4. 2. b Pornirea
indirectă cu rezistenţă în
circuit rotoric (fig. 53):
Se realizează prin
introducerea în serie cu
rotorul a unui reostat de
pornire Rp sau a unui grup
de 2 - 5 rezistoare fixe
dimensionate în aşa fel
încât:
IR < IR
p _ max
,
p _ max_ adm
39
Pornirea se face cu toate rezistoarele înseriate cu rotorul, iar pe măsură ce
turaţia n se accelerează şi curentul scade, se scurtcircuitează câte o rezistenţă până
la eliminarea totală a lor.
4. 3. a. Frânarea dinamică a
motorului c.c.
Constă în decuplarea alimentării
rotorului şi cuplarea lui pe o rezistenţă de
frânare R f . Excitaţia fiind cuplată,
motorul trece în regim de generator
nerecuperativ, energia electrică produsă
fiind consumată (transformată în
căldură) pe rezistenţa de frânare.
Deoarece
U = 0, rezultă:
( )
Rr + R f * M n
n=− 2 , de unde:
M f =− ,
K e * K m *φ b
Frânarea dinamică
deci, o dreaptă ce trece prin origine cu
coeficientul unghiular negativ.
(caracteristicile 2, 3, 4,). Se observă că,
cu cât R f este mai mică, cu atât
momentul de frânare este mai mare,
fiind maxim pentru R f = 0 (rotor în scurt
circuit, caracteristica naturala ca
generator 5). Punerea în scurt nu se
utilizează datorită şocului termic şi
mecanic la care este supus motorul.
Frânarea dinamică este bruscă,
dar Mf scade odată cu scăderea lui n, de
aceea, pentru o oprire mai rapidă se
Pornire – frânare cu o singură treaptă
intermediară
43
poate face frânarea în trepte (caracteristicile 2, 3, 4, 5), în cadrul unor comutări
automate.
U Rr Rr
Iniţial: n = − * M = n0 − *M
k *φ k *φ 2
k *φ 2
La frânare:
U Rr Rr
n=− + * M = − n0 + *M
k *φ k *φ 2
k *φ 2
Grafic, lucrurile se prezintă ca în
figură.
A - punct de funcţionare
(caracteristica 1)
La inversarea polarităţii n0 →- n0, şi
A → B,
pentru care, M → Mf; apare frânarea din
B → C, când va fi necesară întreruperea
alimentării.
Frânarea nu este totală, iar oprirea
în C este dificilă. Se lucrează pe
caracteristica artificială 3 şi nu pe cea
naturală 2 pentru care apar solicitări
electrice şi mecanice inadmisibile.
4. 3. d. Frânarea prin mărirea
rezistenţei
circuitului indusului
5. Reglarea turaţiei
motorului de curent continuu
U R + Rs
De cele mai multe ori R = ∞ ⇒ I p = 0 ⇒ n = − r * I r , dar
p
kφ kφ
U Rr + Rs
M = k *φ * I r ⇒ n = − * M = n0 − m * M , în care, m este coeficientul
kφ ( kφ ) 2
unghiular al caracteristicii.
Rr
1. m1 =
( kφ ) 2 , - pe caracteristica naturală,
Rr + R s
2. m2 = −
( kφ ) 2 - pe caracteristica artificială.
Observaţie: teoretic 0 < n < n0 dar practic 0,35 n0 < n < n0
Dezavantaje :
- Rs - este voluminos şi scump (funcţionare de durată),
- la Mr mici, posibilităţile de reglare scad,
- randament redus ,deci se foloseşte la motoare de puteri mici.
Pornirea:
se reglează: ReG pe R maximă
ReM pe R minimă ⇒ U min şi Φ eM max
se selectează sensul de rotaţie prin contactele C1 sau C2;
se porneşte Mca şi se reglează REE până la obţinerea U e dorită;
se măreşte turaţia n prin micşorarea ReG (a tensiunii de alimentare a Mcc);
se continuă creşterea turaţiei prin mărirea ReM (regl. φe ).
M
Avantaje:
reglarea continuă a turaţiei în limite largi;
posibilitatea frânărilor lente sau bruşte (eventual cu recuperarea energiei);
regimuri tranzitorii scurte;
utilizarea unor reostate de mică putere ⇒ cost redus şi randament η ridicat;
Dezavantaje:
necesită cel puţin 3 maşini electrice;
puterea este de circa 3 ori mai mare ca cea necesară la ML;
randament global redus.
Utilizări:
maşini-unelte mari, utilaje mari pentru prelucrări la cald;
macarale mari;
ascensoare rapide;
transport feroviar şi maritim.
6. Selsinul
Selsinul nu este propriu zis o maşină motoare, ci un aşa numit traductor de
poziţie; îl includem la acest capitol al maşinilor electrice deoarece el dezvoltă cuplu
motor sau de frânare. El mai este numit şi transformator trifazic – monofazic, ca
urmare a unor fenomene similare celor care se petrec intr-un transformator.
In acest caz înfăşurarea primară este trifazică (trei înfăşurări înseriate) iar cea
secundară – monofazică. Astfel, cele trei bobine din primar (m) induc trei t.e.m. în
înfăşurarea secundară (a), a căror rezultantă va avea o mărime dependentă de
poziţia indusului a faţă de cele trei bobine primare. Cele două maşini m1 (să o numit
emiţătoare) şi m2 (receptoare) sunt legate în fază iar secundarele în fază şi opoziţie.
Să presupunem deci că poziţia celor două indusuri a1 şi a2 este aceeaşi. În
acest caz vectorii rezultantelor tensiunilor electromotoare din a1 şi a2 sunt egali şi au
aceeaşi poziţie. În această situaţie cei doi curenţi i12 şi i21 sunt egali şi în opoziţie,
suma lor fiind egală cu 0.
Rotind indusul a1 (emiţătorul) într-un sens oarecare t.e.m. se modifica atât ca
valoare cât şi ca direcţie. În acest caz, suma celor doi curenţi nu mai este 0 şi bobina
a2 va fi parcursă de un curent diferenţă i12 – i21, care va determina un câmp
magnetic. Acesta din urmă, în interacţiune cu câmpul determinat de înfăşurările
inductorului, va produce un cuplu
mecanic ce va roti pe a2 în sensul în
care a fost rotit a1, până când noua
poziţie a sa va coincide cu a rotorului
emiţătorului, adică până când cei doi
curenţi i12 şi i21 se vor egala (suma lor
va fi din nou 0).
Funcţionarea aceasta se produce
numai teoretic atât de exact, deoarece
pe măsură ce diferenţa dintre cei doi
curenţi scade, cuplul care determină
ocuparea unei poziţii similare de către
50
a2 faţă de a1 este din ce în ce mai redus şi, la un moment dat, prea mic pentru ca să
mai asigure rotirea. Pentru a creşte precizia aceste sisteme se alimentează cu
curenţi de frecvenţă ridicată, ceea ce duce la creşterea t.e.m. de inducţie şi astfel a
valorilor absolute ale curenţilor i12 şi i21.