferente activitatilor care compun ciclul "exploatare" Vj = venituri pe activitati componente ale ciclului "exploatare"

Potrivit modelului, factorii care actioneaza asupra ratei de eficienta a cheltuielilor de exploatare sunt: a) structura veniturilor b) rata de eficienta a cheltuielilor de exploatare pe tipuri de venituri Cu ajutorul metodei substituirilor in lant se separa influentele celor doi factori, accentul punandu-se pe factorul calitativ adica cheltuielile la 1000 lei pe tipuri de venituri. Deplasarile structurale ale veniturilor pot influenta in plus sau in minus eficienta cheltuielilor la 1000 lei venituri. 4.3. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifr de afaceri n structura veniturilor ponderea cea mai mare o deine productia vanduta. Indicatorul cheltuieli la 1000 lei cifr de afaceri exprima sintetic situatia cheltuielilor pentru 1000 lei productie vanduta exprimata in preturi de vanzare. Formula indicatorului este: C(1000) = Ch x 1000 CA in care: Ch cheltuieli aferente cifrei de afaceri CA cifra de afaceri Modelul de analiz factorial este: C(1000) = qc x 1000 qp in care: q - volumul productiei fizice pe diferite sortimente c - costul pe produs p - pretul de vanzare pe produs Analiza acestui indicator incepe cu stabilirea modificarii lui in raport cu baza de comparatie folosita (perioada precedenta, nivel prestabilit etc). Pe aceasta baza pot fi formulate concluzii generale cu privire la eficienta utilizarii factorilor procesului de productie in activitatea firmei. Aprofundarea analizei se face in continuare pe elemente de cheltuieli, relevand elementele la care s-au inregistrat economii sau depasiri, spre a fi supuse apoi unei analize detaliate sub raport cauzal, in vederea adoptarii masurilor ce se impun. Un alt aspect important al analizei cheltuielilor la 1000 lei cifr de afaceri il constituie analiza factoriala a modificarii cheltuielilor, avand in vedere factorii cu actiune directa, utilizand metoda substituirilor in lant. Potrivit modelului prezentat mai inainte, rezulta ca asupra cheltuielilor la 1000 lei productie actioneaza trei factori: 1. structura productiei fabricate sau vandute 2. preturile de vanzare ale produselor 3. costurile unitare ale produselor

Este de precizat ca volumul productiei (q) nu actioneaza direct intrucat apare si la numitor si la numarator ca factor multiplicator. Amplificarea unei functii face ca valoarea functiei sa nu se schimbe. Sesizam insa, ca in conditiile cresterii volumului productiei costurile pe produs se reduc ca urmare a reducerii cheltuielilor fixe (constante) pe produs. Formulele de separare a influentelor celor trei factori, potrivit principiilor metodei substituirilor in lant, sunt: gC(1000) = q1c0 x 1000 - q0c0 x 1000 q1p0 q0p0 pC(1000) = q1c0 x 1000 - q1c0 x 1000 q1p1 q1p0 cC(1000) = q1c1 x 1000 - q1c0 x 1000 q1p0 q1p1 Suma algebrica a celor trei influente explica C(1000) = C1(1000) - C0(1000) La interpretarea influentei factorilor avem in vedere: a) structura productiei (fabricate sau vandute) este data de ponderea diferitelor produse in totalul productiei, produsele avand costuri diferite si preturi de vanzare diferite. Cresterea ponderii produselor cu cheltuieli la 1000 lei mai mari decat media, conduce la cresterea cheltuielilor la 1000 lei pe total productie, iar cresterea ponderii produselor cu cheltuieli la 1000 lei mai mici decat media determina reducerea cheltuielilor la 1000 lei pe total productie. Deplasarile structurale ale productiei trebuie sa fie in acord cu cerintele pietei. Daca nu se reflecta aceasta cerinta, se constata o crestere a stocurilor de produse finite care nu au desfacerea asigurata, cu consecinte negative asupra vitezei de rotatie, a incasarilor, a profitului, a lichiditatiilor. Cresterea ponderii produselor cu cheltuieli la 1000 lei CA mai mici conduce la reducerea per total a cheltuielilor la 1000 lei CA totale si implicit la cresterea rentabilitatii. In cazul in care creste ponderea produselor cu cheltuieli mai mari, se va mari cheltuiala la 1000 lei pe total si se va micsora rata rentabilitatii comerciale. Fiind vorba de productia vanduta, deplasarile structurale se vor judeca in functie de cerintele pietii. Se va constata in ce masura intreprinderea si-a orientat productia in raport cu cerintele pietei. b) preturile de vanzare au o influenta de sens invers asupra indicatorului sintetic deoarece termenul de evaluare a productiei se afla la numitorul relatiei de calcul al indicatorului "cheltuieli la 1000 lei cifr de afaceri" si determina o majorare a cheltuielilor la 1000 lei productie. Analiza se aprofundeaza stabilind cauzele modificarii preturilor de vanzare. In general, modificarile preturilor de vanzare sunt rezultatul concurentei pe piata. Intreprinderea urmareste pe plan intern modificarea preturilor de vanzare in corelatie cu costurile. Reducerile de

costuri permit reduceri de preturi de vanzare. Majorarile de costuri atrag dupa sine ridicarea preturilor de vanzare. Inflatia este o cauza frecventa a majorarii costurilor si ca urmare si a preturilor de vanzare. Intreprinderile pot acorda bonificatii pentru a stimula vanzarile si pentru a scapa de anumite stocuri de produse finite. c) costurile unitare de productie au o influenta de acelasi sens asupra indicatorului "cheltuieli la 1000 lei productie" , intrucat acest factor se afla la numaratorul relatiei. In general, se urmareste o reducere a costurilor si implicit a cheltuielilor la 1000 lei productie marfa pe baza masurilor de inovare si tehnicoorganizatorice adoptate de firma. Modificarea costurilor unitare de productie este determinata, pe de-o parte, de actiunea cererii si a ofertei asupra preturilor inputurilor, iar pe de alta parte, de modul in care intreprinderea a utilizat factorii procesului de productie. Stabilirea efectelor modificarii cheltuielilor la 1000 lei CA asupra principalilor indicatori: a) suma profitului: - (C11000 - C01000) x q1p1/1000 b) eficienta utilizarii capitalurilor: - (C11000 - C01000) q1p1, in care: K1 K - diferite categorii de capital c) eficienta utilizarii activelor de exploatare: - (C11000 - C01000) q1p1 Ae1 d) eficienta mijloacelor fixe: - (C11000 - C01000) q1p1 Mf1 e) eficienta utilizarii fortei de munca (prin profitul pe salariat): - (C11000 - C01000) q1p1, in care: Ns1 Ns1 - numarul mediu efectiv de salariati In vederea prevenirii riscului de exploatare sau operational, se impune si stabilirea nivelului previzionat al cheltuielilor la 1000 lei CA. Pe baza efortului pe care il produce caracterul constant al unor cheltuieli (cheltuieli fixe) in conditiile cresterii volumului productiei (fabricate sau vandute), se poate utiliza urmatoarea relatie: Rc = (1/ICA - 1)g, in care: Rc - reducerea cheltuielilor la 1000 lei CA ICA - indicele CA g - ponderea cheltuielilor fixe in totalul cheltuielilor.

