Analiza imaginilor presupune 2 directii, care de obicei sunt parcurse mai mult sau mai putin in
continuitate, respectiv fiind vorba de analiza calitativa a imaginilor si analiza cantitativa a
imaginilor.
1. Analiza calitativa (aerofotointerpretarea) se bazeaza pe interpretarea imaginilor sau pe
analiza vizuala a acestora, atat in format analogic, cat si in format digital.
-
Exemplu 24 (manual ESA): realizarea unei harti satelitare prin imbunatirea unei imagini
satelitare la nivel de contrast si asocierea cu o proiectie cartografica bine precizata (1a 1d).
Interpretarea imaginilor este partea calitativa a analizei acestora absolut necesara deoarece
analistul va trebui sa identifice pe de-o parte acoperirea spatiala a acesteia si pe de alta parte,
acesta va trebui sa identifice obiectele cautate si sa procedeze la analiza acestora.
Interpretarea imaginilor presupune obtinerea unor date preliminarii privind obiectele cautate,
pregatind astfel imaginea pentru eventualele procesari in etapa cantitativa. Interpretarea
presupune 4 etape distincte:
-
Aspecte isorice
Din punct de vedere istoric, analiza imaginilor s-a conturat cel putin teoretic ca metoda
de cercetare la inceputul sec XX, odata cu aparitia primelor imagini aeriene.
1913 s-a realizat prima ridicare foto aeriana a unui teritoriu, respectiv prima harta in Libia,
Benghazi (de Tardivo).
In perioada interbelica, s-au afirmat tot mai mult aplicatiile civile ale interpretarii imaginilor,
destinate pe de-o parte stiintelor si pe de alta parte constructiilor.
1926 in Romania, existau preocupari de exploatare fotogrammetrica a imaginilor si de
interpretarea a acestora.
1956 in SUA s-au realizat primele fotogramme color, pentru culturile agricole.
Primele imagini extraatmosferice cu posibilitati de interpretare, dateaza din SUA, de la inceputul
anilor 60. Misiunea Mercury 4 a obtinut imagini utilizate in scopul geologiei terestre. In 1969,
misiunea Apollo 9 obtine primele imagini multispectrale pe film.
3
Harti geologice sunt harti tematice la scari identice cu unele harti topografice (1:200
000, 1: 50 000) . aceste materiale sunt utile in definitivarea odelelor morfostructurale
2D si 3D, ce servesc in analiza reliefului, dar sunt folosite cu succes si in
paleogeografie.
Harti istorice ele pot fi diferentiate in harti la scari medii si mari, harti la scari mici
si harti care nu au scara cunoscuta si chiar un sistem de proiectie bine precizat. In
romania, cele mai utile harti sunt cele din ultimul secol. Aceste harti istorice pot
suplini lipsa de informatii din imagini de teledectie in perioade in care nu existau
fotografii aeriene verticale sau aceste imagini nu pot fi identificate in arhive.
Harti geo-botanice
Utilizarea acestor matriale presupune o selectie in functie de tematica dorita, realizata prin
extragerea unor straturi informationale in GIS (ex: preluarea liniilor tectonice principale si
suprapunerea lor ca vectori peste o imagine de teledetectie).
Raportarea caracteristicilor imaginilor senzorilor identificati la acoperirea spatiotemporala stabilita in etapa de documentare (ex: un fenomen pote sa apara in
bibliografie inainte de lansarea unui anumit senzor
Dicitionar pagina 22
Earth observation directie de cercetare si inovare care se bazeaza pe folosirea integrata intr-o
formula complexa, avansata, a imaginilor in teledectie, in scopul analizei, modelarii,
reprezentarii si predictiei diferitelor fenomene ce au loc la suprafata terestra. Observarea
pamantului = analiza avansata a imaginilor, bazata pe imagini multi-sursa. (ex de aplicatii:
analiza desertificarii in regiunea Mediteraneana, analiza efectelor unui cutremur, analiza
defrisarilor din zonele montane, analiza riscului la inundatii in lungul marilor fluvii, analiza
poluarii cu pesticide a unor zone litorale, analiza efectelor El Ninho, analiza riscului alunecarilor
de teren, analiza incendiilor forestiere).
Senzorii de teledectie prezinta anumite particularitati ale imaginilor legate atat de rezolutia
spatiala spectrala si temporala, cat si de modul de observare al Pamantului (modul in care
inregistreaza imaginile). In practica, exista 5 tipuri de senzori de teledetctie dupa modul de
preluare al imaginilor.
