MIHAELA NICOLAU

FISCALITATE

NOTE DE CURS

- 2008 -
 CUPRINS

MODULUL I SISTEMUL FISCAL ...................................................................... 4

Lecţia 1 Conceptul de sistem fiscal........................................................................................................... 5

Lecţia 2 Funcţiile sistemului fiscal .......................................................................................................... 6

Lecţia 3 Clasificarea sistemelor fiscale .................................................................................................... 7

Lecţia 4 Politica fiscală.............................................................................................................................. 8

Lecţia 5 Sistemul fiscal din România ..................................................................................................... 10

Lecţia 6 Importanţa şi sfera de cuprindere a Codului fiscal............................................................... 16

MODULUL II OBLIGAŢIA ŞI CREANŢA FISCALĂ. ........................................ 23

Lecţia 1 Noţiuni introductive................................................................................................................... 24

Lecţia 2 Clasificări ale impozitelor şi taxelor......................................................................................... 26

Lecţia 3 Principiile impozitării, criteriile de impunere, convenţiile fiscale ........................................ 28

Lecţia 4 Evaziunea fiscală....................................................................................................................... 33

MODULUL III IMPOZITUL PE PROFIT. IMPOZITUL PE VENITURILE

MICROÎNTREPRINDERILOR........................................................................... 41

Lecţia 1 Contribuabilii de impozit pe profit. Categorii de venituri impozabile şi cote de impozitare

.................................................................................................................................................................... 42

Lecţia 2 Calculul impozitului pe profit. Deductibilitatea cheltuielilor................................................. 43

Lecţia 3 Plata impozitului pe profit şi depunerea declaraţiilor ........................................................... 47

Lecţia 4 Impozitul pe venitul microîntreprinderilor ............................................................................. 48

MODULUL IV IMPOZITUL PE VENIT .............................................................. 51

LECŢIA 1 CONTRIBUABILI ŞI CATEGORII DE VENITURI IMPOZABILE ..... 52

Lecţia 2 Determinarea veniturilor impozabile ale persoanelor fizice ................................................. 55

Lecţia 3 Declaraţii privind venitul realizat ............................................................................................ 67

Lecţia 4 Aspecte fiscale internaţionale.................................................................................................. 69

MODULUL V TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ ............................................ 72

Lecţia 1 Trăsăturile taxei pe valoare adăugată..................................................................................... 73

Lecţia 2 Sfera de aplicare şi persoane impozabile ................................................................................. 73

2
Lecţia 3 Operaţiuni impozabile ............................................................................................................... 75

Lecţia 4 Baza şi cotele de impozitare ...................................................................................................... 77

MODULUL VI ACCIZELE ŞI ALTE TAXE SPECIALE.................................... 87

Lecţia 1 Sfera de aplicare a accizelor..................................................................................................... 88

Lecţia 2 Obligaţiile plătitorilor de accize................................................................................................ 90

Lecţia 3 Scutiri de la plata accizelor ..................................................................................................... 91

MODULUL VII TAXELE VAMALE .................................................................. 94

Lecţia 1 Funcţiile taxelor vamale şi clasificarea lor.............................................................................. 95

Lecţia 2 Regimurile vamale ................................................................................................................... 95

Lecţia 3 Datoria vamală ........................................................................................................................... 99

MODULUL VIII IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE ...................................... 103

Lecţia 1 Noţiuni introductive................................................................................................................. 104

Lecţia 2 Impozitul şi taxa pe clădiri..................................................................................................... 104

Lecţia 3 Impozitul şi taxa pe teren ....................................................................................................... 108

Lecţia 4 Impozitul asupra mijloacelor de transport ........................................................................... 110

Lecţia 5 Impozitul pe spectacole............................................................................................................ 111

Lecţia 6 Taxe de timbru ......................................................................................................................... 112

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ......................................................................... 119

3
 Modulul I SISTEMUL FISCAL

Obiectivele specifice modulului

• identificarea sistemului fiscal şi a politicii fiscale;

• definirea sistemului fiscal şi prezentarea funcţiilor acestuia;
• prezentarea sistemului fiscal din România şi a Codului Fiscal

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea sistemului fiscal şi a funcţiilor acestuia;

• cunoaşterea sistemului fiscal al României înainte şi după 1989
• cunoaşterea importanţei Codului Fiscal şi sfera de cuprindere.

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu sistemul fiscal din România şi Codul Fiscal al

României

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 2 ore

4
 Lecţia 1 Conceptul de sistem fiscal

Îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului presupune mobilizarea unor

importante resurse financiare.

Pasul 1 Definirea sistemului fiscal

Sistemul fiscal este un produs al gândirii, deciziei, acţiunii factorului uman, ca
urmare a evoluţiei societăţii umane, creat iniţial pentru a răspunde unor obiective
financiare, la care, ulterior, s-au adăugat şi obiective de natură economico-socială.
Elementele de natură economică şi relaţiile dintre acestea, concretizate în diverse
tehnici de stabilire şi percepere a cuantumului diverselor prelevări fiscale, gestionarea
acestora şi deciziile de natură politică constituie componentele principale ale sistemului
fiscal.
Unii economişti consideră sistemul fiscal ca fiind „totalitatea impozitelor si
taxelor provenite de la persoane fizice şi persoane juridice care alimentează bugetele
publice”1 sau „totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procură acetuia o
parte covârşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuţie specifică
şi un rol regulator în economie”2.
O altă abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale
sistemului în general şi interpretează sistemul fiscal prin prisma realţiilor dintre
elementele care formează acest sistem, astfel: „sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de
concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mlţime de elemente (materie
impozabilă, cote, subiecţi fiscali etc.) între care se manifestă relaţii care apar ca
urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt
gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului”3.
Această ultimă abordare este mai riguroasă.
Sistemul fiscal este, aşadar, un sistem complex, alcătuit dintr-un ansamblu de
elemente şi anume:
• materia impozabilă;
• subiecţii sau actorii sistemului fiscal;
• elementele modificabile.

Pasul 2 Prezentarea elementelor componente ale sistemului fiscal

Materia impozabilă, reprezentată de venitul realizat, repartizat, consumat şi
capitalizat, constituie un element evolutiv complex şi cuprinde:
• venituri din muncă, respectiv venituri de natură salarială;
• venituri din capital, respectiv rente, chirii, arenzi, dividende, dobânzi etc;
• venituri produse de agenti economici, sub forma beneficiilor din
industrie, comerţ, agricultură, servicii etc;
• circulaţia şi consumul veniturilor.
Actorii sistemului fiscal, în raport cu funcţiile pe care le indeplinesc, se pot
grupa în trei categorii4:
• actori dotaţi cu putere de decizie;

1
Condor, Ioan – Drept financiar, Ed. R.A. „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994, p.122
2
Hoanţă, Nicolae – Economie şi finanţe publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p.164
3
Corduneanu, Carmen – Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed. Codecs, Bucureşti, 1998, p.22
4
Hoanţă, Nicolae - op. citată, p.179

5
 • actori însărcinaţi cu admnistraţia fiscală şi reglementarea litigiilor;
• contribuabilii.
Organele legislative şi executive reprezintă actori de decizie politică în materie
fiscală, care se concretizează în dispoziţii ce figurează în legea finanţelor publice sau
legea bugetară anuală, respectiv in legile fiscale generale.
Actorii de decizie administrativă in materie fiscală au responsabilitatea gestiunii
finanţelor publice, reprezentaţi de Ministerul Finanţelor Publice şi organele teritoriale
subordonate. Contribuabilii sunt persoane fizice şi juridice care realizează venituri
impozabile din activităţi desfăşurate în România.
Elementele modificabile cuprinse in sistemul fiscal sunt stabilite de organele de
decizie şi legislative (de ex.: cotele de impunere).

Lecţia 2 Funcţiile sistemului fiscal

Pasul 1 Prezentarea teoriilor privind funcţiile asimilate sistemului fiscal

Impozitele îndeplinesc în aria lor de manifestare funcţiile atribuite finanţelor in
general, dar cu unele particularităţi imprimate de conţinutul lor economic, de procesele
de redistribuire a produslui intern brut.
Există specialişti5 care atribuie sistemului fiscal o funcţie de finanţare a
cheltuielilor publice, o funcţie de redistribuire a veniturilor şi averilor, conform
obiectivului de echitate, şi o funcţie de stabilizare a economiei. Alţi economişti6 nu
vorbesc explicit de funcţiile sistemului fiscal, respective ale impozitelor, ci de rolul ce
revine acestora, şi anume:
rolul financiar, de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea
cheltuielilor publice;
• rolul intervenţionist, de încurajare sau frânare a activităţilor economice;
• rolul social, de redistribuire a unei părţi importante din produsul intern
brut între grupările sociale si indivizi.

Pasul 2 Definirea funcţiilor sistemului fiscal

Raportat la funcţiile atribuite finanţelor publice în ansamblu, impozitele
îndeplinesc următoarele funcţii:
• funcţia de repatitiţie, numită şi funcţie financiară, care include şi
finanţarea cheltuielilor publice;
• funcţia de redistribuire a veniturilor şi averilor aspura activităţilor
economico-sociale
• funcţia de reglare a economiei, de corectare a dezechilibrelor;
• funcţia de control, care semnifică capacitatea impozitelor de a mijloci
efectuarea controlului prin diferite faze ale procesului reproducţiei
economice.
În cadrul funcţiei financiare, prin impozite se realizează, în cea mai mare
măsură, prima latură a funcţiei de repartiţie atribuită finanţelor publice. Aceasta,
deoarece impozitul este principala formă de procurare a resurselor băneşti la dispoziţia
statului şi, implicit, de redistribuire a resurselor între sfera activităţilor materiale şi sfera

5
Brezeanu, Petre – Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici , Ed. Economică, Bucureşti, 1999
6
Bercea, Florian şi alţii (coord. Văcărel Iulian) – Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999, p.397 - 398

6
activităţilor nemateriale, între diferitele ramuri şi subramuri economice, între membrii
societăţii.
Veniturile disponibile ale persoanelor fizice şi uneori, chiar ale firmelor, rămase
după suportarea impozitelor directe, sunt în continuare supuse unui proces de
redistribuire prin intermediul impozitelor indirecte, pe piaţa bunurilor şi serviciilor, cu
ocazia procurării de bunuri şi servicii în a căror preţ sunt incluse aceste impozite
(accize, TVA, taxe vamale, fonduri speciale etc.)
În ceea ce priveşte funcţia de redistribuire atribuită sistemului fiscal, reiese ca
impozitele mijlocesc, alături de alte instrumente de politică financiară, realizarea
proceselor de redistribuire a veniturilor şi averilor între membrii societăţii, în
conformitate cu ceea ce societatea consideră echitabil.
Criteriile de echitate în repartiţia veniturilor şi averilor diferă de la o societate la
alta şi de la o perioadă la alta. Astfel, societatea poate considera ca fiind echitabilă
realizarea unei egalizări a veniturilor şi averilor (ex. in economiile socialiste) sau
plafonarea veniturilor mari, sau asigurarea unui venit minim pentru toti membrii
societăţii.
Funcţia de reglare atribuită sistemului fiscal este specifică societăţii moderne, o
data cu impunerea concepţiei conform căreia impozitele trebuie considerate nu numai
resurse financiare ale statului, ci şi instrumente de influenţare a activităţii economice.
Implicarea impozitului in stimularea dezvoltării economico-sociale presupune o
corelare adecvată a proceselor de prelevare sub formă de impozite, nu numai cu
procesele consumatoare de resurse, cărora le sunt destinate, ci şi cu cele generatoare de
valoare nouă, creatoare de produs naţional şi multiplicatoare a resurselor financiare.
Dacă se urmăreşte stimularea întreprinzătorilor pentru creşterea producţiei şi a
ofertei, trebuie să se diminueze prelevarea sub formă de impozit, rezultând o creştere
corespunzatoare a venitului rămas, din care o parte mai mare va putea fi destinata unor
noi investiţii. Pe seama investiţiilor effectuate vor creşte capacităţile de producţie şi
numărul locurilor de muncă create şi se va reduce somajul, va spori producţia, iar
economia va avea un trend crescător.

Lecţia 3 Clasificarea sistemelor fiscale

Pasul 1 Prezentarea procesului de modernizare a sistemelor fiscale contemporane

Sistemele fiscale trec, în etapa actuală, printr-un proces de modernizare
caracterizat prin:
• trecerea de la impozitele analitice, bazate doar pe un element determinant
al contribuabilului, la impozitele sinteticem stabilite în funcţie de o
mărime economică considerată în totalitatea sa, ce aparţine
contribuabilului (venit global, cifra de afaceri, patrimnoniu etc.);
• adoptarea de noi procedee de aşezare şi percepere a impozitelor;
• creşterea randamentului fiscal;
• folosirea impozitelor în scopul realizării unor obiective ale politicii
generale a statelor.

Pasul 2 Clasificarea sistemelor fiscale

Clasificarea sistemelor fiscale se poate face dupa mai multe criterii, dintre care
cele mei importnate ţin cont de natura impozitelor predominante şi de numărul de
impozite din sistem.

7
 După natura impozitelor predominante, se pot distinge:
a) sisteme fiscale în care predomină impozitele directe, caracteristice
statelor cele mai avantajate din punct de vedere economic, şi care au la
bază impozitul pe venit global şi impozitul pe venitul persoanelor
juridice;
b) sisteme fiscale în care predomina impozitele indirecte, specifice ţărilor
subdezvoltate sau celor aflate într-o perioadă de criză economică;
c) sisteme fiscale cu predominantă complexă, specifice ţarilor dezvoltate
din punct de vedere economic, cu structuri economico-sociale echilibrate
şi cu regimuri politice de tip social-democrat;
d) sisteme fiscale în care predomină impozitele generale, specifice celor
mai dezvoltate ţări, în care exită un aparat fiscal şi o contabilitate foarte
bine organizate, şi care aplică impozitul pe venitul global şi impozitul pe
cifra de afaceri brută sau TVA.
e) Sisteme fiscale în care predomină impozitele particulare, caracteristice
structurilor fiscale neevaluate, în care impozitele sunt aşezate pe anumite
categorii de venituri, sub formă indiciară sau forfetară.
Din punct de vedere al celui de-al doilea criteriu, după numărul de impozite, se
pot desprinde următoarele categorii de sisteme fiscale:
a) Sisteme fiscale cu mai multe impozite, care se întalnesc de fapt în toate
ţările
b) Sisteme fiscale cu un singur impozit, care nu sunt decât construcţii
teoretice; proiectele fiscale privind impozitul unic, deşi numeroase, nu s-
au concetizat până în present în practică. Se disting ca propuneri:
impozitul unic asupra capitalului, impozitul unic pe cheltuiala globală,
impozitul pe venitul cu o bază cuprinzătoare etc.

Lecţia 4 Politica fiscală

Pasul 1 Definiţia politicii fiscale

Politica fiscală este o componenă principală a polticii financiare, ce poate fi
promovată numai de către stat sau autorităţi publice, şi cuprinde deciziile
(reglementările) privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, concretizând
opţiunile în materie de impozite şi taxe.
Componentele politicii fiscale trebuie concertate cu cele ale politicii bugetare,
monetare, cu cele ale politicii preţurilor şi cu cea a ocupării forţei de muncă, pentru a
se integra în politica generală.
Politica fiscală se defineşte prin: ”totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor,
instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat şi celelalte autorităţi publice pentru
procurarea resurselor financiare fiscale, inclusive pentru influenţarea vieţii economico-
sociale”7.
Poltica fiscală îşi poate pune amprenta, influenţând asupra derulării proceselor
economico-financiare şi implicit asupra evoluţiei întregii societăţi. La rândul său, ea este
însp condiţionată de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarcă:

7
Filip, Gheorghe (coord) – Politici financiare, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2001

8
starea economiei, raporturile dintre sectorul public şi cel privat, nivelul veniturilor
cetăţenilor etc.

Pasul 2 Obiectivele politicii fiscale

Pe de altă parte, politica fiscală are obiective şi instrumente proprii de
manisfestare.
Printre obiectivele majore ale politicii fiscale se pot enumera:
• procurarea, la dispoziţia autoritătilor, a resurselor fiscale cu un
randamanet cat mai ridicat, ceea ce presupune, în primul rand, crearea
unui system de impozite adecvat politicii generale;
• realizarea procesului de redistribuire a produslui naţional între sfere,
domenii de activitate, categorii de persone şi indivizi;
• influenţarea(reglarea)unor procese economico-sociale, corespunzător
obietivelor politicii generale.
În ceea ce priveşte principalele repere ale politici fiscale, acestea sunt:
1. crearea si ajustarea ulterioară a sistemului de impozite, taxe şi contribuţii
obligatori, respective stabilirea formelor de prelevare a resurselor fiscale
la dispoziţia autorităţilor publice;
2. alegerea metodelor şi instrumentelor tehnice utilizate în efectuarea
operaţiunilor de stabilire a obligaţiilor de prelevare a resurselor fiscale la
dispoziţia autorităţilor publice;
3. crearea şi reglementarea funcţionării instituţiilor însărcinate cu aşezarea,
colectarea şi administrarea resurselor fiscale (aparatul fiscal);
4. organizarea şi exercitarea controlului prin organelle fiscale asupra
îndeplinirii sarcinilor şi obligaţiilor de efectuare a prelevărilor, inclusive
combaterea evaziunii fiscale;
5. conceperea modalităţilor de influenţare prin impozite şi taxe asupra unor
fenomene economice şi sociale, inclusive stabilirea condiţiilor de
acordare a facilităţilor fiscale etc.;
6. opţiunile referitoare la rata fiscalităţii şi dimensionarea volumului
resurselor fiscale în ansamblul resurselor financiare publice, într-o
perioadă sau alta, respective în diferite ţări.

Pasul 3 Instrumentele politicii financiare

Politica fiscală se axează în primul rând pe impozitele, taxele şi
controbuţiile cu caracter obligatoriu.
Din punct de vedere al modalităţilor de calculare a impozitelor şi de acordare a
facilităţilor fiscale, se impune ca, prin deciziile de politică fiscală, să se asigure
respectarea principiilor generale ale impunerii, şi, în acelaşi timp, să se influenţeze
dezvoltarea anumitor activităţi, domenii sau ramuri economice.
Sub acest aspect, politica fiscală trebuie să precizeze modalităţile concrete de
aplicare a facilităţilor, respective a deducerilor fiscale, cum ar fi: reducere sau scutirea
de impozit pentru partea din profitul reinvestit, aplicarea unor cote mai mici pentru
anumite categorii de venituri obţinute din anumite activităţi pe care societatea este
interesată să le dezvolte etc. Asemanator, prin ea se stabileşte regimul deducerilor de
cheltuieli din venitul brut sau reducerea impozitului de plată pentru a cointeresa
contribuabilii în realizarea anumitor obiective economice sau sociale, între care şi
finanţarea cercetării ştiinţifice, crearea de noi locuri de muncă etc.
Un rol important revine opţiunilor privind administrarea impozitelor, taxelor şi
a contribuţiilor de către diferitele categorii de autorităţi publice, respective delimitarea

9
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor aflate în adminsitrarea autorităţilor centrale faţă de
cele administrate de autorităţile locale. Pentru acestea din urmă, politica fiscală are ca
scop cointeresarea lor, în procurarea şi administrarea eficientă (în baza autonomiei
locale) a resurselor financiare de care pot dispune.
Un loc central în politica fiscală revine opţiunilor privind structura sistemului
de impozite şi importanţa ce revine fiecărui impozit, atât în formarea resurselor
financiare publice, cât şi în influenţarea vieţii economice şi sociale.
Preferinţa pentru una sau alta din cele două categorii de impozite (directe şi
indirecte) este data de efectele pe care le antrenează modificările de mărime ale fiecărui
tip de impozit, reflectate in figura de mai jos8:

creşterea reducerea reducerea

impozitelor venitului reducerea (menţinerea) nivelului
directe disponibil cererii preţurilor şi a inflaţiei

reducerea creşterea
impozitelor venitului creşterea creşterea nivelului
directe disponibil cererii preţurilor şi a inflaţiei

creşterea menţinerea
impozitelor venitului creşterea nivelului preţurilor şi a inflaţiei
indirecte disponibil

reducerea menţinerea
impozitelor venitului reducerea
indirecte disponibil (menţinerea) nivelului preţurilor şi a inflaţiei

Fig.1. Efectele impozitelor directe şi indirecte transmise asupra nivelului

preţurilor

Teoretic, impozitul pe venitul global descurajează economisirea şi stimulează

consumul prezent, în timp ce impozitul pe cheltuieli este stimlativ pentru cei care
economisesc.

Lecţia 5 Sistemul fiscal din România

Pasul 1 Sistemul fiscal românesc în perioada 1948-1989

În economia socialistă, finanţele aveau rolul de a asigura constituirea,
repartizarea şi utilizarea planificată a fondurilor băneşti ale societăţii, de a contribui la
elaborarea şi îndeplinirea planului naţional unic, de a asigura buna funcţionare a
mecanismului economic şi social şi de a exercita controlul general asupra desfăşurării
procesului producţiei sociale9.

8
Filip, Gheorghe – op. citată, p. 189
9
Moşteanu, Tatiana, Dinu, Sorin - Reforma sistemului fiscal în România, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999, p.8

10
 Impozitele, creditele, dobânzile, preţurile, salariile şi celelalte instrumente nu-şi
îndeplineau rolul de pârghii economice şi financiare menite să stimuleze eficienţa
utilizării mijloacelor materiale, a forţei de muncă şi a resurselor financiare şi valutare.
Politica fiscală era lipsită de funcţia de stabilizare a economiei care revenea planului,
căreia, de altfel, îi era subordonată.
Teoretic, în statele cu regimuri politice şi structuri economico-sociale socialiste
de tip clasic, impozitele ar fi trebuit să dispară, în lipsa unei raţiuni prin care statul
socialist să efectueze prelevări asupra unor venituri pe care el însuşi le distribuie sau
care îi aparţin. În realitate socialismul nu a reuşit în totalitate, statele menţinând un
sistem fiscal simplificat subordonat planului central, prin care se exercita un control
disimulat asupra veniturilor şi dimensiunii sectorului privat. Aşadar, statele socialiste au
recurs la mecanismul impozitelor nu atât din raţiuni economice cât, mai ales, din raţiuni
politice şi sociale.
Principalele impozite şi taxe percepute, în perioada economiei centralizate, în
România, au fost:
• impozitul pe circulaţia mărfurilor datorat de organizaţiile economice
socialiste. Introdus prin H.C.M. nr. 1276/1962, a înlocuit fostul impozit
pe circulaţia produselor, introdus prin Legea nr. 2/1950.
Constituind principala sursă de finanţare a bugetului de stat, impozitul pe
circulaţia mărfurilor a deţinut o pondere care a fluctuat între 46,9%, în 1985, şi 43,3%,
în 1989, în totalul veniturilor. În totalul produsului intern brut pondera sa a fost relativ
constantă, respectiv de 17,2% în 1985 şi 18,9% în 198910.
Impozitul pe circulaţia mărfurilor era stabilit în cote procentuale asupra preţului
cu ridica sau asupra tarifului, ca sumă totală prestabilită aplicată anumitor produse sau
ca abatere între preţul cu amănuntul şi cel cu ridicata. În condiţiile în care volumul cifrei
de afaceri, nivelul preţurilor, sfera de aplicare şi tehnica de calculare erau subordonate
planului, se poate considera că I.C.M.-ul constituia, în realitate, o marjă planificată, care
apărea între preţuri, servind pentru realizarea unei redistribuiri planificate de venit,
conţinutul fiscal al acestui impozit fiind, prin urmare, discutabil. A fost utilizat până în
1993, când a fost înlocuit cu taxa pe valoarea adăugată;
• impozitul pe fondul total de retribuire, a înlocuit, în anul 1977, impozitul
pe retribuţiile individuale11.
Calculul impozitului se făcea prin aplicarea unei cote medii de impozit,
diferenţiată pe ramuri de activitate, asupra fondului total de retribuire planificat şi
realizat de către unităţile socialiste. În condiţiile în care statul administra nivelul
salariilor, al cotei impozitului şi venitului provenit din acesta, practic impozitul nu
exercita nici o influenţă fiscală asupra ofertei de muncă şi recompensării acesteia.
În perioada 1985-1989, acesta a reprezentat a treia sursă de finanţare a bugetului
de stat, ponderea sa fiind de 15%, în anul 1985 şi, respectiv, de 18,9%, în anul 1989. În
totalul veniturilor bugetelor locale acesta a reprezentat 17%, în anul 1985 şi, respectiv,
28,2%, în anul 1989. Ponderea în P.I.B. a acestui impozit a fost de 6,8% în anul 1985 şi,
respectiv, 7,4% în anul 198912.
• impozitul pe veniturile cooperaţiei meşteşugăreşti şi a cooperativelor de
producţie, achiziţie şi desfacere a mărfurilor.

10
Corduneanu, Carmen - Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Ed Codecs, Bucureşti, 1998, p. 520
11
introdus prin decretul nr. 153/1954 privind impozitul pe veniturile populaţiei. Cotele de impozitare pentru
veniturile din salarii (retribuţii) erau cuprinse între 6% şi 16%, iar pentru veniturile obţinute de meseriaşii
individuali şi pentru veniturile din chirii erau cuprinse între 17% şi 70%
12
Corduneanu, Carmen – op. Citată, p.521

11
 Cotele folosite pentru calculul impozitului erau unice, proporţionale, de 25%,
pentru cooperativele de producţie, achiziţie şi desfacere şi, respectiv, de 15%, pentru
veniturile realizate de întreprinderile şi organizaţiile economice ale organizaţiilor
obşteşti. La cooperativele meşteşugăreşti cotele de impozit aplicate erau progresive,
variind de la 25%, la 90%, în funcţie de rata rentabilităţii;
• impozitul agricol era datorat de cooperativele agricole şi era format din
impozitul pe teren şi impozitul pe fondul de retribuire a cooperatorilor.
Impozitul pe terenurile cooperativelor agricole era stabilit în sumă fixă la hectar,
diferenţiată pe categorii de folosinţă a terenurilor şi zonele de fertilitate, fără a ţine
seama de rentabilitatea sau beneficiile obţinute de către acestea.
Impozitul pe fondul de retribuire a cooperatorilor pentru munca prestată în
cooperativă se aşeza asupra întregului fond de retribuire, format din bani şi produse, pe
total cooperativă, în cote progresive simple, stabilite între 3% şi 9%, în funcţie de
mărimea venitului mediu anual pe un cooperator.
• impozitul pe veniturile oamenilor de litere, artă şi ştiinţă, stabilit, în cote
progresive pe tranşe, asupra veniturilor realizate, sub formă bănească, din
drepturile de autor pentru anumite lucrări literare, ştiinţifice sau de arte;
• impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi altor
persoane, era stability în cote progresive pe tranşe. În categoria liber-
profesioniştilor se includeau: meditatorii, contabilii, inginerii, arhitecţii,
etc., iar în categoria meseriaşilor se includeau persoanele cu ateliere de
croitorie, blănărie, tapiţerie, etc.
• impozitul pe societăţile mixte cu participare română şi străină, introdus
prin Decretul nr. 425/1972. Beneficiul impozabil anual al acestor
societăţi, obţinut după deducerea din veniturile realizate a cheltuielilor
efectuate şi a părţii prelevate la fondul de rezervă al societăţii, se
impunea cu o cotă proporţională de 30%;
• impozitul pe veniturile realizate de nerezidenţi în România, introdus
prin Decretul nr. 276/1973 şi utilizat până în 1997, era stabilit în cote
cuprinse între 10% şi 25% aplicabile veniturilor din dobânzi, brevete,
drepturi de autor, activităţi artistice şi sportive, etc.;
• contribuţia persoanelor fără copii era plătită de persoanele fără copii,
încadrate în muncă, căsătorite sau necăsătorite, în vârstă de peste 25 de
ani. Era stabilită în sumă fixă, în funcţie de retribuţia tarifară lunară;
• taxele vamale, reglementate prin Decretul nr. 395/1976 privind tariful
vamal al României, erau aplicate ţărilor cu care ţara noastră avea
reciprocitate, în speciale cu ţările membre C.A.E.R.. Veniturile provenite
din taxe vamale erau influenţate de exportul specializat şi direcţionat,
administrat prin planul central, iar la import, de contingentele cantitative
şi preţurile administrate;
• alte impozite şi taxe locale plătite de persoanele fizice şi unităţile
economice, şi anume: impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile situate
în oraşe, taxele asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru şi de
succesiune, impozitul pe terenurile agricole ale populaţiei, etc.;
Aceste impozite şi taxe asigurau cea mai mare parte a veniturilor bugetului
statului, alături de vărsămintele din beneficiile unităţilor economice de stat. Bugetul
statului, planul circulaţiei monetare, planul de credite şi planul valutar erau subordonate
producţiei planificate şi industrializării rapide, care trebuia să asigure creşterea
extensivă a economiei. Ratele scăzute ale dobânzilor şi politica salariilor mici generau
supraevaluări ale beneficiilor nete ale agenţilor economici, care erau preluate la buget.

12
Prelevările din beneficiu, impozitul pe circulaţia mărfurilor şi contribuţia de asigurări
sociale erau utilizate pentru finanţarea bugetului, prin intermediul căruia se gestionau
investiţiile agenţilor economici în bunuri şi servicii publice şi protecţia socială a
populaţiei.
Ansamblul prelevărilor fiscale erau subordonate redistribuirii planificate de
resurse prin care se urmărea egalizarea randamentului, a veniturilor, descurajarea
creşterii patrimoniului privat şi asigurarea resurselor de finanţare a investiţiilor statului
şi exercitării funcţiilor acestuia în societate. Agenţii economici, în afară de realizarea
planului, erau interesaţi de plata obligaţiilor faţă de stat şi nu de eficienţă sau de
creşterea rentabilităţii. Evaziunea fiscală, cel puţin la nivelul agenţilor economici
aparţinând statului, nu exista.