4.5. Analiza cheltuielilor variabile Din punctul de vedere al dependentei de variatia volumului productiei, cheltuielile de productie se impart in cheltuieli variabile, care se modifica odata cu modificarea volumului productiei si cheltuieli fixe, care in anumite limite raman constante. Variatia cheltuielilor variabile poate fi: proportionala (cazul materiilor prime), lent-variabila (deci mai mica decat proportionala), cazul unor materii auxiliare, salarii si progresiv-variabila (deci mai mult decat proportionala) in anumite situatii speciale (in minerit, comert, etc). In general, cheltuielile variabile detin ponderea cea mai insemnata in structura costurilor, ceea ce atrage atentia asupra importantei lor in activitatea de conducere avand in vedere influenta lor asupra rentabilitatii in corelatia cu un nivel al preturilor care sa permita competitivitatea firmei pe piata. Modelul de analiza factoriala a cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri este similar cu modelul general avand in vedere insa faptul ca se refera nu la toate cheltuielile, ci numai la cele variabile. De asemenea, avem in vedere volumul veniturilor la care se face calculul, astfel: venituri din exploatare (C1000Ve) venituri aferente productiei fabricate (C1000Qf) venituri aferente cifrei de afaceri (C1000CA) Modelele pot fi: a) cu doi factori (structura si cheltuieli la 1000 lei venituri pe produse sau categorii de venituri) b) cu trei factori (structura, pret de vanzare si cost variabil pe produs) In acest sens, modelele pentru cele trei categorii de venituri mentionate mai sus, vor fi: C1000Ve = gi x cvi/100, in care: gi - structura veniturilor cvi - cheltuieli la 1000 venituri pe categorii de venituri Se aplica metoda substituirilor in lant si se separa cele doua influente. Reducerea cheltuielilor poate avea loc pe seama ambilor factori. In cazul in care reducerea are loc pe seama deplasarilor structurale trebuie sa se vada daca modificarile de structura sunt cerute de piata, altfel firma poate sa piarda din cota de piata. Al doilea factor este factorul calitativ unde se urmareste reducerea cheltuielilor, dar fara a diminua calitatea produsului. Se are in vedere o reducere pe seama unor factori tehnici, tehnologici, prin aplicarea analizei valorii, etc. Pentru productia fabricata sau cifra de afaceri se poate aplica modelul cu trei factori variabili: C1000V = qcv/qp, in care: cv- costul variabil pe unitatea de produs fabricat sau vandut

p - pretul de vanzare fara TVA Separarea influentelor factorilor se face cu ajutorul metodei substituirilor in lant astfel: a) modificarea structurii productiei g = q1cv0/q1p0 x 1000 - q0cv0/q0p0 x 1000 b) modificarea preturilor de vanzare p = q1cv0/q1p1 x 1000 - q1cv0/q1p0 x 1000 c) modificarea costurilor variabile pe produs: c = q1cv1/q1p0 x 1000 - 1cv0/q1p1 x 1000 In interpretarea influentelor se tine seama de modificarile de preturi si tarife ca urmare a inflatiei care se reflecta atat in cheltuielile variabile cat si in preturile de vanzare, de factorii interni tehnici, tehnologici, organizatorici, cat si de deplasarile structurale care trebuie sa fie in acord cu cerintele pietei. Cu referire la suma absoluta a cheltuielilor variabile aferenta productiei fabricate sau cifrei de afaceri, se poate folosi modelul: Chv = Qf x Chv x 1/1000, in care: Chv - cheltuielilor variabile aferenta productiei fabricate sau cifrei de afaceri Qf - productia marfa fabricata in pret de vanzare Chv x 1/1000 - nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei productie fabricata Analiza poate fi aprofundata stabilind si cele trei influente (structura, pret si cheltuieli variabile pe produs) care au fost prezentate mai inainte. In mod similar se urmareste si suma cheltuielilor variabile aferente cifrei de afaceri. 4.5. Analiza cheltuielilor fixe Cheltuielile fixe sunt cheltuieli care nu se modifica odata cu modificarea productiei (in anumite limite organizatorice), cum sunt: cheltuielile generale de administratie, conducere, cheltuieli cu intretinerea si functionarea utilajelor, cheltuieli generale ale sectiilor de productie, amortismente, etc). In aceste conditii este important sa se cunoasca raportul intre cheltuielile variabile si cele fixe intrucat cresterea volumului productiei constituie o premiza a reducerii costului pe produs (cota cheltuielilor fixe se reduce pe unitatea de produs). Rolul analizei este de a urmari in corelatie cheltuielile fixe cu cele variabile si cu volumul productiei, pentru a pune in evidenta cai de eficientizare a cheltuielilor fixe. Analiza dinamicii si structurii cheltuielilor fixe Analiza dinamicii si structurii cheltuielilor fixe se face in corelatie cu cifra de afaceri, avand in vedere cerinta cresterii CA in conditiile in care cheltuielile fixe raman aceleasi sau au cresteri reduse. Numai cand intervin modificari importante in structura de exploatare sau operationala se pot modifica si cheltuielile fixe. Evident, intervin si modificari ale cheltuielilor determinate de inflatie.

Analiza se poate desfasura dupa modelul: IF/ICA, in care: IF - indicele cheltuielilor fixe ICA - indicele CA Normal este ca IF sa fie cat mai aproape de 100, iar ICA sa creasca. In aceste conditii creste eficienta cheltuielilor fixe. Analiza factoriala a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifra de afaceri Modelul factorial de analiza a cheltuielilor fixe la 1000 lei CA este: F1000 = F/CA x 1000 in care: F - suma cheltuielior fixe CA - cifra de afaceri Se substituie cei doi factori incepand cu CA (factor cantitativ). CA poate fi simbolizata si in felul urmator: qp. In acest caz putem a pune in evidenta si influenta volumului productiei vandute si a preturilor de vanzare. In acest caz modelul de separare a influentelor factorilor va fi: 1. Modificarea CA: CA = F0/CA1 x 1000 - F0/CA0 x 1000 din care datorita: 1.1. modificarea volumului productiei: qv = F0/q1p0 x 1000 - F0/CA0 x 1000 1.2. modificarea pretului de vanzare: p = F0/q1p1 x 1000 - F0/q1p0 x 1000 2. Modificarea cheltuielilor fixe: F = F1/CA1 x 1000 - F0/CA1 x 1000 In cazul cresterii cheltuielilor fixe fata de prevederi este necesara identificarea cauzelor legate de modificari de preturi si tarife la cheltuielile materiale, la cheltuielile cu salariile, schimbari in sistemul de amortizare, schimbari in structura organizatorica etc. Este util sa se urmareasca in dinamica si ponderea cheltuielilor fixe in corelatie cu ponderea cheltuielilor variabile avandu-se in vedere influenta pe care o exercita cresterea cifrei de afaceri. Analiza cheltuielilor fixe este in conexiune si cu analiza riscului de exploatare sau operational. Riscul operational (de exploatare) consta in eventualitatea de a nu se recupera totalitatea cheltuielilor efectuate. Analiza cheltuielilor aferente unui anumit volum al productiei sau CA presupune defalcarea cheltuielilor in fixe si variabile si stabilirea punctului critic in care veniturile se echilibreaza cu cheltuielile fixe si variabile. CA minima prin care se acopera cheltuielile, profitul fiind zero, se determina astfel: CAmin = F/1 - cv, in care: cv - cheltuielile variabile unitare la 1 leu cifra de afaceri

