Anda di halaman 1dari 8

IDEILE POLITICE IN PERIOADA REVOLUTIEI BURGHEZE DIN ANGLIA SI ILUMINISMUL

Revolutia burgheza din Anglia, inceputa inca din secolul al XVII-lea, se termina victoriasa in
secolul al XVIII-lea.
Pe acest fond se dezvolta o puternica doctrina politica progresista.
Francis Bacon (1561-1629)
Ca lord-cancelar al Angliei din timpul reginei Elisabeta, el a cunoscut din propria-i experienta marile
probleme politice. Este parintele materialismului modern.
Intre operele sale cu implicatii politice:
Eseuri despre morala, economie si politica (1579);
Noua Antlantida (1604), lucrare in care propune un nou model de societate, un nou tip de stat.
Aceasta societate, sau 'Veacul de aur', cum il numeste el, are menirea de a elimina mizeria si
nedreptatea sociala.
Bacon elaboreaza teze cu pronuntat caracter politic.
Astfel, el propune un stat centralizat puternic.
Ca si Morus, care spunea ca, 'oaia l-a mancat pe om', el combate acumularea primitiva de capital.
O idee esentiala este aceea a combaterii si respingerii nedreptatilor sociale, explicate de el prin
existenta privilegiilor nobiliare.
Nobilimea este, dupa el, o clasa nepriceputa, de trantori si de inactivi.
Totusi o monarhie in care nu exista o nobilime este un pur despotism sau o tiranie absoluta (ca la
turci), deoarece nobilimea tempereaza puterea suveranilor.
Aceasta ar fi semnificatia 'nobilimii democrate'.

In privinta democratiilor, acestea nu au nevoie de nobilime.


El este convins ca nobilimea numeroasa este cauza saraciei, deoarece produce o disproportie intre
'rang si mijloace'.
In vederea dirijarii vietii politice, a vietii de stat, este nevoie de aplicarea concomitenta a fortei, a
constrangerii si amagirii.

Statul -spune el- trebuie sa faca anumite promisiuni, care sa trezeasca niste sperante, chiar daca
ele nu sunt si nu vor fi realizabile.
'Desigur unul dintre cele mai bune remedii impotriva nemultumirilor este cel de a promite reforme
politice, hranind oamenii cu sperante si amagindu-i. Procedeul oricarei conduceri intelepte este de a
intretine sperante in inimile oamenilor, chiar daca nu se pot satisface, astfel incat nici un rau sa nu
apara iremediabil'.

Atitudinea fata de popor este incorecta.


Poporul, spune el, trebuie sa fie constrans, obligat sa respecte ordinea si legea in societate, pentru
ca altfel este predispus la rascoala.
Deasemenea, el sustine dreptul de dominatie al Angliei asupra altor popoare, dreptul de
expansiune asupra altor state.
'Un popor -zice el- nu-si poate mari altfel bogatia, decat pe seama altui popor'.
El considera razboiul ca un rau necesar, un mijloc pentru asigurarea barbatiei, a puritatii morale, a
vitejiei si eroismului.
Razboaiele sunt ocazii pentru afirmarea popoarelor.
Aceasta teza justifica posibilitatea de afirmare a poporului englez ca mare putere.

Thomas Hobbes (1588-1679)


Este un reprezentant al nobilimii burgheze.
Tezele sale politice sunt cuprinse mai ales in celebrele sale lucrari Despre cetatean si Leviathan.
Hobbes este cel mai valoros om politic al vremii sale.
A fost un reprezentant al absolutismului, motiv pentru care s-a straduit sa justifice aceea forma de
guvernare.
Omul prin natura sa nu ar fi o fiinta sociabila, fiind de la natura o fiinta egoista, este vrajmas
(dusmanul semenului sau), de unde si cunoscuta sintagma: 'Homo homini lupus' (omul este lup
pentru om).
Deci prin natura sa omul este considerat doar individ, fara nicio socialitate.
De aceea, societatea i se pare o scena vesnica pe care se confrunta dorintele individuale ale
fiecaruia cu ale celorlalti.

