Contaminarea alimentelor cu antibiotice

Prima substan antibacterian care poate fi considerat antibiotic este salvarsanul,

(descoperit n anul 1910 de chimistul i medicul german Paul Ehrlich) medicament cu care s-a
tratat sifilisul, urmat de penicilin, descoperit n 1928 de Alexander Fleming, care
observ c secreia mucegaiului verde Penicillium notatum (Penicillium
chrysogenum) distruge colonia de bacterii din laborator. O alt descoperire
demn
de amintit este descoperirea n anul 1935 a sulfonamidei de Gerhard
Domagk,
care nu este un antibiotic nefiind bactericid ci numai un bacterioastatic.
Urmeaz
descoperirea unei serii de antibiotice ca Streptomicina, Chloramfenicol,
Aureomicina, Tetraciclina etc.
Fig.1 Salvarsanul

Definiia antibioticelor
Prima definiie a antibioticelor a fost dat n 1944 de Waksam, care spunea c orice
substan chimic produs de microorganisme i care distruge sau inhib nmulirea bacteriilor i
a altor organisme, este denumit antibiotic. Aceast definiie a fost considerabil modificat,
deoarece cloramfenicolul izolat mai nti (1947)
din Streptomyces Venezuelae se obine acum prin
sintez, iar penicilinele noi se obin prin
semisintez. Astzi, prin antibiotic se nelege un
compus chimic elaborat de un microorganism sau
obinut prin sintez care, n doze foarte mici, inhib
dezvoltarea microorganismelor patogene.
Antibioticele sunt molecule relativ simple produse de
mucegaiuri sau bacterii care au capacitatea de a ucide
sau de a frna dezvoltarea altor specii
concurente. Antibioticele pot aciona:
bacteriostatic: mpiedic nmulirea bacteriilor;
bactericid: eliminar bacteriile;
Fig. 2 Celule de antibiotic la microscop
bacteriolitic :liza membranei bacteriene ce determin de fapt moartea lor
Printre reziduurile care impurific alimentele de origine animal se menioneaz destul de
frecvent i antibioticele, care au larg utilizare n medicina veterinar. Proveniena reziduurilor
de antibiotice n produsele de origine animal poate avea mai multe cauze:
mixarea antibioticelor cu diferite nutreuri, n vederea stimulrii creterii;
utilizarea n scop profilactic, pentru a preveni anumite boli ce pot s apar n fermele de
animale i psri;
utilizarea n scop terapeutic la animale;
adugarea de antibiotice pentru a mri conservabilitatea produselor (practic interzis la
noi n ar);
ncorporarea accidental a antibioticelor n anumite produse de origine animal, atunci
cnd utilizarea acestora nu a fost controlat n mod satisfctor.
Antibioticele sunt folosite n zootehnie, n cantiti mici, pentru a asigura o bun valorificare
a furajelor, garantnd n cazul unei administrri corecte o economie a acestora de cca 5% i un
spor n greutate pn la 10%. Totodat ele au un rol deosebit n terapia i profilaxia bolilor, n

special n condiiile creterii n sistem industrial, cnd apar probleme complexe de meninere a
strii de sntate. Suplimentarea hranei animalelor i psrilor cu antibiotice trebuie efectuat n
anumite limite (dup O.M.S. nu trebuie s depeasc 20 ppm). Astfel nu se prezint nici un
pericol pentru crearea antibiorezistenei germenilor la om i la animale. Riscurile folosirii
antibioticelor sunt reale cnd sunt folosite n mod abuziv, n scop terapeutic, individual sau n
mas. n acest caz, reziduurile de antibiotice n produsele animaliere au o inciden ridicat.
Cum ne afecteaz antibioticele sntatea
n zootehnie, antibioticele au fost folosite pn n anii 70 fr reglementri. Abia dup
aceea, utilizarea lor a fost restrns. Folosite n exces, unele antibiotice afecteaz creierul,
sngele, ficatul, provoac alergii (a cror gravitate poate ajunge pn la oc anafilactic), tulburri
ale metabolismului lipidelor i glucidelor, induc rezistena unor germeni (rezisten transmis
genetic generaiilor viitoare), dezechilibreaz flora intestinal (favoriznd dezvoltarea
ciupercilor, levurilor i a Salmonellei) i tulburri de reproducere. Unele antibiotice se elimin
din organism, dar altele au afinitate pentru anumite organe (ficat, rinichi, plmni, creier), unde
se acumuleaz. La nceputul anului 2012, FDA a interzis folosirea unei clase de antibiotice
(cefalosporin) la animalele de ferm destinate consumului. Dar acestea reprezint doar 1% din
cele 15.000 de tone de antibiotice folosite anual n dieta acestor animale. Cefalosporinele nu sunt
primele antibiotice folosite pentru a fora creterea animalelor. Aceste antibiotice au fost
introduse n 1964 i cel mai adesea se folosesc n tratamentul pneumoniei, infeciilor de ureche,
piele
sau
ale
tractului
urinar.
n 2010, productorii de de carne din SUA au folosit 27 de tone de cefalosporine (din
totalul de 14.600 de tone de antibiotice folosite n alimentaia animalelor anual)?
80% din totalul antibioticelor sunt adugate n ap i furaje pentru a le face s se ngrae mai
repede sau s nu se mbolnveasc n ciuda condiiilor improprii de trai.
Bacteriile rezistente la antibiotice care apar la animalele crescute pentru carne ca urmare
a administrrii de antibiotice pot fi transmise oamenilor, potrivit unui studiu recent. Peste 95%
din puii comercializai n Germania sunt tratai cu antibiotice, se arat ntr-un raport al oficiului
pentru protecia consumatorului din Renania. Doza maxim de antibiotice pe care puii o pot
primi nu este reglementat, aa c acetia pot fi hrnii cu antibiotice toat viaa. Antibioticele
din produsele de orgine animal ajung n organismul uman i afecteaz n primul rnd flora
intestinal, n special flora de la nivelul colonului.