Daca se raporteaza CA minima la capacitatea de productie maxima (Q max) se stabileste gradul de folosire a capacitatii de productie in punctul critic. In conditiile in care se preconizeaza obtinerea unui beneficiu, formula devine: CAB = F + B 1 - cv in care: CAB - Ca aferenta unui anumit beneficiu F - cheltuieli fixe B - beneficiul ce se prevede a se obtine cv - cheltuieli variabile unitare (la 1 leu CA) Dupa acest calcul, se raporteaza CA la capacitatea maxima de productie si se stabileste gradul de utilizare a capacitatii de productie in conditiile obtinerii unui anumit beneficiu. Pentru a evita riscul de exploatare este necesara cresterea gradului de utilizare a capacitatii de productie, ceea ce inseamna depasirea punctului critic al rentabilitatii, care este reprezentat prin CAmin (critica). Intervalul de siguranta se poate determina pe baza relatiei: IS = (1 - Qmin/CA) unde: Qmin - productia aferenta pragului de rentabilitate 4.7. Analiza cheltuielilor materiale Pe ansamblul industriei, cheltuielile materiale detin ponderea cea mai insemnata in ansamblul costurilor de exploatare (circa 60%). Evident ca, de la un sector de activitate la altul, ponderea lor variaza in functie de specificul activitatii. Cu cat ponderea cheltuielilor materiale este mai insemnata, cu atat posibilitatile de reducere sunt mai mari si deci importanta lor in gestionarea costurilor este mai mare. In analiza facem distinctie intre cheltuielile materiale si cheltuielile cu materialele. Notiunea de cheltuieli materiale cuprinde pe langa cheltuielile cu materialele si cheltuielile cu amortizarea si reparatiile. In analiza cheltuielilor materiale se pot utiliza mai multe criterii de clasificare, astfel: a) dupa dependenta fata de volumul productiei: cheltuieli variabile; cheltuieli fixe b) dupa modul de repartizare pe costuri: cheltuieli directe cheltuieli indirecte c) dupa natura lor:

 pe elemente de cheltuieli; pe articole de calculatie; Potrivit tipului de anlaiza se utilizeaza diferite clasificari. In general, pentru a caracteriza situatia unui fenomen, se cere sa fie puse in evidenta o serie de aspecte: analiza dinamica; analiza structurala; analiza factoriala; evaluarea tendintei in functie de factori specifici. Aceste probleme apar pregnant in viata practica cu ocazia analizei posibilitatilor de reducere a costurilor, cu ocazia elaborarii bugetului de venituri si cheltuieli , precum si cu ocazia exercitarii controlului evolutiei costurilor pe centre de responsabilitate. O imagine de ansamblu asupra cheltuielilor materiale se obtine cu ajutorul indicatorului cheltuieli materiale la 1000 lei productie, venituri din exploatare, respectiv cifra de afaceri. Modelele de analiza pot fi prezentate astfel: Cm (1000) = q x cm/q x p x 1000 Cm (1000) = Cm/Ve x 1000 Cm = Cm/CA x 1000 Daca se opereaza cu cheltuieli materiale la 1000 lei pe produs, atunci modelul de analiza devine: Cm(1000) = gi x cmi(1000)/100 in care: Cm(1000) = cheltuieli la 1000 lei productie, venituri sau cifra de afceri q x cm = suma cheltuielilor materiale in functie de volumul productiei pe sortimente (produse) si cheltuieli materiale pe produs q x p = volumul productiei in preturi de vanzare Cm = suma cheltuielilor materiale Ve = venituri din exploatare CA = cifra de afaceri gi = structura productiei, veniturilor, cifrei de afaceri cmi(1000) = cheltuieli materiale la 1000 lei pe elemente structurale Cu ajutorul metodei substituirilor in lant se separa influentele factorilor in mod similar cu modelul prezentat anterior. Analiza structurala a cheltuielilor materiale presupune urmarirea cheltuielilor materiale pe categorii, a ponderii lor si a posibilitatilor de reducere. Principalele categorii de cheltuieli materiale sunt: materii prime si materiale combustibil, energie, apa amortizare obiecte de inventar lucrari si servicii prestate de terti

 alte cheltuieli materiale Analiza cheltuielilor cu materialele Componenta cheltuielilor materiale a fost prezentata anterior. Ponderea dominanta o reprezinta cheltuielile cu materiile prime,si materialele. Aprecierea de ansamblu se face cu indicatorul cheltuieli cu materialele la 1000 lei productie, venituri din exploatare sau cifra de afaceri. Gestionarea materialelor presupune si analize operative privind factorii care determina cheltuielile cu materialele pe un anumit produs dupa modelul: chm = q x cs x pa, in care: q = volumul productiei cs = consumul specific pa = pretul de aprovizionare (inclus in costuri) Produsul q x cs determina consumul total (Ct) dintr-un material. Daca se opereaza cu mai multe produse , consumuri si preturi, formula devine: Chm = q x cs x pa Factorii care determina modificarea cheltuielilor materiale sunt: cantitatea consumata (Ct1 - Ct0) x pa0 structura materialelor consumate (Ct1 x pa0) - (Ct1) x pa0 pretul materialelor (Ct1 x pa1) - (Ct1 x pa0) Prin separarea influentei structurii materialelor consumate, se pun in evidenta si eventualele inlocuiri (substituiri) de materiale, care pot avea efecte pozitive sau negative asupra costurilor. Important este ca aceste inlocuiri sa nu dauneze calitatii produselor finite, respectiv se pot lua masuri de modificare a preturilor de vanzare. In practica asemenea modele isi vadesc utilitatea pe centre de responsabilitate. In privinta pretului mediu de includere in costuri, trebuie precizat ca difera si in functie de metoda de evaluare folosita, respectiv, costul mediu ponderat, metoda primei intrari - primei iesiri sau metoda ultimei intrari primei iesiri.

Analiza cheltuielilor cu amortizarea Analiza cheltuielilor cu amortizarea activelor imobilizate 7 se poate efectua in functie de volumul productiei, al veniturilor sau al cifrei de afaceri.

