Anda di halaman 1dari 32

Academia Româna

Institutul de cercetare a Calitatii Vietii


Sesiunea de Comunicari Stiintifice
22 februarie 2002

Calitatea vietii de familiei în România

Raluca Popescu
Cercetator asistent
CUPRINS:

I. O NOUA EVOLUTIE A FAMILIEI 3

I.2. Postmodernitate 5

I.3. Schimbari în sfera familiei 6


I.3.1. Schimbari la nivel demografic: 6
I.3.2. Schimbari în stilurile de viata familiala 7

I.4. Viitorul familiei 9

II. FAMILIA ROMÂNEASCA ÎN CONTEXT EUROPEAN 11

II.1. Comportamente nuptiale si reproductive 11

II.2. Perceptia importantei familiei 13


II.2.1. Locul pe care-l ocupa familia în viata individului 13
II.2.2. Aprecierea calitatii vietii de familie 13

ÎI.3. Valori si mentalitati în sfera familiei 16


ÎI.3.1. Ce înseamna o casatorie fericita 16
ÎI.3.2. Aparitia problemelor în casnicie 19
ÎI.3.3. Roluri si mentalitati 21

ÎI.4. Concluzii 27

ANEXA 1 29

ANEXA 2 30

BIBLIOGRAFIE 31

2
I. O noua evolutie a familiei

Majoritatea cercetatorilor din domeniul familiei, dar si actorii politici sau opinia publica în
general, par sa sustina ideea ca în ultimele decenii familiile din societatile contemporane au suportat
transformari profunde. Se considera ca schimbarile intervenite sunt atât de importante, încât însusi
termenul de "familie" a devenit destul de ambiguu, tinzând sa acopere astazi realitati diferite de cele
ale generatiilor precedente (Mihailescu, 2000, p.17). În acelasi timp, aceasta contina sa reprezinte o
institutie fundamentala în societate, fapt pentru care în dezbaterile publice problema „declinului
familiei” este privita cu tot mai multa îngrijorare. “Ni se spune mereu ca familia se destrama, ori ca
familia e problema numarul unu. Dar când vorbesc despre familie, ei nu se refera la familie cu
varietatea ei luxurianta de forme posibile, ci la un anumit tip de familie: familia celui de-Al Doilea
Val. De obicei se gîndesc la un sot sustinator al familiei, o sotie gospodina si câtiva copii mici. Desi
exista multe alte tipuri, aceasta forma specifica, familia nucleara, a fost idealizata de civilizatia celui
de-Al D oilea Val, a ajuns predominanta si s-a raspândit în toata lumea (…). Astazi, când autoritatile
ne îndeamna sa refacem familia, ele au în vedere familia nucleara a celui de -Al Doilea Val” (Toffler,
1983, p.281).
Studiile consultate în ultima vreme par sa sustina ideea ca asistam nu numai la sfârsitul
familiei asa cum o stim, ci si la “sfârsitul lumii pe care o cunoastem” (“The End of the World as We
Know It” – Waters, 1995), la începutul unui haos în care totul se schimba mult prea repede pentru a
putea tine pasul. Au trecut însa aproape 20 de ani de când Toffler a scris “Al Treilea Val” si aproape
30 de la “Socul viitorului” si lumea nu s-a schimbat chiar asa de mult în aceasta perioada, dupa cum
nici predictiile sale privind sfârsitul iminent al dominatiei familiei nucleare nu s-au confirmat decât
patial.
Analizând date statistico-demografice recente si ultimele rezultate ale sondajelor de opinie nu
doar din România – caci s-ar putea argumenta ca nu este o tara postmoderna – ci si din SUA sau alte
tari Occidentale, nu am constatat o schimbare majora si îngrijoratoare fata de anii ’70, cu atât mai
mult cu cât familia râmâne pentru majoritatea indivizilor domeniul care le ofera cea mai mare
satisfactie, cel care are cea mai mare importanta în viata lor. De altfel, comentarii la fel de pesimiste
au însotit si trecerea de la familia extinsa, proprie societatii traditionale la familia nucleara, proprie

3
societatii moderne 1 . Mai mult, analize ulterioare au aratat ca exista o puternica mitologie privind
familia extinsa, aceasta reprezentând în societatile occidentale mai curând un ideal, un model
puternic valorizat si mai putin o realitate –"familia clasica a nostalgiei Vestului" (Morgan, 1985, p.162).
Imaginea curenta a familiei, preluata în discursul politic si stiintific, este aceea a unei
institutii care conserva traditiile si valorile nationale. “Fiind o institutie ce se transforma foarte lent si
anevoios, familia are o independenta relativa fata de contextul social-economic, având o mare
capacitate de inertie; schimbarile ei nu se fac o data cu schimbarea regimului politic ci urmaresc
succesiunea civilizatiilor” (Ghebrea, 2000, p.5). Ultimele opinii sustin ca familia cauta acum sa se
debaraseze de “gloria” conservatorismului, de “meritul” de a fi pastratoarea va lorilor nationale,
devenind mai curând “barometrul” schimbarilor sociale, trecând printr-un vizibil proces de
democratizare, laicizare si liberalizare (Mihailescu, 2000, p.17). Avem de-a face de aceasta data cu o
familie integrata tot mai puternic în socie tatea globala, tot mai mult conditionata de schimbarile
economice si sociale, influentând la rândul ei dinamismul social global.
Disputa privind stabilitatea sau shimbarea familiei, mentinerea sau declinul ei este probabil
una care nu se va încheia prea curând. În contextul social tot mai dinamic si mai complex,
confruntându-ne cu cerinta de a fi analisti ai realitatii contemporane, avem tendinta de a vedea
schimbare peste tot, de a ne îngrijora adesea înainte de vreme, de a ne pripi cu predictiile noastre si
de a accelera noi însine mersul lucrurilor. Opinia mea este ca pe de o parte, se exagereaza în privinta
fenomenelor de eroziune a familiei, iar pe de alta, multe din schimbarile constatate se datoreaza în
parte si dezbaterilor nesfârsite pe aceasta tema, având loc un proces de tipul celui descris de Thomas:
o situatie definita drept reala devine reala prin consecintele ei. De altfel, în societatea contemporana
opiniile stiintifice sunt mediatizate devenind în ipostaza lor vulgarizata unul din factorii schimbarii.

1
Am ales drept cadru de analiza un model pentru care opteaza majoritatea cercetatorilor familiei, cel al trecerii de la
traditionalitate la modernitate si postmodernitate. Simplif icând, iata care ar fi cele mai importante caracteristici:
modelul traditional se întinde pâna spre sfîrsitul secolului al XIX-lea în Europa (Occidentala), iar referinta principala
este familia extinsa ; modelul modern este caracterizat prin forma nucleara (sot, sotie, copii), rata de fertilitate
reducându-se treptat, o data cu cresterea continua a nivelului de trai si emanciparea femeii; modelul postmodern sau
modelul diversitatii a început sa se dezvolte prin anii '60 - '70 în Occident o data cu “criza” fa miliei nucleare si cu
proliferarea modelelelor familiale alternative (între care: familia comasata, coabitarea informala, celibatul definitiv,
cuplurile homosexuale, etc). Desi este propriu societatilor occidentale, majoritatea autorilor considera ca si fa milia
româneasca se înscrie în acelasi pattern, fara a-l considera însa universal, obligatoriu si liniar (vezi Ghebrea, 2000; I.
Mihailescu, 2000, etc).

4
I.2. Postmodernitate

Schimbarile din ultimele decenii din societatea occidentala au nascut ideea ca ne aflam în fata
unei noi civilizatii, diferita de cea industriala si denumita de majoritatea teoreticienilor postmoderna.
Postmoder nismul înseamna în primul rând renuntarea la definitii si clasificari; nu mai avem
modele ideale dominante într-un domeniu sau altul, nu mai exista “calea cea mai buna”.
Postmodernitatea însasi nu se mai poate clar defini si caracteriza, caci ar însemna sa procedam într-o
maniera moderna. Conceptele nu mai au un înteles univoc, pot fi redefinite în functie de context.
Iata câteva schimbari sociale (vezi Ghebrea, 2000) care marcheaza etapa postmoderna pe mai
multe domenii:
• în economie – procesul de globalizare, constituirea corporatiilor multinationale, predominanta
sectorului tertiar (al serviciilor), investitia în “imaterial” (nu în materii prime sau salarii ci în
marketing, publicitate, management, informatizare);
• în politica – predominanta politicii locale si sectoriale, constituirea regionalismului, miscari
sociale si politice (nu sindicaliste ca în epoca moderna, ci miscari ale minoritatilor sexuale,
etnice, rasiale, miscari feministe, ecologiste); critica sociala nu mai e ancorata în vreo filosofie,
ci e pragmatica;
• în morala – epoca permisivitatii (totul e contestabil, nu exista reguli si nici solutii garantate);
• în comunicare – noi mass-media si tehnologii de comunicare; începând cu anii ’90 era
internetului;
• în viata cotidiana – noi stiluri de viata2 , o filosofie a libertatii si experimentarii, noua faza a
consumerismului, un hedonism controlat, noi modalitati de petrecere a timpului liber.
• în sfera familiei – primatul intereselor individuale în fata asteptarilor pe care societatea le are de
la famil ie, proliferarea altor tipuri de familii; chiar si în cadrul familiei nucleare se schimba
statusurile si rolurile, casatoria este mai mult un parteneriat

