Alexandru Macedonski

Sub conducerea lui apare in 1880 revista "Literatorul". Are volume de poezii dintre care amintim Excelsior, Poeme,
Flori sacre. Are opere scrise in limba franceza. El este cunoscut in literatura mai ales ca poet al noptilor si ca
teoretician al simbolismului.

Poet al noptilor. Dupa modelul noptilor lui Alfred de Musset, Macedonski publica un ciclu de 11 nopti cu tema
variata. Dintre acestea "Noaptea de Aprilie" si "Noaptea de Septembrie" au ca tema dragostea. "Noaptea de Iunie"
urmareste pozitia jalnica a poetului in societate. In "Noaptea de Ianuarie" isi exprima solidaritatea cu cei ce sufera in
chip demn "ridicand lupta vietii in frunti semete de eroism". In "Noaptea de Februarie" ia apararea femeii decazute.
"Noaptea de Mai" este un imn dedicat naturii vindecatoare de nevroze" care comunica omului forta ei innoitoare
"Noaptea de Decemvrie".
Noaptea de decemvrie
"Noaptea de decemvrie" s-a dezvoltat dintr-o legenda in proza intitulata "Meka si Meka", publicata de Macedonski
in "Romanul" lui C. A. Rosetti din 13 ianuarie 1890. Legenda vorbeste despre Mohamed - ben - Hassan, care il
sfatuieste inainte de moarte pe fiul sau Ali sa mearga la cetatea sfanta Meka pentru a obtine iertarea pacatelor lui.
Conditia pentru aceasta era sa nu se abata de la calea dreapta. Ali strabate cu caravana in linie dreapta pustiul si
moare inainte de a pune piciorul in Cetatea Sfanta. In acelasi timp Pocitan - ben - Pehlivan, un zdrentaros pornit
odata cu el la drum si urmand o cale ocolita ajunge la Meka. Sensul pe care l-a extras Macedonski din aceasta
legenda este asemanator cu acela pe care Eminescu il scotea in Luceafarul din basmul "Fata in gradina de aur".
Ca in orice poem romantic, planul real alterneaza in "Noaptea de decemvrie" cu cel fantastic, al visului. La inceput,
vedem pe poetul de geniu "trasnit de soarta" cuprins de un somn adanc in camera-i pustie cu focul stins, inconjurat
de umbre, ca de nameti:
"Pustie si alba e camera moarta
Si focul sub vatra se stinse scrumit
Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta,
Cu nici o schinteie in ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit"
Se aud geamatul viscolului si urletele sinistre de lupi, realitati externe, dar si
simboluri ale zbuciumului interior ale fapturii "de huma".
Deodata o flacara izbucnita
sub forma unui arhanghel de aur, inspiratia, preface pe poet intr-un print arab tanar,
emir al Bagdadului, bogat, posesor de gramezi de argint si de aur, jaruri cu pietre
scumpe, arme de pret, cai repezi, palate si gradini parfumate de roze si crini:
"Si el e emirul, si are-n tezaur,
Movile inalte de-argint si aur,
Si jaruri de pietre cu flacari de sori;
Hangiare-n tot locul, oteluri cumplite
In grajduri, cai repezi cu foc in copite,
Si-ochi imprejuru-i ori spuza cu flori".
Ca si poetul care a faptuit opere marete, bogatul emir nu este multumit de bogatia sa, el fiind chinuit de dorinta
gloriei.

Pentru el atingerea absolutului inseamna cetatea Meka:

"Spre Meka-l rapeste credinta-vointa,
Cetatea prea sfanta il cheama in ea,
Ii cere simtirea, ii cere fiinta,
Ii vrea frumusetea tot sufletu-i vrea
Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta".
Constient ca idealul nu e usor de atins, ca cetatea sfanta Meka este despartita de Bagdad printr-un desert, metaforic
numit "o mare aprinsa de soare", emirul se pregateste totusi sa-l strabata cu orice risc. In fruntea unei caravane de
armasari si camile, emirul pleaca in zori salutat de aurora si condus de multime pana la portile orasului.
La fantana umbrita de curmali unde se opreste sa bea apa, printul zareste un om pocit, in zdrente, dar cu o privire
vicleana care ii marturiseste ca se indreapta spre acelasi loc. Emirul isi pune intrebarea, daca acest zdrentaros va
ajunge la Meka. El care a renuntat la bogatii pentru a merge la Meka este increzator in fortele sale, isi intelege
aspiratiile ca pe o chestiune de onoare si nu concepe sa ocoleasca obstacolele la fel ca si Hyperion. Printul alege
drumul drept, ia pustiul in piept, indura zile de-a randul sub flacari de soare setea pe care si-o potoleste la razele
oaze, ce ii ies in cale. In vreme ce insotitorii mor cate 3-4 odata, caii si camilele cad, apa si hrana scade, pasarile de
prada dau tarnale, cetatea riscata ramane departe de orizont. Emirul ramane in cele din urma singur pe camila ce
sovaie, si are o clipa mirajul orasului sfant si posedat de fata morgana naluca inchipuirilor sale, se grabeste sa ajunga
la Meka. Acesta are ziduri albe, poame de aur, porti de topaze si turnuri de argint, dar regina trufasa a magiei,
frumoasa Meka este, ca orice ideal de desavarsire, ca perfectiunea pentru artist, de neatins. Marea arta cere efort sau
sacrificiu si poetul ce viseaza, emirul in drum spre cetatea sfanta, moare intr-o incordare suprema, nu insa inainte de
a-si vedea visul cu ochii, fie si numai sub forma de iluzii.
Poetul spune ca succesul inteles in chip vulgar este rezervat numai spiritelor
inferioare, ca acel zdrentaros care urmand drumul ocolit ajunge la Meka.
Ca si Luceafarul lui Eminescu, "Noaptea de decemvrie" se termina cu izolarea poetului de lumea ostila, din jurul
sau, incapabila de a intelege avantul creator, efortul artistului de a se desavarsi, de a atinge perfectiunea.
In cadrul poeziei Macedonski foloseste simbolul. Astfel arhanghelul de aur este simbolul inspiratiei, "elementul
hotarator pentru opera unui artist. Framantarile creatorului in timpul elaborarii unei opere de arta are ca simbol
vantul, crivatul, urletul lupilor. Emirul reprezinta credinta nestramutata intr-un ideal, capacitatea omului de a ramane
fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul pocit este simbolul omului comun, capabil de
compromisuri. Drumul ocolit strabatut de omul pocit este simbolul eticii inferioare a omului comun.
Poetul foloseste epitete simple, duble si triple, asociatii noi pe baza principiului corespondentelor, a intrepatrunderii
senzatiilor de vaz, auz si miros, vorbind, de exemplu de un viscol albastru. Alte elemente simboliste pe care le gasim
in poezie sunt neologisme: tremol, monolit, solfi, blondete, nume de pietre scumpe, topaze, alabastru. In deosebi
refrenul si repetitia dau poemului o cadenta melodioasa, un farmec muzical propriu. Poezia este scrisa in ritm
amfibrahi si metru de 12 silabe. Poetul aduce inovatii de ordin tehnic, in primul rand in dispozitia rimelor. Strofele
sunt senarii (6 versuri) cu o rima incrucisata si trei rime alaturate. Unele versuri au functie de refren, altele sunt
repetate cu mici schimbari obsedant.
In ultimii ani ai vietii Macedonski a compus un numar apreciabil de poezii cu forma fixa, rondeluri.
Acestea sunt grupate in 5 cicluri: Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vanturi, Rondelurile rozelor,
Rondelurile senei si Rondelurile de portelan. Aceste cicluri au fost adunate si publicate postum in 1927 cu titlul
"Poema rondelurilor". Dintre aceste rondeluri putem aminti "Rondelul rozei ce infloreste" in care poetul exprima
emotia pe care i-o trezeste inflorirea trandafirului. Macedonski se insenineaza contempland frumosul, simtind ca
natura ii ofera recompensa pentru suferintele vietii. El uita necazurile imobilizandu-si existenta prin arta:

"O roza-nfloreste, suava

Ca nor risipit e necazul.
Puternic ma poarta extazul
Spre-o nalta si tainica slava."
O alta latura a activitatii lui Macedonski este aceea de teoretician al simbolismului. Pentru el ideea de poezie este
egala cu spontaneitatea.
In articolul "Poezia viitorul" sau "Despre logica poeziei" el considera poezia in primul rand forma si muzica.
Originea poeziei se afla in misterul universal si se construieste dupa o logica proprie. El afirma "arta versurilor este
nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii". El pune in evidenta capacitatea de sugestie a poeziei, suveranitatea
emotiei artistice. Macedonski este adept al instrumentalismului, la el aparand ideea de sinestezie. Macedonski a
deschis orizontul liricii romanesti prin noi motive poetice, forme noi de poezie si specii noi.