Remanena antibioticelor n alimente

Remanena anitibioticelor n diverse esuturi este variabil:
n carnea de viel i porc se menioneaz prezena tetraciclinei n organe i carne la 16 ore
dup administrare oral, iar n rinichi prezena streptomicinei dup 24 de ore de la
administrarea intramuscular;

n carnea de pasre s-au depistat antibiotice pn la 14 zile de la administrarea

intramuscular.
n cazul administrrii teramicinei i tetraciclinei, acestea apar dup 4 5 zile n ou, dup
7 zile n os, eliberarea total avnd loc dup 16 zile.
n lapte, antibioticele pot ajunge mai ales n urma tratamentului mastitelor, att pe cale
general, ct mai ales intramamar. 30 80% din antibioticele folosite se elimin prin
lapte. n cantitate mai mare se elimin tetraciclina i cloranfenicolul, mai puin penicilina
i streptomicina.

Prezena antibioticelor n lapte, are

consecine de ordin industrial, tehnologic
i igienico sanitar. Astfel, maielele
utilizate n industria produselor lactate
sunt inhibate de prezena antibioticelor,
ducnd la defecte tehnologice ale
produselor i pierderi economice. Pe de
alt parte, se creeaz, posibilitatea
antibiorezistenei germenilor, precum i
unele
fenomene
anafilactice
la
om. Consecinele negative de ordin
tehnologic, soldate cu pagube economice
n industria produselor lactate (lactate
acide i brnzeturi), se datoreaz faptului
c pasteurizarea prealabil a laptelui nu influeneaz coninutul de antibiotice, iar maielele
specifice acestor derivate nu mai pot aciona, deci produsele sunt compromise.

Abuzul de antibiotice i biorezistena

Creterea numrului bacteriilor rezistente la antibiotice reprezint una dintre cele mai mari
probleme de sntate la momentul actual, att potrivit OMS, ct i medicilor. Cei mai muli
dintre aceti germeni care provoac boli greu de tratat provin din produsele de origine animal i
se rspndesc apoi la oameni. Hrnirea constant a animalelor cu doze mici de antibiotice
permite agenilor patogeni s se adapteze i s supravieuiasc acestor medicamente. Doar unul
dintre ageni patogeni rezisteni stafilococul
auriu rezistent la meticilin MRSA este
responsabil pentru mai mult de 94.000 infecii i
18.000 de decese n SUA, n fiecare an.
Dei unele bacterii sunt rezistente la antibiotice
n mod natural, altele dezvolt rezisten prin
mutaii genetice sau transfer de material genetic.
Bolile cauzate de bacteriile rezistente la
antibiotice se pot dovedi foarte greu de tratat.
Printre motivele apariiei acestei rezistene se numr abuzul de antibiotice n tratamentul

diverselor boli la oameni, dar i reziduurilor de antibiotice din alimentele de origine animal. n
plus, antibioticele pot deveni cauza unor reacii alergice severe. Un produs prelucrat cu
medicamente antibacteriene consumat o singur dat nu poate s provoace daune semnificative,
dar dac sunt ingerate permanent, pot provoca dermatite severe sau edeme. Antibioticele din
carne pot determina, de asemenea, scderea imunitii, n special n cazul copiilor.
Trebuie s tim c nivelul cel mai ridicat de antibiotice se ntlnete n carnea de pasre.
Carnea de porc conine mai puine medicamente, iar carnea de vit este cea mai inofensiv din
acest punct de vedere.
Tratamentul termic este capabil s distrug structura chimic a antibioticelor, ns pentru
aceasta carnea trebuie preparat timp de cel puin o or. Dac intenionai s consumai carne de
pui, prima fiertur trebuie neaprat aruncat.
Atunci cnd cumprm carne trebuie s fim foarte ateni la termenul de valabilitate indicat pe
ambalaj. Dac termenul de pstrare este prea mare, atunci, cel mai probabil, carnea a fost tratat
cu antibiotice. Cel mai bine este s procurm carne de la gospodriile private.

Fierberea atent a crnii

n ferme, toate furajele sunt tratate cu antibiotic i hormoni. De foarte multe ori, antibioticele
sunt administrate i animalelor sntoase.
Productorii recurg la o astfel de
profilaxie pentru a camufla condiiile
improprii n care este crescut animalul,
cum ar fi insuficiena nutreurilor
calitative, ngrijire calificat i spaiu
echipat.
O alt cauz a prezenei unui nivel ridicat
de antibiotice este prelucrarea crnii cu
preparate medicamentoase imediat naintea
comercializrii acesteia. Procedura are ca
scop sporirea termenului de valabilitate a
crnii i oferirea unui aspect proaspt
timp de mai multe zile, pentru c s-a reuit stoparea nmulirii exagerate a microorganismelor din
esuturi.