2
Numita de unii autori si “vârsta inocentei”(Maris, 1988, p.67), anii ’60 si o parte a anilor ’70 re prezinta perioada unei
intense curiozitati, a unei dorinte de a experimenta; este epoca hippie, a “revolutiei sexuale”, a consumului de droguri în
rândul tinerilor, a unor puternice miscari studentesti, a tulburarilor sociale în general. Este de fapt “revolta tineretii” care
nu mai recunoaste autoritatea parintilor si vrea sa-si creeze propria societate. “Etica protestanta” prin care realizarea unei
persoane era judecata mai ales dupa succesul material a fost înlocuita de “etica existentialista”, centrata pe “a fi” si nu pe
“a avea”, pe “a te cunoaste”, “a experimenta”. Anii ’80 au marcat trecerea la “maturitate”, aducând în prim-plan o
revigorare a conservatorismului, însa unul mai tolerant la diferente, un hedonism controlat (un mare impact a avut aparitia
SIDA care a curmat milioane de vieti). Indivizii încep sa fie din nou interesati de cariera profesionala si obsedati de
succes; se pune un pret tot mai mare pe imagine, pe un aspect fizic placut, astfel încât devin interesati de sanatatea
organismului lor, fac mult sport, începe moda operatiilor estetice iar în privinta consumului începe epoca “fara”: bauturi
fara alcool, cafea fara cofeina, dulciuri fara zahar, hrana fara colesterol, naturista si vegetariana, etc. Anii ’90 pot fi
caracterizati prin îmbinarea celor doua tendinte, în sensul cresterii tolerantei si dorintei de a experimenta dublata însa de o
crestere a luciditatii având în vedere experientele generatiilor trecute.

5
I.3. Schimbari în sfera familiei

I.3.1. Schimbari la nivel demografic:


• Criza nuptialitatii
Reculul ca satoriilor a început în Occident în a doua jumatate a anilor '60, întâi în tarile
Scandinave, apoi în Elvetia, Austria, Germania, vestul Europei si în final în sudul Europei3 . Tot în
aceasta perioada a avut loc explozia demografica a celibatarilor. La ultimul recensamânt din Suedia
51% din totalul gospodariilor erau reprezentate de persoane singure (Yerbook of Nordic Statistics, 1994,
p.55).

• Banalizarea divortului
Divorturile se multiplica si survin din ce în ce mai devreme în viata cuplului. Unul din 7 copii
americani este crescut de un singur parinte, în zonele urbane-unul din 4 (Toffler, 1983, p.288) . Se
apreciaza ca aproximativ jumatate din casatoriile din SUA4 se termina prin divort (Broderick, 1988,
p.328). Rata divortialitatii a crescut în Marea Britanie de 6 ori între 1960 si 1980, iar numarul
cuplurilor care au divortat în anii '70, e de trei ori mai mare decât numarul divortatilor din deceniul
anterior (Parkinson, 1988, p.12).
De fapt, casatoria propriu-zis ramâne destul de populara (în ciuda unui recul care se
înregistreaza si aici). Cu alte cuvinte experienta divortului nu împiedica oamenii sa se
recasatoreasca, dar aceste recasatoriri au o probabilitate mai mare de a se termina la rândul lor prin
divort.
Totusi, cercetari care nu s-au rezumat la simple comparatii de date statistice demonstreaza ca
trebuie sa privim cu retinere prezicerile pesimiste cu privire la dezintegrarea familiilor si disparitia
casatoriei ca un contract pe viata. Comparatiile nefavorabile dintre prezent si trecut pot fi înselatoare.
Stabilitatea familiei ar putea fi un mit mai degraba decât o realitate istorica. Paradoxal, în unele tari,
unul din motivele pentru care ratele divortialitatii au crescut este ca un numar mai mare de oameni se
casatoresc. În 1911, circa 20% dintre englezoaice nu se casatorisera niciodata, comparativ cu 10% în
prezent. În SUA, proportia de celibatari la barbatii cu vârste între 55-64 ani a scazut de la 8,4% în
1950 la 4,3% în 1983, iar la femei de la 7,9% la 4,4% (Hardyment, 2000, p.39). Cercetatorii sugereaza ca
în secolele trecute, ratele recasatoririlor consecutive decesului unuia dintre parteneri (si sa nu uitam

3
Declinul autoritatii parentale, înmultirea posibilitatilor de a dobândi independenta economica si sociala mai devreme au
facut ca într-o prima perioada (anii ’60) rata casatoriilor sa creasca iar vârsta la casatorie sa scada. Miscarile de
emancipare a femeii, cresterea perioadei de scolarizare ca si schimbarile valorice mai largi au condus ulterior la cresterea
vârstei la prima casatorie si nu neaparat la scaderea nuptialitatii (vezi Capllow&all, 1982; Scanzoni, 1995 etc.)
4
Anexele 1 si 2 prezinta o evolutie a statutului marital al populatiei si a tipurilor de gospodarii din SUA în
perioada 1970 – 2000

6
ca mortalitatea era foarte ridicata) ar putea sa fie la fel de mari ca cele de astazi consecutive
divortului (Parkinson, 1993, p.12). În plus, numarul casatoriilor care se terminau în separari informale
nu poate fi comparat cu cifrele de astazi pentru ca nu era înregistrat. Durata medie a casniciei din
prezent este comparabila cu cea de acum 100 de ani.
• Scaderea natalitatii
Datorita emanciparii femeii, a cresterii participarii ei pe piata muncii, datorita accesului tot mai
larg la mijloacele contraceptive, în contextul schimbarilor valorice recente, tot mai multe cupluri
amâna conceptia copiilor sau chiar renunta la a mai avea copii. Astfel, în Suedia 18,6% din
gospodarii erau cupluri conjugale cu copii si 23,5% cupluri fara copii (Yearbook of Nordic Statistics, 1994,
p.55). Cel mai adesea numarul de copii ai unei femei se reduce prin amânarea nasterilor si deci prin
scurtarea perioadei fertile. În 1999 indicele sintetic de fertilitate pe plan mondial era de 2,9 copii pe
femeie însa în Europa acesta era de doar 1,4 - sub nivelul necesar înlocuirii generatiilor.
• Cresterea fertilitatii ilegitime
Desi în cupluri se nasc tot mai putini copii, în afara casatoriei numarul de copii a crescut
considerabil. Acesti copii sunt în mare parte doriti de mama (exceptând probabil mamele adolescente
al caror numar a crescut de asemenea) fara ca aceasta sa doreasca o legatura cu tatal biologic. În
Franta, un nou-nascut din cinci este nascut în afara casatoriei, în timp ce în anii '70 era doar unul din
opt (Ferreol, 1994, p.514).

I.3.2. Schimbari în stilurile de viata familiala


• Dezvoltarea familiilor monoparentale
Unii autori afirma ca ne îndreptam catre o societate "matricentrica" întrucât mama este cel mai
adesea cea care are grija de copil. Acest tip de familie manifesta o stabilitate mult mai mare decât
cuplul, cum este si firesc. În 1991 în Marea Britanie erau 1,3 mil. de familii monoparentale
comparativ cu 0,5 mil. în 1971 continând aproximativ 2,2 mil. de copii dependenti fata de 1 mil. în
1971. Aceasta înseamna ca una din 5 familii cu copii este familie monoparentala (Haskey, 1992, p.118) .
• Aparitia “familiei comasate”
Doua persoane divortate cu copii se recasatoresc, adunând copiii din ambele familii într-un nou
tip de familie largita – unul din 4 copii americani fac parte din asemenea familii (Toffler, 1983, p.289).
• Aparitia altor tipuri de menaje
Este vorba despre casatorii homosexuale, grupari de persoane care se aduna pentru a împarti
cheltuielile, casatorii în serie, conglomerate de familii, etc. Toate acestea trebuie privite însa cu
retinere întrucât desi se bucura de o mare mediatizare, studii recente asupra comportamentului sexual

