Anda di halaman 1dari 29

Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine


Master Limba şi Cultura Engleză

Referat

`|àÉÄÉz|t fÉtÜxÄâ|
ßÇ
ZÜxv|t TÇà|vt
TÇà|vt

Profesor Student
Dr. Eugen Rusnac Andy Igor Torpan

Chişinău 2009
Cuprins

1. Introducere...................................................................... 1
2. Mitologia soarelui in cultura universală...................... 2
2.1. PercepŃia mitologică a corpurilor cereşti................ 2
2.2. Mitologia solară şi solaritatea fiinŃei umane........... 2
2.3. Miturile solare şi religia.......................................... 2
2.4. Trăsăturile mitologiei solare univesale................... 3
3. Perindarea divinităŃilor solare în spaŃiul egean........... 6
3.1. Cultul solar feminin................................................ 6
3.2. Cultul solar masculin.............................................. 7
3.3. Cultele lui Helios şi Apolo – perspectiva istorică... 8
4. Helios............................................................................... 9
4.1. Descrierea zeului..................................................... 9
4.2. Teogonie................................................................. 10
4.3. Acte mitice.............................................................. 10
4.4. Cultul lui Helios...................................................... 11
5. Apolo............................................................................... 11
5.1. Descrierea zeului..................................................... 11
5.2 Teogonie................................................................. 12
5.3. Ipostazele lui Apolo................................................ 12
5.4. Acte mitice.............................................................. 13
5.5. Cultul lui Apolo...................................................... 15
6. Trăsăturile mitologiei solare în Grecia Antică............ 16
6.1. Trăsăturile mitologiei solare universale în 16
mitologia greacă......................................................
6.2. ParticularităŃile mitologiei solare în Grecia Antică 20
7. Concluzii.......................................................................... 22
8. Bibliografie..................................................................... 24
1. Introducere

Tematica mitologiei solare este interesantă nu numai având în vedere că reprezintă


o parte importantă din patrimoniul cultural, pe care-l moştenim de la strămoşii
noştrii, dar şi pentru că identificându-se pe parcursul a zeci de secole cu religiile
vechi, politeiste, a împregnat mentalitatea şi sistemul valoric al umanităŃii.
InfluenŃa acesteia se resimte şi astăzi, chiar dacă într-o formă subtilă, în
subconştientul colectiv al societăŃii contemporane. În plus, numeroase studii atestă
influenŃa capitală, pe care a exercitat-o îndeosebi mitologia solară, asupra religiilor
monoteiste de astăzi. În lumina celor menŃionate mai sus credem că studierea
mitologiei solare poate să ne ajute să explicăm, şi să înŃelegem mai profund
atitudinile fundamentale şi concepŃiile despre viaŃă şi lume a omului contemporan,
ceea ce este în acord cu sfatul înscris la intrarea în Delfi, cel mai renumit templu al
zeului solar Apolo, „cunoaşte-te pe tine însuŃi”.

Lucrarea de faŃă are ca subiect mitologia solară din civilizaŃia greacă veche, „una
dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic”1. În vederea dimensiunilor
reduse a acestei lucrări obiectivele sale se rezumă la următoarele:

 Încercarea de a stabili trăsăturile arhetipului zeului solar din mitologia


universală. Evident, acestea nu trebuie să fie absolutizate.

 Prezentarea succintă a divinităŃilor solare din mitologia greacă şi comparaŃia


acestora.

 Descrierea măsurii în care trăsăturile arhetipului solar universal se regăsesc


în mitologia greacă, dar şi scoaterea în evidenŃă a elementelor ce formează
caracterul specific şi original al mitologiei greceşti.

Structura lucrării corespunde acestor obiective. Lucrarea este împărŃită în opt


capitole. Această introducere formează primul capitol. În al doilea capitol este
descrisă în linii mari mitologia solară universală, dezvăluind trăsăturile comune, pe
care le întâlnim la multe popoare ale globului pământesc. Al treilea capitol conŃine
preponderent o perspectivă istorică asupra venerării soarelui în spaŃiul egean. În
capitolele patru şi cinci sunt prezentate cele două divinităŃi solare din Grecia
Antică. În capitolul şase se determină ce elemente ale mitologiei solare universale,
descrise în capitolul doi se regăsesc în cultele celor doi zei solari greci. Concluziile
sunt prezentate în capitolul şapte. Iar în capitolul opt este indicată bibliografia
utilizată în această lucrare.

1
Kernbach Victor: DicŃionar de mitologie generală, Bucureşti 1995, p. 395
1
2. Mitologia soarelui in cultura universală

2.1. PercepŃia mitologică a corpurilor cereşti

În marea majoritate a mitologiilor şi credinŃelor, mai ales în cele antice şi


medievale, corpurile cereşti au fost considerate ca un spaŃiu al lumii metafizice,
tărâmul spiritelor şi zeilor. Uneori acolo puteau ajunge şi unii oameni muritori.2

Din aceste tradiŃii vechi s-a păstrat asocierea anumitor constelaŃii cu unele animale
mitice, fie cu oameni îndeplinind acte arhetipale. Această tradiŃie dăinuie şi astăzi,
fiind preluată de astrologie şi ulterior de astronomie.3

2.2. Mitologia solară şi solaritatea fiinŃei umane

Ca cel mai mare corp pe sfera cerească, care emană căldură şi lumină
indispensabilă pentru viaŃă, soarele a devenit de timpuriu obiectul fascinaŃiei,
preocupărilor şi observaŃiilor ştiinŃifice ale civilizaŃiei umane. Din cele mai vechi
timpuri oamenii de pe tot globul pământesc au studiat poziŃia soarelui, răsăritul şi
asfinŃitul pe parcursul anului. Multe civilizaŃii au creat calendare solare în vederea
stabilirii timpului propice pentru lucrări agricole, fie pentru serbarea festivalurilor
religioase etc.4

Având în vedere solaritatea evidentă a fiinŃei umane5, nu este uimitor că soarele se


regăseşte în cele mai timpurii forme de manifestare a conştiinŃei religioase, unde
deseori este adorat ca zeitate. Astfel, încercările civilizaŃiei umane de explicare a
lumii şi vieŃii au îmbelşugat cultura universală cu mituri solare.

2.3. Miturile solare şi religia

Sacralizarea corpurilor cereşti este inerentă cu precădere religiilor politeiste.


Miturile solare reprezintă o parte integrantă a doctrinei acestor religii. În opoziŃie
cu acestea se află religiile monoteiste, în special creştinismul şi iudaismul, unde
actul identificării unui corp astral cu divinitatea constituie un sacrilegiu.6
Exemplară în acest sens este interdicŃia din Vechiul Testament:

„Ca nu cumva să ridici ochii spre cer şi să vezi soarele, luna şi stelele şi toată
armata cerească, să te laşi ispitit şi să te închini şi să slujeşti acestor făpturi.”7

2
Vezi Kernbach p. 420
3
Vezi Kernbach p. 421
4
Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html>
5
Vezi Kernbach, p. 581
6
Vezi Kernbach, p. 420
7
Vechiul Testament, Deutoronomul 4:19
2
Totuşi miturile solare şi elementele cultului solar nu numai se resimt şi în prezent
în cultura popoarelor monoteiste, dar au reuşit să se împânzească profund chiar în
tradiŃia acestor religii.8

2.4. Trăsăturile mitologiei solare univesale

Venerarea soarelui a fost practicată la majoritatea covârşitoare a civilizaŃiilor


umane, dar nu acoperea întreaga suprafaŃă populată a globului. Se poate observa o
grupare a cultelor puternice ale soarelui pe direcŃie Sud-Est spre Nord-Vest,
pornind de la teritoriile statelor moderne ale Americii de Sud, precum Peru, Mexic
şi Chile şi până la Insulele Britanice şi coasta Atlanticului.9

În cadrul religiilor şi mitologiilor ale civilizaŃiilor clasice şi preclasice cultul


soarelui a fost practicat neuniform. Întâlnim numeroase zeităŃi solare sub diverse
denumiri şi cu atribute diferite. Totuşi în această complexitate se pot recunoaşte
anumite trăsături comune, care, deşi lipsite de o valabilitate generală, conturează
un arhetip similar.10 Principalele din aceste trăsături sunt:

Primatul cultului solar


În majoritatea civilizaŃiilor clasice soarele a fost adorat fie ca o divinitate de prim
rang fie chiar in calitate de creator al universului. Ca exemplul cel mai concludent
poate servi cultul zeilor Ré, Horus, R-Harakhty, Ammon şi Ammon-Ré şi ulterior
Osiris din Egiptul Antic. Cultul solar a predominat vădit asupra oricărui alt cult din
Egiptul Antic şi a modelat simptomatic viaŃa culturală, politică şi socială a
acestuia. Zeul solar egiptean este creator universal şi stăpân suprem. Faraonul
însuşi era considerat un reprezentant al zeului suprem pe pământ.