Doza de antibiotic sau de hormoni, ct i produsul selectat trebuie s fie autorizate de ctre
autoritile competente. n general, carnea, cu excepia celei bio, are reziduuri de antibiotic sau
de hormoni, a declarat pentru Mediafax medicul primar Georgeta Vcaru, specialist n boli
metabolice i de nutriie. Precizrile au fost fcute, dup ce autoritile germane ar fi gsit carne
de curcan cu reziduuri de antibiotic ntr-un lot care ar proveni de la o ferm din Romnia, la
nceputul lunii martie 2013.
Carnea cu reziduuri de antibiotice necesit o preparare termic atent. Trebuie fiart n prim
faz, apoi apa n care a fiert trebuie aruncat i carnea fript sau fiart din nou. Carnea direct
fript va pstra toxinele i reziduurile de antibiotic!
Antibioticele trec uor n lapte
Prin lapte se elimin de 3-4 ori mai mult
antibiotic dect prin urin, din cauz c aceste
medicamente se leag de proteine. Mai mult,
prin lapte, reziduurile de antibiotice se elimin
timp
de o sptmn de la ultima administrare, mai
ales tetraciclina i cloramfenicolul. Aceste
reziduuri de antibiotice duc la distrugerea
bacteriilor lactice acidifiante, dezvoltarea unor
bacterii care modific gustul brnzeturilor,
dezvoltarea de bacterii care duc la fermentaii
nespecifice,
gust
neplcut,
consisten
sfrmicioas, miros rnced. Un litru de lapte cu reziduuri de antibiotice poate influena
negativ fermentarea a 1000 de litri de lapte?
Pe piaa comunitar, producerea i procesarea lactatelor (ca de altfel a tuturor produselor
de orgine animal) sunt strict reglemetate. Antibioticele pot ajunge n lapte din cauza
tratamentelor utilizate n timpul tratamentului unor boli, dar se pot folosi i ca metode de
conservare.
Orice nivel de antibiotice din lapte face din acesta un produs falsificat!
Laptele contaminat cu antibiotice nu poate fi prelucrat industrial (mai ales pentru
producerea brnzeturilor i a altor produse lactate fermentate), deoarece dezvoltarea bacteriilor
poate fi perturbat. 30-80% dintre antibioticele care ajung n sistemul mamar sunt eliminate prin
lapte. Durata de eliminare a antibioticelor difer: 4-5 zile pentru soluiile apoase i 10 zile pentru
cele uleioase. Pn la 40% din doza de antibiotic administrat se elimin n primele 24 de ore.
Pasteurizarea laptelui nu distruge antibioticele, iar fierberea poate produce descompuneri pariale
ale acestor substane.
Poluare cu antibiotice, in prispa vacii

Medicina veterinara moderna recurge la o gama larga de medicamente pentru tratamentul

diverselor boli survenite la animalele exploatate pentru productia de lapte, antibioticele ajungand
in lapte indeosebi dupa tratamente aplicate intramamar, dar si pe alte cai de contaminare:
intracutanata, intrauterina, subcutanata, intramusculara, sau intravenoasa. Indiferent de forma de
administrare, un procent situat intre 30% si 80% dintre antibioticele ajunse in sistemul mamar
este eliminat prin lapte. Extrem de importanta, durata de eliminare a antibioticelor este
dependenta de tipul de excipient folosit: 4-5 zile pentru solutiile apoase si pana la 10 zile pentru
solutiile uleioase. Cantitatea maxima de antibiotice se elimina in primele 24 de ore dupa
administrare (aproximativ 40% din dozele administrate).
Pasteurizarea laptelui nu distruge penicilina sau alte antibiotice, asa cum fierberea
produce (foarte rar) descompuneri partiale. Antibioticele prezente in lapte conduc la consecinte
de ordin industrial-economic si sanitar-igienic, pasteurizarea anterioara a laptelui nefiind in stare
sa faca din reziduurile antibiotice un sustinator al produselor, care pana la urma beneficiaza
de defecte tehnologice si pierderi economice, indiferent de modul pasteurizarii. La randul sau,
laptele praf obtinut din lapte contaminat cu antibiotice va pastra o parte dintre aceste substante
medicamentoase. Consumul de lapte praf contaminat cu antibiotice sau de produse fabricate din
lapte praf contaminat creeaza, de asemenea, antibiorezistenta si duce la aparitia unor fenomene
anafilactice.
Pentru a preveni contaminarea laptelui cu antibiotice, trebuie respectate masuri stricte de
preventie, printre care utilizarea rationala a antibioticelor evitandu-se supradozarea, testarea
antibiotica periodica a laptelui, penalizarea furnizorilor de lapte poluat antibiotic, efectuarea
tratamentelor pentru mastita bovina numai sub control veterinar. Pentru lapte, timpul de pauza
(dintre momentul intreruperii administrarii antibioticului si data ofertei spre consum a laptelui)
nu trebuie sa fie mai scurt de 14 zile. Cele doua saptamani trebuie respectate strict, indiferent de
scopul antibioterapiei sau caii de administrare, toleranta finala acceptata fiind zero.
Responsabili de efectele asupra consumatorilor
Nu putem vorbi despre siguranta alimentara ca despre un fapt real, decat daca aceasta reprezinta
o responsabilitate a tuturor celor implicati. De-a lungul lantului alimentar al lactatelor,
procedurile si mecanismele de control fiind investite in asigurarea unor alimente comestibile, cu
risc minimal de contaminare. Trebuie sa fim realisti: riscul zero in alimente este o valoare pur
teoretica, indiferent de bunele intentii ale normativelor legale si ale sistemelor revolutionare de
control. Efectele nedorite ale contaminari laptelui cu antibiotice, asupra sanatatii consumatorilor
pot fi directe si pot ajunge la manifestari de tip toxic. La fel, efectele indirecte creeaza
microorganisme rezistente la antibiotice. Cercetatorii din acest sector au confirmat ca laptele
poluat cu reziduuri de antibiotice obtinut de la 10 vaci, poate intarzia sau opri procesul de
fermentare a unei cantitati recoltate de la 10.000 de vaci. Peste toate, probele ce contin reziduuri
antibiotice sunt intotdeauna insotite de cresteri ale populatiei celulelor somatice si ale numarului
total de germeni.