7
din SUA si Anglia arata ca nu au fost niciodata atât de raspândite pe cât ar indica opinia publica.
Poate datorita amenintarii SIDA si a altor boli care ne amintesc de destinele noastre biologice, poate
datorita unei morale înnoite, toate aceste aranjamente îndraznete vor ramâne optiunea unei minoritati
si escapade numai ocazionale ale majoritatii celor care le experimenteaza (cazul comunelor de
hippioti care desi au cuprins marea masa a studentimii americane la un moment dat, au avut o viata
scurta). Un studiu de opinie din 1997 din SUA arata ca a petrece cea mai mare parte a vietii cu o
singura persoana ramâne idealul pentru 95% dintre femei si 84% dintre barbati (Hardyment, 2000, p.47).
• Dezvoltarea uniunilor consensuale si aparitia „relatiei pure”
Tot mai multe cupluri prefera coabitarea neoficializata în locul casatoriei legale. Raspândirea
acestui stil de viata a impus nenumarate analize, cercetatorii observând ca uniunile consensuale sunt
de fapt un simbol al relatiei de dragoste din societatea postmoderna, astfel încât interpretarile sunt
valabile si pentru cuplurile casatorite legal care în acest context dezvolta un nou tip de relatie,
numita de Anthony Giddens, “relatia pura”, relatia de “dragoste confluenta”.
Relatia pura este o “situatie unde relatia sociala a fost initiata numai pentru ea însasi, pentru
ceea ce poate obtine fiecare persoana dintr-o asociere sustinuta cu cealalta, si se continua numai în
masura în care amândoi partenerii considera ca le aduce suficiente satisfactii pentru ca fiecare s-o
mentina” (Giddens, 1992, p. 59). Dragostea confluenta, sentimentul caracteristic relatiei pure nu are loc
între doua persoane “menite” una pentru cealalta, ci între doua persoane care s-au gasit mai mult sau
mai putin întâmplator. Ele nu sunt “alese”, ci se aleg încontinuu una pe cealalta. Nu mai este
importanta gasirea unei “persoane deosebite” si conteaza tot mai tare realizarea unei “relatii
deosebite” (Giddens,1992, p.62) . Succesul relatiei depinde de rezultatul încercarilor de compatibilizare,
de întelegere reciproca. Este vorba de un “proces de productie” mai mult decât de o “armonie
statica” si necesita efort si tehnica: tehnica de comunicare, de rezolvare a conflictelor si nu în ultimul
rând tehnica sexuala.
Cuplurile consensuale, care traiesc împreuna fara a fi casatorite oficial, ofera un prilej de
explorare detaliata a provocarilor relatiei pure. Respingând oficializarea, îndragostitii încearca sa
realizeze o relatie integral autosuficienta, ambitie destul de riscanta: “coabitarea juvenila
contempor ana poate aparea ca o încercare (problematica) de sinteza a caracteristicilor, greu de
conciliat, ale vietii conjugale si ale legaturilor extraconjugale” – ceea ce “caracterizeaza obsesia
moderna de a câstiga pe toate planurile si de a nu sacrifica nici una dintre posibilitati” (Béjin,1998, p.
178) . Fragilitatea acestei relatii este ceea ce o face valoroasa în ochii partenerilor. Ea ofera un spatiu
vast de alegeri. Partenerii sunt liberi sa stabileasca reguli care sa protejeze cuplul de la disolutie –

8
privind de exemplu fidelitatea sexuala, sau distributia responsabilitatilor casnice, reguli care nu au
însa nici un sprijin extern. “Coabitarea juvenila oscileaza între acesti doi poli: stabilirea unei
complementaritati favorabile vietii prelungite în comun, dar care conduce la specializarea fiecarui
partener în anumite sarcini si astfel la diminuarea unor potentialitati si, pe de alta parte, cautarea
acestei “egalitati”, acestei simetrii perfecte (…). Aceasta oscilatie se traduce printr-o negociere
neîncetata asupra diviziunii atributiilor: ineluctabile diferende între egali” (Béjin,1998, p. 180).
Tipul relatiei pure nu se rezuma la relatiile de dragoste ci este valabil si pentru celelalte:
parinti – copii, rude, neamuri, prieteni. Toate acestea devin relatii care evolueaza permanent si în
care se descopera modul de raportare la celalalt “din mers”. Apar strategiile alternative de crestere a
copilului: calitatea relatiei este pe primul plan, sensibilitate si întelegere de ambele parti, intimitatea
înlocuind autoritatea parinteasca. Parintii sunt mai degraba “prietenii” copilului, ocrotitorii
confidentii si sfatuitorii lui.
Prietenii devin la fel de importanti ca rudele. Prieteniile devin un fel de pacturi si pot reusi
acolo unde familia a esuat. Studii recente desfasurate de South Bank University din Londra arata ca
în termenii folositi de cei intervievati pentru a descrie prietenia limbajul familiei este foarte viu.
Prietenii devin un fel de “familie pe care ti-o creezi”, o “familie la alegere”(Hadyment, 2000, p.87). De
altfel, Mark Granovetter a scris în 1974 un articol intitulat “Puterea legaturilor întîmplatoare” (“The
Strength of the Weak Ties”) în care demonstreaza ca prietenii, vecinii cu care mentii o legatura
puternica, de lunga durata, joaca un rol important important în viata individului si chiar în
functionarea plina de succes a familiei (Broderick,1988, p.298). Pe lânga suportul afectiv si emotional, ei
asigura legaturi cruciale cu lumea economica si sociala exterioara. Mai mult, familiile care nu dis pun
de asemenea legaturi sufera adesea de lipsa de informatie, ramânând izolate. Functia de informare
este una din cele mai importante functii ale unor astfel de legaturi, conferind nu în ultimul rând
accesul la influenta si putere.

I.4. Viitorul familiei

Prezicerile în privinta casatoriei si familiei asa cum o stim sunt de multe ori pesimiste.
Ritmul accelerat al schimbarilor îsi pune amprenta asupra indivizilor si face – în opinia unor
observatori – aproape imposibil un proiect de durata între doi parteneri.“Este posibil de demonstrat
ca, pâna si într-o societate relativ stagnanta, probabilitatile matematice sunt clar defavorabile oricarui
cuplu care încearca sa atinga acest ideal al împlinirii paralele (...) Într-o societate aflata în miscare
rapida, în care multe lucruri se schimba în mod repetat, în care sotul urca si coboara o diversitate de

9
scale economice si sociale, în care familia este iar si iar despartita de camin si comunitate, în care
indivizii pleaca din ce în ce mai departe de parinti, de re ligia de origine, si din ce în ce mai departe
de valorile traditionale, este aproape un miracol daca doua persoane se dezvolta în ritmuri cât de cât
asemanatoare” (Toffler,2000, p. 250).
Parerile sunt ca de obicei împartite: observatorii pesimisti observa un cerc vicios al
degradarii familiale amplificata prin intermediul unei socializari deficiente sau datorita presiunilor
infrastructurale (în special cele ocupationale, datorate schimbarilor la nivel economic) în timp ce
observatorii mai optimisti cred ca perioada actuala este una a tatonarilor, a explorarii în vederea
atingerii unui nou echilibru familial. “A încerca sa rezolvam aceasta criza a casatoriei prin masuri
morale, sociale sau stiintifice, provenite din simpla dorinta de a pune capat degradarii, n-ar însemna
oare sa negam în mod arbitrar caracterul pe care pare sa -l prezinte ea: acela al cautarii, înca oarbe
aproape, a unui nou echilibru al cuplului?” (de Rougemont,2000, p. 320).
Analizând experienta societatilor occidentale si a celor nordice în special multi autori (din
categoria celor optimisti) considera ca tendinta de individualizare se amplifica pâna la un anumit
punct. “Semnele unei individualizari continue sunt contrabalansate de o crestere a importantei
valorilor traditionale asupra structurii familiale, mai cu seama în unele dintre cele mai
individualizate state (...) Avem impresia ca pendulul individualizarii se misca înapoi, dupa ce
oamenii au fost confruntati cu consecintele ideilor duse prea departe.” (Van den Akker, Halman, de
Moor,1993, p. 109). Încercarile de echilibrare de la nivel individual se vor agrega într-un echilibru, mai
mult sau mai putin stabil, la nivel social. În final vom avea o crestere a atasamentului fata de familie,
fie ca este vorba de “familie asa cum o stim” , fie ca este vorba de noile tipuri familiale. “Este
interesant de remarcat ca dorinta pentru cresterea atasamentului fata de familie este mai puternica în
tarile în care schimbarile în modelele familiale au fost profunde (n.n tarile nordice) decât în
societatile în care aceste schimbari au avut un rol mult mai mic (...)”, iar explicatia ar putea fi: “fie
constientizarea dificultatilor generate de schimbari si dorinta de a consolida familia nucleara, fie
dorinta de crestere a atasamentului fata de noile forme de familie” (Mihailescu ,2000, p. 24)
În aceeasi nota qvasi-optimista trebuie amintit ca numeroase cercetari au confirmat faptul ca,
în ciuda asteptarilor, proportia comportamentelor familiale relativ traditionale a ramas foarte mare.
“Acceptarea în crestere a relatiilor alternative nu înseamna ca oamenii se vor implica ei însisi în
astfel de relatii. Casatoria nu mai este considerata indispensabila, dar în acelasi timp casatoria este
înca preferata (…); ceea ce s-a schimbat în aceste arii ale vietii familiale a fost o crestere a tolerantei
pentru comportamente anterior inacceptabile, dar nu si o crestere a implicarii active în astfel de
comportamente” (Elster, Halman, de Moor,1993, p. 14).
10
II. Familia româneasca în context european