Pasul 2 Sistemul fiscal din România, după anul 1989

Tranziţia de la sistemul comunist la economia de piaţă a presupus, printre altele,
înfăptuirea unei ample reforme în domeniul finanţelor publice, în cadrul căreia reforma
sistemului fiscal a ocupat un loc deosebit. O dată cu deschiderea negocierilor de aderare
a României la Uniunea Europeană, sistemul fiscal românesc a fost supus unor ample
modificări având ca scop realizarea procesului de armonizare a legislaţiei fiscale
româneşti cu cea comunitară în domeniu.
În cele ce urmează, vor fi prezentate principalele măsuri referitoare la aşezarea şi
perceperea celor mai importante impozite directe şi indirecte, în perioada de după 1989
şi până în prezent.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice
Redefinirea drepturilor de proprietate, apariţia agenţilor economici cu capital
privat şi mixt, reconversia proprietăţii publice în proprietate privată, au necesitat, după
1989, înlocuirea sistemului rezidual al vărsămintelor din beneficii, cu un sistem de
impozitare a profitului stability în cote procentuale în funcţie de beneficiile realizate,
independent de nevoile de finanţare ale întreprinderilor, care să fie capabil să
funcţioneze în condiţiile descentralizării deciziilor şi să asigure stabilitatea veniturilor
bugetare.
În anul 1990 a fost instituit, cu titlu experimental, impozitul pe beneficiile
unităţilor economice de stat, care se datora de unităţile economice din toate ramurile, cu
excepţia celor producătoare de energie electrică, cărbune şi minereuri.
Impozitul era stabilit în cote progresive, diferenţiate în funcţie de rentabilitatea unităţii
plătitoare. Pentru stimularea unităţilor economice de a utiliza, în cât mai mare măsură,
pentru investiţii productive, beneficiile rămase la dispoziţia acestora, după plata
impozitului, s-a prevăzut reducerea cotei de impozit, urmând ca beneficiul economisit,
datorită acestei facilităţi, să fie folosit în acelaşi scop.
Întreprinderile mici şi asociaţiile cu scop lucrativ, înfiinţate în baza dispoziţiilor
Decretului-Lege nr. 54/5 februarie 1990, privind organizarea şi desfăşurarea unor
activităţi economice pe baza liberei iniţiative, datorau un impozit pe beneficiu stabilit în
cote progresive pe tranşe. Pentru a stimula dezvoltarea activităţilor economice pe baza
liberei iniţiative, în primul an de activitate, s-a acordat reducerea impozitului datorat cu
30%.
Nedeclararea, în totalitate sau în parte, a veniturilor realizate se sancţiona cu
amenda contravenţională stabilită în raport de volumul impozitului sustras, iar cazurile
de recidivă se pedepseau cu închisoarea de la 6 luni la un an.
Pentru atragerea investiţiilor de capital străin în România, societăţile comerciale
cu participare străină şi cele cu capital integral străin, înfiinţate în baza unei
reglementări adoptate în 1990, erau scutite de impozitul pe beneficiu pe o perioadă de

13
doi ani de la realizarea de venituri impozabile, iar pentru următorii trei ani
calendaristici, Ministerul Finanţelor putea să le aprobe reducerea impozitului cu 50%.
Pentru partea din beneficiu care se investea în aceeaşi societate sau într-o altă societate
din România cu participare română, pentru un termen de cel puţin cinci ani, era
prevăzută reducerea impozitului pe beneficiu cu 50%.
Unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti datorau, în continuare, un impozit pe venit
stabilit în cote progresive, preluat de la vechiul regim, iar, unităţile cooperaţiei de
consum şi unităţile economice ale organizaţiilor obşteşti plăteau un impozit pe venit
stabilit în cote proporţionale.
Prin urmare, impozitele datorate de persoanele juridice erau diferite atât din
punct de vedere al categoriilor cotelor de impunere, dar şi în ce priveşte nivelul acestor
cote, baza impozabilă, calculul impozitului şi alte elemente ale impunerii.
La 1 ianuarie 1991 a intrat în vigoare o nouă reglementare61, prin care era
instituit impozitul pe profit.
Impozitul s-a stabilit în cote progresive pe tranşe de profit. Pus pe seama
intenţiei legiuitorului de a asigura echitatea fiscală, numărul mare de tranşe de
impozitare (67) nu putea asigura o previziune corespunzătoare a cuantumului monetar al
plăţilor fiscale şi a incidenţei acestor fluxuri asupra gestiunii agenţilor economici. Mai
mult, nivelul ridicat al cotei marginale de impozit (77%) plasa fiscalitatea agenţilor
economici din România peste nivelul întâlnit în multe ţări dezvoltate, cu consecinţe
asupra gradului de consimţire la impozit şi asupra atragerii potenţialilor investitori.
În compensare legiuitorul introduce o serie de facilităţi fiscale. Deşi intenţia a
fost de stimulare, prin intermediul fiscalităţii, a apariţiei unui sector privat viabil,
rezultatele concrete apărute în economia de schimb nu au justificat costul fiscal al
facilităţilor acordate, în condiţiile în care firmele private şi cele mixte aproape că nu au
plătit impozit pe profit. În perioada imediat următoare, ponderea impozitului pe profit în
produsul intern brut a scăzut simţitor de la 7,1%, în anul 1990, la 5,3%, în anul 1992.
În plus, din dorinţa de a atrage investiţii străine, prin Legea nr. 35/1991
investitorii străini beneficiau de facilităţi fiscale mai substanţiale decât cele acordate
unităţilor economice cu capital autohton.
Consecinţa acordării acestor facilităţii discriminatorii a constat în proliferarea
societăţilor comerciale cu un aport străin redus la capitalul social şi a investitorilor
mărunţi, interesaţi de o îmbogăţire rapidă, care au transferat în străinătate profiturile
obţinute şi neimpozitate în ţara noastră.
Aceste facilităţi fiscale au favorizat practicarea evaziunii fiscale legale şi au
contribuit la distorsionarea, pe cale legislativă, a relaţiilor concurenţiale pe piaţă.
De la 1 ianuarie 1992, s-a redus numărul tranşelor de profit şi al cotelor de
impozit de la 67 la 2, şi anume, tranşa de până la 1 milion de lei a intrat sub incidenţa
unei cote de 30%, iar profitul care depăşea acest nivel s-a impus cu 45%. Această
măsură nu a fost corelată, însă, cu potenţialul financiar real al agenţilor economici,
determinând o majorare a efortului fiscal al celor care realizau profituri mici şi mijlocii
şi la o uşurare a celor cu profituri mari şi foarte mari.
Ţinând seama de neajunsurile reglementărilor legale anterioare, dar şi de
necesitatea armonizării legislaţiei fiscal româneşti cu cea a Uniunii Europene, precum şi
ca urmare a semnării de către România a unui aranjament de credit stand-by cu Fondul
Monetar Internaţional, în mai 1994, prin care se stabilea, ca şi criteriu de performanţă,
schimbarea sistemului de impozitare a profitului, prin corectarea integrală cu inflaţia a
bazei de impozitare, cadrul juridic al impozitului pe profit a fost modificat prin intrarea
în vigoare, începând cu 1 ianuarie 1995, a Ordonanţei de Guvern nr. 70/1994

14
 Printre cele mai importante schimbări aduse de noua reglementare, se pot
menţiona:
- unificarea cotelor de impunere a profitului, prin stabilirea unei cote
proporţionale unice de 38%, cu unele excepţii;
- eliminarea scutirilor de impozit atât pentru investitorii români cât şi pentru cei
străini.
S-a acordat o singură reducere a impozitului pe profit, şi anume 50% pentru
modernizarea tehnologiilor de fabricaţie;
- gruparea contribuabililor, din punct de vedere fiscal, în contribuabili mari şi
contribuabili mici, grupare prin care li le stabileau regimuri diferite de impunere celor
două categorii;
- introducerea corectării bazei de impunere în raport cu nivelul inflaţiei, dar
numai pentru contribuabilii mari.
În prezent, impozitul pe profit, în România, este reglementat în titlul II - Cod
Fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2004, cu modificările ulterioare. Obiectivul
fundamental al elaborării Codului Fiscal a vizat, pe de o parte, armonizarea cu legislaţia
fiscală a Uniunii Europene şi cu acordurile fiscale la care România este parte, iar pe de
altă parte, asigurarea unui cadru unitar, stabil, coerent şi clar al reglementărilor fiscale.
O măsură importantă care a vizat relaxarea fiscalităţii în România a constituit-o
reducerea, de la 1 ianuarie 2005, a cotei generale de impozit pe profit, de la 25% la
16%.
Relaxarea fiscală operată în domeniul impozitului pe profit poate fi apreciată ca
un mijloc de detensionare a mediului de afaceri, de stimulare a iniţiativei private şi de
încurajare a oficializării economiei ascunse.
Prin reducerea ratei de impozitare s-au avut în vedere creşterea bazei
impozabile, prin dezvoltarea afacerilor existente, creşterea investiţiilor străine directe
(rata de impozitare devenind una competitivă în raport cu statele cu care România se
află în competiţie), cât şi reducerea ponderii în P.I.B. a economiei subterane.

Fig. 2. Rata de impozitare a profitului in ţările central şi est-europene

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

Trecerea de la economia centralizată la economia de piaţă şi liberalizarea
preţului forţei de muncă a impus adoptarea, în ceea ce priveşte impozitarea muncii, a
unui sistem de impunere care să ţină seama de nivelul salariului realizat de fiecare
salariat şi de situaţia personală şi familială a acestuia. Astfel, la 1 aprilie 1991, a fost
înlocuit vechiul impozit pe fondul total de retribuire al unităţilor de stat cu impozitul pe
salarii, stabilit în cote progresive pe tranşe de venit, cuprinse între 6% şi 45%. În acelaşi
timp, s-a renunţat şi la contribuţia persoanelor fără copii.

15
 Legea garanta, în virtutea principiului echităţii fiscale, realizarea unui venit
minim lunar net de 2.000 lei, prin diminuarea corespunzătoare a impozitului, în cazul
când, prin aplicarea cotelor de impozit, venitul lunar net, realizat la unitatea unde
salariatul are funcţia de bază, se situa sub această limită.
Numărul tranşelor de venit impozabil, limitele valorice ale acestora şi cotele de
impunere au fost modificate periodic. În semestrul II 1999, înainte de introducerea
impozitului de venitul global, erau stabilite 4 tranşe, cota minimă de impozit fiind
stabilită la 21%, iar cea maximă, la 45%.
Începând cu 1 ianuarie 2000, s-a trecut de la impunerea separată a veniturilor
persoanelor fizice la cea globală, în cote progresive pe tranşe, practicată în ţările cu
economie de piaţă şi cu deosebire în ţările membre ale Uniunii Europene.
Codul Fiscal, în vigoare din anul 2004, aduce îmbunătăţiri minore sistemului de
impunere a veniturilor persoanelor fizice, păstrând sistemul deducerilor personale din
venitul anual global, introduse începând cu 1 ianuarie 2000, la care adaugă o serie de
deduceri suplimentare (pentru reabilitarea locuinţei de domiciliu, pentru asigurarea
acesteia, pentru asigurarea privată de sănătate, etc.).
De la 1 ianuarie 2005, impunerea în cote progresive a veniturilor persoanelor
fizice (mai exact a acelor venituri care erau supuse procesului globalizării anuale) este
înlocuită cu impunerea în cotă proporţională unică (16%), şi de data aceasta cu unele
excepţii (veniturile din investiţii, din jocuri de noroc şi din transferul proprietăţilor
imobiliare).
Printre avantajele impunerii în cotă unică proporţională ar putea fi enumerate:
eliminarea procedurilor elaborate şi costisitoare de declarare anuală a veniturilor
persoanelor fizice precum simplificarea procedurilor de calculare, colectare şi urmărire
a impozitului atât la nivelul administraţiilor publice cât şi la nivelul plătitorilor de
impozite, simplificarea sistemului contribuind la eliminarea unor costuri enorme de
administrare a impozitului dar şi limitarea posibilităţii de alterare a comportamentului
contribuabililor.

Lecţia 6 Importanţa şi sfera de cuprindere a Codului fiscal

Pasul 1 Definirea Codului Fiscal

Codul fiscal este cel care stabileşte la nivel naţional cadrul legal pentru
impozitele şi taxele care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale. Codul
fiscal este cel care precizează contribuabilii ce trebuie să plătească aceste impozite şi
taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora, şi cuprinde procedura de
modificare a acestor impozite şi taxe.
De asemenea, prin Codul fiscal, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să
elaboreze normele metodologice, instrucţiunile şi ordinele de aplicare a codului şi a
convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

Pasul 2 Sfera de cuprindere a Codului Fiscal

Impozitele şi taxele reglementate de Codul fiscal sunt următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe venit;
c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;

16
 e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale.
Codul fiscal reglementează impozite şi taxe care se bazează pe principiile
fiscalităţii. Acestea sunt:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi
capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţtii egale investitorilor, capitalului
român şi străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu
conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie
precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege
sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de
management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a
veniturilor, în funcţie de mărimea acestora;
d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor
Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive
defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la
data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

Pasul 3 Implementarea Codului Fiscal

Codul fiscal trebuie sa fie însoţit, în vederea implementării, în mod obligatoriu,
de Norme metodologice, instrucţiuni şi ordine.
Elaborarea acestora intra in atributiile Ministerului Finanţelor Publice. Normele
metodologice sunt aprobate de Guvern, prin Hotărâre de Guvern şi sunt publicate în
Monitorul Oficial partea I. Instituţiile publice din subordinea Guvernului, altele decât
Ministerul Finanţelor Publice, nu pot elabora şi emite norme care să aibă legătură cu
prevederile codului fiscal, cu excepţia celor prevăzute în codul fiscal respectiv.
Tot Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a înfiinţa o Comisie fiscală
centrală, care are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară
a codului fiscal. Organizarea şi funcţionarea Comisiei fiscale se stabileşte prin
regulament aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Pasul 4 Termeni de specialitate folosiţi în Codul Fiscal

Codul fiscal este redactat folosind o serie de termeni de specialitate, printre
aceştia numărându-se şi cei definiţi mai jos13:
1) activitate dependentă - orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie
de angajare;
2) activitate dependentă la funcţia de bază - orice activitate dependentă care este
declarată astfel de persoana fizică, în conformitate cu prevederile legii;
3) activitate independentă - orice activitate desfăşurată cu regularitate de către o
persoană fizică, alta decât o activitate dependentă;
4) autoritate fiscală competentă - organul fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor
Publice şi serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, după
caz, care au responsabilităţi fiscale;
5) contract de leasing financiar - orice contract de leasing care îndeplineşte cel puţin
una dintre următoarele condiţii:

13
definiţii prevăzute în Codul fiscal al României, 2007

17
 a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face
obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul
de leasing produce efecte;
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra
bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării
contractului;
c) perioada de leasing depăşeşte 75 % din durata normală de utilizare a bunului
ce face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de leasing
include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
6) contract de leasing operaţional - orice contract de leasing încheiat între locator şi
locatar, care nu îndeplineşte condiţiile contractului de leasing financiar;
7) contribuţii sociale obligatorii - orice contribuţii care trebuie plătite, în conformitate
cu legislaţia în vigoare, pentru protecţia şomerilor, asigurări de sănătate sau asigurări
sociale;
8) credit fiscal - o diminuare a impozitului pe venit sau a impozitului pe profit cu suma
impozitului achitat în străinătate, conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau
aşa cum se stabileşte în prezentul cod;
9) franciza - sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane
fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană,
denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a
exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
10) know-how - orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau
ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui
proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia
persoanei care a furnizat această informaţie; în măsura în care provine din experienţă,
know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a
produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii;
11) nerezident - orice persoană juridică străină şi orice persoană fizică nerezidentă;
12) organizaţie nonprofit - orice asociaţie, fundaţie sau federaţie înfiinţată în România,
în conformitate cu legislaţia în vigoare, dar numai dacă veniturile şi activele asociaţiei,
fundaţiei sau federaţiei sunt utilizate pentru o activitate de interes general, comunitar sau
nonpatrimonial;
13) participant - orice persoană care este proprietarul unui titlu de participare;
14) persoane afiliate - o persoană este afiliată cu altă persoană, dacă relaţia dintre ele
este definită de cel puţin unul dintre următoarele cazuri:
a)o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică, dacă acestea sunt rude
până la gradul al III-lea inclusiv;
b)o persoană este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana deţine, în mod
direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 33 % din
valoarea sau numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deţinute la
persoana juridică ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică;
c)o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică, dacă orice altă
persoană deţine direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate,
minimum 33 % din valoarea sau numărul titlurilor de participare sau al
drepturilor de vot deţinute la fiecare persoană juridică ori dacă controlează în
mod efectiv fiecare persoană juridică; în înţelesul acestei definiţii, o asociere fără
personalitate juridică se consideră persoană juridică;
15) persoană fizică nerezidentă - orice persoană fizică care nu este persoană fizică
rezidentă;

18
16) persoană fizică rezidentă - orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una
dintre următoarele condiţii:
a)are domiciliul în România;
b)centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c)este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce
depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni
consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
d)este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al
României într-un stat străin.
Prin excepţie de la prevederile lit. a)-d), nu este persoană fizică rezidentă un
cetăţean străin cu statut diplomatic sau consular în România, un cetăţean străin care este
funcţionar ori angajat al unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în
România, un cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în
România şi nici membrii familiilor acestora;
17) persoană juridică română - orice persoană juridică care a fost înfiinţată în
conformitate cu legislaţia României sau care are locul de exercitare a conducerii efective
în România;
18) persoană juridică străină - orice persoană juridică care nu este persoană juridică
română;
19) preţ de piaţă - suma care ar fi plătită de un client independent unui furnizor
independent în acelaşi moment şi în acelaşi loc, pentru acelaşi bun sau serviciu ori
pentru unul similar, în condiţii de concurenţă loială;
20) proprietate imobiliară - oricare din următoarele:
a)orice teren;
b)orice clădire sau altă construcţie ridicată ori încorporată într-un teren;
c)orice recoltă, material lemnos, depozit mineral sau altă resursă naturală ataşată
terenului;
d)orice proprietate accesorie proprietăţii prevăzute la lit. a)-c), inclusiv orice
şeptel şi orice echipament utilizat în agricultură sau silvicultură;
e)orice drept de proprietate descris la lit. a)-d), inclusiv dreptul de folosinţă sau
dreptul de a obţine venit dintr-o astfel de proprietate;
21) redevenţă - orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea ori
dreptul de folosinţă al oricăruia dintre următoarele:
a)drept de autor asupra unei lucrări literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv
asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum şi
efectuarea de înregistrări audio, video;
b)orice brevet, invenţie, inovaţie, licenţă, marcă de comerţ sau de fabrică,
franciză, proiect, desen, model, plan, schiţă, formulă secretă sau procedeu de
fabricaţie ori software.
Nu se consideră redevenţă, remuneraţia în bani sau în natură plătită pentru
achiziţiile de software destinate exclusiv operării respectivului software, fără alte
modificări decât cele determinate de instalarea, implementarea, stocarea sau utilizarea
acestuia. De asemenea, nu va fi considerată redevenţă, în acest caz remuneraţia în bani
sau în natură plătită pentru achiziţia în întregime a drepturilor de autor asupra unui
program pentru calculator;
c) orice transmisiuni, inclusiv către public, directe sau indirecte, prin cablu,
satelit, fibre optice sau tehnologii similare;
d) orice echipament industrial, comercial sau ştiinţific, orice bun mobil, mijloc
de transport ori container;
e)orice know-how;

19
 f) numele sau imaginea oricărei persoane fizice sau alte drepturi similare r
eferitoare la o persoană fizică.
În plus, redevenţă cuprinde orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură
pentru dreptul de a înregistra sau transmite sub orice formă spectacole, emisiuni,
evenimente sportive sau alte activităţi similare;
22) rezident - orice persoană juridică română şi orice persoană fizică rezidentă;
23) titlu de participare - orice acţiune sau altă parte socială într-o societate în nume
colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe
acţiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă persoană juridică sau la un fond
deschis de investiţii;
24) transfer - orice vânzare, cesiune sau înstrăinare a dreptului de proprietate, precum
şi schimbul unui drept de proprietate cu servicii ori cu un alt drept de proprietate.

Rezumat
Pentru a-şi îndeplini funcţiile ce îi revin, statul are nevoie de resurse financiare
importante, mobilizate prin intermediul sistemului fiscal. Sistemul fiscal poate fi definit
ca fiind totalitatea impozitelor şi taxelor instituite într-un stat, care-i procurã acestuia
cea mai mare parte a veniturilor bugetare.
În componenţa sistemului fiscal intrã: materia impozabilã, subiecţii sistemului
fiscal şi elementele modificabile.
Raportat la funcţiile atribuite finanţelor publice, impozitele îndeplinesc 4 funcţii:
funcţia de repartiţie, funcţia de redistribuire a veniturilor, funcţia de reglare a economiei
şi funcţia de control.
Sistemele fiscale moderne se clasificã dupã mai multe criterii, cele mai
importante fiind cele ce ţin cont de natura impozitelor predominante şi de numarul de
impozite din sistem.
Reglementãrile privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor alcãtuiesc
politica fiscalã, ca parte componentã principalã a politicii financiare.
Politica fiscalã are obiective şi instrumente proprii de manifestare.
Sistemul fiscal din România a cunoscut numeroase transformãri în ultimii ani,
trecând de la un sistem fiscal specific unei economii de tip socialist (1948 – 1989), la un
sistem fiscal modern, specific unei economii de piaţã (dupã 1989).
Codul fiscal este cel care stabileşte la nivel naţional cadrul legal pentru
impozitele şi taxele care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale. El
precizeaza categoriile de contribuabili care trebuie sã plãteascã aceste impozite, precum
şi modul de calcul şi de platã al acestora.

Concluzii
Studiind acest modul vã familiarizaţi cu conceptele de sistem fiscal şi de politicã
fiscalã, cunoaşteţi care sunt elementele componente ale unui sistem fiscal şi cum se
reglementeazã la nivel naţional sistemul de taxe şi impozite.

Recomandãri bibliografice
1. Brezeanu, Petre – Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici. Ed. Economicã,
Bucureşti, 1999
2. Condor, Ioan – Drept financiar, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1994

20
 3. Hoanţã, Nicolae – Economie şi finanţe publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2002
4. Vãcãrel, Iulian – Finanţe Publice, Ed. Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti,2007

Teste de autoevaluare
1. Sistemul fiscal reprezintã:
a) totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi persoane
juridice care alimenteazã diverse bugete;
b) totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi persoane
juridice care le alimenteazã bugetele;
c) totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi persoane
juridice care alimenteazã bugetele publice;

2. Clasificarea sistemelor fiscale se face dupã urmãtoarele criterii:

a) natura impozitelor dominante şi numãrul impozitelor din sistem
b) natura impozitelor;
c) ponderea impozitelor în veniturile bugetare.

3. Sistemul complex alcãtuit din materia impozabilã, subiecţi şi elemente modificabile

formeazã:
a) sistemul financiar;
b) sistemul fiscal;
c) finanţele publice.

4. Sistemul fiscal NU reprezintã:

a) totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi persoane
juridice care alimenteazã bugetele publice;
b) totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoane fizice şi persoane
juridice care le alimenteazã bugetele;
c) totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procurã acestuia o parte
covârşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuţie specificã
şi un rol regulator în economie

5. Elementele modificabile ale sistemului fiscal sunt:

a) cotele de impunere;
b) materia impozabilã;
c) contribuabilii

6. Materia impozabilã cuprinde:

a) venituri din muncã, venituri din capital, venituri produse de agenţii economici,
circulaţia şi consumul veniturilor;
b) venituri din muncã şi venituri din capital;
c) venituri din capital şi venituri produse de agenţii economici.

7. Codul fiscal reglementeazã urmãtoarele impozite şi taxe:

a) impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile obţinute din România de
nerezidenţi, impozitul pe reprezentanţe, taxa pe valoarea adãugatã, accizele,
impozitele şi taxele locale.
b) impozitul pe venit şi pe profit, taxa pe valoare adãugatã şi accizele;

21
 c) impozitul pe venit şi pe profit, taxa pe valoare adaugatã, accizele, taxele şi
impozitele locale

8. Politica fiscalã se axeazã în primul rand pe:

a) impozitele, taxele şi contribuţiile cu caracter facultativ;
b) impozitele, taxele şi contribuţiile cu caracter sezonier;
c) impozitele, taxele şi contribuţiile cu caracter obligatoriu.

9. Materia impozabilã reprezintã:

a) un element fix;
b) venitul realizat, repartizat, consumat şi capitalizat;
c) numai veniturile de capital.

10. Actorii sistemului fiscal se grupeaza în trei categorii printre care se numãrã:
a) actori pasivi;
b) actori dotaţi cu putere de decizie;
c) actori intermediari.

11. Rolul social al sistemului financiar presupune:

a) redistribuirea unei parţi a PIB;
b) încurajarea sau frânarea activitãţilor economice;
c) procurarea resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor
publice.

12. Codul fiscal stabileşte cadrul legal pentru impozite şi taxe la nivel:
a) european
b) local
c) naţional

13. Sistemul fiscal este un sistem complex, alcãtuit dintr-un ansamblu de elemente şi
anume:
a) materia impozabilã, subiecţii sau actorii sistemului fiscal, elementele
modificabile;
b) materia impozabilã, impozite şi taxe;
c) materia impozabilã şi elementele modificabile.

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Funcţiile sistemului fiscal.
2. Instrumentele politicii financiare
3. Importanţa şi sfera de cuprindere a Codului Fiscal

22
 Modulul II OBLIGAŢIA ŞI CREANŢA FISCALĂ.

Obiectivele specifice modulului

• definirea şi identificarea obligaţiei fiscale;

• definirea şi identificarea creanţei fiscale;
• prezentarea criteriilor de clasificare a impozitelor şi taxelor, şi
clasificarea acestora;
• prezentarea principiilor şi criteriilor impunerii
• definirea şi prezentarea fenomenului de evaziune fiscalã

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea noţiunilor de obligaţie şi creanţã fiscalã şi identificarea

diferenţelor dintre cele douã noţiuni;
• cunoaşterea sistemului de clasificare a taxelor şi impozitelor;
• cunoaşterea principiilor conform cãrora se realizeazã impunerea
• informarea cu privire la convenţiile fiscale
• cunoaşterea noţiunii de evaziune fiscalã şi a formelor acesteia

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu noţiunile de obligaţie şi creanţã fiscalã, cunoaşterea

tipurilor de impozite şi taxe, a principiilor de impunere.

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 3 ore

23
 Lecţia 1 Noţiuni introductive

Pasul 1 Definirea creanţei fiscale şi formele creanţei fiscale

Definim creanţa fiscală (bugetară) ca reprezentând dreptul statului de a percepe
prin organele fiscale impozite, taxe şi alte venituri în contul bugetului sau a fondurilor
speciale de la persoanele fizice şi juridice, în baza unor acte normative.
Fiecare impozit şi tază ce concretizează oligaţii fiscale în sarcina unor plătitori
se individualizează şi concretizează printr-un act denumit titlu de creanţă (bugetară).
Titlul de creanţă fiscală este actul prin care se constată şi se individualizează
obligaţia de plată privind creanţele bugetare, întocmit de organele de specialitate sau de
persoanele împuternicite potrivit legii.
Formele titlurilor de creanţă fiscală sunt extrem de diferite, în funcţie de
instrumentele prin care se stabilesc, în baza legii, obligaţiile fiscale.Astfel, constituie
titluri de creanţe fiscale următoarele acte:
• procesul verbal de impunere, pentru obligaţiile bugetare din impozite şi
taxe a căror mărime se determină de către organele de specialitate pe
baza declaraţiilor de impunere;
• deconturile sau declaraţiile fiscale depuse la organul fiscal competent, în
cazul obligaţiilor bugetare care se stabilesc de plătitor;
• documentele care cuprind diferenţele de de impozit sau taxe şi majorările
de întârziere stabilite cu prilejul verificărilor efectuate de organele
abilitate când se constată diferenţe între obligaţiile de plată datorate
potrivit legii, şi cele efectiv achitate;
• procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor pentru
obligaţiile privind amenzile;
• declaraţia vamală pentru obligaţia de plată a taxelor vamale;
• hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, etc.

Pasul 2 Definirea obligaţiei fiscale

Prin obligaţii fiscale ale contribuabililor şi plătitorilor se înţelege:
• obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz,
impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general
consolidat;
• obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale
impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general
consolidat;
• obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi
alte sume datorate bugetului general consolidat;
• obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului
general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
• obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele
contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care
se realizează prin stopaj la sursă;
• orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice,
în aplicarea legilor fiscale.

24
Pasul 3 Momentul naşterii creaţtei şi obligaţiei fiscale
Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală
corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care
le generează. La aceeaşi dată se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina
obligaţia fiscală datorată.

Pasul 4 Subiecţii creanţei şi obligaţiei fiscale şi obligaţiile acestora

Din punct de vedere fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de
creanţă fiscală, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia
corelativă de plată a acestor drepturi. în cazul în care obligaţia de plată nu a fost
îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, următorii:
a) moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus
divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;
c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale
referitoare la faliment;
d) persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament
de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei
garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată;
e) alte persoane, în condiţiile legii.

Plătitorul obligaţiei fiscale este, debitorul sau persoana care, în numele debitorului,
conform legii, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe.
contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile
prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
• persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării
insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii
care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;
• administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat
insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau
ascunderea cu rea-credinţă, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile
proprietatea acesteia.
Răspunderea solidară, atât pentru obligaţia principală cât şi pentru accesoriile acesteia,
este stabilită prin decizie a organului fiscal, aprobată de conducerea acestui organ. Decizia
constituie titlu de creanţă fiscală, se comunică debitorului şi poate fi atacată în condiţiile
legii.

Pasul 5 Modalităţi de stingere a obligaţiilor fiscale

Obigaţiile fiscale individualizate pe plătitori prin titlul de creanţă emis în sarcina
unei persoane fizice sau juridice se sting prin una din următoarele modalităţi:
1. perceperea(incasarea)impozitelor;
2. prin compensare;
3. prin scăderea debitului în caz de insolvabilitate;
4. prin anulare;
5. prin prescripţie.

1. Perceperea (incasarea) impozitelor datorate bugetuluide stat constituie cel

mai important mod de realizare a creanţelor bugetare.Acesta constituie operaţiunea

25
finală a asietei, şi constă în încasarea acestora la termenele şi modalităţile specifice
fiecăruia dintre ele.
Încasarea impozitelor de către aparatul fiscal al statului cunoaşte trei modalităţi
de realizare:
• direct de la plătitori de către organele fiscale;
• prin stopajla sursă;
• prin aplicarea de timbre fiscale.
Încasarea impozitelor direct de la plătitor se poate realiza în două variante:
• când plătitorul este obligat să se prezinte la organul fiscal pentru a-şi
achita obligaţia fiscală;
• din iniţiativa organului fiscal, care are obligaţia de ase deplasa la sediul
sau reşedinţa contribuabilului spre a-i solicita plata impozitului.
Plata obligaţiilor prin stopaj la sursă constă în aceea că impozitul se calculează,
se reţine şi se varsă la bugetul statului de către o terţă persoană.Astfel, societăţile
comerciale, regiile autonome, instituţiile publice ş.a. sunt obligate să calculeze şi să
reţină impozitul pe salarii şi alte obligaţii fiscale datorate de personalul acestora, şi să-l
verse la bugetul public.
Perceperea obligaţiilor fiscale prin aplicarea de timbre fiscale se practică pentru
acte şi acţiuni notariale, judecătoreşti, consultare.
2. Compensarea care intervine în situaţia în care acelaşi contribuabil, persoană
fizică sau juridică, are, pe de o parte obligaţii de plată la buget, iar pe de altă parte are de
primit sume platite în plus, de rambursat (în cazul TVA) sau de restituit, după caz, de la
buget.
3. Scăderea debitului pentru cauze insolvabile atât pentru persoane fizice cât şi
pentru cele juridice, dacă debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile.În plus, pentru
persoanele fizice – când debitorul a dispărul sau a decedat fără să laseavere, iar pentru
persoanele juridice, când îşi încetează existenţa – şi nu sunt posibilităţi de recuperare a
debitului – se recurge la scăderea acestuia.
4. Prin anulare. Anularea este un mod excepţional de stingere a obligaţiilor
fiscale ce se aplică atunci când anumite categorii de subiecte impozabile au datorii
restante faţă de bugetul statului şi anularea devine necesară pentru lichidarea unor
restanţe ce nu au perspectivă de a fi recuperate.
5. Stingerea obligaţiilor fiscale prin prescripţie în ipoteza unui anumit număr de
ani în care nu se pot recupera prin plată, inclusiv prin executare silită.

Lecţia 2 Clasificări ale impozitelor şi taxelor

Pasul 1 Noţiuni introductive

Procesul de finanţare a activităţilor statului în domenii cum sunt apărarea,ordine
publică, funcţionarea organelor administraţiei publice, educaţie, sănătate, cultură, artă,
securitate şi protecţie socială precum şi în domeniile economice cum sunt transporturi,
energie, comunicaţii, cercetare, protecţia mediului şi cerinţa intervenţiilor sale prin
acţiuni adecvate asupra fluctuaţiilor conjuncturale ale mediului economic, au determinat
sporirea nevoilor sale financiare precum şi o diversificare a surselor de finanţare.

26
 Impozitele reprezintă o categorie financiară a cărei apariţie şi evoluţie se află în
legătură cu statul şi relaţiile băneşti. Rădăcina etimologică a acestei noţiuni provine din
limba latină de la cuvântul „ impositus”.14

Pasul 2 Clasificarea impozitelor

Impozitele, ca procedeu financiar principal de mobilizare a fondurilor băneşti
necesare statului, au apărut şi sunt cunoscute din antichitate, evoluând în forme multiple
în toate perioadele istorice, păstrându-şi importanţa până în zilele noastre.
Clasificarea impozitelor:15
A) După trăsăturile de fond şi de formă
♦ impozite directe: sunt impozite care se datoreaza pentru venitul obtinut
sau pentru averea detinuta.
◦ reale → impozitul funciar
→ impozitul pe clădiri
→ impozitul pe activităţi industriale
→ comerciale şi profesii libere
→ impozitul pe capitalul mobiliar

◦ personale→ impozit pe venit :

▪ pe veniturile persoanelor fizice
▪ pe veniturile societăţilor de capital
→ impozit pe avere:
▪ impozite pe averea propriu-zisă
▪ impozitul pe sporul de avere
▪ impozite pe circul averii
♦ impozite indirecte: reprezinta impozitele percepute cu prilejul vanzarii
unor bunuri, prestarii unor servicii, importurilor sau exporturilor.
◦ taxe de consumaţie – sunt impozite indirecte ce se includ in
pretul de vanzare al marfurilor fabricate sau importate si comercializate in interiorul tarii
in care se percepe impozitul.Ex. accizele reprezinta taxe de consumatie pe produs.
◦ taxele generale pe vanzari – sunt impozitele care se aplica
asupra volumului total al vanzarilor. Impozitul pe cifra de afaceri neta (taxa pe valoarea
adugata) se calculeaza la nivelul fiecarei verigi doar asupra valorii adaugate. TVA este
un impozit indirect si nu o taxa.
◦ venituri care provin de la monopolurile fiscale – monopolurile
fiscale reprezinta instituirea monopolului statului asupra producerii si/sau
comercializarii unor marfuri
◦ taxe vamale - sunt impozite instituite de catre stat asupra
marfurilor care sunt transferate dintr-o tara in alta.
◦ taxe de timbru şi de înregistrare

B) După obiect
♦ impozite pe venit
♦ impozite pe avere
♦ impozite pe cheltuieli

C) După scopul urmărit

14
Zaharia, Vasile – Finanţe publice, Ed. George Bariţiu , Cluj-Napoca, 2002, pag. 131
15
Iulian Văcărel – Finanţe publice, Editura didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, pag.227

27
 ♦ impozite financiare
♦ impozite de ordine

D) După frecvenţa cu care se realizează

♦ impozite permanente
♦ impozite incidentale

E) După instituţia care le administrează

♦ în statele de tip federal
◦ impozite federale
◦ impozite ale statelor, provinciilor şi regiunilor
◦ impozite locale

♦ în statele de tip unitar

◦ impozite ale administraţiei centrale de stat
◦ impozite locale

Lecţia 3 Principiile impozitării, criteriile de impunere,

convenţiile fiscale

Pasul 1 Noţiuni introductive

În decursul timpului economiştii au fost preocupaţi de obţinerea celei mai bune
repartiţii a poverii fiscale intre contribuabili, spre a finanţa sectorul public.Pentru prima
data asemenea principii au fost formulate de Adam Smith, reprezentant de seamă al
economiei politice clasice. Potrivit aprecierilor ce au fost făcute de acesta, la baza
politicii fiscale ar trebui să stea urmatoarele principii:

a) Principiul justeţei impunerii se referă la echitatea fiscală şi are în

vedere că fiecare din cetaţenii unui stat trebuie să contribuie la coperirea
cheltuielilor publice în funcţie de veniturile pe care le obţin.Din cuprinsul
acestui principiu rezultă că sunt juste numai impozitele care, instituite în
scopul acoperirii cheltuielilor publice, sunt reglementate şi se percep în
raport cu capacitatea contributivă a fiecărui debitor.

b) Principiul certitudinii impunerii presupune ca mărimea impozitelor

datorate statului de către fiecare contribuabil să fie certă. Totodată
termenele, modalităţile şi sumele de plată să fie clare, precise şi
cunoscute cu anticipaţie de către fiecare contribuabil.Principiul
certitudinii impozitelor îşi are corespondentul în principiul „legalităţii
impozitelor”, care pretinde să fie percepute numai impozitele
reglementate prin lege, iar dispoziţiile acestor legi să fie aplicate în strictă
conformitate, promovând aşa zisa”egalitate a cetăţenilor în faţa
impozitelor”.

c) Principiul comodităţii în domeniul fiscal, potrivit căruia impozitele şi

taxele trebuie să fie percepute la termenele corelate cu periodicitatea
obţinerii veniturilor şi după o procedură cât mai convenabilă plătitorilor.