Evaluarea
zilnice

cazul

riscurilor la care sunt supusi consumatorii de lactate, pe baza

concentratiilor determinate in studiile de laborator, cu dozele
acceptabile sau cu limitele saptamanale sunt stabilite de
Organizatia Mondiala a Sanatatii, pentru fiecare antibiotic
(exceptand penicilinele) si xenobiotic elementar determinat. In
cuprului si zincului, s-a urmarit modul in care concentratiile
determinate pot satisface necesarul zilnic pentru copii si
adulti. Principalele familii de antibiotice identificate de
obicei, dupa probele evaluate in laborator, sunt
betalactamicele, gentamicina/neomicina, tetraciclinele,
streptomicina si macrolidele. Analizele arata
intotdeauna o corelatie puternica intre prezenta reziduurilor
antibiotice si numarul crescut al celulelor somatice, fata de
contaminarea cu antibiotice si numarul germenilor
microbieni, rezultati din probele investigate.

Analiza reziduurilor de antibiotice din produsele lactate (lapte

pasteurizat de consum, iaurt, smantana, lapte batut, branza, cascaval) duce curent la identificarea
grupei gentamicina/neomicina, indeosebi in smantana. Macrolidele apar uneori in telemea sau
cascaval, iar tetraciclinele in smantana, cascaval si branza. Fireste, vorbim despre probe de lapte
supuse investigatiilor de confirmare, provenite din esantioanele considerate neconforme, inca de
la aplicarea testului calitativ microbian, nemaifiind ulterior dirijate consumului uman.
Norme normale, dar obligatorii
Este oportuna si obligatorie, de catre factorii locali, a efectuarii de instructaje
crescatorilor de animale, cu privire la modalitatile de folosire a preparatelor medicamentoase pe
baza de antibiotice. Acest lucru se impune pentru a stopa tentatia transformarii temporare, a
oricarui proprietar de vaca, in veterinar de ocazie, pentru ca un bidon cu lapte poate contamina o
cisterna. Aplicarea tratamentelor antibiotice animalelor, pentru infectii, pe care proprietarii de
animale nu se sfiesc sa le considere marunte, continua uneori cu administrarea de medicamente
in scop preventiv. Lipsa medicilor veterinari atestati si investiti, inlocuirea acestora cu veterinari
de libera practica, transforma septelul intr-o ferma a nesigurantei si a poluarii cu antibiotice a
laptelui.
Este, de asemenea, obligatorie implementarea managementului zonal periodic, pentru
controlul toxicologic a calitatii laptelui si bazei furajere, prin recoltarea de probe de la fiecare
furnizor in parte, in asa fel incat neconformitatile sa fie mai rapid identificate si eliminate.
Normativele privind recoltarea si analizarea laptelui incep sa intre pe fagasul normal, de la
constituirea tot mai multor societati comerciale care au ca obiect de activitate exclusiv colectarea
laptelui. Dotarile acestora si relatia deschis-constructiva cu producatorii poate elimina, in mare
masura, contaminarea cu antibiotice de pe Drumul Laptelui.
Laptele praf obinut din lapte contaminat cu antibiotice va pstra o parte din acestea!