II.1. Comportamente nuptiale si reproductive

În continuare vom trece în revista principalii indicatori demografici relevanti în sfera


familiei, comparând valorile din tara noastra cu cele de la nivelul Europei Occidentale, analizând
acolo unde este cazul si date din anchete desfasurate recent, în scopul identificarii modelului
familial dominant precum si structurii gospodariei5 .
Rata nuptialitatii este semnificativ mai mare în Romania – 6,2 la mie (6,6 la mie în urban
si 2,05 la mie în rural) fata de media din tarile occidentale – 5,4 la mie. Totusi, valoarea este în
continua scadere, având în vedere ca în 1990 era de 8,3 casatorii la 1000 locuitori.
Constatam în acelasi timp o tendinta de amânare a casatoriei reflectata prin vârsta medie
la casatorie, care a crescut de la 23,7 ani pentru femei si 26,9 ani pentru barbati în 1990, la 25 ani
pentru femei (23,6 în rural si 26 în urban) si 28 ani pentru barbati (27,7 în rural si 29 în urban) în
1999. De asemenea, vârsta medie la prima casatorie a crescut de la 22 ani la femei si 25 la
barbati în 1990, la 23,3 ani la femei (22,2 în rural si 24,2 în urban) si 26,5 ani la barbati (26,3 în
rural si 26,7 în urban) în 1999. Totusi, valorile se mentin mai mici decât în tarile din Comunitatea
Europeana unde vârsta medie la prima casatorie era în 1992 de 25 ani pentru femei si 27,5 ani
pentru barbati, valori comparabile cu cele privind vârsta medie la casatorie de la noi. V. Ghetau
observa în acest sens ca asistam la o conservare a unui model cultural al casatoriei definit prin
preferinta ridicata pentru legalizarea relatiei, proportie scazuta a celibatului definitiv si vârsta
tânara la încheierea casatoriei (Ghetau, 2000).
Rata divorturilor este de 1,53 la mie (1,53 în urban si, asa cum era de asteptat, mult mai
mica în rural – 0,92). În Comunitatea Europeana este de 1,59. Faptul ca cele doua valori sunt
apropiate nu înseamna ca Romania are o rata a divortialitatii crescuta, ci ca rata divortialitatii
occidentale este în continua scadere (dupa punctul maxim atins în deceniul 8), fapt explicabil prin
scaderea nuptialitatii.
Coabitarile ramân ancorate în aspectul juvenil (pîna în 30-35 ani) si provizoriu. La
recensamântul din 1992 s-au înregistrat doar 1% coabitari din totalul cuplurilor.
Conform Barometrului de Opinie Publica din 2001 proportia persoanelor care traiesc în
uniune libera/concubinaj/casatoriti fara acte este de 3.3%, reprezentând 5,2% din totalul uniunilor

5
Ultimele anchete au considerat gospodaria unitate de analiza, în consecinta analiza va viza în principal structura
gospodariei si nu a familiei. Prin gospodarie am înteles totalitatea persoanelor cu menaj comun.

11
si fiind mult inferioara valorilor din Europa Ocidentala. Totusi, fenomenul este mai raspandit în
cadrul tinerilor si mai ales în mediul urban.

Tabel II.1.1: Casatoriti legal si în uniuni consensuale pe vârste în Bucuresti (%)

Vârsta (în ani împliniti)


18-24 25-34 35-44 45-54 55-64 65+
Starea civila Casatorit(a) cu acte 9,6 64,7 85,0 82,8 68,1 60,1
Casatorit(a) fara acte / în uniune
7,7 5,8 5,1 3,4 2,7 1,2
libera / concubinaj
Sursa: Baza de date Barometrul de Opinie Publica 2001

În cadrul tinerilor între 18-24 ani din Bucuresti este o practica aproape la fel de raspândita
ca si cuplul legal constituit, proportii peste medie înregistrându-se si la grupa de vârsta 25-34 ani
si 35-44 ani. Amploarea fenomenului variaza învers proportional cu vârsta, dupa 45 de ani fiind
mai degraba marginal.
Rata natalitatii este de 10,4 la mie în timp ce în Comunitatea Europeana media este de
11,4. Astfel, natalitatea este mai mica decât în majoritatea tarilor occidentale dezvoltate. Iata
câteva exemple: SUA – 14.6, Norvegia – 13.3, Olanda – 12.7, Franta – 12.6, Marea Britanie –
12.3, Suedia – 10.0, Germania, Ita lia, Spania – 9.3. Scaderea numarului de nascuti nu surprinde în
contextul tranzitiei si având în vedere politica pronatalista de dinainte de 1989. “Ceea ce
surprinde este faptul ca dupa dramatica evolutie a fenomenului dinainte de 1990 nivelul nu a
coborât sub 10 la mie, asa cum s-a întâmplat în cele mai multe dintre tarile aflate în tranzitie, înca
din 1993 – 1994” (Ghetau, 2000, p. 26). Iata în acest sens câteva exemple: Ungaria – 9.4, Slovenia –
9.0, Federatia Rusa – 8.8, Cehia – 8.7, Ucraina – 8.3, Bulgaria – 7.9. Mai mult, în cazul tarii
noastre, în anii 1997–1998 s-a înregistrat chiar o crestere a natalitatii, determinata de dorinta de
recuperare a parintilor care au amânat o perioada nasterea celui de-al doilea sau al treilea copil în
speranta unor vremuri mai bune (acestea au întârziat sa apara iar parintii nu mai aveau timp sa
astepte).

12
II.2. Perceptia importantei familiei

II.2.1. Locul pe care -l ocupa familia în viata individului

Familia detine primul loc în ierarhia diferitelor domenii ale vietii, la diferenta destul de mare
de celelate. Aproximativ 85% dintre persoanele intervievate considera ca familia este foarte
importanta în viata lor, comparativ, de exemplu, cu un sfert care apreciaza ca timpul liber sau
prietenii sunt foarte importanti. La polul opus se afla politica pe care majoritatea subiectilor o
considera neimportanta. Munca, domeniu plasat pe locul al doilea si religia, domeniu plasat pe
locul al treilea sunt considerate de asemenea importante sau foarte importante în viata individului.

Grafic II.2.1.1: Importanta diferitelor domenii in viata individului

100

80

60

40

20

0
Familia Munca Religia Prietenii Timpul liber Politica

Important Neimportant

Sursa: Baza de date EVS 1999

II.2.2. Aprecierea calitatii vietii de familie

Daca analizam comparativ satisfactia fata de diferite aspecte ale vietii individului, cea fata de
viata de familie ramâne în continuare cea mai ridicata, la diferente semnificative de restul.

13
Grafic II.2.2.1: Multumirea fata de cateva aspecte ale vietii

90

60

30

0
Viata de Realizarile Modul de Profesia Locul de Relatiile Veniturile Viata
familie din viata petrecere a munca dintre obtinute politica
timpului oameni
liber

Multumit Nici multumit, nici nemultumit Nemultumit


Sursa: Baza de date Diagnoza Calitatii Vietii 1999

Si relatiile de familie în general ofera mare satisfactie indivizilor, mai mult de 80% din subiecti
apreciindu-le drept bune si foarte bune.

Grafic II.2.2.2: Aprecierea relatiilor de familie si a altor aspecte

90

60

30

0
Relatiile din familie Relatiile cu vecinii Locuinta Veniturile familiei

Buna(e) Satisfacatoare Proasta(e)


Sursa: Baza de date Diagnoza Calitatii Vietii 1999

14
Astfel, putem stabili un model familial în care relatiile din interiorul familiei dar si cele
din exterior, cu vecinii, sunt „bune” si „foarte bune”, în care locuinta este în general „buna”, daca
nu oricum „satisfacatoare”, dar în care veniturile familiei sunt mai degraba apreciate drept
„proaste” si „foarte proaste”. Cu alte cuvinte, satisfactia fata de resursele „imateriale” ale familiei
(relatiile dintre membrii, retelele mai largi cu vecinii) este foarte ridicata în timp ce satisfactia
fata de resursele materiale este mai degraba scazuta - locuinta e considerata satisfacatoare dar
venitul apare ca principalul motiv de insatisfactie si, asa cum vom vedea pe parcurs, este
considerat principala cauza a aparitiei problemelor în familie.
Analizând evolutia satisfactiei fata de relatiile de familie dupa 1989 observam ca aceasta
ramâne crescuta, proportia celor care apreciaza relatiile drept “bune ” si “foarte bune” depasind
trei sferturi din populatia chestionata. Totusi, semnalam în ultimii doi ani din analiza o usoara
tendinta descendenta, o deplasare a unei parti din aprecieri de la “foarte bune” si “bune” catre
“satisfacatoare”.

Grafic II.2.2.3: Dinamica aprecierii relatiilor de familie 1999 - 1999

80

70

60

50

40

30

20

10

0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Foarte bune Bune Satisfacatoare Proaste Foarte proaste

Sursa: Bazele de date Diagnozele Calitatii Vietii 1990 – 1999

15
ÎI.3. Valori si mentalitati în sfera familiei

ÎI.3.1. Ce înseamna o casatorie fericita

Tabel ÎI.3.1.1.: Lucrul cel mai important pentru ca o casnicie sa fie fericita6 ( % )

Conditii bune

apropiate
Încredere
reciproca

reciproca

Fidelitate

de locuit
Locuinta

Potrivire

educatte
reciproc
Criteriul

proprie

Aceeasi
sexuala
Sprijin

Vârste
Iubire

Copii
Bani
Sex Masculin 21,5 20,8 16,6 13,4 13,5 2,6 2,9 2,1 0,9 0,6 0,1

Feminin 25,3 19,8 15,6 13,1 12,6 3,6 1,8 1,7 0,9 0,8 0,2

Casatorit(a) 22,5 21,2 15,9 14,6 13,1 2,8 2,0 2,0 0,1 0,4 0,1
Starea
civila Uniune libera/ 18,8 20,3 21,9 12,5 18,8 - 1,6 1,5 4,3 - -
concubinaj
Divortat(a) 23,2 16,1 19,6 7,1 7,14 8,9 1,8 1,7 5,3 - -