În Mesopotamia zeul solar Shamash de asemenea este adorat ca stăpân al


Universului, dar se află sub autoritatea morală a Zeului-lună, Sin. În tradiŃia Vedică
întâlnim divinitatea solară Surya. În Iran cultul solar e reprezentat de zeul Mithra,
năsterea căruia se sărbătorea anual după solstiŃiul de iarnă.11

Printre civilizaŃiile precolumbiene, la tolteci era răspândit cultul zeului solar –


Tezcatlipoca, în traducere „oglinda fumegândă”, căruia îi erau oferite ca ofrande
jertfe omeneşti. Aztecii îl venerau pe Tonatiuh, iar incaşii pe Viraconda,
considerându-se înşişi drept fii ai zeului soarelui.12 Un alt popor amerindian, din

8
Vezi Maxwell Jordan, Tice Paul, Snow Alan: That Old-Time Religion, San Diego 2003, p. 4
9
Vezi Rusnac Eugen, Cuşcă Valentin, Malcoci Vitalie: În căutarea propriei identităŃi, Chişinău 2008, p.
68
10
Vezi Theoi Project: Apollon, în < http://www.theoi.com/Olympios/Apollon.html>
11
Vezi Kernbach p.581
12
Vezi Kernbach p.581
3
regiunile nordice de pe coasta Pacificului îl venera pe zeul solar Kodoyanpe, care
împreună cu Coyote13, zeul - lup, au creat lumea şi oamenii.14

În Japonia întâlnim o divintate solară de prim rang de gen feminin, Amaterasu,


care era considerată strămoaşa familiei imperiale japoneze.

Caracterul dominant al cultului solar nu se regăseşte la slavi, unde zeii solari Hors,
Pajbog, Triglav aveau o importanŃă secundară.15 În China şi Siberia practica
adorării soarelui ca divinitate este absentă.16

Asocierea miturilor solare cu cele ale lunii


Dat fiind faptul că cele două corpuri cereşti erau percepute ca surse de lumină, ce
dominau alternativ partea diurnă şi cea nocturnă a zilei, este explicabil că mitologia
soarelui se află deseori în strânsă legătură cu cea a lunii. În majoritatea mitologiilor
cele două divinităŃi sunt iubiŃi sau sunt înrudite, frate şi soră, sau chiar ambele
concomitent. În ultimul caz guvernarea lor alternativă asupra lumii este menită să
prevină întâlnirea acestora pentru a evita incestul.17

Deseori în epocile preagrare cultul lunii chiar prevala asupra cultului solar, cedând
treptal loc acestuia din urmă. În Mesopotamia dominaŃia cultului selenar, Sin în
raport cu Shamash, zeul soarelui, se păstrează o perioada îndelungată.18

Zeul solar – un tânăr puternic şi frumos


În majoritatea covârşitoare a civilizaŃiilor clasice soarele era adorat ca o divinitate
masculină19 caracterizată prin putere şi frumuseŃe legendară. Se întâlnesc totuşi şi
abateri de la această regulă. Soarele în tradiŃia japoneză era întruchipat de o
divinitate feminină, Amaterasu. ZeiŃa, deşi era de prim rang, nu era considerată
demnă să-l privească direct pe împărat. De aceea, împăratul japonez era permanent
Ńinut la umbră.20 Alte zeiŃe solare întâlnim in imperiul HetiŃilor, unde era răspândit
cultul zeiŃei Arinna21, precum şi la germani, care venarau zeiŃa soarelui, Sol.22

CapacităŃile curative ale zeului solar


În mitologia universală se întâlnesc adesea cazuri, când soarele este personificat în
chipul unui zeu tămăduitor. Drept exemplu poate servi zeul solar Shamash din

13
Coiot - lup de prerie din America
14
Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html>
15
Vezi Kernbach p. 581
16
Vezi Rusnac,Cuşcă, Malcoci, p. 68
17
Vezi Kernbach p. 581
18
Vezi Kernbach p. 581
19
Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html>
20
Vezi Kernbach p. 581
21
Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html>
22
Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
4
Mesopotamia, care este descris ca „soarele cu tămăduire în aripi”.23 La celŃi zeul
luminii solare, Belenus în fiecare zi alungă ceaŃa şi negura şi poate vindeca pe cei
bolnavi.24

Soarele ca legiuitor şi judecător suprem


Soarele a fost de obicei venerat ca o divinitate atotvăzătoare, încălzind pe toŃi
nepreferenŃial. Probabil, pornind de la această idee, în concepŃia mitologică
soarelui i-a fost atribuit simŃul justiŃiar, zeul solar fiind deseori considerat drept
legiuitor şi judecător suprem.25

În Egiptul Antic zeul solar Osiris prezida „judecata de apoi”, când în faŃa zeului se
înfăŃişau spiritele oamenilor după moarte. Greutatea inimii lor reprezinta măsura
păcatelor acestora. În Mesopotamia, conform credinŃei, zeul Shamash însuşi a
întocmit Codul lui Hammurabi şi l-a înmânat direct regelui.26

Soarele ca zeu al fertilităŃii


Întrucât căldura soarelui este esenŃială pentru creşterea vegetaŃiei, zeităŃile solare
adesea erau asociate cu fertilitatea sau chiar cu viaŃa însăşi. Edificator este cazul
zeului solar Osiris din Egiptul Antic. Potrivit mitologiei egiptene, Osiris asemenea
lui Isus reînvie din morŃi şi era venerat ca zeul fertilităŃii şi vieŃii. Zeul Baal adorat
în Orientul Apropiat era deopotrivă zeul soarelui şi al fertilităŃii. Analogii găsim şi
la zeiŃa Arinna din cultura hetită, şi la zeul solar Kazooba din Uganda, Africa
Centrală27 etc.

Eclipsa ca eveniment fatal


În majoritatea mitologiilor lumii eclipsa e percepută ca un fenomen deosebit de
primejdios de stingere completă a astrului. Erau răspândite practicile rituale pentru
a evita eclipsele sau pentru a reaprinde soarele. Concludentă în acest sens este
obligaŃia faraonului din Egiptul Antic de a ocoli zilnic templul lui Ré pentru ca
soarele să nu se stingă.28

23
Traducere din engleză de la Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-
Tl/Sun.html>
24
Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html>
25
Vezi Kernbach p. 582
26
Vezi Kernbach p. 581
27
Vezi Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-Tl/Sun.html>
28
Vezi Kernbach p. 581
5
3. Perindarea divinităŃilor solare în spaŃiul egean

3.1. Cultul solar feminin

Cultul soarelui practicat pe teritoriul Greciei Antice denotă un character dinamic pe


parcursul istoriei. Atributele zeilor solari se schimbă de la o perioadă la alta, diferă
de la o sursă la alta. Cultele individuale ale divinităŃilor solare apar, se dezvoltă, se
contopesc unele cu altele şi dispar.