Aceasta ciocnire de interese individuale pe plan social duce la o continua stare de incordare intre
indivizi, stare care este definita si de principiul: 'Bellum omnium contra omnes' (Razboiul tuturora
impotriva tuturora).
Aceasta stare poate fi depasita numai printr-o conventie intre indivizi si stat, care asigura un
compromis bazat pe concesii mutuale.
Aceste concesii mutuale duc la conventii mutuale pe baza unui sistem de drept (public) ce trebuie
respectat.
Eroarea lui Hobbes este aceea de a considera omul ca fiinta antisociala.

Statul este un factum, adica acela care rezolva toate problemele din societate:
'In afara statului, spune el, domnesc patimi, razboaie, teama saracie, josnicie singuratate, salbaticie
ignoranta, bestialitate si in stat domneste ratiunea, pacea, siguranta, fericirea, relatiile sociale,
cunoasterea, bunavointa.'

La Hobbes intalnim i o teorie asupra statului.


Statul, ca si omul are, in conceptia sa anumite parti si functii ca si organismul omenesc.
Sufletul statului este puterea suprema,
mintea statului= dreptatea/legile;
articulatiile statului= organele judecatoresti/ executive.
Deasemenea, multimea devine o singura persoana, dar cu conditia, sa existe consimtamantul
fiecaruia.
De aceea, la constituirea contractului initial nu trebuie aplicata forta, ci se cere consimtamantul
individual.
Aceasta duce la o legatura speciala dintre individ-stat, contractul odata incheiat nu mai poate fi
anulat.
De aceea statul este un Leviatan, conceput ca un dumnezeu, deci vesnic, nemuritor.

Miscarea nivelatorilor

Intre autorii acestui curent este si John Liburne (1618-1653).

El se afirma de la inceput ca un adept al revendicarilor social-democrate, al revendicarilor formulate


de grupul nivelatorilor, care exprima lupta pentru o anumita egalizare si nivelare economica,
sociala si politica intre paturile sociale.
Nivelatorii respingeau perpetuarea discrepantelor sociale, economice si politice.
Acestia pornind de la teoria dreptului natural, sustin ca poporul este detinatorul puterii, iar
conducatorii sunt niste 'delegati' ai poporului, putand fi trasi la raspundere si inlaturati daca nu
corespund contractului dintre cetateni si stat.

Dupa ei, toti oamenii sunt egali in fata legilor si toti au dreptul sa participe, prin reprezentanti, la
elaborarea legislatiei si a sistemului de drept.
In conceptia nivelatorilor, Parlamentul nu are decat anumite puteri limitate, cu care a fost investit
de popor.
Deci, puterile parlamentului sunt delegate, iar Camera Lorzilor trebuie desfiintata, deoarece
mentine si legifereaza deosebirile sociale flagrante intre indivizi.
In spiritul teoriei dreptului natural, nivelatorii cer ca nimeni sa nu poate fi pedepsit pentru fapte
care nu sunt infractiuni in sistemul de legi. De aceea ei propun organizarea unei justitii populare, cu
judecatori alesi de popor, pentru a veghea la elaborarea si aplicarea legilor.

O alta idee sustinuta de nivelatori priveste Libertatea religiei conceputa pe baze democratice, adica
prin preoti alesi de catre credinciosi din randul credinciosilor.
Ceea ce retine atentia in mod deosebit in programul nivelatorilor este faptul ca limitau revendicarile
lor la egalitate, pe care, in fond, o reduceau la egalitatea politica.
Urmarind egalizarea, nivelatorii se opun comunizarii sau impartirii bunurilor.
La fel, in cea ce priveste dreptul la vot, nivelatorii il limiteaza la proprietarii de case, de pamant si
de avere in general.