Laptele este din nou sigur pentru consum la 14 zile de la ntreruperea tratamentului cu
antibiotice. La problele de lapte testate pozitiv pentru antibiotice se observ ntotdeauna creterea
populaiei celulelor somatice i ale numrului total de germeni. Principalele familii de antibiotice
identificate n lapte sunt betalactamicele, gentamicina/neomicina, tetraciclinele, streptomicina i
macrolidele. Gentamicina sau neomicina apare mai ales n smntn, macrolidele n telemea sau
cacaval, iar tetraciclinele n smntn, cacaval i brnz.
Reziduurile de medicamente se pot acumula n esuturile grase (rinchi sau ficat) ale
animalelor i, prin consum, pot ajunge n organismul uman. Utilizarea antibioticelor n fermele
de animale este unul dintre cauzele apariiei speciilor de bacterii rezistente le antibiotice, ceea ce
duce la apariia unor boli infecioanse care nu se mai pot trata cu antibioticele tradiionale. Ca
urmare, Uniunea European a interzis, n martie 2002, utilizarea antibioticelor ca ageni de
cretere a animalelor ierbivore s fie suspendat, ncepnd cu 2006.
Pauza necesar dup administrarea antibioticelor la animale
n situaia sacrificrii mamiferelor, timpul de pauz de la ultimul tratament se apreciaz, n unele
ri la 7 zile. n ara noastr, conform normelor legale, timpul de pauz este de 14 zile.
o pentru lapte, timpul de pauz se apreciaz la 14 zile, indiferent de scopul antibioterapiei
i calea de administrare, iar tolerana este zero.
o pentru ou, timpul de pauz trebuie s fie de 7 zile, iar tolerana zero.
o la carne (esut muscular i esut gras), tolerana reziduurilor de antibiotice este zero.
Excepional se admite o toleran minim, care se atribuie inhibitorilor de alt natur.
Se impune promovarea unor msuri de interdicie, privind folosirea antibioticelor n anumite
scopuri zooeconomice. Astfel, legislaia american a interzis, din anul 1973, toate antibioticele n
scop nutriional. n terapeutica veterinar se folosesc pe lng antibiotice i alte produse
medicamentoase (chimioterapeutice, antiparazitare, tranchilizante etc.) care pot lsa reziduuri n
esuturile animale comestibile.

Riscul consumrii alimentelor cu reziduuri de antibiotice

Dei unele bacterii sunt rezistente la antibiotice n mod natural, altele dezvolt rezisten
prin mutaii genetice sau transfer de material genetic. Bolile cauzate de bacteriile rezistente la
antibiotice se pot dovedi foarte greu de tratat. Printre motivele apariiei acestei rezistene se
numr abuzul de antibiotice n tratamentul diverselor boli la oameni, dar i reziduurilor de
antibiotice din alimentele de origine animal.
Potrivit OMS, creterea numrului bacteriilor rezistente la antibiotice reprezint una
dintre cele mai mari probleme de sntate la momentul actual. Cei mai muli dintre aceti
germeni care provoac boli greu de tratat provin din produsele de origine animal i se
rspndesc apoi la oameni. Hrnirea constant a animalelor cu doze mici de antibiotice permite
agenilor patogeni s se adapteze i s supravieuiasc acestor medicamente.
n 2010, Dr. Thomas R. Frieden, directorul CDC (Centrul pentru Prevenirea i Controlul
Bolilor) din SUA, sublinia faptul c exist o legtur direct ntre hrnirea animalelor cu
antibiotice i creterea rezistenei la antibiotice. Aproximativ 100.000 de persoane mor anual n
SUA din cauza infeciilor intraspitaliceti. Cele mai multe infecii sunt cauzate de bacterii
rezistente la antibioticele folosite anterior cu succes pentru tratarea lor. Tot n Statele Unite ale
Americii, Food and Drug Administration estimeaz c utilizarea antibioticelor n alimentaia
puilor de cresctorie a dus la mbolnvirea a 11.000 de personae n anul 1999 ca urmare a
bacteriilor rezistente la antibiotice.
Substantele antibacteriene din clasa sulfonamidelor sunt folosite pe scara larga in
medicina veterinara, in vederea mentinerii starii de sanatate a efectivului de animale, datorita
costului scazut, usurintei inadministrare si eficacitatii lor. Insa, odata cu utilizarea acestora a
aparut posibilitatea introducerii de reziduuri din medicamentele folosite in lantul alimentar.
Depasirea limitei maxime de reziduuri pentru sulfonamide este frecventa si astazi in toata
lumea .
Cea mai mare depasire a nivelului legal de sulfonamide in tesuturi a fost raportata in 1970
in SUA, insa in ultimii 25 ani sulfonamidele au produs mai multe incalcari ale limitei maxime de
reziduuri admise, decat oricare alt grup, cu incidenta cea mai mare la porcine, urmata de bovine
si pasari . In 1988 intr-un studiu facut pe probe de lapte in America, 71% din probele testate din
ferme si magazine au fost pozitive pentru antibiotice din care 63% au fost tetracicline si
sulfonamide . Intre 1992-1995 s-a inregistrat o depasire a nivelului maxim cu 2,2-5,4% in Elvetia
(Roland et al. 1996, cit. 18), cu 5,2-11,3 in UK (Kay and Penny, 1996, cit.18), cu 0,2-1,3% in
Canada (Neidert and Sachenbrecker, 1996, cit. 18) si 0,3-5,6 in USA . Un raport al Comisiei
Europene din 2003 a indicat grupul sulfonamidelor ca fiind cel mai contaminant pentru
produsele alimentare. Nu intotdeauna cauza este nerespectarea timpului de asteptare la animalele
tratate. Cercetarile au aratat ca si cantitatile foarte mici 1g sulfametazina / tona de hrana produc
reziduuri in ficat, 2 g sulfametazina/ tona de hrana produc depasiri ale nivelului maxim admis in
ficat iar 8 g sulfametazina/ tona de hrana produc depasiri ale nivelului maxim admis in muschi si
peste 400 g/kg in ficat.

