Anda di halaman 1dari 17

Analiza pieţei lactatelor în România.

Piaţa lactatelor în România este estimată la 1,15 miliarde de euro, ritmul


de creştere în 2006 fiind de apx. 17% calculat în euro. O contribuţie importantă a
avut-o aprecierea monedei naţionale în raport cu euro, precum şi o creştere
medie a preţurilor la produsele lactate cu 4,59%.
Dintre preţurile produselor lactate cele mai mari creşteri s-au înregistrat la
laptele de vacă – 6,50% şi brânza telemea de vacă - 6,04%.
Ponderea produselor lactate în valoarea vânzărilor de alimente în retail a
crescut la 16% în 2006, după ce în anul precedent această pondere era de 14.4%.
În 2006 categoria lactatelor a înregistrat cea mai însemnată creştere în segmentul
vânzărilor de alimente în retail.
O creştere substaţială a vânzârilor s-a înregistrat la gama de iaurturi,
veniturile apropiindu-se de 100 milioane euro, şi a intrat în topul primelor 10
produse de larg consum achiziţionate de consumatorii români.
Consumul de iaurt în România a crescut în 2006 de la 5 la 6 kg/cap de
locuitor, însă deocamdată se situează la un nivel redus comparativ cu alte ţări
precum: Bulgaria – 14kg; Ungaria -17kg; Cehia -16Kg; sau Franţa cu 33kg.

Date sectoriale: UM 06/07 06/06 S1-07 S1-06 S107/S106 2006 2005 06/05
Lapte de vaca
colectat To 111,378 124,332 564,353 543,742 103.79% 1,107,021 1,108,696 99.85%
Productie
Lapte de consum To 13,454 18,238 95,765 98,004 97.72% 159,464 191,335 83.34%
Smatana de
consum To 3,201 3,109 21,659 18,802 115.20% 33,940 39,374 86.20%
Lapte acidulat To 10,355 9,093 66,888 58,530 114.28% 92,331 116,229 79.44%
Unt To 719 927 3,732 3,738 99.84% 6,563 7,714 85.08%
Branzeturi To 6,758 7,113 30,749 28,976 106.12% 56,913 61,429 92.65%

Cantitatea de lapte colectat precum şi producţia de produse lactate au


avut de suferit în 2006, astfel încât cererea în creştere a produselor lactate a fost
susţinută de importuri ale marilor companii multinaţionale care domină şi piaţa
lactatelor în România.
In primul semestru din 2007 se poate observa o creştere a producţiei de
smântână şi lapte acidulat în dauna laptelui de consum şi a untului.
Principala problemă în dezvoltarea sectorului este numărul redus de
ferme zootehnice, producătorii individuali fiind în continuare principala sursă de
materie primă. Acest fenomen a dus la o creştere a importurilor de materii prime.
Pe primul loc continuă să se menţină Friesland România (fiind incluse si
rezultatele companiilor Napolact Cluj şi Industrializarea Laptelui Tg. Mureş),
cifra de afaceri fiind cu 17.56% mai ridicată în 2006 comparativ cu 2005.

Piata produselor lactate


2006 CA06 CA05 P06 P05 Ang06 Ang05
Friesland Romania 107.10 91.10 9.40 1649 2257
Danone Romania 84.00 70.30 8.10 670 669
Hochland 44.90 37.80 2.10 3.90 424 418
LaDorna 35.60 30.20 1200 1150
Albalact 29.00 16.80 1.70 0.80 484 370
Covalact 16.30 14.10 0.70 0.20 380 386
Lapte Harghita 14.80 10.60 0.07 0.04 307 331
Prodlacta 12.90 12.70 0.08 0.05 595 597
Tyrom 9.30 10.90 0.20 0.04 120 162
Raraul 6.80 0.30 452
Mil. Euro.
De asemenea se poate observa o creştere a productivităţii muncii, numărul
de angajaţi fiind mai redus cu 36.87%.
Dintre primele 10 companii din sector, creşterea cea mai importantă din
punct de vedere al cifrei de afaceri a înregistrat-o Albalact Alba Iulia, cu 72.62%,
ca urmare a creşterii capacităţii de producţie, şi a politicii agresive de promovare
a produselor derulată în decursul anului 2006.