28
 d) Principiul randamentului impozitelor are în vedere cala instituirea
unor impozite, acestea să fie cât maiputin apăsătoare pentru
contribuabiliiar încasarea lor să fie făcută cu cheltuieli minime.
Randamentul ridicat al impozitelor este legat de următoarele:
• caracterul său universal, cea ce presupune să fie plătit de toate
persoanele fizice şi
• juridice care obţin venituri din aceaşi sursă sau deţin avere de
valoare egală;
• să cuprindă întreagamaterie impozabilă, să fie exclusă
posibilitatea practicării evaziunii sau fraudei fiscale;
• să nu reclame cheltuielimari cu aşezarea, urmărirea şi încasarea
lui.

Pasul 2 Principiile actuale ale impunerii

Ţinând seama de principiile formulate de Adam Smith precum şi de contribuţiile
aduse de alţi economişti, se poate desprinde că principiile actuale ale impozitării,
cristalizate în ştiinţa finanţelor publice sunt:
1. Principiile de echitate fiscală;
2. Principiile de politică financiară;
3. Principiile de politică economică şi socială

1. Principiul echităţii fiscale presupune ca la venituri comparabile şi de aceeaşi

natură să se plătească impozite egale.
Echitatea în suportarea impozitelor se realizează prin aplicarea anumitor măsuri:
• aprobarea unui minim neimpozabil, în vederea protejării persoanelor cu
venituri reduse;
• stabilirea unor reguli generale cu privire la aşezarea şi calcularea
impozitelor;
• fundamentarea impozitelor pe baza mărimii venitului şi a situaţiei
personale a plătitorului.
Sarcinile fiscale se repartizează pe baza criteriului de echitate orizontală şi a
criteriului de echitate verticală. Echitatea orizontală urmăreşte asigurarea egalităţii în
faţa impozitului şi se realizează atunci când contribuabilii cu situaţii familiale şi venituri
similare plătesc acelaşi impozit . Echitatea verticală urmăreşte realizarea egalităţii prin
impozit şi presupune diferenţierea impozitului, în funcţie de capacitatea contributivă a
unei persoane.
Echitatea se mai realizează şi prin sistemul cotelor de impozitare. Se cunosc mai
multe feluri de impunere, şi anume: impunere în sume fixe şi impunere în cote
procentuale (proporţionale, progresive şi regresive).
Impunerea în sume fixe sub forma unei dări pe locuitor (cunoscută şi sub
numele de capitaţie), nu ţine seama de mărimea venitului, a averii şi nici de situaţia
personală a contribuabilului. O asemenea impunere s-a practicat în orânduirea feudală şi
la începutul celei capitaliste şi a fost înlocuită, întrucât nu a răspuns principiului de
echitate fiscală.
Impunerea în cote procentuale proporţionale presupune aplicarea aceleiaşi cote
de impozit, indiferent de mărimea materiei impozabile,menţinându-se aceeaşi proporţie
între mărimea venitului (averii) şi mărimea impozitului datorat. Această impunere
corespunde principiului egalităţii contribuabililor în faţa impozitelor şi se practică, atât

29
în cazul unor impozite directe (de exemplu, în cazul impozitului pe profit), cât şi în
cazul impozitelor indirecte (taxa pe valoare adăugată, taxe vamale etc.). Însă, impunerea
în cote procentuale proporţionale nu are în vedere faptul că puterea contributivă a
diferitelor persoane creşte pe măsură ce obtin venituri mai mari sau posedă averi mai
importante.
Impunerea în cote procentuale progresive se caracterizează prin creşterea cotei
impozitului odată cu creşterea materiei impozabile. Impunerea progresivă îmbracă două
forme, şi anume:
a) impunere în cote progresive simple (globale) când se aplică aceeaşi cotă
de impozit asupra întregii materiei impozabile ce aparţine unui subiect al
impozitului. Impozitul de plată se determină ca produs între mărimea
materiei impozabile şi cota de impozit corespunzătoare acesteia. Deşi
aceasta impunere are la bază creşterea cotei de impozit pe măsura sporirii
mărimii materiei impozabile prezintă neajunsul că dezavantajează
contribuabilii care obţin venituri al căror nivel se situează la limita
imediat superioară celei până la care acţionează o anumită cotă de
impozit.
b) impunere în cote progresive compuse (pe tranşe) presupune divizarea
materiei impozabile ce aparţine unui contribuabil pe tranşe, fiecăreia
corespunzându-i o anumită cotă de impozit. Impozitul de plată se
determină prin însumarea impozitelor parţiale calculate pentru fiecare
tranşă a materiei impozabile respective. Această impunere înlătură
neajunsul pe care-l prezintă impunerea în cote progresive simple. Cotele
progresive compuse se aplică în special, la impunerea veniturilor obţinute
de persoanele fizice.

Impunerea în cote procentuale regresive presupune reducerea procentului din

venitul perceput sub formă de impozit pe măsură ce venitul creşte. Acest tip de
impunere este practicat la impozitele indirecte. De pildă, în cazul unor taxe, cota
procentuală scade pe măsura creşterii contravalorii serviciilor.

2. Principii de politică financiară

Din punct de vedere al politicii financiare, impozitul presupune un randament
fiscal ridicat, stabilitate, elasticitate şi simplitate.
Asigurarea unui randament fiscal ridicat necesită îndeplinirea următoarelor
condiţii:
• impozitul să aibă un caracter universal. Aceasta înseamnă că toate
persoanele fizice sau juridice care obţin venituri din aceeaşi sursă sau
care posedă acelaşi gen de avere să plătească impozit. De asemenea,
universalitatea impozitului presupune ca întreaga materie impozabilă ce
apartine unei persoane sa fie supusă impozitării;
• să nu existe posibilitatea de sustragere de la impunere a unei părţi din
materia impozabilă;
• mărimea cheltuielilor privind aşezarea şi perceperea impozitelor să fie
cât mai redusă.
Prin prisma practicii se constată că, în cazul unor impozite, aceste condiţii nu
sunt respectate existând diverse posibilităţi de sustragere de la plata impozitului.
Randamentul fiscal al unui impozit se apreciază fie prin maximizarea mărimii
sale la un cost dat, fie prin minimizarea costului de gestiune la un randament propus.

30
Asigurarea randamentului fiscal depinde de aplicarea principiilor şi a normelor juridice
pe o perioadă mai mare de timp.
Stabilitatea impozitului necesită ca randamentul acestuia să rămână constant şi
să nu depindă de evoluţia vieţii economice. Prin urmare, randamentul impozitului nu
trebuie să crească în condiţiile sporirii volumului producţiei, investiţiilor şi a veniturilor
şi nici să scadă în condiţiile reducerii volumului acestora. În realitate, încasările din
impozite nu prezintă stabilitate datorită evoluţiei oscilante a producţiei, desfacerilor,
investiţiilor, care la rândul lor influenţează în acelaşi sens dinamica produsului intern
brut.
Elasticitatea impozitului presupune ca volumul încasărilor din impozite să poată
fi adaptat în permanenţă la necesităţile de resurse financiare ale statului. Prin urmare,
atunci când se înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare este necesar ca volumul
încasărilor din impozite să crească şi invers. În toate ţările lumii se constată o creştere
continuă a cheltuielilor publice, ceea ce implică necesitatea sporirii volumului
încasărilor din impozite. Impozitul are nevoie de o anumită flexibilitate pentru a se
adapta la factorii conjuncturali. Dacă baza de impozitare este sensibilă la evoluţia
activităţii economice, impozitul poate să reprezinte un instrument de stabilizare
economică.
Impozitul necesită o anumită simplitate prin care să asigure administrare
eficientă, acceptare de către contribuabili şi transparenţă.

3. Principii de politică economică şi socială

Impozitul reprezintă atât un mecanism de procurare a veniturilor necesare
acoperirii cheltuielilor publice cât şi un instrument de impulsionare a dezvoltării unor
activităţi, de stimulare sau reducere a producţiei ori a consumului unor marfuri, de
influenţare a relatiilor de comerţ exterior.
În vederea realizarii principiilor de politică economică se pot adopta anumite
măsuri: reducerea impozitelor directe pentru a stimula acumularea de capital şi
investiţiile, atragerea investiţiilor străine, realizarea unor acţiuni economice; scutirea de
plata unor impozite şi taxe; aplicarea unor taxe vamale ridicate sau reduse; restituirea
parţială sau integrală a impozitelor aferente mărfurilor exportate, etc.
Impozitul constituie o variabilă a politicii bugetare prin care statul acţionează pentru a
realiza stabilizarea conjuncturală a economiei naţionale.
În unele state, prin impozitele practicate se urmareşte şi realizarea unor obiective
sociale, cum ar fi: încurajarea sau reducerea natalităţii (prin micşorarea sau majorarea
poverii fiscale a familiilor); limitarea consumului unor produse dăunatoare sănătăţii
(majorarea accizelor la tutun şi băuturi alcoolice); stimularea contribuabililor la acţiuni
caritabile( prin deducerea, in anumite limite, din venitul impozabil a sumelor folosite în
acest scop); etc.

Pasul 3 Criterii de impunere în relaţiile economice internaţionale

În condiţiile în care, rezidenţii unui stat realizează venituri sau deţin averi din
alte state, care sunt supuse la plata impozitului în cele două state se manifestă dubla
impunere internaţională. Aceasta se explică prin politica fiscală a statelor şi prin
particularităţile sistemelor de impozite.
În practica relaţiilor economice internaţionale se aplică anumite criterii la
impunerea veniturilor sau averilor din alte state, şi anume16 :

16
Văcărel, Iulian (coord.) - Finanţe publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000, p. 438

31
 • criteriul originii veniturilor (sau criteriul teritorialităţii), conform căruia
veniturile se impun de autoritatea fiscală din ţara unde se realizează
veniturile sau se află bunurile impozabile, indiferent de naţionalitatea sau
de reşedinţa beneficiarilor de venituri;
• criteriul domiciliului fiscal (sau criteriul rezidenţei), după care
veniturile se supun la plata impozitului de autoritatea fiscală din statul
unde îşi are domiciliul persoana respectivă, indiferent dacă veniturile se
realizează din statul respectiv sau din alte state;
• criteriul naţionalităţii, după care impunerea veniturilor sau a averii se
realizează de autoritatea fiscală din ţara de care aparţine ca naţionalitate
contribuabilul pentru veniturile realizate sau averea deţinută în ţara
respectivă.
Ţările dezvoltate exportatoare de capital susţin criteriul domiciliului fiscal
(rezidenţei), în schimb ţările în curs de dezvoltare sunt interesate să aşeze, la baza
impunerii, criteriul originii veniturilor.
Dubla impunere din relaţiile internaţionale poate fi evitată prin măsuri legislative
unilaterale aplicate de statele interesate, prin înţelegeri bilaterale sau multilaterale între
state. În unele cazuri, statele acordă reduceri sau scutiri de impozite pentru anumite
venituri obţinute din străinătate, în vederea protejării rezidenţilor. În alte cazuri,
autorităţile fiscale ţin seama de impozitele plătite de rezidenţii lor în străinătate.
În vederea evitării sau corectării dublei impuneri a veniturilor, care se realizează
din alte state se aplică anumite procedee:
• scutirea(exonerarea) totală constă în faptul că venitul realizat în
străinătate de rezidentul unui stat şi care a fost impozitat acolo se scade
din venitul total impozabil sau nu se include în venitul impozabil din ţara
de reşedinţă;
• scutirea(exonerarea) progresivă presupune includerea în venitul total
impozabil din ţara de reşedinţă şi a venitului realizat din altă ţară. Cota de
impunere corespunzătoare întregului venit se aplică numai la venitul
realizat în ţara de reşedinţă.
• creditarea “obişnuită” presupune scăderea directă din impozitul datorat
în statul de rezidenţă a impozitului plătit în străinătate pentru venitul
obţinut acolo, până la concurenţa impozitului intern ce revine la venitul
respectiv;
• creditarea totală sau integrală conform căreia din impozitul datorat în
statul de rezidenţă se scade integral impozitul plătit în străinătate, chiar
dacă impozitul plătit în străinătate este mai mare decât impozitul intern
aferent acelui venit.
Comitetul fiscal al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a
elaborat un proiect al convenţiilor bilaterale fiscale pentru evitarea dublei impuneri a
veniturilor. Principalele impozite incluse în convenţiile internaţionale pentru evitarea
dublei impuneri sunt: impozitul pe salariu, impozitul pe veniturile din lucrări de litere,
artă, ştiinţă, impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi juridice nerezidente, impozitul
pe veniturile din închirieri de clădiri şi terenuri, impozitul pe veniturile din activităţi
lucrative, meserii şi profesii libere.
Conform convenţiilor pentru evitarea dublei impuneri, beneficiile societăţilor
mixte se impun pe teritoriul statului în care se realizează venitul şi unde există sediul
stabil de exploatare. Veniturile realizate din activităţi profesionale independente cu un
sediu stabil se impun în statele în care se desfăşoară activităţile. Veniturile din dobânzi,
dividende, redevenţa pentru brevete, se impun în ambele state contractante, în proporţii

32
convenite de acestea. Proprietăţile imobiliare şi veniturile acestora se impun în statul pe
teritoriul căruia se află proprietăţile respective. Veniturile din salarii şi alte remuneraţii
similare se impun în statul în care se desfăşoară activitatea remunerată.
Convenţiile fiscale încheiate între România şi alte state pentru evitarea dublei
impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cuprind norme, grupate pe articole, cu privire la
următoarele elemente: persoane vizate, impozite vizate, definiţii generale, rezident,
sediul permanent, venituri imobiliare, beneficiile întreprinderilor, transport
internaţional, întreprinderi asociate, dividende, dobânzi, redevenţe, comisioane,
câştiguri din capital, profesii independente, tantieme, artişti şi sportivi, pensii, funcţii
publice, profesori şi cercetători, avere, metode pentru eliminarea dublei impuneri,
nediscriminare, procedura amiabilă, schimb de informaţii, agenţi diplomatici şi
funcţionari consulari, intrarea în vigoare şi denunţarea.
Convenţia pentru evitarea dublei impuneri delimitează persoanele rezidente ale
unui stat contractant sau ale ambelor state contractante.
Impozitele vizate includ, în principiu, impozitele pe venit şi pe avere percepute
în contul fiecăruia din statele contractante, al unităţilor administrativ teritoriale sau al
colectivităţilor locale, oricare ar fi sistemul de percepere.
Impozitele pe venit şi pe avere sunt reprezentate de impozitele pe venitul total,
pe averea totală sau pe elemente ale venitului, ori ale averii, inclusiv impozitele pe
câştigurile provenind din înstrăinarea bunurilor mobiliare sau imobiliare, precum şi
impozitele asupra plusvalorii.
Definiţiile generale se referă la state contractante, persoană, societate,
întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a altui stat contractant, trafic
internaţional, autoritate competentă, naţional.
Procedura amiabilă presupune ca o persoană care apreciază că măsurile luate
de un stat contractant sau de către ambele state îi atrag sau îi vor atrage o impunere care
nu este conformă cu dispoziţiile unei convenţii, indiferent de căile prevăzute de dreptul
intern al acestor state, să supună cazul său autorităţii competente a statului contractant al
cărei rezident este persoana respectivă.
Autoritatea competentă trebuie să urmărească dacă reclamaţia este întemeiată şi
dacă ea nu este în măsură să dea o soluţie corespunzătoare, să rezolve cazul, pe cale de
înţelegere amiabilă, cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea
evitării dublei impuneri.
Autorităţile competente ale statelor contractante se angajează să efectueze
schimb de informaţii pentru aplicarea prevederilor unei convenţii fiscale. Informaţiile
primite de un stat contractant sunt ţinute secrete şi nu sunt comunicate decât persoanelor
sau autorităţilor însărcinate cu stabilirea şi încasarea impozitelor vizate, cu procedurile
de urmărire sau deciziile de recursuri.

Lecţia 4 Evaziunea fiscală

Pasul 1 Definirea evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală este fenomenul de încălcare a reglementărilor fiscale care au
consecinţa financiară a plăţii unor impozite şi taxe mai mici decât cele legal datorate, ori
chiar a neplăţii unor impozite şi taxe.17 În legislaţia fiscală românească, evaziunea
fiscală reprezintă sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata
impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului

17
Vasile Zaharia – Finanţe publice, Editura George Bariţiu, Cluj-Napoca, 2002, pag.282

33
asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice
şi persoanele juridice române sau străine.

Pasul 2 Premisele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală constituie unul din fenomenele economico-sociale complexe
de maximă importanţă cu care se confruntă fiecare stat şi ale cărui consecinţe nedorite.
Limitarea evaziunii fiscale apare ca necesară datorită efectelor sale: ea se
repercutează direct asupra diminuării veniturilor fiscale şi favorizează apariţia unor
distorsiuni în mecanismul pieţei, consolidând nejustificat poziţia pe piaţă a celor care se
sustrag de la impozitare; contribuie la accentuarea inechităţilor sociale.
Principalele premise ale evaziunii fiscale sunt:

a) unele norme şi reglementări legale privind stabilirea şi plata impozitelor

şi taxelor pot fi lipsite de precizie şi pot oferii posibilitatea de a fi
interpretate în moduri diferite;
b) evaziunea fiscală poate fi şi rezultanta folosirii unor metode şi modalităţi
defectuoase de aplicare a legislaţiei fiscale ( de exemplu stabilirea
obligaţiilor fiscale pentru unele categorii de contribuabili pe baza unor
norme medii de venit şi nu pe baza venitului efectiv realizat);
c) se poate vorbi şi de o înclinaţie psihologică generală a contribuabililor –
pe fondul lipsei unei educaţii fiscale din partea unor contribuabili -, de a
se sustrage parţial sau total, de la plata obligaţiilor fiscale care le revin;
o asemenea înclinaţie derivă din faptul că omul este preocupat să pună
mai presus interesele sale individuale decât interesul general al societăţii;
d) încălcări ale legislaţiei fiscale săvârşite de către funcţionarii publici cu
atribuţii fiscale, vamale şi de control financiar, care au consecinţe de
evaziune fiscală;
e) existenţa unei presiuni fiscale excesiv de ridicate, ce depăşeşte gradul de
suportabilitate a contribuabililor;
f) neajunsuri în organizarea sistemului de control financiar;
g) desele modificări ce se produc în sistemul fiscal în perioada de tranziţie.

Pasul 3 Formele evaziunii fiscale

Exista doua tipuri de evaziune fiscala:
1. evaziunea care poate fi realizată la adăpostul legii;
2. evaziunea fiscală ce se realizează cu încălcarea legii, denumită fraudă
fiscală.

1. Evaziunea fiscală realizată la adăpostul legii constă în sustragerea de

impozitare a unei părţi din materia impozabilă realizată de către contribuabilii de drept,
la adăpostul legii, fără ca fapta lor să fie considerată contravenţie sau infracţiune şi
sancţionată corespunzător.
Aceasta este o evaziune fiscală nefrauduloasă, putându-se înfăptui prin două
moduri:
a) prin includerea în legislaţia fiscală a unor prevederi care să permită unor
categorii de contribuabili să sustragă în totalitate sau parţial, de la impozitare, o parte
din materia impozabilă. Este vorba de a include în legile fiscale unele prevederi ce se
referă la privilegiile fiscale pe care le acordă statul unor categorii sociale sau unor
persoane juridice;

34
 b) alt mod de a determina evaziunea poate să apară datorită unor lacune ale
legilor fiscale care permit unor persoane fizice sau juridice să plătească un impozit mai
mic. Un asemenea fenomen devine posibil deoarece legislaţia fiscală din unele state
permite, prin lacunele sale, scoaterea de la impozitare, a unor venituri, părţi de venituri
sau averea care, dacă prevederile legale ar fi clare, explicite, necontradictorii, complete,
nu ar putea duce la asemenea situaţii de scoatere de sub incidenţa fiscală a lor.
Evaziunea fiscală la adăpostul legii presupune a uza de prevederile legislaţiei
fiscale spre a apăra cât mai mult interesele contribuabililor, diminuând sarcinile fiscale,
pornind de la impreciziile unor legi fiscale sau beneficiind de facilităţile fiscale
prevăzute în legislaţie.
În orice ţară există legi fiscale imperfecte, pe care actorii economici le
speculează pentru a-şi uşura sarcina fiscală.
Se pot prezenta multiple posibilităţi de apariţie a evaziunii fiscale la adăpostul
legii. In situaţia determinării veniturilor impozabile pe baza unor norme medii de venit
se creează posibilitatea ca acei contribuabili care obţin venituri superioare normei medii
stabilite, să nu plătească impozit pentru venitul suplimentar înregistrat. Aceste situaţii se
pot ivi în cazul impozitării veniturilor din profesii libere dacă sunt evaluate pe baza
normelor medii de venit.
Sarcina fiscală se poate determina şi prin practicarea unor cote forfetare de
cheltuieli pentru calculul veniturilor impozabile ( artiştii plastici, scriitorii ), prin
scăderea din profiturile reale ale contribuabililor a unor cheltuieli investiţionale, de
sponsorizare etc.
În aceste cazuri contribuabilii care efectuează cheltuieli reale mai mari sau mai
mici decât cotele forfetare de cheltuieli prestabilite, ca şi contribuabilii cărora li se admit
la scăderea din profiturile reale cheltuieli investiţionale şi de sponsorizare ajung să
plătească impozite necorelate cu baza reală de impozitare.
Acordarea unor facilităţi fiscale ( exonerări, scutiri parţiale, reduceri de
impozite), actorilor economici in anumite domenii ale economiei, asigură un cadru
favorabil pentru a recurge la diverse procedee spre a sustrage de la impozitare o parte a
veniturilor. Pentru a se sustrage temporar de la plata impozitelor, solicită şi obţin
aprobări de a constitui noi societăţi comerciale cu acelaşi obiect de activitate ca al celor
vechi cu toate că în realitate, acestea sunt noi forme de organizare şi exploatare în care
se obţin profituri mai mari decât în vechile societăţi care sunt menţinute într-o stare de
aparentă funcţionare.
Facilităţile fiscale acordate actorilor economici din anumite ramuri, la înfiinţarea
firmelor, sau pe parcursul desfăşurării activităţii, permit ca o parte din venit să nu fie
supus impunerii. Astfel, se pot acorda scutiri temporare de la plata impozitului pe profit
pentru societăţile nou înfiinţate, scutiri sau reduceri de impozite pentru societăţile care
creează noi locuri de muncă sau angajează personal din rândul şomerilor, scutiri de taxe
vamale pentru maşinile şi utilajele sau materiile prime aduse din import.
Se pot acorda reduceri de impozit pe profit pentru actorii economici care
reinvestesc o parte din profitul obţinut în echipamente tehnice.
Reglementările fiscale din alt state oferă şi alte posibilităţi de evaziune fiscală la
adăpostul legii. În S.U.A. legea conferă dreptul unui întreprinzător persoană fizică să-şi
declare ca asociaţi pe soţie şi copii, chiar dacă ei nu au nici o contribuţie la capitalul
social sau la activitatea firmei. Avantajul pentru ei este că prin impunerea separată pe
fiecare membru de familie, impozitul de plătit va fi mai mic.

2. Evaziunea fiscală frauduloasă, numită şi fraudă fiscală. Conceptul de

evaziune fiscală frauduloasă presupune sustragerea integrală sau parţială de la

35
impozitare, prin încălcarea legilor fiscale. Aceasta duce la sporirea sarcinilor fiscale ale
contribuabililor care îşi achită conştiincios obligaţiile fiscale, pentru ca statul să poată
mobiliza la buget volumul de venituri necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Pentru a preveni faptele care duc la fraudă fiscală, legislaţia fiscală din ţara
noastră stabileşte obligaţiile ce revin contribuabililor:
a) de a avea autorizaţii oficiale pentru activităţile generatoare de venituri
impozabile;
b) de a se înregistra la organele fiscale locale;
c) de a declara organelor fiscale atât veniturile şi bunurile impozabile, cât
şi datele privind sediul, subunităţile, magazinele în care îşi desfăşoară
activitatea producătoare de venituri;
d) de a completa registrele şi toate celelalte documente prevăzute de lege;
e) de a permite şi înlesni controlul fiscal din partea organelor competente.
Încălcarea prevederilor legilor fiscale care au consecinţe producerea evaziunii
fiscale frauduloase constituie infracţiune sau contravenţie în funcţie de gragul de
periculozitate socială a acestora.
Forme de manifestare ale fraudei fiscale:
a) ascunderea materiei impozabile prin neevidenţierea în contabilitate a
unor mărfuri,
b) distrugând facturile de intrare, procurarea de mărfuri fără acte de
importatori, neînregistrarea unor activităţi;
c) înregistrarea pe costuri a unor cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale;
d) înregistrarea pe costuri a unor cheltuieli ce nu au nici o legătură cu
obiectul de activitate al societăţii respective sau depăşirea cotelor de
cheltuieli cu protocolul, reclama, publicitatea, sponsorizări, diurne;
e) întocmirea incorectă sau necorespunzătoare a documentelor primare sau
de evidenţă contabilă ori acceptarea unor astfel de documente;
f) fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale
veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază
operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata sau diminuarea
obligaţiilor fiscale;
g) desfăşurarea de activităţi fără autorizaţie legală;
h) organizarea sau conducerea de evidenţe contabile duble, alterarea
memoriei aparatelor de taxat, de marcaje, cu scopul de a diminua
veniturile supuse impozitării;
i) distrugerea actelor contabile sau a altor documente prin care se
diminuează datele de evidenţă a materiei impozabile;
j) declararea fictivă din partea contribuabililor cu privire la sediul unei
societăţi comerciale sau schimbarea acestuia fără a îndeplini obligaţiile
legale, spre a se sustrage de la controlul fiscal;
k) derularea operaţiunilor fictive prin „ firme fantomă” în scopul scoaterii
de sub control legal a mărfurilor şi punerea organelor abilitate în
imposibilitatea stabilirii obligaţiilor fiscale de plată;
l) practicarea unor fapte de comerţ sau servicii care nu sunt trecute în
obiectul de activitate al firmei;
m) utilizarea forţei de muncă „ la negru” fără a plăti obligaţiile faţă de stat;
n) nefuncţionarea societăţilor comerciale care au beneficiat de scutire la
plata impozitului pe profit încă o perioadă egală cu cea scutită;
o) stabilirea incorectă a perioadei de scutire de la plata impozitului;

36
 p) refuzul de a prezenta organelor de control documentele justificative de
evidenţă necesare pentru stabilirea mărimii obligaţiilor fiscale;
q) sindromul „ Phoenix” , când o firmă ce avea obligaţii de plată a T.V.A.
se declară în stare de faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu
acelaşi director;
Asemenea abateri, frecvent întâlnite în practică, sunt sancţionate prin măsuri
pecuniare sau private de libertate după cum modul de încălcare a prevederilor legale
întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei sau a infracţiunii.
Adâncirea relaţiilor economice internaţionale şi amplificarea relaţiilor de
cooperare dintre statele cu sisteme fiscale diferite şi cu rate diferite ale fiscalităţii, a dus
la extinderea fenomenului evaziunii fiscale şi la nivel internaţional.

Pasul 4 Paradisurile fiscale

Evaziunea fiscală internaţională este facilitată şi de existenţa unor „ oaze
fiscale” sau „ paradisuri fiscale”, de care profită contribuabilii care caută un tratament
fiscal mai avantajos.
Paradisurile fiscale sunt entităţi juridice ( state sau teritorii ce se bucură de
suveranitate fiscală ), care acordă avantaje fiscale societăţilor care îşi stabilesc sediul
social sau persoanelor fizice care îşi au rezidenţa pe teritoriul lor. Acestea asigură
protecţia prin lege a operaţiunilor financiare şi comerciale realizate pe teritoriul lor,
dispun de acorduri fiscale în vederea evitării dublei impuneri, de sisteme bancare sigure,
mijloace de comunicaţie performante etc.
Paradisurile fiscale au fost clasificate din punct de vedere al impozitării în mai
multe categorii:
1. paradisuri fiscale pure numite „ fără taxe” . În cadrul lor nu se percep
nici un fel de taxe şi impozite pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul
lor, dar încasează taxe pe documentele de înmatriculare, taxe de rezidenţă
etc., de exemplu: Bahamas, Bermude.
2. paradisuri fiscale în care veniturile străine nu sunt impozitate, dar se
cere impozit pe profitul obţinut pe plan local, de exemplu: Liberia
Panama, Filipine Venezuela.
3. paradisuri cu fiscalitate scăzută în care este stabilită o rată fixă a
impozitării. În cadrul acestora se aplică un procent mic de impozit asupra
veniturilor companiilor, aceste state având convenţii de evitare a dublei
impozitări cu multe ţări cu fiscalitate ridicată. De exemplu : Cipru,
Elveţia.
Anumite companii transnaţionale profită de avantajele paradisurilor fiscale
recurgând la mecanisme prin care pot ocoli plata unor impozite mai „aspre” practicate în
unele state. Aceste companii îşi înfiinţează reprezentanţe ( sucursale, filiale ) în statele
care dispun de un regim fiscal mai blând şi recurg la organizarea unor relaţii artificiale,
de cele mai multe ori doar scriptice în aceste filiale şi unităţile producătoare aflate în
statele în care gradul de fiscalitate este ridicat, cu scopul de a localiza profitul la filialele
situate în ţările cu fiscalitate redusă.
Paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează
evaziunea fiscală internaţională de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai
avantajos în „ paradisurile fiscale”.
Combaterea evaziunii fiscale internaţionale se realizează atât prim măsuri
unilaterale prevăzute în legislaţia fiecărui stat, cât şi prin conţinutul prevederilor
convenţiilor încheiate între state pentru evitarea dublei impuneri, în cadrul cărora se au
în vedere posibilităţile de a combate evaziunea fiscală. Aceste convenţii cuprind şi

37
prevederi privind schimbul oficial de informaţii între statele semnatare cu privire la
contribuabilii şi veniturile ce cad sub incidenţa convenţiilor.

Rezumat
Creanţa fiscală reprezintă dreptul statului de a percepe impozite şi taxe de la
persoane fizice şi juridice, în baza unor acte normative , iar obligaţia fiscală reprezintă
obligaţia de declarare şi de plată a impozitelor şi taxelor ce revine contribuabilului
persoană fizică sau juridică conform normelor legaslative în vigoare.
Stingerea obligaţiei fiscale se poate realiza prin încasarea efectivă a impozitelor
sau taxelor respective, prin compensare, prin scăderea debitului, prin anulare sau prin
prescripţie.
Impozitele şi taxele se clasifică după mai multe criterii, principale fiind: după
trăsăturile de fond şi de forma, după obiect, după scopul urmărit, după frecvenţa cu care
se realizează, după instituţia care le administrează.
Orice impunere se realizează în baza unor principii şi criterii de impunere.
Principiile actuale ale impunerii sunt: principiul echitaţii fiscale, principii de politică
financiară şi principii de politică economică şi socială.
La nivel internaţional există o serie de reglementări privind impunerea, astfel
încât aceasta să se realizeze în mod corect, în funcţie de situaţia în care se află
contribuabilul (rezident sau nerezident), pe baza aplicarii unor criterii precum: criteriul
originii veniturilor, criteriul domiciliului şi criteriul naţionalitaţii.
Încaăcarea reglementarilor privind obligaţia de plată din partea contribuabililor
dă naştere la evaziune fiscală. Evaziunea fiscală apare ca urmare a unor premise şi se
manifestă sub doua forme: la adapostul legii şi cu încălcarea legii, numită şi fraudă
fiscală.
Evaziunea fiscală internaţionala este facilitată şi de existenţa paradisurilor
fiscale, care oferă un tratament fiscal mai avantajos pentru contribuabili.

Concluzii
În urma acestui modul se obţin cunostinţe legate de creanţa şi obligaţia fiscală,
modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale, tipuri de impozite, clasificate după diverse
criterii, care sunt principiile şi criteriile impozitării, ce reprezintă evaziunea fiscală şi
paradisurile fiscale.

Recomandãri bibliografice
1. Vacãrel, Iulian – Finanţe publice, Ed.Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2007
2. Zaharia, Vasile – Finanţe publice, Ed. G. Bariţiu, Cluj-Napoca, 2002

Teste de autoevaluare
1. Fiecare din cetaţenii unui stat trebuie să contribuie la acoperirea cheltuielilor publice
în funcţie de veniturile pe care le obţin, conform principiului:
a) certitudinii impunerii;
b) randamentului impozitelor;
c) justeţii impunerii.

4. Evaziunea fiscală presupune:

a) necunoaşterea Codului fiscal şi a legislaţiei în domeniu;

38
 b) sustragerea totală sau parţială de la plata taxelor şi impozitelor stabilite prin
lege;
c) declararea greşita a obligaţiilor de plată.

8. Declararea bunurilor şi veniturilor impozabile, calcularea şi înregistrarea în

contabilitate a impozitelor şi taxelor de plată, plata la termenele legale, reprezintă:
a) obligaţie fiscală;
b) creanţa fiscală;
c) fiscalitate

10. Principiile fiscalitaţii NU cuprind:

a) neutralitatea măsurilor fiscale
b) intervenţionismul
c) echitatea fiscală

2. Principiul certitudinii impunerii se referă la:

a) echitatea fiscală;
b) mărimea impozitelor datorate statului de fiecare contribuabil;
c) instituirea unor impozite mai puţin apăsătoare

7. Printre principiile fiscalităţii se numară:

a) neutralitatea măsurilor fiscale, certitudinea impunerii, echitatea fiscală,
eficienţa impunerii;
b) intervenţionismul, certitudinea impunerii, echitatea fiscală, eficienţa
impunerii;
c) repartiţia, neutralitatea măsurilor fiscale, certitudinea impunerii, echitatea
fiscală.

