Agresivitatea umana Irenus Eibl-Eibesfeldt

In acest studiu etologic autorul porneste de la intrebarea Ce inseamna agresivitatea si care sunt cauzele acesteia? , abordand agresivitatea pe baza cercetarii evolutiei culturale din perspectiva biologica referindu-se astfel la functia devenirea si cauzalitatea agresivitatii. Agresivitatea este o tema relevanta deoarece pana in prezent soarta popoarelor a fost decisa prin intermediul bataliilor si razboaielor acestea fiind evenimente importante in istoria omenirii influentand dezvoltarea acesteia. In ultimii ani au aparut numeroase controverse pe aceasta tema care au fost stranite in principal de teoriile lui Konrad Lorenz care sustinea ca animalele se angajeaza in lupta datorita unui instinct agresiv, acest comportament fiind preprogramat prin adapatri filogenetice. Pe de alta parte, adversarii lui Lorenz sustineau ca agresivitatea este invatata si ca acesta nu are dreptul sa faca extrapolari de acest gen cu privire la agresivitatea umana, deoarece sustine astfel faptul ca acest comportament agresiv este natural si firesc. Unul dintre cele mai mari pericole ale societatii in care traim este agresivitatea, multe dintre problemele grave care zguduie astazi intreaga lume fiind cauzate tocmai de acest lucru. Teza acestei carti care studiaza in fond dezvoltarea culturala a comportamentului agresiv uman in directia razboiului este aceea ca avem o anumita slabiciune pentru agresivitate, dar fiind fiinte culturale suntem in stare sa controlam aceste inclinatii si sa le orientam in functie de scopul actiunilor noastre. Pentru a-si argumenta aceasta teza autorul incearca sa afle daca comportamentul agresiv la om si la animal este innascut

utilizand in acest sens rezultate din etologie, fiziologie, psihologia dezvoltarii si etnografie, toate acestea dintr-o perspectiva comparatista. Pentru a descoperi motivele care conduc la conflictul agresiv precum si la rezolvarea acestora, autorul foloseste informatiile pe care acesta le-a adunat in timpul calatoriilor facute de aceasta la indienii Waika, la bosimanii Kalahari, la populatia Himba etc. Razboiul se aseamana cu conflictele interspecifice de la animale avand ca si scop nimicirea inamicilor, dar acesta poate avea functii asemanatoare cu cele ale agresivitatii intraspecifice la animale fiind vazut ca si o adapatare culturala. In primul rand trebuie sa intelegem ce inseamna innascut precum si ce se intelege prin notiunea de adaptare, astfel in acest scop este folosita etologia care cauta cauzele comportamentului. S-a demonstrat ca intr-adevar omul are anumite miscari, impulsuri, inascute precum si mecanisme declansatoare si dispozitii pentru invatare innascute, Skinner demonstrand ca un animal poate fi determinat sa renunte la orice comportament daca i se aplica un stimul cu valoare de pedeapsa. In acest sens ne este prezentat un exemplu cu referire la cocosi care erau pedepsiti pentru orice manifestare agresiva dobandind astfel un comportament submisiv, iar apoi s-a incercat ca sa-i faca sa renunte la acest tip de comportament, dar experimentul nu a reusit. La multe dintre animale s-a observat un comportament de intiparire, acestea manifestand o perioada de receptivitate pentru invatarea anumitor comportamente, iar lucrurile care au fost invatate in aceasta perioada au fost pastrate pentru mai mult timp, un exemplu fiind cel a lui Klopfer care a constatat ca doar pentru o perioada de 5 minute dupa nastere caprele mai accepta iedul. In ceea ce priveste neurofiziologia aceasta a adus contributii importante la intelegerea proceselor de maturizare prin

intermediul lucrarilor lui Sperry. Cu ajutorul studiilor pe copii orbi si surzi din nastere, dar si a sugarilor s-a demonstrat ca multe dintre miscarile expresive, ca de exemplu rasul si plansul, sunt mostenite, oamenii reactionand la anumiti stimului intr-un mod adaptat fara sa fi invatat acest lucru vreodata. Informatii importante despre legile functionale se obtin din studierea asemanarilor descoperite la specii diferite ca raspuns adaptativ la aceleasi cerinte ale mediului . In ceea ce priveste metoda comparativa, se pune accent pe asa-numitele homologii ( mosteniri comune) ale animalului si omului, particularitatile culturale in cadrul compararii omului cu animalele: ritualurile formarii grupurilor, , ritualurile de salut etc. Extrapolarea