Obiectivul major urmarit este reducerea acestor cheltuieli pe unitatea de produs, ceea ce presupune o utilizare cat mai completa a activelor imobilizate. Un model frecvent utilizat si comparabil cu alte modele prezentate anterior este cheltuiala cu amortizarea la 1000 lei cifra de afaceri. Ca(1000) = A/CA x 1000. In locul cifrei de afaceri putem folosi productia sau veniturile. Putem dezvolta modelul de mai sus astfel: A/CA x 1000 = (Im/CA x A/Im) x 1000, in care: Im/A - exprima eficienta utilizarii activelor imobilizate A/Im - reprezinta cota medie de amortizare (ca) a activelor imobilizate, in care se sintetizeaza structura pe categorii de active imobilizate, cotele de amortizare pe fiecare categorie, influentat si de sistemul de amortizare practicat. Pe baza modelului de mai sus, cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei cifra de afaceri poate fi explicata astfel: randamentulactivelor imobilizate (Im1/CA1 - Im0/CA0) x ca0 x 1000 cota medie de amortizare: (Im1/CA1 (ca1 - ca0) x 1000 La cota medie putem distinge doua influente: structura pe categorii de active imobilizate Im1/CA1 (ca - ca0) x 1000 cotele de amortizare pe categorii de active imobilizate Im1/CA1 (ca1 - ca) x 1000 Analiza poate fi aprofundata si pe categorii de active imobilizate. 4.8. Analiza cheltuielilor cu personalul Cheltuielile cu personalul cuprind toate cheltuielile privind salariile personalului, contributiile pentru asigurari sociale de sanatate si cheltuielile privind protectia sociala. Indicatorii sintetici prin care se analizeaza eficienta cheltuielilor salariale sunt: cheltuieli cu personalul la 1000 lei productie fabricata; cheltuieli cu personalul la 1000 lei venituri din exploatare cheltuieli cu personalul la 1000 lei cifra de afaceri cheltuieli cu personalul la 1000 lei valoare adaugata Pentru gestiunea interna a firmei este util sa se urmareasca cheltuielile de toate categoriile inca din stadiul fabricarii productiei dupa modelul: Cs/qp x 1000, in care: Cs = cheltuielile cu salariile qp = productia fabricata exprimata in preturi de vanzare Daca urmarim cheltuielile salariale la 1000 lei venituri din exploatare, vom avea modelul: Cs/Ve x 1000

Modelul poate fi dezvoltat pentru a pune in evidenta si alti factori, astfel: Cs/Ve x 1000 = (Ns/Ve x Cs/Ns) x 1000 Ns/Ve = reflecta veniturile medii pe salariat Cs/Ns = reflecta salariul mediu pe salariat In mod similar se pune problema pentru cifra de afaceri: Cs/CA x 1000, respectiv: (Ns/CA x Cs/Ns) x 1000 In cadrul valorii adaugate (Va) salariile detin o pondere importanta. Modelul de analiza este: Cs/Va x 1000, respectiv: (Ns/Va x Cs/Ns) x 1000 Eficienta cheltuielilor cu personalul se urmareste si prin respectarea urmatoarelor corelatii: IVe > ICs ICA > ICs IVa > ICs In toate modelele prezentate in locul cheltuielilor cu personalul (Cs), poate fi trecut fondul de salarii (Fs), daca analiza se refera numai la acest fond. Pentru aprofundarea analizei fondului de salarii se pote utiliza modelul: Fs = Q/W x h x sh, in care Q = volumul productiei fabricate/CA w = productivitatea anuala a muncii h = numarul de ore lucrate in medie de o persoana sh = salariu mediu orar Se constata ca fondul de salarii este direct proportional cu volumul productiei/CA, cu timpul cheltuit si cu salariu mediu si invers proportional cu productivitatea muncii. De aici rezulta o corelatie foarte importanta si anume: pentru a obtine economii la fondul de salarii este necesar ca dinamica productivitatii muncii sa devanseze dinamica salariului (castigului) mediu. Corelatia se exprima stfel: Is/Iw < 1 Productivitatea muncii poate fi determinata pe baza productiei fabricate, veniturilor din exploatare, a cifrei de afaceri sau a valorii adaugate. 4.9. Analiza cheltuielilor cu dobanzile Cheltuielile cu dobanzile reprezinta costuri ale capitalului imprumutat. Eficienta acestor cheltuieli se analizeaza pe baza indicatorului sintetic cheltuieli cu dobanzile la 1000 lei cifra de afaceri. Sd x 1000 in care : CA Sd suma dobanzilor platite CA cifra de afaceri Modelul poate fi dezvoltat astfel :

Sd x 1000 = (Ae x D x Sd) x 1000 CA CA Ae D sau Ae x k x d 1002 x 1000 CA in care: Ae active circulante de exploatare D imprumuturi, credite, datorii K ponderea imprumuturilor si datoriilor asimilate in finantarea activelor circulante de exploatare d procentul mediu al dobanzilor platite O alta posibilitate de aprofundare a analizei este sa se includa factorii care determina soldul mediu ala ctivelor circulante (de exploatare). Ae = CA/T x Dz in care : T timpul (360 zile) Dz durata in zile (viteza de rotatie) Modelul devine : CA/T x Dz x K x d x 1/1002 x 1000 CA Pe baza acestui model se pot pune in evidenta influentele factorilor: viteza de rotatie a activelor circulante, cota de participare a creditului si procentul mediu de dobanda. Accelerarea vitezei de rotatie asigura cresterea volumului prouctiei fara resurse financiare suplimentare (evident in anumite limite). Problema se judeca in contextul politicii mixului financiar avand in vedere corelatia dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii. Aceasta problema se va trata mai detaliat in capitolul analizei rentabilitatii. 4.10. Analiza costului pe produs Costul pe produs este un indicator sintetic esential al gestiunii interne a firmei. Pe baza costului pe produs, firma duce politica pretului de vanzare care este un factor de baza al competitiei cu alte firme. Costul pe produs este in acelasi timp criteriu de baza in determinarea profitului pe produs. Reducerea costurilor permite firmei, pe de o parte, cresterea profitului, iar pe de alta parte, reducerea pretului de vanzare si deci capacitatea de a fi competitiva. Toti factorii legati de capacitatea de productie, progres tehnic si tehnologic, organizare, productivitate, management se reflecta in dimensiunea costului pe produs. Organizarea corespunzatoare a calculatiei costurilor pe produse si desfasurarea unor analize competente sunt conditiile necesare pentru managementul gestiunii interne a firmei.