Este bine cunoscut faptul că pe teritoriul Greciei Antice cultul solar este
reprezentat de două divinităŃi masculine. Helios şi Apolo. În ultimele decenii a fost
postulată însă teza, conform căreia în epoca timpurie a civilizaŃiei eline, soarele a
fost identificat cu o divinitate de gen feminin. Această teză a fost iniŃiată în urma
unor cercetări arheologice de la palatul regal de pe insula Creta de arheologul
britanic Lucy Goodison în studiul său întitulat „Moartea, Femeile şi Soarele”.29
Julia Iwerson preia argumentaŃia lui Lucy Goodison şi o dezvoltă mai departe în
lucrarea sa „Femeia în Grecia Antică. Religie, Cultură, Societate”.30 E posibil ca
simbolismul solar feminin să fie o moştenire a civilizaŃiei protoindoeuropene,
religia căreia era dominată de divinităŃi feminine. Conform tezei lui Goodison şi
Iwerson cultul solar feminin din Grecia Antică a trecut treptat, lent la un simbolism
masculin al soarelui. Argumentele aduse de cei doi cercetători se rezumă în
principal la următoarele:

- o serie de imagini din Palatul din Creta, care atestă după părerea lui
Goodison, trecerea de la simbolismul feminin la cel masculin al soarelui.31

- Lipsa dovezilor despre cultul masculin al lui Helios înainte de Homer, poet
epic ce a trăit ăn secolul VIII-VII î.Hr.32

- În mitologia greacă sunt cunoscute două vrăjitoare puternice legate de cultul


soarelui: Kirke şi nepoata ei Medea. Kirke es descrisă de Hesiod ca fiica lui
Helios.33

- Numele unei alte fiice a lui Helios numită Pasife. Pasife se traduce ca „cea
care luminiează totul”34

29
Vezi Goodison Lucy: Death, women and the sun:symbolism of regeneration in early Aegean religion,
London 1989
30
Vezi Iwersen Julia: Die Frau im Alten Griechenland . Religion, Kultur , Gesellschaft,
Düsseldorf/Zürich 2002
31
Vezi Iwersen p. 21
32
Wilson Nigel Guy: Encyclopedia of ancient Greece, London, 2006, p. 366
33
Vezi Hesiod: Teogonie, v. 955 citat de Das Schwarze Netz: Helios, în <
http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
34
Vezi Iwersen p. 67
6
- Epitetul Phoibos al lui Apolo. Zeul Apolo este cunoscut în mai multe
ipostaze divine. Când era venerat ca divinitate solară, zeul era supranumit
„Apolo Phoibos”. Epitetul „Phoibos” semnifică „strălucitor”35 şi se trage de
la Phoibe, care era sora lui Theia şi prin urmare mătuşa lui Helios, pe de-o
parte şi mama zeiŃei Leto, deci, bunica lui Apolo, pe de altă parte. Înainte de
răspândirea cultului lui Apolo, Phoibe era venerată ca zeiŃa oracolului de la
Delfi.36

3.2. Cultul solar masculin

Deşi Julia Iwerson susŃine că nu există dovezi anterioare poemelor lui Homer, care
ar atesta prezenŃa cultului solar masculin pe teritoriul Greciei, istoricii pornesc de
la ideea că în jurul anului 1000 î.Hr. cel târziu cultul lui Helios cât şi cultul lui
Apolo erau practicate paralel în Grecia Antică37.

Deşi, după cum se va observa în subcapitolul următor, percepŃia celor două


divinităŃi solare nu este constantă, încercând o generalizare, se poate afirma că
Helios reprezintă o personificare mai directă şi mai bine conturată a soarelui.
ObligaŃia zilnică de a parcurge bolta cerească în carul de aur pentru a dărui
oamenilor şi zeilor lumină şi căldură, pe tot parcursul epocii antice era atribuită cu
predilecŃie lui Helios. Motivul călătoriei cereşti în carul de aur se poate regăsi şi în
miturile consacrate lui Apolo, dar într-o perioadă mai târzie şi este pus pe seama
procesului de contopire a cultului acestor zeităŃi, atestat de Platon38 şi Ovidiu în
lucrarea sa Metamorfozele39.

În al doilea rând, o analiză a textelor mitologiei greceşti relevă o diferenŃă în


modul, în care autorii se referă la aceste zeităŃi solare: în timp ce Helios, o
personificare directă a soarelui, ca regulă generală, este supranumit în scrieri „zeul
soarelui”, Apolo este de obicei descris ca „zeului luminii solare”.40 Raportul între
aceste două zeităŃi solare în panteonul zeilor greceşti este neclar. Necătând la faptul
că panteonul grecesc poate fi pe bună dreptate descris ca o largă familie sau „un
clan certăreŃ”41, unde fiecare membru este integrat printr-un sistem de relaŃii,
întâmplări, fapte, sentimente şi atitudini faŃă de ceilalŃi membrii, izvoarele nu

35
Vezi Kernbach p. 497
36
Vezi Iwersen p. 22 şi p.67
37
Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în:
<http://www.zdf.de/ZDFPportal/inhalt/0/0,6751,1600000,00.html>
38
Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
39
Vezi Ovidiu: Metamorfozele, 1.750ff, citat de Hederich p. 330
40
Cititorul poate să compare de exemplu Mitru Alexandru: Legendele Olimpului, Chişinău 1990, p. 40,
p.137, p.146, p.504 precum şi Кун Николай А.: Легенды и Мифы Древней Греции, Moscova 2006, p.
46, p. 89, p. 90, p. 91
41
Vezi Kernbach p. 395
7
conŃin nici o menŃiune asupra raportului sau oricărei interacŃiuni între Helios şi
Apolo.

În al treilea rând, spre deosebire de Helios, zeul Apolo întruneşte mai multe
ipostaze divine, precum zeul profet, zeul protector al artelor, zeul urbanismului etc.
Astfel, ipostaza de zeu al luminii solare ilustrează doar un aspect al cultului lui
Apolo şi constituie o achiziŃie mai târzie42. În plus, majoritatea actelor mitice ale
lui Apolo dezvăluie cu precădere alte ipostaze ale zeului decât cea de divinitate
solară. În mitul întemeierii oracolului de la Delfi, mitul nimfei Dafne, mitul
fântânii Castaliei, mitul lui Marsias, mitul ispăşirii pedepsii lui Apolo la curtea
regelui Admet, Apolo ne este înfâŃişat ca zeul profet şi zeul artelor. Elementele
mitice ce Ńin de aspectul solar al zeului sunt mult mai rare şi mai slab pronunŃate.

3.3. Cultele lui Helios şi Apolo – perspectiva istorică

Istoricii susŃin că în spaŃiul elin cultul zeului Apolo pătrunde în jurul anului 1000
î.Hr.43. Prin urmare, în timp ce cultul lui Helios este autohton, cultul apolinic este
de sorginte străină. Deşi o bună parte din istorici consideră că practica venerării lui
Apolo a pătruns în Grecia din Asia Mică44, altă parte argumentează pentru originea
nordică a zeului blond cu ochii albaştrii45.

IniŃial Apolo era adorat ca zeul turmelor şi zeul protector al artelor. În sprijinul
acestei idei vine lira lui Apolo, mitul lui Marsias, mitul fântânei Castaliei precum
şi mitul ispăşirii pedepsei la curtea regelui Admet. În jurul secolului VIII îHr.
cultul lui Apolo înlocuieşte si elimină cultul anterior feminin practicat la Delfi şi
devine zeul profet al Greciei Antice46. Treptat zeul Apolo începe să fie venerat şi
ca zeitate solară.

Poemele lui Homer ne furnizează primele atestări scrise despre cultul lui Helios şi
cultul lui Apolo. Deşi nu există consens în privinŃa datării vieŃii lui Homer o bună
parte din istorici apreciază că poemele homeriene au fost create în secolele VII-
VIII îHr.47

InformaŃiile de care dispunem despre evoluŃia celor două culte solare greceşti sunt
completate de scrierile lui Platon. Platon confirmă venerarea paralelă a lui Helios şi
a lui Apolo. Începând cu secolul V îHr. începe însă procesul de contopire a celor

42
Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
43
Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în:
<http://www.zdf.de/ZDFPportal/inhalt/0/0,6751,1600000,00.html>
44
Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în:
<http://www.zdf.de/ZDFPportal/inhalt/0/0,6751,1600000,00.html>
45
Vezi Das Schwarze Netz: Apollon, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
46
Vezi ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în:
<http://www.zdf.de/ZDFPportal/inhalt/0/0,6751,1600000,00.html>
47
Vezi Wilson : Encyclopedia of ancient Greece, London, 2006, p.366
8
două culte48. Mitologia şi religia greacă a fost asimilată de civilizaŃia romană şi îşi
continuă neîntrerupt existenŃa în cadrul statalităŃii romane. De aceea, procesul de
contopire a celor două culte este mai târziu atestat şi de oameni de cultură latini. În
lucrarea Metamorfozele de Ovidiu, Apolo se identifică complet cu Helios. Astfel,
în relatarea mitului lui Faeton, care era originar fiul lui Helios şi care provoacă un
dezastru cosmic şi moare, după ce conduce carul solar al părintelui său, Ovidiu îl
prezintă pe Faeton ca fiul lui Apolo49.

