Neomodernismul este o orientare care isi face simtita prezenta in perioada 60-70, dupa obsedantul

deceniu in care literatura, ideologizata politic, fusese practic anulata ca forma de manifestare a spiritului
uman. Deceniul al saptelea este o perioada a redescoperirii sentimentelor si a emotiei estetice, a
renasterii sentimentelor. Poezia devine lirism pur, resusciteaza puterea metaforei, dezvaluie din nou
profunzimile fiintei si marile intrebari ale acesteia.
Primul volum al lui Nichita Stanescu, Sensul iubirii, este situat sub semnul redescoperirii lirismului.
In cel de-al doilea volum, viziunea asupra lumii este O viziune a sentimentelor(sintagma
titlu).Leoaic tnr, iubirea face parte din acest volum si cumuleaza o serie de trasaturi ale
neomodernismului: asumarea perspectivei profund subiective a eului, preocuparea pentru recuperarea
lumii prin sentimente, limbaj metaforic.
Tema este iubirea ca permanent ntmplare a fiinei.
nc din titlul poeziei, se stabilete echivalena leoaic-iubire, sugernd astfel o serie de sensuri
latente ale sentimentului: frumuseea, fora, agresivitatea, agilitatea.
Compoziional, poezia se alctuiete din trei secvene, evideniate prin strofele inegale ca
ntindere.
Prima secven nregistreaz clipa revelrii iubirii.
Poetul surprinde chiar momentul ndrgostirii propriu-zise, dar ntr-un mod complet antiromantic,
sub forma unei impresii culese din universul cinegetic.
Sentimentul se obiectiveaz, are existen autonom, este exterior i, deci, independent de voina
eului. ntlnirea cu sentimentul (leoaica) este un act de agresiune asupra identitii (faa).
Neputina przii de a se sustrage vntorii vine din viclenia i fora iubirii-leoaice care pndise-n
ncordare/ mai demult.
Precizarea temporal azi ne plaseaz n prezentul revelaiei care devine deja ireversibil
verbele toate fiind la timpuri ale aciunii ncheiate perfect compus (m-a mucat) i mai mult ca perfect
(m pndise).
Violena revelaiei este sugerat cu ajutorul imaginii colilor albi i a rnirii, imagine intensificat de
repetarea obsesiv a substantivului fa.

A doua unitate strofic are un evident caracter cosmogonic crearea lumii nc o dat de la
nceput, sub influena dinamizatoare a iubirii. Impresioneaz aici ideea de micare concentric, figur a
perfeciunii suficiente siei: se fcu un cerc de-a dura,/ cnd mai larg, cnd mai aproape. Iubirea
genereaz un univers pulsatoriu i n expansiune. Ea produce ieirea eului din sine prin simurile aparent
autonome spre nalt, spre cunoatere superioar: i privirea-n sus ni/ curcubeu tiat n dou/ i auzul
o-ntlni/ tocmai lng ciocrlii..
Micarea ascendent a sufletului ce a descoperit dragostea este sugerat prin motivul privirii i
prin cel al auzului, care deschid spre infinit marginile fiinei. Metafora curcubeului tiat n dou ce
izvorte dinluntrul fpturii iluminate de iubire propune o viziune neobinuit asupra lumii parc lipsite de
forme, culori i de sunete proprii. Dragostea spiritualizeaz fiina, ngduindu-i accesul ntr-un spaiu
sacru, n care se nasc formele diverse ale lumii, i izvorte cntecul nalt al ciocrliei. Iubirea devine
astfel cntec nalt, od a bucuriei, celebrnd soarele, lumina, cldura, viaa.
Eul rostitor se situeaz n centrul acestui univers pulsatoriu, ca punct fix mai nti, ca prezen
demiurgic (n jurul meu) i ca axis mundi mai apoi.
Schimbarea de geografie a eului este creionat n ultima unitate strofic. Reliefurile fiinei sunt
sprnceana, tmpla, brbia pe care eul nu le mai recunoate pentru c, prin devorare, leoaia-iubire
ia locul eului. Lumea cea nou, n care stpnete, asemenea unei regine atotputernice, iubirea, este un
deert n strlucire (sugestie a fascinaiei, a strii hipnotice a przii). El primete cu suav sensibilitate,
n stare de perplexitate (alene) micrile viclene ale sentimentului obiectivat.
De la precizia temporal din prima strof (azi) se trece la dulcea indeterminare a acestei lumi
noi n care timpul este cu superbie abolit: nc-o vreme,/ i-nc-o vreme.
Acest ultim vers, construit prin repetiia lsat deschis, poate fi interpretat diferit, ca nostalgie a
eternitii ce nu poate fi cucerit nici prin iubire sau, dimpotriv, ca venic adaos la durata limitat hrzit
omului, ca timp rostitor,ntemeind lumi i cntec.
Poezia se ncheie astfel rotund, prin revenirea la prezenele iniiale, omul i erosul.
Aadar, iubirea, ca stare de graie a fiinei, se identific unui simbol complex, care reunete
sensul seduciei (cu micrile viclene), pe cel al agresivitii, dar i ipostaza regsirii n alt fiin
(devorarea).
Metafora este principalul instrument de configurare a viziunii subiective originale asupra trairii
interioare.Evolutia sentimentului este redata ludic, printr-un joc al concretizarii abstractiunilor la care
contribuie imaginile insolite, asocierile neasteptate.

Expresia poetica, desi nu este inca ermetica, este novatoare si surprinzatoare contribuind uneori
la ambiguizarea sensurilor.
Alternarea structurilor prozodice clasice (rima pereche n secvena a doua i, parial, a treia
unde e dublat de rima mbriat) cu versul alb (dominant n prima strof) este un suport formal
sugestiv pentru ideatica poeziei, vorbind prin vremi despre iubirea care pune ordine i aduce armonie n
univers.