Separat(a) 30,0 19,9 20,1 - 10,1 - 9,9 - 10,0 - -

Vaduv(a) 24,1 14,7 17,9 15,6 14,3 4,0 0,9 1,3 - 0,4 -

Necasatorit(a) 29,3 21,5 12,5 6,6 11,3 3,5 2,3 1,5 3,9 2,3 0,3
Vârsta Pâna în 24 ani 31,7 18,8 13,5 5,8 11,5 4,3 2,9 1,4 3,4 1,4
25 – 34 ani 23,6 24,8 15,7 11,9 11,9 2,5 2,5 0,9 0,9 0,9 0,3
35 – 54 ani 24,3 20,6 17,1 11,6 13,4 2,6 2,1 2,6 0,7 0,7 0,3
Peste 55 ani 20,6 18,3 16,0 17,4 13,6 3,2 2,1 1,7 0,3 0,4 -

Mediul Rural 20,6 20,0 17,1 15,2 14,8 3,2 2,2 1,8 0,5 0,4 0,2

Urban 26,2 20,4 15,2 11,5 11,4 3,1 2,3 1,9 1,2 1,0 0,1

Total 23,6 20,2 16,0 13,2 13,0 3,2 2,3 1,8 0,9 0,7 0,2
Sursa: Baza de date Barometru de Gen 2000

Constatam ca atât la nivelul întregului esantion, cât si la nivelul celor mai multe din
categoriile de populatie7 obtinute prin împartirea în functie de diferite criterii socio -demografice,
pe primul loc se afla iubirea, considerata esentiala pentru ca o casator ie sa fie fericita, iar pe locul
al doilea, la o diferenta destul de mica, încrederea reciproca între parteneri. Procente destul de
ridicate au înregistrat si locuinta proprie, sprijinul reciproc si banii, celelalte aspecte întrunind

6
S-a solicitat un singur raspuns la întrebare.
7
Mai putin la categoria celor care traiesc în uniune libera, la categoria de vârsta de 25-34 ani , la cei cu educatie
primara si cu studii superioare.

16
doar o mica parte din adeziuni. Sa vedem daca identificam variatii semnificative în functie de
criteriile considerate.
• Sexul nu reprezinta un criteriu de diferentiere, atât în rândul femeilor, cât si în rândul
barbatilor pastrându-se aceeasi ierarhizare. Totusi, femeile par sa acorde o mai mare importanta
iubirii decât barbatii – diferenta nu este însa decât de 4%. La celelate aspecte diferentele dintre
sexe nu depasesc 1–2%.
• Starea civila induce diferentieri semnificative. Chiar daca diferentele dintre ponderi nu
sunt mari, apar adesea schimbari de ierarhie. Un pattern atipic identificam la persoanele care
traiesc în uniune libera/concubinaj: pe primul loc se afla locuinta proprie, pe locul doi -
încrederea reciproca, iar pe locul trei, la egalitate - iubirea si banii (procentul celor care considera
banii lucrul cel mai important este cel mai ridicat dintre toate categoriile luate în considerare).
Spre deosebire de totalul populatiei, ca si de alte categorii în cadrul carora identificam prin
structura lui un pattern romantic, în acest caz avem de-a face cu un pattern realist, pragmatic,
postmodern în care iubirea nu mai este considerata cea mai importanta. Faptul ca locuinta este în
acest caz pe primul loc, având de altfel si pentru celelalte categorii o importanta deosebita se
datoreaza distorsiunilor induse de perioada tranzitiei. Scaderea nivelului de trai, cresterea
costurilor si lipsa facilitatilor în domeniu a facut pentru majoritatea cuplurilor aproape imposibila
achizitionarea unei locuinte proprii, devenind în final pe lânga o problema stringenta si un aspect
deosebit de important si puternic valorizat. Problema locativa este un fenomen raspândit în cazul
tinerelor cupluri, chiar si în rândul celor casatorite8 . De altfel, marimea medie a gospodariei este
net superiara altor tari europene, constatându-se o usoara crestere dupa 1989. Pe de alta parte,
importanta atribuita locuintei dezvaluie implicit un atasament crescut fata de familia nucleara,
majoritatea cuplurilor dorindu-si un camin propriu. Pentru cei care traiesc în concubinaj si care nu
doresc sa oficializeze legatura lor lipsa acestui camin devine o problema cu atât mai mare, având
de înfruntat mai multe dificultati în cazul unei gospodarii în comun cu alte persoane.
Interesant este si procentul relativ mare de indivizi din rândul celor separati, divortati si în
uniune libera care considera cel mai important aspect potrivirea sexuala comparativ cu procentul
din rândul celor casatoriti, demonstrând în cazul celor dintâi o atitudine mai liberala si orientarea
catre un model postmodern al relatiei.

8
Conform unor date mai vechi, mai mult de o treime din tinerele cupluri conjugale locuiesc împreuna cu parintii,
având menaj comun cu acestia, într-un tip de familie extinsa tributara nu atât persistentei modelului traditional, cât
dificultatilor generate de perioada tranzitiei. Georgeta Ghebrea a coordonat în cadrul ICCV o cercetare a acestui
fenomen al “coabitarii intergenerationale”

17
• Vârsta constituie un element semnificativ de diferentiere. Constatam o scadere a
importantei iubirii o data cu înaintrea în vârsta paralel cu cresterea importantei încrederii si
sprijinului reciproc dar si a resurselor materiale: locuinta proprie si banii. Fidelitatea, ca si
potrivirea sexuala înregistreaza un procent relativ crescut comparativ cu celelate categorii la cei
foarte tineri, de pâna în 25 de ani, iar copiii sunt considerati importanti mai ales în rândul
maturilor. Cu alte cuvinte tinerii, aflati la început de drum, sunt înca tributari modelului dragostei
romantice în casatorie, considerând ca celelate aspecte se vor rezolva de la sine daca exista iubire,
încredere si fidelitate între parteneri, în timp ce maturii sau vârstnicii, în urma unei experiente mai
bogate, adopta un model mai echilibrat, în care conteaza sprijinul reciproc si în care partea
materiala joaca de asemenea un rol important.
• Mediul de rezidenta nu induce diferentieri de ierarhie, dar constatam diferente
în procentele înregistrate: iubirea este considerata cea mai importanta într-o proportie mai mare în
urban în timp ce sprijinul reciproc sau banii sunt considerati mai importanti în rural. Variatiile pot
fi explicate probabil prin persistenta diferentei de model (adesea traditional în rural si modern în
urban) dar si prin diferentele în nivelul de trai.
În concluzie, patternul identificat la nivelul întregii populatii este unul modern, romantic,
care plaseaza iubirea si încrederea reciproca pe primul plan, adaptat însa la conditiile tranzitiei -
locuinta proprie si banii având de asemenea un rol important. Importanta acordata locuintei
(plasata pe locul trei) trebuie înteleasa si ca atasament fata de familia nucleara, ca optiune pentru
un camin propriu. Surprinzatoare este în acest context importanta relativ scazuta atribuita copiilor
într-o casnicie fericita. Celelalte conditii sunt mai degraba negijate: fidelitate, conditii bune de
locuit, aceeasi vârsta sau educatie. Potrivirea sexuala, conditie postmoderna a unei relatii este
considerata importanta de asemenea de foarte putini.

18
ÎI.3.2. Aparitia problemelor în casnicie

Tabel ÎI.2.3.1.: Cauzele aparitiei problemelor - doua mentiuni (%)


Masculin Feminin Total populatie
Lipsurile materiale sau lipsa de bani 57,5 54,7 56,3
Comportamentul copiilor 45,1 35,6 39,3
Bautura 9,3 19,2 15,2
Parintii / socrii 12,6 10,3 11,2
Neglijarea familiei de catre unul dintre soti/ parteneri 9,0 7,4 8,0
Sotul(sotia) / partenerul(a) nu aduce bani în cas a 3,3 3,5 3,4
Discutiile contradictorii 1,9 3,8 3,0
Stresul / oboseala 4,0 2,4 3,0
Lucrurile minore 4,4 0,6 2,1
Bolile 3,4 1,4 2,1
Alte probleme 5,0 5,9 5,9
Nu apar probleme 7,0 2,8 4,5
NS/NR 11,3 11,0 11,2
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Cea mai importanta cauza a aparitiei problemelor în casnicie este reprezentata de lipsurile
materiale sau lipsa de bani, la diferente foarte mari de restul aspectelor mentionate. De retinut ca
la prima mentiune aceasta a fost invocata de aproape jumatate din subiecti, în conditiile în care
celelalte probleme au fost mentionate de maxim 3-4%. Lipsa de bani este considerata drept
principala cauza a aparitiei problemelor într-o masura mai mare de catre barbati, explicatia fiind
probabil faptul ca responsabilitatea asigurarii necesarului material în gospodarie revine în mare
parte barbatilor. În familia romaneasca persista înca asteptarile complementare de rol conform
carora barbatul trebuie sa aduca bani în casa iar femeia trebuie sa aiba grija de copii si de
gospodarie.
Comportamentul copiilor este a doua cauza a aparitiei problemelor, la diferenta destul de
mare de celelalte mentionate, barbatii fiind se pare mai afectati de acest lucru decât femeile desi,
asa cum vom vedea, femeile sunt cele care se ocupa ma i mult de îngrijirea si educarea copilului.
Bautura este considerata cauza problemelor într-o masura mult mai mare de femei decât de
barbati, probabil datorita faptului ca acest obicei este mai raspândit în rândul celor din urma.
Parintii/socrii ca si neglijarea familiei de catre unul din soti sunt considerate cauze ale aparitiei
problemelor mai mult de catre barbati, diferenta fata de femei fiind totusi mica. Ultimele aspecte