Ulterior în epoca antică târzie cultul individual al lui Helios, sub numele roman de
Sol, cunoaşte o oarecare revigorare mai ales pe timpul împăratului Julian
Apostata50. În secolul III dHr. cultul lui Sol se contopeşte cu veneraŃia zeului
iranian Mithra51.

În contextul răspândirii creştinismului în lumea greco – romană, cultele solare


propriu-zise treptat decad, îndeosebi după proclamarea creştinismului ca religie
oficială de stat în secolul IV.

4. Helios

4.1. Descrierea zeului

Helios (fig. 1) personifică soarele în chipul unui bărbat,


tânăr, puternic şi frumos cu părul deschis52. În cap poartă
o coroană din raze de lumină53. Aceleaşi trăsături le vom
regăsi şi la zeul Apolo, succesorul cultual al lui Helios.
Ochii lui Helios strălucesc şi emit raze de lumină aurie,
caracter distinctiv, care se transmite la toŃi copiii zeului
solar54. Veşmintele lungi de purpur, sclipitoare
completează aspectul fizic al lui Helios. În oceanul de
Est Helios are un palat maiestos, din care se porneşte
dimineaŃa în călătoria lui zilnică pe bolta cerească în
carul său de aur55. Carul este tras de patru cai albi
înaripaŃi: Pyroeis, Eous, Ethon şi Phlegon (fig. 2). La
Fig. 1. Helios
asfinŃit Helios coboară în oceanul de West, de unde Capul din marmură, 250 –
160 îHr. Muzeul din
Rodos,
48
Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
49
Vezi Ovidiu: Metamorfozele, 1.750ff, citat de Hederich p. 330
50
Vezi Fauth Wolfgang : Helios Megistos, Leiden, 1995, p. 145
51
Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
52
Vezi Kernbach p. 230
53
Vezi Kun p. 91
54
Vezi Apollonius Rhodius, Argonautica 4. 726 ff citat de Theoi Project: Helios, în
<http://www.theoi.com/Titan/Helios.html>
55
Vezi Kun p. 89
9
plutind într-o luntre de aur, meşterită de
Hefaistos, zeul metalurgiei, se întoarce în
oceanul de Est, pentru a reparcurge
itinerarul ceresc dimineaŃa următoare56.

4.2.Teogonie

În cadrul panteonului grec Helios este


fiul titanilor Hyperion şi Theia. El este,
de asemenea, considerat unul dintre
titani, care reprezintă un grup aparte de
divintăŃi din mitologia greacă iniŃial ostili
zeilor olimpieni şi care întruchipează
forŃele naturii. Surorile lui Helios sunt Fig. 2. Helios.
Eos, zeiŃa zorilor, şi Selena, zeiŃa lunii57. Imagine pe amforă 435 v. Chr.

4.3. Acte mitice

Mitul lui Faeton58

Acest mit (fig.3) tratează despre moartea fiului lui Helios, Faeton, care-l înduplecă
pe părintele său să-l lase sa parcurgă o dată în carul solar de aur bolta cerească.
Aventura naivă a lui Faeton s-a soldat cu o catastrofă naturală de proporŃii
apocaliptice, pentru care
Faeton a plătit cu propria
viaŃă. Heliadele, surorile
lui Faeton, care deplâng
moartea fratelui , au fost
preschimbate în plopi de
către zei. Smoala care se
prelinge şi picură în râu
sunt lacrimile Heliadelor.

Odiseea59
Helios apare în partea
crucială a Odiseei, când
pier ultimii însoŃitori ai
lui Ulise. Înainte să
ajungă pe insulă Fig. 3. Faeton în carul solar
Thrinakia, aceştia sunt de Nicolas Bertin, 1720, muzeul Luvru, Paris.

56
Vezi Smith p. 376
57
Vezi kernbach p.230
58
Vezi Kun p. 89-94
59
Vezi Homer: Odyssey, în traducere de W. H. D. Rouse, New York, 1999, p. 144-147
10
preveniŃi că nu trebuie să mănânce din vitele sacre ale lui Helios. ÎnfometaŃi ei
încalcă această interdicŃie. Helios se adresează lui Zeus pentru a-i pedepsi. Acesta
trimite un fulger care distruge corabia lui Ulise. ToŃi condrumeŃii, in afara de Ulise,
care nu s-a atins de carnea vitelor, pier în urma răzbunării lui Helios.

4.4. Cultul lui Helios

Templele lui Helios au existat în Grecia Antică de timpuriu60. Principalele sale


centre de cult au fost insula Rodos şi oraşul Corint. În afara acestor două regiuni
cultul lui Helios nu a cunoscut o răspândire largă61.Insula Rodos a fost celebră prin
Colosul din Rodos, o statuie gigantică de bronz a lui Helios, de circa 35m înălŃime,
construită de sculptorul Chares din Lindos. Ea era considerată una dintre cele şapte
minuni ale lumii. Colosul a fost dărâmat de un cutremur în jurul anului 225 îHr
după 56 de ani de la construirea acestuia. La recomandarea oracolului lucrările de
reconstrucŃie au fost suspendate62.

5. Apolo

5.1. Descrierea zeului

Apolo (fig.4) este prezentat ca un bărbat


frumos şi zvelt, de factură atletică,
puternic şi etern tânăr63. Părul blond şi
ochii albaştrii ai zeului îi induc pe unii
mitografi să postuleze originea nordică a
cultului apolinic. Accesoriile şi modul în
care este înfăŃişat Apolo diferă
considerabil în virtutea numeroaselor sale
ipostaze divine. Deseori este descris
purtând o coroană cu 12 raze de lumină
sau cu raze de lumină emanând din
fruntea zeului64. Într-o mână poartă liră, ce
corespunde ipostazei sale de protector al
artelor, în alta un arc de argint cu săgeŃi de
aur, confecŃionate de Hefaistos. Câteodată
este înfăŃişat cu un toiag ciobănesc65.

Fig. 4. Apolo. Copia romană a operei lui


60
Polykleitos din sec V îHr, Louvre
Vezi Smith p. 375
61
Vezi Theoi Project: Helios, în < http://www.theoi.com/Titan/Helios.html>
62
Vezi Smith p. 375
63
Vezi Kernbach p. 41
64
Compară Hederich p. 328 şi Mitru p. 40
65
Vezi Hederich p. 328
11
Asemenea lui Helios, el are un car de aur cu deosebirea că la carul lui Apolo sunt
înhămate lebedele albe, păsările sacre ale lui Apolo, şi nu caii, cum este în cazul lui
Helios. Există o diferenŃă şi în itinerarul solar atribuit acelor doi zei. Dacă
itinerarul lui Helios explică ciclul diurn, alternanŃa între zi şi noapte, itinerarul lui
Apolo este legat de perindarea anotimpurilor. Astfel, potrivit mitologiei greceşti, în
fiecare toamnă, când se lasă frig, Apolo în carul său solar pleacă la marginile lumii,
în spaŃii hiperboreene, dincolo de palatul de gheaŃă al lui Boreu, personificarea
vântului nordic66.

5.2. Teogonie

Apolo este fiul lui Zeus şi al zeiŃei nopŃii, Leto, fiica la rândul ei a titanidei Phoebe,
care era in epoca timpurie protectoarea oracolelor greceşti. Mitul naşterii lui Apolo
şi Artemis67 descrie peregrinările lui Leto, care urma să nască de la Zeus doi zei
gemeni, Artemis şi Apolo. SoŃia geloasă a lui Zeus, Hera, în cârdăşie cu zeiŃa
pământului, Gaia, uneltesc împoptriva zeiŃei Leto pentru a preveni naşterea celor
doi copii şi pregătesc mai multe obstacole. Leto nu putea să nască pe nici un colŃ
de glie guvernat de Gaia. În plus, Hera trimite un balaur numit Piton după Leto.
După o perioadă de peregrinări şi suferinŃe cumplite Leto ajunge pe insula pustie
Ortigia, care nu era legată de fundul mării, ci doar plutea pe suprafaŃa acesteia şi
prin aceasta nu era sub controlui zeiŃei Gaia. Balaurul Piton nu putea ajunge aici.
Celelalte zeiŃe au înduplecat-o şi pe Ilitia, zeiŃa naşterii, să înlesnească Letei
naşterea celor doi prunci. După naşterea lui Apolo insula înverzeşte şi este
supranumită Delos.