Poemul Noaptea de decemvrie a fost scris la 27 decembrie 1901 si a fost inclus in ciclul de poezii Flori sacre. A
aparut initial in revista macedonskiana "Torta morala", in anul 1902. Poetul creeaza Noaptea de decemvrie pornind
de la o legenda in proza Meka si Meka scrisa si publicata de el in ziarul lui C. A. Rosetti, "Romanul" din 13 ianuarie
1890. Macedonski manifestase si pana atunci predilectie pentru exoticul oriental, ilustrat atat de frecvent in multe
din ciclurile sale de versuri de la Excelsior pana la Poema rondelurilor. Aceasta tendinta catre exoticul oriental venea
din contactul cu poezia franceza, indeosebi cu cea parnasiana si simbolista.
Meka si Meka contine o parabola dictata de inspiratia "cu limba de foc" intr-o noapte de decembrie, cu ger si
zapada, a unui poet sarac si in dezacord cu lumea guvernata de vanitate si aur. Scrierea in proza valorifica o legenda
orientata in care Mahomet Ben Hassan - Ben Ali lasa cu limba de moarte fiului sau Ali recomandarea de a nu se
abate niciodata in viata de la calea cea dreapta. il sfatuieste, totodata, sa se duca, asa cum trebuie sa faca orice
credincios musulman, la cetatea sfanta Meka, pentru a putea obtine astfel iertarea pacatelor. Ascultand de indemnul
parintelui sau Ali porneste in pelerinaj la Meka, insotit de un mare convoi de camile si servitori, cu multe provizii de
drum, hotarat sa strabata pustiul arab pe drumul cel drept. in acelasi timp, spre aceeasi tinta porneste si Pocitan-BenPehlivan, un cersetor respingator la infatisare. Desi este invitat de Ali sa mearga in fastnosul sau convoi, Pocitan
refuza, alegand, spre a ajunge la Meka, niste cai ocolite dar mai usor de strabatut. Ali isi continua insa drumul prin
pustiu; dar marile dificultati ale calatoriei nu pot fi invinse si convoiul piere, oamenii si camilele murind rand pe
rand, pana cand emirul, sleit de puteri si ramas singur, moare si el, inainte de a-si fi putut vedea visul cu ochii, caci
imaginea Mekai ramane o iluzie inselatoare ca fata morgana. in schimb, hidosul Pocitan-Ben-Pehlivan ajunge la
cetatea sfanta. in timp ce emirul trece pragul "Mekai ceresti", Pocitan trece pragul "Mekai pamantesti" si de aici si
titlul poemei in proza Meka si Meka.
Dupa 11 ani, Macedonski revine asupra subiectului si, decantand in materia parabolei in "Romanul" noi intelesuri
simbolice, da nastere celei mai valoroase dintre Noptile sale.
Din aceasta parabola, poetul a dezvoltat in magistralul sau poem ideea fundamentala a statorniciei credintei intr-un
ideal, al caii drepte, neabatute a omului superior hotarat sa infranga toate piedicile care i-ar sta in cale. in viziunea
unei cetati care-si indeparteaza zidurile dinaintea emirului dornic de a ajunge la ea, vedem tragedia idealului in veci
neatins. Poezia simbolizeaza drama geniului, asemenea Luceafarului eminescian, intr-o evocare de elevata
inflacarare, reprezentativa pentru intreaga conceptie a poetului si, poate si mai mult, pentru drama propriei sale
existente, fascinata de vis, himera si ideal, irealizabil ca orice absolut. Cu alte mijloace, cei doi poeti inruditi pana la
un punct si prin substanta esteticii romantice, diferentiaza, fiecare in felul sau, etica omului de geniu de cea a
oamenilor de rand. Emirul alergand de-a lungul imensitatii desertului arab este simbolul foarte limpede al sufletului
omenesc insetat de absolut, atras de "o sfanta cetate a idealului", care in poemul macedonskian este Meka.
Structura poemului se organizeaza in functie de aceste continuturi, pe trei
momente principale sau, altfel spus, pe doua parti legate intre ele de motivul inspiratiei. in aceasta poezie, poetul
surprinde deopotriva, prin alternarea continua a planului real cu cel fantastic si tendinta sociala, protestatara,

provocata de soarta tragica a geniului in societatea care, nepasatoare, il lasa pe poet sa moara in mizerie. Revenind la
structura poemului distingem urmatoarele momente:
1.) Imaginea creatorului infatisat in context social la modul simbolic (versurile 1-28). Mediul ambiant si natural ii
este ostil poetului. Este o realitate neconvenabila acestuia si de aici nevoia de a o converti in una convenabila:
"Pustie si alba e camera moarta / si focul sub vatra se stinge scrumit / Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta / Cu nici o
scanteie in ochiu-adormit / Iar geniu-i mare e-aproape un mit / si nici o scanteie in ochiu-adormit";
2.) Motivul inspiratiei (versurile 29-39) - parte in care poetul isi cauta conditia lui de artist in "flacara vie" a
inspiratiei: "Dar scrumul sub vatra, deodata, clipeste / Pe ziduri, alearga albastre naluci / O flacara vie pe cos
izbucneste / Se urca, palpita, trosneste, vorbeste / - Arhanghel de aur cu tine ce-aduci? / si flacara spune: "Aduc
inspirarea / Asculta si canta, si tanar refii." Astfel se realizeaza saltul din cotidian in fantastic, din material in
spiritual, dintr-o realitate intr-o alta, transfigurata artistic, inchipuita de energia sufleteasca a poetului. Cititorul
patrunde pe nesimtite pe aceasta poarta, fiind intampinat de imaginea mirifica a Bagdadului, in care poetul e insusi
emirul stralucitului oras al lumii orientale. Sub raport stilistic, simbolul devine figura poetica centrata in primele
doua parti pentru a zugravi datele materiale ale conditiei poetului in relatia lui cu societatea. Campia "pustie si alba",
"camera moarta", "viscolu-albastru", "ochiu-otelit al lumii", "lupii groaznici" ce s-aud "Cum latra, cum urla, cum
urca / Un tremol sinistru" sunt toate simboluri ale acestei conditii damnate a artistului.
3.) Lupta pentru atingerea absolutului, prezentata in chip alegoric-simbolic (versurile 40-227). Parte a treia
dobandeste o mai pronuntata tenta epica. Un sir de momente infatiseaza succesiv pe bogatul emir in diferite ipostaze
ale evolutiei sale simbolice:
a) Mirajul cetatii preasfinte, Meka, devine pentru printul "rozului Bagdad" o adevarata obsesie.
b) Despartindu-se de "roza idila" a Bagdadului, emirul intalneste pe drumetul "zdrentaros si pocit", de care apoi se
desparte, fiecare urmandu-si drumul sau simbolic. c) Printul, strabate drumul drept, sacrificandu-si caravana si
servitorii, ajungand el insusi la capatul puterilor.
d) Din amorteala disperarii il scoate viziunea inselatoare a Mekai.
e.) in timp ce Meka imbraca haina fetei morgana, emirul vede intrand pe sub portalurile Sale, cersetorul zdrentos.
f.) Emirul moare sub "jarul pustiei". in finalul poemului, Macedonski descifreaza definitiv simbolurile poemei,
dovedindu-se adeptul doctrinei estetice a romanticilor:
"Dar luna cea rece, s-acea dusmanie
De lupi care urla - s-acea saracie
Ce-aluneca zilnic spre ultima treapta
Sunt toate pustia din calea cea dreapta,
s-acea izolare, s-acea dezolare,
Sunt Meka cereasca, sunt Meka cea mare".
Prin tema, ideologie si simbolistica, poetul e romantic; prin vraja muzicala a textului, prin cultul pietrelor pretioase,
prin predilectia nuantei cromatice, Macedonski e simbolist. Astfel dupa ce exercitiile sterile ale instrumentalist simbolismului se consumasera, poetul realiza in Noapte de decemvrie o stralucita sinteza intre traditia romantica si
elementele novatoare ale simbolismului.
Versificatia: metafore, epitete, epitete ornante, plasticizate sau cromatice, metonimia (55), sinecdoca (vers. 58-62),
repetitia unui cuvant cheie (112-114; 129-130; 198-209) sau cuvinte ce apartin aceluiasi camp semantic: rapeste,
cheama, cere, folosirea refrenului.
Caracterizarea emirului din poemul Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski
Alexandru Macedonski este teoreticianul curentului simbolist care deine meritul de a fi racordat poezia romn la
noua micare european. Pozia lui Noapte de decemvrie a fost publicat prima oar in anul 1902 in revista
Fora moral.
Ipostaza emirul este adus in mod simbolic de un arhangel de aur i reprezint dimensiunea romantic a
universului poetic, sugerat de simbolul Bagdadul cae era considerat de romantici oraul basmului oriental al celor
1001 de nopi, locul de evaziune intr-un decor mirific, din faa realitilor sociale.