Contaminarea hranei poate conduce asadar la prezenta reziduurilor de sulfonamide in

carne si organe. In 2003 o monitorizare a nivelului concetratiei pentru diferite antibiotice in lapte
au aratat ca dupa antibioticele -lactamice, cele mai multe depasiri ale incalcarii nivelului maxim
admis o au sullfonamidele, iar la monitorizarea antibioticelor in carne, sulfonamidele s-au situat
pe locul trei dupa peniciline si tetracicline. Studiul a fost realizat in America de FDA Milk Drug
Residue, si FSIS Meat Residue Monitoring. Cerintele si recomandarile in ceea ce priveste
siguranta alimentara s-au schimbat de-a lungul anilor. Initial producatorilor de medicamente
veterinare li s-a impus conceptul de zero reziduuri, iar timpul de asteptare impus era foarte
mare. Metodele de analiza nu erau insa la fel de performante ca azi, asa incat limita zero era de
fapt, limitele de detectie si cuantificare ale metodei . Acest concept a fost imbratisat atat de
consumatori, cat si de politicieni, dar mai putin de fabricantii de medicamente veterinare si de
crescatorii de animale.
Odata cu imbunatatirea metodelor analitice, limitele de toleranta au scazut din ce in ce
mai mult, obligand producatorii la perioade de asteptare foarte lungi.
Pentru a corecta aceasta problema s-a adoptat notiunea de toleranta neglijabila. In
lumina acestei noi politici, datele cerute pentru aprobarea fabricatiei de medicamente se limitau
la studii subcronice pe caini si soareci. In general limita de toleranta era fixata la 0,1 ppm in toate
tesuturile comestibile .
La fel ca politica toleranta zero si politica toleranta neglijabila nu era bazata pe
analiza riscului medicamentului respectiv. Aceasta discordanta a fost remediata prin adoptarea de
proceduri pentru analiza riscului, bazate pe studii de toxicologie, farmacocinetica. In iunie 1990
in Europa Council Regulation (EEC) No 2377/90 adopta procedura pentru stabilirea limitelor
maxime de reziduuri in produsele alimentare de origine animala si MRL pentru aproximativ 80

substante. Se definesc in lumina acestui regulament notiunile de: reziduu si limita maxima de
reziduuri .
Pe plan international, Codex Alimentarius Comision adopta Code of Practice for Control of the
Use of Veterinary Drugs (CAC/RCP 38-1993), Guidelines for the Establishment of a Regulatory
Programme for Control of Veterinary Drug Residues on Foods (CAC/GL 16-1993), Codex
Maximum Residue Limits for Veterinary Drugs, precum si alte recomandari privitoare la
monitorizarea reziduurilor, metodele oficiale de analiza, principii si ghiduri de analiza a riscului
(24, 27, 29). Totodata EMEA (European Medicines Agency) impune fabricantilor de
medicamente prin Notice to applicants Veterinary medicinal products - 2004 efectuarea de
teste de siguranta si reziduuri pentru fiecare produs medicamentos in parte, tinand cont nu numai
de substanta activa ci si de formula farmaceutica si excipientii acestuia, determinarea timpului de
asteptare si inscrierea acestor informatii pe eticheta si prospectul produsului, transpus in practica
prin Ordinul nr. 187/2007 din 31/10/2007, pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind
Codul produselor medicinale veterinare . In tara noastra Ordinul nr. 95 din 2 aprilie 2007, privind
Aprobarea Normei sanitar veterinare i pentru siguranta alimentelor privind msurile de
supraveghere i control a unor substane i a reziduurilor acestora la animalele vii i la produsele
de origine animala, stabilete msuri concrete pentru monitorizarea reziduurilor . Prin definitie
sulfonamidele sunt substante care contin in molecula lor o grupare sulfanil si o grupare aminica.
Sulfonamidele antimicrobiene (sulfanilamidele) sunt derivati ai p-aminobenzen sulfonamidei
substituiti la functia amidica (N4) sau la functia aminica (N1). Explicatia biochimica a actiunii
antibacteriene o reprezinta similitudinea structurii chimice cu ac. paraaminobenzoic, care
determina inhibitia competitiva a tetrahidropteroic acid sintetazei bacteriene (fig. 1). Aceasta
enzima catalizeaza reactia dintre acidul paraaminobenzoic si dihidropteroat fosfatul cu formarea
acidului dihidropteroic, care este transformat apoi in acid dihidrofolic. Acesta este redus la acid
tetradidrofolic, esential pentru diviziunea celulara a bacteriei, prin implicarea in sinteza purinei si
pirimidinei.
Datorita unei bune liposolubilitati, in general, absorbia sulfonamidelor se face aproape
complet dup 3-6 ore de la administrare (dupa administrare oral). Pe msura absorbiei crete
concentraia sulfamidei n sange si se mentine o perioada mai mare sau mai mica la nivel
terapeutic. Biodisponibilitatea este intre 80-100%, valorile mai mari fiind pentru administrara
parentala. Distributia se face rapid n toate esuturile i fluidele organismului, incluznd SNC,
bila, lichid sinovial prin legarea cu proteinele plasmatice. Oricum distributia unei sulfonamide in
mod individual depinde de mai multi factori: constanta de disociere, liposolubilitatea substantei,
capacitatile de legare cu proteinele (specifice speciei).
Concentratia plasmatica la mamifere este intre 6-8.5g/dL. Metabolizarea sulfonamidelor
in organismul animal include conjugari la pozitia N4 (grupari acetil, sulfat, acid glucuronic,
glucoza) sau la pozitia N1 (sulfat sau acid glucuronic), formarea de desaminometaboliti prin
indepartarea gruparii p-amino (hidroliza) si apoi conjugarea produsilor de hidroliza. Reac iile
enzimatice care servesc metabolizarii xenobioticelor sunt n general impartite in doua faze:
- prima faza a metabolismului implica monooxigenazele citocromului P450 care
catalizeaza reactii de N- si C- hidroxilare. Aceste enzime insereaza atomi de oxigen in molecula
substantei folosind electroni donati de NADPH via citocrom NADPH reductaza.
Sistemul enzimatic este localizat in membrana reticolului endoplasmatic si este alcatuit
din mai multe componente proteice dintre care cea mai importanta este CYP 450 datorita rolului
sau in activarea oxigenului si legarea substratului. Reactiile catalizate de citocromul P450 sunt:
hidroxilarea alifatica, hidroxilare aromatica (cu obtinerea de obicei a unor produsi fenolici),
reactii de epoxidare si dezalchilare, desaminare, reducerea nitroderivatilor cu formarea anilinei,
reactii de hidroliza; - n faza a doua a metabolismului predomina reactiile de conjugare cu