5.3. Ipostazele lui Apolo

Cultul lui Apolo poate servi drept exemplu edificator pentru fenomenul de
sincretism religios. Atributele sale divine treptat se lărgesc şi diferă de la o regiune
la alta. Principalele ipostaze ale zeului sunt următoarele:

Zeul protector al turmelor


Această ipostază este considerată ca una din cele mai timpurii ale zeului. Mai
multe epitete au fost întrebuinŃate, care precizau acest aspect al venerării lui Apolo:
„Poimnius” – zeul turmelor, „Tragius”- zeul Ńapilor, „Kereatas”- zeul animalelor
cornute68.

Zeu – profet
Întemeiând oracolul Delfi, cel mai influent din Grecia Antică, Apolo e considerat
patronul oracolelor. El inspiră profeŃiile oracolelor şi e văzut ca mentorul ancestral
al Helladei şi prin expansiune a întregii omeniri.
66
Vezi Mitru p. 146
67
Vezi Mitru p. 39-41
68
Vezi Classic Encyclopedia: Apollo, în <http://www.1911encyclopedia.org/Apollo.>
12
Zeul artelor
Conform celor mai vechi tradiŃii mitice, Apolo e înzestrat încă din copilărie cu
harul muzical. Lira care deseori însoŃeşte reprezentarea lui Apolo accentuează
această ipostază divină. Ca protector al artei Apolo prezidă cele nouă muze.

Zeu-medic
Lui Apolo de asemenea îi este atribuit harul de tămăduitor, iar fiul său Asklepios
era venerat în calitate de zeu al medicinei

Zeul urbanismului
Aria de influenŃă a zeului se extinde şi asupra vieŃii sociale şi a schimbărilor
politice. Apolo este protector al străzilor, pieŃilor publice şi a construcŃiilor noi.

Zeul luminii solare


În această ipostază Apolo era descris prin epitetul Phoibos. În calitate de zeu solar,
Apolo începe să fie venerat într-o perioadă mai târzie, eclipsând treptat cultul
zeului grec primordial al soarelui, Helios. În virtuatea acestui atribut, Apolo, de
asemenea, era adorat ca întruchipare a armoniei, purităŃii şi a frumuseŃii masculine.

5.4. Acte mitice

Apolo întemeiază templul Delfi69


În căutarea unui loc pentru templu, Apolo a cutreierat multe Ńări, până a ajuns într-
o regiune pitorească muntoasă, împădurită, cu un izvor de apă cristlină, în munŃii
Parnas. PoziŃia stâncelor era de aşa natură că orice sunet se fragmenta în zeci de
ecouri. Aici Apolo este atacat de un zmeu-balaur Piton, ”cu o sută de grumazuri şi
o sută de guri”70. Cu o săgeată Apolo îl răpune pe balaur. În amintirea acestei
victorii, Apolo orânduieşte jocurile pitice, la care participă tineretul din oraşele
greceşti. Locurile unde Apolo îl biruie pe Piton sunt denumite Delfi. Aici zeul
întemeiază oracolul, ce va deveni centrul profetic al Greciei Antice.

Mitul nimfei Dafne71


Apolo se îndrăgosteşte de nimfa Dafne, fiica râului Peneu. Frumoasa Dafne, însă,
şi-a propus să ramână celibatară şi refuză orice companie bărbătească. Un prinŃ
îndrăgostit puternic de nimfă îşi lasă părul lung de aur şi se îmbracă în veşminte
femeieşti pentru a se bucura măcar în acest mod de prezenŃa nimfei. Apolo printr-
un vicleşug îl convinge pe prinŃ să se scalde în râu. Adevărata natură a prinŃului
este dezvăluită şi nimfele, ce o însoŃeau pe Dafne, omoară prinŃul cu lăncile,
aruncând trupul său neînsufleŃit în râu. Dafne urmărită de Apolo fuge şi-l imploră
pe părintele său să o scape de această înfăŃişare, care îi aduce numai suferinŃă.
69
Vezi Mitru p.138-140
70
Mitru p. 139
71
Vezi Mitru p. 140-141
13
Ruga lui Dafne este îndeplinită şi ea se
transformă într-un copac de dafin (fig.5).
De atunci frunzele de laur (dafin) sunt
sacre pentru zeul solar. Apolo îşi
împodobeşte cu ele pletele, lira şi tolba cu
săgeŃi.Podoaba din frunze de laur devine
un semn de cinste pentru învingători în
lupte.

Mitul fântânei Castaliei72


Apolo se îndrăgosteşte de prinŃesa
Castalia. Aceasta iubea însă un păstor
local căruia îi jurase credinŃă până la
moarte. Zeul luminii solare răvăşit de
gelozie îl provoacă la luptă şi-l omoară cu
o lovitură de săgeată. Lăsând pe tânărul
cioban să moară ciugulit de corbi, Apolo
se îndreaptă spre Castalia, pe care o
întâlneşte la fântână. Zeul îi aduce vestea
Fig. 5. Apolo şi Daphne
despre moartea ciobanului şi o cere de de Gianlorenzo Bernini, 1622 – 1625 , Roma,
soŃie. La aceste vorbe Castalia se aruncă Galeria Borgheză
în fântână. Îndurerat, Apolo rosteşte multe
cântări şi orânduieşte ca apa din această
fântână să fie folosită în ritualul de la templul Delfi. Pitia pentru a putea afla
viitorul trebuie să se spele mai întâi în apa fântânei Castaliei. Iar poeŃilor această
apă le aduce inspiraŃie.

Mitul lui Marsias73


Mitul lui Marsias tratează despre tânărul Marsias din regiunea Frigia, un muzician
iscusit, care a inventat un nou instrument – flaut. Atât de uimitoare era măiestria
tânărului, că atât muritorii, cât şi nimfele şi natura erau încântaŃi de vraja muzicii
lui Marsias. Renumele lui Marsias a ajuns şi la Apolo, stârnind indignarea zeului
orgolios. Apolo îl găseşte pe Marsias şi-l provoacă la o întrecere: cine va cânta mai
frumos Apolo din liră sau Marsias din flaut? Iar câştigătorul va proceda după bunul
său plac cu cel învins. Nimfele, care-l însoŃeau pe Apolo erau judecători. În timpul
competiŃiei Apolo, însă, trişează şi cinci din cele nouă nimfe îl votează pe Apolo ca
învingător. Înfuriat ca mai nu a pierdut în faŃa unui muritor, zeul îl leagă pe
Marsias de pin şi-l jupuieşte de piele. Sângele tânărului s-a scurs într-un râu,
împurpurând apele acestuia, care de atunci poartă numele muzicianului. Flautul lui
Marsias a fost purtat îndelungat de apele râurilor, cântând de unul singur imnul
răzvrătirii împotriva zeilor.

72
Vezi Mitru p. 142-143
73
Vezi Mitru 143-146
14
Mitul Troiei74
Apolo figurează şi în mitologia războiului troian
prezentat în Iliada. Pe seama lui Apolo şi Paris este
pusă moartea eroului legendar al războiului troian,
Ahile. Într-o confruntare Ahile îl atacă pe zeul solar
cu o suliŃă, ce provoacă o indignare cumplită a
zeului. De aceea, Apolo fermecând săgeata şi
ghidând mâna lui Paris, îl ajută pe acesta să
efectueze acea lovitură proverbială în călcâiul lui
Ahile.