Emirul este un erou excepional in imprejurri excepionale, de basm: i el e emirul, i are-n tezaur, // iochi mprerjuru-i ori spuz ori flori.
Tabloul de natur, in care se desfoar existena lui, este realizat in culori pastelate. El posed, in lumea
pmintean, tot ceea ce individul ii poate dori: bogia fabuloas, alctuit din movile de argint i de aur i
din grmezi de pietre preioase; vitejia i eroismul, sugerate de metonimia oelurilor cumplite, reprezentind
armele sale de lupt; caii cu foc in copite, care l ajut s-i nfrnte adversarii; tinereaea, frumuseea,
impetuozitatea i puterea absolut asupra supuilor si. Scriitorul repet sub form de exclamaii retorice
numele oraului Bagdad, pe care-l stpnea emirul su. Totodat, el reia versul laitmotiv, prin ccare definete
armonia personalitii emirului i condiia lui de excepie printre muritori: i el e emirul, i toate le are. el
este nemulumit de condiia sa uman, pe care o apreciaz drept limitat i incomplet i viseaz permanent si depeasc propria condiie printr-o fapt de excepie, care s-l plaseze deasupra sorii obinuite a
oamenilor. In ciuda faptului c e tinr, e farmec, e trsnet, e zeu, intreaga lui fiin se subsumeaz idealului
propus. Cetatea visat i cere simirea, i cere fiina,/ i vrea frumuseea tot sufletu-i vrea, hotrirea
nestrmutat a eroului de a-i trece porile fiind reliefat prin repetiii verbale (cere, vrea), substantive
(fiina) i pronominale (formele in dativ posesiv i i i).
Spre deosebire de ceretor, care simbolizeaz drumul obinuit in via, parcurs prin acceptarea compromisurilor,
emirul semnific omul de excepie, care urmrete solitar atingerea idealului su. El se individualizeaz prin
caracterul excepional al elului urmrit, izolindu-se de semenii lui i ignorind voit soluia compromisurilor, a
vieii mediocre.
Dup parcurgerea drumului prin pustiu care sugereaz viaa srac pe care a dus-o poetul ( -acea dumnie/
De lupi care url), scriitorul l nfieaz pe emir sleit de efort, de suferinele indurate, de lipsurile acute,
aproape orbit de monotonia cromatic a nisipurilor. Sunt surprinse, in detaliu, reaciile fizice ale personajului pe
care cldura, foametea i setea l desfiguraser; tmplele i bteau, ochii i erau injectai de nisip i de snge,
simea junghiuri in piept i in pntece, iar nervii i erau ndrjii. Poetul accentueaz imaginea vizual a ochilor
emirului, care strluceau nefiresc, precum demonii cumplii. Abia mai pete, iar cmila ce-l poart ajunsese
la captul puterilor; are iluzia c vede in deprtare porile albe ale Meki, spre care se grbete cu ultimele
resurse. Eroul nu mai percepe realitatea i se abandoneaz exclusiv lumii nchipuirilor sale. Ii imagineaz cetatea
etern ca pe o construcie din basme, cu pori de topaze, cu tunuri de-argint. Este obsedat, pin i in
halucinaiile lui, de faptul c ceretorul plecat o dat cu el a reuit in aciunea sa, in timp ce el insui va
eua. Cmila ce-l transport ovie i cade pe drum, iar emirul moare sub jarul pustiei. Moartea lui in deertul
Arabiei coincide simbolic cu stingerea focului din odaia i din spiritul vlguit al poetului.
Acest poem dezbate problema condiiei artistului de geniu in lumea in care i-a fost menit s triasc i filosofia
vitalist a lui Macedonski const in aprecierea c viaa inseamn o necontint lupt petnru atingera oricrui ideal,
dar frumuseea ei st in eroismul acestei lupte, chiar dac elul propus nu poate fi, uneori, i atins.

Poemul "Noaptea de decemvrie" se incadreaza in cunoscutul ciclu al "Noptilor macedonskiene". Alcatuita din doua
parti si un episod de legatura, "Noaptea de decemvrie" simbolizeaza drama geniului. Poemul a fost comparat cu
"Luceafarul" lui Eminescu, in sensul ca ambele opere prezinta destinul nefericit al omului de geniu."Noaptea de
decemvrie" este o meditatie pe tema poetul si poezia si exprima drumul poetului de la estetica romantica, la cea
simbolica. "Luceafarul" este un poem liric, schema epica e doar cadrul, intamplarile si personajele sunt, de fapt,
simboluri lirice, metafore, in care se sintetizeaza idei filozofice, atitudini morale, stari de sensibilitate, o viziune
poetica.
In poezia lui Macedonski, emirul din Bagdad simbolizeaza geniul. El este un cautator al Absolutului, maret prin
statornicia credintei in ideal si tragic, prin destinul omului de geniu - Schopenhauer. Geniul nu este o simpla

hipertrofie a eu-lui, e acel eu care a aflat ca "este in noi ceva mai adanc decat noi insine".Geneza poemei "Noaptea
de decemvrie" are ca punct de plecare o legenda orientala. Un print arab, Ali-ben-Mahomed-ben-Hassan, primeste
cu limba de moarte de la tatal sau indemn de a nu se abate niciodata de la calea cea dreapta; Cu averea mostenita de
catre print, calauzit de cuvintele tatalui, acesta pleaca spre cetatea sfanta a musulmanilor, Meka, strabatand drumul
cel drept prin pustia araba.
Catre aceeasi tinta pleaca si cersetorul Pocitan-ben-Pehlivan, urmand "calea ocolita"; Convoiul printului piere, el
insusi murind, in cele din urma, dar, inainte de a-si da sufletul i se pare ca-l vede pe cersetorul care paseste pragul
cetatii sfinte, "al Mekai pamantesti", iar el, prin moartea sa, trece pragul Mekai ceresti (de aici, semnificatia titlului
poemului in proza).
In "Luceafarul", mitul genezei are o mare putere de a sugera momentul trecerii de la creat la increat, cand Luceafarul
- Hyperion - ajunge la Cer - Tatal, Demiurgul Cosmocrator : "{i din a chaosului vai / Jur imprejur de sine / Vedea can ziua cea de-ntai / Cum izvorau lumine ". Trecerea dincolo de aceasta limita o poate face doar in ipostaza de gand:
"El zboara, gand purtat de dor / Pan' piere totul, totul ".
Structura "Noptii de decemvrie" se organizeaza in functie de aceasta problematica astfel: Partea intai il prezinta pe
poet intr-o ambianta interioara si de natura, in masura sa ilustreze un spatiu al nepotrivirii; limbajul este dominat
netaforic, semnificand disconAZfor-tul relatiilor poetului cu lumea: "camera moarta", "intinsa campie", "viscolul
albastru", "salbatica fiara", "albul monolit".
Motivul inspiratiei - "Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?" - face posibil saltul din cotidian la fantastic, din real la
imaginar.
Partea a doua ofera un spectacol al lumii exotice, a orientului, componenta a recuzitei simboliste. Un pronuntat fir
epic este liantul episoadelor care alcatuiesc aceasta parte. Partea intai contine descrierea Bagdadului si a conditiei
emirului, posesor al atator bogatii: "Bagdadul, Bagdadul ! si el e emirul ... ". A doua parte contine mirajul cetatii
preasfinte, Meka, adevarata obsesie pentru printul oriental: "Spre Meka-l rapeste credinta - vointa / Cetatea
preasfanta il cheama in ea ... Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta ".
Partea a treia reprezinta hotararea emirului de a pleca spre cetatea visurilor sale si pregatirea pentru lungul si
anevoiosul drum.
Partea a patra este despartirea de mirificul Bagdad si intalnirea emirului cu pocitania de om.In partea a cincea, cei
doi isi urmeaza lungul drum simbolic - emirul strabate desertul in linie dreapta, traind drama pierderii stralucitei
caravane, el insusi sfarsind in cele din urma.In a sasea parte apare viziunea inselatoare a Mekai: "Emirul puterea si-o
strange / Chiar portile albe le poate vedea ... E Meka ! E Meka si-alearga spre ea ... dar Meka incepe si dansa sa
mearga "; Meka ramane insa "naluca in zarea pustiei", in vreme ce constata cu stupoare ca drumetul cel pocit intra in
cetatea sfanta.
In a saptea parte este prezentata moartea emirului, aflat "sub jarul pustiei".In a pota parte a poemei, poetul incepe
descifrarea simbolurilor: "Dar luna cea rece, s-acea dusmanie - / De lupi care urla - s-acea saracie / Ce aluneca zilnic
spre ultima treapta / Sunt toata pustia din calea cea dreapta. {-acea izolare, s-acea dezolare / Sunt Meka cereasca,
sunt Meka cea mare ". revenirea, in final, la constructiile poetice initiale imprima textului poetic simetrie si, de
asemenea, echilibru.
In "Luceafarul", structura contine patru tablouri, construite prin ideea cuplului si alternanta spatiilor.Primul tablou:
Spatiul este ireal, de poveste : A fost odata ca-n povesti"; timpul nu este istoric, ci este de poveste, irepetabil: "A fost
ca niciodata". fata de imparat nu are nume, este unica, traieste in castelul de la marginea marii; ea nu este o fiinta
obisnuita, ea este "preafrumoasa", "una la parinti", avand ca spatiu de deschidere spre infinit fereastra prin care
cheama astrul sa-i lumineze cararile vietii.
Luceafarul se intruchipeaza: de fiecare data, el este parte a naturii sale supracategoriale. El este ingerul care iese din
mare, cu par de aur, cu fata stravezie, alba, un "mort frumos cu ochii vii", nascut din cer si mare; este demonul care
iese din Soare, cu vite negre de par, " scaldat in foc de soare", trist, ganditor, palid, nascut din soare si noapte.
Pustie si alba e camera moarta...
Si focul sub vatra se stinge scrumit...-

Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta,

Cu nici o schinteie n ochiu-adormit...
n contrast cu acest spatiu rece, dusmanos, sarac, Macedonski
evidentializeaza genialitatea poetului: Iar geniu-i mare e-aproape un
mit.... Vijelia care domneste afara (viscolul geme cumplit, ...lupi
groaznici s-aud, ragusit,/ Cum latra, cum urla, cum urca, cu-ncetul,/
Un tremol sinistru de vnt-nabusit....; crivatul tipa) simbolizeaza
piedicile care intervin n drumul creatorului spre absolut.
Cand scria, in 1901, Noaptea de decemvrie, Macedonski publicase cu multi ani in urma Noptile, cu un
puterniccaracter social, criticsi protestatar. Isi armonizase, de asemenea, lira pentru a intona acel luminos imn o
bogata experienta artistica si a putut sa treaca peste tot feluri de neprietenii literare care l-au nedreptatit.
Prin poezia poetul isi fixeaza pozitia, facand consideratii asupra rolului poetului in societate. In anul 1890 poetul a
publicat in ziarul Romanul poemul in proza sub nume de "Meka si Meka".
In noaptea de decemvrie parabola printului Arab trebuie inteleasa in sensurile noi ale poeziei simboliste si citind
poezia, drama geniului conssta in permenent a lui aspiratie spre absolut. Omul superior are capacitatea de a ramane
ferm pe drumul ales. Cetatea prea sfanta Meka are semnificatii simbolice ale acestui ideal.
Importanta este epica omului superior, a drumului drept si nu problema daca emirul atinge sau nu idealul sau.
"Reusita omului urat este simbolul omului de o epica inferioara.
Poemul are 3 parti: prima parte prezinta imaginea creaturului intr-un context social deplinant, realizat prin imagini
simbolice. Poetul este infatisat intr-un mediu natural ostil, unde simte nevoia unei alte realitati care se coraspunda
personalitatii sale. Partea a doua prezita momentul inspiratiei cand poetul isi cauta conditia lui de artist in flacara vie
a inspiratiei. Pentru aceasta este nevoie de mortificarea elementului materaial. Trecerea integrala a acestuia spre
elementul spiritual. Se realizeaza saltul din cotidian in fantastic din material in spiritual. Acest lucru realizandu-se,
energia sufleteasca a poetului este transfigurata artistic.
Partea a treia a poemului are o accentuata nuanta epica. Momentele prezentate de poet sugereaza in succesiunea lor
diferitele ipostaze aleevolutiei simbolice ale evenimentelor. Pentru inceput exista mirajul cetatii Meka care devina o
adevarata obsesie pt printul din Bagdad. Despartindu-se de roza idila emirul intalneste in drumul sau pe drumetul
"zdrentaros si pocit" de care apoi se desparte fiecare urmarindusi drumul sau simbolic.
Printul din Bagdad srtabate drumul drept peste desertul fara sfarsit si va lasa in nisipurile desertului, caravana sa
stralucitoare ajingand si el insusi la capatul puuterilor. In disperarea care-l cuprinde emirul avand viziunea
inselatoare a Mekai iese din cunosteala. In timp ce frumoasa Meka a emirului ii pare cai vede Meka.
Emirul vede cum drumetul "zdrentaros si pocit" de care se despatise la plecarea din Bagdad intra in cetatea sfanta.
"Si moare emirul sub jarul pustiei" iar poetul descifreaza definitiv simbolurile poemei dovenindu-se adectul
doctrinei estetice a romanticilor. Ultimele versuri le aducpe cititor in realitatea de la care a plecat poemul dand
operei o structura unitara.
Limbajul poetic al autorului este de retinut mai ales din metaforele din partea a treia a poeziei. Poetul foloseste
frecvent definitia politica "pustia-i o mare aprinsa de soare" sau "foamea e sarpe in pantec in sange", "demoni
cumpliti". De remarcat este definitia politica realizata printr-o serie de enumerari, de ex.: e tanar, e farmec, e trasnet,
e zeu. Metafore: Noaptea adanca, se pune pe mintea emirului ramas singur, visul pierdutului rar.
Noaptea de decemvrie - eseuPoemul
Noaptea de decemvrie
, de Al.Macedonski, este publicat iniial n revista