19
sunt mentionate de un procent foarte mic, nemultumirea pe sexe variind de la caz la caz - faptul
ca sotul/sotia nu aduce bani în casa ca si discutiile contradictorii nemultumesc într-o mai mare
masura femeile, în timp ce stresul/oboseala, lucrurile minore, bolile nemultumesc într-o mai mare
masura barbatii.
Revenind la problema lipsurilor materiale, nu surprinde faptul ca a fost invocata de marea
majoritate a subiectilor. Iata cum se prezinta în timp aprecierea veniturilor familiei
Analizând datele pentru anii 1990 – 1999, observam ca proportia celor care apreciaza ca
veniturile familiei nu ajung nici pentru strictul necesar a crescut de 4 ori (de la aproximativ 10%
în 1990 la aproximativ 40% în 1999) în timp ce proportia celor care sustin ca ajung doar pentru
strictul necesar a crescut cu aproximativ 7%. Aceasta înseamna ca de la aproximativ o treime a
popultiei care se considera saraca în 1990 s-a ajuns la trei sferturi în 1999. Interesant este ca a
crescut mai ales ponderea celor care se considera aflati în saracie extrema (am considerat ca
aprecierea veniturilor ca neacoperind nici macar strictul necesar corespunde unei stari de saracie
extrema în timp ce aprecierea veniturilor ca asigurând numai strictul necesar corespunde unei
stari de saracie relativa). În acelasi timp ponderile în cadrul celorlalte categorii care ar acoperi
clasa de mijloc (urmatoarele doua categorii) si bogatii (ultima categorie) au scazut vertiginos: cei
care apreciaza ca veniturile ajung pentru un trai decent s-au înjumatatit (de la aproximativ 40% la
putin peste 15%), cei care îsi permit cumpararea unor obiecte mai scumpe au scazut de trei ori
(de la aproximativ 18% la 6%), iar cei care considera ca au tot ce le trebuie s-au diminuat de sapte
ori (de la 3,4% la 0,5%). Asa cum se observa si din grafic, schimbarile au fost mult mai
accentuate în primii ani, panta fiind abrupta pâna prin 1994 la toate categoriile, si apoi mai lenta,
însa respectând tendinta, în anii urmatori.

20
Grafic ÎI.3.2.1: Aprecierea veniturilor in raport cu necesitatile 1990-
1999

45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Nu ajung nici pentru strictul necesar Ajung numai pentru strinctul necesar
Ajung pentru un trai decent Pot cumpa unele obiecte mai scumpe
Au tot ce trebuie

Sursa: Bazele de date Diagnozele Calitatii Vietii 1990 – 1999

ÎI.3.3. Roluri si mentalitati

Traditionala diviziune a muncii în familie este în proces de modificare. Diferentierea


rolurilor a ramas, dar situatia este într-o schimbare structurala observându-se o mai mare
flexibilitate din partea celor doi parteneri. Totusi, 63% au considerat ca este datoria femeii mai
mult decât a barbatului sa se ocupe de treburile casei si 70% ca este mai mult datoria barbatului sa
aduca bani în casa.

Tabel ÎI.3.3.1.: Responsabilitatile femeii si barbatului în gospodarie (în functie de sex)

Masculin Feminin
Da Nu NS/NR Da Nu NS/NR
Este mai mult datoria femeilor decât a barbatilor
61,6 32,1 6,3 65,6 27,6 6,8
sa se ocupe de treburile casei?
Este mai mult datoria barbatilor decât a femeilor
71,2 22,1 6,7 68,6 24,4 7,0
sa aduca bani în casa?
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

21
Observam ca nu exista diferente semnificative în functie de sex.. Mai mult, un procent mai
ridicat de femei considera ca este datoria lor sa se ocupe de treburile casei ca si un procent mai
ridicat de barbati care considera ca este datoria lor sa aduca bani în casa, fapt care demonstreaza
asumarea deplina si voluntara a acestei identitatii de rol în cadrul familiei.
Interesant este însa procentul de 52% care considera ca muncile casnice ar trebui platite
(rasplatite) ca oricare alta munca si procentul de 81% care considera ca muncile casnice nu sunt
cele mai usoare munci, cu atât mai mult cu cât nu exista practic diferente în functie de sex.
Tabel ÎI.3.3.2.: Aprecierea muncilor casnice (în functie de sex)

Masculin Feminin
Nu m-am NS/NR Da Nu m-am NS/NR
În general sunteti de parere ca: Da Nu
gândit
Nu
gândit
Muncile casnice trebuie
platite / rasplatite ca orice 51,8 28,4 13,6 6,2 52,2 29,1 13,7 5,0
alta munca?
Muncile casnice sunt
10,0 80,4 6,9 2,7 10,9 81,8 5,6 1,7
cele mai usoare munci?
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Familia moderna, egalitara este preferata de majoritatea subiectilor. Totusi, cei care considera ca
barbatul ar trebui sa conduca în familie reprezinta un procent destul de ridicat.

Grafic ÎI.3.3.1.: Sunteti de parere ca in familii ca a dvs..(Barometrul de Gen,2000)


NS/NR Este de preferat ca
3% barbatii sa conduca
32%

Nu conteaza sexul Este de preferat ca


61% femeile sa conduca
4%

22
De aceasta data diferenta dintre barbatii si femeile care sustin ca este de preferat ca
barbatii sa conduca este de 11%. În acelasi timp, procentul femeilor care sunt de parere ca ar fi
mai potrivite în acest scop este dublu fata de cel al barbatilor, tot ele raspunzând într-o masura
mai mare si ca nu conteaza sexul.

Tabel ÎI.3.3.3.: Cine ar trebui sa conduca în familie (în functie de sex)

Sunteti de parere ca în familii ca a dvs:


Este de preferat ca Este de preferat ca Nu conteaza sexul NS/NR
barbatii sa conduca femeile sa conduca
Sex masculin 38,5 2,7 57,0 1,8
feminin 27,6 5,7 62,4 4,3
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Analiza itemilor urmatori ne va da o imagine mai cuprinzatoare.

Tabel ÎI.3.3.4.

Masculin Feminin
Da Nu Depinde NS/NR Da Nu Depinde NS/NR
Femeia trebuie sa-si 82,1 5,3 11,8 0,7 74,8 7,1 17,5 0,6
urmeze barbatul
Barbatii pot creste copiii
28,4 52,2 17,7 1,6 24,8 53,5 19,3 19,3
la fel de bine ca si femeile
Femeia este stapâna casei 57,4 27,5 13,2 1,9 64,7 19,4 13,7 2,3
Barbatul este capul familiei 85,8 6,8 6,4 1,0 81,1 8,1 9,4 1,5
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Astfel, marea majoritate a celor intervievati considera ca femeia trebuie sa-si urmaze
barbatul, diferenta dintre barbati si femei nefiind semnificativa. Pe de alta parte, faptul ca barbatii
nu pot creste copii la fel de bine ca femeile întruneste un acord mai slab, depasind totusi 50%,
fara a se înregistra diferente semnificative în functie de sex.
Interesanta este însa analiza comparativa a ultimilor doi itemi. În cazul afirmatiei ca
“femeia este stapâna casei” parerile sunt mai curând împartite, în timp ce în privinta adevarului
afirmatiei ca “barbatul este capul familiei” nu pare sa încapa vre-o îndoiala. Cu prima afirmatie
este de acord doar majoritatea simpla în cazul barbatilor si un procent mai mare, însa relativ
modest din rândul femeilor, fata de cea de -a doua exprimându-si acordul o majoritate covârsitore,
diferentele între sexe fiind abia perceptibile.

23
Sa vedem cum arata diviziunea muncii în gospodarie.

repara
Tabel ÎI.3.3.5.: Diviziunea muncii în gospodarie (%) - (dupa sexul respondetilor)

Are grija zilnica

Merge cu copiii

Merge cu copiii
Supravegheaza
Calca rufele
automobilul

timpul liber
Spala haine

Spala vase
Face curat
Pregateste
instalatiile

al copiilor
mâncarea

la doctor
lectiile si

la scoala
din casa

de copil
Repara

în casa
familei
Spala

Eu
Masculin 86,1 89,3 12,9 12,9 16,3 11,5 17,2 9,7 20,2 21,9 21,7
Feminin 13,9 10,7 87,1 87,1 83,7 88,5 82,8 90,3 79,8 78,1 78,3
Sot /
Partener
Masculin 3,6 3,2 96,1 96,1 95,5 95,9 95,6 96,1 94,1 89,4 88,1
Feminin 96,4 96,8 3,9 3,9 4,5 4,1 4,4 3,9 5,9 10,6 11,9
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

Daca analizam tabelul de mai sus observam ca majoritatea treburilor gospodaresti revin
femeii. Barbatul se ocupa cu reparatiile din casa si ale automobilului, femeia cu restul: pe de o
parte muncile casnice - gatit, spalat, calcat, curatenie si pe de alta cresterea si îngrijirea copilului
- supravegherea lectiilor si timpului liber al copilului, mersul la scoala sau la doctor.
Pe de alta parte, observam o discrepanta destul de mare, o lipsa de acord în privinta a ce si
cât considera ca face fiecare. Daca 10 – 15% din barbati apreciaza ca ei fac multe din muncile
casnice, femeile sunt mult mai intransigente, procentul celor care le recunosc asemenea
îndeletniciri partenerilor lor fiind de trei-patru ori mai mic (spre exemplu, daca 17% dintre barbati
considera ca se ocupa cu spalatul si calcatul hainelor, numai 4,5% din femei admit acest lucru). Si
în privinta îngrijirii copilului diferentele de optica se mentin, însa o proportie mai mare de femei
sunt de acord ca sotii lor se ocupa de aceste probleme (în general jumatate din procentul
barbatilor). De altfel, la întrebarea "Cine ar trebui sa se ocupe într -o familie de cresterea
copilului", 71% au raspuns ambii parinti si numai 28% mai ales mama, fiind însa recunoscuta
priceperea mamei în acest sens – asa cum am vazut, 53% afirma ca barbatii nu pot creste copilul
la fel de bine ca femeia.
Analiza comparativa a raspunsurilor la întrebarea daca sotul/sotia ar face mai bine sau mai
putin bine diferite munci întareste ipoteza ca treburile gospodaresti apartin în mare masura femeii.
Atât barbatii cât si ele însele considera ca sunt mult mai pricepute în majoritatea muncilor casnice
si chiar în cresterea si îngrijirea copilului.