Principalele probleme ale analizei costului pe produs pot fi sintetizate astfel : analiza dinamicii costurilor pe principalele produse analiza pe elemente de cheltuieli analiza consecintelor modificarii costului pe produs asupra principalilor indicatori criterii de filtraj in asimilarea de noi produse analiza costului marginal analiza valorii in studiul costului pe produs Analiza pe elemente de cheltuieli: In aceasta etapa abaterile se localizeaza pe categorii de cheltuieli, se stabilesc factorii de influenta si se identifica posibilitati de reducere a costurilor. Principalele categorii de cheltuieli sunt : cheltuielile cu materiile prime si materialele ; cheltuielile cu salariile ; cheltuieli de regie (indirecte) ; 1. Pentru cheltuielile materiale (chm) se foloseste modelul : chm = cs x pa, in care : cs consum specific pa pretul de aprovizionare Se separa cele doua influente: (cs1 cs0) x pa0 = influenta consumului specific cs1 x (pa1 pa0) = influenta pretului de aprovizionare a materialelor. In actiunea de reducere a costului se are in vedere atat reducerea consumului specific cat si a pretului de achizitie, respectiv sursele de aprovizionare. In analiza consumului de materiale se face o departajare intre componentele achizitionate din afara si cele fabricate de intreprindere. Compartimentul de conceptie a produselor si de pregatire a fabricatiei au la indemana o serie de metode si procedee pentru reducerea coonsumurilor, cum sunt : analiza tehnica a valorii, analiza produselor concurente, analiza procesului de fabricatie, inlocuiri de materiale, metoda ABC, etc. 2. Cheltuielile cu salariile pe unitatea de produs sunt pendinte de canitatea de timp pe unitatea de produs (productivitatea muncii) si de salariul mediu pe unitatea de timp. Deci : Chs = t x s in care : Chs = cheltuielile cu salarii directe pe produs t = timpul consumat (ore) s = salariul mediu pe ora Intre timp si productivitatea muncii este un raport invers proportional. Indicele productivitatii muncii este : Iw = t0/t1 x 100

Cu ajutorul metodei substituirilor in lant se determina influentele celor doi factori : a) influenta productivitatii muncii : Chs0/Iw Chs0 b) influenta salariului mediu : Chs1 Chs0/Iw Reducerea costului datorita cresterii mai rapide a productivitatii muncii decat a salariului mediu se determina astfel : rc% = (Is/Iw x 100 100) x g , g ponderea cheltuielilor cu dobanzile in costuri. 3. In legatura cu cheltuielile de regie care sunt cheltuieli indirecte (in general cheltuieli fixe), este de remarcat influenta volumului productiei in cazul costului pe produs, comparativ cu costul intregii productii. Reprezentarea grafica este :

ch
Cheltuieli variabile

ch
Cheltuieli fixe

Q
Cheltuieli fixe Total productie Cheltuieli variabile Produs

Pe produs, cheltuielile variabile sunt constante, iar cheltuielile fixe se reduc pe unitatea de produs pe masura ce creste productia. Procentul de reducere a costului pe seama cheltuielilor fixe in conditiile cresterii volumului productiei se determina astfel : Rc% = (100/Iq x 100 100)g in care : G ponderea cheltuielilor fixe in costuri. Daca se surprinde si influenta modificarii cheltuielilor fixe, la numaratorul fractiei va fi Ichf (indicele cheltuielilor fixe). In cazul in care se fac calcule in marimi absolute, vom avea : influenta volumului productiei: Chf0/Iq Chf0 influenta modificarii sumei cheltuielilor fixe aferente produsului: chf1 chf0/Iq

Analiza consecintelor modificarii costului pe produs asupra principalilor indicatori. Toti indicatorii in care este implicat direct sau indirect costul pe produs se modifica odata cu modificarea costului. Pentru managementul firmei stabilirea consecintelor modificarii costurilor are mare insemnatate in formularea deciziilor. Ca principale influente directe mentionam: influenta modificarii costului pe produs asupra nivelului eficientei costurilor la 1000 lei venituri : q1c1 q1c0 x 1000 q1p1 in cazul in care intereseaza influenta pe care o exercita modificarea costului la un produs sau un grup de produse asupra ratei costurilor la 1000 lei productie, atunci se va folosi relatia: q1 (c1 c0) x 1000 q1p1 influenta asupra profitului brut (potential sau aferent veniturilor saiu cifrei de afaceri), se determina: - (q1c1 q1c0 ) influenta asupra profitului pe produs: - q1 (c1 c0 ) influenta asupra ratei rentabilitatii costurilor: (q1p1 - 1) x 100 (q1p0 - 1) x 100 q1c1 q1c0 influenta asupra ratei rentabilitatii pe produs : (p0 - 1) x 100 (p0 - 1) x 100 c1 c0 In concluzie, costul este un indicator sintetic care exprima eficienta gestiunii interne a firmei cu consecinte multiple asupra eficientei si rentabilitatii firmei.

CAPITOLUL V : ANALIZA RENTABILITII Profitul constituie ratiunea de a fi a unei intreprinderi. In economia de piata intreprinderile care se dovedesc nerentabile sunt supuse falimentului. Profitul se dimensioneaza in jocul preturilor ca urmare a raportului cerereoferta si al costurilor, care reflecta modul de gospodarire a resurselor consumate. Cererea solvabila a consumatorilor influenteaza oferta si prin mecanismul rentabilitatii orienteaza plasarea capitalurilor si deci productia. Rentabilitatea apare astfel ca instrument hotarator in mecanismul economiei de piata in orientarea productiei in raport cu cerintele consumatorilor (productivi sau individuali). Rentabilitatea presupune obtinerea unor venituri mai mari decat cheltuielile in urma vinderii si incasarii productiei fabricate. Definiie : Rentabilitatea reflecta capaciatea firmei de a produce profit, oglindind intr-o forma sintetica eficienta intregii activitati economice a intreprinderii. Pentru exprimarea rentabilitatii se utilizeaza doi indicatori : 1. profitul - mrimea absoluta a rentabilitatii este oglindita de profit (indicator de volum); 2. rata rentabilitatii - gradul in care capitalul sau folosirea resurselor intreprinderii aduc profit, fiind un indicator al marimii relative a rentabilitatii. In legatura cu corelatia dintre rentabilitate si eficienta economica sunt de facut unele precizari. Eficienta economica este mai cuprinzatoare decat rentabilitatea si se poate aprecia ca eficienta economica reprezinta cea mai generala categorie care caracterizeaza rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vanzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare) intrate sau neintrate in circuitul economic. Sensul general al conceptului de eficienta, care se poate referi la o activitate, persoana sau obiect, este acela de a avea calitatea de a produce efectul util scontat. Ar trebui insa adaugat ca rationalitatea oricarei actiuni umane presupune ca efectul sa devanseze efortul (consumul de resurse). Prin urmare, rentabilitatea constituie una din formele de exprimare a eficientei economice, anume o forma sintetica realizata cu ajutorul categoriilor valorice. Calculele de rentabilitate se pot efectua utilizand ca rezultat (efect) nu numai profitul net, ci intregul venit net, deci profitul brut (care cuprinde si datoriile financiare si impozitele). Principalele probleme ale analizei diagnostic a rentabilitatii pot fi sistematizate astfel: analiza diagnostic a profitului; analiza diagnostic pe baza ratelor de rentabilitate; analiza rentabilitatii pe produs; analiza rentabilitatii pe

baza punctului critic; rentabilitatea si ciclul de viata al produsului; strategie si scenarii pe baza analizei de sensitivitate. 5.1. Analiza diagnostic a profitului 5.1.1. Analiza structurala a profitului Analiza structurala presupune descompunerea in elementele componente care in cazul profitului se poate efectua din mai multe puncte de vedere. Rezultatul exercitiului inainte impozitarii (profit brut sau pierdere) nu este omogen, in compozitia sa intrand rezultate din activitati diferite. In figura nr. 5.1. este prezentat modul de formare a rezultatului exercitiului inaintea impozitarii pe baza datelor din contul de profit si pierdere.

