Revolutia burgheza din Anglia, inceputa inca din secolul al XVII-lea, se termina victoriasa in
secolul al XVIII-lea.
Pe acest fond se dezvolta o puternica doctrina politica progresista.
Francis Bacon (1561-1629)
Ca lord-cancelar al Angliei din timpul reginei Elisabeta, el a cunoscut din propria-i experienta marile
probleme politice. Este parintele materialismului modern.
Intre operele sale cu implicatii politice:
Eseuri despre morala, economie si politica (1579);
Noua Antlantida (1604), lucrare in care propune un nou model de societate, un nou tip de stat.
Aceasta societate, sau 'Veacul de aur', cum il numeste el, are menirea de a elimina mizeria si
nedreptatea sociala.
Bacon elaboreaza teze cu pronuntat caracter politic.
Astfel, el propune un stat centralizat puternic.
Ca si Morus, care spunea ca, 'oaia l-a mancat pe om', el combate acumularea primitiva de capital.
O idee esentiala este aceea a combaterii si respingerii nedreptatilor sociale, explicate de el prin
existenta privilegiilor nobiliare.
Nobilimea este, dupa el, o clasa nepriceputa, de trantori si de inactivi.
Totusi o monarhie in care nu exista o nobilime este un pur despotism sau o tiranie absoluta (ca la
turci), deoarece nobilimea tempereaza puterea suveranilor.
Aceasta ar fi semnificatia 'nobilimii democrate'.
Statul -spune el- trebuie sa faca anumite promisiuni, care sa trezeasca niste sperante, chiar daca
ele nu sunt si nu vor fi realizabile.
'Desigur unul dintre cele mai bune remedii impotriva nemultumirilor este cel de a promite reforme
politice, hranind oamenii cu sperante si amagindu-i. Procedeul oricarei conduceri intelepte este de a
intretine sperante in inimile oamenilor, chiar daca nu se pot satisface, astfel incat nici un rau sa nu
apara iremediabil'.
Aceasta ciocnire de interese individuale pe plan social duce la o continua stare de incordare intre
indivizi, stare care este definita si de principiul: 'Bellum omnium contra omnes' (Razboiul tuturora
impotriva tuturora).
Aceasta stare poate fi depasita numai printr-o conventie intre indivizi si stat, care asigura un
compromis bazat pe concesii mutuale.
Aceste concesii mutuale duc la conventii mutuale pe baza unui sistem de drept (public) ce trebuie
respectat.
Eroarea lui Hobbes este aceea de a considera omul ca fiinta antisociala.
Statul este un factum, adica acela care rezolva toate problemele din societate:
'In afara statului, spune el, domnesc patimi, razboaie, teama saracie, josnicie singuratate, salbaticie
ignoranta, bestialitate si in stat domneste ratiunea, pacea, siguranta, fericirea, relatiile sociale,
cunoasterea, bunavointa.'
Miscarea nivelatorilor
Dupa ei, toti oamenii sunt egali in fata legilor si toti au dreptul sa participe, prin reprezentanti, la
elaborarea legislatiei si a sistemului de drept.
In conceptia nivelatorilor, Parlamentul nu are decat anumite puteri limitate, cu care a fost investit
de popor.
Deci, puterile parlamentului sunt delegate, iar Camera Lorzilor trebuie desfiintata, deoarece
mentine si legifereaza deosebirile sociale flagrante intre indivizi.
In spiritul teoriei dreptului natural, nivelatorii cer ca nimeni sa nu poate fi pedepsit pentru fapte
care nu sunt infractiuni in sistemul de legi. De aceea ei propun organizarea unei justitii populare, cu
judecatori alesi de popor, pentru a veghea la elaborarea si aplicarea legilor.
O alta idee sustinuta de nivelatori priveste Libertatea religiei conceputa pe baze democratice, adica
prin preoti alesi de catre credinciosi din randul credinciosilor.
Ceea ce retine atentia in mod deosebit in programul nivelatorilor este faptul ca limitau revendicarile
lor la egalitate, pe care, in fond, o reduceau la egalitatea politica.
Urmarind egalizarea, nivelatorii se opun comunizarii sau impartirii bunurilor.
La fel, in cea ce priveste dreptul la vot, nivelatorii il limiteaza la proprietarii de case, de pamant si
de avere in general.
Ideologia diggerilor
Miscarea nivelatorilor a avut si o aripa mai radicala, mai revolutionara, 'aripa de stanga', numita
diggeri sau sapatorii.
Ei reprezentau, in cadrul mai larg al miscarii nivelatorilor, nazuintele paturilor sociale sarace, atat
din orase cat si de la sate.
Diggerii aveau inscrise in programul lor teze ca cea privind inlaturarea sclaviei, sclavia fiind
considerata o plaga sociala.
