Anevrismul aortei (din greaca veche

aneurysma=dilatare) reprezinta o dilatare patologica a

unui segment al aortei, cu tendinta la expansiune si
ruptura. El poate afecta toate segmentele aortei.
Anevrismele aortei sunt clasificate in diferite moduri.
Dupa forma, se numesc fusiforme (cand dilatarea este
simetrica si afecteaza toata circumferinta vasului) sau
sacciforme (dilatare este asimetrica si afecteaza doar o
parte a circumferintei aortei).
Daca zona anevrismala intereseaza atat aorta descendenta
toracica cat si cea abdominala se numeste anevrism
toracoabdominal.
Simptomele apar de regula atunci cand anevrismul este
mare si se manifesta prin durere (produsa de tensiunea
crescuta asupra peretelui aortei sau prin compresia
organelor din jur) sau apar in cazul unor complicatii:
tromboza peretelui anevrismului (formarea de cheag
de sange in interiorul sau care blocheaza originea unor
vase care iriga diferite organe) sau ruptura peretelui,
numita disectie de aorta (o complicatie grava cu risc
vital).
In cazul anevrismelor de aorta ascendenta care
intereseaza si inelul aortic, apar oboseala si dispnee la
efort cauzata de insuficienta aortica. Investigatii
-Ecografia cardiaca transtoracica: se vad bine anevrismele
de aorta ascendenta si de crosa aortica.
-Ecografia cardiaca transesofagiana: se vizualizeaza
intreaga aorta toracica.

-Ecografia abdominala este utila pentru anevrismele de

aorta abdominala.
-Aortografia este o metoda invaziva, foloseste substanta de
contrast, iradiaza si se foloseste rar.
-Radiografia este o metoda nedureroasa, iradiaza si
depisteaza doar anevrismele de aorta ascendenta.
-Tomografia computerizata(CT) este utila in masurarea
extinderii anevrismului si diametrului acestuia. Are
dezavantajul ca iradiaza si foloseste substanta de contrast.
-Rezonanta magnetica nucleara(RMN) este la fel de utila
ca CT, este o metoda neinvaziva, nu iradiaza si nu necesita
substanta de contrast. Majoritatea centrelor prefera CT in
masurarea extensiei si diametrului anevrismului.
Tratament
-in cazul anevrismelor aortice mici, urmarire periodica si
corectarea factorilor de risc(renuntare la fumat, controlul
medicamentos al hipertensiunii arteriale, scaderea
colesterolului din sange si corectarea diabetului zaharat);
-evitarea efortului fizic intens si a traumatismelor;
-tratamentul medicamentos se adreseaza pacientilor cu
anevrisme mici, unde riscul de complicatii nu este mare,
sau la pacientii cu speranta de viata mica (varsta inaintata,
boli terminale) si risc operator mare. Are ca scop in primul
rand corectarea factorilor de risc. Se utilizeaza diferite
clase de medicamente: beta blocante (metoprolol,

nebivolol, atenolol, carvedilol), inhibitorii enzimei de

conversie a angiotensinei (perindopril; enalapril; ramipril,
zofenopril), blocanti de receptori ai angiotensinei
(valsartan, telmisartan; irbesartan, candesartan), blocante
ale canalelor de calciu (amlodipina, lecarnidipina), pentru
hipertensiune arteriala; statine (simvastatina,
atorvastatina, rosuvastatina) pentru dislipidemie. In unele
studii s-a constatat ca tratamentul cu beta blocante sau
blocanti de receptori de angiotensina, reduce ritmul de
expansiune a anevrismului;
-tratamentul chirurgical: se adreseaza pacientilor cu
anevrime mari, cu risc de rupture (de regula riscul de
disectie creste foarte mult daca anevrismul are un
diametru peste sase centimetri) sau pacientilor cu
anevrime mici dar cu complicatii(disectie, compresie,
durere).
Tratamentul chirugical poate fi endovascular sau prin
chirurgie clasica.
-tratamentul endovascular presupune protezarea portiunii
anevrismale: se introduce in aorta (printr-o artera) un
dispozitiv (stent) care exclude zona anevrismala care dupa
aceea se trombozeaza. Acest tip de tratament este mai
putin invaziv, are risc peri si postoperator mai mic,
spitalizare si recuperare mai scurta ca durata. Se poate
folosi insa doar in anumite anevrime ale aortei in functie
de anatomia lor (de regula la cele de aorta descendenta).
Chirugia clasica (vasculara) presupune inlocuirea
portiunii anevrismale cu o proteza sintetica. Are riscuri

mai mari si recuperarare si spitalizare mai lunga. Este

metoda cel mai des folosita si se recurge la ea atunci cand
diametrul anevrismului depaseste 5,5-6 cm indiferent de
segmentul afectat (pentru anevrismele asimptomatice si
necomplicate).