De aici rezulta particularitatile geometrice ale acestora care impun la randul lor disponibilitatea
unor produse de mare utilitate practica.
1. Senzorii la bordul satelitilor geo-stationari
2. Senzori la bordul satelitilor cu orbita in plan polar
6
3.
4.
5.
6.
Imaginile de pe orbitele heliosincrone cu acoperire globala (ex: Landsat) sunt de obicei imagini
verticale care in mod normal nu se pot exploata fotogrammetric.
Imagini de pe orbite heliosincrone in plan polar obtinute in sistem combinat, verticale si oblice.
Imaginile pot fi obtinute din acelasi punct de statie atat in sistem vertical, cat si oblic, la stanga
sau la dreapta in raport cu proiectia orbitei satelitare pe suprafata terestra (ex; SPOT). In acest
sistem se pot realiza si suprapuneri laterale ce ating si 60%, ceea ce permite si o exploatare
fotogrammetrica. Imaginile au aplicatii cartografice, mai ales pentru harti topografice.
Imagini de pe orbite heliosincrone cu acoperiri verticale si oblice obtinute in sistem variabil prin
vizarea in lungul orbitei, din puncte de statie consecutive. Spre deosebire de tipul anterior,
sistemul optic al senzorului poate viza atat vertical, dar si oblic la schimbarea pozitiei punctului
de statie (vertical, dar si inainte si inapoi).
Imagini obtinute cu radarul lateral in sistem oblic si mai putin vertical utilizabile in aplicatii de
interferometrie cu obtinere de modele digitale de elevatie la intervale egale de timp.
Orbitele satelitare nu mai sunt o constrangere in ceea ce priveste sincronizarea cu miscarea
Pamantului si mai ales cu iluminarea solara. Scanarea cu microunde se realizeaza lateral pe un
camp foarte larg unde se obtin signaturi radar mai stralucitoare cand semnalul reflectat este
puternic (obiecte netede sau versanti expusi microundelor), si semnale slabe pe terenuri
complexe sau suprafete ascunse sau umbrite in spatele unor obstacole. Imaginea radar este de
obicei oblica care necesita calibrari geometrice pentru a deveni imagine verticala utilizabila in
analiza.
Fig 9 pag 22 Figura coreleaza spectrul electromagnetic, curbele de reflectanta ale unor elemente
de mediu, ferestrele atmosferice si domeniul spectral in care o serie de senzori inregistreaza
imagini. De regula, senzorii optici acopera vizibilul (+/- albastru) si IR apropiat. Senzorii termici
folosesc ferestrele atmosferice ale IR termal.
Preprocesarea imaginilor
Calibrarea imaginilor de teledetecitie
Pregatirea imaginilor pentru analiza din punct de vedere spectral si radiometric. Una din
problemele procesarii este calibrarea.
7
Calibrarea imaginilor reprezinta totalitatea operatiilor prin care imaginile de teledetectie sunt
convertite dintr-un simplu set de date sau fisiere imagine intr-un model corect si cat mai precis al
suprafetei de teren care apar in continutul acesteia.
Prin calibrare, valorile numerelor digitale determinate de volumul de informatie stocat sunt
transformate in valori fizice ce vizeaza radiatia electromagnetica reflectata de obiecte in functie
de comportamentul lor spectral si pozitia spatio-temporala corespunzatoare la momentul obtinerii
imaginii. Transformam valorile digitale in date fizice cu raportare spatiala (legarea imaginii de
teren).
Calibrarea imaginilor satelitare presupune mai multe etape in care datele spectrale sunt regrupate
intr-un model in care influentele senzorului atmosferei si ale terenului sunt delimitate rezultand
astfel o imagine curata din punctul de vedere al datelor caracteristice obtinute prin teledetectie.
Imaginea bruta obtinuta de la senzor nu este o imagine calibrata.
Calibrarea imaginilor presupune in cazul imaginilor obtinute prin senzor optic 3 etape majore:
1. Calibrarea senzorului adaptarea caracteristicilor senzorului la momentul obtinerii
imaginii prin transformarea valorilor numarului digital in valori fizice reprezentate prin
radianta la senzor. Se utilizeaza parametrii interceptiei si raspunsului spectral care sunt
precizati in primul rand in fisierul de metadate al imaginii (gain si offset).