Sclavia, spun ei, poate fi inlaturata prin desfintarea regalitatii, prin inlaturarea lorzilor, prin
inlaturarea celor avuti, a proprietatii private asupra pamanturilor si prin instaurarea Republicii.
In conceptia lor republica trebuie condusa de reprezentantii poporului.
Ei solucitau inlaturarea statului absolutist, deoarece aceasta ocrotea proprietatea si exploatarea.
Republica trebuie sa asigure proprietatea comuna.
Noua societate ar fi trebuit sa duca la obligativitatea muncii si repartitia dupa nevoi.
Miscarea independentilor
Revolutia, spuneau ei, trebuie infaptuita chiar daca aceasta va presupune decapitarea regelui Carol.
Totusi, teza lor contine anumite teze inconsecvente, printre care chiar aceea a impotrivirii fata de
revendicarile maselor.
Ei considera ca trebuie avuta in vedere o anumita proportie, deci, aceea de a ridica masele pana la
un anumit nivel al cerintelor de ordin economic, social, politic.
Deasemenea, ei militeaza pentru restrangerea dreptului de vot si instituirea unei republici
aristocratice.
Nascuta ca un compromis intre burghezie si nobilime, miscarea independentilor accepta in cele din
urma monarhia constitutionala.
Renumitul ganditor si filozof social-politic, John Locke este cel mai tipic exemplu al compromisului
dintre burghezie si nobilime.
O apreciere interesanta cu privire la tezele lui Locke formuleaza filozoful roman Dan Badarau, care
scria:
'Opera lui John Locke oglindeste cu destula fidelitate aspiratiile social-politice ale vremii, precum si
orintarea acesteia, in marea faza a luptei pe care o da pentru cucerirea puterii si care va culmina
prin triumful ce-l va inregistra la 1688, cand parlamentul, reprezentand interesele negustorilor,
bancherilor si armatorilor, il va inlocui pe monarhul absolut Iacob II Stuart cu regele Wilhelm III de
Orania, pentru ca apoi sa fie nevoit sa imparta puterea cu aristocratia'.
Deasemenea, facand o paralela intre Hobbes si Locke, deci o paralela intre cele doua epoci, acelas
autor remarca:
'Daca Hobbes vorbea in numele unei burghezii care cucerise puterea cu ajutorul lui Cromwell si care
cauta sa-si mentina avantajul in ciuda comploturilor reactiunii si impotriva rascoalelor taranesti,
Locke apartine unei burghezii care, la 1688 consimtise sa imparta conducerea statului cu
regalitatea care trebuia tinuta in frau. El va declara deci ca contractul social este facut de
particulari cu regele tarii, ca acesta este dator sa-l respecte, ca nu poate abuza de puterea sa prin
incalcari arbitrare si ca cetatenii sunt in drept sa rezilieze contractul daca monarhia isi depaseste
sau incalca mandatul'.
John Locke considera ca institutiile politice care consacra victoria burgheziei si a nobilimii, izvorasc
dintr-o realitate obiectiva economica si sociala.
Dar, spune el, nu toate institutiile pot fi justificate, ci numai acele institutii care corespund ratiunii si
fericirii oamenilor.
Deci, teoretic este posibila faza in care anumite institutii sa poata sa corespunda fericirii umane.
Fericrea consta, dupa Locke, in asigurarea pacii, a armoniei si securitatii in plan social.
El considera ca nici starea naturala nu este perfecta pentru ca drepturile oamenilor erau asigurate
prin forta fizica a fiecaruia.
Tocmai datorita acestei situatii oamenii au stabilit un contract cu institutiile de stat.
Daca statul incalca drepturile stabilite prin contract, considera Locke, poporul poate si are dreptul
sa se revolte.
In felul acesta, el justifica revolutia engleza care avusese loc.
Monarhia constitutionala este forma de guvernamant cea mai potrivita, este forma ideala -in
conceptia sa.
Locke face, deasemenea, o distinctie intre diversele puteri in stat.
In doctrina puritanista isi au obarsia conceptiile individualiste si utilitariste engleze, premise ale
unui liberalism specific.
Desigur au existat si reactii conservatoare, retrograde, care incercau sa contracareze noile idei.
Robert Filmer, in lucrarea sa Patriarhia acredita ideea ca regii detin puterea prin mostenirea de la
Adam si prin urmare regele are puteri nelimitate.
Regele raspunde fata de Dumnezeu, dar nu si fata de parlament, deoarece acesta ar fi doar un
organ consultativ.
Deci, subordonarea puterii regelui fata de puterea divina si a parlamentului regelui -teza teologicopolitica de tipul celor din Evul Mediu.