Societati cotate la Bursa de Valori Bucureşti

Albalact Alba Iulia (ALBZ)

Numar de actiuni 194,336,173 Dintre societăţile deschise Albalact


Valoare nominala 0.1 Alba Iulia deţine cota de piaţă cea mai
Capital social 19,433,617.30 însemnată, iar la nivel naţional ocupă locul 5
Actionariat după Friesland, Danone, Hochland şi
Ciurtin Petru 36.21% LaDorna.
Ciurtin Petru Raul 16.03% În decursul anului 2006 s-a realizat
RC2 Limited 13.37% popularea fermei proprii a societăţii situată
Alti Actionari 34.21% în localitatea Vaidei jud. Hunedoara.
În anul 2006 cantintatea de lapte colectată a fost de 320.917 hl, cu
aproximativ 30% mai ridicată comparativ cu anul 2005, din care 8% a fost din
ferma proprie.

Obiectivul principal pe linie de colectare a fost diminuarea într-o măsură


cât mai mare a cantităţii de materie primă colectată de la producătorii
individuali. În acest scop în anul 2006 investiţiile realizate s-au regăsit şi în
popularea fermei de la Vaidei Hunedoara.

Colectare lapte de
vaca 2006 2005 %
Lapte de vaca - total 320,917 247,243 29.80%
producatori
individuali 140,115 143,401 -2.29%
ferme zootehnice 148,493 103,842 43.00%
import 7,060 N/A
ferma Vaidei (proprie) 25,249 N/A

Introducerea produsului Zuzu a dus la o


scădere a vânzărilor de lapte de consum cu peste
43% în 2006, şi o scădere de aproximativ 10% la
laptele fulga, care a fost însă compensată de laptele
fulga şcolar.
O scădere a producţiei s-a înregistrat de
asemenea şi la laptele praf şi brânza topită şi brânza de vacă.
Ca şi principale
Productie UM 2006 2005 %
obiective pentru anul
Lapte consum 1.8% HL 10,140 18,051 -43.83%
Zuzu lapte To 8,320 0 N/A
2007 se regăsesc:
Fulga lapte To 5,854 6,503 -9.98% terminarea investiţiei
Fulga lapte scolar To 1,446 0 N/A la fabrica de la Galda
Iaurt, sana, lapte batut To 3,074 1,167 163.41% (apx. 7 mil. Euro),
Smantana To 4,579 4,063 12.70% achiziţionarea şi
Lapte praf To 241 725 -66.76% dotarea magazinelor
Unt To 2,007 1,289 55.70% cu vitrine frigorifice,
Br. Topita + br. De vaci To 351 549 -36.07% continuarea populării
fermei de la Vaidei.
Situaţia financiară

Investiţiile realizate de
către companie în decursul
ultimelor două semestre se
regăsesc într-o apreciere
importantă a poziţiei “active
imobilizate” din bilanţul
contabil. De asemenea
rezultatele foarte bune obţinute
precum şi majorările de capital
realizate au dus la creşterea
capitalurilor proprii.

CPP 2005 2006 S1 2006 2007 S1 S107/S106 2006/2005


Cifra de afaceri 61,864,181 42,333,881 102,107,766 74,819,977 76.74% 65.05%
Venituri din exploatare 64,496,823 43,530,530 107,278,662 81,831,913 87.99% 66.33%
Cheltuieli cu materia
prima 36,283,480 26,630,208 60,266,275 46,015,093 72.79% 66.10%
Cheltuieli cu personalul 4,244,165 3,237,890 7,658,331 6,444,590 99.04% 80.44%
Amortizari 2,595,129 1,837,865 3,963,352 3,444,447 87.42% 52.72%
Alte cheltuieli din
exploatare 8,777,770 8,248,398 20,540,938 11,634,256 41.05% 134.01%
Cheltuieli din exploatare 60,159,177 42,374,260 100,940,924 72,974,763 72.21% 67.79%
Rezultat din exploatare 4,337,646 1,156,270 6,337,738 8,857,150 666.01% 46.11%
Venituri financiare 31,256 21,511 2,435,861 604,720 2711.21% 7693.26%
Cheltuieli cu dobanzile 659,309 422,745 1,345,918 1,292,467 205.73% 104.14%
Cheltuieli financiare 677,043 467,019 1,450,721 1,395,277 198.76% 114.27%
Rezultat financiar -645,787 -445,508 985,140 -790,557 77.45% -252.55%
Rezultat brut 3,691,859 710,762 7,322,878 8,066,593 1034.92% 98.35%
Impozit 564,295 108,035 1,298,264 1,212,746 1022.55% 130.07%
Rezultat net 3,127,564 602,727 6,024,614 6,853,847 1037.14% 92.63%

În primul semestru din 2007 cifra de afaceri a crescut cu 76.74%


comparativ cu perioada similară din anul 2006, atât producţia fizică cât şi
preţurile produselor lactate contribuiind la această apreciere.
La nivel operaţional se poate observa o creştere a rezultatului cu 666%,
principal cauză fiind amploarea mult mai redusă a cheltuielilor cu prestaţiile
externe.