Foramoral
(1902) i apoi n volumul
Flori sacre
(1912). La baza pomului st o pild denelepciune oriental
Hangiul ugub
, a neleptului iranian Saadi. Macedonski valorificaseaceast pild n 1890 cnd publicase poemul n proz Meka i Meka, poem
ce simbolizacondiia omului superior care nu admite nici un copromis n calea sa spre atingerea idealuluiabsolut.n
Noapte de decemvrie
poetul mbin elemente romantice cu cele simboliste i cu celeclasiciste.Tema ilustreaz condiia artistului nsetat de absolut, care
nu se abate de la calea ceadreapt, dei lumea, societatea i este ostil. n antitez avem omul obinuit care i atingeelurile apelnd
la compromisuri i la mijloace facile. Mtile geniului sunt reprezentate de poeti de emir, iar omul obinuit de drumeul pocit.
Subiectul este o legend narat la persoana a III-a.Poemul este structurat din trei secvene lirice principale.Prima secven liric
(versurile 1-28) este dominat de elemente ale imaginarului poeticromantic. Metafora-simbol ,,camera moart,, i epitetul dublu
,,pustie i alb,, sugereaz lipsaemoiei lirice. Lipsa muzei este exprimat prin ,,nicio scnteie n ochiu-adormit,, Urmeaz
apoidescrierea spaiului exterior cmpia pustie i alb, simbol al lumii n care triete poetul, olume ostil deoarece e
noapte/bezn i ,,luna-l privete cu ochi oelit,,Adoua secven liric (versurile 29-39) este consacrat motivului romantic al
inspiraiei,flacra simbolic, de natur divin care face posibil trecerea potului n universul ideal al poeziei.A treia secven liric
(versurile 40-227) debuteaz cu metamorfozarea poetului n emir.Emirului, simbol al omului superior care nu se mulumete cu
viaa n bogia din ,,rozulBagdad,, - simbol al fericirii pmnteti, Macedonski i conturaz un portret de geniu: ,,E tnr,e farmec,
e trznet, e zeu,, i ca orice geniu are un ideal superior ctre care aspir:,,Spre Mekase duce cu gndul mereu,, Dar ntre ,,rozul
Bagdad,, i Meka este o pustie imens pe care emirultrebuie s-o strbat nfruntnd mari pericole.Emirul pornete la drum nsoit
de un mare alai alctuit din robi narmai, cmile cu provizii de ap i hran, oprindu-se ,,o clip pe verdele pisc,, - simbol
al speranei, privind pentru ultima oar oraul. n acelai timp cu el pleac spre Meka un ceretor, al crui portreteste
alctuit n antitez cu cel al emirului, sugernd trsturile omului obinuit: searbd la fa,mai slut ca iadul, zdrenros, pocit,
viclean la privire. Tot n antitez sunt i drumurile pe careapuc cei doi cltori: ceretorul pleac pe un drum ce cotete, simbol al
compromisurilor pecare un om obinuit le face, iar emirul pornete s parcurg deertul, simbol al vieii drepte,trite cu demnitate,
fr nici un fel de ocoliuri.Emirul ndur toate vicisitudinile unei existene demne. Calea cea dreapt st subsemnul focului i sub
semnul sngelui. Culoarea dominant n parcurgerea deertului este roul,simbol al vieii, dar i al patimii de a atinge idealul.
Poetul accentueaz dificultatea atingeriiidealului printr-o enumerare de simboluri ce sugereaz setea de absolut: ,,un chin fr
marginide sete-arztoare,, ,,i tot fr margini pustia se-ntinde/i tot nu s-arat oraul presfnt,, ,,i totnu s-arat cetatea de vise,,
Prezena forelor ostile ce se mpotrivesc idealului emirului, simbolal societii superficiale i meschine, este ilustrat printr-o
aglomerare de verbe: nainteaz, s-aprinde, alearg, vibreaz, curg.Servitorii i animalele mor pe rnd sub aria nemiloas a pustiei,
poetul prezentndimagini apocaliptice: rou de snge, roii movile . Culoarea roie este aici simbol al destinuluiimplacabil.
Chinurile emirului, care sufer de sete i foame, sugereaz zbuciumul poetului pentru condiia sa nefericit n lumea cu care
nu poate comunica. Ajuns la apogeul cltoriei sale emirul triete iluzia idealului su: vede porile albe ale Meki, alarg
spre cetate dar aceasta se deprteaz. Setea poetului de a atinge perfeciunea depete puterile umane deaceea atingerea
absolutului este imposibil ,,alba cetate rmne nluc,,Iluzia emirului sugereaz un sfrit tragic al omului superior care-i nchin
viaamplinirii unui ideal absolut, el fiind victima propriului crez, calea dreapt pe care o urmeazgeniul, dar care cere sacrificii. Cu
ultimile puteri emirul l zrete pe drumeul pocit ntrnd pe porile Meki pmnteti, n timp ce el va transcende n Meka
cereasc.Finalul ilustreaz, simbolic, destinul implacabil al omului superior supus suferinei pricinuite de incapacitatea
oamenilor de a-i nelege idealul: ,,Murit-a emirul sub jarul pustiei,,
1 Neapreciat de contemporani la justa lui valoare, Macedonski a devenit in posteritate, un mit daca nu la fel de mare
precum cel al poetului nostru nepereche, in orice caz, o replica viabila la creatorul Luceafarului, atat de necesara si
de binevenita pentru policromia si diversitatea unei literaturi.
In cazul lui Macedonski, critica romaneasca a inregistrat cel mai spectaculos efort recuperator. Macedonski
reprezinta situatia tipica a creatorului de geniu, neinteles la vremea lui si reabilitat de posteritate. Judecata lui G.
Calinescu, din Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent este cea mai apropiata de adevar "Fara indoiala
ca Macedonski este un poet inegal. Luat in toata dimensiunea, el nu suporta comparatia cu Eminescu, poet profund
si mai ales national. Dar pesimismului eminescian nimeni ca el nu i-a adus o replica mai traita de incredere in
absolut Cate strofe din opera lui Macedonski rezista, sunt ale unui poet mare, tot asa de mare ca si Eminescu in
punctul cel mai inalt atins". Dupa miracolul si sinteza geniului eminescian, Macedonski este primul care, inainte de
Arghezi, revolutioneaza peisajul liricii noastre, promotorul literaturii noastre moderne, aflat la rascrucea dintre
romantism si curentele literare moderne.

Opera lui Macedonski este locul geometric al tuturor curentelor literare moderne, de la noi. Teoretician stralucita!
simbolismului si instrumentalismului, in articolul sau Poezia viitorului (1892), Macedonski este, totodata si un
practician al lor. Dar, in opera lui Macedonski, intalnim si parnasianism, naturalism, prerafaelitism, chiar si
ermetism si suprarealism intreaga evolutie a liricii noastre moderne este anticipata de Macedonski, creator autentic,
dar si experimentator, infatigabil, de formule literar-artistice. Nu facem deloc un paradox facil, de dragul
paradoxului, daca spunem ca Macedonski este prerafaelit inaintea lui Stefan Petica, simbolist inaintea lui Stefan
Petica, simbolist inaintea lui D. Angliei, Bacovian inainte de Arghezi. Macedonski ilustreaza tipul artistului de
atelier, iar sinteza operei sale o constituie barocul.
Noaptea de decemvrie este considerata, in genere, capodopera macedonskiana. Daca ne uitam atent, putem gasi si
alte capodopere in opera lui Macedonski, cum este, de pilda, Noaptea de mai sau unele rondeluri, al caror inegalabil
bijutier si maestru ramane in literatura romana. Noaptea de decemvrie este, insa poezia cea mai grea de semnificatii,
cea mai profunda a lui Macedonski.
2 Noaptea de decemvrie, scrisa in 1901 si publicata in volumul Flori sacre (1912), face parte din ciclul "Noptilor",
inspirat de Noptile lui Alfred de Musse. Dar, pe cand marele romantic francez a scris numai patru "Nopti", dedicate
lunilor mai, august, octombrie si decemvrie, cea de a cincea "Noapte", dedicata lunii iunie, ramanand neterminata
Macedonski a dedicat cate o "Noapte" fiecarei luni a anului.
Numele marelui romantic francez este chiar invocat de Macedonski, ca si unii eroi musetieni si byronieni. Sugestia
de a scrie "Nopti" ii va fi venit lui Macedonski si de la preromanticul englez Young, cu ale sale Nopti ale cugetarii.
In orice caz. Noptile lui Macedonski poarta pecetea unui romantism de tip mussetian si byronian, patetic, retoric si
grandilocvent. Noptile rnacedonskiene pot fi considerate ca un pandant, ca o replica la Scrisorile eminesciene. La
ambii poeti, procedeele satirei necrutatoare la adresa societatii contemporane se impletesc cu meditatia lirica si
filosofica grava. Dar, pe cand Eminescu este fundamental pesimist, ridicandu-se la un soi de melancolie, senina si
rece, la un fel de "ataraxie" stoica Macedonski ramane, funciar, optimist si face figura unui revoltat activ, care nu-si
pierde, niciodata entuziasmul, speranta, increderea in triumful binelui si in forta tamaduitoare a poeziei.
Intre Noaptea de decemvrie si Luceafarul eminescian exista numeroase sinonimii si corespondente. Ambele
capodopere isi au punctul de plecare in creatia populara Asa cum minescu s-a inspirat, in Luceafarul, din basmul
popular romanesc. Fata in gradina de aur, macedonski valorifica in Noaptea de decemvrie, o legenda orientala
prelucrata sub forma unui poem in proza intitulat Meka si Meka, publicat in anul 1890, in ziarul "Romanul".
Legenda orientala este o parabola cu un profund talc moral. Un print arab, Ali-ben-Mahomet-ben Hassan, primeste
de la tatal sau sfatul de a nu se abate, niciodata in viata de la calea cea dreapta. Aceasta povata cu valoare
testamentara mostenita odata cu o imensa avere, printul hotaraste sa o respecte cu sfintenie.
3 Insotit de un stralucit convoi, format din caravane, servitori, camile si cai, printul porneste in pelerinaj la Meka,
Cetatea sfanta strabatand pustiul pe drumul cel drept, luand toate adversitatile in piept.
Odata cu printul, pleaca si un cersetor, Pocitan-ben-Pehlivan, care merge pe cai ocolite si umbroase, indreptandu-se
spre aceeasi tinta. Printul moare inainte de a ajunge in Cetatea Santa dupa ce isi pierduse, pe rand, caravanele si
insotitorii, in schimb in Meka intra drumetul pocit. Pocitan-ben-Pehlivan patrunde prin poarta "Mekai pamantesti",
in timp ce printul trece pragul "Mekai ceresti".
Macedonski a pastrat aproape intocmai figuratia si tesatura legendei, dar a facut din ea ca si Eminescu in Luceafarul
- o tulburatoare alegorie filosofica despre conditia omului superior, de geniu. Ambele capodopere sunt poeme
filosofice, alegorii simbolice, a caror problematica este tipic romantica Tot de romantism tine si importanta, cu totul
exceptionala pe care ambii poeti o acorda Visului. Si Noaptea de decemvrie si Luceafarul sunt poeme onirice, in care
cea mai mare parte a actiunii se desfasoara in vis.
Poemul macedonskian debuteaza cu prezentarea cadrului social, in care isi duce existenta poetul. Spatiul intim,