24
Tabel ÎI.3.3.6.: Aprecierea comparativa a priceperii personale si a partenerului la anumite treburi gospodaresti
Comparativ cu dvs. credeti ca sotul(ia) / partenerul(a)
ar face mai bine sau mai putin bine urmatoarele:
Îngrijit Curatenie
Reparatii Gatit Zugravit
în casa mâncare copilul generala casa
bolnav în casa
Mult mai bine
Masculin 9,0 67,8 41,3 60,1 16,0
Feminin 48,2 4,9 2,6 5,4 22,5
La fel de bine
Masculin 6,4 4,3 7,7 12,6 14,2
Feminin 5,4 7,6 12,7 14,1 12,3
Mai putin bine
Masculin 32,1 2,8 1,9 2,6 16,8
Feminin 3,7 31,2 20,8 27,4 9,6
Nu le face deloc
Masculin 28,1 0,7 1,8 0,4 25,9
Feminin 6,3 20,5 8,5 17,0 17,1
NS/NR
Masculin 24,5 24,5 47,3 24,3 27,1
Feminin 36,3 35,8 55,5 36,1 38,4
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

În primul rând trebuie subliniat numarul mare de raspunsuri de tip „nu stiu” sau de
nonraspunsuri - în medie un sfert din barbati si o treime din femei. Asa cum era de asteptat,
femeile considera în general ca sotii lor ar face mai bine decât ele reparatiile în casa (totusi mai
putin de jumatate cred acest lucru) si eventual zugravitul (însa comparând datele reiese ca acesta
din urma constituie mai degraba unul din aspectele la care se pricep amândoi, oarecum în aceeasi
masura). Barbatii considera ca sotiile lor fac mai bine atât muncile casnice – gatitul si curatenia
înregistreaza procente foarte ridicate (pâna la doua treimi din barbati considera ca sotia le face
mult mai bine), cât si îngrijitul copilului bolnav, însa cu un consens mai redus (putin peste 40%).
De altfel, îngrijitul copilului bolnav este aspectul cel mai controversat, aproape jumatate din
barbati si mai mult de jumatate din femei raspunzând “nu stiu” sau refuzând sa raspunda la
aceasta întrebare.
Pe de alta parte, analizând raspunsurile la întrebarea cine are mai mult timp liber, femeile
nu par sa fie în dezavantaj fat a de partenerii lor, dimpotiva.

25
Tabel ÎI.3.3.7.: Aprecierea timpului liber disponibil în comparatie cu cel al partenerului

Fata de sot(ie)/partener(a) considerati ca aveti mai mult


sau mai putin timp liber?
Mai mult La fel Mai putin Nu pot aprecia NS/NR
Sex Masculin 27,2 33,5 28,9 1,6 1,6
Feminin 21,5 33,1 35,1 1,5 1,5
Total 24,3 33,3 32,1 8,7 1,5
Sursa: Baza de date Barometrul de Gen, 2000

În ciuda treburilor casnice pe care le are de realizat, se pare ca în opinia femeilor cât si în
cea a barbatilor tot ele au mai mult timp liber. Dupa cum se observa, proportia barbatilor care
considera ca au mai mult timp liber este egala cu cea care considera ca au mai putin, reprezentând
aproximativ o treime. La femei diferenta este mare, proportia celor care considera ca partenerii
lor au mai putin timp liber decât ele fiind cu 15% mai mare decât a celor care considera ca au mai
mult timp liber. Pentru aceasta apreciere exista cel putin doua explicatii. Pe de o parte, este
posibil ca prin timp liber sa se înteleaga timpul în afara serviciului, si fiind mai probail ca
barbatul sa stea mai mult la lucru iar femeia mai mult acasa, aceasta are în acest fel mai mult timp
liber (muncile în gospodarie fiind practic în timpul liber). Totusi, explicatia trebuie privita cu
precautie, având în vedere faptul ca majoritatea subiectilor considera ca muncile casnice nu sunt
cele mai usoare si ca acestea ar trebui platite/rasplatite ca oricare alte munci. Pe de alta parte,
trebuie tinut cont de faptul ca multi dintre barba ti mai au si o a doua slujba fie permanenta, fie
temporara, aceasta diminuându-le timpul liber. Practica de a munci în timpul liber în scopul
sporirii veniturilor familiei este destul de raspândita.
În concluzie, rezultatele obtinute prin analiza raspunsurilor la toate aceste întrebari
demonstreaza ca “barbatul este capul familiei” si ca “femeia este stapâna casei”, dar nu neaparat
în termeni de autoritate si putere. Barbatul trebuie sa aduca bani în casa iar femeia este
responsabila în continuare de treburile gospodaresti. Important este ca majoritatea femeilor, nu
doar majoritatea barbatilor considera ca efectuarea acestor munci casnice, ca si îngrijirea copilului
tine de datoria lor, fapt care demonstreaza asumarea deplina si voluntara a acestei identitati de rol
în cadrul familiei. Similar, barbatii considera ca datoria lor o reprezinta muncile “mai grele” si
mai ales responsabilitatea de a aduce bani în casa. În acest context este evident ca schimbarea de
mentalitate, atitudinea postmoderna în privinta distributiei rolurilor familiale nu îsi face simtita
prezenta decât la un procent scazut din rândul populatiei. Clasica diviziune a muncii în cadrul
gospodariei se mentine, femeia având în fapt doua servicii, unul pe piata muncii si altul acasa.
Probabil ca explicatia trebuie cautata nu doar la nivel valoric. Fara îndoiala ca nivelul de trai,

26
dificultatile economice întâmpinate de majoritatea familiilor pot influenta aceste alegeri
“voluntare” transformându-le mai degraba în modalitati de adaptare la situa tie. Supraaglomerarea
femeii cu sarcini în cadrul gospodarie poate fi un indicator al standardului de viata scazut.

ÎI.4. Concluzii

Adaptarea familiei la schimbarile din perioada tranzitiei este un proces activ si relativ
autonom; astfel, nu trebuie vazuta o cauzalitate stricta de genul: schimbari sociale exterioare –
schimbari în interiorul familiei (vezi Ghebrea, 2000). Dupa 1989, este evident ca patternul familial
românesc este în schimbare, însa acest lucru nu trebuie interpretat doar prin prisma tra nzitiei la
economia de piata. În prezent ne aflam în plina consolidare a modernizarii familiei, manifestîndu-
se chiar unele tendinte spre postmodernitate9 .
Tranzitia cu toate aspectele ei economice si sociale a avut fara îndoiala impact asupra
familiei, una din cele mai grave consecinte fiind scaderea drastica a natalitatii. Pe acest fundal,
îngrijorarile în privinta viitorului familiei au aparut tot mai mult si în discursul politic sau
stiintific din România: “s-ar putea spune ca familia românesca evolueaza înca pe linia
caracteristica poporului nostru, în ciuda bulversarii actuale (...). Dar cât va mai putea ea sa
ramâna o institutie fundamentala a societatii românesti, ale carei radacini se afla în fondul sanatos
al acestui popor?” (Mitrofan,1999, p.477). Mitul declinului sau al disolutiei “familiei asa cum o stim”
se raspândeste si în societatea noastra la fel ca în cele occidentale, desi, asa cum reiese si din acest
studiu, motivele de îngrijorare sunt putine.
Daca în societatile occidentale se constata o tendinta clara de scadere a numarului
casatoriilor si de amânare a lor, modelul nuptial romanesc se caracterizeaza prin universalitatea
casatoriei si printr-o vârsta medie la prima casatorie destul de scazuta. Chiar daca în Occident se
extind modelele familiale alternative între care cele mai raspândite sunt coabitarile informale si
celibatul, în România acestea sunt fenomene destul de slab reprezentate, familia nucleara
ramânând dominanta.

9
De remarcat totusi regresul la patternuri traditionale de viata ale câtorva segmente de populatie (familii sarace, cu
multi copii, familii de rromi, etc) – vezi Zamfir, 1999.