anumitor descoperiri la om se bazeaza pe etologie care studiaza determinarile filogenetice ale comportamenului uman, punandu-se totodata accent pe faptul ca evolutia culturala continua evolutia biologica , dar o data cu aparita limbajului articulat evolutia biologica a fost inlocuita in mare masura de ce a culturala. O data cu trecerea timpului apare transformarea care vine ca si raspuns la schimbarea conditiilor de mediu care au nevoie de noi adaptari, de aceea este prezentat rolul anumitor structuri sau comportamente in conservarea speciei, fiind adaptate si datorandu-se presiunii selective. S-a promovat ideea ca viata se datoreaza selectiei, dar se pare ca o adaptare filogenetica este datorata in mare masura hazardului aceasta fiind cauzata de interactiunea dintre mutatii si selectie. In ceea ce priveste adaptarile la nivelul comportamentului s-a demonstrat ca experientele sunt dobandite prin intermediul procesului de invatare si sunt stocate in sistemul nervos central, in cazul omului aparand in prim plan si evolutia culturala care acumuleaza experienta dar nu in genom ci in creier. Un rol important in cadrul acestei evolutii l -a

jucat inventarea limbii ( prin care se transmite informatii despre instruire fara a fi nevoie de exemplu) si inventarea scrierii. Comportamentul agresiv este privit in general de psihologii ca fiind acel comportament care duce la vatamarea celui atacat ( fie ca este vorba de o rana fizica sau doar enervare, ironizare, jignire). Exista numeroase definitii ale agresivitatii printre care amintim: agresivitatea este o reactie care emite stimuli daunatori spre un alt organism ( Buss, 1961); agresivitatea consta intr-o suma de stimuli daunataori orientati spre un organism sau surogat de organism ( Selg, 1968); agresivitatea este acea secventa de comportament care ar ca si scop ranirea persoanei impotriva careia este indreptatata ( Dollard si colaboratorii, 1939); prin act agresiv inteleg utilizarea fortei fizice impotriva unui congener cu scopul de a-l alunga ( Kummer, 1973 ). Autorul considera ca toate comportamentele care duc la indepartarea unui congener sau la stabilirea dominatiei unuia asupra celuilalt pot fi considerate agresive . Moyer este cel care ofera o clasificare a tipurilor de agresivitate intraspecifica ( aceasta este insa inconsecventa), astfel avem : agresivitate intre masculi, generatoare de frica, iritanta, teritoriala, materna, instrumentala, legata de sex. Exist dou tipuri de agresivitate: agresivitatea interspecifica si agresivitatea intraspecifica si s-a demonstrat ca in ceea ce priveste confruntarile interspecifice acestea sunt caracterizate de secven e diferite n raport cu luptele intraspecifice. Agresivitatea este masurata in functie de comportamentele de amenintare si cele de lupta, comportamentele agresive formand impreuna cu comportamentul submisiv si cel de lupta o unitate supraordonata pe care Scott a denumit-o comportament agonistic . Sistemul combativ fiind format din subsistemele date de

comportamentele de atac si cele de aparare. Motivatia agresiva prin intensitatea ei este cea care orienteaza spre dimensiunea agresivitatii spontane ( atac ) si cea a agresivitatii reactive ( aparare). Se credea ca animalele salbatice urmaresc in confruntarile lor agonistice distrugerea adversarului, dar de fapt doar animalele de prada urmaresc distrugerea prazii. La multe specii turnirurile devin lupte de vatamare atunci cand congenerul invins nu se poate indeparta de adversar. Situatia consumatoare apare atunci cand congenerul nu este prezent, in luptele intragrupale este destul aparitia