ambiant, in care traieste poetul este umil si saracacios: "Pustie si alba e camera moarta.../ Si focul sub vatra se stinge
scrumit../ Poetul, alaturi, traznit sta de soarta..." Poetul rnacedonskian face figura unui poet blestemat, damnat, a
unui poet "maudit", izolat si ostracizat, neinteles de societate. Drama poetului este proiectata pe ecranul social al
timpului, dupa tehnicile simboliste ale sugestiei si ale corespondentelor. Vifornita cumplita de afara si urletul
sinistru, lugubru, al lupilor sunt in masura sa ne sugereze, cu o impresionanta forta artistica si cu un necrutator
sarcasm, imaginea unei societati ostile si amenintatoare, agresive. Cu toate acestea, atmosfera terifianta si
apasatoare, in care isi duce existenta cerul, constituie un cadru propice visarii.
Urmatoarea secventa, succinta, a poemului este formata de motivul inspiratiei, care este tot de sorginte romantica.
Visul se asociaza la macedonski, cu inspiratia. Odata cu aparitia "Arhanghelului inspirarii" se declanseaza si
resorturile, adanci, ale subconstientului.
4 Ultima si cea mai insemnat parte a poemului contine descrierea visului propriu-zis. Asa cum geniul eminescian se
proiecteaza in luceafar, in visul fetei de imparat, Macedonski se imagineaza Emir, in visul poetului, care se consuma
intr-un decor fastuos si intr-o atmosfera fabuloasa de O mie si una de nopti. Imaginatia onirica se desfasoara in voie,
intr-un cadru mirific, cu palate stralucitoar, cu bolti de aur, cu havuzuri care canta cu parfum de raze, in falnicul
Bagdad, simbol al luxului si opulentei, Intreaga atmosfera a Orientului mijlociu, din vremea glorioasa a califatelor
arabe, este evocata Macedonski face risipa de materiale rare, pretioase: "Si el e emirul si are-n tezaur/ Movile inalte
de-argint si de aur/ Si jaruri de pietre cu flacari de sori..."
Isi spune, acum, cuvantul inclinatia spre fast si podoabe, atat de specifica lui Macedonski, care il circumscrie intr-o
estetica a barocului. Emirul are parte de toate placerile pamantesti, de frumuse, putere, glorie, bogatie: "Si el e
emirul, si toate le are.../ E tanar, e farmec, e traznet, e zeu". Dar toate acestea nu pot substitui satisfactiile spirituale.
Emirul aspira spre completitudine, spre absolut tanjeste spre meka, Cetatea Sfanta ideala din toate fibrele fiintei sale:
"Dar zilnic se simte furat de-o visare.../ Spre Meka se duce cu gandul mereu"; "Spre Meka-I rapeste credinta-vointa/
Cetatea preasfanta il cheama in ea... ".
Patrunderea in Cetatea Sfanta inseamna pentru Emir, telul suprem al existentei sale. Descrierea pelerinajului la
Meka urmeaza indeaproape, trama epica scenariul legendei orientale, numai ca Macedonski pune mai multa fantezie
si culoare si recurge la un limbaj metaforic, plin de plasticitate. Descriptia contine o serie de metafore ale "focului",
ceea ce tradeaza la macedonski, o adevarata "piromanie" Pustia devine in imaginatia aprinsa a poetului "o mare
aprinsa de soare". Drumetul pocit care in poezie nu mai are nume, este prezentat ca o stranie si dizgratoasa aparitie
infernala Tabloul este viu si dinamic.
Drumul pe care il strabate Emirul, mergand pe calea cea dreapta devine o pasionanta si tensionanta cursa pentru
atingerea idelului. Ramas singur, pierzand-si caravanele si insotitorii, ajuns la capatul puterilor, Emirul incepe sa
aiba halucinatii. I se pare ca zidurile albe ale Mekai straluceau in zare. Dar cu cat are impresia ca se apropie mai
mult de Meka, cu atat Cetatea preasfanta se indeparteaza si ea "Dar Meka incepe si dansa sa mearga/ Cu pasuri ce-n
fundul de zari o rapesc/ Si albele ziduri lucesc-stralucesc" Nimeni n-a exprimat mai bine decat macedonski, in
literatura noastra acest fenomen al mirajului, al iluziei optice, numit in limbaj stiintific "fata morgana", iar in limbaj
popular "apa mortilor".
5 Cetatea Sfanta se dovedeste a fi pentru Emir o tinta de neatins, un ideal intangibil, o himera. In Meka patrunde,
pana la urma drumetul pocit cel care mersese pe cai ocolite, in timp ce Emirul moare "sub jarul Pustiei", dar sufletul
sau trece pragul "Mekai ceresti". Ceea ce vrea sa ne spuna macedonski, prin aceasta tulburatoar alegere, este ca in
viata nu invinge, intotdeauna, valoarea si cinstea, ci, adeseori, nonvaloarea si impostura Un adevar trist al vietii, de
o mare valoare practica. In ciuda acestui deznodamant fatal, poemul nu are, insa un substrat pesimist intrucat
concluzia pe care o lasa sa se inteleaga poetul este ca nu atingerea idealului este importanta, cat mai ales lupta
pentru atingerea idealului, mergand pana la devotiune si spirit eroic de sacrificiu.
Noaptea de decemvrie ne dezvaluie un donquijotism de coneptie si, de abia prin aceasta, intram in fondul

problemei. Se pot face multe sinonimii si corespondente intre Noaptea de decemvrie si Don Quijote al lui
Cervantes. De fapt, viata si opera lui macedonski pot fi puse sub semnul lui Don Quijote, celebrul erou al lui
Cervantes. mesajul cel mai adanc al operei lui Cervantes este ca viata nu are sens si rost si nu menta sa fie traita, in
absenta unui ideal.
Nu are importanta daca acest ideal este atins sau nu. Importanta este lupta pentru atingerea lui. Don Quijote moare
fara sa o intalneasca pe Dulcineea sa La fel, Emirul lui macedonski nu reuseste sa patrunda in Cetatea Sfanta.
Soarta lui este asemantoare cu aceea a cavalerului Tristei Figuri. Dar, ceea ce ramane cu adevarat sublim, in
comportamentul si conduita ambilor eroi, este lupta, exemplara, pentru atingerea idealului. Tot acest donquijotism
de conceptie este drapat, in Noaptea de decembrie, in haine orientale.
Macedonski este, literar vorbind, Don Quijote al nostru, figura cea mai cervantesca din intreaga galerie a scriitorilor
romani, asa cum a intuit, magistral, G. Calinescu, intr-un studiu despre Cervantes, din volumul Scriitori straini.
Spre deosebire de eroul sau, Macedonski a patruns, insa in Cetatea ideala a Poeziei.
Sub raport formal, Noaptea de decemvrie sufera de o anumita redundanta ca si Luceafarul lui Eminescu.
Unele reluari si repetitii obsedante, ce conduc, in chip inexorabil, spre o dilatare verbala si, fac, uneori, ca versurile
sa sune in gol, provin si din tehnica predilecta la Macedonski, a leit-motivului, a "refrenului", cum o numea Tudor
Vianu. Printr-o capodopera, aflata la confluenta romantismului si a curentelor literare moderne, Macedonski a
realizat o "sinteza baroca".
Stilul Noptii de decemvrie este un stil baroc, incarcat suprasaturat de podoabe, un stil de bijutier, ce presupune
multa migala de un inegalabil rafinament artistic. Iar barocul sta, dupa cum ne trimite chiar etimologia termenului,
sub semnul "stralucirii perlei".