10. Formele evaziunii fiscale sunt:

a) naţionale şi internaţionale;
b) naţionale şi locale;
c) la adapostul legii şi cu încălcarea legii.

11. Potrivit cărui principiu impozitele şi taxele trebuie să fie percepute la termenele
corelate cu periodicitatea obţinerii veniturilor şi după o procedura cât mai convenabilă
plătitorilor?
a) certitudinii impunerii;
b) randamentului impozitelor;
c) comodităţii în domeniul fiscal.

6. Instituirea unor impozite care să fie cât mai puţin apăsătoare pentru contribuabili şi
încasarea lor să fie făcută cu cheltuieli minime reprezintă prioritatea:
a) principiului randamentului impozitelor;
b) principiului comodităţii în domeniul fiscal;
c) principiului justeţei impunerii.

7. Paradisurile fiscale cunosc mai multe forme şi anume:

a) paradisuri fiscale pure, paradisuri fiscale fără impozite pe venituri straine,
paradisuri fiscale cu fiscalitate scăzută;

39
 b) fără taxe şi cu taxe scăzute;
c) fără taxe şi fără impozite pe venituri străine.

9. Aplicarea aceleiaşi cote de impozit, indiferent de mărimea materiei impozabile

reprezintă impunerea:
a) în cote procentuale progresive
b) în cote procentuale proporţionale
c) în cote procentuale regresive

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Creanţa fiscală şi formele ei. Obligaţia fiscală
2. Subiecţii creanţei şi obligaţiei fiscale
3. Modalităţi de stingere a obligaţiilor fiscale
4. Clasificarea impozitelor şi taxelor
5. Principiile impozitării
6. Criteriile impunerii;
7. Evaziunea fiscală şi paradisurile fiscale.

40
 Modulul III IMPOZITUL PE PROFIT. IMPOZITUL PE
VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR

Obiectivele specifice modulului

• prezentarea impozitului pe profit şi pe venitul microîntreprinderilor

• prezentarea contribuabililor şi a categoriilor de venituri supuse
impunerii;
• prezentarea modului de calcul, plată şi depunerea declaraţiilor

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea elementelor fundamentale referitoare la impozitul pe

profit şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
• cunoaşterea metodelor de determinare a impozitului

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu diferenţele dintre impozitul pe profit şi impozitul pe

veniturile microîntreprinderilor, cunoaşterea modului de calcul a
impozitelor respective şi a obligaţiilor ce revin contribuabililor

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 6 ore

41
Lecţia 1 Contribuabilii de impozit pe profit. Categorii de venituri
impozabile şi cote de impozitare18

Pasul 1 Prezentarea contribuabililor obligaţi la plata impozitului pe profit

Contribuabilii care sunt obligaţi să plătească impozitul pe profit sunt
reprezentaţi de următoarele persoane19:
a. persoanele juridice române;
b. persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui
sediu permanent în România;
c. persoanele juridice străine şi fizice nerezidente care desfăşoară activităţi în
România într-o asociere fără personalitate juridică;
d. persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu
proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridică română;
e. persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice pentru veniturile
realizate atât în România cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică; în
acest caz impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către
persoana juridică română.

Pasul 2 Exonerări de la plata impozitului pe profit

De la plata impozitului pe profit sunt scutite:
a) trezoreria statului;
b) instituţiile publice pentru fondurile publice constituite, inclusiv veniturile
extrabugetare, potrivit Legii privind finanţele publice şi Legii privind finanţele publice
locale;
c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor;
d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;
e) cultele religioase pentru veniturile estimate din activităţi economice, care sunt
utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil;
f) cultele religioase pentru veniturile din activităţi economice şi pentru veniturile
obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de
cult, precum şi pentru veniturile obţinute din chirii, dacă sumele se utilizează, în anul
curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru
lucrările de construire, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor
ecleziastice pentru învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase, inclusiv
veniturile din despăgubiri obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii privind
reconstituirea dreptului de proprietate;
g) instituţiile de învăţământ particular acreditate şi cele autorizate legal pentru
veniturile realizate în anul curent sau în anii următori;
h) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de
proprietari, recunoscute potrivit legii locuinţei nr. 114/1996 pentru veniturile din
activităţi economice, care sunt utilizate pentru îmbunătăţirea confortului şi a eficienţei
clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune;

18
Legea nr. 571/22 dec. 2003 privind Codul fiscal, titlul II în M. of. nr. 927/23 dec. 2003 şi Legea
nr.343/2006
19
Legea nr.571/2003, Titlul II, cap. I, art. 13

42
 i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;
j) Fondul de compensare a investitorilor;
k) Banca Naţională a României.
De asemenea, sunt scutite de la plata impozitului pe profit organizaţiile
nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale pentru următoarele tipuri de
venituri: cotizaţii şi taxe de înscriere ale membrilor; contribuţii băneşti sau în natură ale
membrilor şi simpatizanţilor; taxele de înregistrare; veniturile obţinute din vize, taxe şi
penalităţi sportive şi din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive; donaţiile,
banii sau bunurile primite prin sponsorizare; dividendele, dobânzile şi veniturile
realizate din vânzarea – cesionarea titlurilor de participare obţinute din plasarea
veniturilor scutite; veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole; resursele
obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile; veniturile realizate din
acţiuni ocazionale: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări,
tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional potrivit statutului acestora;
veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea
acestora, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
veniturile din reclamă şi publicitate realizate de organismele nonprofit de utilitate
publică, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii,
precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile
patronale.

Pasul 3 Cota de impunere

Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%,
cu excepţia altor cazuri reglementate de Codul fiscal si modificările ulterioare.
Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, a
cluburilor de noapte, a discotecilor şi a cazinourilor sau pariurilor sportive şi la care
impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute este mai mic de 5% din
veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri.

Lecţia 2 Calculul impozitului pe profit20. Deductibilitatea

cheltuielilor

Pasul 1 Forumula de calcul a impozitului pe profit

Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice
sursă (Vt) şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal
(Cht), din care se scad veniturile neimpozabile (Vni) şi se adaugă cheltuielile
nedeductibile (Chnd).

Pi = (Vt – Cht) – Vni + Chnd

În cazul bunurilor mobile şi imobile produse de către contribuabili şi valorificate

în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, contribuabilii pot opta pentru
înregistrarea valorii ratelor la venituri impozabile la termenele prevăzute în contract.
Cheltuielile corespunzătoare acestor venituri sunt deductibile la aceleaşi termene
scadente conform contractelor încheiate între părţi, proporţional cu valoarea ratei
înregistrate în valoarea totală a contractului. Odată exercitată opţiunea, producătorul nu

20
Legea nr. 571/2003, titlul II, cap. II si Legea nr. 343/2006

43
mai poate reveni asupra acesteia. Din punct de vedere contabil, veniturile din vânzarea
produselor finite şi descărcarea gestiunii se înregistrează integral în momentul livrării.

Pasul 2 Veniturile neimpozabile

Veniturile neimpozabile la calculul profitului impozabil sunt următoarele:
a) dividendele primite de la o persoană juridică română;
b) diferenţele favorabile (creşterile) de valoare ale titlurilor de participare,
înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor, sau a primelor de
emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi
diferenţele de evaluare a investiţiilor financiare pe termen lung, reprezentand actiuni
detinute la societati afiliate, titluri de participare si investitii detinute ca imbobilizari si
inregistrate.
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere,
veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,
precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile.
d) veniturile neimpozabile prevăzute în acorduri şi memorandumuri.
e) veniturile din anularea obligaţiilor unei persoane juridice, dacă obligaţiile se
anulează în schimbul titlurilor de participare la respectiva persoană juridică.

Pasul 3 Cheltuielile deductibile, cu deductibilitate limitată şi nedeductibile

În vederea determinării profitului impozabil sunt considerate cheltuieli
deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile,
astfel:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către
contribuabil;
b) cheltuielile efectuate pentru protecţia muncii şi cheltuielile pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
c) cheltuielile privind asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale,
precum şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă,
boli profesionale sau riscuri profesionale; aceste cheltuieli sunt deductibile numai in
măsura în care beneficiarul plăţii, în caz de producere a riscului, este agentul economic;
d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei,
produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate
producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. În categoria
cheltuielilor de reclamă şi publicitate se includ şi bunurile care se acordă în cadrul unor
campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele
de vânzare;
e) cheltuielile de transport şi cazare în ţară şi străinătate efectuate de salariaţi şi
administratori;
f) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor
de credit;
g) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii şi contribuţiile
pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;
h) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului
angajat;
i) cheltuielile de marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau
noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale
informative;
j) cheltuielile de cercetare – dezvoltare;

44
 k) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice,
introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management;
l) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
m) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de
comerţ şi industrie, organizaţii sindicale şi organizaţii patronale
n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în
cazul debitorilor pentru care s-a închis procedura de faliment prin hotărâre
judecătorească, când debitorul este dizolvat sau lichidat fără succesor, în cazul societăţii
cu răspundere limitată cu asociat unic, precum şi atunci când debitorul înregistrează
dificultăţi financiare majore care îi afectează tot patrimoniul. Acest ultim fapt, apreciem,
că trebuie confirmat de o terţă persoană pe bază de documente justificative certificate.
Dificultăţile financiare majore care afectează întreg patrimoniu sunt cele care rezultă din
situaţii excepţionale determinate de calamitaţi naturale, accidente industriale sau
nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe şi în caz de
război.
Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:
a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de până la 2% aplicată asupra
diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente
veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe
profit;
b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru
deplasări în România şi în străinătate, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru
instituţiile publice;
c) cheltuielile sociale în limita unei cote de 2% aplicată asupra valorii
cheltuielilor cu salariile personalului realizate; sub incidenţa acestei limite intră cu
prioritate: ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru
boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea
corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor:
grădiniţe, creşe, servicii de sănătate în cazul bolilor profesionale şi ale accidentelor de
muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze
sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, precum şi pentru şcolile aflate sub patronaj.
În cadrul acestei limite pot fi deduse şi cheltuielile reprezentând: tichete de masa,
cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori ai salariaţilor, cadouri în bani sau în
natură acordate salariaţilor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă inclusiv
transportul pentru salariatii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare
pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie, contribuţia la fondurile de
intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre
de plasament;
d) perisabilităţile, în limitele stabilitate de organele de specialitate ale
administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate21;
e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivite
prevederilor legii anuale a bugetului de stat;
f) cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau
asociaţiile profesionale, în limita echivalentului în lei a 2.000 euro anual;
g) cheltuielile cu provizioane şi rezerve în anumite limite;

21
O.M.F.P. nr.1654/03.11.2004 privind metodologia de aprobare a coeficienţilor maximi de consumuri
tehnologioce, specifice activităţii de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport a uleiurilor minerale şi
produselor petroliere în M. Of. nr. 1076/18 noiembrie 2004;
H.G. nr 831/27.05.2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admise de perisabilitate la mărfuri în
procesul de comercializare în M. Of. nr. 522/10.06.2004

45
 h) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar în limita prevederilor;
i) amortizarea în limitele stabilite;
j) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii
în limita stabilită de echivalent 200 euro pe an fiscal, pentru fiecare participant;
k) cheltuielile cu primele de asigurare voluntare de sănătate în limita
echivalentului în lei a 200 euro pe an, pentru fiecare participant;
l) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu
situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare,
sunt deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de legea
locuinţei, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%. Diferenţa nedeductibilă
trebuie recuperată de la beneficiari respectiv chiriaşi, locatari;
m) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în
locuinţa proprie personală a unei persoane fizice folosită şi în scop personal sunt
deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii, în baza
contractelor încheiate între părţi;
n) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor
folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare ai persoanei juridice,
deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu
astfel de atribuţii şi justificate cu documente.
În sfera cheltuielilor nedeductibile se încadrează:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit curent datorat,
inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, impozitul pe
profit amânat, precum şi impozitele pe profit sau venit plătite în străinătate;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările, majorările de
întârziere şi penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române. Amenzile,
penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine, ori în cadrul contractelor
economice încheiate cu persoane nerezidente în România şi/sau autorităţi străine sunt
cheltuieli nedeductibile, cu excepţia majorărilor al căror regim este reglementat prin
convenţiile de evitare a dublei impuneri;
c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor
corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile pentru care nu au fost
încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor
cheltuieli;
d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate
salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost
impozitată prin reţinere la sursă;
e) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele
generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul
de piaţă pentru aceste bunuri şi servicii;
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document
justificativ potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în
gestiune;
g) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, pentru dreptul de folosinţă al
terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de distribuţie din producţia
realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;
h) cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare ale titlurilor de
participare, la persoanele juridice la care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele
nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe termen lung, cu excepţia celor
determinate de vânzarea – cesionarea acestora;
i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;

46
 j) cheltuielile privind contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt
reglementate de actele normative;
k) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului,
care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;
l) alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la
angajat;
m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, prestări de servicii sau
asistenţă, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora în
scopul desfăşurării activităţii proprii si pentru care nu sunt contracte;
n) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele corporale şi
necorporale ale contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de
activitate pentru care este autorizat, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând
garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care
contribuabilul este autorizat sau sunt utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau
de leasing.
o) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în
litigiu peste partea acoperită de provizion sau cele trecute pe cheltuieli în alte condiţii
decât închiderea procedurii de faliment sau deţinute la agenţii economici aflaţi în
dificultăţi financiare majore care le afectează întreg patrimoniul. În cazul înregistrării
unor cheltuieli deductibile sau nedeductibile de această natură, contribuabilii care
soldează astfel de clienţi neîncasaţi sunt obligaţi să comunice în scris acestora scoaterea
din evidenţă, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana juridică debitoare;
p) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat si cheltuielile privind bursele
private efectuate potrivit legii22.
Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat precum si
cheltuielile privind bursele private scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente,
dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
• sunt în limita a 3 ‰ din cifra de afaceri;
• nu depăşesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat;
• cheltuielile cu taxele si cotizatiile catre organizatiile neguvernamentale si
asociatiile profesionale care au legatura cu activitatea desfasurata si care depasesc
echivalentul in lei a 4000 euro anual.

Lecţia 3 Plata impozitului pe profit şi depunerea declaraţiilor23

Pasul 1 Plata impozitului pe profit

Contribuabilii, societati comerciale bancare, persoane juridice romane si
sucursalele din Romania ale bancilor, persoane juridice straine, au obligatia de a plati
impozit pe profit anual cu plati anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de
inflatie. Termenul pana la care se efectueaza plata impozitului anual este termenul de
depunere a declaratiei privind impozitul pe profit.
Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a plăti impozitul pe profit anual, până la
data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor
tehnice, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara si plăti impozitul pe profit

22
Legea nr. 32/19.05.1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare
23
Legea nr. 571/2003, titlul II, cap. V

47
anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se
calculează impozitul.

Pasul 2 Declararea impozitului pe profit

Contribuabilii, altii decat cei mentionati anterior, au obligatia de a declara si plati
impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv, a primei luni urmatoare
trimestrului pentru care se calculeaza impozitul.
Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea
exerciţiului financiar anterior, depun declaraţia de impunere definitivă şi plătesc
impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat (pentru trim. IV) până la data de 15
februarie inclusiv a anului următor.
Persoanele juridice care încetează să existe au obligaţia de a depune declaraţia
anuală de impozit pe profit şi platesc impozitul până la data depunerii situaţiilor
financiare la Registrul Comertului.
Contribuabilii au obligaţia să depună declaraţia anuală de impozit pe profit până
la data de 15 aprilie inclusiv a anului următor.

Lecţia 4 Impozitul pe venitul microîntreprinderilor24

Pasul 1 Definirea microîntreprinderii

Potrivit Codului fiscal, microîntreprinderea este o persoană juridică română
care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal
precedent:
• are înscris în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea
de servicii şi/sau comerţul;
• are de la 1 la 9 salariaţi inclusiv;
• a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;
• capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât
statul, autorităţile locale şi instituţiile publice.

Pasul 2 Impozitul pe venitul microîntreprinderilor

Microîntreprinderea plătitoare de impozit pe profit poate opta pentru plata
impozitului pe venit începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplineşte condiţiile
menţionate.
Pentru sistemul de impozit pe veniturile microîntreprinderilor nu pot opta
persoanele juridice române care desfăşoară activităţi în domeniul bancar, al asigurărilor
şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară
activităţi de intermediere în aceste domenii, desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor
de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor, precum şi cele care au capital social deţinut
de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 angajaţi.
Baza impozabilă în vederea calculării impozitului pe veniturile
microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:
• veniturile din variaţia stocurilor;
• veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
• veniturile din exploatare, reprezentând cota – parte a subvenţiilor
guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor;

24
Legea 571/2003 privind Codul fiscal, titlul IV

48
 • veniturile din provizioane;
• veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului
de stat, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil;
• veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare, pentru
pagubele produse la activele corporale proprii.
Cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este de 2% in anul 2007,
2,5% in anul 2008, 3% in anul 2009.
Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit comunică opţiunea organelor
fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea declaraţiei de menţiuni
pentru persoanele juridice, asociaţiile familiale şi asociaţiile fără personalitate juridică,
până la data de 31 ianuarie inclusiv.
Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează
trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se
calculează impozitul.
Microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a
impozitului, declaraţia de impozit pe venit.
Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei
persoane juridice care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada
din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.
În cazul unei asocieri fără personalitate juridică dintre o microîntreprindere
plătitoare de impozit şi o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea
are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa la bugetul de stat impozitul datorat de
persoana fizică, prin aplicarea cotei de 3% la veniturile ce îi revin din asociere.

Rezumat
Perceput ca rezultat concret al unei activiăţi lucrative, profitul este definit ca
diferenţă între veniturile încasate de o entitate economică într-o anumită perioadă, şi
cheltuielile care au contribuit la realizarea veniturilor.
Codul Fiscal este cel care stabileşte contribuabilii obligaţi la plata impozitului pe
profit, precum şi persoanele juridice scutite de la plata acestuia.
Conform legislaţiei în vigoare la acest moment, cota de impozitare este de 16%.
Nu toate veniturile sunt impozabile şi nu toate cheltuielile sunt deductibile, iar altele au
o deductibilitate limitată. Acestea sunt de asemenea stabilite prin reglementări
legislative.
Prin lege sunt stabilite datele până la care se declară şi se plăteşte impozitul
datorat pentru profitul obţinut.
Codul Fiscal defineşte de asemenea în ce condiţii o persoană juridică română
poate fi încadrată în categoria microîntreprinderi. În cazul microîntreprinderilor, modul
de calcul a impozitului şi baza de calcul sunt diferite. Cota de impozit pe veniturile
microîntreprinderilor, conform legislaţiei în vigoare, a fost de 2% în anul 2007, 2.5%
pentru 2008 şi va fi de 3% pentru anul 2009. Şi în cazul microîntreprinderilor, calculul
şi plata impozitului se face trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Concluzii
În acest capitol sunt prezentate noţiunile şi modalităţile de calcul pentru
impozitul pe profit şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, cotele de impunere,
termenele de declarare şi de plată, contribuabilii obligaţi la plata acestor impozite,
conform legislaţiei în vigoare la această dată.

49
Exemple ilustrative
1. Un agent economic realizează venituri totale în sumă de 60.000.000 lei, din
care 15.000.000 lei reprezintă dividende primite de la o persoană juridică română.
Cheltuielile aferente desfăşurării activităţii sunt în sumă de 45.000.000 lei, din care
2.500.000 lei reprezintă cheltuieli nedeductibile. Să se determine care este impozitul pe
profit datorat de persoana juridică.

2. Un agent economic realizează, cumulat de la începutul anului, venituri în

valoare de 75.000.000 lei, din care trei sferturi reprezintă venituri din activitatea unui
bar de noapte. Cheltuielile deductibile aferente efectuate de agentul economic sunt în
sumă de 25.000.000 lei. Să se determine impozitul pe profit datorat de contribuabil.

3. Un agent economic care se încadrează în categoria microîntreprinderilor

obţine venituri totale de 520.000.000 lei. El achiziţionează o casă de marcat în valoare
de 14.500.000 lei. Care este impozitul datorat?

Recomandări bibliografice
1. Lg. 571/22.dec.2003 privind Codul Fiscal
2. HG 44/2004
3. OUG 155/2007
4. HG 1579/2007
5. Lg. 37/2007
6. http://anaf.mfinante.ro

Teste de autoevaluare
1. Conform Codului fiscal al României, cota de impunere pentru impozitul pe profit este
de:
a) 25%
b) 19%
c) 16%

2. Enumerati 3 categorii de cheltuieli cu deductibilitate limitată în cazul calculului

impozitului pe profit
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________

3. Enumerati 3 categorii de cheltuieli deductibile în cazul calculului impozitului pe

profit
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

50
 Modulul IV IMPOZITUL PE VENIT

Obiectivele specifice modulului

• prezentarea impozitului pe venit din perspectiva Codului Fiscal

• prezentarea contribuabililor şi a categoriilor de venituri supuse
impozitării
• prezentarea modului de determinare a veniturilor impozabile şi a
impozitului pe venitul persoanelor fizice; declaraţiile privind
impozitul pe venit
• prezentarea aspectelor fiscale internaţionale privind impozitul pe venit

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea reglementărilor privind impozitul pe venit

• cunoaşterea modului de aplicare şi de calcul a impozitului pe venit
• cunoaşterea impunerii veniturilor la nivel internaţional

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu reglementările legislative privind impozitul pe venit

şi cu modul de calcul şi impunere.

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 2 ore

51
Lecţia 1 Contribuabili şi categorii de venituri impozabile

Pasul 1 Noţiuni introductive

În practica fiscală se pot aplica modalităţi diferite de aşezare şi calculare a
impozitului pe veniturile persoanelor fizice:
• impunerea separată a fiecărui venit provenit dintr-o anumită sursă,
realizat de o persoană fizică;
• impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice.
Impunerea separată a veniturilor permite tratarea diferenţiată a veniturilor în
ceea ce priveşte modul de aşezare şi nivelul cotelor de impozit, deoarece cotele diferă în
funcţie de natura veniturilor. Persoanele care realizează venituri din mai multe surse
sunt avantajate, deoarece nu sunt afectate de consecinţele progresivităţii impozitului şi
sunt stimulate să lucreze mai mult.
Impunerea globală presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o
persoană fizică, indiferent de sursa de provenienţă şi supunerea venitului cumulat la un
singur impozit. Impunerea globală a veniturilor asigură o echitate în suportarea
impozitelor, datorită aplicării cotelor progresive, implică o deducere personală de bază,
una suplimentară şi ţine seama de creditul fiscal extern.

Pasul 2 Contribuabili la impozitul pe venit

Contribuabilii care datorează impozitul pe venit sunt:
• persoanele fizice rezidente;
• persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă
prin intermediul unui sediu permanent în România;
• persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în
România;
• persoanele fizice nerezidente care obţin alte venituri.
În sfera de cuprindere a impozitului pe venit se incadrează următoarele venituri:
a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România,
veniturile obţinute din orice sursă, atât din România cât şi din afara
României;
b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele menţionate
anterior, numai veniturile obţinute din România, care sunt impuse la
nivelul fiecărei surse din categoriile de venituri impozabile;
c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate
independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, venitul
net atribuibil sediului permanent;
d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate
dependentă în România, venitul salarial net din activitatea respectivă;
e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin venituri din închirierea
sau altă formă de cedare a dreptului de folosinţă a unei proprietăţi
imobiliare situate în România sau din transferul titlurilor de participare

52
 deţinute la o persoană juridică română, venitul determinat pe baza
regulilor corespunzătoare categoriei respective.
Persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă timp de 3 ani
consecutivi vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă
din România cât şi din afara României, începând cu al patrulea an fiscal.

Pasul 3 Categorii de venituri supuse impozitului pe venit25

Categoriile de venituri ce se supun impozitului pe venit sunt:
1. venituri din activităţi independente;
2. salarii;
3. venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
4. venituri din investiţii;
5. venituri din pensii;
6. venituri din premii;
7. venituri din activităţi agricole, definite potrivit legii;
8. venituri din alte surse.

Pasul 4 categorii de venituri neimpozabile

Următoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială,
acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, inclusiv indemnizaţia de
maternitate, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la alte persoane, cu excepţia
indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă;
b) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume
asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile
de asigurare ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia
tragerilor de amortizare. Nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură
primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta,
inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;
c) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a
calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau de deces, conform
legii;
d) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele
fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate,
precum şi pensiile, altele decât cele plătite din fonduri constituite prin contribuţii
obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din scheme facultative de
pensii ocupaţionale şi cele finanţate de la bugetul de stat;
e) contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu
titlu gratuit persoanelor fizice, conform dispoziţiilor legale;
f) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat;
g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra
bunurilor imobile şi mobile corporale din patrimoniul personal, altele decât câştigurile
din transferul titlurilor de valoare;
h) drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen
redus, studenţii şi elevii militari ai unităţilor de învăţământ din sectorul de apărare
naţională, ordine publică şi siguranţa naţională şi persoanele civile, precum şi cele ale
gradaţilor şi soldaţilor concentraţi sau mobilizaţi;

25
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. I, art. 43

53
 i) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau
perfecţionare profesională în cadru instituţionalizat;
j) sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire şi donaţie;
k) veniturile din agricultură şi silvicultură, cu anumite excepţii;
l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare
pentru activităţile desfăşurate în România, în calitatea lor oficială, în condiţii de
reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional;
m) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor
consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în străinătate;
n) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din
activităţile lor desfăşurate în România în calitatea lor oficială;
o) veniturile primite de cetăţenii străini pentru activitatea de consultanţă
desfăşurată în România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă
încheiate de România cu alte state;
p) veniturile primite de cetăţenii străini pentru activităţi desfăşurate în România,
în calitate de corespondenţi de presă, pe baza reciprocităţii, acordate cetăţenilor români
pentru veniturile din astfel de activităţi;
q) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele
primite;
r) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt
acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare;
s) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau natură primite de persoanele cu
handicap, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, accidentaţii de război în
afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri, urmaşii eroilor – martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din
decembrie 1989, precum şi persoanele persecutate din motive etnice de regimurile
instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945;
t) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi
la jocurile olimpice;
u) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport obţinute de elevi
şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi
nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România;
v) prima de stat acordată în conformitate cu prevederile Legii nr. 541/2002
privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ;
z) alte venituri care nu sunt impozabile.
Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activităţi
independente; salarii; cedarea folosinţei bunurilor; investitii; pensii; activităţi agricole;
premii; alte surse, este de 16% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător
fiecărei surse din categoria respectivă. De la cota de impozit menţionată fac excepţie
anumite venituri.
Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.
Venitul impozabil realizat pe o fracţiune de an se consideră venit anual impozabil. În
cazul în care intervine decesul contribuabilului în cursul anului, perioada impozabilă
este inferioară anului calendaristic.

54
 Lecţia 2 Determinarea veniturilor impozabile ale persoanelor
fizice

Pasul 1 Venituri din activităţi independente26

Veniturile din activităţi independente includ: veniturile comerciale, veniturile
din profesii libere, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod
individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
Veniturile din activităţi independente ale persoanelor fizice române şi străine ce sunt
supuse la plata impozitului pe venit se delimitează prin faptul că se realizează în mod
individual sau pe baza unui contract de asociere în vederea realizării de activităţi
producătoare de venit, asociere care nu dă naştere unei persoane juridice.
Exercitarea unei activităţi independente presupune desfăşurarea acesteia în mod
obişnuit, pe cont propriu şi urmărind un scop lucrativ. Existenţa unei activităţi
independente se delimitează pe baza următoarelor criterii: libera alegere a desfăşurării
activităţii, riscul pe care şi-l asumă întreprinzătorul, activitatea se desfăşoară pentru mai
mulţi clienţi, activitatea se poate desfăşura nu numai direct ci şi cu personalul angajat de
întreprinzător.
Veniturile comerciale reflectă veniturile din fapte de comerţ ale
contribuabililor, din prestări de servicii, precum şi din practicarea unei meserii.
Veniturile din profesii libere se referă la veniturile obţinute din exercitarea
profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert-
contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau alte
profesii asemănătoare, desfăşurate în mod independent.
Veniturile din profesii liberale se individualizează prin faptul că sunt obţinute
din prestări de servicii cu caracter profesional, desfăşurate în mod individual sau în
diverse forme de asociere în domeniul ştiinţific, artistic şi educativ.
Veniturile din drepturile de proprietate intelectuală se deosebesc prin faptul
că se realizează din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală
provenite din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de
comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului
de autor.
Nu sunt venituri impozabile:
a) veniturile obţinute prin aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz,
de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea
produsului sau după caz, aplicarea procedeului, în primii 5 ani de la prima aplicare,
calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitatea a brevetului;
b) venitul obţinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia.
Venitul net din activităţi independente (Vni ) se determină ca diferenţă între

venitul brut (Vbi ) şi cheltuielile aferente realizării venitului, (Chi ) deductibile, pe

baza datelor din contabilitatea simplă, cu anumite excepţii.

Vni = Vbi − Chi

Venitul brut reflectă: sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură
din desfăşurarea activităţii, veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau

26
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. II

55
din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă; câştigurile din
transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă,
inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii;
veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu
concura cu altă persoană; veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată
apărute în legătură cu o activitate independentă.
Nu sunt considerate venituri brute: aporturile în numerar sau echivalentul în lei
al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării
acesteia; sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la
persoane fizice sau juridice; sumele primite ca despăgubiri; sumele sau bunurile primite
sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii.
Din venitul brut se deduc numai cheltuielile care sunt aferente realizării venitului
şi care îndeplinesc următoarele condiţii generale:
• să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării
venitului, justificate prin documente;
• să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul
căruia au fost plătite;
• să respecte regulile privind amortizarea;
Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:
a) cheltuielile de sponsorizare şi mecenat efectuate si pentru acordarea de burse
private în limita unei cote de 5% din baza de calcul;
b) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul;
c) suma cheltuielilor cu indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în
altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori
nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;
d) cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la
2% la fondul de salarii realizat anual;
e) pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele
normative;
f) cheltuielile reprezentând tichete de masă acordate de angajatori;
g) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri de pensii facultative de
pensii ocupaţionale, în limita echivalentului în lei a 200 euro anual pentru o persoană;
h) prima de asigurare voluntara de sănătate în limita echivalentului în lei a 200
euro anual pentru o persoană;
i) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât şi în scopul personal
al contribuabilului sau asociaţilor sunt deductibile numai pentru partea de cheltuieli care
este aferentă activităţii independente;
j) cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi şi
contribuabili;
k) dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice utilizate în
desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului
dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;
l) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria – rata de leasing – în
cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi
dobânzile pentru contractele de leasing financiar;
m) cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale în limita a 2% din baza de calcul.

Baza de calcul se determina ca diferenta intre venitul brut si cheltuielile

deductibile, altele decat cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse
private, cheltuielile de protocol, cotizatiile la societati profesionale.

56
 Nu sunt deductibile următoarele cheltuieli:
a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al
familiei sale;
b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe
teritoriul României sau în străinătate;
c) impozitul pe venit datorat, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;
d) cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele care sunt deductibile;
e) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere datorate
autorităţilor române şi străine, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele
comerciale;
f) donaţiile de orice fel;
g) ratele aferente creditelor angajate;
h) dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziţionarea de imobilizări
corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea
de intrare a imobilizării corporale;
i) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor
amortizabile din Registrul-inventar;
j) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă în gestiune sau degradate şi
neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliţă de asigurare;
k) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispoziţiilor
legale;
l) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de
venit;
m) alte sume prevăzute de legislaţia în vigoare.

Venitul net dintr-o activitate independentă care se desfăşoară individual, fără

salariaţi se determină pe bază de norme de venit, care se elaborează de Ministerul
Finanţelor Publice. Aceste norme conţin nomenclatorul activităţilor independente pentru
care venitul net se poate determina pe bază de norme de venit şi precizează regulile ce
se utilizează pentru stabilirea lor.
Normele de venit se stabilesc şi publică anual de către Direcţiile generale ale
finanţelor publice teritoriale înainte de data de 1 ianuarie a anului în care urmează să se
aplice normele respective.
Venitul net ce se determină pe bază de norme de venit la contribuabilii care îşi
desfăşoară activitatea pe perioade mai mici de un an, se reduce proporţional cu perioada
lucrată.
În cazul în care contribuabilii desfăşoară două sau mai multe activităţi, venitul
net din aceste activitati se stabileşte pe baza celei mai ridicate norme de venit.
În cazul în care contribuabilul desfăşoară o activitate prevăzută şi o altă
activitate de altă natură, venitul net din activităţi independente se determină pe baza
contabilităţii în partidă simplă.
Venitul net din activitatea de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi
se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.
Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea
din venitul brut a următoarelor cheltuieli:
• cheltuială deductibilă egală cu 40% din venitul brut;
• contribuţiile sociale obligatorii plătite.
În cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală,
venitul net se stabileşte prin deducerea din venitul net a următoarelor cheltuieli:
• cheltuială deductibilă egală cu 50% din venitul brut;

57
 • contribuţii sociale obligatorii plătite;
În cazul exploatării de către moştenitori a drepturilor de proprietate intelectuală,
precum şi în cazul remuneraţiei reprezentând dreptul de sultă şi al remuneraţiei
compensatorii pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul
brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de venituri,
fără aplicarea cotei forfetare de cheltuieli.
În vederea determinării venitului net din drepturi de proprietate intelectuală,
contribuabilii completează numai partea din Registrul – jurnal de încasări şi plăţi
referitoare la încasări.
Contribuabilii care obţin venituri din activităţile independente, impuşi pe bază de
norme de venit, precum şi cei care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală
au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real. Opţiunea se
manifestă prin cerere adresată organului fiscal competent până la data de 31 ianuarie
inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate şi în anul precedent,
respectiv în termen de 15 de zile de la începerea activităţii, în cazul contribuabililor care
încep activitatea în cursul anului fiscal.
Plătitorii următoarelor venituri au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira
impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din veniturile plătite:
• venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
• venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie;
• venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision
sau mandat comercial;
• venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor, convenţiilor civile
încheiate potrivit Codului civil;
• venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi
extrajudiciară;
• venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană
juridică contribuabil, care nu generează o persoană juridică.
Impozitul ce se reţine se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare celei în care a fost plătit venitul.
Contribuabilul care desfăşoară o activitate independentă are obligaţia să
efectueze plăţi anticipate în contul impozitului anual datorat la bugetul de stat, cu
excepţia veniturilor menţionate anterior, pentru care plata anticipată se efectuează prin
reţinere la sursă.