comportamentului de evitare, in caz contrar acesta se expune atacurilor. Ritualurile de lupta complicate datorandu-se unei presiunii selective puternice. In lumea animala cel mai periculos adversar este insasi congenerele deoarece acesta doarme, mananca si se reproduce similar, de aceea are lo raspandirea speciei pe un teritoriu mai extins. Teritoriul este definit drept: arealul ocupat si aparat de un anumit individ sau grup; un domeniu folosit mai mult sau mai putin exclusiv de anumite animale sau grupe de animale, care-l apara sau isi fac simtita prezenta prin alte manifestari ( Wilson, 1971 ); un loc unde un animale sau un grup de animale domina alte animale( Willis, 1967); un domeniu delimitat prin aparare ( Kumme,1971) ,iar teritorialitatea este o forma de intoleranta spatiala. Exista mai multe ritualuri de marcare a teritoriului care impiedica desfasurarea permanenta a luptelor teritoriale (utilizand agresivitatea pentru a decide cine va detine spatiile cele mai bune), acelasi lucru fiind valabil si in cazul formelor de manifestare ale teritorialitatii, existand animale cu teritoriu fix sau mobil sau animale care au teritorii

doar intr-o anumita perioada de timp. De obicei teritorialiatatea este marginita la un singur anotimp. Caracteristica cea mai importanta a grupurilor teritoriale este exclusivitatea, acest lucru oferindu-le avantaje selective, insa nici acest exclusivism nu e indicat sa depaseasca o anumita limita, deoarece o contributie de material genetic nou confera atat variabilitate populatiilor, cat si noi posibilitati selectiei. Studiul animalelor sociale a aratat ca membrii grupului care au anumite defecte abatandu -se de la norma grupului sunt atacati de ceilalti membri si mai mult s-a aratat ca luptele intre rivali presupun un avantaj selectiv. La om exclusivismul duce la

pseudospecificatie culturala, atragand dupa sine si o rapida evolutie genetica. Apartenenta la un grup impune respectarea anumitor norme si reguli, iar nerespectarea acestora atrage dupa sine un atac la adresa persoanei deviante care se manifesta sub forma batjocurii si ironizarii. Ierarhia in cadrul grupului se stabileste in functie de lupte, care sunt date pentru a stabili cine este superior si cine este inferior , acest lucru ducand la scaderea ulterioara a agresivitatii deoarece cei cu un rang mai mic vor ezita sa se lupte cu cei de rang superior. Astfel agresivitatea intragrupala este diminuata prin intermediul ierarhiei care ofera ordine grupului, acest lucru fiind observat si la oameni, Hold a observat ca la copii frecventa cu care acesta se regaseste in centrul atentiei ne ofera un indiciu despre pozitia sa in ierarhie. In ceea ce priveste adaptarile filogenetice in motrica autorul afirma ca nu numai organele cu care animalele se lupta cat si miscarile combative sunt innascute. In cazul predispozitiei agresive rolul cel mai important il joaca originea genetica, acest lucru

fiind demonstrat prin faptul ca puii agresivi care au fost dati unor familii pasnice au ramas agresivi, in timp ce puii pasnici dati unor familii agresive au ramas la fel. Van Lawick-Goodall enumera 12 situatii tipice pentru manifestarea

comportamentului agresiv, acestea fiind: rivalitatea pentru o pozitie in ierarhie; reactia in lant daca un animal este atacat de unul cu rang superior, acesta va ataca un animal cu rang inferior pentru a se descarca; ), nesupunerea animalelor inferioare in rang, ignorarea animaleleor inferioare in rang de cele superioare, dorinta de aparare a familiei, inlaturarea strainilor prin impunere, luptele sunt molipsitoare, hrana insuficienta, adoptarea unui comportament anormal, iritabilitatea provocata de dureri, curtarea unei femele. In ceea ce priveste utilizarea armelor Kortland a descris diferitele forme alea impunerii agonistice si ale luptei cu arme, constantand totodata ca spre deosebire de om care foloseste armele pentru a-si ucide congenerii, cimpanzeii utilizeaza armele doar impotriva pradatorilor.Clasificarea

comportamentele de amenintare a fost facuta in functie de folosirea obiectelor fixe sau mobile, astfel, avem comportamente de amenintare cu ajutorul obiectelor fixe: lovirea solului sau a crengilor copacilor cu palma, lovirea cu mainile sau cu picioarele a unor obiecte ce produc zgomot, scuturarea crengilor, miscarea ramurilor n directia adversarului, ruperea plantelor sau crengilor n timpul mersului; comportamente de amenintare prin folosirea obiectelor mobile: agitarea crengilor sau a unui bat, miscarea rapida si ritmica a bratului, de sus n jos; lupte cu arma: ruperea si aruncarea cu ramuri sau diverse obiecte, aruncarea obiectelor cu miscare laterala sau de sus in jos, aruncarea peste umar, lovirea cu batul, inteparea cu lovire de jos in sus, inteparea de sus in jos.

