FANTEZIE DE TOAMN

de Aurel Oancea

Slbatec trece vntul prin pomii dezbrcai!...

Afar-i trist, iubito, i toamna-n agonie
Arunc frunze moarte pe strada mea pustie.
n timpul ce lin curge, absent la tot ce este,
La masa mea de lucru, triesc vechea poveste
A celor ce-i pierd vremea, de lume izolai.
O musc, ce se pare c nu prea m respect,
Din cnd n cnd, mi cnt - cu voce de insect Un cntec trist de toamn, strident i monoton,
Iar fumul de igar, subire, albstrui,
Asemeni unei jertfe, adus Nu-tiu-Cui,
Din scrumiera mic, se-nal spre plafon.
Uit s-mi golesc paharul, iar mintea-mi obosit
Nu vrea s mai lucreze n palida lumin
i-alunec pe-o parte, de vise dobort...
Pe malul unei ape, ajuns-am fr tire.
Vd slcii plngtoare ce trunchiul i-l nclin,
i flori mrunte-n iarb ncnt-a mea privire.
i-apari, nluc blond, plutind cu pai vioi.
Cu braele deschise, spre mine vii zmbind,
Alerg i eu spre tine i vreau s te cuprind,
Dar eti un nor, ce-n zare se pierde-ncet, ncet,
Lsndu-m n urm, cuprins de un regret.
Att doar mai in minte, nu tiu ce-a fost apoi.
mi frec cu palma ochii, ca dup un comar.
n camer ptrunde tot frigul pe sub u,
igara-n scrumier s-a prefcut cenu,
Iar musca de-adineaori nnoat n pahar...
Afar-i trist, iubito, i toamna-n agonie
Arunc frunze moarte pe strada mea pustie.