2. Corectia atmosferica a imaginii presupune segregarea efectelor atmosferei asupra
datelor spectrale ale imaginii astfel incat noul model de imagine sa prezinte informatii
spectrale adecvate obiectelor din teren si afectate cat mai putin de fenomenele
atmosferice. Se sterge efectul atmosferei asupra datelor. Rezultatul este o imagine in
care radianta la senzor este inlocuita cu radianta la nivelul obiectelor de la suprafata
terenului.
3. Corectia de iluminare solara si corectia topografica care au ca scop uniformizarea pe cat
posibil a signaturilor spectrale avand aceeasi semnificatie in teren. Pe de-o parte, aceste
corectii mai sunt denumite generic si corectii de normalizare a signaturii spectrale
(unificare a nivelurlor de gri pentru un element precizat din teren). Noul model de
imagine calibrat prezinta pixelii asociati cu valorile reflectantei spectrale la suprafata
terenului. Pentru a fi utilizata in scopuri cartografice, imaginea necesita un tratament
separat la nivelul altor corectii radiometrice si geometrice:
-
Imaginea initiala este un set de date raster pentru fiecare canal spectral la care pixelii prezinta
numere digitale in functie de rezolutia radiometrica.
Valoare fizica in teledetectie inseamna o valoare numerica exprimata in unitati de masura ce
caracterizeaza radiatia electromagnetica. De exemplu, unitati de radianta sau unitati de
reflectanta.
In cazul imaginii necalibrate, histograma arata distributia pixelilor in functie de valorile
numarului digital care reflecta la randul lui volumul de informatie la nivel de pixel. Exemplu:
imaginea la care un pixel contine 8 biti rezolutia radiometrica sau numarul de nivele de gri este
8
egal cu 2 .
In cazul imaginilor calibrate, signaturile spectrale sunt usor modificate in urma aplicarii
corectiilor atmosferice si celor topografice, insa pixelii nu mai preinta valorile initiale deoarece
numarul digital a fost inlocuit dupa caz cu reflectanta sau radianta spectrala.
Prin calibrare se incearca o mai buna evidentiere a signaturilor spectrale in analiza datelor,
avantajul fiind posibilitatea de a descrie, de a analiza ami bine obiectele si fenomenele.
Prin calibrare, profilele spectrale realizate pe acelasi traseu prin setul de date initial si prin cel
calibrat, nu mai sunt identice, indiferent de canalul spectral. Explicatia este legata de diminuarea
efectelor senzorului atmosferei si topografiei asupra signaturilor spectrale. In acest fel, obiectele
devin mai diversificate, pot fi mai usor deosebite vizual, dar mai ales pot fi izolate prin clasificari
tematice.
Rezultatul unor clasificari tematice/de pixeli pe baza datelor calibrate este mai corect din punct
de vedere stiintific si geografic.
Importanta calibrarii este si mai mare in conditiile in care se folosesc date multitemporale
obtinute folosind acelasi senzor sau mai ales senzori diferiti.
Mozaicarea imaginilor
Mozaicarea imaginilor este frecvent realizata in analiza inca din etapa de construire a acoperirii
spatiale dorite. Scopul este producerea unei noi imagini cu extindere spatiala mai larga la care
signaturile spectrale trebuie sa fie cat mai apropiate, indiferent de apartanenta pixelilor la o scena
sau alta.
Mozaicurile digitale de imagini implica doua/trei aspecte:
-
Imaginile sa fie obtinute la aceeasi data sau la date apropiate ori in acelasi anotimp. In
aceste conditii, normalizarea signaturilor spectrale (aducerea signaturilor la acelasi
11
nivel) se poate realiza mut mai usor, fie ca este cazul culorilor naturale, fie ca este
cazul compozitiilor fals-color.
-
Este color deoarece imaginile radar asamblate au fost generate in combinatie RGB
folosind trei imagini alb-negru (2 canale reprezinta canale spectrale ale imaginii radar,
un canal cu polarizare verticala HV si unul cu polarizare orizontala HH si un al treilea
canal, simulat sub forma mediei artimetice a pixelilor din cele 2 canale spectrale).