Principalele cheltuieli din


exploatare sunt cele cu materia primă
(68%), urmate de alte cheltuieli din
exploatare (17%), cheltuieli legate de
personal (10%) şi cheltuieli cu
amortismentele (5%).

Rezultatul financiar a influenţat în


mod negativ profitul companiei,
principala cheltuială financiară fiind cu
dobânzile bancare. Gradul de îndatorare
este destul de ridicat, datoriile
reprezentând peste 55% din totalul
capitalului angajat.

Cotatie 2.9000 Vanzari/actiune RON 0.6926 Marja neta 9.16%


Max. ultimele 52 sapt. 2.9600 PSR 4.01 ROE 31.87%
Min. ultimele 52 sapt. 0.6950 Capitalizare (mii lei) 563,575 ROA 13.24%

În primul semestru din 2007, marjele obţinute de către companie au atins


niveluri record, atât creşterea sectorului cât şi investiţiile realizate în 2006
contribuiind într-o mare măsură la aceste rezultate.
Bucovina Suceava (BUCS)

Numar de actiuni 9,671,384 Cantitatea de lapte recepţionată în anul


Valoare nominala 0.1 2006 a crescut cu doar 3,33% ajungând la apx.
Capital social 967,138 130.000 hl.
În anul 2006 a fost înregistrată o creştere
Actionariat
semnificativă la producţia de lapte praf, unt şi
PAS 40.00%
brânză proaspătă şi în special la produsul
Alti actionari 50.00%
Stefu Danut 5.00% smântână.
Gheorghe Viorel 5.00% În gama de produse a companiei se
regăseşte şi îngheţata, producţia pentru acest tip
fiind în 2006 de 784 to.
Zona de distribuţie a produselor Productie UM 2006
cuprinde judeţele din Moldova precum şi Lapte de consum HL 16,247
localităţile: Bucureşti, Brăila, Baia Mare, Cluj. Produse acidulate to 1,000
În anul 2006 investiţiile realizate au avut Smantana to 601
în vedere mărirea capacităţii de transport şi Unt to 230
desfacerea produselor proaspete. Branzeturi to 227
Vânzările de produse lactate şi a Inghetata to 784
îngheţatei se realizează în proporţie de 76% Lapte praf to 669
prin contracte şi comenzi ferme.

Situaţia financiară

Activele imobilizate nu
au înregistrat o evoluţie
pozitivă în perioada analizată,
investiţiile realizate fiind mai
reduse comparativ cu
deprecierile activelor
imobilizate.
Activele circulante au
crescut în primul semestru din
2007, în mare parte datorită
creeanţelor care s-au apreciat
de 4.39 ori.
Creşterea creanţelor a
fost acoperită de datorii pe
termen lung, acestea atingând un nivel record al perioadei analizate.
CPP 2005 2006 S1 2006 2007 S1 S107/S106 2006/2005
Cifra de afaceri 24,160,526 12,031,722 25,874,526 14,871,845 23.61% 7.09%
Venituri din exploatare 25,246,894 13,345,599 26,249,060 15,718,377 17.78% 3.97%
Cheltuieli cu materia prima 13,992,125 8,027,494 16,270,130 10,026,705 24.90% 16.28%
Cheltuieli cu personalul 5,269,038 2,580,255 5,146,428 2,747,763 6.49% -2.33%
Amortizari 773,853 532,130 873,019 334,073 -37.22% 12.81%
Alte cheltuieli din
exploatare 1,713,775 750,094 1,081,043 521,796 -30.44% -36.92%
Cheltuieli din exploatare 24,292,261 13,348,255 25,906,099 14,921,285 11.78% 6.64%
Rezultat din exploatare 954,633 -2,656 342,961 797,092 N/A -64.07%
Venituri financiare 43,429 13,474 27,698 10,764 -20.11% -36.22%
Cheltuieli cu dobanzile 2,665 29,531 49,053 114,258 286.91% 1740.64%
Cheltuieli financiare 187,895 130,071 236,106 216,646 66.56% 25.66%
Rezultat financiar -144,466 -116,597 -208,408 -205,882 76.58% 44.26%
Rezultat brut 810,167 -119,253 134,553 591,210 -595.76% -83.39%
Impozit 113,533 43,843 49,771 96,936 121.10% -56.16%
Rezultat net 696,634 -163,096 84,782 494,274 N/A -87.83%