Curentul nivelatorilor exprima punctul de vedere al micilor proprietari, de unde o anumita


inconsecventa in solutiile propuse pentru instaurarea egalitatii, absolutizarea caracterului politic al
egalitatii (egalitatea politica), dar si aceasta restransa, deoarece dreptul de vot era conditionat de
puterea economica, de avere.

Ideologia diggerilor

Miscarea nivelatorilor a avut si o aripa mai radicala, mai revolutionara, 'aripa de stanga', numita
diggeri sau sapatorii.
Ei reprezentau, in cadrul mai larg al miscarii nivelatorilor, nazuintele paturilor sociale sarace, atat
din orase cat si de la sate.
Diggerii aveau inscrise in programul lor teze ca cea privind inlaturarea sclaviei, sclavia fiind
considerata o plaga sociala.
Sclavia, spun ei, poate fi inlaturata prin desfintarea regalitatii, prin inlaturarea lorzilor, prin
inlaturarea celor avuti, a proprietatii private asupra pamanturilor si prin instaurarea Republicii.
In conceptia lor republica trebuie condusa de reprezentantii poporului.
Ei solucitau inlaturarea statului absolutist, deoarece aceasta ocrotea proprietatea si exploatarea.
Republica trebuie sa asigure proprietatea comuna.
Noua societate ar fi trebuit sa duca la obligativitatea muncii si repartitia dupa nevoi.

Miscarea independentilor

Aceasta miscare ideologica era o emanatie a burgheziei si noii nobilimi.


Reprezentantul cel mai cunoscut a fost John Milton (1608-1674).
Fara a elabora tratate de stiinta politica, de teoria statului si dreptului, reprezentantii acestui curent
ideologic abordeaza totusi anumite probleme politice interesante.
Astfel, ei reiau si incearca sa combata teza absolutismului monarhic, a vechilor traditii feudale, si a
bisericii feudale.
Plecand deasemenea de la teoria dreptului natural, 'independentii' sustin suveranitatea statului, ca
atribut al tariei si al consolidarii sale.
Statul, spun ei, trebuie sa fie suveran, pentru ca in persoana lui sunt prevazute multe potente,
multe plenitudini. Or, toate acestea s-ar dovedi efemere intr-un stat privat de suveranitate.
Tot cu un puternic continut politic este si teza lor cu privire la libertatea presei si a constiintei
cetatenilor.
Fiecare cetatean, ca participant activ la treburile politice obstesti trebuie sa aiba posibilitatea
opiniei, opinie care ar fi necesar sa fie exprimata nu numai prin viu grai, dar si prin posibilitatile
oferite de tipar.
Prin conceptiile lor, independentii justificau, legitimeau revolutia engleza, propagand chiar teza
violentei impotriva celor potrivnici revolutiei.

Revolutia, spuneau ei, trebuie infaptuita chiar daca aceasta va presupune decapitarea regelui Carol.

Totusi, teza lor contine anumite teze inconsecvente, printre care chiar aceea a impotrivirii fata de
revendicarile maselor.
Ei considera ca trebuie avuta in vedere o anumita proportie, deci, aceea de a ridica masele pana la
un anumit nivel al cerintelor de ordin economic, social, politic.
Deasemenea, ei militeaza pentru restrangerea dreptului de vot si instituirea unei republici
aristocratice.
Nascuta ca un compromis intre burghezie si nobilime, miscarea independentilor accepta in cele din
urma monarhia constitutionala.

John Locke (1632-1704)

Renumitul ganditor si filozof social-politic, John Locke este cel mai tipic exemplu al compromisului
dintre burghezie si nobilime.
O apreciere interesanta cu privire la tezele lui Locke formuleaza filozoful roman Dan Badarau, care
scria:
'Opera lui John Locke oglindeste cu destula fidelitate aspiratiile social-politice ale vremii, precum si
orintarea acesteia, in marea faza a luptei pe care o da pentru cucerirea puterii si care va culmina
prin triumful ce-l va inregistra la 1688, cand parlamentul, reprezentand interesele negustorilor,
bancherilor si armatorilor, il va inlocui pe monarhul absolut Iacob II Stuart cu regele Wilhelm III de
Orania, pentru ca apoi sa fie nevoit sa imparta puterea cu aristocratia'.