Simbolistica culorii
Simbolistica culorilor rmne una dintre puterile universului cromatic. nc din timpuri strvechi, obiectele au primit
din partea oamenilor asocieri cromatice, iar la rndul lor culorile au primit asocieri ale universului uman. Momentele
zilei, punctele cardinale, sau zeitile sunt unele dintre elementele care aveau cte o culoare bine asociat.
Cele apte culori ale curcubeului au drept corespondent cele apte note muzicale, cele apte ceruri, cele apte
planete, cele apte zile ale sptmnii, etc. Semnificaia simbolic a culorilor conine elemente universal-umane,
dar i trsturi difereniatoare, conotaii de ordin cultural-religios. Puterea de simbolizare a culorilor cuprinde o
arie foarte larg, ntruct culorile pot fi asociate, n diferite pri ale lumii, elementelor primordiale, dimensiunii
spaio-temporale.
Simbolistica culorii poate fi studiat cel mai uor folosind un dicionar de simboluri. Doi dintre autorii care s-au
oprit asupra simbolismului n general, i asupra culorilor n particular sunt Jean Chevalier i Hans Biedermann. n
continuarea lucrrii vor fi structurate caracteristice fcute de acetia n dicionarele de simboluri pe care le-au
tiprit. (Chevalier, 1969; Biedermann, 1998).
Rou
Este culoarea cel mai des amintit de persoanele supuse unui experiment n timpul cruia li se cerea s aprecieze
culoarea preferat. Sub forma oxidului de fier, aceast culoare a nsoit n drumul su omenirea nc din epocile
preistorice i a fost ntotdeauna folosit n arta rupestr a epocii fierului. Omul de Neandertal presra pe trupul celor

ngropai acest colorant pentru a le reda culoarea cald a sngelui i a vieii. n general , roul este considerat
agresiv, vital i dttor de putere, nrudit cu focul i simbolizeaz att iubirea ct i lupta pe via i pe moarte.
Asupra tempermentelor introvertit-melancolice are o aciune iritant i de respingere.
n simbolistica propriu-zis are varii semnificaii. n Egiptul antic, numai n coroana roie a deltei (Nilului
Egiptului de Jos) avea o semnificaie pozitiv, ns n rest roul era asociat cu arpele-duman Apepi cu zeulduman Suteh n papirusuri aceste nume apar scrise cu cerneal roie; animalele colorate n rou (de pild cinii)
erau detestate, ntruct aceast culoare era asociat ntotdeauna cu actul de violen. n arta precolumbian roul
era rareori utilizat, de pild pentru a reprezenta sngele, soarele i focul, iar sub form ntrerupt, pentru a
reprezenta pielea. La mayai el reprezint estul, iar la popoarele din regiunea superioar a vechiului Mexic
reprezint sudul; la fel i la chinezi, unde n timpul dinastiei Chou (1050-256 . Hr.) roul (ho) era culoarea sacr,
dttoare de via, ea anticipnd steagurile roii ale Chinei comuniste. Roul era i culoarea mpriei zeilor
fericirii. Combinaia rou-verde, considerat n Europa dur i agresiv, n China simbolizeaz longevitatea, de
pild n cazul ciorapilor verzi i fustelor roii din vemntul tinerelor fete sau n cazul lmpilor roii i a vinului
verde de la hanuri. Fa roie erau numii brbaii epuizai de dragostea conjugal, a cror moarte timpurie
se spune c era iminent.
n arta tradiional cretin, roul era culoarea sngelui jertfei lui Hristos i al martirilor, a iubirii arztoare (de
pild n vemntul lui Ioan, ucenicul favorit a lui Iisus) i a flcrilor de Rusalii ale Sfntului Duh. Roul
cardinal ar trebui s semnifice c purttorii acestei culori erau pregtii pentru moartea prin jertf pentru biseric.
ns i femeile desfrnate erau nvemntate n rou, iar idolii popoarelor pgne erau deseori vopsii i fardai
n rou. n Apocalipsa Sfntului Ioan desfrnata cea mare, Babilonul, era nvemntat cu purpur i stacojiu
i clre pe un monstru cu apte capete, o fiar de culoare stacojie plin de nume de hul. Pornind de aici, roul
a devenit culoarea infernului i a diavolului, precum i a animalelor presupus subordonate acestui trm, cum ar
fi vulpea i veveria. Culoarea are o semnificaie pozitiv ca expresie a iubirii biruitoare i in scenele creaiei
i ale nvierii lui Hristos. La vemintele de liturghie, roul iese n eviden la srbtoarea mucenicilor, a
Sfntului Duh i a Presimilor. n simbolistica popular, roul este culoarea iubirii (asociat de pild, florilor i
ndeosebi trandafirilor), dar i a vieii (astzi rou, mine mort) i a furiei (a vedea rou naintea ochilor).
Lumina roie a felinarelor localurilor de noapte simbolizeaz petrecerile intime i prostituia, iar ca semn de
circulaie are semnificaia strict de oprire i pericol pentru via. La luptele cu tauri, culoarea roie are
menirea de a irita animalele sortite morii i de a le face agresive, chiar dac nu exist certitudinea c animalul are
capacitatea de a vedea la fel ca omul (el este mai curnd iritat de micarea muletei dect de culoarea roie).
n alchimie roul alctuiete mpreun cu albul, un sistem dual i simbolizeaz principiul material sulf, adic ceea
ce arde. Aceast polaritate ar trebui corelat cu doctrina antic despre procreere, potrivit creia noua via apare
acolo unde sngele (sngele menstrual) se unete cu sperma alb, aceste dou culori fiind n general asociate
simbolisticii creaiei.
n francmasonerie roul este caracteristic sistemului gradelor nalte din ritul scoian, n opoziie cu gradele
albastre (Ucenic, Companion i Maestru). n psihologia abisal (potrivit lui E Aeppli,), de pild n vise, roul
exprim ceva legat de funcia afectiv. Acolo unde licrete roul, sufletul este gata de aciune, ncepe
cucerirea, ncep suferinele, apare sacrificiul, dar apar i apsrile; este vorba, n principal, de o relaie
sentimental.
Galben
n simbolistica antic chinez este culoarea loess-ului (pmnt) i de aceea era simbolul Centrului. Deseori
culoarea aurului era numit galben iar zeii erau nfiai avnd pielea de culoare galben. Goethe, n teoria sa