Rezultatul exercitiului inaintea impozitarii (profit brut/pierdere)

Rezultatul curent

Rezultatul exploatarii Rezultatul financiar

Rezultatul exeptional

Figura nr. 5.1. Rezultatul exploatarii se determina ca diferenta intre veniturile din exploatare si cheltuielile de exploatare. Veniturile din exploatare sunt compuse din cifra de afaceri, veniturile din productia stocata, veniturile aferente productiei de imobilizari si alte venituri din exploatare. Cheltuielile de exploatare includ toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare (activitati de productie si de comercializare a marfurilor). Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculeaza ca diferenta intre veniturile financiare si cheltuielile financiare. Veniturile financiare provin din titluri de participare, din diferente de curs valutar, din dobanzi, etc. Cheltuielile financiare se refera la dobanzi, despagubiri, amenzi, penalitati, diferente de curs valutar etc. Rezultatul curent al exercitiului (profit sau pierdere) se obtine insumand rezultatul exploatarii si rezultatul financiar. O alta modalitate de determinare a rezultatului curent al exercitiului este ca diferenta intre veniturile curente (venituri din exploatare plus financiare) si cheltuielile curente (cheltuieli de exploatare plus financiare).

Rezultatul extraordinar (exceptional) al exercitiului (profit sau pierdere) este un rezultat inatamplator, neavand un caracter de regularitate, asa cum este cazul pentru rezultatul curent al exercitiului. Rezultatul exceptional al exercitiului se determina ca diferenta intre veniturile extraordinare (exceptionale) si cheltuielile extraordinare (exceptionale) ale perioadei. In aceasta categorie se includ veniturile si cheltuielile privind calamitatile respectiv subventiile aferente, si alte evenimente extraordinare. Rezultatul exercitiului inaintea impozitarii (profit brut total sau pierdere) este format din rezultatul curent si cel extraordinar (exceptional) al exercitiului. Se mai poate determina ca diferenta intre veniturile totale si cheltuielile totale. Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exercitiului inaintea impozitarii pentru ca se impun unele corectii. Astfel, se aduna cheltuielile care depasesc nivelul admis prin acte normative (de exemplu cheltuieli de protocol, cheltuieli de transport, etc) si cele neadmise a se scade din rezultatul impozabil (de exemplu amenzi, penalitati, provizioane nedeductibile, etc). Deci nu se impoziteaza, deducerile fiscale cum sunt : rezervele legale, pierderile din anii precedenti, reducerea de impozit, stabilite prin acte normative, in cazul reinvestirii profitului, etc. Rezultatul exercitiului dupa impozitare (profit net sau pierdere) este determinat ca diferenta intre rezultatul impozabil si impozitul pe profit. Analiza structurala a profitului se realizeaza cu ajuorul metodei soldurilor intermediare de gestiune. Pentru a explica modificarea rezultatului exercitiului inaintea impozitarii si a profitului net se utilizeaza metoda balantiera, pe baza soldurilor intermediare de gestiune (S.I.G). Contul de Profit si Pierdere propus in cadrul sistemului contabil de baza (dezvoltat) permite stabilirea contului de rezultate intermediare sau a situatiei S.I.G. Indicatorii cuprinsi in situatia S.I.G. sunt necesari in adoptarea deciziilor, atat la nivel de intreprindere, cat si de catre tertii cu care aceasta are legaturi pe plan economic si financiar. Definiie : Soldul intermediar al gestiunii este diferenta intre doua valori. Prin scaderi succesive se obtin indicatori de caracterizare a rentabilitatii si gestiunii intreprinderii. Indicatorii de caracterizare a rentabilitatii in marime absoluta au fost prezentati anterior, iar in continuare facem unele precizari cu privire la indicatori utili in aprecierea modului de gestionare a intreprinderii (prezentati in situatia S.I.G.) Suma adaosului comercial este diferenta intre cifra de afaceri (exclusiv TVA) aferenta vanzarii de marfuri si costul de cumparare a marfurilor vandute. Acest indicator este folosit cu precadere in cadrul intreprinderilor care au ca obiect de activitate comercializarea (distributia) marfurilor.

Productia exercitiului este un indicator care se aplica in special in cazul intreprinderilor industriale, masurand volumul global al activitatii desfasurate. Valoarea adaugata se determina ca diferenta intre volumul global al activitatii si consumurile intermediare (consumurile provenind de la terti). Excedentul (deficitul) brut al exploatarii. Acest indicator reflecta rezultatul economic brut al intreprinderii determinat numai de activitatea de exploatare, nefiind influentat de sistemul de amortizare si de provizioane, politica financiara, politica fiscala si de modul de distribuire a dividendelor. Modul lor de calcul este : EBE = Valoarea adaugata + subventii de exploatare cheltuieli cu personalul impozite, taxe si varsaminte asimilate (exclusiv impozitul pe profit si TVA). EBE este surplusul monetar potential degajat de catre activitatea de exploatare deoarece poate fi determinat si ca diferenta intre veniturile de exploatare care genereaza incasari (imediate sau ulterioare) si cheltuieli de exploatare care implica plati (imediate sau ulterioare). Veniturile din exploatare urmate de incasari sunt formate din vanzari si subventii de exploatare, iar cheltuielile de exploatare care implica plati sunt formate din: costul de cumparare a marfurilor vandute, consumurile provenind de la terti, impozitele, taxele, si varsamintele asimilate si cheltuielile cu personalul. EBE contine profitul exploatarii si amortizarea, ceea ce inseamna ca arata posibilitatile financiare ale firmei de a face investitii. In analiza structurala a indicatorilor, suma adaosului comercial, productia exercitiului, valoarea adaugata, EBE, se foloseste metoda balantiera. Avand in vedere ca diferitele categorii de rezultate (profit sau pierdere) se formeaza sub actiunea unor factori deosebiti, se impune analiza lor din punct de vedere factorial. 5.1.2. Analiza factoriala a profitului Analiza factoriala a profitului presupune stabilirea factorilor care influenteaza asupra profitului si a masurii influentelor lor. Avand in vedere ca exista mai multe forme sub care se prezinta profitul (sau pierderea), in analiza factoriala se aprofundeaza urmatorii indicatori : a) rezultatul exercitiului inaintea impozitarii (profitul brut total) ; b) rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) ; c) rezultatul aferent cifrei de afaceri. Analiza factoriala a rezultatului exercitiului inaintea impozitarii Modelul de analiza este : Pb = Vt x pr n care : Vt = veniturile totale