Mitul Cassandrei75
Apolo se îndrăgosteşte de prinŃesa Cassandra (fig.6),
fiica regelui troian Priam şi-i promite s-o înveŃe
darul profeŃiei, dacă aceasta va consimŃi să i se
dăruiască. Odată lecŃiile terminate, Cassandra îşi
încalcă însă promisiunea. Zeul o blestemă, ca
prezicerile Cassandrei, deşi adevărate să nu fie
crezute de nimeni. Cassandra apare în toate
momentele cruciale ale războiului troian, dar de
fiecare dată este neînŃealesă şi crezută nebună. Fig. 6. Cassandra
de Evelyn de Morgan (1855-1919)
Mitul ispăşirii pedepsei la curtea regelui Admet
Zeus, ajutat de ciclopi, îl aruncă pe zeul medicinii,
Asklepios, care este fiul lui Apolo, în Hades, pentru ca aceasta practica
necromanŃia. Răzbunându-se Apolo omoară ciclopii. Drept pedeapsă zeii îl
osândesc la un an de sclavie la curtea regelui Admet, unde Apolo paştele turmele
regelui76. Cântările lui Apolo aduc pace şi belşug. Iar leii şi tigrii se plimbă calm
printre turme. O altă variantă a acestui mit explică munca lui Apolo la Admet ca
necesitatea de a se purifica de crima uciderii lui Piton 77.

5.5. Cultul lui Apolo

Apolo a fost una din cele mai populare divinităŃi din lumea greacă cu nenumărate
temple şi sanctuare. Cel mai important dintre acestea era oracolul de la Delfi,
centrul profetic şi religios din Grecia Antică78. Două expresii devenite proverbiale
erau înscrise la intrare în oracol: „Nimic în exces” şi „Cunoaşte-te pe tine însuŃi”.
ProfeŃiile lui Apolo în oracolul de la Delfi erau transmise muritorilor printr-un

74
Vezi Mitru p. 504-505
75
Vezi Fitton Laura: Cassandra: cursed profhetess, în
<http://www.arthistory.sbc.edu/imageswomen/papers/fittoncassandra/intro.html.>
76
Vezi Hederich p. 329
77
Vezi Kun p. 51
78
Vezi Theoi Project: Apollon, în < http://www.theoi.com/Olympios/Apollon.html>
15
medium, preoteasa Pitia. Pitia trebuia să rămână fecioră şi doar după mulŃi ani de
viaŃă castă, după vârsta de 40 de ani, putea deveni medium. O dată pe lună, ea,
învelită în pielea unui şarpe, se aşeza pe un tripod de aur deasupra unei grote, din
care ieşeau gaze şi fum, şi intrând în extaz, şoptea cuvintele rostite de zeu, care
erau interpretate de preoŃi79.

Strâns legate de cultul lui Apolo sunt şi Jocurile Pitice, orânduite în cinstea
victoriei zeului solar asupra balaurului Piton. Jocurile Pitice durau şapte zile, cifra
sacră a lui Apolo, şi includea sacrificarea rituală a vitelor, spectacole, competiŃii
artistice şi sportive80. De asemenea, grecii sărbătoreau Pyanepsia, sărbătoarea
recoltei închinată zeului solar81.

6. Trăsăturile mitologiei solare în Grecia Antică

6.1. Trăsăturile mitologiei solare universale în mitologia greacă

După ce în capitolul 2 au fost prezentate succint trăsăturile generale ce


caracterizează mitologia solară mondială, în acest capitol se va analiza în ce
măsură aceste trăsături se regăsesc în mitologia solară greacă. De asemenea, vor fi
scoase în evidenŃă particularităŃile care conferă mitologiei solare greceşti un
caracter specific şi original.

Primatul cultului solar


Deşi cultul soarelui era larg răspândit pe întregul spaŃiu elin, acesta nu are decât un
rol secundar în religia greacă82. Autoritatea supremă în panteonul grec este asumată
de Zeus, zeul fulgerului . Merită de menŃionat că de statutul de stăpân absolut al
universului, atribut ce găsim adesea în alte religii, nu se bucură nici una din
divintatăŃile greceşti, inclusiv Zeus. Acest fapt se datorează unei particularităŃi ale
religiei greceşti antice, unde divinităŃile nu numai sunt „prin excelenŃă
antropomorfe”, posedă „firi omeneşti”, ci chiar sunt investite cu puteri limitate83.
Zeii greci au deseori nevoie de informatori pentru a afla mersul lucrurilor, sunt
înşişi subordonaŃi destinului sau pot fi înşelaŃi. Helios, de exemplu, care este
descris de Homer ca atotvăzător, este înşelat de condrumeŃii lui Ulise, care îi fură
vitele, şi află de acest fapt doar după ce este informat de nimfa Lampetia84.
79
Vezi Mitru p. 147
80
Vezi Banier (Antoine, M. l'abbé): The mythology and fables of the ancients, explain'd from history,
London, 1740, p. 432
81
Vezi Kernbach p. 42
82
Vezi Kernbach p. 230
83
Vezi Kernbach p. 395
84
Vezi William Smith: Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology, Boston 1870, vol. 2,
p. 375

16
Comparând cultele lui Helios şi Apolo se poate afirma totuşi că Helios ocupă o
poziŃie ierarhică mai înaltă decât Apolo în panteonul grec. În unele surse Helios
este chiar învestit cu o putere similară cu cea a lui Zeus85. În Odeseea, Helios îl
ameninŃă pe Zeus, că pe viitor va lumina doar pentru morŃi şi nu pentru cei vii,
dacă Zeus nu va pedpsi echipa lui Ulise pentru furtul vitelor sacre. Zeus, zeul
suprem, cedează imediat86.

Apolo în povestirile mitologice este nevoit


de nenumărate ori să se supună voinŃei
altor zei. În mitul războiului troian, unde
practic întregul panteon olimpic este
împărŃit in două tabere, Troia, deşi se află
sub protecŃia lui Apolo, sfârşeşte prin a fi
complet arsă de inamici. În alt mit, când
Apolo omoară ciclopii87, el este osândit de
către alŃi zei şi este nevoit să slujească
timp de un an la curtea regelui Admet ca
cioban88.

Asocierea miturilor solare cu cele ale lunii


Această trăsătură se regăseşte şi în
mitologia greacă. Referindu-ne la cultul
lui Helios, cât şi la cultul lui Apolo, în
ambele cazuri personificările
antropomorfe ale soarelui şi lunii sunt
frate şi soră. Selena este sora lui Helios
(fig. 7) şi Artemis este sora geamănă a lui
Apolo. La perechile Helios, Selena şi
Apolo, Artemis descoperim un paralelism
în modul de personificare a corpului Fig. 7. Fâmtâna Helios şi Selena, lucrarea
ceresc. În analogie cu Helios şi Apolo, sculptorului Hans Rathaustsky din 1889
Selena întruchipează luna la modul direct,
pe când Artemis este mai degrabă asociată cu lumina lunii, însumând şi alte
atribute divine, de exemplu ca zeiŃa vânătoarei89.

85
Vezi Rudolphus Maria Berg: Proclus' hymns: essays, translations, commentary, Leiden, 2001, p. 145
86
Vezi Ibidem
87
Nicolai Cun ne prezintă o altă variantă a acestui mit: Apolo ispăşeşte uciderea balaurului Piton şi
slujeşte opt ani la curte regelui Admet. Vezi Кун p. 51
88
Vezi Hederich Benjamin: Gründliches mythologisches Lexikon, Leipzig 1770, p. 328
89
Vezt Mitru p. 41
17
Zeul solar – un tânăr puternic şi frumos
Cel puŃin dupa secolul XI îHr. cultul soarelui în Grecia Antică este masculin.
Ambii zei sunt înfâŃişaŃi ca tineri viguroşi şi foarte frumoşi90. Forma atletică,
pletele blonde, ochii strălucitori şi razele de lumină în jurul capului (fig. 8)
completează această imagine de o similitudine izbitoare cu arhetipul solar
universal.

Este deosebit de interesant de urmărit schimbarea


reprezentării zeului Apolo pe măsură ce venerarea
sa ca divinitate solară devine mai intensă. După
cum a fost arătat in capitolul 3.3, Apolo a fost
iniŃial adorat ca zeul turmelor şi zeul artelor şi mai
târziu a devenit o divinitate solară. Astfel, în
epoca timpurie Apolo este înfăŃişat în haine lungi,
cu lira sau cu un toiag şi cu barbă. În epoca mai
târzie imaginea zeului întinereşte vădit, toiagul şi
barba dispar. Apolo tot mai des este înfăŃişat
nud91. FrumuseŃea lui Apolo devine legendară,
fiind admirat în poeme chiar şi de zei:„ Cum a
Fig.8 . Imagine în aur al lui Helios
mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce, zeul
Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseŃe, cum nu
se mai văzuse încă, până atunci, nici în Olimp. ToŃi zei s-au mirat privindu-l”92.