Acest mozaic a impus si corectii geometrice importante, respectiv aducerea
imaginilor la aceeasi proiectie si ortocorectie, folosind modele digitale de teren
EUDEM. S-a realizat si o normalizare spectrala a imaginii pe aproape toata suprafata,
deoarece elementele care acopera terenul trebuie sa se prezinte pe cat posibil in
aceeasi nuanta de culoare.
ale imaginii. Scopul este o mai buna diferentiere a signaturilor spectrale si este utila in special
seturilor de date care contin si benzi spectrale din vizibil.
Post-procesarea cuprinde etapele care pregatesc imaginea, respectiv informatiile din structura
imaginii pentru utilizarea lor in aplicatiile GIS.
Acasta prezinta mai multe obiective:
-
13
Clasificarile de acest tip nu se limiteaza doar la folosirea informatiilor din structura imaginilor,
astfel incat pot fi adaugate si alte informatii care pot sprijini definirea si diferentierea obiectelor.
Interpretarea vizuala si producerea de date in format vectorial este cea mai simpla modalitate
de a produce date digitale folosind imaginea de teledetectie cu un anumit nivel de procesare pe
care analistul o exploreaza folosind procedeele si criteriile de interpretare, directe sau indirecte.
Ex: pag 210 Atlas realizarea hartilor tematice ale structurilor urbane, respectiv
evolutiei teritoriale ale unui oras. Producerea datelor vectoriale are la baza folosirea
unor criterii de inerpretare intr-o formula combinata si corelata, precum forma
acoperisurilor unor case, culoarea materialelorde constructie sau structura cartierelor,
prezenta vegetatiei, sau raportarea spatiului construit la elemente naturale, sau textura
unor zone construite.
Pe masura ce fenomenele analizate acopera suprafete mai mari, se impune adaptarea la rezolutia
imaginilor, astfel incat imaginile la 30 m rezolutie devin utile in interpretarea si reprezentarea
diferitelor clase de acoperire a terenurilor.
Interpretarea vizuala produce acoperiri vectoriale de tip poligon, linie sau punct, insa acestea se
impun a fi controlate la nivel topologic, deoarece folosirea lor in alte aplicatii GIS impune o
anumita acuratete si chiar o anumita precizie.
Clasificarile de pixeli sau tematice reprezinta tehnici care utilizeaza algoritmi matematici si
praguri statistice predefinite in scopul producerii de informatii sub forma de strate raster care
vizeaza acoperirea terenului sau anumite clase omogene ale acesteia.
14
Clasificarle tematice prezinta din punct de vedere semantic 2 directii de abordare. Acestea sunt
legate de cunoasterea sau necunoasterea semnificatiei signaturilor spectale in raport cu
acoperirea terenului.
Rezultatul acestor clasificari sunt straturi raster.
a) Clasificarea nesupervizata (nedirijata) gruparea pixelilor in clustere relativ
omogene folosind doar criteriul statistic, respectiv diferetele de nr digital
existente intre pixeli. In acest caz nu se cunoaste semnificatia in teren a
signaturilor spectrale, se cunosc doar anumite praguri la nivel de valori
numerice,precum si numarul probabil de clustere ce ar putea fi grupate la
nivelul aceasi clase. Dupa gruparea datelor in clase, analistul poate acorda
semnificatia din teren a acestora.
b) Clasificarea supervizata (dirijata) spre deosebire de ti[pul anterior, foloseste
in mare masura cunoasterea semnificatiei signaturilor spectrale in teren.
Folosind o serie de esantioane sau poligonae test interpretate in imagine si
calculand apoi pragurile de diferentiere dintre signaturile spectrale, pixelii
imaginii pot fi grupati in clase cu diferite semnificatii. Clasificarea supervizata
se bazeaza pe cunostiinte geografice complexe si impun frecvent
documentarea analistului si o anumita experienta in interpretarea vizuala a
imaginilor.
Clasificarile de pixeli utilizeaza integral datele imaginilor multispectrale, chiar daca zonele de
interes au fost generate folosind doar o singura combinatie RGB. Rezultatul clasificarilor trebuie
evaluat folosind seturi de date independente in raport de care se genereaza matricile de erori ce
exprima procentual cat de corect au fost clasificati pixelii pe clase.