compusi polari ca glutationul, acidul glucuronic, acetil coenzima A, fosfoadenozilfosfat, cu

participarea unor enzime ca: glutationtransferazei, N-acetiltransferazei, etc, care realizeaza
conjugarea n vederea eliminarii xenobioticului din organism.
Din pcate, n timpul acestor reacii se formeaza compui reactivi care cresc toxicitatea si
carcinogenitatea sulfonamidelor. In principal, metabolizarea sulfonamidelor in organismul
animal se realizeaza cu concursul N-acetiltransferazei cu transformarea intr-un compus acetilat
netoxic. Reactia de acetilare presupune initial acetilarea enzimei, urmata de aditia substratului si
apoi de transferul grupei acetil la substrat. O parte din doza absorbita se metabolizeaza sub forma
unor metaboliti hidroxilaminici reactivi implicati in reactiile adverse si in toxicitatea acestor
compusi. Proportia metabolitilor este diferita de la o specie la alta. De exemplu, in timp ce la
pasari doar 6-20 % din sulfonamide se metabolizeaza prin acetilare, la porc calea majoritara de
biotransformare este acetilarea. Excretia se face prin rinichi sub forma nemodificata sau
metaboliti prin filtrare glomerulara.
Eliminarea sulfonamidelor este variabila in timp, in functie de compus, forma
farmaceutica si specia animalului. Totodata proportia de metaboliti si substanta netransformata
eliminata este diferita de la specie la specie.
La psri sulfonamidele se pot elimina i prin ou, att n albu ct i n glbenu .
Deasemenea, laptele animalelor tratate contin reziduuri de sulfonamide . Variatia parametrilor
farmacocinetici (timpul de injumatatire, volumul distributiei, clereance, biodisponibilitate, etc)
poate fi evaluata prin modelare matematica.
Efectul toxic pentru oameni se explica prin mecanismul de metabolizare a acestor
substante. Sulfonamidele sunt metabolizate in primul rand prin acetilare, insa in functie de
capacitatea de acetilare a fiecarui organism (si aici se deosebesc fenotipul uman al acetilatorilor
lenti si cel al acetilatorilor rapizi), o parte din cantitatea absorbita este metabolizata pe cale
oxidativa prin intermediul citocromului CY450, la nivelul limfocitelor si microzomilor ficatului.
Pe aceasta cale se produc metaboliti hidroxilaminici si nitrozoderivati reactivi, toxici, identificati
prin studii in vivo, in urina a unui grup de voluntari (subiecti umani sanatosi) tratati cu
sulfametoxazol.
Citotoxicitatea acestor compusi hidroxilaminici asupra limfocitelor umane a fost
demonstratea prin studii in vitro . Acesti compusi se detoxifica si se elimina prin conjugare in
special cu glutation insa anumite categorii de populatie (pacientii cu HIV, copii), poseda cantitati
mai mici de glutation, asa incat acesti compusi reactivi se acumuleaza si apare efectul toxic.
Lista reactiilor adverse posibile la oameni este foarte lunga. Acesti compusi produc ocazional un
numar de reactii alergice (hipersensibilitate de tip I mediata de imunoglobulinele E), de la rashuri tegumentare minore (inclusiv maculopapulare si reactii de tip pruriginos care apar tipic dupa
o saptamana de tratament), pana la reactii severe sau care pun uneori in pericol viata pacientilor
cum ar fi: eritemul multiform, sindromul Stens-Johnson i necroliza epidermica toxica.
Reactiile severe de hipersensibilitate au aparut mai frecvent dupa administrarea
sulfonamidelor cu actiune lunga. Sulfonamidele folosite pentru profilaxia malariei, pot da
reactii alergice severe, incluzand toxicitate hepatica si hematologica, pe langa toxicitatea
dermatologica.
Limita maxima de reziduuri Limita stabilita pentru sulfonamide este de: 100g/kg, pentru
toate speciile si toate tesuturile. Pentru evitarea contaminarii alimentelor de origine animala
fabricantii de medicamente de uz veterinar au obligatia sa efectueze studii de depletie a
reziduurilor si de determinare a timpului de asteptare. In sprijinul acestor studii exista o
multitudine de metode de analiza a reziduurilor de sulfonamide . Validarea acestora se realizeaza
in conformitate cu legislatia in vigoare: - Notice to applicants, Veterinary medicinal products,
volume 6B. - Commission Decision 2002/657/EC concerning the performance of analytical