pr = profitul mediu la 1 leu venituri totale Modificarea profitului brut total se explica astfel : 1. influenta modificarii veniturilor totale : (Vt1 Vt ) x pr 2. influenta modificarii profitului mediu la 1 leu venituri totale : Vt1 x (pr1 pr ) structurii veniturilor pe categorii : Vt1 x (pr pr ) profitul mediu la 1 leu venituri pe categorii : Vt1 x (pr1 pr) unde pr = gi1 x pri0 100 gi structura veniturilor pe categorii pri - profitul mediu la 1 leu venituri pe categorii Analiza factoriala a rezultatului exploatarii Din punct de vedere factorial, rezultatul exploatarii se poate analiza pe baza modelelor : 1. Re = Ve x pre 2. Re = Ae x Ve/Ae x Re/Ve unde: Ve veniturile din exploatare pre - profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare Ae active de exploatare Ve/Ae venitul mediu la 1 leu active de exploatare Analiza factoriala a rezultatului aferent cifrei de afaceri Cifra de afaceri reprezinta partea principala a veniturilor din exploatare, iar rezultatul aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai importanta a rezultatului exploatarii. De aceea, in analiza rentabilitatii unei intreprinderi studiului rezultatului aferent cifrei de afaceri i se acorda o atentie deosebita. Modelele ce pot fi folosite in analiza factoriala a profitului aferent cifrei de afaceri sunt : 1. Pr = qp qc = q (p c) 2. Pr = CA x r = CA x Pr/CA 3. Pr = Ae x E x K x r = Ae x Qf/Ae x CA/Qf x Pr/CA 4. Pr = (qp qc) CF 5. Pr = (T X W) X K X R = T X QF/T X CA/QF X Pr/CA 6. Pr = T X G X E X K X R = T X Ae/T x Qf/Ae x CA/Qf x Pr/CA unde : Pr rezultatul aferent cifrei de afaceri q cantitate vanduta p prt de vanzare c cost unitar

CA cifra de afaceri r profitul mediu la 1 leu cifra de afaceri Ae valoarea activelor de exploatare E eficienta activelor de exploatare K raportul static dintre productia vanduta si productia marfa fabricata cv costurile variabile unitare qc suma cheltuielilor variabile aferente cifrei de afaceri CF suma cheltuielilor fixe T numarul mediu de personal sau timpul total de munca W productivitatea muncii stabilita pe baza productiei marfa fabricate pe o persoana sau unitate de timp Daca scopul urmarit este sa se puna in evidenta corelatia dintre gradul de inzestrare tehnica a muncii si rentabilitate, se poate utiliza modelul : Pr = T x G x E x k x r In care : T timpul de munca (numarul de personal) G gradul de inzestrare tehnica a muncii E eficienta activelor de exploatare k raportul static CA/Qf r rata medie a rentabilitatii 5.3. Analiza diagnostic pe baza ratei rentabilitatii Rata rentabilitatii este o marime relativa care exprima gradul in care capitalul in intregul sau capitalul propriu aduce profit. In ansamblul indicatorilor economico-financiar, rata rentabilitatii se situeaza printre cei mai sintetici indicatori de eficienta a activitatii intreprinderii. In profit si rata rentabilitatii se reflecta rezultatele activitatii intreprinderii din toate stadiile circuitului economic. Indicatorul rata rentabilitatii, ca indicator de eficienta, poate capata forme diferite, dupa cum se ia in considerare profitul brut sau net la numarator sau se schimba baza de raportare care exprima efortul sau cheltuiala procesului de productie sau costul mai multor factori, valoarea productiei vandute. Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilitatii au putere informativa diferita, oglindind eficienta diferitelor laturi ale activitatii economice ale intreprinderii. Indicatorii construiti in functie de capitalul avansat sau ocupat exprima predominant interesele investitorilor, in timp ce indicatorii construiti pe resurse consumate exprima preponderent interesele managerilor unitatii economice. In cele ce urmeaza prezentam principalii indicatori prin care se poate analiza rata rentabilitatii. a) Rata rentabilitatii economice este definita ca raport intre rezultatul exercitiului inainte de impozitare si capitalul permanent. Mentionam ca in lucrarile de specialitate rata rentabilitatii economice se mai intalneste si sub forma:

Re = Re/Ae x 100 unde : Re rezultatul exploatarii Ae activele economice Re = Rtb/Kperm unde: Rtb rezultatul exercitiului inaintea impozitarii Kperm capital permanent Aceasta rata de rentabilitate reflecta performanta economica a intreprinderii, independent de modul de finantare si de sistemul fiscal. b) Rata rentabilitatii financiare se exprima prin raportul dintre rezultatul net si capitalul propriu : Rf = Pn/Kpr x 100 unde : Pn profitul net Kpr capitalul propriu Rata rentabilitatii financiare este in functie de structura capitalurilor permanente, adica de proportia care exista intre capitalul imprumutat, respectiv datoriile (D) si capitalul propriu (Kpr). Raportul D/Kpr este un coeficient numit si parghie financiara (levier) care influenteaza asupra ratei rentabilitatii financiare. Costul capitalului imprumutat se masoara prin rata medie a dobanzilor la capitalul imprumutat, respectiv la datoriile financiare. Rd = Sd/D unde : Sd suma dobanzilor D datorii financiare Rata rentabilitatii financiare exprimata in functie de rata rentabilitatii economice, rata dobanzii, coeficientul capacitatii de indatorare si cota de impozit pe profit se poate determina pe baza formulei : Rf = {Re + (Re Rd) D/Kpr}(1 Ci/100) c) Rata rentabilitatii resurselor consumate se stabileste ca raport intre rezultatul aferent cifrei de afaceri si costul productiei vandute.
Rc = Pr/qc x 100 sau qp - qc/qc x 100 sau q(p - c)/qc x 100

In acest model apar urmatorii factori de influenta a ratei rentabilitatii: 1. structura productiei vandute 2. costurile unitare 3. preturile de vanzare (exclusiv TVA) Volumul productiei nu are influenta directa pentru ca actionand si asupra numitorului si asupra numaratorului in aceasi proportie, influenta sa devine nula asupra ratei rentabilitatii. Volumul productiei are insa o influenta indirecta, prin costuri, intrucat conditiile in care volumul productiei creste, costurile se reduc pe unitatea de produs, pe seama cheltuielilor fixe.

