Shakespeare

Marin Sorescu
Shakespeare a creat lumea n sapte zile.
n prima zi a facut cerul, muntii si prapastiile sufletesti
n ziua a doua a facut rurile, marile, oceanele
Si celelalte sentimente
Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei si Ofeliei,
Lui Othelo si altora, Sa le stapneasca, ei si urmasii lor,
n vecii vecilor.
n ziua a treia a strns toti oamenii
Si i-a nvatat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznadejdii,
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
Pna s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si niste indivizi care ntrziasera.

Creatorul i-a mngiat pe cap cu compatimire,
Si le-a spus ca nu le ramne de ct sa se faca
Critici literari
Si sa-i conteste opera.
Ziua a patra si a cincea le-a rezervat rsului.
A dat drumul clovnilor

Sa faca tumbe,
Si i-a lasat pe regi, pe mparati
Si pe alti nefericiti sa se distreze.
n ziua a sasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtuna,
Si l-a nvatat pe regele Lear
Cum trebuie sa poarte coroana de paie.
Mai ramasesera cteva deseuri de la facerea lumii
Si l-a creat pe Richard al III-lea.
n ziua a saptea s-a uitat daca mai are ceva de facut.
Directorii de teatru si umplusera pamntul cu afise,
Si Shakespeare s-a gndit ca dupa atta truda
Ar merita sa vada si el un spectacol.
Dar mai nti, fiindca era peste masura de istovit,
S-a dus sa moara putin.

Trebuiau s poarte un nume

Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
n care luna si avea cuibar rotit.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea s spuna
Seara n jurul focului poezii "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".
Dar fiindca auzeau mereu
Latrnd la stna lor cinii,
Plecau s se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.
n timpul care le ramnea liber
ntre doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor nduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Brsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari romnesti.

Au mai existat si niste codri adnci

Si un tnar care vorbea cu ei,
ntrebndu-i ce se tot leagana fr vnt ?
Acest tnar cu ochi mari,
Ct istoria noastra,
Trecea batut de gnduri
Din cartea cirilica n cartea vietii,
Tot numarnd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care i ieseau mereu fr sot.
Au mai existat si niste tei,
Si cei doi ndragostiti
Care stiau s le troieneasca toata floarea
ntr-un sarut.
Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.
Si pentru ca toate acestea
Trebuiau s poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.