methods and the interpretation of results . - Council Directive 96/23/EC, Concerning the
performance of analytical methods and the interpretation of results .
O varietate de metode au fost utilizate pentru msurarea reziduurilor sulfonamide n
materiale biologice, inclusiv:
- cromatografia n strat subire (TLC),
- cromatografia lichid de nalt performan (HPLC),
- cromatografia de lichid - spectrometrie de mas (LC/MS),
- electroforeza capilar de nalt performan (HPCE), - cromatografia n faz gazoas
(GC), i - testul enzimatic imunosorbant (ELISA),
- determinarea imuno biosenzor (BIA)
- metodele microbiologice. Metodele instrumentale, cum ar fi HPLC/MS si HPLC/MSMS sunt sensibile i specifice, dar sunt laborioase i necesita aparatura foarte costisitoare. Aceste
metode sunt adecvate pentru confirmare, dar nu i pentru screening-ul de un numr mare de
probe. Metodele microbiologice nu necesit echipamente atat de specializate, dar ele nu au o
sensibilitate si o precizie suficienta. n prezent, TLC a fost aproape nlocuit cu alte analize
instrumentale. Metodele imunochimice, cum ar fi ELISA pot fi simple, rapide i eficiente, cu
sensibilitate i specificitate suficiente pentru a detecta molecule mici . Metoda Oficiala (AOAC),
folosete derivatizarea i cromatografia de lichide cu detecie prin fluorescen . Obiectiv n
acest studiu, este prezentata o analiz multireziduu, efectuata pentru a determina simultan patru
sulfonamide n esutul muscular de pui cu ajutorul cromatografiei de lichide pe inalta
performanta (HPLC) cu detectie UV. Sulfonamidele determinate au fost: - sulfametoxazol
sulfadimethoxina, - sulfaquinoxalina i - sulfadiazina, unele dintre cele mai utilizate sulfonamide
n uzul curent veterinar. Metoda este exact, simpla, economica att n timp i costuri, capabila
s detecteze reziduuri de sulfonamide sub limitele maxime de reziduuri (LMR).

Concluzie
Din motivul c n zootehnie, antibioticele sunt folosite n exces, ele afecteaz creierul,
sngele, ficatul, provoac alergii (a cror gravitate poate ajunge pn la oc anafilactic), tulburri
ale metabolismului lipidelor i glucidelor, induc rezistena unor germeni (rezisten transmis
genetic generaiilor viitoare), dezechilibreaz flora intestinal (favoriznd dezvoltarea
ciupercilor, levurilor i a Salmonellei) i tulburri de reproducere. Unele antibiotice se elimin
din organism, dar altele au afinitate pentru anumite organe (ficat, rinichi, plmni, creier), unde
se acumuleaz. La nceputul anului 2012, FDA a interzis folosirea unei clase de antibiotice
(cefalosporin) la animalele de ferm destinate consumului. Dar acestea reprezint doar 1% din
cele 15.000 de tone de antibiotice folosite anual n dieta acestor animale. Cefalosporinele nu sunt
primele antibiotice folosite pentru a fora creterea animalelor.
Trebuie cu atenie s alegem produsele alimentare i mai corect productorii acestor
produse care conform legilor trebuie s dein un ir de certificate ce confirm corespunderea
tutror normelor produsului dat.
Principalii vinovai de prezena exagerat a antibioticelor n carnea de pe mesele noastre
sunt productorii imorali. n goana dup profituri enorme i rapide, acetia administreaz
animalelor doze mari de medicamente, fr s respecte termenele de eliminare a preparatelor din
organism. Folosirea medicamentelor este n mare parte justificat de necesitatea prevenirii unor
eventuale epidemii, n urma crora carnea ar fi infestat i nu ar mai putea fi consumat. Totui,
ca s nu provoace daune organismului uman, antibioticele trebuie folosite de cresctorii de
animale n strict conformitate cu normele stabilite de specialitii n domeniu.
Dup prerea mea organele de stata ar trebuie s fie mai intens preocupa i de controlul
tuturor companiilor,fermelor ce produc o varietate de produse dar care din pacate n majoritatea
cazurilor nu corespund normelor, fiecare productor fiind preocupat de venit i nu de sntatea
consumatorilor. Rezidurile antibiotic este una din cele mai vaste probleme contemprane.

Bibliografie

https://www.google.com/search?
q=cARNEA+CU+ANTIBIOTIC&biw=1366&bih=589&source=lnms&tbm=isch&sa
=X&ved=0ahUKEwiSt_Cfr-DQAhXEDCwKHaZsDHsQ_AUIBigB#imgrc=_y1Vg_AaFbMQM%3A
http://proalimente.com/contaminarea-alimentelor-antibiotice/
https://www.google.com/search?
q=antibioticii+in+produse+alimentare&biw=1366&bih=638&source=lnms&tbm=is
ch&sa=X&ved=0ahUKEwi357D5qODQAhWG_SwKHQPjAUgQ_AUIBigB#imgrc
=c2fcrZ3zCtY57M%3A
https://www.google.com/search?
q=alimente+cu+reziduri+antibiotice&oq=alimente+cu+reziduri+antibiotice&aqs=c
hrome..69i57.9631j0j7&sourceid=chrome&ie=UTF-8