Cifra de afaceri a companiei a


crescut în primul semestru din 2007 cu
23.61%, după ce creşterea din 2006 s-a
situate sub creşterea sectorială.
De asemenea rezultatul din
exploatare a fost unul pozitiv,
depăşind de peste 2 ori tot profitul
obţinut în 2006. O contribuţie la
obţinerea acestui rezultat operaţional a
avut-o diminuarea cheltuielilor cu
amortismentele.
Rezultatul financiar a afectat
negativ profitul companiei pe toată
perioada analizată
Profitul net în primul semestru din 2007 a fost de 494.274 lei, faţă de o
pierdere de 163.096 lei în perioada similar din 2006.

Cotatie 1.7100 Vanzari/actiune RON 2.9690 Marja neta 3.32%


Max. ultimele 52 sapt. 1.9600 PSR 0.58 ROE 24.66%
Min. ultimele 52 sapt. 0.4000 Capitalizare (mii lei) 16,538 ROA 7.71%
Marjele obţinute sunt mai reduse comparativ cu marjele realizate de
Albalact, însă evoluţia este asemănătoare. Nivelul record, la fel ca şi în cazul
Albalact, a fost atins tot în primul semestru din 2007.

Industrializarea laptelui Dâmboviţa (INBO)

Numar de actiuni 2,469,806 Lichiditatea titlurilor INBO este una foarte


Valoare nominala 2.5 redusă, în special datorită concentrării
Capital social 6,174,515 acţionariatului.
Actionariat Materia primă prelucrată în anul 2006 a fost
SIF5 Oltenia 76.56% cu 13.40% mai mare comparativ cu anul 2005,
SSIF Broker Cluj 10.46% ajungând la 150.279 hl. Aceasta coroborată cu o
Alti actionari 12.98% creştere a indicelui de valorificare cu 12,2% a dus
la creşterea veniturilor cu 25.50%.
Cu excepţia Productie UM 2006 2005 %
brânzeturilor producţia Lapte de consum HL 43,054 36,829 16.90%
celorlalte produse a crescut Produse acidulate HL 31,519 23,390 34.75%
de la 11,84% în cazul Smantana to 1,096 980 11.84%
smântânei până la 34.75% în Unt to 147 119 23.53%
cazul produselor acidulate. Branzeturi to 646 653 -1.07%
Situaţia financiară

Activele imobilizate Bilant 2005 2006 S1 2006


au înregistrat creşteri destul Active imobilizate 8,972,884 9,170,117 9,260,640
de reduse, nivelul Active circulante 5,806,331 6,690,308 7,934,443
investiţiilor fiind puţin mai Stocuri 1,595,622 1,461,971 1,883,624
ridicat comparativ cu Creante 1,940,558 2,350,438 2,967,720
deprecierea activelor imob. Datorii ts 2,549,383 2,508,244 2,972,530
Aprecieri Datorii tl 0 0 0
semnificative se pot Capitaluri proprii 9,885,586 10,732,174 11,150,705
identifica la nivelul stocurilor şi creanţelor, creşterea fiind de 28% respectiv 26%
în semestrul 2 din 2006.