In ceea ce priveste agresivitatea umana aceasta depinde de conditiile sociale ( din perspectiva teoriei mediului ), astfel instinctul de a reactiona agresiv datoranduse factorului genetic. Agresivitatea se poate manifesta sub diferite forme precum : atacul verbal sau fizic, dar si refuzul contactului social , al ajutorului sau discutiei. Agresivitatea este indreptata impotriva unui congener sau unui grup de congeneri si are ca si scop provocarea suferintei, avand efect distructiv. Dorinta de a fi in fruntea ierarhiei se gaseste si la om care cauta sa obtina anumite favoruri sau sa atraga atentia celor care au un rang superior, dar uneori aceasta dorinta ia forme exagerate ajungandu-se chiar la omucidere. In cadrul unui grup , agresivitatea este cel mai adesea nedistructiva precum faptul ca duce la apararea anumitor spatii care are ca si efect mentinerea ordinii, diviziunii muncii si stabilitatii. Pe de alta parte agresivitatea explorativa duce la descoperirea slabiciunilor celor din jur, agresivitatea educativa atrage dupa sine pedepse, declasand astfel individul, iar agresivitatea morala este cea care apara grupul de cei care profita de indivizii cu un comportament altruist. Agresivitatea se poate manifesta si prin disputarea anumitor obiecte, rivalitatea sau apararea partenerului. Comportamentele anormale sunt sanctionate, iar daca cei in cauza nu se aliniaza normelor, vor fi exclusi din grup. Agresivitatea intragrupala este controlata cu ajutorul mai multor metode. Ceea ce surprinde este ca s-a demonstrat ca pana si rasul are o motivatie agresiva, iar plansul, smiorcaitul, vaietatul au efect de calmare. Studiile lui Hokanson si Sheller au pus in evidenta faptul ca supararea sau starea de enervare trece mai repede daca cel care a provocat-o are un statut superior. In cazul omului, acesta dispunand de o inteligenta

superioara si fiind o fiinta culturala acesta a dezvoltat reguli de utilizare a armelor astfel incat riscul de moarte sa fie minim. Agresivitatea verbala are mai multe forme, cel care este supus acesteia fiind poreclit cu diverse nume de animale sau punanduse accent pe defectele sociale si corporale. Pe de alta parte insa exista si metode care asigura apropierea, aplanarea conflictelor si consolarea, astfel obiceiurile-supapa folosesc la descarcarea agresivitatii si tensiunii mai ales prin intermediul glumelor sau sporturilor combative. Salutul este unul dintre ritualurile de apropiere si are ca si efect imbunatatirea relatiilor dintre membrii grupului. Agresivitatea este declansata si de durere, frustrare, frica de straini sau cliseul situational, acestea reflectandu-se la nivelul filogenetic al motricitatii prin: bataia din picior, adoptarea unei staturii si privirii amenintatoare, incordarea muschilor si mimica supararii. Se pare ca modul de reactie al oamenilor difera in functie de sex, de nivelul hormonal. Educatia joaca un rol important pentru agresivitate, prin utilizarea pedepselor si intaririlor care joaca un rol fundamental in aparitia agresivitatii. In continuare autorul abordeaza problema razboiului, fiind definit ca si conflictul armat intre grupuri, ca rezultat al evolutiei culturale, accelerand totodata evolutia biologica si culturala prin selectia riguroasa, predispozitia noastra spre agresivitate si spre respingerea strainilor. Se pare ca evolutia culturala ar putea duce spre razboi deoarece atata identitatea grupului cat si teritoriul sunt aparate prin intermediul agresivitatii , iar aparitia armelor prin prisma progresului cultural a dus la dezvoltarea agresivitatii distructiv. S-a imaginat o societate fara agresivitate pornind de la ideea ca omul nu este intolerant cu semenii s i, el fiind pacifist. S-a pus in discutie faptul ca popoarele arhaice nu recurg la razboaie organizate, razboiul