- cel de-al doilea caz caracterizeaza retelele de drenaj influentate antropic prin canalizari,
indreptari, captari, derivatii etc. la care se observa suprapunerea unor configuratii geometrice
peste configuratiile negeometrice initiale (zona de campie litorala)
In analiza imaginilor configuratiile retelei de drenaj ofera, insa, informatii interesante
privind tipurile genetice de relief, gradul de evolutie al acestora, morfodinamica actuala si
prezenta, acolo unde este cazul, a influentelor antropice.
In literatura sunt recunoscute 8 tipuri majore de retele de drenaj care se pot adapta
diferitelor imagini satelitare sau aeriene exprimand intr-o prima etapa tipologia reliefului si
evolutia acestuia:
- drenajul dendritic (reteaua este organizata pe bazine dezvoltate similar ramurilor unor arbori) arata o torentialitate intensa in conditiile unor influente structurale mai slabe si a unor roci relativ
omogene si relativ impermeabile (zonele de munte si de deal)
- drenajul paralel (talvegurile sunt paralele si au aceeasi directie fapt datorat unor influente
structurale si litologice evidente pe o anumita directie, de exemplu falii paralele, alternanta de
roci permeabile cu roci impermeabile in structuri paralele). Formatiunile impermeabile
corespund talvegurilor, iar cele permeabile corespund intervluviilor.
- drenaj de tip gratar (treilis) - este o combinatie intre drenajul rectangular si cel dendritic si
caracterizeaza zonele faliate cu horsturi si grabene in care exista o alternanta de formatiuni cu
permeabilitati diferite
- drenajul rectangular - este cel mai caracteristic in regiunile cu blocuri faliate, horsturi
si grabene, in care rocile sunt relativ omogene. Talvegurile sunt suprapuse faliilor
principale si secundare.
!!! Cele mai complexe retele de drenaj corespund regiunilor cu o evolutie indelungata a
reliefului (regiuni montane, chiar si de deal sau podis). Din aceasta evolutie au fost scoase la zi
treptat litologii si structuri diferite care au impus diferite tipuri de drenaj ce au fost mostenite in
etapele ulterioare. Cu alte cuvinte, tipurile elementare de drenaj, exista teoretic acolo unde
structura si litologia sunt omogene si evolutia reliefului este limitata la mai putine etape.
- drenajul radial - corespunde conurilor vulcanice mai noi sau mai vechi unde, pe
fatelele aparatului vulcanic s-au adancit vai divergente numite si barrancos. Pe masura ce
relieful vulcanic este mai nou sau este legat de vulcanii activi, aceasta configuratie este mai bine
16
pastrata. Cu cat vulcanul respectiv s-a stins mai demult cu atat reteaua respectiva duce catre alte
tipuri.
- drenajul inelar - este legat, de obicei, de structurile cutate de tip dom sau
brahiianticlinal. Configuratia retelei de drenaj este legata de patrunderea regresiva a
torentilor care si-au adaptat sistemul de drenaj configuratiei circulare a structurii
geologice si litologiilor diferite intalnite in procesul adancirii.
- drenajul multibazinal - corespunde regiunilor endoreice (in deserturi si semideserturi)
unde reteaua este organizata catre centrul unor arii depresionare, izolate in raport cu
reteaua majora de drenaj.
Un caz particular este drenajul zonelor carstice unde imaginile arata o densitate mica a
talvegurilor la suprafata care converg catre avene si pesteri.
- drenajul complex - este cel mai raspandit si grupeaza mai multe tipuri elementare de
drenaj din cele prezentate anterior; el rezulta, de fapt, din succesiunea unor etape
indelungate de morfogeneza prin procese de epigeneza (scoaterea la zi a unor roci initial
acoperite), prin nivelari succesive cu formare de peneplene, prin captari fluviatile pe
fondul aparitiei diferitelor nivele de baza
- in interpretarea reliefului imaginea satelitara sau aeriana nu este suficienta astfel incat se
apeleaza frecvent la DTM, harti topografice, insa, de o mare utilitate sunt imaginile obtinute cu
diferite tipuri de senzori
- dinamica temporala a formelor de relief - de foarte multe ori, in analiza, sunt folosite imagini
multitemporale. Imaginile se adapteaza si spatiului de manifestare al fenomenului
Dinamica diferitelor sisteme geomorfologice implica adecvarea seturilor de imagini din
punctul de vedere al rezolutiei spatiale si al rezolutiei temporale care trebuie raportate la
specificul spatio-temporal al fenomenului (dinamica unui ghetar, eruptia vulcanica, inundatia,
alunecari de teren)
19