CPP 2005 2006 S1 2006 2006/2005


Cifra de afaceri 22,970,146 15,466,580 30,039,375 30.78%
Venituri din exploatare 24,323,875 15,730,749 30,838,848 26.78%
Cheltuieli cu materia prima 13,708,069 16,907,177 23.34%
Cheltuieli cu personalul 3,004,784 3,754,966 24.97%
Amortizari 362,384 849,816 134.51%
Alte cheltuieli din exploatare 2,245,518 2,946,967 31.24%
Cheltuieli din exploatare 22,399,127 14,292,015 28,897,212 29.01%
Rezultat din exploatare 1,924,748 1,438,734 1,941,636 0.88%
Venituri financiare 100,745 29,073 59,716 -40.73%
Cheltuieli cu dobanzile 0 0 0 N/A
Cheltuieli financiare 75,718 4,952 10,187 -86.55%
Rezultat financiar 25,027 24,121 49,529 97.90%
Rezultat brut 1,949,775 1,462,855 1,991,165 2.12%
Impozit 304,827 120,783 230,563 -24.36%
Rezultat net 1,644,948 1,342,072 1,760,602 7.03%

În anul 2006, cifra de afaceri a Creşterea rezultatului


companiei a crescut cu 30.78%, în financiar din 2006 cu peste 97.90% a
timp ce profitul a rămas la dus la creşterea rezultatului net cu
aproximativ acelaşi nivel. Acest 2.12%.
lucru s-a datorat în primul rănd Datorită cheltuielilor
cheltuielilor în creştere cu 134.51% a nedeductibile mai reduse
amortizmentelor. comparativ cu anul 2005, rezultatul
net a înregistrat o creştere de 7.03%.
Principalele cheltuieli din
exploatare sunt, la fel ca şi în cazul
celorlalte companii din domeniu, cele cu
material primă, acestea reprezentând
69% din totalul cheltuielilor din
exploatare.
Cheltuielile cu personalul
reprezintă 15% din totalul cheltuielilor
din exploatare, fiind urmate de
cheltuielile cu prestaţiile efectuate de
terţi.

Cotatie 15.0000 Vanzari/actiune RON 12.1626 Marja neta 5.86%


Max. ultimele 52 sapt. 17.2000 PSR 1.23 ROE 15.79%
Min. ultimele 52 sapt. 9.4500 Capitalizare (mii lei) 37,047 ROA 12.47%

Rentabilitatea economică, este apropiată ca valoare de rentabilitatea


financiară, deoarce societatea a preferat o finanţare din surse proprii, neavând
datorii către instituţiile bancare.

Marja netă, cea operaţională şi marja EBIT au înregistrat scăderi în


semestrul 2 din 2006, datorită cheltuielilor mai însemnate cu deprecierea
activelor imobilizate.
Industrializarea Laptelui Lacta SA Giurgiu (INEM)

Numar de actiuni 16,492,026


Societatea a derulat în anul 2005-2006 un
Valoare nominala 0.1
program de moderinizare a Fabricii de Produse
Capital social 1,649,203
Lactate Târgovişte, utilizând în acest scop un fond
sapard în valoare de 1.433.000 euro
Actionariat
La sfârşitul anului 2006 se afla în
SIF5 Oltenia 63.09%
desfăşurare un al doilea proiect de investiţii
Alpha Asset 5.32%
finanţarea sapard fiind de 1.173.000 euro.
Alti actionari 31.59%
Societatea dispune pe lângă fabrica de la
Giurgiu şi Târgovişte de o fabrică de brânzeturi la Găeşti şi o fermă la Branişte,
aceste ultime două aflându-se în conservare.
Productie UM 2006 2005 %
În ceea ce priveşte Lapte de consum HL 43,054 36,829 16.90%
producţia de produse Produse acidulate HL 31,519 23,390 34.75%
realizată în anul 2006, Smantana to 1,096 980 11.84%
aceasta a cunoscut creşteri pe Unt to 147 119 23.53%
toată gama de produse Branzeturi to 646 653 -1.07%
realizate cu excepţia brânzeturilor unde scăderea a fost una minoră.