limitandu-se la incursiuni. In cazul populatiei Dugum Dani luptele pot fi impartite in doua categorii: lupte formalizate si incursiuni. Prin intermediul luptelor formlizate, barbatii isi comunica intentiile adversarului, si in momentul in care acestia accepta provocarea, lupta poate incepe. Se folosesc podoabe precum colti de mistret in nas, pene de pasare paradis pe cap, iar corpul este uns cu grasime de porc. In cele din urma, conflictul incepe cand ambele parti sunt pregatite. Inarmati, razboinicii asteapta inceperea luptei, care dureaz pana spre seara. Barbatii se

ironizeaza si se insulta inainte ca partile sa se desparta . Aceasta populatie practica si incursiunea urmarind uciderea adversarului. Tezele fundamentale privitoare la functiile razboiului sustin: una ideea ca razboiul contribuie la conservarea culturii, iar cea de-a doua ideea conform careia razboiul este un epifenomen ce reprezinta produsul degenerarii sistemelor func ionale. Fromm face distinctia intre agresiunea utila, referindu-se la impulsul genetic de a ataca atunci cnd interesele individului sunt in pericol si cea maligna caracterizata prin cruzime si distructivitate si bazata pe sadism si necrofilie.

Razboiul poate avea drept finalitati: cucerirea teritoriilor, apararea granitelor, accesul la materii prime, impunerea culturii, dar si accentuarea solidaritatii dintre membrii grupului. Astazi domina razboaiele de aparare, de eliberare a altor oameni si de lupta pentru pace. Razboiul pare sa apara ca un ritual punandu-se in evidenta: cum trebuie sa inceapa, care sunt restrictiile si relatiile cu aliatii. Cu toate acestea toti speram spre pace si asta datorita fricii si constiintei morale. Uciderea poate fi considerata o fapta nobila in contextul in care este facuta pentru a apara grupul si al faptului ca un individ isi risca viata pentru ceilalti .In

momentul in care normele culturale intra in conflict cu cele biologice, simtim o neconcordanta la nivel interior, manifestata prin disconfort si se naste ceea Freud numeste expresia constiintei vinovate referindu-se la remuscarile chinuitoare dupa comiterea faptei. Exista numeroase ritualuri de mentinere a pacii precum oferirea de daruri, tinerea de cuvantari sau dansuri. Se incearca controlarea conflictelor prin instaurarea de diferite legi, educarea in ceea ce priveste mentinerea pacii, integrarea persoanelor in grup sau creea unui drept civil international. Pentru o pace care sa dureze trebuie sa ne referim atat la structura motivationala a oamenilor pentru un trai pacific, cat si indeplinirea functiilor razboiului, fara existenta unui conflict armat. Astfel in ceea ce priveste motivatia, constientizam nevoia iubirii semenilor si nu doar a aproapelui,iar in ceea ce priveste functiile razboiului, acestea se pot atinge si pe cale pasnica. Mentinerea pacii este un aspect extrem de relevant, aceast lucru putand fi realizat prin prin intermediul educatiei ( duce la dezvoltarea capacitatii de autocontrol si promovarea tolerantei) si al comunicarii eficiente, astfel inca sa nu eliminam agresivitatea ci s-o manifestam intr-un mod care sa nu provoace efecte negative. Alte modalitati care ar putea sustine pacea sunt: adoptarea unei forme democratice de guvernare, canalizarea agresivitatii in alte functii ( practicarea de sporturi ), toleranta fata de congeneri, dezvoltarea autocontrolului. Astfel se accentueaza ideea ca pacea poate fi obtinuta si pe cale diplomatica, totul depinzand de noi.

Aceasta carte scoate in evidenta faptul ca agresivitatea este un element deosebit de important in viata noastra atat la nivel local cat si global. Pornind de la agresivitatea animala si caracterul innascut sau dobandit al acesteia, se fac extrapolari si la nivelul agresivitatii umane prezentandu-se caracterul acesteia si factorii care o influenteaza. La nivel global agresivitatea se manifesta prin intermediul razboiului, societatea actuala fiind tot mai preocupata de aceasta problema, mentinerea pacii fiind unul dintre obiectivele principale la nivel de politica externa. Consider ca un prim pas spre mentinerea pacii ar fi autocontrolul agresivitatii noastre in viata cotidiana, deoarece intregul este intotdeauna format din mai multe parti.