Introducere.

HIPERCHINEZIA
Tulburarea hiperchinetic cu defcit de atenie benefciaz de strategii terapeutice diversifcate,
ce au la baz terapia multimodal a copilului i familiei, individualizat pe baza
evalurii simptomatologiei, patternului structural i funcional familial i a prezenei comorbiditilor.n cadrul abordrii multimodale, farmacoterapia se asociaz cu psihoterapia
individual sau familial cu strategii educaionale insistndu-se asupra acelui subsistem care
ridic problemele cele mai acute.Dup unele studii, 50% dintre copiii hiperactivi prezint i
tulburri comportamentale opoziioniste i agresive, existnd o zon de suprapunere.
Hiperactivitatea, impulsivitatea i defcitul de atenie apar n relaie i cu alte difculti sau
probleme asociate n urmtoarele arii:
nesigurana i lipsa ncrederii n sine;
respingerea de ctre cei de aceeai vrst;
relaii problematice cu adulii;
scderea performanei colare, abandon colar;
manifestri comportamentale antisociale.
Datorit acestor defciene, copiii cu tulburare hiperchinetic cu defcit de atenie prezint
afectare funcional n multe domenii: f de sine - (stim de sine sczut, abuz de
substane, fumat), coal (difculti colare), familie (stres familial) i societate (relaii
proaste cu cei de aceeai vrst, defcite desocializare). Dup Barkley, defcitul primar n
THDA este defcitul de inhibare a comportamentelor, ce duce la pierderea efcacitii funciilor
cognitive (memoria de lucru, autoreglarea afectelor, motivaiei i vigilenei, limbajul internalizat)
i a controlului motor. Barkley submparte defcienele observate n: defciene cognitive,
(grad redus de dezvoltare din punct de vedere colar, dislexie, disgrafe, defcit de percepere a
timpului, capacitate de planifcare i anticipare redus, sensibilitate sczut la greeli,
comportament defcitar n raport cu regulile, dezvoltare diminuat a judecilor morale, difculti
n generarea de soluii la problemele complexe, organizare proast i exprimare insufcient a ideilor); funcionarea adaptativ defcitar (afectarea relaiilor cu cei de o vrst, respingere
social dup perioade scurte de expunere la anturaj datorit trsturilor de externalizare,
agresivitate, difculti n interaciunea cu prinii, negativism n familie, comportament
opoziionist, proast autoreglare a emoiilor, proast imagine de sine); proaste performane
colare i ale altor activiti, comportament nepotrivit la ore, productivitate redus cnd
activitatea are timpi mori, abandon colar, perseveren sczut din punct de vedere
motivaional, repartizare proast a efortului, toleran sczut la frustrri. Terapia sistemic
familial, pune accentul pe conceptualizarea circular sistemic a simptomelor.Decodnd
semnifcaia i func-ia simptomelor, abordarea de tip sistemic se adreseaz nu doar copilului
purttor al simptomelor, ci i familiei, sistemului educaional n care copilul se manifest.
Am optat pentru psihoterapie de model sistemic, deoarece manifestrile THDA au un
impact negativ asupra individului, n special n ceea ce privete relaionarea cu familia de
origine, relaia n cuplul parental, sistemul educaional.Dintre diferitele modele de terapie
sistemic familial am optat pentru modelul structural, avnsd n vedere difcultile specifce
pe care le are familia care conine cel puin un membru cu THDA (a menine o structur
ierarhic, a construi granie elastice i permisive schimburilor cu exteriorul, asumarea
rolurilor intra i extrafamiliale, respectarea regulilor i prioritailor).
Derularea unei etape de diagnostic i tratament.
Primele trei edine (copilul mpreun cu prinii) s-au centrat pe stabilirea diagnosticului
comportamentului copilului i evaluarea comorbiditilor. Urmtoarele dou edine s-au
centrat pe stabilirea nivelului de inteligen i performane.S-a efectuat o evaluare iniial pentru
stabilirea nivelului dezvoltrii mentale, exprimate pri QI, folosindu-se testul Wisc.

Prin intermediul probelor aplicate s-a urmrit capacitatea de concentrare a ateniei, memoria
de scurt durat, capacitatea de organizare a activitii pentru a reui fnalizarea sarcinii primite
ntr-o perioad de timp limitat. Comportamentul sub aspectele inateni-ei, hiperchineziei i
impulsivitii a fost evaluat i cuantifcat prin intermediul interviului clinic structurat KIDSCID. Dup o perioad de 6 luni s-a efectuat o nou evaluare, folosind aceleai instrumente,
urmrind aceleai variabile. Centrarea pe familie ca sistem : aceast abordare a oferit indici
asupra interaciunii negative printe-copil, developnd cercul vici al interaciunilor zilnice.
Unele edine s-au efectuat doar cu prinii singuri, datorit confictelor dintre par
neri i datorit situaiilor n care copiii sabotau edina.