Situaţia financiară

În primul semestru din


2007, activele imobilizate si-
au continuat ritmul de
creştere, aprecierea fiind de
13.72%, iar de la începutul
anului 2006, de 68.82%.
Tot pe un trend
ascendent au evoluat şi
datoriile pe termen scurt,
creşterea înregistrată în
primul semestru din 2007
fiind de 20.98%.
Ar mai fi de remarcat
faptul că nici această
societatea nu are datorii pe termen lung, activitatea fiind finanţată în proporţie
de 68% din fonduri proprii.
CPP 2005 2006 S1 2006 2007 S1 S107/S106 2006/2005
Cifra de afaceri 10,669,011 5,188,984 11,033,771 6,835,964 31.74% 3.42%
Venituri din exploatare 11,991,762 5,483,758 11,478,449 7,610,027 38.77% -4.28%
Cheltuieli cu materia prima 7,013,631 3,109,278 6,634,413 3,941,813 26.78% -5.41%
Cheltuieli cu personalul 1,787,807 910,883 1,982,211 1,355,082 48.77% 10.87%
Amortizari 295,788 150,601 335,435 297,047 97.24% 13.40%
Alte cheltuieli din exploatare 1,085,704 480,387 1,068,783 1,086,989 126.27% -1.56%
Cheltuieli din exploatare 11,480,595 4,984,825 10,965,909 7,008,339 40.59% -4.48%
Rezultat din exploatare 511,167 498,933 512,540 601,688 20.59% 0.27%
Venituri financiare 15,947 8,753 43,767 3,883 -55.64% 174.45%
Cheltuieli cu dobanzile 10,642 4,947 12,900 11,847 139.48% 21.22%
Cheltuieli financiare 10,887 4,947 22,900 13,180 166.42% 110.34%
Rezultat financiar 5,060 3,806 20,867 -9,297 N/A 312.39%
Rezultat brut 516,227 502,739 533,407 592,391 17.83% 3.33%
Impozit 83,997 73,228 95,273 84,270 15.08% 13.42%
Rezultat net 432,230 429,511 438,134 508,121 18.30% 1.37%

Cifra de afaceri obţinută de către companie în primul semestru din 2007 a


fost cu 31.74% mai mare comparativ cu perioada similară din 2006.
Cheltuielile din exploatare au înregistrat o dinamică mai mare comparativ
cu veniturile din exploatare, 40.59% faţă de 38.77%, astfel încât rezultatul
operaţional a crescut cu 20.59%.
Rezultatul financiar a influenţat într-
o măsură foarte mică rezultatul brut şi
implicit rezultatul net al companiei. Astfel
rezultatul net în primul semestru a
înregistrat o creştere de 18.30% faţă de
semestrul 1 din 2006.
În structura cheltuielilor din
exploatare, cheltuielile cu materia primă
deţine o cotă de doar 59%, cu aproape 10%
mai puţin comparativ cu media celorlalte
societăţi din sector. Acestea sunt urmate de
cheltuielile cu personalul, şi de cheltuielile
cu prestaţiile efectuate de terţi.

Cotatie 0.8500 Vanzari/actiune RON 0.7689 Marja neta 7.43%


Max. ultimele 52 sapt. 0.9800 PSR 1.11 ROE 10.47%
Min. ultimele 52 sapt. 0.3010 Capitalizare (mii lei) 14,018 ROA 7.09%
În primul semestru din 2007 marja EBITDA a atins nivelul record al
perioadei analizate, în timp ce celelalte marje se situează la aproximativ acelaşi
nivel cu cele obţinute în primul semestru din 2006.

Prodlacta Braşov (PRAE)

Numar de actiuni 10,626,315 Prodlacta SA Braşov îşi desfăşoară


Valoare nominala 1.36 activitatea de bază prin cele trei fabrici deţinute:
Capital social 14,451,788 fabrica de produse lactate Braşov, Fabrica de
Actionariat
brânzeturi Făgăraş şi Fabica de brânzeturi
PAS Prodlacta 48.80% Homorod, precum şi cele două secţii cu
AVAS 4.32% activitate sezonieră: secţia Babarunca
Alti actionari 46.88% specializată în fabricarea caşcavalului şi secţia
Moeciu cu specializare pe brânzeturi.
Principalele produse
realizate sunt produse lactate
proaspete, veniturile obţinute
din vânzarea acestor produse
contribuiind într-o proporţie de
53.77% la cifra de afaceri.
De asemenea cote
importante mai deţin şi
brânzeturile cu 21.82% şi laptele
de consum cu 11.27%.
Piaţa de desfacere a UHT, precum şi diversificarea gamei
produselor este exclusiv cea internă, de produse de îngheţată.
fiind acoperite în mare parte Materia primă a fost în 2006 în
judeţele: Braşov, Prahova, Harghita, proporţie de 43% asigurată de ferme
Constanţa, Galaţi, Argeş, Sibiu, mari şi mijlocii, 39.6% de
Bacău, Mureş şi mun. Bucureşti. producătorii individuali şi 17.4% de
Distribuţia produselor este asociaţia crescătorilor de bovine.
realizată atât cu mijloacele auto ale Principalii clienţi sunt
societăţii, cât şi prin intermediul reprezentaţi de lanţurile de
altor societăţi de distribuţie. magazine tip super şi
Principalele obiective ale hypermarketuri. (Metro, Selgros,
companiei în anul 2007 sunt: HipRoma, Real, Billa, etc.)
diversificarea gamei de produse