Pasul 2 Veniturile din salarii27

Veniturile din salarii reprezintă toate veniturile în bani şi/sau natură obţinute de
o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă
sau a unui statut special, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea
veniturilor sau forma sub care se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate
temporară de muncă.
În vederea impunerii sunt asimilate salariilor şi alte venituri:
a) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate
publică, conform legii;
b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în
cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ;
c) drepturi de soldă lunară, indemnizaţii, prime, premii, sporuri şi orice alte
drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

27
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. III;

58
 d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenită
administratorilor la companii / societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau
o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regii
autonome;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin
subscripţie publică;
f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în
consiliul de administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori;
g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite;
h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia
de asigurări sociale;
i) sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial şi de alte entităţi
neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru
indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în
străinătate, în interesul serviciului, pentru salariaţii din instituţiile publice;
j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenită
administratorilor societăţilor comerciale;
k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială, ori asimilate salariilor.
Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile:
a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile
proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile,
ajutoarele pentru naştere, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al
salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, veniturile reprezentând
cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor; cadourile oferite salariaţilor;
b) tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor;
c) contravaloarea folosirii locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta
unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu;
d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia
oficialităţilor publice, angajaţilor consulari şi diplomatici;
e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de
protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor
igienico – sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii;
f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în
care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă, la nivelul unui
abonament lunar;
g) sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi
cazare, a indemnizaţiilor primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în
ţară şi în străinătate, în interesul serviciului;
h) sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul
serviciului;
i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată la încadrarea într-o
unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate
după absolvirea studiilor;
j) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii
nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost
desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum şi plăţile compensatorii primite de
personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică, siguranţă naţională la
încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de
restructurare, acordate potrivit legii;

59
 k) sumele reprezentând plăţi compensatorii acordate personalului militar şi
poliţiştilor;
l) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru
calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin
aprobarea organelor competente;
m) sumele sau avantajele primite de persoanele fizice din activităţi dependente
desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv;
n) cheltuielile efectuate de angajatori pentru pregătirea profesională şi
perfecţionarea angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;
o) costul abonamentelor telefonice şi a convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele
telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
p) avantajele sub forma dreptului la stock – options plan la momentul angajării şi
implicit la momentul acordării.
r) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi
dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite.
Persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul in România, precum şi
persoanele fizice care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă timp de trei ani consecutiv au
dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere
personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile
din salarii la locul unde se află funcţia de bază.
Deducerea personală se acordă persoanelor fizice in functie de venitul lunar brut.
De asemenea, se acorda deducere pentru persoanele în întreţinere: soţia/soţul,
copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia
până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri nu depăşesc 250 lei lunar.
Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar
brut de până la 1.000 lei inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere: 250 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere: 350 lei;
- pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere: 450 lei;
- pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere: 550 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere:650
lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse
între 1.000,01 lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele
de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste
3.000 lei nu se acordă deducerea personală.
Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt
consideraţi întreţinuţi.
Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în
întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care
acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea
contribuabilului
În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma
reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform
înţelegerii între părţi.
Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în
întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care
acestea au fost întreţinute.
Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere:

60
 • persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de
peste 10.000m2 în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000m2 în zonele
montane;
• persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi valorificarea
florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate
acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea
arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea
pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă.
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se
calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar care se datorează se determină astfel:
a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei
de calcul determinate venitul net din salarii aferent unei luni, calculat prin deducerea din
venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:
- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
- cotizaţia la schemele facultative de pensii facultative, astfel încât la
nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 200 euro;
b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16%
asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile
obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
Contribuabilul poate deduce din veniturile impozabile salarii obtinute la functia
de baza, cheltuielile efectuate pentru economisire in sistem colectiv pentru domeniul
locativ.
Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2%
din impozitul anual pe veniturile din salarii, pentru sustinerea entităţilor nonprofit care
funcţionează potrivit legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse
private.
Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula
şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor
venituri şi să-l vireze la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare
celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Informaţiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind
în fişele fiscale, care sunt completate de plătitorul de venituri, pe întreaga durată de
efectuare a plăţii salariilor. Plătitorul de venituri are obligaţia să păstreze fişele fiscale
pe întreaga durată a angajării şi să transmită organului fiscal competent o copie, pentru
fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.
Plata impozitului pentru anumite venituri salariale
Contribuabilii care îşi desfăşoară activitatea în România şi care obţin venituri
sub formă de salarii din străinătate, precum şi persoanele fizice române care obţin
venituri din salarii, ca urmare a activităţii desfăşurate la misiunile diplomatice şi
posturile acreditate în România, au obligaţia de a declara şi de a plăti impozit lunar la
bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a
realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant fiscal.
Misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi
reprezentanţele organismelor internaţionale sau ale societăţilor comerciale,
organizaţiilor economice străine, autorizate să-şi desfăşoare activitatea în România, pot
opta ca pentru angajaţii lor, care obţin venituri din salarii impozabile în România, să
îndeplinească obligaţiile privind calculul reţinerea şi virarea impozitelor pe veniturile
din salarii.

61
Pasul 3 Venituri din cedarea folosinţei bunurilor28
Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt reprezentate de veniturile în
bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile
obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal.
În sfera acestor venituri se încadrează veniturile din închirieri şi subînchirieri de
bunuri mobile şi imobile, precum şi veniturile din arendarea bunurilor agricole din
patrimoniul personal.
Veniturile obţinute din închirieri şi subînchirieri de bunuri imobile provin din
cedarea folosinţei locuinţei, caselor de vacanţă, garajelor, terenurilor a căror folosinţă
este redată în baza unor contracte de închiriere, inclusiv a unei părţi din acestea utilizate
în scop de reclamă, afişaj şi publicitate.
Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor se stabilesc pe baza contractului
încheiat între părţi, în formă scrisă şi înregistrat la organul fiscal competent, în termen
de 15 zile de la data încheierii acestuia. Contractul în formă scrisă se înregistrează la
organul fiscal în a cărui rază teritorială este situat bunul generator de venit, dacă sunt
bunuri imobile sau în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contribuabilul, dacă sunt
bunuri mobile.
Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al
veniturilor în natură, stabilite pe baza chiriei sau a arendei prevăzute în contractul
încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau
arendei.
În vederea determinării venitului brut (Vbc ) , la sumele încasate din chirie în
bani şi echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă valoarea cheltuielilor ce sunt,
conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui
deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
Venitul net (V nc ) din cedarea folosinţei bunurilor se determină prin deducerea
din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului
brut.
Vnc = Vbc − Ch

25
Vnc = Vbc − Vbc ×
100
Contribuabilii pot opta, prin excepţie, pentru determinarea venitului net din
cedarea folosinţei bunurilor, în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă
simplă.
Contribuabilul care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu
excepţia veniturilor din arendare, datorează plăţi anticipate în contul impozitului pe
venit către bugetul de stat.
Pasul 4 Venituri din investiţii29
Veniturile din investiţii includ: dividendele; venituri impozabile din dobânzi;
câştiguri din transferul titlurilor de valoare; venituri din operaţiuni de vânzare –

28
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. V
29
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. V, Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2004 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 571/2003.

62
cumpărare de valută la termen pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni
similare.
Dividendul exprimă orice distribuire făcută de o persoană juridică, în bani şi/sau
natură, în favoarea acţionarilor sau asociaţilor din profitul stabilit pe baza bilanţului
contabil anual şi a contului de profit şi pierderi.
Veniturile neimpozabile includ: veniturile din dobânzi la depozitele la
vedere/conturile curente; veniturile din dobânzi aferente titlurilor de stat, şi
obligaţiunilor municipale, veniturile sub forma dobânzilor bonificate la depozitele
clienţilor constituite în baza Legii nr. 541/2002 privind economisirea şi creditarea în
sistemul colectiv pentru domeniul locativ.
Câştigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de
participare la fondurile deschise de investiţii şi părţile sociale, reprezintă diferenţa
pozitivă/negativa dintre preţul de vânzare ( pv ) şi preţul de cumpărare pe tipuri de
titluri de valori, ( pc ) diminuată, după caz, costurile aferente tranzactiei.
C / p = pv − pc
În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoanele fizice, cu titlu gratuit, în
cadrul Programului de privatizare în masă, preţul de cumpărare la prima tranzacţionare
va fi asimilat cu valoarea nominală a acestora. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni
cumpărate la preţ preferenţial, în cadrul sistemului stock options plan, câştigul se
determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare preferenţial,
diminuat cucosturile aferente tranzactiei..
În cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la
fondurile deschise de investiţii, câştigul se determină ca diferenţă între preţul de
răscumpărare ( pr ) şi preţul de cumpărare/subscriere ( pc ) .

C = pr − pc
În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, câştigul din
înstrăinarea părţilor sociale se determină ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare şi
valoarea nominală/preţul de cumpărare.
Veniturile obţinute sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare – cumpărare
de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen
reprezintă diferenţele de curs favorabile rezultate din aceste operaţiuni în momentul
închiderii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului. Castigul net anual se determina
ca diferenta intre castigurile si pierderile inregistrate in cursul anului respectiv.
Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii
de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din
suma acestora.
Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la termen constituite,
instrumentele de economisire dobandite, contractele civile incheiate din data de 1
ianuarie 2007 se impun cu o cota de 10% din suma acestora.
Câştigul din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale se impune
cu o cotă de 1%.
Venitul realizat din lichidare/ dizolvare fără lichidare a unei persoane juridice se
impune cu o cotă de 16%.

63
 Persoanele juridice care plătesc dividende acţionarilor sunt obligate să calculeze,
reţină şi vireze impozitul pe veniturile sub formă de dividende, odată cu plata
dividendelor. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care se face plata. În cazul în care dividendele distribuite nu se
plătesc acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-a aprobat bilanţul
contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie
a anului respectiv.
Impozitul asupra veniturilor sub formă de dobânzi se calculează şi reţine de către
plătitorii de astfel de venituri în momentul calculului şi se virează de către aceştia lunar,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face calculul dobânzii.
Impozitul pe câştigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de
valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii şi părţi
sociale, precum şi din operaţiuni de vânzare cumpărare de valută la termen, se
calculează, reţine şi virează de intermediari sau alţi plătitori de venit, după caz.
În cazul câştigurilor din răscumpărarea titlurilor de participare la un fond deschis
de investiţii, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine societăţii de
administrare a investiţiilor.
În cazul câştigului din transferul dreptului de proprietate asupra părţilor sociale
şi valorilor mobiliare în cazul societăţilor închise, obligaţia calculării şi reţinerii
impozitului revine dobânditorului de părţi sociale sau de valori mobiliare, în momentul
încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi.
Impozitul asupra veniturilor din lichidare/dizolvare fără lichidare a unei
persoane juridice, obţinute de către acţionari/asociaţi persoane fizice, se calculează şi
reţine de persoana juridică.

Pasul 5 Veniturile din premii şi jocuri de noroc30

În sfera veniturilor din premii se cuprind veniturile din concursuri, altele decât
cele sportive. Veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a
participării la jocurile de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, altele decât cele realizate
ca urmare a participării la jocuri de tip cazinou, maşini electronice cu câştiguri.
Venitul net din premii rezultă ca diferenţa dintre venitul din premii şi suma
reprezentând venit neimpozabil.
Venitul sub formă de premii dintr-un singur concurs se impune, prin reţinere la
sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net.
Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 20%
aplicată asupra venitului brut. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine
plătitorilor de venituri.
Veniturile obţinute din premii şi din jocuri de noroc în bani şi/sau în natură, sub
valoarea sumei neimpozabile stabilită la 600 lei pentru fiecare concurs sau joc de noroc,
realizate de la acelaşi organizator sau plătitor intr-o singura zi nu sunt impozabile.
Impozitul calculat şi reţinut în momentul plăţii venitului este impozit final şi se
virează la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a
fost reţinut.
Pasul 6 Veniturile din pensii31
Veniturile din pensii reprezintă sumele primite drept pensii de la fondurile
înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii, făcute către un sistem de asigurări sociale,
inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat.
30
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. VIII, Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2004 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
31
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. VI

64
 Venitul impozabil lunar din pensie (V pi ) se determină prin deducerea din

suma veniturilor din pensii (V p ) a unei sume fixe neimpozabile ( S ni ) si a

contributiilor obligatorii calculate, retinute si suportate de persoana respectiva (C o ) .

V pi = V p − ( S ni + C o )

Impozitul pe veniturile din pensii se calculează prin aplicarea cotei de impunere

de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii. Impozitul calculat se reţine la data
efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat, până la data de 25, inclusiv, a
lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor, impozitul reţinut fiind final.
În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reţinut se
stabileşte prin împărţirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă
pensia.
Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul
acestora, iar impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş.

Pasul 7 Venituri din activităţi agricole32

Veniturile din activităţi agricole sunt cele provenite din activităţi de: cultivarea şi
valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi solarii, special destinate
acestor scopuri, şi/sau în sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor
decorative şi ciupercilor; din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele,
valorificarea produselor agricole dupa recoltare in stare naturala de pe terenurile
proprietate privata sau luate in arenda, catre unitati specializate pentru colectare, unitati
de procesare industriala.
Venitul net dintr-o activitate agricolă se determină pe bază de norme de venit
care se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi se aprobă de către direcţiile generale ale
finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Normele de venit se
stabilesc, se avizează şi se publică până cel târziu la data de 31 mai a anului pentru care
se aplică aceste norme (pe unitate de suprafaţă).
Dacă o activitate agricolă este desfăşurată de un contribuabil pe perioade mai
mici – începere, încetare şi alte fracţii de an– decât anul calendaristic norma de venit
aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic
pe parcursul căruia se desfăşoară activitatea.
În cazul în care o activitate agricolă a unui contribuabil înregistrează o pierdere
datorită calamităţilor naturale, norma de venit aferentă activităţii se reduce, astfel încât
să reflecte pierderea.
Contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe
bază de norme de venit nu au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate în
partidă simplă, pentru activitatea respectivă.
Contribuabilul care desfăşoară o activitate agricolă poate opta pentru
determinarea venitului net din acea activitate, pe baza datelor din contabilitatea în
partidă simplă.
Contribuabilii care desfăşoară o activitate agricolă la care venitul net se
determină pe bază de norme de venit au obligaţia de a depune anual o declaraţie de venit

32
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. VII

65
la organul fiscal competent, până la data de 15 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul
în curs. Dacă contribuabilul începe să desfăşoare o activitate agricolă după data de 15
mai ,declaraţia de venit se depune în termen de 15 zile de la momentul începerii
activităţii.
În cazul în care contribuabilul determină venitul net din activităţi agricole, pe
baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, este obligat să efectueze plăţi anticipate
aferente acestor venituri la bugetul de stat, la termenele prevăzute. Platile anticipate se
regularizeaza de organul fiscal competent prin decizia de impunere anuala.

Pasul 8 Venituri din alte surse33

În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri, fara a
fi limitate:
a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice
altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care
suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii;
b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de
asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare;
c) venituri primite de persoanele fizice pensionari, sub forma diferenţelor de preţ
pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor
contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;
d) veniturile primite de persoanele fizice sub formă de onorarii din activitatea de
arbitraj comercial.
Impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii
veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra
venitului brut. Impozitul calculat şi reţinut reprezintă impozit final şi se virează la
bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

Pasul 9 Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

La transferul dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia prin acte
juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora,
precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un
impozit sau se calculează:
Pentru constructiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum si pentru
terenuri de orice fel fara constructii dobandite intr-un termen de pana la 3 ani inclusiv:

3% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv;

peste 200.000 lei – 6.000 lei+2% din valoarea ce depaseste 200.000 lei.
Pentru imobile dobandite la o data mai mare de 3 ani:
• 2% pana la valoarea de 200.000 inclusiv;
• peste 200.000, 4000+1% la valoarea ce depaseste 200.000 lei.
Impozitul nu se datoreaza :
• la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si constructiilor
de orice fel prin reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul legilor
speciale;
• la dobandirea dreptului de proprietate cu titlu de donatie intre rude si
afini pana la gradul al treilea inclusiv;
La transmiterea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor acestuia cu
titlul de mostenire nu se datoreaza impozit, in cazul in care succesiunea este dezbatuta si

33
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. IX, Ordonanţa de Urgenţă nr. 138/2004 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

66
finalizata in termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. Daca succesiunea
nu se finalizeaza in termen de 2 ani, mostenitorii datoreaza un impozit de 1% calculat la
valoarea masei succesorale
.

Lecţia 3 Declaraţii privind venitul realizat 34

Pasul 1 Pierderea fiscală

Pierderea fiscală anuală înregistrată din activităţi independente, cedarea
folosinţei bunurilor şi din activităţi agricole se poate compensa cu rezultatele pozitive
obţinute din aceeaşi sursă de venit. Pierderea care rămâne necompensată în cursul
aceluiaşi an fiscal devine pierdere reportată.
Pierderile se reportează conform următoarelor reguli:
• reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în
următorii cinci ani consecutivi;
• dreptul la report este personal şi netransmisibil;
• pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei de cinci ani,
reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.

Pasul 2 Plăţile anticipate şi depunerea declaraţiei de venituri

Contribuabilii şi asociaţiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în
cursul anului fiscal, sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie
referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen
de 15 zile de la data producerii evenimentului.
Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul
personal au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat, în termen de 15 zile
de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul estimat se depune o
dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi.
Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat
venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care din motive obiective
estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior
depun odată cu declaraţia privind venitul realizat şi declaraţia estimativă de venit.
Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi
cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi au optat pentru
determinarea venitului net în sistem real depun, odată cu cererea de opţiuni, şi declaraţia
de venit estimat.
Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2%
din impozitul pe venitul net anual impozabil datorat pentru sponsorizarea entităţilor
non-profit. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 2% din
impozitul pe venitul net anual impozabil datorat revine organului fiscal competent.
Contribuabilii realizează venituri din activităţile independente, din cedarea
folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din
activităţi agricole sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de
impozit, cu excepţia veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la
sursă.
Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, pe fiecare sursă de
venit, pornind de la venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, prin
emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor. La impunerile efectuate după

34
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. X.

67
expirarea termenelor de plată prevăzute, contribuabilii datoreaza drept plata anticipata
suma pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul
anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi
anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se
repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal.
Plăţile anticipate se efectuează în patru rate egale până la data de 15 inclusiv a
ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare
pentru care plata impozitului se efectueaza pe baza deciziei emisa de declaratia privind
venitul realizat.
Contribuabilii care determină venitul net anual din activităţi agricole, pe bază de
norme de venit sau prin utilizarea datelor din contabilitatea în partidă simplă, datorează
plăţi anticipate la bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit în două rate
egale, astfel: 50% din impozit până la 1 septembrie inclusiv şi 50% din impozit, până la
data de 15 noiembrie inclusiv.
În vederea stabilirii plăţilor anticipate se utilizează cota unică de impozit de
16%, precum si venitul anual estimat, în situaţiile în care a fost depusă o declaraţie
privind venitul estimat pentru anul curent sau venitul din declaraţia specială pentru anul
fiscal precedent, după caz.
Declaraţia privind venitul realizat
Contribuabilii care realizeaza venituri in mod individual sau intr-o forma de
asociere din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor din activitati
agricole au obligatia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal
competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor
celui de realizare a venitului.
Declaratia privind venitul realizat se completeaza pentru castigul net
anual/pierderea neta anuala rezultate din:
a) tranzactii cu titlu de valoare altele decat partile sociale si valorile
mobiliare in cazul societatilor inchise;
b) operatiuni de vanzare – cumparare de valuta la termen pe baza de
contract si orice alte operatiuni de acest gen.
c) Declaratii privind venitul realizat nu se depun la urmatoarele categorii de
venituri: venituri nete determinate pe baza normelor, venituri sunb forma
de salarii si venituri asimilate salariilor, venituri din investitii, venituri
din activitati agricole, venituri din transferul proprietatilor imobiliare.
Contribuabilii nu sunt obligaţi să depună declaraţie de venit la organul fiscal
competent pentru:
a) venituri nete determinate pe baza de norme de venit cu exceptia
contribuabililor care au depus declaratii de venit estimativ;
b) venituri sub forma de salarii si asimilate salariilor pentru care informatiile
sunt cuprinse in fisele finale care au regim de declaratii de impozite;
c) venituri din investitii, precum si venituri din premii si jocuri de noroc a
caror impunere este finala;
d) venituri din pensii;
f) venituri din transferul proprietatilor imobiliare;
g) venituri din alte surse.
Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală se
plătesc în termen de cel mult 60 zile de la data comunicării deciziei, perioadă pentru
care nu se calculează şi nu se datorează sumele prevăzute, privind colectarea creanţelor
bugetare.

68
 Lecţia 4 Aspecte fiscale internaţionale35

Pasul 1 Impozitarea persoanelor fizice nerezidente cu activităţi independente în

România
Persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară o activitate independentă, prin
intermediul unui sediu permanent în România, sunt impozitate la venitul net anual
impozabil din activitatea independentă, ce este atribuibil sediului permanent.
Venitul net dintr-o activitate independentă ce este atribuibil unui sediu
permanent se determină, astfel:
• în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile
sediului permanent;
• în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizării
acestor venituri.

Pasul 2 Impozitarea persoanelor fizice nerezidente cu activităţi dependente în

România
Persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară activităţi dependente în România
sunt supuse impunerii, potrivit impozitării veniturilor din salarii, dacă se îndeplinesc
următoarele condiţii:
a) persoana nerezidentă este prezentă în România timp de una sau mai multe
perioade de timp care, în totalitate, depăşesc 183 de zile din orice perioadă de 12
luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic în cauză;
b) veniturile salariale sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este
rezident;
c) veniturile salariale reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în
România.

Pasul 3 Impozitarea persoanelor fizice rezidente cu venituri realizate în străinătate

Persoanele fizice rezidente, cu domiciliul în România, precum şi cele care
îndeplinesc condiţiile de rezidenţă timp de trei ani consecutiv datorează impozit pentru
veniturile obţinute din străinătate de natura celor a căror impunere în România este
finală.
Veniturile realizate în străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de
impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de
venit, în funcţie de natura acestuia.
Contribuabilii care deţin venituri din străinătate au obligaţia să le declare, până
la data de 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului.

Pasul 4 Creditul fiscal extern

Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru acelaşi venit şi în decursul
aceleaşi perioade impozabile, sunt supuşi impozitului pe venit atât pe teritoriul
României, cât şi în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în
România, a impozitului plătit în străinătate, denumit credit fiscal extern.
Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ, următoarele
condiţii:
• impozitul stabilit, pentru venitul obţinut în străinătate a fost efectiv plătit
în mod direct de persoana fizică sau reprezentantul său legal ori prin
reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în
35
Legea nr. 571/2003, titlul III, cap. XII

69
 străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ eliberat de
autoritatea fiscală a statului străin respectiv angajator, în cazul veniturilor
din salarii; alt plătitor de venit, pentru alte categorii de venituri;
• venitul pentru care se acordă creditul fiscal face parte din categoriile de
venituri stabilite prin legislaţia in vigoare.
Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent
venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe
venit datorat în România, aferentă venitului impozabil din străinătate.
Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice din România, a căror
impunere în România este finală se supun impozitării, recunoscându-se impozitul plătit
în străinătate, sub forma creditului fiscal, dar limitat la impozitul pe venitul similar
datorat în România.
În vederea calculării creditului fiscal extern, sumele în valută se transformă la
cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a
României, din anul de realizare a venitului. Veniturile din străinătate realizate de
persoanele fizice rezidente, precum şi impozitul aferent, exprimate în unităţi monetare
proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor
transforma astfel:
• din moneda statului de sursă într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar
fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă;
• din valuta de circulaţie internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb
mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de
realizare a venitului respectiv.
Pierderile fiscale obţinute de contribuabili persoane fizice rezidente dintr-un stat
străin se compensează numai cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă din străinătate, pe
fiecare ţară înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal. Pierderea care nu este acoperită se
reportează pentru o perioadă de 5 ani fiscali consecutivi şi se compensează numai cu
veniturile de aceeaşi natură şi sursă, din statul respectiv.

Rezumat
Veniturile obţinute de persoanele fizice sunt supuse impozitării, diferenţiat în
funcţie de categoria respectivă de venituri. Astfel, conform Codului Fiscal, sunt
considerate venituri supuse impozitării toate veniturile obţinute de persoanele fizice din
următoarele activităţi: activităţi independente, veniturile din salarii, din cedarea
folosinţei bunurilor, din investiţii, din premii şi jocuri de noroc, din pensii, din activităţi
agricole, din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. Veniturile
obţinute din fiecare din aceste activităţi au un mod specific de impunere şi de calcul a
impozitului datorat.
Toate veniturile obţinute de persoanele fizice trebuie declarate la organele
abilitate, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege.
Pentru a evita situaţiile de impunere multiplă, există o serie de reglementări
internaţionale privind impunerea persoanelor fizice nerezidente cu activităţi în România
sau rezidente cu activităţi în străinătate.

Concluzii
Ca urmare parcurgerii acestui modul, sunteţi familiarizaţi cu tipurile de impozit
pe venitul persoanelor fizice, modalităţile de calcul şi de impunere conform legislaţiei în
vigoare, naţionale şi internaţionale.

70
Exemple ilustrative
1. De ce deducere personală suplimentară va beneficia un contribuabil dacă are
în întreţinere o soţie care prezintă şi handicap de gradul II?

Recomandări bibliografice
1. Lg. 571/22.dec.2003 privind Codul Fiscal
2. HG 44/2004
3. OUG 155/2007
4. HG 1579/2007
5. Lg. 37/2007
6. http://anaf.mfinante.ro

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Determinarea impozitului pe venitul din salarii
2. Determinarea impozitului pe veniturile din investiţii
3. Veniturile din pensii

71
 Modulul V TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ

Obiectivele specifice modulului

• definirea şi prezentarea trăsăturilor taxei pe valoare adăugată

• prezentarea sferei de aplicare a TVA, a persoanelor şi operaţiunilor
impozabile;
• prezentarea modului de calcul şi a bazei de impozitare conform
reglementărilor legale în vigoare

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea sferei de aplicare a TVA

• cunoaşterea reglementărilor legale privind TVA
• cunoaşterea modului de calcul şi de impunere a TVA

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu TVA ca impozit indirect, cu modul de calcul şi de

impunere

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 4 ore

72
 Lecţia 1 Trăsăturile taxei pe valoare adăugată.

Pasul 1 Noţiuni introductive

Taxa pe valoarea adăugată reprezintă un impozit indirect ce se aplică asupra
operaţiunilor privind livrările de bunuri, importul de bunuri, prestările de servicii,
precum şi asupra operaţiunilor asimilate acestora.
În România, taxa pe valoarea adăugată s-a introdus de la 1 iulie 1993, pe baza
prevederilor Ordonanţei Guvernului României nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea
adăugată. În prezent taxa pe valoarea adăugată este reglementată prin Codul fiscal36.

Pasul 2 Caracteristicile TVA

Taxa pe valoarea adăugată constituie un impozit indirect care are un randament
mai bun şi capacitatea de a preveni evaziunea fiscală, deoarece în vederea deducerii se
solicită documente cu privire la mărfurile achiziţionate.
În calitate de impozit indirect, taxa pe valoarea adăugată combate procesul de
suprastocare şi de realizare a producţiei fără desfacere asigurată. Persoanele impozabile
sunt interesate să vândă producţia şi să colecteze taxă din care să scadă taxa aferentă
bunurilor cumpărate.
Taxa pe valoarea adăugată contribuie la realizarea transparenţei şi a încrederii în
raporturile dintre stat şi agenţii economici. Persoanele impozabile achiziţionează
mărfurile pe bază de documente pentru a putea deduce taxa pe valoarea adăugată.
Valoarea adăugată, în sensul aplicării taxei în ţara noastră, este echivalentă cu
diferenţa dintre vânzările şi cumpărările unui produs de la acelaşi stadiu al circuitului
economic.

Lecţia 2 Sfera de aplicare37 şi persoane impozabile38

Pasul 1 Operaţiunile supuse aplicarii TVA

În sfera operatiunilor impozabile se cuprind operaţiunile care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
a) operatiunile care constituie o livrare de bunuri sau sunt asimilate cu livrarile
de bunuri, sau o prestare de servicii, efectuată cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în
România;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana
impozabila;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una din activitatile
economice.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se încadrează şi importurile in
Romania, daca locul importului este in tara.
De asemenea, se considera ca reprezinta operatiuni impozabile si urmatoarele
oparatiuni efectuate cu plata:

36
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, M. of. nr. 972/23 XII 2003
37
Legea nr. 571/2003, titlul VI, cap II şi completarea legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
38
Legea nr. 571/2003, titlul VI, cap III

73
 a) o achizitie intracomunitara de bunuri, altele decat mijloacele de transport noi
sau produse accizabile efectuate de o persoana impozabila ce actioneaza ca atare sau de
o persoana juridica neimpozabila care nu beneficiază de anumite derogări;
b) o achizitie intracomunitara de mijloace de transport noi efectuata de orice
persoana;
c) o achizitie intracomunitara de produse accizabile efectuata de o persoana
impozabila care actioneaza ca atare, sau de o persoana juridica impozabila.

Pasul 2 Operatiuni ce nu sunt supuse aplicarii TVA

Achizitiile intracomunitare de bunuri care indeplinesc anumite conditii nu sunt
considerate operatiuni impozabile:
a) sunt efectuate de o persoana impozabila care efectueaza numai livrari de
bunuri sau prestari de servicii pentru care taxa nu este deductibila sau de o persoana
neimpozabila;
b) valoarea totala a acestor achizitii intracomunitare nu depaseste pe parcursul
anului calendaristic curent sau nu a depasit pe parcursul anului calendaristic anterior
plafonul de 10.000 euro al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme;
De asemenea, nu sunt considerate operatiuni impozabile in Romania:
a) achizitiile intracomunitare de bunuri a caror livrare in Romania ar fi scutita;
b) achizitia intracomunitara de bunuri, efectuata in cadrul unor operatiuni
triunghiulare de o persoana impozabila denumita cumparator/revanzator care
indeplineste anumite conditii.

Pasul 3 Definirea persoanei impozabile supusă TVA

Persoana impozabilă este reprezentată de orice persoană, care desfăşoară de o
manieră independentă, indiferent de loc, activităţi economice delimitate, oricare ar fi
scopul şi rezultatul acestor activităţi.
Prin activităţi economice se delimitează activităţile producătorilor,
comercianţilor, prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi
profesiilor libere sau asimilate, precum şi exploatarea bunurilor corporale sau
necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
De o manieră independentă, nu acţionează angajaţii sau orice alte persoane care
sunt legate de un angajator, printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte
instrumente juridice care creeaza un suport intre relaţia angajator-angajat în ceea ce
priveşte condiţiile de muncă, remunerarea muncii sau alte obligaţii ale angajatorului.
În cadrul persoanelor impozabile nu se cuprind instituţiile publice pentru
activităţile pe care le desfăşoară în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru
desfăşurarea acestor activităţi percep cotizaţii, redevente si taxe sau onorarii sau alte
plăţi.
Instituţiile publice pot fi considerate persoane impozabile pentru activităţile
desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite pentru activităţile
următoare: telecomunicaţii, furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică şi
agent frigorific, transportul de bunuri şi de persoane, servicii prestate de porturi sau
aeroporturi, livrarea bunurilor noi produse pentru vânzare, activitatea târgurilor şi
expoziţiilor comerciale, depozitarea, activitatea organelor de publicitate comercială,
activitatea agenţiilor de călătorie, activitatea magazinelor pentru personal, cantine,
restaurante şi alte localuri asemănătoare.