------------------Ticuri
Fac parte din viata noastra si ii deranjeaza pe cei din preajma noastra.
Exist dou tipuri de ticuri: simple i complexe.Cele simple se produc deodat i se pot repeta
des (exemplu: clipitul, pufnitul, trasul nasului, grimasele faciale).Cele complexe sunt: sariturile,
mirositul lucrurilor, atingerea altor persoane, coprolalia, echolalia.
Se pot controla uneori ticurile, dar efortul este similar cu reinerea unui strnut, care, la un
moment dat, tot trebuie eliberat.Ticurile devin mai intense la stress i scad n intensitate cnd
persoana se relazeaz, iar n timpul somnului dispar complet.
Conform opiniei specialistilor, exista trei tipuri de ticuri. Unele sunt motorii si se numesc astfel
pentru ca implica miscari ale corpului, altele sunt verbale, manifestandu-se prin sunete sau
cuvinte, iar ultima categorie include ticurile complexe, care combina secvente complicate de
ticuri verbale dar si motorii.
Ticuri motorii
Sunt micri involuntare i rapide.apar n special n timpul stresului sau cnd organismul este
obosit sau pictisit. Cele simple sunt:clipitul, sucirea capului, scuturatul piciorului cnd se ede,
ridicatul umerilor. Cele complexe: echopraxia (repetarea gesturilor altora), copropraxia (gesturi
obscene sau interzise).
Ticuri verbale
Sunt vocalize rapide i involuntare. Ticuri vocale simple sunt: fornitul, grohitul, tuitul, trasul
nasului, pufitul Ticuri vocale complexe: fluierturi, ltrturi, coprolalia (repe-tarea cuvintelor
obsecene), echolalia (repetarea cuvintelor tocmai auzite), palilalia (repetarea cuvintelor sau
sunetelor proprii).
Ticurile mentale
Sunt orice gnd contient pe care o persoan simte nevoia de a-l produce (am uitat gazul apins,
ua nencuiat, trebuie s bat n lemn neaprat de trei ori, altfel)
- Echomerimnia este forma mental a echolaliei (se repet ultimele cuvinte sau melodie auzit)
- Copromerimnia este forma mental a coprolaliei.
- Palimerimnia este forma mental a palilaliei (repetarea n gnd a ultimelor cuvinte sau sunete
personale)

- Numrarea sau recitarea este un tic manifestat prin punerea accentului la aceeai distan, de
exemplu.
Comportamente asociate cu ticurile:
- obsesii (repetarea gndurilor);
- comportament ritual (atingeri repetate, repetarea unor fraze, verificarea uii);
- dificulti n concentrare cu sau fr hiperactivitate (neatenia, nu pot termina un lucru nceput,
micarea continu);
- probleme la nvare (dificulti la scriere, citire, matematic, probleme de percepie);
- tulburri de somn (treziri frecvente sau vorbire n somn).
Cea mai buna atitudine este de a ignora aceste ticuri. Medicamentele nu au un rol prea important,
doar cele din plante sunt recomandate pentru calmarea sistemului nervos.
Plimbarile in natura, in timpul vacantelor, ca si eliminarea cauzelor de insecuritate sau conflict,
creeaza conditiile propice relaxarii. Cei din jur trebuie sa manifeste rabdare si detasare, ceea ce
nu este intotdeauna usor. In mod normal, ticurile dispar brusc, la adolescenta. Daca nu, este
indicat ajutorul psihologic.