Deasemenea, facand o paralela intre Hobbes si Locke, deci o paralela intre cele doua epoci, acelas
autor remarca:
'Daca Hobbes vorbea in numele unei burghezii care cucerise puterea cu ajutorul lui Cromwell si care
cauta sa-si mentina avantajul in ciuda comploturilor reactiunii si impotriva rascoalelor taranesti,
Locke apartine unei burghezii care, la 1688 consimtise sa imparta conducerea statului cu
regalitatea care trebuia tinuta in frau. El va declara deci ca contractul social este facut de
particulari cu regele tarii, ca acesta este dator sa-l respecte, ca nu poate abuza de puterea sa prin
incalcari arbitrare si ca cetatenii sunt in drept sa rezilieze contractul daca monarhia isi depaseste
sau incalca mandatul'.

John Locke considera ca institutiile politice care consacra victoria burgheziei si a nobilimii, izvorasc
dintr-o realitate obiectiva economica si sociala.

Dar, spune el, nu toate institutiile pot fi justificate, ci numai acele institutii care corespund ratiunii si
fericirii oamenilor.
Deci, teoretic este posibila faza in care anumite institutii sa poata sa corespunda fericirii umane.
Fericrea consta, dupa Locke, in asigurarea pacii, a armoniei si securitatii in plan social.

El considera ca nici starea naturala nu este perfecta pentru ca drepturile oamenilor erau asigurate
prin forta fizica a fiecaruia.
Tocmai datorita acestei situatii oamenii au stabilit un contract cu institutiile de stat.
Daca statul incalca drepturile stabilite prin contract, considera Locke, poporul poate si are dreptul
sa se revolte.
In felul acesta, el justifica revolutia engleza care avusese loc.

Monarhia constitutionala este forma de guvernamant cea mai potrivita, este forma ideala -in
conceptia sa.
Locke face, deasemenea, o distinctie intre diversele puteri in stat.

Dupa convingerea sa in statul englez contemporan lui, ar exista urmatoarele puteri:


a) Putere legislativa (puterea suprema, care edicteaza legi obligatorii);
b) Puterea executiva (ca putere a monarhului);
c) Puterea federativa (atribuita statului, o putere a regelui).
El considera, ca functionarea in bune conditii a Constitutiei pretinde separarea puterii legislative de
puterea executiva, ceea ce inseamna ca Parlamentul fiind puterea suprema si marea nobilime, are
controlul asupra statului.
Ca o concluzie,
In analiza ideilor social-politice ale perioadei revolutiei burgheze din Anglia trebuie avut in vedere
ansamblul factorilor sociali.
Revolutia engleza nu poate fi redusa la cauze religioase.
Cauzele de ordin economic si social se impletesc cu cele de natura religioasa.
Puritanismul englez a semnificat, intr-un anumit sens aplicarea calvinismului la conditiile Angliei.
Astfel, puritanismul justifica nu numai imbogatirea, ci si spiritul de afaceri.

In doctrina puritanista isi au obarsia conceptiile individualiste si utilitariste engleze, premise ale
unui liberalism specific.
Desigur au existat si reactii conservatoare, retrograde, care incercau sa contracareze noile idei.

Robert Filmer, in lucrarea sa Patriarhia acredita ideea ca regii detin puterea prin mostenirea de la
Adam si prin urmare regele are puteri nelimitate.
Regele raspunde fata de Dumnezeu, dar nu si fata de parlament, deoarece acesta ar fi doar un
organ consultativ.
Deci, subordonarea puterii regelui fata de puterea divina si a parlamentului regelui -teza teologicopolitica de tipul celor din Evul Mediu.

Anda mungkin juga menyukai