Activitatea financiară

Ritmul de creştere a activelor


imobilizate a înregistrat o scădere
în primul semestru din 2007, de
unde se poate concluziona faptul ca
nivelul investiţiilor a fost mai
redus, comparativ cu perioadele
precedente.
Se poate observa însă şi o
mai bună gestionare a activităţii
prin scăderea valorică a activelor
circulante, ceea ce duce la un
necesar de capital de lucru mai
redus.
Deşi societatea nu a acordat
dividende în ultimii 3 ani, capitalurile proprii au avut un ritm de creştere destul
de redus datorită unor rezultate financiare nu foarte spectaculoase.
Nivelul datoriilor se situează la o valoarea acceptabilă dacă avem în
vedere capitalurile proprii. Se poate observa totuşi o creştere a datoriilor pe
termen lung începând cu semestrul doi din 2006.
În primul semestru din 2007 cifra de afaceri a companiei a crescut cu doar
10.88%, după ce la sfârşitul anului 2006 aceasta înregistra un recul de 1.67%
comparativ cu anul 2005.
Gestionarea mult mai bună a cheltuielilor cu materia primă a dus la o
creştere a profitului operaţional cu 37.11%.
CPP 2005 2006 S1 2006 2007 S1 S107/S106 2006/2005
Cifra de afaceri 46,375,518 22,313,682 45,601,217 24,740,328 10.88% -1.67%
Venituri din exploatare 45,555,275 22,121,397 45,852,028 24,753,950 11.90% 0.65%
Cheltuieli cu materia
prima 27,045,479 13,590,807 27,664,940 13,614,016 0.17% 2.29%
Cheltuieli cu personalul 7,337,582 3,339,276 6,985,912 3,997,427 19.71% -4.79%
Amortizari 2,546,214 1,312,487 2,336,324 1,449,211 10.42% -8.24%
Alte cheltuieli din
exploatare 3,503,274 1,352,942 3,618,371 2,177,166 60.92% 3.29%
Cheltuieli din exploatare 44,408,731 21,688,921 45,039,383 24,160,998 11.40% 1.42%
Rezultat din exploatare 1,146,544 432,476 812,645 592,952 37.11% -29.12%
Venituri financiare 61,084 5,323 133,789 11,653 118.92% 119.02%
Cheltuieli financiare 856,436 238,635 450,870 343,357 43.88% -47.36%
Rezultat financiar -795,352 -233,312 -317,081 -331,704 42.17% -60.13%
Rezultat brut 351,192 199,164 495,564 261,248 31.17% 41.11%
Impozit 140,739 4,810 182,505 61,580 1180.25% 29.68%
Rezultat net 210,453 194,354 313,059 199,668 2.73% 48.75%

Rezultatul financiar a fost unul


negativ pe toată perioada analizată, şi a
influenţat într-un mod semnificativ
rezultatul exerciţiului.
Astfel rezultatul net în primul
semestru din 2007 a fost cu doar 2.73% mai
mare decât cel realizat în prima parte a
anului 2006.
La fel ca şi în cazul celorlalte
companii din sector, principalele cheltuieli
din exploatare sunt cele cu materia primă,
urmate de cheltuielile cu personalul.

Cotatie 3.6000 Vanzari/actiune RON 4.5197 Marja neta 2.73%


Max. ultimele 52 sapt. 3.9000 PSR 0.80 ROE 1.54%
Min. ultimele 52 sapt. 1.5100 Capitalizare (mii lei) 38,254 ROA 0.99%

Atât rentabilitatea economică cât şi cea financiară se situează cu mult sub


nivelul companiilor prezentate anterior, precum şi sub media la nivel de sector,
astfel încât se poate concluziona că societatea dispune de un management nu
foarte performant.
Cu toate că marja operaţională şi marja EBITDA au înregistrat creşteri în
primul semestru din 2007, acestea nu s-au făcut resimţite în cazul marjei nete şi
marjei EBIT acestea menţinându-se la nivelul de apx. 1%.

Evaluare comparativă.