Pentru separarea influentelor celor trei factori se aplica metoda substituirilor alternative (o varianta a metodei substituirilor in lant, atunci cand un factor produce mai multe influente) astfel: 1. g = q1p0 - q1c0/q1c0 x 100 - q0p0 - q0c0/q0c0 x 100 2. c = q1p0 - q1c1/q1c1 x 100 - q1p0 - q1c0/q1c0 x 100 3. p = q1p1 - q1c1/q1c1 x 100 - q1p0 - q1c1/q1c1 x 100 d) Rata rentabilitatii capitalului avansat sau ocupat se stabileste xa raport intre rezultatul curent al exercitiului si capitalul avansat (fix si circulant). Ra = Rcrt / (Af + Ac) x 100 In acest model se substituie in primul rand elementele numitorului si apoi numaratorul, unde: Af - active imobilizate Ac - active circulante Modelul este asemanator cu rata rentabilitatii economice, deci reflecta performanta economica a firmei si in consecinta interesele investitorilor sunt legate in mod deosebit de un asemenea model. e) Rata rentabilitatii comerciale se determina ca raport intre rezultatul aferent cifrei de afaceri si cifra de afaceri evaluata in preturi de vanzare exclusiv TVA. Rv = Pv/qp x 100 sau qp - qc/qp x 100 In acest model apar ca factori cu influenta directa: structura productiei, preturile de vanzare si costurile unitare. Influentele se separa prin metoda substituirilor alternative, similar cu ceea ce s-a prezentat la rata rentabilitatii resurselor consumate. f) Rata rentabilitatii resurselor avansate se analizeaza pe baza urmatorului model: Rav = Qf/(Af + Ac) x CA/Qf x Pr/CA x 100 Raportul Qf/Af + Ac reprezinta productia ce se obtine la 1 leu (100 sau 1000 lei) capital avansat deci eficienta economica a resurselor avansate. Raportul CA/Qf reflecta gradul de realizare a productiei marfa fabricata. Acest raport permite sesizarea influentei stocurilor de produse nerealizate. Raportul Pr/CA exprima rata rentabilitatii comerciale. Acest model prezinta avantajul ca imbina eficienta utilizarii capitalului avansat cu gradul de realizare a productiei fabricate si a stocurilor si cu rata rentabilitatii comerciale. Posibilitatile de a construi modele de analiza a rentabilitatii nu sunt epuizate. In general, se poate mentiona ca atat la numaratorul cat si la numitorul raportului din care rezulta rata rentabilitatii se poate opera cu indicatori care sa reflecte intregul efort sau efect sau o parte din el. Deci, la numarator se poate opera cu rezultatul exploatarii, rezultatul curent, rezultatul exercitiului inaintea impozitarii, profitul net sau cu marimi intermediare (ex. profitul net plus impozitul pe profit plus cheltuielile financiare etc). La numitor, care masoara

efortul, exista o gama larga de posibilitatii dupa cum a rezultat din modelele expuse anterior: resurse consumate, avansate, ocupate, sau elemente ale acestora cum sunt: active imobilizate, active totale, de exploatare. 5.4. Analiza rentabilitatii pe produs Profitul pe unitatea de produs (pr) reprezinta diferenta dintre pretul de vanzare exclusiv TVA (p) si costul pe unitatea de produs (c): pr = p - c iar suma profitului pe produs (Pr) obtinut ca urmare a vinderii unei anumite cantitati de produse (qv) dintr-un singur sortiment, se determina pe baza relatiei: Pr = qv(p - c) = qvp qvc Deci suma profitului pe produs este cea care conditioneaza realizarea prevederilor in ceea ce priveste profitul total al intreprinderii, suma care este determinata ca marime de trei factori cu actiune directa: cantitate de produse vandute (qv), costul pe unitatea de produs (c) si pretul de vanare (p). In ce priveste rata rentabilitatii pe produs (r), aceasta reflecta profitul la 1 leu sau 100 lei realizari, cand este calculata in functie de pretul de vnzare exclusiv TVA (rp = p - c/p x 100) sau profitul la 1 leu sau 100 lei costuri, cand este calculta in functie de costul unitar (rc = p - c/c x 100). Rezulta ca nivelul ratei rentabilitatii este determinat de doi factori cu actiune directa: costul unitar si pretul de vnzare exclusiv TVA (volumul productiei nu influenteaza direct, ci indirect prin costul pe unitatea de produs). Obiectivul principal al analizei rentabilitatii pe produs consta in stabilirea situatiei indeplinirii prevederilor la cei doi indicatori - profitul si rata rentabilitatii, in calcularea influentelor factorilor care au determinat abateri fata de prevederi si in determinarea cailor de crestere a rentabiliattii, care trebuie analizate in stransa legatura cu studierea posibilitatilor de crestere a capacitatilor de productie si de desfacere si cu analiza rezervelor de reducere a costului pe unitatea de produs. In acest sens este utila analiza rentabilitatii pe baza punctului de echilibru si in functie de ciclul de viata al produselor. 5.5. Analiza rentabilitatii pe baza punctului critic Metoda punctului critic sau a pragului de rentabilitate este o metoda de baza in analiza rentabilitatii pe produs si a rentabilitatii pe ansamblul activitatii, atat in faza de proiectare de noi capacitati, de prognozare a activitatii, cat si in analiza utilizarii capacitatilor de productie existente. Punctul critic, numit si punct de echilibru sau prag de rentabilitate (point mort in franceza sau break even in engleza) marcheaza acea dimensiune a productiei la care cheltuielile totale sunt egale cu incasarile din vanzarea productiei (nu se obtine nici profit, nici pierdere).

Nivelul costului pe produs si marimea ratei rentabilitatii sunt intr-o stransa dependenta cu raportul dintre cantitatile de produs fabricate si cheltuielile totale de productie. In raport de dinamica volumului productiei elementele cheltuielilor de productie se grupeaza in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe (conventional constante). Daca cheltuielile variabile sunt constante ca marime pe unitatea de produs (suma lor creste direct proportional cu volumul productiei) cheltuielile fixe sunt variabile pe unitatea de produs (suma lor fiind constanta, inseamna ca ele se reduc odata cu cresterea volumului productiei obtinute prin imbunatatirea utilizarii extensive a capacitatii de productie). Aceasta legatura dintre suma cheltuielilor de productie si cantitatea de produse ce trebuie fabricate, astfel incat din incasarile obtinute sa se acopere toate cheltuielile, este evidentiata cu ajutorul punctului critic. Sistemul de ecuatii al punctului critic este: y = ax y = bx + c in care: y - reprezinta suma veniturilor in prima ecuatie si suma cheltuielilor in a doua ecuatie (in punctul critic); a - pretul de vanzare pe unitatea de produs; x - volumul productiei; b - cheltuieli variabile pe unitatea de produs; c - suma cheltuielilor fixe. Deci dreapta OV este y = ax, iar dreapta ZC este y = bx +c. Rezolvand sistemul obtinem: ax = bx + c ax - bx = c x (a - b) = c x = c/a - b Aceasta este definitia matematica a punctului critic. In conditiile in care volumul productiei trebuie sa asigure un anumit profit (Pr) se stabileste urmatorul sistem de ecuatii: y = ax y = bx + c + Pr Rezolvand se obtine: x = c + Pr/a - b Analiza pe baza punctului critic este utila atat la proiectarea de noi capacitati de productie, la asimilarea de noi produse pentru a dimensiona productia in acord cu cererea pietei si criteriul rentabilitatii, cat si la stabilirea gradului de utilizare a capacitatilor existente in acord cu criteriul rentabilitatii si al cererii. Principalele avantaje pe care le ofera metoda de analiza a rentabilitatii pe baza punctului critic:

 permite stabilirea dimensiunii la care productia devine rentabila; indica volumul productiei necesar pentru a obtine un anumit cuantum al profitului; pune in evidenta corelatiile dintre dinamica productiei, respectiv a veniturilor si dinamica costurilor, grupate in variabile si fixe; permite determinarea gradului de utilizare a capacitatii de productie in corelatie cu un anumit cuantum urmarit al profitului; ofera posibilitatea unui grad de dependenta intre curba profitului si o serie de alte curbe cum sunt: productia, cererea, fondul de rulment, cota de cheltuieli pentru cercetare dezvoltare etc; in corelatie cu ciclul de viata al produsului, ofera posibilitatea corelarii profitului cu variatia cererii si a celorlalte curbe mentionate anterior.