27
Modelul familial spre care se tinde este modelul copilului unic10. Familiile extinse,
multigenerationale sunt destul de numeroase în Romania atât din cauza unor presiuni economice,
cât si ca o manifestare a persistentei modelului traditional.
În urma analizelor întreprinse se constata ca atasamentul fata de familie ramâne foarte
ridicat, aceasta ocupând primul loc în ierarhia de valori si fiind domeniul care ofera cea mai mare
satisfactie. Totusi, ar fi de adaugat ca satisfactia fata de viata de familie a înregistrat un usor
declin mai ales datorita dificultatilor materiale pe care le traverseaza majoritatea gospodariilor.
Principala cauza invocata pentru aparitia problemelor în familie o reprezinta lipsa de bani.
În privinta lucrurilor care fac o casatorie fericita, patternul identificat este unul modern,
romantic (în care iubirea si încrederea reciproca sunt pe primul plan), adaptat însa conditiilor
tranzitiei (locuinta proprie si banii având de asemenea un rol important). Importanta acordata
locuintei trebuie înteleasa si ca atasament fata de familia nucleara, ca optiune pentru un camin
propriu.
Traditionala diviziune a muncii în familie este în proces de modificare. Diferentierea
rolurilor a ramas, în ciuda unei flexibilitati mai mari din partea celor doi parteneri. Atitudinea fata
de statusurile si rolurile barbatului si femeii în gospodarie este în general una moderna, pozitiva
fata de egalitatea relatiilor. Totusi, se mentine stereotipul potrivit caruia datoria barbatului este sa
aduca bani în casa si a femeii sa aiba grija de copii si de gospoda rie.

10
Explicatia acestui fenomen cuprinde mai multe aspecte. Pe de o parte scaderea continua a nivelului de trai a facut
ca parintii sa-si concentreze resursele pentru a îngriji un singur copil. Un rol deosebit de important l-a jucat si
mostenirea unei sciziuni valorice în atitudinea fata de copii în urma politicii pronataliste a regimului socialist. În acea
perioada s-a cristalizat „cultura natalitatii restrânse”, a carei cerinta centrala era reglarea numarului de copii în raport
cu posibilitatile familiei de a oferi acestora sprijinul material necesar reusitei în viata, astfel încât, desi copilul era
înalt valorizat în societatea româneasca, numarul de copii era mai degraba tratat negativ. (Zamfir coord., 1999). Nu în
ultimul rând trebuie avuta în vedere schimbarea generala a atitudinii fata de copii din postmodernitate, efectele ei
întâlnindu-se practic în toate societatile occidentale si facându-si probabil simtita prezenta si la noi.

28
Anexa 1

Statutul marital al populatiei din SUA de 15 ani si peste in functie de sex:


1970, 1980, 1990, 2000.

Barbati

80

60 1970
1980
40
1990
20 2000

0
Casatoriti Necasatoriti Separati / divortati Vaduvi

Femei

80

60
1970
1980
40
1990
2000
20

0
Casatorite Necasatorite Separate / divortate Vaduve

Sursa: U.S. Census Bureau, America’s Families and Living Arrangements, 2000
Întârzierea casatoriei începând cu anii ’70 atât de catre femei, cât si de catre barbati a dus
la o crestere substantiala a procentului tinerilor necasatoriti. Spre exemplu, proportia femeilor
necasatorite între 20 si 24 de ani s-a dublat între 1970 si 2000: de la 36% la 73%. Rata
divortialitatii a crescut de asemenea. Proportia barbatilor si femeilor necasatoriti, ca si a celor
divortati a crescut în timp ce proportia celor casatoriti s-a diminuat considerabil. De exemplu, în
2000, 25% dintre femeile de 15 ani si peste sunt necasatorite si 13% sunt divortate/separate
comparativ cu 22%, respectiv 6% în 1970. În paralel, în 2000, 52% dintre femeile de 15 ani si
peste sunt casatorite comparativ cu 60% în 1970. Aceeasi tendinta se remarca si în cazul
barbatilor. Totusi, proportia femeilor casatorite comparativ cu cea a barbatilor se mentine mai
ridicata de-alungul întregii perioade. De asemenea, conform acelorasi statistici, barbatii au o
probabilitate mai mare de a nu se casatori niciodata, iar femeile de a fi divortate sau vaduve.

29
Anexa 2

Tipuri de gospodarii (familiale si nefamiliale) in SUA: 1970, 1980, 1990, 2000

100% 1,7 3,6 4,6 5,7


11,5
14 14,9 14,8
5,6
80% 8,6
10,6 9,7 10,7
12,9
14,8 Alte gospodarii nonfamiliale
60% 16
Femei singure
30,3
Barbati singuri
29,9 Alte gospodarii familiale
40% 29,8 Cupluri casatorite fãrã copii
28,7
Cupluri casatorite cu copii

20% 40,3
30,9
26,3 24,1

0%
1970 1980 1990 2000

Sursa: U.S. Census Bureau, America’s Families and Living Arrangements, 2000

În mod traditional gospodariile familiale reprezinta marea majoritate a gospodariilor -


81% în 1970 . În 2000 procentul scade la 69% din totalul gospodariilor. Cea mai notabila
schimbare este declinul proportiei cuplurilor casatorite cu copii de la 40% din totalul gospodariilor
în 1970 la 24% în 2000. În paralel, proportia gospodariilor cuplurilor casatorite fara copii a ramas
relativ stabila în aceasta perioada. Alte tipuri de familii au cunoscut o crestere de la 11% la 16%.
Graficul arata ca mare parte din cresterea gospodariilor nonfamiliale se datoreaza cresterii
ponderii gospodariilor de o singura persoana. Acestea au crescut cu 9 procente de la 17% în 1970
la 26% în 2000, comparativ cu alte gospodarii nonfamiliale care au crescut cu numai 4%. Femeile
care traiesc singure reprezinta 67% din totalul gospodariilor de o singura persoana în 1970. În
2000 diferenta s-a micsorat considerabil, femeile mentinându-se totusi majoritare: 58%. Ultima
categorie, cea a altor gospodarii nefamiliale a crescut substantial ca pondere fata de 1970. În
aceasta categorie sunt incluse si cuplurile consensuale – 3,8 mil în 2000, ceea ce reprezinta
apoximativ 3,7 din totalul gospodariilor din SUA. Totusi, procentul pare relativ scazut comparativ
cu cel din alte state occidentale.

30
Bibliografie

• Béjin, André , Casatoria extraconjugala de astazi, în Phillipe Ariès si André Béjin (coord.),
Sexualitati occidentale, Antet, 1998
• Broderick, Carlfred, History Currents in Family Forms, în Marriage and the Family, Prentice
Hall, Englewood Cliff, New York, 1988
• Caplow, Theodore; Howard M. Barr; Bruce A. Chadwick; Margaret Holmes Williamson,
The Myth of Declining Family, în Middletown Families – Fifty Years of Change and Continuity,
University of Minnesota Press, Minneapolis, 1982
• CNS, Anuarul Statistic al României 2000
• De Rougemont, Denis, Iubirea si Occidentul, Univers, 2000.
• Elster, Peter; Loek Halman si Ruud de Moor, Value Shift in Western Societies, în Peter Elster,
Loek Halman si Ruud de Moor (editori), The Individualizing Society. Value Change in Europe
and North America , Tilburg University Press, 1993
• Ferreol, Gilles, Se poate vorbi de o criza a familiei? , în Sociologie Romaneasca, anul V, nr.5,
Editura Academiei Române, Bucuresti, 1994
• Ghebrea, Georgeta, Regim social-politic si viata privata (Familia si politica familiala în
România) , Editura Universitatii din Bucuresti, 2000
• Ghetau, Vasile, Demografia anilor 90 si populatia tânara, în Mihailescu, Ioan (coord.), Un
deceniu de trazitie. Situatia copilului si a familiei în România , UNICEF, Bucuresti, 2000
• Giddens, Anthony, Dragoste, angajament si relatie pura , în Transformarea intimitatii.
Sexualitatea, dragostea si erotismul în societatile moderne, Antet, 2000
• Hardyment, Christina, Viitorul familiei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 2000
• Mihailescu, Ioan, De la familie la familii, în Ioan Mihailescu (coord.), Un deceniu de trazitie.
Situatia copilului si a familiei în România, UNICEF, Bucuresti, 2000
• Mitrofan, Iolanda, Schimbari si tendinte în structura si functiile familiei din tara noastra, în
Revista româna de sociologie, nr. 5 – 6, Editura Academiei Române, 1999
• Morgan, D.H.J, The Family, Politics and Social Theory, Routledge and Kegan Paul, London,
1985

31
• Rotariu, Traian, Starea demografica a României în context european. Posibile politici
demografice si consecintele lor, în Elena Zamfir, Ilie Badescu, Catalin Zamfir (coord.), Starea
societatii românesti dupa 10 ani de tranzitie, Editura Expert, 2000
• Toffler, Alvin, Familiile viitorului, în Al treilea val, Editura Politica, Bucuresti, 1983.
• Toffler, Alvin, Socul viitorului, Antet si Lucman, 2000 (1972)
• U.S. Census Bureau, America’s Families and Living Arrangements, 2000
• Van den Akker, Piet; Loek Halman; Ruud de Moor, Primary Relations in Western Societies,
în Peter Elster, Loek Halman si Ruud de Moor (editori), The Individualizing Society. Value
Change in Europe and North America, Tilburg Unversity Press, 1993
• Waters, Malcom, The End of the World as We Know It, în Globalization, Routledge, 1995
• Yearbook of Nordic Statistics, Nordic Statistical Secretariat, 1994.
• Zamfir, Catalin (coord.), “Politici sociale în Romania 1990 – 1998”, Editura Expert, Bucuresti,
1999.

32