74
 Lecţia 3 Operaţiuni impozabile39

Pasul 1 Definirea livrării de bunuri

Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de a dispune de
bunuri ca si un proprietar.
Expresia de bunuri reflectă bunurile corporale mobile şi imobile prin natura lor
sau prin destinaţie. În sfera bunurilor mobile corporale se încadrează şi energia electrică,
energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de aceeaşi natură.
De asemenea, se consideră livrări de bunuri următoarele:
a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract
care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract care prevede că
proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu
excepţia contractelor de leasing;
b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite;
c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor
impozabile.
În sfera livrărilor de bunuri se mai încadrează:
- preluarea de către persoanele impozabile a bunurilor achiziţionate sau
fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea
economică desfăşurată daca taxa aferenta bunurilor respective sau partilor componente a
fost dedusa total sau partial;
- preluarea de catre o persoana impozabila a bunurilor mobile achizitionate sau
produse de catre acestea pentru a fi puse la dispozitia unor persoane in mod gratuit, daca
taxa aferenta bunurilor respective sau partilor componente a fost dedusa total sau partial;
- preluarea de catre o persoana impozabila a bunurilor mobile corporale
achizitionate sau produse de catre acestea pentru a fi utilizate in scopul unor operatiuni
care nu dau drept de deducere, daca taxa aferenta bunurilor respective a fost dedusa total
sau partial la data achizitiei;
- bunurile constatate lispsa din gestiune;
Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii
sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea
fără lichidare a societăţii constituie livrare de bunuri.
În cazul a doua sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate
fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este
transferat direct beneficiarului final.
În sfera livrărilor de bunuri nu se încadrează transferul de bunuri efectuat cu
ocazia operaţiunilor de transfer total sau parţial de active şi pasive ca urmarea a fuziunii
şi divizării societăţilor comerciale, dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă.
În situaţia în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă, care nu are
dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată sau are dreptul de deducere parţial,
operaţiunea se consideră livrare de bunuri, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă
bunurilor respective sau părţilor componente a fost dedusă total sau parţial.
În sfera livrărilor de bunuri nu se încadrează:
a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de
forţă majoră;
b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate
în condiţiile stabilite prin norme;
c) perisabilităţile în limitele prevăzute de lege;

39
Legea nr. 571/2003, titlul VI, cap IV

75
 d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau
interne;
e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul companiilor
promotionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de
vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor;
f) acordarea de bunuri, de mica valoare în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de
sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege.
Livrarea intracomunitara reprezinta o livrare de bunuri care sunt expediate sau
transportate dintr-un stat membru de catre furnizor sau de persoana catre care se
efectueaza livrarea, ori de alte persoane in contul acestora.

Pasul 2 Definirea prestărilor de servicii

Prestările de servicii includ orice operaţiuni care nu constituie livrări de bunuri,
astfel:
a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui
contract de leasing;
b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor,
licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu
altă persoană sau a tolera o acţiune ori o situaţie;
d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei
autorităţi publice;
e)intermediară efectuată de comisonari, care acţionează în numele şi în contul
comitentului atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
Prestările de servicii cu plată sunt considerate următoarele operaţiuni:
a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane
impozabile, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea sa economică, sau pentru a fi puse
la dispoziţie în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru
valoarea adăugată pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;
b) prestările de servicii efectuate în mod gratuit de către o persoană impozabilă,
în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică pentru uzul personal al
angajaţilor săi sau al altor persoane.
În sfera prestărilor de servicii cu plată nu se încadrează utilizarea temporară a
bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, punerea gratuită la
dispoziţia altei persoane a unor bunuri sau prestarea de servicii gratuită în cadrul
acţiunilor de sponsorizare, mecenat, protocol precum şi în scopuri publicitare sau
stimulării vânzărilor.
În cazul în care o persoană impozabilă acţionează în nume propriu, dar în contul
altei persoane se consideră că a primit şi prestat ea însăşi acele servicii.
Prestările de servicii de către mai multe persoane, prin tranzacţii succesive
presupun ca fiecare tranzacţie să fie o prestare separată şi să se impoziteze distinct.
La operaţiunile care implică o livrare de bunuri şi/sau prestare de servicii în
schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se
consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau prestare de servicii cu plată.

Pasul 3 Achiziţiile intracomunitare

Achizitiile intracomunitare reflecta obtinerea dreptului de a dispune, ca si
proprietar de bunuri corporale expediate sau transportate la destinatia indicata de
cumparator, de catre furnizor sau de catre alta persoana, in contul furnizorului sau al

76
cumparatorului, catre un alt stat membru, altul decat cel de plecare a transportului sau de
expediere a bunurilor.
De asemenea, se asimileaza achizitiilor intracomunitare cu plata:
a) utilizarea in Romania de catre o persoana impozabila, in scopul desfasurarii
activitatii economice proprii a unor bunuri transportate sau expediate de acesta, sau de
alta persoana, in numele acesteia din statul membru pe teritoriul caruia aceste bunuri au
fost produse, extrase, achizitionate, dobandite ori importate de catre acesta, in scopul
desfasurarii activitatii economice proprii, ori daca expedierea acestor bunuri, in scopul
in care ar fi fost efectuat din Romania, in alt stat membru;
b) preluarea de catre fortele armate romane pentru uzul acestora sau pentru
personalul civil din cadrul fortelor armate de bunuri pe care le-au dobandit in alt stat
membru care este parte a Tratatului Atlanticului de Nord si la a caror achizitie nu s-au
respectat regulile generale de impozitare din acel stat membru, in situatia in care
importul bunurilor nu a putut beneficia de scutire.
În aceeasi sfera se mai incadreaza achizitia intracomunitara efectuata cu plata de
bunuri a caror livrare daca ar fi fost realizata in Romania ar fi fost tratata drept o livrare
de bunuri cu plata.
Importul de bunuri constă în intrarea de bunuri în Comunitate care nu
indeplinesc conditiile din tratatul de instituire a Comunitatii Europene precum si intrarea
de bunuri in comunitate dintr-un teritoriu tert.

Lecţia 4 Baza şi cotele de impozitare40

Pasul 1 Formarea bazei de impozitare a TVA

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este formată:
a) pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii, din tot ceea ce constituie
contrapartidă obţinută sau care urmează să fie obţinută de furnizor sau prestator, din
partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de
preţul acestor operaţiuni;
b) preţurile de cumparare sau, în lipsa acestora costul din momentul livrării,
pentru preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achiziţionate sau fabricate
de către acestea, pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea
economică desfăşurată, sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane fizice sau
juridice, în mod gratuit, la bunurile constatate lipsă din gestiune, precum si pentru
achizitii intracomunitare;
c) suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea
prestărilor de servicii.

În baza de impozitare se mai cuprind:

a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu exceptie taxa pe
valoarea adăugată;
b) cheltuielile accesorii de natura: comisioanelor, cheltuielilor de ambalare,
transport şi asigurare solicitate de catre furnizor/prestator cumparatorului sau
beneficiarului.
În baza de impozitare nu se cuprind:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de
furnizori direct clienţilor;

40
Legea nr. 571/2003, titlul VI, cap VII

77
 b) sumele reprezentând daune – interese stabilite prin hotărâre judecătorească
definitivă, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale,
dacă sunt percepute peste preţurile sau tarifele negociate;
c) dobânzile percepute pentru dupa data livrarii sau prestarii, pentru plati cu
intarzieri;
d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin
schimb, fără facturare;
e) sumele achitate de furnizor sau prestator, in numele si in contul clientului si
care apoi se deconteaza;

Baza de impozitare se reduce, în următoarele situaţii:

a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau
parţial înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, in conditiile anularii totale
si partiale a contractului de livrari sau prestare de servicii;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea , calitatea, preţurile
bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;
c) în situaţia în care rabaturile, remizele si celelalte reducerile de preţ sunt
acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
d) daca, contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate
încasa din cauza falimentului beneficiarului, (ajustarea este permisă începând cu data de
la care se declară falimentul);
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa
pentru ambalajele care circulă prin facturare.
La bunurile importate, baza de impozitare este formată din valoarea în vamă, la
care se adaugă taxe, impozite, comision, alte taxe, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.
În baza de impozitare, se mai cuprind cheltuielile accesorii cum ar fi:
comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin până la
primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au
fost cuprinse în baza de impozitare (primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă cel
care este stipulat pe documentul de transport care însoţeşte bunurile la intrarea în ţară).
În cazul în care suma ce reflecta baza de impozitare la import de bunuri se
exprima în valută se converteşte în monedă naţională, în conformitate cu metodologia
stabilită.

Pasul 2 Cotele de taxă pe valoarea adăugată41

Cota standard a taxei pe valoarea adăugată în România este de 19% şi se aplică
asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă pe
valoarea adăugată sau care nu sunt supuse cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată.
Cota redusă a taxei pe valoarea adăugată este de 9% şi se aplică asupra bazei de
impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:
a) servicii de acces in castele, muzee, case memoriale, monumente istorice,
monumente de arhitectură şi arheologie, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii
si evenimente culturale, cinematografice;
b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate
exclusiv sau in principal publicităţii;
c) livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora cu excepţia protezelor
dentare;
d) livrările de produse ortopedice;

41
Legea nr. 571/2003, titlul VI, cap VIII

78
 e) medicamente de uz uman şi veterinar;
f) cazarea în sectorul hotelier.
Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul ţării
pentru livrarea produselor.

Pasul 3 Operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată42

A. Sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată următoarele activităţi de
interes general:
a) spitalizarea, îngrijirile medicale si operatiuni strans legate de acestea,
desfăşurate de unităţi autorizate, indiferent de forma de organizare, respectiv: spitale,
sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare
medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare,
staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi, pe lângă aceste
unităţi. De asemenea, sunt scutite serviciile de cazare, masă şi tratament prestate
cumulat de către persoanele impozabile, autorizate să îşi desfăşoare activitatea în
staţiuni balneoclimaterice şi a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de
tratament, precum şi serviciile funerare prestate de unităţile sanitare;
b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi
tehnicienii dentari şi livrarea de proteze dentare efectuată de către stomatologi şi de
către tehnicieni dentari;
c) prestările de îngrijire şi supraveghere la domiciliu a persoanelor efectuate de
personal specializat cu exercitarea profesiunilor medicale şi paramedicale;
d) transportul bolnavilor şi persoanelor accidentate în vehicule special amenajate
în acest scop de catre entitati autorizate;
e) livrări de organe, de sânge şi de lapte de provenienţă umană;
f) activitatea de învăţământ desfăşurată de unităţile autorizate;
g) livrarea de bunuri realizate de căminele şi cantinele pe lângă instituţii publice,
precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate
de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute;
h) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri legate de asistenţa şi/sau
protecţia socială efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având
caracter social;
i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri legate de protecţia copiilor şi a
tinerilor efectuate de instituţiile publice, sau de alte entităţi recunoscute ca având
caracter social;
j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul
lor colectiv în schimbul unor cotizaţii fixe, conform statutului, de organizaţii fără scop
patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică,
filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a
intereselor membrilor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de
concurenţă;
k) servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice prestate de
organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia
fizică;
l) prestări de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri legate nemijlocit de
acestea efectuate de instituţii publice, precum şi operaţiile care intră în sfera impozitului
pe spectacole;

42
Legea nr. 571/2003, titlul VI, cap IX

79
 m) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de unităţi ale căror
operaţiuni sunt scutite (lit. a), f), k) cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă spijin
financiar şi organizate în profitul lor exclusiv cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă
distorsiuni concurenţiale;
n) activitatile specifice posturilor de radio si televiziune, altele decat activitatile
de natura comerciala;
o) serviciile postale, precum si livrarea de bunuri aferente acestora;
p) prestarile de servicii efectuate de catre grupuri independente de persoane, ale
caror operatiuni sunt scutite sau nu intra in sfera de aplicare a taxei.

B. Alte operaţiuni scutite de taxă pe valoarea adăugată

a) servicii bancare şi financiare:
- acordarea şi negocierea de credite, precum administrarea creditului de către
persoana care îl acordă;
- acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit, a garanţiilor colaterale
pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care
acordă creditul;
- orice operaţiune legată de depozite şi conturi financiare, inclusiv si alte efecte
de comert;
- emisiunea, transferul şi/sau orice operaţiuni cu moneda naţională sau străină,
cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie;
- emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu titluri de participare, titluri
de creanţe, cu obligaţiuni si alte valori mobiliare;
- gestionarea fondurilor comune de plasament şi/sau fondurilor comune de
garantare a creanţelor efectuate de unităţile constituite în acest scop;
b) operaţiunile de asigurare şi/sau reasigurare, precum şi prestările de servicii
aferente acestor operaţiuni efectuate de persoanele care intermediază astfel de
operaţiuni;
c) jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, conform legii, să
desfăşoare astfel de activităţi;
d) livrarea la valoarea nominala de timbre postale utilizate pentru asemenea
servicii;
e) arendarea, concesionarea şi închirierea de bunuri mobile, cu anumite excepţii;
f) livrarea de catre orice persoana a unei construcţii, a unei părţi a acesteia si a
terenului pe care este construita;
g) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere de monumente care
comemorează combatanţi, eroi, victime de război şi ale Revoluţiei din decembrie 1989;
h) transportul fluvial de persoane din Delta Dunării şi pe reţele Orşova-Moldova
Nouă, Brăila-Hârşova, Galaţi-Grindu;
i) valorificarea obiectelor şi veşmintelor de cult, religios, tipărirea cărţilor de
cult, teologice sau cu conţinut bisericesc care sunt necesare practicării cultului, precum
şi furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult;
j) livrarea de bunuri către Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare ca efect al
dării în plată, sau bunuri adjudecate de către agenţia respectivă, cu stingerea totală sau
parţială a obligaţiilor de plată ale unui debitor;

C. Sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror

cifră de afaceri anuală declarată sau realizată este inferioară plafonului de 2 miliarde lei,
denumit plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de
taxă pe valoarea adăugată.

80
 Dacă persoanele impozabile înregistrate fiscal realizează ulterior operaţiuni sub
plafonul de scutire se consideră că sunt în regimul special de scutire.

D. Operaţiuni de import de bunuri si achizitii intracomunitare scutite de

TVA
În cadrul operaţiunilor de import la care se acordă scutire de taxă pe valoarea
adăugată se încadrează:
a) importul si achizitia intracomunitara de bunuri a caror livrare in Romania este
in orice situatie scutita de taxa pe valoarea adaugata;
b) achizitia intracomunitara de bunuri a caror import in Romania este in orice
situatie scutit de taxa;
c) achizitia intracomunitara de bunuri pentru care persoana care cumpara
bunurile ar avea dreptul la rambursarea integrala a taxei care s-ar datora, daca achizitia
nu ar fi scutita;
d) importul definitiv de bunuri care indeplineste conditia de scutire definitiva de
taxe vamale;
e) importul de bunuri de catre misiunile diplomatice si birourile consulare care
beneficiaza de scutire de taxe vamale;
f) importul de bunuri de catre fortele armate ale statelor memebre NATO pentru
uzul acestora sau al personalului civil insotitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau
cantinelor, in cazul in care aceste forte sunt destinate efortului comun de aparare;
g) importul de bunuri de persoana care a exportat bunurile in afara comunitatii
pentru a fi supuse unor reparatii, transformare, adapatare, asamblare, daca valoarea
corespunde bunurilor exportate;
h) reimportul de bunuri in Romania efectuat de persoana care a exportat bunurile
in afara comunitatii in aceeasi stare in care se aflau in momentul exportului;
j) importul in porturi de capturi neprocesate sau conservate in vederea
comercializarii inainte de a fi livrate de persoanele care efectueaza pescuitul maritim;
k) importul de gaze naturale prin sistemul de distributie a gazelor naturale si
importul de energie electrica;
l) importul in Romania de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu tert,
atunci cand livrarea acestor bunuri de catre importator constituie o livrare scutita;
m) importurile de aur efectuate de Banca Nationala a Romaniei;

E. Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare pentru livrari

intracomunitare şi pentru transportul internaţional
În categoria scutirilor de această natură se cuprind:
a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara comunitatii de către
furnizor sau de altă persoană în contul său;
b) livrări de bunuri expediate sau transportate în afara comunitatii de
cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul ţării, sau de altă persoană în contul său, cu
excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi folosite la echiparea sau
aprovizionarea ambarcaţiunilor de agrement şi avioanelor de turism sau a oricărui
mijloc de transport de uz privat;
c) prestările de servicii legate direct de aspectul bunurilor sau de bunuri plasate
în regimuri vamale suspensive;
d) prestarile de servicii de transport, prestarile de servicii accesorii transportului,
precum si alte prestari de servicii legate direct de importul bunurilor si a caror
contravaloare este inclusa in baza de impozitare a bunurilor importate;

81
 e) prestarile de servicii asupra bunurilor mobile achizitionate, daca sunt plasate
in regim de perfectionare activa;
f) transportul intracomunitar de bunuri efectuat din si in insulele care formeaza
regiunile autonome: Azore, Madeira;
g) transportul international de persoane;
h) prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de
navigaţie, care îşi desfăşoară activitatea în regimul special maritim sau operate de
acestea, precum şi livrările de nave în întregul lor către aceste companii;
i) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea directă a misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi a personalului acestora pe bază de
reciprocitate;
j) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea reprezentanţelor
internaţionale interguvernamentale acreditate în România sau intr-un stat membru şi ai
acestora, în limitele şi condiţiile prevăzute;
k) livrarile de bunuri netransportate in afara Romaniei sau prestarile de servicii
efectuate in Romania, destinate uzului oficial al fortelor armate ale statelor straine
NATO sau ale personalului civil care insoteste fortele armate;
l) livrarile de bunuri transportate sau expediate catre alt stat membru NATO
destinate uzului oficial al fortelor armate ale altui stat;
m) livrarile de aur catre Banca Nationala a Romaniei;
n) livrarile de bunuri catre organismele recunoscute care expediaza bunurile in
afara comunitatii ca parte a activitatii umanitare, caritabile sau de instruire.
F. Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri:
a) livrarea de bunuri care sunt plasate în anumite regimuri vamale;
b) livrarea de bunuri efectuate in locatii din cadrul regimurilor vamale;
c) prestările de servicii legate direct de operaţiunile menţionate;
d) livrarile de bunuri care se afla in regim vamal de tranzit intern.

Pasul 4 Deducerile
Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilitatii taxei.
Orice persoană impozabilă înregistrată are dreptul să deducă taxa aferenta
achizitiilor daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul urmatoarelor operatiuni:
• operatiuni taxabile;
• operatiuni rezultate din activitati economice pentru care locul prestarii se
considera a fi in strainatate;
• operatiuni scutite de taxa;
• operatiuni scutite de taxa de alta natura;
• operatiuni privind transferul activelor sau a unei parti a acestora ca urmare a
unor operatiuni de divizare sau fuziune.
Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată
are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată pentru:
a) operaţiunile privind acordarea, în mod gratuit, de bunuri ca mostre în cadrul
campaniilor publicitare, acordarea de bunuri în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de
sponsorizare, de mecenat şi de protocol;
b) operaţiunile privind transferul de bunuri, cu ocazia fuziunii şi divizării şi
aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale;
c) operaţiunile care reflectă bunurile distruse, ca urmare a unor calamităţi
naturale, bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, perisabilităţile în limitele
prevăzute de lege;
Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată care se referă la:

82
 a) sumele achitate in contul clientilor si care apoi se deconteaza acestora, precum
si taxa aferenta sumelor incasate in numele si contul altei persoane care nus unt incluse
in baza de impozitare a livrarilor;
b) pentru achizitiile de bauturi alcoolice si produse din tutun.
În vederea exercitării dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată,
persoană impozabilă, trebuie să indeplineasca urmatoarele conditii:
a) pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată datorată sau achitată aferentă
bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să fie livrate şi pentru prestările de servicii
sa detina cu facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, emise pe numele său, de
către persoane impozabile;
b) pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată aferenta bunurilor importate sa
detina declaraţie vamală de import sau un act constatator emis de organele vamale si
documentele privind plata taxei.
Persoana impozabilă care a aplicat regimul special de scutire, respectiv cifra de
afaceri anuală declarată sau realizată este inferioară plafonului de 2 miliarde lei şi
ulterior trece la aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată are dreptul de
deducere a taxei la data înregistrării ca plătitor, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii pentru:
a) bunuri de natura stocurilor, care se aflau la data la care persoana a fost
înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;
b) bunuri de natura mijloacelor fixe care au fost achiziţionate cu cel mult 90 zile
anterior datei de înregistrare ca plătitor. În vederea exercitării dreptului de deducere se
impune ca bunurile să fie folosite pentru operaţiuni cu drept de deducere şi persoana
impozabilă să deţină o factură fiscală sau document legal aprobat.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate,
destinate realizării obiectivelor proprii de investiţii, stocurilor de produse cu destinaţie
specială finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se deduce. Cu taxa pe
valoarea adăugată dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiţii, se
reîntregesc obligatoriu disponibilităţile pentru investiţii. Sumele deduse în cursul unui
an fiscal pentru obiective proprii de investiţii pot fi utilizate numai pentru plăţile
aferente acelui obiectiv de investiţii.
Perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată este luna calendaristică.
Persoanele impozabile care nu au depăşit în cursul anului precedent o cifră de afaceri
din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere de 100.000 euro inclusiv, la
cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului precedent au o perioadă fiscală
reprezentată de trimestrul calendaristic.
Persoanele impozabile menţionate sunt obligate să depună la organele fiscale
teritoriale până la data de 25 ianuarie o declaraţie care să menţioneze cifra de afaceri din
anul precedent.
Persoanele impozabile care iau fiinţă în cursul anului trebuie să declare cu ocazia
înregistrării fiscale cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în cursul anului,
iar dacă aceasta nu depăşeşte 100.000 euro inclusiv, au obligaţia de a depune deconturi
trimestriale în anul înfiinţări. Dacă cifra de afaceri obţinută în anul înfiinţării este mai
mare de 100.000 euro, în anul fiscal următor perioada fiscală va fi luna calendaristică,
iar dacă cifra nu depăşeşte 100.000 euro perioada fiscală va fi trimestrul.
Deducerea taxei pentru persoane impozabile cu regim mixt si persoane partial
impozabile.
Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată
care realizează, sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât

83
şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită persoana impozabila cu
regim mixt
Persoana care realizeaza atat operatiuni pentru care nu are calitatea de persoana
impozabila, cat si operatiuni pentru care are calitatea de persoana impozabila este
persoana partial impozabila.
Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care
dau drept de deducere, inclusiv investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni se
înscriu distinct într-o coloana in jurnalul de cumpărare pentru aceste operaţiuni iar
taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se deduce integral.
Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care
nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care nu sunt destinate realizării de
astfel de operaţiuni se înscriu distinct intr-o coloana in jurnalul de cumpărare, iar
taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora nu se deduce.
Bunurile şi serviciile achizitionate pentru care nu se cunoaşte destinaţia în
momentul achiziţiei, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care
dau drept de deducere sau operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu
se poate determina proporţia în care sunt utilizate pentru cele două grupe de operaţiuni,
se evidenţiază într-o coloana distincta din jurnalul de cumpărături. Taxa pe valoarea
adăugată aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro – rată.
Pro – rata se determină ca un raport între: suma totala fara taxa, inclusiv
subvenţiile legate direct de preţul acestora, şi suma totala a operaţiunilor care dau drept
de deducere, cât şi a operaţiunilor care nu dau drept de deducere.
În cadrul sumei de la numitor se mai pot include: sume primite de la bugetul de
stat sau bugetele locale în scopul finanţării de activităţi scutite, fără drept de deducere
sau care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
Pro – rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro – rata definitivă
determinată pentru anul precedent, sau pro – rata estimată în funcţie de operaţiunile
prevăzute a fi realizate în anul curent.
Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal teritorial, la
începutul unui an fiscal cel mai târziu la data de 25 ianuarie, nivelul pro – ratei
provizorii aplicate, precum şi modul de determinare.
Pro – rata definitivă se determină în luna decembrie, în funcţie de realizările
efective din cursul anului. Regularizarea deducerilor operate după pro – rata provizorie
se realizează prin aplicarea pro – ratei definitive asupra sumei taxei pe valoarea
adăugată deductibile aferente achiziţiilor prevăzute.
La cererea justificată a persoanelor impozabile organele fiscale la care acestea
sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată pot aproba ca pro – rata să fie
determinată lunar sau trimestrial.

Pasul 5 Determinarea TVA de plată

În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată (TVAa) aferentă bunurilor şi
serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă
fiscală este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă operaţiunilor
taxabile (TVAc), rezultă o diferenţă, denumită suma negativă a taxei pe valoarea
adăugată.
∆TVA = TVAa − TVAc

În cazul în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunilor taxabile,

exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxa colectată este mai mare decât taxa pe

84
valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă
fiscală, rezultă o diferenţă denumită taxa pe valoarea adăugată de plată pentru
perioada fiscală de raportare.

∆TVA = TVAc − TVAa

După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pe valoarea

adăugată pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile
trebuie să efectueze regularizările prin decontul taxei pe valoarea adăugată.
Suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, în perioada fiscală de
raportare rezultă din suma negativă a taxei pe valoarea adăugată din perioada respectivă,
la care i se adaugă suma negativă a taxei pe valoarea adăugată reportate din decontul
perioadei fiscale precedente, dacă nu a fost solicitată a fi rambursată.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată
trebuie să întocmească şi să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii
următoare inclusiv, decontul privind taxa pe valoarea adugată.
Persoanele obligate la plata taxei pe valoarea adăugată trebuie să achite taxa pe
valoarea adăugată, potrivit decontului întocmit, până la data de 25 a lunii următoare
inclusiv.

Rezumat
Taxa pe valoare adăugată este un impozit direct, introdus în România în 1993, ce
se aplică asupra operaţiunilor privind livrările de bunuri, importurile de bunuri,
prestările de servicii, precum şi asupra operaţiunilor asimilate acestora.
Cota standard ce se aplică în România este de 19%, iar cota redusă a taxei pe
valoare adăugată este de 9%. Conform legii, există şi operaţiuni scutite de TVA.
Orice persoană impozabilă înregistrată are dreptul să deducă taxa aferentă
achiziţiilor, dreptul de deducere luând naştere la momentul exigibilităţii taxei.
Perioada fiscală pentru TVA este luna calendaristică, iar declaraţia privind
situaţia TVA a contribuabilului şi plata TVA se depune şi se realizează până la data de
25 a lunii urmatoare.

Concluzii
În urma parcurgerii acestui modul se obţin cunoştinţe legate de noţiunea de
TVA, reglementările în vigoare, determinarea bazei de impozitare, modul de calcul şi de
plată a TVA.

Exemple ilustrative
1. Societatea comercialã A vinde societãţii comerciale B o cantitate de 8.000 kg
orez la un preţ negociat de 0.8 lei/kg, TVA 19%. Pentru cantitatea livratã A acordã
clientului sãu în momentul întocmirii facturii o reducere de 4%. B vinde marfa societãţii
comerciale C practicând un adaos comercial de 11%. La rândul sãu C vinde produsul
consumatorului final la un preţ (inclusiv TVA) de 1.8 lei/kg. Sã se calculeze TVA de
platã la bugetul de stat de cãtre societãţile B respectiv C precum şi TVA ce cade în
sarcina consumatorului final.

2. O societate comercialã plãtitoare de taxã pe valoarea adãugatã a achiziţionat

în luna mai a anului în curs materii prime în valoare de 1 500 lei. Ambalajele în care a
fost livratã materia primã sunt în valoare de 12 lei, ele fiind luate la schimb. De
asemenea, prestãrile de servicii cãtre firma respectivã se ridicã la suma de 260 lei.

85
Societatea a livrat marfã în valoare de 950 lei. Taxa pe valoarea adãugatã este în procent
de 19%, ea nefiind inclusã în valorile de mai sus.
Sã se determine:
a) taxa pe valoarea adãugatã colectatã;
b) taxa pe valoarea adãugatã deductibilã;
c) taxa pe valoarea adãugatã de platã.

Recomandări bibliografice
1. Lg. 571/22.dec.2003 privind Codul Fiscal
2. HG 44/2004
3. OUG 155/2007
4. HG 1579/2007
5. Lg. 37/2007
6. http://anaf.mfinante.ro

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Sfera de aplicare a TVA
2. Baza şi cotele de impozitare TVA
3. Determinarea TVA de plata

86
 Modulul VI ACCIZELE ŞI ALTE TAXE SPECIALE

Obiectivele specifice modulului

• identificarea sferei de aplicare a accizelor şi altor taxe speciale

• prezentarea obligaţiilor plătitorilor de taxe speciale;
• prezentarea scutirilor de la plata accizelor, conform normelor în
vigoare

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea accizelor şi taxelor speciale;

• cunoaşterea reglementărilor în vigoare şi a obligaţiilor plătitorilor

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu sistemul de accize şi taxe speciale din România

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 2 ore

87
 Lecţia 1 Sfera de aplicare a accizelor

Pasul 1 Definirea accizelor

Accizele armonizate reprezintă taxe speciale de consum care se datorează
bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din productia interna şi din
import: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare,
alcool etilic, tutun, produse energetice, energie electrica.

Pasul 2 Sfera de aplicare a accizelor

Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor
individuale sunt exceptate de la plata accizelor în limita a 300 litri cu o concentraţie
alcoolică de 40 % în volum , pentru fiecare gospodărie individuală, pe an. Ţuica şi
rachiurile de fructe care pot fi produse peste cei 300 litri, limită de producţie
neaccizabilă, se supun regimului accizării.
Produsele menţionate sunt supuse accizelor în momentul producerii lor pe
teritoriul comunitar sau la momentul importului lor în teritoriul respectiv.
Acciza devine exigibilă în momentul eliberării pentru consum sau când se
constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile. Eliberarea pentru consum este
considerată:
a) orice ieşire inclusiv ocazionala a produselor accizabile din regimul
suspensiv;
b) orice producţie inclusiv ocazionala de produse accizabile în afara regimului
suspensiv;
c) orice import de produse accizabile, dacă produsele accizabile nu sunt plasate
în regim suspensiv;
d) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal, altfel decât
ca materie primă;
e) orice deţinere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au
fost introduse în sistemul de accizare.
f) receptia de catre un operator inregistrat sau neinregistrat de produse
accizabile deplasate.
Mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal către un alt antrepozit
fiscal în România sau către o altă ţară ori antrepozit dintr-un stat comunitar al UE nu se
consideră eliberare pentru consum.
Importul este considerat orice intrare de produse accizabile din afara teritoriului
comunitar, cu excepţia:
a) plasării produselor accizabile importate sub un regim vamal suspensiv în
România;
b) distrugerii sub supravegherea autorităţii vamale a produselor accizabile;
c) plasării produselor accizabile în zone libere, antrepozite libere, porturi libere.
Importul mai include: scoaterea unui produs accizabil dintr-un regim vamal
suspensiv, în cazul în care produsul rămâne în România; utilizarea în scop personal în
România a unor produse accizabile plasate în regim vamal suspensiv; apariţia oricărui
alt eveniment care generează obligaţia plăţii accizelor la intrarea produselor accizabile
din afara teritoriului comunitar.

88
 În sfera produselor accizabile se încadrează: berea, vinurile (vinurile liniştite,
vinurile spumoase), băuturi fermentate, altele decât berea şi vinul, produse intermediare
şi alcoolul etilic conform codurilor şi elementelor de identificare din Codul fiscal43.

Pasul 3 Calculul accizelor

Sumele datorate bugetului de stat drept accize se determină astfel:
a) La bere, accizele se calculează în funcţie de: numărul de grade “Plato” (C),
acciza unitară în funcţie de capacitatea de producţie anuală(K), cursul de schimb(R),
cantitate(litri)(Q).
K × R×Q
A=C×
100

b) La vinuri spumoase, băuturi fermentate (altele decât berea şi vinul) şi produse

intermediare, accizele datorate bugetului de stat se determină pe baza: accizei
unitare(K), a cursului de schimb(R) şi cantitatea (în litri)(Q).

K×R
A= ×Q
100

c) Pentru alcool etilic, accizele(A) se determină în funcţie de: concentraţia

alcoolică exprimată în procente de volum(C), de acciza specifică(K), de cursul de
schimb(R) şi de cantitate (în litri)(Q).

C K×R
A= × ×Q
100 100

d) Grupa de produse din tutun pentru care se datorează accize cuprinde:

ţigarete si ţigările de foi, tutun de fumat fin taiat, alte tutunuri de fumat.
Sumele datorate bugetului de stat drept accize pentru ţigarete (Act) se determină
astfel: acciza specifică (A1) în funcţie de acciza unitară (K1), de cursul de schimb (R),
şi de cantitatea exprimată în unitate de 1000 bucăţi ţigarete (Q1), iar acciza ad-valorem
pe baza accizei specifice (K2), de preţul de vânzare cu amănuntul maxim declarat şi a
cantităţii (Q2) ce reprezintă numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q1.44

A1=K1 × R × Q1

A2=K1 × PA × Q2

At=A1+A2

Preţurile maxime de vânzare cu amănuntul se stabilesc de fiecare agent

economic producător intern sau importator şi se notifică Ministerului Finanţelor Publice.
Înregistrarea de către Ministerul Finanţelor a preţurilor stabilite se face pe baza
declaraţiei scrise a fiecărui agent economic.
Accizele pentru celelalte produse din tutun se determină astfel:

43
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, titlul VIII, cap. I, art. 162
44
Legea nr. 571/2003, titlul VII, cap. I, art. 177

89
 - accizele la „ţigări şi ţigări de foi” (A) se calculează pe baza cantităţii exprimate
în unităţi de 1000 bucăţi de ţigări (Q), a accizei unitare (K) şi a cursului de schimb
leu/euro;
A=Q × K × R

- accizele la “tutun de fumat” (A) se obţin în funcţie de cantitate în kg (Q),

acciza unitară (K) şi cursul de schimb leu/euro (R).

A = Q×K×R

e) În sfera produselor energetice la care se datorează accize se încadrează

următoarele produse: benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină, păcură, gaz
petrolier lichefiat, gaz metan, petrol lampant, gazul petrolier lichefiat, gazul natural,
pacura, carbune cocs, identificate dupa codurile prevazute in Codul fiscal.
Produse energetice, altele decât cele menţionate (identificate după cod) sunt
supuse unei accize dacă sunt destinate a fi, puse în vânzare sau utilizate drept
combustibil pentru incalzit sau carburant pentru motor. Nivelul accizei va fi fixat în
funcţie de destinaţie, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzit sau carburant
echivalent.
Orice produs, destinat a fi utilizat drept combustibil pentru motor,este accizat la
nivelul combustibilului pentru motor echivalent.
Consumul de produse energetice în incinta unui loc de producţie nu se considera
livrare/eliberare de consum atunci când se efectuează în scopuri de producţie.
Accizele la produsele din grupa produse energetice sunt aşezate în sume fixe pe
unitatea de măsură (echivalent EURO/TONĂ).
Plătitorii de accize pentru produsele energetice sunt agenţii economici
producători, procesatori sau importatori.