În primul semestru din 2007 segmentul lactatelor a fost cel mai dinamic
din sectorul alimentar, cererea produselor fiind în creştere, oferind astfel tuturor
participanţilor o şansă ridicată de creştere a cifrei de afaceri şi o îmbunătăţire a
marjelor de profitabilitate.
Din analiza cheltuielilor din exploatare reiese faptul că o cheie de success
pe acest segment îl reprezintă materia primă. Astfel calitatea acesteia precum şi
preţul de achiziţie stau la baza obţinerii unei marje de profit mai însemnate.
Albalact Alba Iulia prin ferma proprie deţinută se poate afirma că deţine un
avantaj faţă de ceilalţi competitori.
De asemenea nivelul tehnologic este foarte important, datorită posibilităţii
obţinerii unor randamente mai ridicate în prelucrarea materiei prime, şi
diminuarea cheltuielilor cu personalul.
Având în vedere că piaţa ţintă de desfacere a produselor, este reprezentată
de o masă mare de consumatori mici, promovarea produselor şi a mărcilor
proprii poate fi considerat un alt element important în asigurarea succesului în
acest sector.
Comparativ CA ttm BV EPS ttm PER ttm PBR PSR Cotatia
Albalact Alba Iulia 134,593,862 0.1982 0.0632 46.70 14.88 4.26 2.9500
Industrializarea laptelui Dambovita 30,039,375 4.4660 0.7051 19.85 3.13 1.16 14.0000
Industrializarea laptelui Giurgiu 12,680,751 0.2994 0.0313 26.68 2.79 1.09 0.8350
Bucovina Suceava 28,714,649 0.3112 0.0765 22.08 5.43 0.57 1.6900
Prodlacta SA Brasov 48,027,863 1.9420 0.0299 117.06 1.80 0.77 3.5000
Brailact SA Bucuresti 27,704,643 0.0561 N/A N/A 1.07 0.22 0.0600
Media (excluzand min si max) 31.82 3.78 1.57

Valoare corecta PER PBR PSR Media


Prin simpla
Albalact Alba Iulia 2.0100 0.7501 1.0877 1.2826
utilizare a
Industrializarea laptelui Dambovita 22.4379 16.9024 18.8952 19.4118
valorilor medii
Industrializarea laptelui Giurgiu 0.9960 1.1331 1.2076 1.1122
obţinute se pot
Bucovina Suceava 2.4352 1.1778 4.6629 2.7587
observa plaje
Prodlacta SA Brasov 0.9514 7.3501 7.0983 5.1333
foarte largi ale
valorii unei companii după tipul de indicator care se are în vedere. Astfel am
considerat că se impune o ajustare a indicatorilor PBR (preţ/valoare contabilă) şi
PSR (preţ/vânzari/acţiune).
Premizele care au stat la bază sunt:
• S-a estimate faptul că investitorii vor fi dispuşi să accepte un raport între
preţul de piaţă şi valoarea contabilă cu atât mai mare cu cât rentabilitatea
capitalurilor proprii va fi mai mare. Astfel indicatorul PBR a fost ajustat cu
un raport între rentabilitatea financiară obţinută de companie şi un cost
estimat al capitalului propriu.
• De asemenea s-a presupus faptul că investitorii vor fi dispuşi să accepte
un raport preţ/vânzări/acţiune mai ridicat cu cât marja netă obţinută de
companie va fi mai ridicată şi cu cât rata de creştere a cifrei de afaceri este
mai ridicată. Astfel indicatorul PSR a fost ajustat cu raportul dintre marja
netă obţinută de companie şi marja netă medie obţinută pe sector şi de
asemenea cu rata de creştere a cifrei de afaceri a companiei raportată la
rata de creştere a sectorului.
Valoare indi. Ajustati PER PSR aj. PBR aj. V PER V PSR V PBR Media
Albalact Alba Iulia 46.70 1.20 5.84 2.0100 3.2411 2.0082 2.4198
Industrializarea laptelui Dambovita 19.85 1.31 2.48 22.4379 14.0831 22.4173 19.6461
Industrializarea laptelui Giurgiu 26.68 0.91 3.33 0.9960 1.2077 0.9961 1.0666
Bucovina Suceava 22.08 1.43 2.75 2.4352 1.5507 2.4396 2.1418

SSIF Broker Cluj


Departamentul Analiză
Analist: Adrian Danciu 10 septembrie 2007

Anda mungkin juga menyukai