CapacităŃile curative ale zeului solar


Deşi în mitologia greacă nu se pune accent pe acest aspect al cultului solar,
anumite abilităŃi de tămăduitor sunt atribuite ambilor zei solari greci. Helios are
capacitatea de a întoarce vederea celor orbi93. Calitatea de tămăduitor este mai
pregnantă la Apolo, care era, de asemenea, venerat ca zeul medic, iar fiul său
Asklepios era considerat zeul medicinii94. Pausanias în lucrarea sa „Descrierea
Greciei” printre altele relatează despre un obicei de a aduce în jertfă un Ńap zeului
soarelui pe timp de răsărit pentru a izbăvi o comunitate de ciumă95.

Soarele ca legiuitor şi judecător suprem


În unele surse este menŃionat că Apolo, ca protectorul civilizaŃiei culte, a introdus
legi în regiunea Arcadia96. Totuşi personalităŃile mitice a lui Helios şi îndeosebi a
lui Apolo sunt private de un simŃ justiŃiar.Aceasta se datorează caracterului amoral

90
Vezi Kernbach p. 41 şi p. 230
91
Vezi Das Schwarze Netz: Apollon, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
92
Mitru p. 40
93
Vezi Das Schwarze Netz: Helios, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
94
Vezi Kernbach p. 41
95
Vezi Pausanias: Description of Greece, în traducere de W.H.S. Jones, Litt.D., H.A. Ormerod, London
1918, 10.11.5
96
Vezi Das Schwarze Netz: Apollon, în < http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>
18
al religiei greceşti în ansamblu. Asupra acestei idei se va reveni mai târziu. Prin
urmare aspectul de legiuitor şi judecător inerent arhetipului zeului solar din
mitologia universală este fie complet absent, cum e în cazul lui Helios, fie prezent
marginal, cum e în cazul lui Apolo.

Soarele ca zeu al fertilităŃii


În privinŃa acestui aspect al cultului solar Helios şi Apolo se deosebesc. În practica
venerării lui Helios nu găsim elemente concludente, care ar atesta adorarea lui
Helios în calitate de zeu al fertilităŃii. În cazul lui Apolo se întâlnesc mai multe
referinŃe în această direcŃie. O primă referinŃă se poate induce din mitul naşterii lui
Apolo şi Artemis. Pentru a-şi putea naşte pruncii Leto, zeiŃa nopŃii, ajunge la insula
Ortigia, ceea ce înseamnă „insula de piatră”. Ortigia era complet pustie şi lipsită de
vegetaŃie. După naşterea lui Apolo insula înverzeşte şi capătă numele de Delos97.
În plus, B. Hederlich menŃionează că în fiecare primăvară lui Apolo îi erau aduse
ofrande din prima roada în semn de mulŃumire98. Iar A. Mitru descrie sărbătoaea
Pyanepsia, organizată în onoarea lui Apolo în ziua a şaptea a lunii Pyanepsion,
adica octombrie. În această sărbătoare de asemenea, drept recunoştinŃă pentru
recoltă, lui Apolo îi erau închinate fructe şi legume99.

Eclipsa ca eveniment fatal


„Firea vechilor greci, solară, mercantilă, epicureică...este normal să înlăture din
potenŃialul gândirii mitologice aproape tot ce ar primejdui solaritatea, echilibrul şi
orgoliul conştiinŃei de sine”100. De aceea, universul guvernat de panteonul olimpic
grec, mai ales după orânduirea supremaŃiei lui Zeus este stabil, în afară oricărui
pericol şi veşnic101. În lumina acestei viziuni senine asupra lumii şi vieŃii este lesne
de înŃeles de ce mitologia greacă nu a valorificat motivul eclipsei solare, acesta
fiind absent atât în miturile lui Apolo, cât şi cele ale lui Helios. În mitologia solară
greacă există un singur caz, unde, fără ca să fie vorba de o eclipsă, mersul normal
al soarelui este periclitat în decursul unei zile. Aceasta se întâmplă în mitul lui
Faeton, fiul lui Helios. Faeton îl convinge pe părinele său să-i permită o singură
dată să conducă carul solar pe bolta cerească. Nepriceperea lui Faeton provoacă un
cataclism natural şi îi aduce moartea. Îndurerat Helios în decursul zilei întregi nu
mai apare pe cer102.

Ideile din acest subcapitol sunt sintetizate în tabelul 1. care ilustrează în ce măsură
trăsăturile mitologiei solare universale se regăsesc în cultele lui Helios şi Apolo.

97
Vezi Mitru p. 41
98
Vezi Hederich p. 328
99
Vezi Mitru p. 42
100
Kernbach p.397
101
Vezi Kernbach p. 396
102
Vezi Кун p. 93
19
Regăsirea acestor trăsături în cultele solare
greceşti

Trăsăturile cultului
solar universal

Helios Apolo
Primatul cultului solar
Nesemnificativ Nu
Asocierea miturilor solare
cu cele ale lunii Da Da

Zeul solar – un tânăr


puternic şi frumos Da Da

CapacităŃile curative ale


zeului solar Da Da

Soarele ca legiuitor şi
judecător suprem Nu Nesemnificativ

Soarele ca zeu al
fertilităŃii Nu Da

Eclipsa ca eveniment fatal


Nu Nu

Tabel 1. Trăsăturile cultului solar universal în cultele lui Helios şi Apolo

6.2. ParticularităŃile mitologiei solare în Grecia Antică

Amoralitate
Panteonul zeilor din Grecia Antică este cu precădere antropomorf, pragmatic şi
amoral, sacralizând cele mai mari defecte şi crime umane: viclenia, adulterul,
incestul, patricidul, fratricidul, nedreptatea103. Isokrates (436-338 îHr.), un orator
grec, în lucrarea sa „Asupra schimbului de bunuri” scrie că poeŃii „au istorisit
asemenea poveşti despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre
duşmani; căci ei le-au reproşat zeilor nu numai răpiri, adultere şi acceptare de
plocoane de la oameni, ci şi că s-ar fi înfruptat din carnea propriilor copii, că şi-ar
fi emasculat taŃii, că şi-ar fi pus în lanŃuri mamele precum şi multe alte
fărădelegi...”104.

103
Vezi kernbach p. 395
104
Isokrates: Asupra schimbului de bunuri, XI, 38, citat de Kernbach p. 395
20
Derivată din această mitologie religia greacă era lipsită de dogme şi principii
morale105. Această particularitate a mitologiei greceşti în ansamblu se răsfrânge,
bineînŃeles, şi în miturile solare, îndeosebi cele legate de cultul lui Apolo. În mitul
nimfei Dafne106 Apolo contribuie la uciderea unui prinŃ, care era îndrăgostit de
nimfă. Iar în mitul fântânei Castaliei107, Apolo îndrăgostit de prinŃesa Castalia,
omoară fără scrupule un tânăr cioban, iubitul Castaliei. Nu mai puŃin cumplite sunt
faptele zeului şi în mitul lui Marsias108. După ce-l provoacă pe Marsias la o
competiŃie şi prin viclenie câştigă, Apolo dând dovadă de o cruzime tulburătoare
leagă pe tânărul de copac şi-l jupuieşte de piele.

Legătura cultului solar cu viticultura


Atât cultul lui Helios, cât şi cel al lui Apolo sunt legate de viticultură. Zeul solar fie
posedă turme sacre de oi şi vite, cazul lui Helios, fie este chiar protectorul
turmelor, cazul lui Apolo. Apolo este uneori înfăŃişat în arta greacă timpurie
purtând un toiag ciobănesc109. Iar în mitul ispăşirii pedepsei la curtea regelui
Admet Apolo este nevoit să slujească o perioada ca cioban110. Descrierea turmelor
sacre ale lui Helios o întâlnim la Homer în „Odiseea” şi în „Imnul către Helios” şi
la Herodot în lucrarea sa „Istoria”. După Homer, Helios are pe insula Thrinakia
turme de oi şi vite care numără constant câte 350 de capete şi sunt păzite de fiicele
lui Helios, Lampetia şi Phaethousa. Aceste turme sunt deseori interpretate ca
metafora celor 350 de zile şi nopŃi ale anului lunar din calendarul grec111. Herodot
relatează istoria unui bărbat pe nume Evenios, din oraşul Apollonia, regiunea Iliria,
care a fost crunt pedepsit de concetăŃeni, pentru că nu a păzit bine turmele lui
Helios112.