Lecţia 2 Obligaţiile plătitorilor de accize45

Pasul 1 Declararea accizelor şi termenul de plată al acestora

Accizele se plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care devine exigibilă. Neîndeplinirea obligaţiei de plată a accizelor cu
mai mult de 5 zile calendaristice de la termenul legal atrage suspendarea autorizaţiei de
antrepozit autorizat şi închiderea activităţii până la data plăţii sumelor restante. În cazul
importului unui produs accizabil care nu este plasat într-un regim suspensiv, momentul
plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.
Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală
competentă o declaraţie de accize indiferent de faptul că datorează sau nu plata accizei
pentru luna respectivă.
La produsele accizabile altele decât cele marcate, care sunt transportate sau
deţinute în afara antrepozitului fiscal sau a unui antrepozit vamal, originea trebuie să fie
dovedită, folosindu-se un document stabilit prin norma.

Pasul 2 Documentele ce însoţesc produsele accizabile

Toate transporturile de produse accizabile sunt însoţite de un document astfel:

45
Legea nr. 571/2003, titlul VII, sect. 6, art. 193-198

90
 a) mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv este însoţită de documentul
administrativ de însoţire;
b) mişcarea produselor accizabile eliberate pentru consum este însoţită de factura
ce reflecta cuantumul accizei;
c) transportul de produse accizabile, cand acciza a fost plătită este însoţit de
factură sau aviz de însoţire.
Orice platitor de accize are obligaţia de a ţine registre contabile care să conţină
informaţiile pe care autoritatea fiscală competentă să le verifice.
Orice antrepozitar autorizat obligat la plata accizelor poartă răspunderea pentru
calcularea corectă şi plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat precum şi
pentru depunerea la termenul legal a situatiilor.
După acceptarea condiţiilor de autorizare, antrepozitarul autorizat depune la
autoritatea fiscală competentă o garanţie, care sa asigure plata accizelor care devin
exigibile.

Lecţia 3 Scutiri de la plata accizelor 46

Pasul 1 Prezentarea situaţiilor de scutire de la plată a produselor accizabile

Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor, dacă sunt destinate pentru:
a) livrarea în contextul relaţiilor consulare sau diplomatice;
b) organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice ale
României si membrii acestora, in limite si conditii stabilite;
c) forţele armate aparţinând oricărui stat – parte la Tratatul Atlanticului de Nord
cu excepţia Forţelor Armate ale României;
d) consumul aflat sub incidenta unui acord incheiat cu tari memebre sau
organizatii internationale.
Accizele nu se aplică pentru importul de produse accizabile aflate în bagajul
călătorilor şi al altor persoane fizice cu domiciliul în România sau în străinătate, în
limitele şi in conformitate cu cerinţe prevăzute prin norme.
De asemenea, se acordă scutire de plata accizelor, alcoolului etilic şi altor
produse alcoolice atunci când sunt:
a) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate
consumului uman;
b) utilizate pentru producerea oţetului;
c) utilizate pentru producerea de arome alimentare, pentru alimente sau băuturi
nealcoolice ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum;
d) utilizate pentru producerea de medicamente;
e) utilizate pentru producerea de arome alimentare destinate prepararii de
alimente sau bauturi nealcoolice;
f) utilizate direct ca element al produselor semifabricate pentru producerea de
alimente cu sau fără cremă, cu condiţia să nu depăşească o limită concentrată de alcool;
g) eşantioane pentru analiza sau teste de producţie;
h) utilizate în procedeele de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină
alcool;
i) utilizate pentru producerea unui element care nu este supus accizei;
j) utilizate în industria cosmetică.
În aceeasi categorie a scutirilor de la plata accizelor se mai incadreaza:

46
Legea nr. 571/2003, titlul VII, sect. 7, art. 199-200

91
 a) produsele energetice folosite în orice alt scop decât combustibil sau
carburant;
b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru
aeronave, altele decât aviaţia turistică în scop privat;
c) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru
navigaţie, altele decât navigaţiile ambarcatiunilor de agrement în scop privat;
d) utilizarea uleiurilor minerale în cadrul producţiei de electricitate şi în
centralele electrocalogene;
e) produsele energetice utilizate în scopul testării aeronavelor şi vapoarelor;
f) uleiurilor minerale injectate în furnale sau alte agregate industriale în scop de
reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;
g) uleiurile minerale care intră în România în rezervorul standard al unui
autovehicul cu motor, distinate utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul;
h) orice ulei mineral care este scos din rezerva de stat sau din rezerva de
mobilizare, fiind gratuit în scop de ajutor umanitar;
i) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţii economici producători sau
importatori, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor
de bătrâni şi orfelinatelor;
j) orice ulei mineral utilizat de către persoanele fizice drept combustibil pentru
încălzirea locuinţelor;
k) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţii economici producători sau
importatori, utilizat drept combustibil în scop tehnologic sau pentru producerea de agent
termic şi apă caldă;
l) orice ulei mineral achiziţionat direct de la agenţii economici producători sau
importatori utilizat în scop industrial.

Rezumat
Accizele reprezintă taxe speciale de consum, datorate bugetului de stat pentru
produse provenite din producţia interna sau externa precum: băuturi alcoolice, tutun,
produse energetice.
Calculul accizelor se face diferenţiat în funcţie de tipul de produs supus
impozitării, iar plata lor la bugetul de stat se face până la data de 25 inclusiv a lunii
urmatoare celei în care devine exigibilă. Toate produsele accizabile sunt însoţite de
documente speciale.
În anumite condiţii, există şi produse scutite de la plata accizelor.

Concluzii
În urma parcurgerii acestui modul se obţin cunoştinţe legate de noţiunea de
acciză, reglementările în vigoare, determinarea bazei de impozitare, modul de calcul şi
de plată a accizelor pe tipuri de produse

Exemple ilustrative
1. O societate comercială produce în anul 2007 o cantitate de coniac de 150
hectolitri. Concentraţia alcoolică a coniacului este 35%. Acciza unitară este stabilită la
280 euro / hectolitru alcool pur, iar cursul de schimb este 1 euro = 3.8 lei. Care este
valoarea accizei?

2. O societate comercială produce pentru comercializare în anul 2006 o cantitate

de 60.000 sticle de vin liniştit a 0,7 litri fiecare şi acordă sub formă de dividende

92
acţionarilor 500 de sticle de vin a 0,7 litri fiecare. Concentraţia alcoolică a vinului este
12 grade. Cursul de schimb este 1 euro = 3.8 lei. Care este valoarea accizei?
Dar care era nivelul acesteia dacă firma producea în plus şi 10.000 sticle de vin
spumos la un litru fiecare? Concentraţia alcoolică este de 15 grade.

3. Un agent economic produce în anul 2007 20.000 pachete ţigarete a 20 ţigarete

fiecare. Preţul maxim de vânzare cu amănuntul declarat de agentul economic este 3
lei/pachet. Acciza reprezintă 5,73 euro / 1.000 ţigarete + 31%. Cursul de schimb este 1
euro = 3.8 lei. Să se determine acciza pe care trebuie să o achite agentul economic.

4. Se importă în anul 2007 o cantitate de 40 tone benzină premium, 50 tone

benzină fără plumb şi 40 tone motorină. Acciza specifică la 1 tonă este 414 euro pentru
benzina premium, 353 euro pentru benzina fără plumb şi 245 euro pentru motorină.
Cursul de schimb este 1 euro = 41.000 lei. Să se determine care este acciza care trebuie
plătită la bugetul statului.

5. Un agent economic importă 10 videorecordere, având preţul extern de 1.000

CHF fiecare. Costul cheltuielilor cu transportul şi asigurarea pe parcursul extern este de
100 CHF. Taxa vamală este stabilită la 20%, comisionul vamal este 0,5%, iar acciza este
15%. Cursul de schimb este 1 CHF = 2.5 lei. Să se determine acciza pe care trebuie să o
plătească agentul economic pentru importul făcut.

6. O societate comercială importă:

a) bijuterii din aur, preţ de achiziţie la extern 20.000 euro din care 8.000 euro
verighete;
b) bijuterii din argint în valoare de 12.000 euro;
Acciza pentru bijuteriile din aur este 20 %, cu excepţia verighetelor care nu sunt
supuse accizelor. De asemenea, acciza pentru bijuteriile din argint este 0.
c) 100 seturi de pahare din cristal la preţul unitar de 120 euro/set, acciza 50%.
Pentru acest import taxele vamale plătite sunt de 15% pentru bijuterii şi 10%
pentru obiectele din cristal. Comisionul vamal este de 0,5% iar cheltuielile pe parcursul
extern sunt în sumă de 500 euro. Cursul de schimb valutar este de 3.8 lei/euro.
Să se calculeze accizele plătite pentru fiecare categorie de obiecte în parte.

Recomandări bibliografice
1. Lg. 571/22.dec.2003 privind Codul Fiscal
2. HG 44/2004
3. OUG 155/2007
4. HG 1579/2007
5. Lg. 37/2007
6. http://anaf.mfinante.ro

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Definirea şi sfera de aplicare a accizelor

2. Calculul accizelor
3. Obligaţiile plătitorilor de accize

93
 Modulul VII TAXELE VAMALE

Obiectivele specifice modulului

• identificarea sferei de aplicare a taxelor vamale;

• prezentarea funcţiilor taxelor vamale şi clasificarea lor;
• prezentarea regimurilor vamale şi a noţiunii de datorie vamală

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea taxelor vamale şi a funcţiilor acestora;

• cunoaşterea regimurilor vamale, conform legislaţiei în vigoare

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu sistemul de taxe vamale

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 2 ore

94
 Lecţia 1 Funcţiile taxelor vamale şi clasificarea lor

Pasul 1 Definirea taxei vamale

Taxa vamală reprezintă un impozit indirect perceput de stat asupra mărfurilor
care trec graniţele vamale ale ţării respective. Taxele vamale sunt impozite indirecte,
deoarece sunt aşezate asupra valorii mărfurilor care se tranzitează pe teritoriul unui stat.

Pasul 2 Funcţiile taxelor vamale

Taxele vamale indeplinesc in principal urmatoarele functii:
a) functia financiara – reprezinta un impozit indirect;
b) functia de stimulare a exporturilor si largire a cooperarii economice cu alte
state
c) functia de protejare a economiei nationale

Pasul 3 Clasificarea taxelor vamale

În funcţie de obiectul impunerii se deosebesc:
• taxe vamale de import, care se aplică asupra mărfurilor străine ce se importă
de o ţară;
• taxe de tranzit, care se calculează la trecerea mărfurilor prin ţara respectivă;
• taxe vamale de export, care se aplică asupra mărfurilor ce se exportă.
După de modul de aşezare şi calculare, taxele vamale pot fi:
• taxe vamale specifice stabilite pe unităţi naturale (bucată, tonă, metru cub);
• taxe vamale ad-valorem aşezate sub forma cotelor procentuale aplicate la
preţul mărfurilor;
• taxe vamale mixte la care se îmbină taxa ad-valorem şi taxa specifică .
Taxele ad-valorem se calculează prin aplicarea unor procente la valoarea
vamală a mărfurilor. Aceste taxe sunt dependente de oscilaţiile preţurilor marfurilor pe
pieţele internaţionale.
Aplicarea taxelor vamale specifice necesită detalierea tarifului vamal şi
completarea acestuia la orice modificare a structurii produselor importate. Taxele
specifice sunt dependente de evoluţia fizică a importurilor.
În funcţie de scopul pentru care sunt instituite, taxele vamale se pot
grupa astfel:
• taxe vamale care urmăresc formarea veniturilor statului şi care asigura
realizarea obiectivelor din politica fiscala;
• taxe protecţioniste sau prohibitive, care vizează crearea unor bariere în calea
pătrunderii mărfurilor străine pe piaţa naţională şi protejarea produselor autohtone;

Lecţia 2 Regimurile vamale

Pasul 1 Definirea regimului vamal

Regimul vamal reflecta norme ce se aplica in cadrul procedurii de vamuire, in
functie de scopul operatiunii si de destinatia marfii.

Pasul 2 Noţiunea de punere liberă în circulaţie

95
 Punerea libera in circulatie confera marfurilor straine statutul vamal de marfuri
romanesti. Punerea libera in circulatie atrage aplicarea masurilor de politica comerciala
si indeplinirea formalitatilor prevazute pentru importul marfurilor si incasarea oricaror
drepturi legal aprobate.

Pasul 3 Noţiunile de regimuri vamale suspensive şi regimuri vamale economice

Regimurile vamale suspensive includ operaţiunile cu titlu temporar care au drept
efect suspendarea plăţii taxelor vamale: tranzit, antrepozitare vamală, perfecţionare
activă sub forma unui sistem cu suspendare, transformarea sub control vamal, admiterea
temporară.
Regimurile vamale economice includ: antrepozitarea vamală, perfecţionarea
activă, transformarea sub control vamal, admiterea temporară, perfecţionarea pasivă.
Utilizarea unui regim vamal economic este condiţionată de eliberarea unei
autorizaţii de către autoritatea vamală.
Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când mărfurile plasate in
acest regim sau, in anumite cazuri, produsele compensatoare ori transformate obtinute
sub acest regim primesc o noua destinatie vamala.

Pasul 4 Noţiunea de tranzit vamal47

Tranzitul vamal constă în transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la
alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de
politică comercială.
Regimul de tranzit vamal se încheie si obligatiile titularului se considera
indeplinite atunci când mărfurile şi documentele corespunzătoare sunt prezentate la
biroul vamal de destinaţie. Autoritatea vamala descarca regimul de tranzit cand este in
masura sa stabileasca pe baza compararii datelor disponibile la biroul vamal de plecare
cu cele disponibile la biroul vamal de destinatie.
Titularul regimului de tranzit raspunde de prezentarea marfurilor in stare intacta
biroului vamal de destinatie de aplicarea masurilor de marcare si sigilare si de
respectarea deciziilor referitoare la regimul de tranzit.
Principalul obligat furnizeaza garantia pentru asigurarea platii datoriei
vamale. Garantarea poate fi izolatia in cazul in care acopera o singura operatiune de
tranzit si garantie globala care acopera mai multe operatiuni de tranzit.

Pasul 5 Noţiunea de antrepozitarea vamală48

Antrepozitul vamal reprezinta locul aprobat de autoritatea vamală, în care
mărfurile străine să fie depozitate fără ca ele să fie supuse drepturilor de import sau se
depozitează mărfuri româneşti ce beneficiază de anumite măsuri legate de exportul lor.
În antrepozitul vamal se permite intrarea mărfurilor străine, înainte ca ele să fie
supuse obligaţiei de plată a datoriei vamale sau unor măsuri de politică comercială,
precum şi mărfuri româneşti vămuite care sunt depozitate până la expedierea lor în
străinătate.
Antrepozitul vamal poate fi public sau privat. Autoritatea vamală stabileşte
condiţiile de organizare şi de funcţionare a antrepozitului vamal autorizat.
Deţinătorul antrepozitului este persoana autorizata sa gestioneze antrepozitul
vamal, care are fata de autoritatea vamal anumite raspunderi:

47
Legea nr. 86/2006, art. 113-118
48
Legea nr. 86/2006, art. 119-133

96
 • să îndeplinească obligatiile ce decurg din depozitarea marfurilor aflate in
regim de antrepozitare vamala;
• să asigure supravegherea mărfurilor astfel încât să nu fie posibilă sustragerea
acestora de sub controlul vamal;
• să respecte conditiile stabilite prin autorizatie.
În antrepozitele vamale pot fi depozitate şi mărfuri care sunt supuse
operaţiunilor specifice regimului de perfecţionare activă sau de transformare sub control
vamal.
Pentru mărfurile scoase din antrepozitul vamal şi vămuite la import cheltuielile
de antrepozitare inclusiv cele de conservare, nu se adaugă la valoarea în vamă.
Regimul de antrepozit vamal se poate încheia de titular prin plasarea mărfurilor
sub alt regim vamal.

Pasul 6 Noţiunea de perfecţionare activă49

Regimul de perfecţionare activă constă în supunerea, pe teritoriul vamal al
României, la una sau mai multe operaţiuni de prelucrare a:
• mărfurilor străine destinate reexportului, în afara teritoriului vamal al
României, sub forma produselor compensatoare, fără ca aceste marfuri sa fie supuse
drepturilor de import sau masurilor de politica comerciala;
• mărfurilor puse in libera circulatie cu rambursare sau remiterea drepturilor de
import aferente, daca sunt exportate in afara teritoriului vamal al Romaniei sub forma de
produse compensatoare.
Mărfurile straine destinate reexportului in afara teritoriului vamal al Romaniei
sunt supuse regimului de suspendare. Marfurile puse in libera circulatie se aplica
sistemul cu rambursari.
În regimul de perfecţionare activă se pot efectua următoarele operaţiuni:
• prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea şi adaptarea lor la alte
mărfuri;
• transformarea mărfurilor;
• utilizarea unor mărfuri, care, deşi nu se regăsesc în produse compensatoare,
permit sau facilitează obţinerea acestor produse chiar dacă ele dispar total sau parţial în
timpul folosirii lor.
Produsele compensatoare sunt rezultatul obţinut în urma procesului de
perfecţionare. Mărfurile echivalente sunt mărfurile româneşti utilizate în locul
mărfurilor de import pentru fabricarea produselor compensatoare.
Rata de randament reprezintă cantitatea sau procentajul de produse
compensatoare obţinute din perfectionarea activa a unor cantitati determinate de marfuri
din import. Marfurile echivalente trebuie sa fie de aceeasi calitate si sa aiba aceleasi
caracteristici ca marfurile de import.
Autoritatea vamala aproba operatiunile de perfectionare activa precum si
termenul in care produsele compensatoare trebuie sa fie exportate sau reexportate sau li
se atribuie o alta destinatie vamala.

Pasul 7 Noţiunea de transformare sub control vamal50

Regimul de transformare sub control vamal permite folosirea pe teritoriul vamal
al României, fără plata drepturilor de import şi fără aplicarea de măsuri de politică
comercială a mărfurilor străine pentru a fi supuse unor operaţiuni care le transformă

49
Legea nr. 86/2006, art. 134-149
50
Legea nr. 86/2006, art. 150-156

97
felul sau starea iniţială. Aprobarea de transformare sub control vamal a marfurilor se
acordă de autorităţile vamale la cererea persoanei care efectuează operaţiunea
respectiva.

Pasul 8 Noţiunea de admitere temporară51

Regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul vamal al
României, cu exonerare totală sau parţială de drepturi de import şi fără aplicarea
măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate reexportului fara sa fi
suferit vreo modificare. Autoritatea vamală stabileste un termen în cadrul căruia
mărfurile trebuie să fie reexportate sau să primească o nouă destinaţie vamală. Termenul
aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să poată fi realizat. Termenul maxim in
care marfurile pot ramane in regimul de admitere temporara este de 24 luni.
Cuantumul drepturilor de import de platit pentru marfurile plasate sub regimul
de admitere temporara cu exonerare partiala de drepturi de import se stabileste la 3%
pentru fiecare luna sau fractiune de luna in care marfurile sunt plasate sub regimul de
admitere temporara cu exonerare partiala de drepturi de import din cuantumul
drepturilor care ar fi fost platite daca astfel de marfuri ar fi puse in libera circulatie la
data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporara.
Dacă mărfurile aflate în regim de admitere temporară cu exonerare totală de
drepturi de import sunt importate, elementele de taxare sunt cele în vigoare la data
înregistrării declaraţiei de plasare a marfurilor sub acest regim.

Pasul 9 Noţiunea de perfecţionare pasivă52

Regimul de perfecţionare pasivă permite ca mărfurile româneşti sa fie exportate
temporar în afara teritoriului vamal al Romaniei, în vederea supunerii acestora unor
operaţiuni de perfectionare, iar produsele astfel rezultate sa fie puse in libera circulatie
cu exonerarea totala sau partiala de drepturi de import.
Nu pot fi plasate sub regim de perfecţionare pasivă mărfurile romanesti:
• al caror export ar da naştere la rambursări sau restituiri a drepturilorde
import;
• care înaintea exportului au fost puse in libera circulatie cu exonerare totală
de drepturi de import, in functie de destinatia lor finala;
• al caror export implica acordarea rambursarilor la export sau pentru care
potrivit reglementarilor privind politica agricola se acorda un avantaj financiar decat
aceste rambursari.
Autoritatea vamală fixează termenul în care produsele compensatoare vor fi
reimportate, pe teritoriul vamal al României, rata de randament, fie metoda de
determinare a acesteia. Exonerarea totala sau partiala de drepturi de import se acorda
numai in cazul in care produsele compensatoare sunt declarate pentru punerea in libera
circulatie de titularul operatiunii sau de oricare persoana care are consimtamantul
titularului.

Pasul 10 Exportul
Regimul de export permite scoaterea marfurilor romanesti in afara teritoriului
vamal al Romaniei. Regimul de export necesita aplicarea masurilor de politica
comerciala, indeplinirea formalitatilor vamale si incasarea oricaror drepturi legale.
Declaratia de export se depune la biroul vamal in a carui raza de competenta se afla

51
Legea nr. 86/2006, art. 157
52
Legea nr. 86/2006,

98
exportatorul sau locul in care marfurile sunt ambalate, incarcate in vederea
transportului.
Liberul de vama pentru export se acorda cu conditia ca marfurile sa paraseasca
teritoriul vamal al Romaniei in aceeasi stare in care se aflau in momentul acceptarii
declaratiei de export.

Lecţia 3 Datoria vamală

Pasul 1 Garantarea cuantumului datoriei vamale53

Autoritatea vamală are dreptul să solicite, conform reglementarilor vamale,
constituirea unei garanţii pentru asigurarea plăţii datoriei vamale.
Garanţia poate fi constituită dintr-un depozit bancar sau printr-un garant.
Garanţia bănească se realizează prin depunerea sumei în lei, sau prin remiterea unor
instrumente de decontare recunoscute de trezoreria statului.
Cuantumul garanţiei reprezintă suma exactă a datoriei vamale, dacă aceasta
poate fi determinată în momentul în care este plătită. În cazul în care, cuantumul
garanţiei nu poate fi determinat se ia în considerare suma cea mai ridicată a datoriei
vamale care ar rezulta din operaţiunea de vămuire.
Autoritatea vamală, la cererea debitorului vamal, poate permite constituirea unei
garanţii globale, care să asigure plata mai multor datorii vamale. Cuantumul garanţiei
globale necesare pentru acoperirea unor datorii vamale, a căror sumă variază în timp, va
asigura în momentul realizării acestor datorii suma totală de încasat.
Dacă în cursul derulării regimului vamal, autoritatea vamală constată că
modalitatea de garanţie dată, nu mai asigură plata datoriei vamale, poate cere
constituirea unei alte garanţii.
Debitorul vamal poate solicita restituirea garanţiei disponibile după ce datoria
vamală a fost achitată sau poate să consimtă ca aceasta să fie folosită la altă operaţiune
de vămuire.

Pasul 2 Naşterea datoriei vamale54

Datoria vamala la import ia nastere prin:
• punerea in libera circulatie a marfurilor supuse drepturilor de import;
• plasarea unor astfel de marfuri sub regimul de admitere temporara cu
exonerare partiala de drepturi de import;
Debitorul datoriei vamale este considerat declarantul. Debitor vamal solidar cu
titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate pot fi persoanele care au furnizat
informatiile necesare înscrise în declaraţia ce a avut ca efect faptul ca o parte a
drepturilor legale nu au fost incasate. Datoria vamală ia naştere şi în cazul în care
mărfurile au fost introduse ilegal în ţară, precum şi în situaţia în care mărfurile
româneşti se introduc în zonele libere.
Datoria vamală ia naştere si prin sustragerea de sub supravegherea vamala a
marfurilor supuse drepturilor de import. Persoana care a sustras marfurile de sub
supravegherea vamala devine debitor alaturi e orice persoane care au participat la
sustragere si persoana care a cumparat sau a detinut marfurile.
Datoria vamală ia naştere şi în următoarele cazuri:

53
Legea nr. 141/1997, art. 151-156
54
Legea nr. 86/2006, art. 223

99
 • neîndeplinirea uneia dintre obligatiile care rezulta in privinta marfurilor
supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporara sau din
utlizarea regimului vamal sub care au fost plasate;
• nerespectarea unor conditii care reglementeaza plasarea marfurilor sub
regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero
in functie de destinatia lor finala.
La mărfurile aflate într-o zonă liberă care dispar, se consumă sau sunt utilizate în
alte condiţii decât cele prevăzute de reglementările vamale aplicabile în acea zonă,
datoria vamală ia naştere din acel moment. Persoana care aconsumat sau a utilizat
marfurile, la care se adaugă cu orice persoana care a cunoscut sau stia că nu s-au
respectat reglementările vamale aplicabile.
Datoria vamală ia naştere şi în cazul în care se referă la mărfuri prohibite sau cu
restricţie de orice natură la import.
Cuantumul drepturilor de import se stabileşte pe baza elementelor de taxare din
momentul naşterii datoriei vamale. Dacă nu este posibilă stabilirea cu exactitate a
momentului în care ia naştere datoria vamală, momentul în care se ia în considerare este
acela în care autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situaţie care face să
se nască o datorie vamală.
Dacă la data constatării, autorităţile vamale dispun de informaţii din care rezultă
că datoria vamală s-a născut într-un moment anterior, cuantumul drepturilor de import
se determină pe baza elementelor de taxare existente la data cea mai îndepărtată ce poate
fi stabilită pe baza acestor informaţii.
Datoria vamală ia naştere la locul în care s-au produs faptele care au generat-o.
Dacă nu se poate determina locul în care a luat naştere datoria vamală se consideră că
aceasta este locul în care autoritatea vamală constată că mărfurile se găsesc în situaţia de
a genera această datorie.

Pasul 3 Recuperarea cuantumului datoriei vamale

In momentul in care se naste o datorie vamala autoritatea vamală evidenţiază, în
registrele contabile sau în alt suport echivalent, cuantumul ce se calculeaza pornind de la
datele necesare si inregistrate.
Debitorul datoriei vamale ia cunoştinţă despre cuantumul datoriei prin declaraţia
vamală acceptată şi înregistrată de autoritatea vamală. În cazul unor diferenţe ulterioare
sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală, a unui regim vamal
suspensiv debitorul vamal ia cunoştinţă despre noua datorie pe baza actului constatator
întocmit de autoritatea vamală.
Datoria vamală se achită înainte de liberul de vamă în cazul regimurilor vamale
definitive, precum şi în cazul în care regimul vamal suspensiv se încheie în termen. La
regimul vamal suspensiv, care nu se încheie în termen, datoria vamală devine exigibilă
şi se stinge prin executarea de către autoritatea vamală a garanţiei constituite.
La datoriile vamale constatate ulterior liberului de vamă, Direcţia Generală a
Vămilor poate acorda amânări şi reeşalonări de plată, în termenul legal de prescripţie.
În cazul mărfurilor reţinute de autoritatea vamală sau a celor pentru care s-a
solicitat restituirea datoriei vamale aferente, achitarea datoriei vamale se suspendă până
la stabilirea definitivă a regimului juridic al acelor mărfuri. Pe baza depunerii în avans,
de către debitorul vamal, a unui depozit la vedere în contul autorităţii vamale, aceasta
poate, în limita valorică a acestui depozit, să încaseze datoriile vamale.
Datoria vamală poate fi achitată şi de o terţă persoană pentru şi în numele
debitorului din dispoziţia acestuia. Debitorul vamal poate să efectueze oricând plata
anticipată a datoriei vamale.

100
 În caz de neachitare a datoriilor vamale la scadenţă, autoritatea vamală
încasează dobânzi şi penalităţi şi poate aplica executarea silită.

Pasul 4 Stingerea datoriei vamale55

Datoria vamală se poate stinge prin:
• plata cuantumului drepturilor;
• remiterea cuantumului drepturilor;
• invalidarea declaratiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implică
obligatia de plata a drepturilor;
• confiscarea definitivă a mărfurilor;
• distrugerea mărfurilor din dispoziţia autorităţii vamale
• abandonarea în favoarea statului;
• scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali;
• pierderea mărfurilor datorită forţei majore.
Termenul de prescriere a dreptului de a cere plata taxelor vamale este de cinci
ani de la data acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de import.
Supravegherea vamală cuprinde orice acţiune a autorităţii vamale în vederea
asigurării respectării reglementărilor vamale şi a altor norme aplicabile mărfurilor aflate
sub supraveghere vamală. Sunt supuse supravegherii vamale: mărfurile şi bunurile
nevămuite la intrarea în ţară, mărfurile şi bunurile în tranzit, navele sub pavilion străin şi
aeronavele străine pe timpul staţionării în apele teritoriale sau în porturi şi după caz în
aeroporturi.
Supravegherea vamală se realizează prin ţinerea operativă a evidenţei mărfurilor
şi bunurilor supuse regimului vamal; înscrierea în registru documentele vamale;
aplicarea de sigilii vamale la mărfurile, bunurile şi mijloacele de transport supuse
regimului vamal; efectuarea de verificări selective la mijloacele de transport încărcate
cu mărfuri nevămuite sau aflate în tranzit, efectuarea în cazuri de indicii de fraudă
vamală, de verificări totale la mărfurile sau bunurile, care trec frontiera, în anumite
perioade sau pentru unele categorii de mărfuri.

Rezumat
Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de stat asupra mărfurilor ce trec
graniţele vamale ale ţării respective. Îndeplinesc în principal trei funcţii: financiară, de
stimulare a exporturilor şi de protejare a economiei naţionale.
Clasificarea se face dupa diverse criterii, tinând cont de obiectul impunerii,
modul de aşezare şi calculare şi scopul pentru care sunt instituite.
Sunt reglememnate prin regimul vamal.

Concluzii
În urma parcurgerii acestui modul se obţin cunostinţe legate de noţiunea de taxe
vamale, reglementările în vigoare, determinarea bazei de impozitare, modul de calcul şi
de plată a taxelor vamale.

Exemple illustrative
Aplicaţiile de la accize care fac referire şi la taxe vamale.

55
Legea nr. 86/2006, art. 165

101
Recomandări bibliografice
1. Lg. 571/22.dec.2003 privind Codul Fiscal
2. HG 44/2004
3. OUG 155/2007
4. HG 1579/2007
5. Lg. 37/2007
6. http://anaf.mfinante.ro

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Funcţiile taxelor vamale şi clasificarea lor
2. Regimurile vamale
3. Datoria vamală

102
 Modulul VIII IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE56

Obiectivele specifice modulului

• identificarea sferei de aplicare a impozitelor şi taxelor locale;

• prezentarea principalelor impozite şi taxe locale

Rezultatele aşteptate

• cunoaşterea importanţei impozitelor şi taxelor locale

• prezentarea modalităţilor de calcul a principalelor impozite şi taxe
locale

Competenţele dobândite

• familiarizarea cu principalele impozite şi taxe locale din Romania şi

modalităţile de calcul a acestora

Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului

• 2 ore

56
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în M. of. nr. 92/23.12.2003, titlul IX şi Ordonanţa Guvernului
României nr. 83/19.08.2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în
M. of. nr. 793/27.08.2004

103
 Lecţia 1 Noţiuni introductive

Pasul 1 Definirea impozitelor şi taxelor locale

Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale, ale unităţilor
administrativ-teritoriale, în care contribuabilii îşi au domiciliul, sediul, punctele de lucru
sau în localităţile care se află bunurile impozabile ori taxabile. Resursele financiare
formate din impozite şi taxe locale se utilizează pentru cheltuielile publice care se
finanţează din bugetele locale.
Informaţiile referitoare la impozitele şi taxele locale sunt de interes public,
autorităţile administraţiei publice locale având obligaţia să asigure accesul liber şi
neîngrădit la acestea.

Pasul 2 Contribuabilii de impozite şi taxe locale

Contribuabili de impozite si taxe locale pot fi persoane fizice, precum şi
persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative ori
exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberă. De asemenea,
contribuabili de impozite şi taxe locale sunt, persoanele juridice, respectiv entităţile
reprezentate de persoane fizice înregistrate legal, ce au patrimoniu distinct, în scopul
desfăşurării unei activităţi.
Persoanele fizice şi persoanele juridice, în calitate de contribuabil au obligaţia să
contribuie prin impozite şi taxe locale, stabilite de consiliile locale, de Consiliul General
al Municipiului Bucureşti sau de consiliile judeţene, între limitele şi în condiţiile legii, la
cheltuielile publice locale.

Pasul 3 Principii de stabilire a impozitelor şi taxelor locale

La stabilirea impozitelor şi taxelor locale se aplică următoarele principii:
● pe baza principiului autonomiei locale, consiliile locale judeţene au
competenţa să aprobe majorarea unor impozite şi taxe locale în limitele şi condiţiile
stabilite, precum şi să stabilească unele taxe locale:
• principiul aplicării unitare a reglementărilor privind impozitele şi taxele locale
necesită aplicarea unitară a acestora şi interzicerea instituirii altor impozite şi taxe;
• aşezarea, calcularea şi încasarea impozitelor şi taxelor locale, autorităţile
administraţiei publice locale, se bazează pe principiul transparenţei ceea ce înseamnă că
îşi desfăşoară activitatea într-o manieră deschisă faţă de public;
• informaţiile referitoare la impozitele şi taxele locale sunt de interes public
ceea ce presupune că autorităţile administraţiei publice locale să asigure accesul liber şi
liber şi neîngrădit .

Lecţia 2 Impozitul şi taxa pe clădiri

Pasul 1 Definirea impozitului pe clădiri

Impozitul pe clădiri reprezintă o contribuţie bănească anuală ce se
datorează bugetului local, al comunei, al oraşului sau municipiului de catre
persoanele ce deţin în proprietate clădiri, în raza căruia este situată clădirea în
România.