Ticurile la copil
Ce sunt si cum poti sa depistezi cauza acestor miscari involuntare? Afla de ce apar ele si fii
atenta la manifestarile copilului, in momentele in care apar ticurile.
Ce sunt?
Miscari involuntare, bruste si adesea caracterizate prin repetitia caricaturala a miscarilor normale
ale fetei, membrelor, gatului, umerilor etc. Ticurile sunt doar un simptom, adica o manifestare
exterioara ce mascheaza o tulburare. Nu sunt ele insele o boala si de aceea este necesara
depistarea cauzei lor. Exista ticuri de origine neurologica, a caror cauza este organica si ticuri
psihogene, a caror cauza este un conflict inconstient, o trauma psihica.
Cum le recunoastem?
Ticurile au anumite caracteristici care le deosebesc de alte tipuri de miscari:
dispar in somn;
sunt involuntare, adica nu pot fi controlate;
se accentueaza in momente de tensiune, stari de anxietate, etc.
De ce apar?
Intotdeauna ticurile sunt insotite de anumite atitudini din partea copilului. Fie este vorba
despre supunere, ca si cum copilul ar incerca sa asculte sau sa execute tot ce i se cere chiar
daca nu poate sau nu e de acord. Fie o stare de nervozitate sau agresivitate, ca si cum ar fi o
revolta din partea lui. Pentru a ne da seama de ce au aparut sau ce anume le provoaca, este
necesar sa fim foarte atenti la manifestarile copilului, la momentele in care apar.
Ticul poate releva tensiuni familiale sau probleme afective. Copilul cu ticuri da impresia
generala de instabilitate. De cum il vedem prima data, ne dam seama "ca e ceva cu el".
Suferinta interioara nu poate fi ascunsa dar nici exprimata. In acest context, ticul apare ca un
compromis salvator intre a arata si a nu arata. Sigur ca este o manifestare inconstienta,

copilul neavand nicio contributie constienta la producerea sau alegerea ticurilor, care apar
fara ca el sa vrea.
Ce facem?
La inceput parintii observa noile miscari si incearca sa corecteze copilul. Putini isi dau seama
in aceasta faza ca "ceva nu e in regula". Ei cearta copilul, rad de el, ii interzic respectivele
gesturi. Unii incearca sa-l linisteasca, il intreaba de ce le face, dar copilul nu poate da detalii,
pur si simplu nu se poate abtine.
Putini corelaeaza la inceput starea de tensiune a copilului cu aparitia ticurilor. Daca
ticurile au cuprins zona ochilor (clipit des, strans ohii, frecat pleoapele) merg cu el la
oftalmolog, uneori fac si tratamente pentru conjunctivita, copilul ajunge uneori sa poarte
ochelari desi vede bine etc.
Daca ticul este de pilda dresul vocii, tusea sau trasul nasului, copilul ajunge la ORL. Toate
acestea din dorinta si graba de a nu mai vedea copilul "facand asa", de unde ne dam seama ca
ticurile produc o mare anxietate in randul adultilor din jurul copilului.
Dupa ce cauzele organice au fost eliminate, parintii ajung cu copilul la psihiatru. Nici aici
lucrurile nu sunt simple, intrucat copilul se poate alege cu o medicatie complicata si plina de
efecte secundare.
Asadar, chiar daca va enerveaza sau sperie ticul copilului, nu va grabiti cu medicamentele!
Incercati mai intai sa vorbiti cu copilul fara sa-l certati, fara sa-i oferiti recompense "daca
reuseste sa se abtina", fara sa-l pedepsiti, ci doar ca sa aflati ce simte, ce-l nemultumeste, ce
parere are el despre ceea ce i se intampla. Fireste ca nu e asa de simplu cum pare, dar e
important sa stabiliti o comunicare cu el, sa nu va prefaceti ca nimic nu se intampla sau ca
nu observati, ca "este doar o prostie".
Copilul poate ajunge sa vorbeasca despre o eventuala sperietura, nemultumire, chiar
intamplare de la scoala sau gradinita de care nu stiti si care este, de fapt, cheia problemei. Nu
uitati ca cel mic este cel care "stie" cel mai bine ce se petrece cu el!
In cazul in care hotarati sa mergeti la un psiholog si copilul incepe o psihoterapie, este
important sa nu aveti asteptari exagerate sau sa va imaginati ca problema se va rezolva
repede. Ticurile sunt diverse, de asemenea si cauzele lor. In functie de capacitatea copilului
de exprimare (in cuvinte, in desen sau joc), el va scoate la lumina, ajutat de psihoterapeut
motivul aparitiei acestui simptom.
In mod deosebit in cazul ticurilor este nevoie de multe rabdare si atentie pentru ca ele pot
disparea pe moment, fiind inlocuite de un alt tic sau de un alt simptom. De aceea, terapiile
"centrate pe simptom" care urmaresc doar disparitia acestuia nu sunt recomandate.
O terapie de profunzime, chiar daca dureaza mai mult si necesita eforturi mai mari atat din
partea parintilor, cat si din partea copilului ajunge la cauzele problemei. Adesea parintii
participa si ei rezolvarea problemei, facand o consiliere psihologica. De multe ori, ei isi dau
seama ca simptomul copilului este manifestarea unei alte probleme din familie (un deces, un
divort, nasterea unui frate etc). De asemenea, foarte importanta este pastrarea
confidentialitatii, fie ca este vorba despre un adolescent sau un copil. Continuturile psihice
sunt personale si fac parte dintr-o intimitate a carei incalcare duce adesea la agravarea
problemei.