Zeul soarelui ca profet


DivinităŃiele solare greceşti au darul prezicerii. Fondând oracolul principal din
Grecia Antică, cel de la Delfi, Apolo e considerat patronul oracolelor şi a fost
venerat ca zeul profet113. Mitul întemeierii oracolului de la Delfi, mitul fântânei
Castaliei, mitul Cassandrei şi altele cimentează această ipostază a lui Apolo.

Talentul profetic al lui Helios, care este mai puŃin evident decât în cazul lui Apolo,
derivă din omniscienŃa zeului, căci după cum scrie Homer, „zeul vede şi aude

105
Vezi Kernbach p. 395
106
Vezi Mitru p. 140-141
107
Vezi Mitru p. 142-143
108
Vezi Mitru p. 143-146
109
Vezi Hederich p. 327
110
Vezi Кун p. 51
111
Vezi Joseph Meyer: Meyers Großes Konversations-Lexikon ,Leipzig 1907, Vol 9. p. 143
112
Herodotus: Histories, în traducere de William Beloe, London 1831, p.442
113
Vezi Kernbach p.41
21
totul”114. În virtutea acestei capacităŃi Helios îi dezvăluie lui Hefaistos infidelitatea
soŃiei sale, Afrodita, cu Ares şi indică zeiŃei agriculturii, Demeter, unde se afla fiica
ei, Persefona115. În sprijinul atribuirii darului profetic lui Helios vin şi mărturiile
oamenilor de cultură greci despre prezenŃa statuilor lui Helios în unele oracole116.

Legătura cultului solar cu vrăjitoria


Mircea Eliade remarcă o caracteristică originală a cultului solar grec şi anume
legătura acestuia cu lumea vrăjitoriei şi infernului. Faptul că intrarea în Hades se
numea „Poarta Soarelui” ilustrează simptomatic această particularitate117. Gnosticii
susŃin existenŃa cultuală a fratelui geamăn al lui Apolo, respectiv Helios, cunoscut
ca Sol Niger, adică „soarele negru”, care era un rege în lumea infernului118. Un alt
element în sprijinul acestei idei îl găsim în ritualul prezicerii din oracolul Delfi,
centru cultual apolinic. Potrivit credinŃei populare, pentru a putea prezice Pitia,
preoteasa din Delfi, stătea deasupra prăpastiei din interiorul oracolului, care în
adâncime ajungea păna la Hades, tărâmul morŃilor din mitologia greacă. În plus
sunt cunoscute mai multe vrăjitoare legate de cultul soarelui, cea mai influentă
fiind vrăjitoarea Kirke, fiica lui Helios119. Iar Asklepios, fiul lui Apolo, practica
necromanŃia120.

7. Concluzii

Caracterul solar al fiinŃei umane, dependenŃa acută faŃă de condiŃiile climaterice,


precum şi posibilităŃile limitate de explicare a fenomenelor naturii au contribuit la
abundenŃa miturilor solare în antichitate, când erau deseori indisolubile de doctrina
religioasă. Analiza mitologiei solare în cultura universală relevă anumite trăsături,
ce se regăsesc la majoritatea popoarelor, ce venerau soarele. BineînŃeles, că aceste
trăsături comune nu au caracter absolut:

- Primatul cultului solar


- Asocierea miturilor solare cu cele ale lunii
- Zeul solar – un tânăr puternic şi frumos
- CapacităŃile curative ale zeului solar
- Soarele ca legiuitor şi judecător suprem
- Soarele ca zeu al fertilităŃii
- Eclipsa ca eveniment fatal.
114
Homer: Odissey, p. 144, Această afirmaŃie este inconsistentă cu întâmplarea din Odiseea, când
condrumeŃii lui Ulise fură vitele sacre din cereada lui Helios şi acesta este informat de Lampetia.
115
Vezi Smith p. 375
116
Vezi de exemplu Pausanias 3.26.1
117
Vezi Kernbach p.230
118
Vezi Hederich p. 329
119
Vezi Iwerson p. 67
120
Vezi Hederich p. 327
22
În spaŃiul egean soarele nu a fost întruchipat de o singură divinitate. Cultul solar
grec cunoaşte numeroase schimbări pe parcursul epocii antice. A fost postulată
ipoteza conform căreia simbolismul soarelui a fost iniŃial feminin, cedând trepat
loc cultului solar masculin al lui Helios. Ulterior pe teritoriul Greciei Antice
pătrunde cultul lui Apolo, zeul turmelor şi muzicii. Succesiv atributele zeului se
lărgesc. Ipostaza lui Apolo de divinitate solară constituie o achiziŃie relativ târzie,
după care cultele solare ale lui Helios şi Apolo se practică paralel. Incepând cu
secolul V îHr începe procesul de contopire a celor doi zei.

Din trăsăturile comune ale cultului solar din cultura universală în mitologia solară
greacă se regăsesc: asocierea miturilor solare cu cele ale lunii, zeul solar – un tânăr
puternic şi frumos, capacităŃile curative ale zeului solar. Adorarea soarelui ca zeu
al fertilităŃii poate fi observată doar în cultul lui Apolo. Tot la el găsim unele
elemente al aspectului de legiuitor al arhetipului solar universal. Motivul eclipsei
ca eveniment fatal nu este valorificat de mitologia greacă. Pe lângă acestea, cultul
solar a avut un rol secundar în mitologia greacă. Acest fapt este evident mai ales în
cazul lui Apolo.

23
8. Bibliografie

CărŃi şi monografii:

• Banier (Antoine, M. l'abbé): The mythology and fables of the ancients,


explain'd from history, London, 1740, p. 432

• Berg Rudolphus Maria: Proclus' hymns: essays, translations, commentary,


Leiden, 2001

• Fauth Wolfgang : Helios Megistos, Leiden, 1995

• Goodison Lucy: Death, women and the sun:symbolism of regeneration in


early Aegean religion, London 1989

• Hederich Benjamin: Gründliches mythologisches Lexikon, Leipzig 1770

• Homer: Odyssey, în traducere de W. H. D. Rouse, New York,1937

• Kernbach Victor: DicŃionar de mitologie generală, Bucureşti 1995

• Кун Николай А.: Легенды и Мифы Древней Греции, Moscova 2006

• Maxwell Jordan, Tice Paul, Snow Alan: That Old-Time Religion, San
Diego 2003

• Meyer Joseph: Meyers Großes Konversations-Lexikon, Leipzig 1907

• Mitru Alexandru: Legendele Olimpului, Chişinău 1990

• Pausanias: Description of Greece, în traducere de W.H.S. Jones, Litt.D., and


H.A. Ormerod, M.A, London 1918

• Rusnac Eugen, Cuşcă Valentin, Malcoci Vitalie: În căutarea propriei


identităŃi, Chişinău 2008

• Sfînta Scriptură, Roma 1998

• Smith William: Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology,


Boston 1870

• Wilson Nigel Guy: Encyclopedia of ancient Greece, London, 2006


24
Internet (articole, enciclopedii electronice):

• Classic Encyclopedia: Apollo, în


<http://www.1911encyclopedia.org/Apollo.>

• Das Schwarze Netz: Apollon, în <


http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>

• Das Schwarze Netz: Helios, în <


http://www.sungaya.de/schwarz/griechen/helios.htm>

• Fitton Laura: Cassandra: cursed profhetess, în:


<http://www.arthistory.sbc.edu/imageswomen/papers/fittoncassandra/intro.h
tml.>

• Myth Encyclopedia: Sun, în: < http://www.mythencyclopedia.com/Sp-


Tl/Sun.html>

• Theoi Project: Apollon, în < http://www.theoi.com/Olympios/Apollon.html>

• Theoi Project: Helios, în < http://www.theoi.com/Titan/Helios.html>

• ZDF: Apollon – Gott des Lichts, în:


<http://www.zdf.de/ZDFPportal/inhalt/0/0,6751,1600000,00.html>

25

Anda mungkin juga menyukai