104
 În cazul clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau folosinţă,
persoanelor juridice se stabileşte o taxă pe clădiri care reprezintă sarcina fiscală a
concesionarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, în condiţii similare
impozitului pe clădiri.

Pasul 2 Obiectul impozabil

Obiectul impozabil îl reprezintă clădirile proprietate a persoanelor fizice şi
juridice situate în comunele, oraşele şi municipiile din România.
În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe
persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru
spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care, nu se pot
stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun
datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă.
Clădirile noi, dobândite în cursul anului, indiferent de formă se impun cu
începere de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care au fost dobândite. Clădirile
demolate, distruse, clădirile transmise în administrarea sau în proprietatea altor
contribuabili în cursul anului se scad de la impunere cu începere de la data de întâi a
lunii următoare celei în care s-a produs una din situaţiile menţionate. Scăderea de la
impunere se acordă proporţional cu partea de clădire supusă unei astfel situaţii şi în
funcţie de perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal.

Pasul 3 Baza impozabilă

Baza impozabilă a clădirilor ce aparţin contribuabililor – persoane fizice o
reprezintă valoarea lor stabilită potrivit unor criterii şi norme. Valoarea unei clădiri sau
construcţii ce aparţine persoanelor fizice depinde de suprafaţa construită, desfăşurată şi
de valorile impozabile pe metru pătrat de suprafaţă construită.
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi de
zona în care aceasta este amplasată, prin înmulţirea sumei determinate cu un coeficient
de corecţie.
De asemenea, valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcţie de anul
terminării acesteia astfel:
• cu 20% pentru clădirea care are o vechime de peste 50 ani la data de 1
ianuarie a anului fiscal de referinţă;
• cu 10% pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de
ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă;
În cazul clădirilor utilizate ca locuinţă, a cărei suprafaţă construită depăşeşte 150
metri pătraţi, valoarea impozabilă a acesteia determinată se majorează cu câte 5% pentru
fiecare 50 de metri pătraţi sau fracţiune din aceştia.
Baza impozabilă a clădirilor proprietate persoanelor juridice o constituie
valoarea de inventar înregistrată în contabilitate, care poate să fie reprezentată de
următoarele:
- costul de achiziţie al clădirilor procurate cu titlu oneros;
- costul de producţie la clădirile construite de unitatea patrimonială;

105
 - valoarea actuală determinată în funcţie de valoarea clădirilor ce prezintă
caracteristici tehnice şi economice similare sau apropiate la clădirile dobândite cu titlu
gratuit;
- valoarea de aport acceptată de părţi, la clădirile intrate în patrimoniul unei
societăţi comerciale, cu ocazia fuziunii, conform statutelor şi contractelor;
- valoare rezultată în urma reevaluarii conform unor prevederi legale.
La clădirile aflate în patrimoniu a căror valoare a fost recuperată integral pe
calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
În cazul unei clădiri care a fost reevaluată valoarea impozabilă este reflectată de
valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării înregistrată în contabilitate.
Impozitul pe clădirile ce constituie obiectul contractelor de leasing financiar se
determină în funcţie de valoarea şi înscrisă în contract şi din contabilitate şi se
datorează de către locatar.

Pasul 4 Cote de impozitare

Impozitul pe clădirile proprietatea persoanelor fizice (ICL) se calculează prin
aplicarea cotei de 0,1% construite şi desfăşurate asupra valorii impozabile a clădirii,
(VI) determinată pe baza suprafeţei şi a criteriilor şi normelor de evaluare.
I CL = VI x 0,1
În cazul contribuabililor persoane fizice care deţin în proprietate mai multe
clădiri cu destinaţia locuinţă, altele decât cele închiriate, impozitul pe cladiri se
majorează astfel:
a) cu 15% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 50% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 75% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
d) cu 100% pentru cea de a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa
de domiciliu.
Ordinea numerică a proprietăţilor se determină în raport de anul dobândirii
clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de
proprietar.
Impozitul pe clădirile persoanelor juridice se calculează prin aplicarea cotei
stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,25 şi 1,5% asupra valorii de
inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea acestora.
În cazul, în care, persoanele juridice au dobândit clădiri înainte de 1998 nu au
efectuat nici o reevaluare a clădirilor, cota impozitului pe clădiri cuprinsă între 5% şi
10% se aplică la valoarea de inventar a clădirii pâna la data primei reevaluări
înregistrată în contabilitatea acestora.

Pasul 5 Aşezarea şi plata impozitului pe clădiri

Impozitul pe clădiri se constată şi stabileşte pe baza declaraţiei de impunere
depuse de orice persoană care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire la
compartimentul de specialitate al consiliului local, pe raza căruia se află clădirea sau

106
construcţia respectivă, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, taxa înstrăinării sau
concesionării.
Înstrăinarea unei clădiri prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu
poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective
nu are stinse orice creanţe fiscale aflate în litigiu, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în
litigiu cuvenite bugetului local al unei unităţi administrativ teritoriale unde este
amplasată clădirea sau a celei unde îşi are domiciliul fiscal contribuabilul, cu termene
scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual în două rate egale până la datele de 31
martie şi 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri datorat pentru întregul an de
către contribuabili până la data de 31 martie se acordă o bonificaţie de până la 10%
stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Pasul 6 Exonerări de la plata impozitului pe clădiri

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru:
a) clădirile proprietatea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a
oricăror instituţii publice cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
b) clădirile care potrivit legii sunt clasate ca monumente istorice, de ahitectură
şi arheologie, muzee şi case memoriale, cu excepţia încăperilor acestora folosite pentru
activităţi economice;
c) clădirile care prin destinaţie constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor
religioase recunoscute oficial în România componentele locale ale acestora, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
d) clădirile care constituie patrimoniul unităţilor de stat, confesional sau
particular al instituţiilor de învăţământ autorizate provizoriu ori acreditate cu excepţia
încăperilor folosite pentru activităţi economice;
e) clădirilor unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite
pentru activităţi economice;
f) clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice şi
nuclearo-electrice şi posturilor de transformare, precum şi staţiilor de conexiuni;
g) clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei
autonome „Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu excepţia încăperilor
folosite pentru activităţi economice;
h) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
i) clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice;
j) clădirile restituite potrivit art.16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989;
k) clădirile care constituie patrimoniu Academiei Române, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
l) clădirile retrocedate potrivit art.1 alin.6 din OUG 94/2000 privind
retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;
m) clădirile restituite conf. art.1 OUG nr. 83/1999 privind retrocedarea unor
bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale din România;

107
 n) clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice,
hodrometeoretogice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea
împotriva inundaţiilor, clădirile din porturi şi cele afectate canalelor navigabile şi
staţiilor de pompare cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
o) clădirile care prin natura lor fac corp comun cu poduri viaducte, apeducte,
diguri, baraje şi tuneluri care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcţii cu
excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
p) construcţiile speciale situate în subteran indiferent de destinaţia acestora şi
turnurile de extracţie;
q) clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, silozuri pentru furaje,
silozuri şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia
încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;
r) clădirile care sunt utilizate pentru activitate social – umanitare de către
asociaţii, fundaţii şi culte potrivit hotărârii consiliului local.

Lecţia 3 Impozitul şi taxa pe teren

Pasul 1 Obiectul impozitului şi taxei pe teren

Orice persoană care deţine în proprietate teren situat în România , în intravilanul
sau în extravilanul localităţilor datorează impozit şi taxa pe teren către bugetul local al
comunei, oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul.
La terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă se
stabileşte taxă pe teren, în condiţii similare impozitului pe teren.
Obiectul impozabil este reprezentat de terenurile deţinute în proprietate de către
contribuabili, situate în municipii, oraşe şi comune în intravilanul sau în extravilanul
localităţilor din România.
Terenurile dobândite în cursul anului indiferent sub ce formă, se impun cu
începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite, iar
impozitul se calculeaza proporţional cu perioada de timp rămasă până la sfârşitul anului
fiscal.
În cazul terenului care face obiectul unui contract de leasing financiar, impozitul
pe întreaga durată se datorează de locatar.
Terenurile care se vând în cursul anului se scad de la impunere, de la data de
întâi a lunii următoare, iar impozitul se recalculează corespunzător.

Pasul 2 Aşezarea şi calcularea impozitului pe terenuri şi a taxei pe terenuri

Impozitul pe terenuri se stabileşte anual, pornind de la suprafaţă şi ţinând seama
de suma fixă pe metru pătrat de teren, diferenţiată în intravilanul localităţilor, pe ranguri
de localităţi şi zone şi/sau categoria de folosinţă a terenului. La terenurile situate în
extravilan impozitul este stabilit în sumă fixă pe hectar.
La terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la categoria
de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea

108
suprafeţei terenului exprimată în hectare cu suma corespunzătoare prevăzută în Codul
fiscal.
Impozitul pe terenurile din intravilan (It) se calculează prin aplicarea sumelor
fixe în lei/mp ce revin rangului şi zonei la suprafaţa de teren deţinută de un contribuabil.

I t = St x Cf
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă
categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se
stabileşte prin înmulţirea suprafeţei exprimată în hectare cu suma corespunzătoare şi
ponderarea cu un coeficient de corecţie.
Contribuabilii, persoane juridice care deţin în proprietate terenuri amplasate în
intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de
terenuri cu construcţii datorează impozit ce se calculează prin înmulţirea suprafeţei
terenului exprimată în hectare cu suma prevăzută pe zone şi categorii de folosinţă dacă
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- au prevăzut în statut ca obiect de activitate agricultura;
- au înregistrat în evidenţa contabilă venituri şi cheltuieli din desfăşurarea
obiectului de activitate.
În situaţia în care se modifică rangul localităţii, impozitul pe teren se schimba
corespunzător încadrării localităţii, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
Terenurile se încadrează pe zone în cadrul localităţilor şi pe categorii de
folosinţă, în intravilan şi extravilan de către consiliile locale în functie de poziţia
terenurilor faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi alte elemente
specifice fiecărei unităti administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare
a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului
imobiliar – edilitar sau altor evidenţe agricole ori cadastrale.
Impozitul pe terenuri se constată şi stabileşte pe baza declaraţiei de impunere
depusă de proprietarul terenului la compartimentele de specialitate ale consiliilor locale.
Impozitul pe terenuri se plăteşte la bugetul local anual în două rate egale: până
la 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
Dacă impozitul pe teren datorat pe întregul an se plăteşte până la data de 31
martie inclusiv, a anului se acordă o bonificaţie de până la 10% stabilită prin hotărâre a
consiliului local.
Impozitul anual datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili persoane
fizice şi juridice de până la 50 lei inclusiv se plăteşte integral până la primul termen de
plată.

Pasul 3 Exonerări de la plata impozitului pe teren

În sfera terenurilor pentru care nu se datorează impozit pe teren se încadrează:
terenurile pe care sunt amplasate clădirile, pentru suprafaţa care este acoperite de
clădire, terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute prin lege, terenurile
cimitirelor, terenurile instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizate
provizoriu sau acreditate, terenurile aflate în proprietatea, administrarea sau folosinta

109
instituţiilor publice, terenurile care prin natura lor sunt improprii pentru agricultură şi
alte terenuri.

Lecţia 4 Impozitul asupra mijloacelor de transport

Pasul 1 Obiectul impunerii

Impozitul asupra mijloacelor de transport se percepe de la persoanele fizice şi
persoanele juridice care deţin în proprietate vehicule cu tracţiune mecanică şi mijloace
de transport pe apă. Impozitul asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică şi
asupra mijloacelor de transport pe apă se datorează de către regii autonome, societăţi
comerciale, persoane juridice şi persoane fizice care deţin în proprietate vehicule cu
tracţiune mecanică şi mijloace de transport pe apă.

Pasul 2 Exonerări de la plata impozitului asupra mijloacelor de transport

Impozitul asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:
a) autoturismele, motocicletele cu ataş şi motocicletele care aparţin persoanelor
cu handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul
persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta
Ialomiţei;
c) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate.

Pasul 3 Caracteristici
Impozitul asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică deţinute de
contribuabili depinde de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cm³ sau
fracţiune din aceasta şi de natura mijlocului de transport.
Capacitatea cilindrică a motorului şi capacitatea remorcilor se constată din cartea
de identitate a autovehiculului şi din factura de cumpărare sau alte documente legale.
La autovehiculele de transport marfă în masa totală autorizată de peste 12 tone,
taxa în lei pe an este diferenţiată în funcţie de numarul axelor şi masa totală autorizată
(în tone).
De asemenea, la combinaţii de autovehicule de transport de marfă cu masa totală
maximă autorizată de peste 12 tone impozitul în lei pe an depinde de numarul axelor şi
masa totală autorizată în tone.
Resursele financiare provenite din impozitul asupra mijloacelor de transport se
utilizează în exclusivitate pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi
construcţie a drumurilor de interes local şi judeţean şi constituie venit în proporţie de
60% la bugetul local şi respectiv 40% la bugetul judeţean. La municipiul Bucureşti, taxa
constituie venit în proporţie de 60% la bugetele sectoarelor şi de 40% la bugetul
municipiului Bucureşti.
Navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul
persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta
Ialomitei nu sunt supuse impozitului asupra mijloacelor de transport.

110
 În vederea stabilirii impozitului asupra mijloacelor de transport persoanele care
deţin vehicule cu tracţiune mecanică sau mijloace de transport pe apă, completează
declaraţie de impunere, pe care o depun la compartimentul de specialitate al autorităţii
publice locale în raza căruia contribuabilul îşi are domiciliu sau sediul, după caz.
Impozitul pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului se datorează
începând de la data de întâi a lunii următoare. În cazul înstrăinării sau radierii în timpul
anului din evidenţele autorităţilor la care sunt înmatriculate, impozitul se scade cu data
de întâi a lunii următoare.
Impozitul pentru mijloacele de transport se plăteşte anual în două rate egale până
la datele de: 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.
Persoanele fizice sau juridice străine care solicită înmatricularea temporară a
mijloacelor de transport au obligaţia de a achita integral impozitul datorat la data luării
în evidenţă de către compartimentele de specialitate ale consiliilor locale.
În cazul plăţii cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat
pentru întregul an de către contribuabil, până la data de 31 martie a anului respectiv
inclusiv se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv stabilită prin hotărâre a
consiliului local.

Lecţia 5 Impozitul pe spectacole

Pasul 1 Definirea impozitului pe spectacole

Impozitul pe spectacole reprezintă un impozit indirect ce se încasează în bugetul
local al unităţii administrativ teritoriale unde are loc manifestarea artistică, competiţia
sportivă sau altă activitate distractivă.

Pasul 2 Plătitorii impozitului pe spectacole

Plătitorii impozitului pe spectacole sunt persoanele fizice şi juridice autorizate să
organizeze permanent sau ocazional manifestări artistice, competiţii sportive, activităţi
artistice şi distractive de videotecă şi discotecă cu plată. Instituţiile publice nu datorează
impozitul pe spectacole.

Pasul 3 Modalităţi de calcul a impozitului pe spectacole şi cotele de aplicare

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotelor procentuale
corespunzătoare, asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor
la spectacole, sau în sumă fixă pe metru pătrat de suprafaţă a incintei unde se desfăşoară
spectacolul, mai puţin valoarea timbrului, instituit potrivit legii.
Cotele procentuale pe baza cărora se calculează impozitul pe spectacole sunt
diferenţiate astfel:
a) la spectacolele artistice de teatru, operă, operetă, filarmonică, cinematografice,
muzicale şi de circ, competiţii sportive interne şi internaţionale cota este de 2%
b) manifestările artistice altele decât cele menţionate, cota de impozitare este de
5%.
Activităţile artistice şi distractive de videotecă şi discotecă se impozitează în
funcţie de suprafaţa incintei în care se desfăşoară spectacolul (metri pătraţi) şi de
următoarele sume:
- în cazul videotecilor suma este de până la 1000 lei / m2 / zi;
- în cazul discotecilor suma este de până la 2000 lei / m2 / zi.

111
 Consiliile locale stabilesc taxele în sumă fixă pentru activităţile artistice şi
distractive în a căror rază teritorială se realizează acestea. În vederea determinării
impozitului pe spectacole se aplică coeficienţi de corectare în funcţie de rangul
localităţii în care se organizează activităţi artistice sau distractive.
Impozitul pe spectacole se plateşte lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii
următoare celei în care se realizează impozitul la bugetul unităţilor administrativ
teritoriale în a căror rază se desfăşoară spectacolele.
În cazul sumelor cedate în scopuri umanitare, pe bază de contract, din încasarile
obţinute din spectacole nu se datorează impozit pe spectacole.

Pasul 4 Obligatiile platitorilor de impozit pe spectacole

Plătitorii impozitului pe spectacole au obligaţia de a înregistra abonamentele şi
biletele de intrare la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei
publice locale, în a căror rază teritorială îşi au sediul şi de a afişa tarifele la casele de
vânzare a biletelor şi la locul de prezentare a spectacolelor.
La spectacolele organizate în deplasare sau în turneu, biletele de intrare şi
abonamentele se vizează de către compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale fiscale în a căror rază teritorială se desfăşoară spectacolele.
Plătitorii de impozit răspund de exactitatea calculului şi de vărsarea la timp a
impozitului.
Plătitorii impozitului pe spectacole mai au obligaţia de a ţine evidenţa încasărilor
şi a impozitului şi de a depune lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei
în care se realizează venitul la compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale în a cărui rază îşi au sediul sau domiciliul, decontul de
impunere.
Plătitorii de impozit pe spectacole mai sunt obligaţi:
- să respecte normele legale privind tipărirea, înregistrarea, vizarea, gestionarea
şi utilizarea biletelor de intrare la spectacole şi a abonamentelor;
- să elibereze bilete de intrare pentru toate sumele încasate şi să nu practice tarife
majorate faţă de cele înscrise pe bilet;
- să pună la dispoziţia organelor de control documentele care atestă calculul şi
plata impozitului pe spectacole.
Încalcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, gestionarea
şi utilizarea biletelor de intrare şi a abonamentelor la spectacole constituie contravenţie,
dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale se constituie
infracţiune şi se sancţionează cu amendă.

Lecţia 6 Taxe de timbru

Pasul 1 Obiectul taxelor de timbru

Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile
adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt
supuse taxelor judiciare de timbru, în funcţie de modul în care obiectul acestora este sau
nu evaluabil în bani57.

57
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru în M. of. p. I nr. 173/29.07.1997, Legea nr.
26/1999 privind modificarea art. 17 din Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru în M. of. nr.
31/27.01.1999, O.G.R. nr. 169 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele de
timbru, M. of. nr. 34/16 aug. 2001

112
Pasul 2 Tipuri de taxe de timbru şi modalităţi de impunere
A. Acţiunile şi cererile evaluabile în bani introduse la instanţele judecătoreşti se
taxează astfel pe baza unor cote progresive pe tranşe58 :
Taxele judiciare de timbru sunt progresive în funcţie de acţiunile şi
cererile evaluabile în bani introduse la instanţele judecătoreşti.
În cazul contestaţiei la executare silită, taxa se calculează la valoarea
bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit
este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite.
B. Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani ce se taxează în sume fixe
diferenţiate includ:
• cereri pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept făcute
conform Codului de procedură civilă;
• cereri care privesc dreptul de folosinţă al locuinţelor sau al unor încăperi,
nelegate de plata anumitor sume de bani, precum şi cereri de ordonanţă preşedenţială al
căror obiect nu este evaluabil în bani;
• cereri pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de
raport, cereri de reducţiune a libertăţilor şi cereri de partaj;
• cereri de recuzare în materie civilă;
• cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării vremelnice,
precum şi cereri în legătură cu măsurile asiguratorii;
• cereri de perimare şi cereri pentru eliberarea ordonanţei de adjudecare;
• contestaţii în anulare;
• cereri de revizuire;
• acţiuni de grănituire, în cazul în care nu se cuprinde şi revendicarea unei
porţiuni de teren;
• acţiuni posesorii şi cereri care au ca obiect servituţi;
• cereri de strămutare în materie civilă;
• cereri pentru investirea cu formulă executorie a hotărârilor judecătoreşti
pronunţate în ţară sau în alte ţări şi a oricăror altor hotărâri sau înscrisuri prevăzute de
lege care nu sunt executori potrivit legii;
• cereri introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ
sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea
referitoare la un drept recunoscut de lege;
• cereri pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului pretins, precum şi
pentru eliberarea unui certificat, unei adeverinţe sau oricărui alt înscris;
• cereri cu caracter patrimonial prin care se solicită şi repararea pagubelor
suferite – 10% din valoarea pretinsă;
• cereri pentru refacerea înscrisurilor şi a hotărârilor dispărute, precum şi
cereri de repunere în termen;
• cereri pentru încuviinţarea executării silite;
• cereri pentru emiterea somaţiei de plată;
• cereri privind instituirea de măsuri asiguratorii asupra navelor şi aeronavelor;
• plângeri împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act
sau de a efectua o executare silită;
• cereri pentru supralegalizarea semnăturii şi a ştampilei executorului
judecătoresc;

58
Legea nr. 146/1997, art. 2

113
 • cereri de asistenţă judiciară formulate de autorităţi străine dacă prin convenţii
internaţionale sau pe bază de reciprocitate nu s-a stabilit că asistenţa judiciară
internaţională se efectuează gratuit;
• înmânarea de acte judiciare sau extrajudiciare;
• efectuarea de comisii rogatorii;
• cereri de înfiinţare a popririi;
• cererile pentru repunerea pe rol, când suspendarea judecării se datorează
părţilor se taxează cu 50% din taxa judiciară de timbru pentru cererea sau acţiunea a
cărei judecare a fost suspendată;
• cereri pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe
hotărârile judecătoreşti;
• cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar pentru
fiecare exemplar de copie;
• notificările şi somaţiile comunicate prin executorii judecătoreşti;
• cereri adresate Ministerului Justiţiei pentru supralegalizarea înscrisurilor sau
copiilor de pe înscrisuri destinate a fi utilizate în străinătate;
• cereri adresate Ministerului Justiţiei pentru autorizarea traducătorilor şi
experţilor.
C. Cererile pentru acordarea personalităţii juridice, pentru autorizarea
funcţionării se referă la:
• cereri pentru înregistrarea partidelor politice;
• cereri pentru acordarea personalităţii juridice fără scop lucrativ, fundaţiilor,
uniunilor şi federaţiilor de persoane juridice fără scop lucrativ, precum şi pentru
modificarea actelor constitutive ale acestora.
D. Cererile formulate în domeniul drepturilor de autor şi inventator cuprind:
• cereri pentru recunoaşterea dreptului de autor şi a celor conexe, pentru
constatarea încălcării acestora şi repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de
autor şi a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum şi pentru luarea de măsuri în
scopul prevenirii producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea reparării
acestora – 100.000 lei;
• cereri pentru recunoaşterea calităţii de inventator, de titular de brevet, a
drepturilor născute din brevetul de invenţie, din contractele de cesiune şi licenţă,
inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului – 100.000 lei.
E. Cererile în materie comercială se taxează referă astfel la:
• cereri pentru înregistrarea sau autorizarea societăţilor comerciale, precum şi
pentru modificarea actelor constitutive ale acestora, cereri pentru excluderea unui
asociat, cereri de dizolvare şi lichidare a unei societăţi comerciale;
• cereri pentru lichidarea poziţiei dominante a unui agent economic;
• acţiuni, cereri şi contestaţii introduse în temeiul Legii nr. 64/1995 privind
procedura reorganizării şi lichidării judiciare;
• cereri pentru contestarea devizului lucrărilor reglementate de art. 67 alin. 3
din Legea nr. 26/1996/Codul silvic.
F. Taxe judiciare de timbru pentru unele acţiuni şi cereri referitoare la
raporturile de familie:
• cererea de divorţ, conform art. 38 alin. 1 şi 2 din Codul familiei;
• pentru cererea de divorţ întemeiată pe art. 38 alin. 3 din Codul familiei,
precum şi în cazul în care reclamantul nu realizează venituri sau acestea sunt inferioare
salariului minim brut pe ţară;

114
 • pentru cererile de stabilire a locuinţelor minorilor, formulate potrivit art. 100
alin. 3 din Codul familiei, pentru cererea de încredinţare a copiilor minori introdusă
separat de acţiunea de divorţ, pentru cererile de reîncredinţare a copiilor minori ulterior
divorţului, pentru acţiunea introdusă de un părinte care a recunoscut unul sau mai mulţi
copii, în scopul purtării numelui său, precum şi pentru cererile de încredinţare a copiilor
minori din afara căsătoriei formulate conform art. 65 din Codul Familiei.
G. Cererile formulate potrivit Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.
36/1995 includ:
• cereri pentru soluţionarea conflictelor de competenţă dintre birourile
notarilor publici;
• plângeri împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act
notarial;
• cereri pentru supralegalizarea semnăturii şi a sigiliului notarului public de
către Ministerul Justiţiei.
H. Transcrierea sau, după caz, intabularea în registrele de publicitate a
înstrăinărilor de imobile, pe bază de acte sub semnătură privată şi a ordonanţelor de
adjudecare se taxează în funcţie de valoarea declarată de părţi în act, dar nu mai puţin
decât valoarea terenurilor şi construcţiilor avută în vedere la stabilirea impozitelor:
Înscrierea drepturilor reale de garanţie (gaj, ipotecă, privilegii, fidejusiuni reale)
se taxează cu 1,5% la cuantumul din creanţă garantat, dar nu mai mult de o anumită
sumă.
Orice alte transcrieri, înscrieri sau notări în registrele de publicitate a situaţiei
juridice a imobilelor, inclusiv radierea drepturilor reale de garanţie se taxează în sumă
fixă.
I. Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor
judecătoreşti se taxează cu 50% din:
• taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de
prima instanţă;
• taxa datorată la suma contestată în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în
bani.
De asemenea, se timbrează cererile pentru exercitarea apelului sau recursului
împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:
• încheierea de scoatere în vânzare a bunurilor în acţiunea de partaj;
• încheierea de suspendare a cauzei;
• hotărârea de declinare a competenţei şi de dezinvestire;
• hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată sau nesemnată;
• hotărârile prin care s-a respins cererea, ca prematură, inadmisibilă, prescrisă
sau pentru autoritate de lucru judecat.
J. Cererile pentru executarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor
judecătoreşti următoare se referă la:
• încheierea de scoatere în vânzare a bunurilor în acţiunea de partaj;
• încheierea de suspendare a judecării cauzei;
• hotărârea de declinare a competenţei şi de dezinvestire;
• hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată sau nesemnată;
• hotărârile prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă
sau pentru autoritate de lucru judecat.
Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani cu excepţia celor scutite de plata taxei
judiciare de timbru se taxează cu sumă fixă.

115
 Sunt scutite de taxe judiciare de timbru, acţiunile şi cererile, inclusiv cele
pentru executarea căilor de atac referitoare la:
• încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice
drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile
decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea
conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste
litigii;
• plata muncii cooperativelor de producţie meşteşugărească, de producţie
mixtă agricolă - meşteşugărească, de invalizi şi de prestări servicii;
• obligaţiile legale şi contractele de întreţinere;
• stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele
de asigurări sociale;
• stabilirea şi plata ajutorului de şomaj, a ajutorului de integrare profesională şi
a alocaţiei de sprijin, a ajutorului social, a alocaţiei de stat pentru copii, a dreptului
persoanelor handicapate şi a altor forme de protecţie socială prevăzute de lege;
• stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea
unei măsuri preventive pe nedrept;
• adopţia, constatarea abandonului, ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă,
interdicţie judecătorească, asistenţa bolnavilor psihic periculoşi, precum şi la executarea
de către autoritatea tutelară a atribuţiilor ce îi revin;
• sancţionarea contravenţiilor;
• protecţia consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru
protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenţilor economici care au
prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor;
• stabilirea drepturilor persoanelor fizice acţionare la societăţile comerciale
agricole pe acţiuni;
• valorificarea drepturilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie;
• amenzile de orice fel;
• executarea drepturilor electorale;
• cauzele penale inclusiv despăgubirile civile, materiale şi morale decurgând
din acestea;
• orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd prin legi
speciale scutiri de taxă judiciară de timbru;
• cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea
imobilelor preluate abuziv de stat sau de alte persoane juridice, în perioada 6 martie
1945 – 22 decembrie 1989.
De asemenea, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, contestaţiile
introduse la Curtea de apel împotriva hotărârilor comisiilor constituite în temeiul art. 20
din Legea nr. 33/1997 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile şi acţiunile inclusiv căile de atac
formulate potrivit legii de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul
României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul
Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul
acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, când au ca obiect venituri
publice.
Taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin ordin de plată, şi prin
aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa de timbru nu a fost
plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în

116
cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa pune în
vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea
acţiunii sau a cererii solicitate.
Dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată
corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, nu poate fi anulată
integral, ci trebuie soluţionată în limitele în care taxa de timbru s-a plătit în mod legal.
În cazul în care instanţa judecătorească investită cu soluţionarea unei căi de atac
ordinare sau extraordinare, constată că în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de
timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligaţia părţii la plata taxelor
judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.
Executarea silită a hotărârii se efectuează prin organele de executare ale unităţilor
teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul sau sediul debitorul.
Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cererea
petiţionarului, în următoarele situaţii:
• când taxa plătită nu era datorată;
• când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
• când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului ca urmare a
unei dispoziţii legale;
• când în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat,
când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă. Taxele de
divorţ se restituie la jumătate din taxa plătită, iar la contestaţia în executare taxa se
restituie proporţional. Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un
an de la data apariţiei sale.
Taxele judiciare de timbru plătite prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale
mobile nu se restituie.

Rezumat
Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale, ale unităţilor
administrativ-teritoriale, în care contribuabilii îşi au domiciliul, sediul, punctele de lucru
sau în localităţile care se află bunurile impozabile ori taxabile. Resursele financiare
formate din impozite şi taxe locale se utilizează pentru cheltuielile publice care se
finanţează din bugetele locale.

Concluzii
În urma parcurgerii acestui modul se obţin cunoştinţe legate de noţiunea de taxe
locale, reglementările în vigoare, determinarea bazei de impozitare, modul de calcul şi
de plată a principalelor taxe locale.

Exemple ilustrative
1. Un contribuabil persoană fizică deţine în proprietate, ca locuinţă de domiciliu,
o casă în mediul rural, cu o suprafaţă utilă de 90 mp, valoare impozabilă unitară 590
lei/mp suprafaţă desfăşurată. La subsol clădirea are o pivniţă cu o suprafaţă totală
desfăşurată de 12 mp. De asemenea, în curte sunt anexe care au o suprafaţă totală
desfăşurată de 20 mp. Valoare impozabilă unitară pentru anexe este 90 lei/mp suprafaţă
desfăşurată. Coeficientul de corecţie pozitivă a valorii impozabile unitare este 1.

117
Clădirea a fost construită în 1977 şi este în proprietatea contribuabilului începând cu
luna mai a anului curent. Să se calculeze valoarea impozabilă a clădirii şi impozitul
plătit de către contribuabil.

2. Un contribuabil persoană fizică deţine în proprietate la începutul anului:

a) un apartament de 75 mp suprafaţă desfăşurată situat în mediul urban
(coeficientul de corecţie pozitivă a valorii impozabile este 1), valoarea impozabilă
unitară 590 lei/ mp suprafaţă desfăşurată, aflat într-un bloc de locuinţe cu trei etaje şi 6
apartamente, construit în 1975. Acest apartament este locuinţă de domiciliu până la data
vânzării - 10 august anul curent.
b) o casă în mediul rural (Delta Dunării) cu o suprafaţă desfăşurată de 140 mp,
valoare impozabilă unitară 350 lei/mp suprafaţă desfăşurată, cu o mansardă locuibilă de
28 mp suprafaţă desfăşurată şi un beci de 12 mp suprafaţă utilă. Casa a fost achiziţionată
în luna februarie, anul curent. Aceasta devine locuinţă de domiciliu dupa vânzarea
apartamentului. Coeficientul de corecţie pozitivă a valorii impozabile unitare este 1.
Să se calculeze impozitul datorat de către contribuabil, separat, pe cele două
proprietăţi imobiliare.

3. O persoană fizică deţine în Bucureşti, zona III(C) un teren cu suprafaţă de

1200 mp din care 500 mp au destinaţia de teren arabil. Pe teren este situată o casă cu 2
etaje a 70 mp/ etaj, suprafaţă desfăşurată, valoare impozabilă 590 lei/ mp suprafaţă
desfăşurată şi o mansardă nelocuibilă de 28 mp suprafaţă desfăşurată. Să se calculeze
impozitele datorate consiliul local şi cuantumul celor 4 tranşe de plătit. Impozitul unitar
pe teren pentru terenul arabil este 0.017 lei / mp, iar pentru pentru terenul cu destinaţie
de curte este 0.4095 lei / mp.

Recomandări bibliografice
1. Lg. 571/22.dec.2003 privind Codul Fiscal
2. HG 44/2004
3. OUG 155/2007
4. HG 1579/2007
5. Lg. 37/2007
6. http://anaf.mfinante.ro

Teme de control (conform cu calendarul disciplinei)

1. Impozitul şi taxa pe cladiri
2. Impozitul şi taxa pe teren
3. Impozitul pe spectacole

118
 Bibliografie selectivă

1. Brezeanu, Petre – Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici. Ed. Economică,

Bucureşti, 1999

2. Condor, Ioan – Drept financiar, Ed. R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1994

3. Hoanţă, Nicolae – Economie şi finanţe publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2002

4. Văcărel, Iulian – Finanţe Publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,2007

5. Zaharia, Vasile – Finanţe publice, Ed. G. Bariţiu, Cluj-Napoca, 2002

6. ***** Lg. 571/22.dec.2003 privind Codul Fiscal

7. ***** HG 44/2004

8. ***** OUG 155/2007

9. ***** HG 1579/2007

10. ***** Lg. 37/2007

11. ***** http://anaf.mfinante.ro

119