despre culori, numea galbenul o culoare vesel, vie i cu efect linititor; ns ea aluneca lesne intr-o culoare
neplcut, prin cele mai uoare combinaii ea depreciindu-se, devenind urt i btnd n gri. n general este
tolerat numai o nuan uoar de rou, pentru a-l nclzi. Galbenul strident este asociat, n simbolistica
popular a culorilor, cu invidia i gelozia (galben de invidie); aceast interpretare se datoreaz corelrii cu fierea
galben, care este atribuit, potrivit teoriei antice rspndite pn n epoca modern, temperamentului coleric.
Deseori galbenul este interpretat ca fiind culoarea Soarelui. Prin natura sa dual este culoare intuiiei att de uor
de derutat, a suspiciunii, a presimirii, n care se afl totui o for solar de un gen aparte, care ptrunde i
ilumineaz (Aeppli).
Galbenul auriu cu o uoar nuan rocat este cel mai adesea atributul dragostei de cunoatere; galbenul pal
este caracteristic agresivitii pline de viclenie, astfel fiind nfiate vemintele lui Iuda. n plus, n evul mediu
evreii purtau veminte galbene. n concepia cosmogonic a triburilor maya, galbenul era asociat sudului. n
simbolistica alchimic a culorilor, galbenul (citrinitas) indic o treapt a transformrii materiei n piatra filosofal
care trece de la culoarea n negru la culoarea n rou.
Verde
Sub aspect simbolic are, ca majoritatea culorilor, dou valene, cuprinse ntre verde ca muchiul, cu valoare
pozitiv i verde ca veninul. n simbolistica popular verdele nseamn speran, iar visele n care verdele joac
un rol sunt interpretate pozitiv n China, i nu numai: Acolo unde verdele rsare, acolo este pur i simplu natur,
acolo este dezvoltarea natural...trirea primverii. Cnd, de pild, diavolul apare ca Cel verde, atunci el a rmas
n vemintele unui zeu antic al vegetaiei. n schimb, exist i un aspect negativ: Apariia excesiv a verdelui n
vise semnific o revrsare a forelor negative ale naturii (Aeppli). Simbolistica cretin percepe aceast culoare ca
fiind la distan egal de albastrul cerului i de roul iadului... o culoare de mijloc i intermediar, linititoare,
nviortoare, uman, culoarea contemplaiei, a reculegerii i a ateptrii nvierii (Heinz-Mohr). Crucea lui Iisus
Hristos, ca simbol al speranei de mntuire, a fost adesea reprezentat ca fiind de culoare verde, Sfntul Graal era
verde ca smaraldul, iar tronul judectoriei de Apoi era din jasp verde (Apocalipsa Sf. Ioan, 4:3).
Culoarea verde a avut parte de o apreciere deosebit n crile Sfintei Hildegard von Bingen (1098-1179) care a
scris mereu despre viriditas (cruditi, fora germinativ). Despre smarald, datorit culorii sale, ea a fcut
urmtoarea apreciere: el apare n zori de zi, la rsritul soarelui. Verdele pmntului i al ierbii este cel mai
proaspt, cci aerul este nc rcoros, iar soarele este deja cald i plantele absorb cu lcomie verdele, aa cum
mielul suge laptele. Aria zilei abia ajunge pentru a coace i a hrni acest verde... De aceea smaraldul este un
leac puternic mpotriva tuturor durerilor i bolilor omului, cci soarele l zmislete, iar materia sa descinde din
verdele aerului. - n limbaj popular, verdele poate nsemna i necopt, de pild atunci cnd este vorba de un
puti mucos sau de un 2tnr adolescent. Partea verde a corpului este partea inimii, deci cea a vieii care
pulseaz. Lumina verde nseamn cale liber.
Ca simbol cromatic politic verdele desemneaz curentele alternative n doctrina crora viaa trit natural i
renunarea la supratehnicizare joac un rol central. n islam verdele este culoarea profeilor.
n simbolistica chinez a culorilor verdele i albul formeaz o pereche antagonic, n sensul unui sistem dual care
corespunde antitezei polare rou i alb din simbolistica alchimic apusean. Dragonul verde din alchimia chinez
simbolizeaz principiul primordial Yin, mercurul i apa, n timp ce tigrul alb simbolizeaz principiul Yang, plumbul
i focul. n alchimia european, dragonul verde sau leul simbolizeaz un solvent acid, de pild apa regal (Aqua
regia), iar semnul su este un triunghi feminin ndreptat cu vrful n jos legat de un R. Ca urmare a lipsei de
unitate care se manifest n simbolistica imaginilor, n anumite surse dragonul verde poate reprezenta, ca i n
China, elementul mercur.

Albastru
Este culoarea considerat cel mai adesea simbolul a tot ce este legat de spiritualitate. Spre deosebire de rou, el d
impresia de rece i i predispune pe cei mai muli oameni la meditaie. Specialitii n psihologie abisal l
asociaz cu relaxarea spiritual, cu un mode de via linitit, uor i cumpnit. Este culoarea Cerului, asociat
n Egiptul antic cu Zeul Cerului, Ammon. G Heinz-Mohr numete albastrul culoarea cea mai adnc i cea mai
imaterial, transparena vidului care va veni: n aer, n ap, n cristal i n diamant. De aceea albastrul este culoarea
bolii cereti. Zeus i Yahweh i aaz picioarele pe azur. Amuletele de culoare albastr au darul de a anihila
privirile rele. Mantia zeului scandinav Odhinn este albastr precum a Fecioarei Maria, care, poetic, este
considerat Crinul albastru. n mitologia vedic Vinu rencarnat n Krina era vopsit n albastru. nvtorul
Iisus este i el reprezentat n veminte albastre. Albastrul, simbolul adevrului i al veniciei lui dumnezeu (cci
ceea ce este adevrat este venic) va rmne ntotdeauna simbolul nemuririi omeneti (P Portal).
China antic avea fa de albastru o atitudine contradictorie. n arta tradiional fiinele cu chipul albastru erau
demonii i strigoii sau zeul literaturii KK uihsing, care, ntr-o zi s-a sinucis fiindc i-a fost rnit orgoliul. Iniial nu a
existat nici un cuvnt chinezesc pentru albastru, ch K ing desemnnd toate nuanele cromatice de la gri nchis, bleu,
pn la verde, dar i drumul nvatului care se dedic studiului la lumina lmpii. Lan, cuvntul actual care
definete culoarea albastr nseamn, de fapt indigo, culoarea hainelor modeste de lucru. Florile, ochii, panglicile
i dungile de culoare albastr sunt considerate urte i aductoare de nenorociri, n timp ce n Europa floarea
albastr a romantismului sugereaz ideile spirituale naripate. n China elementul lemn era asociat Orientului i
culorii albastre. n vechiul Mexic, n scrierile ilustrate, peruzeaua i apa erau redate n verde-albstrui deschis, ns
n simbolistica punctelor cardinale, el nu exist.
n simbolistica popular central-european albastrul este considerat culoarea loialitii, dar i a lucrurilor
misterioase (basmul Lumina albastr), a mistificrii i a incertitudinii. n simbolistica politic albastrul era asociat
liberalilor (respectiv naional-liberalilor). Zidria albastr, sistemul tradiional al francmasoneriei, este ierarhia
fundamental a celor trei grade. n arta preistoric, precum i n cea a popoarelor care nu cunoteau scrisul,
albastrul era rar folosit, ntruct erau greu de gsit materiile prime pentru obinerea lui.
Violet
Culoarea violetelor, obinut prin combinarea albastrului cu roul; ea simbolizeaz tradiional spiritualitatea
asociat cu sngele jertfei. n limbajul liturgic uzual ea este asociat cu penitena, cu pocina i cu reculegerea.
Cele dou culori de baz din care este alctuit , n proporii egale, simbolizeaz uniunea dintre nelepciune i
iubire; n vechile imagini ce redau patimile Mntuitorului, acesta poart o mantie violet. Violetul este totodat
culoarea folosit n biseric n perioada de reculegere din postul Crciunului.
O alt nuan, dar cu tent mai spre rou, este purpuriul mantiilor mprailor antici i vemintele de gal a
celor bogai, obinut din secreia corpului a dou specii de melci marini i extrem de costisitor, de aceea stofele
purpurii erau un preios simbol al strii sociale. n antichitate i n evul mediu seva lichenului colorat (Roccela
tinctoria sau Orcina turnesol) era extras pentru a obine un nlocuitor de purpur, el fiind cules n primul rnd de
pe rmurile Insulelor Canare (Insulele Fericiilor).
Alb
Poate fi neles, fie ca nici o culoare, fie ca uniunea deplin a tuturor culorilor spectrului luminii, ca simbol al
inocenei neinfluenate i netulburate a Paradisului primordial sau ca scop final al omului purificat n care este
restabilit aceast stare. Vemintele albe sau necolorate n general sunt, n numeroase culturi, vemintele

preoilor. Ele simboliznd puritatea i adevrul. Cretinii nou-botezai purtau veminte albe i tot aa sunt
reprezentate sufletele celor dezvinovii dup Judecata de Apoi. Transfigurare, mreie i cale cereasc, acestea
sunt valorile simbolistice ale vemintelor albe ale Papei; Pythagoras nsui le-a recomandat celor ce cutau imnuri
sacre, s poarte veminte albe.
Animalele sacrificate de coloare alb erau destinate locuitorilor cerului, aa cum cele negre erau destinate lumii
subpmntene. Sfntul Duh este reprezentat ca un porumbel alb. Culoarea alb ns, din punct de vedere simbolistic,
are i conotaii negative, n primul rnd din cauza nglbenirii prin moarte. n vise calul alb este deseori asociat
cu sentimentul de presimire a morii. Clreul pe calul blan apare acolo unde se poate produce fatalul
(Aeppli).
Fantomele sunt considerate n multe culturi nite siluete albe, oarecum ca nite umbre. n simbolistica
tradiional a Chinei, albul este culoarea btrneii, a toamnei, a vestului i a nenorocirii, ns i a virginitii
i a puritii (lotusul alb este numele unei societi secrete care era adepta moravurilor pure). n general n
China albul este considerat culoarea de doliu, cu toate c este vorba de fapt de nonculoarea vemintelor de doliu
necolorate.- n alchimie decolorarea sau albirea (albedo) aste semnul c dup nnegrire (nigredo) materia primar se
afl pe drumul spre piatra filosofal.